Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Epigonii
Epigonii
de Mihai Eminescu
Poezia Epigonii a fost publicata in revista Convorbiri literare in anul 1870, an
in care au mai fost publicate Madona si venere si Mortua est.
Poezia Epigonii e considerata o arta poetica in care M. Eminescu isi exprima
conceptia despre misiunea poeziei si a poetului. Tanarul poet militeaza pnetru o literatura
angajata, care sa slujasca idealurile de bine, frumos si adevar ale umanitatii. Se intrevede
in poezie influenta puternica a ideologiei literare a generatiei pasoptiste.
In poezie se exprima ideea ca valoarea operei literare este data de inaltimea
idealurilor incorporate si de frumusetea mesajului social si national.
Compozitia poeziei este romantica, avand la baza antiteza trecut prezent,
trecutul fiind glorificat si prezentul satirizat.
In prima parte poetul elogiaza creatia poetica a inaintasilor de la Chichindeal, poet
minor, pana la Vasile Alecsandri, iar in a doua parte poetul critica lipsa de mesaj, de
inspiratie si de patriotism a poetilor contemporani, care sunt patrioti numai in vorba,
blazati, nesinceri si incapabili sa creeze opere literare care sa infrunte timpul.
Prima parte cuprinde 11 sextine, iar a doua 8 sextine. Prima strofa exprima
admiratia poetului fata de inaintasi.
Cand privesc zilele de aur a scripturelor romane,
Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senine
Si in jur parca-mi colinda dulci si mandre primaveri,
Sau vad nopti ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori in frunte, verzi dumbravi cu filomele,
Cu izvoare-ale gandirii si cu rauri de cantari
Epitetul metaforic zilele de aur face trimitere la scriitorii pre-pasoptisti, care au
ctitorit o epoca de aur in dezvoltarea literaturii nationale, deschizand drumul literaturii
romane de inalta valoare artistica din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
In urmatoarele doua strofe sunt evidentiati cativa scriitori pre-pasoptisti mai putin
cunoscuti care au contribuit la dezvoltarea limbii romane literare: Chichindeal gura de
aur, Mumulean glas cu durere, Daniil cel trist si mic, Iancu, Vacarescu, Dimitrie
Cantemir, Alexandru Beldiman. Acestia au scris o limba ca un fagure de miere.
Trecandu-i in revista pe inaintasi, poetul ii trateaza ca pe niste personaje,
asigurand prin aceasta poeziei o ampla desfasurare. Scriitorii sunt prezentati intr-o
ascendenta valorica. Eminescu evoca scriitorii mai importanti, facand trimitere la creatiile
lor reprezentative. Anton Pann este evocat prin cartea Povestea vorbii, Ion HeliadeRadulescu este evocat prin poemul Sociogonic Anatolida, Cezar Boliac prin poezia
Clacasul, iar Grigore Alexandrescu este evocat prin poeziile romantice Miezult
noptii, Adio la Targoviste, precum si prin Anul 1840, el fiind comparat cu Byron.
Vasile Carlova este evocat prin Marsul ostirii romane, iar Dimitrie Bolintineanu este
evocat prin elegia O fata tanara pe patul mortii, in timp ce Andrei Muresanu este
evocat prin poezia Un rasunet, care ulterior a devenit imnul national al Romaniei. In
evocarea lui Costache Negruzzi, poetul face trimitere la nuvelele de inspiratie istorica
Sobieski si romanii, Alexandru Lapusneanul. Lui Vasile Alecsandri poetul ii acorda
trei strofe, numindu-l rege-al poeziei, ca semn de recunoastere si preturie a
personalitatii sale creatoare, V. Alecsandri fiind culmea cea mai inalta atinsa de literatura
romana pana la Eminescu.