Exista o justificare a pedepsei capitale in contextul dreptului la viata?

Introducere
Pedeapsa cu moartea ramane inca unul dintre subiectele controversate ale literaturii socio-politice si
etice, dand nastere, de-a lungul timpului, la numeroase dezbateri extrem de impatimite sau chiar la
diverse luari de pozitie radicale (mannifestatii, proteste de strada, etc). Scopul lucrarii de fata este de a
analiza argumentele de natura morala ce se aduc pentru sau impotriva pedepsei capitale, pentru a putea,
in final, construi un rationament propriu cu privire la existenta unei justificari pertinente si relevante din
punct de vedere moral si chiar legal a acestei sanctiuni radicale ce ameninta in mod categoric sfera
drepturilor esentiale ale omului.
In prima parte a eseului voi face o scurta expunere cronologica a evolutiei pedepsei capitale, in context
istoric si geografic, iar mai apoi voi prezenta o serie de statistici care sa ateste situatia prezenta a statelor
in care inca se aplica aceasta sanctiune. In continuare, voi rezuma fundamentul teoretic ce sustine si,
respectiv, contesta legitimitatea morala a pedepsei capitale, pentru ca, in ultima parte a lucrarii sa expun
o interpretare proprie, justificata cu privire la masura in care pedeapsa cu moartea suprima dreptul
fundamental la viata al fiecarui individ.

Scurt istoric al pedepsei capitale

Cea mai veche condamnare la moarte dateaza din jurul anului 1500 i.Hr. si este insemnata in
papirusurile de la Amherst; inculpatul era un tanar vinovat de un act de magie, iar modalitatea de
executare a pedepsei prin injughiere sau otravire- era lasata la latitudinea sa. Infractiunile pentru
care se aplica aceasta sanctiune extrema nu erau inscrise intr-un anumit tipar, multe dintre ele fiind
specifice vremurilor si legilor acelor timpuri; spre exemplu, in aceeasi perioada, la Roma, un
cetatean putea fi executat pentru infractiuni destul de triviale precum: publicarea de pamflete,
intonarea unor cantece insultatoare la adresa inaltilor functionari, tulburarea linistii din cetate pe
timp de noapte. Spre deosebire de situatia prezenta, in antichitate, cruzimea pedeapsei trebuia sa fie
pe masura infractiunii, iar executiile publice au reprezentat pentru mult timp forma cea mai

raspandita de sanctionare a infractorilor. Motivatia din spatele acestor practici era intimidarea
posibililor raufacatori si, inducerea terorii in randul cetatenilor, sporindu-se astfel autoritatea si
puterea manipulanta a conducatorilor. Istoria, insa, a demonstrat ca incidenta infractiunilor nu era in
niciun fel diminuata de frecventa si cruzimea executiilor publice, intrucat, in scurt timp, aceste
evenimente au devenit un prilej de distractie pe care cetatenii il exploatau cum puteau mai bine prin
organizarea de balciuri, jocuri sau alte forme de agrement.1
Se considera ca cea mai raspandita metoda de executie de-a lungul istoriei a fost spanzuratoarea;
spre exemplu, in timpul domniei lui Henric al VIII-lea (Anglia/ 1509-1547), au fost savarsite nu mai
putin de 65000 de executii publice prin spanzuratoare. Cu timpul, metodele de concretizare a
pedepsei capitale au variat: in cazul celor condamnati de Inchizitie in Evul Mediu se practica arderea
pe rug, in timpul Revolutiei Franceze s-a remarcat ca metoda-simbol de executie decapitarea prin
ghilotina, in Tarile Romane in Evul Mediu, si nu numai, se pedepseau infractorii prin tragerea pe
roata sau tragerea in teapa, iar ca metode contemporane de executie capitala se pot mentiona injectia
letala si scaunul electric (pedeapsa intalnita in SUA ).
Pedeapsa cu moartea pnetru infractiunile minore sau pentru delictele de opinie a fost aspru criticata
de juristul Cesare Beccaria (1738-1794), potrivit caruia nu exista libertate acolo unde legile permit
ca omul sa isi piarda libertatea si sa devina obiect. 2 Obiect al unor astfel de critici si al polemicilor
judiciare si umanitare, pedeapsa capitala a inceput sa fie practicata pe o scara din ce in ce mai
redusa, in special in Europa. Catre sfarsitul anilor 90, aceasta sanctiune era prevazuta de legislatia a
aproape jumatate din statele lumii, printer care: SUA, Japonia, Rusia, China, Bielorusia sau Estonia.
In Romania, pedeapsa capitala a fost abolita pe 7 ianuarie 1990, prin decretul-lege numarul 6 si a
fost inlocuita cu detentia pe viata.
In ziua de azi, in Europa, Belarus este ultima tara care mai aplica pedeapsa cu moartea. Au existat
numeroase solicitari din partea oficialilor Uniunii Europene in vederea abolirii pedepsei capitale pe
motiv ca este inumana si inutila, cu atat mai mult cu cat modul in care este aplicata aceasta
sanctiune in Belarus denota o cruzime si un abuz extrem al demnitatii fundamentale a individului. in
ciuda repetatelor opozitii, in 2010 si 2012 au avut loc executii in Belarus: inculpatii au fost impuscati
1 Panati, Charles Cartea sfarsiturilor, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 2005
2 Beccaria, Cesare On Crimes and Punishment, Hackett Publishing, 1986

in ceafa, data executiei fiind tinuta secret atat fata de condamnati cat si fata de familiile acestora, iar
locul inmormantarii ramanand un mister. In martie 2012, Michael Schulz, presedintele Parlamentului
European, a facut un apel la autoritatile din Belarus sa arate demnitate umana si macar sa inapoieze
trupurile celor condamnati, familiilor acestora.3
Reprezentantii Amnesty International afirma ca numarul tarilor in care inca se practica pedeapsa cu
moartea este intr-o scadere semnificativa in ultimii 200 de ani.
La nivel mondial, in anul 2013, numarul condamnarilor la moarte poate fi reprezentat astfel:

Analiza teoretica
In societatea contemporana, nevoia de dreptate si corectitudine juridica poate fi satisfacuta prin
metode mult mai putin controversate, care sa nu depinda de mediatizarea viloentei si cruzimii cu care se
sanctioneaza o anumita infractiune. Cel mai invocat argument impotriva pedepsei cu moartea este acela
ca nu respecta dreptul fundamental al fiecarui individ la viata. Respectarea vietii si a demnitatii umane
este sustinuta in mod oficial in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ratificat la 10 decembrie
3 Comunicat de pres al Parlamentului European din 17 martie 2012 http://www.europarl.europa.eu/thepresident/en/press/press_release_speeches/press_release/2012/2012-march/html/schulz-appalled-at-reportedexecution-of-uladzislau-kavalyou-in-belarus

1948 cu 48 de voturi pentru i 8 abineri. Premisa de baza a acestui act se fundamenteaza pe ideea
demnitatii innascute a fiecarui individ si atesta faptul ca toti indivizii trebuie sa beneficieze de drepturi
egale si sa nu fie supusi discriminarii. Mai mult, confera drepturilor omului prioritate in fata autoritatii
statului. Declaratia introduce trei principii de baza:
1. interzicerea torturii i a pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante
(articolul 5);
2. dreptul la egalitate al tuturor n faa legii (art. 7);
3. judecarea de ctre un tribunal imparial i independent (art. 10).
Desi nu interzice in mod explicit pedeapsa cu moartea, acest lucru este implicit in exprimarea
importantei care este acordata dreptului la viata ca drept suprem pe care statul nu il poate viola sau
suprima, ci doar reglementa.
Urmarind aceeasi linie argumentativa, Uniunea Europeana sustine abolirea definitiva a pedepsei
capitale, aducand urmatoarele argumente:
Infractorii sunt fiine umane care au comis o infraciune, dar care se bucur de asemenea de o
demnitate inerent i inalienabil, aceeai demnitate susinut de filosofia raionalist, de ctre toate
religiile relevante i de ctre lege, iar pedeapsa cu moartea este o negare a demnitii umane.
Sistemul de justiie penal al unei ri, i n special cel de sanciuni, pot reflecta tradiii sau
aspectele specifice ale unei societi. Cu toate acestea, problema pedepsei cu moartea este, mai presus
de considerente politice, legale sau penale, o chestiune de umanitate. Umanizarea pedepsei capitale ar
trebui s fie un aspect decisiv n viaa unui popor.4
O traducere simplista a pedepsei capitale poate fi formulata astfel: omul trebuie tratat asa cum el a
decis sa trateze o alta persoana. Altfel spus, daca el alege, din diverse considerente, sa ia viata unui alt
individ, statul isi atribuie datoria de a intoarce aceasta actiune impotriva inculpatului. Insa, cum poate fi
cuantificata atat de exact vina infractorilor in raport cu consecintele faptelor lor si ce anume
indreptateste statul sa desfiinteze dreptul suprem al fiecarui cetatean la viata? Ernest van den Haag
subliniaza5 faptul ca nu poate exista o modalitate de sanctionare a unui inculpat similara cu infractiunea
comisa; spre exemplu, cei ce rapesc persoane nu sunt privati de libertate pentru acelasi timp in care au
tinut victima ostatica. Asadar, aceasta justificare a reciprocitatii nu se sustine din punct de vedere

4 Abordarea Uniunii Europene n ceea ce privete pedeapsa capital este prezentat pe site-ul oficial al Uniunii, la adresa:
Orientrile UE privind pedeapsa cu moartea: versiune revizuit i actualizat, Url:
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/10015.ro08.pdf

5 HAAG Ernest van den 1986, The ultimate punishment: A Defense, Harvard Law Review, Vol. 99, Nr. 7, p. 1662

argumentativ, intrucat lasa loc de interpretare si nu ofera un tipar exact si unanim aplicabil dupa care
pedeapsa captala ar trebui aplicata.
Probabil cel mai intalnit argument prin care se sustine pedeapsa capitala este acela ca ofera un
precedent menit sa instige teama in randul celor ce au ganduri criminale. Viata in inchisoare este intradevar un factor puternic inhibitor pentru infractori, insa frica de moarte devanseaza adesea orice alt tip
de sanctiune. Mai mult, se sustine ca, in ziua de astazi, modalitatile de executie sunt gandite in asa fel
incat sa nu provoace o durere fizica efectiva condamnatului, astfel incercand sa se inlature criticile
conform carora pedeapsa capitala presupune un grad ridicat de violenta si cruzime. Atat in cazul
scaunului electric, cat si in cazul injectiei letale, este demonstrat stiintific faptul ca intregul sistem
nervos este rapus intr-un timp atat de scurt incat condamnatul nu are timp sa simta, practic, nicio durere.
Nu in ultimul rand, sustinatorii pedepsei capitale sunt de parere ca o astfel de sanctiune poate aduce
singura consolare rezonabila pentru familiile victimelor criminalilor. Astfel de argumente, insa, sunt
extrem de relative, deoarece fiecare caz este diferit de cel precedent si de cele ce urmeaza, si nu poate fi
raportat la un tipar de evaluare universal. 6 Convingerile morale sau religioase nu se pot reduce la o
doctrina unanima; spre exemplu, in timp ce familia unei victime poate pleda pentru condamnarea la
moarte a criminalului, considerand ca numai asa moartea persoanei respective ar fi razbunata, intr-o alta
situatie, familia altei victime, in baza unor argumente religioase sau de ordin moral, s-ar putea opune
vehement acestei sanctiuni extreme.
In statele in care pedeapsa cu moartea a fost abolita s-au adus urmatoarele justificari:
pedeapsa cu moartea nu isi are locul in sistemul penal al societatilor avansate si civilizate,
intrucat este cea mai degradanta si umilitoare forma de pedeapsa, incalcand in mod vadit dreptul
fundamental al individului la viata7 (Spania 1995)
in mod similar, Elvetia a renuntat la pedeapsa capitala pe motiv ca este o violare flagranta a
demnitatii umane si a dreptului la viata
Arthur Chaskalson, presedintele Curtii Constitutionale ale Africii de Sud intre 1994-2001, a
declarat cu ocazia abolirii pedepsei capitale ca drepturile la viata si la demnitate sunt cele mai
importante drepturi ale omului, iar aceasta trebuie sa se reflecte in fiecare actiune a statului,
inclusiv in modul in care isi pedepseste criminalii.8

6 Aici ma refer la un tipar de judecata moral si uman, si nu la un tipar de ordin juridic.

7 Hood, R. The Death Penalty: A World-wide Perspective 8 (2d edit. 1996)

In literatura juridica, se evidentiaza in mod clar natura injusta a pedepsei cu moartea, tinandu-se
cont de caracterul arbitrar al aplicarii acesteia. Cu alte cuvinte, judecata si condamnarea unui criminal
este realizata de un anumit grup de oameni care, prin natura lor, in ciuda pregatirii si a experientei in
domeniu, sunt pasibil de a comite erori. Nu putine sunt cazurile in care au fost executate pedepse
semnificative de catre oameni nevinovati, condamnati de o simpla eroare judiciara sau de anumite
practici inumane deseori practicate in interogatorii (ex: tortura) 9. Astfel de erori sau inscenari judiciare
au generat adevarate revolte in constiinta colectiva a maselor, chiar daca justificarea statului a fost
intotdeauna inreptata catre ideea de stabilire si conservare a securitatii publice. Solutia reabilitarii postmortem sau acordarea anumitor privilegii sau despagubiri materiale familiilor celor pedepsiti/executati
pe nedrept nu poate fi considerata o solutie viabila, accentuand doar consecintele irevocabile ale
suprimarii vietii.

Concluzie
In momentul in care statul isi atribuie rolul de viata si de moarte asupra cetatenilor prin acceptarea
pedepsei capitale, viata devine un bun, un factor care poate fi castigat sau pierdut la fel de simplu
precum libertatea sau proprietatea. Demnitatea umana capata un caracter relativ ce nu mai poate defini
in esenta natura umana, intrucat ea se afla in mana legiuitorilor si a sistemului de drept. Valoarea vietii
umane este intransigenta si nu poate fi ierarhizata in functie de faptele unui individ; spre deosebire de
celelalte drepturi (dreptul la proprietate, dreptul la viata privata, etc) care sunt la fel de importante, insa
raportate la factori externi, precum contractul social in baza caruia orice individ isi desfasoara activitatea
intr-o anumita comunitate, dreptul la viata este un drept innascut, inalienabil, asupra caruia nicio
autoritate exterioara nu ar trebui sa aiba putere de decizie. Tinand cont de aceste argumente si implicatii,
sunt de parere ca este preferabila folosirea unor metode alternative de pedepsire a infractorilor si de
diminuare a criminalitatii. Datoria statului este aceea de a spori siguranta societatii prin aplicarea unor
8 . Makwanyane and Mchunu v. The State, 16 HRLJ 154 (Const. Ct. of S. Africa 1995)
9 A se vedea cazul lui Vladislav Kovalyov si Dmitri Konavalav, condamnai la moarte pentru un atentat cu
bomb din aprilie 2011 (Belarus). Cei doi au fost arestai la o zi dupa atentat i i-au recunoscut vina imediat, dei
Kovalyov i-a retras declaraia susinnd c a recunoscut totul sub tortur. Mama lui Vladislav Kovalyov lupt si
in prezent pentru curarea numelui fiului su. (Comunicat de pres al Parlamentului European din 17 martie 2012
http://www.europarl.europa.eu/the-president/en/press/press_release_speeches/press_release/2012/2012march/html/schulz-appalled-at-reported-execution-of-uladzislau-kavalyou-in-belarus )

sisteme de legi care sa nu lezeze drepturile naturale ale cetatenilor si sa nu ii transforme in simpli pioni
ai unor proceduri juridice sau politice deficiente si partinitoare.

Bibliografie
Hood, R. The Death Penalty: A World-wide Perspective 8 (2d edit. 1996)
HAAG Ernest van den 1986, The ultimate punishment: A Defense, Harvard Law Review, Vol. 99, Nr. 7

Panati, Charles Cartea sfarsiturilor, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 2005

Beccaria, Cesare On Crimes and Punishment, Hackett Publishing, 1986

http://humanrightshouse.org/Articles/13997.html
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/10015.ro08.pdf