Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MASTERAND :
Tataru(Boeriu) Maria
PORTOFOLIU
a) Un plan de consiliere pentru familiile cu copii cu CES
Intalnim pretutindeni oameni cu deficiente. Perceperea lor sociala nu
este intotdeauna constienta, ea variaza de la societate la societate in functie
de cultura si de valorile promovate.
Multi oameni au reticente fata de aceste personae deoarece au o
conceptie gresita despre ele. Unii stiu din trecut despre persoanele cu
handicap faptul ca erau cersetori sau lautari, ori, au in acest domeniu o slaba
experienta. Niciunan din aceste idei nu ofera o imagine clara a deficientelor.
Si ei sunt oameni ca ceilaliti: unii dependent, altii independent, unii lideri,
alti personae obisnuite, unii bogati alti saraci, uni grasi alti slabi. Ca orice
persoana ei sunt produsul unic al erediatii lor si al mediului, si sunt indivizi.
Deoarece societatea romaneasca nu a fost educata in deajuns intru
perceperea acestora ca niste egali si superiori, uneori familiile care au copii
cu CES au nevoie de consiliere. Asfel consilierului revenindu-I marea
sarcina de a modela niste parinti echilibrati nu: indiferenti
exagerati
autoritari
incosecventi.
Asadar parintii care accepta ajutor specializat in a se comporta corect cu
copiii vor trebui sa invete ca ei joaca un rol important in medierea relatiei
dintre copii si mediul exterior.
-ei mentin un climat de toleranta si de egalitate in sanul familiei si in
societate
-copilul cu deficiente are drepturi si obligatii egale
-ei trebuie sa aiba relatii de reciprocitate si de egalitate cu fratii si cu
surorile lor
-copilul cu deficiente trebuie invatat sa se simta ca toata lumea
-trebuie sa se regaseasca pe acelasi plan afectiv cu fratii si cu surorile sale
-el nu trebuie sa monopolizeze dragostea parintilor chiar daca are nevoie
de ingrijire suplimentara
-familia impune copilului unele restrectii
el este vinovat, ca mama si tata s-au certat din cauza lui, pentru ca nu a fost cuminte
sau pentru ca nu a luat note bune.
Teama de necunoscut provoaca si ea un stres suplimentar: copilul nu stie ce se va
alege de familia lui, unde va locui, daca va putea sa-si mai vada ambii parinti sau nu.
Pana la urma va incepe sa faca tot ce-i sta in putere pentru a aduce inapoi parintele
plecat. Va incerca sa fie mai harnica, mai cuminte, sa ia note mai bune, va negocia
intoarcerea acasa cu cel plecat.
Intr-un final, copilul va incepe sa accepte ca divortul nu mai poate fi evitat, ca
parintii se despart pentru totdeauna, ca familia este destramata. Viata, asa cum o stie
el, s-a schimbat si va continua sa se schimbe, iar el nu poate face altceva decat sa se
obisnuiasca cu ideea.
Cat de usor sau de greu este acest proces, depinde in mare masura de reactia
parintilor: felul cum ii spun despre divort, felul cum raspund intrebarilor si felul cum se
comporta cu cel mic, chiar daca unul din ei este plecat si amandoi sunt suparati. Foarte
mult conteaza si felul cum se poarta parintii de fata cu cel mic. Adesea, unul sau
amandoi parintii vor incerca sa se foloseasca de copil pentru a-l rani pe celalalt. Mama ii
vobeste urat despre tata, tata incearca sa-l ia de langa mama. Aceste tip de
comportament poate face mai mult rau decat divortul in sine. Daca cel mic e fortat sa
decida cui trebuie sa-i fie loial, atunci relatia cu ambii parinti va avea de suferit.
Mai mult chiar, parintii, suparati unul pe celalalt, vor incerca sa-l foloseasca pe cel
mic ca un intermediar, un mesager intre ei: Spune-i lui tata sa nu mai intarzie cand mai
vine sa te ia, Spune-i mamei sa te imbrace mai bine data viitoare. Acest
comportament este foarte periculos pentru psihicul copilului. El nu incearca decat sa
aiba o relatie normala cu ambii parinti, in ciuda situatiei. El nu vrea sa fie mesagerul
unor reprosuri sau al unor vesti rele.
Uneori, unul din parinti va transforma copilul intr-un confident. Acest tip de relatie,
in care copilul inceteaza sa mai fie copil si devine mai degraba un prieten al parintelui,
nu face decat sa-l dezorienteze. Pentru un timp, poate ca cel mic sa se simte bine stiind
ca un adult are incredere in el, dar la un moment dat, acest tip de relatie va lua copilului
acea inocenta specifica varstei. Va invata mult prea devreme ca oamenii inseala, mint,
sau se lovesc intre ei. Un copil care afla prea devreme despre complexitatea si uratenia
lumii in care traieste poate sa devina un adult cu probleme de comportament, un adult
care nu are incredere in nimeni si nu poate sa sa-si deschida sufletul in fata nimanui de
teama de a nu fi tradat, asa cum i s-a intamplat lui mami sau lui tati.
Ce trebuie facut pentru ca cei mici sa nu sufere inutil in cazul unui divort?
In primul rand, conteaza atitudinea parintilor. Ei au motivele lor pentru care se
despart, probabil ca sunt furiosi, dezamagiti, frustrati, dar spre binele copilului, trebuie
sa continue sa fie parteneri in cresterea lui.
Copiii au reactii diferite la un divort, in functie de varsta si personalitate. Majoritatea
sunt uimiti, devin siguratici, retrasi, furiosi. Totusi, de teama de a nu supara si mai tare
parintele cu care locuiesc, vor incerca sa-si tina pentru ei aceste sentimente. Furia si
frustrarea se aduna si impovareaza sufletul inocent. De aceea, parintii trebuie sa lase la
o parte proprriile sentimente si sa il lase pe cel mic sa se exprime, sa vorbeasca cu el
despre ceea ce simte.
Copilul trebuie sa stie ca divortul nu este vina lui, ca mami si tati nu se despart din
cauza lui. Altfel, ar putea sa aiba asteptari nerealiste, va face tot posibilul sa fie un copil
perfect pentru ca parintii sa nu se mai desparta, doar pentru ca, intr-un final, sa fie
dezamagit de rezultat.
Decizia parintilor de a divorta trebuie comunicata intr-un mod cat mai direct. Daca
in casa au avut loc certuri sau atmosfera a fost tensionata, probabil ca cel mic stie deja
ca ceva nu e in regula. El are nevoie de raspunsuri sincere la intrebarile puse. Un
parinte va incerca sa indulceasca situatia ca sa nu-l raneasca pe cel mic, dar copilul
va observa pana la urma cum stau lucrurile de fapt. Trebuie sa stie la ce sa se astepte
din timp.
Intalnirile intre parinti, discutiile despre partaj, certurile trebuie sa aiba loc departe
de copil. El trebuie protejat de aceasta tensiune care numai bine nu ii face inr-o
asemena situatie.
Copilul nu trebuie sa fie un confident al unuia dintre parinti si nu trebuie sa il
inlocuiasca pe cel plecat. Daca el este calm si nu-si exprima niciun fel de emotie, nu
inseamna ca vestea nu l-a afectat. Cel mai probabil este coplesit de emotii si nu
intelege nici el prea bine ce simte. Sau poate prefera sa ignore sentimentele sale, in
speranta ca nu decat o gluma proasta, sau o situatie trecatoare.
Niciunul dintre parintii nu trebuie sa puna in pericol relatia copilului cu celalalt
parinte. Copilul are nevoie de amandoi si nu trebuie sa fie pus in situatia de a alege. De
asemenea, copilul nu trebuie folosit ca spion. Unul din parintii, sau poate chiar amandoi,
va avea tendinta sa se foloseasca de cel mic pentru a afla informatii despre celalalt:
unde sta, cu cine sta, pare suparat, etc. Nu trebuie uitat nicio secunda ca un copil este
un copil si atat. Nu este un spion, asa cum nu este un confident, asa cum nu este un sot
sau o sotie.
Din pacate, unii dintre copii, in special cei mai mici sau mai sensibili, pot sa fie mult
mai afectati de un divort decat am crede. Marea tentie la schimbarile precum note
proaste, comportament violent, cosmaruri. Toate acestea, si multe altele, sunt semnele
stresului, prea mare pentru a putea fi suportat la o varsta atat de frageda.
Trebuie specificat ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme
ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate
sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i
determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici
continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o
atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe
ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort.
Familiile cu un potential confictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si
psihomoral, afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a
copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit
orice conflict dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale
conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea
modelului parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental
in aceste situatii poate fi respins in mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care,
treptat, poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului
antisocial.
Ideal ar fi cand se ia decizia divortului, situatia sa fie foarte bine cantarita si sa se
tina cont de impactul si de consecintele psihologice asupra copilului, de etapa de
dezvoltare psihologica in care se afla, si sa se ia masuri in acest sens. Asa cum in urma
unui divort multe persoane apeleaza la psiholog pentru a depasi acesta problema mult
mai usor, cu atat mai mult se recomanda acest lucru si in cazul copiilor care trec printro situatie familiala dificila.
In afara de sugari si copii mici care inca nu constientizeaza ce se intampla , pentru
copii separarea este perceputa ca pe un fenomen extrem de neplacut: sunt ingrijorati ca
nu stiu ce se va intampla cu ei daca isi vor mai vedea bunicii si rudele parintelui care nu
mai sta cu ei, daca trebuie sa schimbe scoala si locuinta etc.
Unii isi asuma vina despartirii parintilor, altii ii invinovatesc pe parinti: pe tata care
pleaca, pe mama care l-a facut sa-si paraseasca familia.
Pentru copiii din familia in care exista diferite forme de violenta, divortul reprezinta
o eliberare. De multe ori din exterior este vazuta despartirea ca o eliberare dar in
sufletul copiilor ramane ca o amaraciune pentru tot restul vietii.
Cu toate ca sistemul juridic lucreaza conform principiului ca-i mai bine pentru
copil , el rezolva doar partial situatia , mai ales cu privire la litigiile legate de custodia si
intretinerea copiilor . Pentru acest motiv s-a cazut de acord pentru binele persoanelor
implicate , mai ales pentru copii sa functioneze institutia numita medierea divortului
formata din persoane specializate (asistenti sociali , consultanti si terapeuti maritali ) ce
au drept sarcina asistarea cuplului in timpul si dupa proces pentru a-si rezolva
problemele personale , juridice , legate de custodia si intretinerea copiilor .
Cei mai multi copii reactioneaza la divortul parintilor prin manifestarea unor semne
de suferinta, mai mult sau mai putin vizibile. Uneori au accese de furie mai prelungite
sau pot plange mai usor decat in mod obisnuit. Devin dintr-o data mai tematori cu privire
la clipele separarii, cum ar fi momentul lasarii la gradinita sau atunci cand trebuie sa
mearga la culcare. Pot aparea chiar si schimbari in obiceiurile culinare, semn ca cei mici
trec printr-un moment dificil. Divortul parintilor este o trauma majora pentru copii, care
nu inteleg de ce unul dintre parinti trebuie sa-i paraseasca. Iar psihologii spun foarte
limpede: copiii ai caror parinti s-au despartit au mari sanse sa treaca printr-un divort la
randul lor.
Consecintele asupra copilului
Copilul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reactioneaza, isi pierde
increderea in parinti, se simte lipsit de protectia implicita pe care i-o ofereau acestia si
se vede pe sine ca abandonat, slab si vulnerabil in fata unei vieti din care a luat
cunostinta doar cu partea intunecata. Trauma divortului parintilor este ampla si se poate
dezvolta impredictibil. Nici unul din parinti nu isi recunoaste culpa, fapt care
repercuteaza asupra inteligibilitatii pentru copil a propriei situatii. Situatia devine si mai
dramatica atunci cand copilul este pus sa aleaga intre mama si tata. Copilul nu este o
fiinta rationala, pentru ca nici parintii nu sunt. El va fi de partea celui care-i ofera mai
mult sau mai concret. Iar instanta e obligata prin lege sa consemneze partajul afectiv al
copilului.
Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in:
- tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare in societatile
traditionale);
- efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini
fata de familie si munca;
- fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama.
Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii: (Petru
Ilut, 2005)
- In cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu
celalalt parinte nu exista diferente pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un
parinte si cel din familia biparentala;
- Stima de sine a copilului este afectata mai mult ( negativ ) la familiile cu conflicte decat
la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine , intre parintii
divortati nu mai trebuie sa existe conflicte;
- Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt
afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui;
- Facand insa comparatie intre copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii
au performante scolare mai slabe , in cazul lor existand si cazuri mai multe de devianta;
- Impactul negativ al divortului asupra copilului depinde de mai multi factori:
- gradul de conflictualitate al familiei care s-a destramat:
- sanatatea mintala a parintilor;
- densitatea retelei sociale a actualei familii a copilului;
- varsta pe care a avut-o copilul la divort.