Sunteți pe pagina 1din 12

EDUCABILITATEA. EREDITATEA. MEDIUL.

PLANUL LUCRRII

1 CONCEPTUL DE EDUCABILITATE
2 TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA
2.1. Teorii ereditariste
2.2. Teorii ambientaliste
2.3. Teoria dublei determinari
3 FACTORII DEVENIRII FIINEI UMANE
3.1. Ereditatea premiza a dezvoltarii psihoindividuale
3.2. Mediul-cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala
3.3. Educatia factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a
fiintei umane
3.3.1 Definitie
3.3.2 Educatia si provocarile lumii contemporane
3.3.3. Noile educatii
4 CONCLUZII
5 BIBLIOGRAFIE

1. CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta,


educabilitatea s-a bucurat de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor
educatiei, fiind definita drept:
"capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe
aceasta cale, acumulari progresive concretizate n diferite structuri de
personalitate."[1]
"ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea
personalitatii fiecarui individ uman, n limitele psihogenetice ale speciei
noastre si a particularitatilor nnascute care confera fiecaruia individualitatea
sa genetica."[2]
"capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii
educationale, de a beneficia de ea, n forma dezvoltarii sale fizice, psihice,
comportamentale."[3]
Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea
modalitatilor de definire, educabilitatea reprezinta o nsusire specifica fiintei umane. n
acest sens Kant sustinea, ca singur omul este educabil, pentru ca poarta n el
posibilitatea dea fi altul dect este. El este perfectibil si perfectibilitatea este conditia
sine qua non a educatiei.
Progresele nregistrate n domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la
jumatatea secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze
atentia asupra factorilor care contribuie la formarea si dezvoltarea fiintei umane, la
devenirea ei din stadiul de fiinta biologica, n cel de fiinta sociala:
- ereditatea,
- mediul,
- educatia.
Deosebirea dintre specialisti a constat n acceptarea sau accentuarea unui anumit
factor sau al altuia.
Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si
reveniri aparente, cu rennoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul
actiunii contradictiilor ce se constituie mereu ntre capacitatile pe care le are la un
moment dat individul si cerintele din ce n ce mai complexe pe care le releva factorii
materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat n devenirea sa.
Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni. Cei
externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior
asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia.
Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza
dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si
psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate
prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul si educatia.

2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESENA, MECANISME, LIMITE


Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gndire
pedagogica, avnd drept criteriu de departajare accentuarea pna la absolutizare a
rolului unui factor n detrimentul altuia n formarea personalitatii omului.
n functie de orientarea lor, au aparut :
-teoriile ereditariste

-teoriile ambientaliste
Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat
specialistii sa adopte o a treia orientare :
-teoria dublei determinari
2.1. Teoriile ereditariste ( ineiste)
Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii n devenirea fiintei umane,
avndu-si originile n cercetarile biologilor. n viziunea lor ereditatea determina orice
evolutie a omului. Ion Dumitru si Dorel Ungureanu[4] considera ca principala limita a
acestei teorii este desconsiderarea factorilor de mediu si educatie n devenirea fiintei
umane.
Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea
unor rase fata de altele.
Conceptul
,,ereditate"
provine
de
la
cuvntul
latin
,,heres"mostenitor. Ereditatea poate fi definita ca nsusirea fundamentala a materiei vii de a
transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate
ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). De remarcat n acest
context este ca identitatea genetica este practic imposibila ntre antecesori si
descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit,
unic si irepetabil n raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea
unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.
Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane.
Ea si pune amprenta asupra ntregii deveniri umane, nu ntr-un mod independent ci n
corelatie cu factorii externi, de mediu si educatie.
Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de
ordin biologic si psihofunctional. ,,Purtatorii" materiali ai informatiei ereditare sunt
genele din cromozomii nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care
explica infinita diversitate umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau
potentialul ereditar. Fiecare specie si individ din cadrul speciei poseda propriul sau
program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata ntr-o
celula constituie mesajul genetic care, n forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor
de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu
mediul nconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele
mediului.
Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe
doua planuri: unul n determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura
anatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt n determinarea unor
particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii,
a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale, grupa sanguina, etc.
Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu
produce direct aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele, caracterul si conceptia
despre lume a individului. Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de
mediu si de modalitatile de organizare a activitatii celui care se dezvolta. Astfel, n
fazele de nceput ale dezvoltarii, actiunea factorilor ereditari este mai pregnanta si
efectele ei mai usor vizibile. La vrste mai trzii, influenta lor devine mai putin
evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata.

n relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise


necesare, dar nu si suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea nsusirilor
lor.
1.2.

Teoriile ambientaliste :

Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o ncredere


absoluta n puterea si valoarea factorilor socio-educationali :
- mediul,
- educatia.
Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor
ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat n sustinerea ideilor lor
din rezultatele unor cercetari apartinnd domeniului biologiei:
- teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca n
evolutia vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental.[5]
- teoria ereditatii dobndite : achizitiile obtinute prin experienta de catre
membrii unei specii s-ar fixa n memoria genetica si ar fi transmise apoi de la
ascendenti la descendenti.
Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat n devenirea
psihica umana, oferind materialul de constructie.
n sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale
ce ne nconjoara si cu care omul este n interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii
sale. Factorii de mediu actioneaza n anumite contexte sau cadre sociale - grupurile
familiale, de joc, de nvatatura - care constituie si ele tot attea medii. Influenta
factorilor de mediu se exercita nu numai asupra constituirii psihicului n ontogeneza, dar
si asupra proceselor fizice - osificarea, dentitia, greutatea - prin conditiile alimentare,
igienice si de protectie pe care le ofera.
Se distinge existenta a doua planuri majore n care factorii de mediu actioneaza
asupra individului: planul factorilor natural-geografici ( sau mediul fizic ) si planul
factorilor de ordin social ( sau mediul social ). n rndul factorilor natural-geografici
includem relieful, clima, temperatura, de fapt totalitatea conditiilor bioclimatice n care
traieste omul, iar n factorii de ordin social includem, alaturi de educatie, familia, grupul
de prieteni, contextul cultural al existentei individului si sistemul relatiilor sociale n
general.
Actiunea mediului fizic este mereu corelata cu cea a mediului social care
directioneaza valorificarea posibilitatilor oferite de mediul fizic si modifica actiunea
acestuia n concordanta cu nevoile organismului.
Din punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de
mediu distingem influente ale mediului proximal ( persoane si situatii cotidiene ) si
influente ale mediului distal ( mass-media, Internetul ). Factorii de mediu nu trebuie
redusi nsa la nivelul realitatii lor fizice, fiind necesara luarea n calcul a semnificatiei
acordate de catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul ca omul nu reactioneaza la
evenimente, ci la modul n care acesta semnifica si interpreteaza evenimentele. Accentul
se pune astfel nu pe simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu, ci pe masura si
modul de interactiune al individului cu acestia, n sensul ca un factor de mediu prezent
dar indiferent subiectului cu care vine n contact, este inert din perspectiva dezvoltarii
acestuia. Altfel spus, conditia dezvoltarii este ca factorii de mediu sa actioneze asupra
individului, iar acesta sa reactioneze prin intermediul unei activitati proprii specifice.

Actiunea factorilor de mediu, la fel ca si cea a ereditatii, este una de factura aleatorie,
probabilistica, putnd fi n egala masura o sansa a dezvoltarii sau un blocaj al acesteia.
Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, n
absolutizarea rolului unui anumit grup de factori n formarea si dezvoltarea
personalitatii umane, negndu-i pe ceilalti.

1.3.

Teoria dublei determinari

Cu intentia de a depasi caracterul nestiintific si unilateral al celor doua orientari


mentionate, unii cercetatori au adoptat o pozitie de mijloc. Ei recunosteau interactiunea
celor trei factori : ereditate, mediu, educatie n procesul formarii fiintei umane.
Pentru a evidentia ponderea relativa a celor doi factori, ereditatea si mediul n
dezvoltarea psihica, s-au ntreprins o serie ntreaga de cercetari care au pornit de la
situatia unui mediu constant si a unor conditii ereditare variabile (gemeni dizigoti n
conditii asemanatoare de mediu), a doua, inversa primei, un mediu variabil si o ereditate
relativ identica (gemeni monozigoti crescuti n medii diferite) si, n fine, constatarile
rezultate din observarea asa-zisilor copii ,,salbatici" care de la nastere au crescut n afara
societatii umane. Dintre multiplele cercetari ntreprinse asupra gemenilor le mentionam
pe cele ale psihologului francez R. Zazzo. Concluzia la care a ajuns este aceea ca
deosebirile dintre ei se atenueaza o data cu trecerea de la functii simple, procese psihice
elementare, la functii complexe, procese psihice superioare. ,,Cu ct o functie psihica
este mai complexa, cu att mai putin depinde de ereditate." ( 1960 )
ncercarea de a exprima sub forma de proportie ponderea celor doi factori nu
poate fi considerata concludenta din cauza variabilitatii existente, att n interiorul celor
doi factori, ct si n relatiile dintre ei.
Concomitent cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa
admitem si reciproca sa, aceea ca omul influenteaza si transforma mediul. Omul nu este,
deci, un produs pasiv al mediului, el este un subiect activ care, transformnd mediul se
transforma pe sine nsusi.
Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca ofera individului
circumstante si conditii concrete de viata, obiecte , informatii si modele de conduita,
susceptibile a fi percepute si nvatate; de asemenea el ofera prilejuri de comunicare si
schimburi afective ntre individ si cei care l nconjoara. Mediul poate actiona ca o
bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza, avantajeaza dezvoltarea psihica.
Dar nici mediul nu influenteaza direct dezvoltarea psihica. Relationarea constructiei
biologice ereditare a organismului infantil nou-nascut cu datele de constructie furnizate
de mediu se face printr-un operator special, educatia.
Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari asupra
personalitatii umane.
3. FACTORII DEVENIRII FIINEI UMANE
Educatorul este destul de des tentat sa "reconstruiasca" educabilul care i este
ncredintat. Astfel el nu tine cont de trecutul celui pe care l educa.Este nsa un punct de
vedere gresit. si cercetatorul H. Atlan scria " Nu exista tabula rasa n educatie. Noi
ncepem ntotdeauna prin a pleca de la ceva."[6]

Acest ceva este un individ marcat prin determinarile individuale sau


socioculturale trecute sau prezente.
3.1. Ereditatea -o premiza a dezvoltarii psihoindividuale
Ereditatea este caracteristica biologica a fiintelor ce desemneaza complexul de
predispozitii care se transmit de la ascendenti la descendenti prin intermediul
mecanismelor genetice.[7]
Fiecare om este purtatorul, att al trasaturilor generale ale speciei umane :
pozitia bipeda, structura anatomo-fiziologica, tipuri de reflexe, ct si a caracterelor
ereditare care i sunt transmise pe linie directa de la proprii sai ascendenti : culoarea
pielii, ochilor, conformatia fetei, anumite particularitati ale grupei sanguine etc.
Ereditatea generala si cea particulara alcatuiesc substratul material al ereditatii.
Preocuparea cercetatorilor care au avut ca obiect de analiza factorii devenirii fiintei
umane, s-a centrat pe stabilirea semnificatiei si ponderii mostenirii ereditare n formarea
personalitatii. ntrebarea pe care si-au pus-o a fost daca ereditatea poate fi socotita un
factor cu rol determinat n acest sens sau dimpotriva.
n concluzie, putem spune ca, ereditatea nu reda n mod necesar tipurile de
comportament, ci numai predispozitii.

3.2. Mediul, cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala :


Mediul este ansamblul conditiilor naturale, materiale si sociale ce alcatuiesc
cadrul de existenta al omului si care i ofera acestuia o diversitate de posibilitati de
dezvoltare psihoindividuala.[8]
Din acest punct de vedere ne intereseaza n principal :
- care este structura mediului;
- ce componente structurale ale mediului au o influenta mai mare asupra
personalitatii umane;
- cum actioneaza mediul asupra devenirii fiintei umane.
Structura mediului se prezinta astfel : n functie de momentul de referinta din
viata omului, nainte de nasterea sa sau dupa, vorbim de influente ale mediului intern si
de influente ale mediului extern.
n faza prenatala, asupra copilului se exercita anumite influente interne
determinate de ambianta intrauterina. Aceasta influenta nu este att de importanta, dar
nici nu poate fi neglijata.
Totalitatea influentelor externe care se exercita asupra omului de-a lungul
ntregii sale perioade postnatale, reprezinta mediul extern, n cadrul caruia se opereaza o
distinctie ntre influentele mediului fizic sau primar si influentele mediului social sau
secundar.
Mediul fizic-este cadrul natural n care omul si desfasoara viata si cuprinde
ansamblul conditiilor bioclimatice (relief, clima, flora, fauna), ce i influenteaza
dezvoltarea si maturizarea biologica ( naltime, culoarea pielii), precum si modul de a
trai (meserii, vestimentatie, alimentatie specifica).
Influentele sale asupra dezvoltarii psihice[9] a omului sunt apreciate de
specialisti ca nerelevante. Mediul fizic nu actioneaza si nu influenteaza direct
dezvoltarea psihica a omului.

Mediul social-omul este supus si determinarilor de ordin social care au un


impact mult mai puternic asupra dezvoltarii sale psihoindividuale.
Din punct de vedere al devenirii fiintei umane, definim mediul social ca fiind
ansamblul influentelor ce decurg din interactiunea omului cu totalitatea conditiilor
economice, politice si culturale, care si impun amprenta asupra dezvoltarii psihice.
Influentele exercitate de mediul social asupra omului sunt :
- directe, prin:
- schemele dec conduita oferite de ceilalti membrii ai
colectivitatii careia i apartine. Omul aplica aceste reguli pe
parcursul vietii.
- limbaj, ca mijloc de comunicare si transmitere a
capitalului de cultura si a ntregii cunoasteri acumulate prin
experienta grupului.
- indirecte, prin:
- membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu ntre
acesta si realitatea sociala si care ei nsisi, sunt influentati n
comportamentul lor de cultura grupului caruia i apartin.
Comportamentul omului reflecta cultura sociala care se nsereaza la nivelul
gndirii si actiunilor sale si prin aceasta, se asigura totodata transmisia ei de la o
generatie la alta. Dupa H. Hannoun[10], cultura sociala ca produs al mediului social,
concretizata n anumite structuri ale personalitatii are patru componente :

Componenta tehnologica
Fiecare grup social se caracterizeaza printr-o tehnica si tehnologie la care toti
indivizii se adapteaza. Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la masina cu aburi,
cel al sec. Al XX-lea la tehnologia fondata pe informatica, iar cel de mine se va adapta
unui mediu unde ordinatoarele vor fi baza comunicarii ntre grupuri.

Componenta rituala
Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor.
Membrii sai respecta un anumit ritual, iar daca persoana se abate, va fi marginalizata n
grup.Ex..: ritualurile initiatice ca botezul, circumcizia, ritualurile de politete etc.

Componenta mitica :
Miturile sunt moduri comune de a gndi mai mult sau mai putin stereotip si
caracteristice grupului.

Componenta limbajului
Limba ca mijloc de comunicare ntre membrii grupului este caracteristica
asemanarii lor si le da sentimentul apartenentei la un anumit mediu social.
Mediul social actioneaza asupra dezvoltarii psihoindividuale a omului prin
grupul social care determina o obisnuinta comuna.. Caracteristica principala a mediului
social este diversitatea, neuniformitatea. n functie de impactul si continutul lor,
precum si de gradul lor de organizare, influentele mediului social sunt :
- organizate,
- spontane.

Influentele cu specific organizat, institutionalizat din mediul social sunt


exercitate de familie si scoala, dar si de diverse institutii socio-culturale, mass-media
etc.
Mediul social exercita nsa, si influente spontane, neintentionat educative , ce
rezulta din activitatile cotidiene, din ntregul mediu de viata al copilului : civilizatia
urbana, viata satului, grupurile de vrsta, cercul de prieteni etc.
3.3. Educatia, factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a
fiintei umane
3.3.1 Definitie
Educatia este factorul hotartor al dezvoltarii psihoindividuale a persoanei[11].
Ea sistematizeaza si organizeaza influentele mediului. Are o functie sociala, fiind
intermediarul ntre om si conditiile de mediu.
Copilul dobndeste prin educatie norme, valori, modele care se manifesta apoi
ca optiuni personale, n comportamentul sau.
Formarea si dezvoltarea personalitatii umane este deci, un proces orientat,
organizat si constientizat prin educatie. n acest sens, E. Surdu arata ca :
"Educatia depisteaza dispozitiile ereditare, le diferentiaza, le modifica, le grabeste
functionarea, le suplimenteaza forta, facnd din ele calitati"[12].Totodata,
"influentele mediului, neorganizate, sunt directionate de educatie, oferindu-le
omului n forma pedagogica, pentru a le face durabile si consecvente."[13]
3.3.2 Educatia si provocarile lumii contemporane
Se afirma pe buna dreptate, ca unul dintre elementele definitorii ale societatii
contemporane este schimbarea. Noul mileniu n care pasim a mostenit nsa multe
probleme sociale, economice si politice, care, desi au marcat n mare masura ultima
jumatate de secol, sunt departe de a-si fi gasit solutiile. Dintre aceste probleme
mentionam: terorismul international, rasismul, cresterea numarului saracilor, a
analfabetilor si a somerilor, etc.
Analfabeti nu sunt doar cei ce nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci si cei care au
deficiente n cunostintele de baza, vorbindu-se de analfabetismul functional, iar mai nou
si de cel computerial.
Educatia cauta sa contribuie la ameliorarea acestor probleme prin actiuni
specifice de preventie. Datorita esuarii n a gasi solutii putem spune ca educatia se afla
n situatie de criza. Prin criza se ntelege decalajul dintre rezultatele nvatammtului si
asteptarile societatii. Dintre solutiile specifice si generale gasite enumeram:
inovatii n conceperea si desfasurarea proceselor educative;
introducerea noilor tipuri de educatie n programele scolare;
ntarirea legaturilor dintre actiunile scolare si cele extracurriculare;
formrea initiala si continua a cadrelor didactice;
conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, parinti si responsabili de la
nivel local;
organizarea de schimburi de informatii ntre statele europene;
regndirea procesului de educatie n vederea integrarii cu succes a
tinerilor n viata profesionala si sociala.
3.3.3 Noile educatii

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de


educatie dintre care mentionam:
educatia permanenta sau educatia adultilor
educatia pentru democratie si drepturile omului
educatia pentru pace
educatia ecologica sau educatia relativa la mediu
educatia pentru sanatate
educatia interculturala
educatia pentru timpul liber
educatia pentru comunicare si mass-media
educatia pentru schimbare si dezvoltare
educatia pentru o noua ordine economica internationala
educatia economica si casnica moderna
Continuturile, finalitatile si obiectivele noilor educatii propun un demers prin
care educatia ncearca sa raspunda exigentelor lumii contemporane si sa produca o
schimbare a actului educativ n favoarea educatiei bazata pe nvatare inovatoare,
societala si adaptabila.

4. CONCLUZII :
Ca o concluzie n ceea ce priveste ereditatea ca factor al dezvoltarii psihice
umane, principalele rezultate ale cercetarilor genetice, cu relevanta pentru sfera
fenomenului educational, ar putea fi sintetizate astfel :
Pe cale genetica sunt transmise un complex de predispozitii sau
potentialitati, si nu trasaturile antecesorilor.
Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al
factorilor ereditari, ci si al factorilor de mediu.
Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vrsta
sau pot ramne n stare latenta pe tot parcursul vietii individului, n
absenta unor factori activizatori.
Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar (
temperament, aptitudini, emotivitate ), iar altele mai putin ( caracter,
vointa, atitudini ).
Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai
mica ncarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul
mic si pierde specificitatea daca n copilarie este asistat de membrii altei
specii, el ,,animalizandu-se" n ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel,
specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului i este dat
prin instincte tot ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui, pe cnd
omul trebuie sa nvete majoritatea lucrurilor necesare asigurarii
supravietuirii.
Factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune
probabilistica, oferind fie o ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o
ereditate tarata, ce poate fi compensata n diferite grade.

Astazi, putini psihologi ar fi dispusi sa afirme fara echivoc ca dezvoltarea s-ar


datora exclusiv unuia sau altuia dintre factorii enumerati mai sus - este evident ca att
ereditatea, ct si mediul si educatia contribuie la devenirea umana. nsa, n trecut,
oamenii nu erau att de ponderati n afirmatii.
Ereditatea si mediul, ntr-o interactiune si unitate perfecta, promoveaza
necontenit dezvoltarea omului, dar nu la modul spontan, ci ntr-o structura cu functie
noua, constienta, un factor nou n formarea omului - educatia.
Din aceasta perspectiva putem afirma ca educatia controleaza si organizeaza
influentele mediului asupra individului, adaptndu-le la particularitatile de vrsta si
individuale ale acestuia. Astfel spus, educatia face legatura si mediaza intre
potentialitatea de dezvoltare, propusa de ereditate si oferta de posibilitati ale mediului.
Educatia armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat
favorabil actualizarii potentialitatilor genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia
este o activitate umana specializata n dezvoltare.
Fara a nega importanta factorilor ereditari si de mediu, suntem totusi ndreptatiti
sa afirmam ca educatia, care include un sistem complex de actiuni si influente de natura
formativa si informativa, are un rol major n dezvoltarea psihica si n formarea
personalitatii umane. Mediul, asemenea educatiei, influenteaza individul ntre limitele
stricte pe care le traseaza ereditatea. Cu toate acestea, parafrazndu-l pe H. Pieron, am
putea spune despre copil, ca n absenta actiunii factorului ,,educatie", acesta ar ramne
un simplu candidat la umanitate.
Izvorul dezvoltarii psihice l constituie, dupa cum se stie, contradictiile interne
care apar ca urmare a solicitarilor externe.Crearea mijloacelor necesare pentru depasirea
si rezolvarea acestor contradictii revine, n primul rnd, educatiei. Pe de o parte,
educatia ofera continuturile ce urmeaza sa fie asimilate, pe de alta parte ea se preocupa
de modul n care sa fie asimilate, de formarea capacitatilor omului de a nu se lasa
derutat de obstacole sau de influente nefavorabile si de a fi receptiv la influentele
pozitive ale mediului. Rolul conducator al educatiei rezulta si din interventia acesteia n
ameliorarea conditiilor de mediu, n crearea unui climat educational favorabil, cu
valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane.
Sintetiznd, putem afirma cu certitudine ca dezvoltarea psihica este rezultatul
interactiunii complexe ereditate-mediu-educatie. Educatia este o forma organizata,
sistematica si continua de formare a personalitatii umane, educatia optimiznd, n
masura posibilitatilor, relatia ereditate-mediu.
Educatiei i revine rolul conducator n formarea si dezvoltarea personalitatii,
deoarece organizeaza ntr-o maniera optima influentele factorilor de mediu si, n acelasi
timp, depisteaza predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste intrarea n
functiune suplimentandu-le forta. Educatia creeaza premisele interne favorabile actiunii
prielnice anumitor factori externi, formarea personalitatii fiind att efect al actiunii
educative, ct si premisa pentru derularea acesteia.

5. BIBLIOGRAFIE :
1. Atlan, H. (1991), Tout, non peut-etre, Le Seuil, Paris
2. Cairov, I. A. (1949), Pedagogia , Ed. De Stat ,,Pedagogie si psihologie''
3. Cerghit, I., Vlasceanu, I. (1988), Curs de pedagogie, Universitatea
Bucuresti, 1988
4. Dumitru, I., Ungureanu, C. (2005), Pedagogie si elemente de psihologia
educatiei, Cartea Universitara, Bucuresti
5. Durkheim, E. (1995), Educatie si sociologie, E.D.P., Bucuresti
6. Golu, P., Verza, E., Zlate, M. (1998), Psihologia copilului, manual pentru clasa
a XI-a, scoli Normale, EDP, Bucuresti
7. Hayes, N., Orrell, S. (1997), Introducere n psihologie, Ed. ALL, Bucuresti

8. Negret, I., Educabilitatea. Factorii dezvoltarii personalitatii, n Manual


de pedagogie (coord. I. Jiraga, E. Istrate)
9. Nicola, I. (1992), Pedagogie, E.D.P., Bucuresti
10. Schiopu, U., Verza, E. (1995), Psihologia varstelor. Ciclurile vietii, EDP,
Bucuresti

11. Surdu, E. (1995), Prelegeri de pedagogie generala. O viziune


sociopedagogica, E.D.P., Bucuresti
12. Todoran, D. (1982), Probleme fundamentale ale pedagogie, Bucuresti, EDP

[1] E. Paun, Educabilitatea, n Curs de pedagogie, Universitatea Bucuresti, Bucuresti, 1988. p. 41.
[2] I. Negret, Educabilitatea. Factorii dezvoltarii personalitatii, n Manual de pedagogie, Editura All
Educational, Bucuresti, 1998, p.94.
[3] E. Surdu, Prelegeri de pedagogie generala. O viziune sociopedagogica, E.D.P, Bucuresti, 1995, p. 35

[4] I Dumitru, C. Ungureanu, Pedagogie si elemente de psihologia educatiei, Cartea Universitara, Bucuresti, 2005, p.26
[5] Ibidem, p.26.
[6] H. Atlan, Tout, non peut etre, Editions Le Seuil, Paris, 1991, p.16
[7] I.Dumitru, C. Ungureanu, op. cit., p. 28.
[8] Ibidem, p. 30
[9] I. Nicola, Pedagogie, E.D.P., Bucuresti, 1992, apud I. Dumitru, C. Ungureanu, op. cit., p. 34
[10] H. Hannoun, Comprendre de l'education, apud I. Dumitru, C. Ungureanu, op. cit., p.34
[11] Ibidem, p.33
[12] E. Surdu, op.cit , p. 46.
[13] Ibidem, p. 46.