Tiganiada

Ion Budai-Deleanu(1760-1820)
-Nascut la 6 ianuarie 1760 si decedat la 24 august 1820,Ion
Budai-Deleanu a fost un scriitor,filolog si istoric roman.
-A fost primul din 10 copiii ai preotului Solomon Budai din
comuna Cigmau,unde isi si face studiile elementare.Urmeaza
apoi seminarul teologic din Blaj,dupa care Facultatea de
Filosofie din Viena(1777-1779).
-Absolveste Facultatea de Teologie in 1783,dupa care se
axeaza pe studiul altor limbi,reusind sa invete
latina,germana,franceza si italiana.
-Este autorul primei epopei in limba romana,Tiganiada sau
Tabara tiganilor,editie ce avea sa fie definitivata intre anii
1800-1812 de catre Jacques Bick.
-A mai scris lucrari literare,istorice,pedagogice,filologice si
juridice,drept pentru care in prezent exista in multe mari
orase strazi ce ii contin numele.

Tiganiada
-Este singura epopee in limba romana,tratand un subiect
alegoric,fiind o scriere moderna si complexa ce contine o
multitudine de idei ce raspandesc cultura,relatand
intamplarile prin intermediul unor experiente proprii.
-Opera Tiganiada are o multitudine de idei si remarcam
dintre ele cele pe care textul se ghideaza:
1. In prim-planul epopeii se afla o calatorie fabuloasa,
tema fructificata deja in literatura universala.
2. Subiectul capata nuante insolite prin structuri
folclorice autohtone: mituri, credinte, ritualuri.
3. Imaginea raiului sintetizeaza mentalitatile romanesti.
4. Opera Tiganiada aduna numeroase specii si motive.

Rezumat al operei
-Tiganiada este impartita in 12 cantece,fiecare avand cate o
idee principala :
Tiganii, colectivitate oropsita de destin, pleaca din
Flamanda spre Inimoasa, hotarati sa-si faca o noua viata.Ei
alcatuiesc o armata si se pun in slujba lui Vlad Tepes, care le
promite ca-i va lasa sa se aseze in Muntenia (cantul I).
Frumoasa Romica este rapita de diavoli, iar Parpangel,
logodnicul ei, se rataceste prin padurea de langa Cetatea
Neagra, bantuita de zane rele (vantoase si iele), iar in cele
din urma, purtat de naluci, ajunge la curtea amagitoare, un
han satanic, in care cei intrati devin amnezici (cantul II).
Aici, Parpangel canta pentru petrecareti o romanta de
dragoste, un cantec de pahar si balada despre Argin si Elena
(cantul III).
Sfintii intervin si spulbera hanul. Cei amagiti se trezesc
intr-o balta puturoasa. Parpangel rataceste prin padurea
blestemata, bantuita de aparitii fantomatice (cantul IV).
Imbracat in haine turcesti, Vlad Tepes pune la incercare
vitejia tiganilor, dar acestia, speriati, fug si se fac de ras
(cantul V).
In iad, Satana, cazut in melancolie, tine sfat cu supusii,
hotarand sa-i ajute pe turci impotriva lui Vlad Tepes (cantul
VI).
I
La batalia decisiva, Vlad-voda ii ataca prin
surprindere pe turci, iar viteazul Argineanul, un roman, om
de credinta si fara teama, se lupta singur cu armata pagana
si il infrunta pe sultan. Cand Satana ii ajuta pe turci,
arhanghelii coboara din ceruri, iar Sfantul Mihail il invinge si
il umileste pe diavol (cantul VII).
Tiganii speriati incearca sa fuga si, in drumul lor,
crezand ca sunt atacati, inchid ochii si se lupta cu o cireada
de vite, convinsi ca se confrunta cu turcii. Diavolul, ascuns
intr-o manastire, ii ispiteste pe calugari, iar turcii se retrag
peste Dunare (cantul VIII).
Are loc nunta lui Parpangel cu Romica, iar la ospat,
Parpangel povesteste despre fabuloasa lui calatorie in lumea
de dincolo. Iadul este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care
sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti,

defaimatorii si tiranii, in timp ce raiul este gradina desfatata,

in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte,
colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina.
in pulberea drumurilor zac pietre pretiose si margele (cantul
IX)
Dupa aceea, tiganii fac sobor pentru a-si hotari forma
de guvernare (canturile X, XI).
Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza,
deoarece nimeni nu accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia
drumul exilului. Epopeea se incheie cu discursul inflacarat al
lui Romandor, care tine un discurs emotionant prin
intermediul caruia indeamna pe tigani sa biruie.
-Tiganiada urmareste doua fire ale povestirii :unul prin care
urmareste intamplarile lui Parpanghel in cautarea Rodicai si
celalalt ce nareaza aventurile tiganilor inrolati in armata lui
Vlad Tepes,in cautarea unei tari care sa le apartina.Titlul
operei este sugestiv pentru opera,cititorului avand sansa sa
realizeze inca de la inceput tema acestei scrieri.
- Autorul are simtul artei ca joc, subiectul si personajele fiind
pretexte pentru o comedie a literaturii (N. Manolescu). De
aceea, universului naratiunii ii corespunde un metaunivers,
prezent in subsolul paginilor i alcatuit dintr-o armata de
critici care supun adevarul istoric prezent n epopee unui
tir de contestatii umoristice. Autorul are simtul artei ca joc,
intuitia gratuitatii i a absurditatii (N. Manolescu). Exista,
deci, doua niveluri ale operei:
a) povestirea propriu-zisa, care este epopeea fricii cronice i
a preocuparii pentru stomac (N. Manolescu), care parodiaza
motive literare consacrate, ca ubi sunt (eroii vestiti de
altadata), muza inspiratoare, devenita aici o femeie cirtitoare
cu gura mare i minte putina, sau lumea pe dos, caci
epopeea incepe cu defilarea ordonata a iganilor i sfirseste
cu incaierarea acestora (intii ordinea, apoi haosul);
b) critica povestirii, ale carei personaje sunt intruchipari ale
modalitatilor de receptare a textului: Onochefalos, care se
mira ca Romica s-a putut transforma n tufa vorbitoare,
reprezinta lectura literala; Idiotiseanu, care afirma ca nu

toate cele ce se scriu sunt adevarate, reprezinta lectura

naiva; Eruditian, care recunoaste imprumuturile de la alti
scriitori, este lectura savanta.
- G. Calinescu a remarcat geniul verbal al autorului, care
atenueaza lipsa talentului descriptiv. Inventia verbala incepe
de la numele tiganilor, un grotesc de sonuri (Aordel,
Corcodel, Cucavel, Parpangel, Gavan, Giolban, Goleman,
Ciormoi, Dirboi etc.), trece prin inventii onomatopeice unele
atit de firesti incit trebuie un studiu deosebit pentru a vedea
daca ele nu circula si ajunge la modelarea lor in scopuri
prozodice, schimbindu-le genul si terminasta pentru a le face
sa rimeze (draca, palata, copace etc).
In Istoria critica a literaturii romane, Nicolae
Manolescu evidentiaz valoarea Tiganiadei printr-o
comparatie: Tiganiada este un Don Quijote al nostru, gluma
si satira, fantasmagorie si scriere nalt simbolica, fictiune i
critica a ei.