Sunteți pe pagina 1din 31

MSURI DE PROTECIE PERSONAL

PRECAUII UNIVERSALE (PU)



Conceptul de PU se refera la: msurile care se aplic n vederea prevenirii transmiterii
HIV;HBV i ali ageni microbieni cu cale de transmitere sangvin n timpul actului medical.
Scopul aplicarii PU const n prevenirea transmiterii infeciilor cu cale de transmitere
sangvin la locul de munc al personalului.
Reguli de baz n aplicarea Precauiilor Universale:
1.Consider toi pacienii potenial infectai;
2.Consider c sngele, alte fluide biologice i esuturile sunt contaminate cu
HIV,HBV,deoarece:
-cei mai muli dintre purttorii de HIV, HBV sau ali ageni microbieni sunt
asimptomatici i nu-i cunosc propria stare de portaj;
-testarea sistematic pt. HIV HBV s-a dovedit neeficient i chiar mai mult, o
nclcare a drepturilor omului la viaa privat.
3.Consider c acele i alte obiecte folosite n practica medical sunt contaminate dup
utilizare.
Contactul tegumentelor i mucoaselor cu urmtoarele produse trebuie considerat la RISC:
- snge;
-lichid amniotic, pericardic, peritoneal, pleural, sinovial, LCR;
-sperma, secreii vaginale;
-esuturi;
-orice alte fluide organice vizibil contaminate cu snge.
Aplicarea precauiilor universale se refer la:
1.utilizarea echipamentului de protecie: mnui, halate, masc;
2.splarea minilor;
3.prevenirea accidentelor la locul de munc (evitarea obiectelor ascuite, acele vor fi
adunate n recipiente speciale; decontaminarea i dezinfecia instrumentarului; atenie
sporit n cabinetele stomatologice, laboratoare clinice);
4.n caz de inoculare percutant accidental. neptur, tietur:
-splarea cu jet de ap 5 min;
-aplicarea de antiseptice, dezinfectante, splare cu ap i spun sau detergent

Expunerea mucoaselor:
-cltirea gurii cu ap curat;
-cltirea mucoaselor oculare cu ap curat sau ser fiziologic.
Raportarea evenimentului medicului personalului imediat dup expunere
Evaluarea riscului pe categorii de locuri de munc i activiti prestate de personal medico
sanitar n funcie de contactul cu snge i alte lichide biologice:
I.contact permanent, inevitabil, consistent;
II.contact imprevizibil, inconstant;
III.contact inexistent;
Pt. categoriile aparinnd grupelor I i II se vor aplica permanent precauiile universale. Pentru
cele din categoria a IlI-a sunt suficiente precauiile obinuite.

UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECIE ADECVAT, COMPLET,
CORECT

1.1.Definiie "echipament de protecie": bariera ntre lucrtor i sursa de infecie, utilizat n
timpul activitilor care presupun risc de infecie.
1.2.Categorii de bariere utilizate pentru aplicarea precauiunilor universale:
1.2.1.MNUI:
a) cnd se utilizeaz:
-anticiparea contactului minilor cu snge, lichide biologice contaminate, alte lichide
biologice cu urme vizibile de snge, esuturi umane;
-abord venos sau arterial; .
-recoltare de LCR;
-contact cu pacieni care sngereaz, au plgi deschise, escare de decubit,
-manipularea, dup utilizare a instrumentarului contaminat, n vederea curirii,
decontaminrii.
b)felul mnuilor
-de uz unic : chirurgie; examinare intern;
-sterile:
-intervenii care implic un contact cu regiuni ale corpului n mod normal sterile;
uneori sunt necesare mnui duble;
-abord vascular prin puncie;
-tegument pacient cu sol. de continuitate;
-manipularea unor materiale potenial contaminate;
-nesterile: curate
-examinri curente, care implic un contact cu mucoasele, dac nu exist o
recomandare contrar;
-reutilizabile
-manipularea de materiale contaminate;
-curenie, ndeprtare de produse biologice contaminate
-de uz general, menaj, de cauciuc: activiti de ntreinere, care implic un contact cu snge i
alte produse biologice considerate a fi contaminate: colectare materiale contaminate, curire
i decontaminare instrumentarului, material moale, suprafee contaminate.
c) mod de folosire
-schimbare dup fiecare pacient;
-dup folosire se spal mai nti minile cu mnui, dup care acestea se ndeprteaz,
prinznd marginea primeia prin exterior, aruncnd-o n containerul pentru colectare;
-dup ndeprtarea mnuilor, se spal din nou, 10-15 secunde, chiar dac mnuile nu
prezint semne vizibile de deteriorare n timpul activitii ncheiate.
1.2.2. HALATE OBINUITE
-in timpul tuturor activitilor din unitile medicale.
1.2.3. ORTURI, BLUZE; IMPERMEABILE - completeaz portul halatelor atunci cnd se
producerea de stropi,picturi, jeturi cu produse biologice potenial contaminate, protejnd
tegumentele personalului medical.
1.2.4. MASCA protejeaz:
-tegumentele;
-mucoasele bucal, nazal ale personalului medical prestator.
1.2.5. PROTECTOARE FACIALE (ochelarii, ecran protector), protejaz:
- tegumentele:
- mucoasele: bucal, nazal, ocular;
1.2.6. ECHIPAMENTE DE RESUSCITARE, protejeaz mucoasa bucal n timpul
instituirii respiraiei artificiale;
1.2.7. BONETE - simple (textile) sau impermeabile;
12.8. CIZME DE CAUCIUC




2.SPLAREA MINILOR i a altor pri ale tegumentelor:
Este cel mai important i uneori singurul mod de prevenire a contaminrii, a diseminrii
agentilor microbieni.Este cea mai important procedur pentru prevenirea infectiei
intraspitalicesti deoarece mna este principala cale de transmitere.
Se face:
-la intrarea n serviciu i la prsirea locului de munc; la intrarea i la ieirea din
salonul de bolnavi;
-nainte i dup examinarea fiecrui bolnav; atenie la bolnavii cu mare receptivitate
- nainte i dup aplicarea unui tratament;
-nainte i dup efectuarea unor proceduri invazive;
-dup scoaterea mnuilor de protecie;
-dup scoaterea mtii folosit la locul de munc;
-nainte de prepararea i distribuirea alimentelor i a medicamentelor administrate
peros;
dup folosirea batistei;
- dup folosirea toaletei;
-dup trecerea minii prin pr;
-dup activiti administrative, gospodreti.
Procedura:
- ndeprtarea bijuteriilor (inele, brri) a ceasurilor;
- unghii ngrijite, tiate scurt;
- utilizare de ap curent , spun, periu pentru splarea obinuit;
- doua sapuniri consecutive timp de 2 min.pe toata suprafata mainii si in spatiile interdigitale ,
se usuca mana cu prosop de unica folosinta.
- n cazuri de urgena este permis utilizarea de antiseptice ca nlocuitor al spunului, dar nu
ca rutin











Splare de decontaminare a minii
- n unele situaii splarea este completat de dezinfecia minilor;
-dup manipularea bolnavilor septici, a bolnavilor contagioi i a celor cu imunosupresie
sever
-nainte i dup efectuarea tratamentelor parenterale, schimbarea pansamentelor
termometrizare intrarectal, clisme, toaleta lehuzei;
- dup efectuarea toaletei bolnavului la internare;
- dup manipularea i transportul cadavrelor;
- nainte i dup efectuarea examenelor i tratamentelor oftalmologice,ORL stomatologice i
n general nainte i dup orice fel de manevr care implic abordarea sau producerea unor
soluii de continuitate (atenie - mnui);
- dup uscare se aplic de 2ori cte 5 ml de sol antiseptica, dup care nu se mai usuc mna.

Splarea i dezinfecia minilor l portul mnuilor de unic utilizare este obligatorie n
urmtoarele situaii:
-recoltarea de produse biologice pentru examinri de laborator sau alte scopuri;
- efectuarea punciilor lombare sau vasculare;
- la orice manevre prin care se vine n contact cu snge, secreii i excreii ale asistailor;
- examenele i tratamentele stomatologice;
- tuseul vaginal, tuseul rectal;
- sondaje., cateterizri vezicale;
- tubaj gastric, duodenal, alimentarea prin gavaj;
- intubaie oro-traheal;
- endoscopie;
- toate interveniile chirurgicale;
- asistarea naterilor;
- aplicarea i ndeprtarea cateterelor venoase i arteriale.
tergerea i uscarea este obligatorie:
-cu hrtie prosop;
-prosop de unic ntrebuinare;
Spalarea chirurgical a minilor
Spalarea chirurgicala pe langa procedura standard, include dupa umezire cu ap steril,
sapunire si clatire, o frecare cu perie sterila si sapun lichid antiseptic, a unghiilor timp de 30
pentru fiecare mana urmata din nou de clatire. Se continua cu o noua sapunire , clatire si
dezinfectie cu solutie antiseptica prin aplicare si frecare pana la patrunderea completa in
tegument. Uscarea finala a mainilor se face prin stergere cu prosop steril incepand cu degetele
si terminand cu coatele sau prin expunerea la aer cu inerea minilor n sus. Abia apoi se pot
pune mnuile necesare procedurilor sterile. Procedura este lunga de aproximativ 5-10,
greoaie, motiv pentru care s-a propus o varianta scurta care include sapunire, clatire, uscare si
dezinfectie cu 2 tipuri de solutie antiseptica, urmat de punerea mnuilor sterile.
Metod alternativ mai rapid (pentru tehnica antiseptica si chirurgicala), util n
urgene i n spaii ce nu permit spalarea minilor (ambulane) consta in frecarea mainilor cu
soluii antiseptice timp de 15 sec. inainte si ntre manevre, cu condiia ca anterior s se fi
practicat o splare simpl sau aseptic de 2-3 min. i ca frecarea cu antiseptice s nu se
efectueze pe mini murdare de substane organice.


3.PREVENIREA ACCIDENTELOR I A ALTOR TIPURI DE EXPUNERE
PROFESIONAL

EXPUNEREA PROFESIONALA
-prin inoculri percutante: nepare;tiere;
-contaminarea tegumentelor care prezint soluii de continuitate;
-contaminarea mucoaselor;
- n timpul:
-efecturii de manopere medicale invazive cu ace i instrumente ascuite;
-manipulrii de produse biologice potenial contaminate;
-manipulrii instrumentarului i a altor materiale sanitare, dup utilizarea n activiti
care au dus la contaminarea cu produse biologice potenial infectate.
-prin intermediul:
-instrumentelor ascuite;
-materialului moale;
-suprafeelor, altor materiale utilizate n activitatea din unitile sanitare;
-reziduurilor din activitatea medical.

METODE DE PREVENIRE
a)obiecte ascuite:
-reducerea de manevre parenterale la minimum necesar;
-colectarea imediat dup utilizare n containere rezistente la nepare i tiere, amplasate la
ndemn i marcate corespunztor, pentru:
-pregtire n vederea utilizrii;
-distrugere;
-evitarea recapionrii, ndoirii, ruperii acelor utilizate.
b)lenjerie:
-manipularea lenjeriei contaminate cu snge i alte produse biologice potenial contaminate
ct mai puin posibil;
-sortare i prelucrare cu echipament de protecie potrivit, n spaii special destinate;
-colectarea n saci impermeabili, marcai n mod corespunztor;
-evitarea pstrrii lor ndelungate, nainte de prelucrare;
-asigurarea unui ciclu corect i complet de prelucrare;

c)curenie i decontaminare
folosirea mnuilor la ndeprtarea urmelor de snge, alte lichide biologice;
decontaminarea iniial cu substane clorigene, ndeprtarea cu hrtie absorbant car se
colecteaz n containere sau saci de plastic marcate;
dezinfecie cu soluie germicid;
uscarea suprafeei prelucrate;
folosirea de tehnici standard n vederea efecturii cureniei, sterilizrii, decontaminrii
echipamentului medical, a pavimentelor, pereilor, mobilierului, veselei, sticlriei,
tacmurilor:
d)reziduuri infectante
-neutralizare prin ardere sau autoclavare;
-colectare - recipiente impermeabile, marcate pentru diferenierea clar prin culoare
etichetare;
e)igiena personal
-splarea minilor ;
-splarea altor pri ale corpului care au venit n contact cu produse biologice potenl
contaminate, sau cu materiale potenial contaminate;
-evitarea activitilor cu risc de expunere:
-existena de leziuni cutanate;
-prezena unui deficit imunitar;
-graviditate;
f)asistena de urgen, principii
- viaa pacientului este preioas;
- obligatorie aplicarea precauiunilor universale;
- chiar i n situaii imprevizibile, se vor asigura cele necesare respectrii principiilor
precauiunilor universale

SERVICIILE DE STOMATOLOGIE utilizeaz:
-masca;
-ochelari, ecran protector,
-mnui,
-halat ort impermeabil cnd se anticipeaz producerea:
-eapamentelor;
-snge;
- saliv cu urme vizibile de snge;
-alte recomandri:
-sistem de aspiraie rapid;
-poziia adecvat a scaunului;
-instrumentar:
-corect utilizat;
-corect colectat, splat, decontaminat i/sau dezinfectat.

SERVICIILE DE ANATOMIE PATOLOGIC utilizeaz:
-masc, ochelari, ecran protector, mnui, halat, orturi impermeabile, cizme, bonete;
decontaminare dup efectuarea necropsiilor:
-instrumentar; suprafee, mobilier.

LABORATOARE CLINICE I DE CERCETARE
Regulile generale de aplicare a precauiunilor universale trebuie completate cu:
-colectarea flacoanelor care conin produse biologice n containere marcate, care s
mpiedice rsturnarea, vrsarea, spargerea;
-evitarea contaminrii pereilor exteriori ai flacoanelor colectoare;
-utilizarea echipamentului potrivit cu prestaiile laboratorului:
-mnui;
-masc, ochelari de protecie, ecran protector;
- halat, ort impermeabil, bonet;
splarea atent a minilor ;
utilizarea de echipamente de pipetare automate, pentru nlturarea tehnicilor de
pipetare cu gura;
atenie la utilizarea de material ascuit n activitatea de laborator;
curenia, dezinfecia, sterilizarea n mod corect, standardizat;
instrumentarul contaminat, colectare, decontaminare:
chimic; fizic - ardere; autoclav;
aparatura defect - decontaminare nainte de reparare;
la terminarea activitii, echipamentul utilizat rmne n laborator pn la colectarea i
ndeprtarea n vederea prelucrrii;
amplasarea de afie avertizoare asupra riscului de contaminare.
ATITUDINEA N CAZUL EXPUNERILOR PROFESIONALE CU PRODUSE
BIOLOGICE CARE FAC OBIECTUL PRECAUIUNILOR UNIVERSALE

INOCULARE PERCUTANT - neptur, tietur:
-splarea la jet de ap curent timp de 5 minute;
-aplicarea de antiseptice, dezinfectante, splare cu ap i spun sau detergent.
EXPUNEREA MUCOASELOR:
-cltirea gurii cu ap curent (gargarisme);
-cltirea mucoaselor oculare cu ap curent sau ser fiziologic.
RAPORTAREA EVENIMENTULUI:
-medicului personalului;
- imediat dup expunere;
- nregistrarea datelor de identificare a pacientului-surs (dac este posibil
identificarea);
- nregistrarea unor date legate de personalul care s-a expus: momentul, felul
expunerii, primul ajutor.
MEDICUL PERSONALULUI decide:
asupra personalului;
asupra pacientului.
testare privind statutul imunitar i infecios (HBV,HIV) n dinamic;
urmrirea clinic, profilaxie (vaccin HBV),tratament complicaii ale expunerii.
Dac pacientul refuz testarea, sau dac sursa expunerii este imposibil de identificat:
-consiliere pretest-persoanal;
-testare n dinamic, urmrirea clinic.
Persoanele expuse n timpul activitii n uniti private se vor adresa Inspectoratului de
Poliie Sanitar i Medicin Preventiv, dac nu au acces la medicul personalului sanitar din
unitile de stat.
ntreaga asisten acordat persoanelor implicate n expunerea profesional se va desfura
numai pe baz de consimptmnt i confiden-ialitate, cu asigurarea documentelor medicale.
Personal infectat cu HIV:
-respectarea drepturilor omului;
-schimbarea locului de munc, avnd acordul celui infectat, sau la cererea acestuia cnd:
-se dovedete c nu-i protejeaz pacienii;
- este necesar protecia sa medical;
-conducerea unitii va asigura un alt loc de munc.
Evaluarea riscului pe categorii de locuri de munc i activiti prestate de person medico-
sanitar n funcie de contactul cu snge i alte lichide biologice.
I. - contact permanent, inevitabil, consistent;
II.- contact imprevizibil, inconstant;
III.- contact inexistent.
Pentru categoriile aparinnd grupelor I i II se vor aplica permanent precauiunile universale
Pentru cele din categoria a IlI-a sunt suficiente precauiunile obinuite.


























INFECIA INTRASPITALICEASC SAU NOSOCOMIAL

Definiia: Infectia intraspitaliceasca (nosocomiala) este infectia contactata in spital sau
in alte unitati sanitare si se refera la orice boala datorata micro-organismelor, boala ce poate fi
recunoscuta clinic sau microbiologic, care afecteaza bolnavul, datorita internarii lui in spital
sau ingrijirilor primite, fie ca pacient spitalizat sau in tratament ambulatoriu, fie personalul
sanitar datorita activitatii sale, indiferent daca simptomele apar, sau nu, in timp ce persoana
respectiva se afla in spital.
Definitia infectiei nosocomiale se bazeaza pe date clinice, date de laborator si alte teste de
diagnostic. Dovada clinica deriva din observarea bolnavului sau din analiza informatiilor din
foaia de observatie a pacientului, si alt evidente din salon sau unitate.
Pentru ca o infectie sa fie dovedita nosocomiala, trebuie sa nu existe dovada ca infectia era
prezenta sau in incubatie, in momentul internarii in spital. Trebuie considerate ca nosocomiale
si infectiile dobandite in spital dar dignosticate dupa externare.
Nu se considera infectie nosocomiala, infectia asociata cu o complicatie sau o extindera a
unei infectii prezente la internare daca nu s-a schimbat agentul patogen, sau daca semnele nu
arata o noua infectie.
Fiecare caz de infectie nosocomiala trebuie dovedit ca se datoreaza spitalizarii sau ingrijirilor
medico-sanitare ambulatorii in unitatile sanitare.

Sursele din care provin infeciile intraspitaliceti sunt numeroase. Ele se
pot schematiza n felul urmtor:
-Purttori de germeni aparent sntoi din rndul personalului medico-sanitar, elevilor i
studenilor enii n practic i vizitatorilor.
-Bolnavii din salon, internai pentru cauze diverse chirurgical i care pot fi purttori de boli
grave ca: hepatita, febra tifoid, gripa, SIDA i altele.
-nsoitorii bolnavilor internai care ies i intr n spital putnd aduce cu ei cei mai variai
germeni (grip).
-Instrumentar sau alte soluii injectabile contaminate datorit nerespectrii regulilor de
asepsie.
-Lenjeria intim i de pat, saltelele i pturile fiind mai greu de dezinfectat.
-Aeroflora din saloanela care nu s-a executat dezinfecia ciclic obligatorie.
-Dezinfecia incorect a plotilor, urinarelor, tvielor renale, veselei i tcmurilor.
-Efectuarea incorect a unor tehnici chirurgicale cum sunt: injeciile, perfuziile, cateterele
prelungite, care pot provoca infecii locale sau generale (hepatita epidemic, SIDA . a).
-Efectuarea unor sondaje urinare infectante prin toaleta incomplet a organelor genitale
murdare, lipsa de mnui sterile sau sonde sterilizate incomplet.
-Aglomeraia n saloane, sli de pansamente, sli de ateptare.
-Lipsa de saloane septice pentru izolarea bolnavilor cu supuraii i dezinfecia incorect a
blocurilor operatorii i slilor de tratamente.
-Circuite deficitare n spital care permit intersectarea hranei cu rufele murdare, bolnavii i
aparintorii, datorit lipsei de lifturi sau de personal care le deservesc.
-Rezistena sczut a unor bolnavi cu afeciuni care le micoreaz puterea de aprare contra
infeciilor (afeciuni imuno-depresoare).
-Tratamente cu substane imuno-depresoare (citostatice, iradieri terapeutice sau
corticoterapii).
-Abuz de antibiotice care selecteaz flora microbian cea mai virulent, stric echilibrul
biologic i favorizeaz apariia micozelor (candidoze).

Clasificarea infeciilor nosocomiale:
1.Infecia de plag chirurgical
2. Infecia sangvin primar (confirmat n laborator prin hemocultur( infecia n snge)
3. Pneumonia
4. Infecia tractului urinar ( n urma unei sonde)
5. Infecia osteoarticular ( la nivelul oaselor i articulaiilr) se numete- osteomielit- osoas
-bursit- a articulaiilor
6. Infecia sistemului cardio-vascular
7. Infecia SNC
8. Infecia urechilor, nasului, ochilor, farigelui i a cavitii bucale
9. Infecia aparatului digestiv( Hepatita A)
10. Infecia tractului respirator inferior( Bronita)
11. Infecia aparatului de reproducere (Endometrita- efectul secunadra al avorturilor, sau dup
natere)
12. Infecia pielii i a esurilor moi (Escarele de decubit )
13. Boli infecioase de origine viral cu transmitere aerogen sau transmitere parenteral( pe
cale sangvin care ocolete tubul digestiv)

Infectiile intraspitalicesti sunt de natura infectioasa si se impart in 2 mari categorii:

A. Boli transmisibile contactate in spital si determinate de germeni patogeni
B. Infectia cu germeni conditionat patogeni, care apar la grupuri cu rezistenta scazuta la
infectii (nou nascuti, varstnici, bolnavi cronici sau cu defecte imune)

Pentru prevenirea infectiilor intraspitalicesti masurile care se iau, tin seama de cauza,
fracventa, gravitate si particularitati clinico-epidemiologice.
Transmiterea infectiei se face de la om la om si este un proces tip lant, ce prezinta 6 verigi.
Fiecare etapa a lantului depinde de succesul realizarii etapei precedente. Daca se reuseste
ruperea acestui lant, boala nu se mai propaga. Soliditatea lantului depinde de soliditatea
verigilor sale.

Prevenirea infeciilor nosocomiale
Dintre msurile de prevenire i combatere, fac parte:
- controlul riguros al modului n care se efectueaz asepsia instrumentarului i materialelor
sanitare;
- dezinfecia ciclic obligatorie a blocului operatoriu, slilor de tratamente i saloanelor;
- respectarea circuitelor corecte pentru bolnavi, alimente, rufe curate i rufe murdare, etc;
- purtarea uniformei reglementare i comportamentul igienic al personalului bolnavilor i
aparintorilor, precum i a elevilor i studenilor care fac stagii n unitile sanitare;
- efectuarea controalelor periodice pentru depistarea purttorilor de germeni la personalul
medico-sanitar, elevi, studeni i aparintorilor bolnavilor
- educaia sanitar a bolnavilor, aparintorilor i vizitatorilor care intr n unitile sanitare.

Prevenirea infectiilor nosocomiale este un obiectiv permanent a intregii activitati a spitalului,
si se realizeaza in principal prin:
1. Masuri de igiena spitaliceasca
-conditii de cazare
-microclimat
-alimentatie
-aprovizionare cu apa
-indepartarea reziduurilor
-sterilizare
-curatenie si dezinfectie
2. Alegerea procedurilor de tratament cu risc minim de infectie
3. Aplicare tehnicilor aseptice, a masurilor antiseptice si utilizarea judicioasa a
antibioticelor
Asepsia este o metoda profilactica de prevenire, prin care organismul este ferit de
infectia microbiana si este realizata prin curatenie si sterilizare
Antisepsia este o metoda curativa care lupta impotriva infectiilor, prin utilizare de antiseptice
4. Aplicarea exacta si prompta a potentialului infectios si receptivitatii bolnavilor, prin
aplicarea masurilor de izolare a surselor si de protectie a receptivilor.
5. Supravegherea clinica a bolnavilor pentru depistarea infectiilor nosocomiale si a
celorlalte boli infectioase, supravegherea satarii de sanatate a personalului, aplicarea
masurilor de control, asigurarea informarii epidemiologice, a inregistrarii analizei si a
raportarii cazurilor.
6. Asigurarea pregatirii profesionale corespunzatoare a intregului personal a spitalului.
Scopul principal al activitatii de prevenire si control a infectiilor nosocomiale este diminuarea
transmiterii parenterale, pe cale sanguina a HIV si HBV, evitarea izbucnirii epidemiilor si
reducerea mortalitatii prin aceste infectii.
Un loc important in activitatea asistentului medical trebuie sa-l ocupe prevenirea si controlul
infectiilor nosocomiale, mai ales in sectiile de copii, care au rezistenta minima.

Atribuiile asistentului medical privind prevenirea infeciilor intraspitaliceti
1. Anun imediat asistenta ef privind deficienele: de igien, alimentare cu ap, instalaiile
sanitarea, nclzire.
2. Respect permanent i rspunde de aplicarea regulilor de igien ct i a regulilor de tehnic
aseptic n efectuarea tratamentelor prescrise.
3. Pregtete materialele pentru sterilizare i respect condiiile de pstrare a sterilelor i
utilizarea lor( n limita termenului de valabilitate, sterilizarea fiind valabil 24 ore)
4. Rspunde de curenia saloanelor, controleaz igiena nsoitorilor i face educaie sanitar
5. Ajut la pstrarea igienei personale a bolnavilor, n seciile de copii- asigur schimbarea
scutecelor i nfatul
6. Pregtete saloanele pentru dezinfecia periodic mpreun cu personalul din subordine
7. Respect msurile de izolare stabilite
8. Declar imediat asistentei efe orice mbolnvire acut pe care o prezint, precum i bolile
transmisibile aprute la membrii familiei sale
9. Supravegheaz i ia msurile de respectare a normelor de igien de ctre vizitatori
10. Efectueaz schimbarea la timp a lenjeriei de pat i de corp a bolnavilor, precum i a
lenjeriei din slile de tratament i consultaii
11. Asigur sau efectueaz personal punerea plotilor bolnavilor imobilizai, transportul,
curenia i dezinfecia recipientelor respective.
12. Supravegheaz meninerea condiiilor de igien i a tualetei bolnavilor imobilizai
13. Asigur curenia i dezinfecia aparaturii pe care o are n dotare.
14.Supravegheaz curenia i dezinfecia minilor precum i portul echipamentului de
protecie de ctre infirmiere, n cazul n care acestea sun folosite la transportul i distribuirea
alimentelor alimentare, bolnavilor imobilizai sau a copiilor.
15. Asistenta medical care lucreaz n serviciul internri rspunde i dup caz efectueaz
prelucrarea sanitar a bolnavilor internai.

MSURI DE NTRERUPERE A LANULUI FUNCIONAL

CIRCUITE FUNCIONALE

Circitul functional reprezinta sensul de circulatie in interiorul unitatilor sanitare a
persoanelor, materialelor, alimentelor, lenjeriei si instrumentelor.
a.Circuit septic - sensul de circulaie n interiorul unei uniti sanitare, care in
introducerea germenilor patogeni generatori de infecii i infestaii.
b.Circuit aseptic - sensul de circulaie n interiorul unei uniti sanitare care asigur
con de protecie mpotriva infeciilor i infectailor.
Unitile sanitare funcioneaz pe baza separrii circuitelor septice fat de cele aseptice.
Scop: cunoaterea componentelor i sensului de circulaie (de desfurare) pentru: circuitul
intrare/ieire a personalului: circuitul de primire a bolnavilor n spital; circuitul lenjeriei,
alimentelor i veselei, circuitul de sterilizare al instrumentelor i materialelor, circuitul
vizitatori
1.Circuitul de intrare al personalului: exterior - dulapuri pentru haine de ora - cabine duuri
i spltoare - dulapuri pentru mbrcmintea de protecie - spre secie.
2.Circuitul de primire al bolnavilor n spital: exterior - sala de ateptare - nregis dezbrcare,
consultare - mbiere (deparazitare), mbrcare + magazia pt. rufe curate - trans internare n
secie.
3.Circuitul lenjeriei: crucior pt. adunarea lenjeriei murdare, introducerea lenjeriei n c
dublate cu pnz impermeabil - transportul lenjeriei murdare - spltorie (dezinfectare, sp~
uscare, clcare magazia de rufe curate - distribuirea lenjeriei curate n saloane).
4.Circuitul alimentelor i veselei: oficiul alimentar al seciei - se pun alimentele n \ colective
- apoi porionare - se pun pe farfurii i pe crucior i se repartizeaz la bolnavi - ape adun
resturile alimentare i se arunc la ghena de gunoi.
5.Circuitul de sterilizare al instrumentelor i materialelor: instrumente utilizate camera de
recepionare a instrumentelor - camera pentru curire mecanic i chimic a instrumentelor
folosite, camera de sterilizare - depozitarea instrumentelor - instrumentele sterile se vor
repartiza de la ghieul de eliberare.
6.Circuitul vizitatorilor: vizitatori - primire de halate - papuci - vizita la bolnav n stabilite -
ieirea vizitatorilor.

CURENIA I DEZINFECIA N UNITILE MEDICALE

Curenia - metod de decontaminare care asigur ndeprtarea microorganismelor de pe
suprafee, obiecte, tegumente, odat cu ndeprtarea prafului i a substanelor organice (care
sunt suport nutritiv pentru microbi). Prin aplicarea ei corect se obine o decontaminare de 95
- 98%. foarte apropiat de cea obinut prin dezinfecie.
Aceast metod se aplic naintea metodelor de dezinfecie i sterilizare.
Curenia ncepe ntotdeauna cu spaiile curate, se face zilnic i oridecteori este nevoie.
Metode generale de efectuare a cureniei:
1.Splarea - se ndeprteaz prin udare, concomitent cu procedurile mecanice, pulberile i -
stanele organice. Se realizeaz prin folosirea de ap cald i substane tensioactive. Apa cald
la 55 - 45C, are putere de splare superioar apei reci (dezavantaj: poate coagula proteinele
la peste 55*C ). La apa cald se adaug carbonat de sodiu 1-2%, spun sau detergeni anionici
sau produse avizate de MSF.
Splarea poate fi:
-simpl - n igiena individual, splarea minilor, curenia pavimentelor, mobilierului
-asociat cu un ciclu de dezinfecie prin cldur umed (ex. folosind maini de splat
pentru lenjerie, vesel, program inclus de splare i dezinfecie) i se completeazcu
dezinfecie chimic cu produse avizate de MS (ex. suprafee n blocuri operatorii, de
natere, suprafee de lucru n laborator).
2.tergerea umed a suprafeelor (lambriuri, mobilier) pt. ndeprtarea microorganismelor.
Se practic pt. ntreinerea cureniei n intervalele dintre splri. Se folosesc lavete
(tergtoare) + sol. avizate de MSF ca detergent, dezinfectant.
3.Aspirarea - curenia prin aspirare cu aspiratoare cu proces umed.
4.Metode combinate - pt. pavimente i mochete.
5.Alte metode de curenie - periatul.
6.Curenia i dezinfecia n ncperi se asociaz ntotdeauna cu aerisirea.

Produse utilizate pentru efectuarea cureniei
1.Spunuri
Spun tare - pt. suprafeele cu ceramic, ulei. oel inoxidabil.
Spun moale (spun negru) - curare grosier (mozaic, gresie).
2.Detergeni
Detergeni neutri - detergeni lichizi, universali pt. paviment, mobilier, vesel, etc.
Detergeni alcalini (decapanti ) - pt. splarea zilnic a pavimentelor sau ntreinere de fond.
Detergeni acizi sau detartrani - curarea depunerilor de piatr.
Detergeni cationici - au proprietatea de curare i dezinfectare.
3. Abrazive - pt. suprafeele dure, obiecte sanitare, pavimente.
4. Produse pentru lustruit - de ceruire.

Reguli pentru utilizarea produselor de curenie:
-folosirea doar a produselor avizate de MSF;
- respectarea recomandrilor productorului,
- respectarea regulilor de protecia muncii;
- nchiderea ermetic a recipientelor;
- nu se amestec produsele.

Depozitarea produselor i ustensilelor de curat se va face n spaii cu:
- paviment uor de curat;
-cu aerisire natural;
-cu iluminat corespunztor;
-gradul de umiditate optim.


Reguli de ntreinere a ustensilelor folosite pentru efectuarea cureniei:
- zilnic, dup curirea spaiului de lucru, la sfritul zilei de lucru se vor cura i dezinfecta
ustensilele de lucru;
- personalul care efectueaz curenia i dczinfecia materialului va purta mnui
- dezinfecia se va face cel puin o dat/sptmn

DEZINFECTIA

O metoda de decontaminare prin care se urmareste distrugerea in proportie de 9999,99% in
mediul fizic inconjurator a formelor vegetative ale microorganismelor, in scopul prevenirii
infectiei si a bolilor transmisibile, fiind o punte de legatura intre asepsie si antisepsie.
Dezinfectantul Substanta chimica care poate distruge unele microorganisme patogene.
Solutia dezinfectanta este un amestec de lichid bactericid, constituit din doua substante: una
dizolvata si una dizolvanta.
Dezinfectantul se aplica in cazurile in care curatenia nu elimina riscul de raspandire a infectiei
iar sterilizarea nu este necesara.
In orice actiune de dezinfectie trebuie sa se aplice metode de protectie a muncii, pentru a
preveni accidentele si intoxicatiile.

Dezinfectia se poate realiza prin metode fizice si chimice:
A. Metode fizice
1. Prin caldura uscata flambarea si incinerarea
2. Prin caldura umeda pasteurizarea si fierberea
3. Cu raze ultraviolete
Flambarea Utilizata in laboratoare pentru anse, interzisa pentru instrumentarul chirurgical,
fiind ineficace.
I ncinerarea Utilizata pentruobiecte contaminate, fara valoare si reziduuri septice de la sali
de operatie si tratament, piese anatomice rezultate din interventii chirurgicale, cadavre si
cadavre de animale din laboratoarele de cercetare. De asemenea in cuptoare speciale se
incinereaza si obiecte de unica folosinta (seringi, ace, perfuzii, manusi)
Pasteurizarea O metoda de dezinfectie a lichidelor la temperaturi cuprinse intre 35-95C, la
o durata de expunere variabila cu rezistenta germenilor. Prin pasteurizare sunt distruse 90-
95% din microorganismele patogene.
Dezinfectarea prin spalare La temperaturi de 60-95C este un proces complex la care pe
langa actiunea caldurii umede se adauga si actiunea detergentilor sau a altor substante, cat si
actiunea mecanica de spalare. Acest procedeu se foloseste la spalarea si dezinfectarea
lenjeriei, veselei, sticlariei de alborator si instrumentarului.
Fieberea in apa la temperatura de 100C, sau utilizarea aburului de 100C realizeaza
distrugerea in interval de 10-20 minute, a formelor vegetative de microorganisme patogene,
precum si a unor forme sporulate mai putin rezistente la temperaturi ridicate.
Fierberea alimentelor este una din metodele curente de profilaxie a bolilor transmisibile cu
poarta de intrare digestiva. In anumite cazuri pentru prevenirea acestor boli, apa de baut se
consuma fiarta, racita si aerata.
In absenta masinilor de spalat cu ciclu de dezinfectie prin caldura, fierberea este indicata
pentru dezinfectarea lenjeriei, tacamurilor si veselei.
Fierberea la temperaturi de peste 100C se poate obtine prin adaosul unor substante care ridica
punctul de fierbere.
Dezinfectia cu fierul de calcat se face prin caldura umeda care completeaza decontaminarea
lenjeriei, distrugerea formelor vegetative ale bacteriilor in 5-10 secunde si a sporilor. Metoda
este aplicabila pentru tesaturile care suporta acest tratament si este eficace daca tesatura tratata
este umezita uniform.
Dezinfectia cu ultraviolete se foloseste la dezinfectarea suprafetelor de laborator, sali de
operatii si alte spatii inchise, pentru completarea masurilor de curatenie si dezinfectie chimice.
Se utilizeaza numai lampi dezinfectiei care pot fi fixe sau mobile.
Spatiul in care se utilizeaza trebuie sa fie perfect curat, temperatura mediului sa fie intre 15-
30C, iar umiditatea de maxim 60%. Numarul lampilor necesare se calculeaza in functie de
debitul de aer dezinfectat de fiecare aparat. Nu este permisa expunerea persoanelor la radiatia
directa a lampilor cu ultraviolete.
B. Mijloace chimice au un rol bine definit in ansmblul deprevenire si combatere a bolilor
transmisibile, in aplicarea masurilor de dezinfectie si impune respectarea unor criterii care
conditioneaza eficienta lor:
factorii care influenteaza comportarea dezinfectantelor chimice
criteriile de alegere ale dezinfectantelor si regulile generale de utilizare a lor
Criteriile de alegere sunt:
-spectrul si puterea germicida
-numarul initial de bacterii de pe suportul de tratat
-natura suportului, temperatur, concentratia, volumul, Ph-ul, timpul, eficacitatea, usurinta de
preparare, economicitatea
Regulile generale de utlizare:
-dezinfectia profilactica copleteaza curatenia dar nu o suplineste si nu poate inlocui
sterilizarea
-eficienta dezinfectiei este conditionata de o curatenie riguroasa prealabila
-dezinfectia chimica se aplica numai in cazurile in care nu se poate practica dezinfectia prin
caldura umeda
-in dezinfectia chimica se utilizeaza un numar redus de dezinfectante cu spectru larg
bactericid si virulicid
-in preparea si utilizarea dezinfectantelor sunt necesare cunoasterea exacta a concentratiei in
substanta activa, folosirea de recipiente curate si utilizarea solutiilor in ziua respectiva
-pentru dezinfectia in focar se utilizeaza dezinfectante cu actiune asupra agentului specific
-utilizarea dezinfectantelor se face in conditii de protectie a muncii care sa previna accidentele
si intoxicatiile
Cloramina B contine 20-25% clor activ si este o pulbere cristalina alba sau foarte slab
galbuie cu miros de clor, gust amar si neplacut.
Este solubila in alcool, glicerina si aps. Incalzita se descompune cu explozie.
Are efect bactricid si virulicid, indicata in dezifactia suprafetelor si obiecatelor pentru
pavimente, lenjeriei de corp si de pat, jucarii si obiecte de sticla, vesela si termometre. Solutia
de cloramina se schimba la 12h. Se poate mai folosi ca antiseptic pentru dezinfectia mainilor.
Tinctura de iod si betadina solutii ce elibereaza iod care are o toxicitate redusa si o actiune
germicida cu spectru larg, efectul instalandu-se rapid
Formolul o solutie transparenta, incolora, cu miros intepator care se amesteca in orice
proportie cu apa si alcoolul.
Are un spectru larg bactericid, virulicid, si fungicid.
Timpul de actiune in operatiunile este de 6-24h.
Este folosit in special pentru conservare in recipiente bine astupate si pastrate la o temperatura
de sub 10C.
Toxicitatea sa este foarte mare si poate da frecvent intoxicatii.
Simptome ale intoxicatiei:
iritatia mucoaselor, tulburari de vedere, migrene, senzatia de constrictie toracica, palpitatii,
edem sau spasm glotic.

Metodele folosite in dezinfectia cu formol sunt pulverizarea si vaporizarea sau inmuierea
Pulverizarea o metoda usor de aplicat dar slab eficienta.
Pentru a realiza o pulverizare corespunzatoare, trebuie respectate urmatoarele masuri:
Etanseizarea incaperilor, incalzirea lor la 22C, umiditatea de 80-90% iar cantitatea de solutie
sa fie de 40-60ml/m
Vaporizarea se efectueaza cu un aparat de formolizare si se impun urmatoarele
masuri:
- Stabilirea volumului incaperii, etanseizarea usilor si ferestrelor, acoperirea prizelor,
protejarea aparatelor electronice, asezarea saltelelor si pernelor suspendate sau oblic.
- Pregatirea aparatelor se face in exterior iar teava de iesire a vaporilor se introduce prin
orificiul cheii. Aparatul se mentine in functiune pana se evapora cantitatea de formol
necesara. Incaperea ramane inchisa 6-24h, iar dupa acest interval se deschid usile si
ferestrele, se aeriseste 2-4h.
Dezinfectia prin inmuiere solutia de formol poate fi folosita si la dezinfectia prin
inmuiere, insa in mod obisnuit se folosesc preparate pe baza de formol.
Nitratul de argint Substanta ce se prezinta sub forma de cristale alb-negricioase, iar solutia
de nitrat de argint se prepara punand 1g de pulbere in 100ml de apa distilata. In solutie
concentrata este toxic iar in concentratie mai mare de 2-3% este caustic.
Acidul boric Se gaseste sub forma de cristalemici si se intrebuinteaza ca atare sau sub
forma de solutie 2-4%. Este un antiseptic slab, care se utilizeaza mai ales pentrucombaterea
infectiilor cu bacilul piocianic. Prezenta acestui bacil este recunoscuta in plaga dupa culoarea
verde pe care o au compresele imbibate cu puroi.

DEZINFECTIA TEGUMENTULUI

Este o etapa obligatorie inaintea executarii unor tehnici precum injectii, punctii, si interventii
chirurgicale. In functie de tehnica executata dezinfectia este de tip 1, 2 sau 3.
TIP 1 se face in cazul unui risc redus de infectie. Este indicata in infectia intradermica,
subcutanata, intravenoasa si in recoltarile de sange.
Tehnica se aplica dezinfectant pe piele cu un tampon imbibat, durata de actiune fiind de
30sec.
TIP 2 se aplica in cazul unui risc mediu de infectie. Este indicata in cateterizarea venelor in
vederea perfuziei continue, injectia intramusculara si recoltarea sangelui pentru hemocultura.
Tehnica se curata pielea cu tampon imbibat in dezinfectant apoi cu un tampon steril,
efectuandu-se inca odata acelasi procedeu. Durata de actiune este de 30sec.
TIP 3 se aplica in cazul unor infectii de risc mare si este indicata in interventii chirurgicale
si punctii.
Tehnica se curata pielea cu apa si sapun, se epileaza si se degreseaza, se aplica
dezinfectantul de 2 ori la interval de 2,5 minute. Durata totala de actiune este de 5 minute.
Persoana care executa dezinfectia de tip 3 poarta manusi sterile.

CURATENIA GENERALA SI DEZINFECTIA CICLICA A SALOANELOR

Consta in spalarea cu apa calda si detergent lichid dezinfectant, a ferestrelor, usilor,
lambriurilor, mobilierului si pavimentului. Dezinfectia se face prin pulverizare si stropire a
suprafetelor mobilierului, saltelelor, paturilor, pernelor, cu solutie de formol sau alte
dezinfectante. Curatenia si dezinfectia curenta consta in indepartarea prafului si a reziduurilor
solide si se face prin metode care evita impurificarea aerului.
Spalarea pavimentului se face cu apa calda si detergent folosind 2 galeti, una pentru solutie
curata si alta in care se descarca. Spalarea se face cel putin de 2 ori pe zi, sau ori de cate ori
este nevoie. Mobilierul se curata cu carpe curate, umezite in solutie de dezinfectant care vor fi
schimbate la fiecare salon. Este interzisa folosirea pentru curatenia mobilierului a carpelor si
recipientelor intrebuintate la curatenia pavimentului. Dupa efectuarea curateniei, galetile se
spala si se dezinfecteaza cu solutii clorigene si se tin uscate pana la urmatoarea utilizare.
Chiuvetele se intretin prin spalare cu apa si detergent.

CURATENIA SI DEZINFECTIA BLOCURILOR OPERATORII SI A SALILOR DE
NASTERE

La sfarsitul programului operativ se face stergerea almpii scialitice cu o bucata de panza
curata inmuiata in solutie dezinfectanta. Mobilierul se curata cu apa si detergent iar dupa
uscare se sterge cu o panza inmuiata in dezinfectant.
Salile de operatie si salile de nastere se curata si se dezinfecteaza dupa fiecare operatie sau
nastere. Dezinfectia ciclica se face saptamanal in ziua de repaus a salii prin formolizare sau cu
alte dezinfectante. In actiunile de curatare si dezinfectie sunt cuprinse atat salile de operatie
cat si cele de spalare a instrumentarului, cele de spalare chirurgicala si echipare sterila.
Aparatura din blocurile operatorii se decontamineaza prin demontarea si curatarea minutioasa
si dezinfectare iar orice piesa care suporta sterilizarea se sterilizeaza.
In saloanele de nou nascuti dezinfectia ciclica se efectueaza dupa evacuarea fiecarui salon in
interval de 10-15 zile.

DEZINSECIA

Dezinsectia reprezinta totalitatea procedeelor de prevenire si distrugere a inmultirii
insectelor care au rol in transmiterea bolilor infectioase (mute, gndaci, nari)
Dezinsectia profilactica consta in masurile igienico-sanitare a beciurilor, subsolurilor si in
masuri individuale ale personalului pentru a impiedica dezvoltarea insectelor.
Dezinsectia se face prin metode fizice i chimice.
A. Procedee fizice constau in indepartarea mecaica a insectelor, pieptanarea sau
perierea parului, scuturarea lenjeriei, calcarea cu fierul de calcat, indepartarea
resturilor alimentare din incaperi si depozitarea lor temporara in cutii de resturi
alimentare. Asezarea de plase contra mustelor si tantarilor la ferestre. Astuparea
crapaturilor la locurile de patrundere a tevilor pentru a impiedica patrunderea si
adapostirea gandacilor. Pastrarea alimentelor se face in dulapuri si frigidere bine
inchise, in cutii si vase acoperite. Se va face golirea zilnica a noptierelor de alimente si
curatarea lor.

B. Mijloace chimice se utilizeaza substante chimice sub forma de pulberi, solutii
aerosol, gaze cu efect imediat sau prmanent, 1-2 saptamani sau luni, urmarind
distrugerea insectelor.

DERATIZAREA

Deratizarea Prin deratizare se intelege totalitatea procedeelor folosite pentru prevenirea si
distrugerea rozatoarelor, care au rol in transmiterea bolilor infectioase.
Deratizarea profilactica consta in masuri luate inca din constructia cladirilor, pentru a preveni
patrunderea rozatoarelor.
Deratizarea de combatere consta in folosirea de mijloace mecnico-chimice sau biologice.
Procedee mecanice: Folosirea de capcane de diferite marimi, cu momeli alimentare, la care
nu se va lucra direct cu mana, mirosul de om alungand rozatoarele.
Mijloace chimice: Folosirea de substante raticide care omoara pe cale digestiva sau inhaltorie.

STERILIZAREA

Metoda principala de asepsie i cea mai perfect care realizeaz distrugerea microbilor, a
formelor sporuale microbiene, a ciupercilor i virusurilor, poarta numele de sterilizare.
Metodele de sterilizare sunt de trei feluri, dup sursa folosit:
A. Metode fizice:
-prin caldura:-uscat ( flambarea, Poupinel)
-umed ( fierbere, autoclavare)
-prin iradiere
B. Metode chimice:
-formolizarea
-sterilizarea
C. Metode biologice:
-sulfamide
-antibiotice
-vapori cu Oxietilen
Sterilizarea este precedat de pregtirea instrumentelor i materialelor.
Clasificarea instrumentelor
Pentru aciuni practice, instrumentele i obiectele utilizate n asistena medical au clasificate
n trei categorii, dup riscul de transmitere a infeciilor pe care l presupune utilizarea acestora
Cele trei categorii sunt:
instrumente critice;
instrumente semi-critice;
instrumente non-critice.
I nstrumente critice- sunt cele care vin n contact cu esuturile sterile sau sistemul vascular,
instrumente care penetreaz pielea sau mucoasele.
Ex.: - bisturie, ace, catetere vasculare, implanturi;
-alt instrumentar chirurgical invaziv.
Necesit sterilizare ntre utilizri.
I nstrumente semi-critice- sunt cele care vin n contact cu mucoasele, cu excepia mucoasei
periodontale sau cu soluii de continuitate ale pielii.
Ex.: - endoscoape, laringoscoape, tuburi endotraheale;
-echipament de anestezie i respiraie asistat.
Necesit sterilizare sau dezinfecie de nivel nalt ntre utilizri:
Ex: -termometre orale sau rectale i
-suprafee netede, dure
Necesit dezinfecie de nivel intermediar pn la sczut ntre utilizri.
I nstrumente non-critice - lenjerie, muamale, aleze, etc.

Reguli de alegere a procedurilor de dezinfecie i sterilizare
-instrumentele care penetreaz esuturile normal sterile i instrumentele prin care curge snge,
trebuie sterilizate nainte de utilizare.
-Instrumentele reutilizabile sau obiectele care vin n contact cu mucoasele trebuie s fie
sterilizate sau dezinfectate de nivel nalt nainte de reutilizare.
-Instrumentele care necesit sterilizare trebuie s fie curate nainte, pentru a reduce gradul
de ncrctur bacterian.
O atenie deosebit se va acorda suprafeelor de lucru: suprafeele pe care se pregtesc
tratamentele injectabile, separate de cele pentru depozitarea probelor biologice prelevate
pentru laborator, trebuie s fie curate i dezinfectate, pentru evitarea transmiterii germenilor
ce recunosc drept cale de transmitere sngele (virusurile hepatitice B. C i HIV).
Metode de curire:
-pt. masa de operaie, mese instrumentar - tergere, stropire, pulverizare;
-bie pentru copii - tergere;
-ploti, olie, recipiente pt. colectare de produse patologice - imersie dup golire i
splare prealabil, folosind 1 voi. soluie pentru 1 voi. recipient;
-mobilier, paturi i noptiere - tergere, stropire, pulverizare.
Pregtirea n vederea sterilizrii instrumentarului medico-chirurgical utilizat cuprinde
8 etape:
1.Sortarea materialelor( critice,non critice, semicritice)
2. Curarea i decontaminarea- se face imediat dup utilizarea instrumentului,se pune in
sol.Thor 0,5% timp de 15 min, apoi se face curatea propriu-zis,prin care se elimin
materiile organice cu ajutorul unei perii
3. Cltirea instrumentarului-se face sub jet de ap cald pentru a elimina orice urm de
detergent , dezinfectant,sau alte impuriti.
4. Dezinfecia- se face prin submerjarea instrumentelor n dezinfectant timp de 15 min.Ex.
Lysetol sau Gigasept
5. Cltire- sub jet de ap cald
6. Uscarea instrumentelor- se face prin tergere individual(cu ajutorul unor crpe sau tifon).
7. Lubrefierea- se face cu ulei de parafin, pe toat suprafaa instrumentului
8. Verificarea integritii i funcionalitatea instrumentelor
n urma acestor etape urmeaz aranjarea n cutii (casolete si truse).
Lamele bisturieleor trebuie nvelite in vat sau tifon pt protejare.
Cutiile metalice cu instrumente se sterilizeaz la Poupinel sau Autoclav folosindu-se fiole
martor.
Cnd instrumentele nu se vor mai utiliza o perioad de timp mai ndelungat, vor fi pstrate n
locuri ferite de umiditate, unse cu un strat subire de vaselin,sau parafin mai ales la
mbinri.

Sterilizarea la Poupinel
Metoda optima de sterilizare prin caldura uscat se realizeaza la POUPINEL. Acesta este un
aparat cu perei de metal, rezistenti dubli, ntre care se afla azbest isolator. Sursa de caldura
este electrica i trebuie sa asigure temperaturi ridicate la care sterilizarea sa fie realizata. n
aparat exista un ventilator care omogenizeaza aerul din interior, pentru a avea temperatur
corect n toate compartimentele. Pe rafturi se pun cutii cu instrumente de metal sau de sticla
care rezista la temperaturi ridicate. Un termometru la exterior permite urmarirea temperaturii
din aparat care trebuie sa atinga 160 grade eficiente dup dou ore, 170 grade dup o ora i
jumatate sau 180 grade pentru o durata de 45 minute de sterilizare. Evident, ca n acest aparat
nu se pot steriliza materilale care nu rezista la asemenea temperaturi. De obicei se sterilizeaza
instrumentarul chirurgical sau de metal. Avantajul acestei strerilizri const n faptul c
obiectele sunt perfect uscate, dup sterilizare i nu deterioreaz obiectele metalice.Ciclul
complet de sterilizare are 3 timpi:
- nclzirea la temperatura indicat pentru sterilizare
- Meninerea temperaturii realizate n tot timpul indicat
- Rcirea aparatului.
n timpul ciclului de sterilizare este interzis s se deschid ua aparatului.

Sterilizarea la Autoclav
Autoclavul este un aparat cu perei rezistenti pentru a rezista la presiunile mari. Este
prevazut cu o sursa de caldura capabila sa atinga temperaturile dorite amplificate de presiune.
n interiorul autoclavului se gasesc rafturi pe care se aseaza casolete i cutiile de instrumente.
Casoletele sunt cutiile de metal rotunde, prevazute cu un manson reglabil care acopera
o serie de orificii care permit patrunderea aburilor n interior si care se inchid dup sterilizare
pentru a evita patrunderea microbiilor.
Principiul de funcionare a autoclavului este realizarea de vapori sub presiune prin
incalzirea apei care se afla ntr-un recipient situat deasupra sursei de caldura. Presiunea i
temperatura dicteaza timpul necesar pentru o sterilizare corecta.
La exteriorul aparatului exista un manometru care marcheaza presiunea din interior i
un termometru care arata temperatura.
Raportul dintre presiune i temperature crete puterea de sterilizare. Astfel, la o
atmosfera se realizeaz o temperature de 120 grade, la 1,5 atmosfere se realizeaz 128 grade,
la 2 atm. Se obine la o presiune de 2,5 atm. i o temperature de 144 grade timp de 30 minute,
la care cei mai rezistenti spori, ciupercile i virusurile mor.
Pentru controlul eficientei sterilizarii se folosesc teste speciale care contin substane
incolore care isi modifica coloarea la temperaturile de 120 grade sau temperaturile mai
crescute. Aceste substane se gasesc n flacoane ermetic inchise n care se introduc n casolete
i cutiile de instrumente. Tubul Brown are trei variatiuni de culori n nuante diferite, n funcie
de temperatura O metoda ingenioasa foloseste stampile cu soluii incolore cu amprenta de
sterilcare la temperature devine vizibila. n lipsa acestora se pot folosi eprubete inchise cu
germeni i spori care se verifica dup sterilizare n laboratorul spitalulului pentru a vedea
eficienta sterilizarii.

Sterilizarea cu vapori de Oxietilen
Este sterilizare chimic la rece,care protejeaz materialele de cauciuc sau plastic.
Acesti vapori sunt penetranti i putem introduce pentru sterilizare i materiale i instrumente
ambulate. Vaporii patrund prin materiale de plastic, lemn sau hartie.
Se introduc materialele ntr-o ncpere perfect nchis , se pornete aparatul i se las
ca gazele s ating o presiunede 1-1,5 atm , La atingerea presiunii de1,5 atm aparatul se
oprete singur.
Ua ncperii se deschide numai dup ce gazul a fost evacuat printr-o conduct nafara
cldirii. Materialele sterilizate se ambaleaz n folii etane i se pot utiliza ncepnd cu a doua
zi.

Meninerea sterilizrii
Pentru meninerea sterilizrii obiectelor i materialelor este necesar s se asigure
etanietatea cutiilor cu sterile i pstrarea acestora, pn la distribuire ntr-un loc special
amenajat pentru strile.
Durata de vlabilitatea a sterilelor este de 24 ore cu condiia de a se menine cutia
nchis, imediat dup sterilizare , pe ambalaj sau pe cutii se aplic o banderol de hrtie , care
se rupe cu ocazia deschiderii nainte de folosire.
Banderola trebuie s cuprind urmtoarele date:
- ziua i ora sterilizrii
- data si ora la care expir valabilitatea sterilizrii
- coninutul ambalajului
- indicativul persoanei care a sterilizat


GESTIONAREA SI INDEPARTAREA REZIDUURILOR SI DESEURILOR

Reziduurile solide colectate din saloane, sali de tratament, sali de operatie, sali de nastere, se
indeparteaza dupa fiecare interventie si se colecteaza in recipiente impermeabile marcate cu
diferite culori. Spitalele sunt dotate cu crematorii pentru arderea deseurilor considerate
infectate.
Reziduurile lichide se indeparteaza prin reteaua de canalizare.
Resturile alimentare de la pacienti se indeparteaza dupa ce au fost fierte, pentru distrugerea
germenilor patogeni. Recipientele, containerele colectoare se spala si se dezinfecteaza dupa
folosire.
Deseurile reciclabile si curate(hartie, plastic) se aduna in containere speciale.





CODUL DE CULORI PENTRU CONTAINERE

1. GALBEN Pentru deseuri infectioase compuse din sange precum si totalitatea
materialelor care au venit in contact cu acesta sau alte lichide biologice. Deseuri din sectiile
de hemodializa, instrumentarele intepatoare, taietoare si materiale de unica folosinta (manusi,
seringi, bisturie).
2. VERDE folosit la deseuri anatomo-patologice si anatomice precum fetusi, placente,
parti anatomice si material biopsic rezultata din blocurile operatorii de chirurgie si obsterica-
ginecologie. Parti obtinute din laboratoarele de autopsii, cadavre de animale rezultate in urma
activitatilor de cercetare si experimentare.
3. ROSU pentru deseuri cu risc infectios major si pentru cele intepatoare-taietoare,
pipete, ace, seringi, lame de bisturiu, sticlarie de laborator sau alta sticlarie sparta, sau care a
intrat in contact cu material infectat.
4. NEGRU pentru deseuri nepericuloase, fara risc infectios si cele asimilabile
deseurilor menajere.




















BIBLIOGRAFIE:

C. Mozes Tehnica ngrijirii bolnavului Editura Medical Bucureti, 1997.
L. Titirca Ghid de nursing Editura Viata Medicala Romneasca Bucuresti
Legea 461/2001 privind exercitarea profesiunii de asistent medical, infiintarea, organizarea si
functionarea Ordinului asitentilor medicali din Romnia cu completarile si modificarile
ulterioare
Legea 46//2003 privind drepturile pacientului
O. Marginean Leciuni de nursing generalUniversitatea de Medicina si Farmacie Tg Mures
2005
Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 560/1999 cuprinznd fisele de atributii pentru asitentii
medicali
Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 984/1994 privind prevenirea si controlul infectiilor
nozocomiale
Ordinul Ministerului Sanatatii 219/2002 Cod de procedura privind gestionarea deseurilor
periculoase
Ordinul Ministerului Sanatatii si familiei nr.185/2003 privind normele tehnice , asigurarea
curaeniei, dezinfeciei, efectuarea sterilizrii si pastrarea sanatatii obiectelor si materialelor
sanitare in unitatile sanitare de stat si private

S-ar putea să vă placă și