~ 1 ~

Geriatrie -Gerontologie






~ 2 ~



Geriatria este specialitatea care se adreseaza persoanelor de vrsta a III-a, att ca preventie ct si ca
diagnostic si terapie, dar nu numai acestei vrste. Prin componentele de geriatrie profilactica ea si
gaseste aplicabilitatea si la persoanele cu vrste cuprinse ntre 45 si 60 ani, perioada n care se
considera ca ncepe sa se instaleze fenomenul de mbatrnire pe majoritatea organelor si aparatelor,
perioada n care ncep sa se instaleze bolile cronice.
Deci geriatria are un impact favorabil asupra acestor persoane, n sensul ca poate ntrzia instalarea
fenomenului de mbatrnire si, n acelasi timp, poate depista n stadii incipiente diverse boli cronice.
Geriatria este acea ramura a medicinei care se ocupa cu diagnosticarea si tratamentul bolilor mai
frecvent intalnite la varstnic.
Gerontologia este stiinta care se ocupa cu studiul procesului imbatranirii.

Imbatranirea este un proces continuu, gradual, care incepe de la nastere si continua de-a
lungul tuturor etapelor vietii. Inaintarea in varsta presupune maturizarea, trecerea de la
copilarie la adolescenta. Urmeaza apoi stadiul de adult tanar, varsta mijlocie si cea inaintata,
cand majoritatea functiilor organismului intra in declin.

Imbatranirea are atat aspecte pozitive, cat si negative. Nu exista insa o varsta care sa delimiteze
exact inceputul batranetii. In mod traditional, varsta de 65 de ani a fost considerata limita de trecere
spre varsta inaintata. Motivul alegerii acestei valori il gasim in istorie, nu in biologie. 65 de ani a fost
desemnata varsta de pensionare in Germania, prima natiune care a instituit un program de
pensionare. Continua sa ramana varsta de pensionare in multe tari dezvoltate, desi in altele traditia
se schimba.

Tanar la 80 de ani, batran la 40
Imbatranirea poate viza trei aspecte diferite:
Varsta cronologica reflecta in exclusivitate trecerea timpului si reprezinta varsta unei persoane in
ani. Din punctul de vedere al sanatatii, varsta cronologica are o semnificatie importanta: odata cu
inaintarea in varsta creste probabilitatea instalarii unei probleme de sanatate. Pentru ca ajuta la
predictia unor boli, aceasta varsta are implicatii legale si financiare importante. Varsta biologica se
refera la modificarile care apar in organism odata cu imbatranirea. Pentru ca acestea pot aparea la
unele persoane mai devreme decat la altele, putem intalni persoane batrane biologic la varsta de 40
de ani, respectiv persoane tinere biologic la 60 de ani sau mai mult. Varsta psihologica se refera la
felul in care oamenii se simt si se comporta. Spre exemplu, o persoana de 80 de ani care munceste
isi face planuri, participa la multe activitati. Din punct de vedere psihologic este considerata tanara.
Modificarile din organism, consecinte firesti ale imbatranirii
Multe persoane se intreaba frecvent daca modificarile ce apar odata cu inaintarea in varsta sunt
procese normale ale imbatranirii sau nu.

Majoritatea transformarilor sunt cauzate de unele procese interne care, desi nedorite, sunt
considerate normale si, in general, imposibil de evitat.

~ 3 ~

Spre exemplu, odata cu imbatranirea, cristalinul din structura interna a ochiului devine mai gros, mai
rigid, mai putin capabil sa focalizeze pe obiectele apropiate, precum o carte sau un ziar. Aceasta
situatie este cunoscuta sub numele de prezbiopie. Modificarile apar la majoritatea oamenilor
varstnici si nu s-a putut gasi alta cauza pentru aparitia lor decat inaintarea propriu-zisa in varsta.

Inaintarea in varsta, deseori confundata cu aparitia unor maladii
Nu este insa intotdeauna clar care sunt fenomenele ce tin de imbatranire. Uneori declinul functional
cauzat de varsta avansata poate fi confundat cu declinul functional cauzat de o boala. De exemplu,
declinul functiei mentale e considerat un apanaj al imbatranirii. Acest declin include dificultatea de a
invata si uitarea accentuata. El poate sa apara si in cadrul dementei, dar este mult mai sever. Astfel,
persoanele in varsta pot sa aseze lucrurile in locuri nepotrivite sau uita detalii, dar cei cu dementa
uita evenimentele in totalitate. Bolnavii cu dementa nu-si pot indeplini nici datoriile de zi cu zi,
precum sofat, gatit sau obligatiile financiare. De asemenea, nu pot preciza in ce an sunt sau unde se
afla. Anumite tipuri de dementa, precum maladia Alzheimer, difera clar de imbatranirea naturala.
Tesutul cerebral studiat la autopsia bolnavilor cu boala Alzheimer a relevat diferente clare fata de
structura cerebrala a persoanelor care nu prezentau aceasta boala. Diferentele dintre imbatranirea
normala si dementa sunt deci evidente.

Teorii ale imbatranirii
Nu se cunoaste exact mecanismul prin care organismul uman imbatraneste. Unele teorii sustin drept
cauza leziunile cauzate de radiatiile ultraviolete, uzura organismului cauzata de produsii de
metabolism. Alte teorii "vad" batranetea drept un proces predeterminat, controlat genetic. Totusi,
niciuna dintre teorii nu explica totalitatea modificarilor ce apar odata cu inaintarea in varsta.
Majoritatea gerontologilor (specialisti care studiaza imbatranirea) considera batranetea drept efectul
cumulativ al interactiunilor corpului cu diferiti factori, de-a lungul vietii. Acesti factori sunt reprezentati
de mediu, influentele culturale, alimentatie, miscare, timp liber, boli si multi altii.
Spre deosebire de modificarile ce apar in adolescenta, care pot fi anticipate relativ usor, fiecare
persoana imbatraneste intr-un ritm unic. Functia tuturor organelor vitale incepe sa scada pe masura
imbatranirii. Celulele devin mai mari, avand o capacitate tot mai mica de a se divide. Astfel creste
cantitatea de pigment si substante grase (lipide) din interiorul lor.

Tesuturile isi pierd elasticitatea si se atrofiaza
Tesuturile conjunctive, de legatura, isi pierd din elasticitate. In consecinta, organele, vasele de
sange si caile respiratorii devin mai rigide. Membranele celulelor se modifica si ele, astfel incat multe
tesuturi nu mai primesc la fel oxigenul si substantele nutritive. Astfel, elimina mult mai greu dioxidul
de carbon si produsii de metabolism. Multe tesuturi scad in greutate, proces denumit atrofie. Alte
tesuturi devin nodulare si mult mai rigide. Temperatura corpului nu se modifica semnificativ odata cu
inaintarea in varsta. Pierderea grasimii subcutanate insa ingreuneaza mentinerea constanta a
acesteia. De aceea varstnicii poarta frecvent mai multe randuri de haine, pentru a mentine o
temperatura confortabila. Varsta scade si capacitatea organismului de a transpira. In consecinta,
varstnicii sunt frecvent expusi la supraincalzire (hipertermie) sau la scaderi periculoase de
temperatura (hipotermie). Pe masura ce imbatranim, organismul nu mai tolereaza la fel de mult
efort. E nevoie de mai mult timp ca pulsul sa creasca in timpul efortului, si mai mult timp sa scada
dupa incetarea acestuia.

Metabolizarea medicamentelor, mult redusa
Alte probleme frecvent intalnite in randul varstnicilor sunt:
Presiune sangvina ridicata (hipertensiune); Puls scazut (bradicardie); Probleme de ritm cardiac
~ 4 ~

(aritmii), precum fibrilatia atriala. Medicamentele utilizate pentru a trata problemele varstnicilor pot
influenta semnele vitale. Antialgicele pot incetini ritmul respirator. Diureticele pot reduce presiunea
sangelui, cauzand scaderi ale acesteia la modificarea pozitiei corpului. De altfel, intensitatea
metabolizarii medicamentelor este mult redusa. De aceea este necesara scaderea dozelor la
persoanele varstnice, deoarece efectele secundare apar mai frecvent decat la tineri. De asemenea,
reactiile adverse pot mima simptomele multor boli, astfel incat e usor de confundat o reactie adversa
medicamentoasa cu o boala. Anumite medicamente au reactii adverse complet diferite decat la
tineri.

Auzul, vazul, inima, oasele si muschii, mai lenese dupa 30 de ani
Acuitatea auditiva scade treptat in special pentru sunetele inalte, mai ales in cazul persoanelor care
au fost expuse la zgomote de-a lungul vietii. Acest fenomen poarta numele de presbiacuzie. S-a
estimat ca 30% din populatia de peste 65 de ani prezinta dizabilitati auditive importante. Auzul
incepe sa scada treptat, de la 50 de ani, probabil din cauza modificarilor nervului auditiv. In plus, se
poate adauga si capacitatea redusa a creierului de a procesa sunetele.
Modificarile de varsta legate de vedere incep de la 30 de ani. Ochiul varstnicului produce mai putine
lacrimi, ducand la o senzatie inconfortabila de uscaciune. Solutia este utilizarea picaturilor sau a
lacrimilor artificiale. Toate structurile ochiului se modifica odata cu varsta. La varsta de 60 de ani
pupilele au o treime din dimensiunea pe care o aveau la 20. Pupila reactioneaza de asemenea mai
incet la intuneric si lumina.
Inima are un sistem natural de pacemaker" care ii controleaza bataile. O parte din acest sistem
poate dezvolta fibroza si apar depozite de grasime odata cu varsta. Pacemakerul natural, nodulul
sinoatrial, pierde cateva dintre celulele sale, rezultand un ritm mai scazut al batailor inimii. Printre
modificarile normale ale inimii se numara si prezenta pigmentului "de varsta", lipofuscina. Celulelele
musculare cardiace degenereaza treptat. Valvele inimii, care controleaza directia de curgere a
sangelui, se ingroasa si devin mai rigide.
Tesutul elastic din structura vezicii devine rigid, aceasta fiind mai putin flexibila. Musculatura
slabeste si vezica nu se goleste complet. In cazul femeilor, slabiciunea musculara poate sa duca la
pierderea pozitiei normale a vezicii si a vaginului (prolaps), care poate bloca uretra. In cazul
barbatilor, uretra poate fi blocata de o glanda prostatica marita.
Densitatea osoasa scade la persoanele in varsta in special la femeile post-menopauza, din cauza
faptului ca osul pierde calciu si minerale. Astfel oasele sunt fragile si predispuse la fracturi. Discurile
intervertebrale de la nivelul coloanei se deshidrateaza odata cu varsta, devin mai subtiri si, in
consecinta, inaltimea trunchiului si respectiv inaltimea corporala scad.





mbtrnirea uman privit biologic apare ca un proces continuu, dinamic, cu valori ale parametrilor
funcionali ce difer de la o vrst la alta. Modificrile involutive morfo-funcionale, comparate cu cele ale
adultului pot induce n eroare i suntem ispitii s apreciem drept stare de boal, modificrile normale,
fireti, determinate de senescen.

Firescul, normalul vrstnicului, corespunde ntr-un alt plan, normalului vrstei adulte.

Btrneea este o etap a vieii, o cerin a evoluiei speciei umane, care n anumite condiii poate s
mbrace o involuie normal, cu o fiziologie proprie. Fiecare funcie are propriul orar de dezvoltare i
mbtrnire. Ansamblul funcional, metabolic i de reglare hormonal, are la vrstnic o labilitate crescut
~ 5 ~

n condiii de stres.

Dup vrsta de 60 de ani parametrii funcionali ai mbtrnirii normale se nscriu n valori care
asigur homeostazia organismului, iar pe plan clinic genereaz starea de bine somato-psihic, ce
definete starea de sntate. Indicatorii morfo-funcionali corespunztori strii de sntate ai
vrstnicului definesc fiziologia btrneii.


. Indicatori biochimici

Trstura esenial a cadrului biochmic de mbtrnirea normal la vrstnic i btrn este o
marcat labilitate a echilibrului homeostatic general, manifestat ndeosebi prin scderea
capacitii adaptative n condiii de stres. Clasic, tabloul metabolic al mbtrnirii la nivel umoral
se caracterizeaz printr-o tendin general de cretere n deceniile VI i VII a nivelului valorilor
biochimice pentru factorii angajai in metabolismul lipidic i de hemocoagulare.

ntreaga activitate metabolic din mbtrnirea normal, n strns interdependen de criteriile
structurale de vrst, se desfoar n condiiile scderii lente, progresive a masei celulare
metabolic activ (propus ca un indicator global de apreciere a vrstei), a reducerii consumului de
oxigen i a activitii biologice generale.

Dismetabolismul lipidic al btrnului se manifest att la masa adipoas, ct i la indicatorii
umorali. Se remarc din deceniul al VI-lea o cretere a cantitii totale de grsimi.

Principala caracteristic a metabolismului glucidic n mbtrnire este scderea utilizrii tisulare
a glucozei, ceea ce ine de diminuarea masei protoplasmatice active i a echipamentului
enzimatic tisular.

Mecanismele de reglare a metabolismului glucidelor sufer modificri cu naintarea n vrst, se
altereaz rspunsul insulinic precoce. Rezult o scdere a ritmului de rennoire a glucozei
extracelulare, scade tolerana la glucoza.
In cadrul metabolismului proteic se remarc tendina la hipoalbuminemie i biperglobulinemie.

Se modific i coninutul unor aminoacizi liberi.

Indicatorii biochimici ai metabolismelor intermediare permit n ansamblul lor i n contextul altor
criterii de vrst aprecierea vrstei biologice.
.


Indicatori ai aparatului cardiovascular

Examenele anatomopatologice arat c 28% din cei decedai au o inim normal. Inima
vrstnicului" sintetizeaz conceptul asupra modificrilor normale morfo-funcionale i se
definete prin criterii anatomice, funcionale, electrice, radiologice i clinice. Se remarc tendina
la indurare, retractare i calcifiere a valvulelor mitrale i aortice; inelul fibros mitral se calcific.
O particularitate este arterioscleroza intramural i atrofierea fibrelor miocardice, care nu este
obligatorie.

Caracteristic este depunerea de amiloid, n proporie de 5695% sub form difuz sau insular
n endocardul atrial i In sistemul interstiial. Se modific geometria ventriculului stng, prin
micorarea regiunii vrfului, alungirea canalului de scurgere, atrofia muchilor papilari; crete
volumul atriilor. Sub raport funcional, cea mai important modificare de vrst este dificultatea
inimii vrstnicului de a se adapta la efort.

La efort scade debitul cardiac, cresc volumul i presiunea diastolic. Radiologie, inima sufer o
important restructurare a formei; se pot contura dou tipuri mai frecvent ntlnite: o form cu
talie cardiac accentuat i una cu talie cardiac plin. Involuia sistemului vascular este
determinat de comportamentul vscos-elastic i de plasticitate, segmentar i regional al
structurilor sistemului vascular.

Modificrile involutive de vrst determin particulariti caracteristice ale bolilor
~ 6 ~

cardiovasculare la btrni, angorul pectoral, insuficiena cardiac, infarctul miocardic, tulburri
de ritm i de conducere. Boli geriatrice cardiovasculare: hipertensiunea sistolic, amiloidoza, boli
degenerative ale valvulelor.
Bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de deces la batrani. Ca frecventa ele sunt urmate de
bolile neurovasculare si psihice. Arteoscleroza in primul rand, apoi celelalte boli metabolice, obezitatea,
diabetul zaharat, guta, se asociaza frecvent tulburarilor cardiovasculare.
Restrangerea activitatii fizice, specifica a varstnicului, face ca doua din cele mai importante simptome ale
bolilor de inima - dispneea de efort si durerea precordiara - sa lipseasca, sa fie diminuate sau atipice.
Unii batrani manifesta ca semn primar de insuficienta cardiaca o stare casectica, pierdere ponderala sau
anorexie. Alte ori, infarcte miocardice evolueaza cu simtomatologie abdominala, simuland abdomenul
acut, sau cu fenomene cerebrale, simuland accidente vasculare cerebrale. Multi bolnavi cu ateroscleroza
vaselor abdominale, mezenterice, ajung in servicii de boli contagioase, cu simptomatologie de enterita.
ARTERITA TEMPORALA SAU ARTERITA HORTON
Apare la bolnavii varstnici, dupa 50 de ani si obisnuit dupa 60 de ani. Se localizeaza la bifurcarea
carotidei, la nivelul arterelor extracraniene (artera faciala sau temporala). Debutul este insidios prin
cefalee, oboseala, anorexie, scadere in greutate, polimialgii reumaticc, febra.
Caracteral cefaleei este sugestiv: localizare temporara, um sau bilaterala, cu iradiere in pielea capului si
regiunea occipitala. Alteori apare cand bolnavul isi pune capul pe perna, cand se piaptana, se spala pe
cap sau isi pune ochelarii. Orice cefalee persistenta, care apare dupa 50 de ani, trebuie sa sugereze si o
Arterita Horton (temporala).
Local se poate observa tumefactia tegumentului regiunii temporale, reliefarea traiectului arterei
temporale, care apare sinuos, cu nodozitati si eritem si tumefactie dureroasa. La parpare apare infiltrarea
tesutului, nodozitati indurate si lipsa pulsului. Uneori apare pierderea vederii, alteori dureri la masticatie.
Pot apare si simptome articulare si musculare. Se pot intalni simptome cerebrale, neuropatii periferice,
claudicatie intermitenta. Nota de gravitate o da involutia cu evolutie catre dementa. Biopsia arteriala,
arata leziuni inflamatorii.
Orice febra prelungita la un varstnic, fara cauza aparenta, trebuie sa sugereze si o arterita temporara.
Anemia, hiperleucocitoza si cresterea vitezei de sedimentare, completeaza tabloul. Evolutia este cronica
de la cateva luni la doi ani sau mai mult. Tratamentul bolii se face cu corticoizi.

Hipertensiunea arteriala
O ancheta epidemiological din U.S.A. (1974), arata ca majoritatea femeilor si barbatilor varstnici, au
presiunea sistolica superioara valorii de 160 mm Hg, si cea diasolica inferioara valorii de 100 mm Hg. De
aici s-a impus termenul de tensiunea arteriala sistolica. Hipertensiunea la varstnici creste la femei cu
precadere. La batrani se intalneste, obisnuit hipertensiunea arteriala sistolica dar se intalnesc si forme
esentiale (sistolo-diastolice). Cu inaintarea in varsta, creste frecventa hipertensiunii sistolice. Atunci cand
este prezenta hipertensiunea esentiala (sistolo-diastolica), aceasta arata hipertensivi care au supravietuit
si au ajuns la varsta a treia. Hipertensiunea este principalul factor de risc la varstnic, crescand incidenta
accidentelor vasculare cerebrale si coronariene.
HTA esentiala, nu este caracteristica varstnicului, ia apare in cursul varstei tinere sau adulte si evolueaza
la batrani cu unele caractere clinice speciale. Este o hipertensiune sistolo-diastolica, cu o evolutie mai
~ 7 ~

blanda, cu gravitate moderata. Formele maligne sunt foarte rare. De obicei hipertensiunea se insoteste
de ateroscleroza.
Hipertensiunea arteriala sistolica, este adevarata hipertensiunea geriatrica. Tensiunea arteriala diastolica
este normala sau putin crescuta. Se asociaza leziunilor difuze de arterio-scleroza. Apar frecvent
accidente coronariene si cerebrale. Evolutia este benigna. Hipertensiunea arteriala secundara sau
simptomatica, se intalneste extrem de rar la varstnic. O exceptie o constituie forma mixta, cu componenta
renovasculara (placi ateromatoase in arterele renale) si hipertensiunea de origine renala
parenchimatoasa (pielonefrita si glomerulonefrita reprezinta 50% din cazuri). Simptomatologia la varstnic
a hipertensiunii arteriale, are unele particularitati: - uneori se intalnesc cazuri cu valori tensionale
crescute, fara semne clinice - simptomatologia este de obicei nezgomotoasa. - apar frecvent simtome
nespecifice (cefalee, vertije, palpitatii, tulburari de vedere, nicturie) - apar adeseori simptome de suferinta
cardiaca: dispnee de efort, disconfort toracic, palpitatii, galop. - la varstnicii dupa 70 de ani, apar semne
de insuficienta circulatorie cerebrala: insomnii, agitatie, dezorientare. Semnificative sunt: arterele
periferice dure si sinuase, examenul fundului de ochi, calcificarile carjei aortice etc. Complicatiile sunt
cardiace, cerebrale si renale, si tin de modificarile aterosclerotice.
Terapeutica. Spre deosebire de trecut, astazi aceasta forma de hipertensiune este tratata corect si
continuu. Se urmareste scaderea valorilor tensionale in limite normale. Tratamentul corect reduce
proportia aparitiei infarctului miocardic a insuficientei cardiace si accidentelor vasculare cerebrale. Nu se
prescrie abuziv calmante si repaus. Nu se prescrie un regim desodat strict, sever. Se urmareste scaderea
progresiva ponderata. Tratamentul trebuie sa fie bland si continuu, urmarind scaderea treptata a valorilor
tensionale. Se incepe tratamentul cu diuretice, in doze mici si blande (furosemidul se prescrie numai in
situatii particulare). Ulterior se poate asocia, tot in doze mici, clonidina, alfa-metil-dopa (bine tolerata dar
cu riscuri de depresii), si hidralazina in formele rezistente. Rezerpina se va evita, datorita riscului de
depresie, dar se poate prescrie in asociatie cu hidralazina (Hipazin, Adelfan). Betablocantele, daca
nu sunt contraindicate (BPOC, insuficienta cardiaca, diabet zaharat), pot fi utile. Blocantii calciului
(Nifedipinul) si vazodilatatoarele dau rezultate superioare. Captoprilul este rau tolerat.
Hipotensiunea la varstnici
Prin Hipotensiune arteriala se intelege scaderea presiunii sistolice cu mai mult de 20 mm Hg, in trecerea
de la decubit la ortostatism.
Frecventa creste cu varsta. Nu este o boala, este un sindrom. Se insoteste de astenie psiho fizica,
palpitatii, vertije, sincope, caderi, pierderi de cunostinta. Este datorata tulburarilor de reglare
neurohormonale a tensiunii arteriale.
Se descrie o forma idiopatica si una secundara (arterioscleroza cerebrala. neuropatia diabetica sau
etilica).

INFARCTUL MIOCARDIC ACUT LA VRSTNIC
Inima unui varstnic, nu se mai poate adapta la efort. Apare frecvent dispneea la eforturi minime. De
aceea la batrani simptomul principal nu este durerea precordiala ci dispneea. Se discuta chiar despre o
insuficienta cardiaca latenta a batranului. Infarctul miocardic la varstele inaintate scade ca frecventa.
Moartea coronariana scade dupa 70 de ani, dar creste moartea subita vascularo-cerebrala. Deci, desi
afectarea aterosclerotica a coronarelor creste, morbiditatea prin infarct miocardic scade. Explicatia
probabila consta in selectia prin deces, diminuarea solicitarilor fizice si psihice etc. Infarctul miocardic
este mai frecvent la femeile varstnice decat la barbatii de aceeasi varsta. Dupa o statistica din U.S.A.
(Radstein), raportul barbati/femei, este de 6/1 sub 50 de ani, 2/1 peste 50. 1/1 peste 70 si 1/2 peste 80.
Interesant este si faptul ca la persoanele varstnice, se gasesc factori de risc mai putini decat la
nevarstnici. Hipertensiunea arteriala este cel mai frecvent factor de risc la batrani. Urmeaza diabetul
~ 8 ~

zaharat. In concluzie, la bolnavul varstnic, scade numarul factorilor de risc, frecventa acestora fiind in
ordine hipertensiunea arteriala, diabetul zahart si angorul, spre deosebire de bolnavii nevarstnici unde pe
primul plan se situeaza obezitatea, fumatul si hiperlipidemia. O alta caracteristica este frecventa
infarctelor miocardice mute, descoperite intamplator, pe traseele ECG, si la examenele necroptice.
Tablul clasic al infarctului miocardic la batrani, este inlocuit de tablouri asimptomatice si fruste, de aspecte
atipice si simptomatologie de imprumut. Apar astfel infarcte cu tablouri false abdominale, fals cerebrale
sau fals pulmonare, care creeaza mari dificultati de diagnostic. Alteori apar tablorui nesemnificative, care
sugereaza o suferinta minora: algii toracice, articulare, curbatura, viroze respiratorii etc. Cele mai
interesante forme, sunt formele atipice, mute sau silentioase. Durerea, simptomul cardinal din infarctul
miocardic clasic (atroce, retrosternala, cu anxietate, cu iradieri precise, fara raspuns la nitriti), este rar
intalnita la varstnic. Absenta durerii s-ar datora scaderii sensibilitatii, dezvoltarii retelei anastomotice,
restrangerii activitatii fizice, sau mascarii acesteia de catre insuficienta cardiaca care poate insoti infarctul.
Aceeasi explicatie se poate da absentei angorului din cardioatia ischemics, sau a claudicatiei intermitente
din arterita aterosclerotica periferica. O modalitate frecventa este debutul prin astenie marcata, chiar
adinamia aparuta brusc. Socul cardiogen, edemul pulmonar acut si insuficienta cardiaca, apar frecvent in
infarcte miocardice cu debut nedureros. In absenta durerii, pot apare semne neurologice nespecifice
(astenie, ameteala, scurte pierderi de cunostinta, dispneea ca expresie a insuficientei cardiace). Alteori
infarctul debuteaza sub forma unui accident vascular cerebral. Cand apare, durerea este atipica, are
caracter de jena sau disconfort, alteori este intricata, in special coronaro-osteo-articulara, sau are
localizare epigastrica (C. Bogdan). Mai frecventa decat durerea este dispneea, care de obicei nu este
paroxistica. Se pot intalni si infarcte cu simptomatologie cerebrala: confuzie acuta, disartrie, agitatie
psihomotorie, vertije si chiar coma. Simptomele de imprumut cerebrale, digestive (dupa mese copioase),
sau din teritoriul arterelor periferice, se datoresc insuficientei circulatorii din teritoriul respectiv. Alteori
poate apare un infarct cu debut de insuficienta renala. Mortalitatea in infarctul miocardic acut la varstnic,
se datoreste insuficientei cardiace, rupturii de miocard, blocului A - V, socului cardiogen si edemului
pulmonar acut. Mortalitatea este mai mare la femei dupa 60 de ani in special in primele 7 zile.




Sistemul nervos

mbtrnirea normal a sistemului nervos urmeaz dou ci: mbtrnirea neuronilor i
mbtrnirea componentelor nevraxului (celulele nevroglice, celule conjunctive, epitelii
meningeale sau coroidiene).

Analiza mbtrnirii nervoase trebuie s priveasc suportul biologic i structurile informaionale.
Are loc o atrofie normal a emisferelor cerebrale i a cerebelului. Modificrile au un substrat
genetic i de mediu, la care i aduc contribuia factorii vasculari i imunologici.
.
Patologia psihoneurologica
TULBURARI PSIHICE Sl NEUROLOGICE IN IMBATRINIRE
Acestea sunt grupate in ceea ce s-a numit imbatranirea cerebrala. Ele cuprind tulburari nevrotice,
psihoze functionale, stari confuzionale si psihoze organice. Morbiditatea psihiatrica a batranului ocupa
locul doi in ansamblul morbiditatii sale generale, dupa cea cardiovasculara. Creste in panta acuta dupa
50 de ani, pentru ca, dupa 70 de ani, sa predomine bolile organice cerebrale, si accidentele vasculare
cerebrale. Tulburarile psihice ale varstnicului cuprind o gama larga, de la modificari psihice usoare,
marginale, pana la entitati tipice varstelor inaintate, de tipul psihozelor de involutie si dementelor
tardive.Unele au debut precoce, altele debuteaza la varste inaintate. Toate sunt cuprinse in conceptul
de "imbatranire cerebrala". La baza aparitiei acestor tulburari stau unii factori precipitanti:

~ 9 ~

- modificari in statutul familiei, care creeaza situatii psihotraumatizante: plecarea copiilor din casa
parinteasca, restrangerea conditiilor de locuit, parasirea locuintei proprii, relatii nearmonioase intre
generatii, stari conflictuale, decesul unuia dintre parteneri, diminuarea veniturilor etc;
- momentul cel mai traumatizant psihic este retragerea din activitatea profesionala - pensionarea.
Acesta este mai greu de suportat de catre barbati, este un adevarat soc al pensionarii, numit de unii
"boala a retragerii" sau "moarte sociala". Prin pierderea prestigiului social castigat dupa o viata de
munca, incepe constientizarea imbatranirii si mai ales teama de moarte ..
in patologia neurologica a imbatranirii participa, atat imbatranirea fiziologica, cu acumularea
progresiva de alterari si restructurari, uzura si reparatie, cat si modificarile de vascularizatie din
procesul de ateroscleroza. Cele mai importante semne neurologice sunt: mersul cu baza de sustinere
marita, discreta plasticitate, rigiditate, limitarea miscarilor, tendinta la abolirea reflexelor, hipotrofia
musculara, miscari spontane involuntare, tremuraturi, modificari de pozitie, de memorie, limbaj,
mimica si, bininteles, modificarile organelor de simt si ale afectivitatii. In patologia varstnicului domina
dementele, bolile extrapiramidale si bolile cardiovasculare. Batranul consulta medicul, in special,
pentru caderi repetate, tulburari de mers, pierderi de cunostinta si vertije. Cele mai reprezentative
tulburari la batrani sunt: tulburarile de somn, depresiile tardive, sinuciderile, starile confuzionale
acute, dementele, arterioscleroza cerebrala difuza, accidentele ischemice vasculare tranzitorii si
parapareza (paraplegia) senila.

TULBURARILE DE SOMN

Somnul este functia fiziologica mult modificata fata de cea a adultilor. Batranul are o nevoie de somn,
in medie, 6 ore zilnic. Totusi batranul se plange adesea de insomnie, mai ales femeile. Aceasta explica
cresterea consumului de hipnotice. In general, somnul nocturn nu este continuu, este fragmentat,
cuprinde perioade de treziri, posibilitatea readormirii este greoaie, ziua starea de veghe este
intrerupta de perioade de somnolenta. Exista bineinteles si factori care tulbura somnul. Dintre acestia:
adenomul de prostata (cu mictiuni frecvente), refluxul gastro-esofagian, reumatisme dureroase,
bronsite rebele, insomnii iatrogene (medicamentoase), etc. Pentru corectia somnului sunt preferabile
masurile nemedicamentoase: culcarea la aceeasi ora, plimbari scurte in aer liber, masa de seara care
va preceda culcarea cu cel putin 2 ore, evitarea alimentelor greu digerabile, a bauturilor iritante sau
excitante (alcool, cafea, ceai etc), fumatului, vizionarii spectacolelor stress-ante, discutiilor
controversate. Intotdeauna sunt utile: igiena camerei, baie zilnica, un pahar cu lapte la culcare, un
ceai de tei, un mar etc.

Tratamentul medicamentos se va institui numai dupa epuizarea celorlalte metode. Clorhidratul poate
produce confuzii si halucinatii, flurazepamul si nitrazepa-mul, la fel. Barbituricele si tranchilizantele
sunt preferabile. Administrarea medicamentelor trebuie sa fie discontinua.

DEPRESIILE TARDIVE

Sunt cele mai frecvente afectiuni psihice intalnite la varstnici (15%). Apar in nevroze, boli cerebrale,
degenerative, vasculare, endocrine, metabolice, dar si in psihoze maniaco-depresive, melancolia de
involutie sau in formele reactive (traume psihice, stress-uri, neadaptare etc). Unii autori disting
depresia nevrotica si depresia psihotica. Ultima are o nnta de m-avitata i cu afectiuni somatice. Bolile
cardio-vasculare, gastro-intestinale, hipertiroidismul etc. - se insotesc si de stari depresive.

Clinic, predomina ideile depresive, ipohondrice si de negatie, sentimente de culpabilitate, inutilitate,
autoacuzare. In formele grave apar deliruri, idei de persecutie, confuzii si halucinatii, dezordinea
~ 10 ~

afectiva. Si dupa unele medicamente poate aparea agravarea starii depresive (tranchilizante,
rezerpina, clonidina, propranololul, metildopa). Dupa fiecare faza depresiva, intervalul liber se
scurteaza. La aparitia lor contribuie, ca in toate bolile psihice, si factorii psiho-sociali. Important este
diagnosticul diferential intre depresie si demente.

Tratamentul vizeaza:

- ameliorarea mijloacelor psiho-sociale: climatul psihologic familial favorabil, legaturi afective si uneori
pregatirea psihologica;

- Tratamentul bolilor cerebrale organice (tratabile) si al bolilor somatice coexistente (diabet zaharat,
boli digestive etc);

- Tratamentul psiho-farmacologic. Acesta consta in administrarea de psihoana-leptice sau
timoanaleptice de tipul produselor procainice. In formele mai grave se administreaza antidepresive
(Antideprin sau amitriptilina), anxiolitice (haloperidol, tioridazin, meclofenoxat etc). O atentie
deosebita trebuie acordata tendintelor la sinucidere.

SINUCIDERILE

Ca expresie a depresiei, sinuciderile la varstnici sunt frecvente (25 - 35% din totalul sinuciderilor la
toate varstele). Suicidul la varstnici este mai frecvent decat se crede. Grupele cu risc crescut sunt:
persoane varstnice cu boli cronice, traind in izolare si lipsuri, depresivii, cei avand crize emotionale
(moartea partenerului, pierderea legaturilor afective, internarea in unitati de asistenta), refuzul de
adaptare. O forma particulara o reprezinta batranii care pierd dorinta de a trai (sinuciderea tacuta).
O.M.S. a stabilit in 1969, cauzele suicidului - in ordine: izolarea sociala, pierderea unui rol social,
incetarea activitatii profesionale, intreruperea unui mod de viata obisnuit (prin spitalizare de
exemplu), moartea partenerului conjugal, stari de sanatate fizica si mentala deficitara, lipsuri
materiale. Mai frecvent, sinuciderile se intalnesc la barbati.

STARILE CONFUZIONALE ACUTE

Se instaleaza mai mult sau mai putin brutal si altereaza global: constienta, comportamentul mintal si
relational. Este o reactie acuta, dureaza ore sau zile, este reversibila spontan sau terapeutic. Apar, de
obicei, seara sau noaptea. In aparitia lor intervin:

- factori declansatori: boli cardiovasculare, metabolice (uremie, hiperglicemie etc), boli infectioase,
respiratorii sau urinare, boli cerebrale (accidente vasculare, traumatisme, tumori etc). Mai intervin si
cauze medicamentoase (iatrogene). De exemplu, dupa administrarea de antidepresive,
antiparkinsoniene, neuroleptice, se-dative, tranchilizante, hipnotice, corticoizi, aminofilina etc; - factori
psiho-sociali, care au fost deja prezentati anterior.

Semnalul de alarma este schimbarea brusca de comportament, aparuta in ore sau in zile. Astfel apar
obnubilarea (deplasare, concentrare, atentie), iluzii, halucinatii, dezorientare etc
O grava dificultate diagnostica este dementa, insa starea confuzionala are un debut brutal, evolueaza
cu perioade de luciditate si este reversibila. Dementa debuteaza progresiv, iar evolutia este
ireversibila si tulburarea este de obicei globala.

In ce priveste atitudinea terapeutica fata de starile confuzionale, familia trebuie lamurita cu rabdare
asupra evolutiei si linistit, asupra riscului vital. Se va mentine permanent dialogul cu bolnavul.
~ 11 ~

Tratamentul vizeaza, in primul rand, cauzele si in secundar,

Simptomele. Se accepta divagatiile bolnavului, nu este contrazis, nu este imobilizat, nu se lumineaza
camera. Daca agitatia e mare si daca suntem convinsi ca in cauza nu este un medicament, se
administreaza un tranchilizant anxiolitic (haloperidol oral sau injectabil) sau benzodiazepina
(diazepam).

DEMENTELE

Sunt relativ frecvente la varstnici. Se caracterizeaza printr-o scadere progresiva si ireversibila a
activitatii psihice si prin modificari organice cerebrale de natura degenerativa sau vasculara
(arteriosclerotica). Evolutia poate fi precipitata de factori psiho-socio-culturali (vezi referatul). Se
deosebesc demente senile (degenerative),demente vasculare (arterioscleroza) si demente
mixte. Cauza cea mai frecventa este degenerescenta primara a tesutului cerebral (boala Alzheimer),
in 80% dintre cazuri. Date mai noi apreciaza ca evolutia dementelor nu este totdeauna ireversibila, ca
exista si opriri in evolutie, chiar cazuri reversibile. De aceea diagnosticul trebuie stabilit precoce.
Verdictul de dementa senila este prea grav pentru a fi stabilit in graba.

Diagnosticul poate fi presupus in doua situatii:

- degradarea accentuata, brutala, chiar de durata, a unui varstnic, pana atunci activ, declansata de.
un factor favorizant;

- alterarea progresiva, in trepte a performantelor intelectuale.

In practica se observa frecvent tendinta de a eticheta ca dementa, tulburari psihice de imbatranire,
stari depresive sau stari confuzionale reversibile .. O boala cu evolutie scurta si care nu progreseaza,
exclude diagnosticul de dementa. Trecutul bolnavului, care prezinta boli metabolice, hipertiroidie,
Tratamente cu droguri psihotrope, boli cardiovasculare, renale, carente vitaminice etc, de asemenea
pot exclude dementa. Cea mai grava confuzie este cea cu starile pseudodementiale (depresia, confuzia
acuta si starile delirante). Tulburarile globale de memorie, de orientare in timp si spatiu, tulburarile de
exprimare si intelegere, de limbaj,
recunoastere, comportament, judecata si atentie, cu evolutie lenta, pledeaza pentru dementa. Dupa
cum s-a mentionat, se deosebesc demente senile, degenerative, (boala Alzheiner), care poate fi
presenila (inainte de 65 de ani) si senila (dupa 65 de ani) si demente vasculare (ischemice), mai putin
frecvente (1 la 3). Formele combinate sunt formele mixte.

Tratamentul apartine psihiatriei. Nu se administreaza medicamente timp indelungat. In schimb grija
pentru mediul ambiant si exercitiile intelectuale care mai sunt posibile, sunt obligatorii.

Psihiatria moderna integreaza familia in Tratamentul bolilor psihice si chiar a dementei. Numai in acest
mod se poate evita precipitarea deteriorarii. Probleme grave ridica instabilitatea afectiva, insomnia,
dromomania, refuzul hranei si igienei corporale, incontinenta urinara. O atentie speciala trebuie
acordata fumatului si manevrarii gazelor. Frecvent, la aceasta categorie de bolnavi, apare supiciunea
ca li s-au furat unele lucruri. Aceasta provine din tulburarile de memorie si orientare.

ARTERIOSCLEROZA CEREBRALA DIFUZA

Se descriu tablouri clinice caracteristice, dupa acumularea leziunilor in anumite zone ale creierului:
pseudoneurastenia arteriosclerotica (cu semne psihice numeroase si semne neurologice sterse),
~ 12 ~

sindroame pseudobulbare (lacunarismul cerebral), sindroame parkinsoniene arteriosclerotice si
demente arteriosclerotice. Aceste tulburari se datoreaza unor multiple microleziuni
(microramolismente), vasculo-cerebrale. Ele se instaleaza in timp, insidios si sunt in general
asimptomatice mult timp. Se datoreaza hipertensiunii arteriale si arteriosclerozei, care se influenteaza
reciproc.

Pseudoneurastenia arteriosclerotica este manifestarea clinica initiala a insuficientei circulatorii
cerebrale, rezultat al evolutiei arteriosclerozei. Rareori apare inainte de 55 - 60 de ani.
Simptomatologia este predominant de ordin psihic. Astenia psihica si intelectuala domina in scena
clinica. Scade memoria, atentia si capacitatea de concentrare. Tulburarile de memorie sunt instabile,
trecatoare, apar brusc, mai ales cu ocazia unei tensiuni psihice. Amintirea evenimentelor recente este
prima alterata. Alt semn frecvent este cefaleea, nu prea intensa, localizata frontal sau occipital, care
apare, uneori, cu ocazia eforturilor fizice, dar mai ales intelectuale (gandirea dureroasa). Tulburarile
de somn, tulburarile afective (hiperemotivitatea), iritabilitatea, depresia, ipohondria, parestezii,
vertije, acufene, completeaza tabloul. De asemenea, diminua reflexele, apar mici tremuraturi ale
degetelor, in sfarsit apar semne de ateroscleroza aortica, coronariana, retiniana, renala, periferica si
hipertensiunea arteriala sistolica.

Sindroamele pseudobulbare sunt mai frecvente. Apar o dubla hemipareza si ic-tusuri repetate.
Evolutia este constant progresiva. Tulburarile de vorbire (monotona, taraganata), de deglutitie
(refularea pe nas a alimentelor), faciesul imobil, cu gura intredeschisa, cu scurgerea salivei, mersul
rigid, lent, cu pasi mici, rasul si plansul spasmodic apar in mod obisnuit. Deteriorarea psihica este
progresiva, apar tulburari sfincteriene, escare de decubit si marasm. Bolnavul devine egocentric, rau si
prezinta delir de persecutie. Viata acestor batrani in sanul familiei este ideala, dar este foarte dificila.

Dementa arteriosclerotica a fost descrisa la referatul dementei.
ACCIDENTE VASCULARE ISCHEMICE TRANZITORII

Reprezinta o complicatie a hipertensiunii arteriale si a arteriosclerozei cerebrale. Este un accident
frecvent la varstnic si reclama un diagnostic adeseori retrospectiv. Este relativ benign, apare in jurul
varstei de 70 de ani si se intalneste cam in 20% dintre accidentele vasculare cerebrale. Reversibil intr-
un interval de 24 de ore, are un prognostic imediat bun, dar indepartat rezervat. Debuteaza brusc,
este de obicei minor, fara pierdere de cunostinta si dureaza cateva minute sau ore. De obicei,
diagnosticul se pune pe anamneza bolnavului, pe varsta si semnele de ateroscleroza cerebrala si
sistemica. Afecteaza doua teritorii cerebrale: carotidian si vertebro-bazilar.

- Cand afecteaza teritoriul carotidian, apare o amauroza fugace, o cecitate tranzitorie, o hemipareza
care prinde si semifata, si care dureaza minute sau ore.

- in varianta vertebro-bazilara, apare vertij, instabilitate in ortostatism sau mers, tulburari de vedere,
de vorbire, de deglutitie si chiar tulburari motorii si senzitive. Pot aparea crize de cadere, ictus
amnezic tranzitor, agitatie, dezorientare. Totul revine la normal in cateva ore.

Ambele accidente apar prin ingustarea arterei, datorita unui aterom, prin ulcerare sau trombozare.
Gravitatea consta in repetare. O varianta este forma progresiva, catre extensie. Ictusurile repetate
duc la tabloul clinic din arterioscleroza difuza: dementa arteriosclerotica, sindromul pseudobulbar etc.



~ 13 ~

PARAPAREZA (PARAPLEGIA) SENILA

Se intalneste frecvent in practica geriatrica. Apare lent, progresiv, la un subiect varstnic, cu astenie,
adinamie, pana la impotenta functionala a membrelor inferioare. Aceasta poate duce la aparitia
sindromului de imobilizare. Cauzele specifice varstnicului sunt vasculare (mielopatia vasculara) si
degenerative, mai rar tumorale, traumatice etc.

Incidenta este mare, impotenta functionala este atribuita de catre bolnav si uneori chiar de catre
medic, la inceput, unui reumatism cronic.


Sistemul endocrin

mbtrnete n contextul senescenei generale a organismului, puind mbrca mai frecvent un aspect de
tip hipotiroidian. mbtrnirea endocrin se manifest prin elemente caracteristice la organele int,
organele terminale. Printre mecanismele adaptative care survin n senoFcen remarcm creterea
sensibilitii unor glande la hipofiz, a sensibilitii celulare la tiroxin, insulina, in condiiile unei scderi de
ansamblu a reactivitii.

ncetarea funciei ovariene este unul din exemplele demonstrative ale mbtrnirii unui sistem fiziologic.
Menopauza traduce ncetarea ciclului menstrual, iar climacteriul exprim o perioad de via consecutiv
modificrilor morfo-funcionale generate de ncetarea funciei ovariene i influena acestora asupra
organismului feminin.
Sistemul de reproducere masculin sufer importante modificri in senescen, dar n fiziologia sa nu exist
fenomene comparabile cu menopauza.

Exist o diferen esenial n modul de mbtrnire a celor dou sexe. Explicaia o gsim n dezvoltarea
diferit a celor dou sisteme de reproducere: gametogenoza embrionar finalizat cu menopauza;
spermatogenez la pubertate, care continu toat viaa, cu declin din deceniile al VI-lea i al VII-lea.

. DIABETUL ZAHARAT TARDIV

Este o boala metabolica cronica, care are drept cauza principala deficitul
absolut sau relativ de insulina si se caracterizeaza prin perturbarea predominanta
a metabolismului glucidic, cu hiperglicemie, glicemii pe nemancate ce depasesc
120 mg%, prezenta de glucoza in urina, alaturi de afectarea si a celorlalte
metabolisme (lipidic si protidic).
Clinic se deosebesc:
- Diabetul zaharat de tip I (insulinodependent), care se echilibreaza numai prin Tratament cu insulina.
Se intalneste la 15 - 20% dintre cazuri. Apare la copil (diabetul juvenil), la adolescent, la adultul
tanar, dar, adeseori, si la varstnici peste 60 - 65 ani (diabetul senil).
- Diabetul zaharat de tip II, insulinoindependent, care apare, in genere, dupa 40 de ani, la persoanele
obeze. Din aceasta categorie face parte si diabetul care apare dupa 65 - 70 de ani, care se datoreaza
aterosclerozei vaselor pancreatice. Este cel mai frecvent intalnit.

La varstnici, diabetul zaharat este relativ frecvent (4 - 10% din populatia de peste 65 de ani), apare in
special la femei, este mai rar insulinoindependent si de obicei insulino-independent. Lipseste
caracterul ereditar, domina ateroscleroza pancreatica, debutul este insidios, este descoperit cu prilejul



~ 14 ~

unui episod infectios intercurent, evolutia este lenta si se manifesta prin triada clasica: poliurie,
polifagie, polidipsie. Se intalneste si un asa zis diabet imbatranit, diabetul de maturitate, cu debut in
jurul varstei de 40 de ani, care, tratat corect, evolueaza relativ fara complicatii pana la batranete. Cu
inaintarea in varsta, scade toleranta la glucide si se reduc numeric celulele betasecretoare de insulina.
Glicemia are valori de peste 130 mg%. Mai recent se admit limite superioare de 150 mg% pe
nemancate si 200 mg% post-prandial. Cateva caracteristici ale diabetului la varstnic:

- frecventa mai mare a diabetului latent (40%);

- hipertiroidismul favorizeaza hiperglicemia si glicozuria;

- obezitatea este un factor net predispozant;

- debutul este insidios, iar formele iatrogene (medicamentoase: Nefrix, Cortizon), sunt relativ
frecvente;

- riscul metabolic major este coma hiperosmolara;

- microangiopatia diabetica, adica interesarea arterelor mici, este rara (glome-ruloscleroza, retinopatia
diabetica, unele neuropatii). Predomina macroangiopatia, adica interesarea vaselor mari (cerebrale,
coronariene, arterele membrelor inferioare) cu accidente: vasculo-cerebrale, infarct miocardic,
insuficienta cardiaca, arterite periferice;

- arteriopatia membrelor inferioare, complicatie frecventa, are o simptomatologie mai frusta. Uneori
prezenta arteriopatiei periferice evidentiaza un diabet ignorat.

Dintre complicatiile acute ale diabetului zaharat, cea mai severa este
coma hiperosmolara, neacidocetozica. Apare la diabetici insulinoindependenti, tratati insuficient sau
ignorati. Poate fi declansata de lipsa insulinei, diuretice tiazidice, cortizon, hipotermie cu scaderea
consumului de glucoza, aport exagerat de glucide, infectii, deshidratari, neoglucogeneza exagerata.
Coma este vigila. Se descriu doua tipuri de manifestari: - neurologice (hiperreflectivitate, semnul
Babinski prezent, tremuraturi, convulsii generalizate, incontinenta de urina) si
- semne de deshidratare (piele uscata, limba prajita, deglutitie dificila, globi oculari hipotonici).

La acest tablou se adauga: hipertensiunea arteriala, lipsa mirosului de acetona -prin lipsa corpilor
cetonici, si lipsa respiratiei Kiismaul. Hiperglicemia este foarte mare.

Alte complicatii sunt:
- Coma diabetica clasica, hiperglicemica, este mai rara.

- Coma hipoglicemica este frecventa la varstnic. Hipoglicemia este un pericol real pentru batrani, in
conditiile abuzului de sulfamide hipoglicemiante.

- Complicatii infectioase, mai frecvent urinare (de obicei la femei), cutanate si pulmonare.

Tratamentul diabetului zaharat senil include dieta si medicatia hipoglicemianta. Dieta trebuie sa
asigure glucide 30 - 35% din ratia calorica (150 - 200 g/zi), proteine 15 - 20% (1,25 - 1,50 g/kg
greutate/zi) si grasimi 30-35% din ratia calorica, (40 - 60 g/zi). Aportul de lichide trebuie sa fie
suficient, mai ales vara, iar sarurile minerale si vitaminele administrate in cantitate normala, mesele
trebuie sa fie mai frecvente si la ore regulate. Dupa I. Mincu, 40% beneficiaza numai de dieta, iar
restul de insulina si Tratament oral. Combaterea obezitatii este obligatorie, iar exercitiul fizic, in
sedinte mici, necesar.


~ 15 ~

Aparatul renal

Parametrii funciilor renale diminua progresiv cu vrsta. Din deceniul al V-lea deficitul funcional ajunge la
35 40% fa de valorile vrstei adulte.' Scad filtratul glomerular, fluxul plasmatic renal eficace, fraciunea
filtrat, capacitatea maxim de excreie tubular. Excreia i reabsorbia tubular sunt de ademenea
influenate. Reabsorbia glucozei scade de la 350 mg/minut ct este la 25 de ani, la 220 mg/minut la 85 de
ani.

Reabsorbia tubular a apei nu sufer modificri importante, n schimb excreia de Ca++ Na+, K+, Mg++,
se reduce progresiv. n ciuda importantelor modificri morfo-funcionale, posibilitile adaptative renale se
menin i la longevivi.

. PATOLOGIA URINAR GERIATRIC
Manifestarile clinice sunt expresia mbatrnirii organelor urinare, alterarilor vascularesi unor cauze cerebrale,
psihiatrice si locale. Patologia este dominata de infectiaurinara, incontinenta urinara si hipertrofia de prostata.
INFECIILE URINARE, sunt bolile cele mai frecvent ntlnite la persoanelevrstnice (20% dintre femei si 10% dintre
barbati, dupa 65 ani). Adeseori sunt latente,asimptomatice. O alterare inexplicabila a starii generale, tulburari
digestive sau ofebra izolata, la un vrstnic atrag atentia asupra bolii. Golirea incompleta a vezicii se poate datora
unei vezici neurologice, unui prolaps vezical la femeie, unei hipertrofiide prostata la barbat. Imobilizarea la pat,
deteriorarea psihica si incontinenta urinaracontribuie la aparitia acestei boli. Incontinenta urinara este frecvent
nsotita deincontinenta anala dupa cum s-a mai spus, fenomen care favorizeaza infectia perineului. Contribuie la
batrni si scaderea diurezei, a apararii imunitare, diabetul(glicozuria este un mediu de cultura prielnic infectiilor
urmare), concentrarea urinei, prezenta unei sonde vezicale etc. Escheri-chia coli este cel mai des germen
ntlnit ninfectiile urinare la vrstnici. Dintre ceilalti germeni proteus, Klebsiella, Enterobacter,Pseudomonas si
Enterococul. Ca simptome apar rareori arsuri vezicale, de obiceiapare febra, dureri lombare, alterarea
starii generale. Urocultura, cu prezenta a peste100 000 germeni pe mm, n urina matinala, certifica infectia urinara.
Purtatorii de sonde, prezinta aproape obligatoriu infectie urinara, de obicei polimicrobiana. Existasi forme
asimptomatice. Tratamentul se bazeaza pe antibio-terapie cu spectru larg sicu difuziune la toate nivelele aparatului
urinar expuse infectiei: vezica, prostata,rinichi. Antibioticele se administreaza obligatoriu dupa
antibiograma.Tratamentul se face n general trei saptamni, se repeta urocultura cu antibiograma sieventual se
reia tratamentul. ntotdeauna trebuiesc nlaturate obstacolele care ntretininfectia.INCONTINENA URINAR, este
una din marele probleme ale asistentei ge-riatrice,alaturi de incontinenta anala, de imobilizare, escare si dementa.
Este foarte frecventntlnita si creste cu naintarea n vrsta. De obicei la bolnavii aflati la domiciliu,incontinenta
urinara se ntlneste n 10 - 15% din cazuri, n timp ce la bolnaviispitalizati se ntlneste n 30 - 40% din cazuri. La
domiciliu este si mai greu de stabilitdeoarece batrnul sau familia, ascund aceasta suferinta din pudoare.
Examenul prostatei la barbat si examenul ginecologic la femei este obligatoriu. Incontinenta deurina poate fi:- de
stress, sau de efort, prin pierderea involuntara, dupa un efort de tuse, rs, stranutetc. Este mai frecventa la femei
si prognosticul este benign.- tranzitorie. Apare ca reactie fie la o afectiune acuta (infectie urmara,
pneumonie,febra, stari confuzionale, accidente vasculare cerebrale), fie la o schimbare psihologica (spitalizare,
pierderea independentei etc). Repausul prelungit la pat ofavorizeaza. Alteori apare datorita faptului ca unii batrni,
nu reusesc sa amnedeclansarea voluntara a mic-tiunii pna ce ajung la toaleta.- incontinenta definitiva, este de
obicei neurogena si rareori cauzata de un adenom de prostata sau de o retentie de urina cu mictiuni prin "prea
plin".


~ 16 ~

Aparatul locomotor
Aparatul locomotor este unul din aparatele cele mai afectate de procesul de imbatrinire,
ceea ce a determinat sa se vorbeasca de o "imba-trinire cu profil artropatic-mezcnchimal",
adica de situatii in care modificarile de senescenta ale aparatului locomotor sint mult mai
accentuate decit aceleasi modificari la celelalte aparate si sisteme.
Involutia fiziologica a tesuturilor de natura conjunctiva din componenta aparatului
locomotor este accentuata prin solicitarile functionale ale acestui aparat.
Procesul de imbatrinire se exprima cel mai bine la doua din componentele aparatului
locomotor: osul si articulatiile.Imbatrinirea osoasa include modificari cantitative, constind
din diminuarea volumului osos si calitative, constind din reducerea tramei proteice asociata
cu carenta fosfocalcica; aceste modificari sint mai accentuate la femei si explica incidenta
mai mare a patologiei osoase si articulare la acestea.
Articulatia sufera si ea un proces de imbatrinire care-i afecteaza toate structurile: lichid si
membrane sinoale, cartilaje articulare, discuri intervertebrale, tendoane.Imbatrinirea
osteo-articulara este accentuata la rstnici si de unele conditii care exista la acestia cu o mai
mare frecventa: malabsorbtie, imobilizare prelungita,tulburari circulatorii,
unele tratamente (ce rticotera-pie, barbiturice). Aceste modificari determina aspecte osteo-
articulare particulare rstnicului, in cadrul involutiei senile normale: tendinta la cifoza
dorsala si hiperlordoza cercala si lombara, hipomobilitate a segmentelor cercal si lombar ale
coloanei vertebrale, hipomobilitatea articulatiei coxofemurale, cracmente la articulatiile
genunchilor, cu limitarea mobilitatii, talalgii, tendinta la picior plat si halux valgus.
Pe acest fond de modificari involutive se grefeaza o patologie de uzura indeosebi, care, desi
frecventa, nu este specifica rstnicului.
De aceea vom prezenta in cadrul acestui modul osteoporoza si fractura proximala a
femurului, tinind seama de frecventa si consecintele acestor entitati prind calitatea etii
rstnicului. Celelalte afectari degenerative ale articulatiilor

artrozele

desi frecvente la rstnic, sint bine tratate in lucrarile de reumatologie si medicina interna
si nu au in general un pronuntat specific geriatrie.



OSTEOPOROZA

Ostteoporoza face parte din afectiunile care ating mai mult subiectii in rsta, la rstele foarte inaintate
devenind regula alaturi de canitie, hipertrofia de prostata (la barbati), prosbiacuzie etc.
Explicatia acestei prezente, aproape "fiziologice" la rstele inaintate consta in actionarea concomitenta
la aceste rste a majoritatii sau a tuturor factorilor etiologici ai osteoporozei.
Contributia factorului "rsta" in determinismul acestei tulburari este majora.
Astfel, se stie ca masa osoasa este determinata genetic si difera in functie de sex, fiind superioara la
barbat cu o treime fata de femei. Schelei ui osos, ca orice tesut u, sufera un proces de imbatrinire;
prin urmare, imbatrinirea se insoteste in mod constant de o reducere progresiva a masei osoase care,
intre anumite limite, poate fi considerata fiziologica

ostaopenia senila sau osteoporoza fiziologica de rsta (senila). insa, in momentul cind apar ca
urmare fracturi sau, mai tardiv, tulburari posturale (deformatii, invaliditati)

acestea nemaipulind fi considerate fiziologice
~ 17 ~


vorbim de osteoporoza-boala.
Masa osoasa creste pina la rsta adulta si apoi ramine la o valoare constanta un numar mai mare de
ani, dupa care, in jurul rstei de 45 de ani la femei si 55 de ani la barbati, incepe sa diminue progresiv,
dar mai accentuat la femei.
Diferentele dintre sexe sint importante si au la baza conditionari hormonale. Situatia este totdeauna
mai critica la femeie, aceasta fiind afectata mai precoce, mai frecvent si mai sever, speranta ei de ata
fiind superioara.
Sporirea longetatii aduce o crestere corespunzatoare a numarului de cazuri de osteoporoza.
Se apreciaza ca masa osoasa atinge la 70 de ani doar 70% dm valoarea sa initiala atit prin deperditie
osoasa (atrofie), cit si prin reducerea capacitatii osteoformatoare.
La rstnici isi dau intilnire si alti factori etiologici; vorbind de diferentele pe sexe am mentionat factorul
hormonal. Unul din cei mai importanti factori hormonali este scaderea nivelului estrogenilor, asa cum
se intimpla la femei postmenopauza; la barbati se adauga diminuarea functiei testiculare cu atit mai
importanta, cu cit se instaleaza mai precoce.
Un alt factor specific rstnicilor este restringerea actitatii fizice, progresiv, in multe cazuri pina la
imobilizare ("sindromul de imobilizare al rstnicului", de cauze variate).
S-a demonstrat ca forta de gratatie si o actitate musculara normala au un rol determinant in
remanierea normala a osului. Din motive multiple rstnicul isi restringe progresiv miscarea,
hipomobilitatea si hi-pokinezia fiind cu atit mai accentuate, cu cit rsta este mai inaintata.
Pe de alta parte, observatii foarte vechi au scos in edenta ca orice imobilizare duce la o pierdere
rapida a substantei osoase, mai cu seama la segmentele imobilizate. Batrinii, mai mult decit subiectii
de alte rste, sint expusi imobilizarii fie prin fracturi, fie, mai ales, ca urmare a unor accidente
vasculare cerebrale soldate cu paraplegii, hemiplegii importante etc.
In sfirsit, rstnicii cumuleaza si alti factori adjuvanti, nutritionali (malabsorbtie, malnutritie cu efecte
carentiale proteinice-calorice, ta-minice), tulburari circulatorii.
De aceea osteoporoza este definita, mai ales ca o reactie a osului la un numar mare de influente
nocive, nefiind generala niciodata de o cauza unica; cel mai adesea, rezulta din efectul aditiv al rstei
inaintate, al reducerii actitatii fizice, al tulburarilor hormonale, la care se pot adauga factori
disnutritionali si circulatori, toate aceste situatii fiind intilnite in aceasta asociere, mai ales la rstnici.
Osteoporoza este, in esenta, o atrofie osoasa caracterizata printr-o afectare egala a celor doua
componente ale osului (substanta organica fundamentala si substanta minerala), atrofie care porneste
de la alterarile fiziologice, adica cele senile, considerate procese normale, pina la forma patologica.
Impresia ca osteoporoza este, in marc masura, o stare mai ales fiziologica, ce isi schimba acest statut
numai in momentul cind genereaza modificari patologice (fracturile), este intarita si de faptul ca
subiectii nu resimt in nici un fel, nu acuza rarefierea substantei osoase; de aceea si diagnosticul, in
afara stadiului fracturilor, nu este usor de pus.
Localizarea fracturilor este conditionata intr-o anumita masura de rsta. Astfel, la femeie intre 50 si 60
de ani, fractura de natura osteo-porotica este mai frecventa la incheietura miinii; in jurul rstei de 70
de ani predomina fractura vertebrelor pentru ca dupa 70 de ani, fractura de col femural sa dena cea
mai frecventa; la barbat aceeasi predominanta, cu o intirziere insa de 1015 ani.
Formele clinice de osteoporoza intilnite la rstnic sint fie forme primitive (osteoporoza postmcnopauza,
osteoporoza presenila, osteoporoza senila), fie forme secundare (osteoporoza de imobilizare).
Osteoporoza se poate intrica in grade variabile cu aspecte de osteomalacie si osteodis-trofie. O alta
clasificare distinge osteoporoze generalizate, difuze (osteoporoza senila), osteoporoze localizate
(trunchi, coloana vertebrala, bazin), formele presenile si postmcnopauza si osteoporoze regionale
(atrofia osoasa dupa imobilizare).
Profilaxie. Tratament. Se poate vorbi de o profilaxie a osteoporozei senile prin identificarea si
eliminarea sau atenuarea factorilor etiologici determinanti si favorizanti. Daca factorul rsta nu poate fi
influentat, se poate actiona asupra celorlalti factori si anume activarea fizica, corectia hormonala, a
tulburarilor de nutritie si a celor circulatorii.
Fata de populatia osteoporotica rstnica, scopul 'erapeutic este de a mentine sau de a deplasa subiectul
~ 18 ~

in afara unui risc de fractura. Potrit acestui principiu, profilaxia si tratamentul osteoporozei se
identifica cu profilaxia fracturilor.
Un alt principiu profilactic, deosebit de important, este conservarea unei actitati fizice, chiar modesta;
aceasta permite sa se limiteze deperditia osoasa prin efectul osteoformator al miscarii.

De altfel, la rstnici, procedeele terapeutice de combatere a osteoporozei sint in prezent de natura
fizicala (fizioterapie, kineziterapie), incluse in cadrul mai larg al reabilitarii (recuperarii).
Practic, tratamentul osteoporozei inseamna tratamentul care se instituie in stadiul fracturilor.
Etarea imobilizarii prelungite dupa o fractura si mobilizarea precoce constituie primul act al acestei
terapii.
Dupa depasirea primelor faze dureroase ale fracturilor, adica intre 10 zile si 3 saptamini, subiectului i
se impune un program de gimnastica special condus, orientat in directia cresterii mobilitatii si a fortei
musculaturii, in special a celei dorsale. Acest program se executa o data sau de doua ori pe zi, in
medie cite 10 minute pe sedinta si trebuie sa cuprinda initial un instructaj, din care sa reiasa ce
miscari trebuie etate si ce miscari sint indicate in actitatea cotidiana ulterioara. Concomitent se
instituie un regim alimentar echilibrat, se combat durerile cu antialgice, indometacinul dovedindu-se
util.
Ideal ar fi sa se obtina o disciplina de postura adaptata fiecarui bolnav, dar experienta a aratat ca
acest lucru este foarte dificil, mai ales la persoanele in rsta, deoarece inseamna abandonarea micilor
lor "placeri si obisnuinte cotidiene" si un control constient al oricaror miscari, de unde necesitatea in
aceste cazuri, si a interventiei unui psihoterapeut. De altfel reabilitarea se prescrie si se executa in
echipa: omnipractician-geriatru, recuperator-kinetoterapeut. Un control riguros cardiovascular este
totdeauna necesar, pentru a corela dozarea intensitatii miscarii si cantitatii de efort cu posibilitatile
aparatului cardiovascular, totdeauna limitate atit fiziologic, cit si ca urmare a imbolnarilor frecvente la
aceasta rsta.
Pe de alta parte, performantele subiectilor in actitatea lor obisnuita sint foarte limitate in aceasta faza,
ca urmare in special a lentorii miscarilor; de aceea, pentru a favoriza mentinerea corecta a corpului,
corsetul moale sintetic s-a dovedit foarte util si poate fi fixat printr-o banda pentru a creste presiunea
intraabdominala.
A doua latura a terapeuticii are drept obiectiv combaterea procesului osteoporotic.
Pornind de la premisa ca osteoporoza este rezultanta dezechilibrului dintre distructia osoasa crescuta
si formarea diminuata a osului, tratamentul trebuie sa aiba drept obiectiv inhibarea distructiei si
favorizarea formarii osului.
Cind osteoporoza este clinic manifesta, adica pragul de fractura este depasit, osul a pierdut, intr-o
proportie de peste 50o/0 substantele sale componente. in aceasta faza inhibitorii distructiei nu mai
sint suficienti; cel mult pot sa prena extinderea osteoporozei, indicatia majora and-o substantele care
stimuleaza formarea, stimulentii osteoblastelor.
Din inhibitorii distructiei osoase estrogenii sint indicati in osteoporoza postmenopauza; tratamentul
substitutiv cu estrogeni ar avea nu numai beneficii antiosteoporotice, ci ar reduce si riscul
cardiovascular si al cancerului genital la femeie, prelungind speranta de ata (Hesch si colab.).

Un alt inhibitor al distractiei osoase este si calciul in doze mari, caci numai dozele mari de calciu
permit pozitivarea bilantului calcic. Tratamentul cu calciu este indicat in special in caz
de regimuri carentate. Terapia calcica are insa si limite; o administrare de calciu pe termen lung poate
expune persoanele rstnicc la procese de calcifiere arteriala sau renala. In principiu, tamina D si meolitii
acti ai acesteia actioneaza de aceeasi maniera. Ei stimuleaza absorbtia intestinala de calciu si fosfati si
asigura un bilant mineral echilibrat si chiar pozitiv pentru o perioada de timp. Teoretic, aceste
preparate sint preferate administrarii unice de calciu, desi in practica rezultatele clinice nu s-au
dovedit mai bune
Mai recent se folosesc alte preparate care inhiba liza osoasa, de tipul calcitoninei. Acest preparat ar fi
indicat mai ales in pierderile rapide de masa osoasa prin imobilizare la pat.
Preparatele care stimuleaza formarea osului sint anabolizantele (an-drogenii modificati), care insa nu
au confirmat sperantele, singurul efect fiind ameliorarea functiei musculare; teoretic, hormonul de
crestere

parathormonul

ar determina cresterea meolismului osos, dar utilizarea in practica este limitata de cantitatile mici
de care se dispune.
~ 19 ~

Singurul care s-a dovedit util in practica, ca stimulent al osteoblaste-lor este fluorura de sodiu; la
aproximativ 2/3 din bolnai tratati cu fluor, nu se mai observa fracturi la interval de aproximativ doi
ani, iar radiologie structura osoasa apare mai intarita, ca o hipertrofie osoasa; uneori apar
inconveniente majore care-i anuleaza avantajele: tolerabili-tatea gastrica dificila la subiectii cu
suferinte digestive (ulcer gastric, gastrite), dureri osteoarticulare si chiar microfracturi localizate la
membrele inferioare si ramurile pubiene.
In concluzie, tratamentul osteoporozei se bazeaza, in primul rind, pe recuperarea actitatii fizice prin
procedeuri degimnastica medicala si exercitii de postura, la care se poate adauga si un tratament
medicamentos indidualizat de la caz la caz si in functie de toleranta: estro-geni, calciu in doze mari,
calcitonina, fluorura de sodiu.
Studii comparative relev anumite particulariti ale mbtrnirii osteo-articulare umane:
osteopenie, modificri degenerative ale discului intervertebral, reducerea capitelului osos.
Reducerea forei musculare, mai evident la brbai, constituie un semn primordial de
mbtrnire i ncepe s se manifeste dup 30 de ani.

Capacitatea de efort muscular necesit o perioad mai lung de adaptare i n timpul efortului
pot surveni cderi.

La vrstnici, electrocardiograma pune n eviden durata crescut a electropotenialului n
unitile neuromotorii.


Aparatul digestiv

Involuia morfo-funcional este evident la diferitele componente ale tractului digestiv. Funcia
secretorie a glandelor salivare diminua, aciditatea gastric se reduce. Absorbia intestinal este
influenat de deficitele secretorii pancreatice i biliare, de alterarea funcional a celulei
intestinului.

Modificrile vasculare mezenterice frecvent ntlnite la vrstnici, precum i elementele de
involuie a multiplelor componente ale procesului de trecere a alimentelor, n cazul nostru a
medicamentelor, transportul transmembran, metabolizarea intracelular i trecerea n circuitul
sangvin, face ca asimilaia s semnificativ. Microbismul intestinal cunoate o exacerbare a florei
de putrefactive.
Refluxul gastro-esofagian si boala de reflux gastro-esofagian
Refluxul gastro-esofagian (RGE) reprezinta fenomenul de pasaj al continutului gastric in esofag,
fenomen fiziologic, care devine patologic cand mecanismele antireflux sunt depasite. Boala de reflux
gastro-esofagian (BRGE) cuprinde totalitatea simptomelor produse de refluxul continutului gastric in
esofag.
La persoanele varstnice apar frecvent tulburari de deglutitie, disfagie si regurgitari . Alteori apar
pirozis, epigastralgii cu iradieri in umarul stang, ceea ce se cheama pseudoangor. Dintre entitatile
clinice mentionam: diverticulii esofagieni, spasmele esofagiene, dar mai ales refluxul gastro esofagian.
Acesta din urma consta in intoarcerea continutului gastric in esofag, din cauza insuficientei functionale
a cardiei. Refluxul gastro-esofagian este un fenomen specific varstnicilor, iar boala se dezvolta mai
ales in caz de aciditate mai sporita in antecedente.
Obezitatea, stenoza pilorica cu dilatatie gastrica consecutiva, sunt cauze favorizante. Consecinta
refluxului este esofagita peptica cu pirozis, regurgitatii acide si varsaturi.
Tratamentul vizeaza indepartarea medicamentelor favorizante (anticolinergice, beta blocante,
morfina, teofilina), indepartarea grasimilor, alcoolului, cafelei, tutunului etc. cimetidina si
metoclopramidul (Reglan, Primperan) au efecte favorabile.
Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) constituie o entitate clinica independenta, cauzata de
~ 20 ~

mecanisme complexe de perturbare a motilitatii tractului digestiv superior cu refluarea continutului
gastric in esofag.

Ischemiile digestive
Din cadrul larg al patologiei digestive, mai proprii virstei a treia sintbolile digestive de natura sculara
ischemica.
Clarificarea mecanismelor fiziopatologice ale acestora este de data mai recenta. Desi ca localizare
apartin aparatului digestiv, natura lor sculara, care presupune afectarea aterosclerotica a arterelor
viscerale abdominale, mecanismul de producere de tip ischemic, embolii, trombo/.e, in-farctizari,
dureri sculare gen claudieatie intermitenta le integreaza mai ales in patologia
cardiosculara, ateroscleroza sistemica cu pondere a grerilor in sfera digesti.
Ele reprezinta polul digestiv al aterosclerozei sistemice, Intregind patologia ischemica, mai de mult si
mai bine cunoscuta: boala cardiaca ischemica, boala cerebro-sculara ischemica, sindroamele de
ischemie periferica (arteritele aterosclerotice ale membrelor inferioare), ischemiile renale.
Oricum, ramine un domeniu de granita apartinind gastroenterologiei. chirurgiei si, prin incidenta
crescuta la virstnici, geriatriei.
Cea mai importanta afectiune apartinind acestui domeniu este infarctul mezenteric.


Infarctul mezenteric
Forma acuta a insuficientei arterei mezenterice, infarctul mezenteric corespunde unei ischemii acute in
teritoriul arterial, ca urmare a unei distructii complete brutale, fie printr-un proces trombotic, fie, mai
ales, printr-o embolie.Infarctul mezenteric' (intestinal-mezenteric, cum mai este denumit) se intilneste
mai ales la subiectii virstnici cu antecedente cardiosculare cunoscute.
Interesul acestei entitati, care este una din cauzele importante ale abdomenului acut la virstnic, consta
in marile dificultati de diagnostic, in severitatea evoluti, greta de un indice mare de letalitate, ca si in
mecanismele fiziopatologice inca incomplet elucidate, ceea ce o mentine in atentia cercetatorilor.
Dificultatile de diagnostic duc de obicei, la o diagnosticare tardi, diagnosticul precoce foarte pretios
pentru prognostic fiind mai mult un deziderat decit o realitate si util atunci cind este pus in primele
48 ore de la debut. Este cu atit mai greu de pus, in cazul subiectilor virstnici, cu cit simptomul
central

durerea

este totdeauna mai atenuat la acestia decit la adulti.
Diagnosticul gresit (este confundat cu peritonita, cu ulcerul gastro-duodenal si cel mai des cu boli
intestinale infectioase

enterita, dizenterie, pentru care multi bolnavi ajung la serviciul de boli infectioase), diagnosticul
tardiv (in stadiul cind ansele au fost compromise, cind a survenit necroza), virsta subiectilor cu
incarcatura morbida, care constituie o conditie agranta, sint problemele deosebite pe care le pune in
practica aceasta drama abdominala.
Accidentul scular abdominal survine totdeauna la subiectii cu incarcatura morbida in sfera
cardiosculara, arterioscleroza, cardiopatii em-boligene.
Un alt caracter consta in faptul ca debutul clinic este precedat, in circa o treime din cazuri, de
episoade de angor intestinal, analog, din punct de vedere fiziopatologic, cu claudicatia intermitenta si
angina pectorala. Substratul angorului intestinal il constituie ocluzia arteriala partiala, datorata
trombozei aterosclerotice, care permite trecerea unui flux sangvin suficient nevoilor meolismului in
~ 21 ~

stare de repaus, dar care nu poate asigura necesitatile unui efort functional intestinal. Ocluzia totala
este determinata de embolie.
Infarctul consta in infiltrarea difuza a tuturor tunicilor intestinului si a mezenterului cu elemente urate
ale singelui. Modificarile aterosclerotice vizibile macroscopic, dar mai ales histologic, ale peretelui
arterei mezenterice au loc de obicei dupa virsta de 60 de ani, ceea ce explica incidenta acestui
accident la persoane virstnice.
Expresia clinica consta in durere, in general atroce, violenta, mai atenuata la persoane de virsta
inaintata, insotita de colaps si contracturi de intensitate moderata, fara unde peristaltice.In 50% din
cazuri, instalarea se face brusc, cu semne de abdomen acut, in care domina durerea (90%), insotita
de semne de fenomene oclu-zive si de colaps, in 20% din cazuri. Alteori (in 40% din cazuri),
instalarea se face progresiv prin dureri adbominale moderate, anorexie, balo-nare, senzatie de
disconfort abdominal; in sfirsit, in unele cazuri, infarctul intestinal este etapa finala evoluti a unor
fenomene de ischemie cronica intestinala care dureaza de eiti ani.
In forma clinica, zisa dureroasa, durerea poate fi declansata de inges-tia de alimente si se poate insoti
de rsaturi, greturi, senzatii de balo-nare.
Exista si forme fruste, asimptomatice.
De cea mai mare importanta pentru viitorul bolnavului este diagnosticul, cu atit mai pretios, cu cit
poate sa fie pus mai precoce. Din nefericire, acest lucru este rareori posibil, de cele mai multe ori
diagnosticul fiind fie gresit, fie tardiv.
Ca o regula generala, in fata unui sindrom dureros la un pacient virst-nic, trebuie sa ne gindim la un
sindrom deinsuficienta a arterei mezenterice superioare, cauza infarctului intestinal-mezenteric. Foarte
important pentru diagnostic sint caracterele durerii. Durerea este violenta, continua si tenace, in
intregul abdomen, predominind uneori in mezogastru, alteori periombilical, in fosele iliace, in flancuri
sau chiar in regiunea lombara, ceea ce ingreuneaza diagnosticul. Are reluari paroxistice, caracter
colica-tiv, este rezistenta la calmante si creeaza bolnavului o stare de agitatie; de regula, nu iradiaza
in afara ariei abdominale.

Intensitatea este uneori sincopala, alteori mai atenuata, mai surda. S-a remarcat ca nu exista
paralelism intre intensitatea durerii si gradul de obstructie a selor.
Importanta pentru diagnostic, mai ales la virstnic, este luarea in seama a durerii de intensitate mica,
care poate fi semnificati atunci cind apare intr-un anumit context, pe un teren favorabil proceselor
ischemice (bolnavi cu arterioscleroza, cardiaci cu tendinta emboligena). Alteori, durerea apare in doi
timpi, faza de acalmie corespunzind disparitiei pentru moment a spasmelor arteriale supraadaugate,
eventualitate clinica ce poate insela, indepartind prezumtia diagnostica initiala.
Starea generala, care poate fi mult timp satisfacatoare, se poate agra brusc, o data cu aparitia
gangrenei intestinale si a peritonitei, care coincid cu instalarea colapsului; bolnavul este in acest stadiu
palid, cu transpiratii generalizate, reci, cu puls slab si rapid, cu hipotensiune arteriala.
Tranzitul intestinal este oprit in 60% dm cazuri, retentia materiilor fecale si de gaze fiind insa tardi si
deci, putin utila diagnosticului.
Se poate intilni diareea sangvinolenta, care poate sa determine confuzii cu o dizenterie sau arterita
dizenteriforma, facind ca bolnavul sa ajunga la servicii de boli contagioase, sau melene, ca urmare a
ecuarii continutului singerind al ansei infarctizate (si acest semn este tardiv si putin util unui diagnostic
precoce).
Varsaturile care insotesc durerea pot fi alimentare, bilioase, sangvi-nolente si, tardiv, fecaloidc,
indicind un prognostic grav.
Aparitia necrozei si peritonitei consecutive adauga loului clinic cresterea temperaturii, alterarea masi a
starii generale.
Examenul fizic al abdomenului, facut cu atentie, poate oferi date pretioase in sprijinul diagnosticului.
Astfel, in primele 612 ore de la debut exista o saracie de semne fizice in contrast cu restul
simptomatologiei, de cele mai multe ori dramatica. Pot fi intilnite o balonare moderata sau pronuntata,
ca si o usoara aparare abdominala.
~ 22 ~

La palparea blinda, dar profunda a abdomenului pot fi constatate mase impastate, imprecis delimitate,
care sint ansele intestinale infarctizate. Zona de impastare, sub forma unui cirnat, mata la percutie
situata in centrul abdomenului meteorizat, este sugesti pentru diagnostic. Adesea, aceste mase
impastate sint marcate de meteorismul si timpanismul abdominal.
Poate fi intilnita, de asemenea, matitate decli, in infarctele intes-tinal-mezenterice, caro se insotesc de
rersat peritoneal. Acest semn are o semnificatie diagnostica pretioasa cind apare in contextul unei
ocluzii intestinale

dureri paroxistice, rsaturi, sistarea tranzitului.
Cu toate aceste semne si simptome, care pot fi sistematizate in: semne functionale de ocluzie+semne
fizice de impastare abdominala rau delimitata-)-semne generale de hemoragie interna si colaps, chiar
cind sint toate prezente, diagnosticul nu este totdeauna cert. Nu exista criterii sigure, patognomonice
de diagnostic.

Diagnosticul diferential trebuie sa excluda; ocluziile intestinale, perforatiile viscerale abdominale,
dramele hemoragice panereatice, peritoni-tele acute, colica nefretica insotita de pareza intestinala
difuza si tulburari de tranzit, disecarea aortei abdominale, tulburarile de tranzit acute de origine
infectioasa; un infarct miocardic cu simptomatologie dureroasa abdominala poate fi exclus de datele
oferite de electrocardiograma.In concluzie, diagnosticul intra vitam este foarte greu, cel precoce
aproape imposibil. Cel mai adesea diagnosticul este gresit, tardiv, pe masa de operatie sau necroptic.
Unele statistici dau proportii foarte reduse de diagnostic pozitiv: intre 5 si 10% din totalitatea cazurilor
de infarct mezenteric.
Pentru a gresi cit mai putin, durerile ondulatorii sub forma de crampe sau colica sa ne faca totdeauna
sa ne gindim si la o ischemie mezente-rica, mai ales claca apar la o persoana virstnica cu patologie
cardiosculara cunoscuta.
Cind durerea este brutala, poate Ii vorba de o embolie; cind se inten silica progresiv, suspectam mai
ales o tromboza.
Ischemia intestinala (mezenterica) cronica
Alte afectari ischemice ale intestinului si colonului sint: ischemia intestinala cronica (angorul
abdominal) si colita ischemica.
Data fiind originea lor aterosclerotica, reprezentind localizarea ate-rosclerozei la scularizatia arteriala
mezenterica, care da din punct de vedere functional o insuficienta circulatorie similara insuficientei
circulatorii periferice a membrelor inferioare, insuficientei circulatorii coronariene sau cerebrale,
afectiunile se ihtilnesc la persoane in virsta totdeauna peste 50 de ani.
Incontinenta anala
Este o infirmitate frecventa, cu repercusiuni grave psiho-sociale, fiind, alaturi de incontinenta de
urina, escarele de decubit si de dementa, una dintre marile probleme ale ingrijirilor si asistentei
varstnicului. Ea consta in pierderea involuntara a materiilor fecale si a gazelor prin orificiul anal. Se
asociaza, de obicei, cu incontinenta de urina si cu deteriorarea psihica avansata. Apare in demente,
accidente vasculare cerebrale, afectiuni ale maduvei, polinevrite, diabet, abcese rectale, hemoroizi,
fisuri anale, cancere recto-sigmoidiene si constipatie cronica. Cea mai importanta incontinenta anala
este cea neurogena, in geriatrie. Aceasta duce la pierderea controlului sfincterian. Tratamentul este
descurajant si se reduce la incercari de reeducare si la ingrijiri generale.
Cancerul gastric
Cancerul gastric afecteaza in principal varstnicii, 80 % din tumori fiind diagnosticate in intervalul
de varsta 60-80 de ani. In ultimele trei decade, distributia cancerului gastric s-a modificat. Daca in
trecut predominau neoplasmele cu localizare antrala, in prezent neoplasmele antrale si cele cu
localizare proximala (in apropierea jonctiunii eso-gastrice) au o incidenta relativ egala. Nu se cunosc
~ 23 ~

cu exactitate cauzele care stau la baza modificarii topografiei CG, insa scaderea incidentei infectiei cu
H. pylori, alaturi de cresterea incidentei bolii de reflux esogastric, par a reprezenta elemente cheie.
Raportul barbati: femei este de 2:1. Neoplasmul gastric face parte din neoplasmele insotite de un
prognostic extrem de rezervat.
Ca si in cazul altor neoplazii, etiologia este necunoscuta.


Aparatul respirator

Reducerea forei de retracie a elasticitii determin modificri ale volumului respirator, ale
capacitii are, ale aerului rezidual. Modificrile vasculare influeneaz capacitatea de difuziune
alveolar.
Bolile sistemului respirator la varstnici
Astmul bronsic
Diagnosticarea este mai dificila la varstnici pentru ca dispneea cu wheezing poate apare si in alte conditii patologice.
Semnele clinice pot lipsii, bolnavii prezentand doar dispnee si tuse accentuata la efort. Se observa de asemenea
tahipnee, folosirea muschilor respiratori accesorii, tahicardie, hipertensiune arteriala, aparitia pulsului paradoxal
indica agravarea bolii si obstructia bronsica importanta cu VEMS sub 1,5 l. In astmul sever frapeaza contrastul dintre
dispneea intensa cu hiperinflatie pulmonara si lipsa ralurilor (obstructia cailor aeriene mici). Rolul alergenilor in
declansarea crizei este mult mai mic decat la tineri, in schimb batranii pot prezenta crize severe de astm dupa
medicamente (ex. aspirina).
Bronsita cronica si emfizemul
Frecventa este atat de mare incat aproape nu se pot descrie particularitati ale bolii datorate varstei. Diagnosticarea
este intarziata deoarece tusea cronica si expectoratia sunt atribuite de regula fumatului, iar dispneea progresiva
caracteristica sindromului obstructiv este considerata eronat ca semn al emfizemului senil. Datorita evolutiei
indelungate, afectiunile sunt de obicei intricate la varstnici, care prezinta frecvent manifestari bronhospastice, mai
ales in timpul episoadelor infectioase intercurente. Semnele clinice apar tarziu, fiind putin specifice si nu coreleaza
nici cu modificarile morfologice, nici cu perturbarea functionala.
Tuberculoza pulmonara
Tabloul clinic este rareori tipic. De regula se prezinta ca o maladie cronica, rau definita sau cu declin progresiv al
starii generale, atribuita in mod eronat fie unei neoplazii nediagnosticate, fie sindromului depresiv de varsta.
~ 24 ~

Revarsatul pleural poate fi tuberculos la orice varsta. Aproximativ din bolnavi nu au febra si sunt asimptomatici, iar
diseminarile miliare trec neobservate. Radiologic imaginea este nespecifica, putandu-se observa: noduli pulmonari
solitari, infiltrate pneumonice nespecifice in lobii inferiori, diseminari miliare si uneori anomalii hematologice.
Neoplasmul bronho-pulmonar
Are latenta clinica mare, in 15-20% din cazuri manifestarea fiind doar alterarea nespecifica a starii generale, atribuita
declinului de varsta. Dintre simptomele caracteristice, tusea si durerea sunt bine tolerate de batrani, deoarece
majoritatea bolnavilor de neoplasm bronsic au bronsita cronica preexistenta si nu observ modificarea caracterului
tusei. Chiar tusea care apare la o persoana indemna, este considerata ca bronsita de varsta. Cresterea pragului de
sensibilitate la durere cu varsta face ca acest simptom sa fie mai putin suparator. Bolnavii se prezinta de regula la
aparitia celui de al treilea simptom: hemoptizia. Frecventa determinarilor pleurale este mai mare ca la tineri. Pleurezia
neoplazica a varstnicului evolueaza cronic, afebril, cateodata cu dureri si totdeauna insotita de dispnee.
Neuromiopatia paraneoplazica este de asemenea mai frecventa, slabirea simetric a musculaturii proximale a
membrelor sugerand existenta unei neoplazii viscerale. Celelalte manifestari extrapulmonare, ca si secretiile ectopice
de substante hormonale sunt si ele mai frecvente la varstnic.


Sistemul imunitar

Sistemul imunitar al vrstnicilor sufer modificri. Insuficiena controlului-imunologic" asupra
acumulrii de celule purttoare de noi antigene, este de unii ca o cauz a procesului de
senescen.


. Organele de sim

Se afirm, i pe bun dreptate, c ochiul poate fi mai btrn sau mai tnr dect vrsta
cronologic".

Tulburrile de acomodare, uscciunea i opacifierea cristalinului, depigmentarea irisului,
diminuarea reflexelor corneene sunt aspect fiziologice ale ochiului vrstnic.
Pleoapele se rideaz i pot avea pete pigmentare, conjunctivele se subiaz i sunt mai friabile.
Crete lcrimarea. Luciul i transparena corneei diminua i ele. Frecvent apare un inel albastru
la marginea corneei, aa-numitul gerontoxon. Cristalinul sufer modificri caracteristice, cu
trecerea anilor tinznd s formeze cataracta.

Odat cu naintarea n vrst se noteaz o diminuare progresiv a acuitii auditive. Involuia
fiziologic este frecvent accentuat de influena nociv a diverilor factori: zgomot, catar
orofarmgian. Este necesar testarea sensibilitii auditive la persoanele vrstnice, care au trit
ntr-un mediu de linite".

~ 25 ~





Imbatranirea pielii

In structura dermei se gasesc doua elemente importante: colagenul si elastina .Colagenul reprezinta
suportul pielii , iar atunci cand se rupe, pielea capata unaspect lasat.

Elastina arata ca si niste bucati de cauciuc intinse in diferite directii. In timp, datorita interactiunii cu
elementele care duc la imbatranirea pielii , elastina isi pierde din elasticitate .

Alte efecte ale imbatranirii pielii sunt:
Oxidarea care poate provoca pete de imbatranire a pielii . Produsele carecontin antioxidanti pot
incetini acest proces .
Foto- imbatranirea Aproape 80% din semnele de imbatranire a pielii sunt provocate de
razele ultraviolete . Cea mai cunoscuta sursa de raze ultravioleteeste soarele.
Razele ultraviolet de ardere (Ultraviolet burning rays - UVB) sunt predominante in zilele insorite.
Razele ultraviolete de imbatranire (Ultraviolet aging rays UVA) cauzeaza daunepielii , chiar daca
soarele nu este vizibil. Produsele care contin filtre solare(SPF) protejeaza impotriva efectelor de foto -
imbatranire a pielii .

Alte cauze pentru care pielea are un aspect imbatranit pot fi: deshidratarea, umiditatea scazuta,
factori ereditari, modul de ingrijire zilnica a pielii si factorii poluanti din mediu.

Factorii care afecteaza pielea :
1. Controlabili
somnul: 7-8 ore/noapte pentru procesul de regenerare
apa: 6-7 pahare/zi, pentru purificare
alimentatia sanatoasa
exercitii fizice : minim 10-15 min/zi pentru imbunatatirea circulatiei, tonifiere
stresul , cafeaua, fumatul , alcoolul, medicamentele
2. Necontrolabili
soarele este 80% vinovat in procesul de imbatranire al pielii
vantul descuameaza pielea
temperatura , umiditatea, poluarea, varsta
Radicalii liberi sunt molecule care intra in celulele sanatoase si le distrug. Se formeaza prin
combinarea oxigenului cu apa, din care rezulta diversi compusi chimici. Radicalii liberi ataca enzimele,
membranele celulare, lipidele, proteinele etc. Impotriva radicalilior liberi au fost create multe
produse cosmetice , complexe de neutralizare a acestora.

Pentru a reusi sa luptam cu factorii de mediu, cu procesul de imbatrinire, cu toti factorii care ne
deterioreza tenul , trebuie sa ne cunoastem tenul .
~ 26 ~


Tulburari de vedere
Astigmatismul aceasta tulburare poate fi corectata cu ajutorul ochelarilor de vedere,
lentilelor de contact sau prin interventie chirurgicala (cu laser sau keratotomie). Majoritatea
pacientilor cu astigmatism nu necesita corectie optica. Deseori, astigmatismul este insotit de
miopie sau hipermetropie.
Diplopia (vederea dubla) exista multe afectiuni care provoaca acest tip de vedere (inclusiv
accidentul vascular cerebral si cataracta, paralizia muschilor oculari, divergenta axei ochilor,
etc.).
Hipermetropie acuitatea vizuala este scazuta sau vederea este incetosata, indiferent de
distanta. Aceasta afectiune este specifica persoanelor de peste 40 de ani si apare in urma pierderii
elasticitatii tesuturilor, diminuand abilitatea de acomodare a ochiului. Este insotita de cefalee.
Ochii sunt rosii, lacrimeaza, apare senzatia de intepatura, vedere incetosata, etc.
Miopia pacientii pot vedea foarte bine obiectele aflate la distante mici, dar vederea la distanta
este neclara. Miopia se masoara in dioptrii negative. Aceasta afectiune poate fi ereditara,
patologica (diabet zaharat, hipertensiune, sindrom Down, Wagner, Turner, etc.) sau poate fi
declansata de influenta mediului (situatii care implica eforturi fizice mari, de exemplu). Tratarea
bolii consta in purtarea ochelarilor sau a lentilelor de contact, dar poate fi recomandata si
interventia chirurgicala.
Prezbiopia se caracterizeaza prin tulburari ale vederii de aproape, din cauza pierderii
flexibilitatii cristalinului. Se manifesta la persoanele de peste 40 de ani. Ameliorarea afectiunii
consta in purtarea de ochelari sau lentile de contact, iar in cazuri de prezbiopie accentuata se
recomanda operatia cu laser.
Share this: