www.referat.

ro

O scrisoare pierduta demonstratie

Scriitor ce apartine perioadei marilor clasici, I.L. Caragiale ramane in literatura
romana drept cel mai mare dramaturg al nostru. El ofera prin intreaga sa opera o imagine
complexa asupra societatii romanesti din sec. XIX, care capata valoare eterna si este de
actualitate prin surprinderea datelor esentiale ale spiritului romanesc.
Caragiale a scris patru comedii (O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu
reactiunea, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului,) - reprezentari ale degradarii
umane, anticipand teatrul absurdului, care se va manifesta in secolul al XX lea.
Reprezentata pe scena Teatrului National in 1884, comedia O scrisoare pierduta de
I.L. Caragiale este o capodopera a dramaturgiei romanesti.
O scrisoare pierduta este o comedie realista, de moravuri, in care sunt satirizate
aspecte ale societatii contemporane scriitorului, fiind inspirata din farsa electorala a
anului 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu final fericit.
Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, piesa este construita pe baza a
doua teme centrale: viata politica si moravurile marii burghezii de provincie din epoca
autorului. Actiunea piesei este astfel conceputa incat cele doua planuri viata publica si
cea privata, sa interfereze continuu.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta
pentru putere se realizeaza, de fapt, in culise, avand ca instrument al santajului politic o
scrisoare pierduta pretextul dramatic al comediei, obiectul buclucas constituindu-se
intr-un perfect generator de conflicte. Articolul nehotarat indica atat banalitatea
intamplarii, cat si repetabilitatea ei.
Actiunea piesei este structurata in patru acte, dupa modelul comediei clasice. In
construirea discursului dramatic scriitorul apeleaza, deopotriva, la tehnici clasice
(lovitura de teatru sau intamplarile neasteptate care modifica cursul evenimentelor;
imbroglio-ul sau ncurctura; coincidena; repetiia; evoluia invers a personajelor i a
situaiilor) si moderne, piesa devenind un model de constructie dramaturgica.
Printre elementele moderne, originale, se numara: tehnica expozitiunii cu caracter
anticipativ, care lasa loc naratiunii in cadrul discursului dramatic (piesa se deschide cu
relatarea unor istorii care evoc fapte aflate n afara scenei); tehnica amnrii intrrii
n scen a oponentului (Caavencu i face apariia abia n actul al II lea, scena 7, dup
ce imaginea i-a fost construit n naraiunile anterioare); intriga este pus n micare de
un accident periferic (pierderea scrisorii de amor de ctre Zoe); conflictul dramatic
puternic, este construit prin tehnica bulgrelui de zpad i const n acumulare treptat
de evenimente; tehnica falsului deznodmnt (fiecare sfrit de act pare a anuna
deznodmntul). Toate aceste procedee compozitionale mentin tensiunea dramatica la un
nivel ridicat, prin complicarea si multiplicarea situatiilor conflictuale.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea a doua grupari politice: una a
partidului de guvernmnt (Trahanache, Tiptescu, Farfuridi, Brnzovenescu,
Dandanache) i alta disident, desprins din prima, condus de Nae Caavencu.

Conflictul are la baza contrastul dintre aparenta si esenta. Conflictul secundar este
reprezentat de grupul Farfuridi Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului.
Tensiunea dramatica este sustinuta gradat prin lantul de evenimente care conduc spre
rezolvarea conflictului, in finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar, Zoe, iar
trimisul de la centru, Agamita Dandanache este ales deputat.
Ca modalitate fundamentala de expunere in piesa de teatru identificam dialogul.
Caracteristic dialogului este faptul dublei enuntari: orice enunt in dialog are doi emitatori
(scriptorul si personajul caruia i s-a delegat vocea sa) si doi receptori (alocutorul
personaj si spectatorul).
Fiind destinata reprezenarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea
ce priveste amploarea timpului si a spatiului de desfasurare a actiunii.
Actiunea se petrece in capitala unui judet de munte, in zilele noastre, adica la
sfarsitul secolului al XIX lea, pe fondul agitat al campaniei electorale. Toate cele patru
acte sunt generate ca urmare a pierderii unei scrisori de amor de catre Zoe, sotia lui
Zaharia Trahanache membru marcant al partidului de guvernamant.
Scrisoarea, trimisa de Stefan Tipatescu, prefectul judetului, ajunge in mainile
Cetateanului Turmentat si de la acesta este luata prin viclesug de catre Nae Catavencu,
seful partidului de opozitie si director proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor, care
ii santajeaza cu ea pe Zaharia Trahanache si pe cei doi amanti.
In schimbul scrisorii, Catavencu cere sprijin pentru a obtine canditatura in Parlament.
Atunci cand nimic nu pare sa schimbe situatia pentru cei doi amorezi, in timpul sedintei
de numire a noului candidat trimis de la centru Agamita Dandanache se produce o
incaierare in care Catavencu isi pierde palaria ce ascundea, in captuseala ei, scrisoarea ce
ajunge iar in mainile Cetateanului Turmentat, care de aceasta data o inapoiaza
andrisantului si anume coanei Joitica. In final, toata lumea se impaca, Dandanache este
ales in unanimitate, Nae Catavencu tine un discurs si se imbratiseaza cu vechii adversari
intr-o atmosfera de carnaval accentuata de muzica saltareata condusa de Pristanda.
Se observa ca prin continut si prin modul de rezolvare a conflictului, atmosfera
destinsa din final reface starea initiala a personajelor; opera se subsumeaza comicului.
Pentru a provoca rasul, Caragiale surprinde moravurile societatii, creeaza situatii si
personaje comice astfel incat comicul este de mai multe tipuri.
In ceea ce priveste tipurile de comic, exista in primul rand un comic de situatie, ce
rezulta din pierderea si regasirea succesiva a scrisorii, din ipostaza ridicola a lui
Catavencu, care ajunge sa fie doborat prin aceleasi mijloace la care apelase si el, din
conturarea unui triunghi amoros in care se inscriu Zoe Tipatescu Trahanache, din
existenta unor cupluri de personaje in oglinda precum Farfuridi si Branzovenescu, din
situatia finala, cand cele doua forte antagonice se impaca si totul se incheie cu un
compromis pe care toata lumea il accepta.
Situatia comica decurge din intriga: scrisoarea este pierduta si regasita succesiv
datorita coincidentei si hazardului ; aceasta pendulare afecteaza aparent relatiile in
triunghiul conjugal Zoe Tipatescu Trahanache. In acest sens, un exemplu concludent
este dialogul dintre Trahanache si Tipatescu din actul I.
Enervat la culme, deoarece fusese chemat de catre Nae Catavencu la redactia
ziarului, Trahanache se plange bunului sau prieten Stefan Tipatescu. Catavencu ii aratase
o scrisoare de amor a prefectului catre Joitica, sotia lui. Comicul de situatie al acestei
scene este monumental. Trahanache il consoleaza pe prefect, sustinand ca scrisoarea este

o plastografie ordinara. Cu toate acestea, el amplifica, cu subinteles, spaima prefectului,

aratand ca scrisul seamana atat de bine incat sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva,
sa juri!. Trahanache reda, din memorie, textul scrisorii, adaugand aluziv explicatiile si
identificand exact momentul intalnirii amoroase dintre cei doi.
O alta situatie comica este generata de cuplul Farfuridi Branzovenescu. Acestia
sunt indignati de drumurile repetate ale lui Trahanache, Zoe si Pristanda la Catavencu;
simt manevrele din culise dar esenta le scapa si sunt nemultumiti ca nu sunt implicati in
acest joc. Temandu-se de tradare, la indemnul lui Farfuridi, care face caz de curajul
sau, cei doi hotarasc sa trimita la Centru o telegrama pe care sa o iscaleasca anonim:
Trebuie sa ai curaj, ca mine! Trebuie s-o iscalesti: o dam anonima!.
Comicul de moravuri vizeaza viata de familie (triunghiul amoros) si viata politica
(santajul, falsificarea listelor electorale, satisfacerea intereselor personale).
Comicul de limbaj isi are sursa in abaterile de la caracteristicile generale si
particulare ale stilului. Personajele nu numai ca vorbesc mult si fara sa spuna nimic, dar
vorbesc si prost. Pronunta gresit unele neologisme sau chiar cuvinte uzuale (bampir,
famelie, plebiscit, ciclopedica, fevruarie), alteori cuvintelor li se atribuie alte sensuri
(capitalistul devine termenul de desemnare al locuitorilor din capitala), nonsensuri (e
sublima dar lipseste cu desavarsire, sa se revizuiasca primesc, dar atunci sa nu se
schimbe nimic), contradictii intre termeni (12 trecute fix), truisme pleonastice (un
popor care nu merge inainte sta pe loc), tautologii (tanar, tanar, dar copt), cacofonii
(sa zica ca nu le are), confuzii paronimice (scrofulosi la datorie), ticuri verbale
(Dai-mi voie; Curat miel!, Curat, murdar; Ai puintic rbdare! ).
Comicul de caracter isi are originea in comportamentul personajelor, in atitudinile si
ipostazele in care acestea sunt prezentate. Personajele genereaza rasul mai ales prin
contrasul dintre aparenta si esenta, devenind niste masti.
Comicul de nume se asociaza comicului de limbaj. Numele devine o emblema a
personalitatii, a functiei sociale si a dominantei de caracter. Astfel, Trahanache trimite la
coca moale si exprima trasatura esentiala a personajului, temporalizarea determinata
de incetinirea in miscari si in gandire. Cuplul Farfuridi Branzovenescu are vadite
implicatii culinare. Numele lui Catavencu, cu sugestii etimologice multiple, sugereaza
tipul demagogului insinuant si agresiv. Agamemnon Dandanache este o sinteza a
trasaturilor negative cu mari efecte comice. Numele sau cu rezonante sonore trimite la
eroul grec Agamemnon, care prin pronuntarea diminutivala Agamita sau Gamita indica
un erou decazut, iar prin asocierea cu dandana sugereaza ramolismul avansat,
contrastul dintre aparenta si esenta.
Comicul de intentie este pus in evidenta prin atitudinea scriitorului fata de
evenimente si personaje, exprimand umor, ironir, sarcasm, evidentiate mai ales la nivelul
didascaliilor sau in spatele cuvintelor unui personaj.
Caragiale nu se remarca numai prin arta construirii subiectului dramatic, ci si prin
maiestria cu care isi construieste personajele, care fac concurenta starii civile. Ele sunt
simboluri ale mahalagismului, snobismului, parvenitismului si prostiei. Lumea lui
Caragiale este o marioneta pusa in miscare, ce evolueaza automat, irational, mecanic.
Scriitorul infatisaza, asadar, o umanitate redusa la stereotipie, tipuri umane de factura
clasica si care sunt privite in complexitatea lor.

Piesa lui Caragiale este o capodopera prin complexitatea ei, in care aspectele clasice
si realiste se impletesc cu cele ale teatrului absurdului. Aceasta capata valoare eterna si
este de actualitate prin surprinderea datelor esentiale ale spiritului romanesc.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate