UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

Facultatea de Drept
Specializare: Drept ID

APARIȚIEI DREPTULUI ÎNAINTEA STATULUI

raportat la istoria statului și dreptului pe teritoriul României

- Referat -

Autor :
Stînga Andrada-Ioana

Sibiu
-2022-

1
Cuprins
1. Introducere....................................................................................................................................1
2. Cuprins...........................................................................................................................................1
2.1. Evoluţia istorică a celor două concepte......................................................................................1
3. Concluzii.........................................................................................................................................1
4. Bibliografie.....................................................................................................................................1

1. Introducere
Vechiul drept care a guvernat relatiile sociale in diversele perioade ale istoriei
poporului roman reprezinta trecutul dreptului actual. Cu toate schimbarile survenite exista
unele elemente care s-au transmis de la o epoca la alta, ceea ce a dat dreptului nostru o
identitate specifica fata de dreptul altor popoare, chiar daca de-a lungul timpului a asimilat si
ceva din creatia juridica a acestora. Istoria statului si dreptului romanesc studiaza procesul
aparitiei si dezvoltarii institutiei juridice pe teritoriul tarii noastre din epoca prestatala pana in
prezent.
Noţiunile de bază ale dreptului nu pot fi inţelese şi explicate în afara conexiunii lor
cunoţiunile definitorii ale statului. Statul şi dreptul sunt produse ale evoluţiei istorice a
omeniriicare s-au cristalizat ca valori fundamentale ale civilizaţiei. Între stat şi drept există o
adevărată simbioză. Voinţa statului constituie unul dintre factorii importanti care işi pun
amprenta în procesul elaborării sau sancţionării normelor juridice, stabilind totodată şi
organele, mecanismele, procedeele prin care urmează să intervinăforţa coercitivă a statului în
caz de încălcare a acestor norme.
În acest context, împărtăşim opinia potrivit căreia statul şi dreptul nu pot fi
considerate ca realităţi separate sau paralele, suprapuse sau opuse, dar nici identice, ci numai
conexe,interdependente, căci, statul, în al cărui existenţă se concentrează puterea presupune
un minimum de organizare a societăţii în întregul ei, iar aceasta, la rândul său, nu poate fi
concepută fără un minimum de norme sau reguli de organizare şi de conduită general
obligatorii în teritoriul şi cu privire la mernbrii acelei societăti. Ansamblul acestor norme
investite cu autoritatea puterii de stat a primit denumirea de „drept", în timp ce organizarea de
ansamblu a societăţii sub autoritatea unui mecanism instituţionalizat al puterii generate în
aceasocietate a primit denumirea de „stat".

2. Cuprins

2.1. Evoluţia istorică a celor două concepte

2
 O societate umană poate să existe , să se dezvolte şi să se impună numai în
structuriorganizate , iar structura care s-a impus , a rezistat şi rezistă , fiind practic de
neabandonat înzilele noastre, este statul .Primele comunităti umane au fost organizate sub
forma unor ginţi, frăţii, triburi, pe baza legăturilor de rudenie, de sânge. Caracteristic acestor
forme de organizare era faptul că problemele colectivităţii erau rezolvate în comun de către
toti membrii ei.
Schimbările în viaţa economică au determinat şi schimbări în viaţa de familie. Dacă
laînceput femeia a avut rolul predominant în familie, descendenţa socotindu-se pe linie
maternă,o întreagă epocă istorică fiind caracterizată prin rolul determinant al femeii, epocă ce
a purtatnurnele de "matriarhat", cu timpul ea este împinsă de către bărbat, prin natura
preocupărilor sale, pe planul al doilea. Sub influenţa tuturor acestor factori se formează o
reuniune de grupuri care nu se maiîntemeiază pe legătura de sânge ci are o natură
esenţialmente politică . Din acest momentîncepe să se schiţeze statul: Avem un număr de
indivizi destul de mare pentru a îngădui odistribuţie armonică şi organică a diferitelor
activităţi şi funcţiuni sociale (elementul personal).Avem un raport de stăpânire asupra unui
teritoriu determinat. Avem în sfârşit oorganizaţie juridică, formată de obicei nedesluşit şi de
autoritatea statului (şefului). Cu toate acestea, există şi opinii potrivit cărora această concepţie
nu este una tocmaicorectă, şi asta în virtutea principiului (fiecare societate are dreptul ei). În
acest sens, se consideră că regulile de drept sunt impuse fiecărui grup în parte.
Dreptul pe teritoriul locuit de strămoşii noştri s-a născut în acest stadiu primitiv (ca
dealtfel în toate societăţile primitive) din impulsul imediat cum a fost teama de pericol şi de
necunoscut, necesitatea apărării comune, instinctul conservării individuale şi a speciei sale.
Dininstinctul de conservare derivă normele din această etapă. Ulterior se dezvoltă raţiunea şi
se deşteaptă spiritul critic , în timp ce obiceiul searată tot mai insuficient pentru a disciplina
activităţile crescânde şi noile raporturi ale vieţiisociale . Atunci obiceiul tradiţional îşi pierde
încetul cu încetul caracterul său sacru şi seconcepe posibilitatea de a-l schimba; se cere
formularea de noi reguli şi revederea celor existente . Se intră astfel într-o alta fază care se
distinge prin formare a unei clase detehnicieni, care anunţa legislaţia. Aşadar fiecare
comunitate , popor , naţiune , trebuie să creeze propria sa legislaţie politică şi civilă în
corespondenţă cu spiritul său propriu specific . El defineşte legile ca “raporturi necesare care
derivă de la natura lucrurilor “, înţelegând prin aceasta definiţie legilenaturii cât şi cele
imperative omeneşti . ” Legea , continuă el , este raţiunea umană “.
Fenomenul „drept" nu poate fi pe deplin înţeles şi explicat în afara conexiunii
saleorganice cu fenomenul „stat". Legătura acestor existente social-istorice este obiectivă, ea
fiindreflectată deopotrivă de întregul proces al apariţiei şi evoluţiei lor de-a lungul mileniilor,
ca şide logica cunoaşterii lor ştiinţifice.
Cuvântul „stat" provine din latinescul „status" care iniţial nu avea un înteles sau
sensstrict determinat, exprimând ideea generică de ceva „stabil" „stabilitate", în inţeles de
poziţie,stare, situaţie stabilă, fel de a fi etc. Prin evoluţie, cuvântul „status" a dobândit
valoarea unei expresii de sine stătătoare. Sensul pe care îl dăm astăzi acestui termen, a fost
fundamentat în secolul al XVI-lea de către Nicolo Machiavelli – părintele ştiinţei politice
moderne – odată cu publicarea lucrării „I1Principe", în care spune că „toate stăpânirile care
au avut putere asupra oamenilor sunt state,sunt republici sau principate" (Tutti sono stati e
sono o Republiche o Principati).

3
 Aşa cum s-a mai menţionat, nici în legătură cu definirea statului nu există un
consensunanim s-au qvasiunanim cu privire la o formulă consacrată de definire a statului. De
aceea,numeroşi autori în materie de teorie a statului şi dreptului formulează nu atât „definiţii"
înînţelesul clasic al termenului cât insistă pe elementele sau trăsăturile definitorii,
caracteristiceale statului care, aşa ca şi în cazul dreptului, au fost exprimate prin termenul
generic de„constante" sau „permanenţe" ale statului adică trăsături de maximă perenitate, de
stabilitate înexistenţa şi evoluţia istorică a fenomenului „stat". Asemenea constante sunt
identificate în ambele accepţiuni ale notiunii de stat: Constantele statului in sensul istorico-
geografic sunt considerate a fi: teritoriui, populaţia (naţiunea) şi puterea publică.
Forma de stat este definită ca formă pe care îmbracă puterea politică ,
instituţionalizatăca putere de stat .Majoritatea autorilor sunt de acord că expresia “ forma de
stat “ evocă trei elemente :
a) structura de stat;
b) forma de guvernământ ;
c) regimul politic.
Prin structura de stat se desemnează organizarea puterii de stat în anumite limite
spaţiale, adică pe un teritoriu, raporturile specifice ce se constituie între elementele sistemului
statal, unităţi administrativ-teritoriale sau formaţiuni statale, precum şi legăturile specifice
dintre organele reprezentative ale statului şi organele de la nivelul unităţilor administrativ
teritoriale sau după caz, a formaţiunilor statale componente.
Orice societate umană presupune un minim de rânduieli sau norme care aduc orelativă
uniformizare , sincronizare şi echilibrare în raporturile interindividuale , şi înlăturândastfel în
măsură posibilităţilor ciocnirile de interese , deci şi conflictele care primejduiesc
convieţuirea, din aceasta orânduire cu putere obligatorie este alcătuită ordinea de drept a
fiecărei societăţi.
Dreptul apare pe acea treaptă istorică în care omul nu mai este subordonat normelor
stabilite de familie , clan sau trib , când personalitatea individului iese la suprafaţă ,
cândlegătura de sânge îşi pierde autoritatea supremă fiind dublată şi în sfârşit aproape
înlocuită cu olegătură teritorială şi chiar politică . În acest moment apar normele juridice care
încep să sedistingă de celelalte norme (de natura obştească , religioasă sau morală) mai ales
prin naturadeosebită a obligativităţii respectării lor prin recurgere la forţa coercitivă , ce se
înjghebează şi ea ca ceva distinct, faţă de autoritatea morală a şefului familiei.
Traim o perioada in care dreptul are,mai mult ca oricand o importanta covarsitoare
pentru dezvoltarea societatii noastre,pentru poporul nostru,pentru fiecare cetatean in parte.In
fiecare zi,in presa,la radio,televiziune,in dezbaterile publice se discuta probleme care vizeaza
intr-un fel sau altul viata juridica a societatii,dreptul.Conceptul care prezideaza aceste
dezbateri este statul de drept.
Statul este dat de drept si invers,in sensul ca,statul prin organele sale,asigura aplicarea
dreptului in stransa concordanta cu relatiile economico-sociale.Statul va fi intotdeauna
pregatit sa-si asigure existenta sa juridica prin creearea si emiterea de norme juridice necesare
respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului si a integritatii sale
teritoriale.
4
 Este indeosebi cunoscut si recunoscut faptul ca omul nu poate trai decat in societate si
ca orice societate ori colectivitate umana,in general,are nevoie de organizare,ordine si
disciplina,in care scop apar anumite reguli de conduita,norme menite a organiza
convietuirea,a armoniza si orienta intr-un anumit mod si sens interesele lor. Orice societate
umana presupune un minim de randuieli sau norme care aduc o relativa uniformizare ,
sincronizare si echilibrare in raporturile interindividuale , si inlaturand astfel in masura
posibilitatilor ciocnirile de interese , deci si conflictele care primejduiesc convietuirea. Din
aceasta oranduire cu putere obligatorie este alcatuita ordinea de drept a fiecarei societati.
Ca fenomen social complex,statul este studiat din diverse perspective,de catre
politologie,sociologie,filosofie,stiintele juridice,etc.Problematica statului
intregeste,interfereaza cu problematica juridica,cele doua fenomene sociale-statul si dreptul-
sunt indisolubil legate,se intrepatrund,fiind consubstantiale.Aceasta situatie l-a facut pe
M.Djuvara sa afirme ca ,,Realitatea desigur cea mai puternica si cea mai interesanta in
drept,cea mai pasionanta de studiat,este statul
In literatura de specialitate, statul este considerat drept acea forma de organizare sau
institutie prin care se exercita puterea politica in limitele unui anumit teritoriu de catre un
grup organizat de persoane care isi impun vointa si interesele asupra membrilor
societatii.Statul este un fenomen social complex,este principala institutie politica a societatii.
In acceptiunea sau sensul istorico-geografic, prin stat se intelege populatia organizata
pe un anumit teritoriu, delimitat prin frontiere, precum si relatiile economice, politice,
culturale ale acesteia. In aceasta acceptiune notiunea "stat" are inteles larg, fiind sinonima cu
aceea de "tara" sau "patrie". In aceasta acceptiune statul are ca elemente definitorii: populatia,
organizarea politica a populatiei si, respectiv, teritoriul (delimitat prin frontiere), adica
limitele geografice ale extinderii organizarii politice a acelei populatii.
Acceptiunile termenului stat sunt foarte diversificate. Prin notiunea de stat desemnam
puterea centrala raportata la colectivitatile locale(regiuni,departamente,orase),desemnam pe
guvernanti spre a-i diferentia de guvernati,evocam puterile publice an ansamblul lor. Ca
organizare politica a puterii,statul apare ca un sistem articulat de institutii sau organe investite
cu autoritate,prin care se realizeaza o ordine sociala. In sens larg,statul este ,,organizarea
politica a societatii,deci a unei populatii in limitele unui teritoriu istoric recunoscut de
comunitatea internationala,in care puterea si libertatea se infrunta si coexista pentru
asigurarea prosperitatii si binelui Comun, pentru innobilarea fiintei umane,prin valorile
pereneale culturii si civilizatiei.''
Aparitia si formarea dreptului este un proces complex caruia nu i se poate stabili o
data exacta de nastere,iar normele din aceasta perioada a inceputurilor societatii omenesti
sunt inca destul de difuze,impletite cu multitudinea de obiceiuri,datini,practici religioase,etc.
Constituirea dreptului ca o entitate conturata se poate spune ca are loc o data cu constituirea
puterii publice ca putere de stat in tarile Orientului Antic ca si in antichitatea greco-romana.
Statul edicteaza normele juridice,vointa statala inscriindu-se ca un factor semnificativ
in constelatia factorilor care determina sau influenteaza intr-un fel sau altul elaborarea
normelor juridice.In situatia in care statul nu elaboreaza direct normele juridice,el are,de
regula,competenta de a atribui normelor sociale care aspira la consacrarea prin
drept(obiceiuri,norme sociale eleborate de diverse organizatii sociale ,etc),juridicitatea,de a le

5
valida, asigurand prin forta sa coercitiva aplicarea lor. Fara garantia fortei publice,a
constrangerii statale,dreptul si-ar pierde specificitatea si eficacitatea sa in raport cu alte
modalitati de reglementare sociala. Actiunea normelor juridice in timp si spatiu,cat si asupra
persoanelor,este reglata de vointa statala care se pronunta asupra intrarii in vigoare a
acestora,a mentinerii lor in campul dreptului pozitiv,a modalitatilor de abrogare a relatiilor
complexe care se instituie fata de populatia si teritoriul unui stat.
Statul asigura organele,mecanismele,procedurile cu ajutorul carora se intruchipeaza
reactia societatii fata de cei care incalca normele juridice.In acelasi timp,dreptul-ca ansamblu
de norme juridice,este un instrument indispensabil pentru puterea statala cand aceasta doreste
sa ia decizii obligatorii pentru cetatenii unui stat. Prin norme juridice se stabilesc
competentele organelor statului,directiile principale de activitate,relatiile intre organele
centrale si locale,intre diferitele entitati statale,etc. Prin drept, puterea statala capata
oficialitate si legitimitate,capacitatea de a-si exercita prerogativele de conducere sociala,de
armonizare a intereselor diverse din societate,de solutionare a conflictelor sociale,de
promovare a sigurantei civice,a justitiei sociale si a progresului social.
Statul si dreptul sunt produse ale evolutiei istorice a omenirii care s-au cristalizat ca
valori fundamentale ale civilizatiei. Marea diversitate si contradictorialitate a conceptiilor si
teoriilor care explica originea, continutul si formele statului si dreptului, a raportului stat-
drept, de-a lungul istoriei si pana in prezent, ar putea fi grupate in trei mari orientari :
a) Cele care sustin preeminenta (preexistenta) dreptului asupra statului - in sensul ca
normele fundamentale ale dreptului s-ar fi constituit inainte de aparitia statului, ca "nu statul
creeaza dreptul ci il consacra doar in forme juridice concrete". De exemplu, scoala dreptului
natural sustine ca omul s-a nascut liber cu o serie de drepturi inerente fiintei umane sau,
conform teoriei contractului social, dreptul nu este altceva decat emanatia vointei natiunii
b) Cele care sustin ca dreptul este un produs al statului, un rezultat al creatiei
acestuia, ca statul ar fi preexistent dreptului, ca dreptul este doar un instrument al puterii de
stat, o emanatie a acesteia. De exemplu, in doctrina germana, Jellinek sustine ca "dreptul este
o emanatie a statului";
c) Cele care explica interactiunea si interdependenta stat-drept, dintre care unele
merg chiar pana la identificarea statului cu dreptul. De exemplu, H. Kelsen sustine ca "statul
este ordinea de drept", "personificarea normelor juridice in societate".
In acest context, impartasim opinia potrivit careia statul si dreptul nu pot fi
considerate ca realitati separate sau paralele, suprapuse sau opuse, dar nici identice, ci numai
conexe, interdependente, caci, statul - in al carui existenta se concentreaza puterea -
presupune un minimum de organizare a societatii in intregul ei, iar aceasta, la randul sau, nu
poate fi conceputa fara un minimum de norme sau reguli de organizare si de conduita general
obligatorii in teritoriul si cu privire la membrii acelei societati. Ansamblul acestor norme
investite cu autoritatea puterii de stat a primit denumirea de "drept", in timp ce organizarea de
ansamblu a societatii sub autoritatea unui mecanism institutionalizat al puterii generale in
acea societate a primit denumirea de "stat". Desigur, in societatea omeneasca au existat si
exista nu numai normele si regulile de drept (sau ale dreptului) ci si norme morale, etice,
religioase etc., norme care au o relativa independenta fata de stat, in sensul ca nu implica
nemijlocit interventia acestuia in instituirea, aplicarea sau sanctionarea nerespectarii lor.

6
Normele sociale pot deveni si devin norme de drept numai prin intermediul statului care le
investeste cu autoritatea puterii generale din societate, iar organizarea sociala devine "stat"
prin forma normelor de drept general-obligatorii in acea societate.
Intre stat si drept exista o adevarata simbioza. Vointa statului constituie unul dintre
factorii importanti care isi pun amprenta in procesul elaborarii sau sanctionarii normelor
juridice, stabilind totodata si organele, mecanismele, procedeele prin care urmeaza sa
intervina forta coercitiva a statului in caz de incalcare a acestor norme.
Asadar, nu putem concepe statul fara drept sau dreptul fara stat caci, in masura in care
statul "creeaza" sau etatizeaza" normele generale de conduita din societate, transformandu-le
in "drept", dreptul - la randul sau - "normativizeaza" statul conferindu-i o anumita structura
institutionala, atributii si functii bine determinate. Cu alte cuvinte, statul confera dreptului
(normelor) forta de obligativitate generala in timp ce dreptul confera, la randul sau, statului
stabilitatea structurilor sale, fixand si permanentizand un tip determinat de institutii, relatii si
functii specifice ordinii si organizarii statale. Intr-o imagine mai plastica, statul si dreptul ne
apar ca fatetele inseparabile ale unei monezi din care una ne infatiseaza instrumentul sau
mecanismul institutionalizat al puterii, iar cealalta, normele si regulile general obligatorii
dupa care se constituie, organizeaza si functioneaza puterea in societate ca putere de stat.
Aceasta legatura indisolubila stat-drept este reflectata si in definitiile date celor doi termeni :
"drept" si "stat", fiecare dintre definitiile respective avand elemente esentiale care fac parte
din definitia celuilalt.
In acest circuit de conexiuni "stat-drept" legatura de reciproca determinare este, poate,
cel mai relevant ilustrata de continutul categoriei politico-juridice contemporane a "statului
de drept" in care statul, desi creator si garant al ordinii de drept, se subordoneaza el insusi
ordinii instituite prin normele dreptului. Prin drept, statul isi autolimiteaza puterea, din
perspectiva argumentului istoric, al aparitiei si evolutiei istorice a statului si dreptului,
corelatia stat-drept este nedisociabila. Aceasta fie si numai pentru ca acolo si atunci cand a
aparut sau s-a manifestat fenomenul stat, acolo si atunci a aparut si manifestat implicit si
fenomenul drept, intreaga lor existenta si evolutie istorica fiind conexa, interdependenta.
Legatura sau raportul stat-drept constituie un larg si generos teren pentru reflectii si
elaborari filosofice, politologice, juridice, sociologice, istorice etc., utile si importante atat
sub aspect teoretic-gnoseologic, cat si al practicii contemporane de perfectionare a statului si
dreptului in organizarea si conducerea societatii.

3. Concluzii
Așadar, reactia organelor abilitate a fost tardiva,iar procuratura sau organele de
cercetare ale politiei nu s-au sesizat din oficiu la aceasta escrocherie,cu toate ca sfarsitul era
previzibil. Sunt de parere ca statul prin organele abilitate, trebuia sa cerceteze mai bine
situatia. Acesta si-a asumat un risc prea mare aproband infiintarea firmei,punand in pericol
riscurile financiare ale cetatenilor. Dreptul, prin organele sale, a restabilit situatia, patronul
societatii fiind arestat. In acest caz, se pare ca statul (prin organele sale) a fost cel care a
gresit, dreptul(prin organele abilitate) fiind cel care reglementeaza intr-un fel sau altul
situatia. Exista si astfel de cazuri, dar consider ca sunt destul de putine. Este deosebit de

7
important ca cele doua fenomene sociale, statul si dreptul,sa conlucreze, pentru a se ajunge la
rezolvarea tuturor problemelor.
Astfel, in definitia statului, dreptul este cuprins in acel element definitoriu care reflecta
caracterul institutionalizat, organizat al puterii. Acest caracter este de neconceput fara drept,
adica fara ansamblul normelor obligatorii in functie de care se constituie, organizeaza si
functioneaza puterea publica ; In acelasi timp, in definitia dreptului sunt cuprinse elemente
specific statale in sensul ca normele dreptului sunt fie norme create, fie consacrate de catre
stat, al caror obligativitate generala este asigurata, la nevoie, prin constrangerea factorilor de
putere competenti.

8
 4. Bibliografie

Ioana Vasiu, Istoria vechiuluidrept românesc,- note de curs, Editura Albastră, Cluj-
Napoca, 2005.
L.P. Marcu, Istoria dreptului românesc, Editura Lumina Lex, Bucureşti,1997.
Gheorghe Boboş, Corina Buzdugan, Veronica Rebreanu, Teoria generală a statului şi
dreptului, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2010.
Ioan Ceterchi; Ion Craiovan ,,Introducere in Teoria Generala a Dreptului" ,Editura
All, Bucuresti, 1993.
Antonie Iorgovan ,,Drept Constitutional si Institutii Politice" , Editura Galeriile
J.L.Calderon, Bucuresti, 1994.