Octavian GROZA Ionel MUNTELE

GEOGRAFIE UMANA GENERALA

- note de curs Departamentul de Geografie
Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Iasi

2005

Universitatea

Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Geografie-Geologie
Departamentul de Geografie
Catedra de Geografie umanasi Geografie regionala
Autori:
prof. univ. dr. Ionel Muntele
conf. univ. dr. Octavian Groza
Referenti:
prof. dr. Alexandru Ungureanu
prof. dr. Vasile Nimigeanu
Iasi, 2005

Tabla de materii
TABLA DE MATERII ...............................................................
............................................................................ 3
I. GEOGRAFIA UMANA
COORDONATE GENERALE .........................................
................................... 5
1. SPATIUL TERESTRU SI SPATIUL GEOGRAFIC........................................
.............................................................. 6
2. SPATIU SI PUTERE ............................................................
................................................................................
. 9
3. OBIECTUL SI METODA GEOGRAFIEI UMANE..........................................
......................................................... 12
4. EPISTEMOLOGIA GEOGRAFIEI UMANE ..............................................
................................................................ 15
4.1. Coordonate epistemologice n evolutia geografiei umane ......................
.................................................................. 17
5. EVOLUTIA GEOGRAFIEI: DE LA ANSAMBLU DE CUNOSTINTE LA STIINTA.................
........................................ 31
5.1. Geografia antica
................................................................................
........................................................ 32
5.2. Geografia Evului Mediu timpuriu si a Renasterii............................
.................................................................. 35
5.3. Geografia moderna..........................................................
........................................................................... 37
6. GEOGRAFIE FIZICASI GEOGRAFIE UMANA
................................................................................
..................... 42
o divizare arbitrarasi periculoasa
6.1. Geografie fizicasi geografie umana
................................................................. 46
6.2. Geografia regionala expresie a unitatii geografiei ? ......................
.................................................................... 52

7. SINTEZA EVOLUTIEI CONCEPTUALE A GEOGRAFIEI UMANE: DE LA SPATIU LA TERITORIU .

..................... 59
7.1. Stiinta locurilor sau puterea idiografiei .................................
........................................................................... 61
7.2. De la descrierea locurilor la descrierea mediilor ca determinante absolute
................................................................. 62
7.3. De la peisaje la regiuni sau victoria taxonilor............................
........................................................................ 63
7.4. Inventarea spatiului geografic.............................................
........................................................................... 65
7.5. De la spatiu la teritoriu sau redescoperirea locurilor.....................
....................................................................... 67
7.6. Teritoriul ca rezultat al procesului de diferentiere
anista
................................................... 69

exemplu de abordare um

II. TAXONOMIA GEOGRAFIEI UMANE .................................................

.................................................... 74
1. CRITERIUL SCARII DE ANALIZA
................................................................................
.................................... 76
1.1. Macrogeografia.............................................................
............................................................................. 76

1.2. Microgeografia.............................................................
.............................................................................. 7
7
1.3. Mezogeografia..............................................................
............................................................................. 77

2. CRITERIUL SUPORTULUI FILOSOFIC SI TEORETIC...................................

.................................................... 77
Geografia determinista..........................................................
................................................................................
..........78

Geografia posibilista...........................................................
................................................................................
............78
Geografia pozitivista
................................................................................
......................................................................78
Geografia neopozitivista........................................................
................................................................................
..........79
Geografia umanista..............................................................
................................................................................
..........79
Geografia marxista..............................................................
................................................................................
..........80
Geografia radicala
................................................................................
.........................................................................80
Geografia structuralista........................................................
................................................................................
...........80

3. CRITERIUL OBIECTULUI DE STUDIU...............................................

............................................................. 81
3.1. Geografia teoreticasi metodologica
................................................................................
.................................. 81
Epistemologia geografiei .......................................................
................................................................................
...........81
Istoria geografiei .............................................................
................................................................................
...............81
Metodologia cercetarilor geografice ............................................
................................................................................
..........81
Analiza spatiala................................................................
................................................................................
...........81
3.2. Geografia economica
................................................................................
................................................... 82
Geografia rurala................................................................
................................................................................
.........85
Geografia industriei ...........................................................
................................................................................
........87
Geografia transporturilor.......................................................
................................................................................
....90
Geografia schimburilor comerciale ..............................................
...............................................................................9
3
3.3. Geografia istorica.........................................................
.............................................................................. 9
3
3.4. Geografia matematica.......................................................
.......................................................................... 93
3.5. Geografia socialasi culturala..............................................
.......................................................................... 93
Geografia populatiei............................................................
................................................................................
........97
Geografia asezarilor umane .....................................................
................................................................................
...99
Geografia alimentatiei..........................................................
................................................................................
......102
Geografia medicala
................................................................................
...................................................................103
Geografia sportului ............................................................
................................................................................
.......103
Necrogeografia..................................................................
................................................................................
......103

Geografia religiilor............................................................
................................................................................
.......103
Cronogeografia..................................................................
................................................................................
......104
Geografia riscurilor............................................................
................................................................................
......104
3.6. Geografia politica.........................................................
............................................................................ 104
Geografia electorala............................................................
................................................................................
.....105
Geografia militara..............................................................
................................................................................
......105
3.7. Geografia aplicata.........................................................
........................................................................... 105
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA..........................................................
.....................................................................106

I. GEOGRAFIA UMANA
COORDONATE GENERALE
Geografia este aceastastiinta sublima care citeste n cer
imaginea Pamntului .
Claudius Ptolemus
Orice stiinta se defineste printr-un obiect de studiu si printr-un ansamblu de c
oncepte si de
metode indispensabile asigurarii unui rol distinct n cmpul cunoasterii. Desi n cali
tate de ansamblu de
cunostinte despre locuri si oameni geografia are o istorie care depaseste doua m
ilenii, statutul sau
de stiinta
si de disciplina academica n adevaratul sens al cuvntului este mult mai recent. Ab
ia n a
doua jumatate a secolului al XIX-lea geografia ncepe sa fie prezenta n universitat
i ca stiinta de
sine statatoare si sa beneficieze de institutii proprii. Conform etimologiei sal
e (gr. g = pamnt,
teluric si gr. graph = scriere, nsemnare), geografia ar avea drept menire descrier
ea planetei. Aflata
nsa la interferenta a doua mari domenii cel natural si cel social , geografia se deo
sebeste de alte
stiinte prin dificultatea stabilirii unor limite clare a obiectului sau de studi
u care se confunda de obicei cu
distributia spatiala a fenomenelor naturale si socio-umane. Chiar si la acest ni
vel elementar, acela de
descriere a realitatii, obiectul sau de studiu se reveleaza a fi de o complexita
te covrsitoare, imposibil
de cuprins n sfera unui singur ansamblu de stiinte. Din aceasta cauza geografia n
u a fost multa
vreme acceptata ca o stiinta n toate puterea cuvntului, de unde un oarecare sentim
ent de
nesiguranta n rndul geografilor care, n perioada moderna, au dificultati din ce n ce
mai mari n
a-si defini propria disciplina.
Diviziunea deja clasica ntre geografia fizicasi geografia umana, relativ arbitrar
a,
efectuata n primul rnd pe diferentieri metodologice si mai putin pe diferentieri c
onceptual-teoretice,
este doar un element care ilustreaza dificultatile de definire a obiectului sau
de studiu. Daca amintim si
faptul ca n evolutia sa geografia a fost obligata sa integreze metode, teorii si
concepte puse n opera
de celelalte stiinte ale naturii si societatii, devine clar faptul ca geografia
este privita cu nencredere de
catre acestea, care si aroga dreptul de a-i contesta statutul de stiinta veritabi
la, considernd-o ca pe o
disciplina de rang secund. Ca orice stiinta dominata nsa, geografia, prin apelul
masiv la modelele
teoretice si la metodele complexe dezvoltate n cadrul celorlalte stiinte, s-a con
stituit ca o stiinta vitala
de interfata, pozitie extrem de favorabila n contextul actual al inter- si transd
isciplinaritatii.
Daca din conflictul constructiv cu restul stiintelor geografia a iesit mai puter
nica, nu
acelasi lucru se poate spune si de spre rezultatul tensiunilor existente n propri

ul sistem de discipline.
Astfel geografii fizicieni snt tentati sa o considere o stiinta preponderent natu
rala, vecina geologiei sau

biologiei, pe cnd geografii umanisti i atribuie calificativul de stiinta sociala.

Aparent ireconciliabile, cele
doua optiuni tind sa conduca spre une fel de razboi fratricid, omitndu-se faptul
ca geografia este
ordonata n jurul aceluiasi concept central: spatiul terestru.
1. Spatiul terestru si spatiul geografic (dupa A. Bailly, 1998)
Spatiul se afla n centrul dezbaterilor referitoare la obiectul de studiu al geogr
afiei.
Chiar daca spatiul este revendicat sub o forma sau alta si de alte discipline, g
eografia se detaseaza tot
mai mult prin studierea spatiului terestru, mai exact a interactiunilor complexe
care se produc la
contactul geosferelor. Conceptul de spatiu geografic este recent chiar daca geog
rafia studiaza spatiul terestru
nca din Antichitate. Impus n ultimele trei decenii, acest concept a devenit cheia
de bolta a geografiei.
Spatiul poate fi definit n general ca o portiune dintr-un plan delimitat cel puti
n de o linie. Sensul geografic
este cel de ntindere limitata a suprafetei terestre. Odata cu acest concept s-a i
mpus si viziunea spatiala
asupra faptelor geografice. Astfel geograful se straduie sa gaseasca n primul rnd
corelatii si conexiuni
spatiale spre deosebire de alte stiinte sociale care cauta corelatii logice sau
temporale.
Impunerea spatiului ca un concept central n geografie a intervenit n contextul
suprapunerii unei serii de cauze :
-multiplicarea contradictiilor spatiale n perioada moderna, ndeosebi la interfata
urban-rural;
-standardizarea planificarii teritoriale pentru care conceptul de spatiu devine
esential;
-deschiderea stiintelor sociale si economice spre implicatiile spatiale ale feno
menelor
specifice.
Conceptul de spatiu geografic a adus n prim plan un sir de notiuni tot mai prezen
te
n vocabularul de specialitate : puncte, linii, noduri, retele, trame, cmpuri etc.
Devenite curente n noua
geografie, aceste notiuni dau aparenta unei abstractizari a disciplinei care a d
evenit tot mai mult o
stiinta a morfologiei suprafetei terestre : combinatie de puncte, linii si supra
fete din care pot rezulta cmpuri.
Spatiul geografic (produs, trait si perceput) este de fapt un concept abstract e
laborat de catre
geografi pentru a formaliza stiintific caracteristicile spatiului terestru (real
si concret, care exista aprioric). Dubla
dimensiune, fizicasi ecologica a spatiului terestru corespunde acestui caracter
aprioric. Prezenta unui
fluviu sau a unui munte are numeroase consecinte asupra organizarii spatiului, n
special n ce priveste
retelele de asezari sau de comunicatii. Aceasta nu implica n nici un caz separare
a unei geografii fizice
independenta de actiunea umana. Prezenta unui taluz este o constrngere n unele caz

uri, peste care

nu se poate trece, dar un abrupt de falie poate sa nu prezinte un interes major
pentru amenajarea
antropica. Geografia fizica trebuie reconstruitasi regndita n termeni de limite, c
onstrngeri si
paroxisme. Spatiul geografic este un spatiu produs pentru ca rezulta totdeauna d
in actiunea

societatilor umane fiind un produs social, global si complex. Toate dimensiunile

umane sunt implicate
n constructia acestuia : economicul, socialul, culturalul, politicul sau ideologi
cul. Aceste dimensiuni au
o importanta diferita n functie de scara de studiu si specificul societatii. Rolu
l ideologiei, prin
intermediul religiei mai ales, a fost totdeauna important n amenajarea spatiului.
Recunoasterea faptului ca
spatiul geografic este un produs social nu implica nsa obligatia geografului de a
pleca n aprofundarea acestui concept de
la societate. Originalitatea geografiei consta tocmai n punctul de plecare al ori
carei analize : spatiul fizic,
considerat ca un suport al actiunilor sociale, economice, politice sau culturale
. Ceea ce urmareste
geografia este de fapt modul n care spatiul terestru se transforma n peisaj : port
iune vizibila a suprafetei
terestre. n sens restrns el poate defini doar componentele fizice dar n sens larg i
ntegreazasi relatiile
invizibile, inclusiv cele care deriva din perceptia spatiala a indivizilor.
Actul de productie sociala a spatiului este n fond un act de libertate umana, n ur
ma
caruia ntinderea, eterogena, anizotropica, discontinua, finita se transforma ntr-u
n spatiu omogen,
izotrop, continuu si infinit. Un spatiu este izotrop atunci cnd proprietatile sal
e sunt identice n toate
directiile. Un spatiu este omogen atunci cnd toate portiunile din suprafata teres
tra au aceeasi valoare,
entropia fiind egala cu 1. Acest spatiu terestru, preexistent si produs este de
asemenea trait si perceput.
Aceasta a treia dimensiune a fost mai trziu luata n calcul, odata cu popularizarea
ideilor psihologiei
moderne. Astfel atasamentul fata de un loc sau o regiune este o componenta impor
tanta n analiza
raporturilor omului cu mediul, marcate si de armonie dar si de ostilitate.
n afara faptului ca spatiul terestru are mai multe componente, fiecare din elemen
tele
sale rezulta din procese care actioneaza la scari diferite. Notiunea de scara es
te extrem de importanta n
geografie, o portiune a suprafetei terestre putnd fi observata, studiata ntr-o viz
iune mai mult sau mai
putin reductionista. Un oras este un simplu punct ntr-o retea urbana, dar ele dev
ine un ansamblu de
linii si suprafete atunci cnd este studiat individual. Fata de alte stiinte care
abordeaza multiscalar
problemele studiate, geografia se distinge prin multiplicitatea scarilor. Alatur
i de macro si microscari, geografia
acceptasi scarile intermediare (mezoscari). Notiunea de scara corespunde si unei
alte realitati : orice
valoare dintr-un punct oarecare se supune unor procese care actioneaza la scari
diferite (fie o statie
climatica fie un stat de ex.). Teoria formala a sistemelor ierarhizate dezvoltat
a de Mesarovici (1980) este
o metoda de care geograful nu se mai poate dispensa.
Spatiile economic, social si geografic sunt tot attea modele abstracte ale supraf
etei
terestre, diferite esential unul de celalalt. Acest proces de abstractizare este

elaborat prin intermediul

unei triple problematici : empirica, teoreticasi axiomatica.
Geografia empirista, bazata pe date concrete este adesea o reprezentare simplifi
cata a
spatiului terestru : peisajul. Absenta fluxurilor invizibile (de materie si info
rmatie) obliga astfel continuarea
demersului cu o abordare teoretica, dincolo de limbajul cartografic si discursul
descriptiv specific

empirismului geografic. Fara a subestima importanta acestora, cel putin ca mijlo

ace didactice, elaborarea
unui model teoretic al spatiului geografic este mai mult dect necesara.
Geografia a elaborat rareori propriile teorii, prefernd adaptarea celor emise de
alte
discipline. n ce priveste spatiul, economia a fost principalul furnizor de modele
teoretice : modelul lui von
Thnen (1826), al rentei funciare (cercurilor concentrice), teoria locurilor centr
ale a lui Christaller
(1935), continuata de Lsch (1954), teoria localizarii activitatilor economice a l
ui Weber (1909) etc.
Acest transfer teoretic ofera un cadru deductiv necesar construirii spatiului ge
ografic desi este limitat
doar la aspectele pur economice, neglijnd latura sociala sau psihologica. Pentru
a completa unele
lacune, geografia s-a inspirat si din modelele spatiale ale fizicii. Cel mai cun
oscut model teoretic spatial este
cel gravitational (Reilly, Wilson, 1974), larg utilizat n explicarea raporturilor
din cadrul retelelor de
asezari. Termodinamica a furnizat teoria difuziunii spatiale (Hgerstrand, 1952),
prin intermediul celui
de-al doilea principiu al sau: entropia. Elaborarea unui spatiu geografic, exclu
siv pornind de la
principiile si teoriile fizicii prezinta de asemenea constrngeri.
Calitatea axiomelor fizice nu se aplica totdeauna n geografie. Astfel, n cazul teo
riei
gravitationale, forta de atractie dintre doua mase este continuasi creste consta
nt ntr-un spatiu
izotrop, ori spatiul geografic este prin excelenta anizotrop. Rugozitatea (absen
ta uniformitatii)
spatiului geografic este o regula, nct modelul mentionat se aplica doar pe portiun
i extrem de
restrnse. Avantajul modelelor introduse din fizica este dat de caracterul lor sin
tetic, multidimensional,
spre deosebire de teoriile economice pentru care spatiul este unidimensional.
O a alta cale de transfer este cea filozofica. Numeroase teorii formale (ansambl
u de
concepte legate ntre ele si aplicabile la diverse domenii ale cunoasterii), elabo
rate de filozofi sau
epistemologi sunt tot mai frecvent utilizate n geografie : teoria sistemului gene
ral (Bertalanffy, 1949),
foarte utila pentru ntelegerea ordinii spatiale a faptelor geografice, organizate
n sisteme si subsisteme
ierarhizate; teoria structurilor disipative, foarte utila pentru ntelegerea rapor
turilor existente ntre diversele
fapte geografice la diverse scari de studiu, la orice scara reproducndu-se acelea
si forme, nu neaparat
identice; teoria bifurcatiilor, utila pentru explicarea genezei unor fenomene si
a dinamicii unor procese;
teoria catastrofelor (Thom, Woodcock, 1980, Prigogine, 1981) permite ntelegerea s
i explicarea rupturilor
functionale si spatiale a fenomenelor. Dezavantajul acestor teorii formale const
a n limbajul matematic
extrem de complex, necesitnd pentru ntelegerea completa o initiere solida n matemat
icile
superioare. Dar indiferent de transferul teoretic, limbajul matematic se impune

obligatoriu n geografie,
curentul cantitativist initiat din anii 50 fiind astazi dominant n geografie. Util
izarea acestuia sta la baza
stabilirii multor legitati geografice ca si la cunoasterea multor particularitat
i spatiale intuite anterior
(existenta unor gradienti de ex.). Caracterul deductiv al matematicii se mbina ar
monios cu demersul
inductiv sau empiric, conceptul de spatiu geografic fiind astfel mai complet ntel
es.

Elaborarea unui model teoretic al spatiului geografic nu este acceptata n totalit

ate dar exista
cercetatori care au propus deja o serie de axiome ale acestuia.
Nicolas (1980) a propus trei astfel de axiome : chorologica
(studiul locurilor), pentru care
poate fi geografic orice obiect care diferentiaza spatiul terestru; topologica,
necesara localizarii obiectelor
geografice, stabilirii pozitiei acestora n spatiu; cronologica, pentru a completa
cu dimensiunea temporala,
dinamica pe celelalte doua. Pornind de la aceste axiome, conchide ca nici un obi
ect nu poate fi
considerat exclusiv geografic asa cum si metodele nu sunt proprii doar unei stii
nte, nct si axiomele
geografiei nu sunt proprii doar acesteia, dar geografia este singura care le uti
lizeaza simultan. Beguin
(1979) propunea construirea unui spatiu geomatematic plecnd de la un ansamblu de
locuri, de la
masurarea distantelor si suprafetelor (ansamblu de puncte n spatiu) la care adaug
a un ansamblu de
atribute simple sau compuse. Aceste demersuri au avut n comun utilizarea matemati
cii ca mijloc de
formalizare si generalizare dar ramn singulare. Constructia unui model teoretic a
l spatiului geografic
pe baza axiomelor este imposibila dupa unii ca si matematizarea acestuia dar est
e utila n masura n
care permite ntelegerea fortelor care contribuie la fasonarea suprafetei terestre
.
Dezbaterea n jurul acestui subiect, ramne deschisa, n prezent atentia fiind
concentrata asupra conceptului de teritoriu, definit ca o portiune din spatiul t
erestru apropriat de catre
un grup social n scopul satisfacerii necesitatilor vitale. Teritoriul este rezult
atul proiectarii retelelor, circuitelor si
fluxurilor proprii grupului social n spatiul pe care l ia n stapnire. Acest concept
porneste de la trei notiuni
esentiale pentru ntelegerea modului n care omul si pune amprenta vizibil asupra spa
tiului geografic :
-identitate (constiinta ca aici este altfel dect acolo);
-apropriere, care arata modalitatea prin care un grup si instituie anumite relati
i cu spatiul;
-nradacinare, care se refera la modul de incluziune ntr-un spatiu dat.
Din aceste trei notiuni rezulta conceptul de comunitate : spatiul de control soc
ial al unui
grup. Aproprierea unui teritoriu implica procese de dominatie si segregare din c
are rezulta fenomene
precum marginalizarea sau excluziunea ce nu mai pot fi excluse din preocuparile
geografice. Analiza
aproprierii teritoriului este astfel n centrul oricarei reflectii geografice : a
vorbi de teritoriu nseamna sa
deschizi mecanismele aproprierii pentru a preciza consecintele.
2. Spatiu si putere (dupa A. Bailly, 1998)
Aceste doua notiuni au fost alaturate relativ recent n geografie, odata cu
generalizarea statului modern, bazat pe limite precise si dotat cu institutii cu

o larga reprezentare n
teritoriu. Spatiul poate fi vazut n aceasta perspectiva att ca un suport al vietii
si activitatii umane dar
si un obstacol n calea unor relatii eficiente.

Puterea este un raport simetric sau disimetric instaurat ntre doi agenti sociali
aflati n interactiune.
Statul a fost vazut mult timp drept singura sursa de putere dar mondializarea a
scos n evidenta surse
la fel de importante precum puterea economica, influenta culturala sau politica.
Raporturile dintre
spatiu si putere au constituit multa vreme preocuparea esentialasi exclusiva a g
eografiei politice dar n
ultimele decenii nici una dintre ramurile geografiei umane nu le poate exclude n
contextul
fragmentarii proceselor socio-economice sub impactul factorului politic. Astfel,
teme precum criza
bunastarii (weltfare state, stare de abundenta
si optimism generata n primele decenii postbelice de
modernizarea economiei si depasirea unor limite umane), marginalizarea (deviere
de la normele de
comportament general acceptate ale societatii), excluziunea, degradarea mediului
, disfunctiile mecanismelor
sociale, sunt tot mai frecvent n atentia geografiei. n acest sens, se impune un di
scurs dual n care se
opun concepte ca : echilibru si dezechilibru; stabilitate si instabilitate; agre
gare si dispersie; centralizare
si descentralizare etc.
Natura fundamentelor puterii este nca un subiect de dezbatere ntre necesitatea nat
urala,
legitimata de suveranitatea divina sau cu origine miticasi capacitatea fondata p
e competentele
specifice sau pe suveranitatea nationala. n ambele cazuri se regaseste nsa ideea d
e forta orientata mai
degraba spre mentinerea unui statu-quo dect spre schimbare.
Puterea n sine poate fi conceputa sub trei forme : valoare care poate fi dobndita,
puterea-atribut; domeniu de interes axat mai ales pe comportamentul lui homo poli
ticus ; proces relational.
Ca atribut, puterea poate fi cstigata, mentinuta sau pierduta n functie de jocul a
trei factori : influenta
politica, autoritatea si puterea multimii. Aceasta forma este sustinuta mai ales
de scoala americana dar se
pare ca ideea puterii-atribut este destul de relativa, nimic nefiind mai nesigur
dect detinerea puterii.
Criticile aduse acestei acceptiuni pornesc de la o serie de constatari:
-puterea nu poate fi dobndita ci numai exercitata;
-relatiile de putere nu sunt exterioare altor relatii umane (economice, sociale
etc.) ci sunt
imanente acestora;
-sursa puterii o constituie masele, ntre dominatori si dominati neexistnd de fapt
o opozitie
binarasi globala;
-relatiile de putere sunt totodata intentionale si nesubiective;
-acolo unde exista putere existasi rezistenta, aceasta nsasi fiind imanenta puter
ii.

Ca domeniu de interes al factorului politic, puterea a generat n geografie curent

ul
geopolitic, care confunda statul cu puterea sau politicul. Conceptia relationala
pare cea mai obiectiva
pentru ca exclude ideea ca puterea este un meci cu scor egal (ce cstiga unul pier
de celalalt). Puterea este
mai degraba un flux, un proces de comunicare inerent n orice relatie. Astfel acce
ntul n problematica puterii nu
mai cade asupra fundamentelor acesteia ci asupra functionalitatii acesteia (Luhm
ann, 1975). Sistemele

sociale se constituie numai prin intermediul comunicarii n urma determinarii reci

proce a unei
multitudini de criterii selective care suprima incertitudinea n alegerea partener
ilor. Puterea
ndeplineste aceasta functie n calitatea sa de cod simbolic (structura semiotica ai
carei semnificanti si
semnificati sunt conventionale, admise prin contract, impuse de uzante sau defin
ite prin lege) fiind o
institutie suplimentara fata de limbaj, care are o functie de motivare. Exerciti
ul puterii este eficient
atunci cnd criteriul de selectie adoptat de unul din partenerii sociali coincide
cu motivatia celuilalt.
Simbolurile (nsemne care asigura legatura mai mult sau mai putin stabila dintre d
oua unitati situate pe
acelasi nivel) si asuma n acest caz rolul de mediatori.
Studiul raporturilor dintre spatiu si putere n geografie a cunoscut o rennoire
remarcabila n ultima jumatate de secol. Determinismul geopolitic al lui Ratzel sa
u Haushofer care a
alimentat ideologia nazista este de domeniul trecutului. Puterea este vazuta acu
m ca exercitiu al unei
capacitati inovatoare motiv pentru care se impun doua concepte : geometria puter
ii, decupaj al spatiului n
arii de control, supraveghere sau observatie; arhitectura sociala, fundamentul p
olitic, economic si ideologic
al organizarii societatii. ntlnirea dintre spatiu si putere este transcalara, fiin
d perceptibila pe mai multe
scari n acelasi timp interesnd att la nivel local ct si macroregional.
Tot mai mult se accepta ca fundament esential al puterii - munca, fie ca o consi
deram
categorie economica sau naturala. Din aceasta se degajeaza
doua elemente constitutive ale puterii :
-energia, potential care permite deplasarea sau transformarea materiei;
-informatia, forma sau ordine detectata n materie sau n energie.
Societatile structureaza spatiul ntr-un mod diferentiat tocmai pentru ca functiil
e
puterii (combinatii de energie si informatie) sunt diferite. Geografia umana ana
lizeaza mai ales modul
n care societatile realizeaza aceste functii n perspectiva spatio-temporala. Se im
pun astfel alte doua
notiuni: teritorialitate, ansamblu de relatii generate de sistemul tridimensiona
l societate-spatiu-timp n
scopul asigurarii unei maxime autonomii, compatibila cu resursele sistemului; te
mporalitate, ritmuri si
durate proprii actorilor sociali, elemente decisive n modelarea teritoriului. Sur
sa puterii nu este asadar
unica ci fragmentatasi ubicvista. Distributia spatiala a populatiei si atributel
or sale culturale, sociale sau
economice (limba, religie, activitati etc.) presupune totdeauna prezenta unor di
simetrii pe care factorii
de putere ncearca sa le pastreze, mareasca, reduce sau anula. Productia teritoria
la a spatiului poate fi astfel
interpretata ca o proiectie a cmpului puterii asupra unui spatiu dat. Schimbarea
codurilor politice este
suficienta pentru a modifica organizarea spatiului, a retelelor si ierarhiilor p

e care le contine acesta

(cazul Europei de Est n perioada de tranzitie).
O alta perspectiva geografica a raporturilor dintre spatiu si putere este cea a
rolului
militar si strategic. Geografia considera n general ca aceste aspecte i sunt propr
ii, dupa o scurta perioada
n care era aproape interzis de abordat un astfel de subiect, dupa al doilea razbo
i mondial, acesta a fost

redescoperit, n contextul crizei petroliere din 1973, consecinta a unui nou Zeitg
eist (spirit al timpului).
Disparitia URSS si a razboiului rece iar mai recent, atentatele de la 11 septemb
rie 2001 au fost alte
doua momente care ntretin interesul geografic pentru aceasta sfera.
Geografia nu are sens n afara referentului spatial care i asigura unitatea, indife
rent de
unghiul din care snt abordate problemele de interes, respectiv naturalist sau soc
io-umanist. Ca stiinta
a explicarii localizarii fenomenelor si proceselor n spatiu, geografia se plaseaz
a ntr-adevar la periferia
domeniului natural si a celui socio-uman, nsa astfel devine puntea de legatura, i
nterfata ntre aceste doua
subsisteme, constituindu-se ntr-un ansamblu de teorii, metode si concepte esentia
le unei cunoasteri
obiective a realitatii complexe pe care o construieste civilizatia actuala. Cu t
oate acestea, geografia este
deseori ignorata n cercurile academice, sau, n cel mai bun caz, este considerata d
oar un mod de
cunoastere marginal, cu un interes strict limitat.
3. Obiectul si metoda geografiei umane
Geografia umana este n esenta acea fateta a geografiei care este mai deschisa spr
e domeniul socio-uman, de
unde si mbogateste aparatul conceptual si spre care proiecteaza rezultatele cercet
arii, fara a pierde legatura cu spatiul
fizic, suportul oricarei forme de manifestare a societatii.
Raporturile dintre geografie si alte stiinte au preocupat de timpuriu geografii.
Conrad MalteBrun (1810, citat de Andr Bailly, 1998) se ntreba retoric:
nu este oare geografia so
ra si discipola
istoriei? Daca una acopera secolele, cealalta nu este destinata sa acopere toate
locurile? Iar studiul acesta
al locurilor nu este intim legat celui al omului, obiceiurilor si institutiilor
sale? . Aceasta viziune destul de
moderna a fost reluata ulterior de multi geografi de seama, un exemplu fiind ase
rtiunea lui Roger
Brunet (vol.I din Gographie universelle, 1990) cconform careia geografia ca stiin
ta se schimba la fel de mult ca si
starea lumii pe care o studiaza, stadiul unei cosmogonii mitice fiind depasit prin
ajungerea la un discurs
ordonat, rational care nu se mai rezuma la inventarul locurilor si al toponimelo
r.
Paul Vidal de la Blache (1922) considera ca obiectivul principal al geografiei u
mane se
rezuma la modul n care specia umana se distribuie pe suprafata terestra . Inspirat d
e Friedrich
Ratzel (1891), acesta statueaza ca obiect de studiu al geografiei raporturile di
ntre om si mediu, analizate
prin prisma relatiilor instituite ntre aceste doua componente, conceptie care va
conduce la
dezvoltarea curentului geografiei regionale. Problematica evolutionistasi empiri
sta a acestei prime
geografii umane s-a mbogatit rapid cu lucrari care vizau logica raporturilor dint
re organizarea
sistemului de asezari umane si mediu, ca efect al schimburilor de materie si inf

ormatie. Se instituie
astfel dilema centrala a discursului geografic, respectiv omul sau locul n calita
te de element primordial,

dilema care va genera ample dezbateri ( geografia este stiinta locurilor si nu a o

amenilor , cf. V. de la
Blache, de exemplu), n urma carora s-a observat insuficienta raporturilor om-medi
u penrtu definirea
obiectului de studiu al geografiei.
Astfel, Henri Isnard (1981), inspirat din viziunea marxista a lui Henri Lebvre 1
considera
ca
spatiul geografic este rezultatul fizic al unei creatii sociale continue. Geogra
fia umana devine astfel o viziune
globala care trebuie sa analizeze n orice loc si n orice moment jocul fortelor car
e guverneaza
schimbarea continua a raporturilor dintre om si mediu (spatiu), ntr-o dinamica ce
se nscrie pe linia
cautarii unui echilibru relativ capabil sa asigure o coabitare pasnica ntre cele
doua lumi aparent adverse:
societatea si natura.
Majoritatea geografilor contemporani definesc geografia umana prin trei interoga
tii
fundamentale: cine?, ce?, unde?. Ultima dintre acestea este considerata pur geog
rafica, referindu-se direct la
localizarea fenomenelor si proceselor n spatiu dar si la modul de structurare a s
patiului si la sensul
locurilor. Prima vizeaza grupurile umane care ocupasi valorizeaza spatiul iar a
doua determina
rezultatele actiunii umane, productia economica, socialasi culturala. Pentru a f
i completa, geografia
umana trebuie sa raspunda la alte trei chestiuni (Bailly, 1998): de ce?, cum? si
pna unde?. Ca si celelalte
chestiuni, acestea snt aplicabile cu anumite nunate si geografiei fizice. Numai r
aspunznd la aceste
ntrebari fundamentale, geografia umana poate clarifica relatiile care se institui
e ntre grupurile umane
n spatiu precum si limitele, pragurile si discontinuitatile impuse de actiunea om
ului asupra suportului
fizic. Prin efortul de a raspunde acestor interogatii, geografia umana se plasea
za n cmpul disciplinelor socioumane
dar se deosebeste de acestea prin integrarea preocuparilor naturaliste. Diferent
a dintre stiintele naturale si
cele sociale, a fost stabilita cu claritate de Prito (1975): fata de realitatea pr
imordiala, naturala, care
formeaza realitatea materiala, exista o a doua realitate, derivata, cea istorica
, constituita de cunoasterea
nsasi . Astfel, orice subiect geografic este mediatizat de reflectia cercetatorilor
si de reprezentarile
omului. Fiecare studiu geografic este o reprezentare a lumii si practicilor uman
e, n sensul unei
reprezentari mentale care capata sens n cadrul unei ideologii si a unei problemat
ici. Modul n care
geografii au abordat disciplina de-a lungul timpului corespunde unei valorizari
evolutive. Geografia
este n acelasi timp, ideologie si imagine ca efect al proceselor cognitive si a s
ubiectivitatii reprezentarilor
noastre. Rezulta din aceasta urmatoarele constatari (Bailly, 1998):
-geografia consta n reprezentarea unor obiecte, practici si procese spatiale prin
intermediul unor procese

evolutive;
-din aceasta cauza, geografia este o transpunere n spatiu, o imagine a acestor ob
iecte, practici si procese;
-aceasta transpunere, constructie mentala, presupune eludarea anumitor caracteri
stici, considerate
neimportante si privilegierea altora;
1 Lefebvre, H. (1974)

La production de l espace, Anthropos, Paris

-cunoasterea geografica este asadar aprioric subiectiva, doar astfel putnd select
a anumite elemente
n scopul descrierii, modelarii si interpretarii practicilor umane nscrise n spatiu.
Tinnd cont de cele afirmate mai sus se ajunge la problema fundamentala a epistemo
logiei
geografiei, si anume aceea a limitei adevarului geografic. Ca orice disciplina,
geografia este rezultatul unei
constructii umane, la acest nivel intervenind reflectia geografului care trebuie
sa decida ntre mai multe
posibilitati. Karl Popper (1973) amintea n Logica descoperirii stiintifice ca orice
asertiune si gaseste
validitatea numai dupa ce este supusa unor teste inter-subiective. Astfel oricar
e ar fi metoda geografica
(inductiva, deductiva, dialectica, sistemica), validitatea rezultatelor trebuie
verificata prin explicatii riguroase care
pot fi rezumate astfel:
-prezentarea problematicii si a ipotezelor;
-alegerea conceptelor necesare fundamentarii realitatii geografice abordate;
-confruntarea acestor concepte cu altele la fel de pertinente pentru a testa coe
renta reflectiei;
-elaborarea rezultatelor.
n acest mod, geografia, pornind de la realitatea spatiala, creeaza un cmp de imagi
ni spatiale, n functie de
reprezentarile explicitate. Geograful recenzeaza, descrie, cartografiaza, modeli
zeazasi n final explica. Pentru a
ncadra geografia umana, rezulta din cele expuse cinci principii (Bailly, 1998):
-principiul existential: geograful este interesat de om n cadrul societatii; el ns
usi fiind membru al
acesteia si reflectnd ideologia acesteia apare necesitatea explicitarii ideologii
lor si conceptelor cu
care geograful exploreaza cunoasterea;
-principiul reprezentarii, conform caruia spatiul n sine nu este obiect de studiu
, realul obiectiv
neexistnd dect gratie constructiei noastre mentale. Cunoasterea geografica se spri
jina astfel pe
reprezentarea fenomenelor plecnd de la concepte. n acest sens geografia nu poate f
i stiinta peisajului
ci mai degraba a semnelor pe care le interpreteaza (la fel cum harta este un sis
tem si nu un teritoriu);
-principiul imaginarului: orice propozitie geografica este o imagine, un model s
implificat al lumii
sau a unei portiuni din aceasta;
-principiul creatiei: reprezentarea geografica este realizata pornind de la crea
rea unei scheme
coerente, partiale a unui proces care se desfasoara n spatiu, care reflecta ideol
ogia noastrasi modul de
structurare specific ( reprezentarea constituie o creare a unei scheme pertinente,
nsa partiale, a

unui proces sau a unui spatiu, care face trimitere la propriile noastre ideologi
i si la maniera n care
acestea snt structurate );
-principiul retroactiunii: reprezentarile geografice se nasc din practicile spat
iale si invers. O
societate care creeaza un mediu de viata specific nu o face doar prin raporturil
e de productie dar si
prin modul de reprezentare (ideologii, valori) specifice acesteia.

Ca urmare, definitiei lapidare a geografiei ca stiinta a spatiului i este prefera

bila definirea ca
studiul organizarii spatiului si al practicilor care rezulta din aceasta (Bailly,
1998). Geografia este deci
o cunoastere (reprezentare elaborata de catre geografi) a cunoasterii (modului n
care societatile si
indivizii transpun n imagini experientele lor spatiale). La acest nivel numai con
ceptele de teritoriu si de
loc capata un sens precis, geografia deschizndu-se abordarilor istorice, cultural
e sau umaniste n
aceeasi masura cu abordarile economice. Astfel:
orice geografie este prin urmare fondata pe reprezentari definite drept creatii s
ociale sau
individuale ale unor scheme pertinente ale realitatii care permit sa se abordeze
nu spatiul n sine ci sensul
spatiului. Din aceasta cauza, definitiei geografiei ca stiinta a spatiului noi o
preferam pe aceasta: studiul
organizarilor spatiului si a practicilor spatiale rezultante . Geografia este o c
unoastere (reprezentare elaborata
de catre geografi) a cunoasterii (a modului n care societatile si persoanele si tr
anscriu n imagini
experientele din mediu). Aceasta geografie, constienta
de propria subiectivitate, analizeaza n acelasi timp
discursurile si practicile spatiale, pentru a desprinde, prin intermediul struct
urii reprezentarilor, coerente si
repetitii; nu numai pe cele ale oamenilor care rationeaza dar si pe cele ale oam
enilor care traiesc sentimente
si se ataseaza locurilor lor de trai. Tocmai aici, la acest nivel, conceptele de
loc si de teritoriu si
cstiga adevaratul lor sens, si tot de aici geografia se deschide demersurilor ist
orice, culturale si umaniste
[ ] (Bailly, 1998).
4. Epistemologia geografiei umane
Dupa Jean Piaget (1967), epistemologia este studiul constituirii cunostintelor v
alabile ntr-o anumita
disciplina, ntr-un anumit context temporal si cultural. Majoritatea epistemologil
or au eludat geografia ca
disciplinastiintifica, n clasificarile lor evitnd stiintele interdisciplinare. Ace
st fapt se datoreazasi
optiunii geografilor din perioada clasica (nainte de primul razboi mondial) care
preferau explicatiile
eclectice al caror rezultat a fost confuzia, contradictiile si imposibilitatea d
elimitarii precise a unui
obiect de studiu geografic. Eric Dardel, un cunoscut istoric francez, cu preocup
ari complexe, inclusiv
geografice (L homme et la Terre, 1952) spunea ca geografia, asemenea psihologiei s
i antropologiei este o
stiinta de granita, al carui obiect real nu poate fi perceput integral si deci n
u poate fi obiectiv. Geografia
umana s-a distantat de aceasta abordare, odata cu deschiderea spre disciplinele
socio-umane si spre
demersurile cantitative, orientare initiata dupa 1950, interesndu-se mai mult de
cunoasterea relatiilor
omului cu spatiul si cu mediul, ceea ce nu i-a permis sa devina o stiinta strict
pozitiva asemenea fizicii,
chimiei sau matematicii. De altfel, dat fiind amestecul de subiectiv si de obiec
tiv din obiectul si din

metoda se de studiu, geografia nu poate respecta criteriile neokantiene ale pozi

tivismului, respectiv explicitarea
totala a procedeelor utilizate n analize; dovedirea validitatii rezultatelor prin
teste de non-falsificare;
generalizarea posibila a rezultatelor independent de contextul spatio-temporal s
au social; predictia unor

evolutii. Deschiderea amintita s-a tradus si prin mbogatirea tematica nsa cu pretu
l unei anumite
faragilizari metodologice. Geografia se doreste a fi astfel o stiinta a interpre
tarii lumii, facnd apel tot mai
mult la simboluri, comportamente si trairi n scopul caracterizarii sintetice a re
alitatii studiate.
nainte de a defini o metodologie (adica a unui mod de organizare a discursului ntr
-un sistem
coerent dotat de o intentionalitate proprie ce poate fi urmarit de la articulare
a teoretica pna la
conturarea rezultatelor), geografia trebuie sa-si stabileasca o problematica, un
mod de a imagina
probleme, de a pune ntrebari pertinente, n conformitate cu o anumita viziune asupr
a lumii si cu un
sistem de referinta clar explicitat. O geografie fara problematica va conduce la
un discurs fara
structura, fara o intentionalitate clara. n acest context, rigurozitatea problema
ticii se impune mai ales
pentru ca lumea simbolurilor, spre deosebire de cea a conceptelor este adesea ec
hivoca. Trecerea de la
euforia geografiei cantitative la necesitatea unei abordari calitative s-a impus
ca urmare a spiritului
timpurilor noastre, preocupat de calitatea vietii, de democratizarea informatiei
si de emanciparea
individului si comunitatilor locale. Acest cadru implica o revigorare a interesu
lui pentru notiuni
precum peisaj, patrimoniu (natural sau cultural), identitate, teritoriu si terit
orialitate, multiculturalism,
postmodernism etc.
Pe parcursul acestor transformari, geografia a cunoscut o trecere de la viziunea
idiografica, descriptiva
la o viziune nomotetica, deductiva, capabila sa conduca la elaborarea teoriilor
si modeleleor generalizante (teoria
locurilor centrale de ex.). Aceasta modificare a statutului sau nu a rezolvat nsa
diviziunea traditionala
dintre geografia fizicasi geografia umana. Daca ambele discipline se pun de acor
d n modul de
observarea a faptelor geografice, n sesizarea regularitatilor, n degajarea relatii
lor dintre fenomene si n
ordonarea acestora, conflictul devine foarte dificil de conciliat atunci cnd se d
iscuta primordialitatea
ordinii naturale sau cea a ordinii sociale a lucrurilor. Astfel, impasul n care s
e afla geografia de multa
vreme n ncercarea sa de definire a obiectului sau de studiu rezista oricarei tenta
tive de compromis.
Situatia prezentata derivasi din confuzia foarte frecventa care se face ntre obie
ctul de studiu si metodologia
disciplinei, de obicei metodele fiind considerate drept caile de delimitare a ob
iectului. O analiza mai
atenta demonstreaza nsa faptul ca toate stiintele contemporane snt din ce n ce mai
compozite iar
limitele dintre ele nu mai snt att de clare de clare ca n perioada clasica a stiint
ei (limitele dintre fizica
si chimie sau dintre biologie si chimie, de ex.). Parerile cele mai juste consid
era ca
geografia fizica are drept
obiect realitatea materiala a naturii, geografia umana completnd-o cu realitatea

istorica
(sociala), respectiv cu
modul n care oamenii folosesc realitatea materialasi spatiul. n acest sens pare fo
arte clar ca
obiectul de
studiu al geografiei nu poate fi spatiul n sine ci relatiile pe care omul le stab
ileste cu acesta, deci obiectul sau nu este
un dat aprioric ci un derivat, un produs. Daca vom concepe obiectul de studiu al
geografiei ca un
sistem de relatii cu spatiul, acesta trebuie construit iar n consecinta daca aces
te relatii snt descifrabile,
ele nu snt obligatoriu vizibile. Geografia este tocmai arta redarii vizibile a in
vizibilului prin conceptualizare.

Astfel atingem un punct important n epistemologia geografiei: faptele geografice

imediat vizibile,
peisajele de ex., pot fi descrise prin limbaj sau conform unor coduri estetice (
descrierea unui
romancier de ex.) dar pentru a le descrie stiintific trebuie creat un aparat con
ceptual, asa cum
procedeaza de altfel cartografia care pleaca de la spatiul real si reconstruiest
e schematic portiuni din
spatiu, care constituie baza unor prelucrari ulterioare n functie de o anumita te
matica. Paradigma
geografica actuala este cea a teritorialitatii, care este rezultatul relatiilor
dintre om si spatiul pe care si-l
apropriazasi n transforma prin amenajari multiple.
Cele patru elemente epistemologice fundamentale (Bailly, 1998) snt: metafizica, p
roblematica,
teoria si empiria. Metafizica este un termen conventional care desemneaza o vast
a arie a cunoasterii, fiind
un rezervor de impresii, convingeri si credinte alimentate de procesul cunoaster
ii stiintifice pe baza
caruia se formeaza
problematica. Aceasta din urma joaca un rol strategic si pleaca de la ideea de a
devar,
care este prezent n lumea reala dar nu este totdeauna vizibil n toata complexitate
a sa. Realitatea se
cere astfel chestionatasi analizata, pe ct posibil fara subiectivism. Intervin ai
ci ipotezele, explicatii
apriorice care stau la baza esafodajului problematizarii. Pentru aceasta este ne
cesar sastim cu
exactitate ce dorim (problematica implicita) pentru a ne pronunta asupra justete
i rezultatelor si a emite
astfel teorii. Teoria devine prin urmare raspunsul la o problematica, constituin
du-se ntr-un ansamblu
argumentat de enunturi capabile sa explice deductiv un fapt sesizat prin observa
tie sau prin
experienta. Continutul logic al unei teorii este format dintr-o nlantuire de conc
epte ierarhizate.
Empiria este subordonata teoriei, fiind instrumentul prin care aceasta este vali
data, confruntata cu
faptele reale. O teorie va fi considerata adevarata doar atunci cnd nu va putea f
i contrazisa prin
experiente. Teoriile se elaboreaza printr-un proces de conceptualizare, spre deo
sebire de empirie, care
necesita n primul rnd principii clare, mijloace de observatie si rigurozitate a op
eratiilor. Teoreticul si
empiricul interfereaza pe plan metodologic. Dupa cum se observa, epistemologia e
ste pentru
geografie un mod de aparare n fata oricarei criticia hiperbolice sau contra orica
rui dogmatism
conservator, dezvoltata n spiritul necesitatii unei libertati absolute a stiintei
(P. Fayerabend, 1978).
4.1. Coordonate epistemologice n evolutia geografiei umane 2
Un espace gographique est une portion dfinie de la
surface terrestre. La dfinition est celle que lui donne celui
qui en parle [ ]. Des tres gographiques fondamentaux ont
cependant pu tre reconnus; en l tat actuel de la science on
peut retenir le lieu, la contre, le quartier, le champ, la maille, le
rseau, qui reprsentent successivement les aprhensions

structurale, systmique, conviviale, dynamique,

institutionnelle, relationnelle de la ralit, non sans
interfrences bien entendu. Tout espace gographique a une
2 Dupa articolul Groza, Octavian
Despre geografie si spatiu, in Augustin Ioan (e
d.) Lost in space , New Europe
College, Bucuresti, ISBN 973-98624-6-1, pp. 199-230, 2003

tendue; celle-ci peut tre disjointe, clate ; ses limites

peuvent tre floues. Il n a pas ncessairement un centre; il ne
correspond ncessairement un systme spatial .
Roger Brunet, 1992
Fericirea si nefericirea geografiei rezulta din pozitia sa inconfortabila de sti
inta de
interfata, situata ntre stiintele naturii si stiintele sociale. Acest caracter hi
brid, prezent n mod
implicit ncepnd cu descrierile antice ale oekumenei, i-a fost conferit oficial la
dificila sa nasire
academica, ntmplata n a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pna atunci, stiintele
geografice
evoluasera n bloc n cadrul paradigmei naturaliste, n care determinismul newtonian s
i linearitatea lui
Descartes erau litera de lege. Stiintele naturii vii (botanica, zoologia, ecolog
ia si antropologia), care
devenisera, dupa canoanele vremii, stiinte n toata puterea cuvntului, enuntnd princ
ipii de
clasificare si construind metodologii coerente, se constituiau n puternice modele
de urmat pentru
geografie, marturie stnd nomenclatura subramurilor acesteia, precum biogeografia
ori
zoogeografia. Studiul fenomenului uman fusese ntr-o oarecare masura confiscat de
catre
antropologia fizica, de paleontologia si de antropologia culturala, corespondent
e la nivel social ale
morfologiei plantelor, anatomiei animalelor, evolutiei speciilor si etologiei.
ntre 1881 si 1891, venind dinspre stiintele biologice, savantul german Friedrich
Ratzel
(1844-1904) reuseste sa impuna ecologiei, bio-si zoogeografiei un corespondent s
ocial, respectiv
antropogeografia, destinata sa studieze raspndirea populatiei si raporturile om-m
ediu. Proiectul
academic ratzelian era acela declarat de a include geografia stiintelor naturale
, n care
determinismul si liniaritatea au avut de altfel cea mai lunga evolutie. Bazata p
e traditia anterioara a
geografiei fizice, centrata pe studierea diferentierilor regionale rezultate din
combinarile locale ale
geosferelor, antropogeografia ratzelianasi-a construit discursul pe diferentieri
le spatiale ale peisajelor,
rezultate din modul diferit n care societatile umane erau influentate de conditii
le diverselor
regiuni naturale. Pentru aceasta geografie, asimilata unei anumite filosofii a n
aturii, nu numai
cercetatorul n sine ci si ntreaga societate avea un statut exterior, aproape conte
mplativ,
propriului obiect al studiului si respectiv al actiunii. Principiul explicativ a
l demersului stiintific
geografic era cel genetic; t i m p u l, care avea sa fie (re)descoperit de stiin
tele dure modern(izat)e
abia n a doua jumatate a secolului al XX-lea (Prigogine si Stengers, 1986), era f
actorul principal al
aparitiei diferentierilor organizarilor studiate de antropogeografie.

Antropogeografia germana (mpreuna cu geografia politica de factura determinista

inventatasi dezvoltata de acelasi Friedrich Ratzel) a influentat crearea a douas
coli care vor
structura o parte din universul geografiei. Prima este cea anglo-saxona, sedusa
de valentele
practice ale geografiei germane, care va dezvolta si impune n a doua parte a seco
lului al XX-lea o
geografie cantitativa seacasi indigesta nsa exacta, centrata pe sesizarea structu
rilor spatiale si pe

ameliorarea economica a acestora. A doua este cea sovietica, extinsa cu mai mult
a sau mai putina
virulenta n statele Europei de Est. Redusa la studiul peisajului (denumita o vrem
e chiar
landschaftologie n URSS) sau la descrierile machiate ale organizarilor administra
tiv-economice
decise de partidele comuniste, antropogeografia germana a devenit de nerecunoscu
t n aceasta
parte a lumii. n mai toate statele comuniste s-a adncit prapastia dintre geografia
fizicasi cea
economica , prima perfectionndu-si statutul de stiinta, a doua devenind o caricatura
, fiindu-i
refuzata din start chiar si abordarea determinista n numele exceselor teoretice g
ermane care,
dezvoltnd conceptul de lebensraum (spatiu vital), sustinuse construirea ideologie
i naziste. n
imposibilitate de a se apropia cu adevarat de fenomenele umane, precum si de a r
eflecta asupra
devenirii sale, antropogeografia germana a ramas n lumea ex-sovieticasi n periferi
ile acesteia o
disciplina limitata la a descrie morfologii si la a realiza taxonomii, ntr-un car
usel nesfrsit si steril
de speculatii si arabescuri intelectuale, foarte reusite de altfel n unele cazuri
.
n Franta, datorita lui Paul Vidal de la Blache (1845-1918), ideea antropogeografi
ca
germana prinde viata sub numele de gographie humaine, nsa delestata de determinism
ul initial
extrem de rigid. Pozitivismul lui Auguste Comte devine la Vidal de la Blache pos
ibilism (la nature
propose et l homme dispose), ceea ce deschide larg portile studiilor regionale com
plexe, respectiv
cercetarii diferentierii si evolutiei organizarilor spatiale n functie de specifi
cul cultural al
grupurilor umane implicate. Din aceasta cauza, geografia umana ntra n conflict ide
ntitar cu
istoria (cu att mai mult cu ct primii sefi ai catedrelor universitare de geografie
erau istorici de
formatie), cu economia si cu sociologia, disputele geografilor cu sociologul Emi
le Durkheim
(1858-1917) sau cu sociologul si economistul Franois Simiand (1873-1935) desfasurn
du-se cu
virulenta n paginile revistelor din epoca (v. Claval, 1992). Rezultatul acestui c
onflict este
pozitionarea din ce n ce mai ferma a geografiei umane franceze n cadrul stiintelor
sociale,
deschisa dezbaterilor de idei si schimburilor de principii, metode si teorii.3 M
ai evident dect n
cazul scolii germane, caracterul genetic al demersurilor geografice este n acelas
i timp si mult mai
apropiat de specificul explicatiilor istorice dect de cel al explicatiilor natura
liste. Spre deosebirea
de terna istorie care se structura n jurul unei enumerari de fapte si de dinastii
, geografia umana
cauta explicatiile diferentierilor spatiale n natura intima a societatilor si a s
patiilor acestora (de la
Blache definea geografia ca pe o stiinta a oamenilor si a locurilor). Descrieril
e geografice deveneau

astfel mai suculente, mai pline de sens, mai aproape de continuum-ul spatiu-timp
care avea sa
devina explicit odata cu teza de doctorat a lui Einstein, ceea ce nu putea fi su
portat de istoricii
3 Cazul geografiei umane romnesti ar fi fost fara doar si poate analizat n acest t
ext daca nu ar fi intervenit
evenimentele care au condus la instalarea comunismului n tara noastra; aceasta de
oarece geografia romneasca a fost
una dintre primele geografii europene cu statut academic iar fondatorul sau, Sim
ion Mehedinti, care studiase att cu
Ratzel si Richtofen, ct si cu Vidal de la Blache, initiase o foarte interesanta o
smoza ntre cele douascoli. (Terra
introducere n geografie ca stiinta, Ed. Nationala S. Ciornei, Bucuresti, 1931).

clasici. Nu este de mirare faptul ca Fernand Braudel, excelent istoric al cotidi

anului si al
mentalitatilor, interesat de locurile istoriei att la nivel micro ct si macro, avea
sa afirme ca
l histoire est une gographie mal enseigne
(istoria este o geografie prost predata).
Universul geografiei stiintifice anglofone se va constitui la nceput ca reflexie
al celor
douascoli europene, cu o evidenta componenta germana. ntr-un articol din 1904 geo
graful
britanic Halford J. Mackinder (1861-1947) mbina abordarea genetica naturalista de
factura
germana (determinarea societatii de catre mediul geografic) cu cea genetica isto
ricista de factura
franceza (modelarea culturala a mediului initial), punnd bazele unui demers geogr
afic original
fundamentat pe dimensiunea socio-politica a fenomenelor geografice si introducnd
prin aceasta
o viziune functionalista asupra organizarilor spatiale. Caracterul hibrid al geo
grafiei de dincolo de
Marea Mnecii este sugerat si de utilizarea denumirii de social geography (termen
francez de altfel),4
mai frecvent pna n anii 1950 dect cel de human geography. Termenul de social geogra
phy, care
ncerca sa impuna ideea unei cai britanice originale de analiza a spatializarii fe
nomenelor socioeconomice,
marca n realitate faptul ca geografia sociala a Regatului Unit era pe cale sa dev
ina
pepiniera geografiei marxiste, din motive ct se poate de evidente: fenomenele de
urbanizare,
industrializare si proletarizare si de aparitie a inegalitatilor sociale si spat
iale erau mai accentuate
dect oriunde n lume..
n Statele Unite sinteza germano-franceza a condus la aparitia mai multor scoli, d
in ce
n ce mai originale si mai ndepartate de geografia europeana. Una dintre ele, scoal
a din Midwest,
s-a structurat la University of Pennsylvania n jurul lui Richard Hartshorne (1889
-1993), conform
caruia (1939) geografia trebuia sa dea ntietate studiilor regionale n care regiunil
e erau entitati
conceptuale si nu realitati date a priori. Este clar faptul ca un anume Immanuel
Kant nu era prea
departe. Acest mod de abordare a facilitat introducerea teoriilor economice spat
iale de origine
germana n metodologia geografica, de aici rezultnd un pronuntat caracter functiona
list al
cercetarilor care trebuiau de acum sa ia n calcul elementele culturale, sociale s
i politice care
concurau la constituirea si functionarea regiunilor.
A doua scoala s-a cristalizat n vestul continentului, la universitatea california
na
Berkeley, avndu-l ca promotor pe Carl O. Sauer (1889-1975), cercetator interesat
de peisaj
(landschaft) n calitate de constructie culturala
die Kulturlandschaft (1925). Amb
ele directii de cercetare
au beneficiat mai mult sau mai putin marturisit de curentul deschis de Ellen C.

Semple (1863
4 Utilizat n Franta nca din perioada anilor 1870 n paralel si cu acelasi sens ca si
cel de geografie umana, termenul de
geografie sociala capata prin lucrarile geografilor anarhisti Elis Reclus (1982,
postum) si Kropotkine (1919) un sens
ct se poate de marxist, sens accentuat n Marea Britanie interbelica de grupul de g
eografi structurat n jurul lui David
Stamp (1947).

1932) la Chicago care, pe baza lucrarilor lui Ratzel, a promovat o abordare dete
rminista a
influentei mediului asupra societatilor umane, precum reiese explicit din lucrar
ea sa din 1903
American History and Its Geographic Conditions. Trebuie sa fi fost sfsietoare dil
ema de factura
existentialista a geografilor americani care se vedeau brusc pusi n fata unui nod
gordian realizat
de originile kantiene ale stiintei pe care o promovau si exigentele pragmatice
n
eokantiene5 ale
puterilor publice sau private carora le repugnau sa finanteze cercetari asupra u
nor realitati
prezente doar n mintea unor cercetatori. Geografia cantitativa, inventata n Statele
Unite, avea
sa se plieze ntr-o prima etapa conform cerintelor acestora din urma.
n ciuda diferentelor dintre antropogeografia germanasi geografia umana franceza,
rezultatele erau invariabil aceleasi: serii lungi de monografii la scara mai mar
e sau mai mica,
abundnd de informatie nca imposibil de sistematizat. Singura concluzie stiintifica
fundamentala
permisa de aceasta colectie monumentala de studii si cercetari monografice era a
ceea a
eterogenitatii evidente a spatiului geografic
termen/sintagma/concept care avea
sa apara abia dupa
1970 si a caracterului singular al obiectelor analizate. Caracterul idiografic (
descriptiv) al
geografiei parea sa o ndeparteze din ce n ce mai mult de statutul de stiinta, deoa
rece, studiind
organizari exceptionale (unice), evidente la scara locala ori regionala, se dove
dea incapabila sa
produca legi si axiome care sa ncadreze obiectul studiat, ori asa ceva nu putea fi
tolerat ntr-o
paradigma n care norma si masura se situau n inima faptului stiintific. Critica, d
irecta sau
indirecta, adresata acestui tip de geografie umana a venit tot din lumea germana
, care favoriza
praxisul n fata oricarei dispute teoretice sterile. n 1953 apare n Statele Unite ar
ticolul unei
german refugiat din fata nazismului, Frank K. Schaefer, articol simptomatic pent
ru starea de
lucruri din geografia epocii (Schaefer, 1953), prin care autorul demonstreaza ne
cesitatea de a
construi o geografie nomotetica, conforma cu pozitivismul logic al Scolii de la
Viena, apta sa se
apere n competitia cu celelalte stiinte sociale. Dorinta de norma va abate o vrem
e geografia de la
ceea ce, n a doua jumatate a secolului al XX- lea, se va dovedi punctul sau forte
: obisnuinta de a
jongla cu realitati proteiforme, multi sau trans-scalare, situate si studiate de
multa vreme la scarile
mezospatiale ale realitatii, care aveau sa fie descoperita cu multa uimire de st
iintele
paradigmogenetice precum termodinamica sau fizica fluidelor, ori chiar matematica
si
astronomia, de-abia dupa 1970.
Reactia oficiala a lui Schaefer si dinamicile firave, nca oficioase, ale unui alt
tip de

geografie care se nfiripau n Statele Unite si Scandinavia, erau reflectarea unei s

chimbari
profunde de paradigma care ncepuse sa afecteze ntreaga lume stiintifica. Pe de o p
arte, fizica
5 Cf. Raffestin si Lvy (1998) principiile neokantiene ale studierii realitatii snt
: explicitarea totala a procedurilor de
analiza, proba validitatii rezultatelor prin non-falsifiere, posibilitatea gener
alizarii rezultatelor independent de
conditiile de timp, spatiu si societate; posibilitatea de predictie asupra rezul
tatelor (p. 27).

newtoniana se prabusise odata cu aparitia fizicii/mecanicii cuantice (accident f

ericit care nlocuise
norma cu relativismul acesteia), iar pe de alta parte razboaiele si crizele econ
omice succesive
arataserasubrezimea constructiilor economice, sociale si politice care functiona
sera ntre granitele
rigide ale statelor si imperiilor moderne. Stiinta clasica, de factura enciclope
dista, impregnata de
filosofie naturalistasi de conceptualizare de dragul conceptualizarii, practicat
a de cercetatori care
se situau n afara realitatii pe care o studiau (Prigogine si Stengers, 1986), nu
mai raspundea unei
comenzi sociale centrata pe ordonarea practica a fenomenelor teritoriale, fie el
e economice,
sociale sau culturale. Aceasta pentru simplul fapt ca
dezvoltarea economica o luase cu mult naintea
progresului uman (caruia, de altfel, i se substituise). Renasterea se disipa ncet
-ncet n fumul
furnalelor iar tandemul simbiotic ori antagonic, de la caz la caz, dintre stat s
i biserica, era nlocuit
din ce n ce mai mult cu cel realizat de stat si marea ntreprindere
capitalista sau
socialista .
Dupa al doilea razboi mondial, odata cu generalizarea democratiei si cu democrat
izarea
formatiei si informatiei, statul devine direct interesat de amenajarea spatiului
si de organizarea
teritoriului, instrumentul sau principal n realizarea acestor actiuni fiind ntrepr
inderea. Amenajarea
spatiului si organizarea teritoriului permite statului sa devina agentul bunasta
rii generale (Welfare
State), ba chiar creator al unei mitologii moderne cu iz divin (l Etat-Providence)
, ale carui actiuni se
numarau nsa extrem de banal, n voturi. Acest stat avea nevoie de instrumente opera
tionale, cu
care sa realizeze sau sa dea iluzia ca ncerca sa realizeze echitatea spatiala. Po
litica nu mai avea
nevoie de instrumente de stapnire si de administrare a timpului, ci a spatiului. n
perioada acelor
the golden sixties, dupa tatonari ntre politicile de stnga si cele de dreapta, ult
imele se impun efectiv
sau cel putin conduc spre modernizarea primelor.
Nu credem ca superioritatea sau inferioritatea conceptuala a uneia sau alteia di
ntre cele
doua grupe de ideologii au stat la baza acestui fenomen. n opinia noastra explica
tia rezida n
faptul ca teoriile economice liberale si dezvoltasera de timpuriu un support spat
ial, chiar daca
multa vreme neutilizat, n vreme ce teoria marxista era prin excelenta
a-spatiala sau mai degraba
adimensionala
si, prin urmare, incapabila sa se constituie n suport pentru proiectele de amenaj
are
teritoriala. Geografia umana clasica, fie ea germana sau franceza, studia relati
ile firesti, naturale,
generate (sau suportate) de grupuri sociale libere n cadrul spatiului geografic c
u care avea de a
face. n cadrul explicatiilor genetice ale diferentierilor regionale sesizate de g

eografi, relatiile de
autoritate ncadrau omul sau societatea si nu relatiile acestora cu mediul geograf
ic si ncasi mai
putin spatiul. Strierea moderna a spatiului
fie el terestru sau marin
prin cartogr
afierea si
nchingarea sa prin numere corespondente latitudinilor ori longitudinilor (ceea ce
Yves Lacoste,
n La gographie, a sert d abord faire la guerre, 1976, numea etapa geografiei ofiteril
or), ntmplata
ntre secolele al XV-lea si al XIX-lea, era de fapt o striere a spatiului politic,
nici macar social, si

nu al celui fizic. Aceasta practica moderna a spatiului , asa cum este vazuta ea di
n balcoanele,
lojele si chiar stalurile si fotoliile post-modernismului, nu reprezenta altceva
dect o impunere a
unui cod de putere construit de elitele politico-militare europene asupra unor s
patii vag cunoscute
nu numai de europeni ci si de indienii-indigenii-aborigenii-suboamenii proaspat d
escoperiti .
Geografia coloniala franceza, britanica, belgiana, franceza sau olandeza demonst
reaza cu
prisosinta acest lucru. Spatiul cartografiat de europeni nu era decupat n felii omo
gene si
continue dect pentru strategii militari si pentru eminentele cenusii ale cancelar
iilor imperiale. Sau,
mai trziu, pentru anacronistii6 post-modernismului exhaustiv.
Pentru geografi acest spatiu era un ansamblu de locuri disjuncte pentru care lia
ntul
puterii nu putea crea continuitate: continuitatea administratiei, a codului de a
utoritate, a
spatiului era mereu contrazisa de luni de zile (de luni de mile
nautical miles) ne
cesare corabiilor
si mai trziu steamer-elor pentru a realiza bucla plecare-ajungere. Aceeasi conste
latie de locuri se
regasea n studiile locale, n care societatile se repartizau n spatiu n functie de ri
tmul impus de
pasul cailor iar furnalele n functie de mersul boilor njugati la carele cu minereu
, cu mangal sau cu
carbuni de pamnt. Sisteme de locuri agricole/rurale, sisteme de locuri industrial
e/urbane, sisteme
de locuri de locuit, sisteme de locuri ale productiei, ale puterii, ale placerii
, acesta era obiectul
studiat de geografii modernitatii . La diferite scari spatiale, la diferite scari t
emporale, aceste
sisteme se ntrepatrundeau n gndire si discurs, faceau explicatia stufoasasi laborio
asa, crend n
schimb imaginea complexitatii spatiului umanizat. Spatiul
inexistent nca n calitat
ea sa de
concept era prezent nsa n urzeala constructiilor stiintifice, att pe verticala ct si
pe orizontala.
Spatiul era banalitatea a carui aparitie ntr-un discurs geografic ar fi parut pue
rila. Spatiul era
cotidianul individual masurat n bani, timp sau efort. Att de cotidian si att de ban
al nct chiar si
pentru stiintele economice cu (foarte) mici exceptii
nici nu se punea problema d
e a-i da vreo
importanta n calculul efectiv al indicilor si indicatorilor specifici.
Teoria marxista, sociala nainte de a fi pe de-a ntregul economica, apare si se dez
volta
n acest cadru implicit, spatializat de practici efective mai mult sau mai putin t
eoretizate. n plus,
marxismul este obligat de la bun nceput sa functioneze ca o teorie partialasi spe
cifica, redusa la
spatiul urban si proletarizat, cu toate rupturile, inechitatile si decalajele sa
le spatiale. Din
multitudinea de sisteme de locuri, marxismul se va desfasura la scara unuia sing
ur: cel al locurilor
urban-industriale. Iata explicatia faptului ca

social geography apare n acelasi spatiu care a generat

6 Spunem aceasta deoarece n cercetarile postmoderniste de factura epistemologica
ce ncearca sa defineasca
construirea moderna a spatiului (sau construirea spatiului modern) este sesizabi
la o extrapolare a mediului actual
(informatie instantanee si ubicua, de unde reprezentare globala a spatiului) asu
pra societatilor unei modernitati n care
doar o infima parte a indivizilor aveau acces la informatie alohtonasi ncasi mai
putini calatoreau la mai departe de
50 de kilometri de acasa. Spatiul modern era la fel de fragmentat ca si cel post
modern. Atunci din cauza preaputinului,
astazi din cauza premultului de informatie.

revolutia industriala. Marxismul nu avea de ce sa se intereseze de spatiu n adeva

ratul sens al
cuvntului, nlocuindu-l din capul locului cu doua derivate: spatiul social (mai exa
ct spatiul de
clasa) si spatiul economic (ce se reducea n ultima instanta la aceeasi distanta s
ociala). Aceasta tara
avea sa marcheze profund gndirea spatiala marxista. Una dintre cele mai coerente te
orii
spatiale de sorginte marxista, cea a centrului si periferiei, va fi incapabila sa
atinga nivelele
mezospatiale de analiza, fiind constrnsa sa se limiteze la doua capete ale ierarh
iei scarilor de
studiu geografic: sistemul urban si sistemul mondial. Orase si State. Acelasi lu
cru n esenta dar la
scari spatiale opuse. Tot ceea ce se ntmpla la celelalte scari spatiale (spatii ru
rale, regiuni
infranationale, uniuni de state) erau accidente, reminiscente, ntmplari, destinate
sa dispara sau sa
fie transformate. Orasul trebuia n final sa compuna locurile natiunii iar statele
nationale trebuiau
n final sa compuna locurile lumii.
Dar faptele mezospatiale existau iar mersul istoriei, dupa cum am aratat mai sus
,
impunea ca ele sa fie luate n consideratie si sa fie amenajate, organizate. Trebu
ia inventat un
limbaj spatial, trebuia inventata o teorie spatiala. Pentru marxismul anilor 190
0-1960 era deja
trziu sa inventeze un vocabular spatial. Locurile limbii erau ocupate de cuvinte
precum loc,
regiune, tara, stat. Spatiu nu fusese nca inventat cu adevarat. Pentru geografii si
economistii
germani numiti astazi spatiali totul se reducea la ort (loc) iar pentru americani
space era sinonim
cu distanta sau cel mult cu ntindere. Centru si periferie au aparut drept inovatii ab
solute, n
fapt sosii ale termenilor de metropola si colonie . Apoi, spre mijlocul anilor 1960 a
aparut ca
din neant termenul de spatiu si, imediat, cel de teritoriu. Conceptul de spatiu,
reflectare a
atitudinilor comportamentale naturale n conditiile liberalismului, a ajuns relati
v repede un cuvnt
insuportabil pentru teoreticienii si practicienii marxisti, care au mbratisat ime
diat termenul de
teritoriu, cu radacini obscure, venind dinspre etologia si ecologia umana a Scol
ii de la Chicago.
Daca Henri Lefebvre (1974) ar mai fi ntrziat cu nca cinci ani publicarea teoriei sa
le asupra
spatiului construit, pe fiecare pagina a cartii sale ar fi aparut cuvntul teritori
u .
De unde acest succes al conceptului n geografia radicala? Dintr-o ambiguitate
fundamentala. Pentru americani, primii care au creat o stiinta a administrarii s
patiului, respectiv
regional policy, teritoriu nsemna un spatiu incomplet integrat si controlat, inco
mplet construit, dar
asupra caruia se poate proiecta un anumit cod al propriei autoritati (Indian Ter
ritory, North-West
Territory). Invers acceptiunii milenare, latine, n care teritoriul era un spatiu

(o ntindere) legitim
apropriat(a) si profund integrat(a) proprietarului. Terroir (ogor) sau tara
si, nca mai mult, trina,
snt probe incontestabile. Acceptiunea americana, strict administrativa, era legat
a de ideea de
frontiera mobila (the Frontier, the Pioneer Frange), de cea de administratie-adm
inistrare, de cea de
autoritate acceptata de cei care legitimaserasi delegasera administrarea n detrim
entul celor din

territory. n the Space erau localizati proprietarii legitimi , n the Territory erau l
ocalizati cei care
aveau, ntr-un fel sau altul, sa faca loc celor care mpingeau inexorabil frontiera.
n spatiul
american, the frontier a fost si ramne un concept mult mai puternic dect cel de bo
undary sau de
border, care nseamna limita inflexibila, element inexistent n procesul efectiv al
fondarii si prin
urmare n mitului fondarii federatiei americane. Sensul latin implica nradacinare,
afectivitatere,
recunoastere legitima a proprietatii de catre vecini, frontiera rigida. Ambele a
cceptiuni aveau aerul
de a contine ceva spatial si, mai mult, ceva care sa confere tridimensionalitate
acestui spatiu:
relatiile piramidale de autoritate. The territory oferea un cadru administrativ
omogenizant;
territorium-ul oferea multimea locurilor specifice respectivului cadru, oferea c
onstelatiile de locuri
pe care geografia clasica le studiase si le rapise
n contumacie
marxismului. Geog
rafia marxista
se nascuse cu adevarat.
Spatiul, asa cum este nteles astazi, este o creatie a politicilor si atitudinilor
liberale,
individuale sau comunitare, care urmareau eficienta economica, n vreme ce teritor
iul ca spatiu
produs, construit
este mai degraba o creatie a celor de nuanta radicala, marxist
a, care tinteau
eficienta/echitatea sociala. Din acest antagonism al atitudinilor ideologice izv
orasc majoritatea
ambiguitatilor care afecteaza n prezent discursul postmodern sau nu
despre spatiu
si
spatialitate ori despre teritoriu si teritorialitate. Fenomenul este evident, bi
nenteles, si n
Occident, dar capata accente stridente n tranzitia estului. Lasam deoparte imprec
izia inerenta
utilizarii acestor termeni de catre cercetatorii stiintelor sociale din jumatate
a estica a Europei. Ne
referim cu precadere la geografia umana romneasca n care se mai poarta discutii da
ca ar trebui
sa se zica geografie economica , pe ct posibil de ramura (?!), geografie umana sau, ca
sa fie
mpacatasi capra si varza, geografie economicasi umana
n literatura geografica romneasc
a,
derivatele cuvntului spatiu , precum si constructiile lexicale pe care acest termen
le-a creat pe
alte meridiane, snt quasi-absente, evident daca nu este vorba de organizarea spati
ului si
amenajarea teritoriului sau daca nu apare n sintagma spatiu geografic , ce beneficiaz
a de cteva
zeci de definitii.
Iata deci ca dorinta lui Schaefer de construire a unei geografii nomotetice nsemn
a de
fapt o descoperire a spatiului, sau mai degraba o explicitare a acestuia n discur
sul stiintific, fenomen
care ncepuse deja ntr-un fel sau altul n cadrul societatilor anglo-saxone, mai prag
matice.7 n
secolul al XIX-lea si n prima jumatate a secolului al XX-lea, cnd geografia tradit

ionala fabrica pe
banda rulanta studii monografice asupra regiunilor sau landschaft-urilor, stiint
ele economice,
embrionare nca, ncercau sa descopere regularitati ale comportamentelor spatiale al
e actorilor
implicati n activitatile de fabricare, distribuire si consumare a bunurilor si se
rviciilor.
7 Primul organism destinat amenajarii teritoriului, Tennessee Valley Authority a
luat fiinta n SUA, n 1933; un an mai
trziu, n 1934, au aparut n Marea Britanie Regional Development Councils, care aveau
aceeasi menire.

Fig. 1 - Modelul christallerian al locurilor centrale (a) are la baza cteva princ
ipii
generale:
1) serviciile banale (de proximitate) sunt prezente la toate nivelurile ierarhic
e ale asezarilor umane
deoarece nu au nevoie de o clientela numeroasa ci de una care se aprovizioneaza
frecvent; cu ct serviciile sunt mai
specializate, cu att clientela lor este mai difuza n spatiu iar aria de recrutare
a acesteia este mai ntinsa; din aceasta
cauza ele au tendinta de a se concentra ntr-un numar din ce n ce mai restrns de loc
uri, inducnd tendintele de
ierarhizare cantitativasi calitativa n sistemul de asezari;
2) organizarea spatiului se efectueaza n functie de principiul minimului efort (c
lientul se deplaseaza n asa
fel nct sa si minimizeze la maximum timpul, banii si efortul) si de principiul sati
sfactiei maxime a actorilor implicati
(repartitia spatiala a serviciilor se ajusteaza pentru obtinerea profitului maxi
m n conditiile de asigurare a minimizarii
eforturilor clientelei);
3) geometria modelului trebuie sa respecte principiul echitatii spatiale (minimi
zarea deplasarilor n interiorul
figurii geometrice; din acest punct de vedere cea mai democratica figura este cerc
ul) si n acelas timp sa asigure
acoperirea integrala a spatiului; hexagonul este figura de compromis ntre cele do
ua exigente;
Lectura postmoderna a acestui tip de organizare spatiala este bazata pe diminuarea
pna la disparitie a
controlului sau influentei asupra ariei de polarizare
recte ntre centre cu aceleasi interese

si realizarea de contacte di

(b: hubs and spokes butuce si spite).

n 1826 Johann Heinrich von Thnen realizeaza un model concentric de localizare a
culturilor agricole n jurul unei piete, localizare dictata de diminuarea profitul
ui n functie de
distanta dintre producator si consumator. n 1909 economistul german Alfred Weber
publica
rezultatele cercetarilor sale asupra localizarii industriei sub forma unui model
de localizare n care
amplasarea n spatiu a uzinelor depinde de minimizarea costurilor de transport. n 1
933, geograful
german Walter Christaller, plecnd probabil de la o ncercare din 1841 a geografului
francez Jean
Reynaud (Robic, 1982) construieste un model geometric de localizare si de ierarh
izare spatiala a
sistemului de asezari umane n functie de nivelul serviciilor pe care o localitate
le poate atrage si
dezvolta (fig. 1). Preluat de economistul spatial
binenteles tot german August Lsc
h, modelul

christallerian a condus la o teorie complexa a organizarilor regionale si a facu

t cariera n geografie
dupa 1950.
Interesul imediat al acestor modele, initiate n economia spatiala sau n geografie,
este
acela ca ele introduceau indirect spatiul n cadrul analizelor. Indirect
si incomp
let am putea
spune
deoarece spatiul este vazut doar ca distanta care actioneaza asupra organi
zarilor spatiale. Din
pricina dificultatilor insurmontabile de integrare a tuturor variabilelor econom
ice cu expresie
spatiala n cadrul unui model unic, si geografii si economistii au abandonat destu
l de repede,
pentru cteva decenii, aceasta cale. Chiar si n aceste conditii, introducerea metod
elor de
cuantificare a fenomenelor cu desfasurare spatiala nseamna o adevarata revolutie n
geografie.
ntre 1953 si 1960, la Universitatea din Seattle, Edward Ulmann (1912-1975) reuses
te crearea
unui grup de cercetatori care, plecnd de la o definitie sumara prin care geografi
a este considerata
o stiinta a interactiunilor spatiale (Ulmann, 1953; Boyce, 1980), va institution
aliza geografia cantitativa.
Geografia cantitativa si cauta legitimitatea n modelele spatiale ale economiei si
geografiei
germane clasice si se mbogateste prin mprumuturi fie teoretice din stiintele econo
mice, fie
metodologice din fizica, statisticasi matematica. Scopul acestei discipline, vaz
uta de multi
geografi drept o anexa metodologica a geografiei, este acela de a sesiza, prin m
asuratori si calcule,
existenta structurilor spatiale, normalizate prin intermediul legilor statistici
i. Visul lui Schafer se
transforma astfel n realitate, geografia capatnd valente nomotetice, tocmai atunci
cnd lumea
stiintifica era pe cale sa demonstreze invaliditatea stiintei clasice ahtiata du
pa ordine si regularitate.
Valul cantitativist, bazat pe paradigma unei geografii care analizeaza efectele d
istantei asupra
ordinii spatiale (Claval, 1998) cucereste n ctiva ani Statele Unite si Canada, apoi
, ntre 1958 si
1962, face acelasi lucru cu Marea Britanie si cu Scandinavia, fenomenul fiind fa
cilitat de activitatea
unor autodidacti autohtoni precum Peter Haggett, Robert Chorley si Torsten Hgerst
randt.
Pna n 1970, geografia cantitativa era o realitate n ntreaga Europa Occidentala, n
Polonia, URSS, Japonia si America Latina. Peter Gould (1968) o boteaza cu un num
e care avea sa
i ramna lipit ca o eticheta de marca: the new geography, noua geografie, iar David
Harvey,
promotorul de mai trziu al postmodernizarii geografiei, i se erijeaza n epistemolog,
calnd-o
ntre dogmele pozitivismului logic (Claval, 1998).
Noua geografie permite pentru prima oara modelizarea fenomenelor umane n conditii

de laborator, nlaturnd astfel una din sursele majore de critica facuta geografiei
de catre stiintele
experimentale, stapne n paradigma newtonianasi chiar n cea ensteiniana. Posibilitat
ea studierii
interactiunii spatiale nu mai rezuma spatiul doar la distanta. Modelele matemati
ce si fizice,
coroborate cu metodele statistice si cu evolutia rapida a masinilor de calcul pe
rmite efectuarea si

apoi testarea unor ipoteze facute asupra populatiilor intrate n interactiune si c

reatoare de spatii sau
mai degraba de comportamente spatiale
Fig. 2 - Potentialul de interactiune al elevilor de liceu cu centrele universita
re din
Romnia
n
t +1
Modelul utilizat are forma P ()m , unde Pi
ti =.
F d ij j este potentialul masei considerata a fi localizata
n
j=1
unitatea i; F(dij) este functia de distanta utilizata, iar mj este masa localiza
ta
n oricare alta unitate j. Modelul permite o
aproximare a comportamentului spatial al unei populatii oarecare situata
n unitatile j, descriind probabilitatea cu care
un anumit procentaj din populatia acestor unitati poate veni n contact (poate int
eractiona) ntr-un interval oarecare
[t, t+1] cu unitatea i. Deoarece functia F(dij) poate fi calibrata, potentialul
astfel definit este o masura macrogeografica
a comportamentului mediu al unei populatii, estimnd numarul de persoane susceptib
ile sa se deplaseze, deci sa
interactioneze cu locuri aflate dincolo de o anumita distanta. Modelul este cons
truit plecndu-se de la doua ipoteze
fundamentale:
a) pentru diferite agregate de populatie localizate n unitatile j este posibil sa
se defineasca un comportament mediu
exprimnd proportia locuitorilor capabili sa intre n relatie cu un anumit loc i;
b) probabilitatea ca aceasta proportie din locuitorii unitatilor j sa interactio
neze cu locul i nu depinde dect de distanta
care i separa de locul i (procesul este deci considerat a avea loc n afara oricare
i concurente spatiale).
Daca
Pi este potentialul locului i, daca
dij este distanta ntre locurile i si j, daca
D=p(dij) este probabilitatea de
interactiune (adica proportia persoanelor susceptibile sa se deplaseze pe distan
ta dij), si daca
mj este efectivul de
n
populatie al unei unitati j oarecare, modelul poate fi scris dupa cum urmeaza: P
i =Smj *( ) p d ij sau Pi =.
n
mj *D .
j=1j =1

Etapa urmatoare consista

n a gasi o functie care sa poata descrie cel mai bine interactiunea spatiala.
Deoarece probabilitatea ca locuitorii unui loc sa intre n relatie cu acel loc est
e de 1 (sau de 100%) si descreste cu ct
interactiunea cu alte locuri necesita strabaterea unor distante din ce n ce mai m
ari, este cel mai comod sa se ia n
calcul o functie de distanta
f(D)=p(dij) continuasi descrescatoare de la 1 la 0 cnd dij variaza
de la 0 la infinit. Functiile
utilizate de model vor fi discutate ceva mai trziu, n text. Este evident ca aceste
functii trebuie alese n functie de
anumite ipoteze de lucru, caz valabil si pentru masele aflate n i si j. Astfel, a
r fi lipsit de sens sa punem n relatie
populatia totala cu centrele universitare, deoarece snt extrem de putine sanse ca
bebelusii sau pensionarii sa fie
interesati de un loc n amfiteatre... (Groza, 2000)
Ipotezele initiale ale modelului se refera pe de o parte la probabilitatea ca un
licean sa se dirijeze catre cel
mai apropiat centru universitar (ipoteza conform careia probabilitatea se reduce
la 50 % la 75 de km de domiciliul
elevului), iar pe de o parte la calitatea sistemului de transport romnesc si la p
osibilitatile economice ale populatiei
(modelul a fost calibrat cu un coeficient de frnare datorat distantei egal cu 2, s
i nu cu 1,8 sau 1,9 cum este cazul
altor state europene cu sisteme performante de transport al persoanelor). Studii
empirice efectuate n ultimii ani
demonstreaza satisfacator valabilitatea datelor teoretice obtinute cu acest mode
l.

. n fig.2 este prezentata imaginea grafica a aplicarii unui model probabilist de

interactiune spatiala asupra interactiunii probabile dintre numarul de locuri n t
oate institutiile de
nvatamnt superior si numarul de elevi n liceele din Romnia.
Asemenea aplicatii conduc spre gasirea si analiza invariantului spatial: structu
rile spatiale
vazute ca diverse combinatii topologice de puncte (centre, poli) integrate n rete
le (materiale,
imateriale, fluxuri) care ncadreaza la rndul lor suprafete (arii polarizate, cmpuri
de forta). Toate
acestea pot fi masurate si prin urmare controlate, ajustate, administrate. Nu es
te greu de nteles de
ce structuralistii sau geografii de orientare marxista, precum Harvey au promova
t ntr-o prima
faza noua directie de cercetare asupra spatiului.
Aceste structuri spatiale nu snt nsa realitati imuabile si constituite o data pent
ru
totdeauna. Ele evolueaza conform principiilor eficientei, fie aceasta spatiala s
au economicasi,
prin aceasta, sunt permanenta sursa de inegalitate. n plus, n noua geografie spati
ul devine miscare iar
miscarea presupune incertitudine, deoarece comportamentul spatial al fiintelor u
mane nu este strict
rational, precum cel al depersonalizatului homo oeconomicus care este fortat sa
sustinasi sa justifice
majoritatea teoriilor economice. Iata doua caracteristici care nu concordau cu v
iziunile marxiste
asupra socialului. Lipsiti de o teorie a spatiului, pe care Marx l lasase precaut
la o parte,
cercetatorii marxisti au construit o teorie a teritoriului, n termeni de coduri d
e putere aplicate
unor suprafete apropriate. Pe baza unei critici a eficientei economice pure, soc
iologul francez
Henri Lefebvre ncepe prin anii 60 constructia unui esafodaj teoretic menit sa cond
uca la o teorie
sociala a spatiului. Publicata n anii 70 (Lefebvre, 1974), teoria sa ofera o abord
are seducatoare a
unui anumit tip de structuri spatiale proprii unui spatiu construit de societate
n urma actiunilor de
practicare, de percepere si de concepere a spatiului cotidian.
Figuri artificiale, teoretice, care au terorizat matematicienii ncepnd cu a doua
jumatate a secolului al XIX-lea deoarece nu aveau nici una din proprietatile ofi
cial recunoscute,
fractalii au fost descoperiti si prezentati de B. Mandelbrot, n anii 70, ca fiind pr
incipiile
elementare ale formelor din natura. Cu dimensiuni fractionare care pot masura nori
i, orasele,
retelele de transport, comportamentele economice sau fiziologice cu desfasurare n
spatiu, fractalii
prezinta o trasatura esentiala, cea a invariabilitatii formei lor la toate scari
le lor de organizare.
Imaginea de mai sus este o simulare fractala (cu softul FractVision) a bronhiilor
umane. Marirea
unei portiuni a imaginii reproduce imaginea ntregului. Aceeasi tehnicasi acelasi
model poate fi
aplicat pentru simularea unui oras care urmareste eficientizarea structurilor sa

le morfologice sau,
de ce nu, pentru agregarea/dezagregarea cotidiana a comportamentelor spatiale al
e indivizilor
unei comunitati.

Fig. 3 - Fractalii sau invariantul scalar.

Ca si n multele curente geografice care au nflorit dupa 1970 (behaviorismulumanism
ul,
geografia radicala, etnogeografia, geografia culturala), spatiul lefebvrian cont
inua sa
fie a-dimensional, redus la stadiul de concept, nelegat de realitate dect prin in
termediul
subiectivitatii cercetatorului, situatie asemanatoare cu cea din filosofie, soci
ologie si chiar din
economie. Aceste tipuri de spatii snt inoperante fara aportul geografiei cantitat
ive, care a reusit sa

impuna multidimensionalitatea spatiului si a creat premisele introducerii n model

e att a
subiectivitatii cercetatorului, ct si a individului sau a populatiei analizate.
Schimbarea de paradigma
as putea spune chiar criza survenita n cadrul stiintelor
dure precum fizica, matematica si astronomia anilor 70, cnd acestea si-au facut mea
culpa
recunoscnd inexistenta preciziei masuratorilor, a ordinii sau a relativitatii abs
olute, deschiznd noi
drumuri spre structurile mezospatiale ale realitatii (ordine n haos, stabilitate
dincolo de echilibru,
structuri disipative), a avut ecouri profunde si n geografie. De data aceasta nsa
geografia nu a
ramas, ca de obicei, n urma stiintelor avangardiste. Prin forta lucrurilor, abili
tatea sa de a
desfasura de foarte multa vreme studii monografice la scari mezospatiale, combin
ata cu forta
geografiei cantitative, au propulsat-o printre stiintele din primele rnduri ale n
oii paradigme.
Geografia calitativa a pus de foarte devreme slujitorilor sai problema existente
i complexitatii si a
imposibilitatii masurarii acesteia altfel dect prin utilizarea metaforei. Spatiul
ca metafora.
Geografia cantitativa a reusit sa se apropie, chiar daca ntr-un mod rigid, de str
ucturile
complexitatii, descoperind existenta invariantului spatial. Spatiul ca masura. G
eografia actuala
poate
descoperirea si mai al
ncearca o sinteza a celor doua cai. Sinteza ar nsemna
es utilizarea
n discurs si metoda a invariantului scalar, care sa cuprinda, sa mbine, sa sinteti
zeze ntr-o singura
metafora, spatiile fizice, spatiile matematice si spatiile umane care se creaza,
functioneazasi dispar
simultan sau stroboscopic, la toate scarile spatiale. Poate sa fie geometria ate
mporala a naturii,
fundamentata pe fractalii descoperiti de Benot Mandelbrot (fig. 3) solutia finala?
Probabil ca raspunsul la aceasta ntrebare va fi dat cndva si poate ca va fi negati
v.
Fractalii sunt forme ale ordinii spatiale iscate din haos. Mai mult, ei pot masu
ra haosul, asa cum
fac deja n fizica, unde descriu cantitativ comportamentul haotic si spatiile de f
aza ale atractorilor
stranii (les attracteurs tranges). Poate ca un comportament asemanator l au n preze
nt stiintele
sociale: cu identitati stiintifice neclare, ele ajung sa ncadreze cu destula clar
itate dinamici generale
iscate din comportamentele incontrolabile ale miliardelor de oameni care locuies
c planeta.
5. Evolutia geografiei: de la ansamblu de cunostinte la stiinta
Nu exista geografie, exista doar geografi .
Robert Clozier
Civilizatia europeana actuala s-a constituit pe fundamentele culturale mostenite
de la
antichitatea greco-romana, n ciuda faptului ca aceste doua civilizatii fusesera p
recedate n
antichitatea timpurie de alte culturi stralucite. Lipsa de informatii asupra soc

ietatilor mai vechi si

un eurocentrism evident fac din Grecia si din Roma antica sursele pricipale ale
culturii si stiintei
europene.
5.1. Geografia antica
Ca si alte discipline, si geografia si gaseste astfel izvoarele n scrierile nvatati
lor din
bazinul mediteranean. Initial, geografia si daduse drept obiect de studiu oikumen
a8, respectiv
lumea locuita cunoscuta de vechii greci. De la primele nuclee de populare grecea
sca (civilizatiile
miceniene, doriene si ioniene), aparute la nceputul mileniului al II-lea .C. si pna
la moartea lui
Alexandru Macedon n sec. IV .C., spatiul locuit sau aflat sub controlul Greciei an
tice a cunoscut
o expansiune continua. Cu armele razboiului sau cu cele ale comertului, grecii a
u colonizat ntreg
bazinul Marii Mediterane, cu extensii spre Marea Neagra, spre Orientul Mijlociu
si spre amontele
Nilului. Expansiunea politicasi economica a fost nsotita de nflorirea artelor si s
tiintelor, lucru
favorizat de faptul ca civilizatia greaca a fost prin excelenta o civilizatie ur
bana. Orasul este prin
excelenta locul de concentrare a oamenilor, a bogatiei materiale, a ideilor, a i
nformatiilor; orasul
este releul de neocolit ntre regiuni aflate la distante uriase unele fata de alte
le, devenind astfel
punctul obligatoriu de trecere pentru calatori si a legendelor, povestirilor si
zvonurilor aduse de
acestia. Orasul este locul n care se acumuleaza rapoartele comerciale, militare s
i economice.
Aceste caracteristici ale urbanului au permis lui Herodot (484?.C.-425?.C.), catre
sfrsitul Greciei
clasice, sa scrie monumentala sa Istorie, n care snt sintetizate ansamblul cunosti
ntelor epocii
asupra oikumenei, lumea cunoscuta a epocii. Opera lui Herodot, revendicata ulter
ior de istorici si
de geografi, a marcat puternic civilizatia greacasi mai apoi pe cea romana, ecou
rile sale
reverbernd n final n geografia umana academica a secolului al XIX-lea. Istoria nvata
tului grec a
nsemnat nceputul lungii perioade descriptive, enciclopedice, care a caracterizat g
eografia vreme de
peste 2000 de ani.
Grecia clasica a fost nsasi izvorul ideilor filosofice care au influentat evoluti
a
geografiei. Filosofia lui Platon (428?.C.-347?.C.), axata pe cercetarea diferentel
or dintre lumea
sensibila (a realitatii percepute cu organele de simt) si lumea inteligibila (a
principiilor care ordoneaza
realitatea) a condus geografii catre investigarea cauzelor diversitatii locurilo
r oikumenei. Mult mai
importanta pentru evolutia geografiei a fost filosofia lui Aristotel (385? .C.-32
2? .C.), elev al lui
Platon care, opunndu-se maestrului sau, a legat formele realitatii de materia din
care snt alcatuite.
Ordonarea obiectelor realitatii avea nevoie de un cadru preexistent, de un dat i
ntelectual a priori

care pentru Aristotel era spatiul. Filosofia aristoteliana, a deschis calea cons
iderarii spatiului si
8 din gr. oikos = casa, locuinta; g oikumn = pamntul locuit

timpului ca niste categorii filosofice fundamentale, absolute, care nu servesc d

ect determinarii pozitiei si
momentului unui obiect, proces sau fenomen. Aceasta conceptie, care a nceput sa f
ie criticata abia
n perioada Renasterii, a mpiedicat (si mai mpiedica nca) geografia sa devina o stiin
ta n
adevaratul sens al cuvntului. De-abia dupa 1970 conceptul de spatiu a nceput sa fi
e cercetat cu
atentia cuvenita n cadrul ansamblului stiintelor sociale.
Adevarata nflorire culturala a Greciei a fost nsa perioada elenistica, desfasurata
ntre
moartea lui Alexandru Macedon (323 .C.) si cea a ultimei regine din dinastia mace
doniana,
Cleopatra (30 .C.), cnd regatele care perpetuau traditiile Greciei clasice se ntind
eau din nordul
Marii Negre pna n nordul Etiopiei si de la strmtoarea Gibraltar pna n Asia Centrala (
pna la
fluviul Amu-Daria). n aceasta perioada cercetarea geografica urmareste doua direc
tii majore.
Prima dintre acestea a fost continuarea descrierii lumii cunoscute n lucrari n car
e se
mbinau informatii asupra elementelor cadrului natural (relief, hidrografie, clima
) si asupra
diferitelor moduri de locuire (forme de organizare politica, tipuri de societati
si de orase,
organizari economice, etc.). Continund traditia deschisa de Herodot, o serie de nv
atati (printre
care Strabon) au continuat colectarea si sistematizarea informatiilor aduse de c
alatori, marinari,
militari, negustori ori obtinute prin intermediul propriilor experiente avute n t
impul calatoriilor
prin lumea elenistica. Conjunctura politica (decaderea militara a Greciei n urma
expansiunii
romane) a acutizat interesul pentru informatiile geostrategice (originea si obic
eiurile diferitelor
popoare, marile curente de migratie si de colonizare, originea si evolutia forme
lor de organizare
statala). n acest context, informatiile legate de cadrul natural nu mai erau prez
entate n sine ci n
legatura cu diferitele forme de populare a oikumenei. Acest fapt a deplasat usor
interesul catre
aspectele sociale ale realitatii, atitudine care a creat un curent de idei umani
ste care si vor gasi
plenitudinea n dezvoltarea stiintelor sociale din Secolul Luminilor (secolul al X
VIII-lea) si, n
ceea ce priveste geografia, n scoala franceza de geografie umana dezvoltata n a do
ua jumatate a
secolului al XIX-lea.
A doua directie urmata de geografia antica a fost cartografierea realitatii. Ple
cndu-se
de la ideea aristoteliana a spatiului absolut, savantii greci au inventat o geom
etrie perfecta a
universului, creatie pur intelectuala care vedea Pamntul ca un glob fixat n centru
l unui ansamblu
de sfere celeste pe care erau localizate astrele. n aceasta lume a spatiilor sfer
ice statice, era foarte

usor ca, pe baza geometriei dezvoltata n cetatile grecesti, sa se calculeze pozit

iile diferitelor locuri
de pe planeta. Deoarece la aceeasi ora pozitia astrelor pe bolta era diferita du
pa cum era masurata
n diferite locuri de la nord la sud, geografii epocii (Eratostene, Marynos din Ty
r, Ptolemeu) au
putut masura ntinderea lumii cunoscute. Cea mai exacta masuratoare este cea a lui
Eratostene
care a gasit ntre Asswan si Alexandria (Egipt) o distanta de 5000 de stadii, core
spunznd unei

distante unghiulare de 712 . Extrapolnd

ograful grec
a obtinut o lungime liniara de 253 000 de
un cerc meridian 9.
Calcularea latitudinii astfel efectuata a
precise ale oikumenei
nsa dificultatea calcularii longitudinii
colului al XVIII-lea) a
mpiedicat multa vreme progrese reale ale

rezultatele asupra celor 360 ale cercului, ge

stadii, respectiv 44 000 de km pentru
permis realizarea unor harti mult mai
(care va fi rezolvata abia la sfrsitul se
cartografiei.

REPERE N GEOGRAFIA ANTICA

Centrata
pe descrierea complexa a spatiului umanizat cunoscut (oikumena), geografia antic
a este o disciplina de factura
enciclopedica, ale carei eforturi stiintifice s-au focalizat asupra cartografier
ii universului (n lucrari numite cosmografii
de la kosmos = univers), a lumii (n lucrari numite geografii - de la g = pamnt) si
a regiunilor (n chorografii -de la khor =
loc).
Herodot (484?-425? . Cr.)

nvatat grec

parintele istoriei

-nascut la Halicarnas, n Asia Mica, Herodot este autorul unei opere n noua volume
cunoscuta sub numele de Istoria
(= ancheta, cercetare n lb. greaca) n care abunda descrieri amestecate cu zvonuri
si legende culese n timpul
calatoriilor sale. Cartile sale l vor influenta mai trziu pe Strabon.
Eratostene (276-194 .Cr.), astronom, matematician si geograf grec
-realizeaza prima masurare relativ exacta a circumferintei terestre si stabilest
e faptul ca oikumena nu reprezinta dect
2/7 din circumferinta pamntului (n vreme ce Ptolemeu va considera ca aceasta repre
zinta 1/2).
Strabon (58?.Cr.-21/25 d.Cr.), istoric si geograf grec
-Geografia lucrare necunoscuta n Occident pna la sfrsitul secolului al XV-lea, cnd e
ste tradusa n latina la Roma,
n 1470;
- studiind relatiile dintre om si mediul natural, Strabon studiaza originea popo
arelor, migratiile acestora, constituirea
imperiilor, etc.; Mai aproape de istorie, scrierile lui Strabon vor fi revaloriz
ate de scoala geografica franceza ncepnd
cu secolul al XIX-lea
Marinos din Tyr (a doua jumatate a secolului I d. Cr.), matematician si geograf
grec
-pune la punct proiectia ortogonala (care sta la baza proiectiei Mercator); cerc
etarile sale snt cunoscute indirect, prin
intermediul operei lui Ptolemeu
Ptolemeu (90-168 d.Cr.), geograf si astronom grec
-Geografia lucrare necunoscuta n Occident pna la nceputul secolului al XV-lea, cnd e
ste tradusa la Florenta de un
nvatat bizantin, Emmanuel Chrysoloras
-Ghidul geografic - poate fi considerat primul tratat de geografie matematica; p
rezinta patru procedee de proiectie
cartografica, mult mai precise dect cele existente (de exemplu cele ale lui Marin

os din Tyr)
Pliniu cel Batrn sau Caius Plinius Secundus (23-79 d.Cr.), naturalist roman
-Istoria naturala, adevarata enciclopedie a timpului sau, a fost tradusasi reedi
tata n nu mai putin de 38 de editii ntre
1469 si 1532
9 Lungimea masurata n prezent prin tehnici aerospatiale este de 40 007,864 km.

Decaderea Greciei ca putere militarasi expansiunea Imperiului Roman a modificat

harta politica a antichitatii nsa nu a marcat o ruptura culturala. Cultura greaca
a fost preluata n
mare masura de cea romana. Artele si stiintele Greciei au constituit fundamentul
celor romane,
fapt petrecut n mare masura prin influentarea directa a savantilor latini care sau format multa
vreme n scolile si academiile grecesti (Lucretiu era epicurian, Seneca stoic iar
Cicero era
descendent al Noii Academii). Unul dintre cei mai cunoscuti savanti romani, Plin
ius cel Batrn, a
utilizat ansamblul lucrarilor grecesti, completate cu informatii noi culese din
lumea latina pentru
realizarea celor 47 de carti ale Istoriei naturale, din care doua (a treia si a pa
tra) erau destinate
geografiei. Aparitia si apoi destramarea Imperiului Roman, cu ntreg cortegiul de
evenimente pe
care le-a generat sau carora le-a suportat presiunea, a nsemnat mult mai mult pen
tru dezvoltarea
ulterioara a stiintelor dect o suma de lucrari lasate mostenire posteritatii. Evo
lutia politicasi
culturala a Romei a condus la aparitia celor doua Europe , respectiv cea urmasa a I
mperiului
Roman de Rasarit (care a fost continuat de Bizantsi de ortodoxie) si cea urmasa
a Imperiului
Roman de Apus (care a fost continuat de Sfntul Imperiu Roman Germanic si de catol
icism).
5.2. Geografia Evului Mediu timpuriu si a Renasterii
REPERE N GEOGRAFIA EVULUI MEDIU TIMPURIU (SEC. XIII-XIV)
Perioada a eruditilor, Evul Mediu timpuriu este caracterizat de o revalorizare a
geografiilor antice, de o reluare a
informatiilor oferite de Strabon, Ptolemeu, Pliniu sau Pomponius Mela, completat
e cu cele ale enciclopedistilor
medievali precum Isidor din Sevilla sau Paul Orose. Principalele lucrari ale per
ioade snt urmatoarele:
-Sfera, n care Sacrobosco (Paris, 1230) realizeaza un compendiu al cunostintelor
astronomice si cosmografice ale
Antichitatii; tradusa din latina n franceza, italiana, spaniola, engleza, ebraica
, lucrarea se gasea n toate bibliotecile
vremii
-Speculum, de Vincent de Beauvais (1245), compilatie a cunostintelor antice, org
anizata n patru parti dintre care
Speculum naturalae are caracterul cel mai geografic ;
-Cartea tezaurului, a lui Brunetto Latini (catre 1250) este de asemenea o compil
atie a cosmografiilor preexistente.
Un rol important l-au avut scrierile lui Marco Polo (1254-1324), n special Millio
ne (sau Cartea minunilor lumii), pe baza
careia a aparul Atlasul Catalan (1375) ce ncerca o cartografie aproximativa a Asi
ei Orientale pe baza istorisirilor
calatorului venetian.

REPERE N GEOGRAFIA RENASTERII (SEC XV-XVI)

Geografia renasterii este geografia marilor explorari ale lumii intra si extraeu
ropene; caracteristicile sale principale snt
largirea universului cunoscut (descoperirile geografice), cunoasterea lumilor no
i (prin publicarea jurnalelor de bord
si a jurnalelor de calatorie), cartografierea acestora (dezvoltarea tehnicilor c
artografice, realizarea hartilor, portulanelor
si atlaselor)
SECOLUL AL XV-LEA: Secolul enciclopediilor si compilatiilor
1410
Imago Mundi a cardinalului Pierre d Ailly (compilatie din lucrarile anticilor
si ale Sfintilor Parinti (Sfntul
Augustin, Albert cel Mare)
1476 publicarea la Strasbourg a lucrarii lui Vincent de Beauvais
1477 este publicata la Venetia Cosmografia papei Pius al II-lea (Aeneas Sylvius
Picolomini), cu titlul Historia Rerum
ubique gestarum, n care se ncearca o sinteza ntre geografia antica (Strabon) si cea
medievala (Pierre d Ailly, Marco
Polo, Odoacru din Pordenona, etc.);
SECOLUL AL XVI-LEA: Secolul descrierii moderne a lumii
1) MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE SI JURNALELE DE CALATORIE
Cristoforo Colombo n italiana sau Cristbal Coln n spaniola (1451-1506)
-Prima calatorie: scrisoarea catre G. Sanchez (trezorierul regatului) din februa
rie 1493, este prima atestare a Americii;
tradusa n latina sub numele de De Insulis nuper inventis, aceasta cunoaste o difu
zie rapida (9 editii ntre 1493-1494, la
Roma, Paris, Ble si Anvers; n limba germana
nu este tradusa dect n 1497);
-A doua si a treia calatorie nu snt cunoscute dect indirect, prin intermediul scri
erilor calugarului Bartolomeo de Las
Casas (1470-1566) si ale fiului sau Fernando Colomb (1488-1539), care i-au utili
zat jurnalele de bord n prezent
pierdute;
-Din ultima calatorie nu se cunoaste dect scrisoarea din 7 iulie 1503 scrisa n Jam
aica, publicata la Venetia n 1505
sub numele Copia de la lettera che scrisse Don Cristoforo Columbo, vicere di Spa
gna e almirante de la insule Indie, alli christianissimi
e potentissimi re et regina di Spagna.
Amerigo Vespucci (1454-1512) navigator italian n slujba Spaniei si Portugaliei
-A profitat de o mai buna cunoastere europeana a
iunile jurnalelor sale, numita
Quatuor
Navigationes a ajuns n Franta, la Saint-Di des
tin Waldseemler (1470-1521),
n Cosmographiae introductio [ ] insuper quatuor
n 1507, considera nimerit a numi
continentele descoperite de Columb America, dupa

calatoriilor sale; una din vers

Vosges, unde cosmograful german Mar
Americii Vespuccii navigationes, di
numele navigatorului florentin.

Navigatorii portughezi si descrierile Africii, Oceanului Indian si Asiei

2) SISTEMATIZAREA CUNOSTINTELOR SI TRECEREA DE LA CURIOZITATE STIINTIFICA LA

INTERESE PRACTICE: DUPA 1550
-Odata trecuta febra descoperirilor, are loc un proces de triere a informatiilor
, de verificare, de comparare si de
corectare a acestora, fapt care va conduce la colectii sistemetizate de scrieri
cu caracter geografic. Principalele figuri
renascentiste ale perioadei snt:
-venetianul Gian Battista Ramusio (1485-1557), cu trei volume grupate sub titlul
Delle Navigazione e Viaggi; primul
volum este centrat pe cunoasterea Africii si a Asiei sudice (calatoriile lui Con
ti, Varthema, Cadamosto, Vasco da
Gama, Cabral, Alvarez, Pigafetta, Leon Africanul); al doilea pe descoperirea Asi
ei Centrale (Marco Polo, Hayton,
Rubrouk, Paul Jove), Rusiei (Herberstein) si marilor polare (Zeno); al treilea e
ste dedicat Americilor (Pierre Martyr,
Vespucci, Verrazano, Corts, Cabeza de Vaca, Coronado, Orellana, Oviedo, Cartier).
-englezul Richard Hakluyt (1553-1616), cu trei volume publicate n 1589, care past
reaza structura lui Ramusio, nsa
care snt centrate pe calatoriile englezilor (Frobisher, Raleigh, Drake, Hawkins,
Davis, Cavendish, etc.): Principal
navigations, voyages and discoveries of the English nation, made by sea or over
land to the most remote and farthest distant quarters of the
earth within the compass of these 1500 years.
- englezul Samuel Purchas, discipol al lui Hakluyt, care publica n 1625 Hakluytus
Posthumus,or Purchas his Pilgrimes
containing the history of the world by sea voyages and land travels by Englishme
n and others, n care descrie si calatoriile spaniolilor
si olandezilor, rivalii principali ai expansiunii coloniale a Angliei
-flamandul Theodor de Byr publica la Frankfurt, ntre 1590 si 1634 cele 25 de volu
me ale seriei Collectiones
peregrinatiorum in Indiam Orientalem et Occidentalem (respectiv 12 volume pentru
Indiile Orientale, numite si Micile
Calatorii, si 13 volume pentru Indiile Occidentale, grupate n Marile Calatorii)
-flamandul Levinus Hulsius publica la Frankfurt, ntre 1598 si 1663 un numar de 69
de volume, ncepute cu Sammlung
von 26 Schiffahrten nach Ost und West Indien, o anthologie a 26 de calatorii eng
leze si olandeze.
-flamandul Jan Huyghen Van Linschoten publica n 1596 la Amsterdam biblia capitanilo
r olandezi, Navigatio et
Itinerarium in Orientalem Indiam, care va sta la baza expansiunii coloniale olan
deze.

3) REVIGORAREA COSMOGRAFIILOR
ACTIVITATE PRECURSOARE A GEOGRAFIEI MODERNE
a) Aria germanica:
-M. Waldseemller: Cosmographia Introductio (1507)
-J. Schner: Luculentissima descriptio (1515), Opusculum geographicum (1533)
-P. Apian (inventator al proiectiei stereografice): Cosmographia (1524), tradusa
n francezasi mbogatita n 1544 de
Gemma Frisius, la Louvain (Belgia de astazi)
-elvetienii Glareanus cu De Geographia Liber (1524) si Vadianus cu De Situ Orbis
(1522)
- germanul Sebastian Mnster Cosmographia, Ble, 1550
b) Aria latina:
- portughezul Duarte Pacheco Pereira
Esmeraldo de Situ Orbis (1508)
-spaniolul Martin Fernandez de Enciso -Suma de Geographia (Sevilla, 1519), adapt
ata n engleza
de Roger Barlow
din Bristol si plagiata n franceza de Alfonse de Saintonge (1544-1545)
- portughezul Pedro Nuez
Tratado da Sphera (1537)
-spaniolul Pedro de Medina Arte de Navegar (1545) tradus n germana, italiana, eng
lezasi franceza
-spaniolul Martin Corts Breve compendio de la esfera y de la arte de navegar (155
1), tradus n engleza n 1561 de Richard
Eden (The Arte of Navigation) si de William Bourne, n 1573 (Regiment of the Sea)
-francezii Jacques Signot
Division du monde (1539) si Oronce Fine -De Mundi Spha
era, sive Cosmographia libri V
(1542)
5.3. Geografia moderna
La nceputul secolului al XVII-lea snt constituite rudimentele a ceea ce astazi se
numeste geografie generala,
geografie regionalasi geografie locala:
Pierre Davity: Les Etats et les Empires du Monde (11 editii ntre 1614-1635): Desc
rierea pamntului este numita
Geografie si este diferita, ca parte a ntregului, de Cosmografie, care este descr
ierea lumii. Chorografia este descrierea
specifica a unei provincii iar Topografia, respectiv descrierea unui loc, nu est
e altceva dect reprezentarea specifica a
unui oras, cu sau fara teritoriul sau .
SECOLELE XVII-XVIII geografia ofiterilor si geografia coloniala; primele enciclo
pedii
(Bernard Varenius, geograf olandez de origine germana, 1622-1650 Geographia gene
ralis, 1650; Conrad
Malte-Brun, geograf francez de origine daneza, 1775-1826 Geographie Mathmatique,
physique et
politique de toutes les parties du monde, 1803-1807)

Fig. 4 - Oameni si relatii n aparitia stiintei moderne

Fig. 5
rne

Preeminenta stiintelor naturale n procesul de construire a geografiei mode

Fig. 6.

Schitarea constituirii geografiei moderne

Locul geografiei umane n cadrul stiintelor naturii dupa Fr. Ratzel

(sursa : Frank Debi - Gographie conomique et humaine, PUF, collection Premier cycle
, Paris, 1995)
Botanica Zoologia Antropologia
Morfologia
Evolutia speciilor
Ecologia
Fitogeografia
Anatomia
Evolutia speciilor
Etologia (comportamentul speciilor)
Ecologia
(raporturi specie/mediu)
Zoogeografie
(repartitia speciilor)
Antropologie fizica
Paleontologie
Antropologie culturala
Antropogeografie
(raporturi om/mediu)
Antropogeografie
(repartitia oamenilor)
Geografia stiinta transversala a fenomenelor de repatritie dupa Fr. Ratzel
(sursa : Frank Debi - Gographie conomique et humaine, PUF, collection Premier cycle
, Paris, 1995)
Stiinte naturale si umane Subdisciplinele geografiei Probleme abordate de cercet
area geografica
Geologia
Topografia
Climatologia
Botanica
Zoologia
Antropologia
Stiintele politice
Geomorfologia
Geografa climatelor
Biogeografia
Zoogeografia
Antropogeografia
Geografia politica
Repartitia formelor de relief terestru
Repartitia fenomenelor si zonelor climatice
Repartitia asociatiilor si cuverturilor vegetale
Repartitia speciilor animale
Repartitia oamenilor si a civilizatiilor
Repartitia statelor si sistemelor politice

Definitia data
de Ratzel antropogeografiei este foarte fecunda : antropogeografia studiaza
repartitia oamenilor pe suprafata terestra precum si raporturile pe care le ntret
in cu mediile n care traiesc.
Conform logicii lui Ratzel, geografia umana joaca trei roluri foarte diferite :
- geografia umana este o demografie spatiala. Ea studiaza inegala repartitie a o
amenilor pe pamnt,
variatia densitatilor, deserturile umane si marile nuclee de densa populare. Ea n
cearca sa explice motivele
(cauzele) acestei repartitii precum si evolutiile sale n curs : migratii, frontur
i pioniere, crestere demografica interna;
- geografia umana este o antropologie spatiala. Completnd antropologia, antropoge
ografia studiaza
repartitia spatiala a fenomenelor care intereseaza antropologii epocii : rasele,
limbile, modurile de trai, gredele de
civilizatie (vnatori itineranti, pastori nomazi, agricultori sedentari, etc. );
- geografia umana este o ecologie umana. Ea studiaza raporturile dintre om si me
diul n care traieste.
Omul mprumuta
din mediu elementele regimului sau alimentar, materialele de constructie ale loc
uintei sale,
precum si pe cele ale mbracamintii pe care o poarta. Inegala durata a zilelor si
a noptilor, succesiunea anotimpurilor,
cresterea plantelor alimentare sau miscarile nomade ale animalelor i ritmeaza omu
lui munca, viata s manifestarile
culturale (sarbatorile).
(sursa : Frank Debi - Gographie conomique et humaine, PUF, collection Premier cycle
, Paris, 1995)

Fig. 7

Geografia moderna

nceputurile institutionalizarii

Fig. 8

Revolutia cantitativa

6. Geografie fizicasi geografie umana

[n anii 60] prima eroare a fost sa se considere ca un
fapt evident separarea geografiei fizice de geografia umana,
fiecare din cele doua separndu-se la rndul lor ntr-o serie
ntreaga de specializari: geomorfologie, climatologie,
biogeografie n geografia fizica, geografie urbanasi rurala n
geografia umana. ( ) Se pare ca n prezent se ncearca
gasirea unui nivel de echilibru ntre cele doua demersuri
clasice: acela fizic, ce uita adesea gradul de antropizare al
planetei, derivnd catre geologie, si acela uman care nu tine
suficient seama de medierea spatiului [fizico-geografic] n
organizarea sociala a teritoriilor .
Jacqueline Bonnamour

Le bonheur d tre gographe

Geograful si epistemologul Ron J. Johnston (1989)10 gaseste diferenta principala

dintre
geografia fizicasi cea umana la nivelul explicarii mecanismelor care snt la origi
nea unui fenomen oarecare.
Aceasta diferenta deriva din natura11 diferita a mecanismelor fizice si a celor
socio-economice.
10 Citat de Frank Dbi, 1995
11 Etimologia cuvntului natura cu sensul de esenta
vine din verbul latinesc nascor = a naste; prin urmare natura
(esenta) unui lucru, proces sau fenomen reprezinta ceea ce este intrinsec (preex
istent, spontan, originar) n respectivul
lucru, proces sau fenomen.

n geografia fizica, mecanismele subiacente determina fenomenele. Problema care se

pune este aceea ca fenomenele nu snt niciodata identice si nu depind de un anume
mecanism ci
de o combinatie de mecanisme multiple, nu toate cunoscute, dar care au o dinamic
a temporala
lenta, schimbndu-se foarte putin odata cu trecerea timpului. Butada compozitorulu
i italian
Ruggero Leoncavallo (1857-1919) conform careia natura merge pe un drum att de lung
nct
pare imobila ilustreaza foarte bine aceasta stare de lucruri. Prin urmare, geogra
fia fizica, aidoma
celorlalte stiinte ale naturii12, se va concentra n primul rnd asupra identificari
i si ntelegerii unui
numar ct mai mare de mecanisme, precum si asupra combinarii acestora. Odata desco
perite si
ntelese, aceste mecanisme naturale nu si mai modifica esenta ci doar parametrii. D
e exemplu
circuitul apei n natura este un mecanism a carui functionare nu se schimba odata
cu trecerea
timpului; ceea ce poate evolua este cantitatea de materie (n acest caz cantitatea
de apa n diversele
sale forme de agregare) care participa la diferitele faze ale ciclului. Scaderea
temperaturii globale
conduce la instalarea perioadelor glaciare, n care mari volume de apa snt scoase t
emporar din
circuit, fiind stocate n calotele continentale sau oceanice. Cresterea temperatur
ii din perioadele
interglaciare va reintroduce apa nghetata n dinamica obisnuita a hidrosferei. Evol
utia geografiei
fizice ca stiinta se bazeaza deci pe identificarea si explicarea proceselor natu
rale noi sau
necunoscute care intervin n functionarea unui mecanism deja cunoscut. Se poate ob
serva ca
principiul cauzalitatii ocupa o pozitie principala n cadrul cercetarilor efectuat
e de geografia fizica,
de unde o foarte mare tentatia pentru acceptarea determinismului filosofic drept
trama teoretica generala.
n geografia umana, mecanismele intrinseci care intervin n concretizarea fenomenelo
r
snt ele nsele produsul unei evolutii istorice rapide si continue; procesele care m
aterializeaza realitatile
studiate de geografia umana snt evolutive iar evolutia lor este de multe ori dato
rata unor cauze
exterioare. Mai mult, ritmul de transformare a mecanismelor nu ramne constant. Ac
celerarea
proceselor naturale si socio-economice indusa de progresul tehnologic este din c
e n ce mai
rapida iar durata de viata a unui ansamblu de interrelatii scade pe zi ce trece,
fenomen numit
tranzienta13 de sociologul american Alvin Tffler. Civilizatiile agricole au avut
nevoie de 10 000 de
ani pentru a slefui organizarile teritoriale rurale. Industria le-a distrus sau
le-a transformat n
12 Cu sensul de realitate existenta n afara culturii si a civilizatiei, cuvntul na
tura trimite la physis, respectiv la alcatuirea
materiala a lumii, precum si la caracteristicile naturale (lat. physicus, gr. ph

usikos) ale acesteia.

13 n opinia lui Tffler, tranzienta reflecta instabilitatea din ce n ce mai mare a r
elatiilor sociale. Astfel, generatia
bunicilor nostri era mai stabila din acest punct de vedere: prietenii lor ramneau
aceiasi pe ntreg parcursul vietii, cu
foarte putine sanse de a fi schimbati. n prezent, dinamica spatiala accentuata a
unui individ (deplasari temporare sau
definitive la distante mari, pentru studii sau pentru un loc de munca), largeste
sfera de prieteni , nsa calitatea si
intensitatea relatiilor stabilite cu acestia este net inferioara celor stabilite
de bunicii nostri cu prietenii lor. Acest
concept se regaseste foarte bine n geografia actuala: o ntreprindere se poate loca
liza sau delocaliza foarte rapid; un
cartier urban poate nflori sau decadea n timpul unei vieti de om; un masiv foresti
er poate fi defrisat si refacut n cel
mult 25 de ani, etc.

profunzime n doar 250 de ani (1700-1950). Organizarile industriale (regiuni, axe,

centre
industriale), care pareau vesnice, snt complet modificate, sau chiar nlocuite n doa
r ctiva ani, de
organizarile teritoriale specifice revolutiei cibernetice Problema care se pune n
u este deci doar
aceea de a identifica mecanismele si de a le ntelege combinarea, ci si de a nteleg
e transformarea
acestora. Exemplul dinamicii teritoriale a spatiului geografic cuprins ntre front
ierele Belgiei
actuale (fig. 9) poate ilustreze foarte bine aceasta particularitate a domeniulu
i de cercetare a
geografiei umane.
n spatiul belgian, dezvoltarea economica

si prin urmare centrul puterii politice

cunoscut o translatie spatiala multipla. Sfrsitul evului mediu a gasit Flandra nfl
oritoare datorita
activitatilor comerciale si mestesugurilor dezvoltate n orasele litorale, n vreme
ce Valonia
ramasese o provincie periferica, ruralasi saraca. Comertul si agricultura Flandr
ei, beneficiind de
cadrul medieval nfloritor al litoralelor Marii Nordului vor suferi nsa rapid din p
ricina aparitiei
germenilor revolutiei industriale, care vor apare n Valonia, bogata n zacaminte ca
rbonifere si
beneficiind de aportul de tehnologie adus din Franta n timpul ocupatiei napoleoni
ene.
Scimbndu-se sursa avutiei (de la agricultura, mestesuguri si comert la industrie)
se schimbasi
sistemul politic, aristocratia pierznd puterea n favoarea burghezilor valoni. Deoa
rece sursa
bogatiei si puterea politica se deplasase n Valonia, Flandra devine saracasi se s
upra-populeaza.
Aceasta stare de lucruri, dezastruoasa la nceput, se transforma n avantaj odata cu
introducerea
votului universal, care ofera puterea celor mai multi. Pe fondul urmarilor crize
i economice din
1930 si a dinamicilor economice majore ale investitiilor internationale, care ca
uta mna de lucru
ieftinasi iesiri rapide la ocean, Valonia va pierde treptat suprematia.
Se observa asadar faptul ca, fara ntelegerea dinamicii mecanismelor aflate la luc
ru,
deseori putin vizibile, nu se poate explica aparitia, evolutia si disparitia str
ucturilor spatiale puse n
loc.
Marea diferenta dintre geografia fizica
si geografia umana ar fi deci aceea mai generala care
separastiintele naturale de stiintele umane: stiintele naturii ncearca sa nteleaga
mecanisme
relativ stabile, n vreme ce stiintele umane lucreaza cu mecanisme aflate ntr-o
transformare rapidasi nentrerupta. Pentru stiintele naturii prioritatea ar fi ace
ea de a
identifica, de a demonstra si de a combina aceste mecanisme, n timp ce n stiintele
umane
accentul cade asupra ntelegerii transformarii istorice a mecanismelor. Adeasta es
te una dintre

explicatiile pentru care determinismul evolutionist a fost adoptat mai repede de

geografia umana dect
de geografia fizica, ramasa mult timp sub stapnirea determinismului mecanicist cu
origini n
conceptiile filosofice ale lui Descartes si ale lui Newton.

Fig. 9
Economie, politicasi tectonica teritoriala n Belgia
(dupa Christian Vandermotten)
Analiza lui Johnson este doar una printre multe altele care s-au focalizat asupr
a
taxonomiei stiintelor geografice, ntr-un peisaj epistemologic nfocat, cadru pentru
interminabile
dispute stiintifice ntre geografi (v. Donisa, 1977, p. 85-89). n cele ce urmeaza v
om ncerca sa
demonstram ca geografia ramne o stiinta unitara cu drepturi depline n cadrul cunoa
sterii umane.

6.1. Geografie fizicasi geografie umana

o divizare arbitrarasi periculoasa
Diferentierea unei geografii fizice si a unei geografii umane n interiorul geogra
fiei nu
este rezultatul unor deosebiri teoretice fundamentale. Aceasta dihotomie
zultatul aplicarii
principiului reductionist14 care n cazul geografiei are o utilitate mai
idactica. Deosebirea
ramurilor si subramurilor geografice are drept scop principal crearea de
epistemologice nu
att pentru specialistul geograf ct pentru auditoriul sau (specialistii
discipline, instantele
administrative, elevi, studenti, etc.).

este re
degraba d
repere
celorlalte

n cadrul geografiei, disputele ridicate de existenta a doua geografii, fizicasi u

mana, au
fost ntotdeauna legate nu att de dinamica interna a stiintei n sine ci de modificar
ea, n
perioadele de criza, a balantei puterii n structurile administrative (n institutii
le geografice precum
societatile de geografie, sectiunile de geografie din academii si universitati o
ri n departamentele
ministeriale de profil). Acest fenomen poate fi urmarit nca de la constituirea ge
ografiei moderne:
conflictele ntre vidalieni si anti-vidalieni n Franta, ntre ritterieni si adeptii l
ui Humboldt n
Germania. n perioada de criza epistemologica a geografiei (1950-1970) aceleasi co
mportamente
au continuat sciziunea ntre geografii fizicieni si geografii umanisti n ntregul Occ
ident. Deoarece
comanda sociala
a avantajat n acea perioada geografia umana, geografia fizica a fost lent
marginalizata iar specialistii sai fie s-au raliat altor stiinte naturale, fie s
i-au umanizat discursul
si metoda. Acelasi lucru se ntmpla n prezent n Rusia si n fostele tari comuniste din
Europa
Central-estica, unde geografia fizica, inerta din punct de vedere ideologic, a f
ost lasata sa evolueze
liber ntre 1950-1990, pe cnd geografia umana a fost constrnsa sa ramna la nivelul id
iografic de
la nceputul secolului al XX-lea. Trecerea balantei puterii dinspre geografia fizi
ca spre cea umana
n Europa Central-estica nu este (si nu va fi) att de dramatica precum n Occidentul
anilor 60
deoarece problemele globale ale omenirii impun o echilibrare (o recentrare) a in
teresului geografic
catre nivelul traditional de cercetare, cel mezospatial, care mbina ambele direct
ii de cercetare ale
geografiei. n plus, analiza istorica a acestor confruntari au adus o oarecare ntel
epciune n rndul
geografilor, care au nteles faptul ca nu conflictele interpersonale, fie ele si s
tiintifice, pot controla
mersul disciplinei, ci dinamica generala a societatii, singura apta sa valideze
directiile de evolutie
ale stiintelor geografice. Este evident prin urmare ca divizarea geografiei n fiz
icasi umana este
14 Reductionismul este o doctrina filosofica
re realitatea nu poate fi explicata

sau un curent epistemologic

dupa ca

prin ea nsasi ci doar plecnd de la componentele sale primare. Astfel, viata, ca fe

nomen biologic, nu poate fi nteleasa
dect prin studierea fundamentelor sale fizico-chimice (atomi, molecule, enzime). n
cazul nostru, geografia unitara
nu ar putea fi descrisasi definita n mod direct. Pentru a-i proba existenta trebu
ie sa fie analizate componentele sale,
respectiv disciplinele si subdisciplinele sale.

artificialasi exterioara dinamicii interne a disciplinei, care a ramas unitara d

incolo de diversele
dispute teoretice.
Analiza comportamentului cercetatorului geograf precum si studiile epistemologic
e
asupra geografiei tind sa demonstreze faptul ca geografia este ancorata mai degr
aba ntr-o conceptie
holista asupra domeniului si metodelor sale de studiu. Holismul epistemologic15
postuleaza ideea
ca o cercetare nu se bazeaza niciodata pe o singura ipoteza ci angajeaza ansambl
ul cunoasterii
teoretice a unui domeniu stiintific la un moment dat al istoriei stiintelor (Clme
nt, Dmonque si
altii, 2000). Pentru a-si finaliza eforturile, cercetarea geografica, oricare ar
fi obiectul asupra caruia
s-ar focaliza, este nevoita sa faca apel la ntreaga cunoastere de specialitate di
sponibila la un
moment dat. Prin natura lor, cercetarile geografice nu pot apartine n exclusivita
te unei singure
subdiscipline geografice. Este foarte greu sa fie acceptat drept corect din punc
t de vedere stiintific
un studiu de climatologie, la orice scara ar fi el realizat, daca acesta se limi
teaza la a descoperi si
explica mecanismele naturale implicate, fara a tine seama de mecanismele antropi
ce care pot
interveni (modificarea albedoului, a coeficientului de rugozitate spatiala, a co
mpozitiei fizice si
chimice a aerului, a cuverturii vegetale, etc.). Acelasi lucru este valabil si n
cazul geografiei umane:
reteaua mondiala de telecomunicatii depinde de ionosferasi de capriciile activit
atii solare;
accesibilitatea oraselor n cadrul unui sistem urban depinde de geomorfologia si d
e hidrografia
teritoriului analizat; intensitatea unei civilizatii agrare depinde si de calita
tea solurilor pe care s-a
dezvoltat, etc.
Dificultatea circumscrierii unui obiect propriu de cercetare nu ramne prin urmare
doar la nivelul acestei artificiale separari a geografiei n fizicasi umana. n chia
r interiorul
geografiei fizice, reputata ca fiind mai clara din punct de vedere teoretic si m
etodologic, este
imposibil sa se delimiteze cu claritate un obiect de studiu propriu fiecarei sub
discipline.
Pedogeografia este n esenta o suma de informatii sintetizate din geologie, geomor
fologie,
biochimie, biofizica, agronomie, climatologie, biologie sau din stiintele social
e. La fel,
geomorfologia nu poate defel sa si structureze teoriile fara recursul la informat
iile furnizate de
geologie, astronomie, meteorologie, hidrologie, geofizica, topografie. n plus, pu
tine mai snt astazi
mediile care sa se mai poata numi medii naturale. Teoria ecologica a demonstrat
faptul ca un mediu
nceteaza sa mai fie un mediu natural daca actiunea omului n cadrul sau nsumeaza o e
nergie care
depaseste valoarea medie individuala zilnica de 20 de termii (1 termie=1 000 000

calorii). Daca
pna la revolutia agricola din neolitic aceasta valoare oscila ntre 5 si 12 termii
iar n perioada
sedentarizarii populatiilor si a aparitiei civilizatiilor rurale ea varia ntre 12
si 25 termii, revolutia
15 Holismul epistemologic (de la gr. holos=ntreg) a fost dezvoltat de fizicianul
Pierre Duhem (1861-1916).

industriala (70-200 de termii) si apoi revolutia microelectronica (peste 220 de

termii)16 au condus
n mod clar la ruperea echilibrelor naturale si la antropizarea avansata a mediulu
i nconjurator.
Situatia actuala a Terrei, n care fenomenul ncalzirii globale a atmosferei din cau
za activitatilor
umane poate sa schimbe echilibrul geologic planetar n doar cteva decenii (prin top
irea calotelor
glaciare si ridicarea nivelului Oceanului Planetar) este un exemplu relevant al
imposibilitatii
cristalizarii unui obiect de cercetare propriu unei anumite subdiscipline geogra
fice fizice sau
umane.
Daca acceptam aceste consideratii atunci trebuie sa acceptam si faptul ca, neavnd
un
obiect propriu de studiu, disciplinele geografice nu pot avea teorii si metode p
roprii si prin
urmare nu pot efectua cercetari fundamentale 17. Cu alte cuvinte, ele snt lipsite
de atributele esentiale
care ar putea sa le acorde statutul mult dorit de stiinta. O scurta analiza a me
todologiei lor reflecta
foarte clar ca disciplinele geografice, fizice sau umane, nu pot sa conduca cerc
etari de sine statatoare
catre nivelele micro si macroscopice ale naturii. La nivel microscopic geografia
fizica este
incapabila sa se desfasoare deoarece acest nivel este acoperit n ntregime de micro
biologie, de
chimia moleculara ori de fizica (sub)cuantica. La nivelul microscopic al stiinte
lor sociale (adica la
scara individului) geografia umana este la fel de neajutorata: sociologia sau et
nologia se ocupa
ndeaproape de comportamentele individuale; (socio)psihologia are mijloacele neces
are pentru
sondarea subconstientului sau personalitatii individuale ori colective; stiintel
e economice si-au
construit esafodaje teoretice extrem de soficticate pentru a putea diseca n amanu
ntime
functionarea individului economic (familie, firma, ntreprindere, stat); stiintele
politice si-au
dezvoltat teorii solide de studiere a mecanismelor puterii, etc. Acelasi lucru e
ste valabil si la nivel
macroscopic: astronomia, astrofizica, geofizica, geologia, meteorologia, psihoso
ciologia
multimilor, demografia, macroeconomia, politica relatiilor internationale, toate
vor fi ntotdeauna
mult naintea stiintelor geografice, care, daca ar ncerca sa le ncalce domeniul de c
ercetare, ar
face-o cu inconstienta neofitului si cu rezultate pe masura
Exista parerea ca un studiu geografic, cel putin de geografie regionala, sub pre
textul
ca analizeaza raporturile dintre mediul fizic si om, consista n enumerarea unor i
nformatii ntr-o
ordine stereotipicasi de neclintit: structura geologica, relief, climat, hidrolo
gie, vegetatie,
16 CD-ROM Encyclopdia Universalis, articolul Milieu naturel .
17 Spre deosebire de cercetarea normala (respectiv cercetarea care aprofundeaza

cunoasterea realitatii prin intermediul

teoriilor, metodelor si mijloacelor deja cunoscute si acceptate), cercetarea fun
damentala este cercetarea care exploreaza
noi universuri si noi limite n scopuri declarat non aplicative; scopul sau este a
cela de descoperire a adevarurilor
stiintifice fundamentale, ceea ce conduce la construirea de noi teorii si de noi
metode). Spre deosebire de cercetarea
normala, care este statica, cercetarea fundamentala este dinamicasi distrugatoar
e a paradigmei deja acceptate (pentru
aprofundare, v. Thomas Kuhn, 1983).

populatie si asezari, activitati si productii, schimburi comerciale, totul nsotit

sau precizat de
nenumarate date statistice. Aceasta reteta poate sa prezinte uneori variante nsa
asta nu o va
mpiedica sa ramna doar o caricatura, deoarece diferitele informatii snt mprumutate d
in alte
discipline (geologie, meteorologie, hidrologie, biologie si pedologie, demografi
e si istorie,
etnosociologie, economie si tehnici diverse). Geograful apare astfel ca un tlhar,
ca un parazit, iar
aportul sau stiintific ramne de nesesizat. De ce ar fi luat el n serios n afara sal
ilor de clasa sau al
universitatilor ?18.
Pentru a se apara, geografii invoca faptul ca obiectul lor de studiu reprezinta
nu aceste
segmente de cmpuri de cercetare proprii altor stiinte ci spatiul geografic, privi
t ca o organizare
complexasi sintetica a realitatii, cuprinznd simultan toate obiectele, procesele
si fenomenele care,
fiecare n parte, constituie obiecte de cercetare specifice altor discipline natur
ale sau sociale.
Analiza celor mai multe studii geografice demonstreaza nsa faptul ca pentru major
itatea
geografilor spatiul geografic se reduce la un banal cadru spatial n care snt local
izate realitatile
analizate (mai bine spus descrise) conform retetei prezentate n citatul anterior.
Aceasta stare de fapte este ngrijoratoare, iar lucrurile nu se opresc aici. O pri
vire
rapida n istoria stiintelor demonstreaza foarte repede ca nici un geograf modern,
cu exceptia
clasicilor (von Humboldt, Ratzel, de la Blache, Davis), nu a marcat profund cuno
asterea umana.
n cele mai cunoscute clasificari ale stiintelor si n cele mai cunoscute lucrari de
epistemologie si
de filosofie a stiintei (Jean Piaget, Karl Popper, Michel Foucault, Thomas Kuhn)
, geografia este
absenta. Extrem de putini geografi snt citati n lucrarile stiintifice din stiintel
e naturale sau din
stiintele sociale. n schimb, n majoritatea scrierilor geografice, fie acestea teor
etice,
epistemologice, metodologice sau aplicative apar frecvent citati specialisti din
celelelalte domenii
ale cunoasterii stiintifice; frecventa citarilor este att de mare nct la o privire
superficiala
respectivii autori pot foarte bine trece drept geografi. Geografia apare astfel
ca o disciplina
secundara, tolerata, cu caracter enciclopedic, buna cel mult sa contribuie la de
zvoltarea
cunostintelor de cultura generala ale cetatenilor statelor care bunavoiesc sa fi
nanteze nvatamntul
geografic19.
Pe lnga confruntarile artificiale dintre geografii fizicieni si cei umanisti, pre
zentate
anterior, aceasta situatie este datoratasi genezei geografiei moderne, respectiv
originii sale duale:

mai apropiata de stiintele naturale n Germania si mai apropiata de stiintele soci

ale n Franta. O
analiza mai atenta proiecteaza nsa radacinile acestei crize de identitate a geogr
afiei n prioada
18 CD-ROM Encyclopdia Universalis, articolul Gographie
19 Exista state unde nvatamntul geografic este absent, locul sau fiind luat de dis
cipline cu caracter etnografic,
precum laografia din Grecia (din gr. laos=popor). n altele se pastreaza doar un nv
atamnt geografic preuniversitar, cel
superior fiind arondat stiintelor sociale (economia) sau naturale (biologia sau
pedologia): Italia, Japonia, etc.

premergatoare aparitiei geografiei moderne, mai exact n secolele postrenascentist

e (XVII-XVIII).
n aceste doua secole nu se ntmpla nimic cu adevarat remarcabil n domeniul geografiei
.
Geografia Renasterii, axata pe revalorizarea si corectarea operelor antice prin
intermediul
informatiilor noi furnizate de calatoriile negustorilor, militarilor si marinari
lor, ajunge la un nivel
imposibil de depasit. Speculatiile (meta)filosofice nu si mai gasesc locul iar ca
ntitatea imensa de
informatii devine imposibil de stapnit. Interesul savantilor
si implicit al struc
turilor de putere
ale epocii se deplaseaza catre domenii precise, impulsionate de inventiile legat
e de
instrumentarul stiintific. Stiintele de sinteza, precum geografia, lasa locul st
iintelor specializate:
meteorologia, hidrologia, topografia si cartografia, geologia, biologia, economi
a, stiintele politice,
istoria. Filosofia naturalista face locul rationalismului, empirismului si sensu
alismului20, bazate pe
ideea determinarii fenomenelor de cauze naturale profunde si unice. Nu puteau fi
stiinte dect
acele discipline care si inventau metode si mijloace de descoperire a acestor cau
ze (legi)
universale. Astfel se explica succesul stiintelor fundamentale (matematica, geom
etria, fizica,
astronomia) si a celor naturale (chimia, biologia, geologia) sau tehnice (mecani
ca, optica,
hidrologia, meteorologia).
Orientate catre micro sau catre macrocosmos, aceste stiinte produceau n serie
clasificari din ce n ce mai detaliate si mai aprofundate, descoperind noi si noi
mecanisme naturale
fundamentale. Urmarind aceleasi principii de clasificare si de descoperire a mec
anismelor
fundamentale se dezvolta ntre secolele al XVIII-lea si al XIX-lea sociologia (den
umita initial
fizica sociala ), economia, stiintele politice, etnografia21. Ramasa descoperita
din punct de
vedere metodologic (neavnd mijloacele si metodele proprii de studiere a micro si
macrocosmosului), geografia a fost eclipsata n cadrul acestui peisaj epistemologi
c foarte dinamic.
ncercarea singulara a geografului olandez Bernhardus Varenius (1622-1650) de a co
nstrui o
teorie a geografiei fizice (Geographia generalis, 1650) a ramas fara urmari impo
rtante. Singura
nisa ecologica ramasa nca neocupata era nivelul mezocosmic (mezospatial), n care ge
ografia
evoluase nca din antichitate, si n care a continuat sa evolueze pe parcursul celor
doua secole
enuntate, culminnd cu monumentala lucrare Geographia universalis publicata n opt v
olume ntre
1810 si 1829 a geografului francez de origine daneza Conrad Malte-Brun (1775-182
6).
Nivelul mezospatial a permis dintotdeauna geografiei sa si desfasoare arsenalul
metodologic care, desi schematic (observatia si descrierea), facea posibila ncadr
area realului vizibil
ntr-o structura ct de ct ordonatasi deci accesibila nespecialistilor. Efervescenta

renascentista
condusese geografia catre schitarea a trei niveluri spatiale de analiza a realit
atii vizibile: cel local,
20 Curentele filosofice care au influentat n mod direct devenirea geografiei ca s
tiinta vor fi prezentate n a doua parte
a cursului, Taxonomia Geografiei umane .
21 Etnologia si antropologia snt termeni sinonimi; scoala anglo-saxona utilizeaza
termenul de etnologie iar cea
francofona pe cel de antropologie.

cel regional si cel planetar (Broc, 1986). n Les tats et les empires du monde (11
editii ntre 1614 si
1635), abatele Pierre Davity scria: Descrierea Pamntului este numita
Geografie si este diferita, ca
parte a ntregului, de Cosmografie, care este descrierea Lumii [Universului, n.n.]
. Chorografia este
descrierea specifica a unei provincii iar Topografia, respectiv descrierea unui
loc, nu este altceva
dect reprezentarea specifica a unui oras, cu sau fara teritoriul sau . Ramasa la n
ivelul descrierilor
generale a locurilor, regiunilor si planetei, geografia a fost surprinsa, cum am
aratat, de
specializarea accentuata a disciplinelor stiintifice, declansata dupa Renastere
si ajunsa la apogeu n
secolul Luminilor22. Dezorientati, geografii au ncercat sa urmareasca noile linii
de forta ale
paradigmei n curs, ceea ce a avut doua consecinte principale.
Prima a fost cea a cristalizarii unor subdiscipline capabile sa paraseasca trunc
hiul
stufos si ineficient al geografiei-mama. Axate pe descoperirile fundamentale din
stiintele naturale,
unele subdiscipline s-au predat neconditionat acestora, alcatuind tandemuri inse
parabile: geologie
-geomorfologie, meteorologie (climatologie) - geografia climatica, biologie - fi
togeografie si
zoogeografie, hidrologie - hidrografie, pedologie - pedogeografie. Identic au re
actionat cele ce mai
trziu aveau sa se numeasca ramuri ale geografiei umane. Sub impulsul economiei cl
asice
britanice, savantul rus Mihail Vasilievici Lomonosov (1711-1765), aflat din 1758
la conducerea
sectiunii de geografiei a Academiei de Stiinte din Sankt Petersburg tinde sa pun
a bazele unei
geografii economice si a unei geografii sociale printr-o vasta ancheta topografi
ca, economicasi
etnologica asupra teritoriului rusesc, ale carei rezultate vor sosi mult dupa mo
artea sa si vor curma
astfel evolutia acestor discipline. n Occident, geografii ncep sa schiteze geograf
ia urbanasi
geografia rurala, n strnsa legatura
chiar daca n esenta conflictuala
cu istoria si
sociologia.
A doua consecinta a fost imitarea stiintelor naturale si sociale cu succes incon
testabil,
n vederea realizarea unor clasificari pertinente a realitatilor studiate si a gas
irii unor legi care sa
explice aceste realitati. Clasificarea formelor de relief, a organizarilor hidro
grafice, a climatelor, a
localitatilor urbane, a celor rurale, a peisajelor agricole snt doar cteva dintre
directiile urmate n
aceasta perioada. Aceasta imitare nu a fost dect superficiala deoarece mijloacele
si metodele de
cercetare proprii nu au aparut, cele utilizate apartinnd celorlalte stiinte consa
crate. Chiar daca
cerintele lucrului stiintific impuneau incursiuni catre invizibilul micro sau ma
crocosmic,
geografii reveneau degraba n domeniul vizibilului specific realitatii mezocosmice
:

22 Secolul al XVIII-lea este cunoscut si sub numele de secolul Luminilor (fr. Lu

mires si germ. Aufklrung).
Denumirea vine de la transarea rationalista a conflictului scolastic dintre lumi
na naturala si lumina
supranaturala
(mai exact dintre teologia naturala, respectiv interpretarea cuvntului divin, si
teologia revelata initiatilor
direct de catre divinitate). Prin urmare secolul Luminilor este perioada n care s
avantii si filosofii au nceput sa
afirme ca lumea poate fi cunoscuta direct, fara intermediere divina, prin interm
ediul ratiunii (deci a luminii naturale,
nnascute, a omului).

 n toate aceste domenii, ancheta trebuie sa fie adncita catre fenomenele chimice sa
u
biologice fara
de care lumea nu poate fi nteleasa. [ ] Cercetatori, ingineri si tehnicieni de form
atie variata
se concentreaza asupra acestor nivele. Pentru geograf, incursiunile catre faptel
e microcosmosului ramn
limitate caci ele nu au alta motivatie n afara aceleia de a lumina ceea ce este v
izibil 23.
La nivelul mezospatial, unde se combina n forme vizibile obiectele, procesele si
fenomenele invizibile ale micro si macrocosmosului (particole si forte subatomic
e, reactii
biochimice, comportamente individuale, gravitatia, magnetismul terestru), realit
ate este extrem de
complexa att n ceea ce priveste forma ct si n ceea ce priveste continutul. La acest
nivel
reductionismul stiintific trebuie sa functioneze la capacitate maxima pentru ca
realitatile sa poata
fi nghesuite n clasificari si taxonomii ct de ct utile. Faptul este extrem de eviden
t n geografie:
nu exista doua locuri identice, doua procese identice, doua fenomene identice. D
in aceasta cauza,
cu tot efortul sau teoretic si metodologic, geografia a ramas la periferia ansam
blului de stiinte
moderne nomotetice24, condamnata sa practice un demers descriptiv, idiografic25,
sursa a gravei
crize epistemologice de imediat de dupa cel de-al doilea razboi mondial.
6.2. Geografia regionala expresie a unitatii geografiei ?
Aceasta aparenta slabiciune a geografiei ascunde de fapt argumentele puternice a
le
specificitatii sale ca stiinta, precum si pe cele ale unitatii sale fundamentale
. Specificul geografiei este
acela al indivizibilitatii obiectului sau de cercetare.
Regiunea geografica (dupa
A. Bailly, 1998):
Geografia este singura disciplina pentru care regiunea este o notiune centrala (
Etienne Juillard, 1967). Spre deosebire de alte
stiinte care abordeaza dimensiunea spatiala a societatii, geografia se distinge
prin predilectia pentru formele de
organizare spatiala, subansamblurile teritoriale, structurile sau subdiviziunile
regionale, la nivelul unor natiuni
sau a unor spatii mai vaste. Scara regionala este specifica geografiei si pentru
ca la acest nivel este posibil de
abordat, ntr-o maniera sistemica, specificul relatiilor dintre om si mediu. Cu to
ata vechimea geografiei regionale
al carui obiect de studiu este identificarea spatiilor caracterizate printr-o an
umita omogenitate naturalasi
antropica, subzista nca
o serie de ambiguitati n jurul conceptului de regiune care spre deosebire de cel
de
natiune are structuri si finalitati mai putin afirmate.
Regiunea, n calitate de concept stiintific, are o istorie ndelungata.. nca din sec.
al XVIII-lea se generalizase
prezentarea descriptiva a unor arii geografice, pornind de la premiza unicitatii
lor (de ex. Descriptio Moldaviae a lui

Cantemir). Tot de atunci se dezvolta doua concepte paralele care vor face carier
a geografica : bazinul fluvial si
23 P. Claval, 2001, p. 46
24 De la gr. nomos=lege, regula; stiintele nomotetice snt stiintele care au un co
rpus teoretic bine constituit, bazat pe
axiome, teoreme sau legi irefutabile (din lat. refutare=a respinge; refutatio=ar
gumentare de respingere a unei idei).
25 De la gr. idios=propriu, specific; demersurile idiografice nu snt acceptate ca
stiintifice deoarece ele descriu obiecte,
procese si fenomene singulare, cu trasaturi specifice, individuale, incomensurab
ile (de necomparat) cu trasaturile altor
obiecte, procese sau fenomene; aceasta face imposibila comparatia si prin urmare
clasificarea, de unde deriva
imposibilitatea stabilirii unor legi generale.

regiunea naturala. La sfrsitul sec. al XIX-lea, apar alte doua concepte esentiale
pentru dezvoltarea curentului
regional n geografie, respectiv pol, punct central atractiv, punct de convergenta
si organism (preluat din
fiziologie, n contextul aparitiei ecologiei). n acest fel se ajunge la definirea g
enului de viata sau mod de trai (Paul
Vidal de la Blache), punndu-se astfel bazele unei abordari naturaliste a problema
ticii regionale. Genul de viata,
vazut ca un ansamblu de modalitati materiale si sociale pe care un grup uman le
pune n aplicare, crend unmediu geografic specific, va conduce mai trziu la conceptu
l de peisaj. n perioada interbelica, regiunea naturala
este nlocuita tot mai mult cu regiunea istorica (spatiu eterogen modelat de voint
a politica) si de regiunea
economica (spatiu organizat de relatiile productive si de schimb). Tot acum, con
ceptul de centralitate cstiga teren
n analiza regionala (W.Christaller). Geografia nu a depasit nsa
n tot acest timp orizontul local de analiza
(regiunile de mici dimensiuni), rareori fiind abordate spatii mai vaste (A.Siegf
ried n analiza diviziunilor politice
sau J.Ancel n studiul frontierelor).
Dupa 1950, se manifesta noi orientari legate de aparitia unor noi concepte : spa
tiu polarizat (spatiu construit de
un cmp de forte, n functie de un pol sau de un centru dinamic, organizator al stru
cturilor spatiale), poli, retele,
ierarhie. Regiunea geografica
devine astfel o arie de polarizare structurata spatial de influenta unei metropol
e
regionale (P. George, 1959). Se dezvolta astfel conceptul de regiune functionala,
spatiu definit de interactiunile
spatiale ale fluxurilor de diverse origini, revelatoare ale structurilor si modu
rilor de functionare a societatilor
umane. Necesitatile moderne ale planificarii economice impun n plan practic, regi
unea de amenajare (de
dezvoltare), care combina elemente specifice regiunilor naturale, istorice, func
tionale sau economice.
Regiunea este dupa cum se observa
un concept dinamic, legat de evolutia metodelor si mijloacelor
stiintifice. Interesul comparativ, dominant altadata a fost treptat nlocuit cu in
teresul analitic si sintetic, bazat pe
tehnicile matematico-statistice si informatice si pe deschiderea interdisciplina
ra. Concepte precum, trama
industriala, sisteme industriale (districte, zone, medii inovatoare), retele de
transport, memorie istorica (peisaje, identitati
culturale) se alatura interesului pentru sociologia organizatiilor, analiza difu
ziunii spatiale, conducnd la
dezvoltarea conceptiei sistemice. Regiunea este astfel conceputa ca un sistem sp
atial deschis ale carui structuri reflecta
interactiunea unor energii endogene si exogene : oameni, resurse, capitaluri, te
hnologii, informatii, actori, mijloace,
strategii etc. Fiecare regiune este n acest sens dotata cu o serie de elemente in
variante (majoritatea fizice dar si
antropice) peste care se suprapun elementele dinamice. Constantele regionale nu
sunt totusi rigide dispunnd n
general de flexibilitate. Aceasta capacitate de adaptare presupune transformari
(i)reversibile, specifice memoriei
spatiale sau (dis)continue sub impulsul unor tensiuni sau rupturi. Astfel regiun
ile pot deveni izotropice,

omogene si polarizate sau anizotropice, fara centralitate si discontinue. Dezbat

erile asupra regiunii ramn
deschise, indiferent de nivelul de abordare (global, regional sau local), de str
ucturile sau cmpurile de forte care
intervin sau de procesele de transformare n curs care presupun, permanente, speci
ficitati, ritmuri, intensitati etc.
Prin excelenta
stiinta sinteticasi existenta n calitate de corp de cunostinte specifice cu
mult nainte de manifestarea schismei care a separat stiintele naturale de cele so
ciale, geografia nu
apartine n totalitate nici unuia dintre cele doua domenii ale cunoasterii umane.
Deoarece n stiinta moderna trebuia sa si gaseasca un loc propriu, geografia a ncepu
t
sa se defineasca drept o stiinta de frontiera, alaturi de un ntreg cortegiu de al
te discipline nomade
(ecologia urbana, biofizica, ingineria genetica, etc.). Toate stiintele de front
iera se afla mereu
ntre : ntre om ca individualitate si societatea din care face parte, ntre naturasi t
ehnica, ntre
mineral si biotic, ntre mediul natural si mediul antropic, ntre teorie si praxis (
aplicatiile practice),
etc. Nici o stiinta nu poate revendica nsa locul geografiei, acela de stiinta a n
aturii si a societatii.
n ciuda asemanarii obiectului de studiu, principalele sale rivale, ecologia si me
zologia (mesologia)
snt departe de a avea de a face cu complexitatea problematicii geografiei.
Ecologia26, stiinta definita n 1866 de zoologul german Ernst Heinrich Haeckel (18
341919)
studiaza relatiile stabilite ntre organismele vii si mediile naturale sau antropic
e - n care
26 De la gr. oykos=locuinta, mediu de viata
si logos=cunoastere, studiu.

acestea traiesc. Mes(z)ologia27 este o stiinta biologica de frontiera, oarecum s

ubordonata ecologiei,
care are drept sfera de interes evolutia relatiilor dintre organismele vii si fa
ctorii lor naturali de
mediu. Ambele discipline nu considera n mod separat natura si societatea; conform
teoriilor ecomezologice
societatea nu este altceva dect un produs natural al evolutiei terestre, fiind pe
rfect
posibil sa fie analizata cu ajutorul metodelor si teoriilor naturaliste. Apogeul
acestor conceptii a
fost atins n cadrul ipotezei Gaia (Lovelock si Margulis, 1974), conform careia Te
rra este un
organism viu, diferitele sale componente actionnd nu numai n sensul adaptarii la m
ediu ci si al
transformarii acestuia n scopul mbunatatirii parametrilor ntregului sistem28. Gndita
ca o reactie
(sau mai degraba ca o alternativa) pentru teoriile evolutioniste, ipoteza Gaia s
e afla nca n sfera de
interes a stiintelor pamntului.
Pentru geografie, relatiile stabilite ntre componentele naturale si cele antropic
e nu
snt semnificative dect din momentul n care acestea ncep sa prezinte un aspect omogen
29 pe o
suprafata mai mult sau mai putin ntinsa. n plus, spre deosebire de celelalte douas
tiinte,
geografia are posibilitatea sa studieze fiecare dintre componentele celor doua m
edii, relatiile
asupra carora se focalizeaza putnd fi studiate bidirectional (si dinspre societat
e catre natura, nu
numai dinspre natura catre societate).
Ajungem astfel la sfera principala de interes a geografiei: regionarea. Regionar
ea nu
trebuie nteleasa ca un efort steril de delimitare a unor suprafete care prezinta
trasaturi ct mai
omogene. Regionarea geografica, spre deosebire de cea ecologica sau mezologica n
u urmareste
doar identificarea mecanismelor care produc n plan vertical (relatiile mediu-orga
nism) caracterele
omogene ale unui spatiu oarecare. Studierea relatiilor verticale dintre elemente
le fizico-geografice,
socio-geografice sau fizico-socio-geografice este completata de studierea relati
ilor n plan
orizontal, respectiv cele realizate ntre diferite medii (naturale, antropice sau
complexe). Ori, n
plan orizontal, parametrul care actioneaza cel mai puternic este distanta. Geogr
afia este singura
stiinta care ia n calcul distanta (fizica ori metafizica) n aparitia si evolutia s
patiilor omogene.
Distanta este parametrul care temporizeaza actiunea gravitatiei asupra proceselo
r fizice sau fizicochimice.
Acest parametru este raspunzator de uscarea treptata a maselor de aer maritim ca
re
invadeaza uscatul. Distanta este raspunzatoare de sortarea sedimentelor n functie
de greutatea
lor: un ru va depune bolovanii si pietrisurile la cea mai apropiata ruptura de pa
ntasi va transporta

27 De la gr. mesos=de mijloc, intermediar, median si logos

28 Evolutionismul este o teorie a concurentei ntre indivizi si specii, n care prim
eaza egoismul si legea celui mai
puternic. Darwin spunea ca daca
ar fi descoperita o fiinta care sa actioneze instinctiv pentru binele altor fiin
te, teoria
sa ar fi distrusa. Alaturi de afinarea teoriei evolutioniste prin studiul societ
atilor animale (albine, furnici) n care
indivizii manifesta
comportamente altruiste, ipoteza Gaia deschide alte cai n abordarea planetei ca nt
reg.
29 De la gr. homos=egal, asemanator, acelasi (opus lui heteros=altul, diferit )
si gr. gennan (lat. geno, genere) = a naste, a
produce, a crea, a genera; omogen=care are aceeasi geneza, aceleasi trasaturi, n
ediferentiat; eterogen=care are geneza
diferita, diferentiat.

mai departe mlurile care, depunndu-se, vor crea cmpiile aluviale. Distanta este ace
ea care
controleaza extensia ariei de influenta a unui oras sau intensitatea difuziei un
ei inovatii n jurul
centrului inovator. Distanta este raspunzatoare de calibrarea fluxurilor, de ava
nsarea si de
intensitatea avansarii fronturilor pioniere. Distanta este raspunzatoarea de cre
area teritoriilor
cotidiene ale indivizilor si comunitatilor locale. Distanta este cea care, n cele
din urma, caracterizeaza n
esenta spatiul geografic, diferentiindu-l ca obiect de cercetare propriu geograf
iei. Acest parametru induce n
geografie principiul transscalaritatii30 realitatilor geografice. Despre regiune
si regionare, ca si despre
problematica scarilor spatiale n geografie vom vorbi n capitolele urmatoare. Pentr
u ceea ce
dorim sa demonstram, si anume ca geografia a ramas o stiinta unitara, este sufic
ient deocamdata
sa spunem ca ncercarile de identificare a regiunilor geografice au constituit dea lungul timpului
singura proba indirecta a caracterului stiintific si unitar al geografiei. Ramne n
sa de demonstrat
daca regiunea si procesul de regionalizare constituie ntr-adevar o proba irefutab
ila a caracterului
de stiinta al geografiei.
Chorografiile antice si medievale analizau si descriau regiunile studiate ca pe
niste
diviziuni date a priori, fie naturale (vai, munti, deserturi, continente), fie a
ntropice (oras, stat,
ducat, regat, imperiu). Caracterul descriptiv al realitatilor revelate sensibili
tatii umane a continuat
pna la definirea geografiei umane (a antropogeografiei), ntre 1882 si 1891, de cat
re zoologul
german Friedrich Ratzel31. Venind dinspre stiintele naturii, Ratzel era produsul
tipic al mediului
stiintific german, aflat sub influenta lui Immanuel Kant si prin urmare dominat
de diferentierea
neta ntre naturasi cultura. Intrnd pe tarmul geografiei, Ratzel a trebuit sa faca o
serie de
concesii acestei stiinte, guvernata autoritar de profesorul Karl Ritter, adept c
onvins al conceptiilor
lui Herder. Filosof al istoriei, Herder acorda naturii partea sa n procesul deven
irii popoarelor,
care erau vazute ca niste organisme vii ce se dezvoltau sau decadeau n functie de
vitalitatea cu
care se integrau n ciclurile naturale. Cu toate acestea, civilizatia si cultura d
iferitelor popoare nu
erau conditionate (determinate) de conditiile naturale, ci de fortele pe care le
dobndea
comunitatea n procesul devenirii sale ca grup social organizat. Altfel spus, isto
ria si nu natura era
cea care avea ponderea covrsitoare n evolutia popoarelor catre telul lor final. Su
b influenta lui
Ritter, impregnat de filosofia herderiana, Ratzel a conceput geografia umana ca
o stiinta care
studiaza repartitia oamenilor pe suprafata pamntului, prin prisma relatiilor pe c
are acestia le
stabilesc cu diversele medii n care evolueaza. Rezultatul vizibil si clasificabil

al acestor relatii era

peisajul (lanschaft-ul). Deoarece n limba germana
lanschaft nu are doar sensul pictural al cuvntului
ci si pe cel de tinut sau de tara (precum Tara Oasului), se cuvine sa precizam c
a pentru Ratzel
30 Despre transscalaritatii v. Partea a doua, Taxonomia Geografiei umane .
31 Aparitia geografiei umane ca stiinta geografica va fi prezentata n capitolul G
eografia moderna ntr-o editie
ulterioara
a acestui curs.

aceasta ultima acceptiune, de tara, acoperea realitatea creata de interrelatiile

om-natura. Pentru a
deosebi landschaft-ul conceptualizat de Ratzel de acela natural datorat geografu
lui Alexander von
Humboldt, Otto Schluter l-a denumit kulturlanschaft (peisaj culturalizat, antrop
izat).
Ideile lui Friedrich Ratzel au gasit ecou att n Germania (Alfred Hettner), ct mai a
les
n Franta (Paul Vidal de la Blache), unde n nvatamntul superior geografia functiona n
umai n
tandem cu istoria (Berdoulay, 1981). Deoarece termenul de lanschaft avea un core
spondent direct
n franceza, acela de pays32, trasferul conceptual a fost foarte rapid, discipolii
lui de la Blache
dezvoltnd rapid conceptul de regiune ca diviziune a spatiului geografic ce reflec
ta n mod direct
interrelatiile dintre societate si mediu sau natural. Nuanta herderiana a determ
inarii istorice a
interactiunilor dintre om si natura a fost exacerbata n spatiul academic francez,
aflat mai degraba
sub guvernarea stiintelor sociale (istorie, sociologie, stiinte politice si econ
omice). Scoala franceza
de geografie regionala, axata prin urmare pe ideea de regiune geografica complex
a ca rezultat al adaptarii
active a grupurilor sociale la mediile naturale n care traiau a influentat putern
ic o serie de scoli nationale
(olandeza, belgiana, elvetiana, spaniola, portugheza, italiana, romneasca
prin Vi
ntila
Mihailescu) si a dezvoltat o geografie care, dupa 1960-1970 va deveni n cea mai m
are parte o
stiinta sociala.
Un caz aparte l reprezintascoala americana
care, inspirndu-se selectiv din geografia Frantei,
Germaniei si Marii Britanii si evolund ntr-un teritoriu recent europenizat, putin
populat si cu organizari
spatiale incipiente (orase, ferme, cai ferate) a creat o geografie care avea sa
devina foarte repede o
disciplina activa, cu puternice valente aplicative. n vasta sa Gographie Universel
le, geograful francez Elise
Reclus, elev al lui Karl Ritter si discipol al lui Vidal de la Blache, descrises
e un tip de regiune organizata
(polarizata) de un mare oras, idee care a facut cariera att n spatiul nord-america
n ct si in cel european.
Coroborata cu cercetarile efectuate de geografii britanici asupra formelor spati
ale generate de industrie
(doar Marea Britanie se afla n plina revolutie ndustriala
! ), ideea de regiune polarizata, urban-industriala
s-a dovedit pe deplin satisfacatoare n cadrul teritoriului american, n care popula
rea evoluase abia catre
niste insule urbane nconjurate de nesfrsite spatii rurare sau nca ignorate de econo
mia moderna.
Tot n Statele Unite, nsa de aceasta data sub directa influenta
a ideilor lui Ratzel (Ellen
Churchille Semple la Chicago) sau a elevilor sai germani emigrati (Carl Ortwin S
auer, stabilit la Berkeley, n
California, el nsusi puternic tributar lui Otto Schluter) se dezvolta

environnmentalismul determinist, care are

drept obiect principal de studiu the cultural landscape, adica exact kulturlansc
haft-ul ratzelian. Apropiat de
etnologie, acest curent de geografie regionala si propunea sa
studieze pe de o parte paleopeisajele
create n urma determinarilor naturale exercitate asupra autohtonilor precolumbien
i, iar pe de alta parte sa
ncerce descifrarea noilor peisaje pe cale sa apara n cadrul evolutiei rapide a fed
eratiei americane. Ecologia
32 Tot n sensul de Tara
a Oasului, Maramuresului, Hategului, etc.

lui Haeckel si apoi evolutionismul lui Darwin au marcat o vreme aceasta abordare
naturalista a regiunilor
geografice.
Fig. 10

Geografie regionala sau geografii regionale?

Transferul etologiei (stiinta comportamentului animal) n studiul peisajelor cultu

rale ,
realizat de catre E. Semple si de elevii sai (Scoala din Chicago) va include n sf
era atentiei

geografilor conceptele de teritoriu si de teritorialitate, care si va dezvalui ntr

egul sau potential
teoretic si metodologic mult dupa al doilea razboi mondial.
Avnd girul lui Ritter, elevii rusi ai lui Ratzel au transferat conceptul n cadrul
scolii
ruse, care va deveni rapid sovieticasi care, din considerente ideologice, va int
erzice dezvoltarea
sensului initial dat de zoologul-geograf german. n Uniunea Sovieticasi ulterior n
statele din estul
Europei controlate de Moscova, lanschaft-ul se va reduce treptat doar la dimensi
unile sale naturale,
fapt facilitat si de influenta pe care a avut-o asupra geografilor rusi determin
ismul si cauzalismul
propriu lui Alexander von Humboldt, colos al geografiei germane nsa a carui influ
enta a fost
modesta deoarece acesta nu a ocupat niciodata vreo catedra universitara. Situati
a lui Simion
Mehedinti, fondatorul geografiei romnesti este oarecum particulara. Desi elev al
lui Ratzel si bun
cunoscator al lui Paul Vidal de la Blache, Mehedinti va fi fascinat de personali
tatea lui von
Humboldt, fapt mai mult dect evident n principala sa lucrare, Terra (1931) care es
te un Kosmos
humboldtian la scara redusa nsa mai structurat si cu valente teoretice mai eviden
te. Prin
contactele pe care le-a avut cu Ferdinand von Richtofen, geograf german aflat n s
iajul herderian
al lui Ritter, Simion Mehedinti a mostenit cteva idei legate de rolul omului n cad
rul sistemului
terestru, mult prea putin vizibile nsa n paginile Terrei. Activitatea sa, si mai a
les cea a elevilor
(George Vlsan, Grigore Coblcescu) sai ilustreaza perfect influenta humboldtiana: p
entru multa
vreme geografia romneasca va da partea leului demersului naturalist de tip determ
inist, fapt
poate firesc tinnd seama de foarte redusa actiune asupra mediului pe care o exerc
ita societatea
taraneasca din Romnia nceputului de secol XX. Marginalizarea lui Vintila Mihailesc
u ntr-un
context destul de neclar nca a redus si mai mult impactul conceptiilor de origine
franceza n
geografia romneasca. Ceea ce a venit dinspre scoala franceza au fost conceptiile
anti-vidalienilor,
Emmanuel de Martonne fiind un exemplu clasic n aceasta directie.
Ideea ce va face cariera nsa n fosta lume comunista va fi conceptia hettneriana, c
are
propusese ca unitatea de baza n analiza geografica sa fie lnd-ul (provincia politi
ca, tara sau
statul). Exemplul sau, care schimba pnasi numele geografiei n Lnderkunde (stiinta t
arilor) a fost
urmat la lettre de geografia sovietica pentru care multa vreme geografia regiona
la a fost
stranovedenie, respectiv studiul tarilor. Dupa ncercari nereusite (si sanctionate
ideologic de altfel)
de a impune ca obiect de studiu lanschaft-ul antropic, sovieticii vor face din g
eografia regionala o
disciplina divizata, axata pe studiul a trei mari unitati teritoriale: lanschaft

-ul natural
(landschaftologie), complexul teritorial de productie (geografia economica) si s
tatul (stranovedenie).
Daca lucrurile snt clare n cazul peisajului natural (care pastra metodologia humbo
dtiana), situatia
este mai complicata n cazul celorlalte doua entitati . La prima vedere termenul de
complex
teritorial de productie ar putea sa ne duca cu gndul la faptul ca aceasta
unitate geografica ar

avea ceva de a face cu anumite structuri istorice pe care societatea, n confrunta

rea sa perpetua cu
natura, le-ar fi pus n loc si astfel ar fi oferit o baza reala regionarii geograf
ice. n fapt nsa,
complexul teritorial de productie este o diviziune arbitrar decupata si comandat
a de puterea
politica. Aceasta diviziune trebuia sa aiba o singura finalitate, si anume aceea
de a face ct mai
eficienta exploatarea resurselor naturale si umane locale pe de o parte, iar pe
de alta parte sa
constituie un fel de cadru administrativ apt sa structureze repartitia de la niv
el central a
investitiilor infrastructurale majore. Geografii erau astfel obligati sa studiez
e realitati teritoriale
efemere, a priori definite, care nu aveau nici un raport cu functionarea normala
a spatiului
geografic. n ceea ce priveste geografia tarilor, aceasta este o alta nenorocire a
dusa geografiei de
catre sistemul comunist. Oricine si poate da seama, cu nici o alta metoda dect bun
ul simt, ca o
tara (un stat) este o creatie artificiala, care nglobeaza ntre niste frontiere nghe
tate la un moment
dat al istoriei o serie ntreaga de realitati geografice (naturale si umane) foart
e diferite unele de
altele. n numele ideologiei comuniste, care proclama ca o simpla frontiera era su
ficienta pentru a
face dintr-un teritoriu complex un teritoriu unitar si omogen, geografii au fost
obligati sa
inventeze o asa-zisa geografie regionala care, vrnd-nevrnd, ajungea sa studieze st
atele dupa
celebra si stupida reteta asezare geografica, relief, hidrografie, etc ). Manualel
e romnesti
actuale abunda n asemenea geografii regionale , care ajung sa dezguste rapid elevii
care nvata
mai multa geografie pe Discovery Channel.
Din aceast scurt survol asupra aparitiei si devenirii geografiei regionale si a
regiunii ca
obiect privilegiat de studiu n ansamblul sau reiese clar faptul ca disciplina n ca
uza, vazuta adesea
ca simbol al sistemului de stiinte geografice, este departe de a oferi o imagine
unitarasi stiintifica
a geografiei. Este prin urmare imposibil sa se defineasca geografia drept stiint
a de sine statatoare?
7. Sinteza evolutiei conceptuale a geografiei umane: de la spatiu la teritoriu33
Putine discipline precum geografia si cautasi si afirma cu atta ardoare originea
prin urmare legitimitatea stiintifica - n nscrisurile antichitatii greco-romane34.
Nu vom dezbate
aici criza de identitate a geografiei. Vom afirma doar un fapt incontestabil si
anume acela ca
imensa cantitate de informatii adunata n decursul vremii de catre geografi, mai m
ult sau mai
putin sistematizata n diversele cosmografii, geografii, chorografii si topografii
aparute pna n
secolul al XVIII-lea, a stat la baza constituirii geografiei ca stiinta academic
a.

si

33 Dupa articolul Groza, Octavian

De re geographiae sau lungul drum al spatiului
catre teritoriu, in Groza, O. (dir.)
Teritorii (scrieri, dez-scrieri) , Paideea, Bucuresti, ISBN 973-596-171-7, pp. 23
5-250, 2003
34 V. de exemplu G. Aujac (1975) La gographie dans le monde antique, PUF, Paris,
I. Donisa (1977) Bazele teoretice si
metodologice ale geografiei, Ed. Didacticasi Pedagogica, Bucuresti sau C. Jacob
(1991) Gographie et ethnographie dans la
Grce ancienne, Armand Colin, Paris

Cunoasterea si descrierea Pamntului, ca domeniu de activitate al geografiei, are

cteva particularitati care nu au facilitat deloc ascensiunea acestei discipline c
atre statutul de
stiinta. Principalul obstacol a fost acela ca obiectul sau de cercetare nu a fos
t niciodata acelasi si
dat pentru totdeauna, precum este omul pentru medicina, Dumnezeu pentru filosofi
e ori numarul
pentru matematica. Cunoasterea geografica nu s-a putut desfasura pe verticala, p
e baza
acumularilor in situ, care sa permita realizarea simultana a esafodajelor teoret
ice. Obiectul sau de
studiu nu a putut fi adus n laboratoare si nu a putut fi creat prin savante discu
tii academice.
Cunoasterea geografica a fost un proces desfasurat pe orizontala, de juxtapunere
a informatiilor
pe masura juxtapunerii unor noi si noi locuri cunoscute la frontierele oekumenei
. Scopul
cunoasterii geografice, definit nca de Ptolemeu, a fost descrierea realitatii, lu
cru reafirmat n zorii
modernitatii de catre Pierre Davity n Les Etats et les Empires du Monde (11 editi
i ntre 1614-1635):
"Descrierea pamntului este numita
Geografie si este diferita, ca parte a ntregului, de Cosmografie,
care este descrierea lumii. Chorografia este descrierea specifica a unei provinc
ii iar Topografia,
respectiv descrierea unui loc, nu este altceva dect reprezentarea specifica a unu
i oras, cu sau fara
teritoriul sau "35.
Deloc inocenta, descrierea Pamntului, ca sa nu spunem geografia, a servit
ntotdeauna unui scop practic. Geografia exploratorilor a stat la baza primelor ma
nuale de
navigatie si a contribuit prin urmare la extensia nemasurata a primelor imperii
europene36;
geografia ofiterilor si geografia coloniala a facilitat implantarea administrati
ilor metropolitane si a
perfectionat artele razboiului37; geografia profesorilor sau geografia ideologic
a a stat alaturi de
istorie n cadrul proceselor de ncadrare identitara a natiunilor moderne38 si chiar d
e trasare
efectiva a frontierelor n Europa de dupa primul razboi mondial39.
Avem prin urmare imaginea unei geografii aflata ntr-o ndelunga evolutie descriptiv
a
si tributara praxisului, integrata "cererii sociale", ceea ce ar justifica mai d
egraba o analiza
contextuala a devenirii sale ca stiinta dect o analiza dezvoltata n termeni de par
adigme sau
episteme. Nu este de mirare faptul ca geografia s-a complacut n cadrele impuse de
Kant, reusind
sa fie aproape ridiculizata de epistemologi si de filosofi ai stiintelor precum
Jean Piaget40 si
35 Citat de N. Broc, p. 99 n La gographie de la renaissance 1420-1620, Les Edition
s du Comit des Travaux Historiques
et Scientifiques, Paris, 1986
36 Broc, op. cit., p. 37-60
37 v. de exemplu L.C. Peltier si G.E. Pearey (1966)
Military Geography, Van Nost
rand, Princeton; Y. Lacoste (1976)

La gographie, a sert d'abord faire la guerre, Maspro, Paris; P. O'Sullivan si J.W.

Miller jr. (1983)
The Geography of
Warfare, Croom Helm, London
38 Lacoste, op. cit.; Cl. Raffestin (1980) Pour une gographie du pouvoir, LITEC,
Paris; V. Berdulay (1981)
La formation
d'cole franaise de gographie (1870-1914), Bibliothque Nationale, Paris
39 E. Boulineau (2001) Un gographe traceur de frontires: Emmanuel de Martonne et l
a Roumanie, p. 358-369 n "L'Espace
gographique", no. 4, Doin Editeurs, Paris
40 J. Piaget (1967)
Logique et connaissance scientifique, Gallimard, Paris

complet ignorata de Michel Foucault41 sau de Thomas Kuhn42. Spre deosebire de ce

lelalte stiinte
umane, geografia nu a fost pna n secolul al XIX-lea peste sau n afara timpului sau
si nu si-a
propus niciodata sa viziteze viitorul ori sa dea raspunsuri definitive la intero
gatiile umane
fundamentale. Geografia s-a constituit si s-a proiectat de la bun nceput n interio
rul propriului
sau obiect de studiu, ceea ce pune multe probleme epistemologice, nsa aceasta nu
a mpiedicat si
nu mpiedica cu nimic lumea pe care o serveste sa mearga nainte. Istoria geografiei
este mai nti
istoria actiunii umane asupra ntinderilor suprafetei terestre si abia apoi istori
a evolutiei ideilor sale.
7.1. Stiinta locurilor sau puterea idiografiei
ndelungata perioada idiografica43 a geografiei i-a permis un contact nemijlocit c
u
locurile descrise, catalogate, nmagazinate. Fiecare loc era atent si exhaustiv an
alizat apoi redat, fie
prin discursuri mai mult sau mai putin nuantate, n functie de sensibilitatea auto
rului, fie prin
harti, ce puteau foarte usor sa treaca drept fotografii finale, ultime, ale lumi
i cunoscute la un
moment dat. Harta, asa cum o stim astazi, este o inventie recenta, n care fiecare
loc este n mod
fundamental descris de coordonatele sale matematice. Primele harti nu snt dect dis
cursuri
desenate. Simptomatic este Atlasul Catalan (1315), care "cartografiaza " fabuloa
sele tinuturi ale
Extremului Orient pe baza nu mai putin fabuloaselor povestiri ale lui Marco Polo
. Primele
manuale de navigatie din Renastere nu snt nici pe departe colectii de harti ci co
lectii de povestiri
sistematizate. Oricine a citit Karl May si l-a urmarit n taina pe Winnetou prin p
reeriile americane
poate sa aiba o ideee asupra procedeului: " de cum treci Rio Grande vezi catre soa
re-apune un
plc de copaci si mai departe o stnca golasa ". Geograful participa la periplul calat
orului care ia adus informatia iar marinarul urmareste ntocmai n calatoriile sale traseul descr
is de geograf.
Orice imprecizie si orice abatere de la drumul descris poate fi platita scump. G
eograful si
utilizatorul productiei sale devin consubstantiali locurilor; orice privire exte
rioarasi orice
abstractizare a locului le este interzisa. Locul devine unic, absolut, irepetabi
l, este hic et nunc
pentru orice om care are un loc, ia loc, locuieste sau nlocuieste: "place present
s itself to us as a
condition of human experience (locul ni se prezinta ca o conditie a experientei
umane) "44.
41 M. Foucault (1966)
Les mots et les choses. Une archologie des sciences humaine
s, Gallimard, Paris
42 T. Kuhn (1983) -La structure des rvolutions scientifiques, Champs, Flammarion
(traducerea franceza a celei de-a doua
editii revazutasi adaugita (1970) a lucrarii initiale The Structure of Scientifi
c Revolutions, The University of Chicago Press,

Chicago, Illinois, 1962

43 din gr. idios
propriu, specific, individual, cf. N. Andrei (1987)
Dictionar e
timologic de termeni stiintifici (Elemente de
compunere greco-latine), Ed. Stiintificasi Enciclopedica, Bucuresti
44 J.N. Entrikin (1991), p. 1 n The Betweenness of Place. Towards a Geography of
Modernity, The Johns Hopkins University
Press, Baltimore

Niciodata n istoria geografiei harta nu a evoluat separat de discurs. "Adevarul "

geografic se construieste ncet
unii ar spune plicticos
prin prezentarea simultana
a unei sinteze
grafice ct mai precise a locurilor, realizata prin mijloacele cartografiei, si pr
in descrierea verbala,
uneori stufoasa, a locurilor individualizate pe imaginea cartografica. Pentru ge
ograf harta nu este
mutasi imobila. Locurile de pe harta, chiar ncorsetate n parametrii rigizi ai long
itudinii si
latitudinii, snt vii, dinamice, evolutive. Harta este un moment al spatiului si u
n izvor al discursului.
Spatiul hartii reprezinta suma momentelor locurilor reprezentate. Aceasta suma d
e momente nu
se desfasoara n toata complexitatea sa dect geografului, care cunoaste sau ar treb
ui sa cunoasca
fiecare loc n parte. Accesul celorlalti la "adevarul " faptelor reprezentate trec
e numai prin
intermediul discursului geografic. Geografia Antichitatii si a Renasterii realiz
ase deja o profetie
care va deveni explicita odata cu Husserl: cunoasterea geografica este cunoaster
ea raporturilor
dintre obiect si subiect. Ciprian Mihali, ntr-o lucrare recenta45 rezuma un punct
de vedere
filosofic asupra spatiului care poate fi usor aplicat geografiei idiografice: "d
in perspectiva
hermeneuticasi fenomenologica, spatiul se defineste dincoace de orice distinctie
obiectivsubiectiv,
formal-material, a priori a posteriori [ ]. Fie ca spatiul este considerat ca prod
us al
locului sau locul ca efectuare de spatiu, ceea ce ramne este dimensiunea practica
a spatiului".
Geograful si-a dobndit n lunga perioada descriptiva a geografiei rolul de mediator
ntre
complexitatea vastei lumii materiale si cerintele reductioniste, cu scop functio
nal, ale ntelegerii
umane comune.
Problema care apare n aceasta mediere este aceea a unicitatii locurilor cercetate
si deci
incomensurabilitatea46 lor. Ceea ce variaza este interesul asupra acestor locuri
. Militarul, marinarul,
perceptorul regal sau negustorul au nevoie fiecare de alte informatii referitoar
e la aceleasi locuri.
Ceea ce este variabil prin urmare, n ultima instanta, este discursul geografic; a
cesta este acela care
pliaza realitatea n functie de comanda doritorului de informatie. Contopita cu pr
axisul, geografia
si ndeplinea cu constiinciozitate rolul nsa nu putea visa la statutul de stiinta. F
aptul a devenit
evident odata cu avntul stiintelor naturale din secolul al XVIII-lea cnd geografia
ncearca
primele sale aventuri metodologice si tatoneaza drumurile care o puteau propulsa
n rndul
"adevaratelor " stiinte. Cu toate eforturile, nu va putea nsa niciodata parasi pa
rfumul idiografic si
nu se va departa nicicnd de cotidian.
7.2. De la descrierea locurilor la descrierea mediilor ca determinante absolute

45 C. Mihali (2001), p. 89 n Inventarea spatiului cotidian: arhitecturi ale exper

ientei cotidiene, Paideea, Bucuresti
46 incomensurabil = care nu poate fi comparat

Revolutia naturalista, marcata n stiintele biologice de succesul temporar dar ras

unator
al lui Carl von Linn a pus n fata geografiei problema sistematizarii si clasificar
ii locurilor
inventariate de-a lungul secolelor. Filosofia kantiana, care facuse din spatiu u
n cadru ale carui
configuratii erau diferite de la un loc la altul, a oferit un suport epistemolog
ic geografilor clasici. Imediat
geografia a intrat n faza sa taxonomica, etapa intermediara ce va conduce la aban
donarea descrierii
locurilor n favoarea gasirii de elemente comune ale acestora cu scopul sesizarii
de ntinderi
omogene care sa poata fi clasificate n mod rational si sa conduca spre cuprindere
a si ntelegerea
complexitatii naturii. Majoritatea eforturilor de clasificare tintesc spatiile n
aturale (peisaje vegetale,
asociatii faunistice localizate, unitati geomorfologice) nsa mijloacele tehnice l
imitate si vastitatea
cmpului sau de cercetare limiteaza drastic precizia cercetarii. Drept urmare spor
este interesul
pentru peisajul antropizat (kulturlandschaft) si se deschid caile speculatiilor
asupra omului si naturii.
Vreme de aproape un secol, sub influenta filosofiei istorice germane din secolul
al XVIII-lea (si
mai ales a ideilor lui Johann-Gottfried Herder), "care pune n evidenta istoricita
tea societatilor si
culturilor, subliniind ceea ce datoreaza acestea mediilor n care s-au fasonat " g
eografii si-au
construit o disciplina "conceputa ca o interpretare teleologica a destinului pop
oarelor si umanitatii
"47. Este evident faptul ca nici n aceasta directie instrumentarul stiintific nu
era la naltime si
ambitiile taxonomice au fost repede reduse la descrieri mbinate cu ncercari de exp
licare a
situatiilor locale. Explicatiile, tributare a ceea ce era mai stabil n mediu, res
pectiv conditiile fizicogeografice,
au deviat rapid catre environmentalism si determinism, simplu surogat pentru sta
tutul de
stiinta att de mult dorit. n plus, geografia a nceput sa piardasi statutul de inter
mediar ntre
obiectiv si subiectiv: longitudinea si latitudinea fiecarui punct putea fi calcu
lata cu precizie,
contururile lumii au nceput sa fie desenate cu exactitate iar traseele calatoriil
or puteau fi trasate
dinainte. Lumea reala devenea mult prea "obiectivizata " si prea la ndemna tuturor.
7.3. De la peisaje la regiuni sau victoria taxonilor
Catre sfrsitul secolului al XIX-lea, pe fondul sofisticarii instrumentarului si
metodelor stiintelor pozitive, istoricismul este abandonat n favoarea unei apropi
eri de stiintele
naturale, reputate drept exacte. Metoda stiintifica promovata de geografi cauta
sa mparta
suprafata terestra ntr-un mod ct mai logic cu putinta iar mediile, cu limite incer
te, snt nlocuite
de peisaje strict circumscrise din punct de vedere spatial, care devin obiectele
principale cercetate
47 P. Claval (2001), p. 40 n Histoire de la gographie, p. 37-50 n A. Bailly (dir.)

"Les concepts de la gographie

humaine", Armand Colin/VUEF, Paris (a cincea editie; prima editie: Armand Colin,
Paris, 1984)

de geografie nsa acum "peisajul nu mai este, ca la nceputul secolului al XIX-lea,

obiectul central
al studiului ci devine instrumentul privilegiat n identificarea regiunilor natura
le "48.
Termenul de regiune devine piatra unghiulara a geografiei moderne. Daca se mai
vorbeste nca de geografie si nu doar de geografie fizicasi de geografie umana est
e pentru ca
regiunea s-a sustras studiului exclusiv al uneia sau alteia dintre cele doua tab
ere si, inventndu-si
geografia regionala, s-a constituit ntr-un solid pod de legatura ntre "fratii inam
ici". Cercetarea
clasica asupra regiunii cauta sa defineasca ntinderi geografice omogene pe care s
a le clasifice n
tipologii diferentiate dupa modalitatile de articulare dintre factorii fizici si
factorii umani49.
Inventarea regiunii ca entitate rezultata n urma interactiunii verticale dintre n
aturasi societate a
avut o urmare nebanuita la nceput: geografia s-a pozitionat foarte inconfortabil n
tre stiintele
naturale si stiintele sociale, ntre obiectul si subiectul actiunii umane. Tensiun
ea exercitata asupra sa de
conflictul dintre metodele exacte si metodele exploratorii si relative aveau sa
o marcheze profund
si sa faca teoreticienii sai sa oscileze nencetat ntre pozitivism si fenomenologie
, ntre
pozitivismul logic si hermeneutica, ntre materialism si idealism, ntre liberalism
si marxism.
Pentru perioada care acopera trecerea dintre ultimile doua secole ale mileniului
trecut,
marcata de pozitivism si de neokantianism, eforturile taxonomice au condus n mod
necesar catre
o abordare fiziografica a organizarilor studiate si a permis continuarea atitudi
nii idiografice, nsa la
un alt nivel de agregare: individul si locul au fost uitati n favoarea regiunii s
i a comunitatii.
Regiunile "naturale", respectiv entitatile rezultate n urma interactiunilor fires
ti, cotidiene, dintre
societati si mediile lor geografice ("sinteze ale raporturilor multiple ntretinut
e de milenii de
grupurile umane n interiorul cadrului lor natural"50) devin obiectele privilegiat
e ale cercetarii.
Rezultatul a fost o panoplie impresionanta de tipuri de regiuni si de structuri
regionale: regiuni
geografice, regiuni istorice si regiuni economice, regiuni polarizate si regiuni
periferice, regiuni
urbanizate si regiuni rurale, regiuni agricole si regiuni industriale iar mai trz
iu chiar regiuni
turistice, regiuni de convergenta
si regiuni de tranzit, regiuni enclavate si regiuni deschise, fara a
uita regiunile administrative si regiunile-plan
Relativitatea unghiurilor de abordare, diversitatea criteriilor de clasificare s
i prin
urmare multiplicarea exponentiala a tipurilor de regiuni "descoperite " marcheaz
a o etapa
neoidiografica n istoria geografiei. Descrierea redevine metoda principala nsa nou
a scara

geografica la care se efectueaza cercetarea mpiedica rentoarcerea la praxis, la in

divid si la loc.
Singura utilitate practica a geografiei acestei perioade este nregimentarea sa id
eologica: prin
48 P. Claval, p. 101 n L'volution de quelques concepts de base de la gographie. Esp
ace, milieu, rgion, paysage (1800-1990), p. 89118
n Jean-Franois Staszak (dir.)
"Les discours du gographe", l'Harmattan, Paris, 1997
49 H. Nonn (2001), p. 76-77 n Rgions, nations, p. 75-97 n A. Bailly (dir.)
"Les con
cepts de la gographie humaine",
Armand Colin/VUEF, Paris (a cincea editie; prima editie: Armand Colin, Paris, 19
84)
50 Ph. Pinchemel (1957) Gographie et dterminisme, p. 221-225 n "Bulletin de la Socit
Belge de Gographie"

intermediul sistemului de nvatamnt geografia va deveni una dintre uneltele princip

ale de
construire a identitatilor si constiintelor nationale. Taxonii regionali s-au co
nstituit n aceeasi perioada
ntr-o baza relativ sigura pentru extrapolarea metodologiei lor de cercetare catre
nivelele
superioare de agregare, respectiv cele ale statelor nationale si mai trziu ale bl
ocurilor economine
sau ideologice. Nefericita experienta a geografiei politice ridicata la rang de
doctrina de stat de
regimul national-socialist german si distrugerea celei mai mari parti a structur
ilor teritoriale
productive n timpul celui de-al doilea razboi mondial vor conduce la reaprinderea
disputelor
asupra statutului geografiei si vor marca nceputul decaderii regiunii ca obiect d
e studiu academic.
7.4. Inventarea spatiului geografic
Articolul din 1953 al geografului american de origine germana Fred K. Schaefer51
,
extrem de critic la ceea ce autorul a numit "exceptionalism n geografie", este co
nsiderat de
majoritatea epistemologilor ca fiind marca definitiva a abandonarii clasicismulu
i si semnul clar de
nceput al modernitatii stiintelor geografice. Schaefer considera ca demersul idio
grafic, bazat pe
descrierea obiectelor unice (exceptionale) este profund nestiintific si ataca vi
rulent clasificarea de
sorginte herderiana a stiintelor propusa de teoreticianul de necontestat al geog
rafiei regionale,
Richard Hartshorne52, dupa care geografiei si istoriei le snt opuse celelalte sti
inte zise teoretice
sau sistematice53. Polemica aprinsa a pastrat un caracter destul de violent doar
ctiva ani, respectiv
pna n 1956 cnd Ullman54 reuseste sa catalizeze un puternic curent metodologic defin
ind
geografia ca o stiinta a interactiunilor spatiale, deci pe orizontala, ntre difer
itele grupuri sociale, n
opozitie cu geografia traditionalista care, privilegiind relatiile pe verticala
(ntre grupul social si
mediul sau natural) nu reusise dect sa acumuleze o impresionanta colectie de taxo
ni unici si
irepetabili. Cuplul Schaefer-Ullman a constituit matricea initiala a noii geogra
fii, care se voia
analitica, teoretica, nsetata de general, cautatoare neobosita de cel putin regul
aritati spatiale daca
nu chiar de legi geografice. Denumita
nomotetica, aceasta noua faza a geografiei a beneficiat de
entuziasmul unei pleiade de teoreticieni55 si de cercetatori care au impus rapid
n Europa
51
Exceptionalism n Geography: a Methodological Examination, p
F.K. Schaefer (1953)
. 226-249 n "Annals of the
Association of American Geographers", vol. XLIII, no 3
52
R. Hartshorne (1939)

The Character of the Regionale Geography, p. 388-397 n J. A

gnew, D.N. Livingstone, A.

Rogers, ed. (1996)
"Human Geography. An Essential Anthology", Blackwell Publishe
rs, Oxford Massachusetts,
extras din editia republicata n 1961 a lucrarii n the Nature of Geography: a Criti
cal Survey of Current Thought n Light of the
Past, Association of American Geographers, Washington, 1939
53 P.C. da Costa Gomes, p. 257 n Le mythe de la modernit gographique, p. 255-281 n J
ean-Franois Staszak (dir.)
"Les discours du gographe", l'Harmattan, Paris, 1997
54 E.L. Ullman (1980) - Geography as spatial interaction, University of Washingh
ton Press, Seattle (prima editie n 1956)
55 ca de exemplu D. Harvey (1969)
Explanation n Geography, E. Arnold, London; W.
Bunge (1962) Theoretical
Geography, Royal University of Lund, Gleerup Publishers, Lund; P. Haggett (1965)
Locational Analysis n Human
Geography, E. Arnold, London

Occidentalasi n unele tari din fostul bloc comunist (Polonia, URSS) noua geografi
e nordamericana,
cantitativasi subordonata necesitatilor de planificare si de amenajare a spatiul
ui.
Noua geografie lanseaza un nou concept: acela de spatiu. Mai exact spus de spati
u
geografic. Menirea sa este de a nlocui treptat pe cel de regiune sau macar de a-i
schimba
continutul: "regiunea nu mai este vazuta ca o unitate teritoriala ci este concep
uta ca o clasa
spatiala care face parte dintr-un sistem ierarhizat. Cum propunea Schaefer, geog
rafia abandoneaza
notiunea de loc n favoarea notiunii de spatiu. Astfel, singularitatea poate fi nlo
cuita de generalitate"56.
Fenomenul ncepuse mult mai devreme, si anume n prima jumatate a secolului al XX-le
a, odata
cu scoala germana de economie spatiala, considerata de geografii americani de du
pa al doilea
razboi ca mostenire legitima. n doar douazeci de ani (1950-1970) conceptul de spa
tiu nlocuieste
pe cel de regiune n America de Nord; n Europa se ntmpla acelasi fenomen rapid, nsa cu
un
oarecare decalaj (1970-1980). Metodele cantitative si modelizarea spatiala aduc
realitatea n
interiorul laboratoarelor (mai exact al ordinatoarelor). Se pot face asadar expe
riente la scara
redusa cu planeta si astfel ultima bariera n calea ascensiunii geografiei n sferel
e nalte ale
stiintelor (neo)pozitiviste dispare. Pentru noua geografie spatiul este distanta
iar distanta nseamna
obstacol n calea miscarii. Un principiu (o lege?!) universal valabil(a) Urmeaza al
tele: "legea "
minimului efort n organizarea spatiului, "legea " rang-marime n ierarhizarea siste
melor urbane;
principiile maximizarii satisfactiei actorilor implicati n dinamicile spatiale si
principul echitatii
spatiale, etc. Geografii cantitativisti si afirma din ce n ce mai pregnant suprema
tia n fata
geografilor traditionalisti: lor li se adreseaza majoritatea comenzilor sociale.
mpreuna cu
economia regionala, geografia cantitativa este rapid confiscata fie de ideologii
le (neo)liberale fie de
cele structuraliste. Aceasta deoarece spatiul se reducea la structuri (poli, cen
tre, periferii, fluxuri,
arii polarizate) sau la dinamici (atractivitate sau repulsivitate spatiala, difu
zie ori polarizare,
centralizare ori descentralizare), toate foarte usor de cuantificat, de masurat,
ntr-un cuvnt de
modelizat si deci de controlat, n scopul realizarii profitului pecuniar sau socia
l, dupa caz.
mpotriva acestei geografii (si economii) fara
docile fiinte strict rationale au aparut si au
ea radicala) sau
mpaciuitoare (geografia umanista sau, ca sa-i
ogicasi
hermeneutica). Nu vom insista aici asupra lor.
noastra, aceste

suflet, care transformase oamenii n

nflorit brusc geografii critice (c
spunem pe nume, geografia fenomenol
Vom afirma doar ca, dupa parerea

curente nu s-au datorat unei reactii stiintifice n fata neokantianismului sau neo
pozitivismului care
faceau din stiintele geografice o retea de chingi reci destinate sa controleze s
patiul si, prin aceasta,
fiinta umana. Ele nu au aparut nici macar ca un reflex ntrziat de descoperire a fe
nomenologiei
sau a hermeneuticii. Credem ca, la fel ca si n cazul filosofiei, geografia a fost
prinsa pe picior
56 P.C. da Costa Gomes, op. cit., p. 262

gresit de rapiditatea evolutiei tehnologiei si ca nu a facut dect ceea ce era obi

snuita sa faca: sa se
obisnuiasca cu un prezent n continua miscare si sa ncerce sa-l nteleagasi sa-l expl
ice studiind
trecutul. Nu ntmplator una dintre cele mai la moda metode de cercetare geografica
de la
nceputul mileniului al treilea este path dependency57, care si propune explicit sa
gaseasca n
configuratiile spatiale trecute rostul si sensul dinamicilor spatiale actuale.
7.5. De la spatiu la teritoriu sau redescoperirea locurilor
Daca este ntr-adevar asa cum afirma Ciprian Mihali si anume ca "granita ntre
functional si simbolic este foarte fragila "58 atunci putem accepta faptul ca ac
easta fragilitate a
permis geografiei sa se reorienteze rapid si sa treaca rapid de la analiza spati
ului la cercetarea
teritoriului. Spunem ca este vorba de reorientare deoarece termenul de teritoriu
, n toata bogatia sa
semantica, a facut explozie n literatura geografica ntre 1980 si 2000, adica tocma
i n perioada n
care individul era abandonat fie de catre statul "providential", fie, mai la sfrs
itul perioadei, de catre
statul comunist. Dereglementarea economiei, retragerea din ce n ce mai evidenta a
statului din
sistemul "pactului social", neputinta marilor structuri birocratice inventate de
modernitatea
timpurie, toate acestea au lasat cmp liber relatiilor sociale pe orizontala, neie
rarhizate si din ce n
ce mai putin controlate/controlabile de un sistem-bloc.
Mulat pe ideea de afectivitate, conceptul de teritoriu a avut n cadrul stiintelor
umane ceva de tabu, si aceasta n ciuda persistentei etologice a imaginii catelulu
i cu piciorul ridicat
care si marcheaza "teritoriul". Originar din dreptul roman n care descria sec si r
ece o suprafata
apropriata legal, termenul de teritoriu a devenit n primele trei sferturi ale sec
olului al XX-lea un
spatiu simbolic limitat de o ct se poate de "materiala " frontiera administrativa
, de cele mai multe
ori statala.
Catre sfrsitul mileniului trecut, sub impulsul decisiv al democratizarii informat
iei
prin intermediul noilor tehnologii de comunicare, teritoriile individuale locale
si regionale
surclaseaza pe toate planurile teritoriile nationale. Robert D. Sack59 lansa n 19
97 o observatie ct
se poate de sugestiva: "segmentarea noastra teritoriala ne face straini unii fat
a de altii iar integrarea
globala ne face sa depindem si sa avem ncredere mai mult n straini dect n familie si
prieteni".
Este oare acest lucru diavolul nsusi sau asistam la o reasezare a lumii n alte tip
are teritoriale?
Raspunsul aceluiasi autor este linistitor: lumea nu se destructureaza ci se rest
ructureaza la alte
nivele spatiale, guvernate de alte coduri si legi: "Lucrurile interconectate au
loc (si zic asta n

57
58
59
s,

path dependency = dependenta de calea, drumul, modelul urmat(a)

C. Mihali, op. cit., p.89
R.D. Sack (1997), p. 10 n Homo Geographicus, The Johns Hopkins University Pres
Baltimore & London

sensul literal al cuvntului) n nenumarate si fragmentate unitati ale spatiului. Ex

ista un loc pentru
orice si orice este presupus a fi la locul sau. [ ] Aceasta farmitare si specializa
re geografica
impune cu necesitate un foarte sofisticat sistem de legi, reguli si practici "60
.
Teritoriul este un spatiu construit; n procesul constructiei sale se parcurgndu-se
urmatoarele etape:
1. Aproprierea spatiului - luarea n stapnire prin dreptul fortei sau prin forta
dreptului
2. Semnalizarea spatiului apropriat (coduri de semne vizibile sau invizibile, sc
rise
sau nescrise, specifice grupului care a efectuat aproprierea); problema simboliz
arii spatiului
apropriat
3. Organizarea spatiului apropriat (domeniul actiunilor cotidiene; spatiul-timp
cotidian devine cadrul negocierilor tacite dintre drepturile si ndatoririle indiv
iduale si cele
colective)
4. Amenajarea spatiului organizat, respectiv eficientizarea organizarilor sponta
ne, n
functie de evolutia tehnicilor de ncadrare a mediului n care comunitatea si desfaso
ara actiunile.
Aceste etape ale construirii teritoriului snt ncadrate de normele proiectului
tranzactional. O definitie sumara a proiectului tranzactional ar suna astfel:
Proiectul tranzactional este programul pe care si-l da un grup social pe calea d
evenirii sale; acest
program este sinteza valorilor comunitare, valorile fiind definite ca principii
care definesc orientarile majore ale
actiunilor comunitare si care orienteazasi fac legitime regulile sociale ale gru
pului respectiv.
Valorile comunitare se regasesc n actiunile de practicare, de concepere si de per
cepere a
spatiului, actiuni care, este evident, conduc spre trasaturi specifice construct
iei teritoriale rezultate.
Din punct de vedere spatial, proiectul tranzactional ordoneaza doua tipuri de
tranzactii (negocieri):
a) tranzactiile orizontale (cu spatiul si cu caracteristicile spatializate ale a
cestuia), de
aici rezulta structurile spatiale
b) tranzactiile verticale (cu factorii de mediu); datorita faptului ca mediul ge
ografic
este caracterizat n primul rnd de eterogenitatea conditiilor de la un loc la altul
, grupurile fiind
obligate sa inventeze alte tehnici de la un loc la altul, se ajunge la diferenti
eri spatiale n ceea ce
priveste constructiile teritoriale rezultate.
60 R. D. Sack, op. Cit., p. 8-9

Aceste tranzactii, n conditiile unui teritoriu nchis, se desfasoara n spatiul

cotidianului, dobndind un puternic caracter de banalitate. Banalul unor actiuni d
evenite reflexe
sociale, economice, culturale, defineste ceea ce s-ar putea numi nradacinarea gru
pului social
respectiv. Metafora vegetala a radacinii semnifica pe de o parte puternice legat
uri cu pamntul
natal (preluat n autohton/alohton, de la gr. khton=pamnt, tara), iar pe de alta pa
rte lipsa de
mobilitate, stabilizarea ntr-un anumit loc (locuitor-locuire). Puternica valoare
simbolica a
cuvntului (si sentimentului) de nradacinare deriva dupa toate probabilitatile de l
a teama
ancestrala de pribegie, de neapartenenta, de instabilitate. Individul nradacinat
nu devine constient
de aceasta calitate a sa dect atunci cnd este pus n situatia de a pleca, de a-si sc
himba locul, si de
ajunge ntr-un spatiu n care exista un alt fel de banal al faptului cotidian. nradac
inarea este
exclusivistasi neaga alteritatea, neaga posibilitatea transplantarii individului
ntr-un alt teritoriu.
Teritorialitatea este un raport individual sau colectiv la un teritoriu consider
at apropriat.
Teritorialitatea nu se poate asimila cu atitudine elementara a apararii spatiulu
i pe care un animal l
considera esential supravietuirii sale ; identificarea este nvatata n procesul de
socializare ; ea tine de
psihologia colectivasi contribuie la fondarea identitatii de grup. Contrar radac
inilor, aceste principii snt
transportabile ; ele au permis pionierilor sa si reconstituie orizonturile n cadru
l unor noi spatii n procesul
aproprierii unor noi teritorii. Ele permit de asemenea fiecarui migrant care se
deplaseaza n interiorul unei
natiuni, de la un oras la altul, sa si reconstruiasca un teritoriu .
Pe de o parte, teritorialitatea pare un element util coeziunii grupurilor social
e ; pe de alta
parte ea este o sursa sau un support pentru ostilitate, excluziune sau ura. Teri
torialitatea are ceva de animal
sau de vegetal si progresul umanitatii a constat tocmai n a se elibera de o terit
orialitate exacerbata sau n a
o extinde la ntreaga planeta. Putina teritorialitate creeaza socializare si solid
aritate; multa teritorialitate le
asasineaza. Studiul teritoriilor este un bun mijloc de a lupta mpotriva terorismu
lui teritorialismului .
(R. Brunet, Les mots de la gographie, Reclus, Paris-Montpellier, 1992, p. 436).
7.6. Teritoriul ca rezultat al procesului de diferentiere
exemplu de abordare
umanista61
Geografia normala (n sensul dat stiintei normale de Thomas Kuhn) cauta sa
sesizeze diferentele existente ntre structurile spatiului, n scopul contabilizarii
, sistematizarii si
analizei acestora. Aceasta munca este laborioasa, plicticoasa, cu nuante enciclo
pedice si conduce
ntotdeauna la rezultate derizorii n comparatie cu efortul cerut. Numarul de finali
tati posibile ale
unei cercetari geografice ortodoxe se reduce la doar doua. Aplicnd metodele geogr
afiei clasice se

ajunge la separarea unor organizari unice, incomensurabile: un oras este mereu O

rasul, o regiune
devine fatalmente Regiunea. Plasnd cercetarea n paradigma geografiei (post)moderne
, care
mbina topologia cu stilistica, se obtin mereu aceleasi structuri fundamentale ale
spatiului,
repetabile la diferitele scari la care se poate efectua studiul: poli, retele, a
rii polarizate. Doar
61 dupa articolul Groza Octavian
Diferenta
si diferentiere
o geografie a identitatii teritoriale, scris n 2000 pentru revist
a de
filosofie Krisis

desenul lor difera iar diferentele snt de obicei irelevante chiar si pentru cea m
ai simpla
comparatie, aceasta n cazul n care nu caracterizeaza de-a dreptul iarasi- realitati
incomensurabile Apare astfel cu claritate explicatia faptului pentru care geograf
ia se defineste
ca o disciplina a glcevii perpetue a nvatatilor cu lumea si mai ales a nvatatilor nt
re ei: discursul
geografic gliseaza invariabil catre dispute interminabile asupra criteriilor de
clasificare, de
regionare, asupra metodelor de sesizare si de ncadrare a diferentelor.
n geografia umana
diferentele nu exista dect n masura n care cercetatorul
doreste sa le gaseasca. Organizarile spatiale (si mai ales teritoriale) care sta
u n centrul atentiei
geografiei umane snt de fapt fascicole de relatii extrem de fluide si de proteice
, ale caror
metamorfoze continue interzic orice ncercare de rigidizare a lor n interiorul unor
taxonomii
imuabile. n aceste conditii, ceea ce conteaza este procesul (respectiv diferentie
rea), care este
perpetuu, si nu rezultatul sau (diferenta), care nu ajunge nicicnd sa se solidifi
ce suficient pentru a
se oferi unei analize atente. Singurul proces ordonator al acestor relatii este
distanta, mai exact
filtrul pe care distanta l interpune ntre experienta individuala sau cea comunitar
a efectivasi
imensitatea numarului de experiente posibile n alte puncte ale spatiului.
Omul este o fiinta gregara, obsedata de centralitate. Aceasta obsesie este creat
oare de
spatiu. Spatiul si distanta si au izvoarele n interiorul persoanei. Fiecare indivi
d este axis mundi (axa
lumii, buricul pamntului ): n functie de verticalitatea persoanei, desfasurata ntre
teluric si
celest, lumea se desfasoara n fata, n spatele, la dreapta si la stnga persoanei. Si
nguratatea acestei
centralitati nu convine, oboseala de a crea lumea n mod continuu si spune cuvntul,
si atunci
totem, catedrala, piata, pri
indivizii si nsumeaza centralitatile ntr-una colectiva
marie, sat, orasdepersonaliznd dimensiunile lumii prin instaurarea nordului, sudului, estului, ve
stului si tuturor
celorlalte directii posibile, care nu mai angajeaza persoana ci comunitatea sa.
Practicile cotidiene
ale persoanei, libertatea sa intrinseca n ultima instanta, snt transferate practic
ilor cotidiene ale
comunitatii si astfel hoinareala virtuala haotica devine o gravitare cuminte n ju
rul polilor
consfintiti si mpartasiti de toata lumea. Distanta pura devine traseu, miscarea d
evine deplasare
eficienta, experienta individuala se dilueaza n experientele multiple ale grupulu
i iar cunoasterea
lumii de catre individ devine din ce n ce mai aproximativa pe masura ce distanta
de la centrul
comunitar catre exterior se mareste. Cotidianul topeste metrii n minute iar geogr
afiile individuale
devin geografii ale timpului mai mult dect geografii ale spatiului. Spatiul ramne

apanajul
aventurierilor, celor care sfideaza cochilia teritoriala sau celor care snt const
rnsi, n interesul
comunitatii, sa se deplaseze n exterior. Polaritatea si distantele comunitare lim
iteaza frecventarea
individuala a locurilor n functie de departarea de centru. Centrul comunitar devi
ne reperul
identificator pentru toti membrii grupului. Procesul de identificare teritoriala
evolueaza n functie

de evolutia simbolica a centrului, aceasta depinznd de informatiile aduse de cei

care s-au
aventurat n afara spatiului comunitar. Vernacularul (respectiv localul, cunoscut
doar de cei ai
locului ) este legat de universal prin canale multiple, subtile, care infiltreaza
schimbarea
simbolisticii centrului n mod gradual, n functie de rugozitatea spatiului nconjurat
or, n functie
de tehnicile de supunere a distantei. Subtilitatea dizolvarii universalului (sau
macar al ceea ce se
cheama
n alta parte) n vernacular depinde de accesul la informatie formativa a membrilor
comunitatii. Identificarea perpetua la centralitatile comunitare este relativa l
a acuratetea, puritatea
si caracterul natural al informatiei venita din exterior. O informatie informati
va deschide larg portile
manipularii; selectarea si deformarea sau deturnarea sensurilor informatiei subt
iaza izvoarele
identificarii pna cnd, prin discurs, identificarea deja captiva n structurile cotid
ianului este fortata
sa devina
identitate.
Consideram asadar ca
identitatea teritoriala este nainte de toate un rezultat direct al
diferentierii si nu al diferentelor, fie ca acestea din urma snt construite sau na
turale . n acest
context, consideram ca diferenta teritoriala nu este o consecinta a procesului d
e diferentiere ci
rezultatul deturnarii sensului acestui proces.
Diferenta se stabileste prin intermediul unui discurs, individual sau colectiv,
si are
nevoie de o confirmare oficiala, revelata comunitatii ntr-un mod explicit. Difere
nta este abrupta,
zgomotoasa, decisivasi, pentru anumite perioade, statica. Diferenta este pentru
individ un dat a
priori, extrem de restrictiv n ceea ce priveste comportamentele individuale. Dife
renta stabileste ca
o sentinta definitiva faptul ca frontierele spatiului fizic (date de distantele
dintre indivizi sau de
distantele pe care se desfasoara fenomenele incontestabil administrate de comuni
tatea respectiva)
reprezinta n acelasi timp si frontierele spatiului social (date de proiectarea n s
patiul fizic a celui
moral, etic, cultural, etc.). ntre aceste frontiere individul are mai degraba ndat
oriri dect drepturi.
Aceasta deoarece discursul propovaduieste implicit ca frontierele existasi ca snt
administrate/aparate de instanta creatoare de discurs, careia indivizii sau comu
nitatile i-ar fi
derogat responsabilitatea sa faca acest lucru.
Diferentierea teritoriala este nainte de toate o afacere personala, care trece pr
in
situarea eu-lui n interiorul cadrelor spatiale fizice, economice si culturale ale
teritoriilor. Situatia
medie a eu-rilor individuale dintr-o comunitate, n mod implicit acceptata de majo
ritatea

membrilor, este creatoare de noi. Diferentierea este lenta, linistita, relativas

i continuu dinamica.
Ea se construieste si evolueaza n fiecare zi, prin intermediul practicilor cotidi
ene. Diferentierea
si are sursa n incertitudinile legate de prezenta frontierelor, n reprezentarile in
dividuale si colective
ale unui aici cunoscut si al unui n alta parte fabulos ori grotesc ori pur si sim
plu necunoscut, care,
pe o harta imaginara, ar putea foarte bine purta inscriptia hic sunt leones (aic
i snt lei). Pentru

individul unei comunitati, chiar rurale, limitele proprietatii sale

si binenteles
cele ale vecinilor
sai imediati- snt bine cunoscute, nsa cele ale proprietatilor nevecinilor snt ncetos
ate, dupa cum
nesigure snt si cele ale ansamblului de proprietati care descriu spatiul ntregii c
omunitati. Singura
certitudine (speranta ?!) este ca felul proprietatii si modurile de practicare a
le acesteia snt
asemanatoare.
Diferenta este rezultatul unui conflict trait n mod violent, deoarece ea se ntmpla
cel
mai adesea la nivelul formelor create prin discurs. Diferentierea este efectul u
nei stari conflictuale
niciodata concretizata, localizata la nivelul continuturilor. ntre diferenta
si diferentiere, ntre
formele si continuturile teritoriilor, se gasesc structurile de ncadrare teritori
ala. Structurile
politico-administrative si dau drept obiectiv sa ncadreze continuturile teritorial
e pre-existente si
sa genereze noile forme, moderne , n functie de care vor fi modelate vechile miezu
ri ale
organizarilor teritoriului. Ele snt acelea care legitimeaza, care oficializeaza s
tarea conflictualasi
care declanseaza conflictele ce vor conduce la crearea diferentelor. Structurile
separa cauza
(procesul de diferentiere) de efect (diferentele), deturnnd sensurile naturale al
e evolutiei n
functie de proiecte artificiale. De cele mai multe ori, structurile actioneaza c
onform unor legi
proprii si, pe fondul unor continuturi asemanatoare purtatoare a unor stari conf
lictuale identice
non distructive, snt capabile sa conduca la crearea unor diferente diferite. Stru
cturile de ncadrare
teritoriala snt capabile sa converteasca dupa bunul plac identitatea teritoriala n
discursuri
identitare. Astfel, identitatea teritoriala cstiga n valoare dar pierde n sens.
Dincolo de elementele structurale ale unei comunitati (limba, religie, origine
etnica, administratie), cu pretentii imuabile, exista ntotdeauna prezentul contin
uu al cotidianului.
Tocmai cotidianul este acela care, prin trairile individuale si colective, aduce
fericirile si nefericirile
n interiorul unei comunitati. Razboaiele, dezvoltarea, influentele faste sau nefa
ste ale vecinilor,
drumurile comertului si culturii, toate acestea marcheaza viata de zi cu zi a co
munitatilor. Fiecare
dintre aceste fenomene exogene se manifesta pe durate mai lungi sau mai scurte,
dar ntotdeauna
limitate n timp. Continuitatea influentei lor asupra cotidianului vine din schimb
area continua a
ierarhiei autoritatii lor conjuncturale asupra comunitatilor. Razboiul este succ
edat de pace,
conflictul cu vecinul devine colaborare, influentele unei culturi externe snt nloc
uite de cele ale
unei alte culturi, totul ntr-un sir de ntmplari naturale si aleatoare, care slefuie
sc structurile
cotidianului. La scara locala identificarea la nivel individual si colectiv se f
ace prin intermediul

acceptarii unui aceluiasi filtru de negociere a presiunilor alogene. Cristalizar

ea acelorasi
comportamente conduce la construirea acelorasi mecanisme de identificare, care c
onstituie
garantia de securitate identitara locala.

Discursul, care selecteaza din rndul fenomenelor exogene doar pe cele aflate n
opozitie binara cu cele locale, proiecteaza nevoia de securitate identitara la s
cara regiunilor sau a
statelor. Daca la scara infraregionala diferentierea este aceea care se constitu
ie n vector al
constructiei identitare (interesul de a se defini din punct de vedere spatial n r
aport cu altii), la
scara interregionala lucrurile se complica deoarece apar frictiuni ntre macrostru
cturile de
ncadrare teritoriala, rezultate din ncercarile de concretizare a unor proiecte ide
ntitare impuse n
numele unor generalitati ambigue. La acest din urma nivel spatial diferentierea
este binenteles
nca prezenta, nsa imixtiunea politicului este mult mai puternicasi mai nclinata sa
deturneze
identificarea catre discursuri identitare. Starea conflictuala existenta n cadrul
proceselor de
teritorializare, de diferentiere, de identificare, este nlocuita cu starea de con
flict ntre
macrostructuri.
Diferentierea este suficienta pentru a-ti afirma identitatea (celalalt este ca s
i mine,
nsa si spune turc, maghiar, rus, si vine din sau locuieste n alta parte. Sub presiu
nea discursului,
acest proces devine o cautare instinctiva a diferentelor (celalalt nu este ca mi
ne, ci este pagn, este
catolic, este ortodox, este alb sau negru si, mai rau, ar fi posibil sa locuiasc
a la/lnga mine).
Contactul violent dintre vecini (concretizarea diferentierii) conduce la cristal
izarea unor structuri
identitare care si iau drept reper structurile celuilalt. Functionnd ca o profetie
care, fiind
cunoscuta are toate sansele sa se (auto)ndeplineasca, structurile identitare cuno
sc o tendinta
perpetua de fortificare, autogeneratoare nsa nu si autocentrata. Constructia iden
titara teritoriala
are nevoie de celalalt, alteritatea neexcluznd starea conflictuala. Atta vreme ct s
tarea conflictuala
nu este confiscata de un discurs politic, identificarea nu concretizeaza conflic
tul iar violenta nu se
perenizeaza. Diferentierea continua nu se transforma n diferenta. Aceasta deoarec
e diferentierea
se hraneste dintr-un prezent continuu, identificarea construindu-se n functie de
repere mobile, n
eterna schimbare, n vreme ce diferentele se nradacineaza n structurile rigide ale t
recutului,
identitatea rezultata constituindu-se ntr-o crusta incasabila ridicata n jurul ter
itoriului, care nu
permite sesizarea la nivel local a progreselor reale efectuate n relatiile cu vec
inul identificator.
Diferenta este produsul unui discurs care neaga distanta sau care mai degraba tr
ansforma distanta
fizica ntr-una simbolica, omogena, identica pentru toti membrii comunitatilor loc
ale, indiferent
de localizarea lor efectiva. Diferentele creaza teritorii rigide, cilindrice, as
emenea borcanelor de
muraturi frumos aranjate pe un raft ntunecos de camara. Diferentierile acopera te
ritoriile cu

clopote transparente ale caror limbi, aflate la verticala centralitatii acestora

, fac sa rezoneze
structurile teritoriale dincolo de frontierele lor incerte
unde se termina sunet
ul ? alcatuind
simfonii evolutive, rescrise n fiecare moment de ascultatorii lor de pretutindeni
.

II. TAXONOMIA GEOGRAFIEI UMANE

Geografia poate fi considerata ca o stiinta de cercetare a diferentierilor
suprafetei terestre, aceasta din urma fiind rezultatul actiunii simultane ale me
diului si spatiului n
care traieste fiecare fiinta umana. Prin urmare, o definitie generala ar putea a
firma ca geografia
este stiinta interesata de structura si natura interactiunilor stabilite ntre dou
a sisteme: sistemul
ecologic (care pune n legatura societatea/omul cu mediul n care traieste) si siste
mul spatial (care
pune n legatura o portiune a suprafetei terestre cu o alta). Geografia umana mode
rna combina n
cercetarile sale trei orientari complementare ale interesului stiintific:
-analiza spatiala (centrata pe problemele legate de aparitia, localizarea si evo
lutia structurilor
spatiale)
-analiza ecologica (axata pe problematica legaturilor om-mediu)
-analiza regionala (fundamentata pe cercetarea evolutiei structurilor regionale
si ale diferentierilor
spatiale).
Pozitia de interfata a geografiei (ntre naturasi societate) a permis acestei stii
nte o
dezvoltare continua a sistemului de discipline componente, n contextul unei evolu
tii extrem de
complexe a cadrelor epistemologice si teoretice ale stiintei actuale. n cele ce u
rmeaza propunem,
pe baza unor lucrari de referinta62, o sinteza a orientarilor si curentelor majo
re de idei care au
determinat devenirea geografiei umane, precum si o sistematica generala a subdis
ciplinelor sale,
mpreuna cu temele majore abordate de catre acestea.
Orice abordare sintetica presupune o pierdere de informatie, detaliul pierznd ca
importanta n fata tabloului de ansamblu. Din aceasta cauza, cititorul trebuie sa
fie constient ca
orientarile, curentele si subdisciplinele definite si descrise n ceea ce urmeaza
nu trebuie sa fie
privite exclusivist, ca fiind singulare, izolate si de sine-statatoare. Ele coex
ista n proportii diferite
n spiritul si opera oricarui cercetator, n corpusul oricarui articol sau tratat de
specialitate,
potentndu-se reciproc.
n afara relatiilor complexe pe care geografia le ntretine cu propriul sau obiect d
e
studiu si cu celelalte stiinte interesate de sistemul teritorial (fig. ), o part
e din ntrepatrunderile
teoretice, conceptuale si filosofice snt datorate trans-scalaritatii, respectiv s
pecificitatii obiectelor,
proceselor si fenomenelor geografice de a exista si de a se manifesta simultan n
mai multe nivele
62 Brian Goodall
Dictionary of Human Geography, Penguin Books, London, 1987; Ant
oine Bailly (dir.) Les concepts
de la gographie humaine, Armand Colin, Paris, 1998, a IV-a editie; Antoine Bailly
, Robert Ferras, Denise Pumain
(dir.) Encyclopdie de gographie, Economica, Paris, 1992

(la mai multe scari) de organizare teritoriala. La fiecare dintre aceste nivele,
natura, sensul si
intensitatea relatiilor dezvoltate snt mereu altele. De exemplu, actiunile si ret
ro-actiunile pe care
le induce si la care este supusa o ferma agricola snt functie de elementele mediu
lui local
(microclimat natural si socio-economic sau cultural), ale celui regional (politi
cile de dezvoltare
regionala), ale celui national (politicile macroeconomice si relatiile internati
onale ale statului) si ale
celui continantal sau mondial (preturile energiei primare, concurenta pe pietele
internationale,
fenomenele legate de mondializare, etc.).
Fig. 11
Geografia umanasi relatiile sale cu stiintele naturii si ale societatii
(dupa Taafe, 1974 si Ianos, 2000)

Este prin urmare evident ca la diferite scari spatiale elementele diferitelor

organizari spatiale au naturi diferite (politicile economice ale statelor snt dif
erite, n functie de
ideologia dominanta; contextele culturale regionale se dilueaza n cadrul celor na
tionale...), sensuri
diferite (statele pot avea o politica protectionista n vreme ce pietele internati
onale impun
liberalizarea concurentei) si intensitati diferite (politicile de ajustare econo
mica ale Uniunii
Europene, de exemplu, snt diferentiate n functie de performantele fiecarui nou mem
bru sau ale
fiecarui nou stat candidat).
Diferitele subdiscipline ale geografiei umane pot fi identificate n functie de ma
i
multe criterii, n conformitate cu scopul urmarit.
1. Criteriul scarii de analiza
Dupa
scara de analiza a sistemelor teritoriale se pot deosebi trei orientari
majore n cadrul cercetarilor de geografie umana:
1.1. Macrogeografia
Macrogeografia se ncadreaza ntr-un context holist, ncercnd sa traseze cadrul si sa
descopere legitatile generale care guverneaza evolutia unei ntregi clase de obiec
te, procese sau
fenomene spatiale. De cele mai multe ori, caracterul macrogeografic este prezent
n cercetarile de
nuanta marxista, care si propun transformarea ordinii mondiale existente, conside
rata ca injusta
si sursa de inegalitate socialasi spatiala. Teoria centru-periferie, prin care g
eografii marxisti explica
diferentele de dezvoltare existente ntre statele lumii este un asemenea exemplu.
Tot
macrogeografice pot fi considerate si cercetarile bazate pe utilizarea indicator
ilor agregati (de
exemplu caracterizarea statelor lumii prin comparatia structurii lor socio-profe
sionale, respectiv
proportia avuta de populatia ocupata n cele trei sectoare de activitate
agricultu
ra, industrie si
servicii). Studiul sistemelor urbane (prin legea rang-marime, de exemplu), n care
orasele snt
considerate ca avnd functii similare, se ncadreaza n aceeasi categorie.
Critica principala care poate fi adusa cercetarilor macrogeografice (desi utilit
atea
lor nu poate fi pusa la ndoiala) este accea ca gradul extrem de generalizare nu p
ermite luarea n
consideratie a deosebirii de natura ce pot sa apara n cadrul aceleiasi clase de o
biecte, de procese
sau de fenomene. Astfel, sectorul tertiar al Statelor Unite are foarte putin n co
mun cu sectorul de
servicii din Libia, iar un oras turistic are o cu totul alta functie teritoriala
dect un oras industrial...

1.2. Microgeografia
Microgeografia studiaza n detaliu organizarile spatiale la nivele subregionale (l
ocale),
fiind interesata n special de comportamentele individuale sau de cele ale microso
cietatilor aflate
n interactiune cu mediul local; structurile sociale, culturale si economice ale i
ndivizilor sau
grupurilor snt studiate n profunzime. n aceasta categorie se nscriu cu precadere stu
diile de
geografie comportamentala, umanista, interesata de crearea si evolutia teritorii
lor vernaculare sau
de comportamente si reprezentari individuale sau de grup. Structurarea spatiala
a
comportamentului consumatorilor, structurile spatiale evenimentiale (create de u
n festival, de o
manifestare sportiva, de un fenomen economic periodic), geografiile culturale al
e indivizilor si
grupurilor izolate pot fi considerate ca obiecte de studiu pentru microgeografie
.
Invers primei orientari, critica principala este eceea ca, situndu-se foarte apro
ape
de nivelele inferioare de organizare a spatiului, deci foarte aproape de obiecte
, procese si
fenomene unice si prin urmare incomensurabile, microgeografia este obligata sa a
corde partea
leului empiriei, deoarece nu poate generaliza si astfel nu poate construi teorii
.
1.3. Mezogeografia
Mezogeografia este o tendinta recenta, care se focalizeaza asupra fenomenelor ca
re
se desfasoara la scarile mezospatiale ale realitatii, acolo unde se combina cons
tructiv sau
destructiv macro si microstructurile spatiale, sociale, economice, politice sau
culturale. Geografia
regionala este prin excelenta o stiinta mezogeografica deoarece regiunea, obiect
ul sau de
cercetare, este rezultat direct al fascicolelor de relatii naturale, economice,
sociale, politice si
culturale antagoniste, respectiv a celor ascendente (dinspre local spre mondial/
cosmic) si a celor
descendente (dinspre cosmic/mondial catre local). n conditiile paradigmei stiinti
fice actuale, n
care s-a renuntat la ideea de masura precisa n favoarea aproximarilor statistice
riguroase, nivelul
mezospatial este nivelul la care riscurile cercetarii si aplicatiilor practice a
le aceteia snt minimizate.
2. Criteriul suportului filosofic si teoretic
Dupa
suportul filosofic si teoretic subdisciplinele geografiei umane pot fi
ncadrate ntr-o serie ntreaga de orientari, a caror succesiune si ale caror mostenir
i nu fac dect sa

diversifice unghiurile de abordare a realitatii si sa mbogateasca panoplia de met

ode, modele,
concepte, teorii si aplicatii ale geografiei umane.
a) Geografia determinista este bazata pe filosofia determinista care afirma ca t
oate
actiunile umane nu snt libere ci controlate de anumite legi naturale, ceea ce n mo
d inevitabil
conduce la concluzia ca acelasi set de conditii fizico-geografice duce la acelea
si tipuri de
comportamente umane. Trama explicativa a geografiei deterministe este data de an
aliza cauzala,
subordonata principiilor environmentalismului determinist. Aceasta geografie a c
onstituit suportul
antropogeografiei germane clasice (Carl Ritter, Ferdinand von Richtofen, Friedri
ch Ratzel). Dusa
la extrem (de exemplu n cazul doctrinei naziste), aceasta orientare se transforma
ntr-un
determinism geografic vulgar, simplist si periculos. n doze moderate, determinism
ul permite
stabilirea unui set de ipoteze de initiere a cercetarii geografice, deoarece el
se adreseaza bunului
simt comun. Dupa conturarea ipotezelor de amorsare a studiului, responsabilitate
a verificarii lor
revine interrelatiilor teorie-empirie si bunei credinte a cercetatorului.
b) Geografia posibilista
este fundamentata pe filosofia posibilista (environmentalism
posibilist) conform careia mediul ofera fiintelor umane seturi de oportunitati d
in care acestea aleg
doar pe acelea conforme cu normele lor socio-economice si cu nevoile lor cultura
le. Geografia
posibilista nu neaga faptul ca actiunea umana este limitata de conditiile restri
ctive de mediu, nsa
afirma ca structurile spatiale snt rodul alegerii constiente a oportunitatilor of
erite societatii de un
mediu inert/permisiv. Reprezentantii sai snt n primul rnd cei ai scolii franceze cl
asice (Paul
Vidal de la Blache, Jean Brunhes). Daca determinismul afirma ca diferentierile s
patiului geografic
(respectiv regiunile umanizate) snt slefuite prin acelasi tip de reactie cultural
a a societatilor n fata
determinarilor mediului, posibilismul postuleaza ca n fata constrngerilor sau avan
tajelor mediului
societatile snt libere sa si aleaga tehnicile de ncadrare conform propriilor lor ma
trici socioculturale.
Rezultatele cercetarilor celor doua curente snt sensibil diferite: daca pentru ge
ografia
determista unitatile taxonomice erau peisajele culturale - kulturlandschaft (rez
ultate din adaptarea
pasiva la mediu), pentru geografia posibilista peisajele erau rezultatele direct
e ale modurilor de trai
(genres de vie), rezultate din adaptarea culturala activa la mediu.
c) Geografia pozitivista si trage seva din filosofia pozitivista a lui Auguste Co
mte din
sec. al XIX-lea care, delimitndu-se de metafizicasi de religie, afirma castiinta
poate functiona
numai cu ajutorul chestionarilor empirice (cu continut factual) iar cunoasterea

este restrnsa doar

la faptele care pot fi observate prin intermediul simturilor umane (perfectionat
e de instrumentar

si echipament stiintific), precum si la relatiile stabilite ntre aceste fapte. Pr

in urmare cunoasterea
trebuie sa fie rationalasi sa se bazeze pe masurarea precisa a fenomenelor, proc
eselor si
obiectelor studiate. Pentru geografie, acceptarea acestei doctrine filosofice a n
semnat continuarea
starii idiografice prin perfectionarea metodelor inductive (plecarea de la parti
cular la general) si
dezvoltarea impetuoasa a studiilor monografice (geografia regionala). Pozitivism
ul, care postula ca
pot fi cu adevarat stiinte doar acele discipline capabile sa utilizele instrumen
tar si echipamente stiintifice
de masurasi de contriol si sa efectueze experiente, a accelerat dezvoltarea geog
rafiei fizice si a anesteziat
o pe cea a geografiei umane, ale carei obiecte de studiu nu se pretau nici la ma
suri exacte si nici la
experiente (cum sa poti experimenta aparitia si evolutia unui sistem urban, care
are nevoie de
secole?!).
d) Geografia neopozitivista (the new geography, la nouvelle gographie sau geograf
ia cantitativa)
se bazeaza pe pozitivismul logic dezvoltat n anii 1920 de Scoala de la Viena, con
form caruia
aplicarea teoriilor logicii formale sau a celor ale matematicii pure conduc la o
cunoastere cel putin
la fel de sigura ca si cea datorata simturilor umane. Mai exact spus, neopozitiv
ismul afirma ca
logica si ratiunea umana, alaturi de metode statistico-matematice de aproximare
riguroasa, snt
instrumente la fel de puternice precum termometrul, telescopul, microscopul sau
sublerul... Cu
ajutorul modelelor statistice se putea astfel aproxima (cu o marja de eroare cun
oscuta!)
comportamentul spatial al multimilor (de producatori, de consumatori, etc.) sau
evolutia unei
populatii numeroase (de persoane, de orase, de ntreprinderi, etc.). Experienta de
venea astfel
accesibilasi stiintelor sociale. Pentru prima data, n acest cadru filosofic, a ap
arut prin urmare
posibilitatea unei geografii nomotetice, respectiv posibilitatea constituirii un
ei teorii geografice, bazata pe
demersurile ipotetico-deductive. Analiza matematica (aplicarea n geografie a teor
emelor
matematice) sutine validitatea unor enunturi teoretice iar analiza statistica se
rveste la testarea si
confruntarea rezultatelor teoretice cu faptale observate. Din anii 90 se face sim
tita aparitia unei
analize geografice matematice, care va permite probabil aparitia unor teoreme si
axiome geografice.
e) Geografia umanista (comportamentala
sau behaviorista) reprezinta o anumita
perspectiva geografica asupra lumii, axata pe luarea n calcul a cunostintelor, va
lorilor si
experientelor umane. Baza filosofica, destul de confuza, este suportata de ideal
ism, existentialism si
de fenomenologie. Geografia umanista, constituita ca o critica la adresa geograf

iei teoretice si
cantitative (pentru care omul era strict rational iar comportamentul sau spatial
era dictat strict de
considerente economice), ncearca sa nteleaga lumea prin prisma relatiilor pe care
le au oamenii
cu natura si prin prisma sentimentelor si ideilor pe care acestia le au fata de
locuri si spatii. Pentru

geografia umanista, organizarile spatiale snt rezultatul unor actiuni umane mnate
att de ratiune
ct si de sentiment, fiind n ultima instanta un amestec de real si de imaginar, nrad
acinat n local
(vernaculare) si prin urmare imposibil de cunoscut n ntregime de cineva din exteri
or. Geografia
umanista este de fapt o forma geografica a curentului comportamental (behavioris
t) care a aparut
n cadrul stiintelor sociale prin anii 1960, si care prezinta modelele spatiale co
mportamentale
drept procese cognitive. Domeniile n care a excelat erau relative la fenomenele d
e difuzie a
inovatiilor, la cele de luare a deciziilor de localizare, a realizarii hartilor
cognitive, etc. Un curent
aparte este constituit de geografia reprezentarilor.
f) Geografia marxista, aparuta la sfrsitul sec. al XIX-lea n Marea Britanie si
dezvoltata cu precadere n a doua jumatate a sec. al XX-lea, se bazeaza pe filosof
ia marxista, ea
nsasi tributara
materialismului istoric si dialectic. Geografia marxista nu ncearca sa nteleaga lu
mea ci
sa o schimbe. Pentru geografia marxista, o regiune oarecare este expresia unui s
et de interactiuni
constituite n jurul unui proces social (interactiune dialectica ntre procesul spat
ial si formele sale);
pentru schimbarea procesului social (deci a organizarii spatiale rezultate) este
necesara schimbarea
relatiilor sociale de productie, de unde caracterul revolutionar al acestui tip
de geografie.
Geografia marxista nu se ntreaba asupra naturii si sensului spatiului, acesta fii
nd un dat a priori,
real, obiectiv si perfect subordonabil societatii. Ca o consecinta fireasca a ac
estei atitudini,
marxistii considera ca organizarile spatiale si diferentierile acestora snt un re
zultat direct al
relatiilor socio-economice antagoniste dezvoltate ntre clasele dominate si clasel
e sociale
dominatoare.
g) Geografia radicala (sau geografia critica) este mai putin un curent pur geogr
afic, ct o
critica a geografiilor existente, n special a geografiei neopozitiviste si a cele
i umaniste. Dezvoltata n
cadrul activitatilor legate de drepturile civile din SUA anilor 1960, geografia
radicala este
interesata de incorectitudinile socio-culturale legate de functionarea economiil
or de piata
si de
contradictiile din cadrul democratiilor participative. Caracterul militant al ge
ografiei radicale a
facut ca aceasta sa fie confiscata de geografia marxista.
h) Geografia structuralista
a fost dezvoltata n anii 1970 prin preluarea ideilor
antropologului francez Claude Lvi-Strauss. Conform structuralismului, fenomenele
observabile
nu snt dect output-urile (rezultatele) unui set dat de mecanisme (structuri) preex
istente. Explicarea

acestor fenomene este posibila prin analiza structurilor generale care le genere
aza dar cu care nu
se confunda. Conceptele de baza ale structuralismului snt cele de totalitate, aut
o-regularizare si

transformare. Structuralismul, preluat de asemenea de geografia marxista, a fost

utilizat n anii 1970
ca o arma critica mpotriva neopozitivismului.
3. Criteriul obiectului de studiu
Dupa
obiectul de studiu, care trimite de multe ori la celelalte stiinte sociale
carora geografia umana le completeaza cercetarile cu dimensiunea spatiala a feno
menelor
cercetate, se pot deosebi mai multe grupe de subdiscipline:
3.1. Geografia teoreticasi metodologica
Geografia teoreticasi metodologica reprezinta o colectie de discipline cu person
alitate
unanim recunoscuta (epistemologia, metodologia, istoria geografiei) dar si unele
care snt trecute mai
degraba n rndul metodelor geografice (analiza spatiala, geoinformatica si sistemel
e informationale
geografice, teledetectia si fotointerpretarea, etc.)
a) Epistemologia geografiei este disciplina care studiaza modul n care este creat
a
stiinta; n cazul geografiei epistemologia este interesata de impactul doctrinelor
filosofice, a
ideologiilor si a valorilor morale, a politicilor stiintifice nationale si a evo
lutiei ideilor stiintifice
(paradigmelor) mondiale asupra construirii cunoasterii geografice asupra lumii.
b) Istoria geografiei este disciplina interesata n reconstituirea principalelor e
tape ale
evolutiei geografiei ca stiinta n functie de evolutia tuturor elementelor sistemu
lui socioeconomic,
politic, cultural si stiintific; cunoasterea acestor etape faciliteaza ntelegerea
modului n
care s-a construit discursul geografic precum si metodologia geografiei.
c) Metodologia cercetarilor geografice este disciplina care urmareste evolutia t
ehnicilor de
cercetare a realitatii, plecnd de la ansamblul de valori care ghideaza cercetator
ii, si pna la
mijloacele tehnice si metodele stiintifice folosite de acestia n procesul cunoast
erii geografice a
lumii.
d) Analiza spatiala, combinatie de metode statistice si matematice, este princip
ala
disciplina a geografiei neopozitiviste si, deocamdata, singura cale de a constru
i o teorie a
geografiei. Prin intermediul sau se pot cuantifica relativ usor structurile spat
iale (respectiv
organizarile punctiforme, liniare si planiforme) puse n loc de activitatea umana,
ceea ce faciliteaza
sesizarea regularitatilor care ghideaza evolutia dinamicilor teritoriale. De ase
menea, analiza

spatiala pune la dispozitia cercetatorilor un set ntreg de metode de diagnozasi d

e prognoza
teritoriala.
3.2. Geografia economica
Geografia economica
studiaza structurile si diferentierile spatiale create de activitatile
economice desfasurate n cadrul sistemului complex creat de mediu si de spatiu. De
finirea
geografiei economice este dificila, n primul rnd pentru ca raporturile sale cu cel
elalte ramuri
mentionate ale geografiei umane sunt foarte strnse. n general se accepta ca obiect
ul sau de studiu
consta n analiza aspectelor spatiale ale activitatilor economice. Prin activitati
economice ntelegem toate actiunile
ntreprinse pentru producerea, consumul si schimbul bunurilor corespunzatoare nece
sitatilor societatii umane. n centrul
atentiei acestei ramuri a geografiei umane se afla descifrarea cauzelor care con
duc la localizarea
activitatilor economice si implicit a populatiei antrenate n acest proces. Locali
zarea se refera la modul n
care un loc anume este ocupat, amenajat si transformat de catre om n vederea desf
asurarii unor
activitati economice.
Multa vreme, geografia economica s-a limitat la o viziune descriptiva asupra act
ivitatilor
umane, oprindu-se mai ales asupra repartitiei acestora la nivel local, regional
sau national. ncepnd cu
sfrsitul sec. al XIX-lea apar nsasi ncercari de explicare cauzala, mai nti prin inter
mediul factorilor
naturali (prezenta unor resurse, existenta unor axe fluviale sau a deschiderii s
pre oceanul planetar,
varietatea reliefului etc.) iar mai apoi si prin luarea n calcul a factorilor uma
ni (prezenta unor traditii
artizanale, a unor necesitati specifice, rolul urbanizarii, al deschiderii spre
modernitate, spre progres
etc.). De factura posibilista sau determinista, aceste elemente trebuiau sa rasp
unda necesitatii unor
reguli (legi) de localizare spatiala a activitatilor economice. Dorinta de elabo
rare a unor teorii ale localizarii,
a fost chiar mai timpurie, n rndul economistilor (von Thnen si teoria rentei funcia
re de ex.). De
altfel economia spatiala a constituit totdeauna o sursa de inspiratie pentru geo
grafi, fie ca este vorba de
teorii mai vechi (a locurilor centrale, W.Christaller, 1933; a localizarii indus
triilor, A. Weber, 1909 etc)
sau a celor mai noi nscrise n asa-numita stiinta regionala (regional science), n ce
ntrul careia se afla
concepte precum accesibilitatea, centralitatea, proximitatea, difuziunea spatial
a etc.. S-a ajuns astfel, dupa
1950, la o relatie interdisciplinara extrem de strnsa ntre geografia economicasi e
conomia spatiala).
Principalele concepte ale geografiei economice, n afara celor deja mentionate, su
nt:
-eficacitatea, respectiv raportul ntre un avantaj obtinut si efortul depus. Estim
area sa si gaseste

ilustrarea mai ales n teoria valorii, conform careia eficacitatea unei activitati
depinde mai ales de
consumul de inteligenta
si de spirit organizatoric (creativitate, inovatie, management, marketing);
-utilitatea, care exprima satisfacerea (pozitiva sau negativa) a unor necesitati
. Utilitatea depinde
de agentii economici (indivizi sau grupuri care exercita activitati economice) s
i de cantitatea de bunuri

disponibila pentru acesstia. Fiecare agent ncearca sa utilizeze la maximum bunuri

le care l intereseaza,
fara pierderi mari si cu un cost minim. n acest sens conteaza foarte mult circuit
ele informationale, n
afara carora este dificil de obtinut un profit;
-bunastarea,este un alt concept care se refera la masura n care o societate poate
asigura un
acces generalizat la bunurile si serviciile de baza. Raporturile dintre profitul
agentilor economici si
bunastarea sociala sunt foarte complexe, de obicei agentii economici fiind tenta
ti mai degraba de
profit dect de bunastarea generala, exprimata prin contributiile aduse la buget.
Este motivul pentru
care o parte dintre activitatile economice eludeaza obligatiile fiscale (economi
a subterana), nivelul
evaziunii fiind de altfel un indicator fidel al gradului de bunastare sociala.
Principalele teorii ale geografiei economice, constitute pe lungul drum al deven
irii civilatiei
umane, snt:
-teoria rentei funciare, conceputa de Johann von Thnen n 1826, conform careia fiec
are cultura sau
mod de crestere a animalelor se localizeaza n functie de costul de productie si c
ostul de desfacere,
dependente de distanta fata de piata. Astfel ramurile agricole pentru care costu
rile sunt foarte ridicate se
localizeaza n proximitatea pietei de desfacere spre deosebire de cele cu un cost
mai redus. Astfel
distanta fata de piata este principalul factor care diferentiaza peisajele agrar
e. Cu toate progresele tehnice
nregistrate n ultimele secole, aceasta teorie si pastreaza nca valabilitatea;
-teoria localizariil industriilor a lui A.Weber (1909), postuleaza ca profitul u
nui producator este
maxim atunci cnd costurile de productie sunt minime. Astfel localizarea ideala a
unei ntreprinderi
trebuie sa corespunda punctului median (punctul aflat la cea mai mica distanta f
ata de sursele de
materii prime si pietele de desfacere, tinnd cont de costurile de transport).. Ac
easta teorie este
verificata de multe ori n practica dar este destul de generala, o suma de factori
umani intervenind si
perturbnd raporturile amintite (factori politici, culturali, interese locale, reg
ionale etc.). n plus, foarte
multe activitati sunt mai putin dependente de costuri, fiind profitabile oriunde
(mai ales ramurile care
utilizeaza materii prime prelucrate, de ex. confectiile textile, constructii mec
anice bazate pe
subansamble etc.). Modelele de localizare derivate din aceasta teorie, specifice
fiecarei activitati n
parte, sunt foarte numeroase, aplicndu-se si domeniului serviciilor unde conteaza
mai ales
dimensiunea pietei;
-teoria locurilor centrale, initiata de geograful Walter Christaller n 1933 si co
ntinuata de
economistul August Lsch (1940), ncearca sa explice relatia dintre marimea (numarul

de locuitori),
numarul si localizarea centrelor urbane, vazute ce centre polarizatoare, furnizo
are de bunuri si servicii n
spatiul rural. n acest sens un rol important l are conceptul de economie de propor
tie, corespunzator
cstigului rezultat din scaderea costului de productie odata cu cresterea cantitat
ii produse, ca efect al
unei cereri mai mari. Astfel, n marile orase, prezenta unei piete imense stimulea
za productia si reduce

costul. Fiecarui bun produs i corespunde nsa un anumit prag, n functie de cerinta p
ietei, n acest
mod, un bun rar, de ex. cele rezultate din industria modei, nu poate fi produs d
ect ntr-o metropola,
acolo unde exista o clientela minimala, spre deosebire de bunurile comune, care
pot fi produse la
preturi competitive n orice centru urban. De aceea se diferentiaza bunurile de or
din inferior
(cumparate curent) de cele de ordin superior (cumparate mai rar). Intervine aici
conceptul de economie
de aglomeratie care face ca ntr-un centru urban de mari dimensiuni sa poata fi pr
ezente toate ramurile
industriale, spre deosebire de cele mici, situate sub pragul profitabilitatii ma
joritatii acestora. Ca
rezultat principal poate fi mentionata
ierarhizarea urbana, specifica perioadei moderne si contemporane.
Aceasta teorie este considerata adesea cea mai completa dintre toate teoriile ge
ografiei umane,
explicnd att repartitia productiei de bunuri ct si a populatiei. Ulterior, o serie
de specialisti au
completat axiomele acesteia cu noi concepte precum: atractivitatea, dependenta d
e imaginea fiecarui
centru urban, de pozitia ocupata n cadrul retelei, de rolul sau administrativ etc
.; accesibilitatea, naturala
sau antropica, adica masura n care un centru urban este favorizat (defavorizat) n
relatiile sale cu
celelalte centre vecine etc.
-teoria interactiunii spatiale, deci a relatiilor dintre agenti situati n locuri
diferite, este o continuare
a teoriei locurilor centrale si se afla n centrul preocuparilor actuale, utiliznd
masiv mijloacele
moderne de studiu (statistica informatizata, cartografie automata). Avnd n centru
notiunea de
distanta, modelele de interactiune elaborate, sunt n mare parte abstracte, pentru
ca n realitate intervin
o serie de factori care mpiedica interactiunea (de ex, prezenta unei frontiere, a
concurentei dintre
doua centre urbane sau agenti economici etc.). Totusi, n contextul unei economii
tot mai deschise, n
care barierele sunt tot mai fragile iar informatia circula fara frontiere, aceas
ta teorie devine tot mai
importanta. n mod general, cantitatea de interactiuni dintre doua locuri este o f
unctie directa ntre
emisivitatea locului de origine, atractivitatea locului de destinatie si proximi
tatea celor doua locuri.
Aceste trei elemente favorizeaza intensitatea legaturilor si se pot substitui un
ul altuia (de ex.emplu un
plus de atractivitate poate compensa distanta mai mare, precum n cazul centrelor
turistice, sau
proximitatea poate compensa o atractivitate mai redusa (ca de exemplu apropierea
de Europa
Occidentala, care impune un gradient est-vest, n sensul ca regiunile vestice ale
statele situate la est
sunt mai avansate, tocmai ca efect al proximitatii);
-teoria alegerii spatiale, s-e dezvoltat prin luarea n calcul a elementelor psiho
logice, care conduc
la anumite preferinte, nu totdeauna cele mai eficiente, att din punctul de vedere

al localizarii ct si din
cel al profilului activitatii desfasurate. Au fost puse la punct modele de alege
re discreta care iau n
calcul toate alternativele posibile, ierarhizate n functie de un punctaj corespun
zator avantajelor si
dezavantajelor specifice. Astfel de modele sunt des utilizate n localizarea unor
activitati productive
sau de servicii;

-teoria economiei geografice, ia n calcul aspectele calitative ale spatiului geog

rafic, care este
departe de a fi omogen, impunnd bariere (ruri, munti etc.) sau prezentnd contraste
majore (vaste
spatii desertice, opuse unor concentrari umane excesive etc.). Din aceasta deriv
a conceptele foarte
actuale de internalitate (sau economie interna, cstig realizat de catre un agent
ca urmare a propriilor decizii)
sau de externalitate (cstig rezultat ca urmare a deciziilor altor agenti). Aceste
a sunt invocate adesea pentru
a explica fenomenul de aglomerare a activitatilor n anumite zone, cum sunt cele a
eroportuare, portuare,
n lungul autostrazilor, etc., agentii fiind tentati sa profite de eventualele ext
ernalitati. Efectul principal al
economiei de aglomeratie, este suscitarea unor externalitati negative, care pot
slabi atractivitate sau frna
progresul (de exemplu. poluarea multipla, cresterea pretului terenurilor etc.).
Toata aceasta problemtica se afla n centrul discursului geografic contemporan, ce
ea ce
face din geografia economica una din cele mai atractive optiuni din perspectiva
cercetarii.
Principalele subramuri ale geografiei economice snt urmatoarele:
3.2.1. Geografia rurala
Geografia rurala
(cunoscuta la noi n mod trunchiat doar ca geografie a agriculturii)
este, n ordinea aparitiei, prima ramura a geografiei economice (sec. al XIX-lea).
Initial s-a
dezvoltat ca geografie agrara (studiind doar peisajele si structurile socio-econ
omice legate de
agricultura). ntre 1950-1980, datorita necesitatilor de gestionare a teritoriului
, geografia agrara
ncepe sa se intereseze de functionarea activitatii agricole n interiorul sistemelo
r spatiale din care
face parte sau pe care le creaza, devenind geografie agricola. Complexitatea fen
omenelor care au
nceput sa afecteze mediile rurale dupa 1980 (nu mai exista analogie ntre termeni p
recum lumea
agricola-lumea rurala sau economie agricola-economie rurala) a impus considerare
a acestora din
unghiul organizarii spatiilor rurale de catre societatile localizate n aceste med
ii, disciplina
devenind una de tip general, numita
geografie rurala. Explicatiile legate de aceasta evolutie snt
multiple.
n momentul emergentei geografiei moderne, n a doua parte a sec. al XIX-lea, lumea
era nca dominant rurala iar activitatile agricole net dominante. Astfel, geografi
i s-au interesat cu
predilectie de aspectele economice ale vietii rurale, mai dependente de factorii
fizici. Aceasta
geografie
agrara (agricola) a devenit o componenta esentiala a studiilor de geografie regi
onala, axndu-se pe tipologia
peisajelor agrare si pe transformarile acestora. n aceasta perioada se impun term
enii de peisaj agrar nchis (fr.
bocage, de ex.) si peisaj agrar deschis (engl. openfield) n functie de modul de o

rganizare a exploatatiilor
agricole (morfologia agrara). Habitatul rural interesa mai ales sub aspectul den
sitatii constructiilor si a
formelor derivate din dispunerea acestora n spatiu (morfologia habitatului), secu
ndar fiind abordate si

aspectele referitoare la forma si materialul de constructie (fizionomia habitatu

lui). Organizarea peisajelor
rurale, n doua componente esentiale
vatra satului si mosia acestuia -,a devenit e
sentiala n descrierea
structurilor agrare, concept care se refera inclusiv la formele de proprietate s
i de exploatare a terenurilor si
cuprinde sistemul de cultura, modul n care se asociaza diversele culturi, sisteme
le de crestere a animalelor si
tehnicile utilizate.
Geografia agrara astfel conceputa face apel masiv la mijloacele de studiu ale
economiei, istoriei si antropologiei, prima furnizndu-i si scheletul primelor ncer
cari de modelizare
teoretica a localizarii activitatilor agricole, respectiv modelul rentei funciar
e a lui J. von Thnen (1826).
Acest model, care ncearca sa explice productivitatea diferentiata a muncii si a c
apitalului n agricultura
prin raportul dintre piata de consum si distanta fata de locul de productie a de
venit unul din cele mai
uzitate, dupa numeroase si diverse mbunatatiri. Renta localizarii, asa cum este f
ormulata de autorul
citat, impune o zonare a culturilor agricole si a zootehniei pe criterii de rent
abilitate: legumiculturasi
zootehnie bovina n imediata vecinatate a centrelor urbane, culturi cerealiere si
tehnice la distante mai
mari si cresterea intensiva a animalelor n regiunile cele mai departate. Testat n
cele mai diverse
contexte, acest model si dovedeste perenitatea n pofida transformarilor produse n u
ltimele doua
secole, factorul natural, desi important fiind adesea eludat.
Dupa 1950, geografia rurala a devenit tot mai mult o geografie agricola, preocup
ata mai ales
de aspectele pur economice si tehnice. Interesul pentru dezvoltarea Lumii a Trei
a si problema
subdezvoltarii au constituit un impuls n acest sens. Conceptul de structura agrar
a devine prevalent (R.en
Lebeau, 1979) iar tipologiile agrare sunt sprijinite de indicatori bine fundamen
tati matematic (sociali, tehnici
sau economici, Kostrowicki, 1968), permitnd astfel o analiza mai profunda a peisa
jelor agrare si mai ales a
dinamicii lor cronospatiale. Pornind de la lucrarile lui von Thnen se cauta noi m
odele teoretice care sa explice
att localizarea activitatilor agricole ct si dinamica peisajelor rezultate (Chisho
lm, 1962). Aplicabile la orice
regiune a Globului, aceste modele au permis o aprofundare a problematicii rurale
, debusnd tot mai mult
spre problematica sociologica a dezvoltarii rurale.
Dupa 1975, se impun cu acuitate termenii de spatiu rural si economie rurala iar
geografii
nu au ramas indiferenti. Acesti termeni, fundamentati de sociologi si economisti
acorda o atentie
sporita particularitatilor demo-economice ale populatiilor rurale n corelatie cu
activitatile pe care le
desfasoara. Industrializarea satelor si antrenarea unor vaste spatii n procesul d
e peri-urbanizare a
favorizat aceasta directie de studiu. Spatiul rural astfel conceput devine un sp
atiu concurential, unde

competitia obliga la o regndire permanenta a ntregului esafodaj social-economic. U

tilizarea
mijloacelor moderne ale teledetectiei a reconectat aceste preocupari la geografi
a generala, o veritabila
scoala a studiului dinamicii peisajelor lund astfel nastere, odata cu impunerea p
reocuparilor ecologice
si cu turistificarea unor vaste spatii rurale. Cresterea accesibilitatii rurale
(conectarea acestora la diverse

retele) a condus la conceptualizarea asa-numitului continuum rural-urban, ansamb

lu de interactiuni
intense care diminueaza efectele centralitatii urbane.
Devenita o geografie rurala totala, preocupata de toate aspectele vietii rurale,
aceasta
disciplina s-a integrat tot mai mult n geografia generala, fiind una din puntile
trainice de legatura
dintre geografia fizicasi cea umana. Renasterea rurala specifica statelor dezvolta
te (termen
apartinnd lui Bernard Kayser, 1990) si distrugerea relatiilor de tip comunist n es
tul Europei au
constituit un impuls major n multiplicarea studiilor de geografie rurala tot mai
preocupate de gasirea
permanentelor si de urmarirea memoriei spatiale, n contextul n care agricultura pr
oductivista este
considerata vinovata de multe din marile probleme ale lumii contemporane.
3.2.2. Geografia industriei
Geografia industriei s-a cristalizat la trecerea ntre ultimele doua secole ale mi
leniului
al doilea. Initial, n spiritul geografiei idiografice, s-a studiat doar distribut
ia (repartitia) spatiala a
industriilor si s-au realizat monografii asupra diferentierilor spatiale prileju
ite de industrie (centre
industriale, districte industriale, complexe industriale, aglomeratii industrial
e, axe industriale,
regiuni industriale etc.). Dupa al doilea razboi mondial, valorizndu-se experient
a economistilor
spatiali germani, geografia industriei a devenit o disciplina a localizarii.
n analizele clasice factorii de localizare pareau suficienti pentru a explica
distributia/localizarea spatiala a industriei. Se uita frecvent ca acesti factor
i de localizare nu
actionau n sine asupra activitatilor industriale, ei fiind n primul rnd studiati si
considerati de
catre organisme de decizie care administrau procesele industriale si care consti
tuiau de fapt
structura organizationala internasi ierarhica, a ntreprinderii.
Treptat, specialistii au demonstrat faptul ca formele concrete, vizibile n spatiu
, de
organizare a industriei (uzina, concentrarea de uzine) nu snt prezente ntr-un anum
it loc deoarece
acolo se afla ntr-o cantitate sau calitate suficienta anumiti factori de localiza
re, ci fiindca un agent
economic bine organizat a ales acel loc, n urma analizei si compararii mai multor
combinatii
locale a diversilor factori de localizare.
S-a ajuns astfel la o constatare importanta legata de manifestarea spatiala a
procesului industrial, si anume aceea ca formele concrete de organizare se distr
ibuie n spatiu n
urma unor decizii luate de multe ori departe de locul n care are loc localizarea,
si anume n sediul
central al ntreprinderii. Cu exceptia ntreprinderilor compuse dintr-o singura unit
ate de productie
(caz n care ntreprinderea se confunda cu uzina), care au de obicei o localizare im
pusa de un anumit

mediu local, toate celelalte ntreprinderi (cu doua sau mai multe unitati de produ
ctie) si dezvolta

o serie de strategii spatiale care nu pot fi sesizate dect daca se studiaza simul
tan localizarea tuturor
unitatilor de productie, chiar daca acestea snt situate la distante de sute sau m
ii de kilometri una
de cealalta. Apare astfel n mod clar diferenta fundamentala ntre uzinasi ntreprinde
re: uzina este
expresia spatiala concreta a deciziei luate de catre ntreprindere.
Strategia de localizare construita de o ntreprindere se structureaza n linii mari
pe
rezolvarea a patru mari categorii de probleme:
-care va fi specificul productiei (ce sa se produca)?; raspunsul la aceasta ntreb
are implica
studierea atenta (si continua!) a pietelor de desfacere, pentru a se sesiza cere
rea existenta, dar si a
pietelor de aprovizionare a viitoarei activitati industriale. Este posibila prin
urmare o prima dilema
spatiala, respectiv aceea ca piata de desfacere sa nu se suprapuna cu cea de apr
ovizionare, ceea ce
va impune o localizare a uzinelor n functie de una sau de alta dintre cele doua p
iete.
-ce cantitate se va produce?; raspunsul la aceasta ntrebare, n functie de semnalel
e
venite de pe pietele de desfacere, are de asemenea consecinte spatiale: o cantit
ate mai mare de
produse va impune o uzina mai mare, care va avea o capacitate sporita de organiz
are a spatiului
(polarizare, interactiune spatiala, etc.); existenta unor piete restrnse si cu o
larga distributie
spatiala va necesita localizari multiple de uzine mici, calibrate n functie de ce
rerile locale, etc.;
-cu ce tehnica de va efectua productia?; raspunsul la aceasta noua ntrebare este
legat n
primul rnd de fluxurile tehnologice interne ale ntreprinderii, nsa nici manifestari
le spatiale nu
snt neglijabile: filierele de productie snt integrate (se va produce ntr-o singura
uzina)? sau, n
functie de diverse piete de aprovizionare, filierele vor fi disociate spatial (s
e vor localiza mai multe
uzine specializate)?; produsul final este unul de nalta tehnologie (se va da ntieta
te proceselor
automatizate, care nu au nevoie de multa forta de munca) sau dimpotriva, unul ba
nal (textil, agroalimentar),
care are nevoie o cantitate mai mare de forta de munca mediu calificata, ceea ce
va
induce puternice fenomene de polarizare?, etc.;
-unde se va efectua productia?; raspunsul la aceasta ntrebare, cel mai apropiat
geografiei, este apanajul teoriilor localizarii; el va induce principalele forme
concrete de organizare
spatiala a activitatii industriale (uzine izolate, aglomerari de uzine, complexe
industriale, n ultima
instanta regiuni industriale, etc.).
Aflarea si acceptarea raspunsurilor la cele patru ntrebari nseamna de fapt luarea
unor decizii strategice care vor guverna evolutia economica a ntreprinderii, si c
are vor induce n
spatiu diferite forme de organizare sau vor provoca puternice modificari organiz
arilor deja
existente. Aceste decizii depind foarte mult de natura ntreprinderii. O ntreprinde

re privata va
cauta localizarile cele mai eficiente din punct de vedere financiar, pe cnd o ntre
prindere publica
va ncerca sa combine n procesul localizarii ct mai bine exigentele eficientei econo
mice cu

exigentele eficientei sociale (teritoriale). Oricare ar fi nsa natura ntreprinderi

i, posibilitatile de
localizare variaza ntre doua puncte extreme: n interiorul pietii de aprovizionare
cu materii prime
sau de mobilizare a factorilor de productie sau n interiorul pietelor de desfacer
e a produselor
finite.
Primul caz este n general specific industriilor pentru care distanta, care interv
ine
prin pretul ridicat de transport al materiilor prime, constituie un obstacol put
ernic. n aceasta
situatie se afla n primul rnd industriile grele (siderurgia, materialele de constr
uctie, chimia de
baza). Aceste industrii, care se caracterizeaza prin aceea ca exigentele eficien
tei economice le
impune o localizare strict legata de pietele furnizoare de materii prime sau de
forta de munca, sau,
n cel mai bun caz, de axe majore de transport, snt caracterizate de catre geografi
e a fi fiind
industrii foarte putin mobile n spatiu (aceasta nseamna ca siturile favorabile loc
alizarii lor snt foarte
limitate).
n cel de-al doilea caz se pot integra industriile care snt relativ indiferente la
constrngerile induse de distanta n termeni de distanta-cost (distanta-pret), fiind
n schimb sensibile
la constrngerile relative la distanta-timp. Eficienta economica a activitatii lor
este data de localizari
flexibile, care urmaresc ndeaproape evolutia cererilor pietii, implantarea lor ur
marind sa
minimizeze timpul de acces la piata de desfacere. Aceste industrii, foarte evolu
tive, care nu snt
conditionate de pretul deplasarii materiilor prime, fortei de munca sau produsel
or finite, snt
numite de geografie industrii mobile n spatiu (sau, n literatura de limba engleza,
footlose63 industries).
Ceea ce trebuie retinut este faptul ca aspectele spatiale efective ale localizar
ii apar
ca atare cu precadere n cadrul deciziilor strategice de implantare a industriilor
putin mobile n
spatiu. Industriile footlose n schimb snt localizate n general n urma deciziilor inf
luentate n mod
covrsitor de situatiile conjuncturale ale evolutiei pietelor de desfacere sau a e
volutiei tehnologice.
n cazul lor spatiul nu intervine dect cu totul ntmplator sau secundar n procesul de i
mplantare,
interesul geografic concentrndu-se acum asupra transformarilor actuale ale organi
zarilor spatiale preexistente
localizarii lor. Aceasta este una dintre dificultatile majore ale geografiei ind
ustriale moderne, care nu
poate sa se mai multumesca cu descrieri a posteriori ale organizarilor induse de
industrie, ci trebuie
sa-si dezvolte un esafodaj teoretic si metodologic apt sa faca
previziuni asupra implicatiilor spatiale
viitoare, posibile, ale oricarei implantari industriale.
63 Footlose = fara

nici o opreliste, fara nici o constrngere, dezradacinat.

3.2.3. Geografia transporturilor

Geografia transporturilor s-a lansat n acelasi timp cu geografia industriei. Pna p
rin
1950-1960 avea un caracter strict descriptiv, fiind un inventar spatial al modur
ilor de transport
(infrastructuri fixe si mobile) si al fluxurilor transportate. Deoarece spatiul
era integrat n analiza
doar prin intermediul densitatii cailor de transport si al intensitatii fluxuril
or dintre diversele
unitati spatiale, geografia transporturilor se numea frecvent geografia circulat
iei. Din 1950, n spatiul
american neopozitivist, ncepe cuantificarea si modelizarea sistemelor de transpor
t, interesul
mutndu-se asupra studiului retelelor de transport ca sisteme spatiale n sine. Dupa
1980 n studiul
retelelor de transport ncepe sa fie luat n calcul, n spiritul geografiei behavioris
te, si
comportamentele spatiale ale consumatorilor.
Dezvoltarea spectaculoasa a mijloacelor de transport dupa al doilea razboi mondi
al,
cresterea fara precedent a circulatiei n marile orase, crearea unor noi tipuri de
retele de transport a
generat un interes deosebit pentru geografi, permitnd dezvoltarea unei discipline
distincte. Rolul
transporturilor n economie, mai ales al costurilor acestuia, a fost subliniat nca
de J. von Thnen,
toate modelele de localizare amintite anterior lund n calcul aceasta variabila. Ac
est rol a sporit si mai
mult n perioada contemporana, un transport performant fiind o conditie obligatori
e a globalizarii
economice iar pe de alta parte, sistemele de transport au devenit un instrument
major n organizarea
teritoriului.
Obiectul de studiu al acestei ramuri geografice este sistemul de transport. Aces
ta este
dificil de definit, data fiind complexitatea si dinamica sa. Cererile de servici
i de transport rezulta din
nivelul productiei, consumului si distributiei de bunuri, desfasurate ntr-o multi
tudine de asezari
umane. Sistemul de transport este cel care le integreaza ntr-o structura coerenta
de organizare
spatiala, genernd formarea unor teritorii clar individualizate.
Explicarea modului n care apare si se manifesta cererea de servicii de transport
este
mijlocita de mai multe teorii, printre care cea amintita a utilitatii, apoi acee
a a mobilitatii geografice a
populatiei sau cea a interactiunii spatiale ori a comportamentului indivizilor.
Geografia transporturilor
se intereseaza n mod deosebit si de posibilitatile de deplasare a persoanelor si
bunurilor ntre diferitele locuri,
plecnd de la raporturile dintre distanta, timp si preferinte specifice. Inter-rel
atiile sistemului de
transport cu mediul natural si cu cel economico-social pot fi considerate de fap
t cheia de bolta a
ntelegerii acestei discipline.

Daca la nceput erau descrise rnd pe rnd diferitele moduri de transport sub aspectul
distributiei lor spatiale si a diferentelor calitative, cu timpul s-a ajuns la s
tudiul predilect al fenomenului
circulatiei n sine, din perspectiva geografica (adica modul n care sunt puse n misc
are marfurile,

persoanele, capitalurile, informatiile ntr-un spatiu dat). Accentul principal cad

e astfel pe studiul
fluxurilor (cantitatea de bunuri, persoane, informatii, masurate pe un ax de com
unicatie). n general,
exista o strnsa corelatie ntre nivelul dotarilor, calitatea infrastructurii, inten
sitatea circulatiei si bogatia
unui teritoriu.
Dimensiunea spatiala a unui sistem de transport este reteaua de transport, adica
locurile
si legaturile dintre ele, din perspectiva unui anumit mod de transport. Daca sis
temul de transport este
unic, reteaua este multipla, n functie de fiecare mod de transport. Studiul retel
elor urmareste mai ales
proprietatile sale structurale si geometrice (existenta nodurilor, densitatea sp
atiala, etc.). n acest sens
foarte utila este teoria grafului, care ajuta la ntelegerea genezei retelelor de
transport prin extinderea
continua a cailor de comunicatii, n functie de dinamica specifica fiecarei regiun
i. Mai multi indici au
fost imaginati pentru a masura calitatea unei retele, cei mai importanti viznd co
nectivitatea (gradul de
complexitate a unei retele) si accesibilitatea (usurinta cu care poate fi atins
un anumit nod) sau centralitatea
(pozitia unui nod n cadrul unei retele), Toti acesti indici se bazeaza pe modelul
gravitational, care n
forma sa cea mai generala se exprima astfel: Iij = k*(Mi*Mj)/dija, n care Iij rep
rezinta interactiunea ntre
punctele i si j, Mi este masa punctului i, Mj este masa punctului j iar dij este
distanta dintre i si j, k si a
fiind constante specifice fiecaruia din indicii mentionati. Constantele pot semn
ifica: numarul de
conexiuni, n cazul conectivitatii, calitatea infrastructurii sau gradul de fragme
ntare a spatiului
geografic n cazul accesibilitatii ori capacitatea de polarizare n cazul centralita
tii.
Un concept devenit extrem de curent n geografia transporturilor este cel de mediu
operational. Acesta cuprinde mediul natural (fizic), mediul socio-economic, stru
ctura politicoadministrativasi
nivelul tehnologic specific unui teritoriu dat. Relatia dintre aceste componente
este n
centrul dezbaterilor care vizeaza dezvoltare regionala, remodelarea structurilor
spatiale economice etc.
Se accepta n general ca relatia dintre sistemul de transport si dezvoltarea econo
mica este circulara, de
multe ori fiind dificil de stabilit cine determina pe cine. Daca n perioada indus
triala un sistem de
transport eficient era garantia demarajului economic n prezent, n contextul postin
dustrial aceasta
conditie nu mai este suficienta. Aceasta explica interesul tot mai viu al geogra
filor asupra transferului
informatiilor prin intermediul retelelor de telecomunicatii, devenite un accesor
iu obligatoriu al
sistemului contemporan de transport. Spatiul tinde sa-si piarda importanta astfe
l, informatia circulnd
practic instantaneu, independent de barierele naturale, politice etc. S-a impus n
acest fel teoria

radializarii sau hub-and spokes (butuc si spite, prin analogie cu roata de car),
conform careia nodurile de
transport si axele de comunicatie sunt ierarhizate n functie de atractivitatea si
capacitatea de emisie a
fluxurilor specifica fiecarui punct locuit. n acest mod, marile noduri, specifice
marilor metropole,
ignora practic spatiul, dezvoltnd predilect relatii reciproce, ignornd adesea cele
lalte noduri, inferioare

ierarhic. De ex. Bucurestii sunt de multe ori mai aproape de alte mari metropole
din Europa dect de
celelalte orase importante ale tarii, gratie unui sistem de transport mai comple
x si mai eficient.
O alta tema predilecta a acestei discipline este complementaritatea si integrare
a spatiala a
modurilor de transport. Aceasta tema presupune att studiul concurentei dintre dif
eritele retele de
transport ct si acela al costului specific, al compensatiilor reciproce, inevitab
ile n conditiile unui
spatiu neuniform. Unele moduri de transport genereaza, prin functionarea lor, co
sturi externe
(poluare, zgomot, aglomerare, accidente), cazul transportului rutier si a celui
aerian, suportate de
ntreaga colectivitate si nu de catre utilizatori. Necesitatea asigurarii unei mob
ilitati eficiente a
bunurilor si persoanelor pune problema complementaritatii modurilor de transport
, punctelor de
transbordare (rupturi de sarcina) care impun o discontinuitate spatiala, generat
oare de costuri
suplimentare. Aceasta pentru ca modurile de transport nu sunt dect partial substi
tuibile, necesitatea
unor conexiuni ntre ele fiind inerenta. Astfel se formeaza
lanturile de transport, n lungul carora o
persoana sau o cantitate de marfuri schimba doua sau mai multe mijloace de trans
port. De aici
interesul major al integrarii spatiale (interconectarii) modurilor de transport,
prin procedee precum
containerizarea, care a diminuat semnificativ costul transbordarii, n special n ca
zul traficului maritim.
n acelasi mod, retelele de transport comunitar au fost conectate rapid cu cele ae
riene pentru a nu
pierde la sol cstigul de timp din aer. Iau nastere astfel interfete de schimb, ad
ica ansambluri de
infrastructuri care permit trecerea ct mai rapida de la un mod de transport la al
tul. Transportul a
devenit treptat un element cheie n lantul logistic al productiei, forma cea mai e
voluata fiind productia
just in time sau juste temps (exact la timp), care minimalizeaza stocul de produs
e intermediare, livrate
exact n momentul prelucrarii lor si ncearca sa produca numai atunci cnd exista o ce
rere sigura.
O alta directie de studiu este aceea a disparitatilor generate de mobilitatea pe
rsoanelor,
bunurilor, capitalurilor si informatiilor. Se vorbeste astfel de existenta unor
spatii largi n care populatia este
captiva neavnd acces la nici un mod de transport pentru a se deplasa, contrapuse sp
atiilor n care
populatia are o mare varietate de posibilitati de deplasare. Tot n acest sens, o
atentie mare este
acordatasi preferintelor spatiale, a modului n care fiecare persoana, comunitate
gestioneaza bugetul
spatiu-timp , destul de diferentiat chiar si la nivelul statelor dezvoltate.
n prezent studiul transporturilor a devenit indispensabil pentru ntelegerea formar
ii
spatiilor economice supranationale, a integrarii avansate a economiei n contextul

multiplicarii
schimburilor, reorientarii acestora. Dinamica sistemului de transport a devenit
un element inseparabil
n studiul modificarii ierarhiei urbane si a formarii regiunilor, efect al concure
ntei, al dorintei de a
detine o pozitie strategica. Geografia transporturilor integreaza tot mai mult t
ematica protectiei
mediului sub presiunea opiniei publice dar si a cresterii fara precedent a cerer
ii de servicii de transport.
Aceste directii de studiu subliniaza ca stapnirea constrngerilor spatiale de catre
sistemul de transport

este tot mai importanta n functionalitatea societatii contemporane, n formarea si

functionarea
teritoriilor. Geografia transporturilor a ajuns la deplina maturitate, devenind
indispensabila n
ntelegerea relatiilor dintre om si teritoriul sau.
3.2.4. Geografia schimburilor comerciale
Geografia schimburilor comerciale sau market geography/la gographie du march, este
o
disciplina mai greu de definit, deoarece este strns legata de geografia productie
i si de cea a
transporturilor, cu legaturi evidente cu geografia socialasi cu cea culturala. n
mod traditional
exista doua tipuri de cercetari: cele efectuate la scara lumii si a marilor regi
uni geografice (care
studiaza marile organizari spatiale ale structurilor comerciale) si cele efectua
te la scara regionala
sau locala (geografia comertului de proximitate). Teoriile cele mai utilizata n g
eografia serviciilor
comerciale deriva din modelul locurilor centrale al lui Christaller iar modelele
de diagnozasi de
prognoza fac parte din familia modelelor economico-geografice de interactiune sp
atiala.
3.3. Geografia istorica
Geografia istorica era confundata pna prin anii 60 cu istoria geografiei. Spre deo
sebire
de aceasta din urma, care studiaza istoria disciplinei, geografia istorica ncearc
a sa stabileasca rolul
factorilor geografici n evolutia istorica a societatilor (ncearca sa reconstituie
geografiile trecutului).
n cadrul analizelor sale diacronice si sincronice, geografia istorica utilizeaza
att metodele
cantitative, ct si demersurile umaniste.
3.4. Geografia matematica
Geografia matematica (cartografia), cu origini n antichitatea greco-romana, a dobn
dit
o personalitate distincta ca ramura a geografiei n secolul al XIX-lea. Domeniul s
au de studiu este
cel al reprezentarii suprafetei terestre, att din punct de vedere al cartografier
ii vizibilului
(cartografia generala) ct si al invizibilului (cartografia tematica)
3.5. Geografia socialasi culturala
Geografia socialasi culturala
reprezinta una dintre cele mai complexe ramuri ale
geografiei umane. Initial termenii de geografie socialasi de geografie umana era
u sinonimi.

Ulterior, geografia sociala, completata n anii 80 cu geografia culturala, a deveni

t o disciplina n sine,
focalizndu-se asupra ncrustarii n spatiu a arhitecturilor teritoriale specifice fie
carui grup social.
Termenul de geografie sociala este la fel de vechi ca si cel de geografie umana,
confundnu-se ntr-o prima faza cu acesta. Utilizat deja la 1870 n Franta si Marea Br
itanie si reluat de
Camille Vallaux la nceputul sec. al XX-lea acest termen s-a impus mai ales n spati
ul germanic
(austriecii W. Hartke si H. Bobek n primul rnd) iar dupa razboi si n spatiul nord-a
merican, unde se
redescopera interesul pentru ecologia sociala a scolii de la Chicago din perioada
interbelica. Astfel se
creioneazasi obiectul sau de studiu, analiza interactiunilor spatiale dintre cla
sele si categoriile sociale, avnd n
centru conceptul de segregatie spatiala.
Geografia culturala are o istorie la fel de lungasi complexa. Initial, geografii
anglosaxoni
si germani foloseau atributul cultural pentru a desemna orice peisaj antropizat,
studiile lor fiind
foarte apropiate de metoda istorica. Carl Sauer, n S.U.A. (1963) a orientat aceas
ta ramura a geografiei
umane spre antropologie, axndu-se pe aspectele culturale materiale. Tema cultural
a a fost eclipsata n
primele decenii postbelice de avntul mondializarii si de progresul tehnic, doar s
tudiul societatilor
Lumii a Treia avnd o componenta culturala mai importanta. Dupa 1980, se constata
un interes
progresiv pentru acest curent favorizat, paradoxal, de procesul uniformizator al
mondializarii.
Resuscitarea identitatilor regionale, a nationalismului si recrudescenta fundame
ntalismelor diverse,
toate avnd n subtext fortificarea sentimentelor de teritorialitate, au constituit
fundalul pe care s-a
creat practic o noua geografie culturala, atenta nu numai la spatialitatea eleme
ntelor spiritualitatii
umane ci si la raporturile dintre spatiul geografic si simbolurile identitare sa
u teritoriale.
Analiza geografica a formelor de viata sociala este ambitia oricarei geografii s
ociale.
Una din primele cauze ale diferentierii geografice a faptelor sociale este legat
a de limbaj, geografia
(etno) lingvistica fiind astfel una din principalele dimensiuni pe care le cunoa
ste aceasta disciplina. O a
doua dimensiune este aceea care are drept reper, structurile sociale si institut
iile specifice acestora: familia,
asociatiile, clasele sociale, ierarhia sociala, arhitectura sociala (ansamblu de
retele de relatii codificate cu
un rol determinant n fundamentarea politica, economicasi ideologica a statului).
A treia dimensiune a
geografiei sociale are n centru descrierea universului social, a practicilor soci
ale curente legate de munca,
de petrecerea timpului liber, de necesitatile de consum, debusnd astfel spre geog
rafia culturala. n
fine, geografia sociala abordeazasi modul n care se localizeaza (teritorializeaza

) grupurile umane,
gradul lor de mixitate sau de omogenitate, dinamica lor cronospatiala.
Pentru a trata toate aceste aspecte, geografii s-au familiarizat cu metodele spe
cifice
sociologiei si antropologiei, bazndu-se pe patru concepte esentiale: rol (conduit
a sociala stereotipa pe
care actorii vietii colective o adopta pentru a-si asigura un statut anumit), co
lectivitate (ansamblu de
persoane care au n comun aceleasi caracteristici), clasa (colectivitate ai carei
membri au constiinta

apartenentei la o categorie distincta, solidara), ideologie (sistem de idei, fil

ozofie despre lume si viata,
proprii unei clase sociale.
Progresul geografiei sociale este intim legat de cel al sociologiei. Atta timp ct
aceasta
s-a marginit la aspectele descriptive ale structurilor sociale nu a existat un f
undament teoretic. Un rol
important n dezvoltarea teoriilor sociale l-a avut Scoala de la Chicago pentru ca
re colectivitatile sunt
rezultatul diviziunii muncii si a segregatiei. Aceste procese nu sunt statice, a
flndu-se ntr-o continua
transformare, n functie de localizarea grupurilor rezultate si de raporturile spa
tiale dintre ele. Astfel,
multa vreme, burghezia a preferat zonele centrale ale oraselor dar dupa 1850 s-a
constatat o deplasare
spre periferiile centrelor urbane, mai sigure si mai linistite. Un rol important
n aceasta dinamica l
detin si institutiile statului, care pot consfinti prin traditie sau prin lege a
numite clivaje sociale (de tipul
castelor n India sau de tipul titlurilor de noblete n Europa). Teoria marxista ada
uga un element
esential n dinamica societatii, asa-numita lupta de clasa, n fond o combinatie ntre
doua tendinte
extreme: de omogenizare sociala
si de divizare (divergenta) continua. Atunci cnd echilibrul ntre cele doua
forte este depasit se ajunge la crize, rezolvate de regula prin revolutii (confl
ictuale sau pasnice). Se
observa din cele expuse ca teoriile sociale trebuie dublate totdeauna de cele ec
onomice pentru a
explica dinamica spatiala a societatilor. Geografia sociala se situeaza astfel nt
r-un context disciplinar
complex, limita ntre economic, cultural, politic si social nefiind totdeauna clar
a. Aceasta cu att mai
mult cu ct societatile moderne sunt guvernate de sisteme de autoritate-putere si
de organisme
birocratice la baza carora se afla familia, controlata n toate aspectele vietii s
ale cotidiene. Articulatia
acestor relatii institutionalizate defineste arhitectura sociala prin intermediu
l solutiilor functionale
adoptate, dependente de multe ori de ideologia colectiva sau de grup. Codurile d
e comunicare si
organizare sunt de maxima importanta n acest sens, fiind la originea coeziunii so
ciale si a climatului
de ncredere necesar reducerii costului controlului reciproc. Analiza socio-geogra
fica nu poate fi astfel
izolata de cea a fenomenelor religioase, metafizice sau ideologice care divizeaz
a societatile si culturile
acestora.
Reflectia teoretica n geografia culturala actuala este ngreunata de dificultatea d
efinirii
conceptului de cultura, a confuziei dintre acesta si cel de civilizatie. Cultura
n sens larg este un
ansamblu de forme de comportament si cunostinte, dobndite n timp, care particulari
zeaza un grup uman.
Manifestndu-se spatial sub forma unor arii culturale (ansambluri teritoriale omog
ene prin trasaturi
culturale comune), cultura nu poate fi neglijata de geografie. Cultura este resp

onsabila de transmiterea
informatiilor, a atitudinilor de viata
si a conduitei sociale, exprimata cel mai adesea prin utilizarea unui
vehicul lingvistic normat. Cultura este aceea care asigura premizele coeziunii s
ociale prin capacitatea
de influenta psihologica de care dispune, dependenta n multe cazuri de barierele
geografice.
Contextul mondializarii si generalizarea culturii de masa (prin mijloacele massmedia) au bulversat

sensul clasic al culturii introducnd tendintele de omogenizare si de alienare, co

ntrare scopului sau
principal, acela de prezervare a particularitatilor locale. Aceasta cultura de m
asa a introdus si o
separatie neta ntre componentele culturale anterioare: cultura savanta a devenit
stiinta
institutionalizata, accesibila doar unei minoritati, cultura populara s-a transf
ormat ntr-o anexa a culturii
de masa, ambele fiind exploatate n scopuri mercantile. Acest proces este departe
de a se desfasura
uniform n spatiu, intervenind capacitatea de rezistenta a unor forme culturale da
r si decalajele
tehnologice. Omul contemporan este tot mai dependent de universul semi-artificia
l creat de mijloacele
moderne de comunicare si de instalatiile menite a-i facilita existenta, accesul
inegal la aceste binefaceri
conducnd la coexistenta aproape incredibila a unor lumi efectiv paralele.
Elementele care se transmit si se reconstruiesc permanent se nscriu n unul din cel
e
trei mari ansambluri de practici si cunostinte: tehnicile materiale si practicil
e care le pun n aplicare; tehnicile
vietii sociale (comportamente, atitudini, mijloace de control indispensabile fun
ctionarii organismelor
sociale); valorile, care se pot referi la natura lumii, a societatii sau a indiv
idului (valori universale, sociale
sau individuale). Cultura permite att cunoasterea obiectiva a realitatii dar si p
e cea imaginara, lumea
de dincolo , de o importanta maxima chiar si n cele mai super-tehnologizate societat
i. Spatiul
geografic nu se diferentiaza n acest sens numai n functie de caracteristicile sale
naturale sau cele
derivate din amenajarile antropice ci opune si zonele profane celor sacre (Eliad
e, Sacru si profan, 1965).
De fapt personalitatea si identitatea individului se construieste si se definest
e tocmai prin prisma
ideilor, regulilor si obligatiilor impuse de valorile derivate din reflectarea o
rdinii presupus sacre n
lumea profana. Aderarea la simboluri comune impune formarea colectivitatilor si
implicit reducerea
distantei sociale. Astfel societatile fragmentate pot opune colectivitati ntre ca
re distanta sociala este
foarte mare mpiedicnd formarea unor teritorii omogene. Jean Gottmann a observat nca
din 1952
rolul imaginilor si simbolurilor n asigurarea unitatii teritoriale. Consistenta t
eritoriului este data de
acceptarea voluntara a unor valori simbolice, n care membrii unei comunitati se r
egasesc. Sistemul
cultural nu este nchis, dincolo de coeziunea sa actioneaza filtrul cultural care
elimina elementele
considerate depasite sau le retine pe cele considerate actuale, novatoare. n aces
t proces de filtrare,
rolul orasului este esential, aici producndu-se inovatiile, difuzate de regula ie
rarhic sau n functie de
capacitatea de adaptare la schimbarile culturale. Studiile efectuate de catre ge
ografi (A.Bercque, Vivre
l espace au Japon, PUF, Paris, 1982) arata ca dincolo de aparentele mondializarii,
societati la fel de
avansate precum cea nord-americana, vest-europeana sau japoneza si pastreaza orig

inalitatea intacta.
Abordarea culturala n geografie ridica doua probleme de fond: lumea este un
extraordinar mozaic cultural care desi poseda o serie de elemente comune, difere
ntiaza culturile ntre
ele introducnd o contradictie ntre idealurile de egalitate, justitie sociala, libe
rtate individualasi dreptul
la apararea identitatii culturale; ideile, valorile, preceptele morale ghideaza
comportamentele

individuale dar n acelasi timp constituie o acoperire pentru unele interese stric
t personale sau de grup.
Alegerea uneia din cele doua alternative la problemele expuse nu face dect sa cer
tifice ambiguitatea
oricaror valori si dificultatea stabilirii adevarului sau dreptatii. n acest fel
stratificarea culturala, dublata
de cea sociala pare a fi inerenta naturii umane, oricte bune intentii ar fi clama
te sau puse n practica.
Inegalitatile, piedicile, blocarea sanselor devin n acest sens normale , lumea conte
mporana
dovedindu-se la fel de neputincioasa n rezolvarea dilemei esentiale a umanitatii:
a fi sau a avea.
Geografia populatiei (demogeografie sau geografie demografica) a nceput n antichit
ate (cnd
era interesata de particularitatile fizice si culturale ale grupurilor umane), a
continuat apoi n Evul
Mediu si n perioada moderna cu aceleasi interese etnografice si antropologice, a
devenit ecologica
(interesata de relatiile omului cu mediul) n prima jumatate a secolului al XX-lea
si, dupa 1950, a
capatat dimensiunile sociologice si demografice care o caracterizeaza n prezent.
Interesul stiintific a
glisat de la distributiea si densitatea oamenilor n spatiu catre fenomenele dinam
ice ale acestora
(fluxuri migratorii) si ulterior catre analiza comportamentelor demografice spat
iale.
Aceasta ramura a geografiei are ca obiect de studiu evolutia cronospatiala a pop
ulatiilor
umane sub toate aspectele, structurale si dinamice. Studiul populatiei constitui
e obiectul mai multor
discipline stiintifice (demografie, istorie, economie, sociologie etc.) dar geog
rafia se distinge net prin
raportarea tuturor fenomenelor si proceselor la particularitatile fizice ale spa
tiului terestru. Interesul geografiei
pentru acest domeniu este la fel de vechi ca si disciplina nsasi, fiind una din p
rimele ramuri conturate
si una din cele mai stabile din punct de vedere teoretic si metodologic. O lunga
perioada a dominat
abordarea din perspectiva etnograficasi antropologica, dar de la nceputul secolul
ui al XX-lea se
impun noi directii de aprofundare care vor asigura acestei discipline o baza teo
retica deplin acceptata:
orientarea ecologicasi ceva mai trziu orientarea socio-demografica. n acest mod, d
omeniul de studiu
s-a largit continuu, conturndu-se patru mari sectoare de interes: repartitia, din
amica, structurile si
mobilitatea populatiilor. Toate acestea constituie de fapt suportul unor discipl
ine geografice conturate
mai recent (geografia sociala, geografia culturala etc.) fiind n strnsa legaturasi
cu geografia asezarilor
umane sau cu geografia economica, celelalte doua mari ramuri ale geografiei uman
e. Orientata o lunga
perioada spre aspectele tangibile ale realitatii, aceasta disciplina abordeaza a
stazi si chestiuni mai
abstracte, favorizate de revolutia cantitativa.
Distributia spatiala a populatiei porneste de la conceptul de ecumena, folosit a

stazi cu
sensul de spatiu locuit si transformat de om. Conceptul de densitate este la fel
de vechi si constituie una
din marimile esentiale n geografie. Prin raportarea numarului de locuitori la sup
rafata unui teritoriu se
obtine o apreciere descriptiva a prezentei umane, exprimata cartografic sub dive
rse moduri. Astazi se
acorda o atentie mai mare modificarii structurilor spatiale generate de evolutia
densitatii populatiei,

mecanismelor socio-economice care le genereaza. Populatia evolueaza ntre tendinte

de concentrare si
dispersie care se manifesta diferentiat n spatiu, ciclic (reversibil) sau irevers
ibil. Depopularea ca si
suprapopularea sunt astfel fenomene care intereseaza n egala masura.
Dinamica populatiei este n fond unul din resorturile care modifica distributia ac
esteia,
fie pe cale naturala (diferenta dintre natalitate si mortalitate) fie prin inter
mediul mobilitatii geografice
(diferenta dintre imigratie si emigratie). O teorie esentiala pentru ntelegerea d
iferentierii spatiale a
dinamicii naturale este aceea a tranzitiei demografice. Aceasta porneste de la r
ealitatea ineluctabila a
ultimelor trei secole care sub impulsul industrializarii si urbanizarii a modifi
cat regimul demografic
traditional, bazat pe familia largita, generaliznd familia restrnsa. Cresterea dur
atei vietii si reducerea
incidentei unor factori precum mortalitatea infantila au generat fenomenul de ex
plozie demografica.
La capatul procesului de tranzitie demografica se ajunge la regimul demografic p
ost-tranzitional, n
care fenomenul de implozie demografica (scadere a numarului de locuitori pe cale
naturala), asa cum
se ntmpla deja n multe state europene.
Studiul dinamicii este intim legat de acela al structurilor, deosebite prin maxi
ma
diversitate. Criteriile de structurare a populatiei pot fi de natura: socio-demo
grafica (vrsta, sex, situatie
matrimoniala), socioeconomica (statut social, populatie activa, profesie, grad d
e instructie), socioculturala
(apartenenta etnica, lingvistica, religioasa). Se adauga structura rasiala, mai
greu de clasificat dar esentiala
n societatile multirasiale. Complexitatea acestor structuri care formeaza un moza
ic dificil de descifrat
este deseori dezarmanta dar este esentiala pentru fundamentarea unor comportamen
te spatiale specifice
celorlalte domenii de studiu ale acestei discipline.
Mobilitatea geografica, desi este o componenta dinamica, constituie un domeniu d
istinct
prin marea varietate a formelor de manifestare. Divizate arbitrar n migratii inte
rne si internationale,
formele mobilitatii geografice actioneaza prin intermediul asa-numitelor cmpuri m
igratorii, care
presupun existenta unor miscari de tip atractie/respingere (push-pull) ntre regiu
ni atractive si regiuni
repulsive, la toate nivelurile ierarhice. Astfel un stat repulsiv, furnizor de e
migranti poate sa aibasi regiuni
atractive, iar n acestea pot exista si arii afectate de migratia excesiva. De ex.
Romnia a devenit dupa
1990 un stat repulsiv, furnizor de forta de munca dar la nivel regional, capital
a si unele judete din vestul
tarii (Arad, Timis) au ramas atractive, n interiorul lor existnd areale foarte afe
ctate de migratia continua
(Dealurile Lipovei sau Muntii Zarandului). Problematica migratiilor este cu att m
ai interesanta cu ct
procesele pe care le genereaza nu sunt ireversibile ci se gasesc ntr-o dinamica a

le carei mecanisme nu
pot fi anticipate totdeauna.
n cadrul acestor domenii se remarca n ultimele decenii o serie de probleme foarte
frecvent abordate de catre geografi: utilizarea resurselor umane (fortei de munc
a), cu un accent deosebit
pe fenomenul somajului), mbatrnirea populatiei (efect principal al tranzitiei demo
grafice, cu consecinte

imprevizibile asupra echilibrului demo-economic), potentialul populatiei (efectu

l conjugat al interactiunii
spatiale dintre indivizi). Aceste aspecte abstracte au intrat n atentia geografil
or ca urmare a
posibilitatilor deschise de analiza cantitativa asistata de calculator. n acest m
od pot fi depistate cu mai
mare usurinta cauzele sau efectele unor procese si fenomene geo-demografice, sup
rapunerea acestora,
utiliznd procedee matematice care asigura astazi un grad ridicat de obiectivitate
si exactitate.
Abordarile empirice au lasat treptat loc celor teoretice, caracterul pur descrip
tiv, de tip monografic,
dominant pna de curnd fiind nlocuit cu ncercari de modelizare si teoretizare mai ale
s n trei directii:
regularitatile distributiei spatiale a populatiei si formarea sistemelor de asez
ari; studiul evolutiei
cronospatiale a comportamentelor demografice; modelizarea migratiilor, pornind d
e la raporturile
dintre masasi distanta. Un interes crescnd este acordat problemelor contemporane
legate de calitatea
vietii (depopularea rurala, saracie, foamete, presiune demografica, suprapopular
e, raporturile interetnice
si problema minoritatilor etc.). ntre toate acestea exista strnse conditionari iar
aspectul lor practic
asigura disciplinei o larga deschidere spre dezbaterile privind dezvoltarea dura
bila sau globalizarea.
Geografia asezarilor umane este de fapt geografia urbana deoarece asezarile rura
le nu
pot fi scoase din contextul care este obiectul de studiu al geografiei habitatul
ui. n cadrul
paradigmei deterministe geografia urbana ramne tributara analizei cauzale si unei
puternice
dimensiuni explicative (construirea clasificarilor dupa sit si situare, analiza
functiilor urbane si
ulterior analiza zonelor de influenta, a retelelor si armaturilor urbane). n cadr
ul posibilismului,
caracterul explicativ dispare n mare masura n schimb se exacerbeaza caracterul idi
ografic, de
unde un mare numar de studii de caz foarte aprofundate. Geografia marxista desch
ide drumul
analizei disfunctionalitatilor spatiale intraurbane si a diferentierilor sat-ora
s, iar demersurile
pozitiviste/neopozitiviste vor facilita studiile oraselor n termeni de sisteme sp
atiale ecologice. n
ultimii ani iau un avnt deosebit studiile comportamentale/umaniste asupra oraselo
r (calitatea vietii,
sexuarea spatiilor, etc.).
Geografia urbana are ca obiect de studiu dimensiunea spatiala a fenomenului urba
n.
Orasul este considerat drept o entitate morfologica, fizionomica, socialasi cult
urala diferentiata,
functional integrata ntr-o retea ierarhizata care permite organizarea regiunii si
integrarea ei n
economia globala. Distingnd spatiul intraurban n cadrul spatiului geografic, orasu
l poate fi
considerat ca o entitate sistemica n cadrul sistemului urban.

Specificul geografiei printre disciplinele care au ca obiect de studiu orasul co

nsta n
conceptele specifice, aflate ntr-o continua evolutie (B.J. Berry, 1970) chiar dac
a initial s-a pornit de la
paradigma determinista ce ncerca sa explice orasul n functie de conditiile fizice
ale pozitiei sale
(Raoul Blanchard, citat de Jean-Bernard Racine, 1998). Aceasta viziune organicis
ta s-a articulat n jurul

conceptelor: de nodalitate (pozitie de intersectie n cadrul unei retele de relati

i), sit (amplasamentul unui
oras raportat la topografia locala, un promontoriu, o terasa, o insula, un meand
ru de ex.) si situatie
(amplasarea orasului raportata la trasaturile majore ale reliefului, un contact n
tre doua unitati
geografice, o confluenta, un estuar...).
Mult mai trziu, au aparut conceptele: zona de influenta (spatiu aferent unui oras
, definit
prin interactiunea dintre centrul urban si periferia rurala); armatura urbana (r
eteaua formata din marile
centre urbane care servesc ca baza pentru organizarea ntregii retele) si retea ur
bana (repartitia spatiala a
oraselor, integrate ntr-un sistem ierarhizat care asigura ncadrarea unui spatiu na
tional sau regional).
n acest fel s-a depasit dupa 1950 stadiul monografic, efectundu-se numeroase studi
i tematice
(inclusiv n Romnia). Un concept major a devenit astfel cel de functie urbana
(ansamblul activitatilor
desfasurate ntr-un oras) care permite precizare raporturilor specifice dintre act
ivitatile economice si
spatiul urban ca si degajarea relatiilor social-economice. Apar preocupari noi p
recum inadecvarea unor
activitati la necesitatile locale, impactul asupra mediului etc. nscrise n paradig
ma posibilista, aceste
concepte au asigurat un caracter analitic geografiei urbane, fara nsa a impune si
virtuti explicative.
Bogata n informatii si observatii aceasta se axa mai putin pe problematizare. Une
le concepte
prezentate au ramas fixate ntr-un determinism ngust chiar daca au fost mbogatite pr
intr-o abordare
behaviorista care a impus concepte precum atractivitatea urbana sau textura urba
na (conceptie care
compara orasul cu organismele vegetale sau animale, formate din tesuturi diverse
avnd fiecare
structura proprie si din relatiile carora se asigura functionarea ntregului). Ora
sul apare n aceasta
viziune ca un imens sistem destinat maximizarii functiilor de comunicare si schi
mbare sociala
(P.Claval, 1968, care a ncercat sa fundamenteze un principiu capabil sa clarifice
localizarea centrelor
urbane, formarea retelelor si structurarea interna a spatiului).
O abordare mai avansata este cea functionalist-structuralista care a avut drept
punct de
plecare doua teorii esentiale: a locurilor centrale (Christaller, 1936) si a zon
arii functionala (Scoala de la
Chicago, 1929). Pentru prima data se punea problema cautarii unei ordini subiace
nte dincolo de
distributia spatiala a centrelor urbane, a relatiilor dintre ele sau a modului n
care suprapun spatiului
geografic. S-a ajuns astfel la formularea unor modele teoretice care subliniau f
aptul ca orasul este un loc
central n cadrul unui sistem si ca orasul este el nsusi un sistem complex. Ordinea
spatiala era astfel
vazuta att ca un rezultat al influentelor reciproce dintre om si mediu dar si ca
efect al fenomenelor
economice. Problema principala devine astfel aceea a reconstituirii istorice a e

volutiei teritoriale a
orasului, a diferentierilor care apar si a logicii acestora. Discontinuitatile e
xistente sunt rezultatul
conjugat al influentei factorilor naturali si al tendintei de concentrare a acti
vitatilor n noduri unde se
realizeaza o economie de scara (costul serviciilor material scade odata cu crest
erea dimensiunii
aglomeratiei urbane, pna la depasirea nivelului optim). Extinderea aglomeratiilor
urbane este nsotita

de modificarea continua a structurii interne a acestora, derivata din jocul cont

inuu al fortelor socialeconomice
care impune segregatia spatiala, competitia pentru spatiu si pentru calitatea ac
estuia.
Aceasta
segregatie se impune att pe plan social (cartiere burgheze, cartiere muncitoresti
etc.) ct si
economic (cartiere industriale, cartiere comerciale etc.). Astfel, orasul poate
fi divizat n zone
functionale, care se succed conform unei secvente, dominatie-invazie-succesiune.
Zona de dominatie
este prin excelenta centrul orasului, impunnd o competitie pentru spatiu care con
duce la structurarea
orasului n functie de distanta fata de centru. Modelul concentric astfel imaginat
(Burgess, anii 20) sau
cel sectorial (Hoyt, 1939) ori cel al nucleelor multiple (McKenzie, 1983) au per
mis o abordare mai
complexa a dinamicii urbane, aplicabila practic la oricare centru urban, indifer
ent de talie, localizare
sau grad de dezvoltare. Analiza factorialasi utilizarea unei game variate de ind
ici (de segregare, de
urbanizare sau de statut social-economic) au generat un ntreg curent geografic, a
cela al ecologiei
factoriale , integrat astazi n orice analiza urban-geografica.
n aceeasi perioada s-a ncercat si generalizarea empirica avnd drept scop evaluarea
starii de echilibru a unui sistem urban la un moment dat. Acestea au pornit de l
a constatarea ca
ntr-un
sistem urban exista o legatura directa talia si rangul unui oras (Pumain, 1982).
Legea rang-talie, relatie empirica
de forma lognormala a devenit indispensabila analizei oricarei retele urbane. Fo
rmularea sa
matematica (Rq*Pr=k, unde k si q sunt constante, R este rangul iar Pr este popul
atia rezidenta) a
permis detectarea mai multor forme de organizarea a retelei urbane: primatiala,
atunci cnd aceasta este
dominata de un oras foarte mare; policentrica, atunci cnd la nivelul superior al
ierarhiei sunt mai multe
centre concurente. Retelele urbane se supun alometriei, concept cheie al teoriei
generale a sistemelor,
care prevede ca ntr-un sistem componentele sunt interdependente. Astfel orice ava
nsare n ierarhie a
unor centre este concomitenta cu reculul altora, iar cresterea demografica a uno
ra nu se poate face
dect n dauna celorlalte. Acest model, de o simplitate uluitoare, formulat incipien
t nca de Auerbach
(1909) si fundamentat de Zipf (1949) permite elaborarea unor tipologii a structu
rilor spatiale urbane,
fondnd un fel de geografie comparata a sistemelor urbane de anvergura nationala s
au regionala. Un
alt model de generalizare empirica este cel al localizarii serviciilor urbane, c
onform caruia activitatile
localizate n zonele centrale sunt cele care si pot permite costul centralitatii sa
u sunt dependente de
aceasta. Astfel, serviciile de vrf au tendinta de concentrare n zona centrala (fin
ante, administratie
etc.) spre deosebire de cele banale care se disperseaza spre periferie (comert,
transporturi). Pe baza

acestei constatari B.J.Berry a imaginat chiar o lege a spatializarii ofertei fat

a de consumatori, functie de
populatia deservita, statutul familial si rangul social. ncercari similare au viz
at si densitatea populatiei
urbane (legea gradientului densitatii intraurbane), care porneste de la existent
a unei tendinte manifeste
de concentrare a populatiei n zona centrala, pna la atingerea unei densitati criti
ce care conduce la
efectul contrar, de aglomerare la periferie, asa cum s-a petrecut n cele mai mult
e metropole

occidentale. Considerate o forma deghizata de determinism, aceste modele empiric

e suporta critici
severe dar au devenit comune n analiza geografica.
Paradigma criticasi viziunea umanista au adus ncepnd cu anii 80 o noua abordare,
bazata pe analiza cantitativa avansata, permisa de avntul informaticii si de intr
oducerea statisticii
inferentiale, bazata pe indicatori calitativi. Se ajunge astfel la o geografie a
reprezentarilor, n care practicile
spatiale si perceptia individului asupra spatiului urban conteaza enorm. Problem
e precum elitizarea
centrelor urbane (gentrificare n literatura anglo-saxona) sau discriminarea sexua
la (geografia
genurilor) ca si fenomenele legate de marginalitatea unor grupuri sociale au aju
ns n centrul atentiei
genernd o adevarata geografie a calitatii vietii sau a bunastarii, mult mai compl
exa, aflata cumva n
centrul discursului geografic prin implicarea notiunii de mediu. Problema urbani
tatii, calitatea unei
organizari urbane de a corespunde exigentelor celor mai avansate societati este
alt subiect devenit
central. Toate acestea au debusat n teoria sinergiei urbane sau a autoorganizarii
conforma teoriilor
formalizate de Scoala filozofica de la Bruxelles (Ilia Prigogine). Sinergetica e
ste un mijloc conceptual si
metodologic utilizat pentru analiza multiscalara, de la comportamentul individua
l la cel local, regional
sau national. Se ajunge astfel la formalizarea unei noi teorii asupra dinamicii
teritoriale, n contextul
internationalizarii schimburilor, intensificarii diviziunii muncii, generalizari
i unei culturi individualiste
si al crizei legitimitatii statului. Ideile novatoare referitoare la orasul-teri
toriu, orasul-retea sau hiperorasul nu
fac dect sa continue traditia clasica a raportarii la urbanizarea specifica maril
or metropole supuse unei
pulsatii continue datorate modificarii raporturilor dintre economie si spatiu. A
cestea cunosc
distorsiuni permanente de tipul localizare/ delocalizare/ relocalizare sau expan
siune/ restrngere.
Globalizarea economiei si capitalismul postmodernist (bazat pe reproductia capit
alului si nu pe
acumulare) conduc n prezent la o recentralizare a economiei, exprimata prin renas
terea zonelor
centrale ale marilor orase, adesea ntr-o forma dispersa, favorizata de circuitele
informationale. Cei mai
multi specialisti sunt astfel sceptici n ce priveste deconcentrarea populatiei si
a activitatilor n favoarea
ariilor rurale sau periurbane, considernd ca este o tendinta conjuncturalasi nu d
e durata. Marile
megapole (termen preluat de la J.Bonnet, 1999) continua sa atraga dar au devenit
si fabrici de
exclusi , marginalizati de diverse categorii (someri, pensionari, imigranti, delin
cventi, minoritati
diverse etc.), fenomen aflat n centrul atentiei geografilor urbanisti din tarile
dezvoltate care se vad
astfel coplesite de problema saraciei si marginalitatii considerata depasita pna
de curnd. Aceste
evolutii intra n contradictie cu costul social tot mai ridicat si greu de suporta
t chiar si de cele mai

avansate societati.

Geografia alimentatiei este destinata studierii regimurilor alimentare ale diver

selor
societati; cercetarile sale initiale, de factura determinista (mediile fizico-ge
ografice ar avea o
influenta covrsitoare asupra distributiei regimurilor alimentare) au fost nuantat
e ulterior, fiind
luate n considerare cercetarile geografiei istorice (difuzia spatiala a unor spec
ii de plante si
animale), cele ale geografiei schimburilor comerciale, ale geografiei politice,
ale geografiei
economice, etc. Geografia gastronomica este o tendinta de cercetare din ce n ce m
ai afirmata n
prezent.
Geografia medicala este din ce n ce mai constrnsa sa abandoneze calea clasica a
complexelor patogene (combinatii locale de factori antropici si naturali care fa
vorizeaza epidemiile sau
endemiile), concentrndu-se asupra diferentierilor spatiale a starii de sanatate a
indivizilor (distributia
spatiala a mortalitatii si morbiditatii n functie de diferite variatii locale ale
factorilor generali) si
mai ales asupra distributiei spatiale a structurilor de ocrotire a sanatatii. Or
ientarile cele mai moderne
ncearca sa modelizeze difuzia spatiala a epidemiilor, diferentierile spatiale ale
riscurilor medicale si de
asemenea localizarea optimala a unitatilor de asistenta sanitara.
3Geografia sportului studiaza organizarile spatiale (centre, fluxuri, urmari eco
nomice,
sociale, politice si culturale) prilejuite de manifestarile periodice la nivel m
ondial, continental sau
national (olimpiade, campionate) dar si organizarile sportive la scara locala (l
ocalizarea serviciilor
sportive de proximitate, optimizarea traseelor sportive urbane precum cele de ci
clism sau de
jogging, etc.).
Necrogeografia are drept obiect de studiu necropolele (diferitele tipuri de cimi
tire),
fiind interesata de elemente morfometrice si morfografice (pozitie, marime, form
a, numar, sit,
situare, organizare interna) dar si de informatii care pot oderi sprijin altor d
iscipline geografice
(analiza datelor de pe pietrele de mormnt, materialele de constructie ale stelelo
r si monumentelor
funerare, etc.). Teren propice demersurilor umaniste/comportamentale, necropola
poate ajuta
cercetarile geografiei istorice, ale geografiei habitatului, ale geografiei cult
urale.
3Geografia religiilor studiaza mplicatiile fenomenului religios asupra organizari
i
spatiului (trame urbane, centre de pelerinaj, fluxuri, organizari economice), pr
ecum si difuzia
spatiala a diferitelor religii, cu ntreg cortegiul de transformari pe care aceste
a le-au indus (le
induc) n noile spatii cucerite .

Cronogeografia (sau geografia spatio-temporala) este domeniul preferential al ce

rcetarilor
comportamentale, desi modelizarea comportamentelor spatiale n cadrul continuum-ul
ui spatiutimp
este efectuata cu ajutorul tehnicilor neopozitiviste. Interesul principal al cer
cetarilor se refera
la construirea spatiului prin intermediul comportamentelor individuale sau colec
tive, n special la
scara locala. Foarte legata de aceasta geografie este geografia bunastarii (welf
are geography sau
gographie du bien-tre), precum si cercetarile moderne relative la dezvoltarea dura
bila.
Geografia riscurilor este o ramura a geografiei socio-culturale deoarece analiza
riscurilor nu priveste doar fenomenele n sine (riscuri naturale, tehnologice, etc
.), ci si (mai ales)
reprezentarile pe care si le fac oamenii despre aceste riscuri, precum si practi
cile spatiale care
rezulta din aceste reprezentari.
3.6. Geografia politica
Geografia politica
a fost initiata de Friedrich Ratzel (Politische Geographie, 1897),
termenul de Geopolitica (Geopolitik) fiind compromis de utilizarea sa n cadrul po
liticii oficiale a
celui de-al III-lea Reich, cnd a justificat expansiunea Germaniei hitleriste n num
ele dreptului
poporului german la lebensraum (spatiu vital). Disciplina studiaza studiul actiu
nilor politice asupra
geografiei umane, implicnd de asemenea si analiza spatiala a fenomenelor politice
. Geografia
politica (geopolitica) este interesata n mod traditional de aparitia, functionare
a si evolutia statelor ca
sisteme politice spatiale, precum si de relatiile internationale stabilite ntre a
cestea (problema
frontierelor/granitelor). Puternic ancorat geografiei politice, conceptul de nat
iune se bazeaza pe o
serie de notiuni precum ordinea colectiva, interesul general, echitatea, suveran
itatea, exercitate pe un teritoriu
delimitat (frontiere), aparat (armate), protejat (aparare civila), controlat, ge
stionat si animat, care trimit
cu g^ndul la tensiuni si la procese de dominare teritoriala. Exercitiul natiunii
este astfel multiform si
unificator iar aportul istoriei la explicarea genezei sale este esential : ident
ificarea bazelor etnice,
culturale si economice; constituirea puterii si autoritatii fundamentale (civile
sau religioase);
voluntarismul coexistentei. Natiunile sunt totdeauna creatii politice, ansamblur
i teritoriale voluntare,
raportate la caracteristici societale si civilizationale fundamentale. Demersuri
le geografice avnd n centru
natiunea sunt numeroase : geopolitica, un concept greu de determinat, care studi
aza raporturile dintre
state; geografia politica, atenta mai ales la organizarea interna a statelor, te
ritoriilor acestora, modului n
care sunt gestionate (centralizat sau descentralizat); geoistoria, care abordeaz
a mai ales aspectele spatiale
ale genezei natiunilor; geografia frontierelor, foarte prolifica, dat fiind impa

ctul terminologiei
contemporane (cooperare transfrontaliera, spiritualizare a frontierelor, frontie
ra ca bariera economica

sau ca zona de contact etc.); geografia puterii, care vizeaza mai ales raporturi
le dintre stat si natiune sau
de legitimitatea puterii (geografia electorala).
Statul formeazasi omogenizeaza natiunea prin actiune economica (fiscalitate, mon
eda,
instructie etc.), socialasi teritoriala (somaj, educatie, justitie, sanatate, se
curitate colectiva, cultura,
transport, integrare sociala etc.). Valorizarea si salvgardarea patrimoniului co
mun este esentiala n
aceasta opera, prin crearea unor factori de coeziune.
Raportul ntre natiune si teritoriu este frecvent abordat n analiza geografica dat
fiind
interesul pentru sistemele de comunicatii (conectivitate, accesibilitate) dar si
pentru studiul structurilor
administrative (logica organizarii teritoriilor politice) sau al amenajarii si d
ezvoltarii teritoriale. n ultimii
20-30 de ani se remarca o crestere a interesului pentru studiile infranationale,
centrate pe
cercetarile efectuate asupra interactiunilor dintre procesele politice si organi
zarile spatiale (de ex.
natura si consecintele deciziilor luate de puterile publice locale, relatiile di
ntre politicile publice si
dezvoltarea resurselor locale, geografia finantelor publice, etc.).
Geografia electorala, ca subramura a geografiei politice, este focalizata asupra
diferentierilor spatiale a comportamentelor electorale. Cercetarile sale stau de
multe ori la baza
politicilor nationale, regionale sau locale.
Geografia militara studiaza organizarile spatiale prilejuite de activitatile mil
itare
(distributia si organizarea bazelor militare la nivel mondial, echilibrele/dezec
hilibrele spatiale ntre
fortele militare), dar si implicatiile cadrului natural si socio-economic asupra
doctrinelor militare
nationale, asupra specificului tehnicilor de lupta sau asupra operatiunilor mili
tare propriu-zise.
3.7. Geografia aplicata
Geografia aplicata
(sau geografia activa) este o orientare aparuta n anii 60 si dezvoltata
n urmatotul deceniu, ai carei promotori, n majoritate marxisti, militau pentru o i
mplicare activa,
revolutionara, a geografiei n cadrul deciziei politice de organizare si de amenaj
are a spatiului.

Bibliografie selectiva
ANDREI, N. (1987) Dictionar etimologic de termeni stiintifici. Elemente de compun
ere greco-latine, Editura
stiintificasi enciclopedica, Bucuresti
BAILLY, A. (1998)
La gographie humaine. Introduction , pp. 19-24 n A. Bailly (dir.),
Les concepts de la
gographie humaine, Armand Colin, Paris, 4e dition revue et augmente
BAILLY, A., coord. (2001) Les concepts de la gographie humaine, cinquime dition (pr
emire dition
1984), Armand Colin, Paris
BAVOUX, J-J. (2002)
is

La gographie. Objet, mthodes, dbats, coll. U, Armand Colin, Par

BALAN, St., coord. (1979)

e, Editura stiintificasi
enciclopedica, Bucuresti

Dictionar cronologic al stiintei si tehnicii universal

BERDULAY, V. (1981) La formation de l cole franaise de gographie (1870-1914), Comit de

s Travaux
Historiques et Scientifiques, Bibliothque Nationale, Paris
BOYCE, R.E. (1980) - Ullman. Geography as spatial interaction, University of Was
hington Press, Seattle, 1980
BROC, N. (1986)
La gographie de la Renaissance, Editions du Comit des Travaux Historiques et
Scientifiques, Ministre de l Education Nationale, Paris
BRUNET, R. Ferras, A.S., Thry, H.; 1992 - Les mots de la gographie. Dictionnaire c
ritique, RECLUS - La
documentation franaise, Paris - Montpellier
CHRISTALLER, W. (1933) - Die Zentralen Orte in Suddeutschland, Gustav Fischer Ve
rlag, Jena (tradus n
engleza: Central Places in Southern Germany, Englewood Cliffs, Prentice Hall,
New Jersey, 1966)
CLAVAL, P. (1992)
Gographie et sociologie , pp. 75-92 n A. Bailly, R. Ferras, D. Puma
in (dir.) Encyclopdie de gographie, Economica, Paris
CLAVAL, P. (1998)
Histoire de la gographie , pp. 37-49 n A. Bailly (dir.) Les concept
s de la gographie
humaine, Armand Colin, Paris, 4e dition revue et augmente
CLAVAl, P. (2001)
Epistmologie de la gographie. Comprendre le monde tel que les ho
mmes le vivent travers les
paysages, les patrimoines et la confrontation des cultures, Collection Fac., Gogr
aphie,
Nathan/VUEF, Paris
CLMENT, E.; DMONQUE, C; HANSEL-LVE; KAHN, P (2000)
Filosofia de la A la Z, Ed. All
Educational, Bucuresti; trad. de Magdalena Marculescu Cojocea si Aurelian
Cojocea a editiei originale La Philosophie de A Z, Hatier, Paris 1994
CLOZIER, R. (1949)
ris

Les tapes de la gographie, Presses Universitaires de France, Pa

DEBI, F. (1995)
Gographie conomique et humaine, Presses Universitaires de France, c
ollection Premier
Cycle, Paris
DONISA, I. (1977)
Bazele teoretice si metodologice ale geografiei, Editura didac
ticasi pedagogica, Bucuresti
GOODALL, B. (1987)

Dictionary of Human Gography, Penguin Books, London

GREGORY, D. (1994)

Geographical imaginations, Blackwell, Oxford

GROZA, O. (2000) SIG si modelul probabilist de interactiune spatiala, p. 33-47 i

n Analele Stiintifice ale
Universitatii Alexandru Ioan Cuza Iasi, serie noua, suplimentul Lucrarile simpozio
nului
Sisteme Informationale Geografice , nr. 6, Tom XLVI, Iasi
HARTSHORNE, R. (1939) The Nature of Geography: A Critical Survey of Current Thou
ght in the Light of the
Past, Association of American Geographers, Lancaster, Pennsylvania
HARVEY, D. (1989) The Condition of Postmodernity: An Enquiry into the Origins of
Social Change, Blakwell,
Oxford
IANOS, I (2000)

Sisteme teritoriale, Editura Tehnica, Bucuresti

JOHNSTON, R.J. (1989) - Philosophy, ideology and geography, pag. 48-66 in

eography , D.Gregory,
R.Walford (dir), Macmillan, London, 1989

Human g

JOHNSTON, R.J.; GREGORY, D.; PRATT, G.; WATTS, M. (2000) The Dictionary of Human
Geography,
4th edition, Blackwell Publishing, Malden (USA)-Oxford (UK)
KROPOTKINE, P. (1919)

Fiels, factories and workshops, XXX, London

KUHN, T. (1983) - La structure des rvolutions scientifiques, Champs, Flammarion (

traducerea franceza a celei
de-a doua editii revizuite si adaugite n 1970 a cartii The Structure of Scientifi
c
Revolutions, The University of Chicago Press, Chicago, Illinois, 1962)
LACOSTE, Y. (1976)
LEFEBVRE, H. (1974)

La gographie, a sert d abord faire la guerre, Maspero, Paris

La production de l espace, Anthropos, Paris

LEY, D. (1989)
Modernism, Postmodernism and the Struggle for Place , pp. 44-65 n J.
Agnew si J.
Duncan (ed.) The Power of Place: Bringing together Geographical and Sociological
Imaginations,
Unwin Hyman, London
LSCH, A. (1940) -Die Raumliche Ordnung der Wirtschaft, Gustav Fischer Verlag, Jen
a (tradus n engleza de
W.H. Woglom si W.F. Stolper - The Economics of Location, Yale University Press,
New
Haven, 1954)
MARCONIS, R. (2000)
aris

Introduction la gographie, 2e dition, coll. U, Armand Colin, P

Peet, R. (1998) Modern Geographical Thought, reprinted in 2001, Blackwell Publis

hing, Oxford (UK) Malden (USA)
PRIGOGINE, I., Stengers, I. (1986)

La nouvelle aliance, Folio-Essais, Editions G

allimard, Paris

RAFFESTIN, Cl., Lvy, B. (1998)

Epistmologie de la gographie humaine , pp. 24-36 n A. B
illy
(dir.) Les concepts de la gographie humaine, Armand Colin, Paris, 4e dition revue
et
augmente
RECLUS, E. (1982)
REYNAUD, J. (1841)
pp.

L Homme et la terre, Maspero, Paris

Villes

(pp. 670-687), Voies de communications

(pp.700-712),

Terre

417-488), Vauban (pp.609-614) n vol. VIII, Encyclopdie Nouvelle, Paris

ROBIC, M.-C.(1982)
Cent ans avant Christaller: une thorie des lieux centraux , pp. 5
-12 n L'Espace
Gographique, no 1

ROUGERIE, G. (2000)
L Homme et son milieu. L volution du cadre de vie. Une approche d
e la gographie globale
ou comment l homme interagit avec son milieu, collection Fac., Gographie, Nathan/HE
R,
Paris
SANDERS, L. (1992)
Gographie et statistique , pp. 273-294 n A. Bailly, R. Ferras, D.
Pumain (dir.) Encyclopdie de gographie, Economica, Paris
SAUER, C.O. (1925)
The morphology of landscape , pp. 19-54 n Publications in Geograp
hy no 2,
University of California
SCHAEFER, F.K. (1953)
Exceptionalism in Geography: A Methodological Examination , p
p. 226-249
n Annals of the Association of the American Geographers, no 43
SOJA, E.S. (1989) Postmodern Geographies: The Reassertion of Space in Critical S
ocial Theory, Verso, London
STAMP, D. (1947)

The Land of Britain, Its use and Misuse, Longman, London

Staszak, J.-F., Collignon, B. si altii, coord. (2001)

Tendances contemporaines, Belin,
coll. Mappemonde, Paris

Gographies anglo-saxonnes.

THNEN, J.-H. von (1826) - Der isolierte Staat in Beziehung auf Landwirtschaft und
Nationalkonomie Partea I:
Recherches sur l'influence que les prix des graines, la richesse du sol et les i
mpts
exercent sur les systmes de culture, Paris, Guillaumin, 1851, traducere de J. Lav
errire
dupa Untersuchungen ber den Einfluss den die Getreidepreise, den Reichtum des
Bodens und die Abgaben auf den Ackerbau ausben., Perthes, Hamburg, 1826
ULLMAN, E.L.
The Role of Transportation and the Bases for Interaction , n W. Thomas
(ed.), Man s
Role in Changing the Face of the Earth, University of Chicago Press, Chicago, 19
56
WEBER, A. (1909) Uber den Standort der Industrien, Verlag Mohr, Tbingen, trad. n e
ngleza de C.J.
Friedrich, Alfred Weber's Theory of the Location of Industries, University of Ch
icago Press,
Chicago, 1957 (ed. II)

109

Universitatea
Iasi - 2005

Alexandru Ioan Cuza