GUSTAVE FLAUBERT

(1821-1880)

1. REALISMUL OBIECTIV SI ARTISTIC

2. BOVARISMUL
Singularitatea lui Flaubert in cadrul realismului consta in
si in

scopul prin excelenta artistic al scrisului sau

ducerea pana la ultimele consecinte ale obiectivitatii.

Estetismul, artisticitatea il singularizeaza pe Flaubert in cadrul realismului, pentru ca

tendinta generala e una anticalofila, iar Flaubert e un calofil. (calofilie = expresie
cizelata) El are o religie a stilului, un cult al formei, al elaborarii frazei. Pentru
Flaubert, scopul artei este mai mult decat pentru oricare alt realist, atingerea unui ideal
de frumusete, de aceea are o insistenta artistica rara manifestata asupra textului.
Obiectivitatea sa e echivalata cu impersonalitatea scrisului. El renunta la
sentimente si impresii personale, nu permite imixtiunea elementelor subiective, declara
chiar ca doreste sa faca abstractie de propriul eu, tendinta aflata la antipodul
romantismului. In corespondenta cu George Sand, Flaubert exprima in 1875 o fraza
devenita emblematica: cu idealul pe care il am despre Arta, cred ca nu trebuie sa arati
nimic din tine si ca artistul nu trebuie sa apara mai mult in opera sa decat Dumnezeu in
natura. Omul nu este nimic, opera este totul.
Flaubert refuza sa-si exprime opinia personala in roman, asa cum i s-a cerut mai
insistent dupa aparitia in 1857 a romanului Doamna Bovary.Obiectivitatea deplina ia atras suspiciunea ca ar incuviinta asa-zisa imoralitate a Emmei Bovary, adulterul ei.
Autorului i s-a intentat proces, acuzatia principala vizand atentatul la moravurile
publice. Atat avocatul sau, cat si scriitorul au subliniat ca personajul isi primeste
pedeapsa si ca romanul contine o rezolvare morala, chiar conformista (ducandu-si pana
la capat esecul, Emma se sinucide).In aceeasi corespondenta cu George Sand, Flaubert
denunta sfatul de a lasa sase vada opinia lui personala.
Tudor Vianu aprecia ca aceasta impersonalitate artistica trebuie inteleasa ca o
metoda de a nara si ca o revenire la disciplina de creatie a marilor clasici, a caror
vigoare provine din puterea de a infatisa adevarul lumii.
E derutanta cunoscuta sa afirmatie Doamna Bovary sunt eu. Ea NU trebuie
inteleasa ca o identitate dintre narator si perspectiva narativa. Flaubert si-o asuma pe
doamna Bovary ca structura umana. Emma Bovary coincide cu autorul in masura in care
el, ca si noi, cititorii, avem o doza de autoiluzionare, dorinta constructiei unui alter-ego, a
unei proiectii intr-o alta lume. Capacitatea de iluzionare a Emmei Bovary este si a
scriitorului ca si a noastra. Acesta e sensul identificarii dintre autor si Doamna Bovary,
identificare simbolica si morala, total diferita de cea romantica.
Impersonalitatea lui Flaubert, respectul pentru o formula obiectiva, estetismul ca
religie a stilului, orientarea spre formula artei pentru arta, il singularizeaza pe Flaubert,
ca fiind cel mai antiromantic intre realisti, atat prin formula narativa (lipsita de orice lirism)
cat si prin personajele sale, structurate ca oameni obisnuiti. [in corespondenta sa,
Flaubert se delimita de romantism exclamand Fara monstri si fara eroi !]
Cele mai importante creatii epice ale sale apar dupa 1850, cand romantismul
francez se afla in declin:

DOAMNA BOVARY (1857) pornind de la un fapt real (Delphine Delamare, sotia unui
medic, care s-a sinucis)

(1870)

EDUCATIA SENTIMENTALA

SALAMMB (1863),

ISPITIREA SFANTULUI ANTON

TREI POVESTIRI

roman istoric si arheologic

BOUVARD SI PCUCHET (1881, postum), un fel de enciclopedie a locurilor

comune, satira la adresa stupiditatii umane
2.

BOVARISMUL

(quijotism, capacitate de autoiluzionare)

e intruchipat in 2 ipostaze:
1.

ipostaza feminina, Emma Bovary, in Doamna Bovary

2.

ipostaza masculina, Frdric Moreau, in Educatia sentimentala.

Una si aceeasi tema/aspiratie e contextualizata intr-o bogata observatie sociala. Cele 2

romane prezinta in ptiuml rand destine individuale, dar reteaua sociala a societatii
burgheze e foarte pregnanta.
Subtitlul romanului DOAMNA BOVARY trimite explicit spre context - Moravuri de
provincie, indica o existenta plata, lipsita de orizont, a unei burghezii obisnuite in
contextul caruia conteaza marginitul sot Charles Bovary, un camatar cinic Lheureux,
farmacistul Homais ca arivist infatuat. Aceste tipuri reprezentative puncteaza atmosfera
provinciala. Monotonia obositoare din oraselul Yonville se scurge intre farmacie, hanul
Leul de aur si diligenta Randunica.
In EDUCATIA SENTIMENTALA, realitatea burgheza e situata in mediul capitalei
si e dramatizata prin situarea romanului in perioada revolutiei din 1848. Flaubert a
reconstituit, pe baza unor studii cercetari invidiate de istorici atmosfera pariziana intre
1840-1851.
Prin tehnica prozatorului, fiecare dintre cele 2 romane impinge aceste realitati in
fundal si scoate in evidenta destinul individual al Emmei Bovary si, respectiv, al lui
Frdric Moreau.
Romanul Emmei Bovary prezinta o existenta ce esueaza din cauza unei iremediabile
discrepante intre realitate si vis. Emma e o natura romantica, deloc placuta prozatorului;
ea cauta forme de evadare din realitate. Cea mai la indemana forma de evadare e
lectura Emma e o victima a cartilor (Walter Scott, Bernardin de Saint-Pierre Paul
si Virginia, etc.), asa cum fusese si Don Quijote. Acest refugiu in literatura e un alt punct
comun cu scriitorul insusi, care afirma intr-o scrisoare din 1858: unicul mod de a suporta
existenta este sa te pierzi in literatura ca intr-o orgie perpetua. O alta forma de evadare
a Emmei e iubirea in afara casniciei. Acestea sunt sperantele ei de a-si construi
o alta viata. Romanul lui Flaubert pare a pune intrebarea: cine e vinovat pentru
esecul Emmei ? Raspunsurile realiste, banale, pot fi urmatoarele: un prim vinovat e sotul
mediocru care nu ii ofera o iubire adevarata, nici solutii de iesire din micul orasel. Al 2lea raspuns general in romanul realist = vinovata ar fi provincia. Acuza autorului se
indreapta, insa, in alta parte: vinovat este romantismul ei funciar, disponibilitatea de a se
autoiluziona.

Multa vreme bovarismul a fost perceput intr-un mod ingust, in sfera unei patologii
a societatii burgheze. Bovarismul a fost reabilitate in 1902 de un eseist si filosof francez,
Jules de Gaultier, in Bovarismul. Gaultier acorda acestei aspiratii caracterul esential al
aspiratiilor umane, o nota de universalitate. El considera bovarismul o lege a evolutiei si
propune o acceptie innobilata a bovarismului: bovarismul e facultatea umana esentiala,
puterea acordata omului de a se concepe altul decat este. Conform acestei definitii,
bovarismul devine o tendinta specifica umanitatii in general. Acum putem intelege mai
bine identificarea dintre scriitor si Emma, pe coordonatele psihologiei
umanitatii. Schimbarea in destinul propriu nu se poate realiza fara o capacitate de
proiectare intr-o alta lume si o metamorfoza intr-un alt eu.
In Educatia sentimentala, Frdric Moreau e tot o natura bovarica. E prea putin
sa-l limitam la un tip al ratatului. Romanul e istoria unui tanar sosit la Paris din Provincie,
cu intentia de a-si desavarsi educatia, care incearca, fara un rezultat notoriu, sa se
realizeze in diferite domenii.

pe plan intelectual ambitia de a scrie o istorie a ideilor estetice sau o istorie a

Renasterii, ambitie pe care nu o realizeaza

pe plan sentimental cauta implinirea in iubire printr-o serie de experiente

amoroase, care constituie pentru el o adevarata educatie sentimentala, dar care sunt
doar fazele unei ratari sentimentale

pe plan politic si social, Frdric Moreau traieste ratarea generatiei sale in momentul
in care simte spulberate iluziile dupa revolutia din 1848

In cele 2 variante ale sale, bovarismul flaubertian isi largeste acceptia de la patologia
societatii burgheze la o aspiratie umana esentiala de transformare a propriului destin.
Din punct de vedere al compozitiei, Doamna Bovary aduce o noutate, contrapunctul
epic = ex. Cap. 8, unde se prezinta alternativ si contrastant situatia oficiala a expozitiei
agricole si evolutia relatiei intime dintre Emma si Rodolphe, cel de-al 2-lea amant al ei.
Prestigiul de scriitor al lui Flaubert a fost intretinut nu doar de monografiile critice
postume, ci si de admiratia unor scriitori moderni sau postmoderni, concretizata in eseuri
si romane: Mario Vargas Llosa, Orgia perpetua, Flaubert si Doamna Bovary, o analiza
detaliata a contextului, actiunii, personajelor romanului; Julian Barnes, Papagalul lui
Flaubert, roman.