Sunteți pe pagina 1din 23

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

Organizarea şi amenjarea turistică a spaţiului montan românesc

Profesor coordonator:

Nedea Petronela

Realizatori:

Anghelescu Iulia-Maria

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

Cuprins

Introducere

3

CAPITOLUL I

4

CONCEPTE, DEFINIŢII, PRINCIPII DE AMENJARE TURISTICĂ

4

Capitolul II

7

Staţiunile turistice

7

Capitolul III

11

Amenajarea turistică a spaţiului montan

11

Bibliografie……………………………………………………………….23

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

Introducere

Începând cu a doua jumătate a secolului XX, turismul a devenit una dintre cele mai complexe ramuri economice din lume, în derularea lui fiind implicată întreaga societate. Tema “Organizarea si amenajarea spaţiului turistic montan românesc” prezintă o importantă deosebită în contextual actual al modernizării si creşterii tuturor standardelor de calitate. Este foarte important să luăm la cunoţinţă asupra legilor şi standardelor ce trebuie respectate în cadrul unei amenajări turistice. Zona montana a României constituie un teritoriu de interes naţional special economic, social şi de mediu natural si trebuie sa cunoştem etapele şi modul de amenajare turistică montană. Ca efect al evoluţiei generale a omenirii, fenomenul turistic a intrat într-o fază accelerată de creştere. În funcţie de natura spaţiului geografic, factorii angajaţi în amenajarea teritorială manifestă interes pentru dezvoltarea zonelor turistice prin aplicarea unor principii care încearcă să satisfacă atât solicitările turiştilor cât şi protecţia mediului înconjurător. Amenjarea turistică reprezintă astfel un proces continuu de proiectare a noilor dotări turistice, de recondiţionare a celor deja existente, de redimensionare a acestora în funcţie de oscilaţiile cererii şi ofertei turistice, de rentabilizare a activităţii turistice. Amenajarea turistică a unui teritoriu este o acţiune interdisciplinara - la care contribute economia si organizareaturismului, ecologia, geografia, arhitectura, stiintele naturii, geologia, sociologia, psihologia s.a. - care pomeste de la studiile de detaliu si se incheie cu retroacţiunea exploatarii turistice. Modelarea diferitelor aspecte ale turismului ţine deama de complexitatea fenomenului, precum si de numerosii factori, subiectivi si obiectivi, stimulatori sau restrictivi, dificil de estimat sau de cuantificat. De aceea, uneori se simte nevoia unor aproximaţii destul de largi, iar alteori se impune acceptarea unor valori medii, care insa pot avea o mare influenta asupra concordanţei dintre model si realitate. În amenajarea turistică sunt absolut necesare studiile privind evoluţiafenomenului în perspectivă, deoarece introducerea în modelele de decizie a parametrilor viitorului zonei permite verificarea şi eventual reoriantarea acestora pe parcursul procesului de modelare. Exploatarea în scop turictic a zonelor montane reprezinta punctul de interes pentru acest studiu. În analiza de detaliu am punctat o serie de parametrii printre care numărul pârtiilor de schi, lungimea pîrtiilor de schi, transportul turişilor către pârtiile de schi prin intermediul instalaţiilor de transport pe cablu, precum si alte echipamente auxiliare.toate acestea în condiţiile unui optim în amenajare şi utilizare, pot duce la dezvoltarea turismului montan românesc şi alinierea la standardele de caliatate perceptibile în majoritatea statelor europene. De altfel. Subliniem şi importanţa pe care autorităţile o acordă dezvoltării acestui segment turistic prin lansarea unu program naţional de amenajare turistică a zonei montane-„Superski în Carpaţi”- program care urmăreşte identificarea şi atragerea în circuitul turistic a zonelor care permit practicarea sporturilor de iarna la nivelul stndardelor internaţionale, şi susţinerea acestor zone printr-un parteneriatîntre administraţia publică centrală, locală şi sectorul privat. Principala modalitate de aducere în stare operaţionalăa ideilor, privind sistematizarea teritoriului şi a localităţilor din zonele cu caracter turistic, este găsirea unor criterii de delimitare a zonelor turistice, ierarhizarea lor şi stabilirea priorităţilor de dezvoltare.

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

CAPITOLUL I CONCEPTE, DEFINIŢII, PRINCIPII DE AMENJARE TURISTICĂ

De-a lungul anilor, în literatura de specialitate, s-au conturat mai multe puncte de vedere cu privire la amenajarea teritoriului. Noţiunea de spaţiu amenjat a apărut şi s-a dezvoltat în legătura cu spaţiul construit, în particular cu cel urban. Ulterior ea a migrat spre zone dapărtate de urbanism,în domeniul amplasării diferitelor obiective economico-sociale. Astăzi spaţiul amenajat este abordat prin prisma complexităţii conţinutului său; astfel, el înglobează o paletă largă de fenomene cu caracter spţial cum sunt: localităţi, zone interurbane polifuncţionale, populaţii şi relaţii umane. Totodată el presupune şi un asneamblu de relaţii de intercondiţionare cu mediul. Amenjarea teritoriului are drept fundament necesitatea adaptării teritoriului la problemele ridicate de dezvolatarea economnico-socială şi se constituie dintr-un „ inventar de tehnici pentru localizarea activităţilor şi pentru reglementarea utilizării spaţiului”. Actuala dezvoltare economică şi socială pune cu tot mai multă acuitate necesitatea unei politici de amenajare a teritoriului care să ia în calcul şi informaţiile asupra spaţiului regional şi cele de comportament al firmelor”. La conturarea amenajşrii turistice contribuie atât propriile structuri-poziţa în teritoriu , cât şi

elementele definitorii ale cererii turistice din zonele emintente: populaţia, venituri, structuri socio- economice. Combinarea informaţiilor referitoare la cele doua grupe de componente conduce la desprinderea următoarelor elemente definitorii pentru conceptul de amenajare turistică:

- amenajarea turistică, parte a sistematizării, se integrează în ansamblul sistemic al turismului românesc, înglobând o serie de subsisteme( de exemplu: subzone, localităţi, obiective şi puncte turistice etc.).

- în vederea creşterii eficienţei economice şi sociale a investiţiilor, între subsistemele aceluiaşi sistem sau între diferitesisteme se stabilesc legături funcţionale ce pot lua forma cooperării.

- Structura zonelor turistice trebuie concepută ca un sistem transformabil, polifuncţional, care să permită dezvoltări continue şi adaptări.

- Prin dotări şi echipamente corespunzătoare, prin repartiţia funcţională oprimă a acestora în teritoriu, se asigură protecţia şi conservarea calităţii mediului înconjurător.

- Amplasarea în teritoriu a dotărilor se realizează prin menşinerea unor proporţii, astfel încât acestea să nu producă degradarea perimetrelor cu resurse turistice valoroase.

- Evitarea amplasării unor obiective economice în apropierea arealelor turistice, obiective ce pot stânjeni derularea activităşii turistice. În scopul optimizării funcţionalităţii sistemului amenajabil, este necesară cunoaşterea şi descrierea comportamentului componentelor şi interacţiunii dintre acestea, deoarece orice mutaţie intervenită poate modifica echilibrul sistemului. Pentru acesta se stabilesc formele eventualelor mutaţii, amplitudinea lor, corelaţiile dintre ele şi dacă pot sau nu fi controlabile:

- organizarea zonelor turistice şi a subunităţilor taxonomice într-o viziune sistemică, în care elementele componente ale sistemului se integrează în ansamblul reţelei şi a sistemelor sau subsistemelor localităţii.

- Permanentizarea cooperării între componentele sistemului turism şi celelalte localităţi, pentru construirea în comun a unor obiective economice, social-culturale, lucrări tehnico- edilitare, în scopul asiguraării unei eficienţe şi sociale ridicate a investiţiilor;

- Menţinerea condţiilor de valorificare eficientă a zonelor cu potenţial turistic ridicat, prin evitarea amplasării şi dezvoltării în zonele respective sau în apropierea acestora a unor

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 obiective care pot conduce la degradarea calităţii mediului şi la perturbarea activităţii de turism;

- Asigurarea unor proporţii juste, corespunzătoare resurselor turistice în dezvoltarea amenajărilor turistice

- Păstrarea, conservarea şiîmbunătăţirea condiţiilor şi calităţii mediului înconjurător prin amenajări şi dotări corespunzătoare. În funcţie de trăsăturile caracteristice ale unei zone, precum şi de corelaţiile posibile între acestea, pot fi stabilite urmăroarele tipologii de amenajare turistică:

- Amenjarea bazată pe unicitatea prestaţiei, determinată de regulă de caracterul limitat al resurselor turistice;

- Localizarea la „sursă”, în care amenajrea se realizează în ambientul unor resurse naturale sau antropice, respectiv la locul „materiei prime”;

- Amenajarea complexă, cu o infrastructură dezvoltată şi o diversitate de unităţi turistice, dar îndepărtată de piaţa cumpărătorului;

- Amenajarea turistică polivalentă, cu o largă paletă de servicii oferite turiştilor şi care se adreseazăunei diversităţi a segmentelor cererii;

- Amenajarea suprastructurată, specifică zonelor ce au atins un punct mai înalt în dezvoltarea economică, turismul integrându-se în aşa-numita „expansiune a terţiarului”.

La elaborarea unei strategii de amenajare se au ân vedere mai mulţi factori între care: resursele turistice naturale şi antropice, gradul lor de valorificare; resursele materiale, umane şi financiare; obiectivele politice şi economice pe termen scurt, mediu, şi lung; realizarea în ce priveşte structurile de primire, circulaţia turistică şi recultatele economico-sociale. Ţinând seama de aceşti factori, obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică sunt următoarele: valorificarea superioara a potenţialului turistic; diminuarea sezonalităţii; lărgirea ariei geografice de provenienţă a turiştilor străini; sporirea economice şi sociale a activităţii de turism; dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile şi pretabile în teritoriul amenajat; păstrarea şi conservarea mediului înconjurător şi a obiectivelor tuirstice. În elborarea şi aplicarea strategiilor de amanejare turistică s-au conturat mai multe principii:

- Principiul integrării armonioase a condiţiilor naturale cu suprafeţele construite, cu structura edilitară şi baza materială turistică. Conform acestui princiupiu de impune necesitatea armonizării contrucţiilor turistice cu elementele arhitecturii locale, integrate în mediul geografic.

- Principiul structurilor evolutive potrivit căruia structura unei zone turistice este necesar să reprezinte un sistem multifuncţional şi transformabil care să permită dezvoltări continue şi adaptări în funcţie de cerinţele clientelei turistice;

- Principiul realizării serviciilor turistice de bază şi a celor suplimentare care pun accentul pe elementul recreativ, dinamic al unei zone, subzone, centru sau punct turistic, pe diversificare.

- Principiul reţelelor independente între construcţiile şi activităţile turistice şi populaţia autohtonă, cu activităţile ei social-economice;

- Principiul functionalităţii optime a întregului sistem turistic; orice dereglare în funcţionarea uneia dintre componente antrenează efecte în lanţ, cu consecinţe necontrolabile asupra teritoriului si asupra activităţii turistice în general.

- Principiul rentabilităţii directe sau indirecte, sau, cu alte cuvinte, orice amenajare turistică a teritoriului care nu generează efecte economice şi sociale favorabile, substanţiale chiar, nu se justifică, teoretic şi practic, ca soluţie de dezvoltare în profil teritorial. În funcţie de obiectivele şi principiile de amenajare şi luând în calcul factorul timp, strategiile de amenajare pot fi: pe tremen scurt (1-2 ani), pe termen mediu ( 3-5 ani), si pe termen lung (6-10 ani).

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

Într-o altă viziune, strategiile de amenajare turistică se diferenţiază în:

a) Strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive, ce presupune permanentă adaptare la cerinţele turiştilor, zona turistică fiind special amenajată polifuncţional.

b) Strategia de diferenţiere, cu accent pe originalitatea în construcţiile turistice şi în produsele şi serviciile oferite.

c) Strategia de diversificare, cu accent pe amplificarea dotărilor şi echipărilor legate de serviciile suplimentare, în special.

Actuala dezvoltare economică şi socială pune cu tot mai multă acuitate necesitatea unei politici de manejare a teritoriului care să ia în calcul ţ informaţiile asupra spaţiului regional şi cele de comportament al firmelor” În funcţie de dimensiunile şi răspândirea în teritoriu a resurselor localizările turistice pot fi :

- univoce, atunci când implantătile sunt legate de existenţa unui singur obiectiv sau element de atracţie turistică având valoare deosebită,ce poalrizează cererea. De regulă amenajările sunt sumare, relativ izolate în corelţie strânsă cu indicele de atractivitateal obiectviului în cauză.

- Plurivoce, atunci când localizarea se integreaza într-un ansamblu de condiţii care oferă o anumită specificitate{ arie geografică având un anume caracter: zonă cu monumente de artă; zonă cu izvoare minerale sau ape termale;ţărm cu nisip; munte cu zăpadă}. În aceste cazuri, dotările sunt mai complexe, luând forma unor centre turistice sau staţiuni.

- Echivoce, specifice zonelor turistice relativ omogene cu o arie mai largă de întindere, în forme simple şi complze şi pot fi loclizate oriunde, urmărindu-se doar o relaţie sumară între elementele ofertei resurse şi echipamente.hh

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

Capitolul II Staţiunile turistice

Unitatea de bază în activitatea de turism este staţiunea turistică.

Staţiune - localitate care reprezintă, prin aşezarea şi amenajările sale, un interes turistic deosebit. Staţiune turistică – localitate care prezintă un ansamblu de elemente de atracţie şi care este dotate cu mijloace de cazare şi de primire pentru turişti. Staţiune pentru sporturi de iarnă – localitate montanâ dotată cu echipament hotelier şi sportiv în vederea practicării sporturilor de iarnă. Satele care au zăpadă dar nu dispun de amenajări, nu pot fi numite staţiuni de sporturi de iarnă, ci „ centre de schi si turism de iarnă”. Staţiuni omologate – o comună,o parte din aceasta sau un grup de comune care datorită unui ansamblu de curiozităţi, naturale sau artificiale, condiţiilor climaterice etc, au facut obiectul omologării oficiale. Acestă omologare are scopul de a favoriza frecventarea spaţiului si dezvoltarea sa prin lucrări de asanare sau înfrumuseţare, lucrări facilitate eventul de perceprea unei „taxe de

sejur”.

La noi în ţară proiectul Legea turismului precizează că „ Staţiunea turistică este o localitate în care turismul reprezintă ramura preponderentă ca volum de activitate economică şi grad de concentrare a populaţiei active.”

I. Funcţia turistică:

Clasificarea staţiunilor

- staţiuni turistice balneoclimaterice;

- staţiuni turistice climaterice;

- staţiuni turistice de odihnă şi recreere;

II. Aşezarea geografică:

- staţiuni de litoral;

- staţiuni de câmpie

- staţiuni de deal şi podiş;

- staţiuni de munte;

III.Mărime:

- staţiuni de litoral:

- mici(<10 000 de locuri de cazare)

- medii(10 000-15 000)

- mari(15 000-20 000)

- foarte mari(>20 000)

- staţiuni de munte şi balneoclimaterice:

- mici(<500 de locuri de cazare)

- medii(500-1500)

- mari(1500-3500)

- foarte mari(>3500)

IV. Valoare:

- staţiuni de interes general;

- staţiuni de interes local;

V. Locul unde s-a dezvoltat aşezarea:

- în vatra unei aşezări

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

- în afara vetrei localităţii

VI. Caracterul activităţii turistice :

- permanente;

- sezoniere ;

VII. Calitatea peisajului şi a mediului ambiental:

- foarte ridicată;

- ridicată;

- medie;

- limitată;

VIII. Indicele de atractivitate al staţiunilor şi localităţilor balnneare:

- de interes general;

- de interes local;

- localităţi cu amenajări balneare;

- surse izolate;

IX. Importanţă, nivel de organizare şi dotare:

- de importanţă naţională;

- de importanţă zonală;

- de importanţă locală;

Norme pentru acordarea statutului de zonă, staţiune şi localitate turistică

În scopul elaborării politicii naţionale privind orientarea şi dezvoltarea zonelor staţiunilor turistice se impune analizarea şi departajarea lor pe baza unor criterii specifice, care să ţină seamade caracteristicile şi calităţile fiecărei zone sau staţiuni în parte. Definiţiile cuprinse in Legea Turismului sunt deja adoptate de majoritatea agenţilor economici, asociaţiilor, federaţiilor din turism şi de ministerele interesate. Patrimoniu turistic: resursele turistice naturale şi culturale, recunoscute ca atare şi structurile realizate în scopul valorificării lor turistice. Resurse turistice naturale: componente ale mediului care prin natură, calitatea şi specificul lor sunt recunoscute, înscrise şi valorificate prin turism. Zona turistică: teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice de valoare recunoscută şi care poate fi delimitat distinct ca ofertă, organizare şi protecţie turistică. Staţiune turistică: localitate dotată cu resurse turistice naturale şi structurile necesare pentru asigurarea şi dezvoltarea preponderentă a funcţiilor turistice specifice. De asemenea, poate avea statut de staţiune turistică partea din localitate în care funcţia turistică este preponderentă. Localitatea turistică: aşezare urbană sau rurală cu funcţii turistice dezvoltate pe baza resurselor turistice de care dispune. Punct turistic: obiectiv turistic cu caracteristici particulare care îi oferă o atractivitate turistică. Staţiunea de sporturi de iarnă se defineşte conform normelor O.M.T. ca o „ localiatate montană dotată cu echipamente ( structuri) hoteliere şi sportive în vederea practicării sporturilor de iarnă.

Staţiunile turistice din România au fost grupate ân 3 mari categorii aparţinând segmentelor de turism pe care le reprezintă:

- de litoral;

- balneare;

- montane.

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 Zonele turistice constituie priorităţi în strategia şi planurile de dezvoltare ale turismului, iar întreprinzătorii în materie turistică sunt spirjiniţi şi încurajaţi. Zona turistică poate fi instituită dacă este necesar a se contura o arie care cuprinde o ofertă turistică complexă sau specializată pe obiective prioritare aflate în jurul ei. Oferta turistică complexă poate fi formată din peisaj de mare atractivitate, concentrare de pensiuni agroturistice, domenii schiabile de calitate, parcuri naţionale, păduri deosebit, peşteri amenajate, cascade etc. Oferta turistică specializată poate fi formată din:

zonă montană de foarte mai atracţie, complex de peşteri şi grote, defilee adânci, deltă, complexe culturale şi monumentale etc. Criteriile stabilite pentru omologarea unei localităţi ca staţiune turistică au în vedere lucrările OMS şi OMT în acest domeniu. Condiţiile minimale obligatorii:

existenţa substanţelor minerale balneare si/sau a factorilor naturali de mediu;existenţa unor structuri de primire adecvate care au avizul de specialitate al Ministerului Turismului;valorificarea patrimoniului turistic natural şi construit al localităţii; existenţa unui cadru natural ambiental de cartă valoare din punct de vedere al calităţii mediului; existenţa amenajărilor pentru agrement şi a serviciilor complementare de tip urban. Localitatea care corespunde criteriilor va reprezenta prin construcţiile si amenajările sale numai activitatea de turism, cu excepţia că pot exista activiăţi conexe sau complementare. Dezvoltare staţiunii trebuie să se facă în afara ariei rubane a localităţii dacă acesta există, fară interferenţe cu zona locuită astfel încât să se asigure pentru stţiune condiţiile de protecţie de mediu.

Condiţiile suplimentare obligatorii pentru staţiunile de interes naţional sunt: substanţele minerale şi/sau factorii naturali trebuie să fie omoligaţi; structurile de rpimire să cuprindă obligatoriu cel puţin un hotel cu restaurant şi structură de tratament, iar hotelul să aibe minim 3 stele sau să existe cel puţin 40 de locuri la vile de 3 stele sau mai mult; staţiunea mai trbuie să dispunăde :cinema ş/sau salăde conferinţe, terenuri de sport, piscină, gradină publică; accesibilitatea să fi asigurată prin cel puţin 2 mijloace de transport.

Criterii pentru clasificarea staţiunilor turistice 1.După importanţa în economia naţională

A) staţiuni turistice de interes naţional;

B) staţiuni turistice de interes local;

C) localităţi turistice.

2. După funcţia turistică

A) litoral;

B) balnear;

C) montan:

3. După factorii naturali de care dispune

A) staţiuni de turism balneare termale cu ape minerale cu temperaturi de peste 25°C

B) staţiuni de turism balenar cu ape termale cu temparaturi sub 25 °C.

C) staţiuni de turism balenar marine

D) staţiuni de turism balnear cu nămol terapeutic

E) staţiuni pentru tratament cardiovasculare

F) staţiuni de cruţare G)staţiuni turistice pentru sporturi de iarnăşi odihnă.

4. După aşezarea geografică

A) staţiuni de litoral

B) staţiuni montane

C) staţiuni premontane şi din zone colinare

D) staţiuni de şes şi podiş

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

5. după sezonalitate

A) permanente- când majoritatea locurilor sunt utilizate tot anul

B) permanente- cu ofertă redusă, în care majoritatea structurilor de primire sunt inchise iarna

C) sezoniere- unde se înregistrează perioade când staţiunea este complet închisă.

Prezentele nrome pentru acordarea statutului de zonă, staţiune sau localitate turistică au fost emise de Ministerul Turismului în concordanţa şi pa baza Legii turismului. Orice modificare a lor poate fi făcută , resprectarea legii, numai de către Ministreul Turismului.

Modele de amenajări turistice

În teoria şi practica amenajării turistice, un câmp larg de afirmare a cunoscut şi cunoaşte tendinţa de a prezenta, pentru fiecare unitate, o varietate de soluţii şi modele particularizate, în raport cu condiţiile naturale existente. Dimensionarea noilor staţiuni are ca punct de pornire suprafaţa posibilă de amenajare şi normele convenţionale existente pe plan intern şi internaţional. Alegerea terenului trebuie să ţină seama, în cel mai înalt grad de configuraţia terenului şi de elementul dominant de atracţie turistică. Se disting, astfel, următoarele categorii:

modelul urbanizării sau micro-urbanizării, când dotările unei staţiuni sunt amplasate în apropierea unui centru locuit;

modelul dotărilor izolate, cu construcţii exclusiv turistice.

În atingerea obiectivelor generale-valorificarea oprimă a resurselor naturale, economice şi umane; organizarea spaţiului; creşterea nivelului de trai; dirijarea investiţiilor-implică urmărirea repartizării raţionale a dotărilot, zonificare funcţională a teritoriului, organizarea reţelei de aşezări, echparea tehincă, ca şi protecţia şi conservarea mediului. Analiza diagnostic este o premisă a amenajării turistice şi evidenţiază factorii favorizanţi pentru turism într-o zonă precum şi pe cei restrictive, indicând masurile necesare pentru asigurarea optimului în dezvoltare. S-au conturat câteva elemente ce trebuie luate în considerare în cadrul analizei-diagnostic pentru amenajarea turistică a teritoriului:

aşezare geografică, căi de acces, mijloace de transport, legături cu alte subsisteme;

condiţii de relief, râuri, lacuri, monumente ale naturii, rezervaţii şi parcuri naţionale;

condiţii meteorologice, climate şi sezonalitate, precipitaţii, vânturi, puterea aerului, frecvenţa zilelor însorite, durate şi grosimea stratului de zăpadă;

frumuseţea peisajului natural;

valoarea terapeutică a unor elemente naturale;

condiţii demografice;

condiţii social-economice şi influenţa lor asupra activităţii de turism;

condiţii politice;

calitatea şi protecţia mediului.

“Materia primă” abordată în acţiunea de amenajare turistică este formată din resursele turistice, iar aceste sunt evaluate,calitativ şi cantitativ, ierarhizateşi comparate cu resurse similare din alte zone.

`

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

Capitolul III Amenajarea turistică a spaţiului montan

La elaborarea unei strategii de amenajare şi dezvoltare tuirstică trebuie să se ţină seama în

primul rând de realităţile teriotriale ale ţării şi zonelor şi de determinările calitative si cantitative ale acestora. Se cunosc trei tipuri principale de localizare a staţiunilor montane:

a) localizarea periferică, respective la periferia oraşelor, în apropiere de masivele montane;

b) localizarea liniară, care urmează culoarele naturale de penetraţie în munte, creându-se staţiuni montane cu axe rutiere;

c) localizarea terminală, care se dezvoltă în zonele alpine.

Concepţia franceză de amenajare turistica alpină se remarca prin implantarea şi dezvoltarea unei serii de staţiuni noi, create ,,ex nihilo" peste limita locuinţelor permanente, în locuri alese pentru posibilităţile de practicare a sporturilor de iarnăa, adică rareori sub 1800 m altitudine. Epoca

statiunţior noi a aparut înainte de al doilea război mondial: Alpes d'Huez (1934) a fost punctul de plecare. A urmat Courchevel (1949), ca model al celei de a doua generaţii. A treia generaţie, aceea a staţiunilor integrate, începe cu La Plagne (1963). Odată cu crearea Comisiei interministeriale de amenajare turistică montană şi cu adoptarea ,,planului zăpezii", strategia amenajării muntelui a trecut sub îndrumarea statului. Mult timp s-a reproşat acestei politici de amenajare a teritoriului că este o forma moderna de colonizare a spaţiului montan cu elemente ale civilizaţiei urbane. Principalele trasaturi ale acestei politici sunt urmatoarele:

- activitate brutal grefata pe un mediu uman nepregatit si dezvoltată ca un soi de monocultura speculativă;

- capitalul provine, în mare parte, de la marea finanţă pariziană, deci, exterior regiunii;

- aparatul legislativ de constrangere adecvat permite societăţilor promotoare să achiziţioneze uşor domeniul funciar indispensabil creării staţiunilor;

- instalaţiile sunt destinate satisfacerii în principal a unei clientele de lux extraregionale sau

Internaţionale (cea care este cea mai sensibila la ,,modă") şi se opun tendinţei de democratizare a turismului;

- populaţia indigenă, deseori deposedata de pământ, contra voinţei ei, este mai puţin asociată

beneficiilor acestei acţiuni, mai curând redusă la funcţii subalteme şi temporare (în cazul in care nu

urmează calea exodului rural);

- existenţa unor forme multiple de agresiune declanşate contra naturii alpine, comise de către oameni

ignoranţi în problemele mediului montan, conduce deseori la catastrofe, cum sunt avalansele. Lipsa posibilităţii de funcţionare a acestor staţiuni în dublu sezon, datorită altitudinii prea mari, pentru turismul de vară, rezultatele financiare, vin să confirme rentabilitatea aleatorie a acestor investiţii şi să arunce o umbră asupra ,,aurului alb" al noilor statiuni. Ulterior, refuzul de a susţine proiectui de amenajare a altor staţiuni de acest fel, marcheaza o cotitura în politica de amenajare a Alpilor francezi, care dă prioritate dezvoltării staţiunilor la altitudini montane medii. Deci, principiul implantării şi dezvoltării unei serii de staţiuni noi, moderne , a dominat concepţia franceză despre amenajarea şi organizarea turistică a spţiilor montane. Aceste staţiuni”ex nihilo” sunt plasate deasupra limitei superioare a localităţilor permanente, în locuri alese pentru posibilitatea de practicare a sporturiloe de iarnă, cu zăpadă durabilă. Ele de dezvoltă într-o manieră autonomă, iar rentabilitatea lor este aleatoare datorită lipsei posibilităţii de funcţionare in dublu sezon.

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 Calificate drept „uzine de schi” ce distrug adesea mediul montan de dragul profitului şi al clientelei, aceste staţiuni formaeză un tot mononuclear şi unipolar, închis într-un mediu montan. Extensia ulterioara a spaţiului turistic , ca urmare a creşterii clientelei, a dat naştere unor nucle satelit- replici teduse la scară ale staţiunii mamă integrate fie în amonte, fie în aval. Concepţia austriacă de amenajare turistică montană se bazează pe principii diferite de cele ale Franţei. Alături de considerentele economice, care nu pot fi neglijate, partea preocupărilor ,,umane" este mult mai importantă. Omul, locuitor al muntelui, este in centrul doctrinei de amenajare.Astfel, nu o staţiune nouă, ci un turism esenţial ,,sătesc" s-a dezvoltat, plecând de la nodurile vechi populate. lată cateva caracteristici ale acestei politici:

- turismul se integrează în armonie cu economia tradiţionala pe care statul o protejează;

- echipamentele se multiplică datorită iniţiativelor publice sau private, dar rămân sub controlul

colectivităţii locale;

- turismul face să beneficieze de veniturile sale (în particular, graţie mijioacelor de cazare originale şi diversificate) marea majoritate a populaţiei locale;

- turismul are în vedere păstrarea nealterata a mediului natural şi cultural. Pentru Austria, noţiunea ,,sporturi de iama", în afară de schi, mai cuprinde: toboganul, bobsleight-ul, schibob-ul, patinajul (pe unul din cele 36 patinoare artificiale) şi pe majoritatea lacurilor austriece înghetate, jocuri de iarnă tipice s.a. Hotelaria austriacă şi-a îmbunatatit considerabil, în ultimii ani, condiţiile şi calitatea

serviciilor, în aşa fel încât să se compare în acest sens cu vecina sa, Elveţia. Tinând pasul cu creşterea cererii, capacitatea hotelieră a ţării a crescut considerabil, în prezent ţara oferind 1 milion de paturi în sezonul de iarnă şi 1,3 milioane vară. Ocuparea medie, în orice mijioc de cazare, se preciază în diferitele medii oficiale, ca fiind pe ţara între 20 şi 30%. Aceasta nu a împiedicat, însă, pe investitorii austrieci, ca pentru anii 1994 şi 1995 să realizeze o creştere a capacităţilor cu 2-4000 paturi la hotelurile de 4 stele. În concepţia austriacă s-au construit,deci, pe seama unor vechi sate agropastorale de munte, care au fost doatae cu echipament adecvat sporturilor de iarnă. Staţiunile sat-polivalente conservă structura iniţială a aşezărilor , iar pistele deschi pornesc direct de la periferia satului. Ele constituie o generaţie mai ecologică,care creează şi păstrează un echilibru între specializarea turistică şi alte activităţi. Acest tip de spaţiu turistic este un spaţiu bipolar şi polivalent unde turismul are în vedere păstrarea cat mai nealterată a mediului natural şi cultural Conceptul de spaţiu amenajat cinţine aşadar ideea de adaptare reciprocă într teritoriu ş nevoile rezultate din activităţile economico-sociale desfaşurate în limitele teritoriului respectiv În Elveţia peisajul alpin oferă, prin altitudini şi forme specifice, un mare potenţial de atractivitate turistică. Datorită altitudinilor mari, sectoarele montane înalte prezintă zăpezi permantente, ceea ce facvorizeazădezvoltarea schiului şi vara. Pe de altă parte, numerose văi glaciare in formă de „U”, dintre care unele foarte largi au favorizat penetrarea în anumite masive permiţând amenajarea turistică a spaţiului montan. În Italia turismul montan s-a dezvoltat mai târziu ş nu conaşte acceiaşi amploare ca în Franţa. Un punct forte în amenajarea acestui spaţiu îl constituie accesibilitatea ( numeroase căi rutiere care fac legătura, peste Alpi, cu ţătile vecine. În Cehia şi Slovacia, care dispun de condiţii de relief şi climatica asemănătoare ţării noastre, a fost elaborat un proiect de clasificare a bazelor montane de schi :

I. Baze de schi de importanţă internaţională;

II. Baze de schi de importanţă naşională;

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

III. Baze de schi de importanţă zonală şi locală.

Capacitatea de cazare a acestor baze este corelată cu suprafaţta domeniului schiabil şi cu numărul vizitatorilor în tranzit. Limita inferioară a numărului de paturi pentru o stşiune de categoria I este de 2000 de paturi, cel optim 6000, iar cel maxim 10 000. Raportul optim între numărul turiştilor cazaţi în staţiune şcei care vin în tranzit, în 24 de ore, este de 70 la 30. La bazele de categoria I şi II se recomandă să se construiască cel putin un mijloc de urcare care să permită transportul spre cote înalte. Aceasta prelungirea sezonului alb, exercitând şi o influenţă economică benefică asupra indicatorilor economici ai bazei. Acoperirea artificială cu zăpadă, cu ajutorul maşinilor de zăpadă devine obligatorie ptnru bazele de schi şi deci practicarea schiului şi atunci când zăpada naturală este insuicientă. Alături de traseele montane de schi , în bazele montane se construiesc şi alte obiective pentru sport şi odihnă, cum ar fi: traseele pentru săniuţe, compexe de sănătate pentru schi, patinoare naturale etc. În Suedia, concepţia generală de dezvoltare a sporturilor de iarnă urmăreşte diversificarea agrementului şo oferirea de facilităţi şi vacanţt combinate. În Suedia este frecventă acordarea de legitimaţii contra unei sume dă dreptul la vizionări fără plată: acces gratuit în muzeele din capitală. Legitimaţia Stockholm se oferă din 1994 în patru variante la preţ de 50 de Coroane Suedeze. Legitimaţia Malmo se oferă pe trei zile şi costă 30 de coroane. In Bulgaria primează conceia potrivit căreia au fost valorificate trei staţiuni de valoare europeană: Boroveţ, Pamporovo, Vitosa- lansate puternic în turismul internaţional. Echiparea acestora s-a făcut la nivelul staţiunii similare din Alpi în colaborare cu firme franceze, austriece de profil. Pentru creşterea notorietăţii staţiunilor bulgare de sporturi de iarnă acestea s-au oferit să găzduiască etape şi concursuri de schi din Cupa Europei şi Cupa Mondială, ca şi Unviersariada alba.

Politici internaţionale în domeniul amenajării şi echipării turistice a muntelui.

Din analiza experienţei internaţionale în domeniul valorifiării potenţialului turistice montan şi dezvoltarea sporturilor de iarnă s-au desprins câteva aspecte:

- ţăriile europene (Franţa, Elveţia, Italia, Austria, Bulgaria) depun eforturi pentru

amenajarea spaţiilor montane pornind în amenajarea turistică a muntelui de la o concepţie proprie

care pune în valoare resursele naturale şi tradiţia în scopul atragerii clientelei şi sporirea rentabilităţii;

- preocuparea organizatorilor de a sigura activitatea non-stop în toate anotimpurile

prin: folosirea tunurilor de zăpadă, dotarea staţiunii cu pârtii din material plastic, extinderea schiului pe iarbă, practicarea pescuitului şi asigurarea unei oferte de sezon extrem de variat. Cele mai solicitate staţiuni sunt cele cu profil complex: tratament, cură, sport de iarnă. A fost depuse eforturi pentru a asigura turiştiilor posibilitatea servirii mesei chiar în domeniul schibil. Foarte căutate sunt sejururilede sport de iarnă combinate cu cursuri de limbi străine, grădiniţe sau şcoli de schi.

- Cazarea turiătilor se face în cele mai variate forme, de la hoteluri de lux la hanuri, case de vacanţă cu instalaţii de încălzire.

- Reţeaua unităţilor de alimentaţie publică este foarte diversificată, de mare

popularitate.

- Fiecare staţiune dispune de numeroase pârtii de schi de diverse categorii si dificultăţi.

Amenajarea domeniului schiabil, în procesul mai larg de amenajare a spaţiului montan, reprezintă punctual de plecare în realizarea unei staţiuni turistice pnetru sporutir de iarnă. În acest

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 sens se au în vedere o serie de parametrii între care: numărul pârtiilor de schi,, lingimea lor în total şi pe categorii, transportul turiştilor către pârtiile de schi prin intermediul instlaţiilor de tansport pe cablu, precum şi alte echipamente auxiliare.

Dimensiuni ale domeniului schiabil

A. Lungimea pârtiilor de schi (L) este deosebit de importantă în stabilirea statutului unei

staţiuni de sporturi de iarnă de nivel naţional şi internaţional. Se exprimă în metri liniari şi reprezintă un indicator de corelaţie cu mărimea staţiunii, fiind unul din factorii determinanţi de echipare turistică.

B. Lăţimea pârtiilor de schi (l) Lăţimea convenşională a unei pârtii de schi se consideră a fi

de 30 m. In cazul ecestei lăţimi, se recomandă un indice de lungime de 6,0m/loc de cazare. Pentru lăţimi diferite de cea convenţională, se ia în calcul coeficientul de corecţie ce variază în limitele următoarelor valori:

Lăţimea

15

20

30

40

50

60

100

150

200

250

300

pârtiei (l)

Coeficientul

0,50

0,67

1,00

1,33

1,67

2,00

3,53

5,00

6,67

8,33

10,00

de corecţie

(Kc)

C. Diferenţa de nivel(Dh/m) reprezintă lungimea pantei pe care o parcurge un schior de la

plecare până la sosire şi se calculeză prin diferenţa dintre cota maxina( de plecare) şi cota minimă (de sosire). Este un indicator important în calculul dabitului pârtiei prin ânsumarea coborârilor effectuate de un schior.

D. Panta pârtiei, exprimată ân procente la 100/1000 m, redă dificultatea acesteia ân

practicarea schiului şi se ia în considerareîn calculul capacităţii de primire şi a debitului pârtiei. Din

combinarea acesotr parametric, ca ş a altora, rezultă o serie de indicatori primary ai domeniului schiabil, ai pârtiilor de schi.

E. Capacitatea optimă

a pârtiilor de schi exprimă, în esenţă, densitatea schiorilor pe o pârtie, la un moment dat. Există mai multe variante de calcul pentru acest indicator:

a)

mai multe variante de calcul pentru acest indicator: a) Z = capacitatea optimă a p Q
mai multe variante de calcul pentru acest indicator: a) Z = capacitatea optimă a p Q

Z

= capacitatea optimă a p

Q = debitul orar mediu în funcţie de viteza schiorului şi sidtanţa minimă de siguranţă

= diferenţa de nivel medie pe care o coboară într-o zi un schio în funcţie de tehnica şi

performanţele sale

zi un schio în funcţie de tehnica şi performanţele sale = coeficientul de corecţie a debitului

= coeficientul de corecţie a debitului mediu în funcţie de lăţimea pârtiei

DH = diferenţa de nivel a pârtiei care se ia în calcul

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

b)

“Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 b) S = suprafaţa schiabilă s = suprafaţa

S

= suprafaţa schiabilă

s

= suprafaţa destinată unui schior pe zi

α

= panta pârtiei

Valorile lui “s” respective “sin α” se apreciază după cum urmează:

Categoria schiorilor

s(mp)

sin α

- consacraţi

1000

0,30

- buni

600

0,25

- avansaţi

400

0,20

- începători

300

0,15

c) Capacitatea pârtiei în raport cu debitul instalaţiei de transport pe cablu:

în raport cu debitul instalaţiei de transport pe cablu: Q = capacitatea orară a telefericului K

Q = capacitatea orară a telefericului

K = coeficientul de încărcare al instalaţiei

T = timpul în ore de funcţionare a instalaţiei

DH = diferenţa de nivel a pârtiei

Z = diferenţa de nivel parcursă de un schior

F. Debitul pârtiei de schi. În funcţie de panta pârtiei, debitul acesteia este:

Panta pârtiei

Debitul pârtiei

 

-sub 45%

9-12

-peste 45%

5-8

G.Indicatorul de simultaneitate – exprimă numărul de schiori ce se pot găsi simultan în zona schiabilă. Se deduce cu formula:

Cps=Nt+Np+Na+Nr

Cps = capacitatea zonei schiabile

Nt

= numărul de schiori aflaţi în teferic

Np

= numărul de schiori aflaţi pe pârtie

Na

= numărul de schori ce aşteaptă la rând la teleferice

Nr

= numărul de schiori aflaţi în afara pârtiei, ân repaus

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

H.Numărul de cicluri efectuate de un schior într-o oră, care rezultă din relaţia:

de un schior într-o oră, care rezultă din relaţia: Nc = numărul de cicluri tc =

Nc = numărul de cicluri

tc

= timpul necesar efectuării unui ciclu = timpul necesar urcării cu tefericul + timpul de coborâre

pe pârtie + timpul de aşteptare la teleferic.

Timpul mediu de aşteptare se consideră astfel:

- 5-10 minute pentru instalaţiile uşoare;

- 15-20 minute pentru instalaţiile puternice;

Timpul mediu necesar urcării cu telefericul se calculează după următoarea formulă:

LT - lungimea telefericului

Vt

- viteza telefericului

LT - lungimea telefericului V t - viteza telefericului ∑ Timpul de codorâre pe pârtie: LP

Timpul de codorâre pe pârtie:

LP - lungimea pârtiei Vp - viteza schiorului pe pârtie

LP - lungimea pârtiei V p - viteza schiorului pe pârtie ∑ Vitezele curente ale diferitelor

Vitezele curente ale diferitelor tipuri de teleferice sunt următoarele:

- Babyteleschi = 0,8m/sec;

- Teleschi fix = 2,5m/sec;

- Telescaun fix = 1,8-2,0m/sec;

- Telescaun debreiabil = 3,5m/sec;

- Telebenă = 1,5m/sec

- Telegondolă = 3,5m/sec;

- Telecabină = 7,5m/sec.

Vitezele medii pe pârtie ale diferitelor categorii de schiori sunt:

- începători: 0,7-0,9m/sec;

- medii: 1,1-1,72m/sec;

- avansaţi: 2,2m/sec.

Pentru determinarea vitezei medii simultane pe pârtie se face suma produselor între ponderea fiecărui tip de schior cu viteza corespunzătoare, conform formulei:

tip de schior cu viteza corespunzătoare, conform formulei: Vms – viteza medie simultană; Si – ponderea

Vms – viteza medie simultană; Si – ponderea fiecărui grup de schiori Vi – viteza corespunzătoare grupei de shiori “i”

I. Capacitatea instalaţiilor de transport pe cablu, se poate determina dupa relaţia:

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 Ct = capacitatea orară a telefericului g =

Ct

= capacitatea orară a telefericului

g

= debitul orar de metri lăţime pârtie

l

= lăţimea pârtiei

a

= randamentul telefericului

F.Capacitatea caracteristică a mijloacelor de transport pe cablu (Cc)- această oferă imaginea reală a potenţialului instalaţiilo în funcţie de condiţiile concrete ale zonei în care sunt amplasate şi reprezintă produsul dintre capacitatea orală (Q) şi diferenţa de nivel a tuturor instalaţiilor (ΔH) Cc=QxΔH

G.Indicator privind accesul la instalaţiile de transport pe cablu calculat după formula A=L/Np Unde L-lungimea instalaţiilor de transport pe cablu Np- număr locurilor din reţea de cazare

H.Gradul de satisfacere a cererii turistice (Cs) se calculează raportând capacitatea instalaţiilor pe cablu raportat la numărul locurilor din reţeaua de cazare. Cs=Q/Np Operaţional pe plan mondial valoarea este de 1,25.

I.Lungimea instalaţiilor mecanice de urcat (LT) şi exprimă gradul de mobilitate al turiştilor în cadrul domeniului schiabil. Capacitatea orară a instalaţiilor mecanice de urcat (CH) indică numărul maxim de persoane ce pot i transportate pe pârtie. Din punct de vedere al gradului de dotare poate fi apreciat potenţialul staţiunii:

Ps=QxΔH/Np în care:

Np- numărul locurilor de cazare; Q- capacitatea instalaţiilor pe cablu; ΔH- diferenţa de nivel;

Amenajarea turistică în România.

Amenajarea turistică a zonei montane a început în secolul al XX-lea anul 1936 fiind cel în care s-a înfiinţat oficiul naţional de turism. Masivele montane care s-au bucurat de cea mai mare atenţie sunt: Bucegi, Piatra Craiului, Ciucaş, Postăvaru, Făgăraş, Ceahlău, Parâng, Cindrel. În Masivul Cindrel a luat naştere prima staţiune montană din România- staţiunea Păltiniş. În anul cel după cel de al doilea Război Mondial şi mai ales în ultimele decenii alături de staţiune mai vechi se impun unele noi: Poiana Braşov, Semenic, Borşa, Stâna de Vale, Durău. Eforturile se concentrează în direcţia dezvoltării intensive a turismului de munte în scopul creşterii competivităţii pe plan

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 internaţional. Prioritar s-au dezvoltat staţiuni pentru practicarea sporturilor de iarnă din arealul Poiana Braşov, Valea Prahovei, staţiunea Poiana Braşov, Sinaia, Predeal fiind echipate cu pârtii pentru schi alpin şi schi fond, mijloace de transport pe cablu. In ţara noastră, condiţiile naturale deosebite, alături de alţi factori, au determinat dezvoltarea

a trei staţiuni - Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal -care concentrează (pe un areal de circa 150 km2),

63% din capacităţile de cazare existente în staţiunile de munte româneşti, 70% din totalul pârtiilor amenajate şi a instalaţiilor mecanice de urcat şi 40% din circulaţia turistică din zona montană, respectiv, 52% din sosirile de turişti străini. Pentru practicarea sporturilor de iarnă, aceste staţiuni dispun de o ofertă satisfă¬cătoare cerinţelor turismului internaţional. Deficienţele semnalate în staţiu¬nile menţionate se referă la: a) diversificarea redusă a unităţilor de cazare şi de alimentaţie publică; b) insuficienţa dotărilor de agrement (culturale, sportive etc); c) calitatea şi pregătirea personalului şi a serviciilor prestate; d) prezenţa unui valoros domeniu schiabil, însă necompetitiv - ca lungime, lăţime şi varietate a pârtiilor -cu cel al altor staţiuni europene; e) insuficienţa instalaţiilor mecanice de urcat, ca lungime, capacitate orară, diversificare etc; f) întreţinerea defectuoasă a pârtiilor de schi şi slaba lor iluminare. Turism montan pentru practicarea sporturilor de iarnă se realizează şi în numeroase alte staţiuni din ţara noastră unde, în decursul timpului, a fost amenajată o bază materială adecvată, dar de mai mică amploare, comparativ cu cele trei staţiuni amintite, între aceste staţiuni, mai importante sunt: Păltiniş, Semenic, Borşa, Durau, Stâna de Vale, Lacu Roşu, Buşteni Bâlea ş.a. Dotările din aceste staţiuni le recomandă pentru turismul intern cu perspective - în perioada 1998-2010 - de a fi lansate în turismu internaţional prin amenajarea valorosului lor potenţial natural.

Principalele obiective ale strategiei dezvoltării turismului montan în România

• valorificarea superioară, ştiinţifică, a potenţialului turistic al întregului lanţ carpatic;

• - dezvoltarea staţiunilor existente şi crearea altora noi, echiparea lor cu dotări de bază materială de

cazare, alimentaţie publică şi agrement în scopul desfăşurării activităţii turistice în tot cursul anului;

• - extinderea colaborării şi cooperării cu firme specializate din ţările vecine şi din ţările alpine pentru realizarea în comun a unor dotări de bază materială şi atragerea de noi segmente ale cererii turistice; includerea României în circuite turistice mondiale;

• - diversificarea ofertei de programe turistice în scopul creşterii înca¬sărilor; atenuarea sezonalităţii activităţii de turism;

• - creşterea volumului încasărilor, în special la încasările valutare, sporirea eficienţei economice a turismului montan.

Particularităţi ale domeniului schiabil

Turismu legat de practicarea sporturilor de iarnă necesită implicarea unui complex de factori pornind de la condiţiilr naturale existente ân specificul montan. Condiţiile naturale au importanţa cea mai mare, asigurând calitatea de integrare a amplasamentului ân cadrul montan şi oferind condiţiile prielnice pentru practicarea sporturilor de iarnă. Componentele factorilor naturali sunt: altitudinea, peisagistica, relieful,, orientarea faţă de punctele cardinale, vegetaţia, poziţia ân cadrul geographic şi evident condiţiile de climă, cu accent deosebit pe caderile de zăpadă. Produsul turistic se obţine prin prelucrarea condiţiilor naturale prin effort de dotare, amenajare şi servicii, urmarindu-se cu stricteţe protecţia mediului ambient.

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 Componentele principale ale domeniului turistic sunt:

- domeniul schiabil;

- serviciile de cazare şi alimentaţie;

- serviciile suplimentare;

- protecţia mediului;

Domeniul schiabil şi dotările aferente constituie principala preocupare ân realizarea produsului turistic şi presupune:

- amenajareapârtiilor de schi;

- dotarea cu mijloace de transport pe cablu;

- organizarea şcolilor de schi;

în condiţiile Carpaţilor româneşti, domeniul schiabil are o răspândire relative restrânsă raporataă la suprafaţa convenşională totală de circa 70 000km, dar importantă ca potenţial turistic ân

perspective unei valorificări adecvate. În Carpaţii Orientali şi Meridionali se consideră optime pentru practicarea sporturilor de iarnă altitudini cuprinse inre 1500-1800m, în Munţii Apuseni între1000-1600m, iar în Munţii Banatului intre1300-1400m. Domeniul schiabil amenjat este restrâns şi se desfăşoară ân principal ân masivele montane Postăvaru, Bucegi, Gărbova (având echiparea tehnică cea mai complxă şi deşinând circa 80% din capacitatea de cazare şi circa 90% din totalul mijloacelor de transport cu cablu şi pârtii amenajate). Restul domeniului schiabil amenajat se află în masivele Semenic, Cindrel, ţarcu, Muntele mare şi Bihor În ceea ce priveşte capacitatea optimă de primire apârtiei se constată o directă

proporşionalitate între numărul total de pârtii şi turiştii care le frecventează, astfel, se detaşează staţiunile de pe valea Prahovei, cu valori mari în ceea ce priveştecapacitatea optimă de primire pe pârtii, respective: Sinaia(7100pers/oră), predeal(4140 pers/oră), buşteni(900pers/oră), Azuga(450 pers/oră), precum şi staşiunea Poiana Braşov (5280 pers/oră). De altfel, mai mult de jumătate din capacitatea optimă a pârtiilor revine celor 3 staşiuni-Poiana brasov, Sinaia şi Predeal- care dispun de cele mai bine amenajate şi ortganizate pârtii de schi. În spaţiul montn românesc amenajat pentru sporturi de iarnă se constată prezenţa unui număr redus de telecabine,comparative cu un număr mult mai mare de instalaţii uşoare. De altfel, la nivelul tuturor masivelor montane amenajate functionează 65 de instalaţii de transport pe cablu dintre care 8 telecabine, o tegeondolă, 17 telescaune, 39 teleschiuri şi babyschiuri. Staţiunea Poiana Brasov deţine amenajăro pentru practicarea sporturilor de iarnă, agrementul de profil baându-se pe existenţa celor 13 pârtiide schi amenjate, deservite de 10 instalţii pe cablu În staşiunea Predeal,dotările pentru sporturi de iarnă sunt reprezentate de 9 părtii de schicu diferite grade de dificultate, deservite de 6 instalaţii pa cablu. Dotările din staţiunea de iarnă Sinaia sunt reprezentate de 12 pârtii de schi deservite de 2 telecabine, 2 telescaune, 5 teleschiuri, o pârtie de bob si numeroase pârtii pentru sănius. În conluzie , ceamai mare parte a domeniului schiabil din România este neutilizată,atât în masivele amintite cât şi in restul de 48 de masive montane din Carpaţi. Principalele criterii de bază, aplicabile şi ân cazul României, sunt următoarele:

a) stabilirea amplasamentului unei stşiuni de sporturi de iarnă se face ânfuncâie de condiţiile favorabile, reultate în urma unor cercetări ştiinşifice şi observaşii d edurată

b) amplasamentul optim se considră la altitudine de 100-1200m;

c) asigurarea accesibilităşii staşiunii prin construirea sau amenajarea unor căi de comunicaşii moderne şi eficiente;

d) crearea de condişii optime pentru practicarea schiului, prin amenajarea cu prioritate a domeniului schiabil şi a dotărilor specifice;

e) capacitatea de cazare a unei staşiuni se stabileşte în funcţie de capacitatea pârtiilor amenajate

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

f) concentrarea dotărilor pentru cazare ;

g) conjugarea activităţii turistice de bază cu alte activităţi menite să sporească işi atracşia pentru staţiuni

h) pentru fiecare pârtie din staţiune trebuie alesă cea mai potrivită instalaţie de transport pe cablu, în vederea limitării deplasărilor inutile;

i) pârtiile de schi pentru amatory trebuie separate de cele de performanţă. O staţiune montană va avea pârtii pentru toate categoriile de schiori.

j) Orientarea spre nord a pârtiilor de schi este obligatory până la altitudinea de 1600-1800 de metri; golul alpin este , adesea, neprimitor din cauza viscolului şi a ceţii şi, ca urmare, domeniul schiabil trebuie asigurat în etajul pădurilor, între 800-1800m altitudine.

Perspectivele turismului montan în România

În funcţie de tradiţiile existente şi ţinând seama de dezvoltarea turismului, în general, a celui montan, în special, de potenţialul turistic al Carpaţilor româneşti, de realizările noastre de până acum

în domeniul turismului şi pentru practicarea sporturilor de iarnă, de utilizarea resurselor materiale şi umane în profil territorial, se pot desprinde principaleleobiective ale strategiei dezvoltării turismului montan în România, după cum urmează :

- Valorificarea superioară,ştiinţifică, a potenţialului turistic al întregului lanţ carpatic;

- Dezvoltarea staţiunilor existente şi crearea altora noi,echiparea lor cu dotări de bază materială de cazare, alimentaţie publică şi agreement ân scopul desfăşurării activităţii turistice în tot cursul anului.

- Extinderea colaborării şi cooperării cu firmele specializate din ţările şi din ţările alpine pentru realizarea în comun a unor dotări de bază materială şi atragereade noi segmente ale cererii turistice; includerea României în circuitele turistice mondiale;

- Diversificarea ofertei de programe turistice în scopul creşterii încasărilor; atenuarea sezonalităţii activităţii de turism;

- Creşterea volumului încasărilor, în special la încasările valutare, sporirea eficienţei

economice a turismului montane. În scopul valorificării potenţialului turisticmontan de care dispune ţara noastră, cercetările de specialitate au evidenţiat următoarele direcţii de acţiune:

- Având în vedere experienţa internaţională în domeniul amenajării şi dezvoltării sporturilor de iarnă, se impune amenajarea şi dotarea staţiunilor Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal cu

unităţi de cazare, alimentaţie publică, agrement, mijloace de transport pe cablu şi pârtii de schi la nivelul exigenţelor turismului internaţional competitive şi lansarea lor în circuitul staţiunilor organizatoare de concursuri de schi cu participare internaţională.

- Amenjarea, dotarea şi lansarea unor noi staţiuni competitive în turismul montan internaţional (de exemplu: Durău, Păltiniş,Bâlea, Lacu Roşu ş.a.);

- Diversificarea unităţilor de cazare şi alimentaţie publică din staţiunile montane.

- Diversificarea agrementului, de iarnă şi vară, în scopul transformării staţiunilor montane în staţiuni bivalente, cu program non-stop şi reducerea în acest fel a curbei sezonalităţii;

- Optimizarea activităţii cabanelor turistice şi transformarea lor în nuclee ale unui turism montan intensive şi de calitate. Obiectivele principale ale strategiei produsului turistic românesc sunt următoarele:

a) valorificarea superioară, ştiinţifică, a potenţialului turistic al întregului lanţ carpatin;

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

b) dezvoltarea staţiunilor existente, crearea altora noi şi echiparea corespunzătoare a acestora;

c) atragerea unui număr sporit de turişti străini pentru practicarea sporturilor de iarnă în România;

d) recucerirea poziţiilor pe unele piteţe europene ale sporturilor de iarnă ;

e) extinderea colaborării şi cooperării cu ţările vecine şi cu ţări alpine pentru realizarea în comun a unor dotări de bază materială şi atragerea de noi segmente ale cererii turistice;

f) fortificarea ofertei de programe turistice în scopul creşterii încasărilor pe zi/turist;

g) creşterea volumului încasărilor şi a rentabilităţii staţiunilor.

Pe ansamblul activităţii de turism montan din şara noastră, problema accesului în staţiuni, incumbă următoarele aspecte:îmbunătăţirea accesului în staţiunile intrate deja în circuitul turistic internaţional; relizarea unor lucrări de modernizare a arterelor rutiere de acces; completarea reţelei actuale cu noi căi de acces. Din analiza gradului de ocupare a unităţilor de cazare în stţiunile Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal, a rezultat că, exceptând vârfurile de sezon, actuala capacitate satisface cererea internă şi internaţională. Dar, având în vedere prognoza circulaţiei turistice şi tendinţele manifestate pe piaţa internaţioanlă a sporturilor de iarnă se impun următoarele: construirea, în staţiunile Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal, a câte unui hotel Olimpic, destinat servirii unor concursuri internaţionale, de schi, în contextual integrării staţiunilor ân circuitul Cupei Europei sau Cupei Mondiale la schi; amenajarea sau construirea unor unităţi de cazare de capacitate medie şi mică (40-60 locuri), ân concordanţă cu prefeinţele clientelei externe. În domeniul alimentaţiei publice s-a desprins necesitatea diversificării unităţilor la spaţiile de plecare şi sosire ale telecabinelor, precum şi instalării unor puncte volante care să desfacă produse de patisserie-cofetărie şi băuturi calde pe pârtii. Propunerile de realizare a noi instalaţii de transport pe cablu, a urmărit fortificarea staţiunilor Poiana Braşov, Sinaia, Predeal şi apoi valorificarea potenţialului altor staţiuni. Potenţialul turistic natural este ridicat, însă fiecare staţiune de iarnă trebuie să dispună de un pachet de programe turistice bine organizate.

Programe naţionale de amenajare turistică a zonei montane

Programul “superski în Carpaţi” reprezintă un program d einteres naţional ce priveşte în mod

direct amenajările turistice, având componenta principală turismul pentru practicarea schiului şi a sporturilor de iarnă. Programul a fost inspirit de cel asemănător aplicat ân Aplii din nordul Italiei cu ani în urmă şi are în vedere: prelungirea sezonului turistic hivernal prin dotarea cu echipamente pentru produs zăpadă. Programul “superski în Carpaţi” este încadrat în proiectul de lege nr.282/2003 si prevede următoarele acţiuni:

a) realizarea unui studio integrat privind dezvoltarea turismului montan pentru sporturile de iarnă;

b) stabilirea terenurilor care vor fi incluse pentru practicarea sporturilor de iarnă;

c) elaborarea planului de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru zonele selectate;

d) amenajarea, dezvoltare sau rebilitarea infrastructurii generale:căi de acces, alimentări cu apă,gaze,current, parcări, drumuri forestiere şi alte utilităţi necesare;

e) amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor cu instalaţiile de transport pe cablu, instalaţii de producere a zăpezii;

f) construirea, dezvoltarea sau reabilitarea structurilor de primire turistică.

S-au separat astfel trei serii de staţiuni în care urma să se intervină succesiv.

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011 Etapa I includea staţiunile de pe valea Prahovei cu localităţile:Sinaia, Buşteni, Azuga, zona Predeal-Râşnov, Poiana Braşov, zona Padina,Cheia, zona Bran-Moeciu. Etapa a II-a includea:Izvoarele, Borşa,Vatra Dornei, Harghita, Câmpulung Moldovenesc, zona Valea Doftanei, Bâlea-Lac, Păltiniş, Lacu Roşu, Stâna de Vale. Etapa a III-a cuprindea staţiuni sau centre turistice pe amplasamente noi, în vecinătatea unor localităţi sau susţinute numai de o cabană: Luna şes, valea Vaserului, ţibleş, Valea Vinului, Cârlibaba, Valea Putnei, Durău, Slănic-Moldova, Lotrioara,Valea Dâmboviţei. În 2006 guvernul României decide să modifice legea din 2003 propunănd eliminarea etapizării zonelor eliminând astfel favorizarea investiţiilor către zonele incluse în etapa curentă a programului şi stoparea altora pe motiv că aparţin unei alte etape. Relansat programul cuprinde acum 2 subprograme: subprogramul “schi în România” şi subprogramul “Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă”. Astfel o urmare firească a modificărilor adoptate este momentul 24-26 iulie 2006 cand ANT invită consiliile celor 14 judeţe ce sunt incluse în program precum şi reprezentanţii Salvamont să poarte discuţii pe baza studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru realizarea acestor programe. Costurile estimate sunt de 130 de milioane de euro pentru primul şi 30 de milioane de euro pentru al doilea.

Amenajarea turistică a teritoriului este parte integrantă a amenajării teritoriului unei ţări. Este un proces dinamic şi complex de amenajare ştiinţifică aspaţiului turistic cu luarea în considerare a relaţiei mediu colectivităţi umane,precum şi factorii care influenţează aceste relaţii.Scopul amenajării teritoriului este punerea în valoare a resurselor regionale,îmbunătăţirea cadrului de viaţă şi a condiţiilor de existenţă ale locuitorilor, având învedere atenuarea disparităţilor regionale ale dezvoltării economice şi sociale prinorganizarea mediului înconjurător şi orientarea optimă a echipamentelor şi activităţilor

Bibliografie

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” An universitar 2010-2011

“Amenajări turistice”, G. Erdeli, Aurel Gheorghilaş, Ed. Universitară, 2006 “Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic”, Cândea Melinda, Florina Bran, Ed. Universitară,2006 www.regielive.ro www.romaniaturistica.ro