ORGANIZAII INTERNAIONALE

Curs





Prof. Univ. Dr. Mihai VELEA













CUPRINS:
1.Organizaii internaionale tipuri i principii de constituire....................3
2. Politica de securitate a unei ri...............................................................67
3. Organizaia Naiunilor Unite...................................................................80.
4. Constituirea i rolul NATO n evoluia sa istoric..................................102
5. Organizarea i funcionarea NATO.........................................................109
6.Viitorul
NATO..........................................................................................112
7. Organizaii regionale
europene...............................................................153
8. Organizaii regionale din Asia i Africa..................................................166
9. Organizaii regionale de pe teritoriul celor dou Americi.......................172
10. Organizaii financiare
mondiale.............................................................183
11. Organizaii economice mondiale-
I........................................................204
12. Organizaii economice mondiale
II.....................................................218
13. Organizaii internaionale n zona Mrii Negre.....................................223
14. Organizaii subversive
internaionale.....................................................247













1.Organizaii internaionale tipuri i principii de
constituire
1. Definiie, elemente caracteristice
Ultimele doua secole au impus la nivel global o serie intreaga de concepte, sisteme si
realitati. Toate acestea pe fondul nasterii sistemelor politice organizate, dar si al unor
constrangeri de natura istorica si conceptuala.
Revolutia franceza declanseaza ceea ce poate fi numit la nivel global si teoretic fuga
istoriei. Acest fenomen se datoreaza nu doar redimensionarii realitatilor batranului
continent la finele secolului al XVIII-lea si inceputului de secol XIX, ci si rapiditatii cu
care marile puteri au inteles ca baza puterii absolute va fi detinuta de aceia care vor
detine informatia.
Aparitia primelor structuri nonstatale, organizatii cu caracter inchis sau deschis, din
care faceau parte Marile Puteri constituie punctul de plecare al intregului parcurs istoric
pe care omenirea il va fi traversat in secolul XX.
Traim intr-o lume a extremelor, in care cel mai mult conteaza ziua de astazi.
Niciodata istoria si viata nu au fost mai reduse la prezent ca acum. Proverbialul
pragmatism american a redus istoria la secvente de o descriptivitate agasanta.
Rapiditatea cu care circula informatia este aceea care face diferenta astazi intre state,
atat din perspectiva politica, economica, militara, cat si culturala si geostrategica. O
analiza pertinenta a lumii secolului XXI nu poate fi realizata fara informatii de ultima
ora.
Organismele internationale create teoretic pentru a asigura stabilitatea, pacea la
nivelul lumii, nu sunt altceva decat organisme supuse jocului puterii celor mai puternici
actori de pe scena internationala. Marile cancelarii occidentale isi cristalizeaza actiunile
politice in functie de toate aceste jocuri si totodata au creat la nivel institutional si
educational scoli de gandire. La randul lor aceste scoli de gandire au dat nastere primelor
teorii si concepte, adevarate paradigme ale relatiilor internationale, menite sa explice
actiuni.
Teoria este un tablou, mintal alcatuit, in baza unor realitatii, o prezentare a
organizarii unui domeniu si a conexiunilor dintre partile sale. (Kenneth Waltz, 8). In
cadrul unei teorii se imbina enunturi descriptive, cu titlu definitiv, enunturi non-factuale
teoretice, rolul acestora din urma fiind de a da sens datelor noii realitati. In definitiv
teoria are rolul de a justifica actiuni din perspectiva permanenta a celui care detine
adevarul.
Teoria presupune imbinarea deductiei cu inductia.
In domeniul relatiilor internationale teoriile analitice care tind sa studieze
elemntele ansamblului si relatiile dintre acestea sunt doar parte a unui angrenaj mintal
care ar trebui sa includa si realitatile curente, actiuni imprevizibile la nivelul
organizatiilor.
Unul dintre teoreticienii relatiilor internationale si organizatiilor, K. Waltz, afirma ca
teoria ar trebui sa cuprinda trei elemente: unitatile componente ale sistemului,
interactiunea dintre acestea si structura.
Unitatile componente sunt reprezentate de state;
La nivel politic global, principiul organizator al acestui sistem al relatiilor si
organizatiilor internationale il reprezinta: anarhia. Teoretic nu exista nici o autoritate
care sa impuna constrangeri la nivelul actiunii politice a statelor, nimeni nu este
indreptatit sa comande, nimeni nu este obligat sa se supuna. Cu toate acestea practic
aparitia organizatiilor internationale a avut rolul de a ordona anarhia din sistem. Totodata
exista, fara tagada, la nivelul politicii mondiale o serie de lideri care imprima o directie
in politica mondiala.
Asa cum aratam si mai sus rolul organizatiilor internationale, de orice natura ar fi
acestea, directioneaza fluxul economic, militar sau cultural, dand nastere polaritatii.
Polaritatea este cea care conditioneaza practic relatiile dintre state.
Teoriile explica legi .Legile sunt fapte de observatie.La prima vedere cele doua
concepte reduse la axiome, ca in cazul de mai sus sunt perfect logice si coerente. Cu
toate acestea legea este o creatie valabila doar intr-o unitate de timp, de la legile fizicii si
pana la cele ale dreptului, acestea nu reprezinta decat realitati temporare. In aceste
conditii teoriile isi pierd valabilitatea si tind sa se transforme in nonrealitati sau realitati
factuale.
In arena internationala legile si teoriile apartin fiecarui actor in parte, iar acesta
trebuie sa le cunoasca in detaliu pe fiecare, pentru a se folosi, asemeni unui avocat, de
utopia lor.
In urmatoarele etape vom analiza atat ideea de teorie a organizatiilor si relatiilor
internationale, cat si pe aceea de teorii ale organizatiilor internationale.
O teorie desi este asociata realitatii, ramane distincta de realitate. In fond realitatea
nu poate fi congruenta nici cu teoria, dar nici cu un model pe care aceiasi teorie incearca
sa-l acrediteze. Un model, spune Waltz, reprezinta o aplicabilitate a teoriei, dar un model
are tendinta de a se indeparta de la realitate, datorita simplificarii sau complicarii lui prin
elemente teoretice. O macheta de masina ar trebui sa arate ca o masina. Forta explicativa
a teoriei, este data nu de apropierea de realitate, ci de indepartarea de ea. Cu alte cuvinte
realitatea apartine fiecaruia dintre noi, dar la nivelul organizatiilor si politicilor
internationale realitatile se conserva la nivelul jocului, dar mentalitatile schimbate,
datorita informatiei noi acumulate, pot crea mutatii fundamentale la nivel teoretic.
Organizatiile internationale functioneaza dupa modele structurale structurate juridic
si administrativ, dar la nivelul realitatii ele se comporta anarhic si in functie de actiunea
interioara si exterioara a membrilor.
Cunoasterea trebuie sa preceada teoria, dar paradoxal, teoria sta la baza cunoasterii.
Acest paradox aminteste de afirmatia platoniciana ca nu putem cunoaste nimic, pana nu
stim totul. Teoria ca si politica nu reprezinta un edificiu al adevarului, ci o reproducere
convenabila a realitatii, un cadrul mintal suspus propriilor noastre sentimente si
concepte.
Aparitia organizatiilor internationale. Definire. Tipologie
Statutul si rolul organizatiilor internationale
Termenul de organizaie internationala s-a impus in limbajul diplomatic si politic
incepand cu prima jumatate a secolului al XX-lea, pentru ca pe aproape tot parcursul
veacului anterior, sa fie folosite concepte de genul sindicatul public international, biroul
international, comisia internationala. Pentru prima data sintagma mai sus amintita a fost
probabil folosita de catre James Lorimer, in deceniul 8 al secolului al XIX-lea si preluat
de catre germanul Constantin Frantz spre sfarsitul veacului.
Walter Schcking si Paul Reinsch, vor permiteconsacrarea definitiva a termneului la
inceputul secolului XX in cadrul a doua volume care teoretizau problema realtiilor dintre
state: Organizatiile lumii si Uniunile internationale publice.
Odata cu cristalizarea conceptului, dar si cu aaritia primelor organsme internationale
au fost dezvoltate trei curente principale care aveau sa defineasca rolul acestora ca
instrumente, ca arene si ca actori.
- ca instrumente organizatiile sunt vazute ca instrumente prin care statele isi
urmaresc propriile interese, asa cum reiese chiar din deceiziile acestora.
- ca arena un adevarat loc de joaca, o tabla de sah, adevarate forme ale scenariilor
diplomatiei, unde actorii condamna, se justifica, intr-o incercare de coordonare
coerenta a propriilor actiuni politice;
- ca actori in acest caz statele apar ca entitati suverane, in care deciziile finale
reprezinta vointa unanima a membriilor;
Tipologia organizatiilor internationale este cu mult mai complexa decat apare la
prima vedere, in anuarul Organizatiilor internationale, sunt indentificate nu mai
putin de 15 categorii de organizatii.
1. federatii de organizatii internationale organizatii internationale,
interguvernamentale sau nonguvernamentale, care grupeaza cl putin alte
trei organisme regionale;
2. organizatii cu participare universala, organizatii nonprofit interguvernamentale
sau nonguvernamentale, cu membrii din toate zonele geografice, cu
managemnt si control politic;
3. organizatii cu participare intercontinentala organizatii internationale
nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale ai caror membrii
si ale caror preocupari depasesc o regiune anume;
4. organizatii cu participare regionala toate organizatiile internationale
nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale, ai caror membrii
si preocupari sunt restranse la o regiune;
5. organizatii ce emana din persoane, locuri, obiecte de proprietate sau alte
organisme, orice organism international nonprofit, interguvernamental sau
nonguvernamental, ce poate fi considerat o emanatie a unei anumite
oragnizatii, loc, persoana sau obiect de proprietate, fara o participare
formala;
6. organizatii ce au o forma speciala, inclusiv fundatiile si fondurile de incredere
organizatii internationale nonprofit, interguvernamentale sau
nonguvernamentale banci, biblioteci, institute de instruire, laboratoare
;
7. organizatii nationale cu o orientare internationala organizatii nationale cu o
forme variate de activitate internationala sau cu preocupari precum:
cercetare, pace, dezvoltare, ajutor;
8. organizatii internationale inactive sau desfiintate - nonprofit,
interguvernamentale sau nonguvernamentale, care au fst desfintate, sunt
inactive in momentul respectiv sau sunt in stare latenta;
9. organisme recent aparute sau neconfirmate inca, a caror creare a fost recent
raportata sau propusa, dar despre care nu exista informatii;
10. organisme subsidiare si interne apartinand altor organisme interne, unitati
independente in cadrul unor organizatii internationale complexe;
11.ordine religioase, fraternitati si institute seculare, ordine sau congregatii
religioase, militare, fraternale, organisme similare bazate pe leadership
charismatic sau devotat unui set de practici religioase;
12. serii de conferinte autonome fara secretariat cu un nume distinct si
periodicitate, care nu se afla in responsabilitatea unei organizatii
permanente;
13.tratate si acorduri multilaterale tratate, conventii, pacte, protocoale sau
acordui mutilaterale, exceptandu-le pe acelea care privesc o singura tara,
un eveniment specific sau crearea unui organism interguvernamental;
Primele sapte tipuri sunt considerate a fi organizatii internatioanle
conventionale, putand fi asa cum am vazut interguvernamentale sau
nonguvernamentale. Aici putem aduce in discutie directa distinctia dintre ONU si UE
sau Amnesty Internatioanal si Greenpeaces. La prima vedere organizatiile
interguvernamentale au ca membrii state, adesea reprezentati prin agenti guvernamentali,
in timp ce acelea nonguvernamentale unt formate din actori nonguvernamentali. In cazul
Organizatiei Internationale a Muncii, exista membrii din ambele categorii. Clarificarea in
acest caz ar trebui sa vina din Rezolutia 288 (X) s Consiliului economic si Social al
ONU, din februarie 1950, care afirma: orice organizatie internationala care nu este
creata prin acord interguvernamental nu poate fi considerata organizatie
nonguvernamentala.
Celelalte sase tipuri amintite sunt considerate a fi tipuri speciale, intrucat
incadrarea lor confrm Dreptului Internatioanal si reglementarilor existente nu se poate
face.
O a doaua clasficare a organizatiilor internationale este in functie de obiectul de
interes:
a. ajutor umanitar; schimb cultural; pace si dezarmare; sprijin pentru dezvoltare;
drepturile omului; mediu;
b. securitate si pace; comert si alte activitati economice; bunastare sociala si
drepturile omului;
c. cultura si recreere; educatie si cercetare; sanatate, servicii sociale; mediu,
dezvoltare si conditii de locuire; legislatie si politici; filantropie si voluntariat; activitati
internationale; religie, afaceri, societati profesionale si sindicate; grupuri neclasificate;
O a treia claificare apartine teoreticienilor Volker Rittberger si Bernhard Zangl,
in care este corelat criteriul tipului de membrii cu cel al competentelor.
Membrii pot avea o participare: universala, regioanla, economica sau culturala
(rstrictionata pentru ultimele trei).
ONU si Organiztia Internationala a Muncii pe de-o parte; UE si Agentia Spatiala
Europeana sau Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol;
Un statut si loc special il ocupa organizatiile de securitate, din acestea fac parte
organizatiile guvernamentale precum ONU, NATO, OSCE, UE, GUAM, CSI etc.
Organizatiile internationale de securitate isi au originea in consensul statelor de a
coopera in probleme de reducere a violentei si realizae a pacii si securitatii, printr-o serie
de acorduri si mecanisme. Exista cel putin patru seturi de sarcini pentru care
organizatiile de acet tip militeaza:
- promovarea dialogului de securitate si gestionarea crizelor ca sarcini de baza
destinate stabilirii si-sau mentinerii pacii:
- crearea de sisteme de cooperare militara bazate pe constrangeri reciproce, destinate
reducerii pericolelor ce decurg din activitatile militare, sau pe capacitatile
comune pentru misiuni de mentinerea pacii;
- promovarea standardelor democratice si respcetarea drepturilor omului ca scopuri
in sine,
- promovarea securitatii prin mecanisme economice, intarind atat prosperitatea, cat si
interdependenta actorilor, intr-o incercare de reducere a terorismului si a
prolferarii armelor nucleare sau de distrugere in masa;
O analiza pertinenta a statutului si rolului unei astfel d organizatii ar trebui facuta prin
prisma durabilitatii si eficientei.
Din punct de vedere al teoriei aplicate in analiza organizatiilor internationale, cele doua
curente traditionaliste, realisml si neorealismul nu acorda o prea mare importanta
organizatiilor internationale, acestea fiind considerate doar modalitati de camuflare a
intereselor statelor sau forumuri necesare obtinerii acordului de principiu al unor state
mai slabe in privinta raporturilor de securitate. Influenta asupra comportamentului
marilor puterii este redusa, acestea actionand unilateral, tot asa este considerat si criteriul
durabilitatii, care nu face decat sa contribuie la o stare de facto.
In 1957, Karl Deutsch, considera ca organizatiile internationale ar trebui
identificate sau considerate comunitati de securitate conform urmatoarelor principii:
- inexistenta planurilor militare ale unui membru fata de ceilalti;
- existenta unor valori politice comune sau compatibile;
- existenta capacitatii guvernelor de a reactiona rapid si fara violenta, cu mijloace
corespunzatoare;
- existenta unui comportament predictibil al unor membrii;
- existenta unor programe comune de instruire si schimb, a unor acorduri
multilaterale sau bilaterale;
Exemplele aduse in discutie de Deutsch, erau NATO si CECO din care avea sa se
dezvolte UE. Contraexemplu ar putea fi considerata ONU sau OSCE.
Aceste organisme sau o serie de state au dezvoltat in cadrul internationale o serie de
forme de cooperare, care sa camufleze actiuni care contravin in fapt Dreptului
international, dar reglementate ulterior pirn acelasi drept: parteneriatul de securitate
regional, forme de securitate colectiva, sisteme de alante opuse;
In sistemul mondial securitatea nu presupune doar probleme de ordin militar, ci si
probleme economice, culturale, sociale, ecologice etc.
Ideea constituirii unei organizatii internationale, menita - in principal - sa
contribuie la mentinerea pacii in lume, este foarte veche. Inceputurile sunt legate de
,,marea uniune' a lui Confucius si au inregistrat ulterior proiecte ca Organizarea
federativa a lumii intregi, a lui Dante, De jure belli ac pacis, de Grotius sau Foedus
pacificum imaginat de Kant. i acestea sunt doar cele mai faimoase exemple dintr-o
serie extrem de lunga de proiecte dintre care multe erau pure utopii. In secolul XIX,
insa, asemenea planuri devin atat de insistente incat este clar ca se nascuse o etapa de
pregatire a terenului pentru transpunerea ideii in practica.
Conjunctura prielnica s-a creat abia in anii primului razboi mondial. Marile
pierderi umane si uriasele distrugeri materiale au impus orientarea preocuparilor
cercurilor oficiale si ale unor particulari spre prevenirea in viitor a unui nou
cataclism, tocmai prin crearea unui organism international care sa militeze pentru
mentinerea pacii. Eforturile depuse au fost cu totul justificate: primul razboi mondial
s-a incheiat cu moartea a 1,9 milioane de germani, 1,4 milioane francezi, 0,7
milioane englezi, 0,5 milioane de italieni, 0,4 milioane de sarbi etc. Prima etapa
practica a constituirii celei dintai organizatii internationale, Societatea Natiunilor, a
corespuns asadar anilor 1914-1918, cand au fost elaborate numeroase proiecte,
particulare sau publice.
Din domeniul privat, cele mai active studii au fost initiate de Liga pentru intarirea
pacii, din Statele Unite ale Americii, si Liga pentru Societatea Natiunilor din Marea
Britanie. In aceasta din urma au activat intelectuali de reputatie, ca Leonard Woolf,
G. Lowes Dickinson, C. R. Buxton sau J. A. Hobson, care au elaborat intre anii
1916-1918, planuri detaliate privind conducerea problemelor internationale,
preconizand diverse metode pentru solutionarea pacifica a diferendelor
internationale, pentru actiunea comuna impotriva unei agresor, chiar cu pretul cedarii
unor prerogative ale suveranitatii nationale. La nivel oficial, actiunea a fost tarzie: in
1917 in Franta s-a constituit un comitet ministerial condus de Leon Bourgeois, iar in
Marea Britanie in 1918 un comitet prezidat de lordul Phillimore. Ideile, proiectele si
initiativele, determinate de necesitatea gasirii unei solutii veritabile pentru
conservarea pacii dupa marele razboi, au prins conturul unor lucrari monografice,
acestea fiind rezultatul unor dezbateri si campanii de presa in primii ani ai razboiului,
in care sunt incluse opiniile celor mai avizati oameni politici ai momentului. Asa a
fost cartea lui Edgar Milhaud, La socit des Nations, publicata in anul 1917, la
Paris. Ce trebuia sa fie o Societate a Natiunilor? Un obiectiv al diplomatiei pentru
lichidarea militarismului, pentru instaurarea si conservarea unei paci drepte, care sa
rezulte din principiile universale si care sa fie garantata de ansamblul popoarelor.
Aceasta lucrare, probabil si altele, vor fi influentat desigur atitudinea guvernelor
angajate in conflict.
Studiu de caz
A fost infiintata in anul 1856, in urma Conferintei de Pace de la Paris, o data cu
internationalizarea apelor Dunarii, sub numele initial de Comisia Europeana a Dunarii,
care a avut sediul in Romania, timp de aproape un secol, la Galati si Sulina.
Este una din primele organizatii internationale constituite in Europa si singura
organizatie internationala care are sediul la Budapesta.
11 statesunt membre ale CD: Austria, Bulgaria, Croatia, Federatia Rusa, Germania,
Moldova, Romania, Serbia, Slovacia, Ucraina si Ungaria. Patru tari au primit statutul
de observator: Franta, Turcia, Olanda si Cehia. Comisia este compusa din
reprezentantii statelor membre, respectiv unul pentru fiecare tara, care sunt, de regula,
ambasadorii acreditati la Budapesta.
Conventia cu privire la regimul navigatiei pe Dunare, semnata la 18 august 1948, la
Belgrad, este instrumentul de drept international care reglementeaza navigatia pe
Dunare si garanteaza libera circulatie a vapoarelor pe acest important fluviu european,
in conformitate cu interesele si drepturile suverane ale statelor membre. De asemenea,
ea asigura cadrul de cooperare economica si culturala intre statele membre, dar si cu
alte state europene.
In baza Conventiei mentionate, cele 11 state membre se angajeaza sa mentina sectorul
lor de fluviu in stare de navigabilitate pentru vapoare, sa execute lucrari de intretinere
si sa nu impiedice in vreun fel navigarea pe Dunare.

2. Categorii de organizatii internationale
Suprematia statelor in rezolvarea diferitelor probleme cu care se confrunta
comunitatea internationala este pusa la incercare de existenta unui numar important de
organizatii internationale. Forta cu care se manifesta organizatiile internationale in
prezent contribuie in mod semnificativ la subminarea autoritatii statelor in rezolvarea
problemelor cu care se confrunta lumea de azi.
Exista doua tipuri de organizatii internationale: organizatii interguvernamentale
(acelea ale caror membrii sunt statele); organizatii neguvernamentale (acelea ale caror
membrii sunt persoane particulare sau anumite grupuri de persoane ori institutii private).
1.1. Organizatii interguvernamentale si neguvernamentale
Desi nici unul dintre aceste doua tipuri de organizatii nu a aparut in secolul pe care il
incheiem, totusi perioada de maxima intensitate si eficacitate a activitatii acestora se
situeaza dupa anul 1900.
Uniunea Organizatiilor Internationale, care mentine o evidenta actualizata permanent
in legatura cu ambele tipuri de organizatii internationale arata ca numarul acestora a
crescut rapid in secolul al nouasprezecelea astfel incat in anul 1909 existau 37 de
organizatii interguvernamentale si 176 de organizatii neguvernamentale.
In secolul urmator cresterea a fost si mai rapida, astfel incat in anul 1960 existau 154
de organizatii interguvernamentale si 1255 de organizatii neguvernamentale iar in 1997
numarul acestora ajunsese la 260 si respectiv 5472.
In interpretarea tendintelor ce caracterizeaza evolutia organizatiilor internationale
trebuie sa se tina cont ca nu este usor sa se identifice si sa fie evaluate diferitele tipuri de
organizatii internationale.
In principiu, organizatiile interguvernamentale sunt definite nu numai de faptul ca
membrii lor sunt statele, dar de asemenea si de caracterul lor de permanenta a activitatii
si de procedurile institutionalizate pe care le utilizeaza. Organizatiile
interguvernamentale se intrunesc la intervale relativ regulate si au proceduri specifice de
luare a deciziilor precum si un secretariat ori un cartier general si un sediu. Cu toate
acestea, ele nu au acces direct la cele mai multe dintre resursele materiale pe care le pot
utiliza statele. Daca aceste criterii de clasificare a organizatiilor internationale ar fi fost
mai elastice, fara indoiala ca numarul organizatiilor interguvernamentale ar fi depasit cu
mult pragul de 260 citat anterior, asa cum se intampla cu numarul organizatiilor
neguvernamentale. In prezent inca 1570 de organizatii aspira la statutul de organizatii
interguvernamentale iar alte mai mult de 9630 de asociatii la acela de organizatii
neguvernamentale, avand caracteristici asemanatoare acestora.
Aceasta crestere extraordinara a numarului de organizatii transnationale si a
membrilor acestora a generat o retea complexa, ce se suprapune si se intrepatrunde. In
anul 1996 aproximativ 200 de state si teritorii aveau in total mai mult de 135.000 de
diferiti delegati ce le reprezentau la toate organizatiile internationale, atat cele
interguvernamentale cat si la cele neguvernamentale.
Cooperarea in cadrul activitatii acestei retele de interdependente' cum o numesc unii
analisti, acopera intreg domeniul unor probleme globale: schimburi economice, aparare,
dezarmare si controlul armamentului, dezvoltare economica, agricultura, sanatate,
drepturile omului, arta si cultura, combaterea traficului si consumului ilegal de droguri,
turism, piata muncii, drepturile femeilor, educatie, activitatea financiara, protectia
mediului, criminalitatea, ajutor umanitar, gestionarea crizelor, telecomunicatii, stiinta,
fenomenul globalizarii, imigratia si fluxul de refugiati si inca multe altele.
In prezent mai mult de 96% din totalul organizatiilor internationale sunt
neguvernamentale, dar celelalte 4% sunt mult mai importante, deoarece membrii lor sunt
statele.
Organizatiile interguvernamentale putine la numar pe care tarile le creeaza isi vor
mentine in continuare suprematia si importanta atata timp cat statele insele vor exista,
deoarece organizatiile interguvernamentale sunt importante prin insusi faptul ca sunt
asociatii ale statelor, din autoritatea carora izvoraste si autoritatea pe care o exercita
organizatiile interguvernamentale, arata unii autori.
Organizatiile interguvernamentale sunt toate compuse din state, dar variaza foarte
mult in ceea ce priveste scopul si obiectivele propuse si numarul de membrii. Dupa unii
cercetatori numai optsprezece organizatii interguvernamentale pot fi incadrate in
categoria organizatiilor ce urmaresc obiective generale, iar dintre acestea numai O.N.U.
este o organizatie cu caracter mondial. Toate celelalte, adica mai mult de 97% din totalul
organizatiilor internationale sunt foarte limitate in ceea ce priveste numarul de membri si
obiectivele propuse. Diferentele dintre aceste organizatii sunt foarte mari, mai ales in
ceea ce priveste acele organizatii ce urmaresc realizarea unui singur obiectiv si aplica
constrangeri referitor la primirea de membri. De exemplu, Organizatia Tratatului
Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) este in primul rand o alianta militara, in timp ce altele,
ca de exemplu Organizatia Statelor Americane (O.A.S.) sau Organizatia Statelor din
Asia de Sud-Est (A.S.E.A.N.) au drept obiective dezvoltarea economica si reforme
politice.
In prezent multe organizatii interguvernamentale sunt angajate intr-un domeniu ingust
de activitate, urmarind obiective economice si sociale, cum ar fi facilitatea schimburilor
economice, a transporturilor sau alte tipuri de cooperare economica. Din aceasta
perspectiva, organizatiile interguvernamentale sunt in acelasi timp vectori dar si o
reflectare a puternicelor interdependente ce sunt rezultatul activitatilor transfrontaliere,
din ce in ce mai semnificative.
Diferente foarte mari exista si in ceea ce priveste organizatiile neguvernamentale.
Datorita numarului lor mare si a diversitatii deosebite, este mult mai dificil sa fie
caracterizate si clasificate decat organizatiile interguvernamentale. In 1997, Uniunea
Asociatiilor Internationale caracteriza 10% dintre organizatiile internationale
neguvernamentale ca avand vocatie mondiala, in timp ce celelalte 90% erau caracterizate
ca avand vocatie intercontinentala sau regionala.
Din punct de vedere functional, organizatiile internationale neguvernamentale acopera
practic toate aspectele si componentele activitatii politice, sociale si economice, intr-o
lume ale carei tendinte spre o globalizare din ce in ce mai accelerata sunt evidente, mai
ales in domenii precum preocuparea pentru sanatatea planetei noastre, medicina, istorie
si cultura, drept, etica, teologie, securitatea nationala si internationala.
Este util ca organizatiile internationale neguvernamentale sa fie privite si considerate
drept organizatii intersocietale, care faciliteaza incheierea de intelegeri si tratate intre
state in probleme ce privesc marea masa a populatiei. Multe dintre organizatiile
neguvernamentale coopereaza si chiar interactioneaza cu organizatiile
interguvernamentale. De exemplu, mai mult de o mie de organizatii internationale
neguvernamentale se afla in relatii de cooperare si de consultare cu diferitele agentii ale
sistemului de institutii al O.N.U., mentinand birouri de legatura in mai mult de o suta de
localitati. Parteneriatul dintre organizatiile neguvernamentale si cele
interguvernamentale da posibilitatea ambelor tipuri de organizatii de a lucra impreuna,
de a se constitui uneori intr-un singur grup de interese sau de presiune in urmarirea unor
politici si programe comune sau asemanatoare.
Cu toate ca sunt foarte raspandite din punct de vedere geografic, organizatiile
neguvernamentale sunt mult mai active in emisfera nordica, unde se afla majoritatea
statelor dezvoltate din punct de vedere economic si care beneficiaza de un sistem politic
matur si un regim politic democratic. Aceasta situatie se datoreaza societatii deschise,
bazate pe pluralism politic in care cetatenii pot participa fara restrictii la activitatile unor
institutii specifice societatii civile. Printre institutiile specifice societatii civile se numara
si organizatiile neguvernamentale.
O clasificare a organizatiilor interguvernamentale:



Natura geografica a
scopului si obiectivelor
organizatiei
Tipul obiectivelor urmarite
Obiective multiple Un singur obiectiv

Mondiale (globale) - Organizatia Natiunilor
Unite
- Organizatia Mondiala a
Comertului
- UNESCO
- Organizatia Conferintei
Islamice
- Organizatia Mondiala
a Sanatatii
- Organizatia Mondiala
a Muncii
- Fondul Monetar
International
- Uniunea Postala
Universala
Intercontinentale, regionale
si subregionale
- Uniunea Europeana
- Organizatia pentru
Securitate si Cooperare in
Europa
- Organizatia Statelor
Americane
- Organizatia Unitatii
Africane
- Liga Araba
- Asociatia Statelor din
Asia de Sud Est
- Agentia Europeana
pentru Spatiul Cosmic
- Organizatia Tratatului
Atlanticului de Nord
- OPEC
- Comisia Dunarii
Inca din antichitate oamenii au urmat doua cai pentru a obtine si prezerva pacea. Calea
realista (asa zisa Real politik) pune accentul pe solutiile militare. Calea liberala pune
accentul pe solutiile politice.
Se pare ca totusi, in practica, calea realista a fost mult mai frecvent si intens utilizata
decat calea liberala, pana la inceputul secolului XX. Calea realista de prezervare a
securitatii nationale si internationale prevede utilizarea a trei instrumente: formarea de
aliante; mentinerea echilibrului puterii; controlul armamentului.
Intr-o viziune realista elementele caracteristice ale mediului strategic international ar
fi urmatoarele:

Starea sistemului international: Anarhie
Probabilitatea ca in sistem sa se produca schimbari
si reforme:
Scazuta
Principalii actori ai sistemului international: statele si in principal marile
puteri
Obiectivele actorilor principali: exercitarea puterii asupra altora
autoprotectie
Securitate
Caracteristicile interactiunii dintre actori: competitie si conflict
Preocuparea permanenta a actorilor: securitatea nationala
Prioritatile statelor: asigurarea capacitatii militare
Practica curenta a statelor: fortele armate sunt utilizate
pentru a sprijini diplomatia
coercitiva
Adeptii caii liberale promoveaza patru instrumente in scopul asigurarii pacii, a
securitatii nationale si internationale: dreptul international; organizatiile internationale;
integrarea; democratizarea. Deoarece toate aceste instrumente pun accentul pe utilizarea
unor institutii, promotorii acestui curent mai sunt numiti si institutionalisti neoliberali'.
Toti teoreticienii caii liberale impartasesc aceeasi teama de tendinta istorica a statelor de
a purta razboiul, dar nu au un punct de vedere comun asupra modului in care ar trebui
asigurata securitatea internationala in sec. al XXI-lea. Ei sunt in general preocupati de
faptul ca atat timp cat nu exista un drept international cu caracter imperativ si universal,
nu exista o autoritate suprema la nivel planetar si nici un mecanism de impunere a
dreptului international, orice schimbare in cadrul sistemului international poate fi la fel
de usor aprobata sau respinsa de catre orice stat.
Teoreticienii liberali si neoliberali considera conflictul armat drept un rezultat al
deficientelor institutiilor nationale si internationale.
Ei considera, de asemenea, ca actuala stare anarhica a sistemului international este
principala problema cu care ne confruntam astazi. Ei arata ca slabiciunea institutiilor
internationale mareste costul asigurarii securitatii nationale si internationale, iar
bunastarea globala este inca subordonata bunastarii nationale. Pentru a schimba aceasta
situatie adeptii caii liberale solicita stabilirea unor metode institutionalizate si bazate pe
drept pentru a reforma acele regimuri politice nedemocratice inca existente in unele
state. Ei considera ca sistemul international este inca insuficient dezvoltat si structurat si
este necesara o reevaluare a rolului si locului institutiei statului suveran in cadrul acestui
sistem, a functiilor si instrumentelor utilizate de state, astfel incat un nou tip de stat sa
poata asigura eliminarea cauzelor razboaielor. Schimbarile de amploare globala ce au loc
in sistemul international vor continua, lor adaugandu-se in viitor, probabil, noi provocari
la adresa pacii si securitatii internationale.
Se manifesta o suprapunere din ce in ce mai mare a intereselor nationale ale statelor si
a responsabilitatilor internationale pe care acestea le au. Misiunea instrumentului
diplomatic al puterii nationale este de a face fata si de a rezolva prin metode politice
specifice consecinte unor evenimente diverse si uneori neprevazute, de a utiliza cu
eficacitate si eficienta partajarea responsabilitatilor si intarirea parteneriatului cu alte
state.
Marile probleme ale lumii de azi nu pot fi rezolvate in mod unilateral, numai de catre
unele state, in primul rand datorita faptului ca problemele cu care ne confruntam au un
caracter transfrontalier, afectand concomitent mai multe state.
Procesul organizarii internationale se desfasoara concomitent si inseparabil legat de
cel al integrarii (regionale si sub regionale, deocamdata). Ambele pot da gres, unele
organizatii internationale pot disparea in timp, dar daca se valorifica situatia creata in
prezent, prin acumulari continue, in special de-a lungul intregului secol XX, se poate
ajunge in viitor la o transformare majora a relatiilor inter-umane pe planeta noastra, care
sa justifice, intr-o perioada inca nedefinita de timp, afirmatia ca lumea va deveni
guvernabila si ca umanitatea in ansamblul sau poate deveni o comunitate capabila sa
promoveze justitia, sa sprijine un anumit tip de ordine sociala si sa stabileasca conditiile
necesare bunastarii, care ar trebui sa fie obiectivul de baza al activitatii politice, prin
administrarea puterii. Unii teoreticieni liberali-institutionalisti arata ca puterea si
atributiile statelor ar trebui limitate mai mult decat sunt in prezent, deoarece statele
suverane nu isi rezolva problemele pe care le au pe plan intern si international intr-un
mod satisfacator, caci de-a lungul timpului statele au fost in primul rand instrumente
pentru a duce razboiul impotriva altor state. In zilele noastre, suficient de multe guverne
ale statelor sunt, pe de o parte, ineficiente in a preveni izbucnirea razboaielor civile, iar
pe de alta parte nu reusesc sa-si asigure loialitatea cetatenilor proprii, in primul rand
datorita proastei administrari a puterii. Criza globala de incredere' in guverne ce se
manifesta in zilele noastre s-a materializat, in unele situatii, in dezintegrarea unor state
aflate in situatie de criza politica, economica si militara, concomitent cu manifestarea
tendintei antagoniste, de strangere a legaturii dintre state, de crestere a interdependentei
dintre acestea, in cadrul unei comunitati regionale si chiar globale. Statele au tendinta de
a se uni, formand astfel institutii regionale si mondiale, pentru a se autoproteja impotriva
amenintarilor comune carora trebuie sa le faca fata. Frontierele, marile si oceanele care
le despart un pot sa izoleze insa statele si nici sa le protejeze de amenintarile la adresa
securitatii lor, care pot fi doar tinute sub un control precar si relativ datorita unui efort
colectiv. Aceasta este de fapt cauza constituirii multora dintre organizatiile internationale
interguvernamentale. Persistenta unor amenintari colective determinate de globalizarea
continua si accelerata a relatiilor internationale si a proceselor sociale in ansamblul lor
asigura durabilitatea organizatiilor interguvernamentale. Pe masura ce globalizarea este
facilitata din ce in ce mai mult de avansarea in era informationala, ce succede erei
industriale, iar permeabilitatea (sau dupa unii autori spiritualizarea') frontierelor se
accentueaza, putem prognoza o accentuare a importantei caii liberale de prezervare a
pacii si securitatii internationale.
3. Statutul juridic
al organizatiilor internationale
Pana la crearea Organizatiei Natiunilor Unite, in literatura de drept international
au existat putine opinii in legatura cu statutul organizatiilor internationale, si anume,
daca ele au sau nu personalitate juridica. Referindu-se la Comisia pentru reparatii creata
in urma primului razboi mondial, J. F. Williams afirma: 'Intregul comportament al
Comisiei a fost in concordanta cu teoria beneficiului unei personalitati distincte in lumea
internationala. Ar fi fost prin urmare dificil sa te indoiesti de faptul ca ea poseda
personalitate internationala. Vechea dogma potrivit careia statele sunt singurele subiecte
de drept international nu poate fi sustinuta in continuare'.
Un pas inainte pe linia recunoasterii personalitatii acestor organizatii s-a facut
prin modusul vivendi din 1926 incheiat intre guvernul elvetian si Liga Natiunilor, care
statua ca 'Liga, posedand personalitate internationala si capacitate juridica, nu poate fi, in
principiu, potrivit regulilor dreptului international, chemata in fata tribunalelor elvetiene
fara consimtamantul sau expres'.
Autorii Cartei Natiunilor Unite s-au preocupat de precizarea statutului
Organizatiei inca din perioada redactarii ei, la Dumbarton Oaks. Un amendament
prezentat de Belgia in cadrul lucrarilor Comitetului IV/2 pleda in favoarea recunoasterii
exprese a personalitatii juridice a Organizatiei, acesta fiind formulat astfel: 'Partile la
prezenta Carta recunosc ca Organizatia pe care o creeaza poseda personalitate
internationala, cu drepturile care decurg din aceasta'. Dorindu-se se pare, sa se evite
posibilitatea considerarii Organizatiei ca fiind un suprastat, s-a ajuns in final la un
compromis, astfel cum se prezinta articolul 104 al Cartei, si anume ca 'Organizatia se va
bucura pe teritoriul fiecarui membru al sau de capacitatea juridica necesara pentru
exercitarea functiunilor si indeplinirea scopurilor sale'.
Unicul act constutiv care consacra in mod expres alaturi de capacitatea juridica si
personalitatea internationala a Organizatiei este Conventia de la Chicago din 1944 de
creare a Organizatiei Aviatiei Civile Internationale (O.A.C.I.), in care se prevede ca
'Organizatia se va bucura pe teritoriul fiecarui stat contractant de capacitatea juridica
necesara exercitarii functiunilor sale. Ea va avea personalitate juridica deplina
pretutindeni unde Constitutia si legile statului interesat o vor permite'.
Conventia generala asupra privilegiilor si imunitatilor O.N.U. din 13 februarie
1946, ca si Conventia privind privilegiile si imunitatile institutiilor specializate din 21
noiembrie 1947 consacra de asemenea in mod expres personalitatea juridica a O.N.U. si
a institutiilor specializate.
Dupa avizul Curtii Internationale de Justitie din 1949 in problema repararii
pagubelor suferite de serviciul Natiunilor Unite personalitatea juridica internationala a
O.N.U. nu a mai fost contestata, la opinia Curtii raliindu-se toti autorii.
In avizul sau C.I.J. arata ca 'personalitatea este indispensabila pentru indeplinirea
scopurilor si principiilor din Carta si ca functiile si drepturile Organizatiei pot fi
explicate numai pe baza existentei, intr-o masura larga, a personalitatii internationale'.
In continuare, referindu-se la natura O.N.U., Curtea a declarat ca 'aceasta nu este
acelasi lucru cu a spune ca ea este un stat, ceea ce cu siguranta nu este sau ca
personalitatea sa juridica, drepturile si indatoririle sale sunt aceleasi ca si ale unui stat.
Aceasta inseamna ca ea este un subiect de drept international capabil sa aiba drepturi si
obligatii internationale, precum si capacitatea de a-si realiza drepturile sale pe calea unei
reclamatii internationale'.
Capacitatea de a prezenta reclamatii internationale este inerenta personalitatii
internationale.
Unul dintre argumentele invocate de Curte in sprijinul opiniei sale se referea la
capacitatea Organizatiei (art. 43, 57, 63 din Carta) de a incheia tratate internationale,
parere impartasita de altfel si de Comisia de drept international care considera ca 'toate
entitatile ce au capacitatea de a incheia tratate au in mod necesar si personalitate
internationala'. Aceasta nu inseamna insa, dupa cum arata D. W. Bowett, ca este
adevarata si cealalta posibilitate, ca personalitatea juridica internationala confera prin ea
insasi capacitatea de a incheia tratate internationale. Aceasta aptitudine se poate
determina numai pe baza dispozitiilor actelor constitutive ale acestor organizatii.
Desi Carta nu defineste natura Organizatiei din punct de vedere al dreptului
international, anumite atributii pe care i le confera, indeosebi capacitatea de a incheia
tratate cu statele membre si cu alte organizatii internationale, presupun existenta
personalitatii juridice a O.N.U.
Cresterea numarului si a importantei organizatiilor internationale s-a rasfrant in
nemijlocit si asupra modului lor de activitate, ele evoluand de la 'cadru de reflectie
colectiva' catre mecanisme de actiune in viata internationala. Necesitatea indeplinirii
scopurilor statutare pentru care ele au fost infiintate a impus acestora stabilirea unor
relatii cu caracter juridic cu alte subiecte de drept international (state sau organizatii
internationale).
Recunoasterea lor drept subiecte de drept international implica determinarea in
prealabil a capacitatii lor de a participa in nume propriu la asemenea raporturi juridice
internationale, individualitatea lor structurala fiind doar unul dintre elementele care
trebuie avute in vedere la aprecierea acestei calitati.
Masura in care acestea vor putea apare in raporturile juridice internationale, in
relatii cu alte subiecte de drept international, este hotaratoare pentru recunoasterea
personalitatii lor juridice. Daca pentru state stabilirea de raporturi juridice cu alte
subiecte de drept international este o forma de manifestare a personalitatii lor, situatia
organizatiilor internationale este din acest punct de vedere diferita. Personalitatea lor
internationala este conditionata de existenta posibilitatii pentru ele de a lua parte la
asemenea raporturi juridice cu caracter international. In alti termeni, statele participa la
aceste raporturi tocmai in virtutea personalitatii lor, in timp ce personalitatea
organizatiilor internationale poate exista doar ca o consecinta a acestei posibilitati de a
participa la asemenea raporturi.
Componenta lor statala si natura scopurilor pe care le urmaresc, care proclama
drept mijloc de realizare cooperarea dintre state, confera prin urmare acestor organizatii
dreptul de a participa la raporturile internationale, ele fiind prin esenta lor atat un cadru
de apropiere intre state, cat si un instrument de infaptuire a acestei apropieri. Este
neindoielnic faptul ca atunci cand actioneaza in aceasta ultima calitate, ele apar in
raporturile juridice internationale in nume propriu, ca entitati distincte.
Este adevarat insa ca organizatiilor internationale li se va putea recunoaste
aceasta capacitate de a participa in nume propriu la raporturile juridice internationale
doar in masura si in limitele in care ele au nevoie (pentru indeplinirea scopurilor lor) de a
intra in relatii juridice cu alte subiecte de drept international.
Tocmai aceasta face ca personalitatea lor juridica internationala, calitatea lor de
subiecte de drept international sa fie limitata, derivata si secundara. Urmarind, potrivit
actelor lor constitutive, sa indeplineasca anumite functii, personalitatea lor are in acelasi
timp un caracter functional, in sensul ca aceasta este atribuita de catre state in scopul
realizarii unor functii precise si determinate. Orice incalcare sau indepartare de la acestea
va fi in ultima instanta contrara vointei statelor membre.
In aprecierea personalitatii juridice internationale a organizatiilor trebuie sa se
aiba de asemenea in vedere caracterul raporturilor juridice internationale la care acestea
pot participa, capacitatea lor de actiune fiind, dupa cum s-a aratat, limitata.
Organizatiile internationale, subliniaza Gr. Geamanu, pot deveni subiecte de
drept numai in raporturile juridice internationale strict necesare realizarii scopurilor
pentru care au fost create.
Sfera acestor raporturi este asadar conditionata de scopurile pentru care au fost
create, de unde rezulta in consecinta ca si personalitatea lor juridica este supusa acelorasi
restrangeri.
Dupa parerea autorului britanic I. Brownlie, criteriile care stau la baza
personalitatii juridice a organizatiilor internationale sunt:
asociatie permanenta de state;
distinctia din punct de vedere a capacitatii juridice si scopurilor intre
organizatii si statele care le compun;
existenta unei capacitati juridice ce ar urma sa se exercite pe plan
international si nu doar in cadrul national al unuia sau unor state.
Potrivit unei alte opinii, la considerarea unei organizatii internationale drept
persoana juridica trebuie avute in vedere, in mod cumulativ, urmatoarele criterii:
componenta sa statala;
existenta unor scopuri ce intereseaza un numar insemnat de state;
izvorul ei international (tratatul pe baza caruia a fost infiintata);
posibilitatea de a participa la raporturi de drept international.
Acestor elemente trebuie sa li se adauge, dupa parerea noastra, capacitatea unei
organizatii internationale de a exprima in relatiile sale cu alte subiecte de drept o vointa
proprie.
Acordurile incheiate de O.N.U. (precum si de catre celelalte institutii
specializate) cu un mare numar de state, inclusiv cu state care nu fac parte din
Organizatie, atesta aptitudinea sa de a exprima o astfel de vointa. In limitele deja aratate,
organizatiile internationale se bucura de anumite drepturi proprii, care le sunt necesare
pentru indeplinirea functiunilor lor. Intre aceste drepturi se numara si privilegiile si
imunitatile de care se bucura ele pe teritoriul statelor membre. Acordarea acestor
privilegii si imunitati constituie un alt criteriu pentru recunoasterea calitatii lor de
subiecte de drept international, a personalitatii lor juridice internationale.
In incercarile de a pune pe picior de egalitate organizatiile internationale cu
statele si de a promova in acest fel ideea necesitatii unei organizatii suprastatale, ca
mijloc de a impune respectarea normelor dreptului international, de a asigura pacea si
securitatea, o serie de autori din occident nu ezita sa se foloseasca si de acest element -
personalitatea juridica internationala a organizatiilor internationale - ca argument in
sprijinul tezelor lor. Este frecvent citata in acest sens opinia juristului norvegian F.
Seyersted care sustine ca 'o organizatie internationala odata creata este subiect de drept
international si in aceasta calitate ea are aceleasi capacitati, potrivit normelor dreptului
international, ca si orice alt subiect de drept international, afara doar daca este exclusa
prin anumite reguli speciale sa indeplineasca unele acte'.
Admiterea unui asemenea teze contrazisa si de avizul C.I.J. din 1949 (care
subliniaza ca recunoasterea personalitatii juridice a O.N.U. nu inseamna, sub nici o
forma, a-i conferi caracterul unui suprastat) s-ar putea face doar prin negarea deosebirilor
fundamentale care exista intre state si organizatiile internationale.
Astfel, in timp ce statele se constituie prin putere proprie, se bucura de
suveranitate - organizatiile internationale iau fiinta numai prin vointa concordanta a
statelor care le compun, sunt o creatie a acestora. Suveranitatea apartine numai statelor si
niciodata organizatiilor internationale.
Din punct de vedere al personalitatii juridice, orice stat este si subiect de drept, in
timp ce numeroase organizatii sunt lipsite de o asemenea insusire. Chiar si acelea care
intrunesc cerintele pentru a fi subiecte de drept international sunt, dupa cum s-a aratat,
diferentiate prin intinderea capacitatii lor, aceasta fiind restransa la drepturile si
obligatiile inscrise in actele lor constitutive. Statele au avantajul ca se bucura in
deplinatatea calitatii lor de subiecte de drept international.
Este prin urmare greu de admis ca statele (care in general sunt reticente in a
recunoaste exceptii de la competenta lor) ar consimti sa creeze entitati scoase de sub
controlul lor si pe care, mai mult, le-ar subventiona.
4. Organizatii internationalele de securitate. Scopuri i tipologie
Contextul politic si geostrategic de dupa al II-lea Razboi Mondial a permis
aparitia la nivelul relatiilor internationale nu doar a unui numar foarte mare de
organizatii internationale, dar si a unui numar de regimuri internationale sau regimuri de
securitate. Regimurile internationale sau regimurile de securitate sunt definite ca fiind
un set de principii, norme, reguli, proceduri decizionale implicite sau explicite, in jurul
carora converg asteptarile actorilor, intr-un domeniu dat al relatiilor internationale.
Regimurile de securitate nu trebuie onfundate cu organizatiile internationale. Acestea
nu au nici o structura specifica, nici o personalitate juridica, fiind simple sisteme de
cooperare, in cele mai multe cazuri formale, utilitatea lor constand in faptul ca scad
costul tranzactiilor internationale, reducand incertitudinea cu prvire la comportamentul
celorlalte state.
Regimurile se pot construi in orice domeniu al vietii internationale, economie,
mediu, securitate, drepturile omului, comunicatii etc. Regimuriel se constituie in
momentul in care doua sau mai multe state recunosc ca se confrunta cu aceleasi
probleme, iar acestea depasesc sfera de influenta politica a statului. Odata ce in interiorul
unor astefel de regimuri de securitate i-au nastere interactiuni politico-militare si
ecoomice, in care actorii respectivi isi regasesc idealuri si principii comune, acestea se
pot transforma in organizatii internationale. Comunitatea Europeana poate fi explicata
prin teoria realista care a condus a dus la transformarea unui regim de securitate intr-o
organizatie internationala. In urma cooperarii la nivel economic s-a ajuns in acest caz la
formularea statutului unei organizatii internationale, care-si regaseste unitatea si in plan
militar si politic.
O serie de teorii afirma ideea ca aparitia regimurilor de securitate a fost determinata
si este de teoria stabilitatii hegemonice. Conform acestei idei, statele puternice dau
nastere unor astfel de sisteme cu intentia de a mentine pe de-o parte statu-quo-ul
teritorial, iar pe de alta parte de a atrage in sfera lor de influenta actori statali relevanti
din perspectiva economica sau de alta natura. Este cazul SUA, care dupa al II-lea Razboi
Mndial au reusit sistematic sa dea nastere unor astfel de regimuri de securitate, menite sa
mentina un echilibru la nivelul deciziilor securitatii si cooperarii la nivel mondial.
Fondul Monetar International este considerat un model reusit de regim de securitate,
transformat in organizatie, cu scopul de a mentine sanatatea sistemului monetar
international si de a ajuta cu imprumuturi statele aflate in dificultate, datorita balantei de
plati.
In opinia unor specialisti exista trei cai posibile in crearea si aparitia unor astfel de
regimuri de securitate.
1. spontana 2. negociata 3. impusa
Un exemplu concret de regim negociat, il constituie acordul SALT, de neproliferare
a armelor nucleare, aparut datorita temerilor unor ca incurajarea acestui tip de armament
ar putea conduce la un scenariu catastrofal pentru oameni.
Exista si exemple negative din aceiasi perspectiva a armelor nucleare, acordul
Waschington New Delhi din vara anului 2005, prin care americanii furnizau
echipament si tehnologie pentru producerea armei nucleare in India.
SUA nu au semnat acordul de protectia mediului de la Kyoto si nici pe cel privind
Statutul Curtii Penale Internationale, ceea ce arata ca in definitiv o serie de regimuri de
securitate nu reprezinta decat interesele pe termen scurt, mediu sau lung al unor state.
Prin acceptarea unor astfel de regimuri statele tind sa-si maximizeze interesele. Un
exemplu in acest sesn il constituie si Acordul General asupra Tarifelor si Comertului
(GATT), transformat ulterior in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Acordul
urmarea desfiintarea barierelor tarifare in calea comertului international, ceea ce practic
favoriza in mod clar o serie de state, defavorizand altele, datorita gradului dezvoltarii
economice interne.
Nu doar statele pot dezvolta astfel de regimuri internationale, companiile bancare, de
asigurari, transporturi, pot da nastere unor astfel de organizatii.
In ceea ce priveste regimurile de securitate al caror scop declarat este asigurarea
stabilitatii militare, acestea au o dinamica aparte, lucru datorat in special de increderea
reciproca. Esecul acordurilr SALT 1 si SALT 2 poate fi pus pe seama uneia stfeld e lipse
de incredere intre SUA si URSS (CSI), ca si in cazul denuntarii de catre Waschington a
Tratatului Anti-Racheta (ABM), considerat de SUA inutil in conditiile in care state
precum Coreea de Nord refuza sa participe la acesta.
Simpla existnta a unui regim de securitate nu poate fi considerata o garantie a
securitatii internationale. Regulile putandu-se schimba din motive diverse. SUA folosesc
dupa anul 2000, ca pretext declarat contra regimurilor de la Phenian si Teheran,
inarmarea nucleara si terorismul.
Unul dintre cele mai complexe regimuri de securitate, care functioneaza din 1817,
fiind cunoscut si sub denumirea de acordul Rush-Bagot, semnat intre SUA si Canada,
vizeaza frontiera dintre cele doua state, frintiera demilitarizata. Totodata acordul
presupune o politica comuna de aparare aeriana (NORAD).
Functionarea unui regim de securitate se bazeaza pe traditia grotiana rationalista care
afirma necesitatea cooperarii in atingerea unui obiectiv comun. Gradul de eficienta
depinde de disponibilitatea statelor de a a-si respecta angajamentele.
La inceputul anilor 50 a fost introdus un alt concept, comunitate de securitate, care
desemneaza o grupare de state care nutresc o reala convingere ca membrii comunitatii pe
care o formeaza nu vor lupta niciodata fizic unii cu altii, ci isi vor rezolva disputele intr-
un alt mod.
Unul dintre teoreticienii acestui tip de cooperare, considera ca nu putem avea de-a
face decat cu doua tipuri de comunitati de acest gen.
1. Comunitati amalgamate, care dezvolta si o forma de guvernare comuna
(cauza a aparitiei statelor federale);
2. Pluraliste ale caror unitati isi pastreaza independenta unele fata de
altele;
Pentru a doua categorie ar fi necesare o serie de valori si intelesuri pe care actorii
participanti le au in comun; cunoasterea directa a culturii si interactiunea dintre acestea;
interese comune, reciprocitate, responsabilitate si chiar altruism. Totodata o astfel de
comunitate nu presupune doar o relatie formala si constienta intre guvernele acestor
state, ci o apropiere absolut necesara intre societatile civile.
Se considera ca exista trei etape in aparitia, evolutia si transformarea unei comunitati
de securitate:
- aparitia unor schimbari la nivelul mediului social intern si international,
tehnologice, demografice, economice, ecologice, identificare unor amenintari
exterioare comune;
- factori de natura sa conduca la dezvoltarea increderii reciproce si a
formarii unei mentalitati colective, ceea ce tine de puterea de cunoastere, de
intelegere, de implicarea institutiilor si organismelor de orice natura in
apropierea acestora;
- in final formarea unei identitati comune, bazate pe valori si principii
comune, poate conduce la recunoasterea egalitatii si transformarea pasnica
intr-o comunitate de securitate;
NATO formata initial ca o astfel de comunitate de securitate, avand ca obiectiv razboiul
contra URSS, s-a confruntat dupa 1991 cu disparitia potentialului pericol regimul
comunist. In aceste conditii ceea ce fusese o comunitate bazata apropae exclusiv pe
stoparea pericolului comunist a devenit dupa dciziile din 1995 un organism de securitate
colectiva bazat pe cinci principii:
1. statele membre sunt democratii cu economii de piata functionala
2. minoritatile de pe teritoriul lor sunt tratate conform reglementarilor OSCE;
3. statele nu au dispute teritoriale sau de alta natura cu vecinii lor;
4. sunt capabile sa puna la dispozitia NATO trupe si tehnica militara compatibila cu
celelalte state membre;
5. mentinerea democratiei, a drepturilor omului si a institutiilor fundamentale ale
statului;
Un exemplu situat la polul opus NATO il reprezinta incercarile nereusite de formare
a unor organizatii, comunitati sau regimuri de securitate in zona Americii Centrale si de
Sud, acolo unde teoretic se intrunesc cel putin cateva principii care stau la baza teoretica
a formarii unor astfel de organisme: istorie, limba, religie si mentalitati comune. Cu toate
acestea Comunitatea Andina si Organizatia Statelor Americane nu reusesc sa-si
diversifice sau sa-si extinda ideea de cooperare economica, militara sau de orice alta
natura, probabil si datorita interventiilor distructive ale unor mari puteri precum Rusia si
SUA.
La nivel general cele trei modalitati de cooperare in plan international ofera pentru
viitor posibilitatea regasirii unor elemente comune tuturor tipurilor de societate pe care le
grupeaza, chiar daca cest deziderat probabil va ramane doar la stadiul declarativ.

Profilul organizatiei in teoria relatiilor internationale
Multilateralismul ca matrice originara
Studiu de caz: ONU
Se poate pune intrebarea: exista o teorie valabila pentru a explica importanta
inventiilor conceptuale si institutionale si, implicit, pentru a genera idei pentru modelarea
organizatiilor mondiale ? Mai mult, se poate justifica si influenta existenta ONU pe baza
unei teorii, asa cum este cazul in organizarea interna a statelor ? Teoretician si practician
al sistemului ONU, Maurice Bertrand considera ca raspunsul este negativ. El crede ca
este invocata si respectata memoria marilor personalitati care au propus concepte noi si
au pus la punct institutii care sa garanteze libertati publice si progres social, dar exista si
tendinta determinista de a considera ca aceste inventii sunt cumva inevitabile si nu ar fi
putut imbraca alte forme.
Bineinteles ca acesta este numai unul dintre posibilele raspunsuri. In realitate,
numeroase concepte specifice studiului relatiilor internationale pot servi la intelegerea
organizatiilor existente si la construirea unor teorii valabile.
Trecerea sumara in revista a catorva dintre aceste eforturi provine din
convingerea autorului acestor randuri ca analiza profilului si potentialului sistemului
ONU, ca model de organizare internationala, din perspectiva stiintelor sociale, nu poate
fi decat utila.
Capitolul de fata nu urmareste o trecere exhaustiva in revista a interpretarilor
teoretice ale rolului organizatiei mondiale, ci doar marcarea catorva repere, nu complet
aleatorii, cele care revin adesea in discutie, nu numai in disputele academice asupra
ONU, dar si in cele politice. Evident, pozitiile teoretice acopera o plaja larga de optiuni,
aflate uneori la extreme.
In teoria relatiilor internationale, unul dintre curentele raspandite sustine ca
sistemul international este o anarhie, a carei stabilitate este mentinuta de catre un
hegemon individual sau un grup de hegemoni. In secolul trecut, comunitatea
internationala a incercat sa creeze un sistem multilateral care sa modereze hegemonia si
sa stimuleze o tranzitie dinspre anarhie spre valori si norme comune. Din acest punct de
vedere, ONU reprezinta cel mai inalt model de evolutie a multilateralismului, fiind
conceput ca un centru de armonizare a intereselor nationale, nu ca o arena de
confruntare. Ca alternativa la anarhie, Sewell si Salter propun conceptul de .panarhie.,
respectiv guvernarea tuturor, de catre toti si pentru toti. Cu alte cuvinte, nimeni nu
ramane in afara sferei guvernarii, iar beneficiile si costurile guvernarii sunt impartite de
toti, oricine putand participa in mod echitabil la guvernare.
Evident, asa cum o recunosc si autorii, o stare panarhica de dezvoltare nu exista
in realitate nici macar la scara redusa, dar conceptul poate fi folosit in constructia
normativa sau ca termen de referinta pentru sistemele de guvernare.
Aceasta interpretare are o semnificatie notabila pentru dezbaterea asupra
mandatului ONU si situarea obiectivelor sale in sfera realpolitik sau in cea a aspiratiilor
nobile, ca proiecte intotdeauna dezirabile, dar niciodata integral realizabile. Atat in cazul
Ligii Natiunilor cat si in cel al Organizatiei Natiunilor Unite, dezbaterea asupra menirii
organizatiei internationale a fost marcata de diferentele de abordare intre curentul idealist
si cel realist. David Whittaker considera ca, in ambele cazuri, rezultatul a fost o
combinatie intre ceea ce era de dorit si ceea ce era posibil.3 Idealistii disting trei
elemente tinta: o stare de lucruri care poate fi definita ca .pace dezarmata.; hotararea
colectiva de a aborda conflictele si agresiunea si de a construi un sistem de securitate
colectiva; un document constitutiv obligatoriu pentru toti membrii, cum erau Pactul
pentru Liga Natiunilor si Carta pentru ONU. Parteneriatul si dreptul international
deveneau criteriile succesului. Conceptul de .actiune: drept al celor puternici. facea loc
celui de .actiune: responsabilitatea membrilor..
Realistii au considerat legitima aplicarea regulilor invingatorilor in razboi,
existand putine garantii pentru folosirea viitoare a unor principii idealiste. Suveranitatea
nu era negociabila. Egalitatea avea limite, deoarece forta statelor era diferita. Pacea
trebuia mentinuta in termenii stabiliti de un .concert al puterilor. si construita gradual, pe
baza unor asteptari realiste.
Dupa cum este lesne de remarcat, dilema stabilirii proportiei optime dintre
idealism si realism se mentine la fel de relevanta acum, pe cat era in 1945. Personal cred
ca proiectul unei organizatii internationale, intotdeauna chemata sa reprezinte si o etapa a
viitorului, ar avea o deficienta congenitala daca nu ar contine o doza de idealism.
Crearea ONU este legata de problemele institutionale aparute la incheierea celui de-al
doilea razboi mondial.
Dupa castigarea razboiului, Statele Unite nu mai aveau interes sa revina la
izolationism si, totodata, urmareau sa perpetueze si pe timp de pace beneficiile obtinute.
Aceasta cerea implicarea in afacerile internationale. In acelasi timp, publicul american
nu dorea ca participarea sa se faca prin sisteme complicate de aliante, precum cele care
in fapt au generat si condus razboiul in Europa. In plus, presedintele Roosevelt, la
vremea respectiva, voia o politica de control, prin integrare, a potentialilor inamici, cum
era Uniunea Sovietica, lucru care nu se putea face decat prin crearea unui nou club din
care sa faca parte si aceasta din urma si SUA. Datorita acestei combinatii de obiective,
singura alternativa era o forma de organizare a securitatii colective.
Aceasta forma insa, nu era identica cu conceptul wilsonian in care securitatea
colectiva era asimilata unui substitut al echilibrului puterii. Asa a aparut ONU, care era
prevazuta cu un mecanism de constrangere, dar si cu mecanismul dreptului de veto, ceea
ce reprezenta generic compatibilizarea mecanismului de securitate colectiva cu cel al
echilibrului puterii. In mod evident insa, Statele Unite nu-si propuneau sa doteze
Natiunile Unite cu puteri independente largi: nu aceasta era agenda multilaterala. Ea
consta inainte de toate in restructurarea ordinii internationale pe fronturi largi, la nivel
global, cu Europa Occidentala si peste Atlanticul de Nord.
In al doilea rand, Statele Unite au incurajat constituirea unor regimuri
multilaterale majore in domeniul finantelor si comertului. In fine, Statele Unite au ajutat
la crearea a numeroase organizatii internationale care sa furnizeze servicii tehnice
competente si servicii politice convenabile. Prin urmare, avem de-a face mai curand cu
un multilateralism ad-hoc, croit in raport cu interesele americane, trasatura care va insoti
ONU pe toata durata existentei sale. In teoria relatiilor internationale, multilateralismul
nu a fost analizat si explorat suficient. Nici chiar un promotor activ al conceptului noului
institutionalism in relatiile internationale, cum este Robert Keohane, care studiaza
multilateralismul si il defineste, nu merge mai departe de descrierea sa nominala ca
.practica a coordonarii politicilor nationale in grupuri de trei sau mai multe state.
Aceasta abordare nu cuprinde si dimensiunea calitativa a multilateralismului care
ii determina de fapt distinctia fundamentala. Aspectul calitativ este aprofundat de John
Ruggie, care porneste de la definitia data institutiilor de acelasi Keohane: . seturi de
reguli consecvente si legate, formale si informale, care prescriu roluri comportamentale,
limiteaza cadrul de activitate si modeleaza asteptarile.. Ruggie crede ca simpla adaugare
a adjectivului multilateral modifica substantivul institutie.
Multilateralismul constituie astfel o forma institutionala generica in relatiile
internationale, care coordoneaza relatiile dintre trei sau mai multe state pe baza unor
principii de conduita generalizate. Aceste principii vor specifica o conduita adecvata,
indiferent de interesele proprii ale partilor sau exigentele strategice care pot exista in
fiecare caz particular.
Exemplul clasic folosit in domeniul economic este clauza natiunii celei mai
favorizate: aceasta interzice discriminarea intre tarile care comercializeaza acelasi
produs. In relatiile de securitate, echivalentul este cerinta ca statele sa raspunda la
agresiune oricand si oriunde se produce aceasta, indiferent daca respectivele situatii
corespund sau nu aspiratiilor individuale.
Bilateralismul si multilateralismul nu epuizeaza repertoriul institutional al
statelor. Imperialismul este tot o institutie care coordoneaza relatiile intre trei sau mai
multe natiuni. Dar, spre deosebire de bilateralism si multilateralism, o face prin negarea
suveranitatii altora. Un corolar al multilateralismului este ca principiile generalizate de
organizare presupun indivizibilitatea intre membrii colectivitatii in privinta marjei de
conduita astfel definite. Intr-o schema colectiva de securitate, statele se comporta ca si
cum pacea ar fi indivizibila si, in acest fel, chiar o determina sa fie. Al doilea corolar este
ca eventualele cazuri de succes al multilateralismului conduc in practica la asteptarea
unor beneficii echivalente pentru toti membrii sai, in ansamblu si in timp.
Una dintre trasaturile remarcabile ale multilateralismului este cea sesizata de
James Caporaso, care considera ca aceasta institutie este bazata pe obiceiurile, practicile,
ideile si normele mai putin codificate ale societatii internationale, sperand sa le
influenteze.6 Termenul de multilateral presupune cooperare. Nu orice cooperare este
multilaterala, dar toate activitatile multilaterale include cooperarea.
O alta interogatie in dezbatere este daca multilateralismul este un mijloc sau un
obiectiv. Statele si institutiile acestora sunt protagonisti constienti de obiectivele pe care
le urmaresc. De aceea, multilateralismul poate fi considerat ca un mijloc inter alia care
poate fi folosit, sau ignorat, in functie de calcule proprii. In teoriile instrumentaliste,
cooperarea ar fi un proces prin care statele isi ajusteaza politicile pentru a tine cont si de
preferintele altora.
In teoria jocurilor, o optiune cooperativa este luarea in calcul a intereselor
celorlalti jucatori, chiar daca interesul predominant este de a iesi din joc cu propriul
castig. Instrumentalismul poate explica, printre altele, multitudinea de organizatii
internationale in diverse sectoare, care sunt compuse din aceleasi state. Optiunile nu sunt
intotdeauna calculate pe baza raportului cost-beneficii.
In incercarea de a stabili coordonatele definitorii ale multilateralismului, Lisa
Martin propune o tipologie a problemelor cooperarii si a rolului potential al institutiei
multilateralismului si organizatiilor multilaterale. Ea identifica patru configuratii de
cooperare:
1) Colaborarea: situatiile cu care se confrunta organizatiile internationale sunt, in
general, cele in care echilibrul rezultatelor este sub nivelul teoretic optim. Ar exista doua
solutiile pentru rezolvarea acestui tip de probleme: hegemonia si incheierea de acorduri
de autoconstrangere intre un numar mai mic de protagonisti. In primul caz insa, daca un
hegemon are stimulente sa furnizeze bunuri publice globale si sa preia costurile punerii
in aplicare a intelegerilor, situatia strategica se schimba intr-una de persuasiune. Solutia
hegemonica este disponibila doar in anumite configuratii ale puterii statelor.
Al doilea raspuns presupune folosirea bilateralismului intr-un anumit stadiu al
deciziei, ca mijloc de realizare a multilateralismului. Cu alte cuvinte, aceasta inseamna
acorduri bilaterale intre state si apoi, prin aplicarea de norme de non-discriminare,
extinderea acestora la alti membri ai sistemului.
2) Coordonarea: se refera la situatiile in care exista doua solutii de echilibru,
fiecare protagonist preferand alta. Nici unul dintre ei nu are o strategie dominanta, deci
cea mai buna urmare a interactiunii lor depinde de conduita fiecaruia dintre jucatori.
Acestia nu sunt de acord asupra echilibrului care sa prevaleze, ceea ce face ca
negocierile sa fie dificile si solutiile greu de gasit. In acest caz, beneficiul
multilateralismului consta in reducerea costului negocierilor si ajungerea la un acord.
3) Persuasiunea: este caracteristica situatiilor in care este manifesta o asimetrie
semnificativa intre state. Hegemonul trebuie sa constranga sau sa convinga pe ceilalti sa
coopereze. Din aceste situatii cel putin un protagonist este nesatisfacut. Pentru statele
mici care ar trebui sa cedeze, mentinerea aparentei multilateralismului este destul de
importanta. Guvernele lor ar putea, pentru scopuri interne, sa se prevaleze de forta
multilateralismului pentru a ascunde o cedare de natura bilaterala. La randul lor,
hegemonii au nevoie de organizatiile multilaterale pentru a face credibile amenintarile
sau promisiunile lor.
4) Asigurarea - situatiile in care toti protagonistii prefera cooperarea reciproca,
ceea ce atenueaza riscul ca unii dintre ei sa iasa din acord sau sa incalce regulile
convenite. In acest caz, institutiile multilaterale au un rol minor de jucat, deci statele nu
vor dori sa-si risipeasca resursele pentru intretinerea lor.
Cu toate acestea, exista riscul de abuz al actiunii unilaterale a statelor. Normele
multilaterale, cu accentul lor pe decizii colective, consultari extensive si reduceri de
costuri, vor spori cunostintele despre preferintele celorlalti. Am notat in detaliu aceste
patru coordonate, pentru ca ele grupeaza in mod coerent situatiile concrete aparute pe
parcursul existentei ONU, ca si mijloacele diverse de actiune (si reactiune) de care
dispun in realitate statele membre. Merita mentionat, totusi, ca manifestarile celor patru
configuratii nu sunt constante, ci evolueaza in functie de circumstante externe.
Care ar fi rolul multilateralismului in ordinea internationala curenta ? Anne-
Marie Burley considera ca multilateralismul regimului international postbelic este o
caracteristica a ordinii mondiale liberale, definita prin modelul de institutie internationala
proiectata de Statele Unite, statul liberal cel mai inclinat si mai capabil sa-si proiecteze
aranjamentele economice si politice interne in raport cu restul lumii.
Ea considera ca forma ordinii postbelice a fost puternic influentata de
conceptualizarea americana a problemelor internationale si a solutionarii lor, in termeni
de politica interna.
Caracteristicile formale ale multilateralismului sunt, in buna parte, produsul unui
efort distinct al SUA de a reglementa lumea. Dreptul international al cooperarii propus
de ONU difera de dreptul international public traditional, prin anvergura, subiect si
functie. In primul rand, sunt reglementate domenii mult mai vaste decat zonele
traditionale de interes in relatiile interstatale, dintre care unele erau considerate fiefuri
exclusive ale dreptului intern: drepturile omului, sanatatea, conditiile economice,
protectia mediului. In al doilea rand, beneficiarii dreptului international al cooperarii sunt
adesea indivizii si nu numai statele, ceea ce contureaza aparitia umanitatii ca un camp de
dezvoltare a dreptului international. In al treilea rand, a evoluat considerabil conceptia
despre natura si functia dreptului. Dreptul international al secolului al XIX-lea a avut
in primul rand o functie negativa: sa restranga si sa coordoneze actiunea statelor astfel
incat sa acorde fiecarui stat un maximum de libertate in a-si urmari interesele nationale,
cu minimum de interferenta din partea altora.
Sistemul ONU a marcat tranzitia de la dreptul international, de la regulile
traditionale de respect reciproc si abtinere de la actiuni care ar putea deranja pe ceilalti
membri ai comunitatii statelor, la un sistem incipient al eforturilor de organizare si
cooperare. Dreptul international s-a transformat astfel intr-un instrument de protejare a
cooperarii, intr-un sistem pozitiv de facilitare si structurare a actiunii cooperative.10 In
privinta rolului SUA in influentarea statutului ONU, este important sa remarcam in
extenso marturia lui Burley asupra rolului sau in crearea arhitecturii internationale
postbelice ca ordine multilaterala care .este compusa din diverse tipuri de regimuri
multilaterale si organizatii multilaterale formale..
Ca efect, .desi structura finala si detaliile tuturor acestor entitati au impus
negocieri multilaterale extensive, care au produs adesea diferente semnificative fata de
propunerile elaborate de initiatorii americani, planurile SUA au ramas schita de baza a
unui sistem de reglementare economica, politica, sociala si culturala globala.
Din ipoteza pe care a construit-o, respectiv a demonstrarii impactului faimosului
.new deal. al lui FDR Roosevelt asupra configuratiei viitoare a ONU, Burley conchide ca
marirea sau decaderea organizatiilor multilaterale au un impact redus asupra fortei si
capacitatii de rezistenta a multilateralismului, in sensul sau generic.
Acest fenomen ar depinde intr-o mult mai mare masura de abilitatea guvernelor
de a concepe dreptul care guverneaza domeniul international. Declinul importantei
analogiei cu dreptul intern si viziunea corespunzatoare asupra unei sfere internationale in
esenta nesupusa dreptului duc la unilateralism, ceea ce inseamna preferinta pentru reguli
speciale care sa satisfaca interese si circumstante specifice.
O concluzie larg impartasita este ca multilateralismul reduce anumite forme ale
costurilor tranzactiilor, in comparatie cu cele pe care le implica multitudinea
corespunzatoare de tranzactii bilaterale. In acelasi timp, un contract social larg care
acopera numeroase teme pe o perioada nedefinita de timp poate de asemenea sa creeze
propria sa varietate de costuri de tranzactie. In mod deosebit, nici un stat care se alatura
unei ordini multilaterale nu poate prevede toate evolutiile proiectului in cauza. O mare
parte a implicatiilor practice ale normelor, principiilor si regulilor unui regim multilateral
depind de modul in care marile puteri le interpreteaza si le adapteaza. Pentru Peter
Cowhey, regimurile multilaterale depind si de capacitatea organizatorica de adaptare si
punere in practica a propriilor proiectii, dar si de comunicarea intelegerilor comune, de o
maniera la fel de convingatoare, si marilor puteri si celor mai slabe. Capacitatea altor
membri de a evalua buna credinta a marilor puteri este vitala pentru regimurile
multilaterale. In mod evident, puterea dominanta are interesul de a construi o reputatie
solida de incredere, care va contribui la scaderea costurilor pentru exercitarea
leadership-ului.
Cowhey demonstreaza ca politica interna joaca un rol multiplu in asigurarea
credibilitatii angajamentelor multilaterale:
1) detinatorii puterii in statele dominante au nevoie de stimulente proprii,
conforme intereselor pe termen lung ale tarii. Astfel, chiar si o mare putere tinde sa aiba
un sistem electoral care rasplateste pe liderii ce propun si livreaza bunuri colective largi
cum ar fi multilateralismul;
2) beneficiile eventualei abandonari a sistemului multilateral trebuie sa fie
limitate. In acest fel, marea putere este mai credibila daca pozitia electoratului este in
esenta favorabila multilateralismului;
3) conducerea politica poate crea institutii politice secundare pentru intarirea
multilateralismului, asumandu-si angajamente multilaterale apropiate deimperativele
electoratului;
4) ordinea stabilita in mod multilateral este mai bine protejata si acceptata, daca
tarile celelalte vor avea posibilitatea evaluarii independente a intentiilor si conformarii
tuturor partilor. Statele a caror politica nu este transparenta pentru ceilalti sunt mai putin
credibile. Prin prisma acestor relatii, ordinea multilaterala poate fi definita si ca .o forma
acceptabila de relatii intre puterile conducatoare si cele secundare, care sporesc
productivitatea ordinii multilaterale
. Organizatiile interguvernamentale, in configuratia lor actuala, au fost produse
intr-un parcurs istoric de 150 de ani, ca o noua forma de universalizare a unor forme
sociale subordonate, mai curand ca o extrapolare a acestora, decat ca o intrapolare a
societatii internationale. Allott enunta, in acest context, principiile generice ale
constitutionalismului, pe care le rezum deoarece toate mi se par utile in analiza
legitimitatii unei organizatii internationale precum ONU:
a) Principiul integrarii: legea este parte integranta a procesului social total,
inseparabila de rest;
b) Principiul transformarii: legea este dinamica; nu o stare de lucruri, ci un proces
neincetat de autotransformare sociala;
c) Principiul delegarii: intreaga putere legala este delegata de catre societate, iar
aspiratia spre exercitarea puterii legale este recunoasterea sursei acelei puteri;
d) Principiul limitarii intrinseci a puterii: orice putere legala este limitata prin
conditiile delegarii de catre societate;
e) Principiul suprematiei legii: intreaga putere sociala este supusa legii, intrucat
functia legii este de transformare a puterii sociale in expresii particulare ale legii;
f) Principiul suprematiei interesului social: intreaga putere legala este delegata de
catre societate in interesul social.
g) Principiul responsabilitatii sociale: exercitarea intregii puteri sociale, inclusiv a
puterii legale, intr-o maniera raspunzatoare in fata societatii care a conferit aceasta
putere.
Pe aceeasi filiera de idei, Georg Ress se refera, in interpretarile sale asupra Cartei
ONU, atat la elementele contractuale, cat si la cele normative care definesc natura
juridica a documentului.
Elementele contractuale, precum cele legate de incheierea tratatului, terminarea
si, intr-o anumita masura, amendarea sau revizuirea, trebuie aplicate conform regulilor
obisnuite ale dreptului tratatelor. Pentru partea normativa a tratatului fondator, Carta si
dreptul organizational care deriva din ea, pot fi gasite paralelisme in dreptul intern,
constitutional sau administrativ, al tarilor membre care au inspirat-o. Ress recomanda o
metoda de studiere dinamica si evolutiva a Cartei ONU, care sa nu inhibe posibilitatile
de interpretare de teama limitarii suveranitatii, una libera de perceptiile istorice si
efectuata in raport cu obiectivele sale largi. Notez, totusi, ca o astfel de viziune nu este
nici pe departe unanim acceptata.
Exista opinii energice in favoarea intentiilor originale si a legaturii lor cu sursele
de inspiratie din dreptul constitutional intern, drept criteriu fundamental de interpretare a
Cartei si a altor documente constitutive ale altor organisme din sistemul ONU. De pilda,
asa cum noteaza Jose Alvarez, dezbaterea asupra masurii in care Consiliul de Securitate
al ONU poate sa delege autoritatea sa constitutionala Secretarului General,
aranjamentelor regionale sau unor state membre, s-a derulat in mod vizibil in termenii in
care Congresul SUA poate sa delege autoritate ramurii executive a puterii20. Aceste
analogii constitutionale. sunt valabile pana la un punct, deoarece este clar ca din textile
Cartelor organizatiilor interguvernamentale lipsesc prevederi explicite similare celor din
constitutiile interne, referitoare la organele .legislativ., .executiv. sau .judiciar.. Astfel, in
Carta ONU, nici intreaga putere legislativa nu este atribuita Adunarii Generale si nici
puterea executiva plenara nu este apanajul exclusiv al Consiliului de Securitate. Ca sa nu
mai vorbim de Secretarul General, care nu este decat .cel mai inalt functionar
administrativ al organizatiei..
Pana si autoritatea conferita Curtii Internationale de Justitie este ingradita, ea
neavand putere executiva asa cum este definita in Constitutia americana.
Statutul Curtii exclude emiterea de avize consultative obligatorii la adresa
organelor ONU. Chiar si in cazul statelor care sunt parte la litigiile deferite Curtii,
punerea in aplicare a deciziilor sale este asigurata prin actiunea (in general, improbabila)
a unui organ politic, Consiliul de Securitate. Din aceste motive, ca si din altele, ONU nu
este comparabila cu un .stat. sau cu un .super-stat.. Gradul de centralizare a functiilor sau
autoritatii in ONU nu aproximeaza nici pe departe pe cel al unei confederatii, atata
vreme cat suveranitatea membrilor ONU este pastrata. Altfel spus, valoarea
constitutionala a Cartei ONU poate fi examinata din doua perspective distincte23.
Potrivit primeia, ca document constitutiv al Natiunilor Unite, Carta reprezinta o
constitutie care prevede fundamentul legal si cadrul de functionare al organizatiei
internationale ca atare. Natura sa constitutionala decurge din faptul ca scopurile si
obiectivele sale nu pot fi realizate doar prin crearea de norme simple de conduita prin
intermediul tratatelor, inclusiv a celor multilaterale. Acestea pot fi atinse doar prin
folosirea lor permanenta de catre entitatile organizatorice.
Ceea ce implica instrumente constitutive care vor avea intotdeauna nevoie sa fie
adaptate dinamicii circumstantelor. Tocmai capacitatea de adaptare determina
functionarea eficienta si activitatile concrete ale organizatiilor internationale. Cealalta
perspectiva ridica nivelul Cartei la cel de constitutie a comunitatii internationale. In
special dupa incetarea razboiului rece si intensificarea anumitor actiuni de forta sub
auspiciile ONU, opiniile din aceasta categorie s-au multiplicat. Convingerile nu sunt
uniforme. Unii sunt categorici in a considera ca documentul constitutiv al ONU nu este
altceva decat o constitutie a comunitatii internationale24. Altii remarca o contradictie
intre exigentele integrarii normative si organice asociate ideii de constitutie, pe de o
parte, si distribuirea puterii intre state suverane concurente si formal egale, care
caracterizeaza inca societatea internationala, pe de alta parte25.
Interguvernamentalism si transnationalism
Problemele si dilemele existentiale ale organizatiei mai pot fi explicate prin
tensiunea dintre interguvernamentalism si transnationalism, doua forte care reprezinta
interese diferite si baze distincte de sustinere.26 In opinia lui Bruce Cronin, ca institutie
interguvernamentala, ONU reflecta suprapunerea de interese ale statelor membre.
Initiative majore sunt promovate de catre delegatiile acreditate, toate in numele
guvernelor. Ca organizatie transnationala insa, ONU reprezinta adesea bunuri publice
care transcend suma intereselor individuale ale statelor. Astfel de preocupari sunt
promovate in mod deosebit de organizatiile neguvernamentale si uneori de agentiile
specializate, organizatiile afiliate si birocratia secretariatelor. In multe cazuri, preocupari
transnationale, precum drepturile omului si asistenta umanitara, intra in conflict cu teme
interguvernamentale traditionale, precum securitatea. Conflictul dintre
interguvernamentalism si transnationalism reflecta o tensiune similara in cadrul
sistemului international insusi. Interguvernamentalismul este forta dominanta in politica
mondiala, dar entitati transnationale isi consolideaza si ele vizibilitatea si influenta in
organizarea globala.
Din aceasta perspectiva, ONU nu constituie doar un forum prin care statele ar
putea sa-si rezolve disputele, ci si un mediu in care protagonistii statali si non-statali isi
promoveaza interesele divergente. Pe de o parte, organizatia reflecta principii de baza ale
interguvernamentalismului: a fost creata de catre guverne; este guvernata de organisme
consultative reprezentative si are un secretariat permanent. Delegatiile care reprezinta
guvernele elaboreaza si dezvolta politici si programe printr-un proces de negociere si
colaborare. Si, ca toate organizatiile interguvernamentale, ONU este proiectata sa
echipeze sistemul multilateral cu mecanismul administrativ capabil sa faca ceea ce
statele nu ar putea sa faca ele insele. Alan James, descria aceasta situatie astfel: .
In esenta, ONU nu este decat o asociatie de state suverane. fiecare membru va
incerca sa foloseasca ONU pentru a-si urmari propriile interese. Statele nu s-au asociat
din respect pentru .ideea ONU., ci pentru ceea ce ar putea obtine de la ea.27. Atat teoriile
institutionaliste liberale, cat si cele neorealiste, pot sustine aceasta interpretare. ONU
reflecta distributia de putere si capacitati intre membrii sai. Creata de coalitia
invingatoare in cel de-al doilea razboi mondial, autoritatea substantiala revine marilor
puteri, prin Consiliul de Securitate.
Pe timpul razboiului rece, politicile de securitate ale organizatiei au reflectat, in
mare, dinamica bipolaritatii, iar ulterior, vectorii de interes ai singurei superputeri,
Statele Unite. In privinta tematicii economice, ONU resimte conflictul structural dintre
Nord si Sud, care decurge din distributia inegala a capacitatilor materiale nationale in
sistemul international. Rezultatul acestui conflict este determinat de aceeasi distributie a
puterii. Marile puteri ezita, de obicei, sa se implice in situatii cu potential de violenta
atunci cand interesele lor vitale nu sunt amenintate si au demonstrat ca nu-si raporteaza
preocuparile lor de securitate doar la organizarea globala.
Ca rezultat, ONU nusi-a indeplinit promisiunea sa de securitate colectiva, asa
cum a fost enuntata de fondatori si, cu atat mai putin, pe cea a cooperarii economice.
Din perspectiva internationalistilor, organizatia mondiala aduce guvernele
impreuna pentru a sprijini obiective fundamentale ale pacii, securitatii si prosperitatii,
uniti de convingerea ca, intr-o lume interdependenta, aceste obiective nu pot fi realizate
decat prin coordonare si colaborare interstatala. De multe ori, guvernele constata ca nu-si
pot indeplini scopurile, deoarece aceasta ar depinde si de exercitarea de autoritate asupra
jurisdictiei altor state. Pe masura ce propria vulnerabilitate a statelor la actiunile altora
creste, disponibilitatea lor de a negocia o anumita libertate legala pentru influenta
suplimentara asupra partenerilor va spori si ea. Astfel, Statele Unite au dorit sa fondeze o
ordine internationala pe structura unor directii multilaterale, dar nu au consimtit sa
inzestreze ONU cu puteri independente cuprinzatoare. Crearea ONU nu a contestat
prezumtiile de baza pe care liderii guvernelor le aveau cu privire la natura relatiilor
interstatale.
Functia interguvernamentala esentiala a organizatiei- controlul coercitiv al
conduitei statelor . reflecta intelepciunea conventionala a echilibrului si teoria securitatii
colective: ordinea intr-un sistem multistatal depinde de abilitatea statelor de a-si controla
reciproc conduita. Aceasta explica de ce statele participa in organizatii multifunctionale
cu compozitie universala, care se implica si in sfere unde consensul normativ nu exista.
Pe de alta parte, sistemul ONU este mai mult decat un forum de facilitare a negocierilor
interstatale asupra unor chestiuni de interes comun. El reprezinta de fapt si o retea
complexa de agentii specializate care servesc o varietate de domenii si de interese.
Multe dintre agentiile specializate au fost constituite prin tratate multilaterale
independente de structura ONU. O mare parte a statelor membre au putin control asupra
organismelor care se guverneaza si se finanteaza in mod autonom. Acestea initiaza
uneori proiecte si politici care nu sunt dorite si agreate de marile puteri. Mai mult,
componenta nu se limiteaza intotdeauna la state si guverne, exemplul clasic fiind
Organizatia Internationala a Muncii, cu structura sa tripartita (guverne, sindicate,
patronat), dar si Banca Mondiala, carementine relatii stranse cu bancile centrale
autonome si institutiile financiare private. ONU ca atare a devenit un protagonist
international independent in intelesul politic si legal. Asa cum a stabilit Curtea
Internationala de Justitie in 1949, ONU are personalitate juridica si este subiect al
dreptului international, capabil sa posede drepturi si obligatii internationale.
Aceasta realitate este ilustrata si de modul in care statele membre trateaza
organizatia. Daca uneori statele o considera uneori un simplu for de negociere si
gestionare a conflictelor, alteori actioneaza ca si cum ONU ar avea propria sa identitate,
separata de a membrilor sai, mai ales cand apare ocazia blamarii pentru rezultatele
(ne)obtinute.
Un alt indiciu al naturii transnationale este constituit de multiplele surse de
decizie si autoritate in organizatie. Statele Unite si alte mari puteri domina agenda de
securitate a organizatiei, dar initiativele in alte domenii pot apartine protagonistilor non-
statali, agentiilor autonome si statelor in dezvoltare. Secretariatul este la randul sau, cel
putin teoretic, un organ autonom, constituit independent. Dimensiunea transnationala a
ONU nu este inca argumentata de teoria relatiilor internationale, organizatia fiind
concomitent interguvernamentala si transnationala.
Teoriile transnationaliste nu s-au afirmat deocamdata cu claritate in raport cu
ONU, dar discutiile sunt legate in principal de trei notiuni distincte:
1) activitati realizate frecvent de catre protagonisti non-statali, dincolo de
frontierele juridice (societati transnationale, miscari sociale, retele militante, grupuri
culturale);
2) contacte intre birocratii ale guvernelor insarcinate cu atributii similare, care
actioneaza pe cont propriu in absenta unor decizii nationale. Astfel de retele includ
oficiali din cadrul unor subunitati ale guvernelor nationale, organizatii internationale si
regimuri; acestia urmaresc uneori agende independente formal de cele ale guvernelor;
3) Retele transnationale, bazate pe expertiza si know-how, elaboreaza, dezvolta,
transmit si legitimeaza idei si convingeri dincolo de frontierele nationale.
Dimensiunea transnationala a ONU poate fi explicata si prin faptul ca anumite
teme si misiuni nu impun in mod specific actiunea statelor, sau nu se preteaza cu
usurinta la demersuri interguvernamentale. Mai mult, in unele domenii statele nu au
competenta adecvata realizarii obiectivelor; in altele, agentiile si personalul ONU sunt
mult mai bine plasati sa initieze si sa monitorizeze programe (protectia si reamplasarea
refugiatilor, asistenta umanitara). De asemenea, apar cazuri de responsabilitati pe care
insesi marile puteri doresc sa le evite sau sa nu le asume cu propriile lor resurse
(mentinerea pacii, monitorizarea alegerilor, expunerea unor incalcari ale drepturilor
omului).
Exista domenii in care statele, luate individual sau colectiv, nu au legitimitatea de
a actiona (de exemplu, judecarea crimelor de razboi sau a activitatilor criminale
internationale). Pe de alta parte, organizatiile neguvernamentale si specialistii individuali
au dezvoltat relatii stranse de lucru cu agentiile ONU, creand noi parti constitutive ale
organizatiei mondiale. In plus, prin initiativa conceptuala si actiunea practica, ONU si-a
consolidat propria sa identitate in directia reprezentarii .comunitatii internationale. .
Transnationalismul si integuvernamentalismul reflecta interese distincte si produc
stimulente diferite pentru actiunea entitatilor implicate. Faptul ca ONU preia atat
responsabilitati interguvernamentale, cat si transnationale, nu este o problema in sine.
Conflictul apare atunci cand organizatia nu face distinctia intre rolul coordonator,
ca mecanism interguvernamental, al activitatilor membrilor sai, si rolul de retea
transnationala de promovare a unui anumit tip de bun public. Valorile generice ale
comunitatii internationale sunt de multe ori in opozitie cu nevoile si interesele statelor
membre. Ceea ce devine o mare problema cand ONU isi asuma angajamente pe care
statele membre nu au interesul sa le puna in practica. Guvernele urmaresc interesele lor
proprii. Adesea, ele nu sunt in masura sa promoveze scopuri transnationale in numele
unei .comunitati internationale', mai ales daca acestea nu produc beneficii directe pentru
circumscriptiile lor interne. In vreme ce Consiliul de Securitate este indreptatit din punct
de vedere tehnic si legal sa actioneze in numele organizatiei globale, de obicei el
reprezinta interesele marilor puteri. Din acest motiv, nu este organul potrivit sa preia
teme transnationale care tin de responsabilitatea ONU precum drepturile omului,
asistenta umanitara si dezvoltarea durabila.
Controlul coercitiv al conduitei statelor este probabil cea mai importanta functie
interguvernamentala a ONU. Ea presupune folosirea sanctiunilor militare si economice,
pe care numai statele le pot aplica efectiv. In cazul agresiunilor nterstatale, a
genocidului, organismele interguvernamentale pot evoca legitimitatea .incalcarii pacii.
pentru a mobiliza guvernele membre sa treaca la actiune. Deoarece
integuvernamentalismul este, in mod preponderent, preocupat de relatiile intre state, el
este mai putin eficient in celelalte tipuri de
relatii din comunitatea internationala, mai ales cand nu se poate folosi factorul coercitiv.
Remarcam insa, ca pe fondul acestei convingatoare argumentatii teoretice,
organele interguvernamentale ale ONU au probleme care au putin de-a face cu aspiratiile
de natura transnationala. Securitatea colectiva a ramas difuza, multe interese ale statelor
par ireconciliabile, iar discrepantele mari de mijloace si putere contrazic idealurile
democratice ale organizatiei. Chiar si in domenii si proiecte care nu presupun relatii
interstatale, organismele interguvernamentale vor avea dificultati in a reprezenta
.comunitatea internationala.. Aceasta pentru ca interguvernamentalismul si
transnationalismul sunt adesea incompatibile. Primul promoveaza interesele statelor, al
doilea pe cele comune. Statele sunt inclinate sa ignore interesele cosmopolite, dar
aceasta atitudine devine tot mai greu de sustinut intr-o lume interdependenta
Raportul teoretic dintre transnationalism si interguvernamentalism este, la randul
sau, viciat de prezenta hegemonismului. Tobias Debiel crede ca atat multilateralismul cat
si hegemonismul, in calitate de concepte ale ordinii mondiale, prezinta slabiciuni atunci
cand lumea este, ca in ultimii ani, dominata de razboaie interne. Structurile de
reglementare globale sau interventia externa sunt insuficiente in crearea de stabilitate in
astfel de situatii. Se pot obtine rezultate pe termen scurt, dar pe termen lung impactul
este mult mai slab. Politicile hegemonice au si ele probleme, deoarece se bazeaza pe un
model de relatie strict interstatala si subestimeaza conditiile interne care asigura
stabilitatea
Un model alternativ este cel asociat notiunii de securitate cooperativa. Acesta -
asa cum demonstra Gareth Evans, in contrast cu conceptual de securitate colectiva, care
opereaza intre state si este bazat pe principiile sanctiunii si amenintarii cu forta - pune
mai mult accent pe componentele civile, precum consultarile, reciprocitatea, increderea,
transparenta si prevenirea.
Aceasta abordare ia in considerare faptul ca un mare numar de protagonisti
(grupuri sociale de interese, state natiune, organizatii regionale) trebuie sa dispuna de
stimulente de cooperare, daca vor ca politica de pace sa fie durabila. Strans legat de
aceste concepte relevante pentru intelegerea ONU este internationalismul, vazut ca
antiteza atat a nationalismului, cat si a izolationismului. El contine un element esential de
legitimare si necesitate a unor obligatii dincolo de frontiere. Cecilia Lynch considera ca,
in practica relatiilor internationale, multilateralismul a devenit un instrument operational
pragmatic al internationalismului, care cauta sa incorporeze cat mai mult din
comunitatea internationala in institutii precum sistemul ONU. Ea sustine existenta a
patru tipuri de internationalisti31:
1) Promotorii pacii democratice: pentru care perioada de dupa razboiul rece
reprezinta ocazia realizarii unui proiect cosmopolit la scara mondiala;
2) Adeptii interventiei umanitare: sunt cei care doresc intensificarea si
multiplicarea diferitelor forme de asistenta umanitara, de la cele legate de combaterea
foametei, asistarea refugiatilor, pana la conceperea multifunctionala a operatiunilor de
pace ale ONU si la crearea unor forme democratice de viata politica in situatii de conflict
intern;
3) Sustinatorii liberalismului economic: cei care vad in globalizare un proces de
internationalizare, care este si ireversibil si dezirabil si denunta interventia statului pe
piata mondiala ca inutila si contraproductiva;
4) Contestatarii globalizarii care se opun liberalizarii pietelor globale, deoarece
acestea ignora agendele internationaliste, precum cele umanitare, ecologice si ale
bunastarii economice.
Fiecare dintre aceste tipuri de internationalism implica un inteles diferit al
.datoriei dincolo de frontiere., promoveaza forme distincte de cooperare multilaterala.
Evident ca internationalismul ONU este unul echilibrat si eliberat de fanatismele
liberalismului absolut si neconditionat, sau ale antiglobalizarii nihiliste.
Internationalismul reprezentat de ONU este rational si inspirat de solidaritatea cu cei mai
slabi.
Toate formele de internationalism, inclusiv cel simbolizat de ONU, se confrunta
insa cu cel putin unul dintre urmatoarele obstacole: excesele nationaliste, unilateralismul
voluntar si uzurparea nediferentiata a rolul statului. Prin urmare, multilateralismul ONU .
forum cu tematica globala si cu vocatie universala . trebuie sa permita, sa stimuleze si sa
valorifice colaborarea tuturor acestor categorii de internationalism si sa limiteze
impactului tuturor obstacolelor manifeste, dincolo de deosebirile de doctrina .

5. Organizatiile internationale si globalizarea
Fondul Monetar International a definit globalizarea drept integrarea internationala
crescanda a pietelor, atat pentru bunuri si servicii, cat si pentru capital. Termenul de
globalizare" este utilizat pentru a explica si a da sens continutului specific al
capitalismului contemporan, desi nu toate procesele ce sunt parti componente ale
globalizarii sunt noi. O mare atentie este acordata, in cadrul globalizarii, aplicarii noilor
tehnologii (in cea mai mare parte utilizand cuceririle revolutiei informationale) in
procesul de productie, dar si schimbarilor ce au loc concomitent in organizarea,
managementul si comunicarea la nivelul unitatilor economice, al statului si institutiilor
sale si al intregii societati, in general. 23638xod21qdc3d
Contactele din ce in ce mai extinse (in plan economic, politic, social si cultural) dincolo
de frontierele statelor sunt elemente caracteristice ale globalizarii si conduc la reducerea
rolului de bariere pe care aceste frontiere statale le indeplinesc.
Politologii iau in considerare doua posibile tendinte de evolutie a procesului globalizarii:
o tendinta optimista si una pesimista.
Conform scenariului optimist, sustinut de teoria neoliberala, suveranitatea nationala va fi
din ce in ce mai restransa, pe masura ce globalizarea pietelor si a civilizatiilor va depasi
frontierele geopolitice de astazi si va eroda puternic identitatea nationala creand cetateni
globali" care vor asimila interesele generale ale intregii umanitati.
Celalalt scenariu, bazat pe teoria realista, prognozeaza ca statele vor exacerba competitia
in care se afla unele cu altele, tocmai datorita fenomenului globalizarii, incercand sa preia
controlul asupra noilor tendinte. Aceasta competitie va reconfigura distributia mondiala a
puterii, ducand la cresterea bogatiei si stabilitatii unora dintre state si dimpotriva, la
saracirea si mai accentuata si la cresterea instabilitatii in tarile deja sarace, astfel incat,
datorita globalizarii, decalajele dintre tarile bogate si cele sarace se vor accentua.
od638x3221qddc
In luna martie 1997 la Salzburg, in Austria, s-a desfasurat cel de-al 50-lea Seminar
International de tiinte Politice, consacrat analizei viitorului institutiei statului fata de
transformarile produse de globalizare.
Principala intrebare care a fost pusa la aceasta dezbatere a fost daca statul si in special cel
national se afla la sfarsitul carierei" sale lungi de aproximativ 500 de ani, ca urmare a
globalizarii economiei, a rivalitatilor etnice si religioase si a reconfigurarii mondiale a
centrelor de putere. Raspunsul pe care l-au dat acestei intrebari provocatoare
reprezentanti din 32 de state, atat dezvoltate si puternice cat si mai putin dezvoltate si
puternice a fost quasi-unanim negativ.
Mai avem inca nevoie de stat" au aratat in luarile lor de cuvant acesti reprezentanti,
pentru a da identitate oamenilor, pentru a colecta impozitele si taxele, pentru a face sa
functioneze sistemul de protectie si securitate sociala, pentru a asigura protectia si
conservarea mediului si pentru a asigura cel putin stabilitatea si securitatea interna.
Schimbarile ce au loc in prezent in sistemul mondial sunt datorate in primul rand
globalizarii. Comunicatiile in timp real, datorita revolutiei in tehnologia informatica,
genereaza noi relatii si un nou tip de economie mai putin controlat de guvernele statelor.
Corporatiile multinationale produc bunuri in fabrici situate in nenumarate tari, pe
continente diferite si diversifica gama serviciilor oferite transfrontalier (asistenta juridica
si financiara, reclame, implementarea retelelor informatice etc.). Pietele financiare, de
asemenea s-au globalizat. De unde pana nu demult bancile centrale (si deci statele) erau
cele ce stabileau ratele de schimb ale monedelor nationale, acum speculatorii privati (de
exemplu George Soros), controleaza fluxurile si pietele financiare, la un nivel mediu de
1,3 miliarde dolari S.U.A. pe zi.
Pentru a putea face fata tuturor acestor provocari statele au creat institutii supranationale,
ca de exemplu Organizatia Natiunilor Unite, Organizatia Mondiala a Comertului, Fondul
Monetar International si Banca Mondiala. Fiecare institutie dintre acestea si-a creat
propria politica (ce poate fi insa influentata de statele membre) dar si propriul corp de
cadre, care nu depind insa de nici un guvern national. In paralel cu acest proces se
constata o crestere a influentei organizatiilor internationale neguvernamentale ce
actioneaza in plan global, intr-un spectru larg al domeniilor de activitate, de la Green
Peace (organizatie ecologista), la Amnesty International (organizatie ce monitorizeaza
respectarea drepturilor omului), sau organizatiile ce promoveaza drepturile animalelor.
Toate aceste organizatii internationale neguvernamentale au primit o recunoastere
oficiala din partea O.N.U. la reuniunea la nivelul sefilor de state si de guverne ce a avut
loc in anul 1992 la Rio de Janeiro, in Brazilia in organizarea O.N.U. si a fost consacrata
problemelor de protectie a mediului. In prezent, multe dintre organizatiile internationale
neguvernamentale si-au unit eforturile pentru a negocia cu Organizatia Natiunilor Unite
de pe o pozitie unitara, in vederea obtinerii dreptului de reprezentare oficiala in cadrul
procesului de deliberare si luare a deciziilor, propriu organizatiei mondiale.
Ca si marea majoritate a companiilor multinationale, marea majoritate a organizatiilor
internationale neguvernamentale isi au originea si sunt bazate in Europa si America de
Nord, actionand in sensul stabilirii de standarde internationale, finantand cercetarile in
domeniul tehnologiilor de varf pe care apoi le utilizeaza in activitatea proprie, fara a fi
nevoite sa solicite aprobarile de rigoare din partea guvernelor statelor in care isi
desfasoara activitatea asa cum ar face-o organizatiile interguvernamentale cu profil
similar de activitate.
Procesul de globalizare creeaza un imens profit si conduce la acumularea unor bogatii
materiale apreciabile. Totusi, tarile nepregatite din punct de vedere tehnologic pentru a
face fata cu succes acestui proces (cea mai mare parte a statelor din Africa de exemplu si
intr-o oarecare masura si unele state din alte regiuni) vor face fata in curand unui proces
de marginalizare, de izolare chiar de accentuare a saraciei endemice.
Din aceste motive, multi politologi si politicieni, unele organizatii internationale
neguvernamentale au aratat ca noua ordine mondiala ce este pe cale de a fi intronata sub
impulsul procesului de globalizare va fi prea cruda si lipsita de morala, prea exclusivista
in procesul de management al puterii. De aceea, se impune ca o conditie esentiala a
avansarii procesului de globalizare, asigurarea unei fete umane" acestuia, reorientarea
globalizarii prin umanizarea sa, punerea in centrul sau a fiintei umane cu intregul sau
bagaj de nevoi spirituale, temeri si susceptibilitati.
In paralel cu eroziunea din exterior, careia ii fac fata statele ca urmare a procesului de
globalizare, ele trebuie sa reziste si unui proces de eroziune interna. Multe state mai
trebuie sa gaseasca un raspuns adecvat criticilor ce sunt aduse guvernului central de catre
diverse regiuni sau provincii, ce se arata nemultumite de inertia birocratiei si lipsa de
initiativa a guvernelor centrale. Partizanii secesiunii intrastatale dau ca modele
incununate de succes statele asa-zise tigri asiatici": Taiwan, Singapore si Hong-Kong
(chiar unit cu China). Chiar in Statele Unite ale Americii, patru dintre statele componente
ale uniunii au decis ca este mai eficient sa-si reprezinte interesele in mod direct la
Organizatia Internationala a Comertului, unde au reprezentanti oficiali, in afara celui al
guvernului federal american. O alta forta centrifuga o reprezinta unele grupuri etnice,
rasiale si religioase ce lupta pentru independenta, autonomie ori cel putin o recunoastere
oficiala si in mod implicit pentru a participa la administrarea puterii, in diferite forme.
Sfarsitul razboiului rece a marcat redesteptarea unei multitudini de tensiuni nationaliste.
In anul 1991 O.N.U. avea 166 de membri. In anul 1999 avea 185. Cate dintre noile state
se vor dovedi viabile in timp? Care va fi atitudinea statelor puternice, dezvoltate din
punct de vedere economic fata de statele ajunse in stare de colaps ca urmare a neputintei
de a se adapta fenomenului globalizarii? Care va fi viitorul locuitorilor din Somalia,
Sierra Leone sau Liberia? Este posibil ca, utilizand modelul Uniunii Europene, sa ia fiinta
noi structuri regionale in Asia, America de Sud ori Africa pentru a asigura un raspuns
adecvat fenomenului globalizarii.
Dezbaterea in legatura cu globalizarea si efectele sale este, pe scurt, un dialog al
surzilor". Pe de o parte economistii inchisi intr-un adevarat turn de fildes" clameaza
beneficiile pe care globalizarea le aduce intensificarii comertului international, facilitarii
investitiilor transfrontaliere, ignorand insa costurile sociale implicite acestora.
Pe de alta parte, criticii liberalizarii comertului international si a pietelor de capital, nu
dovedesc o cunoastere adecvata a mecanismelor si proceselor economice, dar devin din
ce in ce mai activi (de exemplu serioasele incidente de strada ce au avut loc la Seattle, in
S.U.A., in luna februarie 2000 cu ocazia summit-ului Organizatiei Internationale a
Comertului si la Zrich in Elvetia cu ocazia Sesiunii Fondului Monetar International.
Problema esentiala in discutia despre globalizare este aceea a eticii, moralei si justitiei in
cadrul noii ordini internationale si nu aceea a beneficiilor libertatii comertului, pe care
atat tarile bogate cat si cele sarace le recunosc, cautand in acelasi timp sa cucereasca o
parte cat mai mare a pietei internationale. Dovezile in legatura cu costurile prea mari, in
special din punct de vedere social, impuse de globalizare si dimpotriva cu beneficiile
acesteia sunt contradictorii si interpretabile, deoarece se refera la fenomene diferite iar
rezultatele acestora sunt deschise unor interpretari la randul lor diferite, chiar
contradictorii, in functie de anumite interese si de obiectivitatea relativa a analizei
efectuate.
Se pare totusi, conform unor analisti ai fenomenului globalizarii, ca in realitate
economiile nationale mentin inca un grad important de autonomie in raport unele cu
altele (contrar opiniilor general acceptate despre tendinta cresterii interconectarii
acestora), iar factorii de decizie politica la nivel national se bucura de mai multa
autonomie decat afirma majoritatea analistilor in domeniu. In acelasi timp este de
remarcat ca in ultimii treizeci de ani, datorita cresterii importantei schimburilor
economice internationale gama deciziilor politice la indemana conducerii politice a
statelor s-a ingustat continuu.
Exista, fara indoiala, o corelatie cu efect pozitiv intre deciziile diferitelor state de a
liberaliza schimburile economice si nivelului cheltuielilor alocate programelor sociale, pe
care aceste state si le permit. Integrarea economica internationala ridica o dilema
importanta: globalizarea mareste nevoia obiectiva a unei protectii sociale mai largi a
populatiei reducand in acelasi timp capacitatea statului de a raspunde eficace acestei
cereri. In consecinta, pe masura ce globalizarea se adanceste si se largeste, consensul
national necesar asigurarii si mentinerii liberalizarii schimburilor economice
internationale se erodeaza. Multe aspecte ale globalizarii sunt inca neclare, dar ceea ce
este sigur este ca globalizarea nu este un fenomen din care toti participantii sa iasa
invingatori.
Globalizarea reduce capacitatea de a exercita puterea politica asupra domeniilor in care
opereaza companiile private. Aceasta pierdere graduala dar continua a controlului de
catre institutiile statului semnifica o desfiintare a monopolului statului asupra
suveranitatii nationale, stare ce este garantata de detinerea controlului asupra teritoriului
national.
Existenta companiilor nationale, proliferarea lor si trecerea in patrimoniul acestora a unei
parti din ce in ce mai mari din avutia nationala a diferitelor state micsoreaza in mod
corespunzator capacitatea statelor de a-si exercita prerogativele de suveranitate, in egala
masura cu reducerea independentei nationale ca urmare a integrarii politice in institutii
suprastatale? Aceste schimbari deposedeaza suveranitatea statelor de valoarea sa
functionala. Dupa unii autori se va ajunge chiar la situatia ca suveranitatea statelor sa nu
mai aiba valoare din punct de vedere functional in cadrul relatiilor externe pe care statele
le angajeaza cu actori de acelasi tip sau cu actori nonstate ce actioneaza in arena
internationala.
Regimurile internationale, precum acelea aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial,
care au fost eficiente in promovarea unor masuri globale in domeniul politicii monetare si
in acela al liberalizarii comertului pot deveni la fel de eficiente si in rezolvarea de o
maniera satisfacatoare a provocarilor generate de globalizare. O problema esentiala va fi
gasirea de catre state a unui limbaj comun si a unor puncte de referinta, care sa constituie
fundamentul unor norme general acceptabile pe baza carora sa se poata edifica o
cooperare echitabila si mutual avantajoasa. Teoreticienii liberali, care accentueaza
posibilitatea tuturor statelor de a castiga din cooperarea internationala, sunt in general
optimisti cu privire la perspectivele pe care globalizarea le ofera umanitatii. Teoreticienii
facand parte din curentul realist, sunt mai pesimisti, aratand ca multe din aparentele
castiguri sunt foarte relative raportate la valorile fundamentale ale societatii.
Aceasta viziune trebuie raportata si la un alt aspect controversat al globalizarii: impactul
asupra mediului global. Este necesar sa fie luate masuri pentru ca posibilitatea de a
distruge echilibrul fragil al ecosistemului planetar sa nu se materializeze sub impactul
cresterii accentuate a consumului energetic si a diferitelor materii prime si resurse
naturale. Cresterea accelerata a populatiei depaseste posibilitatea de adaptare
corespunzatoare a productiei de hrana in multe din statele subdezvoltate, cu consecinte
dramatice in plan social, creand adevarate crize umanitare.
Cresterea dramatica a populatiei Terrei in secolul XX este fara precedent in istorie. A fost
nevoie de 2 milioane de ani pana cand populatia planetei a ajuns la 1 miliard in anul
1804. Al doilea miliard a fost atins in 1927, cel de al treilea in 1960, al patrulea in 1974,
al cincilea in 1987 iar cel de-al saselea chiar la inceputul anului 2000.
Impactul cresterii populatiei asupra dezvoltarii economice, a securitatii alimentare si a
calitatii mediului este de mai mult timp un subiect de disputa si continua sa ramana asa.
Exista in prezent doua grupuri de teoreticieni care abordeaza aceste probleme de pe
pozitii diametral opuse.
Luandu-si numele si orientarea doctrinara de la Thomas Malthus (autorul lucrarii
devenite clasice Eseu despre principiul populatiei", aparuta in anul 1798), neo-
malthusienii cred ca populatia lumii desfasoara o activitate care in general duce la
epuizarea resurselor naturale ale planetei noastre, reducand pe zi ce trece capacitatea
umanitatii de a face fata cerintelor propriei generatii si in special ale celor ce vor urma.
Multi neo-malthusieni, dintre care multi sunt ceea ce se mai numeste ecologisti-umanisti,
arata ca in prezent exista intrunite un set de conditii ale starii mediului natural care arata o
deteriorare rapida a calitatii acestuia. Astfel, se apreciaza ca de la aparitia lucrarii lui
Malthus si pana in prezent populatia lumii s-a marit de sase ori in timp ce cantitatea de
energie utilizata in fiecare an s-a multiplicat de o suta de ori. Suprafata acoperita de
paduri s-a redus cu o treime, iar compozitia atmosferei a fost deteriorata ca urmare a
activitatii umane. Sute de milioane de oameni sufera de malnutritie si mai multe milioane
de persoane mor de foame in fiecare an in tarile subdezvoltate. Sute ori chiar mii de
specii de plante si animale au disparut iar multe altele sunt pe cale de disparitie.
In contrast cu viziunea pesimista a neo-malthusienilor, viziunea pe care o prezinta celalalt
grup de teoreticieni, cel al optimistilor cresterii" pune accentul pe tendinte globale
complet diferite.
Speranta de viata globala s-a dublat in cursul secolului al XX-lea, ajungand in prezent la
64 de ani, in timp ce mortalitatea infantila a scazut de la 170 de copii nascuti morti la
1000 de nasteri in 1950 la doar 60 in 1990. Cresterea rapida a populatiei se datoreaza in
primul rand reducerii mortalitatii si nu cresterii ratei natalitatii.
In ciuda unei triplari a populatiei lumii in cursul secolului al XX-lea productivitatea
muncii a crescut intr-o proportie mult mai mare, iar starea de sanatate a populatiei s-a
ameliorat considerabil. Oamenii zilelor noastre se hranesc mai bine, produc mai mult, dar
si consuma mai mult decat in trecut.
Suprapopularea este o notiune care a fost prost definita si prost inteleasa, in viziunea
adeptilor optimistilor cresterii" termenul de suprapopulare" nu are o definire stiintifica
si un continut clar.
Problemele care in mod uzual sunt asociate notiunii de suprapopulare" ca de exemplu
foametea, supraaglomerarea zonelor urbane sunt de fapt probleme cauzate de starea de
saracie si nu de suprapopulare".
Desi exista suficiente voci care au gasit cauza diverselor catastrofe si dezastre ce au lovit
in ultimul timp unele dintre cele mai sarace tari ale lumii, in realitate se pare ca pentru
multe dintre acestea vina trebuie cautata in politicile si practicile curente ale diferitelor
guverne si ale fortelor politice pe care acestea le reprezinta.
Este dificil de spus care dintre cele doua grupari, neo-malthusienii ori optimistii
cresterii" au dreptate, caci istoria nu ofera, inca, un raspuns clar la aceste probleme.
Diferenta absoluta dintre veniturile populatiei din tarile dezvoltate si cele subdezvoltate
continua sa creasca, dar diferenta standardelor de viata dintre cele doua categorii de tari
are o tendinta opusa, de reducere. Situatia economica a unora din tarile sarace s-a
ameliorat in ultimul timp, caci produsul intern brut a crescut mai repede decat numarul
populatiei. Totusi numarul populatiei ce traieste in conditii de saracie absoluta continua
sa creasca.
Nu populatia in sine este cauza problemelor cu care se confrunta lumea de azi; ea este
insa un factor ce agraveaza alte probleme printre care o proasta administrare, politici
guvernamentale inadecvate, instabilitate politica, consum exagerat de resurse, utilizarea
unor tehnologii inadecvate.
O problema deosebit de importanta, ce este in acelasi timp o componenta de baza a
schimbarilor produse de globalizare o reprezinta securitatea mediului inconjurator.
Totodata nu trebuie pierdut din vedere ca o multitudine de organizatii internationale, din
ambele categorii adica interguvernamentale si neguvernamentale se ocupa in mod curent
si cu obstinatie de monitorizarea acestui aspect cautand solutii spre a prezerva ceea ce
avem.
Conceptul traditional de securitate a evoluat de-a lungul razboiului rece, intelegand
securitatea drept o functie a competitiei in care erau angajate statele lumii pentru
exercitarea puterii.
Securitatea mediului inconjurator este o abordare cu totul diferita a conceptului de
securitate. Securitatea mediului are doua componente: prevenirea modificarii factorilor de
mediu ca urmare a conflictelor armate si impactul degradarii globale a mediului natural
asupra bunastarii generale a societatii umane si asupra economiei globale si a celei
nationale.
In plus, trebuie luata in considerare si ipoteza izbucnirii unor conflicte armate inter sau
intrastatale ca urmare a degradarii conditiilor de mediu intr-o anumita regiune.
Ingrijorarea cauzata de deteriorarea securitatii mediului natural se bazeaza pe realitatea
reducerii sensibile a resurselor naturale precum apa potabila, solul fertil, padurile,
resursele piscicole precum si a diversitatii biologice ca urmare a disparitiei a nenumarate
specii specifice florei si faunei. De asemenea, se produce o deteriorare continua a
mediului de viata, precum stratul de ozon, clima, atmosfera, oceanul planetar, drept
rezultat al accelerarii activitatii economice globale. Pe termen lung, toate aceste
modificari pot avea efecte dramatice, in lipsa unor masuri luate la timp si care sa vizeze
inlaturarea cauzelor si nu numai efectele deteriorarii calitatii mediului. In caz contrar este
posibil ca unele dintre modificari sa devina ireversibile.
Fiecare dintre amenintarile de natura ecologica la adresa bunastarii globale este insa
caracterizata de un grad ridicat de incertitudine.
Aceasta incertitudine poate fi chiar comparata cu aceea asociata unor amenintari de
natura militara. Planificarea actiunilor militare se realizeaza, de regula, luand in
considerare situatiile cele mai dificile in care ar putea fi pusa organizatia militara si
structurile componente ale acesteia, tocmai pentru a asigura sanse mai mari de reusita
contracararii incertitudinii.
Specific securitatii mediului inconjurator este caracterul transfrontalier al acesteia.
Amenintarile la adresa mediului natural de viata sunt tot atat de importante pentru viitorul
omenirii ca si amenintarea reprezentata de posibilitatea producerii unei catastrofe
nucleare.
Deoarece degradarea mediului afecteaza bunastarea populatiei si performantele
economiilor nationale cat si a celei globale, guvernele diferitelor state devin preocupate
de amploarea acestui fenomen.
Guvernele si organizatiile interguvernamentale si neguvernamentale devin din ce in ce
mai dispuse la cooperare in vederea gasirii unor solutii fezabile si acceptabile, lucru care
cu cativa ani in urma nu se intampla, guvernele si organizatiile internationale
neguvernamentale gasindu-se, de regula, pe pozitii diametral opuse in abordarea
problematicii securitatii mediului.
Un eveniment major in abordarea problematicii securitatii mediului il reprezinta Summit-
ul de la Rio de Janeiro din 1992, cunoscut sub denumirea de Conferinta O.N.U. asupra
Mediului si Dezvoltarii (U.N.C.E.D.) care a adunat impreuna mai mult de 150 de state,
1400 de organizatii neguvernamentale si aproape opt mii de ziaristi. Programul de actiune
asupra caruia s-a cazut de acord la Rio de Janeiro, Programul 21", da consistenta unor
decizii politice referitoare la securitatea mediului si la dezvoltarea economica. Inainte de
aceasta conferinta problematica mediului si cea a dezvoltarii au fost abordate in mod
separat si de multe ori privite ca fiind in conflict una cu cealalta, sub motivatia ca
dezvoltarea duce inevitabil la degradarea mediului.
Acum, dupa lansarea termenului de capacitate de sustinere" o multitudine de probleme
referitoare la mediu si dezvoltare sunt abordate in comun.
Recunoasterea necesitatii unei abordari globale a problematicii bunastarii a fost marcata
si la Conferinta Internationala asupra Populatiei si Dezvoltarii ce a avut loc la Cairo in
1994 unde problemele specifice demografiei intr-un context care sa sustina dezvoltarea
au fost abordate dintr-o perspectiva globala, in interconditionare cu interesele specifice
fiecareia dintre tarile participante.
Preocuparea pentru gasirea unor remedii globale la problemele mediului a fost afirmata si
la summit-ul Rio Plus Five", o noua conferinta internationala desfasurata la Rio de
Janeiro, in 1997.
Majoritatea specialistilor in probleme de mediu apreciaza ca urmatorii cincizeci de ani
vor constitui perioada de timp in care se va decide cat de sanatoasa va fi planeta noastra
in secolele ce vor urma. Este necesar ca in aceasta perioada sa fie armonizate modul
nostru de viata cu tehnlogoiile de care dispunem si cu intreaga populatie, in intreaga sa
diversitate.
5. Organizaii internaionale neguvernamentale definiie, principii de constituire i
funcionare
Organizatiile internationale nonguvernamentale sau ONG sunt forme private de
asociere, capabile a avea un rol in relatiile internationale, si ai caror membri se bucura de
drepturi independente de vot, in cadrul organizatiei.
O alta definitie a ONG arata ca acestea sunt asociatii internationale create din initiativa
privata sau mixta, grupand persoane fizice sau persoane juridice avand nationalitati
diferite, asociatii ce au personalitate juridica inscrisa in ordinea juridica a unui stat si
care nu urmareste scopuri lucrative.
Desi organizatiile nonguvernamentale sunt privite din perspectiva dreptului intern, ca
simple asociatii supuse legislatiei statului in care ele s-au constituit, ele pot juca uneori
un rol important pe planul dreptului international.
Cele mai active organizatii din acest punct de vedere sunt cele din domeniul
drepturilor omului, dintre care amintim :
8. Amnesty International ( Londra ) ;
9. Anti-Slavery International ( Organizatia Internationala impotriva Sclaviei, cu
sediul la Londra ) ;
10. Articolul 19 ( organizatie dedicata libertatii de opinie si exprimare, cu sediul la
Londra ) ;
11. Asociatia pentru prevenirea torturii ( cu sediul la Geneva ) ;
12. Federatia Internationala a Ligilor Drepturilor Omului ( cu sediul la Paris ) ;
13. Human Rights Watch ( New York ) ;
14. Comisia Internationala a Juristilor ( Geneva ) ;
15. Federatia Internationala Helsinki pentru Drepturile Omului ( cu sediul la Viena
).
Aceste organizatii sunt din ce in ce mai implicate in activitatea organizatiilor
internationale interguvernamentale, privind protectia drepturilor omului.
Reprezentanti ai ONG urilor participa la lucrarile acestor organizatii, fiind implicati in
procesul de elaborare a unor norme ale dreptului international al drepturilor
omului prin intermediul promovarii de noi idei in domeniu, sau al propunerilor de
norme sau amendamente.
De asemenea, ONG-urile internationale participa la activitatea institutiilor specializate
in protectia drepturilor omului,
1. prin furnizarea de informatii din Statele implicate,
2. prin informarea si implicarea opiniei publice in cazurile de incalcare grava a
drepturilor omului,
3. prin presiunile exercitate asupra organizatiilor internationale, pentru luarea
unor masuri trimiterea de raportori speciali, organizarea de grupuri de
lucru, etc..
In plus, ONG-urile elaboreaza de multe ori rapoarte paralele cu cele ale Statelor, in
anumite probleme privind respectul drepturilor omului, pe care le prezinta
institutiilor internationale.
Prin Rezolutia 1996 / 31 adoptata la data de 25 iulie 1996, Consiliul Economic si Social
al ONU s-a pronuntat pentru recunoasterea unui statut consultativ ONG-urilor, in raport
cu Organizatia Natiunilor Unite.
Rezolutia stabileste :
1. o serie de principii aplicabile in relatia dintre ONG-uri si ONU,
2. modul de stabilire a relatiilor de tip consultativ,
3. participarea ONG-urilor la conferintele internationale ale ONU si la procesul
preparator al acestora,
4. suspendarea si retragerea statutului consultativ.
ONG-urilor li se recunoaste astfel, o anumita capacitate de drept international, in
raport cu ONU.
Ele nu au dobandit insa un veritabil statut juridic international in aceasta privinta.
ONG in fata jurisdictiilor internationale din domeniul drepturilor omului :
Un rol aparte il joaca organizatiile nonguvernamentale in fata jurisdictiilor internationale
din domeniul drepturilor omului.
Astfel ele pot fi implicate in initierea unor litigii in fata acestor instante - deseori
reclamantii sunt incitati sau sfatuiti de ONG-uri pentru a introduce o plangere privind
incalcarea unui drept ( ?! )
De asemenea, ONG-urile pot exercita un drept de actiune in calitate de reclamanti in
fata unei jurisdictii internationale.
Reprezentanti ai ONG-urilor pot deveni reprezentanti ai reclamantilor individuali, in
litigiile din fata acestor jurisdictii, sau chiar amici curiae, adica isi exprima opinia
asupra unor probleme grave de interes general, privind o anumita cauza, sau prezinta
un raport asupra unei asemenea probleme, in fata instantei respective.
Prin acest tip de activitati, ONG-urile au influentat enorm metodele de lucru, si chiar
rationamentul unor instante internationale cum ar fi Curtea Europeana a Drepturilor
Omului contribuind la dezvoltarea a ceea ce se numeste dreptul international
comparat al drepturilor omului.
In plus, participarea ONG-urilor ca amici curiae a influentat structura procedurii
acestor instante, consolidand egalitatea armelor in favoarea reclamantului.
De asemenea, este de remarcat implicarea ONG-urilor in redactarea si adoptarea
Statutului Curtii Penale Internationale, fapt ce a produs consecinte importante si
asupra participarii lor directe in procedurile din fata acestei instante.
Astfel in temeiul articolului 15 din Statutul Curtii Penale Internationale, Procurorul
trebuie sa analizeze informatiile primite din parta ONG-urilor.
Acest articol a primit deja si o aplicatie practica, in luna februarie 2003, organizatia
nonguvernamentala FIDH International Federation of Human Rights a adus
formal, primul caz in fata instantei mentionate.
Este vorba despre situatia din Republica Central-Africana, unde organizatia mentionata a
sustinut ca au fost comise executii, violuri, ucideri vizand populatia civila.
Putem constata asadar, ca rolul ONG-urilor pe plan international este in continua
crestere, unii doctrinari numind aceste organizatii chiar locomotive in evolutia
dreptului international al drepturilor omului.
In prezent, unul din obiectivele ONU in aceasta privinta este consolidarea si
profesionalizarea miscarii ONG urilor, precum si dezvoltarea cooperarii
constructive cu autoritatile statale.
Principalele organizatii internationale
UNO United Nations Organization
Fondata in anul 1945
Tari membre : 191 de state
Sediul general : New York
ECOSOC Economic and Social Council
Fondata in anul 1945
Tari membre : 54 de state
Sediul general : New York
FAO Food and Agricultural Organization
Fondata in anul 1945
Tari membre : 187 de state
Sediul general : Roma
IAEA International Atomic Energy Agency
Fondata in anul 1957
Tari membre : 137 state
Sediul general : Viena
ICAO International Civil Aviation Organization
Fondata in anul 1947
Tari membre : 188 de state
Sediul general : Montreal
IFAD International Found for Agricultural Development
Fondata in anul 1977
Tari membre : 163 de state
Sediul general : Roma


ILO International Labour Organization
Fondata in anul 1919 si din nou in 1946
Tari membre : 177 de state
Sediul general : Geneva
IMO Intergovernamental Maritime Organization
Fondata in anul 1948
Tari membre : 163 de state
Sediul general : Londra
INCB International Narcotics Control Board
Fondata in anul 1961
Tari membre : 13 de state
Sediul general : Viena
WORLDBANK GROUP
Sediul general : Washington
Din acesta organizatie internationala fac parte:
IBRD International Bank for Reconstruction and Development
Fondata in anul 1944
Tari membre : 184 de state
IDA International Development Association
Fondata in anul 1959
Tari membre : 163 de state
IFC International Finance Corporation
Fondata in anul 1956
Tari membre : 176 de state
MIGA Multilateral Investment Guarantee Agency
Fondata in anul 1985
Tari membre : 163 de state


ICSID International Center for Settelement of Investment Disputes
Fondata in anul 1966
Tari membre : 154 de state
WFP World Food Programme
Fondata in anul 1961
Sediul general : Roma
WHO World Health Organization
Fondata in anul 1948
Tari membre : 192 de state
WIPO World Intellectual Property Organization
Fondata in anul 1967
Tari membre : 179 de state
Sediul general : Geneva
UNIDO United Nations Industrial Development Organization
Fondata in anul 1966
Tari membre : 171 de state
Sediul general : Viena
AFDB/ASDB African/Asian Development Bank
Fondata intre anii 1963-1966
Tari membre : 53 de state africane si 23 state din afara Africii , 44 de state asiaticesi 17
state din afara Asiei
Sedii generale : Abijan si Mandaluyong City
AI Amnesty International
Fondata in anul 1961
Membrii : aprox. 1 milion de oameni in 140 de tari
Sediul general : Londra
AOSIS Alliance of Small Islands
Fondata in anul 1990
Tari membre : 39 de insule si state insulare
Sediul general : New York


APEC Asia-Pacific Economic Corporation
Fondata in anul 1989
Tari membre : 21 de state pe coasta Pacificului
Sediul general : Singapore
Liga Araba
Fondata in anul 1945
Tari membre : 22 de state arabe din Africa si Asia
Sediul general : Cairo
ASEAN Association of South East Asian Nations
Fondata in anul 1967
Tari membre : Brunei , Indonezia , Malaesia , Filipine , Cambodgia , Myanmar ,
Singapore , Thailanda , Vietnam si Laos
Sediul general : Jakarta
CEFTA Central European Free Trade Association
Fondata in anul 1993
Tari membre : Polonia , Slovacia , Slovenia , Cehia , Ungaria , Bulgaria si Romania
Nu au un sediu general
CFA Communaute Financiere Africane
Tari membre : 13 tari din vestul si centrul Africii
ICJ International Court of Justice
Fondata in anul 1945
Sediul general : Den Haag
IMF International Monetary Found
Fondata in anul 1944
Tari membre : 184 de state
Sediul general : Washington
UNCTAD United Nations Conference on Trade and Development
Fondata in anul 1964
Tari membre : 192 de state
Sediul general : Geneva


UNDP United Nations Development Programme
Fondata in anul 1965
Sediul general : New York
UNEP United Nations Environment Programme
Fondata in anul 1972
Sediul general : Nairobi
UNESCO United Nations Educational , Scientific and Cultural Organization
Fondata in anul 1946
Tari membre : 190 de state
Sediul general : Paris
UNFPA United Nations Found for Population Activities
Fondata in anul 1967
Sediul general : New York
UNHCR United Nations Hight Commissioner for Refugees
Fondata in anul 1949
Sediul general : Geneva
UNICEF United Nations International Children's Found
Fondata in anul 1946
Sediul general : New York
Commonwealth of Nations
Fondata in anul 1931
Tari membre : 53 de state
Sediul general : Londra
ECO Economic Cooperation Organization
Fondata in anul 1960
Tari membre : Afganistan , Aserdbaidjan , Iran , Kazahstan , Kirgistan , Pakistan ,
Tadshikistan ,Turkmenistan si Uzbekistan
Sediul general : Teheran


EFTA European Free Trade Association
Fondata in anul 1960
Tari membre : Islanda , Liechtenstein , Norvegia si Elvetia
Sediul general : Geneva
EP European Parlament
Fondat in anul 1952
Tari membre : 732 de deputati din toate statele Comunitatii Europene
Sedii generale : Strabourg , Luxemburg , Brssel
ER Council of Europe
Fondat in anul 1949
Tari membre : 41 de state
Sediul general : Strabourg
EU European Union ( Comunitatea Euopeana )
Fondata in anul 1993
Tari membre : Germania , Franta ...
Sedii generale : Strabourg , Bruxelles , Luxemburg
Comisia Europeana
Fondata in anul 1993
Membrii : cate doi comisari din Germania , Franta , Italia si Marea Britanie si cate un
singur comisar din celelalte state ale comunitatii
Sediul general : Brssel
EU Council of Ministers
Fondat in anul 1993
Sediul general : Brssel
European Court
Fondata in anul 1993
Sediul general : Luxemburg
FTAA Free trade Area of Americas
Tari membre : USA , Canada , toate statele continentului american
Nu are sediu general


CIS Commonwealth of Independent States
Fondata in anul 1991
Tari membre : Armenia , Ucraina , Azerdbaidjan , Georgia , Rusia ,Kazahstan ,
Kirghistan , Moldova , Tadjikistan , Turkmenistan , Uzbekistan , Belarus
Nu are sediu general
ICRC International comitee of Red Cross
Fondat in anul 1863 ca " Comitetul celor Cinci"
Tari membre : Max. 25 elvetieni
Sediul general : Geneva
Interpol
IOC International Olympic Committee
Fondat in anul 1894
Tari membre : din 201 de comitete ale natiunilor care iau parte la jocurile olimpice
Sediul general : Lausanne
NAM Non-Aligned Mouvement
Fondat in anul 1961
Tari membre : 114 state
Sediul general : se schimba de la an la an
NATO North Atlantic Treaty Organization
Fondata in anul 1949
Tari membre : 19 state
Sediul general : Brssel
OECD Organization for Economic Cooperation and Development
Fondata in anul 1961
Tari membre : 30 de state
Sediul general : Paris



OPEC Organization of Petroleum Exporting Countries
Fondata in anul 1960
Tari membre : 11 state
Sediul general : Viena
OSCE Organization for Security and Cooperation in Europe
Fondata in anul 1975 ( KSZE ) iar din 1995 ( OSZE )
Tari membre : 55 de state
Sediul General : Viena























2. Politica de securitate a unei ri

Politica de securitate definete, n fapt, modalitile de aplicare a principiilor doctrinei de
securitate asumate de o entitate socio-politic. Aceasta cuprinde ansamblul de concepii,
principii i orientri doctrinare asumate, pe fundamentul crora se stabilesc, ntr-un
anumit context geopolitic, modalitile de guvernare, orientrile i direciile de aciune n
plan intern i internaional, precum i utilizarea resurselor pentru protejarea, aprarea i
promovarea intereselor de securitate.
Politica de securitate exprim, pe fond, opiunile de securitate ale administraiei publice.
Aceasta se fundamenteaz, de regul, prin dezbaterea public a unor chestiuni de
securitate intern i internaional, cele mai cunoscute fiind terorismul internaional,
gestionarea situaiilor conflictuale, problematica de interes privind zone i medii de
securitate.

Politica de securitate a unei entiti socio-politice este dependent de ideologiile i
doctrinele pe suportul crora se construiete sistemul i regimul politic. Practica
demonstreaz c la fiecare schimbare de administraie, agenda public include ample
dezbateri cu privire la opiunile de securitate ale noii administraii. Noua administraie
este interesat de alegerea opiunilor de securitate, precum i de obinerea garaniilor de
securitate din partea organizaiilor internaionale de securitate, a alianelor politico-
militare sau a asociaiilor de state suverane din zona de interes strategic.
Politica de securitate se implementeaz prin msuri de ordin diplomatic, economic,
militar, juridic, informaional, tiinific, cultural, demografic, sanitar, ecologic etc.).
Acestea sunt iniiate i desfurate de ctre puterile statale - legislativ, executiv i
judectoreasc - att n timp de pace, ct i n timp de rzboi sau n alte situaii deosebite.
Politica de securitate este viabil dac ncorporeaz cerinele politicilor instituionale,
publice i sociale. n orice mediu de securitate, soluiile la problemele de interes comun
sunt abordate, de regul, n cadru naional i regional. Acesta impune statelor, forelor
politice, organizaiilor guvernamentale, non-guvernamentale sau civice, conductorilor
politici i reprezentanilor diferitelor micri politice s-i asume rspunderea direct
pentru securitatea comun. Aceasta face ca politic de securitate s fie, n acelai timp,
instituional, public i social.
Politicile instituionale, se aplic instituiilor politice, administrative i judectoreti i, n
funcie de obiectivul lor principal se disting: politici constitutive: care urmresc crearea
de instituii noi, cu competene materiale n domeniul securitii; politici reformatoare:
care au n vedere reforme administrative n domeniul securitii; politici reglatoare: care
stabilesc reguli sau statute n domeniul securitii.

1. Definirea politicii de securitate naional
Politica de securitate naional este cadrul n care este descris modul cum o ar
asigur securitatea statului i a cetenilor. Aceasta se elaboreaz sub forma unui
document unic i structurat, care poate fi numit plan, strategie, concept sau doctrin.
Politica de securitate naional se refer att la prezent ct i la viitor, pentru c
definete interesele vitale ale naiunii i stabilete liniile de aciune pentru a face fa
ameninrilor prezente i viitoare i a gestiona evoluiile favorabile. Ea cuprinde o gam
larg de subiecte pe care le abordeaz, n ncercarea de a defini att ameninrile interne
ct i externe. n ultim instan, politica de securitate naional caut s reuneasc i s
coordoneze contribuiile tuturor celor responsabili n materie de securitate naional, n
funcie de interesele i ameninrile considerate ca cele mai importante.
Exist situaii n care politica de securitate naional, ca document unic i
structurat, se poate baza pe politicile de aprare sau carta alb care se concentreaz doar
pe aprarea naional, precum i situaii n care aceste documente nu se dau publicitii
sau care nu se elaboreaz.
Definirea securitii naionale a intrat n preocuprile factorilor decizionali ai
statelor din spaiul euroatlantic n perioada rzboiului rece. Prin noua abordare,
securitatea naional a devenit un concept menit s defineasc, s apere i s promoveze
valorile, interesele i necesitile de securitate ale naiunilor, comunitilor sociale,
statelor naionale i cetenilor acestora. n ultimul deceniu, datorit schimbrilor
profunde produse n plan regional, zonal i internaional i a actorilor care greveaz n
aceste spaii, majoritatea statelor naionale, democratice i-au reconsiderat doctrinele,
politicile, strategiile i legislaiile n materia securitii.
Securitatea naional este un proces socio-politic complex ntreinut prin
demersuri de natur politic, economic, social, informaional, juridic, ecologic,
social, militar, care are drept finalitate starea de securitate fundamentat pe ordinea de
drept. Aceasta definete lipsa primejdiilor pentru naiune, comuniti sociale, statul
naional i cetenii acestuia, fiind exprimat prin urmtorii indicatori: dezvoltare
economic durabil i prosperitate pentru ceteni; prevenirea i contracararea
agresiunilor socio-politice; exercitarea nengrdit a drepturilor i libertilor ceteneti;
legalitate, echilibru i stabilitate socio-politic; libertate de decizie i de aciune a statului
naional.
n domeniul politicii de securitate este necesar explicarea unor sensuri i
semnificaii privind unii termeni uzitai n domeniu, astfel:
a) Securitatea constituie o form special de politic sau, altfel spus, o specie a
genului mai general al politicii. Politica de securitate poate fi a statului naional, a unei
organizaii internaionale de securitate, aliane politico-militare sau asocieri de state
democratice i suverane.
b) Fundamentarea politicii de securitate a unui actor al mediului de securitate
impune, ca premis, investigarea principalelor repere geopolitice i geostrategice ale
acestuia. Pe acest temei, sunt analizate riscurile i ameninrile la adresa propriei
securitii, modalitile i posibilitile de aciune pentru asigurarea acesteia i rolul
organizaiilor/instituiilor de securitate n luarea deciziilor.
c) Politica de securitate constituie parte component a actului de guvernare a
unei entiti socio-politice (centre de putere, state-puteri, aliane politico-militare,
asociaii de state suverane-democratice, organizaii de securitate etc.). Aceasta are
implicaii profunde asupra organizrilor sociale, respectiv a naiunilor, scopul su fiind
identificarea i orientarea cilor i mijloacelor de asigurare a trebuinelor vitale pentru
existen, afirmare, protecie/aprare i reproducere n condiii de securitate.
Politica de securitate definete, n fapt, modalitile de aplicare a principiilor
doctrinei de securitate asumate de o entitate socio-politic. Aceasta cuprinde ansamblul
de concepii, principii i orientri doctrinare asumate, pe fundamentul crora se stabilesc,
ntr-un anumit context geopolitic, modalitile de guvernare, orientrile i direciile de
aciune n plan intern i internaional, precum i utilizarea resurselor pentru protejarea,
aprarea i promovarea intereselor de securitate.
Politica de securitate exprim, pe fond, opiunile de securitate ale administraiei
publice. Aceasta se fundamenteaz, de regul, prin dezbaterea public a unor chestiuni de
securitate intern i internaional, cele mai cunoscute fiind terorismul internaional,
gestionarea situaiilor conflictuale, problematica de interes privind zone i medii de
securitate.
Politica de securitate a unei entiti socio-politice este dependent de ideologiile i
doctrinele pe suportul crora se construiete sistemul i regimul politic. Practica
demonstreaz c la fiecare schimbare de administraie, agenda public include ample
dezbateri cu privire la opiunile de securitate ale noii administraii. Noua administraie
este interesat de alegerea opiunilor de securitate, precum i de obinerea garaniilor de
securitate din partea organizaiilor internaionale de securitate, a alianelor politico-
militare sau a asociaiilor de state suverane din zona de interes strategic.
Politica de securitate se implementeaz prin msuri de ordin diplomatic,
economic, militar, juridic, informaional, tiinific, cultural, demografic, sanitar, ecologic
etc.). Acestea sunt iniiate i desfurate de ctre puterile statale - legislativ, executiv i
judectoreasc - att n timp de pace, ct i n timp de rzboi sau n alte situaii deosebite.
Politica de securitate este viabil dac ncorporeaz cerinele politicilor
instituionale, publice i sociale. n orice mediu de securitate, soluiile la problemele de
interes comun sunt abordate, de regul, n cadru naional i regional. Acesta impune
statelor, forelor politice, organizaiilor guvernamentale, non-guvernamentale sau civice,
conductorilor politici i reprezentanilor diferitelor micri politice s-i asume
rspunderea direct pentru securitatea comun. Aceasta face ca politic de securitate s
fie, n acelai timp, instituional, public i social.
Politicile instituionale, se aplic instituiilor politice, administrative i
judectoreti i, n funcie de obiectivul lor principal se disting: politici constitutive: care
urmresc crearea de instituii noi, cu competene materiale n domeniul securitii; politici
reformatoare: care au n vedere reforme administrative n domeniul securitii; politici
reglatoare: care stabilesc reguli sau statute n domeniul securitii.
Politicile publice ofer ansamblul de msuri materializate sub forma unui
program de aciune guvernamental. Acestea urmresc s produc schimbri favorabile
pentru ntreaga societate sau pentru o anumit parte a populaiei n anumite contexte de
securitate. Ele genereaz cadrul general de aciune, cu reguli orientative pentru domeniul
securitii, cu precdere sub forma politicii externe, politicii economice, politicii forei de
munc, politicii proteciei mediului etc.
Politicile sociale se exprim printr-un ansamblu de mijloace ntrebuinate de stat
i de comunitile organice i spirituale pentru corijarea inegalitilor sociale, considerate
ca inacceptabile din punct de vedere al justiiei sociale.
2. Necesitatea elaborrii politicii de securitate naional
Necesitatea ca un stat s-i elaboreze o politic de securitate naional coerent i
detaliat rezult, n principal, din urmtoarele motive:
- s dea guvernului statului respectiv posibilitatea de a aborda toate ameninrile
ntr-o manier coerent;
- s creasc eficiena sectorului de securitate prin optimizarea contribuiilor
tuturor structurilor responsabile din acest domeniu;
- s vegheze la aplicarea politicii;
- s construiasc consensul pe plan intern;
- s ntreasc ncrederea i cooperarea la nivel regional i internaional.
n primul rnd, pentru a constitui un cadru cuprinztor, politica de securitate
naional necesit o analiz aprofundat a tuturor ameninrilor la adresa securitii
naionale. Ameninrile interne i externe au fost vreme ndelungat tratate separat, dar
actualmente politica de securitate tinde din ce n ce mai mult spre o evaluare complex a
condiiilor interne i internaionale, n egal msur. Aceste politici ar trebui elaborate cu
participarea tuturor structurilor guvernamentale cu rspunderi n domeniul securitii;
este de dorit ca structurile internaionale i neguvernamentale relevante s fie de
asemenea implicate.
n al doilea rnd, politica de securitate naional poate juca un rol pozitiv n
armonizarea contribuiilor aduse de numrul crescnd de actori din domeniul securitii,
printre care cei de nivel naional, autoritile locale, comunitatea de afaceri (de exemplu,
pentru protejarea infrastructurii vitale), diverse organizaii ale societii civile, precum i
instituiile regionale i internaionale. Centralizarea procesului de elaborare a politicii,
astfel nct aceasta s includ contribuii venite din surse diferite, poate duce la o
nelegere comun a conceptului de securitate.
n al treilea rnd, politica de securitate naional d o orientare politic diverilor
actori implicai n securitatea naional. Politica de securitate naional ofer repere
pentru alinierea deciziilor operaionale la obiectivele pe termen lung i scurt ale politicii
naionale. Centralizarea permite folosirea optim a resurselor i evitarea discrepanelor,
redundanelor i deficienelor n procesul de elaborare i punere n practic.
n al patrulea rnd, politica de securitate naional asigur o larg participare la
elaborarea politicii de securitate deoarece extinde dialogul i cooperarea dincolo de
limitrile profesionale, instituionale sau partinice. n acest fel, dialogul poate duce la un
consens cu privire la valorile i interesele naionale fundamentale i la gama de
ameninri la adresa acestor valori i interese.
n al cincilea rnd, politica de securitate naional este un instrument de ntrire a
ncrederii la nivel regional i internaional. Printr-o politic coerent i transparent,
statul mprtete preocuprile sale legate de securitate comunitii internaionale,
facilitnd astfel nelegerea i cooperarea internaional.
Procesul de elaborare a politicii de securitate naional trebuie s aib drept
premise primatul valorilor, intereselor i necesitilor sociale fa de cele de grup socio-
politic.
Aceasta oblig puterea politic:
a) s fundamenteze i s realizeze cadrul legislativ i instituional dezirabil
aprrii, protejrii i promovrii valorilor, intereselor i necesitilor de securitate;
b) s construiasc i s ntrein mediul socio-politic necesar funcionrii
democraiei i asigurrii prosperitii generale, comunitare i individuale;
c) s asigure integrarea statului naional n structuri de securitate viabile i s
promoveze o politic de bun-vecintate i de relaii echitabile cu toate statele lumii;
d) s dimensioneze componenta militar a securitii n concordan cu valorile,
interesele i necesitile de securitate, cu riscurile i ameninrile prognozabile, precum i
cu resursele disponibile.
Politica de securitate naional trebuie definit i ntreinut din perspectiva
necesitilor sociale. Aceasta rezid din faptul c procesul de construire a securitii are
drept finalitate urmtoarele deziderate:
a) starea de fapt a organizrii sociale (naiunii) exprimat prin capacitatea de
a fi la adpost de orice pericol extern i intern, de a se proteja i apra mpotriva
riscurilor, ameninrilor pericolelor i agresiunilor de orice natur;
b) starea de fapt a instituiilor cu funcii gestionare exprimat prin
independena, integritatea teritorial i suveranitatea statului naional;
c) starea sistemului socio-politic construit de organizarea social exprimat
prin modaliti adecvate de administrare a treburilor publice i prin msuri socio-politice
conforme cu valorile, interesele i necesitile de securitate.
Politica de securitate naional are caracter naional numai n condiiile n care
puterea politic ce administreaz naiunea i menine caracterul naional. n construirea
i meninerea acesteia sunt abilitate numai organizaiile/structurile de securitate care
definesc statul naional, ntruct numai acestea dispun de capacitatea de gestionare
public pe fundamentul necesitilor sociale i sunt sprijinite de popor pentru a funciona
ca autoriti legitime.
ntre politic i securitate exist o relaie, a crei nelegere impune identificarea
formelor de manifestare a acesteia n diferite contexte geopolitice, precum i analiza
procesual-organic a nivelului general de dezvoltare a comunitilor sociale, regimului
politic, fenomenologiei politico-militare i situaiei geopolitice i geostrategice dintr-un
spaiu de securitate definit.
Politica semnific arta puterii politice de a conduce i guverna afacerile publice
prin forme i modaliti care asigur meninerea i aprarea ordinii interne instituite i
securitatea comunitilor sociale administrate.
n orice societate, factorul politic, care constituie i puterea n stat, are un rol
determinant n conducerea vieii sociale. Acesta constituie instrumentul menit s
armonizeze problemele specifice domeniilor fundamentale ale vieii sociale, s menin
echilibrul, stabilitatea i funcionalitatea acesteia, s creeze cadrul favorabil garantrii
securitii ei. Efectele gndirii i aciunii clasei politice se rsfrng asupra ntregii viei
sociale, deoarece nici un domeniu al acesteia i, cu att mai mult, acela vital, al
securitii, nu poate rmne n afara influenei sale.
Puterea unui stat se bazeaz pe organizaiile construite i ntreinute de naiune n
scopul gestionrii necesitilor de securitate. Acestea au capacitatea de a interpreta corect
menirea lor social i de a ntreine interesul cetenilor pentru participarea lor la
elaborarea deciziilor n materie de securitate. Un rol deosebit n funcionarea acestora
revine educaiei i culturii de securitate, ca suport al bunei socializri ceteneti.
Nevoile de aprare mpotriva agresiunilor centrelor de putere sunt exprimate de
ctre un stat prin politica aprrii naionale. Aceasta vizeaz ansamblul aciunilor, cilor
i mijloacelor i metodelor folosite n scopul aprrii naiunii, comunitilor sociale i
cetenilor, innd seama de tendinele ce se manifest n evoluia situaiei internaionale.
Politica aprrii naionale dirijeaz i coordoneaz forele i mijloacele de care
depinde aprarea rii: economice, politice, diplomatice, militare cercetrii tiinifice i
tehnologice, psihologice, juridice, culturale, educaionale.
3. Fundamentele politicii de securitate naional
n bun msur din cauza lumii n care trim i soluiilor proiectate pentru
problemele sale, securitatea naional continu s-i demonstreze complexitatea. Mediul
de securitate se afl ntr-o continu remodelare i schimbare. Pentru provocri noi, se cer
soluii noi, care s rspund realitilor. De aceea asigurarea securitii naionale
reprezint un proces continuu i complex, extins asupra unui spectru larg de domenii,
relaii i interdependene, destinat promovrii intereselor i obiectivelor de securitate ale
statului, societii i ceteanului.
n accepia general, mediul de securitate este definit ca un sistem.
Orice sistem de securitate are nevoie de echilibru funcional i integrativ,
rspunznd acestui postulat prin subsistemele pe care le ntreine: economic, politic,
juridic-normativ i cultural.
Conceptul securitate naional este grevat de implicarea ideologiilor pe care este
fundamentat puterea politic ce administreaz o naiune. n fundamentarea acestuia se
implic indivizi i grupurile socio-politice (partidele politice) care impun puterea politic.
Pentru fundamentarea politicii de securitate, relevante sunt spaiul politic,
ideologia puterii politice, valorile politice asumate, cultura politic, decizia politic i
aciunea politic. n funcie de acestea se stabilesc obiectivele, se definesc direciile de
aciune, se aloc resursele i se stabilesc competenele i rspunderile organizaiilor i,
mai ales instituiilor cu funcii n materia securitii.
Spaiul politic este constituit din zonele de manifestare i proliferare a politicii n
spaiu. Abordarea din aceast perspectiv se numete geopolitic. Acesta are dou
sensuri: un sens restrns - tiina care studiaz impactul factorilor spaiali de esen
natural-geografic i socio-geografic (geografia economic, cea militar, politic,
lingvistic etc.) asupra politicii interne i externe a statelor i a politicii internaionale, n
general); un sens larg - orice aciune de politic intern, extern sau internaional n caz
c implic problema teritorial.
Ideologia puterii politice constituie liantul orientrii comportamentului cetenilor
n domeniul elaborrii i asigurrii securitii. Ideologia definete, pe fond, modul de
guvernare, natura sistemului economic, obiectivele dezvoltrii sociale, servind drept
punct de plecare pentru elaborarea programelor de aciune ale partidelor.
Ideologia puterii politice constituie liantul comunicaional dintre aa-numita
clas politic aflat la putere, organizaiile neguvernamentale, societatea civil i
ceteni, care, declarativ, sunt beneficiarii msurilor i aciunilor politice ntreprinse.
Valorile politice asumate de puterea politic sunt create i realizate n practica
politic n funcie de modalitile n care acestea rspund aspiraiei de organizare mai
bun a relaiilor dintre membrii comunitii guvernate. Orice putere politic democratic
accept i proclam ca valori politice generale libertatea, egalitatea, suveranitatea,
dreptatea social, ordinea, democraia, independena, patriotismul etc.
Valorile promovate de puterea politic constituie criterii de fundamentare a
opiunii politice n domeniul asigurrii securitii. Acestea: definesc att valori-mijloc, ct
i valori-scop pentru deciziile politice n materie de securitate; ndeplinesc rolul unor
jaloane n viaa politic, orientnd aciunile politice n vederea mobilizrii maselor n
jurul obiectivelor politicii de securitate; servesc pentru a legitima aciunile pentru
meninerea puterii politice.
Opiunile din sfera valorilor politice sunt decisive pentru organizarea i
funcionarea oricrui sistem de securitate. Valorile politice incompatibile sunt, de regul,
o surs de tensiuni i conflicte ntre puterea politic i societatea administrat. Din
acestea se nasc regimurile democratice sau regimurile autoritare, dictatoriale.
Cultura politic constituie un proces complex, rezultat al unui sistem de atitudini
i un sistem de conduite ale actorilor puterii politice n raport cu viaa politic. Acestea
ncorporeaz att reprezentrile, valorile, credinele i convingerile mprtite, ct i
opiniile i comportamentele oamenilor, instituiilor i organizaiilor.
Decizia politic este actul de opiune i de voin politic pentru un anumit mod
de aciune, din mai multe alternative disponibile, n abordarea securitii, ca problem de
interes public. n aceast categorie se nscriu regulile constituionale, legile elaborate n
parlament, politicile publice, deciziile privind msurile de asigurare a securitii,
strategiile elaborate de grupurile care dein puterea politic. Decizia politic reflect, n
ultim instan, raporturile de putere i rezultatul conflictelor i negocierilor dintre forele
sociale pentru construirea i ntreinerea sistemului securitii naionale.
Decizia pentru fundamentarea i elaborarea politicii de securitate este expresia
gndirii exprimate n spaiul politic de ctre puterea politic, pe fundamentul ideologiei la
care se raporteaz, a valorilor politice asumate i a culturi politice de care dispune.
Aceasta trebuie s aib drept premise reperele i normele care confer politicii de
securitate valoare social. n acest context, valoarea decidentului este dependent de
capacitatea de a se adapta la transformrile din mediul de securitate, cunotinele i
experiena acumulat, factorii interni i externi care influeneaz/condiioneaz decizia,
precum responsabilitatea fa de consecinele acesteia.
Decizia de fundamentare i elaborare a politicii de securitate implic o
responsabilitate deosebit din partea puterii politice. Acesta presupune eliminarea
abordrilor doctrinare, cantonarea n anumite scenarii i solicit analize de grup i
prelucrarea continu i sistematic a informaiilor referitoare la mediul de securitate.
Pentru a putea aciona potrivit intereselor de securitate, puterea politic trebuie s
decid n cunotin de cauz asupra modalitilor de utilizare a resurselor care asigur
viabilitatea politicii de securitate. Decizia este, n esen, un proces raional de alegere,
dintr-un numr oarecare de posibiliti, pe baza informaiilor deinute, a unei linii de
aciune, n scopul atingerii obiectivelor stabilite. n acelai timp, reprezint materializarea
cunoaterii oportunitilor i posibilitilor de aciune.
Aciunea politic impune modaliti de realizare a obiectivelor politicii de
securitate n funcie de gradul de politizare a societii, adic n funcie de semnificaia
politic a msurilor ntreprinse. Aciunea politic se transform ntr-o for menit s
gestioneze evoluia proceselor socio-politice generatoare de stabilitate, s previn
disfuncionalitile i, n ,,situaii-limit, s administreze strile conflictuale n folos
propriu. Practica politico-statal confirm c politicile de securitate, chiar dac se
auto-definesc naionale, nu seamn ntre ele datorit modalitilor neechivalente de
procesare a informaiilor.
Aciunea politic, exprimat prin modaliti concrete de aplicare a deciziei de
operaionalizare a politicii de securitate, este dependent de agenda politic. Aceasta
susine sau temporizeaz, n anumite contexte, demersurile viznd utilizarea programat a
resurselor economice, energetice, militare, sociale, necesare atingerii obiectivelor
propuse, crora oamenii politici, n special politicienii, le acord atenie deosebit.
Aciunea politic este viabil dac nu este lsat exclusiv la mna politicienilor.
Practica politico-statal confirm c, n anumite conjuncturi, pentru realizarea
propriilor interese de securitate, unii oameni politici se autoproclam patrioi, fac din
politic o specul, un mijloc de trai, i reuesc, n unele situaii, s transforme instituiile
i serviciile publice, din mijloace pentru realizarea binelui public, n mijloace pentru
realizarea intereselor personale. O condiie fundamental a viabilitii aciunii politice
este meninerea structurilor militare n cadrul legal pentru care au fost generate i
mpiedicarea transformrii acestora n instituie a statului ideologic.
Pentru elaborarea unei politici de securitate sunt relevante: situaia geopolitic a
zonei de interes (harta geopolitic); sistemul politic; dreptul internaional.
Situaia geopolitic a zonei de interes (harta geopolitic) evideniaz rolul
fiecrui actor al mediului de securitate, precum i noile spaii geografice, purttoare de
tensiuni latente sau deschise. De aceea, se acord importan acelor zone n care
securitatea este o surs de stabilitate, ct i acelor zone n care pericolele, riscurile i
ameninrile la adresa securitii rmn prezente.
















2. Organizaia Naiunilor Unite
1. Istoric
Organizaia Naiunilor Unite (organizaie politic universal) este cea mai
important organizaie internaional din lume. Fondat n 1945, dup Al Doilea
Rzboi Mondial, are 193 de state membre.
ONU are misiunea de a asigura pacea mondial, respectarea drepturilor omului,
cooperarea internaional i respectarea dreptului internaional.
Sediul central al organizaiei este situat n New York.
Cel de-al Doilea Rzboi Mondial nu a avut ca rezultat un tratat de pace general, cauza a
fost nivelul sczut de solidaritate ntre aliai. Carta ONU a fost un substitut al unui tratat
general de pace. Obiectivul meninerea pcii i a securitii internaionale.
n afara scopului fundamental, de a institui un nou sistem de securitate colectiv, Carta
ONU menioneaz n preambulul su trei finaliti : respectul drepturilor funadamentale
ale persoanei umane, respectul dreptului internaional i al dreptii de promovare a
progresului social general ntr-un climat de libertate.
Societatea Naiunilor, precursoarea ONU Scurt istoric i descriere
Ideea constituirii unei organizaii internaionale, care s faciliteze colaborarea dintre
state n scopul meninerii pcii, poate fi identificat n seria de conferine diplomatice
internaionale, inute n ultima parte a secolului XIX-lea i prima parte a secolului XX.
Impulsul pentru crearea unei organizaii cu vocaie universal a fost dat ns de dorina
statelor de a coopera pentru a preveni repetarea primului rzboi mondial.
n 1915 ia fiin n SUA, la Philadelphia, Liga pentru impunerea pcii, organizaie
privat ale crei principale idei, acceptate de preedintele Woodrow Wilson, se regsesc
n vestitele sale 14 puncte, privind organizarea pcii la sfritul rzboiului.
La o sptmn dup deschiderea Conferinei de pace de la Paris (18 ianuarie 1919), s-a
constituit o comisie, a crei conducere a revenit preedintelui SUA, W. Wilson, cu
sarcina elaborrii actului constituiv al Ligii, ca parte integrant a Tratatului de pace.
Proiectul final al acestui document, denumit Pactul Societii Naiunilor, a fost
aprobat n unanimitate i a intrat n vigoare la 10 ianuarie 1920.
Cele mai importante eluri ale Societii Naiunilor sunt legate de promovarea pcii i
prevenirea rzboiului.
Expresia Naiunile Unite aparine preedintelui Statelor Unite ale Americii, Franklin
D. Roosevelt, i a fost folosit pentru prima dat n Declaraia Naiunilor Unite din
ianuarie 1942, prin care reprezentanii a 26 de naiuni angajau guvernele lor s continue
lupta mpotriva Puterilor Axei. Ideea crerii Organizaiei Naiunilor Unite este lansat
de minitrii de externe ai SUA (Cordell Hull), URSS (V. M. Molotov) i Marii Britanii
(Anthony Eden) i ambasadorului Chinei n Uniunea Sovietic (Fao Ping-Sheung).
Conferina de la San Francisco, a crei denumire oficial a fost Conferina Naiunilor
Unite privind Organizaia Internaional, i-a nceput lucrrile la 25 aprilie 1945,
cu participarea reprezentanilor a 50 de state. Lucrrile Conferinei, care au durat dou
luni, au fost consacrate elaborrii Cartei ONU.
n termeni generali, Organizaia Naiunilor Unite poate fi definit ca o organizaie cu
vocaie universal, att n ceea ce privete entitile sale state suverane ct i
domeniile n care se implic, scopul su principal fiind meninerea pcii i securitii
internaionale.
ONU nu este o organizaie supranaional, nu are competenele unui guvern mondial, ci
reprezint o organizaie de state suverane, funcionnd ca un centru n care s se
armonizeze eforturile naiunilor prin atingerea unor scopuri i obiective comune .
2. Scopul si sarcinile ONU
Scopurile pentru care a fost creat Organizaia Naiunilor Unite i pentru realizarea
crora acioneaz statele membre i organizaia ca atare sunt nscrise n primul articol al
Cartei.
Primul i cel mai important dintre acestea este meninerea pcii i securitii
internaionale. Aliniatul nti al aceluiai articol indic i cile utilizrii acestui
obiectiv: a.) prin msuri colective pentru prevenirea i nlturarea ameninrilor
mpotriva pcii i prin reprimarea actelor de agresiune sau a altor nclcri ale pcii; b.)
prin aplanarea i soluionarea diferendelor sau a situaiilor cu caracter internaional care
pot duce la o nclcare a pcii, prin mijloace panice i n conformitate cu principiile
justiiei i dreptului internaional.
n al doilea rnd, dup meninerea pcii i securitii internaionale, Carta subliniaz,
ca scop al Organizaiei, realizarea cooperrii internaionale n domeniul economic i
social. Pentru atingerea acestui obiectiv, ca i n cazul meninerii pcii i securitii
globale, Carta conine prevederi precise privind atribuiile organelor sau organizaiilor
din sistemul su, n sarcina crora cade realizarea acestui obiectiv.
Un al treilea obiectiv al ONU, consfiinit n articolul 1 al Cartei, este realizarea
cooperrii internaionale pentru promovarea i ncurajarea respectrii drepturilor omului
i libertilor fundamentale pentru toi, fr deosebire de ras, sex, limb sau religie.
Potrivit Cartei, principalele responsabiliti pentru promovarea drepturilor omului sunt
ncredinate Adunrii Generale i Consiliului Economic i Social.
Un alt obiectiv al ONU const n dezvoltarea de relaii prieteneti ntre naiuni. Carta
stabilete un set de principii n baza crora vor aciona, pentru nfptuirea scopurilor
consacrate, att Organizaia, ct i statele membre.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Declaraia Universal a Drepturilor Omului, proclamat i adoptat de Adunarea
General a O.N.U., la 10 decembrie 1948, este primul document cu vocaie universal
n acest domeniu i stabilete o concepie unitar a comunitii internaionale despre
drepturile i libertile omului, deschiznd calea spre un sistem de protecie
internaional a drepturilor omului.
Dup 1948, Adunarea General a O.N.U. a adoptat n acest domeniu peste 60 de
convenii i declaraii prin care s-a avut n vedere i instituirea unor mecanisme
specifice de protecie a acestor drepturi.
Dup cum enun prima propoziie a Declaraiei Universale a Drepturilor Omului,
respectarea drepturilor omului i a demnitii umane reprezint fundamentul libertii,
justiiei i pcii n lume i a fost proclamat ca un ideal comun spre care trebuie s
tind toate popoarele i naiunile n ceea ce privete respectul fa de drepturile omului.
Ea face referire la numeroase drepturi - civile, politice, ecomomice, culturale i sociale
la care oamenii de pretutindeni sunt ndreptii.
3. Adunarea General a Naiunilor Unite
Carta Naiunilor Unite indic urmtoarele ase organe principale ale ONU: Adunarea
General, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic i Social, Consiliul de
Tutel, Curtea Internaional de Justiie i Secretariatul General.
Cele ase organe enumerate, dei calificate toate ca principale, se afl totui, din punct
de vedere al independenei i puterii pe care o exercit, n situaii diferite.
Adunarea General, n care sunt reprezentate toate statele membre, ca entiti egale,
este organul care dispune de cele mai largi competene.
Aceasta ocup o poziie central n cadrul Organizaiei, nu numai datorit funciilor i
puterilor sale politice, dar i pentru competenele sale administrativ-financiare i rolul n
stabilirea structurrii altor organe.
Dou dintre organele principale ale ONU Consiliul Economic i Social (ECOSOC)
i Consiliul de Tutel sunt plasate sub autoritatea Adunrii Generale.
Pe de alt parte, competenele Consiliului de Securitate n meninerea pcii i
securitii internaionale sunt ferite de orice interferen din partea altor organe ONU,
inclusiv Adunarea General.
n sistemul Naiunilor Unite, Adunarea General este organ principal, ocupnd o
poziie central. Prin poziie i alctuire, Adunarea General are o vocaie universal;
n genere, aceasta poate discuta orice probleme sau chestiuni la care se refer Carta sau
care privesc puterile i funciile oricrui organ al Naiunilor Unite i poate face
recomandri membrilor O.N.U. sau Consiliului de Securitate n orice chestiuni
similare.
Principial, conform Cartei i altor acte constitutive, aciunile Adunrii Generale n
domeniul reglementrii panice, la fel ca i cele ale Consiliului de Securitate,
nscriindu-se n cadrul diplomaiei multilaterale, nu au for juridic obligatorie, ci
numai valoare moral-politic. n acest sens, funciile i puterile Adunrii Generale au
numai un caracter deliberativ i de recomandare.
4. Consiliul de Securitate al Naiunilor Unite
Autorii Cartei ONU au rezervat Consiliului de Securitate un loc aparte n sistemul
instituional al organizaiei, ca organ cu compunere restrns, investit cu rspunderea
principal n meninerea pcii i securitii internaionale (art. 24).
Pentru realizarea acestei rspunderi, Carta confer Consiliului de Securitate puteri
speciale de decizie i de aciune n prevenirea i rezolvarea conflictelor internaionale,
iar statele membre ONU accept s execute hotrrile Consiliului de Securitate,
luate n conformitate cu dispoziiile Cartei (art.25).
Poziia i rolul deosebit rezervate acestui organ n structura organizaiei mondiale sunt
relevate de compunerea acestuia, funcionarea, sistemul decizional i competenele ce le
exercit.
Destinat s fac fa, prin aciuni rapide i eficace, unor situaii conflictuale,
alctuirea acestui organ, n viziunea fondatorilor ONU trebuia s rspund unei duble
cerine: pe de o parte, s se limiteze la un numr restrns de membri, iar pe de alt parte,
s aib n compunerea sa, obligatoriu i permanent, marile puteri aliate n cel de-al
doilea rzboi mondial, cooperarea acestora fiind considerat o principal garanie a
meninerii pcii i securitii n perioada postbelic.
Ca atare, conform Cartei, Consiliul de Securitate cuprinde dou categorii de membrii:
permaneni i nepermaneni.
Iniial, Consiliul cuprindea unsprezece membri: cinci membri permaneni, numii prin
Cart Republica China, Frana, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste,
Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii i
ase membri nepermaneni. Ca urmare a unui amendament adus Cartei n 1963 (intrat n
vigoare la sfritul anului 1965), numrul membrilor nepermaneni a fost sporit la zece ,
Consiliul fiind compus, dup 1965, din cincisprezece membri.
Competenele Consiliului de Securitate a Naiunilor Unite sunt exprimate n temeiul art.
24 al Cartei, care confer acestuia rspunderea principal n meninerea pcii i
securitii internaionale, competenele n cauz urmrind prevenirea izbucnirii unor
conflicte, intervenia, dac este cazul, pentru a le pune capt i, n general,
dezamorsarea crizelor internaionale.
n acest cadru, atribuiile Consiliului sunt grupate, de Carta ONU, n trei capitole
distincte:
Capitolul VI atribuii n soluionarea n soluionarea panic a diferendelor
internaionale;
Capitolul VII atribuii n cazul unor ameninri mpotriva pcii, nclcri ale
pcii i acte de opresiune, care impun msuri de constrngere, fr folosirea forei
urmate, dac este cazul, de folosirea acesteia;
Capitolul VIII atribuii n raporturile dintre ONU i organizaii ori acorduri
regionale, avnd ca obiect meninerea pcii i securitii ntr-o anumit zon
geografic.
n domeniul soluionrii panice a diferendelor, Consiliul poate:
s invite prile la un diferend s l soluioneze printr-unul din mijloacele
menionate la art. 33 (tratative, anchet, mediere, conciliere, arbitraj, pe cale
judiciar, prin recurgere la organisme sau acorduri regionale, ori prin alte mijloace
panice, la alegerea prilor);
s dispun o anchet asupra unui diferend sau a unei situaii, care ar putea duce la
friciuni internaionale sau ar putea da natere unui diferend; concluziile anchetei,
ntreprins de un organ subsidiar al Consiliului, de o comisie format din
reprezentani ai statelor ori personaliti independente, constituie o prim etap n
stabilirea poziiei Consiliului asupra diferendului a crui natur urmeaz s o
determine;
s recomande prilor la diferend, procedura sau metoda de soluionare, tinnd
seama de natura diferendului, ori, la cererea acestora, s le recomande soluii
concrete;
n cazurile n care Consiliul constat existena unor situaii calificate drept ameninare
mpotriva pcii, nclcare a pcii sau act de agresiune, Consiliul de Securitate al ONU,
n temeiul Cartei, este autorizat s adopte rezoluii cu valoare obligatorie, prin care
dispune msuri, mergnd uneori pn la utilizarea forei armate.
Sructura ONU Celelalte structuri ale ONU i organizaiile speciale
Consiliului Economic i Social i sunt subordonate multe din organizaiile
speciale.
Consiliul de Tutel i-a suspendat momentan activitatea.
Curtea Internaional de Justiie decide dispute internaionale (se afl la Haga).
Secretariatul Naiunilor Unite: cea mai mare funcie administrativ este cea de
Secretar General al ONU Ban Ki Moon.
Din organizaiile speciale ale ONU fac parte:
Centrul Naiunilor Unite pentru Aezri Umane;
Fondul Naiunilor Unite pentru Copii (UNICEF);
Conferina Naiunilor Unite pentru Comer i Dezvoltare;
Programul Naiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD);
Programul Naiunilor Unite pentru Mediul nconjurtor (PNUE);
Programul Internaional al Naiunilor Unite pentru Prevenirea Consumului
de Droguri;
naltul Comisariat ONU pentru Refugiai;
Operaiunile ONU de Meninere a Pcii;
Fondul ONU pentru Activiti n Domeniul Populaiei;
Agenia pentru Refugiaii Palestieni;
ONU lucreaz cu urmtoarele organizaii autonome: UNESCO, BIRD, FMI i
altele.

5. Viitorul ONU
Conform Cartei, ONU a reprezentat expresia hotrrii rilor de a preveni o nou
conflagraie mondial, de a menine pacea i securitatea internaional, de a dezvolta
relaii prieteneti ntre state, de a realiza cooperarea pentru soluionarea problemelor
economice, sociale, culturale i umanitare cu care se confrunt omenirea i de a promova
i ncuraja respectarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale pentru toi, fr
deosebire de ras, sex, limb sau religie.
n realitate, Organizaia Naiunilor Unite a fost produsul membrilor si fondatori
i proiectat de funcioneze, aa cum cei mai influeni dintre acetia au dorit, desigur, n
raport cu condiiile prevalente n perioada respectiv. Transformarea realitilor
geopolitice contemporane a fost mult mai rapid dect cea a efortului de adaptare
instituional a organizaiei. n fond, ONU nu a fost creat pentru a rspunde unor nevoi
precise i concrete ci, aa cum se exprima Maurice Bertrand, pentru a rspunde unui
vis, i anume visul pcii. Or, pacea (mondial) corespunde unei anumite ordini
(mondiale). Pentru nvingtorii n cel de-al doilea rzboi, meninerea pcii este
sinonimul meninerii ordinii, mai precis a ordinii nvingtorilor. ONU este rezultatul
unei ambiguiti, din moment ce nici nvingtorii, att de deosebii pe ct erau Stalin i
Roosevelt i regimurile reprezentate de ei, nu aveau aceeai viziune asupra ordinii
mondiale.
Tendina de a msura reuita, eficiena i relevana organizaiei mondiale este o
chestiune fundamental de percepie care nu poate dect s fluctueze n raport cu tradiiile
rii care o face i cu relaiile pe care le-a ntreinut cu organizaia de-a lungul timpului.
Aceast tendin este datorat i modului de operare al majoritii occidentale n primul
deceniu de existen al organizaiei, care a imprimat i profesat primatul voinei
majoritii. Dup decolonizare i apariia fenomenului de atomizare a sistemului
internaional, respectiv creterea de la 51 la 191 a numrului statelor membre, modelul
astfel construit s-a ntors mpotriva intereselor occidentale.
Din punct de vedere al inteniilor originare ale Cartei ONU s-au acumulat dou
probleme majore, generate de dou tipuri de frustrri:
membrii fondatori nu mai sunt n majoritate i prin urmare nici obiectivele lor nu
mai sunt n mod necesar similare celor ale organizaiei n prezent;
noii venii n organizaie au aderat la Cart pe care au acceptat-o ca atare n
condiii istorice determinate, ceea ce nseamn c propriile lor obiective definite n
prezent nu sunt neaprat reflectate n acest document i n modul de funcionare pe care l
prescrie.
Pe msur ce condiiile geopolitice internaionale s-au schimbat n raport cu cele
care au inspirat Carta ONU i instituiile sale n 1945, a fost clar c nu a existat un
consens asupra modului n care trebuie reformat organizaia, unele mari puteri clamnd
necesitatea reformei, fr ns a-i asuma riscul revizuirii Cartei. n acest mod, efortul de
adaptare al organizaiei la un mediu internaional aflat ntr-o accentuat dinamic a fost
constant, dar reactiv i nu anticipativ.
Orice evaluare a tentativelor curente de reform a ONU trebuie s nceap de la
plasarea sa realist n raport cu etapele similare din trecut. Recentul impuls n
promovarea reformei nu constituie un demers noul. Deja la nceputul anilor 1980,
sistemul ONU i al ageniilor sale specializate opera cu o gam larg de aranjamente
instituionale destinate unor activiti care acopereau practic toate domeniile de
interaciune internaional, de la securitate i meninerea pcii la dezvoltare economic,
de la aprarea drepturilor omului la protecia proprietii intelectuale, de la standardizare
tehnic la codificarea progresiv a dreptului internaional, de la spaul extra-atmosferic la
marea liber. n ncercarea de a rspunde ct mai multor solicitri, ONU nu a tiut s evite
pericolul suprancrcrii instituionale, constatare uor de fcut chiar dup primele dou
decenii de activitate. nc din 1966 s-a fcut simit tendina de a crede c fiecare nou
propunere necesit o nou instituie care s o duc la ndeplinire. n aceste condiii, att
ca resurse financiare, ct i ca resurse umane, ONU a fost supus permanent unor presiuni
crescnde pentru fiecare program, ceea ce a diminuat posibilitatea ntreprinderii unor
proiecte ambiioase i capacitatea de anticipare pe termen lung.
Poziiile adoptate de state nu au fcut distincia net necesar ntre validitatea
temelor i obiectivelor organizaiei i relevana structurilor create pentru a le aborda.
Aceasta a condus la o situaie n care ONU era constrns s abordeze att problemele
curente ct i cele n curs de apariie, fr a avea mijloacele suplimentare adecvate.
Probleme eseniale cum ar fi lipsa de consens asupra rolului ONU n sistemul
internaional i nivelul resurselor alocate au fost evitate. Eforturile de reform s-au fcut
de cele mai multe ori sub presiune, fie ca rezultat al aa numitelor crize financiare care
de fapt nu erau crize generate de administrarea intern a sistemului, ci de atitudinea unor
state membre, fie a unor crize de moment declanate de eecul aciunilor sub egida ONU
n cazuri specifice. Evalurile erau fcute n raport cu interesele de circumstan ale unor
membri. n funcie de acestea, slbiciunile sistemului Naiunilor Unite erau explicate n
dou feluri:
organizaia este dominat de state mici i n curs de dezvoltare i prea slab,
datorit implicrii n procesele sale decizionale a numeroase state care nu dispun de for
real n aplicarea deciziilor;
organizaiei nu i se dau mijloacele i autoritatea necesar pentru a deveni o for
supraguvernamental.
Revenirea n for a Consiliului de Securitate, la nceputul anilor 90, la
capacitatea de a-i ndeplini mandatul, aa cum a fost consacrat prin Cart a adus n
actualitate tema legitimitii sale n raport cu avansul organizaiei spre universalitatea
geografic, creterea numrului su de membri i chiar cu al mrimii contribuiei statelor
la bugetul organizaiei.
Au prins contur multiple presiuni, legitimizate de schimbrile produse n raport cu
1945, att din partea fotilor nvini n ultimul rzboi mondial, ct i a lumii n curs de
dezvoltare. ncepnd din 1992 tema reprezentrii echitabile i creterii numrului de
membri ai Consiliului de Securitate a fost introdus pe agenda Adunrii Generale,
provocnd dezbateri aprinse i creatoare de diverse scenarii de schimbare. Divergena i
varietatea punctelor de vedere aduse n discuie i confortul evident al actualilor membri
permaneni n meninerea situaiei existente sunt obstacole tacite considerabile n calea
avansrii ctre o decizie, fr a fi nevoie ca vreun stat membru s se mpotriveasc
explicit nevoii de schimbare. Este evident c reforma ONU n domeniul pcii i
securitii este asociat cu reforma Consiliului de Securitate.
Dificultile reale ale angajrii unui proces profund de reform sunt i mai bine
ilustrate de ineria puternic n reformarea Consiliului de Securitate. Acest domeniu este
relevant, ntruct blamul nu mai poate fi dirijat la adresa structurilor birocratice sau a
ineficienei multilateralismului. n fond, este greu de imaginat o structur multilateral
operaional mai potent dect cea format de nucleul de cinci ri membre permanente
ale Consiliului de Securitate. Succesul sau insuccesul aciunilor ONU n materie de
meninerea pcii i securitii sunt rezultatul armonizrii sau dezacordului ntre acele 5
state i nu al unei eventuale incapaciti inerente a organizaiei de a realiza mandatele
atribuite.
Reforma Consiliului de Securitate este legat nu numai de eficiena, ci i de
reprezentativitatea i, implicit, legitimitatea acestuia, invocate de marea majoritate a
statelor membre ale ONU. Aprecierea reprezentativitii i legitimitii este fcut, cel
mai adesea, n raport cu numrul membrilor Consiliului i mai ales cu configuraia
grupului de membri permaneni. Criticii invoc cel mai frecvent urmtoarele vicii de
reprezentare:
Reprezentativitatea geopolitic: patru dintre cei cinci membri permaneni sunt
europeni sau legai de istoria Europei. Singurul membru permanent care nu provine din
lumea industrializat este China. Nici un membru nu reprezint emisfera sudic. De
aceea, rile n curs de dezvoltare vd lrgirea Consiliului de Securitate ca pe o
posibilitate de a-i spori impactul n sistemul Naiunilor Unite i n guvernarea global.
Reprezentativitatea regional: din punct de vedere al grupurilor regionale
informale ale ONU, nu sunt reprezentate permanent n Consiliu, America Latin i
Africa. Reprezentarea regional adecvat ar trebui s fie una dintre valorile cheie ale
legitimitii i autoritii Consiliului de Securitate. Acest tip de reprezentare a stat la baza
modului de distribuire a locurilor nepermanente atunci cnd s-a procedat, prin amendarea
Cartei, la extinderea de la 11 la 15 a numrului total de membri ai Consiliului de
Securitate.
Reprezentativitatea demografic: dac populaia este utilizat drept criteriu de
asigurare a reprezentativitii, atunci emisfera nordic este supra-reprezentat n Consiliu.
n exprimarea lui Knox, pare absurd c, n 50 de ani cnd conform estimrilor China,
India, Pakistan, Nigeria i Indonezia vor reprezenta mai mult de patru miliarde persoane
Consiliul de Securitate va arta la fel. n acelai timp, agenda ca atare a Consiliului de
Securitate s-a lrgit ntr-un mod n care sunt afectate grupuri de populaie tot mai largi.
Extinderea agendei presupune i o mai bun reprezentare a celor din zonele cele mai
afectate de deciziile luate de Consiliu.
Reprezentativitatea prin capacitate: unul dintre criteriile majore, enunate ca
atare n Carta ONU cu privire la calitatea de membru al Consiliului de Securitate, este
capacitatea de a contribui la meninerea pcii i securitii internaionale. De aici
argumentul c, de fapt, Consiliul de Securitate nu mai reprezint adecvat rile cu cea mai
mare capacitate de a contribui la meninerea pcii i securitii internaionale. Pe baza
exclusiv a criteriului forei economice, Germania i Japonia luate mpreun pot s-i
aduc o contribuie comparabil cu a Statelor Unite i mai mare ca a oricrui alt membru
permanent actual.
Dreptul de veto: decizia de consacrare a dreptului de veto a fost n bun parte
rezultatul gndirii politice realiste a perioadei care a urmat imediat celui de-al doilea
rzboi mondial, potrivit creia eficacitatea politic a Naiunilor Unite ar fi fost mult
redus dac nu ar fi avut sprijinul concomitent al marilor puteri. innd cont c absena
marilor puteri din Liga Naiunilor a constituit o slbiciune major, autorii Cartei au
incorporat dreptul de veto printre instituiile eseniale ale ONU. n plus, ca mijloc de
protecie al marilor puteri fondatoare, dreptul de veto a constituit supapa de siguran
pentru ca ONU s nu se poat supra-angaja i mai ales s nu se angajeze vreodat
mpotriva lor. De altfel, aa cum noteaz istoricii, pe timpul negocierilor privind
redactarea Cartei era clar c Statele Unite nu ar fi rmas membre ale ONU dac nu i s-ar
fi acordat dreptul de veto. Exist propuneri care vizeaz schimbarea puterii de vot a
statelor ntr-o manier care ar permite i schimbarea forei decizionale a Adunrii
Generale (pornind de la constatarea c sistemul un stat, un vot folosit la adoptarea
rezoluiilor este nerealist, ntruct nu reflect distribuia real a puterii n lume), dar i
schimbarea configuraiei nucleului permanent al Consiliului de Securitate (pornind de la
diminuarea reprezentativitii i legitimitii acestuia).
Atitudinea statelor membre ONU fa de reform este determinat, n principal, de
statutul lor n ierarhia actual i de prioritile naionale proprii. Prin aceast prism,
dincolo de poziiile declarative n favoarea reformei se pot contura urmtoarele categorii:
Statele care prefer status-quo-ul, avnd n cadrul organizaiei o poziie apropiat de
aspiraii: Statele Unite, China, Federaia Rus. Acestea vd ONU ca instrument al
politicii lor externe i au controlul asupra oricror ncercri semnificative de schimbare i
reform.
Statele care prefer status-quo-ul pentru c au o poziie care le depete statutul real
(Marea Britanie, Frana).
Statele care doresc reforma (Germania i Japonia) ntruct snt contributori semnificativi
la bugetul organizaiei i vd o nepotrivire ntre rolul lor global i statutul n cadrul ONU.
State care doresc reforma ntruct sper c aceasta s le aduc un rol mai mare dect l au
n configuraia global (Brazilia, India, Nigeria) i care i promoveaz n acest fel i
aspiraiile de ridicare a statutului lor pe plan regional.
State exemplare n privina contribuiilor nete fa de organizaie, prin resurse financiare
voluntare i elaborarea de concepte, prin asistena oferit pentru dezvoltare i participarea
la operaiuni de meninere a pcii. Ele au fost permanent la originea unor reforme pariale
substaniale n diferite domenii i, prin aciunea lor, rezolv probleme i ntresc
organizaia (Canada, Suedia, Olanda, Norvegia, Finlanda). Aceste state nu pretind
creterea rolului lor formal n cadrul organizaiei, dei sunt contributori unanim apreciai
i se bucur de o recunoatere i un statut informal superior celui formal.
Statele care cer mult de la organizaie (majoritatea rilor subdezvoltate), de la care
ateapt soluionarea problemelor lor economice i sociale. Acestea i aduc o contribuie
nesemnificativ la resursele organizaiei fiind preponderent beneficiare n plan politic i
al mobilizrii de resurse.
Statele nemulumite de relaiile actuale de putere (Cuba, Sudan, Malaiezia, Algeria),
care vd nevoia reformrii ONU, dar n acelai timp sunt beneficiare ale sistemului.
Acestea promoveaz aciunea colectiv prin care s-i ntreasc poziia lor relativ ntr-o
organizaie mai populist.
Statele care au fcut sau fac obiectul unor sanciuni ONU, nemulumite profund de
politica acesteia, dar care ar fi pierdut i mai mult n afara organizaiei i care doresc o
reform care s duc la reducerea substanial a influenei marilor puteri.
Direciile strategice de reform a ONU, posibile n condiiile descrise mai sus,
sunt diverse.
Una dintre direcii ar putea fi consolidarea mijloacelor ONU de stimulare a unei
cooperri constructive globale astfel nct s fie satisfcute ntr-o msur decent nevoile
de baz economice i sociale ale vastei majoriti a populaiei mondiale, pe baza valorilor
solidaritii i a contiinei destinului comun. n aceast categorie se nscriu conceptele
largi ale securitii umane, dezvoltrii umane, dezvoltrii durabile, contractului global,
responsabilitii de intervenie umanitar, dreptului la dezvoltare, desfurrilor
preventive. Acestea sunt concepte noi, de cele mai multe ori elaborate n afara cadrului
negocierilor ONU, dar care se bucur de recunoatere i produc impact n activitile
ONU.
O alt direcie ar fi afirmarea organizaiei n promovarea valorilor democraiei i
capitalismului occidental, cele care au condus la evoluia pozitiv a acestor societi pn
la nivelul unei bunstri extinse la nivelul tuturor categoriilor populaiei, la stabilitate
politic i pace social, la integrare i capacitate de proiecie panic a propriilor valori.
Valorile democratice cunosc o rspndire constant, la expansiunea lor putnd contribui i
ONU, dei promovarea democraiei nu este un obiectiv constituional al su.
Crizele ONU nu reprezint expresia insuficienei funcionale, dei aceasta
exist, ci a lipsei de convergen a membrilor ei celor mai influeni. Reforma ONU poate
lua orice direcie, n litera sau spiritul Cartei, ori n afara acestora, dar este necesar
voina de a promova o schimbare care s in cont i de interesele altora.
Reforma ONU trebuie s defineasc limpede funciile complexe principale ale
ONU n contextul mai larg al guvernrii globale. Acestea pot fi grupate i definite n
diferite moduri, dar n esen se pot acomoda modelului descris de Benjamin Bassin:
n virtutea naturii sale de unic organism interguvernamental universal, ONU constituie
un forum natural de legitimizare (sau de negare a legitimitii) a ideilor, doctrinelor i
orientrilor semnificative n context global.
ONU dispune de potenialul de a modela agenda internaional, de a facilita i influena
elaborarea de noi politici.
ONU, organismele i ageniile sale specializate, fiecare n domeniile lor respective de
competen, acioneaz n calitate de creatori de reguli, standarde i norme internaionale.
ONU este cel mai echilibrat gestionar i cel bun catalizator al asistenei economice i
tehnice prin activitile operaionale, orientate spre stimularea dezvoltrii.
Un model credibil de reform trebuie s cuprind referiri lipsite de ambiguitate la
toate aceste dimensiuni. Este credibil alternativa descris de June legat n general de
semnificaia organizaiilor internaionale n viitor. Pe de o parte, globalizarea poate ntri
rolul organizaiilor internaionale. Odat cu creterea interaciunii ntre diverse entiti la
scar global, devine tot mai evident c organizaiile internaionale sunt necesare pentru a
crea un cadru n care toate aceste interaciuni se dezvolt n mod ordonat i coerent. Pe de
alt parte, rolul organizaiilor internaionale poate s slbeasc. Dac cei mai
reprezentativi exponeni ai intereselor societii se organizeaz la nivel global, ei ar putea
s aib nevoie tot mai puin de organizaiile internaionale ca forum de ntlniri,
dezbateri i decizie.
Pe fondul problemelor legate de amplificarea fenomenului de globalizare i a
aspiraiilor hegemonice ale SUA ( inducerea unor crize financiare la nivelul organizaiei,
ignorarea Consiliului de Securitate n problema Irak-ului), apar tendine de marginalizare
a ONU i a rolului jucat de acesta. Societatea internaional, concomitent cu gsirea unor
soluii viabile de reformare a ONU, caut soluii alternative de gestionare a problemelor
globale prin nfiinarea unor organizaii internaionale de tip G8 (G7 + Rusia) sau G20,
sau prin modificarea sistemului financiar instituit la Bretton Woods.
Noile tendine geopolitice globale scot n eviden necesitatea reformei n cadrul
Organizaiei Naiunilor Unite. Pentru a rmne un protagonist global influent, statele
membre trebuie s permit ONU s se adapteze continuu dinamicii relaiilor
internaionale, ntotdeauna superioar ritmului de evoluie a unei reforme marcate n
prezent de cel puin dou handicapuri eseniale: ncremenirea Cartei i stagnarea
resurselor financiare. Categoric, trecerea n nefiin sau irelevan a ONU este de
neconceput, indiferent de impactul crizelor efemere sau persistente ale organizaiei sau de
fluctuaiile n atitudinea statelor membre.
Pentru societatea i diplomaia romneti, a cror int fundamental a fost
integrarea n organizaiile euro-atlantice, interesul fa de ONU a fost oarecum trecut n
plan secund. Prezena Romniei n Consiliul de Securitate poate reprezenta o ocazie de
lrgire a orizontului politicii externe pentru c deschide, cu privire la ONU, i alte
perspective dect cele legate de campaniile militare. Reforma este demn de atenie nu ca
termen la mod, ci pentru c este legat de dou teme fundamentale: rolul organizaiei ca
protagonist n gestionarea aspectelor globalizrii i evoluia raporturilor dintre
unilateralism i multilateralism n guvernarea global.
Dei dorina Romniei de a face parte din ONU a fost exprimat oficial nc din
1946, aderarea noastr a fost blocat pn n 1955. La 14 decembrie 1955, Adunarea
General a decis prin rezoluia nr. 995(X) primirea Romniei n ONU, alturi de alte 15
state.
Sistemul ONU este format din ase organe principale, precum i organisme i
instituii specializate. Cele ase organe principale sunt: Adunarea General, Consiliul de
Securitate, Consiliul economic i social (ECOSOC), Consiliul de tutel, Curtea
internaional de Justiie i Secretariatul.
Romnia a fost membr n Consiliul de Securitate n anii 1962, 1976-1977 i
1990-1991, iar n ECOSOC n perioadele 1965-1967, 1973-1976, 1978-1987 i 1990-
1997.
La 23 octombrie 2003 prin votul exprimat la cea de-a 58-a sesiune a Adunrii
generale, Romnia a fost aleas pentru un loc de membru nepermanent n Consiliul de
Securitate al ONU, pentru mandatul din 2004-2005.
Romnia particip ntr-o serie de comitete, organe i programe din cadrul ONU
ntre care: Conferina asupra Dezarmrii (cu sediul la Geneva), Comitetul pentru folosirea
panic a spaiului extra-atmosferic, Comitetul special pentru operaiunile ONU de
meninere a pcii, Comitetul ad-hoc pentru Oceanul Indian, Comitetul pentru Informaii,
Conferina pentru Dezarmare, Comitetul pentru eliminarea discriminrii rasiale,
Comitetul pentru drepturile economice, sociale i culturale, Comisia de Drept
Internaional, Comitetul ONU pentru Programe i Coordonare, Comitetul pentru
probleme Administrative i Bugetare (ACABQ), Comisia Economic a ONU pentru
Europa, Subcomisia pentru prevenirea discriminrii i protecia minoritilor, Comisia
ONU pentru droguri, Comisia ONU pentru Justiia Penal, Programul Naiunilor Unite
pentru Mediul nconjurtor.
Romnia, prin prezena sa n diferite organe ale ONU, a avut posibilitatea de a
participa la procesul decizional ce urma s influeneze n mod direct att organizaia
mondial, ct i situaia internaional la nivel global i n zone geografice apropiate. De
asemenea, participarea Romniei la operaiuni ONU de meninere a pcii a evideniat
eficiena armatei romne i disponibilitatea politic a Romniei de a se implica n
activiti militare multinaionale pentru meninerea stabilitii internaionale. ONU
reprezint totodat, prin multiplele sale organisme specializate din Romnia, o surs de
sprijin pentru ara noastr ntr-o perioad de profunde transformri sociale i economice.
n actuala etap, Romnia se altur eforturilor generale de a gsi formule
eficiente pentru reformarea sistemului ONU. i n acest domeniu poziia noastr are ca
principale repere concepia general a UE i SUA privind structura i rolul organizaiei
mondiale n urmtorul mileniu.
Cele mai recente dezbateri de la organizaia mondial privind relaiile dintre ONU
i organizaiile regionale au evideniat faptul c acestea trebuie s fie fundamentate pe
principiile complementaritii i sprijinului reciproc.
Exist ns i domenii n care interesele Romniei impun adoptarea unor elemente
de poziie proprii. Astfel, n contextul procesului controversat al reformei Consiliului de
Securitate, Romnia susine accesul Germaniei i Japoniei ca membri permaneni i
creterea numrului de membri nepermaneni, inclusiv pentru grupul est-european.
Romnia urmrete cu atenie evoluiile conceptuale ale operaiunilor de
meninere a pcii, n vederea intensificrii i diversificrii implicrii ei n aceste
operaiuni. Astfel, Romnia figureaz n grupul de state care au manifestat disponibilitate
de a participa la aranjamentele "stand-by" ale ONU, avnd ca obiectiv creterea
operativitii interveniei ONU n situaii de conflict i urgene umanitare.
Romnia s-a pronunat pentru folosirea mai eficient a resurselor interne ale
Organizaiei, eliminarea paralelismelor, administrarea eficient a fluxului de documente
n cadrul Secretariatului ONU, utilizarea productiv a resurselor umane, un control
financiar strict i instituirea unei evaluri permanente a raportului costuri/beneficii.
Poziiile Romniei n principalele probleme vor exprima interesele naionale
fundamentale i vor urmri cu prioritate participarea la eforturile Uniunii Europene i
NATO; n acest sens, se va aciona astfel nct s fie consolidate asocierea cu Uniunea
European, parteneriatul strategic cu SUA, raporturile speciale cu rile vecine, relaiile
cu state din alte zone cu care avem interese comune. Romnia va pleda pentru atragerea
unui sprijin sporit din partea comunitii internaionale, a cercurilor financiare i de
afaceri, pentru susinerea eforturilor de nnoire i progres ale societii romneti.
ONU i rolul su n gestionarea crizelor politico-militare
ONU este o organizaie cu vocaie universal ce a fost creat dup al doilea rzboi
mondial pentru a asigura pacea i securitatea internaional. Este alctuit n prezent din
195 de state care s-au declarat hotrte s protejeze generaiile viitoare de flagelul
rzboiului
1
.
Dac la nfiinarea organizaiei cea mai mare provocare o constituiau rzboaiele
interstatale, aceast situaie s-a schimbat fundamental pe parcursul ultimelor decenii:
conflictele armate dintre state au sczut la numr, n schimb cele din interiorul statelor au
cunoscut o cretere imens, la fel i unele fenomene mai noi precum terorismul
transnaional, proliferarea armelor de distrugere n mas, traficul de arme mici.
Dintre organele principale ale ONU sunt competente s acioneze pentru
garantarea pcii, rezolvarea diferendelor i asigurarea securitii internaionale: Consiliul
de Securitate, Adunarea General, i n anumite condiii, Secretariatul General al
organizaiei.
Conform documentelor oficiale, noile proceduri ONU de prevenire i gestionare a
crizelor sunt:
identificarea i gestionarea timpurie a zonelor poteniale de crize, prin intermediul unor
surse, cum ar fi ambasadorii la ONU i/sau ofierii politici din teritoriu;
legturi operaionale ntre organismele nsrcinate cu problemele politice i umanitare i
operaiunile de meninere a pcii, de alert rapid la sediul ONU;
pregtirea unui inventar al unitilor militare disponibile i al nivelului de pregtire i
dotare al acestora;
consolidarea conducerii colective a Consiliului de Securitate prin eforturi de includere a
monitorizrii n domeniul dezarmrii, controlului armamentelor;
o mai bun coordonare ntre operaiunile de realizare i cele de meninere a pcii cu
celelalte eforturi depuse n cadrul sistemului, ca i cu elementele exterioare de contact din
domenii relevante;
integrarea i protecia refugiailor, precum i repatrierea lor voluntar;
pregtirea unei liste de experi pentru misiunile ad-hoc n domeniul asistenei umanitare
i a drepturilor omului;

1
Carta ONU
sporirea resurselor bugetare, n concordan cu extinderea activitilor de meninere a
pcii.
Instrumentele juridice eseniale care conin un mandat aplicabil n procesul prevenirii
conflictelor i gestionrii crizelor sunt incluse n Carta Naiunilor Unite, cu precdere n
articolele 1, 11(2), 24 din capitolele VI i VIII, articolele 40 i, n special articolele 41 i
99.
n vederea gestionrii crizelor, att Secretarul General, ct i Consiliul de securitate pot
aciona: pentru a emite un aviz, pentru a aciona ca mediatori, pentru a lua diverse msuri.
Secretarul General al ONU a optat, n 1992 n Agenda pentru pace pentru o interpretare
larg a noiunii de acord general. El include aici organismele de aprare reciproc i
instituiile interguvernamentale de dezvoltare economic. Secretarul general are n vedere
i colaborarea Consiliului de Securitate cu o serie de organisme: n America Central
ONU colaboreaz cu OSA, n Somalia cu OUA, Liga Statelor Arabe i Conferina
Islamic, n Balcani colaboreaz cu Conferina pentru pace, n Iugoslavia, constituit la
iniiativa Uniunii Europene, cu OSCE. Aceast colaborare ntre o pluralitate de
organizaii a facilitat ncheierea de acorduri de pace n fosta Iugoslavie, denumite
acordurile de la Dayton. n domeniul militar aceste acorduri stabilesc o for
multinaional de stabilire a pcii (IFOR) devenit n 1997 SFOR. Aceste fore, a cror
creare a fost acceptat de Consiliul de Securitate
2
, au nlocuit forele create de ONU-
FORPRONU.
Ca singura organizaie interguvernamental cu vocaie global, ONU posed o serie de
avantaje fa de organizaiile regionale
3
: un mult mai nalt grad de legitimitate, cel mai
extins sistem de soluionare a disputelor, o mai mare experien instituional.
Organizaiile regionale posed avantajul de a cunoate mai bine actorii locali i pot fi
inute la curent mai rapid despre evoluiile situaiei din teren. n acelai timp ns,
Consiliul de Securitate tinde s fie dominat de cei cinci membri permaneni (SUA, Rusia,
Marea Britanie, China ), exercitarea dreptului de veto putnd ncetini luarea deciziilor.
Dup cum a spus Immanuel Kant, ntotdeauna va fi rzboi. Important este s ne aflm pe

2
Rezoluia 1031 din 15 decembrie 1995.
3
Teodor Frunzeti , Soluionarea crizelor internaionale , pag. 216.
calea spre pace. ONU i va putea continua aportul la eforturile de prevenire a
conflictelor, numai dac statele i vor menine sprijinul
4
.
Influenta functionalismului si constitutionalismului asupra mandatului ONU
Conceptia initiala a mandatului si responsabilitatilor ONU a fost inspirata de
teoria functionalista. Functionalismul este numele unei teorii conform careia dezvoltarea
cooperarii tehnice si economice intre natiuni poate permite dezvoltarea progresiva de
relatii, astfel incat razboiul intre respectivele natiuni devine imposibil. Ca reper in
evaluarea profilului Natiunilor Unite, teoria functionalista este asociata in principal cu
numele lui David Mitrany, politolog nascut in Romania. El este considerat parintele
acestei teorii, prezentate intr-un articol publicat in 194314 , care ar fi inspirat creatorii
sistemului descentralizat al Natiunilor Unite. Printre autorii contemporani considerati ca
exponenti ai acestei teorii se numara Joseph Nye, Patrick Sewell, Paul Taylor, la care se
fac referiri si in prezenta lucrare. In esenta, o organizatie trebuie sa functioneze pentru
realizarea obiectivelor comunitatii pe care o reprezinta, fiind vazuta ca o suma a
functiilor acelei comunitati.
Teoria functionalista si-a gasit permanent ecoul in noi teorii, precum dinamica
functionala si expansiunea sarcinilor, interpretarea functionala a participarii actorilor
non-statali si transnationalismul; concentrarea functionala pe performanta, rezultate si
impact; autodeterminarea tehnica si autonomia; cooperarea functionala si intarirea
increderii; nevoile reciproce si interdependenta. Mitrany nu recunostea nevoia unei
diviziuni constitutionale rigide a autoritatii si puterii, care ar avea ca efect stanjenirea
aranjamentelor de lucru si elasticitatii necesare unei organizatii functionale. Din aceasta
perspectiva,
Carta ONU a consacrat, intr-adevar, o descentralizare generala concretizata prin
autonomia agentiilor specializate, iar teoria functionala este manifesta si in localizarea
geopolitica a sediilor organizatiilor din sistemul ONU.

4
Werner Bauwens i Luc Reychler , Arta prevenirii conflictelor.
Teoria functionala insa nu a fost confirmata in anticiparea sa ca relatiile pur
functionale si descentralizarea vor descuraja influenta politica si stimula depolitizarea.
Atat functionarea cat si perspectivele de reformare ale ONU sunt dependente de
proiectul fundamental continut in Carta. Mai mult, preocuparile teoretice ale analistilor
organizatiei mondiale pun in evidenta si alte semnificatii ale Cartei, interpretata fie doar
ca act constitutiv al ONU, fie ca nucleu al unui corp incipient de legislatie, destinata in
mod expres comunitatii internationale. Constitutionalismul este acea perspectiva de
lectura a Cartei ONU care o recunoaste drept document constitutional al comunitatii
internationale in ansamblul sau.
Pornind de la aceasta asertiune, Bruno Simma face distinctie intre doua situatii.
Pe de o parte, poate fi admis ca regulile substantiale de baza ale Cartei sunt principii
constitutionale pentru comunitatea internationala. Pe de alta parte, este mai greu
acceptata extinderea punctului de vedere constitutional asupra aspectelor institutionale si
procedurale ale Cartei. Concluzia separarii celor doua planuri este ca exista o mare
discrepanta intre obiectivele si principiile Cartei si mijloacele institutionale de realizare
ale celor dintai16. De pilda, dreptul international dezvoltat de ONU in domeniul
drepturilor omului poate fi considerat parte a dreptului constitutional al carui exponent
este ONU si deci a carui punere in practica poate sa fie impusa prin insasi autoritatea sa.
In realitatea socio-politica insa, capacitatea ONU de a actiona ca o terta forta
independenta, cu un potential de constrangere propriu, in scopul de a influenta conduita
statelor membre, este in general foarte restransa. Pentru Philip Allott, categoria socio-
filozofica de constitutionalism este o matrice utila de studiere a organizatiilor
interguvernamentale, pe care le analizeaza ca pe societati de societati, data fiind
diversitatea membrilor sai.
Utilitatea constitutionalismului ca instrument de examinare este ca identifica o
forma de teorie sociala care se manifesta in patru directii:
a) postuleaza ca o societate autoconstituita are un continut propriu, care nu ar
trebui sa fie in mod necesar dependent de teorii externe societatii in cauza;
b) accepta si chiar promoveaza diversitatea in interiorul acelei societati, inclusiv
posibilitatea unor teorii concurente asupra obiectivelor si valorilor sale;
c) considera autoconstituirea legala a unei societati ca principal mijloc de
reglementare a confruntarii de idei si de forte; (iv) plaseaza in centrul conceptiei sale
relatia dintre sursa de autoritate a puterii politice si controlul practic al exercitarii sale
Organizatiile interguvernamentale, in configuratia lor actuala, au fost produse
intr-un parcurs istoric de 150 de ani, ca o noua forma de universalizare a unor forme
sociale subordonate, mai curand ca o extrapolare a acestora, decat ca o intrapolare a
societatii internationale. Allott enunta, in acest context, principiile generice ale
constitutionalismului, pe care le rezum deoarece toate mi se par utile in analiza
legitimitatii unei organizatii internationale precum ONU:
a) Principiul integrarii: legea este parte integranta a procesului social total,
inseparabila de rest;
b) Principiul transformarii: legea este dinamica; nu o stare de lucruri, ci un proces
neincetat de autotransformare sociala;
c) Principiul delegarii: intreaga putere legala este delegata de catre societate, iar
aspiratia spre exercitarea puterii legale este recunoasterea sursei acelei puteri;
d) Principiul limitarii intrinseci a puterii: orice putere legala este limitata prin
conditiile delegarii de catre societate;
e) Principiul suprematiei legii: intreaga putere sociala este supusa legii, intrucat
functia legii este de transformare a puterii sociale in expresii particulare ale legii;
f) Principiul suprematiei interesului social: intreaga putere legala este delegata de
catre societate in interesul social.
g) Principiul responsabilitatii sociale: exercitarea intregii puteri sociale, inclusiv a
puterii legale, intr-o maniera raspunzatoare in fata societatii care a conferit aceasta
putere.
Pe aceeasi filiera de idei, Georg Ress se refera, in interpretarile sale asupra Cartei
ONU, atat la elementele contractuale, cat si la cele normative care definesc natura
juridica a documentului.
Elementele contractuale, precum cele legate de incheierea tratatului, terminarea
si, intr-o anumita masura, amendarea sau revizuirea, trebuie aplicate conform regulilor
obisnuite ale dreptului tratatelor. Pentru partea normativa a tratatului fondator, Carta si
dreptul organizational care deriva din ea, pot fi gasite paralelisme in dreptul intern,
constitutional sau administrativ, al tarilor membre care au inspirat-o. Ress recomanda o
metoda de studiere dinamica si evolutiva a Cartei ONU, care sa nu inhibe posibilitatile
de interpretare de teama limitarii suveranitatii, una libera de perceptiile istorice si
efectuata in raport cu obiectivele sale largi. Notez, totusi, ca o astfel de viziune nu este
nici pe departe unanim acceptata.
Exista opinii energice in favoarea intentiilor originale si a legaturii lor cu sursele
de inspiratie din dreptul constitutional intern, drept criteriu fundamental de interpretare a
Cartei si a altor documente constitutive ale altor organisme din sistemul ONU. De pilda,
asa cum noteaza Jose Alvarez, dezbaterea asupra masurii in care Consiliul de Securitate
al ONU poate sa delege autoritatea sa constitutionala Secretarului General,
aranjamentelor regionale sau unor state membre, s-a derulat in mod vizibil in termenii in
care Congresul SUA poate sa delege autoritate ramurii executive a puterii20. Aceste
analogii constitutionale. sunt valabile pana la un punct, deoarece este clar ca din textile
Cartelor organizatiilor interguvernamentale lipsesc prevederi explicite similare celor din
constitutiile interne, referitoare la organele .legislativ., .executiv. sau .judiciar.. Astfel, in
Carta ONU, nici intreaga putere legislativa nu este atribuita Adunarii Generale si nici
puterea executiva plenara nu este apanajul exclusiv al Consiliului de Securitate. Ca sa nu
mai vorbim de Secretarul General, care nu este decat .cel mai inalt functionar
administrativ al organizatiei..
Pana si autoritatea conferita Curtii Internationale de Justitie este ingradita, ea
neavand putere executiva asa cum este definita in Constitutia americana.
Statutul Curtii exclude emiterea de avize consultative obligatorii la adresa
organelor ONU. Chiar si in cazul statelor care sunt parte la litigiile deferite Curtii,
punerea in aplicare a deciziilor sale este asigurata prin actiunea (in general, improbabila)
a unui organ politic, Consiliul de Securitate. Din aceste motive, ca si din altele, ONU nu
este comparabila cu un .stat. sau cu un .super-stat.. Gradul de centralizare a functiilor sau
autoritatii in ONU nu aproximeaza nici pe departe pe cel al unei confederatii, atata
vreme cat suveranitatea membrilor ONU este pastrata. Altfel spus, valoarea
constitutionala a Cartei ONU poate fi examinata din doua perspective distincte23.
Potrivit primeia, ca document constitutiv al Natiunilor Unite, Carta reprezinta o
constitutie care prevede fundamentul legal si cadrul de functionare al organizatiei
internationale ca atare. Natura sa constitutionala decurge din faptul ca scopurile si
obiectivele sale nu pot fi realizate doar prin crearea de norme simple de conduita prin
intermediul tratatelor, inclusiv a celor multilaterale. Acestea pot fi atinse doar prin
folosirea lor permanenta de catre entitatile organizatorice.
Ceea ce implica instrumente constitutive care vor avea intotdeauna nevoie sa fie
adaptate dinamicii circumstantelor. Tocmai capacitatea de adaptare determina
functionarea eficienta si activitatile concrete ale organizatiilor internationale. Cealalta
perspectiva ridica nivelul Cartei la cel de constitutie a comunitatii internationale. In
special dupa incetarea razboiului rece si intensificarea anumitor actiuni de forta sub
auspiciile ONU, opiniile din aceasta categorie s-au multiplicat. Convingerile nu sunt
uniforme. Unii sunt categorici in a considera ca documentul constitutiv al ONU nu este
altceva decat o constitutie a comunitatii internationale24. Altii remarca o contradictie
intre exigentele integrarii normative si organice asociate ideii de constitutie, pe de o
parte, si distribuirea puterii intre state suverane concurente si formal egale, care
caracterizeaza inca societatea internationala, pe de alta parte25.












4. Constituirea i rolul NATO n evoluia sa istoric

1. Evoluia istoric a NATO

Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la 4 aprilie 1949 prin care s-a
constituit o alian format din 12 state: Belgia, Frana, Luxemburg, Olanda, Marea
Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia, Portugalia, SUA i Canada menite s-i
asigure aprarea reciproc si colectiv.
Prin Tratatul Atlanticului de Nord s-a nfiinat o alian de ri independente
avnd drept obiectiv comun meninerea pcii i protejarea propriei liberti prin
intermediul solidaritii politice i a unui sistem de aprare adecvat conceput pentru a
descuraja i a respinge orice form de agresiune mpotriva lor. NATO este o organizaie
interguvernamental ale crei ri membre ii pstreaz integral suveranitatea i
independena, un forum n cadrul cruia statele se consult reciproc n toate privinele i
se iau hotrri asupra problemelor politice i militare care le afecteaz securitatea.
In perioada rzboiului rece, Organizaia a Tratatului Atlanticului de Nord a avut
o contribuie major i incontestabil la meninerea strii de pace i la edificarea acesteia.
Prin strategii i amplasri de fore, prin tendina ctre echilibru n domeniul armelor
convenionale sau printr-o extraordinar flexibilitate intelectual, Aliana a contribuit la
depirea fr confruntri armate a unor situaii tensionate ntre cele dou blocuri
reprezentnd valori i principii diferite i dispunnd de capaciti militare semnificative.
Rspunznd unei situaii dramatice generate de tendinele expansioniste ale colosului
sovietic, crearea Organizatiei Nord-Atlantice a constituit punerea n funciune a unei
aliate militare unice n istorie prin durat, prin structurile sale militare i politice
originale, prin diferenele dintre aliai, prin sistemul instituional instituit i prin
respectarea suveranitii i independenei membrilor si.
Dup ncheierea rzboiului rece s-a pus ntrebarea dac organizaia mai are
raiune de a exista i dac mai poate ndeplini misiuni ntr-un mediu de securitate nou.
Pentru a rspunde acestor provocri Aliana i-a impus o restructurare care s-i
permit o contribuie ct mai eficient la elaborarea structurilor de securitate de cooperare
n ntreaga Europ; puterea sa de a se adapta la evoluiile politice, tehnice i strategice i-a
permis modificarea concepiilor sale strategice i politice i corelarea acestora cu noile
realiti internaionale.
La nceputul anilor 90, s-a luat decizia crerii unei noi aliane. Principalele
elemente ale acestei decizii erau:
Deschiderea Alianei ctre noi membrii;
Lansarea de noi parteneriate cu state membre;
Restructurarea aranjamentelor interne ale NATO;
Construirea unei identiti europene de securitate i o aprare mai
puternic ;
Acceptarea de noi misiuni precum i meninerea pcii n regiuni aflate n
conflict;
Punerea la punct a unor noi iniiative de nonproliferare a armelor de
distrugere n mas;
ncrederea de care s-a bucurat i continu s se bucure NATO este dovedit i de
aderrile care au avut loc i dup 1949, alte state alaturndu-se alianei ntre 1952 i
1982: Grecia, Turcia, RFG i Spania.
Cderea comunismului a adus o noua realitate strategic i geopolitic ce a
determinat Aliana s-i deschid porile ctre fostele state comuniste. La 12 martie 1999
Republica Ceh cu Ungaria i Polonia au fost primite n snul Alianei iar n anul 2004
Aliana numra 26 de membrii printre care i Romnia.
Obiectivele NATO
Obiectivul principal al Alianei Nord Atlantice este asigurarea libertii i
securitii statelor membre, atingerea acestui obiectiv realizndu-se prin mijloace militare
ct i politice i prin respectarea Cartei Naiunilor Unite i a Actului constitutiv al
Organizaiei. n acest sens este de precizat c NATO i gsete sursa constituirii sale n
art. 51 al Cartei ONU, care face referire la dreptul inalienabil al statelor independente la
aprare individual sau colectiv.
Potrivit art.5 din Tratatul Alianei, un atac mpotriva unuia dintre statele membre
este considerat un atac mpotriva tuturor. Aceasta concepie este reafirmat i prin alte
prevederi extrem de importante: voina statelor de a tri n pace cu alte popoare, de a le
salvgarda libertatea, motenirea comun i civilizaia, pe baza principiilor democraiei, a
libertilor individuale i a supremaiei dreptului de a contribui la dezvoltarea relaiilor
internaionale pajnice i prieteneti, ntrind propriile lor instituii libere asigurnd o mai
bun nelegere a principiilor pe care sunt cldite aceste instituii i dezvoltnd condiii
propice asigurrii stabilitii i bunstrii, fcnd eforturi pentru a elimina orice opoziie
n relaiile lor economice interntionale i ncurajnd colaborarea economic ntre fiecare
parte i ntre toate deopotriv.
Ideea de aparere comun i de promovare i slujire a unor interese securitare
comune traspare i din articolul 4 al Tratatului de la Washington: prile se vor consulta
fiecare de fiecare dat cnd, dup prerea uneia dintre ele, integritatea teritorial ,
interdependena politic sau securitatea uneia dintre pri este ameninat.
Vocaia NATO o constituie protejarea democraiei i a drepturilor omului i
asigurarea supremaiei dreptului. De asemenea, NATO are un rol-cheie n gestionare
crizelor, contribuind la prevenirea conflictelor prin luarea msurilor adecvate atunci cnd
exist consensul statelor membre n acest sens.
2. Evoluia NATO dup rzboiul rece
Cderea cortinei de fier a produs schimbari profunde n relaiile est-vest i
transformarea radical a mediului de securitate.
Astfel, prin declaraia de la Londra din 1990 s-au consacrat noile realiti n
relaiile partenerilor euroatlantici cu Uniunea Sovietic i fostele state comuniste, punnd
bazele viitoarei cooperri, care se va realiza n cadrul NATO i OSECE.
n anii 90 s-au orientat spre deschiderea Alianei ctre noi parteneri, extinderea
sa ca parte a procesului mai larg de sporire a integrrii componentei europene i,
restructurarea aranjamentelor interne. De asemenea, Aliana i-a lrgit sfera de interes
prin aceea c a fost denumit a treia dimensiune a NATO.
Abordarea cooperativ a securitii a orientat Aliana ctre relaii cu statele
nemembre prin intermediul diverselor parteneriate:
Consiliul de Parteneriat Euroatlantic- este un cadru multilateral de
cooperare care constituie instana n cadrul creia aliaii i partenerii se consult asupra
unei problematici vaste: gestionanrea crizelor, meninerea pcii, a securit ii, controlului
armamentelor, la cooperarea stiinific li neproliferarea armelor de distrugere n mas.
Consiliul a fost creat n 1997 i const n ntlniri periodice la nivelul ambasadorilor i
minitrilor de externe i ai aparrii.
Parteneriatul pentru Pace- creat n 1994, are drept scop consolidarea
stabilitii i securitii n ntreaga Europ. Parteneriatul urmarete sporirea capacitilor
Alianei i ale statelor partenere de a coopera n cadrul operaiunilor comune,
parteneriatul bazndu-se pe o cooperare practic adoptat nevoilor proprii fiecrui stat.
Cosiliul permanent NATO-Rusia- Rusia a rmas un actor de maxim
importan n peisajul securitii internaionale i ca urmare NATO i-a propus n 1996
dezvoltarea unui nou tip de relaii de cooperare. Aceast cooperare s-a concretizat prin
semnarea Actului fondator asupra relaiilor mutuale cooperrii i securitii ntre NATO
i Federaia Rus i prin crearea Consiliului permanent NATO-Rusia. Acest Consiliu
const n ntlniri periodice la diverse niveluri i permite abordarea unor probleme de
interes comun: securitatea nuclear, conversia industriei de aprare, controlul
armamentelo,r cooperarea militar, protecia mediului i meninerea pcii.
n anul 1999, ca urmare a campaniei aeriene lansate de NATO n contextul
conflictului din Kosovo, Rusia i-a suspendat relaiile cu NATO pn n anul 2000 cnd
s-au relansat aceste cooperri. Ca urmare a evenimentelor din 11 septembrie 2001,
Consiliul a decis o cooperare constructiv n intriorul unui cadru de securitate mai larg n
care lupta mpotriva terorismului i prevenirea proliferrii armelor de distrugere n mas
constituie elemente destul de importante.
Comisia NATO-Ucraina. Dup declararea independenei dup 1991,
Ucraina a nceput s dezvolte relaii cu NATO devenind membru al Parteneriatului pentru
pace i fiind unul dintre fondatorul Consiliului de Parteneriat Euroatlantic. Ca urmare a
acestor evoluii s-a adoptat, n 1997, Carta pentru un Parteneriat distinctiv ntre NATO
i Ucraina.
Dialogul mediteranean. n anul 1995 au fost invitate Egiptul, Israelul,
Iordania, Marocul, Mauritania i Tunisia de ctre NATO s participe la un Dialog menit
sa contribuie la instaurarea de bune relaii i favorizarea unei bune cooperri reciproce n
ntreaga regiune mediteranean i la ntrirea securitii i stabilitii. Acestor state li s-au
adaugat i Algeria. Dialogul mediteranean reprezint un instrument esenial de susinere
al strategiei globale de parteneriat, dialog i cooperare promovate de Alian. n anul
2002 s-au adoptat o serie de msuri pentru consolidarea dimensiunilor politice i practice
a Dialogului Mediteranean.
Dup cderea cortinei de fier, Aliana a trebuit s se adapteze noului context
aprut dupa terminarea rzboiului rece astfel a fost nevoie de a restructura forele
militare i dispoziiile de conducere.
Efectivele militare ale statelor au fost reduse i s-au constituit corpuri de armat
usoar i capabil de o intervenie rapid i eficient, reducndu-se totodat, numrul
cartierelor generale ale NATO cu dou treimi. Tot n acest context s-a dezvoltat i
conceptul de grupuri de fore interarme multinaionale.
Stabilirea i securitatea Europei de Sud-Est i consolidarea cooperrii dintre
statele din regiune sunt promovate prin intermediul Iniiativei pentru Europa de Sud-Est,
adoptat la summit-ul de la Washington n 1999. La baza acestei iniiative se regsesc
patru elemente fundamentale:
Forumul consultativ pe probleme de securitate n Europa de Sud-Est;
Grupul de lucru ad-hoc n domeniul colaborrii regionale;
Instrumentele de lucru ale parteneriatului pentru pace;
Programe-inte pe probleme de securitate pentru rile din regiune;
Diferenele de capaciti ntre SUA i partenerii si europeni au determinat
Aliana s susin, din anul 1994, dezvoltarea unor noi identiti europene de securitate i
aprare, n strns colaborare cu Uniunea Europei occidentale. Ideea care a stat la baza
crerii acestei identiti europene este, pe de o parte, de a da statelor de pe btrnul
continent posibilitatea de a-i asuma responsabilitatea propriei securiti si, pe de alt
parte, consolidarea unei relaii transatlantice mai echilibrate sau mai puternice.
Decizia UE, la Consiliul European de la Helsinki din 1999 de a crea o for de
reacie rapid care a devenit operaional n 2003, pe de o parte, i crearea unui fore de
reacie rapide a NATO din 2002, pe de alt parte, au creat senzaia unei suprapuneri,
chiar a unei concurente ntre cele dou structuri. ns, obiectivele i aria de intervenie a
celor dou fore fiind diferite, se poate vorbi mai de grab de o completare a acestora, iar
Uniunea Europeana nu i-a dezvoltat suficient capacitile militare, nefiind pregatit s
dea un rspuns rapid i eficient unor provocri de securitate major. Toate demersurile
mpreun cu ncercarea de a constitui la nivel european, o Politic de Securitate i
Aprare Comun funcional, pot fi nelese drept tentative de reabilitare a rolurilor i a
responsabilitilor ntre Europa i SUA n acest domeniu.
In decembrie 2002 a fost consacrat baza oficial a cooperrii ntre NATO i UE
privind gestionarea crizelor i prevenirea conflictelor, aceast cooperare permind
operaiuni dirijate de UE cu ajutorul resurselor i capacitilor NATO.
Abordrile politice i militare sunt redate de Conceptul strategic al Alianei,
definit pentru prima dat n 1991, la summitul de la Roma. n 1997, la summitul de la
Madrid, membrii NATO au propus reexaminarea Conceptului strategic al Alianei, iar la
Washington n 1999 au aprobat un nou concept strategic, care s-i confere Alianei un
instrument cu ajutorul cruia s poat face fa noilor provocri i perspectivelor de
securitate n secolul XXI i care s o ghideze n evoluia sa politic i militar viitoare.
Aceasta pornete de la premiza c NATO trebuie s salvgardeze interesele comune de
securitate ntr-un mediu aflat n continu schimbare, s menin aprarea colectiv, s
consolideze relaia-transatlantic i s asigure un echilibru care permite aliailor europeni
s asigure o mai mare responsabilitate. Mai mult Aliana trebuie s conserve voina
politic i mijloacele militare pe care le presupun diferitele aciuni.
Noul Concept strategic descrie natura i obiectivele NATO i misiunile de
securitate fundamentale ale acesteia, identific elementele centrale ale noului mediu de
securitate i componentele prespectivei sale globale de securitate i furnizeaz orientrile
n vederea continurii adaptrii forelor sale militare.
Realitile internationale dup 11 septembrie 2001 au determinat o regndire a
rolului NATO n arhitectura securitar. Dac n perioada rzboiului rece, orientarea
predominant era ctre Europa, provocrile actuale sunt mai diverse i mai ndeprtate
geographic, astfel prin summitul de la Praga din 2002 aliaii au evideniat necesitatea ca
NATO s dispun de capacitatea de a desfura fore capabile, de a interveni n orice
zon i de a susine operaii la mare distan, inclusiv n medii n care poate fi pus
situaia de a se confrunta cu arme biologice nucleare i chimice, precum i de a-i
consolida prezena pe scena internaional prin creterea numrului de membrii.
Angajamentul de capaciti adoptate la Praga i crearea forei de reacie a NATO
vor permite Alianei s fac fa noilor ameninri i riscuri i n acelai timp s
contribuie la promovarea interoperabilitii ntre forele sale americane i cele europene.
n contextul acestui nou peisaj securitar la summitul de la Praga a fost enunat un
nou concept militar de aprare mpotriva comunismului. Potrivit acestuia NATO trebuie
s fie n msura s reprime i s nving i s asigure protecie mpotriva acestuia peste
tot unde interesele Aliantei o cer. Tot la Praga s-a decis reforma structurilor de conducere
a NATO n vederea mbuntirii rapiditii i desfurrii forelor.






















5. Organizarea i funcionarea NATO

Structurile Alianei Atlanticului de Nord
Datorit rolului su fundamental, de a prezerva libertatea i securitatea statelor
membre, Aliana are o dubl structur, una militar i civil ntre care exist o strns
cooperare.
1. Structura civil
Consiliul Atlanticului de Nord este organul decizional al organizaiei, este
singurul organ al crei existen este expres afirmat de Tratatul de la Washington. n
acest consiliu fiecare ar membr este reprezentat de un ambasador permanent, asistat
de o delegaie naional.
Deciziile consiliului se adopt prin consens i reprezint voina colectiv a
statelor membre. Membrii consiliului se reunesc o data pe saptamn la Bruxelles, iar
lucrrile sale sunt prezidate de secretarul general al NATO. Activitatea Consiliului i a
comitetelor sale este susinut de un secretariat internaional, care e format din ceteni ai
statelor membre. Secretariatul internaional are n compunere:
- Biroul Secretariatului General,
- Departamente operative,
- Biroul Administrativ,
- Biroul Inspectorului Financiar.
Secretarul general este nsrcinat s promoveze i s conduc procesul de
consultri i luarea deciziilor n cadrul Alianei. Misiunea secretarului include i
posibilitatea ca acesta s ceara dezbaterea anumitor teme n vederea adoptrii unei
decizii. De asemenea este abilitat s-i foloseasc bunele oficii n caz de diferende ntre
rile membre. Mai este nsrcinat i cu conducerea Secretariatului Internaional i este
purttor de cuvnt al Alianei n relaiile cu guvernele i cu mass-media.
2. Structura militar
Comitetul militar este alctuit din ofieri superiori din rile membre detaai la
sediul din Bruxelles. Rolul su vizeaz n principal, consiliere i recomandri n domeniul
militar, de aceea el contribuie la elaborarea conceptelor strategice generale ale Alianei.
Comitetul se ntrunete sptmnal iar preedintele Comitetului Militar este ales
de efii de stat major pe o perioad de trei ani.
Statul Major Militar Internaional sprijin activitatea Comitetului Militar, aceasta
structur fiind alctuit din personal militar detaat de fiecare stat membru din personalul
administrativ civil. Este condus de un director cu rang general cu trei stele numit de ctre
rile membre la propunerea Comitetului Militar, iar acesta are n subordine sa doi
comandani strategici:
- comandantul suprem al Forelor Aliate din Europa;
- comandantul suprem al Forelor Aliate din zona Atlanticului;
- grupul de planificare regional Canada-SUA;
Adunarea Atlanticului de Nord este format din membrii numii din rndul
parlamentarilor statelor membre n funcie de ponderea pe care partidul politic din care
face parte o are n parlamentul respectiv. Scopul principal al Adunrii l constituie
dezbateri pe teme de interes comun i apropierea diferitelor opinii exprimat n cadrul
acestei instituii. Aceasta se reunete n sesiune plenara de dou ori pe an n capitala unei
ri membre i are o structur compus din cinci comisii:
- Comisia politic;
- Comisia economic;
- Comisia pentru probleme civile;
- Comisia stiinific si tehnic;
- Comisia de aprare i securitate;

Dupa prbuirea comunismului n Romnia unul dintre obiectivele principale ale
politicii externe a constituit aderarea la structurile NATO.
Primele relaii ale Romaniei cu NATO dateaz din 1990 cnd secretarul general al
NATO Manfred Worner a fost invitat n Romnia.
Romnia a adresat formal cererea de aderare la Aliana Nord-Atlantic. De atunci
pn n prezent Romnia a participat la diferite programe i aciuni ale NATO, primul pas
a fost fcut prin participarea la Parteneriatul pentru pace din 1994. Pe plan intern a fost
demarat o reform a sistemului de aprare Planul anual de pregtire pentru aderare i
n urma summit-ului de la Praga din 2002 a fost elaborat calendarul pentru finalizarea
reformelor. Romnia a fost invitat s adere la structurile NATO n noiembrie 2002 i
ncepnd din 2004 ara noastr este membru cu drepturi depline a Alianei Nord-atlantice.
A pune problema busolei" unei organizaii c NATO ar putea s par complet
inutil, mai ales c, n cei 50 de ani de existen, organizaia a demonstrat c are un perfect
sim de orientare i reorientare, o capacitate de sesizare i adaptare la nou, o mobilitate
remarcabil. Din acest punct de vedere, este relevant modul n care Aliana Nord-
Atlantic a negociat marea turnur a evenimentelor anilor 1989-1990-1991.
Sfritul Rzboiului Rece a nsemnat pentru Pactul Nord-Atlantic dispariia
adversarului" potenial, cel care i-a justificat nsui actul de natere. O dat cu el a
disprut i structura politico-militar - Tratatul de la Varovia - a crei existen cerea i
ndreptea un NATO orientat spre un inamic precis. Dar toate aceste dispariii nu
nseamn i dispariia definitiv, total a ameninrilor la adresa stabilitii, a pericolelor
pentru securitatea european i implicit mondial - mai ales n condiiile izbucnirii n
chiar inima Europei a primelor rbufniri interetnice, a primelor conflicte de sorginte
naionalist. Pactul Atlanticului de Nord i-a demonstrat capacitatea de a-i elabora un
nou concept de aciune, o nou strategie global, n raport cu schimbrile produse n
contextul strategic i politic. Reuniunile la vrf au confirmat reorientarea Alianei de la
obiectivele de aprare a integritii teritoriale a membrilor si (Art. 5 al Tratatului) la o
deschidere ampl ce-i confer atribuii n domeniile prevenirii conflictelor, gestionrii
crizelor, meninerii stabilitii i securitii. Concomitent, organizaia s-a deschis spre noi
membri, respectiv din rndul statelor central i est-europene.
NATO are ns nevoie de reforme interne profunde (n vederea extinderii, dar nu
numai) prin care se poate reaeza ca o structur cu adevrat deschis, n care meninerea
pcii, securitii i stabilitii este o sarcin comun a membrilor comunitii
internaionale i nu prerogative ale unora exercitate mpotriva altora. NATO trebuie s i
reformeze instituiile i capacitile i s devin mai flexibil i mai bine adaptat s
reacioneze la ameninri n orice parte a lumii. Vom vedea dac NATO se pregtete s
devin doar un club politico-militar" sau un veritabil instrument al comunitii europene
i trans-atlantice, care asigur meninerea pcii, a stabilitii i securitii pentru
beneficiul general i cu aportul celor care pot i doresc s contribuie.



6. Viitorul NATO

Sfritul Rzboiului Rece a marcat nceputul unei noi ere pentru alianele militare de pe
btrnul continent european. n timp ce Tratatul de la Varovia se dezintegra odat cu
cderea Uniunii Sovietice, iar majoritatea analitilor preziceau dezmembrarea NATO, n
virtutea dispariiei inamicului tradiional, Aliana a nceput un proces de transformare
fundamental, izvort att din interesele americane de a menine echilibrul strategic pe
teritoriul european
5
, ct i dintr-un puternic instinct instituional de conservare.
Instinctul instituional de conservare, manifestat, de altfel, n cadrul tuturor imenselor
mainrii militare nscute din cursele succesive de narmare specifice Rzboiului Rece,
a stat la baza, att a saltului conceptual de la to keep the Russians out, the Americans
in, and the Germans down
6
la out of area or out of business
7
, ct i a campaniei de
diplomaie public, destinat s vnd noua imagine a NATO, ambele demersuri fiind
necesare supravieuirii Alianei.
La 60 de ani de la nfiinarea sa Aliana Nord Atlantic se afl n plin proces de
transformare politic i militar, fiind angajat n acelai timp ntr-un efort operaional
fr precedent. Transformarea Alianei a cunoscut progrese semnificative, capacitatea
NATO de pregtire i susinere a operaiilor de rspuns la crize, simultan cu meninerea
capacitii de aprare colectiv, este dovedit de realizrile ultimilor zece ani.
n prezent, Aliana se afl n faz implementrii deciziilor asumate de ctre efii de stat i
de guvern cu ocazia ultimelor Summit-urilor Bucureti (2008) i Strasbourg/Kehl
(2009), progresele nregistrate n implementarea acestor decizii fiind urmrite, ntre cele
dou summit-uri, la nivelul minitrilor aprrii, n cadrul reuniunilor formale i informale
din 2008 de la Bruxelles i Budapesta i 2009 de la Cracovia i Bruxelles.
Transformarea este i trebuie s rmn un proces continuu, subsumat ndeplinirii
prioritilor stabilite de Directiva Politic General andosat de efii de stat i de guvern
n 2006.

5
Noul concept strategic al NATO (1991), http://www.nato.int/docu/comm/49-95/c911107a.htm,
accesat 02.04.2009.
6
Scopul organizaiei, declamat de ctre primul Secretar General al NATO, lordul Hastings Ismay,
http://en.wikipedia.org/wiki/NATO, accesat 02.04.2009.
7
Aprecierea senatorului american Richard Lugar (Fareed Zakaria, Can't Russia Join the Club, Too?,
Newsweek, http://www.fareedzakaria.com/ARTICLES/newsweek/050498.html).
Agenda transformrii se focalizeaz pe trei paliere majore:
1. transformarea conceptual, care vizeaz elaborarea unui nou Concept Strategic;
2. transformarea structural i procedural, care are n vedere pe de o parte reforma
procesului de planificare a aprrii, iar pe de alta reforma Cartierului General i
revizuirea tatelor de organizare la pace ale structurii de comand NATO, precum i
reforma ageniilor;
3. transformarea militar, care urmrete ndeplinirea nevoilor operaionale curente
ale Alianei i dezvoltarea de noi capabiliti pentru contracararea ameninrilor
curente i viitoare.

1. Elaborarea Noului Concept Strategic
Evoluie: nc de la crearea sa, NATO a avut formulat o strategie care definea
ameninrile avute n vedere i modul de contracarare a acestora. Formularea iniial a
strategiei NATO, cunoscut sub denumirea de Conceptul strategic pentru aprarea
spaiului Nord-Atlantic, a fost adoptat n 1950 i a servit drept cadru politic general
pentru activitatea Alianei. Revizuirile periodice din 1967, 1968, 1991 i 1999 au reflectat
nevoia Alianei de a-i adapta planurile i modul de abordare pentru a face fa provocrilor
mereu crescnde.
Adoptat la summit-ul de la Washington n 1999, actuala versiune a Conceptului Strategic
NATO descrie mediul strategic i evalueaz riscurile i ameninrile la adresa securitii
Alianei. El reflect schimbrile din Europa survenite de la adoptarea lui i adaptarea
strategiilor la ceea ce reprezenta atunci circumstanele post Rzboi Rece. El confirm
scopul esenial al Alianei de a garanta libertatea i securitatea membrilor si prin mijloace
politice i militare, afirm valorile democraiei, drepturilor omului i ale statului de drept i
exprim angajamentul aliailor nu numai fa de aprarea comun, ci i fa de realizarea
pcii i stabilitii n spaiul euro-atlantic extins.
Noile ameninri sunt definite ca multidirecionate i dificil de prevzut, reafirmnd
concluzia Conceptului Strategic din 1991 i anume, c pericolul unor ameninri militare
clasice a sczut, dar exist alte riscuri precum conflicte etnice, instabilitate politic,
precaritatea economic, proliferarea armelor nucleare, biologice i chimice. Referitor la
mediul de securitate, conceptul observ c n ultimii ani mediul a fost marcat de schimbri
generale continue i c Aliana a jucat un rol esenial n ntrirea securitii euro-atlantice.
Atribuiile fundamentale ale Alianei n domeniul securitii sunt centrate pe urmtoarele
argumente: NATO acioneaz ca furnizor de stabilitate n spaiul euro-atlantic, servete ca
forum de consultri privind aspectele de securitate, contracareaz i apr mpotriva
oricrei ameninri i agresiuni manifestate mpotriva statelor membre, contribuie la
prevenirea eficient a conflictelor i se angajeaz activ n gestionarea crizelor, promoveaz
parteneriatul, cooperarea i dialogul pe scar larg cu alte ri din spaiul euro-atlantic.
Conceptul Strategic recunoate c meninerea echilibrului strategic nu mai este important
n noul mediu de securitate. n conturarea necesitilor de aprare, NATO trebuie s se
distaneze de vechile instrumente de planificare bazate pe paritatea strategic i s se
concentreze pe caracteristici funcionale i suficien n ceea ce privete forele militare
necesare pentru descurajarea credibil i managementul crizelor la timp i eficient.

Dezvoltri cheie care impun actualizarea conceptului strategic: n ultima decad, contextul
strategic i responsabilitile NATO au cunoscut schimbri majore, o parte din ele
recunoscute i reflectate n Directiva Politic Cuprinztoare.
Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au influenat puternic rolul i obiectivele
NATO. Au determinat invocarea pentru prima dat a articolului 5, aliaii echivalnd un atac
terorist de proporii cu un atac armat la adresa unui membru. Au dat o dimensiune extra-
european aprrii securitii aliate, conceptul de out-of-area devenind echivalent cu
out-of-Europe. Din acel moment, NATO s-a angajat n Afganistan, a iniiat o serie de
aciuni pentru a rspunde diferitelor provocri la adresa securitii euro-atlantice,
continund, n acelai timp i lrgirea cu noi membri. n eforturile de a ntri relevana
Alianei, aliaii au identificat o serie de provocri, precum securitatea energetic i
cibernetic, dezvoltnd politici privind rolul specific al NATO n aceste domenii. n ciuda
inteniilor de a aborda toate aceste ameninri la adresa securitii, Aliana s-a confruntat
continuu cu limitri n ceea ce privete capabilitile, resursele, dar i cu problemele de
voin politic i de coeziune ntre Aliai.
Evoluia Alianei a consemnat, n ultimii ani, creterea complexitii sarcinilor operaionale
ale NATO de la peace-keeping (n Balcani) la operaiuni de stabilizare i reconstrucie
(Afganistan), la care se adaug misiuni de instruire, operaiuni maritime (operaia ACTIVE
ENDEAVOUR, combaterea pirateriei). Pe un alt palier politic important, evoluia recent a
consemnat extinderea reelei de parteneriate i contacte: dup 1999 a aprut Iniiativa de
Cooperare de la Istanbul i partenerii globali (Australia, Noua Zeiland, Coreea de Sud,
Japonia), precum i relaiile specifice cu Irak, Afganistan, Pakistan, Dialogul cu India i
China. Recent, n ceea ce privete climatul de securitate european asistm la o deteriorare a
parteneriatului cu Rusia, ca urmare a prezenei agresive a Federaiei Ruse la periferia
Alianei, fapt care conduce la constatarea modificrii, de facto, a contextului relaiilor
NATO-Rusia, dintr-unul al cooperrii (1999) ntr-unul al convieuirii.
De asemenea, au avut loc dezvoltri conceptuale n cadrul politicilor NATO, ndeosebi
contribuia NATO la abordarea cuprinztoare, care statueaz necesitatea reelei de
colaborri inter-instituionale ale NATO pentru gestionarea eficient a operaiunilor de
stabilizare sau pentru sprijinirea dezvoltrii capacitilor de gestionare a crizelor ale unor
parteneri sau organizaii regionale (ex. Uniunea African).
La rndul lor, relaiile NATO cu ONU i UE au evoluat semnificativ, mai ales n plan
operaional, fa de 1999 de la dezvoltarea identitii europene de aprare n cadrul NATO,
s-a ajuns la parteneriatul strategic NATO-UE n gestionarea crizelor, n contextul
construirii ESDP n afara NATO; adaptarea acestui parteneriat la noile realiti, ce impun o
cooperare mai extins dect operaiuni militare de gestiune a crizelor rmne o provocare;
dezvoltarea unei cooperri instituionalizate ntre NATO i ONU, n baza de declaraiei
comune semnate n septembrie 2008;
Toate aceste evoluii indic oportunitatea elaborrii unui nou concept strategic, care ar
trebui s mbine, ntr-o armtur coerent i solid, politicile i deciziile aliate din ultima
decad.
Perspective: La cea de-a 60-cea aniversare a NATO, care a coincis cu mplinirea a zece ani
de la aprobarea ultimei viziuni strategice, NATO a luat decizia elaborrii unui nou concept
strategic. Astfel, momentul aniversar a fost marcat printr-o declaraie politic vizionar -
Declaraia privind Securitatea Alianei care reafirm att valorile i elurile fundamentale
ale Alianei, ct i adaptarea obiectivelor securitii transatlantice la noul context de
securitate. Ea ofer o proiecie strategic sintetic i liniile politice directoare pentru
elaborarea noului concept strategic, data indicat privind finalizarea acestuia fiind summit-
ul NATO de la Lisabona (2010).
Odat cu adoptarea acestei declaraii putem afirma c mainria consultrii s-a pus n
micare. NATO are nevoie de un nou concept strategic ntruct acesta este nc ancorat n
modelul determinat de Rzboiul Rece al unei aliane defensive, statice, reactive i nu al
uneia agile, flexibile i proactive pentru realitile secolului XXI.
Aliana va trebui s i defineasc noile prioriti ntr-un mediu de securitate aflat n
schimbare. Dei Aliana i-a adaptat i extins portofoliul, nu poate aborda toate noile
provocri la adresa securitii. Revizuirea Conceptului Strategic nu presupune schimbri
radicale de politic, el va trebui s reflecte faptul c NATO i completeaz transformarea
militar cu o profund transformare politic n scopul realizrii unei mai bune coordonri a
aliailor cu partenerii i organizaiile internaionale, UE i ONU, pe baza mpririi
echitabile a responsabilitilor.
Odat cu procesul de dezvoltare a noului Conceptului Strategic, statele membre trebuie s
considere rolul Alianei ca ntreg, din punct de vedere simbolic i funcional. Astfel,
membrii NATO vor avea ocazia s rspund la ntrebri precum: Cum i va menine
NATO capacitatea de ndeplinire a ntregii game de misiuni n secolul XXI: aprarea
colectiv i securitatea teritoriului aliat i contribuia la stabilitatea stabilitatea
internaional? Cum poate NATO aborda ameninrile legate de hard security n urmtorii
10 ani, armoniznd n acelai timp activitile de construire a pcii necesare eficientizrii
interveniilor sale pe termen lung? Este NATO potrivit pentru ndeplinirea obiectivelor
sale?
n timp ce Tratatul de la Washington ncearca s realizeze un echilibru ntre misiunile
globale i cele regionale, noul Conceptul Strategic va trebui s interpreteze specific
circumstanele geopolitice concrete. Ce va conine noua concepie strategic i cum va fi
definit rolul NATO n aceast concepie?
n acest sens putem afirma c exist dou viziuni vis-a-vis de viitorul rol al NATO. Una
consider c Aliana ar trebui s rmn ancorat regional, axndu-se n principal pe
misiuni de aprare colectiv (tip articol V), n timp ce cealalt pune accentul pe ntrirea
rolului global al NATO, subliniind c ignorarea dimensiunii globale ar reprezenta sfritul
Alianei. Exist suprapuneri ntre aceste dou poziii, n sensul c misiunile de aprare
colectiv ocup un loc central pe agenda susintorilor globalizrii NATO, n timp ce
problemele globale figureaz pe cea a susintorilor dimensiunii regionale.
Vederile divergente privind acest raison dtre al NATO sunt reflectate sub dou aspecte de
critic importan pentru formularea noului Concept Strategic: natura mediului de
securitate aflat n schimbare i rspunsul potrivit la provocrile i oportunitile pe care le
prezint acest mediu.
n viziunea unor membri noi ai Alianei, admii dup ncheierea Rzboiului Rece, NATO ar
trebui s se ntoarc la funcia sa de baz, aceea de a menine balana strategic de
securitate n Europa. Astfel, ei consider c politica de descurajare a NATO ar trebui
regndit, iar relaia cu Rusia ar trebui reformulat, vznd n aceasta principalul pericol la
adresa securitii lor.
De asemenea, noii membrii doresc introducerea n noua strategie a meniunii referitoare la
crizele regionale, conflictele convenionale i la securitatea energetic n zona euro-
atlantic. Acetia i susin poziia argumentnd c NATO va trebui s gseasc un
echilibru ntre riscurile de securitate generate de instabilitatea global i ameninrile
politico-militare venite dinspre actori statali aflai n vecintatea NATO.
Pe de alt parte susintorii globalizrii Alianei susin renunarea la restriciile geografice
auto-impuse i doresc recunoaterea ntr-o mai mare msur a riscurilor globale
terorismul transnaional, pirateria, terorismul cibernetic, statele euate, proliferarea
tehnologiilor i materialelor nucleare i includerea acestora n noul concept la seciunea
privind riscurile i provocrile de securitate.
n cadrul dezbaterilor mai extinse privind noul Concept Strategic Romnia va promova o
abordare conceptual care ar putea fi denumit generic: o Alian a echilibrelor, care ar
putea fi definit ca o abordare realist i adaptat contextului actual cu privire la rolul
NATO, nu ca Alian cu responsabiliti globale, ci ca Alian trans-atlantic, capabil s
rspund ameninrilor i s genereze securitate la nivel euro-atlantic i global.

Transformarea NATO
Reforma procesului de planificare a aprrii
Planificarea aprrii asigur cadrul de lucru pentru facilitarea transpunerii nivelului de
ambiie al NATO n capabiliti.
Elemente specifice: Planificarea aprrii NATO are loc n cadrul unui proces structurat care
trebuie s ofere suficient flexibilitate astfel nct s poat rmne sensibil la schimbrile
produse n mediul de securitate precum i la nevoile Alianei i ale statelor membre.
Procesul de planificare trebuie s fie integrat maximum posibil i s fie concentrat asupra
dezvoltrii de capabiliti pe termen mediu i lung, rmnnd n acelai timp sensibil la
unele cerine neprevzute, ce pot aprea ca rezultat al experienei din teatrele de operaii.
Procesul NATO de planificare a aprrii este compus din cinci funciuni principale care
sunt secveniale, au o natur ciclic, cu toate c frecvena de desfurare a unor activiti
funcionale poate varia n timp ce funcia de facilitare a implementrii reprezint o
activitate continu: pasul 1: elaborarea directivei politice, pasul 2: stabilirea cerinelor,
pasul 3: alocarea cerinelor i stabilirea obiectivelor, pasul 4: facilitarea implementrii,
pasul 5: analiza rezultatelor.
Cadrul general: n momentul de fa procesul de planificare a aprrii se desfoar n
conformitate cu procedurile de planificare a aprrii adoptate n anul 2004 de ctre minitrii
aprrii n cadrul Comitetului NATO pentru Planificarea Aprrii.
Participarea Alianei n operaiuni, precum i cerinele de fore i capabiliti pentru
susinerea NRF i asigurarea forelor de rezerv, au scos n eviden deficite de fore i
capabiliti (shortfalls), care nu pot fi asigurate pe termen scurt, urmare a faptului c
actualul sistem de planificare este proiectat s asigure capabilitile solicitate pe termen
mediu sau lung. n plus, actualul sistem este foarte complex, implic participarea unui
numr mare de comitete i subcomitete, i nu asigur o implementare rapid a leciilor
nvate n domeniul capabilitilor.
n aceste condiii, n martie 2007, s-a nfiinat un grup de lucru care s dezvolte propuneri
de msuri pentru a se asigura c procesul de planificare a aprrii satisface cerinele
Directivei Politice Generale este coerent, eficient i ct mai simplu.
Ca rspuns la nsrcinarea primit, n perioada octombrie-decembrie 2007, a fost finalizate
i puse la dispoziia aliailor documentele: Overview of the Current Defence Planning
Procedures, Interim Report of the Inter-Staff Group on Defence Planning i Report by
the Chairman of the Inter-Staff Group on Defence Planning. Acestea prezentau modul n
care se desfoar la momentul actual planificarea aprrii, precum i elementele care ar
trebui mbuntite pentru creterea eficienei sistemului de planificare a aprrii aliat.
n momentul de fa putem concluziona c o prim reform a procesului de planificare a
aprrii s-a ncheiat. Ea urmrete mbuntirea sprijinului acordat aliailor pentru
asigurarea eficient i la timp a capabilitilor, conform prevederilor Directivei Politice
Generale.
Rezultatul este un proces de planificare a aprrii care, atunci cnd va fi implementat, va fi
mai armonizat, coerent, abordabil i eficient dect procesul actual. Aceast activitate
recunoate rolul important al Comitetului Militar. Procesul de implementare va ncepe dup
reuniunea formal a minitrilor aprrii din iunie, unde vor fi prezente noile proceduri de
planificare a aprrii
Reforma Cartierului General NATO
Reforma cartierului general NATO este o tem avansat de secretarul general n anul 2005,
cu ambiia ca aceasta s fie una din motenirile lsate la sfritul mandatului su. Ea
vizeaz identificarea modalitilor de eficientizare a activitii Consiliului Nord-Atlantic i
optimizarea alocrii resurselor umane i materiale pentru buna funcionare a Cartierului
General.
Planul de implementare anexat la Raportul consolidat privind reforma Cartierului General
NATO, aprobat la summit-ul de la Strasbourg/Kehl, prezint elementele individuale ale
strategiei i ordinea n care trebuie realizate, precum i domeniile n care naiunile trebuie
s se angajeze.
La cele dou aspecte ale reformei cartierului general NATO evideniate n mandatul
ncredinat la Bucureti - necesitatea ca procesele din cadrul Alianei s fie suficient de
rapide pentru a rspunde solicitrilor, respectiv, necesitatea reunirii consilierii n domeniul
politic, militar i al resurselor n vederea susinerii unor decizii generale coerente -
secretarul general consider c este necesar adugarea unui al treilea aspect: mbuntirea
modalitii de folosire a resurselor umane i materiale pentru buna funcionare a cartierului
general.
Secretarul general consider c are nevoie de sprijinul aliailor pentru derularea altor dou
etape: mbuntirea modalitii de identificare a prioritilor n cadrul activitilor stabilite
i creterea nivelului autoritii acordate secretarului general pentru a putea re-aloca
fondurile bugetului curent, astfel nct banii s poat fi alocai prioritilor pe msur ce
acestea evolueaz i pentru a putea muta oamenii n cadrul cartierului general, n funcie de
necesiti.
Majoritatea minitrilor aprrii i-au dat acordul pentru continuarea reformei n parametrii
propui de Secretarul General cu urmtoarele condiii pstrarea consensului ca fundament
decizional al Alianei i pstrarea rolului Comitetului Militar pentru problemele strict
militare. Secretarul general a anunat c, potrivit deciziilor luate la Londra anul trecut,
dosarul reformei cartierului general va fi gestionat n continuare de minitrii aprrii.
Reforma tatelor de organizare la pace ale structurii de comand NATO
Vizeaz realizarea unei structuri de comand mai eficiente din punct de vedere al
sarcinilor operaionale i de transformare, al resurselor umane i a cheltuielilor. Se are n
vedere realizarea unei structuri de comand dislocabil, utilizabil i flexibil, adecvat
scopului su.
La baza reformei se afl meninerea distribuiei geografice actuale a noului concept
strategic. Dup implementare, structura de comand va mai supl i va cuprinde cu 2000 de
posturi militare mai puin i cu 300 de posturi civile mai mult. Costurile de funcionare a
structurii de comand vor fi evaluate pn la reuniunea minitrilor aprrii din iunie 2009.
Comitetul Militar (MC) a fost nsrcinat cu conducerea reformei n dou etape: faza I:
misiunile, rolurile i sarcinile comandamentelor militare strategice, ale Ageniei NATO de
Servicii pentru Sistemele de Comunicaii i Informaii (NCSA) i structurilor sale; faza a II-
a: reforma ncadrrii cu personal a structurii.
Reforma ageniilor NATO
Scopul reformei este creterea contribuiei Ageniilor NATO8 la eforturile Alianei i ale
membrilor si n vederea asigurrii i susinerii capabilitilor eseniale necesare forelor
lor armate.
Direciile principale ale reformei: reforma ageniilor NATO se deruleaz n cadrul
Secretariatului Internaional, Divizia de Investiii (IS-DI) cu prezentri periodice la 6 luni,
n cadrul Grupului Executiv de Lucru (EWG(R)). Activitatea IS a urmrit 3 direcii
principale:
Revizuirea regulamentului de funcionare a ageniilor, C-M(62)18, vechi de 47 de
ani, pentru a corespunde politicilor relevante NATO n domeniu. Problemele abordate
cuprind: condiiile de asociere a rilor non-NATO, condiiile de nfiinare a noilor
agenii, responsabilitatea legal pentru aliaii care nu particip la aciunile ntreprinse
de o Agenie NATO i condiiile pentru devieri de la Carta Ageniilor.
Studiul de identificare a oportunitilor pentru unificarea serviciilor asigurate de
agenii (shared services) are n vedere ageniile i alte organisme NATO din
Bruxelles, inclusiv Comandamentul NATO, precum i aranjamentele existente ntre
anumite agenii privind serviciile comune n domenii ca transportul, achiziiile i
securitatea.
Reforma misiunilor i funciilor Ageniilor NATO. Identificarea sinergiilor ntre
acestea.
Procesul de identificare a sinergiilor din cadrul ageniilor NATO se desfoar n
dou faze, cu accent special pe ageniile de servicii.
Faza I s-a finalizat n martie 2009 cu un studiu privind misiunile i funciile ageniilor
care identific oportuniti pentru realizarea de sinergii (consolidare, colocare,
mbuntirea coordonrii sau reorganizare) i recomand domeniile ce vor fi
examinate n faza a II-a n vederea dezvoltrii de opiuni i planuri de implementare:
C4 comand, control, comunicaii i computere; R&Tcercetare i tehnologie;

8
Ageniile NATO au responsabiliti n domeniile tehnice i specializate de pe agenda NATO. Ele asigur
consiliere i cercetare, sprijin implementarea deciziilor Alianei, asigur servicii pentru sistemele de
comunicaii i informatice, administreaz programele de cooperare. Unul din rolurile principale este
facilitarea celei mai bune utilizri a resurselor limitate ale aprrii rilor membre prin dezvoltarea de
proiecte, proceduri i standarde comune.
standardizare; mentenan i operaii (lipsa resurselor i complexitatea domeniului au
determinat amnarea acestei opiuni).
2. Transformarea militar
Transformarea continu a forelor, capabilitilor i structurilor Alianei este
indispensabil pentru capacitatea acesteia de a desfura n mod eficient ntreaga gam de
misiuni, inclusiv operaiuni de aprare colectiv i de rspuns la criz att pe teritoriul
Alianei ct i din afara acestuia. Pentru a se asigura c poate face fa provocrilor
actuale i viitoare de securitate Aliana trebuie s continue att individual ct i colectiv
s mbunteasc calitativ i cantitativ capabilitile necesare atingerii prioritilor
cuprinse n Directiva Politic General andosat n 2006 i care rmne valid n
continuare.
Aliana va continua s-i adapteze forele, structurile i procedurile pentru a face fa
provocrilor de securitate actuale. S-au nregistrat progrese notabile, pe care le dorim
continuate, pentru crearea unei structuri de comand mai eficiente i efective. Procesul de
planificare a aprrii va permite aliailor s-i dezvolte capabilitile de care au nevoie
pentru a face fa provocrilor operaionale curente i viitoare n contextul abordrii
cuprinztoare. Adoptarea unui nou proces armonizat de planificare a aprrii va pune
accentul pe o mai coerent dislocare a capabilitilor de care Aliana are nevoie.
Transformarea militar vizeaz dou dimensiuni distincte:
3.1. Asigurarea forelor, dislocabile i sustenabile, pentru operaiile curente ale Alianei,
forele de rezerv i Fora de Rspuns a NATO (NRF);
3.2. Dezvoltarea capabilitilor pentru operaiunile curente i viitoare i soluionarea
deficitelor la nivelul capabilitilor cheie.
Asigurarea forelor
Aliana este decis s dezvolte forele necesare desfurrii tuturor tipurilor de operaiuni.
Va sprijini n continuare eforturile de a crea fore dislocabile, sustenabile, interoperabile
i astfel cu un grad ridicat de utilizare. n prezent se constat o cretere substanial cu
fore pentru prioritatea operaional a NATO, Afganistan. Exist totui deficitele
operaionale la nivelul capabilitilor critice din teatrele de operaii:
Fora de rspuns a NATO (NRF NATO Response Force)
NRF reprezint o structur de fore ntrunite (componente terestre, maritime, aeriene i de
fore speciale) cu capacitate de dislocare rapid, adaptat pentru ntregul spectru de
misiuni aliate, reprezentnd un motor al transformrii i dezvoltrii de capabiliti.
Dei n cadrul Summit-ului de la Riga (2006) NRF a fost declarat operaional, aceasta
s-a confruntat n permanen cu problema completrii insuficiente a necesarului de
fore i capabiliti, n prezent NRF confruntndu-se cu deficite de circa 40%.
Avnd n vedere ritmul operaional ridicat al Alianei, precum i dificultile naiunilor n
identificarea forelor suplimentare care s fie angajate la NRF, la reuniunea minitrilor
aprrii de la Vilnius (februarie 2008) a fost agreat propunerea adoptrii unei soluii
interimare de generare gradual a forelor, propunerea fiind susinut i la Bucureti.
n ciuda acestor demersuri, NRF a continuat s se confrunte cu o contribuie insuficient
din partea naiunilor, generndu-se astfel, la nivel aliat, un curent de opinie privind
necesitatea revizuirii conceptului original al NRF i adaptarea acestuia la posibilitile
aliate. n cadrul reuniunii minitrilor aprrii de la Budapesta (octombrie 2008), statele
aliate au fost de acord cu iniierea demersurilor pentru revizuirea conceptului original al
NRF.
n baza opiunilor prezentate de ctre autoritile militare, n cadrul reuniunii minitrilor
aprrii de la Cracovia (2009), a fost agreat ca soluie pentru reconfigurarea NRF
Opiunea C, care presupune pre-stabilirea capabilitilor de comand-control (C2) la
nivelurile operaional i tactic, precum i a unui nucleu de fore de rspuns imediat din
cadrul componentelor terestre, maritime i aeriene.




Costuri

Opiunea A Opiunea B Opiunea C

Rezervorul de fore dislocabile pentru suplimentare ulterioar a forei, dup caz
Opiunile de reconfigurare a NRF

ridicate







sczute
Fore ntrunite de completare a rspunsului
imediat:
- terestre din forele afiliate
- maritime din gruprile navale
permanente
Capabiliti C2 tactice (din cadrul structurii de fore a NATO,
din cadrul componentelor terestre, aeriene, navale, dup caz)
Capabiliti C2 operaionale
(din cadrul JFC
9
cu dislocarea DJSE
10
)


Riscuri operaionale
ridicate sczute
Rspuns imediat (costurile dislocrii sunt din fonduri comune) Rspuns ulterior

Stadiul iniiativei: n prezent, NRF are o capacitate operaional limitat, pe fondul
contribuiilor naionale insuficiente n procesul de generare a forelor, conform analizelor
SHAPE.
Fore de rezerv pentru operaiunile NATO
Cadru general: n vederea sprijinirii procesului de generare a forelor de rezerv necesare,
n 2005 a fost elaborat i aprobat Conceptul pentru Forele de Rezerv, care identific
dou tipuri de fore de rezerv la nivelurile operaional i strategic:
Fore de Rezerv Strategic (SRF) fore destinate s acopere toate operaiile n
desfurare i aflate la dispoziia SACEUR, dup autorizarea NAC;

9
Comandamente de Fore ntrunite (Joint Force Command) ale NATO, dislocate la Napoli, Lisabona i
Brunssum.
10
Element Dislocabil de Stat Major (Deployable Joint Staff Element), reprezentnd elementul de
comandament la nivel operativ n teatrul de operaii, care asigur caracterul ntrunit i nivelul cerut de
dislocabilitate pentru nivelul de comand operativ.
Fore de Rezerv Operaional (ORF) fore stabilite pentru o zon de operaii
ntrunite i aflate la dispoziia Comandantului Forei ntrunite.
n 2007, pe fondul deficitelor nregistrate n generarea forelor de rezerv, Comitetul
Militar a propus naiunilor dou modaliti de alocare a aceluiai pachet de fore la mai
multe misiuni, n vederea stimulrii creterii contribuiilor:
1. capabilitile naionale oferite simultan la misiuni naionale i misiuni NATO (nation
double-hatting), cu urmtoarele implicaii:
participarea are la baz decizia naional, iar responsabilitile ce decurg din
aceasta revin naiunilor;
riscurile asociate i managementul acestora sunt responsabiliti naionale;
n cazul n care alocarea unor fore pentru mai multe misiuni simultan ar
afecta NATO, naiunile trebuie s informeze SHAPE.
2. capabiliti naionale alocate la mai mult de o misiune NATO (NATO doublehatting),
n cazul NRF i SRF/ORF pentru misiuni curente ale Alianei, cu urmtoarele implicaii:
riscurile asociate revin NATO, dar se estimeaz c riscul de a angaja simultan
aceste fore la NRF i la forele de rezerv este minim;
avantajele acestei opiuni decurg din oportunitile de instruire i antrenare,
din dezvoltarea capacitii de integrare a forelor i din creterea flexibilitii
Alianei de a ndeplini angajamentele.
Problema alocrii aceluiai pachet de fore la mai multe misiuni a fost abordat la nivel
nalt ncepnd cu reuniunea minitrilor aprrii de la Noordwijk (2007). n acest context,
s-a constatat c iniiativa menionat are susinere din partea unor naiuni dar, datorit
riscurilor pe care le prezint, nu poate fi acceptat ca soluie permanent.
Stadiul iniiativei: Persistena deficitelor de fore oferite voluntar de aliai pentru att
pentru forele speciale, forele de rezerv ct i pentru NRF, a determinat dezvoltarea
unui nou set de propuneri pentru generarea acestora. n baza elementelor abordate n
cadrul reuniunii informale a minitrilor aprrii de la Budapesta (2008), sunt n dezbatere
urmtoarele elemente:
o oportunitatea constituirii unui rezervor de fore dislocabile (deployable forces
pool)
11
, propunere viznd identificarea, din cadrul structurii de fore existente, a
acelor fore i capabiliti naionale care sunt dislocabile i care nu vor fi utilizate n
alte operaiuni internaionale (de exemplu, pentru UE). Aceste capabiliti ar
reprezenta sursa de constituire a NRF sau a rezervelor pentru operaiuni, n caz de
nevoie;
o distribuia echitabil a contribuiilor (burden sharing), care se intenioneaz a fi
adresat prin constituirea unui mecanism de stabilire a unor obiective n privina
contribuiei cu fore (force contributions target mechanism). Acest mecanism, care
vizeaz un ciclu de 5 ani, trebuie s fie aplicat ntr-un context larg, att al
contribuiilor aliailor pentru operaiunile NATO, ct i al contribuiilor pentru ONU,
respectiv UE;
o utilizarea dual-hatting (alocarea aceleiai fore la mai multe misiuni)
12
ca rutin, nu
ca excepie. Separarea NRF fore de rezerv poate fi vzut ca o duplicare a
eforturilor (cele dou tipuri de pachete de fore sunt similare structural), iar riscul
necesitii utilizrii simultane a NRF i forelor de rezerv nu poate fi mai ridicat
dect n prezent, cnd oricum nu pot fi asigurate fore pentru anumite rotaii ale
forelor de rezerv;
o analiza comparativ a surselor naionale de finanare, n vederea identificrii unei
soluii de convergen a acestora dup un singur model, ntruct n cazul majoritii
aliailor, cheltuielile de operare destinate operaiunilor greveaz bugetul aprrii,
limitnd contribuiile;
o sprijinul financiar din fonduri comune NATO pentru dislocarea forelor de rezerv,
n condiiile n care finanarea comun va fi utilizat pentru un an pentru transportul
aerian al NRF (n cazul notificrii privind dislocarea forelor n timp scurt);

11
Rezervorul pentru fora de rspuns trebuie s fie diferit de rezervorul amplu al comandamentelor
dislocabile i forelor din cadrul Structurii de Fore a NATO (NFS), iar asigurarea forelor la depinde de
voina naiunilor, n materie de dimensiuni, capabiliti, durat i stare de pregtire.
12
Nation dual-hatting: capabilitile naionale oferite simultan la mai mult de o misiune (ex. misiuni
naionale i misiuni NATO); NATO dual-hatting: capabiliti naionale alocate la mai mult de o misiune
NATO (ex. NRF i SRF/ORF pentru misiuni curente ale Alianei).
o asocierea ORF comenzii operaiunii, adic oferirea forelor pentru ORF de ctre
naiunile care asigur funcia de comand pentru operaiunea respectiv. Unii aliai
consider drept problematic responsabilitatea naiunii care asigur comanda s
asigure i forele.
Se menin rezerve de ordin politic asupra punerii la dispoziia Alianei a unor capabiliti
naintea stabilirii misiunilor acestora.
Iniiativa de transformare a forelor pentru operaii speciale
Cadru general: Iniiativa de de transformare a forele pentru operaii speciale - NATO
Special Operations Forces (SOF) Transformation Initiative / NSTI inclus n pachetul
de iniiative lansate la Riga, ia n considerare un rol sporit al NATO n acest domeniu,
avnd n vedere complexitatea i amplificarea ameninrilor asimetrice n noul mediu de
securitate.
Se are n vedere creterea interoperabilitii, prin asigurarea unui cadru NATO pentru
pregtirea i operarea forelor naionale, precum i pentru schimbul de informaii, tactici
i tehnici folosite n acest domeniu.
Principalele misiuni ale SOF sunt: aciunile de cercetare i supraveghere speciale viznd
n special teritoriile ostile/sensibile din punct de vedere politic; aciune direct constnd
n atacarea intelor specifice, semnificative din punct de vedere strategic sau operativ;
asistena militar, n sprijinul forelor aliate sau prietene; operaiuni speciale aeriene;
contraterorismul sau insurgena.
Propuneri de dezvoltare a iniiativei: La Riga, au fost ncurajate eforturile de consolidare
a rolului NATO n domeniul SOF i au fost agreate cele trei propuneri ale Comitetului
Militar de dezvoltare a iniiativei:
1. Stabilirea la SHAPE a Centrului NATO de coordonare SOF (NATO SOF
Coordination Centre - NSCC), ca o organizaie multinaional, fr rol de comand
care va oferi expertiz SACEUR privind folosirea coordonat a forelor i conducerea
operaiilor, planificarea i generarea forelor, pregtirea i instruirea forelor; va avea
un rol important n stabilirea unei federaii de centre de pregtire; Atingerea
capacitii operaionale depline (FOC) s-a fcut n 2008.
2. Crearea Biroului pentru Operaiuni Speciale din cadrul SHAPE (SHAPE Special
Operations Forces Office), care reprezint punctul de legtur cu Centrul de
coordonare i are drept scop oferirea de recomandri privind dezvoltarea
interoperabilitii, generarea forelor, planificarea, doctrina i politicile pentru
folosirea optim a SOF.
3. Crearea Federaiei Centrelor de Pregtire SOF (Federation of Special Operations
Forces Training Centres), care s conecteze centrele naionale SOF existente n
prezent; a fost propus crearea unui sistem de conectare via web, cu sprijinul NSCC.
Romnia este parte activ i sprijin iniiativa SOF a NATO pentru ncadrarea NSCC.
Iniiativa privind gradul de utilizare a forelor
Cadru general: Obiectivele politice iniiale privind gradul de utilizare a forelor
prevedeau ca 40% din efectivele totale ale forelor terestre s fie structurate, pregtite i
echipate spre a fi dislocate n afara teritoriului naional, pentru operaiuni conduse de
NATO sau sub alte auspicii, iar 8% din aceleai fore s poat fi susinute permanent n
operaiuni.
Iniiativa a fost lansat la reuniunea informal a minitrilor aprrii de la Colorado
Springs, octombrie 2003, ca una din posibilele soluii pentru depirea sau reducerea
dificultilor n generarea forelor pentru operaiuni conduse de NATO (Balcani,
Afganistan).
n iunie 2004, la Istanbul, minitrii aprrii au agreat s mbunteasc gradul de
utilizare a forelor, prin adoptarea unor obiective politice (high level political targets), iar
nivelul de ndeplinire a acestora s fie raportat anual.
Ulterior, n urma unei analize a Comitetului Militar (MC) avizat de NAC, s-a
concluzionat ca obiectivele stabilite pentru forele terestre (40% i 8%) nu sunt adecvate
i pentru forele aeriene i maritime, ca urmare a multitudinii de sisteme din cadrul
acestora cu capaciti ncorporate diferite i dependen variat de personal pentru
operare i sprijin. Astfel, orice obiective pentru aceste categorii de fore ar trebui s se
focalizeze pe aspecte calitative care s-ar suprapune pe cele stabilite n cadrul procesului
de planificare a forelor.
Totui s-a stabilit ca, n funcie de rezultatele aplicrii obiectivelor pentru forele terestre,
discuiile pe subiect s fie reluate, n cazul n care se consider util aplicarea lor la
forele aeriene i navale.
La reuniunea informal de la Noordwijk (octombrie 2007), minitrii aprrii au agreat
revizuirea indicatorilor de utilizare a forelor, cu posibilitatea de a include i criterii
calitative, pe fondul necesitii intensificrii procesului de transformare al propriilor fore
armate.
Stadiul iniiativei: Urmare a deciziei de la Noordwijk a fost demarat un proces de analiz
care s-a finalizat cu creterea obiectivului de dislocare a forelor terestre de la 40 la
50% din totalul acestora. Creterea urmeaz s se fac gradual, n funcie de planurile
naionale de transformare a forelor.
Cu ocazia elaborrii raportului privind utilizarea forelor pe anul 2009, prezentat
minitrilor aprrii la reuniunea acestora din iunie a.c., SUA au prezentat dou propuneri
viznd modificarea obiectivelor de susinere a forelor terestre i stabilirea obiectivelor
de dislocare i susinere pentru forele aeriene.
Prima propunere vizeaz creterea obiectivului de susinere a forelor terestre de la 8 la
10% din totalul acestora, avnd n vedere decizia adoptat anul trecut de cretere a
obiectivului de dislocare a forelor terestre de la 40 la 50% i argumentnd c, din
rapoartele existente la nivel aliat, o mare parte din naiuni au atins deja acest obiectiv.
Majoritatea naiunilor a declarat c sprijin creterea obiectivului de susinere a forelor
terestre de la 8 la 10% din totalul acestora, ca un pas logic n acest proces. n acest
context, s-a agreat ca respectiva cretere s se fac gradual, n timp, n funcie de
planurile naionale de transformare a forelor.
Totodat, SUA au propus stabilirea de obiective similare celor aplicate forelor terestre,
respectiv 50% dislocabile i 10% sustenabile, n cazul forelor aeriene. n sprijinul
acestor propuneri, SUA au invocat beneficiile evidente i impactul pozitiv ale acestei
iniiative asupra procesului de transformare a forelor terestre n rile aliate, argumentnd
c este momentul ca acest exerciiu s fie transferat i la forele aeriene.
n acest caz opinia general a fost favorabil discutrii n detaliu a subiectului n perioada
urmtoare, o parte din naiuni (inclusiv Romnia) subliniind c trebuie clarificate o serie
de aspecte de ordin conceptual i operaional, nainte de adoptarea unei decizii.
Iniiativa privind creterea interoperabilitii capabilitilor i forelor
Cadru general: n ciuda existenei unei politici NATO n domeniul interoperabilitii i a
multiplelor iniiative privind standardizarea, se nregistreaz n continuare o lips de
interoperabilitate ntre forele aliate, ceea ce mpiedic desfurarea n bune condiii a
operaiilor curente ale Alianei.
Pe fondul problemelor evideniate pe linia interoperabilitii capabilitilor i forelor, n
cadrul Summit-ului de la Bucureti (2008) s-a hotrt c trebuie acordat atenie sporit
la nivel nalt pentru a se asigura interoperabilitatea att n operaii, ct i n domeniul
capabilitilor.
n acest context, la reuniunea minitrilor aprrii de la Bruxelles din 2008 s-a decis
promovarea unui Plan de aciune pentru creterea interoperabilitii, structurat n dou
etape: evaluarea deficitelor i eficienei proceselor curente privind interoperabilitatea i
identificarea unor soluii viabile pentru depirea problemelor n domeniul
interoperabilitii precum i a variantelor de implementare a acestora.
n baza informaiilor asigurate de ctre structurile NATO implicate n implementarea
Planului de Aciune, precum i a celor furnizate de ctre ase naiuni
13
n cadrul unui
chestionar viznd interoperabilitatea au fost evideniate deficite semnificative n
domeniile echipamentelor, logisticii, educaiei, instruirii i doctrinelor
14
.
n acest context, realizarea interoperabilitii necesit intensificarea eforturilor n 4
domenii: definirea cerinelor de interoperabilitate, identificarea, respectiv implementarea
soluiilor pentru creterea interoperabilitii i validarea soluiilor curente prin testare.
Astfel, n baza concluziilor rezultate n urma finalizrii primei faze a Planului de aciune
pentru creterea interoperabilitii au fost stabilite urmtoarele etape de parcurs:

13
SUA, Romnia, Olanda, Frana, Slovacia
14
Comandamentele Strategice au precizat c deficitul critic n ceea ce privete interoperabilitatea l
constituie lipsa abilitii de comunicare la toate nivelele de comand, cauzat de o combinaie de factori
umani, lipsa abilitilor lingvistice i lipsa unor capabiliti C3 (comand, control i comunicaii)
interoperabile.
o evaluarea detaliat a deficitelor i implicaiilor acestora pentru operaiunile
NATO;
o prioritizarea deficitelor privind interoperabilitatea i dezvoltarea unor soluii
pentru remedierea acestora;
o dezvoltarea unui plan de implementare pentru soluiile deficitelor cu prioritate
ridicat i a unui plan de implementare pe termen lung pentru soluiile deficitelor
cu prioritate sczut.
Stadiul iniiativei: Etapa a doua a Planului de aciune pentru creterea interoperabilitii
vizeaz prioritizarea deficitelor, identificarea soluiilor de remediere a acestora i
dezvoltarea planurilor de implementare necesare n acest sens.
n baza concluziilor rezultate n urma finalizrii primei faze a Planului de aciune pentru
creterea interoperabilitii, Grupul Executiv de Lucru a identificat urmtoarele soluii:
o pe termen scurt (2009): aciuni n domeniile doctrinare i procedurale, precum i
pe linia instruirii multinaionale ntrunite;
o pe termen mediu (2 ani): urmeaz a fi dezvoltate de ctre comitetele i autoritile
militare implicate;
o pe termen lung (5 ani): integrarea interoperabilitii n procesele de planificare a
aprrii i planificare operaional.
Prin prisma sarcinilor trasate la Summit-ul de la Strasbourg/Kehl, au fost identificate
elementele unui nou plan de aciune n vederea creterii interoperabilitii, ale crui
obiective prioritare vizeaz revizuirea Politicii de Interoperabilitate a NATO, dezvoltarea
unei strategii pentru creterea interoperabilitii i implementarea soluiilor pe termen
scurt, urmnd ca o analiz de stadiu s fie finalizat pn la reuniunea minitrilor
aprrii din iunie 2010.
Dezvoltarea capabilitilor
Aliana continu s-i dezvolte capabilitile i politicile necesare desfurrii ntregului
spectru de misiuni i operaiuni NATO, remedierii deficienelor specifice ct i
contracarrii provocrilor i pericolelor emergente, inclusiv de combatere a riscurilor
asimetrice (terorism, arme de distrugere n mas, atacuri CBRN i cibernetice) facilitnd
n acelai timp o mprire echitabil a responsabilitilor, riscurilor i costurilor.
NATO este consecvent n preocuparea sa de a dezvolta i disloca capabilitilor critice
cum sunt: elicopterele pentru teatrele de operaiuni, transportul strategic i sistemul aliat
de supraveghere terestr, fore pentru operaiuni speciale. Este ncurajat n continuare
folosirea soluiilor multinaionale pentru dezvoltarea de capabiliti suplimentare ct i
responsabilitatea colectiv pentru asigurarea logisticii. Se va continua pe linia dezvoltrii
iniiativelor existente n contextul cooperrii NATO-UE.
Abordrile multinaionale ofer un mod mai puin costisitor de asigurare a
capabilitilor militare pe care naiunile nu i le-ar permite individual, n special prin
prisma condiiilor economice care se ntrevd i a naturii deficienelor pe linia
capabilitilor, mai ales n cazul anumitor capabiliti-cheie.
Astfel, abordrile multinaionale contribuie la mprirea echitabil a responsabilitilor
i, de aceea, capt o valoare suplimentar celei date de nsi valoarea capabilitii.
Administrate n mod corespunztor, pot spori eficiena i, prin urmare, amplific
rezultatele n condiiile utilizrii acelorai resurse. n unele cazuri, acestea pot reprezenta
singura abordare viabil i, pentru toate aceste motive, trebuie ncurajate.
Cteva dintre abordrile multinaionale de importan deosebit sunt abordate mai jos:
Iniiativa privind transportul aerian strategic (SAC).
n vederea satisfacerii nevoilor de transport aerian strategic, n special agabaritic, la
nivelul NATO a fost lansat iniiativa privind achiziionarea n comun de aeronave C 1,
la care s-au nscris, iniial, 17 state: 15 state membre NATO
15
i 2 state PfP
16
care au
angajat, n total, un numr de 3810 de ore de zbor/an.
n vederea coordonrii activitii de achiziionare i operare a aeronavelor C-17, s-a decis
nfiinarea Organizaiei NATO pentru Managementul Transportului Aerian Strategic
(Airlift Management Organisation NAMO). Carta NAMO a fost agreat de participanii
la iniiativ i aprobat de Consiliul Nord-Atlantic (NAC) n luna iunie 2007. n aceeai

15
Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Italia, Letonia, Lituania, Norvegia, Olanda, Polonia, Romnia,
Slovacia, Slovenia, Ungaria, SUA.
16
Suedia i Finlanda.
lun, a fost aprobat de Consiliul Nord-Atlantic nfiinarea Ageniei NATO pentru
Managementul Transportului Aerian Strategic (NATO Airlift Management Agency
NAMA).
n noiembrie 2007, a fost adoptat decizia de amplasare a bazei principale de operare
pentru aeronavele C-17 la Papa/Ungaria.
n prezent continu participarea la iniiativ 12
1
state, cu angajarea unui numr de 3165
ore/an, primul avion C-17 al Iniiativei urmnd a fi disponibil n iulie 2009. Astfel, n
anul 2009 se va atinge capabilitatea operaional iniial, iar n anul 2011 capabilitatea de
transport aerian va fi integral operaional.
Participarea Romniei: Romnia a semnat, n luna iulie 2006, Scrisoarea de intenie
pentru aderarea la SAC. n momentul de fa, Memorandumul de nelegere este
semnat i ratificat de ctre Romnia, prin Legea nr. 114/2009.
Cu cele 200 de ore de zbor/an asumate (180 ore dedicate exclusiv nevoilor de transport
strategic), Romnia este cel mai mare contributor din Europa central i de est, (Polonia
are 150 de ore, celelalte state central i est-europene, avnd sub 100 de ore de zbor/an
fiecare).
Contribuia financiar a Romniei la acest proiect se va derula pe o perioad de 27 ani
(aproximativ 5.400 de ore de zbor) i va participa cu personal navigant i auxiliar, n
cadrul unitii care va opera aeronavele (Heavy Airlift Wing HAW), conform cotei pri
asumate.
Iniiativa multinaional SALIS (Strategic Airlift Interim Solution)
Lansat sub coordonarea Germaniei, n cadrul Angajamentelor NATO de la Praga
(2002), cu participarea a 17 naiuni
17
aceast iniiativ const n anumite aranjamente
cu Rusia i Ucraina, prin care se asigur accesul pn la 4200 de ore de zbor cu 6
avioane AN-124, pentru o perioad de 3 ani, ncepnd cu 2007.
ara noastr a semnat scrisoarea de intenie pentru participarea la programul SALIS, n
cadrul Summit-ului de la Istanbul, fr s mai participe ulterior la celelalte dezvoltri.

17
Belgia, Canada, R. Ceh, Danemarca, Grecia, Frana, Germania, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Norvegia,
Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Turcia, Marea Britanie.
n prezent se constat ntrzieri la livrarea celor 180 de aeronave de transport A400-M,
fapt care are un impact semnificativ asupra succesului iniiativei avnd n vedere
dependena operaiilor la distan strategic de capabilitile de transport strategic.
Programul multinaional SALIS, care asigur accesul la transportul agabaritic, a fost
extins pn la sfritul anului 2010.
Iniiativa privind mbuntirea disponibilitii elicopterelor pentru operaiuni
Iniiativa NATO privind mbuntirea disponibilitii elicopterelor pentru operaiunile
Alianei a avut ca punct de plecare necesitatea acoperirii deficitelor critice de elicoptere,
n special cele capabile s opereze n teatre de operaii solicitante, precum Afganistan.
Cadrul general: Iniiativa privind mbuntirea disponibilitii elicopterelor pentru
operaiunile Alianei a fost lansat de ctre ministrul britanic al aprrii n iunie 2007.
n urma unui studiu efectuat la nivelul Alianei au fost identificate o serie de modaliti
de aciune n vederea creterii disponibilitii elicopterelor, cele mai importante viznd:
o cooperarea multinaional n asigurarea pieselor de schimb/mentenan/reparaii
n operaiuni sau a pregtirii, dislocrii i susinerii elicopterelor n teatru i
revizuirea concepiei bazelor logistice comune (common logistics base);
o creterea interoperabilitii i standardizrii, corelat cu intensificarea schimbului
de informaii ntre naiunile deinnd tipuri similare de elicoptere;
o posibilitatea dezvoltrii unor aranjamente pentru transport n teatru de tipul SAC/
SALIS;
o posibilitatea achiziionrii de echipamente pentru parautarea cu precizie
(precision air drop) a materialelor n teatru.
n vederea implementrii modalitilor de aciune identificate, Consiliul Nord-Atlantic a
aprobat nfiinarea un grup ad-hoc interdisciplinar (interdisciplinary ad hoc group),
coordonat de ctre adjunctul Secretarului General pentru politic de aprare i
planificare
18
.

18
La grupul respectiv particip autoritile militare (NMAs), directorii naionali pentru armamente
(CNAD), specialitii NATO n logistic (SNLC) i Agenia NATO pentru Aprovizionare i ntreinere
(NAMSA)
Primul rezultat semnificativ al acestor demersuri l-a constituit constituirea cadrului
necesar asigurrii sprijinului logistic/financiar pentru modernizarea elicopterelor i/sau
pregtirea echipajelor acestora, adresat aliailor care manifest interes pentru
participarea cu elicoptere la misiunile Alianei (n special n cadrul ISAF), dar nu dispun
de resursele necesare pentru a le pregti, disloca i susine n teatru.
La Bucureti, iniiativa NATO a fost consolidat de o iniiativ franco-britanic, bazat
pe un mecanism de tip trust-fund, orientat pe pregtirea piloilor i modernizarea
aparatelor.
Iniiativa franco-britanic s-a materializat prin nfiinarea unui fond comun (trust fund),
primii contributori fiind Marea Britanie i Frana cu contribuii in kind (punerea la
dispoziie a unor faciliti, instructori, programe pentru pregtirea piloilor).
Managementul fondului comun este asigurat de un Comitet Director din care vor face
parte reprezentanii statelor care contribuie la acest fond. Fondurile alocate vor fi
distribuite statelor care se vor angaja ferm s disloce elicoptere n cadrul operaiilor de
gestionare a crizelor derulate sub auspicii ONU, UE i NATO.
Stadiul iniiativei: Avnd n vedere cerinele operaionale presante de diminuare a
deficitelor privind elicopterele (n special n Afganistan), n cadrul NATO se desfoar o
serie de analize n vederea identificrii unor soluii suplimentare n acest domeniu.
n vederea crerii unor uniti multinaionale de elicoptere
19
a fost constituit un grup de
lucru al aliailor care dein aparate de tip MI 8/17/171
20
, de fabricaie ex-sovietic (HIP
Helicopters Task Force), rolul de lead nation fiind asumat de Cehia. n cadrul acestui
grup vor fi stabilite mecanismele necesare dislocrii i operrii n comun a elicopterelor
MI de ctre aliaii care au n dotare sau utilizeaz sub contract acest tip pentru susinerea
trupelor proprii n ISAF.
n mod informal, Frana a avansat ideea nfiinrii unei coaliii a utilizatorilor de
elicoptere de tip Puma (Puma/Super Puma/Cougar), dup modelul grupului de utilizatori
de tip MI.

19
Multinational Integrated Helicopter Unit (MIHU) sau Multinational Helicopter Unit (MHU).
20
Aflate n dotarea Poloniei, Cehiei, Ungariei, Bulgariei, Slovaciei, Lituaniei i Letoniei. De asemenea,
Ucraina manifest interes n ceea ce privete participarea la aceast iniiativ.
De asemenea, la nivelul autoritile NATO se analizeaz fezabilitatea nchirierii/achiziiei
unor elicoptere i utilizrii acestora ntr-un cadrul multinaional, dup modelele
SAC
21
/SALIS
22
din domeniul transportului aerian strategic. Posibilele tipuri de elicoptere
vizate sunt MI i Puma.
Dei n urma desfurrii procesului de analiz a aprrii a rezultat c aliaii dein
suficiente elicoptere care corespund cerinelor operaionale ale unor teatre de operaii
solicitante, deficitul de elicoptere pentru ISAF se menine foarte ridicat (cca. 100).
Astfel, chiar dac diferitele modaliti de aciune viznd creterea disponibilitii
elicopterelor au o influen benefic, nu au rezultat n contribuii suplimentare
semnificative pentru ISAF, urmnd ca pentru anii 2008 i 2009 Aliana, pentru s asigure
transportul cargo cu companii civile, contra cost.
Implementarea Sistemului de Comand i Control (ACCS)
ACCS reprezint un sistem integrat de comand-control destinat executrii operaiunilor
aeriene ofensive i defensive, precum i a misiunilor de sprijin aerian.
Cadru general: Sistemul ACCS este un sistem esenial pentru aprarea aerian a NATO
acoperind teritoriul rilor NATO din Europa i alte zone de operaii. Implementarea
sistemului ACCS se realizeaz prin dezvoltarea unor centre CAOC
23
i ARS
24
statice i
dislocabile (DCAOCs Depoyable CAOCs, DARS Deployable ARS). Totodat,
sistemul ACCS reprezint coloana vertebral pentru aprarea antirachet n teatru.
Implementarea sistemului ACCS se face prin proiecte finanate din Programul NATO
pentru Investiii de Securitate (NSIP). Pentru managementul sistemului ACCS a fost
creat Organizaia NATO pentru Managementul ACCS (NACMO).

21
Strategic Airlift Capability, iniiativ constnd n asocierea mai multor naiuni pentru a cumpra 3
avioane tip C-17 (Boeing, SUA).
22
SALIS (Strategic Airlift Interim Solution), iniiativ avnd la baz aranjamente cu Rusia i Ucraina n
vederea utilizrii a 6 avioane AN-124 pentru o perioad de 3 ani.
23
CAOC Combined Air Operations Centre = Centru de Operaii Aeriene ntrunite.
24
ARS structur din cadrul ACCS care va reuni ntr-o singur entitate capabilitile specifice pentru
controlul misiunilor aeriene (Air Mission Control), realizarea imaginii aeriene (RAP Production Center) i
fuziunea informaiilor senzorilor (Sensor Fusion Post).
Stadiul actual: Implementarea ACCS este n ntrziere de 4 ani fa comparativ cu
planificarea iniial. Pentru centrele ARS atingerea capacitii operaionale finale (FOC)
este prevzut pentru 2017.
Planificarea iniial pentru implementarea sistemului ACCS a fost realizat n 1999.
Complexitatea procesului de implementare a determinat o decalare a planificrii iniiale.
Aceast ntrziere contribuie totodat i la ntrzierea realizrii capabilitii TMD.
Poziia Romniei: Pe teritoriul Romniei este prevzut realizarea unui centru ARS
complet, compatibil cu centrele care se realizeaz n celelalte state membre NATO. n
aprilie 2009 SHAPE a solicitat Romniei urgentarea semnrii rspunsului naional prin
care Romnia confirm faptul c, n calitate de ar Gazd (Host Nation), este de acord
s-i asume responsabilitile pentru implementarea proiectelor NSIP aferente CP-
5A0109.

Programul NATO de Supraveghere Terestr (AGS)
Iniiativa AGS vizeaz asigurarea superioritii informaionale
pentru forele NATO dislocate n teatrele de operaii. Principala
misiune a sistemului AGS va fi furnizarea, ctre autoritile
politice i militare, a unui flux de informaii privind situaia din
teren a forelor terestre proprii i adversare pe timpul
operaiilor.
Cadru general: Iniiativa AGS face parte din angajamentele de la Praga (2002), AGS fiind
considerat o capabilitate strict necesar pentru succesul i sigurana misiunilor Alianei.
Sistemul AGS presupune dislocarea, integrarea i operarea unui numr de sisteme de
senzori, avioane fr pilot (UAV Global Hawk), elemente de lansare i recuperare, staii
de sol, toate inter-conectate ntr-un sistem de comand-control.
Obiectivul programului este de a atinge capacitatea operaional iniial (IOC) pn n
2012 i capacitatea operaional complet (FOC) pn n 2015.
Dei iniial a beneficiat de un sprijin larg din partea naiunilor, reconfigurarea
programului (2007) a dus la o reconsiderare a inteniilor naionale de participare. n
prezent doar 15 naiuni au rmas angajate n program iar eventuala retragere a nc unei
naiuni va duce la anularea programului
25
.
Stadiul actual: n prezent programul se afl n stadiul de semnare a Memorandumului de
nelegere. Un numr de naiuni au semnat noul Memorandum (printre care i Romnia)
n timp ce altele se afl n proces de evaluare a participrii n continuare n program
26
.
Totodat, pn la momentul actual, s-a reuit finalizarea unor etape importante ale
programului ntre care: aprobarea Strategiei de achiziii, aprobarea Statutul Organizaiei
NATO de management AGS, a fost elaborat Conceptul de operare (CONOPS) i a fost
stabilit Baza principal de operare (Sigonella).
nainte ca programul AGS s fie lansat n ntregime, trebuiesc finalizate aspectele
privind:
o stabilirea participaiei industriale n program
o aprobarea pachetului de capabiliti necesare programului
o crearea ageniei NATO de management al programului AGS (NAGSMA)
o stabilirea unui comandament operaional
o semnarea contractului de cooperare cu industria
Poziia Romniei: Romnia i-a reafirmat angajamentul de a lua parte la iniiativ att
timp ct sistemul va ndeplini cerinele de capabilitate pentru care a fost iniiat,
argumentele n favoarea participrii fiind urmtoarele:
o consolidarea profilului Romniei n cadrul NATO, prin participarea la efortul
comun NATO de generare de capabiliti de aprare credibile i strict necesare
pentru succesul i sigurana misiunilor Alianei;
o accesul permanent al Romniei la datele / informaiile AGS. Naiunile NATO
non-participante n programul AGS nu vor avea acces la baza de date i vor primi
informaii / date AGS numai dac particip n cadrul operaiunilor desfurate sub
egida NATO.

25
ri participante: Bulgaria, Canada, Republica Ceh, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Norvegia, Romnia, Slovacia, Slovenia i SUA.
26
Exist semnale c i aceste naiuni vor continua participarea la program.
Contribuia NATO la rspunsul mpotriva terorismului
Abordarea NATO n domeniul terorismului urmrete implementarea deplin a rezoluiei
1373 a Consiliului de Securitate al ONU, este cuprinztoare i cuprinde mijloace politice,
diplomatice, economice, i, dac este necesar, militare.
Obiectivul NATO const n sprijinirea statelor membre n descurajarea, aprarea i
protejarea mpotriva ameninrilor teroriste direcionate din afara granielor proprii i prin
desfurarea rapid a capabilitilor la ordinul Consiliului Nord Atlantic (NAC).
Succesul iniiativei are nevoie de un larg sprijin din partea naiunilor, contribuia NATO
la rspunsul mpotriva terorismului cuprinde o gam larg de activiti:
1. consultarea aliailor pe probleme legate de terorism ofer un puternic semnal
politic de unitate i solidaritate.
2. Operaii i misiuni. Aliana contribuie la lupta mpotriva terorismului prin
operaiile i misiunile sale din Balcani, Afganistan i Iraq:
o Operaiunea Active Endeavour (OAE), debutat n octombrie 2001,
operaiunea este condus n conformitate cu Articolul 5 al Tratatului de la
Washington, ajut la descurajarea i aprarea mpotriva terorismului din M.
Mediteran. NMAs intenioneaz s desfoare echipamente de detectare a
armelor de distrugere n mas (WMD) la bordul navelor OAE.
o NATO Airborne Early Warning and Control Aircraft. NATO asigur sprijin
NAEW rilor aliate care gzduiesc evenimente la nivel nalt i care ar putea
constitui inta atacurilor teroriste.
o Air Situation Data Exchange (ASDE) Programme. n cazul unei posibile
ameninri teroriste, ASDE faciliteaz schimbul de unclassified air track data
ntre NATO i parteneri. Programul permite i participarea rilor din MD i
International Civil Aviation Organisation.
o NATO Air Traffic Management. mpreun cu alte organizaii internaionale
relevante, NATO dezvolt ndrumri comune minime pentru realizarea unor
proceduri de coordonare a sistemelor de control al traficului aerian civil i
militar i de supraveghere, precum i pentru sistemele de aprare aerian ale
NATO, rilor partenere i MD.
3. Capabiliti relevante pentru lupta mpotriva terorismului:
o Programul CNAD de aprare mpotriva terorismului se axeaz pe dezvoltarea
de tehnologii avansate pentru contracararea atacurilor teroriste. Canada a
lansat un nou item, capabilitile non-letale.
o Aprarea cibernetic. A fost aprobat politica NATO de aprare cibernetic
iar conceptul a fost aprobat de MC. Computer Emergency Response Teams
(CERTs) au fost nfiinate n 15 ri aliate i partenere.
o Aprarea CBRN. Un sistem de supraveghere a bolilor a atins IOC i se
prevede nfiinarea unei capabiliti interimare n acest an. TTIU n cooperare
cu WMD Centre a evaluat utilizarea n scopuri teroriste a armelor i
materialelor CBRN. Se lucreaz la dezvoltarea unei Strategii NATO de
Aprare CBRN i la creterea angajrii partenerilor n activitile legate de
CBRN.
4. Cooperarea cu partenerii:
o rile din Consiliul Parteneriatului euro-atlantic (EAPC). Continuarea
operaionalizrii Planului de aciune al parteneriatului mpotriva terorismului
(PAP-T) reprezint un efort continuu, inclusiv prin nfiinarea unui grup de
lucru informal pe domenii specifice. Au fost nfiinate dou grupuri pilot: unul
pe securitatea frontierelor i unul pe finanarea terorismului;
o Consiliul NATO-Rusia (NRC). Planul de Aciune mpotriva terorismului al
NRC continu s fie un instrument eficient n cooperarea NATO-Rusia n
lupta mpotriva terorismului. Printre progresele nregistrate dup Riga:
conferina despre tacticile i metodologia terorist, lansarea celei de-a doua
faze a proiectului pilot counter-narcotics, activiti Cooperative Airspace
Initiative;
o Comisia NATO-Ucraina (NUC). NATO a sprijinit Ucraina n implementarea
aspectelor contra-terorism n procesul de reform a sectorului de securitate
naional;
o Aprarea antirachet (MD). n 2007 a avut loc un schimb de opinii ntre NAC
i 7 ri MD pe problematica terorismului;
o Iniiativa de Cooperare de la Istanbul (ICI). rile ICI sunt asociate
activitilor NATO n domeniu, de la protecia mpotriva ameninrilor
asimetrice la cursul DAT al NATO i la seminarul PAP-T al EAPC;
o rile de contact particip la activitile NATO legate de terorism, n special
prin programul DAT al CNAD precum i la ateliere organizate n contextul
PAP-T;
5. Cooperarea cu organizaiile internaionale: se desfoar consultri regulate i
cooperare cu ONU i organismele sale afiliate; cooperarea OSCE-NATO se
desfoar prin intensificarea contactelor cu Unitatea de Terorism a OSCE;
6. Planificarea urgenelor civile / managementul consecinelor:
o Planul Civil de Aciune n caz de urgene (Civil Emergency Action Plan)
dezvoltat n format EAPC a fost actualizat i subliniaz cooperarea intens cu
alte organisme NATO i NMA precum i complementaritatea cu organizaiile
internaionale;
o EADRCC continu s dezvolte i s mbunteasc inventarul naional de
capabiliti pentru rspunsul la ameninri CBRN;
7. Diplomaia public. Eforturile de diplomaie public contribuie la o mai bun
nelegere a rolului NATO n lupta mpotriva terorismului i cuprind: interviuri cu
oficialii NATO, utilizarea website-ului NATO i evenimente publice. A fost editat
un DVD asupra rolului NATO n combaterea terorismului. n cadrul summit-ului
de la Bucureti a fost organizat o expoziie cu iniiativele NATO de aprare
mpotriva terorismului.
Politic cuprinztoare NATO la nivel strategic pentru prevenirea proliferrii armelor
de distrugere n mas i aprarea mpotriva ameninrilor CBRN
Reprezint o abordare pragmatic pentru prevenirea acestor ameninri i pregtirea
Alianei pentru eforturile de recuperare n cazul unui atac cu arme de distrugere n mas
sau a unui eveniment CBRN.
Schimbrile care au avut loc n ultimii ani, dup atacurile din 11 septembrie 2001, au dus
la recunoaterea importanei ameninrilor teroriste, a atacurilor asimetrice i la concluzia
c aprarea pasiv nu mai este suficient i trebuiesc rentrite mecanismele active de
neproliferare, descurajare i luarea de msuri noi de aprare.
Principala ameninare pentru Alian n urmtorii 10-15 ani o constituie terorismul i
proliferarea armelor de distrugere n mas (WMD) iar atacurile pot veni din afara
teritoriului euro-atlantic sub forme neconvenionale de atacuri armate i pot folosi arme
de distrugere n mas.
n noiembrie 2007 s-a luat decizia elaborrii unei politici directoare n domeniul WMD i
CBRN, care s duc la transformarea capabilitilor NATO n vederea prevenirii
proliferarii WMD i aprrii mpotriva ameninrilor CBRN.
Cu ocazia summit-ului NATO de la Starsbourg/Kehl, a fost prezentat un document care
vine n sprijinul definitivrii politicii NATO care s integreze conceptele militare cu cele
civil n domeniul aprrii CBRN. Scopul documentului este acela de a identifica noi
concepte i principii politice care s vin n sprijinul celor deja existente, modernizarea
celor din urm, care s traseze o direcie de dezvoltare a transformrii posturii de aprare
CBRN a Alianei, inclusiv a prevenirii proliferrii WMD, avnd n vedere integrarea
eforturilor militare cu cele civile.
Principiile directoare ale politicii de aprare CBRN trebuie s se axeze pe trei direcii:
ameninrile sau atacurile mpotriva teritoriilor NATO sau populaiei; conflictele
regionale; meninerea i aprarea pcii i misiuni umanitare. n acest sens, misiunile
Alianei sunt: de aprare a populaiei i teritoriului; deplasarea i susinerea forelor; i
conducerea de operaii comune. O strategie cuprinztoare va trebui s ia n considerare i
o serie de alte obiective.
n vederea dezvoltrii de strategii i capabiliti care s rspund riscului de proliferare a
WMD, politica NATO de prevenire a proliferrii WMD i aprrii CBRN trebuie s in
cont de: implicaiile pentru Alian a ameninrii sau folosirii WMD mpotriva teritoriului
NATO i a populaiei, a forelor NATO dislocate n teatrele de operaii, a rilor gazd i
partenere i a populaiei acestora sau asupra comunitii internaionale n cazul n care
NATO a fost solicitat pentru sprijin n urma unor acorduri, precum i de aciunile pe care
trebuie s le desfoare Aliana n vederea prevenirii i descurajrii proliferrii WMD.
Aprarea mpotriva atacurilor cibernetice
Politica NATO n domeniul aprrii cibernetice, aprobat n ianuarie 2008, stabilete
principiile de baz i ofer recomandri pentru organismele civile i militare NATO,
precum i pentru membrii NATO, n vederea unei abordri comune i coordonate a
aprrii cibernetice.
Principiile politicii NATO de aprare cibernetic:
Subsidiaritatea: eforturile NATO n domeniul aprrii cibernetice se concentreaz
asupra infrastructurii de comunicaii i informaii (CIS) de importan critic
pentru Alian.
Evitarea duplicrii: NATO va evita duplicarea eforturilor existente la nivel
internaional, regional sau naional.
Securitatea: informaiile legate de protecia infrastructurii CIS critice vor fi
clasificate i utilizate corespunztor.
Rolurile i responsabilitile structurilor i ageniilor NATO n domeniu:
Comisia NATO pentru consultare, comand i control (NC3B) a fost desemnat
ca principala structur responsabil asupra aspectelor tehnice i de implementare a
aprrii cibernetice.
Capabilitatea NATO de Rspuns la Incidentele Informatice NCIRC mecanism
deja existent n cadrul NATO, va fi utilizat i n domeniul aprrii cibernetice.
Conceptul de aprare cibernetic, dezvoltat de Comitetul Militar, Statul Major
Internaional i Statul Major de Consultare, Comand i Control al NATO HQ n 2008
cuprinde:
o definirea misiunilor NATO n domeniul proteciei cibernetice;
o delimitarea responsabilitilor n protecia CIS;
o obiectivele NATO pentru protecia cibernetic;
o interdependena ntre protecia cibernetic i rzboiul electronic.
Ghidul privind cooperarea NATO n domeniul aprrii cibernetice cu naiunile partenere
i organizaiile internaionale aprobat de NAC n iulie 2008 se refer la schimbul de
informaii i criteriile de eligibilitate pentru acordarea sprijinului NATO.
Cadrul de cooperare n domeniul aprrii cibernetice ntre NATO i statele partenere,
dezvoltat n martie 2009, n conformitate cu instruciunile acestui ghid, este un document
politic care urmrete realizarea unei abordri coerente i consistente n cadrul aprrii
cibernetice cu partenerii NATO prin intermediul programelor NATO de cooperare i
parteneriate.
Centrul de Excelen pentru cooperare n domeniul aprrii cibernetice a fost nfiinat la
Tallin n august 2008, n urma semnrii memorandumului de nelegere ntre ACT i
apte state membre (Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Slovacia i Spania).
Centrul va conduce cercetarea i pregtirea n domeniul rzboiului cibernetic i va avea
30 de angajai, din care jumtate sunt specialiti ai rilor sponsori.
Romnia va participa la Centrul de Excelen pentru Cooperare n domeniul Aprrii
Cibernetice de la Tallin cu un reprezentant on site ncepnd cu anul 2010.
Aprarea antirachet NATO (MD - Missile Defence)
Cadru general: Iniiativa MD NATO reprezint rspunsul aliat la ameninarea tot mai
accentuat a rachetelor balistice, ameninare generat de eforturile unor naiuni de a-i
dezvolta arme de nimicire n mas i capaciti de transport la int cu raz tot mai mare
de aciune. Parte a unui set amplu de msuri, iniiativa vizeaz dezvoltarea unor sisteme
active de aprare care s completeze msurile politice, diplomatice i de descurajare a
ameninrilor balistice.
Iniiativa MD vizeaz aprarea teritoriului i centrelor populate NATO mpotriva
atacurilor provenind din patru scenarii de risc.
Studiul de fezabilitate finalizat n 2006 a relevat
faptul c aprarea teritoriului NATO mpotriva
rachetelor provenind din aceste scenarii este fezabil.
Arhitectura sistemului MD se bazeaz pe capaciti de detecie, urmrire i intercepie
(sisteme radar + rachete interceptoare), dispuse n diferite locaii de pe glob i integrate
ntr-un sistem de comand-control.
Opiunile arhitecturale ale viitorului sistem MD NATO sunt construite pe nucleul
reprezentat de componenta european a sistemului MD SUA, component aflat n faza
de proiect i care acoper o mare parte a teritoriului european
27
.
Dezvoltarea iniiativei: Dificultile negocierilor pe subiectul MD rezid n viziunile
diferite ale naiunilor privind rolul sistemului, locul acestuia n cadrul mai amplu al
capabilitilor aliate, modalitile de finanare, procedurile de comand i control.
Pe baza principiilor indivizibilitii securitii i solidaritii aliate, statele membre au fost
de acord cu extinderea acoperii antirachet la ntreg teritoriul NATO, n
complementaritate cu sistemul SUA. Analiza opiunilor arhitecturale a scos n eviden
necesitatea dozrii eforturilor n funcie de iminena ameninrilor, implicaiile
operaionale i financiare.
Interesele diferite ale aliailor au condus la o negociere dificil a iniiativei. Poziiile
exprimate au revelat c interesul pentru un sistem MD NATO variaz n funcie de
locaia naiunilor fa de scenariile de risc, gradul de acoperire oferit de sistemul SUA,
deinerea unor sisteme antirachet proprii, perspectiva contribuiilor financiare pentru
dezvoltarea sistemului MD NATO dar i relaiile cu statele non-NATO.
La Summit-ul de la Bucureti s-a reuit coagularea consensului i a fost adoptat decizia
politic de acoperire integral a teritoriului aliat prin dezvoltarea unor opiuni pentru o
arhitectur MD NATO cuprinztoare, complementar proiectului MD SUA.
Perspectiva costurilor (financiare, politice i strategice) asociate unui sistem cu un nivel
de ambiie ridicat a cauzat o focalizare mai atent pe modalitile de implementare a
dezideratului acoperirii cuprinztoare. La Strasbourg-Kehl naiunile au reafirmat

27
Componenta european a MD SUA include: un sistem radar n Marea Britanie (dezvoltat anterior), un radar n Cehia
i un sistem de 10 rachete de interceptare n Polonia. ntregul proiect, lansat n 2007, prevede finanare american
integral, i, n corelare cu elementele deja instalate n diferite locaii de pe glob, rspunde nevoilor de securitate ale
continentului nord-american.
concluziile rezultate la Bucureti dar s-au exprimat n favoarea unei abordri bazate pe
prioriti, lund n considerare nivelul de iminen i de acceptabilitate a riscurilor.
n prezent, pentru implementarea deciziilor de la Strasbourg-Kehl, eforturile sunt
distribuite pe diferite paliere de lucru, analizele urmnd s se focalizeze pe scenariile
operaionale posibile, consecinele interceptrilor (reziduuri i efecte), implicaiile
adaptrii programului ALTBMD (aprarea antirachet a forelor din teatrele de operaii)
i definirea unor alternative arhitecturale pe baza ameninrilor celor mai probabile.
Perspective: Amploarea proiectului MD NATO va presupune un efort de negociere
consistent, orientat pe identificarea unei arhitecturi optime, care s rspund n acelai
timp cerinelor unei acoperiri ct mai extinse dar cu un nivel al costurilor ct mai limitat.
Evoluia de pn n prezent a negocierilor pe subiectul MD a reliefat faptul c, pentru
realizarea consensului, obiectivele stabilite trebuie s aib un nivel de ambiie nu foarte
ridicat, naiunile prefernd o abordare pragmatic, orientat pe identificarea gradual a
elementelor de consens, evitarea blocajelor i asigurarea condiiilor pentru negocieri
ulterioare.
Pe termen lung, majoritatea naiunilor se vor poziiona n favoarea avansrii iniiativei
ctre o soluie arhitectural care, dei nu ofer iniial acoperire cuprinztoare, va permite
avansarea proiectului, focalizndu-se pe ameninrile cele mai probabile la acest moment.
Aceast soluie nu va exclude ns posibilitatea adaptrii sistemului la evoluiile
ameninrilor, arhitectura iniial, construit pe criterii de eficien, putnd fi folosit ca
baz pentru o dezvoltare incremental ulterioar a sistemului, atingnd astfel dezideratele
de la Bucureti.
Poziia Romniei: Romnia nu dispune n prezent de capabiliti de aprare mpotriva
rachetelor balistice iar interesele de securitate n domeniul MD nu pot fi asigurate
exclusiv prin efort naional. Participarea Romniei n cadrul iniiativei MD NATO are la
baz interesul pentru conectarea la eforturile aliate, dezvoltarea unui sistem MD aliat i
asigurarea acoperirii ntregului teritoriu naional. Alturi de alte ri din sud-estul NATO,
Romnia este unul din principalii susintori ai iniiativei MD n sensul extinderii
acoperirii la ntreg teritoriul NATO.

ALTE SUBIECTE AFLATE PE AGENDA TRANSFORMRII
Creterea profilului NATO i asigurarea relevanei sale
Recent Consiliul Nord-Atlantic a agreat o serie de msuri menite s creasc profilul
NATO ntre aliai, contribuind astfel la demonstrarea capacitii sale de a face fa
provocrilor noului mediu de securitate. Aceste propuneri specifice, care se refer printre
altele la expertiza geografic i regional a Structurii de Comand NATO, exerciii i
pregtire, precum i diplomaia public, vor fi implementate n contextul activitilor
aflate n desfurare.
La baza acestei iniiative se afl un non-paper al Norvegiei, care s-a dorit a fi o
contribuie a acestei ri la elaborarea Declaraiei pentru Securitatea Alianei, adoptat la
summitul aniversar de la Strasbourg/Kehl. Ea a coninut o serie de recomandri menite s
ntreasc relevana Alianei i s menin sprijinul public pentru operaiunile pe care
aceasta le desfoar att pe teritoriul aliat ct i la periferia acestuia.
Astfel, Norvegia consider c o mare parte dintre provocrile de securitate contemporane
trebuie s-i gseasc soluiile prin aciuni desfurate n afara teritoriului NATO. Dei n
esen provocrile de securitate sunt aceleai pentru toi membri, se constat existena
unor particulariti regionale. Printre riscurile principale enumerate se afl: terorismul,
proliferarea armelor de distrugere n mas, instabilitatea, conflictele regionale, precum i
ntreruperile n aprovizionarea cu unele resurse vitale.
De asemenea, Norvegia susine acordarea unei atenii mrite preocuprilor de securitate
ale membrilor NATO. Norvegia, de exemplu, are un interes special cu privire la nordul
extrem, inclusiv n ce privete relaiile cu Rusia n aceast zon. Trebuie s continue
dezvoltarea capabilitilor expediionare, acestea putnd fi utilizate att n afara
teritoriului NATO ct i ntre graniele aliate.
Principalele recomandri norvegiene se refer la: flexibilizarea i eficientizarea structurii
de comand aliate, mbuntirea nivelului de expertiz regional i crearea unui sistem
de avertizare comun, afilierea comandamentelor naionale ntrunite la comandamentele
NATO; creterea rolului NATO n desfurarea antrenamentelor i exerciiilor;
implicarea mai accentuat a ACT reforma sectorului de securitate din rile partenere.
O importan deosebit trebuie acordat nivelului sprijinului popular de care depinde
legitimitatea Alianei. Creterea profilului NATO prin msuri de diplomaie public, va
contribui la ntrirea parteneriatului transatlantic, contribuind la ntrirea forei i
relevanei organizaiei.
Dezvoltarea capabilitilor care prezint interes pentru NATO i UE
Cadrul general: Cooperarea instituionalizat ntre NATO i UE n domeniul
capabilitilor este fundamentat de adoptarea n cadrul celor dou organizaii, n 2003,
a documentului cadru de cooperare EU and NATO: Coherent and Mutualy Reinforcing
Capability Requirements.
Acest document identific urmtoarele domenii de cooperare:
o Abordarea coerent i sprijinul reciproc n mbuntirea capabilitilor;
o Elaborarea unor standarde durabile;
o Stabilitatea i transparena proceselor de planificare a aprrii NATO i UE;
o Modaliti de lucru ale Grupului NATO UE n domeniul capabilitilor.
De asemenea, documentul stabilete nfiinarea Grupului NATO-UE n domeniul
capabilitilor (NATO-EU Capability Group), ca principal forum de discuii la nivel
strategic ntre cele dou organizaii, va asigura transparena i coerena dezvoltrii de
capabiliti i complementaritatea dezvoltrii de capabiliti necesare celor dou
organizaii.
La Summit-ul de la Riga, efii de stat i de guvern au agreat necesitatea dezvoltrii
suplimentare a cooperrii NATO UE n domeniul capabilitilor. n acest context, la
nivelul NATO a fost demarat un proces de analiz a relaiilor existente ntre cele dou
organizaii n vederea definirii unui cadru extins i flexibil de cooperare.
Situaia actual: Discuiile din cadrul Grupului de lucru NATO-UE tind s se concentreze
mai mult pe schimbul de informaii dect pe armonizarea eforturilor, activitatea
desfurat n anumite domenii (iniiativa privind disponibilitatea elicopterelor i
iniiativa de contracarare a dispozitivelor explozive improvizate) desfurndu-se
transparent i complementar. Aliana consider c se poate aduga un plus de valoare
activitii Grupului prin organizarea de reuniuni pe o anumit tematic i crearea de sub-
grupuri.
Dei cadrul de cooperare instituionalizat permite o cooperare mai larg, la momentul
actual, cooperarea NATO-UE n domeniul capabilitilor s-a meninut la un nivel sczut,
motivat n special de poziia Turciei care nu accept avansarea relaiei NATO-UE,
dincolo de cadrul de cooperare agreat (acordurile Berlin Plus).
Reuniunile NATO-EU Capability Group se limiteaz la consultri i schimb de informaii
pe diferite proiecte n derulare la nivelul NATO i UE. Trebuie remarcat, totui, lrgirea
ariei tematice de interes, fa de cele 6 domenii iniiale (medical, transport aerian i
maritim strategic, aprare NBC, sisteme UAV i realimentare n aer).
Consultrile i informrile au fost extinse i la domenii precum: sisteme software defined
radio; sisteme de protecie a forelor; aprare CBRN; dezvoltri n cadrul NRF, respectiv
EU Battlegroups; sisteme de combatere a dispozitivelor explozive improvizate; NNEC i
asigurarea superioritii informaionale; capaciti de rspuns la ameninri de tip WMD;
supraveghere maritim.
Securitatea energetic
Pornind de la convingerea c experiena, structurile i capabilitile militare ale Alianei
pot contribui la eforturile internaionale de combatere a atacurilor asupra cilor de
transport a resurselor energetice sau n caz de dezastre naturale, NATO a demarat
demersuri privind definitivarea rolului su n domeniu.
Raportul privind Rolul NATO n securitatea energetic notat la Summit-ul NATO de la
Bucureti, identific principiile care guverneaz abordarea NATO n domeniu i
recomandrile pentru activitile ulterioare. NATO se va angaja n urmtoarele domenii:
o schimbul i coroborarea informaiilor ntre aliai i cu partenerii;
o proiectarea stabilitii prin parteneriate i programe sau prin desfurarea de fore
care s conduc misiuni;
o sprijinirea gestionrii consecinelor se poate avea n vedere i implicarea altor
organizaii internaionale, companii private sau realizarea unor contribuii la
iniiativele de parteneriat;
o cooperare internaional i regional avansat prin promovarea dialogului i
programelor de asisten (discutarea aspectelor regionale de securitate energetic
n cadrul unor conferine i seminarii cu participarea organizaiilor internaionale,
a partenerilor NATO i a sectorului privat);
o acordarea de sprijin pentru protecia infrastructurii energetice critice.
Documentul descriptiv privind rolul NATO n domeniul securitii energetice, aprobat de
SPC
28
n iulie 2008 este folosit pentru informarea partenerilor NATO
29
, precum i a
actorilor internaionali i a sectorului privat n vederea intensificrii dialogului i
mbuntirii schimbului de informaii.
Raportul care monitoriza progresul realizat n domeniul securitii energetice prezentat la
summit-ul aniversar de la Strasbourg-Kehl conine urmtoarele recomandri:
o continuarea implementrii recomandrilor aprobate la summit-ul de la Bucureti;
o actualizarea evalurilor riscurilor i ameninrilor la adresa securitii energetice,
inclusiv a riscurilor provenite din piraterie;
o SPC va pregti un raport consolidat asupra progresului realizat n implementarea
rolului NATO n securitatea energetic pn la summit-ul urmtor i un raport
interimar asupra progresului realizat pn la reuniunea minitrilor de externe din
decembrie 2009.
Implicaiile crizei financiare asupra bugetelor aprrii
Provocrile actuale ale mediului financiar internaional au condus la introducerea tot mai
frecvent a subiectului crizei financiare pe agendele de securitate ale statelor membre
NATO.
Majoritatea aliailor au agreat evaluarea potrivit creia impactul crizei financiare va fi
resimit, n egal msur, i de alocaiile bugetare pentru aprare. Efectele acestei situaii
se resimt deja, o serie de state membre fiind nevoite s fac o serie de ajustri n ceea ce
privete modul n care este repartizat bugetul alocat. Principalele domenii afectate sunt
cheltuielile de personal i investiiile. La nivel aliat se detaeaz Polonia care a fost

28
Comisia Politic la nivel nalt - comitetul principal cu responsabiliti n domeniul securitii energetice
29
EAPC, MD, ICI i a statelor de contact
nevoit s reduc cu aproximativ 50% cheltuielile de investiii. Exist i cazuri fericite,
precum Norvegia, care nu a nregistrat, pn n prezent, probleme n ceea ce privete
nivelul bugetului alocat.
Dei exist perspectivele unei tendine generale de reducere a bugetelor de aprare, pn
n prezent angajamentele operaionale ale statelor membre nu au fost afectate, ceea ce
conduce la ipoteza c deficitele de resurse financiare vor trebui s fie suportate din zona
nzestrrii. Implicaiile acestei abordri se vor regsi n ceea ce privete derularea
programelor NATO, fiind posibile ntrzieri ale diferitelor etape de derulare a acestora.
Aceast situaie poate genera efecte nedorite n ceea ce privete procesul de planificare
aliat, neputnd fi exclus varianta amnrii ntregului ciclu de analiz a aprrii ale crui
rezultate ar trebui prezentate cu prilejul reuniunii minitrilor aprrii din iunie a.c.
Cu toate acestea, unii aliai apreciaz c nu trebuie adoptat o atitudine mult prea
pesimist n aceast etap. Nivelul bugetelor aprrii n Europa nu a fost dintre cele mai
mari, cel puin n ultimii 10 ani. Efectele crizei sunt resimite mult mai puternic de alte
sectoare, aprarea fiind n majoritatea statelor membre finanat la nivele minime.
Este evident faptul c amplificarea crizei financiar-economice va genera necesitatea
adoptrii unor msuri de austeritate. Acestea vor trebui s vizeze: prioritizarea
programelor viznd dezvoltarea de capabiliti, efectuarea unor decizii strategice viznd
att nivelul de angajare (ex. Kosovo) ct i angajamentele operaionale per se (ex.
combaterea pirateriei), creterea interoperabilitii n operaii care poate conduce la
optimizarea cheltuielilor de nzestrare i, implicit, s contribuie la creterea gradului de
utilizare i dislocare a forelor puse la dispoziie pentru operaii, evitarea duplicrilor la
nivelul planificrii operaionale, una dintre opiuni fiind reluarea procedurilor de
planificare comun operaional, utilizat pn la nceputul anilor 90, accelerarea
procesului de reform a NATO HQ, n special din perspectiva reducerii duplicrilor i
redundanelor de natur instituional, reprezint una dintre msurile necesare, pasibil s
genereze efecte benefice n ceea ce privete diminuarea costurilor de funcionare.

Implicaiile crizei financiare asupra angajamentelor Romniei la NATO
O analiz a resursele financiare alocate Ministerului Aprrii Naionale prin Legea
bugetului de stat pe anul 2009 i proieciile pentru perioada 2010-2012 relev faptul c
fondurile alocate permit att plata cotizaiilor i contribuiilor fa de NATO ct i
participarea la misiuni n afara teritoriului statului romn n conformitate cu
angajamentele asumate;
n ceea ce privete respectarea celorlalte angajamente fa de NATO, n prezent, se afl n
derulare un proces de analiz care va evidenia influena resurselor financiare asupra
termenelor de asumare a angajamentelor avnd la baz o posibil prioritizare a
programelor de nzestrare care contribuie la realizarea Obiectivelor Forei 2008.

Proiecia bugetar pentru perioada 2009-2012:
Total
Detalii 2009 2010 2011 2012
Buget M.Ap.N
conf. Legii
bugetului de stat
7.651.916 8.120.571 11.178.892 11.837.073
Procent din PIB
(*)
1,32% 1,23% 1,50% 1,41%
* PIB conform Proieciei principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada
2008 -2013, prognoza interimar, 19 ianuarie 2009.
Dei proiecia bugetar prevede un procent inferior comparativ cu nivelul asumat de
Romnia fa de NATO (2,38%), cadrul legal existent ofer mecanismele necesare pentru
asigurarea resurselor financiare (angajarea de credite) pentru susinerea angajamentelor i
finanarea programelor de nzestrare.
CONCLUZII
Schimbare i continuitate
n contextul transformrii politice a Europei, transformarea NATO acioneaz ca un
catalizator al schimbrii pozitive. Summit-urile NATO au aratat ct de strns este legat
evoluia Alianei de maturizarea Europei ntr-o zon democratic i de securitate
indivizibil. Astfel, summit-ul de la Londra din 1990 a declarat Rzboiul Rece ncheiat i
a ntins o mn prietenoas estului. La Roma, n 1991, au fost definite un nou NATO i
un nou Concept Strategic. Summit-ul de la Bruxelles, din 1994, a conferit noului NATO
o agend concret, inclusiv o posibil lrgire i noi mecanisme de cooperare n domeniul
securitii n ntreg spaiul euro-atlantic.
n 1997 a fost instituionalizat relaia NATO-Rusia, iar la summit-ul de la Madrid din
acelai an au fost invitai trei noi membri
30
i a fost cooptat Ucraina. La Washington, n
1999, a fost analizat experiena Alianei n managementul crizelor din Balcani i a fost
alctuit un nou Concept Strategic care a adugat management crizelor i parteneriatele la
misiunea principal a NATO de aprare colectiv. La Summit-ul de la Praga din 2002,
nc apte ri au fost invitate s adere la NATO
31
, iar Organizaia s-a transformat
substanial pentru a rspunde la noile provocri la adresa securitii din secolul XXI, n
special terorismul. Summit-ul de la Istanbul, din 2004, a reafirmat angajamentul NATO
de a construi pacea n Afganistan i a deschis un nou capitol al cooperrii cu rile din
Orientul Mijlociu
32
.
Summit-ul de la Riga din noiembrie 2006 a continuat procesul de transformare a
capabilitilor militare NATO pentru a adapta Aliana la mediul de securitate versatil:
declararea capacitii deplin operaionale pentru Fora de Rspuns a NATO, aprarea
antirachet. A fost aprobat Directiva Politic General pentru a asigura cadrul pentru
transformarea militar a Alianei.
La summit-ul de la Bucureti din 2008 a fost evideniat rolul NATO ca nucleu al unor
coaliii mai largi un instrument politico-militar flexibil aflat n serviciul naiunilor
membre dar i al comunitii internaionale mai largi. Dup declararea unilateral a
independenei Kosovo, KFOR i continu misiunea n Kosovo pe baza rezoluiei 1244 a
Consiliului de Securitate al ONU n scopul asigurrii unui mediu sigur pentru toi
oamenii din Kosovo.
Cu privire la dezvoltarea capabilitilor pentru a rspunde la provocrile curente la adresa
securitii, a fost adoptat Politica NATO de aprare cibernetic i a fost definit rolul

30
Republica Ceh, Ungaria i Polonia
31
Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romnia, Slovacia i Slovenia
32
Iniiativa de Cooperare de la Istanbul
NATO n domeniul securitii energetice. n domeniul aprrii antirachet, aliaii au
agreat, n spiritul indivizibilitii securitii, construirea unui sistem complementar celui
american. Politica de parteneriat va fi continuat i mbuntit pentru a corespunde
necesitilor partenerilor euro-atlantici i pentru a-i ncuraja s vin n ntmpinarea
provocrilor la adresa securitii.
A fost continuat dialogul cu Rusia n cadrul Consiliului NATO-Rusia prin analizarea
progresului n numeroase domenii de cooperare politic: lupta mpotriva terorismului,
urgenele civile i aprarea antirachet n teatru i a fost ncheiat un acord pentru
tranzitului echipamentelor nemilitare ISAF pe teritoriul Federaiei Ruse.
Reuniunile la nivel nalt au contribuit la transformarea NATO dintr-o Alian static ntr-
un agent dinamic al schimbrii. ntr-o lume care devine mai mic i mai interdependent,
definirea interesului naional ca securitate a teritoriului naional nu mai este suficient.
Comunitatea transatlantic trebuie s i asume responsabilitatea de a aciona oriunde este
necesar pentru a preveni terorismul sau pentru a acorda ajutor umanitar. Evoluia NATO
dup sfritul Rzboiului Rece a fost inspirat de aceast definiie a securitii. Aceast
evoluie va continua, cu noi capabiliti, dialog intensificat, mai muli parteneri, noi relaii
cu alte instituii i noi membri
33
.
Summitul aniversar de la Strasbourg/Kehl a fost unul de mare ncrctur simbolic,
datorat att momentului aniversar, ct i organizrii, pentru prima dat n istoria
Alianei, a evenimentului de ctre dou state n comun, experesie a unitii i solidaritii
aliate. El a marcat revenirea Franei n cadrul structurilor militare aliate, din care aceasta
se retrsese n 1966.
De asemenea, cu prilejul acestui eveniment, a fost desemnat noul Secretar General al
NATO n persoana premierului danez Anders Fogh Rasmussesn, care va prelua mandatul
la 1 august 2009.
Summitul NATO de la Strasbourg/Kehl a continuat pe linia politic vizionar impus la
Summitul de la Bucureti, n ceea ce privete promovarea n context NATO a unor

33
Cf., Jaap de Hoof Scheffer, Reflecii asupra Summit-ului de la Riga, NATO Review, winter issue, 2006
subiecte de maxim importan i interes strategic, cur ar fi Balcanii de Vest, relaia
NATO cu ONU i cu UE, relaiile cu Ucraina i Georgia.
Urmtorul summit NATO va fi organizat n 2010, n Portugalia, prilej cu care se are n
vedere, n principiu, adoptarea noului Concept Strategic.
Pe msur ce natura ameninrilor cu care statele aliate se confrunt se schimb dar i
felul n care NATO le face fa, valorile pe care Aliana le apr rmn aceleai. NATO
ofer cadrul transatlantic de dialog pentru a face fa provocrilor la adresa securitii,
cuplnd Europa i SUA, balansnd o multitudine de interese. Mai mult dect att, pe
msur ce Aliana evolueaz de la a fi un scut pentru aprare colectiv la rolul de
manager al securitii ntr-un sens mai larg, ea a devenit o comunitate de valori ca
democraia, aprarea drepturilor omului dar i o comunitate de interese.
BIBLIOGRAFIE

CRI:
Manualul NATO 2006, NATO Office of Information and Press, 1110 Bruxelles,
Belgium
Alliance Reborn: An Atlantic Concept for the 21st Century. The Washington
Project, D. Hamilton, C. Barry, H. Binnendijk, S. Flanagan, J. Smith, J.
Townsend, Februarie 2009
SURSE INTERNET:
Web site-ul NATO: www.nato.int
Web site-ul Adunrii Parlamentare NATO: www.nato-pa.int
Web site-ul Colegiului NATO din Roma: www.ndc-nato.int
Web site-ul Colediului Naional de Aprare din Washington: www.ndu.edu










7.Organizaii regionale europene

1. Organizatia pentru Securitate si Cooperare n Europa (OSCE) a aparut
n anii '70, initial sub numele de Conferinta pentru Securitate si Cooperare n Europa.
Cunoscuta ulterior drept "procesul de la Helsinki", CSCE a constituit un forum de dialog
si negocieri multilaterale intre Est siVest.
Istoria CSCE se mparte n doua perioade:
a. ntre anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki si, respectiv, a Cartei de la
Paris pentru o noua Europa), n care CSCE a functionat ca un proces de conferinte si
reuniuni periodice.
b. Evolutiile pe planul securitatii europene aparute n anii 90 au impus schimbari
fundamentale att n ceea ce priveste structura si caracterul institutional al procesului
nceput la Helsinki, ct si rolul acestuia. Conferinta la nivel nalt de la Budapesta, 1994, a
hotart adoptarea denumirii de Organizatie pentru Securitate si Cooperare n Europa
(OSCE).
n prezent, OSCE cuprinde 56 de state din zona ce se ntinde de la Vancouver pana la
Vladivostok, incluznd toate statele europene, SUA, Canada si toate republicile din fosta
URSS. Toate statele membre au statut egal, iar regula de baza n adoptarea deciziilor este
consensul.
OSCE, asemeni altor structuri de securitate regionala, a cunoscut transformari
substantiale, ca urmare a faptului ca a devenit tot mai evident ca nici o institutie
europeana nu-si poate asuma de una singura gestionarea ntregului complex de probleme
cu care se confrunta continentul. n etapa actuala, OSCE se afla n faza de definire a
identitatii de securitate europeana, bazata pe patru elemente: geopolitic, functional,
normativ si operational. Avantajele OSCE n aceasta privinta rezida in: abordarea
atotcuprinzatoare a securitatii (militara, politica, economica si umana); participarea, pe
baza de egalitate, a tuturor tarilor participante; principii, norme, valori si standarde
comune; instrumente, mecanisme si experienta unica n domeniul diplomatiei preventive.
Datorita capacitatii si experientei sale unice n domeniul diplomatiei preventive,
prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor; consolidarii respectarii drepturilor omului, a
democratiei si statului de drept si promovarii tuturor aspectelor societatii civile, OSCE va
continua sa joace un rol important n promovarea unui spatiu comun de securitate. Ea va
contribui la consolidarea ncrederii n domeniul militar si promovarea securitatii prin
cooperare.
III.Scurt istoric
Originile OSCE au aparut n anii 1950, odata cu ideea convocarii unei conferinte general-
europene pentru securitate. Eforturile pentru realizarea acestei idei - intensificate intr-o
perioada caracterizata drept "destindere n relatiile Est-Vest", cnd o politica de
"acomodare ntre state avnd interese divergente" era preferabila razboiului - au cuprins
un proces ndelungat si complex de actiuni desfasurate n diferite foruri sau de diferite
grupuri de tari. Un rol deosebit n cadrul acestor actiuni au jucat tarile mici si mijlocii,
printre care si Romnia. Conferinta era vazuta de unii ca o cale pentru a depasi divizarea
Europei rezultata dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar de altii - pentru a consacra
status-quo-ul postbelic. Oricum, mesajul principal al celor care au actionat pentru
convocarea ei a fost "asigurarea securitatii printr-o politica de deschidere".
Aceste eforturi au dus la convocarea, la 22 noiembrie 1972, la Dipoli (lnga Helsinki), a
reprezentantilor statelor europene, SUA si Canadei, pentru consultari n vederea
pregatirii Conferintei. Consultarile multilaterale pregatitoare s-au prelungit pana la 8
iunie 1973, iar rezultatele acestora au fost cuprinse n Recomandarile finale de la Helsinki
(Cartea bleu), adoptate de catre ministrii de externe ai statelor participante . Acestea au
stat la baza negocierilor propriu-zise ale Conferintei pentru securitate si cooperare n
Europa, conceputa, initial a se desfasura n trei faze: a) la nivel de ministru de externe; b)
la nivel de experti; c) la nivel nalt. La 18 septembrie 1973, la Geneva, expertii statelor
participante au nceput activitatea de elaborare a Actului Final, care a durat pna n vara
anului 1975.
La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat, la nivel nalt, Actul Final al Conferintei
pentru securitate si cooperare n Europa, cunoscut si sub denumirea de acordurile de la
Helsinki. Cuprinznd principiile de baza (decalogul de principii) care guverneaza relatiile
dintre statele participante si atitudinea guvernelor respective fata de cetatenii lor, precum
si prevederi de cooperare n diferite domenii, Actul Final a pus bazele viitoarei evolutii a
procesului CSCE. Documentul nu contine obligatii juridice, ci politice, mpartite n trei
mari categorii (cunoscute, initial, sub denumirea de "cosuri", iar ulterior "dimensiuni"):
a. probleme privind aspectele politico-militare ale securitatii n Europa;
b. cooperarea n domeniul economic, tehnico-stiintific si al mediului nconjurator;
c. cooperarea n domeniul umanitar si alte domenii.
d. un al patrulea capitol - Urmarile CSCE - se refera la reuniuni si actiuni de continuare a
procesului nceput.
In anii '70 si '80, asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad (1977-1978), Madrid (1980-
1983), Stockholm (1983-1986) si Viena (1986-1989). Ele au fost marcate de evolutiile
sinuoase ale climatului politic international, n special de confruntarile ideologice intre
Est si Vest, precum si de raporturile tensionate dintre SUA si URSS.
Carta de la Paris, semnata la nivel nalt n noiembrie 1990, a marcat un punct de cotitura
n istoria CSCE deschiznd calea transformarii sale ntr-un forum institutionalizat de
dialog si negocieri, cu o structura operationala. Fiind prima Conferinta la nivel nalt dupa
adoptarea Actului Final de la Helsinki, Summit-ul CSCE de la Paris a deschis o pagina
noua n raporturile dintre statele europene, punndu-se oficial capat razboiului rece si
fiind adoptate documente de importanta majora n domeniul dezarmarii - Tratatul privind
reducerea armelor conventionale n Europa, Declaratia statelor membre ale NATO si ale
Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta, Acordul
asupra unui pachet de masuri de crestere a ncrederii si securitatii (Documentul de la
Viena - 1990). Carta de la Paris pentru o noua Europa pune bazele institutionalizarii
procesului CSCE prin ntlniri regulate la nivel nalt (din doi n doi ani), reuniuni ale
ministrilor de externe si ale Comitetului naltilor Functionari. Sunt create, totodata,
Secretariatul permanent (cu sediul la Praga), Centrul pentru Prevenirea Conflictelor
(Viena) si Biroul pentru Alegeri Libere (Varsovia). A fost definit obiectivul edificarii
unei Europe a democratiei, pacii si unitatii, constnd n asigurarea securitatii, dezvoltarea
unei cooperari largi ntre toate statele participante si promovarea drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului.
Un nou impuls pentru actiune concertata n cadrul OSCE a fost dat de Conferinta la nivel
nalt de la Helsinki, 1992. Documentul adoptat cu acea ocazie - Declaratia de la Helsinki,
denumita simbolic "Sfidarile schimbarii" - contine prevederi viznd ntarirea contributiei
si rolului CSCE n asigurarea drepturilor omului, gestionarea crizelor si tensiunilor.
Documentul prevede asumarea unui rol activ al CSCE n alerta timpurie, prevenirea
conflictelor si gestionarea crizelor. Noul instrument - naltul Comisar pentru Minoritati
Nationale - este nsarcinat sa se ocupe, intr-o faza ct mai timpurie, de tensiuni etnice
care pot escalada ntr-un conflict. Tot prin Documentul de la Helsinki, 1992, a fost creat
un nou organ - Forumul de Cooperare n domeniul Securitatii, - care se ntruneste, la
Viena, pentru a se consulta si negocia masuri concrete viznd ntarirea securitatii si
stabilitatii n regiunea euro-atlantica.



2. Contribuia OSCE la gestionarea crizelor politico-militare

OSCE, fosta Conferin asupra Securitii i Cooperrii n Europa (CSCE) era, la nceput
un proces de consultare politic la care participau ri din Europa, Asia Central i
America de Nord. A devenit organizaie ncepnd cu 1995. Originile OSCE au aprut
prin anii 1950 odat cu ideea convocrii unei Conferine general-europene pentru
securitate. Punctul de cotitur n evoluia CSCE l reprezint Conferina la nivel nalt de
la Paris, din 19-21.11 1990, care marcheaz trecerea de la un sistem de ntlniri periodice
la o organizaie internaional cu caracter permanent. La 19 iunie 1991, Consiliul
minitrilor Afacerilor Externe, la prima sa reuniune inut la Berlin, iniia un mecanism
de consultare i cooperare destinat s fac fa situaiilor de criz n zona CSCE. Acest
mecanism a fost declanat n cazul situaiei din fosta Iugoslavia i n cea din Nagorno-
Karabah. La reuniunea de analiz de la Helsinki , ce a avut loc la 09.07 1992, efii de stat
i de guvern au adoptat Declaraia intitulat Provocrile schimbrii. Acest document
reflect acordul asupra crerii unui post de nalt Comisar pentru minoritile naionale
care are sarcina de a interveni n faza nceptoare n tensiunile etnice, precum i asupra
elaborrii unei structuri de alarmare rapid, de prevenire a conflictelor i gestionare a
crizelor. Tot atunci statele interesate au semnat Actul de ncheiere a negocierilor asupra
efectivelor forelor convenionale n Europa care instaura o limitare a efectivelor militare.
CSCE a ntreprins misiuni de anchet, de raporturi sau de supraveghere n Kosovo,
Sandjak, Voievodina, Skopje, Georgia, Estonia, Tadjikistan, Moldova, Letonia, Nagorno-
Karabah, Cecenia .a.
n septembrie 1992 au nceput s funcioneze misiuni de ajutor n Albania, Bulgaria,
Croaia, n fosta Republic Iugoslav a Macedoniei, n Romnia i Ungaria, pentru
aplicarea sanciunilor aprobate de ONU mpotriva Republicii Federative a Iugoslaviei
(Serbia i Muntenegru).
Ultima reuniune la nivel nalt a OSCE s-a desfurat n 18-19.11 1999 la Istambul. Cu
acest prilej s-a adoptat Carta Securitii Europene prin care efii de state i de guverne
membre OSCE i-au declarat angajamentul ferm fa de o zon liber, democrat i mai
integrat a OSCE. S-a convenit:
s se adopte Platforma Securitii Comune cu scopul de a ntrii cooperarea dintre OSCE
i alte organizaii i instituii;
s se creeze echipa de asisten de specialitate i cooperare rapid privind operaiile
ample de campanie cu civili;
s se extind capacitatea de a desfura activiti nrudite cu ale poliiei;
s se nfiineze un centru de operaii cu scopul de a planifica i disloca operaiile de
campanie ale OSCE;
s se consolideze procesul de consultri n cadrul OSCE prin nfiinarea unui comitet de
pregtire subordonat Consiliului Permanent.
Totodat, participanii au hotrt ca preedinia OSCE pentru 2001 s revin Romniei.
Obiectivul principal al OSCE l reprezint diplomaia preventiv. Aciunea i demersurile
diplomaiei preventive vizeaz n principal dou tipuri de conflicte previzibile: cele
imediate, pe termen scurt i conflictele pe termen lung. O prevenire durabil a
conflictelor n Europa nu poate fi conceput dect pe termen lung, ntruct o asemenea
aciune vizeaz implicit instaurarea unei democraii viabile, crearea unui climat de
ncredere ntre populaie i cei care o guverneaz, instituirea de structuri pentru
promovarea drepturilor omului, respectarea minoritilor. Diplomaia preventiv are n
vedere i tranziia panic de la un sistem economic centralizat spre economia de pia.
OSCE, fr s dispun de mijloacele materiale suficiente, a creat o serie de structuri i
mecanisme care i permit teoretic s se angajeze activ n diplomaia preventiv, pe de o
parte, iar pe de alt parte, influena i capacitatea sa sunt limitate de opiunile statelor
pentru o metod sau alta, de reapariia sferelor de influen i de ali factori.
Ca un instrument de diplomaie preventiv a fost conceput funcia de nalt Comisar
pentru minoriti naionale care s permit declanarea unei alarme timpurii sau
ntreprinderea unei aciuni rapide pentru a mpiedica transformarea unor tensiuni privind
minoritile, ntr-o situaie conflictual. Printre succesele obinute pot fi menionate :
prevenirea escaladrii tensiunii n legtur cu minoritatea greac din Albania n 1994,
mbuntirea relaiilor interetnice n Letonia i Estonia, aciunea de catalizator n
semnarea Tratatului romno-ungar din 1996, iniierea unor soluii privind statutul
Crimeei n cadrul Ucrainei, sprijin n gsirea unei soluii de compromis n privina
nvmntului n limbile minoritilor n ara noastr
34
.
OSCE nu este numai o comunitate de valori ci i o comunitate de responsabiliti,
ajutorul acordat altor state participante fiind o ndatorire moral ct i una politic.
Romnia i Organizaia pentru Securitate i Cooperare n Europa
Pentru Romnia - ar central-european, care dup cel de-al doilea rzboi
mondial s-a aflat n sfera de influen sovietic - CSCE/OSCE a constituit unicul for pan-
european de dialog politic, un cadru indispensabil pentru examinarea problemelor de
securitate, n condiii de egalitate cu toate celelalte state participante.

34
Max Van der Stoel ( discurs inut de naltul comisar pentru minoriti naionale al OSCE )
n cadrul negocierilor pregtitoare organizrii i desfurrii Conferinei pentru
securitate i cooperare n Europa, Romnia a fost, mpreun cu alte ri mici i mijlocii,
neutre i nealiniate, promotorul ferm al orientrii democratice a procesului nceput la
Helsinki. Desfurnd o politic extern relativ independent, Romnia concepea
securitatea european ca pe un sistem de angajamente clare i precise, asumate liber de
ctre state, nsoite de msuri i garanii concrete, care s le pun la adpost de folosirea
forei, s le ofere posibilitatea de a se dezvolta liber, conform propriilor interese, i de a
stabili relaii de cooperare pe baza principiilor dreptului internaional.
Romnia a fost iniiatorul regulilor i normelor democratice ale procesului de la
Helsinki, bazate pe egalitatea suveran a statelor, rotaia la conducerea reuniunilor i
adoptarea deciziilor prin consens.n ceea ce privete problemele de fond, Romnia a pus
accent pe dezvoltarea i afirmarea decalogului de principii, convenirea unor msuri de
cretere a ncrederii i securitii, a diverselor programe de cooperare economic i
asigurarea cadrului instituional pentru continuarea procesului de la Helsinki.
n perioada anterioar prbuirii regimului comunist, poziia promovat de
Romnia n cadrul CSCE s-a caracterizat printr-un interes accentuat acordat problemelor
politice, militare i economice i prin exprimarea de rezerve sau respingerea iniiativelor
occidentale privind dimensiunea uman a CSCE. O atitudine obstrucionist a vizat,
ndeosebi, aspectele legate de drepturile civile i politice, libertatea de contiin i
gndire, ca i de crearea unor mecanisme de monitorizare a ndeplinirii angajamentelor
asumate de state n domeniul dimensiunii umane.
Dup 1989, procesul CSCE a intrat ntr-o nou etap, caracterizat prin
subscrierea tuturor statelor la aceleai valori - democraia, statul de drept, respectarea
drepturilor omului i economia de pia. Romnia a intrat n aceast etap prin retragerea
rezervelor exprimate la Documentul Final al Reuniunii de la Viena i prin adoptarea unei
atitudini deschise, de cooperare. Cu o nou politic extern, orientat spre structurile
europene i euro-atlantice, respectiv OSCE, Consiliul Europei, UE, NATO i UEO i
pornind de la convingerea ca noua arhitectur de securitate european trebuie conceput
ca o reea de structuri interconectate armonios, sprijinindu-se reciproc, la prima reuniune
a Consiliului Ministerial al CSCE - Berlin, iunie 1991, Romnia a prezentat un document
reflectnd aceast concepie de securitate i rolul care-i revine CSCE.
n perioada care a urmat, eforturile Romniei au vizat adaptarea OSCE la noile
realiti, transformarea organizaiei ntr-un instrument util i eficient n domeniul
prevenirii conflictelor i gestionrii crizelor, ca i asigurrii unei abordri
atotcuprinztoare a securitii prin cooperare. Activitatea reprezentanilor si, att la
Viena, ct i n cadrul diferitelor reuniuni specializate ale OSCE, a vizat:
afirmarea i respectarea principiilor i normelor OSCE;
adaptarea organizaiei la noile realiti, ntrirea capacitii sale de a face fa
noilor riscuri i provocri;
consolidarea capacitii operaionale a OSCE, a eficieniei instrumentelor i
mecanismelor sale de diplomaie preventiv, gestionare a crizelor i
reconstrucie post-conflict;
afirmarea conceptului atotcuprinztor de securitate prin cooperare
(comprehensive co-operative security);
definirea rolului i locului OSCE n edificarea spaiului comun de securitate,
fr linii de diviziune, bazat pe recunoaterea i respectarea valorilor comune,
a angajamentelor i normelor de conduit, inclusiv a dreptului fiecrui stat
participant de a-i alege liber aranjamentele de securitate.
Romnia a participat cu interes la dezbaterile privind noul model de securitate
pentru Europa secolului XXI i la elaborarea, n acest cadru, a Cartei asupra securitii
europene.
n decursul anilor, Romnia a depus eforturi pentru folosirea potenialului OSCE
n reglementarea tensiunilor i conflictelor, manifestnd un interes deosebit pentru
soluionarea politic a crizei din partea de Est a Republicii Moldova, pe baza respectrii
suveranitii i integritii teritoriale a acestei ri i retragerii complete a forelor strine
din regiune.
Romnia s-a implicat activ n aciunile OSCE n Bosnia-Herzegovina, Albania,
R.F. Iugoslavia, Belarus, Kosovo .a.O serie de reprezentani romni au fost sau sunt
membri ai misiunilor OSCE sau au participat ca supraveghetori la alegeri. Romnia a
deinut, de asemenea, poziia de ef de misiune OSCE n Cecenia, Tadjikistan i
Turkmenistan.
Prin decizia adoptat la Summit-ul de la Istanbul (noiembrie 1999), Romniei i-a
fost ncredinat responsabilitatea asigurrii Preediniei n exerciiu a OSCE n anul
2001. n consecin, n perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2001, ministrul romn al
Afacerilor externe, domnul Mircea Geoan, a deinut mandatul de Preedinte n exerciiu
al OSCE, coordonnd i orientnd toate activitile sale curente.
3. Organizaia pentru Cooperare i Dezvoltare Economic
Organizaia pentru Cooperare i Dezvoltare Economic (OCDE) este o organizaie
internaional a acelor naiuni dezvoltate care accept principiile democraiei
reprezentative i a economiei de pia libere. Organizaia i are originile n anul 1948,
sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC),
Organizaia pentru Cooperare Economic European, pentru a ajuta la administrarea
planului Marshall pentru reconstrucia Europei dup Cel de-al Doilea Rzboi Mondial.
Mai trziu calitatea de membru a fost extins pentru statele din afara Europei, iar n 1961
s-a reformat lund numele de Organisation for Economic Co-operation and Development
(OECD), franceza: Organisation de coopration et de dveloppement conomiques.
Obiective i aciuni
Organizaia pentru Cooperare i Dezvoltare Economic este un forum unic unde
guvernele a 33 de democraii conlucreaz pentru a rspunde provocrilor economice,
sociale, a celor ce in de globalizare i de exploatare a oportunitilor globalizrii.
Organizaia ofer un cadru n care guvernele pot s i compare experienele politice, s
caute rspunsuri la problemele comune, s identifice practicile bune i s-i coordoneze
politicile interne i internaionale. Aceasta este un forum, unde presiunea egal poate
aciona ca un stimulent puternic pentru mbuntirea politicii i pentru implementarea
instrumentelor independente care, ocazional, pot conduce la semnarea unor tratate.
Schimburile de informaii i analize dintre guvernele OCDE sunt puse la dispoziie de un
secretariat din Paris. Secretariatul culege date, monitorizeaz trenduri i analize i
prognozeaz dezvoltrile economice. Acesta cerceteaz i schimbrile sociale sau
modelele comerciale dezvoltate, mediul, agricultura, tehnologia, taxele i alte domenii.
OCDE ajut guvernele n direcia creterii prosperitii i a luptei mpotriva srciei prin
cretere economic, stabilitate economic, comer i investiii, tehnologie, inovaie,
anteprenoriat i cooperare n scopul dezvoltrii. Trebuie s existe asigurarea c creterea
economic, dezvoltarea social i protecia mediului sunt obinute mpreun. Alte
scopuri includ crearea de locuri de munc pentru toi, echitate social, guvernare curat i
efectiv.
OCDE face eforturi pentru a nelege i a ajuta guvernele s rspund la noi dezvoltri i
preocupri. Acestea cuprind comerul i ajustarea structural, securitatea online i
provocrile legate de reducerea srciei n lumea dezvoltat. De mai mult de 40 de ani,
OCDE este una dintre cele mai mari i mai de ncredere surse de statistic comparat,
statistic economic i date sociale. Bazele de date OCDE cuprind o arie larg i divers,
cum ar fi conturile naionale, indicatorii economici, fora de munc, comerul, ocupaia,
migraia, educaia, energia, sntatea, industria, taxele i impozitele, i mediul. Cea mai
mare parte a studiilor i analizelor sunt publicate.
De-a lungul ultimei decade, OCDE a rezolvat o serie de probleme sociale, economice i
legate de mediu, adncindu-i legatura cu afacerile, uniunile comerciale i ali
reprezentani ai societii civile. Negocierile de la OCDE n privina taxelor i a
preurilor de transfer au deschis drumul tratatelor bilaterale n jurul lumii.
Sediul OCDE se afl la Chteau de la Muette n Paris.
Secretarul general
ntre 1996 i 2006 secretar general al OCDE a fost Donald J. Johnston din Canada. Din
1 iunie 2006 Secretarul General este mexicanul Jos ngel Gurra.
Membri
Exist n mod curent 33 de membri cu putere deplin; dintre acetia 30 sunt, n descrierea
din 2010 a Bncii Mondiale, ri cu venituri mari. rile devenite membre OECD n
1961 nu au anii dup nume. Alte naiuni sunt listate n funcie de anul de admisie.
Australia (1971)
Austria
Belgia
Canada
Cehia (1995)
Chile (2010)
Coreea de Sud
(1996)
Danemarca
Elveia
Finlanda (1969)
Frana

Germania
Grecia
Irlanda
Islanda
Israel (2010)
Italia
Japonia (1964)
Luxemburg
Mexic (1994)
Noua Zeeland
(1973)
Norvegia

Olanda
Polonia (1996)
Portugalia
Regatul Unit
Slovacia (2000)
Slovenia (2010)
Spania
Statele Unite ale
Americii
Suedia
Turcia
Ungaria (1996)
Comisia european a Uniunii Europene particip la munca OCDE, alturi de statele
membre ale UE. n mai 2007, Consiliul ministerial al OCDE a nceput s analizeze i s
discute despre ncorporarea urmatoarelor state in organizaie: Estonia i Rusia; i de a
ntri cooperarea cu: Brazilia, China, India, Indonezia i Africa de Sud. Posibili candidai
cu drepturi depline sunt statele lips din Uniunea Europeana: Bulgaria, Cipru, Letonia,
Lituania, Malta i Romnia.
Cele 33 de state membre OCDE dein mpreun aproximativ 60 la sut din economia
mondial, 70 la sut din comerul mondial i 20 la sut din populaia lumii
.

La 11 mai 2010, Estonia, Slovenia i Israelul au fost invitate s devin membre.
La data de 22 August 2010, guvernul israelian a aprobat intrarea rii n OCDE.
4. Comunitatea Statelor Independente (CSI) Commonwealth of Independent
States (CIS)
Comunitatea Statelor Independente a fost creata n baza Acordului despre crearea
Comunitatii Statelor Independente la Minsk n anul 1991 de catre reprezentantii a trei
republici a fostei URS S - Republica Belarusi, Republica Federativa Rusa si Ucraina. CSI
activeaza n baza Acordului din 1991 si Statutului
adoptat n Minsc n anul 1993.
Scopurile CSI conform Acordului si Statutului sunt:
dezvoltarea colaborarii la egal si reciproc avantajoase a popoarelor si statelor n
domeniul politic, economic, de cultura, educatie, ocrotirii sanatatii, protectiei mediului
nconjurator, stiintei, comertului, n sfera umanitara s. a.
- contribuirea schibului informational reciproc;
- respectarea stricta si constiincioasa a obligatiunilor reciproce.
Membre ai CSI sunt 12 republici a fostei URSS: Federatia Rusa, Ucraina, Republica
Uzbechistan, Republica Kazahstan, Republica Belorus, Republica Azerbaijan, Republica
Georgia, Republica Tadjichistan, Republica Kyrghyzstan, Republica .Armenia, Republica
Moldova, Turkmenistan.
Ucraina nu a ratificat Acordul de constituire si ramne membru asociat.
Organele de baza ale CSI sunt: Consiliul Sefilor de Stat al Comunitatii; Consiliul Sefilor
de Guverne; Consiliul Ministrilor afacerilor externe; Consiliul Ministrilor Apararii;
Adunarea Parlamentara a tarilor-membre a CSI; Curtea de Justitie a CSI; Secretariatul
executiv al CSI (din 1999 - Comitetul executiv al CSI).
In afara de acestea exista mai mult de 70 de institutii care sunt menite sa favorizeze
interactiunea multilaterala ntre statele membre si realizarea acordurilor n diverse
domeniii ale economiei, stiintei, sferei umanitare, sferei militare, n 1991 a fost creat
Comitetul pntru Statistica a CSI. Cele mai diverse domenii de activitate sunt ghidate de
diferite comitete interstatale:
n domeniul economiei - Comitetul economic interstatal;
n domeniul industriei - Consiliul interstatal al Conducatorilor ministerelor si
departamentelor de cooperare n domeniul constructiei de masini, Uniunea euro-asiatica
interstatala a carbunelui si metalelor; Consiliul interstatal antimonopol; s.a.
n domeniul agriculturii - consiliul interguvernamental n problemele complexului
agroindustrial; Consiliul interguvernamental de coordonare n problemele selectionarii
semintelor; Consiliul interguvernamental de cooperare n domeniul veterinariei;
n domeniul transportului si comunicatiilor - Consiliul transportului feroviar; Consiliul n
probemele aviatiei si utilizarii transportului aierian; Consiliul cosmic interstatal; Consiliul
consultativ -Radionavigatia"; Uniunea regionala n problemele comunicatiei; s.a.
n domeniul progresului tehnico-stiintific - Consiliul tehnico-stiintific interstatal;
Consiliul interstatal de aparare a proprietatii industriale; Consiliul coordonator interstatal
n problemele informatiei tehnico-stiintifice; Comitetul coordonator n problema
informatizarii statatelor membre;
36 n domeniul energeticii - Consiliul electro-energetic al CSI; Consiliul Interstatal al
Gazului si Petrolului; Comitetul de cooperare n domeniul Chimiei si chimiei petroliere;
n domeniul comertului, finantelor, a politicii vamale - Consiliul conducatorilor
departamentelor relatiilor economice externe; Banca Interstatala; Consiliul
Conducatorilor Serviciilor Vamale; Comiterul monetar interstatal;
n domeniul securitatii ecologice - Consiliul ecologic interstatal; Consiliul
ghidrometeorologic interstatal;
n domeniul situatiilor exceptionale - Consiliul interstatal pentru situatii exceptionale ce
poarta un caracter natural sau tehnogen;
n domeniul securitatii si luptei cu criminalitatea - Consiliul ministrilor afacerilor interne;
Consiliul conducatorilor organelor de securitate si serviciilor speciale; Consiliul
coordonator al procurorilor generali; Consiliul coordonator al conducatorilor organelor de
cercetare a infractiunilor economice, Biroul coordonator de lupta contra crimei
organizate.
CAPITOLUL 1 CARACTERIZAREA TEORETICO PRACTICA A CSI
1.1. NFIINTAREA CSI
Criza puterii, caderea economica, dorinta oamenilor de a avea libertate, dar si
imposibilitatea regimului dictatorial de a asigura populatia cu strictul necesar bunului trai
au determinat practic, incapacitatea conducerii Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste
(URSS) de a mentine existenta unui stat unitar, asigurndu-i continuitatea socio-
economica viabila la nivel global.
La 8 decembrie 1991, n resedinta prezidentiala Visculi din Belorus, sefii republicilor
unionale Belorus, Federatia Rusa si Ucraina au semnat Acordul cu privire la crearea
Comunitatii Statelor Independente (CSI). Prin acest acord si nceteaza activitatea de
drept URSS, care a fost nfiintata n 1922 prin semnarea Tratatului Unional.
La 21 decembrie 1991, la Alma-Ata n Kazahstan, a fost semnat Protocolul referitor la
Acordul cu privire la crearea Comunitatii Statelor Independente din 8.12.1991, de catre
urmatoarele state independente: Republica Azerbaidjan, Republica Armenia, Republica
Belorus, Republica Kazahstan, Republica Krgstan, Republica Moldova, Federatia
Rusa, Republica Tadjikistan, Republica Uzbekistan, Turkmenistan si Ucraina. Acordul
privind crearea CSI si Protocolul la acest acord au intrat n vigoare pentru fiecare tara n
parte din momentul ratificarii. Se admitea ca n momentul ratificarii sa se faca anumite
mentiuni care vor fi luate n considerare pe viitor, la semnarea acordurilor din cadrul
Comunitatii.
Tarile sus numite au semnat Declaratia de la Alma-Ata, n care se mentiona:
" Colaborarea membrilor Comunitatii va fi efectuata pe principiul de egalitate prin
institutiile de coordonare, formate n baza principiului de paritate si va functiona n baza
acordurilor ntre membrii Comunitatii, care nu este nici stat si nici institutie suprastatala.
" CSI este deschisa aderarii tuturor tarilor fostei URS S si de asemenea pentru alte state,
care urmaresc aceleasi scopuri si principii.
" Tarile membre ale Comunitatii garanteaza, n concordanta cu propriile proceduri
constitutionale, ndeplinirea obligatiunilor internationale reiesind din tratatele si
acordurile fostei URSS.
" Tarile membre ale Comunitatii se obliga sa respecte cu strictete principiile Declaratiei
de la Alma-Ata.












8.Organizaii regionale din Asia i Africa

1. Cooperarea Economic Asia-Pacific, sau APEC, este forumul premier
pentru facilitarea creterii economice, cooperare, comerului i a investiiilor n regiunea
Asia-Pacific.
APEC are 21 de membri, care reprezint aproximativ 40,5% din populaia lumii,
aproximativ 54,2% din PIB-ul mondial i aproximativ 43.7 2% din comerul mondial.
Regiunea Asia-Pacific a fost n mod constant punct de vedere economic regiunea cea mai
dinamic din lume. nc de la nceputurile APEC n 1989, APEC total a schimburilor
comerciale a crescut cu 395%, a depit n mod semnificativ restul lumii.
Economiile membre sunt: Australia, Brunei Darussalam, Canada, Chile, Hong Kong,
China, Indonezia, Japonia, Republica Coreea, Malaezia, Mexic, Noua Zeeland, Papua
Noua Guinee, Peru, Republica Filipine, Federaia Rus, Singapore, China Taipei,
Thailanda, Statele Unite ale Americii, Vietnam.
2. Asociaia Naiunilor din Asia de Sud-Est sau a ASEAN, a fost nfiinat la
1967 la Bangkok de ctre cele cinci ri membre iniiale: Indonezia, Malaezia, Filipine,
Singapore i Thailanda. Brunei Darussalam au aderat la 1984, Vietnam privind 1995,
Laos i Myanmar n 1997, i Cambodgia 1999.
ncepnd din 2006, regiunea ASEAN, are o populatie de aproximativ 560 milioane, o
suprafa total de 4.5 milioane km ptrai, un produs combinat intern brut de aproape
1.100 miliarde de dolari, i o comerul total de aproximativ 1.400 miliarde de SUA.
Astzi, ASEAN cooperarea economic acoper urmtoarele domenii: comer, investiii,
industrie, servicii, finante, agricultura, silvicultura, energie, transport i de comunicare,
proprietatea intelectual, ntreprinderilor mici i mijlocii, i turismul.
ASEAN Comunitatea Economic trebuie s fie la sfritul-scopul de a msurilor de
integrare economic dup cum sa subliniat n ASEAN Vision 2020. Scopul su este de a
crea un stat stabil, prosper i extrem de competitiv a ASEAN regiunea economic n
care exist un flux circulaie a bunurilor, serviciilor, de investiii i un flux mai liber de
capital, dezvoltare echitabil economic i reducerea srciei i a disparitilor socio-
economice n anul 2020.
ASEAN, zone de liber schimb (AFTA), a fost acum practic stabilit. ASEAN rile
membre au fcut progrese semnificative n reducerea tarifelor de intra-regionale prin
Tariful comune eficace preferenial (CEPT) Schema pentru AFTA. Mai mult de 99 la
sut din produsele n incluziunea CEPT List (IL) ale ASEAN-6, care cuprinde Brunei
Darussalam, Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore i Thailanda, au fost aduse n jos,
la 0-5 la sut gama tarifare.
ASEAN plus 3 cooperare a nceput n decembrie 1997, cu convocarea unui summit
informal intre liderii ASEAN i omologii lor din Asia de Est, i anume China, Japonia i
Republica Coreea (ROK), la care le-a ASEAN, al doilea Summit-ul informal n Malaezia.
Tari membre: Brunei Darussalam, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malaezia, Myanmar,
Filipine, Singapore, Thailanda i Vietnam
3. Uniunea Africana

Uniunea Africana este organizatia care succeda Organizatia Unitatii Africane
(OUA).Fondata in iulie 2002, l-a avut ca prim presedinte pe sud-africanul Thabo Mbeki,
fost presedinte al OUA.Creata dupa modelul Uniunii Europene, scopurile sale sunt
promovarea democratiei, drepturile omului si dezvoltarea pe continentul african, in
special pentru marirea nivelului investitiilor straine prin intermediul programului Noul
Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD).
Obiectivele Uniunii Africane cuprind si crearea unei banci centrale de dezvoltare.
Ales in martie 2004, Parlamentul Panafrican s-a deschis in martie 2004 initial avand
sediul la Addis Abeba in Etiopia. Acum are sediul la Midrand in Africa de Sud.
Actualmente, acesta are doar un rol consultativ, iar dup primii 5 ani sa aiba putere
legislativa. Are 265 deputati, membri ai parlamentelor nationale ale celor 53 de state
membre.
Tari membre
Tarile membre (listate cu numele lor oficial) :
Republica Algeriana Democrata si Populara
Republica Angola
Republica Benin
Republica Botswana
Burkina Faso
Republica Burundi
Republica Camerun
Republica Capul Verde
Republica Centrafricana
Republica Ciad
Uniunea Comorelor
Republica Cte d'Ivoire
Republica Democrata Congo
Republica Congo
Republica Djibouti
Republica Araba Egipt
Statul Eritreea
Republica Democrata Federala Etiopia
Republica Guineea Ecuatoriala
Republica Gabon
Republica Gambia
Republica Ghana
Republica Guineea
Republica Guineea-Bissau
Republica Kenya
Regatul Lesotho
Republica Liberia
Marea Jamahirie Populara Araba Libiana
Republica Madagascar
Republica Malawi
Republica Mali
Republica Islamica Mauritania
Republica Mauritius
Republica Mozambic
Republica Namibia
Republica Niger
Republica Federala Nigeria
Republica Rwanda
Republica Araba Democrata Saharawi
Republica Sao Tome i Principe
Republica Senegal
Republica Seychelles
Republica Sierra Leone
Republica Somalia
Republica Africa de Sud
Republica Sudan
Regatul Swaziland
Republica Unita Tanzania
Republica Togoleza
Republica Tunisia
Republica Uganda
Republica Zambia
Republica Zimbabwe
Marocul a refuzat sa adere la Uniunea Africana, pentru ca nu recunoaste
Republica Araba Democrata Saharawi. (Sahara Occidentala)..
4. Liga Arab
Lumea arab este format intr-un teritoriu ce se ntinde pe dou continente, de la
Oceanul Atlantic la vest pn la Golful Persic n est si de la Marea Mediteran, n nord, la
Africa Sub-Saharian i Oceanul Indian n sud. Cuprinde 22 de ri i teritorii ce reunesc
o populatie de peste 300 de milioane de locuitori. Aceast lume este ntins pe
continentul african ct si pe cel asiatic are ca factori de uniune limba arab i islamul.
Acest vast teritoriu este unificat printr-o organizatie politic international Liga
Statelor Arabe, cu 22 de state membre din 1995. Obiectivul acestei organizatii este acela
de a- si coordona legturile economice, sociale si culturale dintre statele membre precum
si medierea eventualelor dispute dintre acestea. Liga Arab , cum este in mod curent
numit a fost fondat la 25 martie 1945 la Cairo, de cele sapte state arabe independente
de atunci: Egipt( ),Arabia Saudit( ), Irak(
), Liban( ), Siria( ), Emiratul Transiordaniei
(actuala Iordanie- ) si Yemen ( ).
Pe masur ce i-au ctigat independenta sau prin decizii ulterioare,alte ri arabe se
altur cestei organizatii: Libia(1953- )
,Sudan(1956- )coraM ,( ), Tunisia(1958- ),
Kuweit(1961- ), Algeria(1968- ), Emiratele Arabe
Unite( ), Bahrain ( ), Qatar( ),Oman (1971 ),
Mauritania(1973 - ), Somalia(1974- ),
Palestina(1976- ), Djibouti(1977- ) , Comores (1993-
). Liga are de asemenea 3 state observatoare: Eritreea(2003), Venezuela(2006),
India(2007).
Sediul central permanent al Ligii Arabe a fost stabilit, prin Carta organizatiei, ca
fiind la Cairo. Aceast continuitate a fost nrerupt n 1979, cnd calitatea de membru a
Egiptului a fost suspendat dup ce a semnat tratatul de pace cu Israel, iar sediul central a
fost mutat la Tunis. Situatia a durat pn n1989, timp n care Secretariatul General i este
atribuit unui tunisian, iar cnd Egiptul este reacceptat n Lig, sediul este restabilit la
Cairo.
Consiliul Ligii, cu sediul n Sudan, este organul suprem al acesteia, compus din
reprezentanti ai statelor membre. Acesti reprezentanti sunt n general ministri ai
Afacerilor Externe,reprezentantii sau delegatii acestora permanenti. Fiecare stat are
dreptul la un vot n Consiliu,independent de mrimea sau de numrul de locuitori.
Consiliul poate decide aderarea noilor membri sau introducerea unor noi amendamente la
Carta. Acesta organizeaz dou reuniuni anuale, n martie si octombrie, existnd si
posibilitatea unei ntruniri extraordinare, n cazuri speciale la cererea a dou state
membre. Consiliul are functia de a atinge obiectivele Ligii si a supraveghea executarea
deciziilor adoptate de membri, precum si determinarea modalitilor eventualelor
colaborri cu alte organizatii internationale.
Consiliul de Aprare al Ligii este constituit din ministri ai Afacerilor Externe si ai
Aparrii ai statelor membre si poate adopta msurile necesare pentru mentinerea politicii
statelor Ligii, inclusiv folosirea fortei mpotriva statelor ce ar ataca un membru al
acesteia.
Printre alte organisme ale organizatiei se numr Fondul arab de dezvoltare
economic i social-ADES), cu sediul n Kuweit si Organizatia arab pentru educatie,
cultur i stiinte(ALESCO) cu sediul la Tunis.
Secretariatul General este organul administrativ si executiv al Ligii, independent de
statele care o compun. Este format din Secretarul- general, Secretari asistenti si alti
functionari. Secretarul-general este ales n Consiliu de ctre dou treimi dintre membri si
are rangul de ambasador,iar secretarii-asistenti au pozitia de ministri plenipotentiari.
Printre functiile sale se afl si aceea de pregtire a bugetului Ligii, ce este apoi trimis
Consiliului pentru aprobare, sau stabilirea reuniunilor Consiliului. Functia de secretar
general presupune un mandat de 5 ani si a fost prin traditie rezervat unui egiptean,cu
exceptia perioadei excluderii Egiptului din Lig prezent, functia de Secretar-general este
detinut de egipteanul Amr Moussa, iar cea de purttor de cuvnt al Parlamentului Arab de
libanezul Nabih Berri.
Liga Statelor Arabe este o organizatie creat pentru a strnge relatiile dintre acestea,
a coordona activitatea politic cu scopul de a realiza o colaborare, de a le proteja
independenta si suveranitatea si de a veghea asupra problemelor si intereselor statelor
arabe.











10.Organizaii regionale de pe teritoriul celor dou
Americi
1. Organizaia Statelor Americane

Carta Organizaiei Statelor Americane prevede:
n numele popoarelor, statelor reprezentate la a IX-lea Conferinta Internationala a Statelor Americane,
Convinse c misiunea istoric de a Americii este de a oferi pentru om un teren de libertate i un mediu
favorabil pentru dezvoltarea personalitii sale, precum i realizarea aspiraiilor sale ;

Contient de faptul c aceast misiune a inspirat deja acorduri numeroase, a cror valoare esenial
const n dorina popoarelor americane de a tri mpreun n pace i, prin nelegerea lor reciproc i
respectul pentru suveranitatea fiecarora dintre ele, pentru a asigura mbuntirii tuturor, n
independena, n egalitatea de anse i n conformitate cu legislaia;
Convins c democraia reprezentativ este o condiie indispensabil pentru stabilitate, pace i
dezvoltare a regiunii;
Increztor c semnificaia real a solidaritii americane i bun vecintate poate nsemna doar
consolidare pe acest continent, n cadrul instituiilor democratice, a unui sistem de libertii individuale
i a justiiei sociale bazate pe respectarea drepturilor eseniale ale omului;
Convini c bunstarea lor i contribuia lor la progresul i civilizaia din lume din ce n ce va necesita
o cooperare intensiv continentale;
HOTRI s persevereze n ntreprinderea de nobil c umanitatea a conferite Organizaiei
Naiunilor Unite, ale crei principii i scopurile n care au n mod solemn reafirme;
Convinse c organizaia juridic este o condiie necesar pentru securitate i pace fondat pe ordinii
morale i n domeniul justiiei, precum i
n conformitate cu Rezoluia IX din Inter-American de conferinte pe probleme de Rzboi i pace, a
avut loc n Mexico City,
AU CONVENIT cu privire la urmtoarele
Carta Organizaiei Statelor Americane
Part One
Capitolul I
NATUR i n scopuri
Articolul 1
Statelor Americane stabilesc prin prezenta cart organizaia internaional care le-au dezvoltat pentru a
realiza o ordine a pcii i a justiiei, pentru a promova solidaritatea lor, de a consolida colaborarea lor,
i s-i apere suveranitatea lor, integritatea teritorial, precum i independena acestora. n cadrul
Unite Naiunilor Unite, Organizaia Statelor Americane este o agenie regional.
Organizaia Statelor Americane nu are alte puteri dect cele n mod expres care i sunt conferite prin
prezenta cart, nici una dintre prevederi ale cror autorizeaz s intervin n chestiuni care sunt n
competena intern a statelor membre.
Articolul 2 alineatul
Organizaiei Statelor Americane, pentru a pune n practic principiile pe care se ntemeiaz i s-i
ndeplineasc obligaiile sale regionale, n conformitate cu Carta Naiunilor Unite, proclam n
urmtoarele scopuri eseniale:
a) Pentru a consolida pacea i securitatea continentului;
b) s promoveze i s consolideze democraia reprezentativ, cu respectarea principiului de
neintervenie;
c) Pentru a preveni posibilele cauze ale dificultilor i pentru a asigura reglementarea panic a
conflictelor care pot aprea ntre statele membre;
d) Pentru a asigura o aciune comun din partea statelor n caz de agresiune;
e) Pentru a cuta soluionarea problemelor politice, juridice i economice care pot aprea ntre ele;
f) s promoveze, prin aciuni de cooperare, dezvoltarea lor economic, social i cultural;
g) de eradicare a srciei extreme, care constituie un obstacol n calea dezvoltrii democratice depline
a popoarelor din emisfera; i
h) Pentru a realiza o limitare eficient de arme convenionale, care va face posibil s acorde o mai
mare cantitate de resurse pentru dezvoltarea economic i social a statelor membre.
Capitolul II
PRINCIPIILE
Articolul 3
Statele american i reafirm urmtoarele principii:
o lege Internationala este un standard de comportament al statelor n relaiile lor reciproce;
b) ordine internaional const n mod esenial de respect fa de personalitate, suveranitatea i
independena statelor, i mplinirea fidel a obligaiile care decurg din tratate i alte surse de drept
internaional;
c) cu bun-credin trebuie s reglementeze relaiile dintre state;
d) solidaritatea dintre statele americane i obiectivele de mare care sunt cutate, prin aceasta, necesit
organizarea politic a acestor state, pe baza exercitarea efectiv a democraiei reprezentative;
e) Fiecare stat are dreptul de a alege, fr intervenii externe, ei sistemul politic, economic, i social i
de a se organiza n modul cel mai potrivit pentru ea, i are datoria de a se abin de la intervenia n
treburile altui stat. Sub rezerva cele de mai sus, statele americane coopereaz pe deplin ntre ele,
indiferent de natura lor politice, sistemele economice i sociale;
f) eliminarea srciei extreme este o parte esenial a promovarea i consolidarea democraiei
reprezentative i este responsabilitatea comun i comun a statelor americane;
g) Statelor Americane condamne razboi de agresiune: victorie nu d drepturi;
h) un act de agresiune mpotriva unui american de stat este un act de agresiune mpotriva tuturor
celorlalte state americane;
i) Controverse cu caracter internaional care apar ntre dou sau mai multe state americane se
soluioneaz prin proceduri panice;
j) de justiie social i securitatea social sunt baze de pace durabil;
k) aciuni de cooperare economic este esenial pentru a asigura bunstarea comun i a prosperitii
popoarelor continentului;
l) Statelor Americane proclama drepturile fundamentale ale individului, fr deosebire de ras,
naionalitate, credin, sau sex;
m) unitii spirituale a continentului se bazeaz pe respectul pentru valorile culturale ale rilor
americane i necesit o cooperare strns a acestora, n sensul nalt de civilizaie;
n) de educaie de popoare ar trebui s fie ndreptat spre justiie, libertate i pace.



2. NAFTA
Acordul privind formare organizaiei internaionale N.A.F.T.A. - Acordul Nord
American de Comer Liber (North American Free Trade Agreement) a
fost semnat la 17 decembrie 1992 ntre SUA, Canada i Mexic. NAFTA acoper o pia
de 375 milioane de consumatori, cu perspectiva extinderii i mai spre sudul continentului
american, i o suprafa de 21,3 milioane km. Scopul acestui acord este liberalizarea n
10 ani a comerului cu produse i servicii, prin eliminarea barierelor tarifare i netarifare
ntre pri i prin liberalizarea investiiilor intra-zonale.
Domeniile vizate de NAFTA sunt urmtoarele:
a) Comerul cu bunuri materiale:
n decurs de 10 ani, urmeaz a fi nlturate toate taxele vamale aplicabile produselor
considerate ca nord-americane, n conformitate cu regulile de origine, astfel ca n anul
2004 s se formeze o vast pia liber.
b) Comerul cu servicii:
Serviciile dein un loc important n comerul din zon - supus tratamentului naional.
c) Investiiile directe de capital - liberalizare.
d) Alte dispoziii se refer la urmtoarele: regulile de concuren, proprietatea
intelectual, sejurul temporar al oamenilor de afaceri, anumite aspecte privitoare la
protecia mediului.
Constatri:
NAFTA este un acord de liber schimb de mare anvergur.
Model de cooperare de tip interguvernamental, fr a avea organisme supranaionale.
Nu are obiective de natur politic.
O incursiune n istoria relativ recent a relaiilor intra-nord-americane evideniaz c
NAFTA este, ntr-un fel, o urmare fireasc a credinei nestrmutate n fora comerului i
investiiilor libere. NAFTA apare ca o abordare modern i o continuitate a drumului
deschis n perioada postbelic a doi precursori celebri: Autopact i FTA. Experii au
considerat Autopact drept un model pentru un acord sectorial de comer liber. Autopact,
semnat n 1965 ntre Canada i SUA, a eliminat taxele vamale pentru autoturismele
fabricate n una din cele dou ri i expediate n cealalt ar. Aceasta a permis
productorilor de autoturisme din ambele ri s-i programeze mai bine producia.
Grania dintre SUA i Canada a nregistrat n 1995 un flux reciproc de schimburi cu
autovehicule i componente auto de circa 70 mld. USD. Practic, un sfert din schimburile
intra-nord-americane (exclusiv Mexic) sunt reprezentate n prezent de schimburile de
autovehicule i componente auto.
Uzinele canadiene au avut posibilitatea de a se specializa n cteva modele de
autoturisme, cea mai mare parte a produciei lor fiind trimis n SUA n schimbul unor
modele care nu se produceau n Canada. n perioada 1965 1985 a avut loc o revoluie n
atitudinea oamenilor de afaceri din Canada fa de comerul liber cu SUA; aceasta a fost
considerat ntr-o msura crescnd drept cea mai bun speran pentru a deveni
competitiv n economia mondial. Anul 1985 marcheaz iniierea informal a
negocierilor Canada SUA pentru un acord general de comer liber. Acesta intra n
vigoare ncepnd cu 1 ianuarie 1991.
Cunoscut sub denumirea simpl de FTA (Canada-United States Free Trade agreement),
Acordul de comer liber ntre cele dou ri a decis eliminarea total a taxelor vamale n
schimburile reciproce. Eliminarea se putea face fie imediat, fie pe perioade de 5 sau 10
ani. n 1996, taxele vamale au disprut n comerul reciproc cu maini i utilaje,
calculatoare, mobil, hrtie, iei pentru ca n 1998 s fie eliminate i restul taxelor
vamale de la o serie de produse considerate mai sensibile ca, de exemplu, confecii,
medicamente, produse alimentare. Acordul a inclus i alte prevederi privind facilitarea
accesului mrfurilor canadiene pe piaa SUA, ameliorarea tratamentului investiiilor
strine reciproce, reglementarea schimburilor de energie. Astfel, Canada a primit
asigurarea c industria american nu va mai folosi inechitabil legile din SUA pentru a se
proteja de mrfurile canadiene care au preuri mai sczute. O serie de restricii asupra
investiiilor americane n Canada au fost nlturate, investitorii americani nemaiavnd
obligaia procurrii de inputuri din Canada sau a efecturii unor anumite activiti de
cercetare utiliznd capacitile din Canada. n comerul cu energie, SUA a primit
asigurri c livrrile canadiene de iei nu vor fi diminuate i c preul acestora nu va fi
mrit n perioada de deficit de energie, n timp ce SUA s-a angajat s nu impun taxe la
importul de iei, gaze i energie electric importate din Canada.
Crearea NAFTA a avut mai muli predecesori n ceea ce privete noiunea de comer
liber. Un exemplu n acest sens l constituie experiena mexican ntre anii 1942 i 1945,
cnd economia mexican a fost adnc integrat n eforturile de rzboi ale SUA. Cele mai
multe comparaii ale zonei de liber schimb de pe continentul nord american se fac cu
Uniunea European. Observatorii procesului european i, n special, criticii NAFTA,
notau c experiena european a fost una de lung durat i deliberat, oferind fiecrui
membru timpul necesar adoptrii unu set de modificri nainte de a trece la urmtorul. O
alt diferen important ntre NAFTA i CEE este lipsa mecanismelor compensatorii n
cadrul acordului NAFTA. n Europa, fondurile erau destinate a ajuta pe cei care sufereau
de pe urma crerii CEE i pentru a construi infrastructura necesar n rile membre cel
mai puin dezvoltate. Dac n cadrul CEE, n fiecare an dup 1986 au fost cheltuite n
aceste scopuri peste 5,4 miliarde USD, NAFTA nu a prevzut aceste fonduri. O alt
diferen este cea politic. Piaa comun European este un pas intermediar ctre unitatea
politic. De asemenea, CEE cere ca naiunile s fie nite democraii stabile nainte de a
intra n comunitate. NAFTA nu urmrete acest lucru, un exemplu n acest sens fiind i
criticile sistemului politic mexican. Tratatul instituind NAFTA prevede ca reducerea
tarifelor vamale ctre zero s se realizeze ntr-o perioad de 10 ani, iar cotele s fie
eliminate ntr-o perioad de 15 ani. Pentru Mexic, agricultura a reprezentat un domeniu
sensibil i, de aceea, a fost negociat un acord separat cu SUA i un altul cu Canada.
NAFTA reglementeaz barierele tarifare, netarifare i investiiile. Se specific faptul c
mrfurile de import provenite din celelalte dou naiuni vor avea acelai regim ca i
bunurile naionale. Fiecare membru NAFTA va excepta unele activiti de la aplicarea
acestui acord. Canadienii, aa cum a fost stipulat i n vechiul Acord de Comer Liber
ntre Canada i SUA, vor excepta de la aplicarea NAFTA domeniul publicaiilor. n
Canada exist sentimentul c fr un control special asupra proprietii i acordnd mass-
mediei canadiene beneficii prin taxe, acesta va fi acaparat de media din SUA. Cererea
SUA a fost ca micarea liber a persoanelor, cu excepia profesionitilor i managerilor,
s nu fie permis. Acest lucru este rezultatul temerii SUA c va fi copleit de milioane
de sraci din Mexic. Guvernul mexican i rezerv dreptul de a controla sistemul de ci
ferate, electricitatea, petrochimia de baz i industria petrolier. Fiecare parte din acordul
NAFTA beneficiaz de anumite avantaje. SUA i Canada ctig astfel accesul la piaa
mexican, o pia cu peste 80 de milioane de oameni. Pot fi specificate i beneficiile
neeconomice pentru SUA, fiind vorba de mbuntirea relaiilor externe ale Mexicului i
de o posibil stabilitate intern, urmrindu-se o mai bun cooperare n domeniul
drogurilor, emigrrii i polurii. Impactul crerii NAFTA va fi mult mai important pentru
Mexic dect pentru SUA. Deoarece Mexicul este mult mai mic dect SUA, iar crearea de
locuri de munc i domeniul sntii este acelai i n SUA i n Mexic, efectul crerii
NAFTA va fi mult mai mare pentru Mexic.

3. MERCOSUR
MERCOSUR a fost fondata n 26 martie 1991 de Brazilia, Argentina, Uruguay si
Paraguay, n urma semnarii Tratatului de la Asuncin, tratat dezvoltat n decembrie 1994
prin Protocolul Aditional de la Ouro Preto, prin care se stabileste structura institutionala a
MERCOSUR si i se confera personalitate juridica internationala
Republica Chile si Bolivia s-au asociat la MERCOSUR n 1996, prin semnarea unor
acorduri de asociere. n cadrul primei reuniuni a sefilor de stat ai tarilor membre
MERCOSUR, desfasurata n iunie 1992, n localitatea argentiniana Las Leas, s-a stabilit
o cronograma de masuri destinate sa conduca la realizarea, pna la 31 decembrie 1994, a
Pietei Comune. Principalele obiective avute n vedere au fost eliminarea barierelor
tarifare si netarifare dintre tarile membre, asigurarea libertatii traficului de marfuri si
pasageri, eliminarea asimetriilor existente n domeniul legislatiei, stabilirea unui tarif
vamal extern comun si armonizarea politicilor macroeconomice.
Scurt istoric
nca din 1989 cnd se discuta nfiintarea Mercosur, ea a strnit interes pentru multe tari
latino-americane si unele retineri din partea altora, si ndeosebi o opozitie latenta din
partea SUA. n 1990, cu un an nainte de formatea Mercosur (1991) de catre Argentina,
Brazilia, Uruguay si Paraguay, tari care reprezinta mai bine de jumatate din suprafata
continentului si aproape jumatate din forta economica a acestuia (peste 40%, socotind la
31 tari), fostul presedinte al SUA, Bush senior, lansa ntreprinderea pentru Initiativa
Americana (respectiv 34 tari ale celor doua Americi) de liberizarea comertului, cea mai
ntinsa organizatie de integrare din lumea de astazi; ntre timp preconizata organizatie a
capatat denumirea FTAA (Free Trade America Latina America de Nord sau ALCA
Acordul de Liber Schimb al celor doua Americi sau ZLEA Zona de Liber Schimb a
Americelor) aflata nca n negocieri si azi, desi termenul de nfiintare era 2005.
America Latina avea un atu, multe tari cstigasera independenta fata de colonialistii
spanioli, portughezi, francezi, olandezi, englezi nca din prima jumatate si-a doua a
secolului 19-lea.
Dar, din pacate, integrarile din America Latina n-au prea dat rezultate asteptate de
populatie, saracia se poate spune, dupa datele statistice ale PNUD, CEPAL ndeosebi
dupa IDH (Indicatorul Dezvoltarii Umane), s-a agravat, fapt . Urmare a fost ca n anii 70
si mai ales 80 si 90 au fost o multitudine de miscari sociale de rezistenta la efectele
negative ale politicelor economice si sociale.
Era de fapt totodata si o atitudine adversa fata de insistentele SUA de formare a ALCA
(FREE, ZLEA) aceasta organizatie fiind vazuta ca un instrument de crestere a
hegemoniei nord americanilor.
Prof. Emir Sader de la Universitatea Rio de Janeiro afirma ca America Latina este o
victima a politicilor neoliberale, deoarece integrarile regionale existente au avut efecte
dezastruoase, masurile de liberalizare comerciale si financiare au accelerat luarea
controlului pietei interioare a fiecarei tari prin multinationale americane si europene,
marind astfel dependenta tarilor fata de pietele exterioare.
Aceasta rezistenta la ofensiva SUA a dat nastere la miscarile sociale amintite si respectiv
unei rupturi, expresie ce circula n mediile America Latina, pentru ca a aparut o
stnga n politicile unor tari n urma unor alegeri electorale si care se opun intereselor
nord americane; amintesc mai ales cele din Chile, Bolivia precum si cele din Argentina,
Brazilia, Uruguay si n mod deosebit din Venezuela unde, Hugo Chavez, este cel mai
radical.
S-a insistat mai mult pe cteva aspecte social-politice din dorinta de a ntari rolului activ
n cresterea Mercosur n cadrul regionalismului latino-american, pe baza cercetarii si a
acestor aspecte. Aceasta organizatie a stimulat oamenii politici si miscarile sociale de pe
continent, a radiat n jurul ei, prin rezultate obtinute de integrare, o speranta ca se poate
treptat atenua si nlatura saracia si se poate opune hegemoniei americane.
Urmarind negocierile declansate de Mercosur, vom putea observa imensul volum de
eforturi facute de organizatie n sporirea efectelor pozitive ale integrarii si a influentei pe
care o are.
Prezentare generala
Obiectivul MERCOSUR este cresterea eficientei si competitivitatii economice a statelor
membre, prin deschiderea pietelor si accelerarea dezvoltarii economice, mai buna
utilizare a resurselor, protectia mediului, mbunatatirea cailor de comunicatie,
coordonarea politicilor macroeconomice si complementarizarea industriilor.
n prezent, MERCOSUR este o realitate economica de dimensiuni continentale. Cu o
suprafata de aproape 12 mil. Km patrati, de peste patru ori mai mare dect Europa,
MERCOSUR reprezinta o piata potentiala de 200 milioane de consumatori si un PIB total
de peste 1000 miliarde USD, care o plaseaza n rndul primelor patru economii din lume,
dupa NAFTA, UE si Japonia.17MERCOSUR este astazi unul din polii majori de atractie
a investitiilor pe plan mondial. Motivele acestui succes sunt multiple: MERCOSUR are
cea mai mare rezerva de resurse naturale din lume; resursele energetice, n special
minerale si resurse hidroelectrice sunt printre cele mai importante din lume; retelele de
comunicatii sunt avansate si parcurg un continuu proces de renovare. Peste 2 milioane de
km de sosele conecteaza orasele majore, iar transportul aerian este sustinut de peste 6000
de aeroporturi. Mai mult, MERCOSUR are unul dintre cele mai importante sectoare
industriale si una din cele mai dinamice economii din lume, fiind , totodata, si un
participant important la comertul mondial. De asemenea, integrarea comerciala
promovata de MERCOSUR, favorizeaza si atingerea unor obiective din alte domenii de
activitate, precum educatie, justitie, cultura, transporturi, energie, agricultura, protectia
mediului. Deja au fostsemnate cteva acorduri n aceasta privinta, pornind de la
recunoastereadiplomelor universitare si pna la stabilirea de asistenta mutuala n
domeniul penal si crearea unei marci culturale regionale, pentru promovarea si
facilitarea cooperarii n acest domeniu.
4. Analiza comparativ ntre NAFTA i MERCOSUR pornete n mod
logic de la obiectivele stabilite de cele dou acorduri de integrare regional.
Deosebirea este evident: n timp ce NAFTA i-a propus ca obiectiv de baz crearea unei
zone de comer liber, MERCOSUR a fost mult mai ambiios,dorind, pe lng realizarea
zonei de comer liber, i o uniune vamal i o politic coerent pentru o pia comun.
MERCOSUR a fost n mod repetat ca o abordare fundamental nou
a integrrii regionale n America Latin. n timp ce experienele anterioare
ncheiate cu un eec s-au bazat pe conceptul substituirii importului ncercnd s aplice la
nivel regional un model naional intervenionist i concentrat ctre piaa intern, noua
abordare a evideniat conceptual regionalismului deschis
Pe scurt, conceptul MERCOSUR de regionalism deschis are n vedere un set
nediscriminatoriu de stimulente economice (inclusiv taxe vamale egale cu zero) n cadrul
regiunii i o marj, relativ sczut, de preferine care s fie ndreptate mpotriva terilor.
Prin aceast interpretare dat regionalismului deschis, MERCOSUR difer ntr-adevr
fundamental de toate acordurile anterioare de comer regional din America Latin.
Analiza comparativ dintre NAFTA i MERCOSUR evideniaz o diferen uria din
punct de vedere al forei economice determinat de decalajele n nivelul de dezvoltare
economic i de participare la fluxurile din economia mondial. Dac populaia NAFTA
este cu numai 1,9 ori mai mare dect a MERCOSUR, produsul intern brut al NAFTA a
fost n anul 2001 de peste 12 ori mai mare dect al MERCOSUR. n timp ce NAFTA are
ca membrii trei ri, din care dou super dezvoltate (Canada i SUA) care fac parte din
OCDE, iar una (Mexic) din grupul rilor cu venit mediu din categoria superioar,
MERCOSUR este format din patru ri n dezvoltare, din care trei (Argentina, Brazilia i
Uruguay), din grupul de ri cu venit mediu din categoria superioar, iar una (Paraguay)
din grupul de ri cu venit mediu din categoria inferioar.
Discrepanele se mresc atunci cnd se iau n considerare fluxurile
internaionale de mrfuri i servicii. n anul 2001, exportul de mrfuri al NAFTA a fost
de 1226 miliarde USD, depind de peste 14 ori valoarea exporturilor de mrfuri ale
rilor MERCOSUR. n acelai timp, cu un export de servicii comerciale de 342,3
miliarde USD n anul 2001, NAFTA
a depit MERCOSUR de aproape 27 de ori.
NAFTA i MERCOSUR: evoluii, progrese i insatisfacii ctre dezideratul crerii unor
zone de comer liberii economice
Obiectivul NAFTA de eliminare treptat a taxelor vamale n comerul intra-zonal a fost
ndeplinit pn n prezent n conformitate cu termenele stabilite sau chiar a fost devansat.
Realizrile de pn acum n reducerea sau eliminarea taxelor se prezint astfel:
- Taxele vamale n schimburile reciproce SUA Canada au fost eliminate complet pn
la 1 ianuarie 1998. NAFTA a preluat i meninut de fapt toate prevederile acordului de
comer liber SUA Canada (FTA Free Trade Agreement) ncheiat anterior i intrat n
vigoare la 1 ianuarie 1989. FTA a prevzut eliminarea total a taxelor vamale n
schimburile reciproce Canada SUA, fie imediat (de la 1 ianuarie 1989), fie dup 5 ani
(de la 1 ianuarie 1993 pentru produse cum sunt: maini i utilaje, calculatoare, mobil,
hrtie, iei, etc.), fie dup 10 ani (de la 1 ianuarie 1998, pentru produse considerate mai
sensibile, cum ar fi: confecii, medicamente, produse alimentare, etc.).
- n comerul reciproc SUA Mexic i Canada Mexic, o mare parte din taxele vamale
au fost eliminate imediat la intrarea n vigoare a NAFTA sau n decurs de 5 ani (perioada
1994 1998, cu excepia unor produse sensibile la care eliminarea se va realiza n 10
ani (1994 2003), sau n 15 ani (1994 2008) la importul unor produse din SUA. Astfel,
de exemplu, la importul Canadei din Mexic, taxele vamale au fost eliminate la 1 ianuarie
1994 pentru maini i echipamente, inclusiv de telecomunicaii, componente de mobil,
iar la 1 ianuarie 1999 pentru camioane uoare, maini-unelte i articole de cauciuc. La o
serie de produse considerate sensibile confecii, nclminte, jucrii eliminarea
taxelor vamale s-a produs ncepnd cu 1 ianuarie 2003. La importul Mexicului din
Canada, taxele vamale au fost eliminate la 1 ianuarie 1994 pentru echipamente de
telecomunicaii, ngrminte, sulf i produse din pete, iar la 1 ianuarie 1999 pentru
articole metalice, maini i utilaje, componente de echipamente electrice. La o serie de
produse considerate sensibile mobil, medicamente, jucrii eliminarea taxelor vamale
la importul Canadei din Mexic, s-a produs ncepnd cu 1 ianuarie 2003. n comerul cu
produse agricole SUA Mexic, majoritatea taxelor vamale au fost eliminate imediat, cu
excepia a circa 6 % din totalul produselor agricole la care eliminarea taxelor se va face n
decurs de 15 ani.
Integrare i regionalism pe continentul American
Evoluiile ulterioare intrrii n vigoare a MERCOSUR (1 ianuarie 1995), au artat c,
dup o perioad de progres relativ rapid n realizarea obiectivului de creare a unei zone
de comer liber, rile partenere s-au confruntat cu dificulti majore att n meninerea
fluxului liber de mrfuri ct i n realizarea unor evoluii progresive n liberalizarea
comerului cu zahr i automobile. Greutile s-au manifestat pe fondul unei evoluii mai
puin favorabile din economia mondial (criza asiatic i criza rus) din a doua parte a
anilor 90. Acestea au determinat apariia unor stri conflictuale ntre Argentina i
Brazilia, cei doi membri marcani ai MERCOSUR.













10. Organizaii financiare mondiale
1. Fondul Monetar Internaional (F.M.I)
F.M.I., instituie specializat a O.N.U., supravegheaz buna funcionare a
sistemului. Alturi de O.N.U. i G.A.T.T., este una dintre cele mai mari construcii
instituionale concepute de Statele Unite i ntr-o msur mai mic de Regatul Unit al
Marii Britanii, la sfritul celui de al doilea rzboi mondial.
Scopul su este clar: s mpiedice revenirea catastrofelor din anii 30 (scderea brusc a
activitii economice, nchiderea frontierelor, manipulrile monetare, venirea la putere a
regimurilor dictatoriale), printr-un liberalism organizat, combinnd, cu ajutorul statelor,
respectul fa de disciplinele precise cu o cooperare internaional puternic, n scopul de
a le ajuta pe cele care se afl n dificultate. Acesta este rolul F.M.I.-ului n domeniul
monetar1).
Sistemul ideal ar consta n mod sigur n fondarea unei bnci supranaionale care s aib
cu toate bncile centrale naionale relaii asemntoare celor care exist ntre fiecare
banc central i bncile sale subordonate2).
Acum 61 de ani, s-a petrecut ntr-o mic localitate Bretton Woods, (statul New
Hamphire, S.U.A.) un eveniment care avea s rmn ntiprit n analele istoriei moderne
a lumii. Aici s-au ntlnit la 22 iulie 1944 reprezentanii a 44 de state care au reflectat
asupra viitorului economic. Dintre statele participante 8 reprezentau Africa, Asia,
Orientul Mijlociu i mai puin de 30 erau ri n curs de dezvoltare.
n anul 1944, omenirea se afla n faa necesitii de a trage concluziile menite nu numai
s repare rnile a dou rzboaie, ci i s previn, printr-o cooperare strns ntre naiuni,
apariia unor noi conflicte armate. Toate statele doreau s se realizeze o cooperare ntre
rile lumii n vederea obinerii unei stabiliti economice, financiare i monetare1).
Pentru ca F.M.I. s-i nceap activitatea era nevoie de acordul unui unmr de ri ale
cror cote de participare la capitalul F.M.I. s nsumeze cel puin 65% din acesta. Aceast
cerin a fost realizat la 27 noiembrie 1945, cnd statutul Fondului a fost semnat i
ratificat de 29 de guverne totaliznd 80% din cotele pri, ceea ce a permis intrarea n
vigoare a acordului F.M.I.
Activitatea oficial a F.M.I. a nceput la 1 martie 1947 i primul su exerciiu financiar s-
a ncheiat la 30 iunie 1947.
Statele membre i pltesc F.M.I. n funcie de anvergura lor economic o sum total n
aur, devize i moned naional. Aceste vrsminte le fixeaz cota-parte ce determin
numrul de voturi n deliberrile Fondului, ca i importana tragerilor la care pot participa
n cadrul instituiei. Accesul la aceste trageri atrage msuri de supraveghere i control din
partea F.M.I.
Organizarea - F.M.I. este condus n mod oficial de Consiliul Guvernatorilor. Guvernatorii
decid asupra problemelor importante, cum ar fi creterea capitalului Fondului, aderarea
de noi membrii sau acordarea drepturilor speciale de tragere.
Deciziile politice curente sunt luate de ctre Consiliul Executiv, cruia guvernatorii i
deleag aplicarea politicii F.M.I. Acest consiliu este compus din 24 de directori executivi
care se ntlnesc cel puin de trei ori pe sptmn. Cele cinci ri cu cea mai mare cot
de participare S.U.A., Marea Britanie, Germania, Frana i Japonia au dreptul la cte
un director permanent fiecare.
Cel mai important organism care traseaz politica F.M.I. este Comitetul Interimar, a crui
preedenie este asigurat prin rotaie.
Funcii. Principala funcie a F.M.I. este aceea de a supraveghea sistemul monetar
internaional. Din aceast funcie principal deriv alte ctevafuncii: supravegherea
politicii monetare i a ratei de schimb din rile membre, elaborarea de recomandri
privind politica financiar pentru membri i acordarea de credite pentru rile cu
dificulti n balana de pli. Rolul cel mai important pe care l deine Fondul este acela
de manager al unui sistem monetar internaional ordonat, previzibil i stabil, cu granie
deschise i care s ofere cadrul necesar unei creteri echilibrate n comerul mondial i n
economiile rilor membre. n acest sens F.M.I. funcioneaz ca un organism permanent
de consultan, n care membrii coopereaz i particip activ n sfera monetar
internaional1).
Scopurile F.M.I.
(1) De a promova cooperarea monetar internaional
(2) De a facilita extinderea i creterea echilibrat a comerului internaional i de a
contribui astfel la promovarea i meninerea unui nivel nalt al angajrilor i al venitului
real i de a dezvolta resursele productive ale tuturor rilor membre, ca obiectiv principal
al politicii economice
(3) De a promova stabilitatea schimbului, de a menine disciplina n acordurile de
schimb dintre membri i de a evita deprecierea schimbului competitiv
(4) De a asigura asisten n stabilirea unui sistem multilateral de pli pentru
tranzaciile curente dintre membri i n eliminarea restriciilor n schimbul internaional
care stnjenesc dezvoltarea comerului internaional
(15) De a da ncredere membrilor, prin disponibilizarea temporar a resurselor generale
ale Fondului
(16) De a micora durata i intensitatea dezechilibrului din balanele de pli
internaionale.
Statutul F.M.I.-ului adoptat la Bretton Woods conine 31 de articole care definesc
obiectivele i regulile sale de funcionare. Primul articol se refer la rolul F.M.I.-ului,
articolul IV la regimul schimburilor fixe i stabilitatea schimburilor, articolul VIII la
convertibilitatea monedelor, iar articolul V la facilitile de credit.
Faciliti de credit1). Statutul F.M.I. prevede pentru rile membre posibilitatea de a face
apel la resursele sale financiare. Acordarea de credite urmrete s uureze adoptarea de
politici de deschidere i de liberalizare, asigur autoritile c o finanare va fi disponibil
pentru a compensa eventualul impact al acestor politici asupra balanelor de pli. F.M.I.-
ul ncurajaz astfel, prin acordarea acestor credite, politici viznd realizarea monedei
liber convertibile, liberalizarea schimburilor externe i facilitarea micrilor de capital
internaional.
n acelai mod, aceste credite ncurajaz ri, care se confrunt cu un deficit al balanei de
pli, s nu aplice politici nefaste pentru comunitatea internaional, cum ar fi
devalorizarea competitiv sau blocarea schimburilor externe.
Statutul precizeaz c aceste resurse au un caracter temporar, cci acordarea continu de
credite pe termene medii sau lungi ar putea ncuraja meninerea de politici nefaste.
La sfritul anului 1995, F.M.I. cuprindea 181 de ri membre, avea disponibiliti de
154,3 mld. DST (la 30 aprilie 1994) care proveneau din: cotele-pri ale rilor
participante 144,9 mld. DST, iar restul din alte vrsminte speciale, din care aur circa
3217 tone2).
n perioada 1980 1990 aproape 40 de ri (printre care i cele care provin din lumea
comunist) au aderat la F.M.I.3)
2. BANCA MONDIAL

1. INFIINARE I STRUCTUR
Banca Mondial este cea mai prestigioas intituie internaional de dezvoltare,
reprezentnd un model pentru majoritatea bncilor de dezvoltare. Procedurile sale de
aprovizionare i aprobare a fost deoseori preluate i adaptate necesitailor instituiilor
regionale. De aceea, studierea metodelor utilizate de Banca Modial este necesar att
pentru nelegerea acestora, ct i scopul extrapolrii lor.
Banca Mondial este un sistem bancar format n principal din urmtoarele intituii:
- Banca Internaionala pentru Reconstrucie i Dezvoltare (BIRD) - infiinat
n 1944 ( 1945), deseori numit i Banca Modial principala agenie de finanare, cu
sediu central la Washington.
- Asociaia Internaionala pentru Dezvoltare (AID) - nfiinat n 1960,
debitorii acesteia sunt rile cele mai srace, care nu ndeplinesc condiiile necesare
pentru a obine spijinul Bncii Modiale; aceasta mprumut pe termene lungi, care se pot
extinde pe 30-40 de ani.
- Corporaia Financiar Internaionala (CFI) - infiinat n 1956, se ocup cu
creditarea comercial cu scop lucrativ i investiii de capital. BIRD finaneaz
reconstrucia rilor europene prbuite dup cel de-al doilea rzboi mondial, ulterior
atunci cnd economiile acestor state s-au refacut, BIRD i-a reorientat activitatea i ctre
rile n curs de dezvoltare.
- Agenia de Garantare Multilateral a Investiiilor ( AGMI ) ofer garanii
n sprijinul invesiilor strine din rile dezvolate.
Scopul tuturor acestor instituii este acela de a contribui la propirea economic a
rilor n curs de dezvoltare prin finanarea unor proiecte din sectorul public i privat al
acestor ri prin acordarea de asistent tehnic i economic. La nceputul anului 2000
Banca Mondial avea 181 de membri.
Organul suprem de conducere al Bncii Mondiale este Consiliul Guvernatorilor
format dintr-un reprezentat al fiecrui stat membru care, de regul, este ministrul
finanelor. Acest organism se ntrunete n edina cel puin odata pe an, cnd are loc o
edinta comuna cu cea a Consiliului Guvernatorilor FMI. Conducerea curent a Bncii
revine unui Consiliul de Administraie numit i Consiliul Directorilor Executivi format
din 24 de membrii. Consiliul de Administraie conduce i intituiile financiare afiliate (
CFI, AID). Acesta este format din reprezentanii Statelor Unite ale Americii, Franei,
Marii Britanii, Germaniei, Japoniei i din 19 directori reprezentnd grupurile de state.
Conducerea Consiliului revine unui preedinte ales pe 5 ani, care conduce si administratia
Bncii. De regul, preedintele Bncii este un reprezentant al SUA. Votul in cadrul
organismelor de conducere este proporional cu cota de participare la Banc.
Elaborarea politicii bncii revine unui Comitet de Dezvoltare, ( care nu este
instituionalizat), format din minitrii de finane ai rilor care au reprezentani in
Consiliul Directorilor Executivi. Comitetul de Dezvoltare se ntlnete in edin de 2 ori
pe an, una din edine desfurndu-se nnaintea ntrunirii Consiliul Guvernatorilor i
urmrind s stabileasc volumul transferului de resurse ctre trile n curs de dezvlotare.
Banca Mondial are de trei ori mai mult angajati decat FMI, acetia desfurndu-
i activitatea att la sediul central, ct i la reprezentanele deschise n ntreaga lume ( la
mijlocul anilor 1990 existau circa 40 de reprezentane).
2. OBIECTIVELE BNCII MONDIALE
Banca Mondial acord mprumuturi guvernelor i ageniilor guvernamentale care pot
obine garanii solide din partea statului. Printre acestea se pot numara oricare din cele
156 de ri membere care nregistreaz un venit anual pe cap de locuitor sub pragul
minim de creditare.
Acordarea de mprumuturi statelor membere mprumuturile sunt destinate
finanarii unor proiecte ce duc la dezvlotarea economic, rezulatele proiectului dnd
posibilitatea rambursrii creditului. Banca ofer valut doar pentru finantarea proiectului,
componenta interna a investiiei salariile, consumurile, intermediare fiind finanate din
resursele financiare ale rii beneficiare. mprumuturile acordate de BIRD revin, de
regula, direct guvernelor rilor beneficiare iar, atunci cnd se finaneaz proiecte private,
este obligatorie garania guvernamental.
Intermedierea financiar n sensul c acioneaz pentru gsirea de noi resurse sau
ncurajarea unor bnci comerciale ori grupuri financiare de a participa la cofinantarea
mprumuturilor bncii.
Acord asistent si consultant rilor membere Astfel, BIRD elaboreaz proiecte
de asistent tehnic pentru infrastructura ( studii de prefrezabilitate si fezabilitate ) sau
pentru
dezvlotarea capacitailor manageriale. De asemenea acord consultant n implementarea
unor proiecte in domeniul privatizrii, dezvlotrii pieei de capital etc. Resursele Bncii
Mondiale sunt formate din participaiile statelor membere la capitalul Bncii, care este
majorat periodic. Din contribuia statelor membere, numai 6 % se vars, rmne in
permanent la dispoziia ei, putnd fi solicitat n orice moment. Aceasta este una din
condiiile ce stau la baza credibilitaii Bncii, a doua condiie fiind aceea ca
mprumuturile nu pot depii capitalul subscris de membrii, la care se adaug rezervele.
Cota de participare varsat, in moneda national a rilor membere, are o pondere redus
in totalul resurselor Bncii.
Principala resurs de finantare o formeaz lichiditaile obinute de Banc pe piaa
internaional de capital, aceasta reprezentnd 85% din totalul pasivului Bancii. Resursele
de pe pieele internaionale se atrag prin emisiunea de obligaiuni pe termen mediu si lung
si plasarea hartiilor de valoare pe termen scurt guvernelor, bncilor centrale sau
comerciale. De menionat c circa 50% din resursele mprumutate colectate de Banca
Mondial provin din lansarea de titluri pe termen scurt, aspect riscant in vedere c
creditele acordate sunt pe termen lung. Astfel pot s apar neconcordante la scanden,
precum si diferene de dobanzi ce pot afecta profitul Bncii.

3. DESTINAIILE MPRUMUTURILOR ACORDATE DE CTRE BANCA
MONDIAL

Finanarii proiectelor in domeniul infrastructurii trasporturilor, a procedurii si
distribuirii energiei electrice Finanarea proiectelor de investiii in acest domeniu a
fost specifica primilor 20 de ani de activitate ai bncii, pornindu-se de la idea c
dezvlotarea acestor sectoare economice sunt benefice pentru stimularea afacerilor in
general. In anii 70, se fcea finanarea unor proiecte tot mai rar, motivandu-se ca ele
duceau la crearea unor zone de modernism intr-o ar sarac.
Finanarea unor proiecte de combatere a sraciei si de realizare a unei mai
bune distribuii a venitului naional Finanarea unor astfel de proiecte a avut loc pe la
nceputul anilor 70 si a vizat ndeosebi agricultura i dezvoltarea rural. Ulterior spectrul
programelor de finanare a fost lrgit spre sectorul social educaia, snatatea, controlul
natalitaii, alimenia cu alte cuvinte, creditarea unor proiecte cu efecte directe asupra
populaiei sarace. Trebuie spus c finanarea unor astfel de proiecte s-a lovit de critici
puternice, prin care se sustinea c acestea sunt costisitoare, componenta valutar este
majoritar si nu se avantajeaz sectorul particular.
mprumuturile pentru ajustare structural i sectorial Acestea au fost iniiate la
nceputul anilor 80, ca urmare a recesiunii cu care se confruntau rile dezvlotate si a
crizei datoriilor ce afecta rile in curs de dezvlotare. mprumuturile de ajustare
structurala aveau si continua sa aiba ca scop consolidarea mecanismelor de funcionare a
economiei si a creerii ca volum, a exporturilor, urmarindu-se echilibrarea balanei de
plai pe termen lung. Avnd in vedere ca Fondul Monetar Internaional pusese la punct o
facilitare de ajustare, cam in aceia perioada, deducem o colaborare stransa a celor doua
organisme in acest domeniu. n ceea ce privee mprumuturile de ajustare sectorial, ele
vizau aprovizionarea cu resurse din import pentru a se putea restructura sectorul privat
din economie.
mprumuturi pentru reducerea datoriei unor ri faa de creditorii lor, bncile
comenrciale Aceste mprumuturi au aprut tot in anii 80, muli analiti incluzndu-le
in imprumuturile de ajustare structurala.Aceste mprumturi se bazeaza pe filosofia ca,
odata ce datoria publica a statului se afla in scadere, se elibereaza fonduri ce pot fi
utilizate pentru investiii si dezvoltare. Banca Mondial acord consultant statelor
membre pe durata negocierii datoriei si ii folosete solvabilitatea pentru a da ncredere si
sigurana procesului.
mprumuturi de protecie a mediului denumite ,, facilitatea ecologic global , ce
sunt destinate finanrii unor proiecte de imbunataire a calitii apei, de reducere a
efectului de ser.
mprumuturile acordate de Banca Mondial vizeaz perioade lungi de timp de 15-
20 ani, debitorii beneficiind de un termen de graie in rambursare a creditului, de 3-5 ani.
n ceea ce priveste dobnda, ea este egal cu cea pltita de Banca la resursele care se
finanteaz, colectate de pe piaa de capital, la care se adauga o marj de 0.5% pentru
acoperirea cheltuielilor de gestiune ale Bncii.
Atragerea de fonduri
Banca Modial colecteaz fonduri prin emisiuni de obligaiuni cu rating AAA,
dnd apoi cu mprumut ncasarile in condiiile unei rate a dobnzii cu o jumatate de punct
procentual peste costul mediu al fondurilor atrase. n orice moment, Banca Mondial are
in finanare cca 2.000 de proiecte si aprob aprox. 200 noi mprumuturi anual.
Banca Mondial finaneaz numai costul n valut al proiectelor, de regul in
limita a 30-40% din costurile totale ale unui proiect, ceea ce ridic mprumuturile
acordate de Banca Modial la cca. 15 mld. $ anual, la care se adaug 5 mld. $ credite
acordate de Asociatia Internaionala pentru Dezvoltare (AID). Creditele se acord de
regul pe perioade de 12-15 ani, avnd perioada de gratie 3-5 ani.
Aprovizionarea si finanarea proiectelor
ntelegnd nevoile de finanare a proiectelor, furnizorii pot identifica oportunitaile de
afaceri n domeniul vnzrii de bunuri, echipamente, servicii si consultan.
Propunerea de noi proiecte trebuie adresat Bncii Mondiale chiar de ctre solicitanii
guvernamentali. Companiile nu pot solicita pur si simplu Bncii Mondiale finantarea de
proiecte. ns, in realitate, iniiative pot avea tere pri interesate de succesul unei
asocieri si care pot face propuneri si sugestii potenialilor solicitanti de fonduri. Aceste
tere prti pot fi consultani, firme de construcii, alte societai comerciale si bnci. Dup
aceaste etape, solicitanii de fonduri prezinta B.M. proiectele pentru a fi evaluate.
De multe ori, disponibilitatea poteniala a mprumuturilor, fondurilor cash, asistenei
financiare, creditelor de export sau a unei structuri financiare funcionale reprezint o
condiie eseniala a reuitei unui proiect. Deseori proiectele sunt cofinanate prin diferite
forme de sprijin guvernamental bilateral care s-a sustinut c determin apariia
elefantilor albi , supradimensionai fie din punct de vedere al dimensiunii, fie din cel al
tehnologiei. De altfel, acesta este un subiect intens dezbtut. Pentru ca proiectele s fie
aprobate si finanate, cineva trebuie s preia iniiative i s se ocupe de schimbul
comercial iniial, acestea trebuie s aib si experiena, i abilitaile necesare pentru a
obine finanarea. n ultima instant, oamenii sunt cei care promoveaza proiectele, mai
degrab dect guvernele sau organismele multilaterale.
Informarea
Banca Mondial finaneaz o multitudine de tipuri de proiecte n sectoare diferite,
precum agricultura, educatie, mediu, sanatate, populatie, energie electrica,
telecomunicatii, transport si dezvoltare urbana. Proiectele trebuie s fie fezabile din punct
de vedere etnic si financiar., in caz contrar ele fiind eliminate chiar in faza iniiala de
evaluare. Procedurile de selecie utilizate de B.M. nu sunt neaprat dificile i ndelungate,
iar propunerile nnaintate spre dezbatere nu sunt puine. Dou surse utile de informare
asupra proiectelor sunt:
- Serviciul pentru Oportunitai de Afaceri Internaionale un serviciu asigurat de
ctre B.M., prin care se ofer informaii si noutai despre aprovizionare, licita ii, finanare
si derularea proiectelor.
- Development Business o publicaie bilunar a Departamentului Economic si
Social al Naiunilor Unite referitoare la activiatea B.M. si a altor agenii de dezvoltare
regional.
Pe lng informaiile disponibile din aceste surse, este necesar contactarea BM
pentru a afla despre toate oprtunitile existente. Poate fi util i contactarea
funcionarilor
regionali i sectorali din Washington i stabilirea unor ntlniri periodice cu acestia,
devenind posibil astfel monitorizarea evoluiei tranzaciilor i ntelegerea sistemului de
funcionare a BM..
Cine poate licita pentru afacerile finanate de ctre Banca Mondiala?
Companii de toate dimensiunile pot licita pentru afaceri finanate de ctre BM. Nu exista
nici un sistem de nregistrare pentru producatori, furnizori de mrfuri i contractori, dei
uneori se procedeaza la o precalificare pentru anumite contracte de lucrari civile. BM
deine un sistem de nregistrare compiuterizat a consulanilor, numit ,, Informaii despre
firmele de consultana.
n toate situaiile, solicitantul finanrii este responsabil de ntocmirea
documentaiei licitaiei pe care furnizorii i contractorii i-o vor solicita dup iniierea
proiectului. Sarcina de a respecta etapele procesului urmat de proiecte revine
furnizorului/contractorului.
Agenia Internationala pentru Dezvoltare (AID)
Beneficiarii facilitatilor de credite ale BM sunt in mod necesar ri in dezvlotare, dar
care au atins un anumit model de solvabilitate. rile cele mai srace, care au o
solvabilitate suficient de ridicat, por beneficia de finanare din parte AID. Si creditele
AID sunt oferite numai solicitanilor naionali/guvernamantali. Condiiile mprumuturilor
sunt mult mai favorabile, termenele de creditare variaz n general ntre 35 si 40 de ani,
avnd perioada de graie de 10 ani. Nu se percep dobnzi, ci numai o taxa anual de
operare service charge de 0.75%. Procesul urmat de proiect si licitaia de cumprare
n cadrul proiectelor finanate de AID sunt acelea ca n cadrul creditelor acordate de
BM.
Corporaia finaciar Internaional
Aceasta funcioneaz ca o banc comercial prezentnd ns anumite
particularitai.
Dei CFI funcioneaz ca un creditor cu scop lucrative, ea beneficiaz de statutul sau de
divizie a Grupului Bncii Modiale, ca i proiectele n care se implic. Aceasta nseamna
c ea ofer finanare pentru proiecte de infrastructur i din sectorul privat n condiii mai
avantajoase dect cele practicate de majoritatea bncilor comerciale. ns dac un debitor
nu ii onoreaz obligaiile generate de o facilitate oferit de CFI, acesta ii poate pierde
credibilitatea n faa BM, ceea ce i va afecta serios posibilitaile de a obine spijinul
bncii n viitor. De aceea participarea CFI la finanarea unui proiect este vazuta adesea de
bncile comerciale ca un factor de diminuare a riscului, ceea ce le ncurajeaz s ofere
finanare prin alturarea la sindicate de creditare conduse de CFI.
n cadrul acordului de mprumut, CFI incheie un contract de creditare cu
solicitantul fondurilor, prin care se acord n doua trane. Prima trana se constituie ntr-o
finanare pe termene lungi sau cu perioade de garantie mai ndelungate dect cele practice
de alte bnci implicate n finanarea unui proiect. n cazul celei de-a doua tranee,
finanarea este oferit n condiiile practicate de bncile comerciale, ceea ce ncurajeaza
bncile s se alture unui club sau sindicat de creditare, ale cror condiii se apropie mai
mult pe piaa eurocreditelor, n condiii de risc comparabile. Bncile pot fi nemultumite
de nivelul taxelor care reflecta capacitatea suplimentar de creditare generate de
participarea CFI. Bncile participante semneaz un acord cu CFI , prin care riscurile
comerciale ale tranzactiei sunt distribuite ntre ele. ns dac debitorul nu i onoreaz
obligaiile, aceasta nseamn c nu a respectat acordul ncheiat cu CFI. Este demn de
remarcat faptul c mprumuturile i participrile CFI nu au fost niciodat reealonate n
caz de restructurare a datoriei unei ri.
CFI poate oferi capitalul pe care bncile comerciale nu sunt dispuse s l ofere, ca
n cazul unor proiecte generatoare de venituri, precum structuri de tipul construciei,
propietate, solicitnd un plan de afaceri, un studiu de fezabilitate, istoricul companiei sau
al proiectului, precum i detalii referitoare la experiene celui care formuleaz propunerea
in domeniu vizat. CFI analizeaz n detaliu propunerile primite putnd aciona n calitate
de finanator corporatist, furnizor de capital de risc, creditor pe termen lung, precum i
finanator de proiect. n prezent CFI este orientata ctre susinerea dezvlotrii
infrastructurii privatizate n condiiile obinerii de profit, ceea concorda cu prevederile
contractuale care stipuleaz ca scopul sau este acela de a ,, spijinii dezvoltarea economic
prin ncurajarea creterii ntreprinderilor private/sectorului privat n rile membre.

4. BANCA INTERNAIONAL PENTRU RECONSTRUCIE I
DEZVOLTARE
Conducerea, resursele, i operaiile BIRD
Banca Internationala pentru Reconstructie i Dezvoltare (BIRD) este un organism
financiar interstatal care are o funcie complementar cu Fondul Monetar Internaional.
Banca Internaionala pentru Reconstrucie i Dezvoltare face parte din sistemul
Organizatiei Natiunilor Unite , proeminent n activitatea de finanare i promovare a
dezvoltrii economiei rilor membre.
BIRD spijin investiiile economiei ale statelor membre ale Fondului Monetar
Internaional n curs de dezvoltare prin acordarea de mprumuturi pe temen lung, pentru
realizarea investitiilor n valut i pentru garantarea de mprumuturi obinute de un stat
membru de pe piaa financiar.
BIRD se ocup de coordonarea ajutorului financiar internaional pentru dezvlotare
oferit de unele ri dezvoltate rilor n curs de dezvlotare.
De asemenea, acorda asisten tehnic cu proiectele de investiii pentru dezvlotare
i faciliteaz pregatirea de cadre superioare de specialitate prin instituii cu pregatiri
proprii.
Principalele avantaje ale rilor membre:
contractarea de mprumuturi pentru investiii n vederea realizrii unor proiecte economice
necesare rii respective. Solicitantul trebuie s prezinte garanii a caror mrime depinde de
propietile obiectivului economic i de posibilitaile economiei respective de a suporta
sarcina financiar. Nivelul mprumuturilor nu depinde de cota de participare la capitalul
social al FMI. mprumuturile BIRD se acord n valut convertibil pe maxim 20 de ani.
Participarea la licitaiile internaionale organizate de BIRD pentru adjudecarea lucrarilor
finanate de aceasta. O ar membr poate prelua prin licitaie lucrarile dintr-o alta ar
membr cu spijinul bncii.
rile membere pentru a putea beneficia de mprumuturi trebuie s se adere n prealabil
la FMI i s participe la capitalul social al bncii prin vrsamintele stabilite.
De asemenea rile membre sunt datoare s furnizeze informaii de orice fel
privind economia financiar a rii respective, informaii solicitate n vederea stabilirii
politicii de mpurmuturi fa de ara respectiv. Profitul realizat de BIRD se reinvestete
n mprumuturile acordate rilor n curs de dezvoltare.
Conducerea bncii este asigurat de un complex de organe i anume :
- Consiliul guvernatorilor format din cte un guvernator i un supleant, numii de
fiecare ar membr;
- Consiliul administratorilor;
- Consiliul consultative compus din 7 membrii;
- Comitetele de mprumuturi care au ca sarcin analiza situaiei i elaborarea de
rapoarte privind proiectele mprumuturilor solicitate.
Obiectivele i prioritaile financiare ale BIRD
n scopul sporirii flexibilitii BIRD n gestiunea sa financiar i pentru a asigura, astfel,
o mai bun satisfacere a necesitailor clienilor ei, Consiliul de Administraie a acesteia,
reunite n septembrie 1997, a stabilit noi strategii n perioada urmatoare n privina
portifoliului lor de mprumuturi, precum i n ceea ce priveste gestionarea lichiditii.
n Raportul Bncii Mondiale pentru anul 1997 se arat c fora motrice a acesteia
a fost, n anul 1997 i va contiuna s fie i n urmtorii ani, Strategia de restructurare,
conceput ca un vast program de restructurare a instituiei, aprobat n martie 1997 i care
a avut ca scop transformarea acesteia n instituia cea mai eficienta de pe glob n
combaterea srciei.
Strategia de restructurare prevede reforma fundamental care s sporeasc
eficiena Bncii Mondiale n realizarea misiunii sale principale, aceea de lupt n
combaterea srciei. Pe baza acestei strategii, Banca va ntreprinde o serie de modificari
care, pe durata a doi ani si jumatate, vor transforma modul de operare al intituiei. De
exemplu, mbunatairea metodelor de lucru, reducerea costurilor aferente, alinierea la
nevoile clienilor i asigurarea de rezultate mai bune. Se stabilesc o serie de repere clare
de performane, pe care trebuie s la ndeplineasc personalul pentru a putea evalua
progresul efectiv realizat. Costurile totale aferante acestei strategii vor fi acoperite prin
economii stricte i prin realocare. Investiiile suplimentare nete prevzute prin aceast
Strategie se cifreaz la 250 milioane de dolari SUA, n anii fiscali 1998, 1999 si de 50
milioane de dolari SUA n anul fiscal 2000. Noile iniiative n sfera politicii instituiei
ntreprinse pe tot parcursul anului ilustreaz accentual pe care l pune Banca pe
reorientarea programului su de dezvoltare, pe o mai bun satisfacere a nevoilor clienilor
i obinerea unor rezultate mai bune n teren.
Acestea se refer la :
- Progresul obinut n implementarea ,, Iniiativei privind Datoriile rilor
Srace Puternic ndatorate ( HIPC), ce a reprezentat unele din cele mai importante
realizri ale anului. n martie 1997, Uganda a devenit prima ar care a beneficiat de
aceast noua iniiativ;
- Extinderea i perfectionarea studiilor asupra strii de srcie, pentru a facilita
strategii mai eficiente n vederea reducerii acesteia;
- Impletarea mai strans a dimensiunii socilale a dezvlotrii, n activitaile Bncii.
Dei activitatea n domeniul dezvlotrii sociale este ntr-un stadium relativ de nceput, se
ateapt ca gradul nalt de angajare s duc la un progres rapid;
- Punerea accentului pe dezvoltarea rural care a fost oarecum neglijat n ultimii
ani pentru a contribui la creterea economic i la reducerea srciei n zonele rurale,
unde triete 75% din populaia srac pe glob;
- Intensificarea acordrii de asistena a rilor care se confrunt cu crize financiare
i au sisteme bancare fragile ( s-a pus mai puternic accentul pe colaborare dintre Banc i
FMI n eforturile lor de ntrire a sistemelor bancare ale statelor membere).
Acordarea de spijin din partea Bncii pentru ri ieite din conflicte a fost prezentat ntr-
un raport intitulat ,,Cadrul pentru implicarea Bncii Mondiale n reconstrucia dupa
ieirea din conflict care a adus elemente noi privind orientarea Bncii ctre
reconstruirea infrastructurii n situaii post-conflictuale. Printre acestea, se numar
promovarea ajustrii i redresrii economice, abordarea necesitailor sociale i
dezvoltarea capacitaii instituionale. Suportul local acordat n anul 1997 a inclus
curaarea cmpurilor minate i demoralizarea i reintregarea fotilor combatai i
refugiai n cadrul comunitailor respective, n ri ca Bosnia, Croatia sau Ruanda.
Principalele prioriti financiare ale BIRD, concepute ca strategii de asistenta ale
Bncii pentru muli din clienii din Europa Centrala i de Est, s-au concentrate pe
asigurarea acestora pentru intrarea n Uniunea European au vizat :
- reforma pensiilor, care s-a integrat n cadrul reformei sectorului public din
regiune, mecanismele de protectie constituind o prioritate pentru protejarea celor
vurnerabili la efectele negative ale reformei. Tot aici se include i mprumuturile pentru
reducerea lipsurilor din domeniul bunurilor de importana vital i pentru sporirea
ncrederii populaiei n programele de reform;
- spijinul pentru reforma din sectorul financiar, evideniat prin mprumutul acordat
Bulgariei, care a ajutat la demararea procesului de restrucutrare a ntreprinderilor,
reabilitare a sectorului bancar i de accelerare a privatizarii;
- sprijinirea reconstructiei i refacerea infrastructurii deteriorate, curarea
cmpurilor minate, repararea locuinelor i spitalelor, cum au fost programele derulate n
Bosnia i Hertegovina cu sprijinul Uniunii Europene;
BANCA MONDIALA IN SOCIETATEA CONTEMPORANA
ROLUL ACTUAL AL BANCII MONDIALE
Banca Mondiala a devenit lider al dialogului asupra politicilor structurale, printre
care masurile de reducere a saraciei, dezvoltarea sectorului privat, dezvoltarea si
administrarea institutionala. Banca dispune de o gama de instrumente cu ajutorul carora
conduce acest dialog, inclusiv operatiunile de acordare de imprumuturi pentru ajustarea
sectorului privat cum ar fi PSAL 1 si PSAL 2, o serie planificata de Imprumuturi
Programatice de Ajustare, cateva operatiuni de investitii sectoriale si de activitati
economice, cum ar fi recent incheiata Revizuire a Cheltuielilor si Institutiilor Publice
(PEIR) si planificatul Memorandum Economic de Tara (CEM).
In unele domenii in care Banca este lider al dialogului, analiza pe care aceasta o
efectueaza este impartasita si FMI si este folosita ca baza pentru cadrul fiscal, insa nu
exista puncte de referinta structurale sau conditii strategice corespunzatoare in Acordul
Stand-By al FMI. In alte domenii in care Banca este lider, ASB reflecta anumite
elemente in conditionalitatile pe care le include. Acestea sunt in general masuri de
reforma structurala care au importante implicatii fiscale, cum ar fi reforma si
restructurarea sectorului energetic. Exista si alte domenii de responsabilitate comuna cum
ar fi Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP).
Personalul FMI si al Bancii Mondiale mentin o legatura stransa de colaborare in
vederea sprijinirii programului de reforma al Guvernului si isi coordoneaza activitatile de
consultanta strategica acordata autoritatilor romane.
Autoritatile romane urmeaza o strategie menita sa mentina stabilitatea
macroeconomica si sa stabileasca o crestere economica sustenabila si o reducere a
saraciei, indreptandu-se catre telul final, acela al aderarii la Uniunea Europeana.
Elementele cheie ale acestei politici includ intarirea disciplinei platilor in intreaga
economie, in special in sectorul energetic, intarirea constrangerilor bugetare pentru
intreprinderile de stat, urmarind activ privatizarea si restructurarea intreprinderilor si a
bancilor, consolidand protectia si siguranta sociala. Pe termen mediu, continuarea
redresarii economice actuale va depinde in mare masura de mentinerea vitezei reformei si
de continuarea intr-o maniera constanta a reformelor de dezvoltare a sectorului privat.
Astfel de reforme ar sublinia transparenta si responsabilitatea guvernului, imbunatatirea
mediului de afaceri si actiunile de intarire a regulamentelor si supravegherii pietelor
financiare si de capital.
Printre domeniile strategice in care Banca este lider si care nu sunt direct incluse in
programul FMI sau in dialogul cu autoritatile se numara consolidarea protectiei si
sigurantei sociale, revitalizarea economiei in zonele rurale, dezvoltarea si guvernarea
institutionala si imbunatatirea mediului de afaceri. Dialogul Bancii pe probleme de
politici pentru consolidarea protectiei sociale include monitorizarea saraciei, asistenta
sociala, reforma pensiilor, reforma protectiei copilului, reformele din sectorul de sanatate
si instruirea si redistribuirea fortei de munca. Acestea au fost sprijinite de Imprumutul
Bancii pentru Protectia Sociala si Forta de Munca, Imprumutul pentru Dezvoltarea
Sectorului Social, Fondul de Dezvoltare Sociala si Imprumutul pentru Inchiderea
Minelor. Aceste masuri sunt in continuare sprijinite de activitati economice cum ar fi
recent incheiatul Profil al Saraciei si Studiul asupra Furnizarii de Servicii pe plan Local si
de urmatoarele studii economice asupra saraciei si vulnerabilitatii, reformei pensiilor si
evaluarii varstei de pensionare pentru femei si barbati.
Banca are o gama de programe pentru revitalizarea economiei in zonele rurale.
Acestea includ Imprumutul de Finantare Rurala care sprijina activitatile generatoare de
venit si care va fi suplimentat de un Studiu asupra legaturilor existente intre cresterea
rurala/urbana care sa pregateasca terenul pentru un Imprumut de Dezvoltare Rurala care
sa sprijine dezvoltarea infrastructurii si imbunatatirea administrarii la nivelul comunitatii.
Imprumutul pentru Reabilitarea Irigatiilor sprijina reabilitarea infrastructurii si reforma
institutionala. Alte activitati de sprijin economic includ Studiul Legaturilor Sociale din
cadrul Comunitatii si Studiul de Dezvoltare a Vaii Jiului.
Banca are un program puternic de dezvoltare si guvernare institutionala. Acest
program este construit in jurul recentelor reforme ce au avut loc in finantele publice,
impozitare si descentralizare. Dialogul asupra politicilor a fost facilitat de recent incheiata
Revizuire a Institutiilor si Cheltuielilor Publice (PEIR) care au inclus analiza si
recomandarile legate de 1) imbunatatirea alocarii resurselor in sectorul de sanatate; 2)
furnizarea asistentei sociale la nivel local; 3) reforma sistemului de pensii; 4) institutiile
de management al bugetului; 5) descentralizarea fiscala si 6) reformele bugetare in
domeniul juridic. Dialogul politic va continua printr-o Evaluare a Responsabilitatii
Financiare a Tarii (CFAA) care urmeaza a fi lansata in curand. Banca a incheiat un
Raport de Diagnostic al Coruptiei in Romania inainte ca Guvernul sa pregateasca
Programul National de Prevenire a Coruptiei. Se incepe acum lucrul asupra unei serii de
Imprumuturi de Ajustare Programatica (PAL), primul dintre ele urmand sa se concentreze
asupra reformelor institutionale si de guvernare din cadrul serviciului public si al
sistemului juridic, precum si asupra administrarii cheltuielilor publice. Acest program va
fi sprijinit de un Imprumut de Dezvoltare Institutionala a Sectorului Public si Privat
(PPIBL) in valoare de 18,6 milioane USD, care va oferi asistenta tehnica pentru aceste
activitati si pentru activitati legate de privatizare. Alte mijloace de sprijinire a dezvoltarii
institutionale sunt finantarea unui proiect cadastral si de inregistrare a terenurilor, un
proiect asupra aspectelor de mediu legate de inchiderea minelor, un proiect de reducere a
riscurilor, co-finantat de un grant GEF, care se concentreaza pe distrugerile cauzate de
cutremure, de deversarea deseurilor toxice precum si pe alte pericole existente in zone cu
risc ridicat, si de un proiect regional asupra Facilitarii Comertului si Transporturilor in
Sud-Estul Europei.
Banca a oferit sprijin si consultanta strategica, in mai multe zone, pentru
reformele referitoare la mediul de afaceri. Prin programele PSAL 1 si PSAL 2, Banca si-a
concentrat atentia asupra reducerii barierelor ce stau in calea intrarii societatilor si
firmelor mixte, punand in aplicare standarde de contabilitate recunoscute pe plan
international si introducand proceduri imbunatatite de faliment si lichidare. Programele
PAL vor aborda, de asemenea, probleme legate de mediul de afaceri si toate aceste
initiative vor fi sprijinite de asistenta tehnica oferita in cadrul PPIBL.
Imprumutul pentru ajustare programatica PAL, in valoare de 150 de milioane de
dolari, destinat reformei administratiei publice va necesita, la randul sau, eficientizarea
serviciilor publice. "In domeniul reformei justitiei, agenda noastra este identica cu cea a
Uniunii Europene". Parlamentul European a recomandat Romaniei sa isi redirectioneze
eforturile in privinta aderarii catre o reforma reala a justitiei si a administratiei publice, in
vederea combaterii coruptiei care tine deoparte investitiile straine. Printre masurile pe
care autoritatile romane trebuie sa le adopte pana in luna iunie se numara un pachet
legislativ care sa permita scoaterea de sub controlul ministrului Justitiei a judecatorilor,
numirea, promovarea si sanctionarea lor urmand sa fie realizate de o comisie formata din
alti Judecatori independenti.

Domenii in care Banca Mondiala este lider si in care analiza acesteia serveste ca
informatie de baza pentru programul FMI
Banca sprijina programul de privatizare al Guvernului Romaniei prin intermediul
programului PSAL 2, ce include obiective si termene pentru privatizarea societatilor
comerciale de stat si a institutiilor financiare. Programul consolideaza progresul
inregistrat in cadrul programului PSAL 1 si identifica pachete de societati din cadrul
carora un numar minim de societati este selectat pentru privatizarea caz cu caz si pentru
restructurare. Au fost identificate si intreprinderi concrete, cum ar fi Alro, Alprom si
Petrom. Cheia succesului acestui program este acordul cu Banca privitor la strategiile de
privatizare a acestor entitati si adoptarea ulterioara a unui proces de licitatie clar, deschis
si transparent, folosind serviciile consultantilor de investitii calificati, intr-o maniera
consecventa cu politica Bancii.
Banca a condus dialogul asupra restructurarii, reformei si privatizarii
intreprinderilor din industria energiei electrice, energiei termice si gazelor naturale si
asupra adoptarii legislatiei de reglementare in procesul de pregatire pentru privatizarea cu
investitori strategici. Ca parte a acestui proces, Banca sprijina, printre altele, reforma
tarifelor la energie si eliminarea arieratelor in sectoarele energiei electrice, energiei
termice si gazelor naturale, aceste obiective fiind incluse in conditionalitatile din cadrul
PSAL 2, insotite de conditiile legate de privatizarea intreprinderilor din domeniul
distributiei energiei electrice. Aceste conditii au fost indeaproape coordonate cu FMI,
deoarece Acordul Stand-By include si prevederi pentru reformele structurale in sectorul
energetic, care includ stabilirea tarifelor, eliminarea arieratelor si imbunatatirea ratelor
incasarilor. Banca este cea care conduce dialogul institutiilor financiare internationale cu
guvernul asupra unor probleme importante pe termen lung, cum ar fi restructurarea
sectorului de producere a energiei electrice si integrarea sectorului energetic romanesc in
Piata Regionala de Electricitate din Sud Estul Europei si in Piata de Electricitate a
Uniunii Europene si ofera asistenta pentru problemele aferente de reglementare si de
functionare a pietei. Banca a oferit si asistenta tehnica Ministerului Industriei in vederea
punerii la punct a unui sistem de stabilire a pretului si de impozitare a gazului pentru a
atrage mai multe investitii in acest sector. Dialogul politic in aceste domenii si precum si
in altele, mai ales in sectorul energiei termice, va fi facilitat in continuare de dialogul
permanent cu Guvernul asupra documentului final referitor la Strategia pentru Energie si
Infrastructura si la recomandarile sale operationale. Din nou, seria de programe PAL va fi
folosita ca mijloc de incorporare a consultantei strategice in aceste domenii in
operatiunile de creditare ale Bancii.
Banca este lider al dialogului si al consultantei strategice cu privire la
reglementarea, restructurarea, privatizarea si lichidarea bancilor. In cadrul PSAL 1 a fost
modificata Legea Privatizarii Bancilor si au fost stabilite proceduri transparente de
privatizare. Cerintele de lichiditate si solvabilitate ale BNR au fost inasprite si au fost
introduse prevederi pentru a imbunatati conformarea la reglementarile prudentiale, fiind
efectuate audituri externe in conformitate cu Standardele Internationale de Contabilitate.
Au fost introduse reforme legale si institutionale pentru eliminarea ordonata a activelor
ne-performante. Aceste schimbari de strategie au stat la baza lichidarii bancii cu cele mai
mari probleme (Bancorex), in timp ce Banca Agricola a fost restructurata si privatizata in
cele din urma, precum si alte doua banci de stat mai mici. Aceasta strategie este
continuata si in programul PSAL 2 cu masuri menite a incheia vanzarea Bancii
Comerciale Romane (BCR) si a restructura Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC).
Aceste initiative au fost sprijinite de FMI care a inclus criterii de performanta Stand-By
in legatura cu privatizarea BCR si actiuni preliminare legate de cerintele BNR de
constituire a provizioanelor. Banca va continua dialogul cu guvernul in ceea ce priveste
nevoia de a inainta pe calea imbunatatirii cadrului legal si de reglementare pentru sectorul
valorilor mobiliare si cel al asigurarilor precum si pentru sectorul bancar. PPIBL va
furniza finantare pentru aceste activitati.
Domenii de responsabilitate comuna
In timp ce Banca a devenit lider al reformelor structurale si de privatizare in
sectorul energetic, asa cum s-a precizat mai sus, FMI si-a manifestat un puternic interes
din punct de vedere macroeconomic, deoarece veniturile din privatizare sunt folosite
pentru a reduce datoria publica iar deficitul cvasi-fiscal al societatilor de stat reprezinta o
amenintare pentru stabilitatea macroeconomica. In consecinta, cele doua institutii
dezvolta o consultare si o coordonare intensa cu privire la aceste probleme. FMI a
introdus in Acordul Stand-By conditii legate de tariful la energie electrica, arieratele la
gaze naturale si incasarea facturilor la energia electrica, precum si privatizarea unui
pachet de intreprinderi incluse in programul Bancii. In vreme ce termenii programelor
respective sunt consecventi si se sprijina reciproc, programul Bancii este motivat si se
concentreaza pe eficienta structurilor de piata rezultate, pe o functionare imbunatatita a
intreprinderilor, furnizarea serviciilor, performanta financiara si pe transparenta
procesului si imbunatatirea generala a administrarii sectoriale iar FMI se concentreaza pe
generarea imediata de venituri, controlul cheltuielilor si restrangerea sarcinilor fiscale
actuale.
Banca si FMI au efectuat impreuna un Program de Evaluare a Sectorului
Financiar, care a fost incheiat in luna iunie 2003.
Domenii in care FMI este lider si a carui analiza serveste ca punct de plecare pentru
programul Bancii Mondiale
In timp ce Banca s-a concentrat pe simplificarea sistemului de impozitare ca
metoda de imbunatatire a mediului de afaceri, Fondul conduce dialogul pe probleme
fiscale. In plus fata de realizarea obiectivelor fiscale globale, programul Stand-By al
Fondului include conditii structurale si criterii de performanta legate de introducerea
noilor legi pentru TVA si pentru impozitul pe profit, de majorarea accizelor specifice si
de eliminarea preferintelor de impozitare din sistemele de percepere a taxelor vamale si
de impozitare a profitului. FMI ofera si asistenta tehnica in sprijinul unificarii sistemelor
de impozitare a veniturilor din salarii.
FMI conduce dialogul cu privire la anumite politici de restrangere a anumitor
cheltuieli in sectorul public. Acestea includ politici privitoare la stabilirea salariilor atat
pentru functionarii publici cat si pentru societatile de stat. FMI cere rapoarte de
monitorizare a bugetelor pentru o lista stabilita de societati de stat si a impus conditii in
programul Stand-By cu privire la micsorarea fondului de salarii in aceste intreprinderi si
la realizarea obiectivelor de disponibilizare convenite. In plus, FMI conduce discutiile
legate de cerintele de deconectare a neplatitorilor din sectorul energetic si al gazelor.
In aceste domenii, Banca ia in considerare recomandarile strategice ale FMI si se
asigura ca politica proprie si consultanta oferita sunt consecvente cu acestea.
Domenii in care FMI conduce discutiile si in care Banca Mondiala nu este implicata
direct
FMI este pe deplin responsabil de dialogul asupra politicii monetare, ratele
dobanzii, regimul ratei de schimb, balanta platilor si de toate problemele statistice
aferente.
Strategia si Operatiunile de Creditare ale Grupului Bancii Mondiale
Strategia de Asistenta pentru Romania (CAS) a fost prezentata Board-ului Bancii
Mondiale pe data de 19 iunie 2001. CAS defineste serviciile de creditare si de consultanta
ale Bancii, ce se bazeaza pe prioritatile guvernului de reducere a saraciei si de aderare la
Uniunea Europeana si dezvolta activitatile initiate sub egida Cadrului Largit de
Dezvoltare, pentru care Romania a fost una din tarile pilot. Aproape o jumatate din
programul de creditare pentru exercitiile financiare 02-04 este reprezentat de
imprumuturile de ajustare. Au fost schitate doua scenarii de imprumut distincte. In
scenariul pesimist in care Romania ar demonstra un mers ezitant al reformei, sprijinul
Grupului Bancii Mondiale ar fi redus semnificativ la nivelul de 60 de milioane USD in
perioada programului pentru exercitiile financiare 02-04, activitatile fiind concentrate pe
cateva interventii directionate catre reducerea saraciei. Totusi, Romania a ramas cu
succes in cadrul scenariului optimist de creditare, conform caruia Banca a prevazut
angajamente de pana la 995 de milioane de dolari pe durata exercitiilor financiare 02-04,
fata de 600 milioane dolari in perioada exercitiilor financiare 98-00. Acest lucru reflecta
indeplinirea obiectivelor scenariului optimist, printre care progresul in stabilirea unui
climat macroeconomic care sa conduca la scaderea inflatiei si la o crestere sustenabila,
precum si la progresul problemelor structurale, cum ar fi privatizarea, asa cum a fost
initiata in cadrul PSAL 1, initierea privatizarii si procesului de restructurare pentru un
numar de societati mari de stat ramase, incheierea unui acord asupra planului si
programului de reducere a arieratelor la energie electrica, acordul asupra metodei si
termenului de privatizare a Bancii Comerciale Romane si a CEC, imbunatatirea
sectorului financiar, a cadrului legal si de supraveghere, acordul asupra strategiei anti-
coruptie si aprobarea legislatiei pentru asistenta sociala. Scenariul optimist infatiseaza un
program de reforme structurale si sectoriale accelerate care vor deschide drumul aderarii
Romaniei la Uniunea Europeana. Prima etapa a acestui program a fost lansata odata cu
aprobarea programului PSAL 2 de catre Board-ul Bancii in septembrie 2002 si inaintarea
Raportului asupra Institutiilor si Cheltuielilor Publice (PEIR) in luna iulie 2002. In cea
de-a doua etapa ce va urma PSAL 2, Banca va oferi sprijin printr-o serie de Imprumuturi
de Ajustare Programatica (PAL), concentrandu-se asupra reformelor institutionale si de
administrare, incheierea programului de privatizare, punerea in aplicare a recomandarilor
din Documentul de Strategie in domeniul energetic si al infrastructurii si imbunatatirea
mediului de afaceri, precum si a Evaluarii Financiare a Tarii.
IFC a dedicat resurse substantiale pentru punerea in aplicare a strategiei
menite a avansa reforma structurala, a sprijini dezvoltarea pietelor de capital si a
infrastructurii (utilitati si telecomunicatii) si a oferi sprijin societatilor mici si mijlocii.
Pana in prezent, IFC a aprobat peste 200 milioane USD in cadrul a 25 de proiecte
totalizand peste 950 de milioane USD (printre care proiecte regionale care investesc in
Romania). In plus fata de investitii, IFC s-a angajat la un numar de proiecte de
consultanta menite sa sprijine privatizarea si restructurarea marilor intreprinderi de stat,
utilitatile publice si sectorul sanatatii. Gradul de succes pe care IFC il va obtine va
depinde intr-o oarecare masura de vointa Guvernului de a demonstra un angajament
sustinut pentru accelerarea reformei, in special cu privire la transparenta in privatizarea
intreprinderilor, reforma sectorului bancar si a celui financiar, restructurarea si
dereglementarea sectorului energetic, descentralizarea fiscala, privatizarea terenurilor si
continuarea reformei in sectorul agricol, accesul la invatamant de calitate in zonele rurale
si reforma sistemului de pensii pentru a asigura durabilitatea in contextul imbatranirii
populatiei. Succesul va depinde, in final, si de capacitatea Romaniei de a atrage investitii
straine directe.
SE MAI JUSTIFICA EXISTENTA BANCII MONDIALE IN SECOLUL AL XXI?
Banca Mondiala si-a proclamat de mult visul unei lumi libere de saracie.
Analod Fondul Monetar International si-ar dorii o lume libera de crize financiare.
Obiectivele cruciale si provocatoare, dar pre inguste sepntru secolul XXI- lea.
Asa cum multi au ajuns sa constientizeze, FMI ar trebuie sa priveasca mai departe
de simpla gestionare a crizelor financiare sis a se preocupe si de comporatemetele
economice necooperative in special in domeniul monetar. Comunitatea internationala a r
avea doar de castigat daca FMI devine centru de monitorizare si dialog permanent intre
natiunile unite bogate, cele sarace si cele emergente. Dar, in acest scop, tarile din ultimile
doua categorii trebuie sa capete un civant mai greu.
Din fericire, asemenea teme reformiste se afla, in sfarsit, pe agenda discutiilor.
Intalnirile comune FMI-Banca Mondiala din toamna trecuta au consacrat o crestere a
cotelor de votare pentru unele din cele mai subreprezentate economii in plina dezvoltare :
China, Mexic, Coreea de Sud, Turcia. O a doua runda de ajustare va trebui sa implice alte
economii emergente, fara a pune in claus celor mai sarace.La randul ei, nu atat Banca
Mondiala, in special, cat intreaga industri a asistentei oentru dezvlotare, ingeneral, ar
avea nevoie de o repozitionare in sensul inradacinari mai profunde in statele emergente.
Comunitatea internationala trenuie sa reziste apelurilor mioape de a se retrage din
economiile mediu de dezvoltare, pe moriv ca acesta s-ar putea acum descurca si
singure.
In ceea ce priveste guvernanata globala, bolile contagioase, schimbarile climatice sau
amenintarile la adresa bidiversifitatii, iomportanta acestor tari nu poate fi subestimata
aici triesc 44% din perosanele infectate cu HIV/SIDA, aici se genereaza 47% din emisiile
mondiale CO2.Comunitatea internationala pus si simplu nu are voie sa abandoneze aceste
state in asemenea probleme cruciale fara a risca propiul viitor. Combaterea saraciei este
un obiectiv non-negociabil. Dar acesta nu poate fi singurul obiectival asistentei
internationale sau al Bancii Mondiale. De fapt, un veritabil anagajament in raducerea
saraciei chiar presupune o conlucrare cu tarile in cauza. Ele adapostesc 70% din populatia
ce supravietuieste cu mai putin de 2 dolari pe zi, si care se confrunta cu somaj masiv si o
proununtata inechitate sociala, cu lipsa de infrastructura, decalaje regionale si o intreaga
lista de alte provocari.
Imprumuturile acordate de catre Banca Mondiala au scazut sub nivelul mediu de
la mijlocul deceniului noua, volumul lor creste din nou si reflecta axpansiunea bancilor
regionale multilaterale,dar si reorintarea catre proiecte de infrastructura cu finanare
publica.
Nu inseamna insa ca Banca Mondiala trebuie sa se culce pe laurii in
present.Produsele ei au nevoie de adaptare. O data cu descentralizarea din mai multe
economii emergente, autoritatile sa poate lucra cu aceiasi actori in lipsa unor garantii ale
suveranitatii, si sa ofere imprumuturi in moneda nationala.

11. Organizaii economice mondiale- I

1. G-7, G-8

Cuvintele de inceput ale Declaratiei primei reuniuni G-7 de la Rambouillet (Franta, 17
noiembrie 1975) sunt si acum actuale: Ne-am reunit pentru ca impartim aceleasi
convingeri si aceleasi responsabilitati. Cresterea si stabilitatea economiilor noastre vor
ajuta prosperitatea ansamblului lumii industriale si tarile in curs de dezvoltare Ne-am
decis sa intensificam cooperarea noastra in cadrul tuturor organizatiilor internationale. A
doua intalnire a lui G-7 a fost in 1976, in Canada. Presedintele Comisiei Europene este un
invitat permanent. La fel, secretarul general al ONU sau presedintele Bancii Mondiale.
Din 1975 si pana in 1980, ca urmare a hotararilor la varf ale G-7, modelul economic
neokeynesist a fost inlocuit cu cel neoliberal. Desi abia la a sasea intalnire a Grupului, de
la Venetia, din 1980, lupta contra inflatiei, preocuparea pentru noi locuri de munca si
criza datoriei tarilor lumii a treia au devenit prioritati permanente ale membrilor grupului,
reactia sociala nu a intarziat sa apara Incepand din 1984, se manifesta direct opozitia
societatii civile vestice, prin intermediul ONG-urilor, fata de lucrarile G-7. Dupa caderea
zidului Berlinului in 1989, curentul cunoscut drept consensul de la Washington a
permis generalizarea politicilor neoliberale ale economiei de piata.
In 1997, cu prilejul celei de-a 23-a reuniuni, a fost invitata si Rusia, evident nu pentru
industria, ci, pentru resursele si puterea ei militara.
G-7 a devenit, astfel, G-8.
La Kln, in 1999, G-8 a anuntat inceperea unui proces de reducere conditionata a
datoriei tarilor cele mai sarace. In anul 2000, reuniunea tarilor industrializate a avut
loc pe insula Okinawa, apartinand Japoniei, problemele principale discutate fiind
securitatea popoarelor, cooperarea si dezarmarea. In 2000, tarile membre G-7 (deci,
fara Rusia) reprezentau 12 la suta din populatia globului, 45 la suta din productie si
60 la suta din cheltuielile militare mondiale.

Pentru a-si impune politicile economice, G-8 se sprijina pe institutii financiare
internationale, precum Fondul Monetar International si Banca Mondiala, in care tarile
membre G-8 dispun de majoritatea capitalului. Cadrul economic al mondializarii, de
esenta neoliberala, il constituie Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Aceasta
trebuie sa serveasca drept model pentru reforma sistemului Organizatiei Natiunilor
Unite (ONU), acuzate de birocratie si ineficacitate. G-8 nu reprezinta o instanta de
putere formala: el nu impune masuri efective nici statelor si nici guvernelor tarilor
membre sau terte. Dar nicio economie a lumii nu poate functiona fara adaptarea
cadrului sau institutional la regulile stabilite de institutiile mondiale citate sau la
viziunile strategice pe termen lung pe care le elaboreaza expertii grupului.

Daca G-8 s-ar extinde prin inclu-derea a cinci noi state - intre care, Africa de Sud,
Brazilia, China, India si Mexic - grupul ar acoperi aproape 70 la suta din PIB la nivel
international si 56 la suta din populatia lumii. Mai multi analisti au solicitat
includerea intr-un viitor G-10, a Chinei si Indiei, tari importante ale planetei prin
populatia lor - sunt prima si a doua tara de pe glob, prin numarul populatiei lor,
precum si datorita ritmului de crestere a economiilor celor doua tari asiatice.

Primele reuniuni G-8 din acest mileniu au fost in iulie 2001, la Geneva (Elvetia) si in
iunie 2002, la Kananaskis (in Canada), unde statele cele mai bogate ale planetei s-au
angajat sa sprijine tarile cele mai sarace in tentativa lor de a iesi din saracie.
Reuniunea membrilor G-8 la Geneva, in 2001, a pus in evidenta o noua generatie
militanta si contestatoare, care-si manifesta opinia negativa asupra mondializarii
neoliberale, pe planul social, al mediului si al democratiei. La Evian, in 2003,
contestatarii au avut arii speciale, rezervate pentru a-si manifesta mesajul. S-a creat
parca un echilibru, G-8 si anti G-8

Intre 1-3 iunie 2003, sefii de stat si de guvern ai tarilor cele mai bogate si mai
puternice ale planetei s-au reunit pentru a 28-a oara dupa 1975. Summitul urmator al
statelor puternic industrializate (G-8) a avut loc intre 9-11 iunie 2004, la Sea Island,
Georgia (SUA). Peste 200 de milioane de dolari SUA au fost alocate pentru
asigurarea securitatii sefilor de stat si de guvern care au participat la acest summit.
Gazdele si-au justificat politica tarifara evocand izolarea insulei, dar si faptul ca
terenul este, practic, proprietate privata. Sea Island este una dintre cele mai
costisitoare statiuni de odihna ale Americii, unde nu calca picior de om care nu are in
cont cel putin cateva milioane de dolari.

Progresiv, acest grup de conducatori a devenit o institutie mondiala. Contestatiile si
criticile fata de G-8 au capatat o noua turnura in cursul ultimilor ani, in conditiile
mondializarii. Reuniunea din 2003 s-a desfasurat la Evian, renumita statiune franceza,
poate tocmai pentru a marca incercarea de a depasi neconcordantele dintre cele doua
puteri, SUA si Franta, ambele tari membre NATO, fata de razboiul din Irak, declansat
de tabara aliata, condusa de SUA si Marea Britanie. Doua sunt preocuparile
principale care anima tarile G-8 in acest deceniu: evolutia economiei mondiale si
viitorul institutiilor internationale. ATTAC, una din cele mai puternice organizatii ale
societatii civile vest-europene ii contesta lui G-8 statutul neoficial de guvern
mondial, de sindicat al actionarilor majoritari ai economiei mondiale.

Mondializarea reprezinta un proces contradictoriu, in care G-8 asigura o dubla
functie, de reproductie a ordinii economice si de aservire a acesteia in beneficiul
membrilor sai. Contestarea afirmata tot mai puternic in ultimii ani se indreapta asupra
naturii lui G-8 ca institutie mondiala: un mic grup de sefi de stat reprezentand
privilegiatii planetei nu poate sa-si aroge monopolul de a decide pentru toti. La Evian,
George W. Bush spera sa obtina un comunicat comun in lupta contra terorismului,
comunicat discutat deja in intalnirea pregatitoare a ministrilor justitiei din tarile G-8
care s-a desfasurat la Paris pe 5 mai 2003. Tony Blair s-a pronuntat pentru noi
masuri de lupta impotriva armelor de distrugere in masa, precum si pentru un plan
de actiune pentru limitarea utilizarii de materiale radioactive. In pofida riscurilor din
ce in ce mai mari de recesiune economica, sefii de stat si de guvern ai tarilor membre
G-8 au anuntat ca sunt pregatiti sa sustina un nou val de privatizare si o mai mare
deschidere a pietelor statelor lor pentru tarile sarace. Anuntul lor a devenit chiar
realitate in anii urmatori

Reuniunea G-8 din 2005 s-a desfasurat la Genova (Italia). Summitul G-8 de la Sankt
Petersburg, din iulie 2006, a dezbatut principalele probleme cu care se confrunta
economia mondiala: stabilitatea economica internationala, supravegherea decalajelor
si a deficientelor economice in registrate (sarcina care revine FMI). Preocuparea
centrala a fost stabilitatea economica si dezvoltarea mediului de afaceri in statele
Uniunii Europene. G-8 a obtinut angajamentul Rusiei de deschidere a sectorului
energetic pentru investitiile straine, desi Moscova a refuzat sa se angajeze ca va aplica
Carta pentru Energie a Uniunii Europene.

Declaratia Summitului G-8 de la Sankt Petersburg recunoaste diferentele de opinie
legate de energia nucleara si modificarile climatice, in randul celor mai importante
puteri economice ale lumii: Recunoastem ca membrii G-8 adopta mijloace diferite
pentru asigurarea securitatii energetice si a protejarii mediului. Aceia dintre noi care
au sau iau in calcul planuri de utilizare sau dezvoltare a unor tehnologii de energie
nucleara considera ca acestea vor contribui la securitatea energetica globala, reducand
concomitent poluarea. Energia nucleara nu produce gaze cu efect de sera, fiind
considerata de unii ecologisti un mijloc eficient de protejare a climei, concomitent cu
satisfacerea cererii crescute de electricitate. Criticii argumenteaza ca nu exista o
solutie eficienta pentru stocarea deseurilor nucleare periculoase, in timp ce centralele
nucleare sunt vulnerabile fata de atacurile teroriste si au ca efect un risc sporit de
proliferare a armamentului nuclear. Declaratia G-8 de la Sankt Petersburg sustine
planurile sugerate de autoritatile de la Moscova, de creare a unor centre internationale
in Rusia pentru producere de combustibil nuclear pentru statele cu centrale atomice,
precum si propunerea SUA de a infiinta o banca multilaterala de combustibil nuclear.
Toate aceste activitati ar urma sa se desfasoare sub supravegherea Agentiei
Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), agentia de resort a ONU.
Intentionam sa facem eforturi comune suplimentare pentru a asigura un acces sigur
la uraniu slab imbogatit, destinat reactoarelor energetice nucleare si activitatilor de
reciclare, se mai arata in declaratia summitului. In sectiunea referitoare la
modificarile climatice se arata ca G-8 intentioneaza sa indeplineasca obiectivul
comun si multiplu de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera, de imbunatatire a
conditiilor de mediu, intarire a securitatii energetice si reducere a poluarii,
concomitent cu eforturile de diminuare a saraciei. Documentul semnaleaza si
diferentele de viziune referitoare la protocolul de la Kyoto asupra schimbarilor
climatice, propus din 1997.

Summitul G-8 din 2007 s-a desfasurat in iunie, la Hieiligendamm (Germania). Intre
temele de discutie s-au aflat negocierile comerciale internationale, reactia Iranului la
pachetul de stimulente oferite de statele occidentale, saracia endemica a celei mai
mari parti a locuitorilor planetei.

Intre 7-9 iulie 2008, Grupul G-8 al tarilor industrializate a fost gazduit de Japonia, pe
insula Hokkaido. Intalnirea a fost marcata de majorarea preturilor la alimente si
petrol, dar s-au discutat si chestiuni precum incalzirea globala sau situatia din
Zimbabwe. Potrivit traditiei mai recente a acestor reuniuni, la deschidere, mii de
japonezi au organizat proteste, acuzand liderii G-8 ca nu fac decat sa discute, fara a
lua masuri concrete. La marsul de la Sapporo, pe insula Hokkaido, au participat,
printre altii, militanti anti-razboi si anti-saracie. Numeroase forte de ordine, o parte
din cei 20.000 de politisti care trebuiau sa asigure securitatea reuniunii au
supravegheat protestul. Un purtator de cuvant al organizatiei umanitare Oxfam, filiala
japoneza, Takumo Yamada, a declarat ca liderii marilor puteri ar trebui sa puna in
practica masuri concrete, nu doar sa se reuneasca si sa discute: Grupul G-8 trebuie
sa-si asume responsabilitatea pentru promisiunile facute Africii, de pilda. Trebuie sa-
si asume responsabilitatea pentru criza alimentelor si schimbarile climatice.

Fata de intalnirea G-8 din 2007 s-a discutat mai mult despre majorarea preturilor la
alimente si efectele acestui lucru asupra tarilor sarace. Nivelul atins de pretul
international al petrolului a provocat, de asemenea, ingrijorare. Japonia a invitat la
reuniunea celor mai bogate natiuni alte doua mari puteri economice, dar si mari
consumatori - gratie numarului mare al populatiei lor - cum sunt China si India,
potentiale membre ale grupului, aidoma Rusiei, dar si Africa de Sud, pentru a ilustra
importanta tot mai mare pe care acest continent o joaca in teserea intereselor geo-
politice pe planeta. In timpul celor trei zile ale summitului s-a discutat si despre
acordarea de ajutor tarilor sarace din Africa, despre programul nuclear al Coreei de
Nord, situatia din Zimbabwe, unde presedintele Robert Mugabe a obtinut fraudulos
un nou mandat.

Prin deciziile oficiale si neoficiale pe care le iau cu prilejul summiturilor anuale, este
clar ca liderii G-8 - un grup select si privilegiat de tari ale planetei - influenteaza net
mersul evolutiilor economice si financiare din tarile lor, dar si din tarile satelite, de
unde tarile G-8 se aprovizioneaza cu materii prime si unde-si comercializeaza
produsele companiilor transnationale ale caror sedii centrale se afla, in marea lor
majoritate, in statele G-8.

Doctrina mondialista a grupului este ghidata de politicile stabilizarii, liberalizarii si
privatizarii, formalizate in 1990 de economistul american John Williamson, sub
denumirea de consensul de la Washington.
2. G - 20
G20, a fost creat la sfarsitul anilor '90, dupa criza rusa si asiatica,
regrupand principalele state industrializate si emergente din lume, care
insumeaza 90% din Produsul Intern Brut mondial
G20 include statele membre G7, adica principalele tari dezvoltate din lume - Germania,
Canada, Statele Unite, Franta, Italia, Japonia, Marea Britanie - si alte 12 state emergente -
Africa de Sud, Arabia Saudita, Argentina, Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud,
India, Indonezia, Mexic, Rusia si Turcia.
Cel de-al 20-lea loc este ocupat de Uniunea Europeana, reprezentata de tara care asigura
la momentul respectiv presedintia semestriala, in prezent Cehia. Fondul Fondul Monetar
International (FMI) si Banca Mondiala (BM) participa, de asemenea, la lucrarile G20,
relateaza NewsIn.
Potrivit fondatorilor sai, G20 reprezinta "90% din Produsul Intern Brut mondial, 80%
din comertul international, incluzand schimburile interne din cadrul UE, si doua
treimi din populatia lumii", ceea ce ii confera grupului greutate politica si o legitimitate
puternica.
G20 a fost infiintat in 1999 la initiativa G7. Dupa crizele financiare care izbucnisera
succesiv in Asia, Rusia si America Latina, acest club al tarilor bogate a vrut sa creeze o
organizatie mai extinsa, in care principalele puteri mondiale, inclusiv statele emergente,
sa poata lucra in comun pentru rezolvarea si evitarea acestor turbulente.
La un nivel mai general, G20 serveste si drept forum pentru discutarea problemelor
bugetare si monetare, de comert, crestere economica si energie.
La inceput limitat la o reuniune anuala a ministrilor de finante si sefilor bancilor centrale,
G20 a luat anvergura anul trecut, odata cu izbucnirea crizei financiare mondiale, cand o
prima reuniune la nivel de sefi de stat a avut loc in 15 noiembrie la Washington, la
propunerea fostului presedinte american George W. Bush.
Pe langa membrii permanenti, Marea Britanie, care prezideaza anul acesta G20, a invitat
mai multe state si organizatii internationale la summitul din 2 aprilie, printre care Spania,
Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), Uniunea Africana si Noul Parteneriat
pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD).
Prioritatile summitului G20 ii dezamagesc pe sustinatorii politicilor noi
Prioritatea acordata salvarii bancilor sau planurilor de relansare axate pe investitii ii
dezamagesc pe cei care cer G20 sa isi modifice semnificativ politicile vechi de cateva
decenii, care au favorizat sau chiar provocat criza actuala, din punctul lor de vedere,
relateaza NewsIn, citand AFP.
Cu cateva zile inainte de deschiderea summitului liderilor G20, de la Londra, sindicatele,
militantii antiglobalizare, dar si unii economisti sunt de parere ca "jumatatile de masura
nu sunt suficiente". G20 nu trebuie sa se multumeasca numai cu "schimbari
nesemnificative ale unui sistem sufocat de lipsa creditelor", ci sa "prezideze o revizuire
completa a modului in care este gestionata economia", considera secretarul general al
Confederatiei Sindicale Internationale (CSI), Guy Rider. "Cei care cred ca se vor putea
intoarce la vechile obiceiuri se inseala grav", a adaugat el.
Din punctul de vedere al CSI - formata din 312 organizatii, cu un total de 170 de milioane
de membri din 157 de tari si teritorii - criza, "provocata de dorinta de castig si de lipsa de
competenta din sectorul financiar", "are la baza politicile de privatizare, de liberalizare si
de dereglementare a pietei muncii in ultimele decenii".
Din acest motiv si in pofida a numeroase dezacorduri, CSI s-a alaturat activistilor
antiglobalizare si unor economisti, ca laureatul premiului Nobel Paul Krugman, pentru a
cere nationalizarea bancilor aflate in situatie de insolvabilitate.
Economistul american considera ca "statul trebuie sa intervina si, daca injecteaza bani in
banci, ar trebui sa preia si controlul asupra lor". In caz contrar, "contribuabilul isi asuma
din nou riscurile, iar economia de piata nu face decat sa obtina beneficiile", a avertizat el.
"Este socialism pentru bogati si capitalism pentru saraci", din punctul sau de vedere.
Pe langa nationalizarea unor banci, pozitiile sindicatelor se apropie de cele ale asociatiilor
antiglobalizare si in ceea ce priveste cererea de investitii publice pentru a crea locuri de
munca "ecologice" sau in ceea ce priveste sporirea relativa a salariilor in raport cu
veniturile financiare, a caror crestere a favorizat crizele repetate.
"In ultimii 30 de ani, o parte din ce in ce mai mare din bogatia produsa a fost deturnata de
la satisfacerea nevoilor majoritatii populatiei catre buzunarele catorva actionari", afirma o
asociatie din care fac parte Attac-Elvetia si Comitetul pentru anularea datoriei tarilor din
lumea a treia. "Aceste capitaluri, care au devenit excesiv de abundente si din ce in ce mai
greu de rentabilizat, reprezinta una dintre cauzele crizei", a adaugat asociatia,
exprimandu-si teama ca reuniunea G20 va servi numai la coordonarea politicilor de
"salvare a bancilor si a actionarilor" si la "relansarea profiturilor lor, in defavoarea
muncitorilor si neglijand mediul".

Cu o zi inainte de reuniunea de la Londra, un grup de experti ONU, condus de
economistul american Joseph Stiglitz, si-a exprimat indoielile privind capacitatea G20 de
a face fata crizei. "Deoarece G8 si G20 s-au aratat incapabile sa corecteze problemele din
cadrul economic si din cel de reglementare, expertii au propus infiintarea unor institutii
dotate cu legitimitatea politica, reala, a tuturor locuitorilor lumii, adica un 'New Deal
mondial' sau un G192 care sa lucreze sub egida ONU", potrivit unui comunicat al
Natiunilor Unite.
el de-al doilea summit G20 se va desfasura in cel mai mare centru de conferinte din
Londra, Excel, in estul capitalei britanice.
3. Acordul General pentru Tarife i Comer (GATT)este un tratat
multilateral interguvernamental prin care rile membre se oblig s respecte anumite
principii i reguli n domeniul relaiilor comerciale; s reduc, s elimine sau s
consolideze taxele vamale i s nlture restriciile cantitative sau de alt natur din calea
schimburilor comerciale reciproce, trecnd treptat la liberalizarea acestora. Rezult din
aceast definiie c obiectivul iniial principal al GATT-ului a fost crearea de condiii
favorabile pentru desfurarea schimburilor comerciale ntre rile membre. Acest
obiectiv i pstreaz valabilitatea i n prezent.
n ultimii 15-20 de ani ns, ca urmare a faptului c a crescut numrul rilor membre i
n special al rilor n curs de dezvoltare, atribuiile i obiectivele GATT-ului s-au lrgit,
ndeosebi pe linia sprijinului dezvoltrii comerului exterior al acestora i implicit a
economiilor lor. Reiese aceasta din prevederile prii a patra a GATT-ului, precum i din
faptul c au fost stabilite legturi organizate cu UNCTAD-ul prin crearea de la 1 ianuarie
1968 a Centrului comun pentru comerul internaional GATT-UNCTAD. Condiiile n
care a fost elaborat i a nceput s fie aplicat Acordul General pentru tarife i Comer au
determinat i structura organizatoric iniial deficitar a acestuia, corectat, treptat, pe
parcursul activitii sale.
Dei GATT-ul nu este o organizaie internaional, n practic el exercit atribuiile unui
organism internaional, asigurnd cadrul organizatoric corespunztor pentru negocierile
comerciale, precum i structura organizatoric menit s dea rezultatelor acestor
negocieri forma unor instrumente legale. n prezent, activitatea GATT-ului se desfoar
n cadrul urmtoarei structuri organizatorice: Sesiunea prilor contractante; Consiliul
reprezentanilor; Comitete i grupe de lucru specializate pe probleme (permanente i
temporare); Secretariatul. Sesiunea prilor contractante (membrii cu drepturi depline)
este alctuit din delegaii tuturor rilor membre i este forul suprem al GATT; se
ntrunete, de regul, odat pe an (sesiune ordinar) sau de mai multe ori pe an, la cererea
prilor contractante (sesiuni extraordinare).
Are ca principale atribuii: dreptul i obligaia de a veghea la respectarea prevederilor
Acordului General; aprob modificrile i completrile aduse textului Acordului
General; aprob prin vot (trimis prin coresponden) primirea de noi membri n GATT;
aprob crearea de noi organe n structura organizatoric a GATT-ului i le
direcioneaz activitatea. Consiliul reprezentanilor, alctuit din reprezentanii rilor
membre cu drepturi depline, a nceput s funcioneze n 1960 i i exercit atribuiile
ntre sesiunile prilor contractante, ndeplinind rolul de organ executiv. Are urmtoarele
atribuii mai importante: ndrum activitatea organelor din subordine (comitete, comisii
i grupe de lucru specializate pe probleme); organizeaz negocierile pentru primirea de
noi membri n GATT; organizeaz consultri cu prile contractante asupra diverselor
aspecte ale evoluiei schimburilor comerciale reciproce; elaboreaz, cu sprijinul
organelor din subordine, recomandri pentru Sesiunea prilor contractante n legtur cu
problemele nscrise pe ordinea de zi a acestora.
Comitetele i grupele de lucru specializate pe probleme asigur activitatea permanent a
Acordului General, studiind problemele ce le-au fost ncredinate, fie de ctre Sesiunea
prilor contractante, fie de ctre Consiliul reprezentanilor. Concluziile i recomandrile
lor sunt supuse aprobrii organelor superioare. n afara comitetelor specializate cu
activitatea permanent pot fi create i comitete cu activitatea temporar (cum sunt, de
pild, Comitetele pentru organizarea negocierilor comerciale din cadrul rundelor,
organizate periodic de ctre GATT), a cror misiune nceteaz odat cu terminarea
aciunii pentru care au fost create.
Secretariatul GATT, cu sediul la Geneva, ndeplinete funcii administrative ce rezult
din activitatea celorlalte organe ale GATT-ului i este condus de un director general. El
sprijin derularea rundelor de negocieri organizate de GATT i public rezultatele
acestora. Acord asisten de specialitate rilor n curs de dezvoltare.
Din 1964, mai face parte din structura organizatoric a GATT-ului i Centrul de comer
internaional, care din 1968 a devenit Centrul comun de comer internaional GATT-
UNCTAD. Principalele prevederi ale Acordului General pentru Tarife i Comer
Textul Acordului General pentru Tarife i Comer a suferit pe parcursul existenei sale, o
serie de revizuiri i completri impuse de condiiile internaionale postbelice, n continu
schimbare. n prezentarea principalelor prevederi ale GATT-ului se au n vedere i aceste
revizuiri i completri.
Din textul Acordului General se desprind o serie de principii fundamentale care trebuie
s stea la baza relaiilor comerciale dintre prile contractante i care au fost statornicite
n practica activitii GATT-ului. Acestea sunt urmtoarele: a) Principiul nediscriminrii
n relaiile comerciale dintre prile contractante. Aceasta nseamn, n primul rnd, c
prile contractante trebuie s-i acorde reciproc clauza naiunii celei mai favorizate n
forma ei necondiionat (art.
I), iar, n al doilea rnd, c trebuie s-i acorde tratament naional n materie de impozite
i reglementri interne (art. III). Ambele clauze se acord n GATT pe cale multilateral.
Singura ar membr a GATT care acord clauza naiunii celei mai favorizate i
tratamentul naional pe cale bilateral este SUA. b) Interzicerea de ctre prile
contractante, n relaiile reciproce, a restriciilor cantitative, sau a altor msuri cu efecte
similare la importul i exportul de mrfuri (art. XI).
Aceasta nseamn c prile contractante nu trebuie s instituie sau s menin la importul
i exportul reciproc de mrfuri restricii de ordin cantitativ, cum sunt contingentele,
licenele de import i export, interdiciile sau orice alte msuri cu efecte similare. De la
aceste dou principii sunt admise, dup cum se va vedea, unele derogri. c) Aplicarea
nediscriminatorie a restriciilor cantitative (sau a altor msuri cu efecte similare) n
relaiile comerciale dintre prile contractante, n msura n care, n anumite situaii,
acestea sunt admise (ca derogri de la principiul b) (art.XIII). De aici rezult c, atunci
cnd, n anumite situaii, sunt admise restricii de ordin cantitativ sau alte bariere
netarifare, ele trebuie s fie aplicate fr discriminare, adic n aceleai condiii fa de
toate prile contractante. d) Eliminarea sau limitarea subveniilor la export n relaiile
comerciale dintre prile contractante (art.XIV).
Din prevederile art. XIV rezult c prile contractante trebuie s elimine sau s limiteze
subveniile de export n msura n care acestea afecteaz serios, direct sau indirect,
interesele comerciale ale celorlalte pri contractante.
n astfel de situaii, prile contractante sunt obligate s procedeze periodic la examinarea
cazurilor concrete i dac se face dovada c practicarea unor subvenii de export de ctre
unele pri contractante aduce importante prejudicii altor pri contractante, primele sunt
obligate s nlture sau s limiteze aplicarea subveniilor respective. e) Protejarea
economiilor naionale de concurena strin s se fac, n principiu, numai cu ajutorul
tarifelor vamale, care nu trebuie s fie ns prohibite (art. XI) i (art.VII).
f) Folosirea consultrilor de ctre prile contractante pentru evitarea prejudicierii
intereselor comerciale ale acestora (art. XXII).
Cu alte cuvinte, prile contractante au dreptul s foloseasc consultrile i obligaia de a
rspunde la aceste consultri pentru a se rezolva pe aceast cale diferendele de ordin
comercial dintre ele. g) Adoptarea deciziilor de ctre prile contractante prin consens
general; deciziile se supun la vot numai atunci cnd nu se realizeaz consensul general
sau la cererea unei dintre prile contractante, fiecare dispunnd de un singur vot.
Prevederile Acordului, precum i practica ndelungat a GATT-ului, au statornicit i
unele excepii sau derogri de la principiile fundamentale, dintre care, mai importante
sunt urmtoarele: a) Recunoaterea sistemului preferinelor vamale n vigoare la data
semnrii acordului, cu condiia ca limitele acestor preferine n vigoare s nu fie extinse
ulterior de ctre prile contractante.
Acestea vizau preferinele instituie anterior de ctre metropole i imperiile coloniale. b)
Admiterea crerii de zone de liber schimb i de uniuni vamale, cu tarife vamale externe
comune, la care s participe dou sau mai multe pri contractante (art. XXIV), cu
condiia s nu fie instituite noi bariere (tarifare i netarifare) fa de celelalte pri
contractante.
c) Negocierea de protocoale prefereniale ntre rile n curs de dezvoltare, pri
contractante ale GATT, i instituirea Sistemului generalizat de preferine vamale
nereciproce i nediscriminatorii n favoare rilor n curs de dezvoltare (ca o derogare de
la clauza naiunii celei mai favorizate); negocierea Sistemului Global de Preferine
Comerciale ntre ri n curs de dezvoltare, membre ale Grupului celor 77, tot ca o
derogare de la clauza naiunii celei mai favorizate. d) Autorizarea rilor n curs de
dezvoltare pri contractante la GATT de a promova msuri de politic comercial cu
caracter protecionist pentru aprarea economiei naionale i n special a industriei, de
concurena puternic a rilor dezvoltate. Aceasta reprezint o derogare de la mai multe
principii fundamentale.
ntr-o anumit msur, prevederile prii a patra din GATT se nscriu i ele ca derogri de
la unele principii fundamentale n favoarea rilor n curs de dezvoltare pri
contractante la GATT. e) Admiterea temporar de restricii cantitative (sau alte msuri
netarifare cu efecte similare) n relaiile comerciale dintre prile contractante la importul
unor produse care ar periclita producia intern sau n scopul de a contribui la echilibrarea
balanei de pli. Membrii GATT; accesiunea la GATT; retragerea din GATT Textul
Acordului General pentru Tarife i Comer a fost autentificat, pe calea semnrii unui act
final, de ctre reprezentanii a 23 de ri (care l-au negociat) denumite membre fondatoare
(Australia, Belgia, Brazilia, Birmania, Canada, Ceylon, Chile, Cuba, SUA, Frana, India,
Liban, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeeland, Pakistan, Olanda, Rhodezia de Sud,
Anglia, Siria, Cehoslovacia, Uniunea Sud-African i China), fiind nscrise n preambulul
acordului.
De la semnarea acordului (octombrie 1974) i pn n septembrie 1993, numrul statelor
membre la GATT a crescut de la 23 la 133 din care 111 pri contractante i 22 ri
membri de facto. Drept vot au numai prile contractante. Membrii de facto sunt foste
colonii pe teritoriul crora au nceput s fie aplicate prevederile Acordului General pentru
Tarife i Comer nainte de ctigarea independenei lor politice (prin intermediul
metropolei parte contractant GATT) i care, n virtutea prevederilor articolului XXVI
din Acord, au dreptul, dac doresc, s devin pri contractante dup ctigarea
independenei politice.
Printre rile contractante se numr n prezent i foste ri socialiste, ntre care i
Romnia (1971). Ct privete retragerea din GATT, articolul XXXI din Acord precizeaz
c orice parte contractant are dreptul de a se retrage din GATT, atunci cnd dorete acest
lucru, cu condiia s ntiineze n scris despre aceasta Secretariatul GATT-ului. Cererea
de retragere intr n vigoare dup expirarea a ase luni de la depunerea ei n Secretariat.
Aderarea Romniei la GATT; participarea ei la activitatea GATT-ului Acordnd o
atenie deosebit dezvoltrii relaiilor comerciale cu toate rile lumii, Romnia i-a
manifestat interesul fa de activitatea desfurat de GATT cu muli ani n urm. Ea a
participat n calitate de observator la GATT nc din anul 1957, la invitaia Secretarului
GATT, iar din iulie 1966, a fost stabilit o legtur cu caracter tehnic ntre Centrul de
Comer Internaional al GATT i Camera de Comer i Industrie a Romniei. n iulie
1968 Romnia a adresat oficial cererea de aderare la GATT ca membr cu drepturi
depline.
n noiembrie 1968, Consiliul reprezentanilor a examinat cererea Romniei i a hotrt
crearea unui grup de lucru (format din reprezentanii a 27 ri membre), care a negociat
cu ara noastr condiiile de aderare. n octombrie 1971, Consiliul reprezentanilor a
adoptat n unanimitate raportul grupului de lucru, precum i protocolul de aderare
convenit. Conform practicii uzuale a GATT, protocolul de aderare a fost semnat apoi i
de Romnia (15 octombrie 1971) i, ca urmare, ara noastr a devenit membr cu drepturi
depline la GATT.

Intrnd n GATT ca membr cu drepturi depline, Romnia beneficiaz de o serie de
avantaje, cu implicaii pozitive asupra schimburilor noastre comerciale. a) Prin intrarea n
GATT, Romnia a obinut pe cale multilateral clauza naiunii celei mai favorizate din
partea rilor membre (cu excepia SUA care acord aceast clauz numai pe cale
bilateral i din partea creia a obinut-o abia n 1975); n consecin, beneficiaz de
concesiile tarifare negociate n cadrul GATT, concesii care nu mai pot fi retrase unilateral
de ctre prile contractante (fr a-i acorda compensaii echivalente). b) Admiterea
Romniei n GATT ca parte contractant implic i eliminarea treptat a restriciilor
cantitative discriminatorii la exportul de produse romneti n rile membre.
c) Ca orice parte contractant, Romnia are dreptul de a invoca prevederile Acordului
General pentru Tarife i Comer i de a folosi mecanismul consultrilor bi i multilateral
din cadrul GATT pentru a-i apra interesele comerciale n eventualitatea n care anumite
msuri de politic comercial ale partenerilor din GATT i-ar aduce prejudicii. n acest
sens, se fac precizri n mod expres n protocolul de accesiune a Romniei la GATT. d)
Prezena Romniei n cadrul GATT ca membru cu drepturi depline i ofer posibiliti
suplimentare pentru promovarea intereselor ei comerciale.
Romnia va putea participa direct la toate negocierile comerciale ce vor fi organizate n
cadrul GATT i va putea milita, n spiritul prevederilor GATT, pentru crearea de condiii
favorabile i reciproc avantajoase n ce privete desfurarea relaiilor comerciale cu
prile contractante. e) Datorit faptului c i dup instituionalizarea UNCTAD-ului,
GATT-ul a rmas principalul mecanism instituional n care se dezbat i se negociaz
facilitile concrete n domeniul comerului internaional i al politicii comerciale,
Romnia are posibiliti lrgite de informare cu privire la aciunile viitoare ale rilor
membre n domeniul politicii comerciale, ceea ce i va permite s adopte la momentul
oportun msurile corespunztoare menite s-i apere interesele, fr a contraveni
prevederilor GATT. Prezena Romniei n GATT i permite o mai mare adaptabilitate la
condiiile de desfurare a comerului internaional i de promovare a schimburilor sale
comerciale.
f) n sfrit, apartenena la GATT a Romniei, ca ar n curs de dezvoltare, i ofer
posibilitatea de a beneficia de msurile speciale adoptate de prile contractante n
favoarea acestui grup de ri, potrivit prevederilor prii a patra din Acordul General
pentru Tarife i Comer. Protocolul de aderare a Romniei la GATT a nscris i o serie de
obligaii ce revin rii noastre, n schimbul avantajelor pe care le-a obinut sau le va
obine din partea celorlali membri. Obligaiile (angajamentele) Romniei ce au fost
nscrise sunt: a) Romnia s-a angajat prin protocolul de accesiune s-i sporeasc i s-i
diversifice importurile de mrfuri din rile membre ale GATT n acelai ritm n care vor
crete importurile totale.
b) Prin protocolul de accesiune la GATT, Romnia i-a sumat anumite obligaii n ce
privete politica valutar pe care o va urma atta vreme ct nu va fi membr a Fondului
Monetar Internaional, n sensul c va aciona n problemele valutare n conformitate cu
spiritul Acordului General. n toamna anului 1972, Romnia a fost primit ca membr
att la Fondul monetar Internaional, ct i la Banca Internaional pentru Reconstrucie i
Dezvoltare, fiind n felul acesta obligat s respecte statutul celor dou organizaii
financiare internaionale i prevederile nscrise n protocolul de aderare la aceste
organizaii cu care colaboreaz GATT-ul.
























12. Organizaii economice mondiale II
1. OPEC
O.P.E.C. sau Organizaia rilor Exportatoare de Petrol este o organizatie
interguvernamental permanent, care coordoneaz i uniformizeaz politicile n
domeniul petrolului ale rilor membre, n vederea asigurrii unor preuri stabile i
echitabile pentru productori.
O.P.E.C. include n componena ei statele explotatoare de petrol brut, indiferent de
naionalitatea acestora. Membrii si sunt: Iraq (sept. 1960), Iran (sept. 1960), Kuwait
(sept.1960), Qatar (dec. 1961), Arabia Saudit (sept. 1960), Emiratele Arabe Unite (nov.
1967),Algeria (iulie 1969), Angola (1 ian. 2007), Libia (dec. 1962), Nigeria (iulie 1971),
Venezuela (sept. 1960). Statutul de membru al Indoneziei (sept. 1960) este discutabil
deoarece ea nu mai este considerat exportator de petrol. Printre fotii membrii ai
organizaiei se numr Gabon (1975-1995), Ecuador (1963,1993), ar care i-a exprimat
interesul de a redeveni membr n noembrie 2006. Statele candidate la poziia de viitori
membrii ai organizaiei sunt: Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria, Sudan.
Ideea existenei acestei organizaii dateaz din anii 60, cnd companiile monopoliste au
luat msuri de scdere la jumtate a preului petrolului brut exportat de rile
productoare. Acest lucru a dus la pagube materiale semnificative n economiile rilor
productoare, care au fost obligate s se gndeasc la noi modaliti de asigurare a
intereselor lor i de prevenire a irosirii surselor lor de venit.
Astfel n luna septembrie a anului 1960, Irak-ul a invitat la Bagdad o serie de ri
productoare de petrol, printre care Venezuela, Iran, Arabia Saudit si Kuwait. La aceast
ntlnire s-a nscut ideea nfiinrii unei organizaii de aprare a intereselor
productorilor, lund astfel fiin Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol O.P.E.C.
Din 1965 sediul central al organizaiei se afl la Viena, Austria, n primii ani de activitate
aflndu-se la Geneva. Limba oficial a organizaiei este engleza cu toate c limba oficial
a majoritii statelor membre este araba (7 membri). Doar un singur membru are limba
oficial engleza ( Nigeria).
Statutul O.P.E.C. stipuleaz c orice ar cu un substanial export net de iei care are
interese fundamental asemntoare cu cele ale rilor membre poate deveni membru cu
drepturi depline al Organizaiei dac este acceptat de o majoritate de din membrii cu
drepturi depline, avnd toate voturile membrilor fondatori.
Statutul face diferena ntre cele 3 categorii de membrii: membru fondator, membru cu
drepturi depline i membru asociat. Statut de membru fondator au rile care au fost
reprezentate la prima conferin a O.P.E.C. i care au semnat nelegerea iniial,
nfiinnd O.P.E.C.- ul.
Membrii cu drepturi depline sunt membrii fondatori la care se adaug acele ri ale cror
cereri de primire au fost acceptate de Conferina O.P.E.C.
Membrii asociai sunt rile care nu se calific pentru drepturi depline dar care sunt
admise n anumite condiii speciale, dup cum hotrte Conferina.
In cadrul O.P.E.C. deciziile se iau prin consens . Fiecare ar are, teoretic, suveranitate
absolut asupra produciei sale de petrol. rile membre decid, ns, prin vot unanim
asupra nivelului maxim al produciei pe ntreaga organizaie, dar i defalcat pe fiecare
ar membr.
Scopul principal al organizaiei conform statutului ei este determinarea celor mai bune
modaliti pentru aprarea intereselor statelor membre n mod individual i colectiv,
ntocmirea i adoptarea metodelor pentru a garanta stabilizarea preurilor pe pieiele
aciunilor petroliere internaionale n vederea elimimrii fluctuaiilor duntoare i
inutile; considerarea continu a intereselor naiunilor productoare i a necesitii
securizrii venitului stabil a rilor membre; susinerea eficient, economic i regulat cu
petrol a naiunilor consumatoare i o ntoarcere cinstit a capitalului pentru investitorii
din industria petrolier. Influena OPEC pe pia nu a fost ntotdeauna una de stabilizare.
Ea a alarmat lumea favoriznd inflaia att n rile n curs de dezvoltare, ct i cele
dezvoltate prin folosirea armei petrolului n criza petrolului din 1973, capacitatea
OPEC de a controla preul petrolului s-a diminuat considerabil de atunci, ca urmare a
descoperirii i dezvoltrii unor mari exploatri de petrol n Golful Mexic i Marea
Nordului. Oricum OPEC are nc o mare influen asupra preului petrolului.
O.P.E.C. nu controleaz n totalitate piaa petrolului, rile membre producnd
aproximativ 40% din ieiul mondial i 14%din gazele naturale. Oricum exporturile de
petrol ale O.P.E.C. reprezint cam 60% din petrolul comercializat la nivel mondial i
tocmai de aceea O.P.E.C. poate avea o influen puternic asupra pieei petrolului mai
ales atunci cnd decide reducerea sau creterea nivelului produciei. In timpul ntlnirilor
ordinare sau extraordinare, rile membre stabilesc (sau nu) cote de producie. Penru c
O.P.E.C. este o surs major de petrol, deciziile O.P.E.C. de a crete sau reduce producia
pot micora sau majora preul ieiului. Acest lucru nu este valabil n cazul produselor
petroliere, ca, de exemplu, benzina, unde particip mai muli factori. In unele ri
impozitele reprezint 70% din preul final pltit de consumatori, aadar chiar o schimbare
major n preul ieiului poate avea o influen minor asupra preurilor.
Principalele obiective ale O.P.E.C. sunt:
Coordonarea i unificarea politicii petroliere a statelor membre i gsirea celor mai bune
metode de aprare a intereselor individuale i colective, astfel nct s se asigure preuri
corecte i stabile pentru productorii de petrol.
Asigurarea unei aprovizionri regulate, economice i eficiente cu petrol a rilor
consumatoare.
Acionarea n vederea stoprii modificrilor iraionale privind preurile petrolului pe piaa
mondial i aprarea intereselor statelor exportatoere de petrol.
Asigurarea unui venit stabil; asigurarea de dobnzi promoionale cu capitalul investit de
ctre statele membre, precum i o redistribuire corect a veniturilor obinute de ctre cei
care investesc n industrie.
2. Organizaia Internaional a Muncii
Organizatia Internaional a Muncii a fost fondat n 1919. n contextul negocierilor de
pace de dup ncheierea primului rzboi mondial, Conferina de Pace din 1919 a stabilit o
Comisie a legislaiei internaionale a muncii. Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie
1919 a devenit parte a Tratatului de Pace de la Versailles. Cu unele modificri, acest text
reprezint i astzi Constituia Organizaiei Internaionale a Muncii.
Filozofia i misiunea noii organizaii internaionale rezulta din preambulul Constituiei,
care prevede c pacea univesal nu poate fi ntemeiat dect pe baza justiiei sociale, iar
neadoptarea de ctre o naiune a unui regim de munc cu adevrat uman, mpiedic
eforturile celorlalte naiuni, doritoare de a ameliora situaia lucrtorilor n propriile lor
ri.
OIM a devenit o agenie specializat a ONU din 1946.
In prezent 181 de state sunt membre ale organizaiei.
OIM are o structur tripartit, care aduce mpreun reprezentanii guvernelor,
patronatelor i sindicatelor, n condiii egale, pentru a discuta chestiuni legate de munc i
politic social.
Politicile OIM sunt fixate n cadrul Conferinei Internaionale a Muncii, care are loc n
fiecare an, adunnd toi constituenii. Conferina adopt noi standarde internaionale n
domeniul muncii, planul de activitate al OIM i bugetul.
ntre sesiunile Conferinei, OIM este coordonat de Consiliul de administraie, care este
compus din 28 reprezentani guvernamentali, 14 reprezentani ai pantronatelor i 14
reprezentani ai sindicatelor.
Secretariatul OIM este asigurat de Biroul Internaional al Muncii, care are sediul la
Geneva, n Elveia i are birouri n mai mult de 40 de state.
Directorul general al OIM este n prezent Juan SOMAVIA.

3. Standardele internaionale n domeniul muncii
Standardele internaionale n domeniul muncii sunt instrumente juridice elaborate de
ctre constituenii OIM (guvernele, angajatorii i sindicatele) care stabilesc principii i
drepturile la munc. Acestea sunt fie convenii, care sunt tratate internaionale obligatorii
dac sunt ratificate de statele member, sau recomdri, care servesc ca nite ghiduri
neobligatorii. n multe cazuri conveniile stabilesc principiile de baz care s fie
implementate de statele care le ratific, n timp ce recomadrile suplimentreaz
conveniile asigurnd ghiduri mai detaliate referitoare la modul n care acestea trebuie
aplicate.
Conveniile i recomadrile sunt elaborate de reprezentanii guvernelor, angajatorilor i
lucrtorilor i sunt adoptate de Conferina Internaional a Muncii care se desfoar n
fiecare an. Odat ce un standard este adoptat, statele membre, conform Constituiei OIM,
trebuie s le supun autoritilor competente (Parlamentului). n cazul Conveniilor,
acesta nseamn pentru ratificare. Dac o convenie este ratificat, n general aceasta intr
n vigoare pentru acel stat de la data ratificrii. Statele care au ratificat conveniile se
oblig s aplice convenia n legislaia i practica naional i s trasnmit rapoarte
privind aplicarea acesteia la intervale regulate. Dac este necesar, OIM acord asisten
tehnic. n plus, pot fi iniiate plngeri mpotriva statelor care ncalc o convenie pa care
a ratificat-o.
Conveniile fundamentale
Consiliul de administraie al OIM a identificat 8 convenii fundamentale, care
rglemenetaz domeniile care sunt considerate ca principuii i drepturi fundamnatele ale
lucrtorilor.
Liberattaea de asociere i recunoaterea efectiv a dreptului de negociere colectiv,
eliminarea tuturor formelor de munc forat sau obligatory, eliminarea efectiv a muncii
copilului, eliminarea discriminrilor n respect cu angajarea i profesia, Aceste principii
sunt de asemenea prevzute n Declaraia privind Principiile i Drepturile Fundamentale
ale Muncii (1998).
n 1995 OIM a lansat o campanie pentru ratificarea univesal a acestor 8 convenii.
Cele 8 convenii fundamentale ale OIM sunt urmtoarele:
Convenia nr.29/1930 privind munca forat;
Convenia nr. 87/1948 privind libertatea sindical;
Convenia nr. 98/1949 privind dreptul la organizare i negociere colectiv;
Convenia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare;
Convenia nr.105/1957 privind abolirea muncii forate;
Convenia nr. 111/1958 privind discriminarea (angajare i profesie);
Convenia nr. 138/1973 privind vrsta minim;
Convenia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii
copiilor
Consiliul de administraie a desemnat alte 4 convenii ca instrumente prioritare,
ncurajnd statele s le ratifice din cauza importanei lor n funcionarea sistemului
internaional de standarde n domeniul muncii.
Convenia nr. 81/1947 privind Inspecia Muncii
Convenia nr. 129/1969 privind Inspecia Muncii (n agricultur)
Convenia nr. 144/1976 privind consultrile tripartite (standardele internaionale
ale muncii)
Convenia nr. 122/1964 privind Politica de Ocupare
Cele 4 obiective strategice ale OIM sunt:
promovarea i realizarea standardelor i principiilor drepturilor fundamentale n
munc
crearea oportunitilor mai mari pentru femei i brbai pentru asigurarea de locuri
de munc i venituri decente
Creterea acoperirii i eficacitii proteciei sociale pentru toi
Consolidarea tripartismul i dialogului social Obiectivul strategic al Organizaiei
Internaionale a Muncii este cel de a promova oportuniti pentru femei i brbai
astfel nct acestea s dezvolte o munc productiv, decent, lucrnd n condiii de
siguran, egalitate, echitate i demnitate uman.

13. Organizaii internaionale n Sud-Estul Europei

1. Procesul de Cooperare n Europa de Sud-Est (SEECP)
Procesul de Cooperare n Europa de Sud-Est (SEECP) este o structur de
cooperare regional neinstituionalizat. Ea a aprut n anul 1996, cnd Bulgaria a
organizat o reuniune a minitrilor de externe ai statelor din regiune, pentru a pune bazele
unei noi forme de cooperare, dup apariia noilor state pe teritoriul fostei Iugoslavii.
SEECP poate fi considerat drept continuatorul colaborrii balcanice, iniiat de
Nicolae Titulescu n perioada interbelic i reluat dup cel de-al doilea rzboi mondial
sub forma conferinelor minitrilor de externe la care participau Albania, Bulgaria,
Grecia, Iugoslavia, Romnia i Turcia.
State participante la SEECP: Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Romnia,
Serbia i Muntenegru i Turcia, ri fondatoare, iar din februarie 2001, Bosnia i
Heregovina. Croaia are statut de observator.
Iniial, principalul for politic al SEECP a fost reprezentat de reuniunile anuale ale
minitrilor afacerilor externe.
Prima reuniune a efilor de stat i de guvern din Europa de Sud-Est a avut loc n
Creta, la data de 2-4 noiembrie 1997, la iniiativa Greciei. Ulterior, reuniunile SEECP la
nivel nalt, care au devenit principalul for politic al SEECP, au intrat n calendarul de
aciuni al acestei iniiative regionale, organizndu-se anual.
La nivel de lucru, au loc anual cel puin patru ntlniri ale directorilor politici din
ministerele de externe ale statelor participante la SEECP. Acestea au ca obiectiv
urmrirea realizrii hotrrilor adoptate la reuniunile la nivel nalt sau la cele ministeriale,
precum i pregtirea documentelor ce vor fi adoptate la reuniunile la nivel nalt sau
ministeriale.
Coordonarea activitilor este asigurat de Preedinia n exerciiu (PiE), care este
deinut prin rotaie, pe o durat de un an (1 aprilie-31 martie), reprezentat de ctre
ministrul afacerilor externe al fiecrei ri membre. Preedinia n exerciiu asigur i
activitile de secretariat ale SEECP, organiznd reuniunile anuale la nivel nalt i ale
minitrilor de externe, ntlnirile directorilor politici i alte activiti ale SEECP. n
acelai timp, Preedintele n Exerciiu reprezint SEECP la reuniuni internaionale i este
gazd a reuniunilor prevzute (cele ale efilor de stat sau guvern, minitrilor de externe i
ale Comitetului directorilor politici). n funcie de evoluiile din regiune, PiE poate
convoca reuniuni extraordinare. Cheltuielile aferente organizrii i participrii la
diversele reuniuni, la toate nivelurile (directori politici, minitri i efi de stat sau de
guvern), sunt suportate de statul care deine PiE.
Troica SEECP: format n prezent din Bosnia i Heregovina, ca Preedinte n
Exerciiu, Serbia i Muntenegru, fost PiE, i Romnia, care va deine preedinia
Procesului n perioada mai 2004-aprilie 2005.
Ca forum de dialog politic i consultare, inclusiv la cel mai nalt nivel, SEECP
constituie un instrument important pentru promovarea intereselor rilor participante de
integrare n structurile politice, de securitate i economice europene i euro-atlantice. n
acelai timp, revenirea Serbiei i Muntenegrului n cadrul SEECP permite o abordare
unitar a problematicii regionale, n spiritul i litera Cartei relaiilor de bun vecintate,
stabilitate, securitate i cooperare n Europa de Sud Est.
n cadrul SEECP, adoptarea hotrrilor se face prin consens.
La reuniunile SEECP particip, n calitate de invitai, reprezentani ai unor
organizaii i instituii internaionale, printre care: Preedinia Uniunii Europene i a
Comisiei Europene, Preedinia OSCE, OCEMN i ICE, Pactul de Stabilitate, Consiliul
Europei, ONU, OMC, CEE/ONU, Banca Mondial, BERD, BEI etc.
n ultima perioad s-a extins practica "invitailor speciali" ai PiE, context n care a
fost posibil ca la Reuniunea efilor de stat i de guvern din statele participante la SEECP
(Belgrad, 9 aprilie 2003), precum i la Reuniunea minitrilor de externe din rile SEECP
(Sarajevo, 9 iunie 2003), s participe i Republica Moldova.
Documentul de baz al activitii SEECP l constituie Carta relaiilor de bun
vecintate, stabilitate, securitate i cooperare n Europa de Sud-Est, semnat la 12
februarie 2000 la Bucureti, care reprezint un document politic major, de substan, o
premier n gestionarea relaiilor interstatale din aceast regiune a Europei. SEECP
devine, astfel, un partener credibil, de viitor, pentru comunitatea internaional. Carta de
la Bucureti este un document de baz al SEECP, reprezentnd un cadru cuprinztor
pentru cooperarea regional n domenii de interes comun, n scopul consolidrii relaiilor
de bun vecintate ntre toate statele din zon, pentru transformarea acesteia ntr-o
regiune a pcii, securitii, stabilitii i colaborrii. SEECP a fost conceput ca o expresie
a solidaritii dintre statele din zon, de natur s transmit comunitii internaionale un
mesaj coerent i credibil cu privire la cile de soluionare a problemelor cu care se
confrunt popoarele statelor din regiune.
Este n curs de extindere i o dimensiune parlamentar a cooperrii n cadrul
SEECP, marcat, pentru nceput, prin ntlniri ale efilor comisiilor de politic extern
din parlamentele naionale. n prezent se discut asupra posibilitilor de realizare de
conferine periodice ale preedinilor parlamentelor rilor participante la Proces. n
perioada 9-11 mai 2003, la Budva-Muntenegru, a avut loc o prim ntlnire a femeilor
parlamentare din rile SEECP.
Elementul definitoriu al SEECP este acela c reprezint singurul forum din sud-
estul Europei provenit i gestionat de statele din interiorul regiunii ("regional
ownership"), prin care se dorete s se contribuie semnificativ la mbuntirea
climatului politic dintr-o zon confruntat de mai muli ani cu conflicte. n acest context,
situaia i problematica din spaiul SEECP beneficiaz de atenie prioritar din partea
instituiilor euro-atlantice i europene. Astfel, cu ocazia Consiliului European de la
Salonic (21 iunie 2003) a fost organizat, pentru prima dat, i un Summit UE - rile din
Balcanii de Vest (n numr de cinci, care sunt i state participante la SEECP: Albania,
Bosnia i Heregovina, Croaia, Macedonia, Serbia i Muntenegru), eveniment care a
confirmat perspectiva european a grupului respectiv de ri, care se altur astfel, din
acest punct de vedere, celorlalte state SEECP (Grecia, Romnia, Bulgaria, Turcia).
Pe agenda reuniunilor SEECP figureaz ca teme majore: msuri de ntrire a
stabilitii, securitii i a relaiilor de bun vecintate; msuri de intensificare a
cooperrii multilaterale economice i comerciale n zon, cu accent pe cooperarea
transfrontalier, modernizarea infrastructurilor n transporturi, comunicaii i energie,
promovarea comerului i investiiilor; promovarea cooperrii n domeniile umanitar,
social i cultural; cooperarea n domeniul justiiei, n combaterea crimei organizate,
traficului ilicit cu droguri i arme, precum i a terorismului.
La reuniunea la nivel nalt de la Skopje, din februarie 2001, statele SEECP au
adoptat pentru prima oar un document de colaborare economic denumit Plan de
aciune pentru cooperare economic regional". Prin acest document action-oriented",
SEECP dispune, pentru prima oar de un portofoliu propriu n ceea ce privete
intensificarea cooperrii economice n Sud-Estul Europei.
Crearea pieei regionale de energie: la 15 noiembrie 2002, la Atena, cu prilejul
Reuniunii minitrilor energiei, a fost semnat un Memorandum de nelegere privind piaa
regional de energie din Europa de Sud-Est. Un obiectiv esenial al nelegerii l
reprezint integrarea sistemelor de electricitate al regiunii n sistemul UE, pn n anul
2005, conform cerinelor relevante ale directivei UE privind electricitatea.
n timpul PiE a Romniei (aprilie 1999-martie 2000), SEECP s-a consacrat pe
plan internaional, prin menionarea expres a acestei iniiative regionale de cooperare n
dou documente importante ale NATO i, respectiv, Uniunii Europene. Astfel, n
Declaraia Consiliului Alianei Nord-Atlantice (Washington, aprilie 1999), NATO a
salutat activitatea SEECP, considernd-o complementar aciunilor proprii pentru
meninerea pcii, stabilitii i securitii n Europa de Sud-Est. La rndul su, Uniunea
European a nscris n mod expres SEECP pe lista participanilor la Pactul de Stabilitate
pentru Europa de Sud-Est (Cologne i Sarajevo, iunie-iulie 1999).
Sigla acestei iniiative de cooperare, omologat n timpul preediniei romne -
SEECP - a fost preluat din cele dou texte mai sus-menionate. Pn atunci, iniiativa
folosea sigla SEEC, care putea da natere la confuzii, fiind deseori confundat cu SECI.
Una din cele mai importante contribuii ale PiE a Romniei la SEECP a fost
semnarea Cartei relaiilor de bun vecintate, stabilitate, securitate i cooperare n
Europa de Sud-Est, la 12 februarie 2000 la Bucureti, care constituie documentul de
baz al acestei structuri regionale de cooperare.
La Reuniunea minitrilor afacerilor externe ai rilor SEECP (Belgrad, 19 iunie
2002), Romnia a propus localizarea la Bucureti a Bursei regionale de electricitate.
Propunerea s-a bazat pe considerentul c Romnia este ara cea mai avansat din regiune
n ceea ce privete ndeplinirea acquis-ului comunitar n domeniul energiei electrice, cu
un grad de liberalizare a pieei de energie electric de 33%, cu o pia energetic activ,
bazat pe planificarea comercial zilnic, or de or (ncepnd cu august 2000), fr
probleme de colaps, ori alte fenomene negative. Aceast iniiativ a Romniei a fost
reiterat cu prilejul Summit-ului de la Belgrad, din 9 aprilie 2003.
Romnia considera c sosise momentul trecerii ntr-o nou etap a misiunii
politice a SEECP, prin consacrarea sa ca instrument esenial al apropierii mai rapide a
regiunii de procesele de integrare european.
n aceast etap, cooperarea n Europa de Sud-Est trebuia centrat pe obiectivul
integrrii europene, ca platform politic rennoit a SEECP. Considerm c, printr-o
astfel de Platform regional nnoit, vom reui s promovm o nou identitate
Balcanilor i s deschidem noi platforme de oportunitate pentru toate statele participante
de a beneficia de meritele integrrii europene i ale proiectului Europei Lrgite.
Romnia a susinut aprofundarea aciunii comune n domenii de interes prioritar
precum: facilitarea comerului, telecomunicaiilor, proiectelor n domeniul energetic, ca i
n cooperarea pe linia ministerelor de interne, armonizarea procedurilor vamale n
corelaie cu exigenele Uniunii Europene. Romnia a propus i explorarea mai atent a
complementaritilor dintre pieele, economiile i politicile naionale de utilizare a forei
de munc, s fim mai ndrznei n asumarea performanei economice, a competitivitii
la nivel regional.
Practic, Romnia consider c SEECP poate prelua rolul de catalizator al
legturilor economice ntre Estul i Vestul Europei, care va aduce noi beneficii regionale,
inclusiv prin crearea de noi locuri de munc la nivelul comunitilor locale. n acest
cadru, Romnia a solicitat sprijin mai concret din partea partenerilor din Uniunea
European i din Pactul de Stabilitate pentru ncurajarea investiiei private n performana
economic oferit de mijloacele tehnologiei informaiei.
mpreun cu celelalte state participante la SEECP, Romnia i propune s
acioneze n plan regional pentru asumarea mai eficient a politicilor din domeniul
Justiiei i Afacerilor Interne (JAI) privind combaterea criminalitii, a traficului ilegal,
imigraiei ilegale, precum i realizarea unui sistem integrat de Previziune n regiune, care
s adune contribuii guvernamentale i ale organizaiilor neguvernamentale.
O contribuie major n susinerea noii viziuni europene n regiune trebuie s aib
cooperarea inter-parlamentar, Parlamentul Romniei susinnd dimensiunea
parlamentar a SEECP.
Cu ocazia Reuniunii minitrilor de externe din rile SEECP (Sarajevo, 9 iunie
2003), Romnia a accentuat din nou necesitatea dezvoltrii unor infrastructuri regionale
moderne, capabile s asigure integrarea zonei n coridoarele pan-europene i regionale.
Romnia susine ferm cererea Republicii Moldova de a fi primit ca stat
participant la SEECP, considernd solicitarea respectiv ca o expresie a nelesului
profund pe care Republica Moldova i-l asum mbrind valorile i reperele din Carta
SEECP. n acest context a fost salutat deschiderea guvernului de la Chiinu fa de
parcursul European al Republicii Moldova n familia Europei Unite.
Dimensiunea regional a diplomaiei romneti va acorda pe mai departe o atenie
prioritar SEECP. Sunt avute n vedere evalurile conform crora, dac procesul de
integrare a rilor din Europa de Sud-Est n structurile atlantice i europene va face ca
unele dintre formele actuale de cooperare regional s nu mai supravieuiasc, este de
ateptat, n schimb, s sporeasc importana i rolul SEECP, ca singura structur care
verific criteriile de regional ownership i regional leadership.
Aceste evoluii au cptat o semnificaie aparte pentru Romnia n timpul
exercitrii Preediniei n exerciiu (PiE) a SEECP, n perioada mai 2004-aprilie 2005.
Faptul c, n paralel cu finalizarea obiectivului major al negocierilor de aderare la UE,
ara noastr realiza i mandatul de PiE al SEECP, poate reprezenta o valoare adugat
pentru ansamblul politicii externe a Guvernului Romniei.
Obiectivele preediniei romne n exerciiu a SEECP vizau consolidarea
procesului de preluare de ctre aceast structur de cooperare regional a conceptelor de
"regional ownership" i "regional leadership" n gestionarea problemelor regiunii, precum
i asumarea rolului de catalizator al procesului integrrii europene a rilor din Europa de
Sud-Est (ESE), concomitent cu intensificarea cooperrii n vederea dezvoltrii economice
a rilor participante la Proces.
S-a urmrit consolidarea vocaiei SEECP de voce a regiunii prin identificarea
unei reale agende regionale: transformarea SEECP n forum regional de creare de
strategii i de aciuni de punere n aplicare a acestora, n conformitate cu nevoile specifice
ale statelor participante; promovarea rolului de coordonator i catalizator al cooperrii
orientate spre rezultate concrete ntre diversele structuri de cooperare regional (Pactul de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est - PSESE -, Southeast European Cooperative
Initiative - SECI -, Iniiativa Central European - ICE, Organizaia Cooperrii Economice
a Mrii Negre - OCEMN -); creterea vizibilitii Procesului, att pe plan european ct i
pe plan internaional.
Ca linie general de aciune, s-a urmrit consolidarea Platformei pentru integrare
european propus de partea romn la reuniunea la nivel nalt de la Belgrad (9 aprilie
2003). n acest scop, s-au valorificat mecanismele instituionale de implicare a Romniei,
inclusiv prin SEECP, n dezbaterea la nivelul UE privind Balcanii de Vest (Forumul UE-
Balcanii de Vest, Comitetul Consultativ Informal).
Valorificnd experiena acumulat n procesul negocierilor de aderare la Uniunea
European, Romnia a acordat atenie deosebit unor domenii sensibile, de maxim interes
pentru UE: gestiunea frontierelor, controlul migraiei, combaterea migraiei ilegale, a
criminalitii internaionale organizate i a traficului ilicit.
PiE romn a SEECP a susinut consolidarea i coordonarea eforturilor statelor
din Balcanii de Vest n procesul integrrii europene, n conformitate cu liniile directoare
stabilite n Agenda Salonic (16 iunie 2003).
Alte teme care au fost prioritare:
a. domeniul politic i al securitii: promovarea candidaturilor la NATO ale
rilor Cartei Adriatice i continuarea politicii uilor deschise a Alianei; dezvoltarea
dimensiunii parlamentare; adoptarea Cartei Solidaritii Antiteroriste; sprijinirea
candidaturii Republicii Moldova pentru obinerea statutului de membru cu drepturi
depline n cadrul SEECP.
b. domeniul economic: modernizarea reelelor i infrastructurilor regionale de
energie, transport i telecomunicaii;; promovarea iniiativei Bursei regionale de
electricitate de la Bucureti; promovarea dezvoltrii economice sustenabile; dezvoltarea
IMM-urilor i a comerului n regiune; susinerea investiiilor strine n Europa de Sud-
Est.

2. Iniiativa Central European (ICE)
Iniiativa Central European (ICE) este o form flexibil i pragmatic de
cooperare regional care reunete 17 state: Albania, Austria, Belarus, Bosnia i
Heregovina, Bulgaria, Republica Ceh, Croaia, Italia, Ucraina, Ungaria, Macedonia,
Moldova, Polonia, Romnia, Slovacia, Slovenia, Serbia i Muntenegru.
Primul pas n direcia crerii acestei organizaii a fost fcut n noiembrie 1989, la
Budapesta, cu prilejul reuniunii vice - premierilor i minitrilor de externe din Austria,
Ungaria, Italia i RFS Iugoslavia, cnd s-au pus bazele unei iniiative de cooperare
regional, sub numele de Patrulater. Scopul iniiativei era acela de a dezvolta
cooperarea politic, economic, tehnic, tiinific i cultural ntre cele patru state
membre.
Odat cu admiterea Cehoslovaciei, n 1990, numele acestei structuri a devenit
Grupul Pentagonal, iar n 1991, prin aderarea Poloniei, s-a transformat n Grupul
Hexagonal.
ncepnd din anul 1992, prin aderarea a trei noi state (Bosnia i Heregovina,
Croaia i Slovenia) structura respectiv de cooperare regional a cptat actuala
denumire de Iniiativa Central European (ICE).
Liniile directoare ale activitii ICE sunt stabilite i adoptate n cadrul reuniunilor
anuale ale efilor de guvern i respectiv, ale minitrilor de externe ai statelor membre i
au la baz principiile Cartei ONU, documentele procesului de la Helsinki i, mai recent,
dezvoltrile din cadrul UE i PSESE.
n conformitate cu poziia sa strategic i statutul su n Europa, ICE are n
componena sa state membre extrem de diferite:
dou state membre UE (Austria i Italia, crora li se vor aduga Polonia, R.
Ceh, Slovacia, Slovenia i Ungaria);
apte state membre CEFTA (Bulgaria, Republica Ceh, Croaia, Polonia,
Romnia, Slovacia, Slovenia i Ungaria - din 2004 au rmas doar Romnia,
Bulgaria i Croaia);
patru state care au aparinut fostei Iugoslavii (Bosnia-Heregovina, Croaia,
Macedonia i Uniunea Serbia i Muntenegru);
trei state foste membre URSS (Belarus, Republica Moldova i Ucraina);
ase state membre NATO (R. Ceh, Italia, Polonia, Ungaria - la care se vor
aduga Slovacia i Slovenia).
De asemenea, Albania, Romnia, Bulgaria, Republica Moldova i Ucraina sunt
membre ale OCEMN, iar la SECI particip Albania, Bulgaria, Croaia, Bosnia-
Heregovina, Macedonia, Slovenia, Romnia, Ungaria i Uniunea Serbia- Muntenegru.
Deciziile ICE sunt reflectate n documente finale, declaraii i recomandri
politice, adoptate prin consens n cadrul reuniunilor efilor de guvern i minitrilor de
externe.
n lipsa unor forme instituionalizate, ntre statele membre ICE au loc consultri
periodice pe probleme economice, politice, culturale i sociale dup cum urmeaz:
Reuniunile efilor de guvern (n luna noiembrie a fiecrui an). Pe lng
discuiile de ordin general, s adopt hotrri referitoare la orientrile politice
i economice de cooperare n cadrul ICE, crearea i dizolvarea grupurilor de
lucru sau obinerea sau pierderea statutului de membru.
Reuniuni ale minitrilor de externe - se organizeaz n primul semestru al
fiecrui an i uneori n marja reuniunii efilor de guvern. Cu aceast ocazie, se
iau decizii privind problemele politice ale regiunii, domeniile i formele de
cooperare, structura Grupului de lucru, chestiunile de buget i de personal, i
se numesc sau revoc Directorul General i Directori Generali adjunci ai
Secretarului Executiv al ICE.
Reuniuni sectoriale ad-hoc ale minitrilor de interne, culturii, agriculturii,
justiiei etc.;
ntlniri periodice ale directorilor politici din MAE;
n marja reuniunilor primilor minitri, au loc Forumuri Economice i ale
Tineretului ntlniri ale preedinilor Camerelor de Comer, Ageniilor de
promovare a investiiilor, etc;
Lunar, au loc reuniunile Comitetului Coordonatorilor Naionali care are sarcina de
a urmri i sincroniza activitile ICE, att la nivel naional, ct i ntre statele membre.
O component de baz a Iniiativei o reprezint Grupurile de lucru (Working
Groups / WG), care dezbat i formuleaz propuneri de proiecte i aciuni, n domenii
specifice de cooperare, pe care le transmit Comitetului Coordonatorilor Naionali spre
analiz, aprobare. Cele 15 grupuri de lucru cuprind experi din: agricultur, turism,
combaterea crimei organizate, transporturi, energie, mediu, ntreprinderi mici i mijlocii,
tiin i tehnologie, minoriti, cultur, informaii i mass media etc. Una sau dou ri
coordoneaz activitile desfurate n cadrul fiecrui grup de lucru, pe o baz mai mult
sau mai puin permanent.
De notat c numai un numr redus de WG au o activitate mai susinut
(agricultur, turism, crim organizat, cultur), n timp ce majoritatea lor au avut cel mult
o reuniune n ultimii doi ani, din cauza interesului redus al rilor membre.
Coordonarea general a activitilor care se desfoar n cadrul ICE este
asigurat prin rotaie de statul care deine preedinia organizaiei n anul calendaristic
respectiv.
ICE dispune de un Secretariat Executiv, cu sediul la Trieste, a crui sarcin este s
asiste preedinia n exercitarea atribuiilor sale i, de asemenea, s pregteasc i s
urmreasc numeroasele reuniuni i conferine organizate sub egida acestei structuri de
cooperare regional.
Ambasadorul austriac Harald Kreid ndeplinete funcia de Director general al
Secretariatului Executiv al ICE.
La sediul BERD din Londra funcioneaz un Secretariat pentru proiecte ICE, care
ofer asisten n pregtirea corespunztoare a dosarelor de finanare a proiectelor.
Pn n prezent, activitile desfurate n cadrul ICE au fost finanate prin
contribuiile voluntare ale rilor membre. Cea mai mare contribuie o are guvernul
italian, care pe lng costurile pe care le suport pentru funcionarea Secretariatului
Executiv, alimenteaz i un fond special deschis la BERD (Trust Fund), de unde sunt
finanate parial o serie de proiecte de cooperare tehnic i de investiii, n beneficiul
rilor membre ICE. Contribuia total a Italiei la ICE este estimat la aproximativ 25
milioane USD.
n anul 2002 s-a hotrt constituirea unui Fond de Cooperare ICE, destinat
finanrii de programe i proiecte, la care contribuie fiecare dintre rile membre, n baza
unei scri de contribuii anuale.
Ultimele reuniuni ale ICE au evideniat interesul statelor membre pentru:
ntrirea cooperrii ntre ICE i alte organizaii regionale i pan-europene,
dintre care UE i Comisia European ocup un loc distinct;
Consolidarea procesului de dezvoltare economic a statelor n tranziie spre o
economie de pia;
Reducerea decalajului ntre rile membre i participarea activ la procesul de
integrare european;
ntrirea cooperrii ntre statele membre n diverse domenii de activitate, cu
accent pe colaborarea transfrontalier, combaterea crimei organizate i a
traficului ilegal de persoane.
Avnd n vedere numrul relativ mare de ri membre ICE (17) i, mai ales,
dinamica structurii acestora se impune adaptarea obiectivelor i funciilor ICE, pornind
de la identificarea intereselor comune.
De importan esenial va fi dezvoltarea relaiilor ICE cu UE de o manier
coerent i cuprinztoare, bazat pe consolidarea colaborrii dintre cele dou structuri n
domenii de interes comun. Romnia s-a pronunat ca Planul de Aciune al ICE 2004 -
2006 s fie elaborat astfel nct s contribuie la implementarea viziunii UE asupra
stabilitii n regiune.
A fost pozitiv i pn n prezent caracteristica ICE, de structur orientat ctre
formularea i implementarea de proiecte concrete de asisten. Avnd ns n vedere c
fondurile de care dispune ICE sunt modeste, apare necesar gsirea de sprijin financiar
din afar astfel nct s creasc numrul de proiecte, att individuale, pentru o singur
ar, ct i proiecte care s aib ca beneficiari mai multe ri ICE.
n afara cooperrii cu UE n aceast privin, este util s se continue experiena
pozitiv de pn n prezent a unor raporturi strnse ICE-BERD: proiectele iniiate n
cadrul ICE cu caracter de studii de fezabilitate, mai ales n domeniul infrastructurilor, s
fie apoi dezvoltate n proiecte de lucrri pe baza unor credite BERD. n acest context,
partea romn a semnat cu BERD acordul pentru un mprumut n valoare de 24 de
milioane de EURO destinat reabilitrii i modernizrii a cinci staii de cale ferat, aceasta
dup ce studiul de fezabilitate fusese realizat sub forma unui proiect ICE, care a alocat n
acest scop o jumtate de milion de EURO.
Faptul c ICE va continua s aib ca membri i ri care fac parte din noul concept
UE al "Europei lrgite" motiveaz extinderea zonei de cooperare n cadrul Iniiativei la
domenii cum sunt combaterea crimei organizate, a traficului de persoane i a
terorismului, precum i securitatea i controlul frontierelor, prin adoptarea de standarde
comune n definirea i aciunea fa de astfel de fenomene. Romnia evideniaz i n
acest cadru potenialul pe care l ofer Centrul regional de la Bucureti pentru combaterea
criminalitii trans-frontaliere.
Activitile i proiectele realizate n cadrul diferitelor Grupuri de Lucru i Task
Force-uri ale ICE, pe domenii, plaseaz ara noastr n poziia dual de beneficiar, dar i
de furnizor de experien i asisten, n zone cum ar fi tranziia democratic, reformele
economice, integrarea euro-atlantic i european, de interes efectiv pentru alte ri ICE.
De menionat, de asemenea, c ICE acord o atenie deosebit i sprijin, inclusiv
cu resurse proprii, transpunerea n practic a unor proiecte din cadrul Pactului de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE).
Romnia a fost primit n ICE la 1 iunie 1996, cu ocazia reuniunii de la Viena a
minitrilor afacerilor externe ai rilor membre ale acestei organizaii.
La Summit-ul ICE de la Varovia (noiembrie 2003), domnul Adrian NSTASE,
primul ministru al Romniei, n acea vreme, a susinut n discursul su c schimbrile
istorice au deschis noi perspective pentru toate statele i popoarele din zona Iniiativei
Central Europene. Procesul fr precedent al lrgirii Uniunii Europene precum i lrgirea
NATO au fost percepute ca o modalitate de a ndeprta vechile bariere din Europa. n
acelai timp, ele subliniaz necesitatea unor mai mari eforturi pentru a consolida unitatea
Europei i solidaritatea ntre state, bazat pe valorile democratice comune. n viitorul
apropiat, aproape jumtate dintre statele Iniiativei Central Europene vor fi membre ale
UE.
Astfel, Romnia va sprijini consolidarea rolului ICE, de liant ntre Estul i Centrul
Europei i totodat de partener solid n dialogul instituional cu UE, CE i NATO.
Romnia i-a reafirmat ntregul sprijin pentru consolidarea ICE ca actor important
n trasarea arhitecturii viitoare a Europei.
De asemenea, ara noastr i exprim interesul fa de creterea rolului ICE n
domenii ca:
practica unei bune autoguvernrii locale, prin crearea unor proiecte de formare
profesional a viitorilor funcionari publici dup criteriile UE;
I.M.M.-uri, prin mprtirea celor mai bune experiene n materie de
management post-privatizare i acces la fondurile de dezvoltare;
Privit prin prisma viitoarei integrri n UE, Romnia consider creterea
competitivitii economice ca fiind o prioritate decisiv att pentru guvernul romn, ct i
pentru toate statele membre ICE, manifestnd o preocupare particular n dezvoltarea
reelei de infrastructuri de energie i de transport, mai cu seam c ara noastr va fi
chemat s joace un rol important n viitorul coridor european Nord - Sud, care va lega
Adriatica de Marea Neagr.
De asemenea, se impune urgentarea redeschiderii cursului superior al Dunrii,
pentru care este necesar gsirea de fonduri la nivel european i internaional; n acest
sens, Procesul de Cooperare Dunrean, lansat n mai 2002, ofer un cadru excelent
pentru implementarea unor proiecte de integrare socio-economic european a statelor
membre ICE.
O preocupare deosebit a guvernului romn o constituie combaterea criminalitii,
a migraiei i a traficului ilegale, vzute ca obligaii comun asumate de toate statele
membre ICE, iar ntrirea colaborrii ntre ICE i SECI n acest domeniu, concretizat n
semnarea nelegerii de cooperare n cadrul Centrului de la Bucureti, reprezint un pas
important eforturile de aliniere la reglementrile UE n materie.
Dup Praga i Copenhaga, ICE trebuie s fac o nou dovad a flexibilitii i
dinamismului su, rennoindu-i viziunea politic, att asupra ajustrii politicilor
regionale pentru obinerea unei mai bune coerene la nivel social, economic i legislativ,
ct i asupra implementrii unor programe europene cum ar fi TACIS, PHARE sau
CARDS.

3. Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA)
Acordul de Liber Schimb Central-European (Central European Foreign Trade
Agreement - CEFTA) a fost ncheiat n 1992 ntre Polonia, Ungaria i Cehoslovacia, n
condiiile dispariiei sistemului CAER, n ideea facilitrii schimburilor i a cooperrii
economice intra-regionale, i, implicit, a sprijinirii dezvoltrii economice a rilor
participante.Totodat, acordul a fost vzut ca un instrument de pregtire a statelor
participante pentru aderarea la Uniunea European, el fiind accesibil doar acelor ri care
aveau deja ncheiat un acord de asociere cu UE.n timp, acordul a fost lrgit prin
includerea Sloveniei, Romniei, Bulgariei i Croaiei.
Zona de liber schimb a devenit funcional pentru produse industriale la 1 ianuarie
2001, cu doar cteva excepii, eliminate i ele n 2002.
n general, rezultatele concrete ale CEFTA au fost mai slabe dect se ateptase
iniial, majoritatea rilor participante nregistrnd o dinamic mult mai puternic a
schimburilor cu UE, fa de cea a schimburilor n cadrul Acordului.
Pentru Romnia, operaiunile comerciale n cadrul zonei de liber schimb s-au
soldat cu un deficit comercial cronic, evideniind dezechilibrele existente n structura
schimburilor i n competitivitatea relativ a mrfurilor. Acest deficit se datoreaz, n
principal, schimburilor cu rile central-europene, ale cror produse de export s-au
dovedit a fi mai competitive dect cele romneti.
Cu toate acestea, volumul schimburilor intra-regionale a crescut constant, iar
sporul de deschidere economic i de competitivitate pe care acordul le-a favorizat a
contribuit sensibil la pregtirea economiilor pentru aderarea la Uniunea European.
n urma integrrii n Uniunea European, n 2004, a Poloniei, Cehiei, Slovaciei,
Ungariei i Sloveniei, numrul rilor participante la prezentul Acord de Liber Schimb
Central-european s-a redus la doar trei, i anume Romnia, Bulgaria i Croaia.n atari
condiii, s-au formulat ntrebri privitoare la viitorul Acordului, n special n condiiile
integrrii Romniei i Bulgariei n Uniunea European n 2007.
CEFTA s-a dovedit a fi un cadru excelent de pregtire pentru aderarea la Uniunea
European a economiilor rilor candidate.

4. Procesul de Cooperare Dunrean
Ideea unui proces politic de cooperare n regiunea Dunrii a aprut cu ocazia
lansrii propunerii romne de analiz a oportunitii relurii consultrilor ntre statele
membre ale Comisiei Dunrii pentru revizuirea Conveniei de la Belgrad din 1948
privind regimul navigaiei pe Dunre (la cea de-a 59-a sesiune a Comisiei Dunrii,
desfurat n luna aprilie 2000., la Budapesta), propunere care s-a bucurat de o larg
susinere a statelor membre. n acest context, Austria a propus prii romne lansarea unei
iniiative comune, care s reprezinte nucleul unui viitor proces politic de colaborare ntre
statele din regiunea Dunrii, n concordan cu politicile regionale ale Uniunii Europene.
Iniiativa s-a bucurat de sprijinul i implicarea activ a Comisiei Europene i a Pactului
de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
Lansarea Procesului de Cooperare Dunrean a avut loc la Viena, la 27 mai 2002,
n cadrul unei Conferine a minitrilor afacerilor externe din rile dunrene.
Avnd n vedere rolul Romniei n construirea Procesului de Cooperare Dunrean,
fostul prim-ministru Adrian Nstase a deschis Conferina, susinnd discursul principal al
acesteia.
Au participat, de asemenea, domnul Chris Patten, comisarul european pentru
afaceri externe, i domnul Erhard Busek, coordonatorul special al Pactului de Stabilitate.
Participanii la Procesul de Cooperare Dunrean:
Cele 13 state din bazinul hidrografic al Dunrii (cele 10 state riverane: Germania,
Austria, Slovacia, Ungaria, Croaia, Iugoslavia, Romnia, Bulgaria, Republica Moldova
i Ucraina, precum i 3 state neriverane, avnd ns majoritatea teritoriului situat n
cadrul bazinului hidrografic al fluviului: Cehia, Slovenia, Bosnia i Heregovina),
Comisia European i Pactul de Stabilitate.
Observatori: state interesate i capabile s contribuie la activitile Procesului
SUA, Rusia, Frana, Turcia, Macedonia precum i organizaii i structuri regionale cu
profil dunrean sau preocupri n zon Comisia Dunrii, Comisia Internaional pentru
protecia Fluviului Dunrea, Comitetul Permanent pentru Coridorul VII, CEFTA, SEECP
etc.
Procesul de Cooperare Dunrean nu este o nou organizaie regional (deci o
structur instituionalizat), ci un cadru politic de cooperare i promovare, cu
prioritate, a preocuprilor i obiectivelor principale ale statelor din regiunea
dunrean;
Modaliti de funcionare:
- desfurarea de conferine la nivelul minitrilor afacerilor
externe, o dat la 2 ani, care vor identifica prioritile de aciune pentru
cooperarea dunrean, precum i proiecte care urmeaz s fie promovate n
cadrul Procesului acestea fiind incluse ntr-o list exemplificativ de proiecte
prioritare;
- desfurarea unor reuniuni, la nivel de nali funcionari, pentru
analiza stadiului de realizare a proiectelor respective.
Implicarea Pactului de Stabilitate n Procesul de Cooperare Dunrean.
Pactul de Stabilitate a avut la nceputul anului 2000 (n paralel cu ini iativa romno-
austriac) iniiativa lansrii unei conferine dunrene, care s reprezinte un forum de
discuii al problemelor dunrene n diferite domenii. Dup lansarea demersului romno-
austriac, cele dou iniiative au fost conexate, astfel nct cele dou state i Pactul de
Stabilitate au fost, alturi de Comisia European, co-iniiatorii Procesului de Cooperare
Dunrean.
Pactul de Stabilitate a participat activ la pregtirea lansrii PCD coordonatorul
special al Pactului, dl. Erhard Busek, participnd att la cea de-a doua reuniune
pregtitoare a Conferinei de lansare (Bucureti, 6 februarie 2001), ct i la Conferina de
lansare de la Viena i acionnd, cu diverse prilejuri, pentru promovarea folosirii PCD ca
un instrument n sprijinul dezvoltrii regiunii Dunrii.
Caracterul de noutate al acestui Proces const n faptul c introduce, n premier,
o dimensiune politic a colaborrii n regiunea dunrean, fiind primul proces politic
dedicat spaiului i problematicii dunrene n ansamblul lor (celelalte structuri sau
organizaii avnd caracter tehnic sau sectorial).
El a fost conceput ca un exerciiu politic de integrare al statelor dunrene, prin
participarea n cadrul su att a Comisiei Europene i Pactului de Stabilitate, ct i a unor
state membre ale UE, alturi de state candidate la aderare (precum i alte state aflate fie
n cadrul Procesului de Stabilizare i Asociere, fie n alte relaii de cooperare cu UE). Se
poate afirma c interaciunea romno-austriac n pregtirea lansrii PCD a prefigurat
fericit efectele benefice ale acestei cooperri.
Alturi de dimensiunea politic, cooperarea n cadrul Procesului de Cooperare
Dunrean este promovat i prin cele ase dimensiuni sectoriale: economic, navigaie, a
mediului nconjurtor, turistic, cultural i a cooperrii sub-regionale.
Obiective: Procesul are ca obiectiv principal armonizarea i coordonarea
iniiativelor legate de cooperarea n bazinul Dunrii, astfel nct s poat fi evitate
suprapunerile i prentmpinat irosirea resurselor.
Realizarea proiectelor: pentru fiecare proiect de cooperare, identificat drept
prioritar, se stabilete, pe baz de voluntariat, un stat sau o organizaie care s preia
rolul de coordonare a activitilor pentru realizarea sa. Astfel, Romnia a preluat rolul de
coordonare pentru proiectele legate de activitile economice - de exemplu:
organizarea Conferinei de afaceri dunrene, n octombrie 2003, la Bucureti;
realizarea unui centru dunrean pentru artizanat i ntreprinderi mici i
mijlocii;
realizarea unui centru pentru promovarea produselor dunrene;
stabilirea unei baze de date a agenilor economici dunreni;
crearea unei burse dunrene a turismului.
Este de remarcat faptul c aceste proiecte trebuie s fie deja viabile i funcionale
(inclusiv n privina surselor de finanare), n sensul c Procesul de Cooperare Dunrean
nu va aciona pentru atragerea de fonduri pentru aceste proiecte, ca n modelul Pactului
de Stabilitate. De fapt, aprobarea listei de obiective prioritare i proiecte funcioneaz ca
o omologare politic din partea PCD, a importanei lor (ca un seal of quality politic).

5. Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE)
Obiectivele PSESE considerate realizabile pentru perioada urmtoare, stabilite cu
ocazia Mesei Regionale de la Salonic (16 decembrie 2002), au fost urmtoarele:
Democraia Local i Cooperarea Transfrontalier - cooperare sistematic
ntre subiecii locali din regiune (guvernamentali, civici i din lumea
afacerilor), pentru ntrirea complementaritii economice, a coeziunii sociale
i reconcilierii, precum i pentru consolidarea democraiei i stabilitii locale;
Mass-media - realizarea de reforme legislative, crearea unui Fond al
Televiziunii, intensificarea pregtirii ziaritilor, ntrirea poziiei mijloacelor
de informare independente i a standardelor jurnalistice internaionale n Sud
Estul Europei;
Infrastructura - cofinanarea programelor de dezvoltare a infrastructurii din
regiune i instituionalizarea parteneriatului n domeniul transporturilor
(rutiere, feroviare, aeriene), energiei electrice i telecomunicaiilor, acordrii
de prioritate investiiilor de capital; crearea Pieei Regionale a Energiei;
Investiiile i comerul - asigurarea unui climat de afaceri favorabil, la care s
contribuie Acordurile bilaterale de Liber Schimb, a unui sistem de
monitorizare eficient, amplificarea oportunitilor de investiii, de ocupare a
forei de munc i de dezvoltare economic n regiune;
Gestionarea i stabilizarea micrilor de populaii - adaptarea strategic, ntr-o
manier comprehensiv, pentru ca integrarea etnic s devin durabil i s
permit msuri eficiente, la nivel naional, n zonele predispuse migraiei,
legale sau ilegale i azilului, precum i o mai bun administrare a frontierelor.
S-a avut n vedere ca activitile care au ca obiectiv numai aspectele umanitare
legate de refugiai s fie eliminate treptat;
Crima organizat - sprijinirea eforturilor pentru crearea unor instrumente
comune de lupt mpotriva crimei organizate prin eficientizarea Centrului
Regional pentru Combaterea Crimei Transfrontaliere de la Bucureti i prin
pregtirea personalului su la nivelul standardelor EUROPOL (inclusiv n
spiritul rezultatelor Conferinei ministeriale de la Londra - 25 noiembrie 2002,
privind combaterea crimei organizate n Sud Estul Europei).
Principalele aciuni realizate n cadrul meselor de lucru, au vizat realizarea de
progrese n domeniile: mass-media i democraia local/cooperarea transfrontalier:
n domeniul mass- media: majorarea timpilor de emisie pentru programele cu
tematic special (corupie, reconciliere, tineret, etc.); nfiinarea "Balkan
Trust for Democracy", care creeaz premisele finanrii proiectelor regionale
din domeniile democraie i drepturilor omului; intensificarea activitilor
privind mbuntirea reformelor legislative, a pregtirii ziaritilor, ntrirea
poziiei mijloacelor de informare independente i a standardelor jurnalistice
internaionale n Sud Estul Europei prin promovarea unei "media
profesionale", inclusiv cu sprijinul Uniunii Europene;
n domeniul democraiei locale i cooperrii transfrontaliere, Task Force-
ul pe aceast problematic din cadrul PSESE a facilitat urmtoarele aciuni de
cooperare transfrontalier:
a. Managementul i stabilizarea micrilor de populaii: n cursul anului 2003
fuziunea dintre Iniiativa privind Migrarea, Azilul i Iniiativa privind Revenirea
Refugiaiilor s-a concretizat n MARRI, care s-a dorit a fi o form mai eficient de
aciune n domeniu a PSESE; s-a adoptat un "Program de Aciune" al MARRI
pentru sprijinirea i complementaritatea cu PSA.
Conferina privind Securitatea i Controlul Frontierelor (Ohrid/Macedonia, mai
2003): crearea unor instrumente de lucru exacte pentru stabilirea unui control eficient,
strict, dar deschis al frontierelor; dezvoltarea unui sistem integrat de asisten a n acest
domeniu n concordan cu standardele UE; rile participante la conferin s-au angajat
pentru alinierea legislaiilor naionale n materie la normele de comun acord stabilite prin
Declaraia Final, n special a celor referitoare la autoritile vamale civile i a normelor
legale privind azilul regimul strinilor.
b. Crima organizat - au fost stabilite raporturile de lucru dintre EUROPOL i
Centrul Regional SECI pentru Combaterea Criminalitii Transfrontaliere de la
Bucureti:
Combaterea traficul cu fiine umane: la Forumul Regional Ministerial (Sofia,
10 decembrie 2003) reprezentanii statelor Pactului de Stabilitate au adoptat o
declaraie comun referitoare la necesitatea acordrii de protecie victimelor i
martorilor implicai n cazuri de trafic de persoane, n special a situaiilor n
care minorii au avut de suferit;
La 16 iulie 2003, a fost semnat Acordul dintre Romnia i Biroul
Coordonatorului Special al Pactului de Stabilitate privind deschiderea la
Bucureti a Secretariatului pentru Combaterea Crimei Organizate n Europa de
Sud-Est (SPOC). Obiectivul general: facilitarea dialogului i cooperrii dintre
autoritile locale, ageniile regionale i internaionale specializate n
combaterea crimei organizate.
Obiectivele propuse de PSESE, pentru viitor, n ceea ce privete cooperarea
transfrontalier i crima organizat:
Democraia Local i Cooperarea Transfrontalier, va cuprinde dou
componente: asigurarea expertizei politice necesare autoritilor locale n
domeniul cooperrii transfrontaliere; acordarea de sprijin pentru activitile
specifice Euro-regiunilor (reconciliere inter-etnic, mbuntirea climatului
economic, nlesnirea micului trafic de frontier pentru cetenii cu domiciliul
n imediata zon a frontierelor, etc);
Crima organizat - stimularea i implementarea Conveniei ONU privind
combaterea crimei organizate transnaionale, n special pentru crearea
mecanismelor legale de protecie a martorilor; facilitarea dialogului dintre
Centrul Regional SECI de la Bucureti i EUROPOL i alte agenii
specializate pentru eficientizarea operaiunilor de investigare a dosarelor
operative privind crima organizat;
Gestionarea fenomenului privind migrarea - soluionarea eficient a situaiilor
nc existente privind refugiaii i persoanele care au fost nevoite s-i
prseasc propriile locuine, n special cele din Bosnia i Heregovina,
Croaia, Serbia i Muntenegru i Kosovo; nfiinarea unui Forum de dialog pe
probleme de Migrare, Azil, Vize i Control al Frontierelor, care s se
organizeze regulat, la nivel de experi.

6. Iniiativa de Cooperare n Sud-Estul Europei (SECI)
Iniiativa de Cooperare n Sud-Estul Europei (Southeast European Cooperative
Initiative - SECI) a fost lansat n decembrie 1996, dup semnarea acordurilor de pace de
la Dayton, la propunerea comun a Uniunii Europene i Statelor Unite, cu scopul
dezvoltrii unei strategii economice i de mediu viabile n regiune.
Reuniunea inaugural a avut loc la Geneva, n perioada 5-6 decembrie 1996, la 6
decembrie 1996 fiind adoptat Declaraia de principiu privind cooperarea n cadrul SECI.
SECI este o structur subregional care ncurajeaz cooperarea ntre statele
participante i facilitarea integrrii lor n structurile europene. SECI urmrete
coordonarea planurilor de dezvoltare regional, asigur o mai bun prezen a sectorului
privat n economia zonei, ncurajeaz transferul de know-how i realizarea de investiii n
sectorul privat.
Statele participante la SECI sunt: Albania, Bosnia-Heregovina, Bulgaria, Croaia,
Macedonia, Grecia, Moldova, Romnia, Slovenia, Turcia i Ungaria.
Statele observatoare sunt Austria, Azerbaijan, Belgia, Frana, Germania, Spania, SUA i
Ucraina.
Organismul decizional este Comitetul de Agend ("Agenda Committee"), format
din coordonatorii naionali pentru SECI (care coordoneaz, n plan intern, participarea la
proiectele SECI). Comitetul de Agend are drept sarcin identificarea preocuprilor
comune legate de economia i protecia mediului n regiune, precum i stabilirea listei de
prioriti pe baza crora sunt concepute i dezvoltate proiecte concrete.
Prioritile de aciune, selecionate de Comitetul de Agend al SECI, la cea de-a
24-a ntlnire (Salonic, 17 decembrie 2002), vizibil diminuate fa de aciunile
preconizate la nfiinarea SECI, n 1996, sunt:
Transportul pe Dunre;
Iniiativa Rului Sava i a Rului Tisa. S-a considerat c experiena
comercial i de afaceri ctigat de SECI prin proiectele dunrene n aria
dezvoltrii infrastructurii de transport i a managementului apelor este
valoroas i poate fi folosit i pentru rul Sava i Tisa, n special n atragerea
de finanri;
Comitetele naionale SECIPRO, inspirate dup modelul EUROPRO al
ONU/CEE, se dovedesc active n rile n care exist un interes susinut pentru
armonizarea i simplificarea procedurilor n materie de administraie, comer
i transport.
O dat cu lansarea Pactului de Stabilitate s-a evideniat posibilitatea ca, datorit
naturii complementare i obiectivelor comune ale celor dou iniiative, activitile lor s
fie coordonate. n acest sens:
La 27 ianuarie 2003, n prima zi a sesiunii de iarna a Adunrii Parlamentare a
Consiliului Europei, domnul dr. Erhard Busek, Coordonatorul Special al
Pactului de Stabilitate a subliniat faptul c s-a reuit fuzionarea activitilor
SECI cu cele ale Pactului, urmnd a se elabora programele concrete de
transpunere n practic ale acestei reorganizri;
Centrul SECI de la Bucureti a devenit Centrul Regional pentru Combaterea
Criminalitii Transfrontaliere n care sunt incluse Secretariatele unor
iniiative ale Pactului de Stabilitate (Combaterea Crimei Organizate/SPOC i
lupta mpotriva corupiei/SPAI);
Consiliul Consultativ de Afaceri al SECI a fost dizolvat n Consiliul
Consultativ de Afaceri al Pactului de Stabilitate, crendu-se Consiliul
Consultativ pentru Afaceri al Europei de Sud-Est;
Comitetele SECIPRO au trecut n subordinea noului Consiliu Consultativ de
Afaceri al Europei de Sud-Est;
ntlnirile Comitetului de Agend al SECI, care aveau loc la fiecare dou luni,
sunt programate din ce n ce mai rar, ca anex a unor reuniuni ale Pactului
de Stabilitate.
Cu ocazia reuniunii Comitetului de Agend al SECI din 26 ianuarie 1998,
Romnia a propus nfiinarea la Bucureti a unui Centru Regional SECI pentru
combaterea infracionalitii transfrontaliere. n cadrul reuniunii de la Geneva, din 15
aprilie 1998, a fost acceptat proiectul rii noastre privind instituirea Centrului.
La 26 mai 1999, a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureti reuniunea
dedicat ceremoniei de semnare a Acordului de cooperare pentru prevenirea i
combaterea infracionalitii transfrontaliere, avnd ca parte integrant Carta de
organizare i funcionare a Centrului Regional SECI.
Statele semnatare sunt Albania, Bosnia-Heregovina, Bulgaria, Grecia,
Macedonia, Republica Moldova, Romnia, Turcia i Ungaria. Romnia a ratificat
Acordul de cooperare pentru prevenirea i combaterea infracionalitii transfrontaliere
prin Legea nr. 208 din 1999. Acordul a intrat n vigoare la 1 februarie 2000.
n luna iulie 2001, la Bucureti, a fost negociat Acordul de sediu (tratat bilateral)
cu Centrul SECI privind statutul juridic, regimul oficialilor iniiativei i delegaiilor la
reuniuni, precum i sprijinul acordat de Romnia. Acesta a fost semnat la 2 octombrie
2001 de ctre dl. general Constantin DEGERATU, pentru ara noastr i de dl. Erhard
BUSEK, Coordonatorul SECI. Acordul se inscrie n limitele tradiionale ale practicilor
diplomatice dintre un stat i o organizaie internaional, recunoscnd i garantnd o
gam de imuniti, privilegii i faciliti.
Proiectul are dou componente:
1.Componenta extern (Centrul SECI) - instituie internaional
interguvernamental, cu statut de misiune diplomatic;
Directorul Centrului are rang de ambasador, iar membrii instituiei au statut diplomatic.
Organismul principal este Comitetul Comun de Cooperare (Joint Cooperation
Committee - JCC) care reunete reprezentani ai statelor membre din cadrul
administraiei vamale i poliiei. La reuniunile JCC particip Organizaia Mondial a
Vmilor i INTERPOL (au statut de consilieri permaneni) i observatori (state i
organizaii internaionale). n cadrul Centrului funcioneaz patru grupuri de lucru pentru
combaterea:
Traficului de Fiine Umane;
Traficului de droguri;
Fraude comerciale;
Terorismului.
2. Componenta intern (Punctul Naional Focal)
Din anul 2003, Centrul Regional SECI pentru Combaterea Infracionalitii
Transfrontaliere a devenit Centrul Regional pentru Combaterea Criminalitii
Transfrontaliere.
7. Organizaia pentru Democraie i Dezvoltare Economic GUAM
(ODDE GUAM) a fost nfiinat prin semnarea, la 23 mai 2006, n cadrul primului
Summit al efilor de Stat GUAM de la Kiev, a Statutului (Cartei) acesteia; pn atunci
exista un For Consultativ GUAM fondat la 10 octombrie 1997, la Strasbourg, de ctre
Preedinii statelor: Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan i Republica Moldova
La 1 iunie 2007, prin instituirea Secretariatului GUAM de la Kiev, a intrat n
funcie Secretarul General al Secretariatului ODDE GUAM, dl Valeri
CHECHELASHVILI, precum i Coordonatorii de Programe (1 septembrie 2007).
n perioada 18-19 iunie 2007, la Bacu (Azerbaidjan), a avut loc al doilea Summit
ODDE GUAM, precedat de reuniunea GUAM Polonia (18 iunie 2007), reuniunea
Consiliului Minitrilor Afacerilor Externe GUAM (18 iunie 2007), reuniunea GUAM
SUA, GUAM Japonia (18 iunie 2007), reuniunile sectoriale n trei blocuri (economic,
al organelor de drept i umanitar) la nivel nalt, precum i reuniunea Consiliului
Coordonatorilor Naionali.
n cadrul Summit-ului a avut loc reuniunea Consiliului efilor de Stat (CS) care
s-a desfurat ntr-un format extins, la care au participat Preedintele Republicii
Azerbaidjan, Georgiei, Ucrainei, Prim-ministrul Republicii Moldova, iar n calitate de
invitai speciali Preedintele Poloniei, Lituaniei, Romniei, Vicepreedintele Bulgariei,
Vice-spicherul Estoniei, Ministrul Economiei Letoniei, precum i ali invitai din Austria,
SUA, Japonia, OSCE, OCEMN, UNESCO, efii misiunilor diplomatice acreditai n
Azerbaidjan.
Urmtorul Summit ODDE GUAM, a avut loc la 1 iulie 2008, la Batumi
(Georgia), precedat de reuniunea Consiliului Minitrilor Afacerilor Externe GUAM,
reuniunile sectoriale n trei blocuri (economic, al organelor de drept i umanitar) la nivel
nalt i reuniunea Consiliului Coordonatorilor Naionali (CCN) GUAM.
COOPERAREA GUAM JAPONIA
Prima iniiativ de cooperare a fost lansat n cadrul Summit-ului GUAM de la Baku de
ctre Viceministrul Afacerilor Externe al Japoniei, care a trasat domeniile prioritare de
cooperare cu GUAM n cadrul politicii Guvernului nipon Arca libertii i prosperitii
n regiunea Mrii Negre.
n acest sens, la 16-24 septembrie 2007, la Tokio, au avut loc un seminar n domeniul
tehnologiei de economisire a energiei. Republica Moldova a fost reprezentat la
evenimentul n cauz de cte un expert din cadrul Ministerului Industriei i Infrastructurii
i Academiei de tiine. Obiectivele seminarului au fost: promovarea stabilit ii
dezvoltrii economiei de pia n statele GUAM, securitatea energetic, precum i
schimbul de experien n domeniul economisirii energiei.
De asemenea, la 1-9 februarie 2009, la Tokio, partea nipon a organizat un seminar n
domeniul promovrii investiiilor i comerului. Participanii au efectuat schimb de
experien i a celor mai bune practici, precum i au luat cunotin de mecanismele de
conlucrare i perfecionare a activitilor instituiilor de promovare a investiiilor i
comerului.
COOPERAREA GUAM SUA
Statele Unite ale Americii, pe toat perioada existenei GUAM a acordat un interes sporit
acestei Organizaii.
Primul proiect mare care a fost finanat de SUA a fost Proiectul de facilitare a
comerului i transportrii care include asisten tehnic pentru Ministerele Afacerilor
Interne, inclusiv n sistemul de schimb de informaii, pentru Serviciile vamale i
Serviciile Grnicereti ale statelor membre.
Reprezentani de nivel nalt din Departamentul de Stat al SUA particip cu regularitate la
lucrrile Summit-urilor GUAM, precum i la reuniunile ministeriale.
De asemenea, la 30 octombrie 2007, la Washington a avut loc reuniunea comun a
Coordonatorilor Naionali GUAM cu un ir de oficiali de rang nalt din cadrul
Departamentului de Stat al SUA i altor instituii guvernamentale americane. Participanii
la eveniment au abordat subiectele ce in de stadiului actual al implementrii diverselor
proiecte n cadrul GUAM, n special activitatea Centrelor Virtuale GUAM i contribuia
lor la combaterea crimelor organizate transfrontaliere, consolidarea securitii energetice
n regiune prin diversificarea surselor de energie, consolidarea Secretariatului GUAM,
dezvoltarea i aprofundarea parteneriatelor GUAM-UE, GUAM - Polonia, GUAM
Japonia, precum i perspectivele de cooperare pe viitor cu partenerii americani.
n contextul proiectului de asisten tehnic a Secretariatului GUAM, n luna decembrie
2008 statele membre GUAM au beneficiat fiecare de cte un sistem de videoconferin
din partea SUA conform Proiectului de facilitare a schimbului de informaii i
comunicare ntre Ministerele Afacerilor Externe ale statelor membre i Secretariatul
GUAM.
COOPERAREA GUAM UE N CADRUL POLITICII UE PARTENERIATUL
ESTIC
Secretarul General GUAM s-a adresat CMAE GUAM (n cadrul reuniunii acestuia la 26
februarie 2009, Kiev) cu propunerea de a examina oportunitatea cooperrii GUAM
UE n cadrul Parteneriatului Estic, motivnd c toate statele membre GUAM sunt
implicate n aceast iniiativ i posibilitatea GUAM-ului s ofere pentru UE un cadru
instituionalizat de cooperare cu posibilitatea de a atrage n acest cadru i pe Belorusia
(excluznd varianta cooperrii cu Armenia la iniiativa Azerbaidjanului). Minitrii au
salutat aceast propunere i au dispus ca Secretariatul s vin cu propuneri concrete n
acest sens. Astfel, a fost propus discutarea acestui subiect n cadrul reuniunii
extraordinare CCN GUAM (preconizat pentru 24-25 martie 2009, Kiev), cu
participarea experilor n cooperare cu UE.
CONFERINE
Sub auspiciul Preediniei Republicii Azerbaidjan n GUAM, n vederea realizrii
proiectelor sale, n primvara anului 2008, la Bacu, au fost organizate, 3 conferine
internaionale:
1. Principiile de Soluionare a Conflictelor nesoluionate pe teritoriul GUAM (15-16
aprilie 2008), la care au participat reprezentani ai mediului politic i de tiin.
2. Conferina Internaional GUAM tranzit, preconizat pentru 29-30 aprilie
2008, la Bacu, n cadrul creia au fost discutate subiectele privind armonizarea bazei
legislative, nlturarea impedimentelor i dezvoltarea infrastructurii coridorului de
transport GUAM, precum i posibilitile de extindere a coridorului Trans-caspic i Pan-
european.
3. Conferina Internaional cu tematica Strategia dezvoltrii GUAM, 29-30 mai
2008, Bacu. Scopul Conferinei a fost stimularea stabilitii dezvoltrii economice a
statelor membre GUAM, dezvoltarea comerului i investiiilor ca urmare a globalizrii
pieelor de desfacere i serviciilor n cadrul ODDE GUAM. n cadrul conferinei date
au participat i Preedinii Asociaiilor Bncilor GUAM.
SECRETARIATULUI GUAM
Menionm c la 26 februarie 2009, la Kiev, a avut loc ceremonia de inaugurare a
Secretariatului GUAM de ctre Minitrii Afacerilor Externe ai statelor membre. La
eveniment au fost invitai reprezentanii elitei politice din Ucraina, corpului diplomatic
acreditat n Ucraina, precum i a elitei oamenilor de afaceri. n cadrul ceremoniei au inut
speech efii Misiunilor Diplomatice ale Poloniei i Cehiei.
http://guam-organization.org/





14. Organizaii internaionale nerecunoscute
oficial
1. Clubul Bilderberg
Ar fi fost imposibil sa concepem planul nostru menit pentru intreaga lume, daca l-am
fi destainuit in acei ani. Insa lumea este mai complexa i este pregatita sa accepte o
conducere globala. Suveranitatea supranaionala formata dintr-o elita intelectuala i
bancheri ai lumii este, fara indoiala, mai atragatoare decit autodeterminarea
naionala, practicata in ultimele secole. David Rockefeller, membru permanent al
clubului Bilderberg, 1991.
Poate tot mai multi dintre voi a-ti auzit in ultimii ani de Clubul Biderberg, Noua Ordine
Mondiala, Guvern Mondial si alte chestii de acest gen. Insa precum masoneria si alte
grupari secrete aceste informatii au fost luate de cei mai multi oameni drept teorii ale
conspiratiei.
Voi incerca in cateva articole sa demonstrez (sau macar sa ridic unele semne de
intrebare)ca ceea ce unii numesc teorie conspirativa este de fapt o realitate bine
musamalizata in care sunt implicati cei mai influienti si puternici oameni ai planetei, cu o
putere mult dincolo de cea a presedintilor de stat sau oricare alta mare functie oficiala.
O musamalizare la care mass-media si-a jucat perfect rolul, fiind laudata public pe 5 iunie
1991 de fondatorul clubului Bilderberg, David Rockefeller din partea Council on
Foreign Relations (CFR): Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The
Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror
directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie
pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global
daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai
sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala
Despre CFR, Chester Ward, amiral si fost judecator in Marina Militara SUA, membru in
CFR timp de 15 ani spunea: Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si
a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.
Insa nu despre asta vom discuta in acest material. Aici vom incerca sa ne amintim de
unde a pornit acest grup, cine sunt fondatorii lui si cum au ajuns acestia sa detina
controlul monetar si politic mondial.
Cea mai scurta si oficiala definitia a Clubului Bilderberg ar fi urmatoarea: o organizatie
ce include lideri politici, oameni de afaceri, academicieni si ziaristi, care se intruneste
anual incepand din 1954. Organizatia sustine o agenda globalista si afirma ca notiunea de
suveranitate nationala este depasita. Printre participantii la reuniunile trecute ale grupului
s-au numarat Hillary Clinton, Bill Clinton, Donald Rumsfeld, Henry Kissinger, regele
Juan Carlos al Spaniei, Regina Beatrix a Olandei si Tony Blair, reprezentanti ai
Consiliilor de Administratie de la IBM, Xerox, Royal Dutch Shell, Nokia si Daimler.
Intalnirea din 2008 s-a desfasurat la Westfields Marriott in Chantilly (Virginia), cea din
2009 langa Atena. La fiecare patru ani, reuniunile se desfasoara in SUA sau Canada. Din
cauza caracterului secret al intalnirilor si al refuzului de a prezenta comunicate de presa,
grupul a fost acuzat frecvent de comploturi la nivel mondial. Participantii nu au voie sa
vorbeasca despre cele discutate in timpul reuniunilor. Grupul Bilderberg poarta numele
unui hotel din Olanda unde membrii fondatori printul Bernhard al Olandei, Joseph
Retinger, David Rockefeller si Denis Healey s-au intalnit prima data in 1954.
Participantii la intalnirile grupului sunt protejati de serviciile secrete ale principalelor
state reprezentate, in frunte cu CIA.
Istoria Clubului Bilderberg se confunda cu aceea a planetei noastre dupa cel de-al Doilea
Razboi Mondial. Prima reuniune oficiala a avut loc intre 29 si 31 mai 1954, in localitatea
olandeza Oosterbeek. Atunci a si imprumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul
intalnirii, al carui proprietar era Printul Bernhard, tatal actualei Regine Beatrix a Olandei.
De-a lungul existentei sale, desi isi neaga cu vehementa responsabilitatea pentru
desfasurarea istoriei, Clubul a avut cuvantul decisiv in evenimente ca razboiul din
Vietnam, crearea organizatiilor CECA, Euratom si CEE, precursoare ale Uniunii
Europene, razboiul de Yom Kippur, loviturile de stat din Brazilia, Indonezia, Chile,
Argentina, Honduras, Guatemala, debarcarea trupelor americane in Panama, bombardarea
Ceceniei, razboiul din Golf, inventarea si sustinerea euro, conflictele nesfarsite dintre
Israel si Palestina. Unii critici nu ezita sa-i considere pe bilderbergeri direct raspunzatori
de atentatele din 11 septembrie. Clubul Bilderberg este pretutindeni.
1

Insa cum au ajuns aceste personaje atat de puternice si infuiente pe plan mondial?
Sa privim putin in trecutul unora dintre ei, Rothschild, Morgan, Rockefeller:
In 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocand o
cadere a bursei din Londra. In acel moment, Europa era satula de razboi, iar viitorul
intregului continent depindea de deznodamantul bataliei de la Waterloo. Daca armata lui
Napoleon ieea victorioasa, Imperiul francez urma sa deina puterea asupra Europei.
Daca, din contra, catiga armata coalitiei anglo-pruso-olandeze, condusa de ducele de
Wellington, ajungea Anglia intr-o pozitie de putere. Oricum Rothschild nu avea nimic de
pierdut, intrucat finanase ambele tabere. Dupa cum se tie, batalia de la Waterloo a avut
ca rezultat infrangerea lui Napoleon.
Cel care a finanat reconstrucia Europei i stabilizarea sistemului economic dupa
razboaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care el a imprumutat naiunilor
Europei, indatorandu-le, au provenit dintr-o inelaciune celebra. Utilizand reeaua sa de
spioni, Nathan Rothschild a aflat inaintea celorlali englezi care era rezultatul importantei
batalii de la Waterloo. Le-a transmis agenilor sai de la bursa sa vanda puternic aciuni,
lucru care i-a determinat pe ceilali sa creada ca el tie ceva i ca ducele de Wellington a
pierdut batalia de la Waterloo. Toata lumea a intrat in panica, grabindu-se sa scape de
aciunile britanice fara valoare, pentru a-i salva macar o parte din averi.
Dupa cateva ore, bursa din Londra se prabuise total. Cand a sosit tirea oficiala ca
Wellington catigase de fapt batalia de la Waterloo, era deja prea tarziu. Rothschild
cumparase cea mai mare parte din piaa pe o suma de nimic. In cateva secunde, aciunile
britanice au crescut peste valoarea lor iniiala i iata cum peste noapte, averea deja
fabuloasa a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori. Din aceti bani, clanul Rothschild
a dat apoi imprumuturi (evident cu dobanzile de rigoare) arilor europene, atat de dornice
sa se refaca dupa lunga perioada de razboi (finanat tot de Rothschild) i sa ajunga la
stabilitate economica.
Tot stabilitatea economica a fost invocata i pentru a justifica crearea Federal Reserve.
Prima banca supranaionala din lume a aparut in urma unei false crize financiare,
declanate de un alt membru al elitei, bancherul J. P. Morgan. In 1907, J. P. Morgan a
inceput sa raspandeasca zvonul ca bancile au dificultai i nu vor mai putea face
rambursari. Ca i in exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a capatat
credibilitate pentru ca venea de la o persoana despre care se presupunea ca tie ce spune.
S-a creat panica, toata lumea s-a inghesuit sa ii retraga depozitele din banci, lucru ce a
dus la falimente in lan (aproape 5400 de banci au disparut atunci).
Apoi Congresul american a demarat o ancheta pentru a stabili care este cauza acestui
dezastru i cum poate fi el evitat. Comisia insarcinata cu aceasta misiune era condusa de
senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar i
trezorier al lojii masonice din Rhode Island i omul bancherilor (de altfel avea sa devina
membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich casatorindu-se cu John D.
Rockefeller Jr.). Aldrich a propus ca soluie salvatoare crearea unei Banci Centrale care
sa vegheze pentru ca dezastrul din 1907 sa nu se mai repete niciodata. Istoria a aratat ca
el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori.
In 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniial, nu de legislatorii americani aa cum
era firesc, ci de bancheri, in cadrul unei intalniri secrete, organizate in casa lui J.P.
Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich care l-a prezentat
Congresului. Iniial nu a avut sori de izbanda, dar in 1913, cand Woodrow Wilson a
devenit preedinte al SUA, a fost aprobat. In schimbul susinerii financiare i politice in
alegeri, Wilson le promisese bancherilor ca, odata ajuns preedinte, va aproba fara sa
clipeasca constituirea Federal Reserve. Cu doua zile inainte de Craciun, cand o mare
parte din membrii Congresului american nu erau prezeni, Federal Reserve Act a fost
transformat in lege, fiind aprobat de Congres i de preedintele SUA.
Dupa muli ani, Woodrow Wilson scria cu regret: Naiunea americana este controlata
de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creterea naiunii i toate
activitaile noastre sunt in mainile a doar caiva oameni, care nu fac altceva decat sa
controleze i sa distruga libertatea economica. Am ajuns sa fim una din cele mai prost
guvernate, cele mai complet controlate i mai dominate guverne din lumea civilizata. Nu
avem un guvern cu opinie libera, manat de propriile convingeri, ci un guvern aservit
opiniei i supus presiunilor unui mic grup de oameni care il controleaza.
Senatorul Louis McFadden spunea in 1932 in Congresul american: Prin constituirea
Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de
bancherii internationali care acioneaza impreuna pentru a transforma lumea in sclavul
lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul.
Publicului i s-a spus atunci ca Federal Reserve este soluia ideala i unica pentru a
menine stabilitatea economica (suna cunoscut, nu-i aa?). Strazile i ziarele erau pline de
afie in care americanilor li se arata cum inflatia, omajul i criza economica sunt de
acum de domeniul trecutului, datorita apariiei Federal Reserve. A urmat insa marea criza
economica din 1929 (The great depression), care a predat SUA cu totul in mainile
bancherilor.
In 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia dupa al
Doilea Razboi Mondial (o alta criza generata cu finanarea acelorai bancheri). Cu acest
prilej au aparut alte instituii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scara mai
extinsa: Fondul Monetar Internaional i Banca Mondiala.
Federal Reserve a oprit in 1971 convertibilitatea dolarului in aur, producand o noua criza
pe piaa, care a transformat dolarul american in principala moneda de schimb (mai ales
pentru comerul cu petrol) a planetei. De fiecare data s-a invocat nevoia de stabilitate
economica.
Lista utilizarii acestui scenariu este lunga i se incheie (speram) cu actuala criza
financiara, orchestrata de aceeai bancheri din umbra prin intermediul organizaiilor lor:
Federal Reserve, Banca Mondiala, FMI i bancile centrale (naionale) ale celor mai mari
puteri ale lumii.
Aplicand cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesara
acceptarii unei noi autoritai financiare, unice la nivel mondial, conduse de acelasi grup
restrans .
2


2. ORGANIZAII TERORISTE

Terorismul, considerat timp ndelungat de ctre experi ca o
problem intern a unui stat, la sfritul secolului XX a evaluat n unul din
cele mai periculoase fenomene pentru securitatea internaional. Astzi
combaterea eficient a terorismului internaional i diminuarea
eventualelor consecine dezastruoase ale acestuia sunt n lista celor mai
arztoare probleme din domeniul asigurrii securitii statelor. Problema
contracarrii flagelului terorist poate fi soluionat doar prin unificarea i
coordonarea eforturilor la nivel naional i internaional.
Mijloacele folosite de teroriti sunt extrem de variate (rpiri de
persoane, luri de ostatici, asasinate, producerea de explozii, distrugerea
unor edificii publice, sabotarea cilor ferate, a instalaiilor industriale sau a
mijloacelor de telecomunicaii, ruperea digurilor, otrvirea apei,
rspndirea bolilor contagioase etc.). Din arsenalul metodelor
tradiionale" fac parte: atentatele asupra efilor de state, atacurile asupra
misiunilor diplomatice si diplomailor acreditai, asupra personalitilor
politice sau altor persoane recunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor
instituii publice sau ntreprinderi comerciale, a avioanelor, forelor de
ordine .a.
Potrivit informaiilor vehiculate prin mass-media, n prezent, n lume
acioneaz peste 500 de organizaii i grupri teroriste de diferite orientri.
Dar, dincolo de statistici, realitatea este mult mai dureroas. Atentatele din
11 septembrie 2001, asupra Statelor Unite, au artat punctele vulnerabile
ale actualului concept de securitate. Terorismul a aprut ca o modalitate de
aciune a celor slabi mpotriva celor puternici.
Atacurile teroriste vizeaz n special securitatea populaiei, ca mijloc
de presiune asupra statelor. n configurarea atacurilor nu este nevoie de un
PIB de 6 trilioane de dolari sau de nalte performane n tehnologiile
militare i spaiale. Principalii factori care conteaz sunt factorul uman i
efectele psihologice. Activitile teroriste pot fi puse n aplicare de orice
persoan, fr a avea cunotine speciale aprofundate. O bomb poate fi
confecionata din materiale care pot fi procurate cu relativ uurina.
Aceste aciuni se pot ntmpla oriunde. Terorismul poate mbrca diverse
forme (atacuri chimice, atacuri cu bombe, otrviri n masa etc.). De cele
mai multe ori, aciunile teroriste nu lovesc n fora militar a unui stat, ci n
societatea civila. Scopul lor este implicarea emoional a populaiei.
Aceasta face ca presiunea psihologic asupra statului s fie mult mai
puternic dect n cazul unui conflict militar clasic. Principalul obiectiv al
aciunilor de acest gen este rspndirea fricii.
Avnd ca scop informarea specialitilor autoritilor publice abilitate
cu prevenirea i combaterea terorismului, savanilor n domeniu i
reprezentanilor societii civile, se propune spre atenie prezentul Buletin
Special privind organizaiile internaionale teroriste, extremiste i
paramilitare.
Organizaii internaionale teroriste,
extremiste i paramilitare
al-QAIDA (al-QA`IDA - Baza) Grupare terorist transnaional
cu caracter politico-religios de orientare radical-islamic. Format n
Pakistan n baza structurii Maktab al-Hidmat (creat n anii 80 cu
concursul serviciilor speciale ale SUA, Arabiei Saudit, Pakistanului n
scopul finanrii i acordrii suportului tehnico-organizatoric voluntarilor
islamici participani la operaiunile militare din Afganistan mpotriva
trupelor sovietice). Formaiunea integreaz n sine structuri cu opiuni
radicale direcionate spre opunerea rezistenei forelor coaliiei n
Afganistan. Din septembrie 1992 liderii organizaiei acord prioritate n
activitatea sa actelor de teroare fapt ce coincide cu nceperea operaiunilor
militare ale ONU pe teritoriul din Somalia. Reprezentanii gruprii au
participat n conflictele armate din Afganistan (1992), Somalia (1992-
1993), Bosnia i Heregovina (1992-1995), Kamir (1993), Caucazul de
Nord (1995), Kosovo (1999), Asia Central (1999). Au realizat actele
teroriste din 11.09.2001 pe teritoriul SUA, provocnd criza politicomilitar
de amploare global. Alte denumiri ale organizaiei sunt: Gruparea
islamic pentru protejarea lcaurilor sfinte, Organizarea Mntuirii
Islamice, Reeaua lui Usama ben Laden, Armata Islamic de eliberare a
lcaurilor sfinte. Liderul militar-politic al gruprii - eihul Usama
Mohammed ben Laden (Emir, Director). Activitatea organizaiei este
dirijat de ctre Consiliul suprem (Majlis ash-Shura) ce include n sine
patru comitete: Probleme de ordin militar, Probleme financiar-economice,
Problemele religiei i dreptului, Problemele informaiei, contrainformaiei
i propagrii ideologice. La moment, ca urmare a evoluiei situaiei
internaionale structurarea organizatoric a gruprii nu este clar. Ca
urmare a decentralizrii aparatului de conducere lipsete centrul unic de
comand. Efectivul organizaiei nu este cunoscut, avnd o mrime
variabil, ns dup unele calcule numrul persoanelor implicate n grupare
atinge cifra de 20-50 mii. Conform datelor date publicitii de ctre forele
de coaliie, n perioada anilor 2001-2002 au fost arestai 2400 membri ai
gruprii, originari din peste 70 state ale lumii. Gruparea dispune de
armament performant, tehnic militar, mijloace de telecomunicaii
avansate, fixndu-se tentative de experimentare a armelor de nimicire n
mas cu aplicarea elementelor biologice, nucleare, radiologice, elemente
toxice. Pregtirea militar a cursanilor se efectueaz n baza unor
programe standarde ce include pregtirea n urmtoarele domenii:
ideologic, pregtirea fizic i militar, studierea prilor componente ale
armelor i mecanismelor explozibile teleghidate, lupta corp la corp,
tehnica evadrii din nchisoare. Pe parcursul anilor 90, conform datelor din
sursele deschise de informaii, n centrele respective au studiat peste 40 mii
de rebeli. n calitate de infrastructur ntru pregtirea cadrelor sunt
utilizate instituiile de nvmnt din diferite state din Europa de Vest
(pregtirea piloilor sinucigai s-a efectuat n coala de aviaie din oraul
Florida, SUA sub acoperirea unei legende operative bine argumentate).
Parametri operativi sunt orientai spre blocarea cilor de comunicaii;
deturnarea aeronavelor; luarea ostaticilor din mediul misiunilor
diplomatice, realizarea actelor de teroare fa de diferite obiecte civile sau
militare, asasinarea liderilor politici din SUA, Europa occidental, ai
regimurilor arabe de orientare prooccidental. n cazul realizrii actelor
teroriste, de regul sunt utilizate elemente explozibile teleghidate sau
mecanice. n calitate de purttori ai mecanismelor explozibile prioritate se
acord automobilelor sau diversanilor-sinucigai. O trstur specific a
gruprii se consider planificarea detaliat i de durat a operaiunilor
menite a fi realizate, ce include efectuarea aciunilor de cercetare operativ
a obiectelor, observaiile de durat (prin intermediul sistemului Web-
Cam), aplicarea tehnologiilor computerizate performante (Cad-Cam) n
scopul aprecierii parametrilor operaiunii etc. n scopul realizrii legturii
operative pe larg se aplic posibilitile canalelor anonime asigurate de
provaideri ai sistemului Internet (Hotmail, Yahoo, Libertysurf), prin
intermediul programelor e-mail, chat, bulletin board, Wap, precum i
diferite mijloace ne tradiionale. Atenie se acord pregtirii, traducerii n
diferite limbi cu repartizarea ulterioar a ghidurilor practice cu referire la
realizarea aciunilor de partizani (Enciclopedia Jihadului, statutele
militare); planificarea i realizarea activitilor cu caracter diversionistterorist;
confecionarea i utilizarea mecanismelor explozibile; realizarea
msurilor de asigurare material-tehnic i financiar a gruprilor islamice
de orientare radical (prin intermediul asistenei umanitare, aciuni de
binefacere, structuri comerciale). Al-QAIDA dispune de o reea de
centre specializate n pregtirea mercenarilor n diverse regiuni ale lumii,
cum ar fi Afganistanul (55 lagre), Banglade, Bosnia i Heregovina,
Indonezia, Yemen, Pakistan, Somalia, Sudan, Cecenia (Federaia Rus). O
parte considerabil a celulelor i rezidenturilor de peste hotare activeaz n
regim de conservare autonom, iar n unele cazuri sub acoperirea diferitor
structuri cu profil social, religios, cultural. Componena nominal a
acestora este completat din mediul cetenilor btinai ai statelor
europene convertii la islam. n calitate de acte de acoperire sunt practicate
paapoartele falsificate i buletinele de identitate (SUA, Germania, Elveia,
Canada, Bosnia i Heregovina, Albania, Federaia Rus, Somalia,
Yemen). Conform datelor din sursele deschise de informaii, n februarie
2002 doar pe teritoriul SUA activau peste 100 de membri ai organizaiei.
n rezultatul aciunilor comune ale serviciilor speciale occidentale,
israelite, arabe n perioada 1999-2001 s-a reuit demascarea reelei de
agentur terorist din Marea Britanie, Canada, Spania, Germania, Frana,
Belgia, SUA, Italia, Pakistan etc. Canalele de finanare ale gruprii
teroriste sunt asigurate din contul crerii unei infrastructuri bine dirijate,
ce conin elemente de finanare intern i extern. Acestea includ n sine
activitatea financiar-bancar; transferurile bancare prin intermediul
cardurilor; traficul de fiine umane, armament, muniii; comercializarea
produselor petroliere; contrabanda cu metale preioase (aur, briliante), a
stupefiantelor; aciuni de caritate i suport umanitar etc. Printre actele
teroriste svrite de ctre membrii gruprii al-QAIDA, putem evidenia:
- decembrie 1992, Aden (Yemen) - aruncarea n aer a hotelului cu
personal militar din SUA (22 victime);
- 1993, Langly (SUA) - bombardarea cartierului general al CIA (2
victime);
- februarie 1993, New York (SUA) - aruncarea n aer a Centrului
Comercial Mondial (6 persoane decedate, peste 1000 rnii);
- decembrie 1994, Manila (Filippine) - tentativa de asasinare a
preedintelui SUA, a Papei de la Roma;
- 1996, Dahran (Arabia Saudit) - aruncarea n aer a cazrmilor
Forelor Armate ale SUA (peste 500 victime);
- 1998, Kenia, Tanzania - aruncarea n aer a ambasadelor SUA
(peste 800 victime);
- 2000, Sidney (Australia) - planificarea unei serii de acte teroriste
la Centrala atomoelectric n timpul Jocurilor Olimpice;
- 11 septembrie 2001, New York - deturnarea a 4 aeronave (3547
victime);
2002, Karachi (Pakistan) - aruncarea n aer a automobilului staionat
lng Consulatul SUA (peste 60 victime) etc.
Actualmente activitatea operativ a gruprii s-a fixat n peste 95 de
ri din Asia, Europa, statele CSI, Africa, America Latin, SUA, statele
arabe.
Not:
Osama bin Laden, liderul gruprii teroriste transnaionale al -
Qaeda, nscut n 1957, originar din Arabia Saudit. nlimea
circa 195 cm, greutatea peste 70 kg, constituia corpului
usciv. Ochi de culoare cprui, brunet. Vorbete n limba
arab i putun, stngaci. Pe parcursul ultimilor decenii a
planificat, finanat i realizat un ir de acte teroriste ndreptate spre SUA.
Osama bin Laden a constituit obiect de investigare federal a marelui
juriu din New York (1996), fiind acuzat de promovarea terorismului
internaional. Pentru acordarea informaiilor ce ar duce la capturarea
acestuia autoritile americane acord remunerare estimat la cifra de 25
milioane dolari.
BRIGADA 055 (Brigatta 055) Grupare operativ-militar din cadrul
organizaiei teroriste transnaionale al-QAIDA. Conform datelor a fost
nfiinat n 1998 constituind parte component a forelor armate ale
emiratului islamic Afganistan. Conform datelor din sursele deschise de
informaii, efectivul numeric al acesteia a constituit circa 1500 mercenari
originari din Arabia Saudit, Libia, Siria. n 2001 gruparea a fost practic
lichidat de ctre Aliana de Nord n regiunea Kunduz.
Taliban-e-Afganistan (Micarea Islamic Taliban) Micare
politico-religioas paramilitar din Afganistan ntemeiat cu susinerea
Pakistanului, prioritar fiind constituit din putuni. n perioada anilor
1996-2001 micarea sus menionat a obinut controlul deplin asupra
capitalei i a rii. Teritoriile controlate au fost utilizate pentru amplasarea
bazelor militare i a centrelor de instruire a unui ir de grupri teroriste
transnaionale. Dup actele teroriste din 11 septembrie i operaiunile
americane n Afganistan micarea a pierdut controlul asupra teritoriilor
respective dezintegrndu-se n mai multe formaiuni. Fostul lider politic i
militar - hogele Muhammed Omar. Colaborarea: cu organizaia lui Usama
ben Laden, serviciile speciale i respectiv forele armate ale Pakistanului.
Organizaia Tinerilor Arabi Naionaliti pentru Eliberarea
Palestinei Grupare paramilitar palestinian cu un numr nensemnat de
membri, creat cu suportul serviciilor speciale ale Libiei n scopul
influenei asupra micrii palestiniene de rezisten. Statutul actual al
gruprii nu este cunoscut, se presupune c de la nceputul anilor 90 printro
decizie a guvernului libian activitatea organizaiei a fost sistat.
Frontul Arab pentru Eliberarea Palestinei. Organizaie
palestinian cu statut militar-politic, ntemeiat dup retragerea sa din
rndurile FATH (1969). Conform datelor din sursele deschise de
informaii, n 2001 a constituit aproximativ 300 de membri, dislocate n
Liban i Iraq. n plan politic i financiar este orientat spre Iraq, fiind de
fapt o filial a Partidului Arab al Renaterii Socialiste (BAATH).
Armata Naional pentru Eliberarea Palestinei (National
Liberation Army of Palestine) Constituie una din componentele aripei
militare ale Organizaiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) i a micrii
FATH. Creat n 1964. Dispune de statut oficial al forelor armate ale
Palestinei n emigrare. A participat n rzboaiele arabo-israelite, precum i
conflictele armate interne din statele arabe. Ca urmare a iniierii dialogului
israelito-palestinian parial organizaia s-a autodizolvat. O parte din
membrii acesteia au aderat la structurile statele de meninere a ordinii
publice a autonomiei palestiniene din sectorul Gaza sau n componena
efectivelor militare a diferitor state arabe. Punctele de dislocare se
consider a fi Siria i Liban.
Frontul Democratic pentru Eliberarea Palestinei (Democratic
Liberation Front of Palestine/DLFP) Organizaie militar-politic
palestinian. nfiinat n baza uneia dintre fraciunile Frontului Popular
pentru Eliberarea Palestinei constituind filial a OEP. Baza ideologic
constituie combinarea concepiilor marxiste i naionalismului arab.
Programul politic este direcionat spre realizarea scopurilor naionale
(eliberarea Palestinei de sub ocupaia israelian) prin revoluionarea
maselor. Din 1991 frontul s-a descompus n dou fraciuni dup principiul
aderrii la Declaraia reglementrii conflictului arabo-israelit. n
componena fraciuni radicale au intrat Aliana forelor palestiniene, iar
fraciunea moderat este susinut de ctre liderii Organizaiei pentru
Eliberarea Palestinei. Conform datelor din sursele deschise de informaii,
efectivele militare ale fraciunii moderate sunt localizate n Iordania
constituind circa 150-200 rebeli. n perioada anilor 1969-1988
reprezentanii micrii au participat n conflictele armate desfurate pe
teritoriul statelor arabe fiind direct implicai n realizarea unor acte
teroriste de amploare, printre care:
- 1974, Israel - luarea de ostatici n coala or. Maalot (27 decedai, 124
rnii);
- 1975, Tel-Aviv, Israel - luarea de ostatici n hotelul Savoy (11
victime);
- 1979, Israel - aruncarea n aer a unor autobuse de curs.
Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (Popular
Liberation Front of Palestine -PLFP) Organizaie militar-politic
palestinian, ntemeiat n 1967 prin sciziunea gruprilor Frontului
Palestinian pentru Eliberare, formaiunilor paramilitare Abtal al-A'uda i
Shabab lil-Intiqam. Ideologia fundamental a frontului constituie
promovarea marxismului radical. Sarcinile trasate constituie eliberarea
Palestinei cu aplicarea forelor armate; lichidarea statului Israel;
planificarea i realizarea unor revoluii. Actualmente liderii formaiunii
opteaz mpotriva adoptrii declaraiilor privind reglementarea panic a
diferendului palestinian, continuarea confruntrilor armate mpotriva
Israelului. Conform registrelor oficiale ale Departamentului de Stat ale
SUA, ale Uniunii Europene gruparea este inclus n lista organizaiilor
teroriste. n perioada anilor 2000-2004 de ctre membrii gruprii au fost
svrite acte teroriste cu aplicarea elementelor explozibile teleghidate;
luarea ostaticilor din mediul angajailor diplomatici; deturnarea navelor
aeriene. Legturile externe/ colaborarea Siria; Liban; unele structuri cu
viziuni radicale din Europa Occidental; China. Internet-site:
www.umw.edu; www.members.tripod.com. Printre crimele cu tent
terorist se includ:
- 1972, explozie n aeroportul din Tel-Aviv (26 victime);
- 1975-1978 deturnarea repetat ale aeronavelor civile n oraele
Paris, Vena, Atena;
- 2001, Ierusalim - asasinarea ministrului turismului al statului Israel,
Rehavami Zevi.
Frontul Popular Pentru Eliberarea Palestinei/PLFP-GC
(Popular Liberation Front of Palestine-General Command)
Organizaie militar-politic palestinian, ntemeiat n baza fraciunii
radicale a Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. Din 1983 este
membr a Organizaiei pentru Eliberarea Palestinei. Membrii acesteia au
participat n aciunile mpotriva forelor israelite, la realizarea unor sarcini
de ordin militar-politic din regiunea Orientului Apropiat. Conform
registrelor oficiale ale Departamentului de Stat ale SUA gruparea este
inclus n lista organizaiilor teroriste. Paralel formaiunea dispune
structuri specializate pe probleme militare i politice localizate pe teritoriul
Siriei i Libanului. Conform datelor din sursele deschise de informaii,
efectivul frontului constituie circa 900 membri activi. Parametrii operativi
de activitate sunt orientai spre luarea de ostatici, decapitarea
reprezentanilor misiunilor diplomatice, deturnarea aeronavelor civile.
Printre aciunile violente comise se includ:
- 1970 - aruncarea n aer a aeronavei companiei elveiene Swissair
(235 victime);
- 1988 - aruncarea n aer a aeronavei Boing-747 n Marea Britanie
(270 victime).
Menin legturi cu gruprile teroriste din Siria, Liban, Iran. Dispun
de celule conspirative n unele state europene (Germania, Frana, Belgia
etc.). Concepiile liderilor gruprii sunt promovate prin intermediul
mijloacele de comunicare n mas (Centrul Informaional din Palestina al-
Quds; postul de transmisiune radio al-Quds Palestinian Arab Radio).
Internet-site www.alquds.org/palestine
Frontul Popular Pentru Eliberarea Palestinei Comandamentul
Special (Popular Liberation Front of Palestine Special
Commandment) Grupare militar-politic palestinian, ntemeiat de ctre
Abu Salim n baza fraciunii radicale a grupului cu destinaie special. n
prezent nu este parte a Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. Pe
parcursul anilor 90 membrii formaiunii au participat la realizarea
proceselor cu caracter militar-politic n diferite regiuni ale Palestinei.
Statutul actual al organizaiei nu este cunoscut. Conform registrelor
oficiale ale Departamentului de Stat ale SUA gruparea este inclus n lista
organizaiilor teroriste. Liderii gruprii colaboreaz cu gruprile teroriste
din Siria, Libanul de Sud, Iran, Irak. Dispun de celule conspirative n unele
state europene (Germania, Frana, Italia, Marea Britanie, Belgia, Spania).
Parametrii operativi realizarea actelor teroriste cu aplicarea
mecanismelor explozibile teleghidate, n special n statele din Europa
occidental. Astfel, n 1985 cu concursul membrilor gruprii a fost aruncat
n aer restaurantul din oraul Torrehon (Spania) fiind ucii 18 militari ai
Forelor Armate ale SUA.
Frontul de Eliberare a Palestinei (Palestinian Liberation
Front/PLP) Organizaie militar-politic palestinian, creat n baza
fraciunii radicale de orientare pro-irakian recunoscut ca formaiune
autonom n cadrul Organizaiei pentru Eliberarea Palestinei. Pn n 1989
comandamentul acestei fiind dislocat pe teritoriul Tunisiei, ulterior
localizndu-se n Irak. n perioada anilor 1983-1997 membrii formaiunii
au participat la confruntrile armate din Israel, Liban, Siria. Ulterior
gruparea s-a dezmembrat n patru fraciuni autonome: Fraciunea Abbas
(Liban, Tunisia, Iraq), Fraciunea Ganem (Siria), Fraciunea Iaacub
(Liban), Fraciunea pro-libian.Conform registrelor oficiale ale
Departamentului de Stat ale SUA i Uniunii Europene gruparea este
inclus n lista organizaiilor teroriste.
FATH (FATAH Movement for the Liberation of Palestine -
Micarea pentru Eliberarea Palestinei) Este considerat gruparea
principal cu statut militar-politic din cadrul Organizaiei. Alte denumiri:
Forele principale de securitate (al-Amn ar-Raisi), Septembrie negru
(Aylul al-Asward), Furtuna (al-A`sifa), Puterea 17. Micarea a fost
ntemeiat de ctre Iasir Arafat (Abu Ammar) i Halil Vazir (Abu
Jihad) n Kuweit (1957). De la nceputul anilor 60 activeaz oficial n
calitate de organizaie armat acordnd prioritate activitilor partizanilor.
Sarcinile iniiale ale organizaiei erau direcionate spre lichidarea statului
Israel, repatrierea emigranilor evrei, rentoarcerea refugiailor palestinieni.
Operaiunile militare contra Israelului sunt organizate de pe teritoriul
Libanului i Iordaniei. Liderii FATH n 1993 au recunoscut n mod oficial
independena i integritatea statului Israel, neacceptnd metodele forate de
soluionare a problemelor existente fiind iniiat procedura de reformare a
structurilor militare. Reieind din aceste considerente reprezentanii
Departamentului de Stat al SUA au exclus organizaia respectiv din
registrul organizaiilor teroriste. ns, din toamna 2002 sunt fixate date ce
atest fapte ale radicalizrii micrii cu implicarea n coliziunile militare
mpotriva Israelului. Cartierul general al gruprii este dislocat pe teritoriul
autonomiei Palestiniene. Conform datelor din sursele deschise de
informaii, efectivul formaiunii este evaluat la 12 mii persoane. Parametrii
operativi n perioada anilor 80-90 s-au atestat acte teroriste vizavi de
VIP-persoane i reprezentane diplomatice; deturnarea aeronavelor civile;
luarea ostaticilor; rpirea automobilelor guvernamentale. Printre
infraciunile de amploare evideniem:
- 1971, Rotterdam - diversiune asupra unor ntreprinderi cu pericol
tehnogen;
- 1971, Roma, Cairo, Aman - deturnarea avioanelor cu pasageri;
- 1971, Cairo - asasinarea prim-ministrului Iordaniei, Vasfi at-Tella;
- 1972, Munhen - luarea ostaticilor i asasinarea a 11 sportivi ai
selecionatei olimpice a Israelului;
12
- 1972-73, Amsterdam, Bankok, Bruxel, Washington, Vina, Ottava,
Montrealle, Paris - atacuri asupra misiunilor diplomatice israelite;
- 1978, Haifa - luarea ostaticilor (39 persoane asasinate, 8 persoane
rnite);
- 1978, Londra - asasinarea ambasadorului irakian;
- 1986, Grecia - aruncarea n aer a aeronavei Companiei americane
TWA.
FATAH al-Antifada Organizaie militar-politic palestinian,
format n baza gruprii scizioniste ce s-au retras din componena FATH
contestnd stoparea luptei armate i nceperea negocierilor cu Israel.
Componena conducerii i efectivul nu sunt cunoscute. Organizaia i-a
asumat responsabilitatea pentru unele aciuni teroriste n anul 2000, fapt ne
confirmat pn n prezent.
FATH Comandamentul Provizoriu (FATAH Provisory
Commandment) Organizaie militar-politic palestinian. ntemeiat n
baza gruprii scizioniste, ieit din componena FATH (1983).
Componena acesteia este constituit de persoane cu viziuni radicale n
vederea reglementrii politice a conflictului arabo-israelit. Conform
datelor din sursele deschise de informaii, efectivul gruprii constituie
2000 persoane. n calitate de sectoare ale dislocrii sunt teritoriile
Libanului i a Siriei.
FATH Consiliul Revoluionar (Revolutionary Council) Grupare
militar-politic palestinian, creat n baza fraciunilor radicale ale FATH.
n perioada anilor 80-90 gruparea avea ca proiecie realizarea actelor
teroriste mpotriva efectivelor militare ale SUA i Israelului. La finele
anilor 90 organizaia a nregistrat o scdere brusc a activitii operative;
statutul actual de activitate ne fiind cunoscut; nu se exclude versiunea
evoluiei spre grupare a mercenarilor implicai n realizarea diferitor
misiuni cu caracter special n favoarea diferitor state. Conform registrelor
oficiale ale Departamentului de Stat al SUA gruparea este inclus n lista
organizaiilor teroriste. Liderii gruprii colaboreaz cu gruprile teroriste
din Siria, Libanul de Sud, Iran, Irak. Parametrii operativi: realizarea
actelor teroriste cu aplicarea elementelor explozibile; deturnarea
aeronavelor; luarea de ostatici din mediul diplomailor; activitate terorist
n privina liderilor politici de orientare prooccidental. Preponderent
actele teroriste sunt ndreptate mpotriva SUA, Marii Britanii, Franei,
Israelului. S-au fixate celule ale organizaiei pe teritoriile Siriei, Sudanului,
Libanului, Ciprului, Romniei. Contactele externe - organizaia ASALA
(Liban); Hezbollah; Partidul Muncitoresc din Kurdistan. Pe parcursul
anilor 80-90 membrii gruprii au realizat peste 90 acte teroriste:
- 1973, Roma - deturnarea aeronavei companiei Pan Am;
- 1974 - aruncarea n aer a aeronavei companiei TWA (88 de victime);
- 1976-77, Damasc, Roma, Islamabad, Abu-Dabi - acte
teroriste ndreptate contra reprezentanilor diplomatici sirieni;
- 1982, Londra - atentat asupra ambasadorului statului Israel;
- 1985, Roma, Vena - acte teroriste n Aeroport;
- 1986, Istambul - act terorist n sinagog;
- 1994, Beirut - asasinarea ambasadorului statului Iordania.
Uniunea Islamic a Kurdistanului (Islamic Union of Kurdistan)
Grupare paramilitar cu caracter religios-politic a kurzilor din Irak,
ntemeiat de ctre veteranii rzboiului din Afganistan. n prezent
formaiunea s-a segmentat n cteva fraciuni cu diferite viziuni, orientate
n plan politic spre Iran, Arabia Saudit i Turcia. Tendinele gruprii
constituie crearea pe teritoriul Irakului a statui islamic Kurdistan prin
declararea jihadului. Gruparea a participat la deliberrile armate mpotriva
trupelor sovietice din Afganistan i rzboiul civil. n Frana activeaz o
reprezentan a Uniunii Islamice a Kurdistanului.
Partidul Democrat Kurd din Irak (Kurdish Democratic Party of
Iraq/KDP-IRAQ) Grupare militar-politic a kurzilor din Iraq, ntemeiat
la nceputul anilor 60 de ctre generalul Mustafa Barzani. Obiectivele
politice ale formaiunii sunt orientate spre formarea unui stat independent
al kurzilor n regiunea Irakului de Nord. Membrii gruprii au luat parte la
confruntrile militare direcionate mpotriva forelor guvernamentale; la
conflictul iraniano-irakian de partea Iranului; rscoala din 1991. Sub
controlul acestora este partea de nord a Irakului; de comun cu alte
formaiuni politice a iniiat procedura constituirii unui guvern autonom al
kurzilor. Mijloacele de finanare parvin din contrabanda cu produse
petroliere; exportul ilicit al armamentului militar. Contactele externe sunt
orientate spre SUA, Turcia, Israel, Siria (coordonarea activitii este
realizat prin intermediul serviciilor speciale ale statelor enunate).
Mijloacele de informare n mas Centrul Informaional Kurd cu sediul n
Olanda (www.xs4all/kicadam); reeaua informaional americano-kurd
(www.kurdistan.org); postul de emisie radio Vocea Kurdistanului Irakian/
Radio Voice of Iraqi Kurdistan
(ourworld.compuserve.com/homepagesgara). Adresa electronic
kdpeurope@aol.com. Internet-site www.kdp.pp.se
Partidul Democrat Kurd din Iran (Kurdish Democratic Party of
Iran/KDP-IRAN) Grupare militar-politic separatist a kurzilor din Iran.
Fondat n anii 70 de ctre Abdurahman Kasemlu. Opiunile politice
constituie acordarea independenei i a autonomiei lrgite pentru regiunile
comunitii kurde. Conform datelor, liderii partidului au fost arestai fiind
ulterior decapitai de ctre serviciile speciale ale Iranului.
Partidul Comunist Kurd din Iran (Iranian Communist Party)
Formaiune militaro-politic cu viziuni radicale de stnga a kurzilor din
Iran. Baza ideologic constituie combinarea ideilor marxiste i naionaliste
kurde. Poate fi ntlnit sub denumirea de: Organizaia kurd a partidului
comunist iranian, Comitetul muncitorilor revoluionari ai Kurdistanului
Iranian.
Partidul Comunist Kurd din Irak (Iraqi Communist Party)
Activitatea acestei formaiuni este interzis. Dispune de propriile efective
militare. Zona de dislocare constituie regiunea Irakului de Nord.
Elementele militar-operative acioneaz sub form de celule conspirative
pe ntreg teritoriul Irakului, unele state europene. Statutul actual al
Partidului Comunist Kurd din Irak nu este cunoscut. Internet site:
www.wpiraq.org
Partidul Muncitoresc din Kurdistan (Kurdistan Workers
Party/KWP) Organizaie militar-politic de orientare separatist a
comunitii kurde din Turcia, ntemeiat la congresul de constituire a
cercului marxist de tineret Asociaia studeneasc democrat-patriotic
(Ankara, 1978). Programul statutar al acesteia coninea elemente
combinate ale marxism-leninismului; naionalismului kurd; concepiilor
maoiste privind rzboiul naional. Sarcinile naintate prevedeau
recunoaterea identitii naional-culturale a kurzilor, acordarea
autonomiei regiunii kurde din Turcia; realizarea libertilor i drepturilor
politice privind utilizarea limbii; ncetarea presiunilor i represiunilor din
partea autoritilor turceti. ncepnd cu anul 1979 conducerea PKK i
desfoar activitatea n emigrare, preponderent pe teritoriile Libanului,
Siriei, ale unor state europene; din august 1984 sunt aplicate aciunile
violente direcionate spre recunoaterea statului independent Kurdistan din
Sud-estul Turciei. De la mijlocul anilor 90 liderii gruprii opteaz pentru
constituirea structurilor guvernamentale i parlamentare n emigrare. Ca
urmare a arestrii liderilor fraciunii aceasta s-a autodizolvat, astfel
refuzndu-se la confruntrile violente, recurgnd la soluionarea panic a
problemei kurde. Alte denumiri ale aripei politice a PKK sunt: Uniunea
Popular Democratic; Congresul libertilor i democraiei
Kurdistanului/KADEK; Partidul popular al libertii etc. Conform
registrelor oficiale ale Departamentului de Stat al SUA, ale decretelor
prezideniale din Frana, Marea Britanie, Germania, gruparea este inclus
n lista organizaiilor teroriste. Efectivele militare ale PKK s-au format n
anii 80, oficial reformate n Armata de eliberare-naional a Kurdistanului
concentrate pe teritoriul Armeniei (noiembrie, 1993). Conform datelor din
sursele deschise de informaii (1997), componena nominal a armatei se
estima la circa 50000 rebeli (3000 femei). Vrsta medie a acestora
constituie 20-25 ani; componena etnic kurzi, armeni (30%), turci,
arabi, persani. Contactele externe ale PKK serviciile speciale ale Siriei
(Istihbarat); Serviciul Naional de Contrainformaii al Greciei; serviciile
speciale ale Armeniei; Armata Secret de Eliberare a Armeniei; Partidul
Comunist din Italia; organizaiile cu tendine comuniste din Grecia;
Uniunea Patriotic a Kurdistanului. S-au fixat cazuri de influenare din
partea liderilor PKK a autoritilor guvernamentale din Frana, Federaia
Rus, Grecia, fosta Iugoslavie, Romnia, Liban, Siria, Republica Sud
African. Centrele de instruire ale rebelilor kurzi se consider a fi
amplasate pe teritoriile Armeniei, Greciei, Irakului, Iranului, Ciprului,
Libanului, Romniei, Siriei. n acelai timp PKK dispune de susinere
financiar din partea diasporei kurde din Austria, Belgia, Marea Britanie,
Olanda, Federaia Rus, Germania, CSI (Kazahstan, Krgizstan, Georgia).
Organizaii derivate: Frontul Naional Popular pentru Eliberarea
Kurdistanului, Congresul Naional al Kurdistanului, Comitetul de
Solidaritate al Kurdistanului, Kurdish Relation Group, American Kurdish
Support Network. Mijloacele de informare n mas din posesie - resurse
electronice, de tipar, canalul de televiziune MED-TV cu transmisiune n
Belgia, Marea Britanie (www.med-tv.beg), ziarul Ozgurpolitika (Politica
Liber); agenia informaional DEM. Internet-site (Armata Naional de
Eliberare a Kurdistanului www.pkk.org), www.ariga.com/kurdish.html
(Congresul Naional al Kurdistanului), www.argk.org/ernk (Frontul
Naional de Eliberare a Kurdistanului ERNK)
HAMAS (Movement of Islamic Resistance - Micarea Rezistenei
Islamice) Grupare paramilitar politico-religioas dislocat n autonomia
Palestinian, fondat n baza structurilor ilegale ale organizaiei radicale
Micarea Frailor Musulmani. Sarcinile de baz constituie formarea
statului islamic Palestina. Membrii acesteia au luat parte la rscoala
populaiei palestiniene (al-Intifaad) n perioada anilor 1987-1993; ulterior
a iniiat o campanie de acte teroriste direcionate spre sabotarea procesului
de reglementare panic a conflictului i realizarea proiectului de
constituire a autonomiei Palestina. Conform registrelor oficiale ale
Departamentului de Stat al SUA, a Uniunii Europene gruparea este inclus
n lista organizaiilor teroriste. Conform datelor din sursele deschise de
informaii, efectivul nominal al organizaiei se estimeaz la cteva zeci de
mii de rebeli. Rndurile acestora sunt completate din mediul veteranilor
rzboiului din Afganistan, precum i tineretului cu categoria de vrst de
pn la 20 ani. Rebelii se caracterizeaz printr-un grad nalt de motivaie
ideologic, capabili spre jertfire de sine. Selectarea persoanelor-sinucigae
se efectueaz n baz de concurs n cadrul obtilor locale la propunerea
imamilor lcaurilor sfinte (doar n 2001 au fost pregtite 250 persoane).
Semnele distinctive ale micrii sunt combinezoanele de culoare neagr cu
inscripie Allah Akbar (pe parcursul realizrii actelor teroriste acestea
nu sunt utilizate). Canalele principale de furnizare a armamentului
traseul fluvial-terestru peste Marea Moart i rul Iordan din Iordania
(malul de vest); traseul subteran prin intermediul unor tuneluri amenajate
artificial din direcia Egiptului (sectorul Gaza); traseul maritim de pe
teritoriul Libanului (sectorul Gaza). Principalul volum de armament este
achiziionat din Liban, Sudan, Republica Sud African, unele state din
America de Sud. Sursele financiare parvin din partea diasporei
palestiniene; aciunile de sponsorizare - din partea Iranului; alocaiile - din
partea antreprenorilor originari din statele Golfului Arabic; mijloace
financiare importante sunt acordate de ctre organizaiile musulmane
neguvernamentale din Europa i SUA. Contactele externe sunt orientate
spre Iran (acordarea asistenei militar-politice), Sudan (pregtirea militar
a mercenarilor HAMAS n centrele de instruire cu concursul
reprezentanilor serviciilor speciale), gruparea Hezbollah, alte autoriti
guvernamentale din statele europene, americane, africane. Mijloacele de
informare din posesie diferite ziare, reviste, Centrul Informaional
Palestinian cu sediul n oraul Beirut (www.palestine-info.org). Internetsite:
www.hamas.net, www.hamas.org, www.ummah.net/sos/links.htn,
www.islamic-revival.com, www.as-sahwa.com.links.htm. Cele mai
importante acte teroriste comise de ctre membrii gruprii HAMAS:
- 1994, Afula i Tel-Aviv organizarea unor explozii n lan n locuri
publice (30 victime);
- 1996, Ierusalim aruncarea n aer a unor autobuze de curs (45
victime);
- 1997, Ierusalim organizarea exploziilor n centre comerciale (21
decedai, 359 rnii);
- 2002, Haifa - organizarea exploziei n loc public (16 decedai, 38
rnii).
Liderii gruprii colaboreaz cu reprezentanii serviciilor speciale ale
Iranului, Sudanului, Libanului, Arabiei Saudite etc.
HEZBOLLAH Turkestanul de Est Grupare politico-religioas
paramilitar. Componena conducerii, efectivul, nivelul de dotare cu
armament nu sunt cunoscute. Gruparea activeaz n mod camuflat sub
form de celule clandestine, inclusiv pe teritoriul Kazahstanului i
Krgizstanului.
Ansar-e-Hesbollah (Ansar-e-Hesbollah Supporters for the Party
of God Prtaii Partidului lui Allah) Organizaie militar din Iran.
Componena este constituit din veterani ai conflictului iraniano-irakian.
Efectivul numeric nu este cunoscut fiind organizat dup principiul
regional. Membrii gruprii conlucreaz cu reprezentanii serviciilor
speciale. Acord susinere politic liderilor guvernamentali; periodic sunt
antrenai n contracararea aciunilor de protest desfurate de ctre
opoziie. n scopul promovrii activitii propagandistice utilizeaz
posibilitile reelei Internet prin intermediul reelelor electronice externe
(Canada, SUA).
HEZBOLLAH Liban (Hezbollah Party of God/ Lebanon -
Partidul lui Allah/Liban) Organizaie paramilitar politico-religioas a
minoritilor iite, fondat n 1973 n scopul promovrii concepiilor
jihadului mpotriva Israelului; crearea unui stat islamic n Liban.
Organizaia se caracterizeaz prin prezena tendinelor pro-iraniene;
promovarea politicii violente mpotriva militarilor SUA i Israelului. n
perioada anilor 80 membrii gruprii au luat parte la confruntrile armate
mpotriva Israelului (de partea Frontului de Rezisten Islamic din Liban);
la organizarea demonstraiilor n mas. n calitate de semn distinctiv
membrii Partidului lui Allah poart berete de culoare verde. Centrele de
pregtire a rebelilor sunt amplasate n localitile Baalbek, Zebdani, Yanta,
precum i Iran. Actele teroriste sunt direcionate spre luarea ostaticilor din
mediul elitei politice europene, a reprezentanilor misiunilor diplomatice;
terorismul aviatic; aruncarea n aer a obiectivelor militare din gestiunea
SUA, Israelului, Franei. Conform datelor din sursele deschise de
informaii, pe parcursul conflictului libanezo-izraelian cu concursul direct
al formaiunii au fost decapitai circa 250 militari israelieni. Organizaia
dispune de infrastructur operativ ramificat practic n toate regiunile
lumii. Spaiul operativ al organizaiei include Peninsula Arab, Africa,
Europa, unele state ale CSI, Asia de sud-est. Mijloacele de informare n
mas din posesie postul de transmisiune radio an-Nuur; staia TV al-
Manar (www.almanar.com); ziarul al-Aheed. Internet-site-uri
www.moqawama.org; www.hizbollah.org; www.nasrallah.net.
HEZBOLLAH Palestina (Hezbollah Party of God/Palestine)
Grupare paramilitar politico-religioas palestinian, creat n sectorul
Gaza n perioada anilor 70. Aceasta constituie o subdiviziune autonom n
cadrul Jihadului Islamic al Palestinei. Liderul formaiuni se consider a fi
eihul Abdel-Aziz al-Uda. Conform datelor din sursele deschise de
informaii, efectivul numeric al formaiunii constituie circa 2000 persoane.
HEZBOLLAH Turcia (Hezbollah Party of God/Turkish)
Formaiune paramilitar extremist cu caracter politico-religios, ntemeiat
cu suportul neoficial al serviciilor speciale turceti n cadrul proiectului de
consolidare a structurilor direcionate spre combaterea separatismului
kurd. Ulterior gruparea a ieit de sub controlul autoritilor fiind direct
influenat de ctre liderii islamului radical. Lider al gruprii este Isa
Altsoi. n perioada anilor 2000-2001 majoritatea reprezentanilor gruprii
au fost arestai i condamnai la diferii termeni de detenie, ceilali fiind n
emigrare. Efectivul numeric al HEZBOLLA (Turcia) constituie circa
douzeci mii de rebeli. Membrii formaiunii au participat la realizarea a
peste 1000 de aciuni criminale (484 atentate cu tent politic, 18 acte
teroriste, 14 cazuri de luarea a ostaticilor).
HEZBOLLAH (HIDJAZ) Formaiune paramilitar politicoreligioas
din Arabia Saudit, creat n anii 80 cu intenii de rsturnare a
regimului constituional. Componena conducerii i efectivul numeric nu
sunt cunoscute cu exactitate. Sectorul de activitate l constituie regiunile
din Arabia Saudit populate de ctre iii. Membrii gruprii au participat la
organizarea asasinrii diplomailor Arabiei Saudite acreditai n Pakistan,
Turcia, Thailanda, a realizat un act de diversiune la o uzin de produse
petroliere din Siria.
HEZBOLLA Afganistan (Hezbolahh Party of God/Afganistan)
Grupare politico-religioas paramilitar, creat cu concursul autoritilor
iraniene. Liderul politic Kari Iakdast. Conform datelor din sursele
deschise de informaii, efectivul numeric al acesteia constituie circa 3500
membri.
HEZBOLLAH (Bahrain) Formaiune paramilitar politicoreligioas
din Bahrain, ntemeiat de ctre elementele opoziioniste ale
minoritii iite. Scopul politic al acesteia constituie detronarea dinastiei
guvernatoare cu formarea republicii islamice. Liderul formal este Ali
Ahmad Haidem Mutaccaui. Efectivul nu este cunoscut. Parametrii
operativi de activitate includ svrirea actelor teroriste ndreptate contra
persoanelor fizice, organizarea diversiunilor la obiectivele cu pericol
tehnogen i importan strategic.
HEZBOLLA (Kurdistanul Irakian) Grupare paramilitar politicoreligioas
a kurzilor din Irak. Efectivul nu este stabilit. Gruparea activeaz
contra armatei turceti pe teritoriile Irakului de Nord.
Micarea Frailor Musulmani Organizaie transnaional cu
caracter politico-religios, fondat de ctre eihul Hasan al-Banna (1929).
Programul de activitate al micrii mbin elemente ale islamului reformist
i a celui fundamental. Ideea de baz constituie crearea unui stat musulman
unitar cu denumirea de Califat. Pe parcursul secolului XX micarea a
trecut prin cteva etape de transformare, n prezent sesizndu-se
decentralizarea gruprii. Fiecare filial dispune de detaamente proprii, iar
filialele decentralizate activeaz n mai mult de 50 de ri. Efectivul
micrii constituie cteva zeci mii de membri. Filialele micrii sunt
localizate n:
- Egipt (aparatul secret) - n 1981 s-a efectuat un atentat reuit
mpotriva preedintelui Anvar as-Sadat;
- Siria (avangarda de lupt, gruparea lui Adnan Okla) - n 1985 fiind
lichidat, n prezent se afl n emigrare n Iordania i Yemen;
- Kosovo - a fost creat cu scopul de a susine Armata pentru
Eliberarea a regiunii Kosovo;
- CSI - Cecenia, Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan.
Fondul Mondial al Jihadului (Global Fund for Jihad)
Organizaie nonguvernamental cu caracter transnaional, susinut
financiar de ctre Frontul Internaional Islamic. n competena acesteia
intr asigurarea financiar i material-tehnic a militarilor i tendinelor
elementelor radicale n promovarea proiectului global militar-politic al
Jihadului n zonele de conflict (Kamir, Afganistan, Kosovo, Cecenia,
Filippine etc.). Ca urmare a presiunilor din partea statelor europene
activitatea acesteia este n stare latent.
Urmaii lui amil (The Descendants of Shamil) Grupare armat n
Turcia, creat la iniiativa cetenilor turci originari din Caucazul de Nord
ntru susinerea rebelilor ceceni mpotriva forelor federale. Efectivele sunt
constituite din veterani ai conflictului cecen i abhaz. Cu concursul
membrilor gruprii s-au realizat acte teroriste pe teritoriile Federaiei Ruse,
Germaniei, Franei, Turciei.
Armata Irlandez de Eliberare Naional (Irish National
Liberation Army/INLA) Organizaie terorist de stnga a obtii catolice
din Irlanda de Nord, fondat n baza formaiunii Armatei Irlandeze
Republicane. Programul politic este direcionat spre recunoaterea
independenei regiunii Ulster. Ca urmare a contradiciilor de ordin intern
activitatea militar-operativ este nensemnat. Organele de conducere
Consiliul Militar i Comandamentul General (responsabil de planificarea
operativ, activitatea de informaii i contrainformaii, problemele
ingineriei militare, finanare i achiziii). Parametrii operativi atacarea
patrulelor militare, posturilor de poliie; acte teroriste ndreptate spre
obiecte de importan economic; plasarea informaiilor n reeaua Internet
cu caracter de ameninare; acte de teroare vizavi de populaia civil;
aciuni de tlhrie cu scopul autofinanrii. n calitate de mijloace de
comitere a actelor teroriste sunt utilizate automobilele-capcan. Canalele
de finanare exproprierea ilicit a mijloacelor financiare; comercializarea
drogurilor n Irlanda i Danemarca; aciuni de escrocherie, estorcare,
antaj. Contactele externe gruprile teroriste din Frana, Germania, Italia,
Belgia. Internet-site: www.irsm.org/irsm.html
ETA (Basque Fatherland and Liberty Basque Homeland and
Freedom Patria i Libertatea Bascilor). Grupare paramilitar a
bascilor din Spania, creat n baza asociaiei studeneti EHIN i
organizaiei de tineret Partidul Naional al Bascilor. Principiile ideologice
ale ETA se bazeaz pe combinarea diferitor concepii marxiste. Sarcinile
declarate constituie eliberarea naional a bascilor; aprecierea naional a
teritoriilor istorice populate de ctre poporul bascilor n regiunea de Nord a
Spaniei (ara Bascilor, provincia Navarra). n procesul evoluiei interne
din perioada anilor 70-90 organizaia ETA s-a difereniat n aripa marxistextremist
(ETA - Militar) i moderat-naionalist (ETA - Politico Militar),
fiecare dintre ele, ulterior, fragmentndu-se n cteva fraciuni. Ca urmare
a influenei serviciilor speciale, liderii organizaiei s-au dezis de concepia
militar de soluionare a conflictului. Din primvara 2000 se observ
tendine de revenire la activitatea terorist ntru impunerea organelor
statale n contextul organizrii referendumului pentru autodeterminarea
rii Bascilor. n perioada martie-august 2001 gruparea bascilor a svrit
25 acte teroriste cu utilizarea automobilelor-capcan (15 mori, 45 rnii).
Conform registrelor oficiale ale Departamentului de Stat ale SUA i
Uniunii Europene gruparea este inclus n lista organizaiilor teroriste.
Conform datelor deschise, efectivul nominal al organizaiei se estimeaz la
cteva sute de rebeli. Contactele interne Partidul Naional al Bascilor
(24% din populaie); organizaia social-politic Congresul pentru pace n
ara Bascilor (CPEH); Micarea Naional pentru Eliberarea Bascilor;
Grupul de Rezisten Antifascist. Contactele externe gruparea extremist
de stnga PIRA (Marea Britanie), Brigatta Rossa (Italia), Action Directe
(Frana), serviciile speciale ale Libanului, Nicaragua, Yemen, Portugalia,
Frana. Mijloacele de informare n mas din posesie ziarul Ehin; postul
de transmisiune radio Ehin Eratia; centrul poligrafic Orvin SA. Internetsite:
www.igp.apc.org/ehj; www.hej-navvare.org;
www.contrast.org/mirrors/ehj
LISTA
Organizaiei Naiunilor Unite privind gruprile teroriste
internaionale :
1. ABU SAYYAF GROUP
2. AFGHAN SUPPORT COMMITTEE (ASC)
3. ORGANIZATION OF THE ULEMA, PAKISTAN
4. AKIDA BANK PRIVATE LIMITED
5. AKIDA INVESTMENT CO. LTD.
6. AL-AKHTAR TRUST INTERNATIONAL
7. AL BARAKA EXCHANGE L.L.C.
8. AL-BARAKAAT
9. AL-BARAKAAT BANK
10. AL-BARAKAAT WIRING SERVICE
11. AL-BARAKAT BANK OF SOMALIA (BSS)
12. AL-BARAKAT FINANCE GROUP
13. AL-BARAKAT FINANCIAL HOLDING CO.
14. AL-BARAKAT GLOBAL TELECOMMUNICATIONS
15. AL-BARAKAT GROUP OF COMPANIES SOMALIA
LIMITED
16. AL-BARAKAT INTERNATIONAL
17. AL-BARAKAT INVESTMENTS
18. AL FURQAN
19. AL-HAMATI SWEETS BAKERIES
20. AL-HARAMAIN & AL MASJED AL-AQSA CHARITY
FOUNDATION
21. AL-HARAMAIN: AFGHANISTAN BRANCH
22. AL-HARAMAIN: ALBANIA BRANCH
23. AL-HARAMAIN: BANGLADESH BRANCH
24. AL-HARAMAIN: ETHIOPIA BRANCH
25. AL-HARAMAIN FOUNDATION (INDONESIA)
26. AL-HARAMAIN FOUNDATION (PAKISTAN)
27. AL-HARAMAIN FOUNDATION (UNION OF THE
COMOROS)
28. AL-HARAMAIN FOUNDATION (UNITED STATES OF
AMERICA)
29. AL-HARAMAIN ISLAMIC FOUNDATION
30. AL-HARAMAIN ISLAMIC FOUNDATION
31. AL-HARAMAIN: THE NETHERLANDS BRANCH
32. AL-HARAMAYN FOUNDATION (KENYA)
33. AL-HARAMAYN FOUNDATION (TANZANIA)
34. AL-ITIHAAD AL-ISLAMIYA / AIAI
35. AL-JIHAD/ EGYPTIAN ISLAMIC MOVEMENT
36. AL-NUR HONEY PRESS SHOPS
37. AL QAIDA/ ISLAMIC ARMY
38. AL RASHID TRUST
39. AL-SHIFA, HONEY PRESS FOR INDUSTRY AND
COMMERCE
40. ANSAR AL-ISLAM
41. ARMED ISLAMIC GROUP
42. ASAT TRUST REG.
43. ASBAT AL-ANSAR
44. BA TAQWA FOR COMMERCE AND REAL ESTATE
COMPANY LIMITED
45. BANK AL TAQWA LIMITED
46. BARAKAAT BOSTON
47. BARAKAAT CONSTRUCTION COMPANY
48. BARAKAAT GROUP OF COMPANIES
49. BARAKAAT INTERNATIONAL
50. BARAKAAT INTERNATIONAL FOUNDATION
51. BARAKAAT INTERNATIONAL, INC
52. BARAKAAT NORTH AMERICA, INC.
53. BARAKAAT RED SEA TELECOMMUNICATIONS
54. BARAKAAT TELECOMMUNICATIONS CO. SOMALIA,
LTD.
55. BARAKAAT WIRE TRANSFER COMPANY
56. BARAKAT BANKS AND REMITTANCES
57. BARAKAT COMPUTER CONSULTING (BCC)
58. BARAKAT CONSULTING GROUP (BCG)
59. BARAKAT GLOBAL TELEPHONE COMPANY
60. BARAKAT INTERNATIONAL COMPANIES (BICO)
61. BARAKAT POST EXPRESS (BPE)
62. BARAKAT REFRESHMENT COMPANY
63. BARAKAT TELECOMMUNICATIONS COMPANY LIMITED
64. BARAKA TRADING COMPANY
65. BARAKO TRADING COMPANY, LLC
66. BENEVOLENCE INTERNATIONAL FOUNDATION
67. BENEVOLENCE INTERNATIONAL FUND
68. BOSANSKA IDEALNA FUTURA
69. DJAMAT HOUMAT DAAWA SALAFIA (DHDS)
70. EASTERN TURKISTAN ISLAMIC MOVEMENT
71. GLOBAL RELIEF FOUNDATION (GRF)
72. GULF CENTER S.R.L.
73. HARAKAT UL-MUJAHIDIN / HUM
74. HEYATUL ULYA
75. HOTEL NASCO
76. INTERNATIONAL ISLAMIC RELIEF ORGANIZATION,
INDONESIA, BRANCH OFFICE
77. INTERNATIONAL ISLAMIC RELIEF ORGANIZATION,
PHILIPPINES, BRANCH OFFICES
78. ISLAMIC ARMY OF ADEN
79. ISLAMIC INTERNATIONAL BRIGADE (IIB)
80. ISLAMIC JIHAD GROUP
81. ISLAMIC MOVEMENT OF UZBEKISTAN
82. JAISH-I-MOHAMMED
83. JAMAAT AL-TAWHID WAAL-JIHAD (JTJ)
84. JAMYAH TAAWUN AL-ISLAMIA
85. JEMAAH ISLAMIYAH
86. LAJNAT AL DAAWA AL ISLAMIYA (LDI)
87. LASHKAR-E-TAYYIBA
88. LASHKAR I JHANGVI (LJ)
89. LIBYAN ISLAMIC FIGHTING GROUP
90. MAKHTAB AL-KHIDAMAT/AL KIFAH
91. MAMOUN DARKAZANLI IMPORT-EXPORT COMPANY
92. MEADOWBROOK INVESTMENTS LIMITED
93. MIGA-MALAYSIAN SWISS, GULF AND AFRICAN
CHAMBER
94. MOROCCAN ISLAMIC COMBATANT GROUP
95. MOVEMENT FOR REFORM IN ARABIA
96. NADA INTERNATIONAL ANSTALT
97. NADA MANAGEMENT ORGANIZATION SA
98. NASCO NASREDDIN HOLDING A.S.
99. NASCOSERVICE S.R.L.
100. NASCOTEX S.A
101. NASREDDIN COMPANY NASCO SAS DI AHMED IDRIS
ASREDDIN EC
102. NASREDDIN FOUNDATION
103. NASREDDIN GROUP INTERNATIONAL HOLDING
LIMITED
104. NASREDDIN INTERNATIONAL GROUP LIMITED
HOLDING
105. OZLAM PROPERTIES LIMITED
106. PARKA TRADING COMPANY
107. RABITA TRUST
108. RED SEA BARAKAT COMPANY LIMITED
109. REVIVAL OF ISLAMIC HERITAGE SOCIETY (RIHS)
110. RIYADUS-SALIKHIN RECONNAISSANCE AND
SABOTAGE BATTALION OF CHECHEN MARTYRS
(RSRSBCM)
111. SANABEL RELIEF AGENCY LIMITED
112. SARA PROPERTIES LIMITED
113. SOMALI INTERNATIONAL RELIEF ORGANIZATION
114. SOMALI INTERNET COMPANY
115. SOMALI NETWORK AB
116. SPECIAL PURPOSE ISLAMIC REGIMENT (SPIR)
117. TAIBAH INTERNATIONAL-BOSNIA OFFICES
118. THE ORGANIZATION OF AL-QAIDA IN THE ISLAMIC
MAGHREB
119. TUNISIAN COMBATANT GROUP
120. UMMAH TAMEER E-NAU (UTN)
121. WAFA HUMANITARIAN ORGANIZATION
122. WALDENBERG AG
123. YOUSSEF M. NADA
124. YOUSSEF M. NADA & CO. GESELLSCHAFT M.B.H.
LISTA
Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii
privind gruprile teroriste internaionale (FTO)
1. Abu Nidal Organization (ANO)
2. Abu Sayyaf Group
3. Al-Aqsa Martyrs Brigade
4. Ansar al-Islam
5. Armed Islamic Group (GIA)
6. Asbat al-Ansar
7. Aum Shinrikyo
8. Basque Fatherland and Liberty (ETA)
9. Communist Party of the Philippines/New People's Army
(CPP/NPA)
10. Continuity Irish Republican Army
11. Gamaa al-Islamiyya (Islamic Group)
12. HAMAS (Islamic Resistance Movement)
13. Harakat ul-Mujahidin (HUM)
14. Hizballah (Party of God)
15. Islamic Jihad Group
16. Islamic Movement of Uzbekistan (IMU)
17. Jaish-e-Mohammed (JEM) (Army of Mohammed)
18. Jemaah Islamiya organization (JI)
19. al-Jihad (Egyptian Islamic Jihad)
20. Kahane Chai (Kach)
21. Kongra-Gel (KGK, formerly Kurdistan Workers' Party, PKK,
KADEK)
22. Lashkar-e Tayyiba (LT) (Army of the Righteous)
23. Lashkar i Jhangvi
24. Liberation Tigers of Tamil Eelam (LTTE)
25. Libyan Islamic Fighting Group (LIFG)
26. Moroccan Islamic Combatant Group (GICM)
27. Mujahedin-e Khalq Organization (MEK)
28. National Liberation Army (ELN)
29. Palestine Liberation Front (PLF)
30. Palestinian Islamic Jihad (PIJ)
31. Popular Front for the Liberation of Palestine (PFLF)
32. PFLP-General Command (PFLP-GC)
33. Al-Qaida
34. Real IRA
35. Revolutionary Armed Forces of Colombia (FARC)
36. Revolutionary Nuclei (formerly ELA)
37. Revolutionary Organization 17 November
38. Revolutionary Peoples Liberation Party/Front (DHKP/C)
39. Salafist Group for Call and Combat (GSPC)
40. Shining Path (Sendero Luminoso, SL)
41. Tanzim Qa'idat al-Jihad fi Bilad al-Rafidayn (QJBR) (al-Qaida in
Iraq) (formerly Jama'at al-Tawhid wa'al-Jihad, JTJ, al-Zarqawi
Network)
42. United Self-Defense Forces of Colombia (AUC)
LISTA
Uniunii Europene privind gruprile teroriste
internaionale
1. Abu Nidal Organisation (ANO), (a.k.a. Fatah Revolutionary
Council, Arab Revolutionary Brigades, Black
September, and Revolutionary Organisation of Socialist Muslims)
2. Al-Aqsa Martyr's Brigade
3. Al-Aqsa e.V.
4. Al-Takfir and Al-Hijra
5. Nuclei Territoriali Antimperialisti (Anti-Imperialist Territorial
Units)
6. Cooperativa Artigiana Fuoco ed Affini Occasionalmente
Spettacolare (Artisans' Cooperative Fire and Similar Occasionally
Spectacular)
7. Nuclei Armati per il Comunismo (Armed Units for Communism)
8. Aum Shinrikyo (a.k.a. AUM, a.k.a. Aum Supreme Truth, a.k.a.
Aleph)
9. Babbar Khalsa
10. CCCCC Cellula Contro Capitale, Carcere i suoi Carcerieri e le
sue Celle (Cell Against Capital, Prison, Prison Warders and Prison
Cells)
11. Communist Party of the Philippines, including New Peoples Army
(NPA), Philippines, linked to Sison Jose Maria C.
(a.k.a. Armando Liwanag, a.k.a. Joma, in charge of the Communist
Party of the Philippines, including NPA)
12. Continuity Irish Republican Army (CIRA)
13. * Euskadi Ta Askatasuna/Tierra Vasca y Libertad/Basque
Fatherland and Liberty (E.T.A.) (The following organisations
are part of the terrorist group E.T.A.: K.a.s., Xaki, Ekin, Jarrai-
Haika-Segi, Gestoras pro-amnista, Askatasuna,
Batasuna (a.k.a. Herri Batasuna, a.k.a. Euskal Herritarrok)
14. Gama'a al-Islamiyya (Islamic Group), (a.k.a. Al-Gama'a al-
Islamiyya, IG)
15. Great Islamic Eastern Warriors Front (IBDA-C)
16. Grupos de Resistencia Antifascista Primero de Octubre/Antifascist
Resistance Groups First of October (G.R.A.P.O.)
17. Hamas (including Hamas-Izz al-Din-al-Qassem)
18. Hizbul Mujahideen (HM)
19. Holy Land Foundation for Relief and Development
20. International Sikh Youth Federation (ISYF)
21. Solidarieta Internazionale (International Solidarity)
22. Kahane Chai (Kach)
23. Khalistan Zindabad Force (KZF)
24. Kurdistan Workers' Party (PKK), (a.k.a. KADEK; a.k.a. KONGRAGEL)
25. Liberation Tigers of Tamil Eelam (LTTE)
26. Loyalist Volunteer Force (LVF)
27. Mujahedin-e Khalq Organisation (MEK or MKO) [minus the
National Council of Resistance of Iran (NCRI)] (a.k.a.
The National Liberation Army of Iran (NLA, the militant wing of
the MEK), the People's Mujahidin of Iran (PMOI),
Muslim Iranian Student's Society)
28. National Liberation Army (Ejrcito de Liberacin Nacional)
29. Orange Volunteers (OV)
30. Palestine Liberation Front (PLF)
31. Palestinian Islamic Jihad (PIJ)
32. Popular Front for the Liberation of Palestine (PFLP)
33. Popular Front for the Liberation of Palestine-General Command,
(a.k.a. PFLP-General Command)
34. Real IRA
35. Brigate Rosse per la Costruzione del Partito Comunista Combattente
(Red Brigades for the Construction of the
Fighting Communist Party)
36. Red Hand Defenders (RHD)
37. Revolutionary Armed Forces of Colombia (FARC)
38. Revolutionary Nuclei/Epanastatiki Pirines
39. Revolutionary Organisation 17 November/Dekati Evdomi Noemvri
40. Revolutionary People's Liberation Army/Front/Party (DHKP/C),
(a.k.a. Devrimci Sol (Revolutionary Left), Dev Sol)
41. Shining Path (SL) (Sendero Luminoso)
42. Stichting Al Aqsa (a.k.a. Stichting Al Aqsa Nederland, a.k.a. Al
Aqsa Nederland)
43. Brigata XX Luglio (Twentieth of July Brigade)
44. Ulster Defence Association/Ulster Freedom Fighters (UDA/UFF)
45. United Self-Defense Forces/Group of Colombia (AUC)
(Autodefensas Unidas de Colombia)
46. Nucleo di Iniziativa Proletaria Rivoluzionaria (Unit for
Revolutionary Proletarian Initiative)
47. Nuclei di Iniziativa Proletaria (Units for Proletarian Initiative)
48. F.A.I. Federazione Anarchica Informale (Unofficial Anarchist
Federation)