Isoprinosina

-Legumele:

sunt alimente hipocalorice cu un continut redus de proteine si grasimi(lipide) insa

foarte bogate in vitamine, minerale si fibre;

se pot oferi :morcovi,telina,patrunjel,pastarnac,fasole verde,galbena,mazare,

spanac, dovlecel,cartof dulce, cartoful romanesc in cantitate mai mica(se poate
creste progresiv dupa varsta de 8 luni), salata, ardei gras(in caz de constipatie se
evita morcovul),conopida,brocoli;cel putin initial e de preferat sa se evite ceapa,
rosiile, vinetele, varza. Initial se administreaza supa clara apoi, se pot adauga si
legumele mixate plus 1 3 ml ulei vegetal(masline, rapita, floarea soarelui); la
piureul de legume se adauga 1g unt(un varf de cutit) si 10 ml lapte;
se ofera la inceput sub forma de supica apoi treptat se creste consistenta pana
se ajunge la administrarea lor sub forma de piure;
Carnea:

foarte importanta in alimentatie datorita continutului crescut de proteine de inalta valoare

biologica, necesarul de proteine la bebelus fiind foarte ridicat datorita procesului accelerat de crestere;

se introduce dupa varsta de 6 luni, incepand cu carnea de pui,gaina, vita, apoi dupa 7 luni curcan,
ficat de pui, peste alb pentru ca dupa 8 luni sa poata fi introdus si somonul, foarte bogat in acizi omega;se
poate folosi si carnea de iepure daca aceasta provine din surse sigure;

se poate introduce in supa de zarzavat initial, ulterior mixata in piureul de fructe; e

necesara o cantitate de 30-50 g carne administrate zilnic; dupa varsta de 9 luni se pot

administra perisoare de carne; chiftelute de carne sau legume insa preparate la cuptor nu
prajite;
mezelurile, conservele de carne, pate-ul nu constituie variante optime de a
inlocui carnita in alimentatia copiilor datorita procesului de preparare si aditivilor si
conservantilor pe care le contin.

atarg atentia in special asupra consumului de cremvrusti la copii; acestia nu sunt indicati nici
copilasilor cu varsta peste 1 an, cu atat mai mult bebelusilor; doar pentru ca sunt acceptati cu
placere(datorita aditivilor si potentiatorilor de gust) nu trebuie inclusi deloc in alimentatia copiilor;

Oul:

se poate introduce in alimentatie dupa varsta de 6 luni; e necesar fierberea

timp de 10 minute si se administreaza numai galbenusul(initial 1/8 din galbenus, apoi

se creste progresiv) pana la varsta de 1 an cand se poate administra si albusul ; se
ofera in alternanta cu carnea,pestele, ficatul de pui,de 2-3 ori pe saptamana, inglobat
in piureul de legume sau folosit la prepararea perisoarelor, chiftelutelor;
se pot folosi si oua de prepelita insa niciodata in stare cruda ci corect

preparate termic;
Fructele:
se pot oferi sub forma de sucuri, compoturi, piureuri simple(varianta

recomandata) sau in combinatie cu branza de vaci,iaurt, cereale, seminte(in, canepa,

dovleac crud) si reprezinta baza gustarilor dintre cele trei mese principale;
in primul an se pot oferi:mere, pere,piersici,caise,nectarine, banane, prune,
gutui, avocado,mango, papaya, kaki, , citrice, pepene galben, cirese, visine, pepene
verde;fructele cu potential alergen(capsuni, fragi, zmeura, afine,kiwi,etc) se ofera cu
multa precautie in cantitati foarte mici care se cresc progresiv.

varianta cea mai optima de consum este sub forma de piure, proaspat

preparat(se foloseste razatoarea de sticla pentru a preveni oxidarea); piureul

comparativ cu sucul de fructe ofera o cantitate suplimentara de fibre, atat de benefice
in procesul de digestie;
Branza de vaca :
se prepara in casa din lapte de vaca proaspat(3,5% grasime) la care se adauga

calciu lactic(la 200 ml lapte se adauga doua tablete de calciu lactic( 2x500g/tb sau
zeama de lamaie), se incalzeste intr-un vas iar cand apar grunji se ia de pe foc
amestecand pana se separa lactoserul; se strecoara dupa care se poate servi singura
sau in combinatie cu fructe, biscuiti(fara zahar), cereale, seminte; se poate administra
ca si gustare;
Iaurtul natural :
se poate administra dupa varsta de 7 luni, simplu sau cu adaos de biscuiti(fara

zahar), fructe, cereale, seminte; se evita iaurturile cu fructe din comert;

ideal continutul de grasimi al iaurtului trebuie sa fie mare(4-6% sau chiar
peste), sistemul nervos care se afla intr-un continuu proces de maturare are nevoie de
astfel de grasimi;

Astfel, practic, la varsta de:

6 luni :

4 mese de lapte(lapte de mama sau formula adaptata varstei)

o masa diversificata( orele 13 -14 ) supa de zarzavat ( 80 100 ml) +piure de
legume ( 75 100 g) + carne mixata 20 30 g
7 luni:

3 mese de lapte(lapte de mama sau formula adaptata varstei)

2 mese diversificate
ora 13 -14 : la piure se poate adauga ficat sau galbenus de ou, peste(salau, stiuca, somn, pastrav,
cod)
- ora 10 11 suc de fructe, piure de fructe(de preferat);

8 luni :
2 mese de lapte(dimineata si seara);
ora 9 -10 piure de fructe in diverse variante;
ora 12 13 supa zarzavat, piure cu carne(pui, vita, curcan, gaina, iepure de

casa) mixata, ficat(de pui, galbenus ou; poate fi introdus somonul;

ora 16 17 cereale(de recomandat cele brute: malai, orez, gris, mei,
amaranth, hrisca, quinoua), branza de vaci cu fructe si/sau cereale, seminte;
Pana la varsta de 1 an dar si dupa aceea numarul de mese recomandat este de 5, dintre care trei
principale si doua gustari. Mesele de dimineata si seara raman pe baza de lapte. O importanta
deosebita trebuie acordata carnitei(30-50 g zilnic) care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia copilului,
indiferent de varsta sa datorita continutului mare in proteine si aminoacizi esentiali .Trebuie evitate prajelile,

mezelurile ( cremvrusti, salam),carnea afumata, zaharul, siropurile, dulciurile, la fel rontaitul intre
mese( articol detaliat:Alimente Interzise Bebelusului, Spune NU Mezelurilor).
Se pot adauga toate legumele(precautie pentru fasolea uscata).
Catre varsta de 2 ani scad nevoile alimentare, apetitul devine capricios ( refuza alimente pe care le
primea cu placere) insa, important e sa se mentina orarul meselor principale(Alimentatia
copilului mic- articol detaliat).
Cantitatile de alimente sunt variabile, important e prezenta tuturor principiilor si evitarea
supraalimentarii sugarului. In cazul in care aportul caloric zilnic al copilului depaseste nevoile
organismului, va avea loc stocarea acestora in tesutul adipos, ceea ce determina modificarea
greutatii, sugarul devenind astfel supraponderal sau chiar obez. Obezitatea la aceasta varsta
este o problema de sanatate foarte importanta, deoarece, asa cum au demonstrat multiple
studii clinice efectuate pana in prezent, un sugar supraponderal are toate sansele sa ajunga un
adult obez. De aceea, regimul alimentar precum si obiceiurile de hranire ale sugarului trebuie atent
monitorizate de catre mama. In cazul in care copilul are probleme cu greutatea, parintii sunt sfatuiti
sa hraneasca sugarul normal din punctul de vedere al principiilor alimentare ce ar trebui sa se
regaseasca in dieta lui, ca si in cea a unui copil cu greutate normala, insa trebuie sa fie atenti la
cantitatea acestor alimente. Problema kilogramelor in plus la aceasta varsta nu este, deci, cauzata
de calitatea nutrientilor (dieta trebuind sa fie adaptata varstei, cat mai echilibrata si diversificata,
atunci cand este posibil) ci in special de cantitatea lor. Regimul alimentar al unui copil
supraponderal ar trebui stabilit cu medicul pediatru acestia fiind in masura sa
reconsidere intreaga schema de alimentatie a copilului, raportandu-se la factori precum
varsta, starea de sanatate, greutatea actuala, greutatea ideala, dar si dezvoltarea
psiho-somatica.
In primele 24 luni de viata se va adauga suplimentar Vitamina D ( Vigantol, Vitamina D3 ) 2
picaturi zilnic(doza profilactica); nu se creste doza de vitamina D decat in urma unor investigatii
medicale si la recomandarea medicului pediatru sau ortoped; este indicata administrarea si dupa 2
ani in sezonul rece ( lunile care au R) pana la varsta de 7 ani si ulterior la pubertate.Articol
detaliat:Profilaxia Rahitismului.
Pentru o dezvoltare armonioasa e esential, alaturi de o alimentatie corecta si plimbarile in aer liber.
Astfel incepand cu varsta de 2 saptamani pentru cei nascuti primavara, vara si toamna , respectiv 3
saptamani pentru cei nascuti iarna este indicat iesirea afara care, initial se va face pentru perioade
scurte 10 -15 minute, care se cresc progresiv, pana se ajunge la minim 3 ore zilnic. De asemenea
trebuiesc evitate zonele aglmerate, in special Mallurile care, din pacate au inlocuit aleile din parc.
In concluzie, o alimentatie corecta in primul an de viata, cu alaptare exclusiva in primele 6 luni si o
diversificare corespunzatoare va asigura o dezvoltare armoniosa ce se va mentine si dupa varsta de
1 an fiind cea mai importanta piatra de temelie in privinta evolutiei ulterioare a starii de nutritie a
copilului.
Ce este rahitismul?

boala de metabolism secundara unei tulburari de mineralizare a osului care apare la un

organism in crestere; exista mai multe cauze ale rahitismului insa cea mai frecventa
este deficitul de Vitamina D, asa numitul rahitism carential;sunt si alte cauze de rahitism,
unele genetice insa nu voi insista asupra acestora fiind destul de rare;

la varsta de bebelus(primul an de viata) vorbim de rahitism carential iar ulterior la

copiii mai mari de 1 an se vorbeste despre rahitismul sechelar(deformari ale oaselor care sau constituit in perioada de sugar si asupra carora nu s-a intervenit terapeutic);
Vitamina D

se cunosc 10 compusi ai vitaminei D insa doar 2 sunt semnificativi si anume:

1. vitamina D2 se gaseste in cantitati mici in alimente de origine vegetala;
2. vitamina D3 care se formeaza la nivelul pielii sub actiunea radiatiilor ultraviolete(prin
expunerea pielii la actiunea razelor solare);

necesarul zilnic de vitamina D este de 500 1000 UI/zi(1-2 picaturi) si variaza in

functie de:
ritmul de crestere;
- anotimp (prezenta soarelui);
- varsta.
Este

foarte

important

sa

expuneti

copilul

la

soare

iar

suprafata

expusa

sa

fie

semnificativa(picioruse, manute, etc) insa cu asigurarea protectiei capului(palarie de culoare

deschisa) si evitarea orelor necorespunzatoare mai ales vara(11-16).

Surse de vitamina D:
- ficat

de

vitel,

ficat

de

peste(cod), galbenus

de

ou,

peste(somon), lactate

nedegresate(unt);laptele atat de prezent in alimentatia sugarului este sarac in Vitamina D;laptele

de mama are actiune antirahitica evidenta desi contine o cantitate relativ redusa de vitamina D,
aceasta datorandu-se unui raport considerat optim intre calciu si fosfor; formulele de lapte praf sunt
imbogatite cu vitamina D dar, cu toate acestea frecventa rahitismului la copii alimentati artificial
este mai mare comparativ cu cei alaptati.

Vitamina D actioneaza la nivelul intestinului unde favorizeaza absorbtia calciului si

fosforului de aceea, este indicat ca atunci cand se administreaza suplimnete pe baza de calciu
sa se adauge si Vitamina D pentru a facilita absorbtia.
De ce apare rahitismul?
Datorita unui dezechilibru intre aportul si necesarul de Vitamina D, cel mai frecvent datorita unei
alimentatii sarace in Vitamina D si unei expuneri la soare insuficiente.Pe langa aceasta exista si alte
conditii ce favorizeza aparitia sa si, aici as mentiona:

prematuritatea : copii nascuti sub varsta de 37 saptamani dezvolta modificari rahitice

chiar in contextul unei profilaxii corecte;

varsta rahitismul este o boala a perioadei de crestere astfel incat are o frecventa
maxima in intervalul 3-6 luni, rar existand forme care apar pana la varsta de 2 ani;

boli asociate in primul rand sindroamele de malabsorbtie(tulburari in absorbtia

vitaminei D la nivel intestinal) chiar daca apotrul de Vitamina D este cel corespunzator; in
aceste situatii trebuie corectata cauza pentru a reusi profilaxia, respectiv tratamentul
rahitismului;

tratamente prelungite cu cortizon(prednison) sau fenobarbital, fenitoina(copiii cu

epilepsie).
Cum se manifesta ?

semne generale: agitatie/adinamie, inapetenta, tegumente palide, transpiratii

abundente mai ales occipital(la nivelul cefei);

semne la nivelul craniului : bose frontale(proeminenta fruntii)

saupalgiocefalie(turtirea capului); mai rar se descrie aspectul de craniotabes = inmuierea
oaselor craniene; de asemenea fontanela anterioara este marita in dimensiuni. Aceste
modificari apar in jurul varstei de 3 luni si sunt primele care vestesc faptul ca doza de vitamina
D este insuficienta;

semne la nivelul toracelui :mataniile costale = mici proeminente de o parte si

de alta a sternului; torace evazat la baze prin indepartarea coastelor inferioare, proeminenta
sternului sau dimpotriva infundarea sa;

semne la nivelul membrelor superioare(bratari rahitice = proeminente la nivelul

articulatiei pumnului) dar si la nivelul membrelor inferioare, in special la copilul care se ridica si
merge, fie in O = genu varus, fie in X = genu valgus;

aparitia tardiva a dintisorilor

carii si distrofii ale dentitiei definitive;
Pe langa toate aceste semne se mai constata o rezistenta redusa la infectii siposibila asociere
a unei anemii tot carentiale ( anemia prin lipsa de fier). In stadii avansate se vorbeste despre
plamanul rahitic.
Cum putem preveni?

primul pas este administrarea antenatala de calciu si Vitamina D in special in

trimestrul III de sarcina;aceste suplimente nu trebuie luate la intamplare ci strict la
recomandarea medicului ginecolog;

profilaxia se realizeaza prin administrarea de Vitamina D(Vigantol, Vitamina D3)2

picaturi/zi incepand din a 7-a zi de viata pana la varsta de 24 luni continuu; ulterior se
administreaza pana la 7 ani primavara, toamna si iarna(in lunile ce contin litera R) iar de la
debutul pubertatii se reia administrarea profilactica pentru a sustine ritmul alert de crestere
caracteristic acestei perioade. Aceasta este cea mai fiziologica modalitate de prevenire intucat
asigura zilnic doza necesara. Mai exista o schema care se administreaza in cazuri de
necooperare insa aceasta presupune administrarea Vitaminei D sub forma injectabila si asigura
asa-numitele doze de rezerva. Ea consta in administrarea in maternitate a unei doze de
200.000UI Vitamina D injectabil si apoi se repeta aceasta doza la interval de 6-8 saptamani;nu
administrati mai mult de 2 picaturi de Vigantol in cazul suspicionarii unei deficiente deoarece
diagnosticul de rahitism necesita investigatii suplimentare si nu e suficient doar examenul
clinic( consultul bebelusului). Am observat deseori in practica administrarea a 3-4 picaturi fara a
se fi facut un minim de investigatii paraclinice(analize). Este foarte important acest lucru pentru
ca supradozarea de Vitamina D poate determina nefrocalcinoza ( depunerea calciului in rinichi)
cu formarea calculilor (pietrelor la rinichi).

sunt situatii cand se creste doza la 3-4 picaturi, cel mai frecvent de catre medicul
ortoped cu ocazia screeningului pentru displazia de sold(este indicat ca primul control sa se
faca pana la cel tarziu 8 saptamani de viata, intervalul 4-6 saptamani fiind cel mai indicat);

nu se adminsitreaza suplimente de calciu copiilor decat daca sunt prematuri

sau cantitatea de lapte/zi este sub 400ml.
In ceea ce priveste modul de administrare, fiind o solutie uleioasa, se recomandaadministrarea
direct in gurita, nu cu lingurita nu dizolvata in lichide; in ceea ce priveste valabilitatea sticlei dupa
deschidere, se respecta indicatiile producatorului; astfel daca sunt respectate conditiile de
pastrare(sticluta la intuneric si la temperatura sub 25C), dupa deschidere, sticluta poate fi
folosita in intervalul de timp mentionat in prospect(cel mai adesea 6 luni).
Cum se diagnosticheaza?
Intr-o prima faza se suspicioneaza rahitismul datorita prezentei modificarilor descrise dupa care
sunt necesare niste investigatii( analize) care sa confirme aceasta suspiciune. Nu se poate formula
diagnosticul de Rahitism fara aceste investigatii.
Astfel se determina :

calciu seric si ionic- frecvent are valori normale datorita unor mecanisme adaptative
ale organismului(se scoate calciu din os, osul devine moale si astfel se deformeaza cu usurinta
conducand la aparitia deformarilor descrise);

fosforul seric poate fi normal sau scazut;

fosfataza alcalina este o enzima produsa de o parte din celulele osului(osteoblaste)
si care are valori mult peste cele considerate normale
Pe langa acestea se efectueaza o radiografie de pumn(prin care se determina varsta osului in
comparatie cu varsta cronologica a bebelusului ; in cazurile de rahitism, varsta osului este retardata
si se mai descriu si alte modificari specifice de rahitism). Astfel daca medicul va recomanda aceasta
investigatie nu o refuzati pentru ca ea este de mare valoare in precizarea diagnosticului; chiar daca
bebelusul are doar cateva luni, doza de raze folosita este mica si nu are influente asupra
organismului.
In cazuri mai severe se poate indica si o radiografie de antebrat, respectiv oradiografie
toracica. De asemenea se poate apela si la DEXA = osteodensitometrie(masurarea densitatii
osoase) care insa nu este obligatorie pentru diagnostic. Avantajul este ca poate fi realizata de la
orice varsta iar timpul de examinare este relativ redus 2-5 minute.
Doar coroborand rezultatele acestor investigatii se poate stabili cu certitudine diagnosticul de
rahitism si prescrierea tratamentului
Cum se trateaza?

tratamentul este

simplu

si

consta

in

administrarea

de

Vitamina

in doze

terapeutice(nu profilactice) care sa asigure vindecarea rahitismului cu disparitia tuturor

modificarilor descrise mai sus;

sunt mai multe scheme de tratament, cea mai recomandata de pediatrii fiind aceea a
adminstrarii orale de Vitamina D in doza de 4-8 picaturi/zi(in functie de gravitate) timp de 6-8
saptamani;mai exista o schema cu administrare injectabila de Vitamina D rezervata doar
cazurilor necompliante. Pe langa administrarea de Vitamina D e neceara o suplimentare cu
calciu pe durata tratamentului 0,5 -1g/zi.
Vindecarea rahitismului este sigura dar lenta, in trepte si, ca si diagnosticul trebuie obiectivata de
niste investigatii(analize) care sunt aceleasi cu cele folosite pentru diagnostic. De cele mai multe ori
semnele dispar in 1-2 luni dar sunt cazuri in care vindecarea completa s-a obtinut dupa 3-6 luni.
Atentie maxima se impune in cazul Vitaminei D intrucat dozele prea mari, administrate nejustificat
timp indelungat duc la aparitia supradozarii cu consecinte negative greu de reparat.

Supradozarea Vitaminei D:
Asa cum spuneam poate fi evitata printr-o profilaxie corecta cu 2 picaturi/zi sau printr-un diagnostic
corect si un tratament bine condus. Cel mai frecvent apare prin tratamentul excesiv al unor cazuri
presupuse de rahitism cu un diagnostic insuficient documentat.
Manifestari ale intoxicatiei cu Vitamina D :

anorexie(lipsa poftei de mancare);

hipotonie(copil moale);
varsaturi inexplicabile(absenta vreunei infectii digestive, a refluxului sau a altor boli
care se manifesta cu varsaturi);

constipatie;
polidipsie(bea multa apa) si poliurie(urineaza mult);

La toate acestea se adauga depunerea de calciu la nivel renal cu constituireacalcificarilor

renale cu consecinte din cele mai grave asupra organismului.
De aceea aveti mare grija in admnistrarea Vitaminei D pentru ca, cu o alimetatie diversificata si o
profilaxie corecta copilul poate avea o dezvoltare armonioasa.
Care sunt rolurile calciului in organsim:

contribuie impreuna cu fosforul la formarea si consolidarea oaselor si dintilorsub

actiunea directa a vitaminei D fara de care absorbtia calciului nu se poate realiza; pentru un
rezultat optim trebuie sa existe un raport de 2 la 1 intre calciu si fosfor.

contractia intregului sistem muscular, inclusiv a inimii, creste ritmul cardiac si prin
aceasta asigura oxigenarea optima a tuturor tesuturilor, impreuna cu magneziul un alt mineral
deosebit de important;

transmiterea impulsurilor nervoase, contribuind astfel la buna functionare a

sistemului nervos;

cresterea

capacitatii

de

aparare

organismului (creste

capacitatea

antimicrobiana a leucocitelor=globulele albe);

participare activa la unele procese metabolice, favorizand inclusiv absorbtia fierului

si a vitaminei B12;

scaderea intensitatii manifestarilor alergice;

contribuie la procesul de coagulare prin activarea fibrinei.
Necesarul de calciu:

cea mai mare nevoie de calciu este in primii ani de viata atunci cand ritmul de crestere
este foarte accelerat iar pentru soliditatea oaselor si dintilor este nevoie de un aport suficient
de calciu, de preferinta provenit din alimentatie si nu din suplimente;

in primele 6 luni necesarul (250mg /zi) este asigurat de laptele de mama care-i
ofera bebelusului toti nutrientii necesari; in cazurile in care alaptarea nu este
posibila formulele de lapte praf sunt solutia viabila, fiind imbogatite cu calciu si vitamina D
in doze corespunzatoare ; nu uitati de Vitamina D, absolut necesara pentru absorbtia calciului,
indiferent de tipul de lapte administrat;

dupa varsta de 6 luni pe langa lapte sunt si alte alimente bogate in calciu care se ofera
bebelusului (iaurt, branza de vaci, galbenus de ou, legume verzi, peste, etc), astfel incat in
majoritatea cazurilor necesarul este acoperit prin alimentatie si nu sunt necesare suplimentele
de calciu; acestea pot fi necesar a fi administrate atunci cand cantitatea de lapte per 24 de ore
este sub 400 ml iar restul alimentelor bogate in calciu sunt slab reprezentate sau absente;

intre 1 si 3 ani, necesarul este in jur de 500 mg zilnic, cantitate relativ usor de
acoperit avand in vedere ca 250 ml lapte furnizeaza 300 mg calciu; de aceea si la aceasta
varsta se recomanda 400-500 ml de lapte zilnic, pe langa alte produse lactate(iaurt, branza de
vaci, telemea,etc);

intre 4 si 8 ani, cantitatea de calciu creste la 800 mg pe zi, usor de furnizat daca
alimentatia este echilibrata; atentie la bauturile carbogazoase, la cacaoa adaugata in lapte
care scad absorbtia de calciu chiar daca aportul a fost unul corespunzator;

peste varsta de 9 ani, necesarul se apropie de cel al adultului, respectiv 1300 mg

zilnic; aceasta perioada este deosebit de importanta, cele mai mari carente in alimentatie se
inregistreza dupa debutul pubertatii cand alimentatia adolescentilor este haotica, bazata pe un
orar neregulat al meselor si cu dezechilibre majore intre principalele grupe de alimente, alaturi
de un consum crescut de bauturi carbogazoase,uneori chiar consum de cafea, alcool, tutun.

Este perioada in care se realizeaza iarasi un salt important in inaltime, iar organismul are
nevoie de resurse pentru a-si continua cresterea si dezvoltarea.
Absorbtia calciului:

are loc in intestinul subtire sub directa actiune a vitaminei D, fara de care, chiar in
contextul unui aport optim de calciu, necesarul zilnic nu poate fi asigurat, fie ca este vorba
despre calciul provenit din alimentatie fie de cel din suplimente. Doar o cantitate mica, in
general 20-40% din calciul ingerat se absoarbe, cantitate care depinde pe de o parte de
interactiunea cu alti compusi proveniti din alimentatie (care pot creste sau dimpotriva pot
scadea aceasta absorbtie) iar pe de alta parte de factori metabolici (deficit de vitamina D, boli
digestive, afectiuni endocrine, etc);

din intestin calciul ajunge in sange, unde sub influenta a numerosi factori concentratia
sa este mentinuta in limite normale chiar daca aportul este unul insuficient; acest aspect este
datorat actiunii a doi hormoni PTH(parathormonul) si calcitonina care prin actiunile lor fura
calciu din os si dinti pentru a-l transporta in sange unde este nevoie de o concentratie
standard, constanta.
Cresterea absorbtiei de calciu este determinata de :

Vitamina D, A, C, magneziu;
regimuri bogate in proteine (de origine atat animala cat si vegetala);
lactoza (zaharul din lapte);
aciditatea gastrica.
Scaderea absorbtiei de calciu este determinata de :

oxalati( panac, sfecla rosie, cacao, ciocolata, cafea);

fitati(cereale, soia, linte, alune, nuci, migdale);
fibrele vegetale;
bauturile carbogazoase;
excesul de grasimi.
Surse de calciu:

Cele mai improtante surse de calciu sunt reprezentate delapte si derivatele din lapte insa sunt si alte alimente
bogate in calciu care pot inlocui cu succes produsele lactate mai ales in cazul copiilor cu intoleranta la
proteinele din laptele de vaca sau in cazul celor mofturosi.

laptele de mama - nu contine foarte mult calciu (mai putin decat laptele de vaca) insa
raportul intre calciu si fosfor este unul optim, oferind tot necesarul de calciu de care are
nevoie bebeusul cel putin in primele 6 luni pana la inceperea diversificarii;

formulele de lapte praf , indiferent de firma producatoare ofera si ele concentratii

optime de calciu;

produse lactate (branza, iaurt, sana, chefir, telemea, cascaval,unt);

peste(ton, somon, sardine), oua;

soia, lapte de soia, branza tofu;

legume verzi (brocoli, salata, spanac, varza Bruxelles);
fasole alba, fasole rosie, mazare;
alune, nuci, migdale, seminte de floarea soarelui, susan;
citrice.
In concluzie as putea spune ca o alimentatie echilibrata, indiferent de varsta care contine zilnic 400-500 ml de
lapte pe langa alte produse lactate(branza, iaurt) ofera necesarul zilnic de calciu pentru o dezvoltare armonioasa,
fara a fi necesare suplimentari cu calciu sau alte minerale care din pacate sunt recomandate tot mai des, fara a
tine cont de posibilele reactii adverse care pot sa apara atunci cand cantitatile administrate sunt peste nevoile
organismului.
Ce este intoleranta la proteinele laptelui de vaca?

hipersensibilizare de tip imuno-alergic a organismului la proteinele care provin din

laptele de vaca;

alergia la lapte cum mai este cunoscuta nu este acelasi lucru cu Intoleranta la
lactoza(incapacitatea organismului de a digera lactoza).
De ce apare?
Datorita imaturitatii fiziologice a proceselor de aparare de la nivelul tubului digestiv, organismul
bebelusului considera din greseala ca proteinele provenite din lapte sunt periculoase si astfel
lupta impotriva acestora.
Proteinele

din

laptele

de

vaca

( BETA

LACTOGLOBULINA-cea

mai

alergenica,ALFALACTALBUMINA, CAZEINA) ajung la nivelul mucoasei intestinale fara a mai fi

descompuse si declanseaza o serie de reactii in lant raspunzatoare de modificarile ce apar la acesti
bebelusi.
Copilul nu se naste alergic dar devine alergic curand dupa nastere prin colaborarea factorilor
genetici(predispozanti) cu cei de mediu (alergeni alimentari, fumat pasiv, contact apropiat cu
animale de companie, praf de casa, acarieni).

Cand apare?

de cele mai multe ori debutul este in primele 3 luni dupa nastere, cu predilectie in
prima luna de viata;

sunt mai predispusi bebelusii ce provin din familii cu antecedente de boli alergice.

Cum se manifesta ?
Afectarea sanatatii bebelusilor e diferita de la un bebelus la altul, la unii manifestandu-se doar sub
forma unei eruptii la nivelul pielii, asemanatoare cudermatita atopica(!!! dermatita atopica nu
inseamna alergie la proteinele din lapte) pe cand la altii pot exista si afectari din
partea tubului digestiv, sistemului respirator, cu afectarea consecutiva a starii generale a
bebelusului si cu consecinte negative asupra cresterii si dezvoltarii.
Cele mai frecvente manifestari sunt :

eruptiile

cutanate de tipul eczemelor, dermatitei atopice in unele cazuri chiar

cu edem al fetei(umflarea fetei, buzelor, ochilor, pleoapelor), foarte rar sub forma socului
anafilactic;

rinoree(secretii nazale apoase), tuse spastica, seaca, iritativa;

anxietate, agitatie(de multe ori puse pe seama colicilor abdominale ceea ce intarzie
diagnosticul);

modificari ale tranzitului intestinal, indeosebi de tip diareic:scaune frecvente,

apoase cu mucus iar uneori chiar cu striuri sangvinolente sau dimpotivascaune pastoase,
abundente cu aspect lucios; toate acestea insotite de colici rebele la tratamentele
uzuale, meteorism(burtica marita de volum, cu multe gaze si zgomote intestinale), uneori
chiar varsaturi;

afectarea

cresterii normale:curba

ponderala

stationara,

in

cazurile

severe

descendenta cu aparitia sindromului anemic( facies palid, incercanat, apatie, lipsa poftei de
mancare), a edemelor hipoproteice, afectiuni care de cele mai multe ori necesita spitalizare
pentru investigatii complexe.

Cum se diagnosticheaza?

sunt multe investigatii utilizate in diagnosticul intolerantei la proteinele din laptele de

vaca insa nici una nu poate fi considerata sigura in stabilirea acestui diagnostic;

cel

mai

frecvent

se

efectueaza

hemoleucograma

care

poate

evidentia

prezenta anemiei si de asemnea cresterea eozinofilelor ; pe langa aceasta se dozeaza

imunoglobulinele de tip E(IgE totale) insa nici acestea nu au o specificitate foarte mare, de
aceea frecvent se indica dozarea imunoglobulinelor E specifice IgE specifice(indreptate
impotriva diferitelor alimente, in special cele cu potential alergenic cunoscut ) pentru proteinele
din laptele de vaca;

pe langa investigatiile efectuate din sange sunt si alte examinari utile in diagnostic insa
acestea sunt mult mai invazive dar mult mai specifice : biopsia gastrica, intestinala, care
necesita efectuarea unei endoscopii digestive superioare sau inferioare dificil de efectuat la
copii asa mici(necesita centre specializate si personal calificat);

alte teste disponibile sunt cele prin intepatura(skin prick test) sau zgarietura(scroth
test) sau testele intradermice (utilizate pentru alergiile cutanate nu pentru cele alimentare);
toate aceste teste sunt mai putin utilizate in perioada de sugar.
De mare utilitate este insa asa numita proba terapeutica:disparitia simptomatologiei dupa
excluderea laptelui de vaca din alimentatia mamei pentru copilasii alaptati sau dupa administrarea
formulelor speciale de lapte praf( formule hipoalergenice, HA care contin hidolizate partiale sau
totale de proteine).

Cum se trateaza ?

este o afectiune care necesita de cele mai multe ori doar tratament dietetic;
rar sunt forme care necesita tratament medicamentos, de obicei cele prezente la
copii cu teren atopic si care asociaza si alte manifestari alergice, mai ales din sfera respiratorie.
Foarte important este sa nu schimbati formula de lapte praf doar pentru ca dumneavoastra

va ganditi ca ar putea fi vorba de aceasta afectiune; e necesar ca bebelusul sa fie examinat de

un medic si acesta sa va recomande formula de lapte potrivita iar apoi masuri suplimentare
dupa inceperea diversificarii alimentatiei;

pentru copii alaptati este mult mai simplu, mama trebuind doar sa excluda din
alimentatia ei laptele de vaca. Nu intrerupeti alaptatul pentru a introduce formule
hipoalergenice!!!, alaptarea cat mai indelungata ajuta la cresterea tolerabilitatii acestor
proteine in anii ce urmeaza;

pentru bebelusii alimentati artificial se va indica o formula hipoalergenica(HA)cu

hidrolizate proteice(partial sau total) in functie de severitatea manifestarilor clinice;

laptele de capra oaie, laptele de orez sau migdale nu sunt recomandate;de

asemenea trebuie mare precautie in prescrierea unor formule ce contin proteine derivate din
soia sau din colagen de porc intrucat alergia se poate manifesta si in acest caz;

durata dietei este variabila dar intotdeauna obligatoriu se mentine pana la varsta de 1
an; de mentionat ca in etapa de diversificare trebuie maxima prudenta la introducerea
oualelor(exclus albusul), sucului de citrice, peste, nuci, arahide.

Prognostic :

in general este o afectiune care se remite sub tratament dietetic iar toleranta se
dobandeste cu varsta, de cele mai multe ori alergia fiind tranzitorie;cei mai multi dintre copii isi
pierd acesta sensibilitate la proteine cel mai frecvent intre 1 si 4 ani;dupa varsta de 3 ani, 80 %
din simptome dispar dar, alergia la unele alimente ( nuci, alune, peste ) poate persista toata
viata;

afectiunea necesita un diagnostic precoce, o urmarire atenta cu implicarea in

echipa a pediatrului, alergologului si uneori chiar a gastroeneterologului.

Recomandari ale Societatii Europene de Gastroeneterologie si Nutritie Pediatrica:

alaptarea exclusiva pana la varsta de 6 luni cu excluderea din alimentatia mamei a

laptelui de vaca; alaptarea se va continua cat mai mult timp dupa inceperea diversificarii, rolul
protector al laptelui de mama fiind esential;

introducerea formulelor hipoalergenice la copiii diagnosticati, recomandandu-se

formulele complet hidrolizate initial iar apoi in functie de evolutie formulele partial hidrolizate;

evitarea laptelui de oaie, capra deoarece exista o similitudine ridicata intre laptele
de vaca si cel de oaie sau capra(in ceea ce priveste structura proteinelor din compozitie);
Prevenire:

identificarea bebelusilor cu risc:copii proveniti din parinti atopici(cu diverse alergii,

astm bronsic) sau care au frati cu astfel de probleme;

dozarea IgE din cordonul ombilical in cazul prezentei antecedentelor familiale, ceea
ce permite instituirea precoce a tratamentului dietetic; daca unul dintre parinti are manifestari
alergice, riscul ca si bebelusul sa fie afectat este de 25 -35 % iar daca ambii parinti sunt
afectati, creste la 40 -60%;

alimentatie exclusiva la san pana la varsta de 6 luni cu dieta restrictiva a mamei

pentru laptele de vaca, ou, alune, peste;

introducerea tardiva a alimentatiei solide(dupa varsta de 6 luni), asteptandu-se

astfel maturarea sistemului imun.

Intoleranta la lactoza (test genetic)

280 LeiTrimite pe e-mail acest articol Printeaza acest articol
Informatii generale

Intoleranta la lactoza, cea mai frecventa forma de intoleranta alimentara, este o

afectiune caracterizata prin incapacitatea de a digera si absorbi lactoza, care se
manifesta clinic prin simptome gastrointestinale induse de consumul de lapte si
de derivati ai acestuia.

In mod normal, dizaharidul din lapte lactoza este scindat in intestinul subtire
in glucoza si galactoza sub actiunea enzimatica a lactazei. Doar aceste
monozaharide pot fi absorbite prin mucoasa intestinului subtire. In cazul unui
deficit de lactaza moleculele de lactoza raman nescindate si nu pot fi absorbite.
Lactoza trece in intestinul gros unde va suferi un proces de fermentatie sub
actiunea florei bacteriene.

Intoleranta la lactoza este cel mai raspandit deficit enzimatic si este conditionat
genetic. Intoleranta la lactoza este provocata de o activitate enzimatica redusa
sau absenta a lactazei. Din punct de vedere al cauzei deficitului enzimatic se
descriu 3 forme de intoleranta la lactoza:

-intoleranta congenitala la lactoza: o afectiune foarte rara cu o modalitate de

transmitere autozomal-recesiva, caracterizata prin incapacitatea de a sintetiza
lactaza; se manifesta clinic prin diaree apoasa la initierea alimentatiei naturale;

-intoleranta primara la lactoza: rezulta ca urmare a reducerii fiziologice

progresive, odata cu varsta, a activitatii lactazei din enterocite. Acest proces care
este caracteristic tuturor mamiferelor nu se aplica in totalitate la om (ca urmare a
unui fenomen de adaptare), astfel ca, la o parte din populatie (in special cea din
nord-vestul Europei) activitatea enzimatica persista si la varsta adulta si se
asociaza cu o buna toleranta a preparatelor lactate. La persoanele care nu
prezinta persistenta lactazei, declinul activitatii enzimatice incepe de obicei la
varsta prescolara (2-6 ani), insa se poate inregistra si un debut tardiv, la orice
varsta. Momentul si rata de reducere a nivelului de lactaza sunt determinate

genetic, prin existenta unui polimorfism T/C in pozitia 13910 a genei lactazei care
conditioneaza cantitatea de lactaza din intestin. Prin analiza acestui polimorfism
s-a depistat o varianta genetica asociata cu lipsa de persistenta a lactazei la
adult. Persoanele care prezinta acest genotip sunt predispuse la intoleranta
primara la lactoza si asociaza de asemenea un risc crescut de osteoporoza si
fracturi ca urmare a unei densitati minerale osoase scazute. Astfel, printr-un test
de biologie moleculara se poate depista predispozitia genetica pentru intoleranta
primara si poate fi facut diagnosticul diferential cu intoleranta secundara la
lactoza. Se estimeaza o prevalenta globala de 75% a deficitului de lactaza; pot fi
afectate persoane apartinand oricarei rase, insa prevalenta cea mai ridicata se
inregistreaza in randul populatiei asiatice, sud-americane si africane. Trebuie
subliniat faptul ca nu in toate cazurile deficitul de lactaza este insotit de
manifestari clinice. In Europa procentul populatiei afectate variaza de la 2% in
Scandinavia pana la 70% in sudul Italiei si Turcia.

-intoleranta secundara la lactoza: apare in urma unei afectiuni acute

( gastroenterita) sau cronice (ex. boala Crohn sau boala celiaca), iar deficitul de
lactaza se manifesta temporar si este reversibil dupa regenerarea epitelului
intestinal.

Simptomatologia este foarte variabila. Produsele obtinute in urma fermentatiei

bacteriene a moleculelor de lactoza in intestinul gros (CO2, acizi grasi, apa si
metan) conduc la aparitia de simptome cum ar fi: senzatie de plenitudine,
meteorism, dureri abdominale colicative. De asemenea, efectul osmotic al
dizaharidelor poate provoca diaree. Mai mult, absorbtia scazuta a glucozei in
intestinul subtire poate induce temporar o stare de hipoglicemie si oboseala.
Simptomele debuteaza de obicei intr-un interval de 30 minute pana la 2 ore de la
consumul alimentelor care contin lactoza. Severitatea simptomelor depinde de
mai multi factori: toleranta individuala, rata de digestie, varsta, grup etnic.

Studiile au aratat ca 75% din pacientii cu intoleranta la lactoza au concomitent si

intoleranta la fructoza. Aceasta asociere conduce la o exacerbare a
simptomatologiei descrise1;3.

Testul de incarcare cu lactoza, respectiv testul hidrogenului expirat erau pana

acum teste standard pentru evidentierea unei digestii deficitare a lactozei. Testul
genetic pentru intoleranta la lactoza este o alternativa foarte simpla pentru
pacient. Acesta nu este influentat de momentul recoltarii sau de bolile asociate
iar bolnavul nu trebuie sa fie incarcat cu lactoza. In plus, testul genetic poate face
diferentierea intre intoleranta primara si cea secundara.

Prin determinarea genotipului C/T se poate stabili predispozitia genetica pentru

intoleranta la lactoza:

Genotip 13910 C/C (homozigot): predispozitie genetica clara pentru intoleranta

la lactoza.

Genotip 13910 T/C (heterozigot): rareori se asociaza cu o intoleranta primara,

adesea compensata; simptomele sunt usoare.

Genotip 13910 T/T (homozigot): nu exista o predispozitie genetica pentru

intoleranta la lactoza.

In cazul unei intolerante la lactoza clinic manifeste, cu test genetic pozitiv, se

recomanda dieta fara lactoza. Daca se recurge la aportul de lactoza se poate
administra suplimentar un preparat care contine lactaza. In cazul unei diete fara
lapte se recomanda monitorizarea calcemiei. Obtinerea unui rezultat negativ la
testul genetic, in prezenta manifestarilor clinice, impune diagnosticul diferential
cu alte forme de intoleranta la lapte determinate de:

- alergia la lapte si alte produse lactate;

- alte alergii alimentare;

- deficitul de diaminoxidaza (DAO);

- boli inflamatorii intestinale.

Alimente care contin lactoza

- orice lapte de origine animala (chiar fiert) si produse lactate

- mezeluri preambalate

- branza proaspata, iaurt

- supe la plic si sosuri

- faina

- prajituri, torturi, produse de patiserie

- inghetata, ciocolata

- ketchup, mustar, maioneza

- margarina

- indulcitori.

Iaurtul si untul au un continut redus de lactoza si de obicei sunt tolerate; de

asemenea si cascavalul (de ex. Emmentaler) poate fi consumat de persoanele cu
intoleranta la lactoza (cu cat este mai maturat, cu atat este mai sarac in
lactoza)2.

Recomandari pentru testul genetic

- suspiciune de intoleranta la lapte;

- meteorism abdominal, diaree, colici, greata, varsaturi, senzatie de oboseala si

cefalee dupa consum de produse

care contin lactoza;

- diagnosticul diferential intre intoleranta primara si secundara (celiachie, boala

Crohn, colita ulceroasa);

- simptome apartinand sindromului de colon iritabil;

- hipoglicemie de cauza neprecizata2.

Specimen recoltat sange venos2.

Recipient de recoltare - vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant2.

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul2.

Cauze de respingere a probei - folosirea heparinei ca anticoagulant2.

Stabilitate proba 7 zile la 2-8C2.

Metoda - PCR: reactie de polimerizare in lant cu detectie prin electroforeza

acizilor nucleici2.

Comunicarea si interpretarea rezultatelor

Se va comunica genotipul obtinut in urma analizei polimorfismului T/C in pozitia

13910 a genei lactazei. In functie de genotipul obtinut se vor adauga urmatoarele
comentarii:

Genotipul homozigot C/C confirma predispozitia genetica pentru intoleranta

primara la lactoza. Aceasta inseamna ca productia enzimei care scindeaza
lactoza scade in cursul vietii. Un rezultat pozitiv C/C in copilarie indica o
predispozitie genetica, dar nu si diagnosticul ca in acest moment s-ar fi dezvoltat
o intoleranta la lactoza. Diagnosticul de certitudine se poate face printr-un test de

incarcare cu lactoza. La copii trebuie luat in considerare si diagnosticul diferential

cu alergia la alimente. Pentru parintii si fratii unui copil homozigot C/C exista
posibilitatea ca si acestia sa prezinte/dezvolte intoleranta la lactoza.
Genotipul homozigot T/T infirma predispozitia genetica pentru intoleranta primara
la lactoza.
In cazul genotipului heterozigot C/T o intoleranta primara la lactoza este
improbabila. Totusi, in aceasta situatie poate deveni manifesta o intoleranta la
lactoza de cauza secundara, deoarece capacitatea de compensare este redusa la
pacientii heterozigoti. Se vor lua in considerare pentru diagnosticul diferential, pe
langa formele de intoleranta secundara la lactoza, si o alergie alimentara sau un
deficit de diaminoxidaza2.

Bibliografie

1. Enattah NS, Sahi T, Savilahti E, Terwilliger JD, Peltonen L, Jarvela I.

Identification of a variant associated with adult-type hypolactasia. In Nat Genet
2002;30:233-237.

2. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2009. Ref

Type: Catalog.

3. Obermayer-Pietsch BM, Bonelli CM, Walter DE, Kuhn RJ, Fahrleitner-Pammer A,

Berghold A, et al. Genetic predisposition for adult lactose intolerance and relation
to diet, bone density, and bone fractures. In J Bone Miner Res 2004;19:42-47
Activitatea diaminoxidazei (DAO)
154 LeiTrimite pe e-mail acest articol Printeaza acest articol
Informatii generale

Intoleranta la histamina este consecinta unui dezechilibru intre histamina

acumulata in organism si capacitatea de degradare a acesteia. Aceasta afectiune
nu este mediata prin anticorpi IgE, de aceea testele cutanate si dozarile de IgE
specifice vor da rezultate negative1;2.

Histamina este o amina biogena prezenta in cantitati variabile in multe alimente.

In mod normal histamina alimentara este rapid detoxifiata de catre aminoxidaze;
persoanele care prezinta o activitate redusa a acestor enzime au risc de a
dezvolta intoleranta la histamina. Principala enzima implicata in metabolismul
histaminei ingerate este diaminoxidaza (DAO), proteina stocata in structurile
veziculare asociate membranei plasmatice a celulelor epiteliale si eliberata in
circulatie in prezenta stimulilor adecvati.

Scaderea capacitatii de degradare a histaminei datorita unei activitati DAO

reduse poate determina o serie de manifestari clinice care mimeaza o reactie
alergica: diaree, cefalee, urticarie, prurit, flushing, simptome rino-conjunctivale,
bronhospasm, hipotensiune, aritmii cardiace. Intoleranta la histamina devine
clinic manifesta cand organismul este incarcat cu histamina mai mult decat poate
cataliza (consum de alimente bogate in histamina, alcool sau medicamente care
elibereaza histamina sau blocheaza DAO). Bolile alergice precum febra fanului
sau sensibilizarile la fungi reprezinta o sursa in plus de histamina care se adauga
la cea din alimente. Cel mai frecvent afectate sunt persoanele de sex feminin cu
varste intre 30 si 55 ani.

Histamina apare in alimente datorita activitatii bacteriilor, printr-un proces de

decaboxilare a aminoacizilor. De aceea se gaseste in cantitati mai mari in
alimentele fermentate (de ex. branza, varza murata sau vin) si bogate in proteine
(de ex. peste, carne si mezeluri). Niveluri foarte mari se gasesc de asemenea in
alimentele alterate2.

Nivelul de histamina creste odata cu perioada de pastrare a alimentelor de aceea

acestea trebuie pregatite rapid, nu trebuie stocate mult si nu trebuie reincalzite!
Datorita stabilitatii la caldura, histamina nu poate fi distrusa nici prin congelare,
nici prin fierbere, prajire sau coacere1;2.

In majoritatea cazurilor, deficitul DAO este dobandit ca urmare a unor afectiuni

gastrointestinale care scad productia DAO sau a inhibarii activitatii enzimatice
prin consum de alcool si diverse medicamente. Cu toate acestea, studii recente
au evidentiat o mare variabilitate individuala in expresia DAO la nivelul celulelor
epiteliale intestinale si diverse polimorfisme la nivelul genei DAO asociate cu
afectiuni gastrointestinale, care demonstreaza existenta unei predispozitii
genetice la un subgrup de pacienti cu intoleranta la histamina.

Pacientii diagnosticati cu deficit DAO pot beneficia de o dieta corespunzatoare

care elimina alimentele cu un continut ridicat in histamina. Deoarece alcoolul

creste permeabilitatea intestinala si prin aceasta nivelul histaminei in organism,

se vor evita bauturile alcoolice la masa. De asemenea antialgicele (aspirina)
faciliteaza o crestere a permeabilitatii intestinale2.

Alimente cu un continut ridicat in histamina

Vinul si alte bauturi alcoolice

Histamina apare si in procesul de fermentatie alcoolica. Bacterii acidifiante ca

Pediococcus cerevisiae au fost identificate ca formatoare de histamina. Continutul
in histamina este un criteriu de calitate al vinului. In general vinurile rosii au un
continut ridicat in histamina. Pot fi intalnite concentratii de histamina de pana la
3000 g/l in vinurile care dau in mod caracteristic cefalee.

Continutul mediu in histamina:

Vin rosu: 60-3800 g/l

Sampanie: cca 670 g/l
Spumos: 15-80 g/l
Vin dulce: 80-400 g/l
Vin alb: 3-120 g/l
Bere: 20-300 g/l
Peste

Categoriile de peste dupa consumarea carora apar adesea simptome de

intoxicare apartin familiei Scombridae (macrou). De aceea in literatura engleza
cazurile de intoxicatie sunt descrise sub numele de scombroid poisoning. Pestii
din aceasta familie (mai ales tonul si macroul) au o cantitate mare de carne rosie
cu un continut crescut de histamina. Dar si la alte tipuri de peste s-au masurat
cantitati crescute de histamina: heringi, sardine si sardele. Productia de
histamina este influentata de temperatura la care este tinut pestele pana la
pregatirea sa culinara. In cazurile in care s-au gasit cantitati mari de histamina in
conservele de ton sau macrou afumat, cercetarile au dovedit ca pestele n-a fost
transportat in conditii de refrigerare corespunzatoare sau a fost depozitat

inadecvat. In mod surprinzator s-au gasit cantitati mai mari de histamina in

marinata decat in carnea de peste.

Ton: pana la 8000 mg/kg

Macrou afumat: pana la 788 mg/kg
Macrou (conserva): pana la 15 mg/kg
Sardina: pana la 1500 mg/kg
Sardele: pana la 180 mg/kg
Hering: pana la 12 mg/kg (mai ales marinat)
Lapte/branza

In timp ce laptele crud si cel de baut contine cantitati minime de histamina, unele
sortimente de branzeturi au niveluri ridicate. In general se considera ca nivelul de
histamina creste cu maturarea si cu stocarea. Bacteriile incriminate sunt diversi
lactobacili si streptococi.

Emmentaler: 10-500 mg/kg

Stilton (branza cu muceagai albastru): cca 160 mg/kg
Gorgonzola: pana la 160 mg/kg
Camembert: 10-300 mg/kg
Parmezan: 10-580 mg/kg
Carne/mezeluri

Continutul in amine biogene in preparatele de carne este foarte divers. Unele

sortimente de carnati pot contine cantitati relativ mari de histamina, in timp ce
produsele proaspete abia daca ating niveluri critice. Dar mai sunt si alte amine
biogene prezente in carne. Cercetarile au aratat ca diaminele cadaverina si
putresceina ambele substraturi peste DAO sunt un indicator al prospetimii
carnii.

Salam: pana la 280 mg/kg

Carnati cervelat: pana la 100 mg/kg

Jambon Westfal: 40-270 mg/kg

Alte alimente

Otetul din vin rosu contine pana la 4000 g/l histamina. In cazul ciocolatei
continutul oscileaza intre 5-100 mg/kg, dupa sortiment1.

Medicamente care elibereaza histamina sau inhiba DAO

-miorelaxante: pancuroniu, alcuroniu, D-tubocurarina

-narcotice: tiopental

-analgetice si antiinflamatorii: acid acetilsalicilic, metamizol, antiinflamatorii

nesteroidiene, opioide

-anestezice locale: prilocaina

-anti-hipertensive: verapamil, alprenolol, dihidralazina

-antiaritmice: propafenona

-diuretice: amilorid

-antiemetice: metoclopramid

-antibiotice: cefuroxime, cefotiam, isoniazid, pentamidin, clavulanic acid,

chorochina

-mucolitice: acetilcisteina, ambroxol

-bronhodilatatoare: aminofilina

-antagonisti de receptori H2: cimetidina

-chimioterapice: ciclofosfamida

-antidepresive: amitriptilina2

Recomandari pentru determinarea activitatii DAO

Testul este indicat la pacienti cu suspiciune clinica de intoleranta la histamina

(prezenta a 2 simptome tipice cu raspuns favorabil la dieta fara alimente cu
continut ridicat in histamina) dupa excluderea altor afectiuni gastrontestinale, a
mastocitozei sistemice (rezultat negativ pentru triptaza) si a alergiilor alimentare
(teste cutanate si IgE specifice negative)2.

Pregatire pacient - jeun1.

Specimen recoltat - sange venos1.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator1.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser1.

Cauze de respingere a probei specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau

contaminat bacterian1.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare si se

transporta in conditii de refrigerare1.

Stabilitate proba - serul este stabil 1 saptamana la 4-8C1.

Metoda REA (radioextractie): la proba de ser a pacientului se adauga

putresceina marcata cu 14C care constituie un substrat cu afinitate inalta pentru
DAO; sub actiunea DAO putresceina este converita in delta-pirolina; cantitatea de
pirolina obtinuta se coreleaza cu activitatea DAO din serul pacientului1.

Valori de referin - 14-33 UI/mL1.

Interpretarea rezultatelor

Obtinerea unor valori scazute ale activitatii DAO indica o capacitate enzimatica
redusa de degradare a histaminei.

Obtinerea unor valori crescute ale activitatii DAO sunt sugestive pentru o
inducere enzimatica in cadrul unui proces alergic activ.

Obtinerea unor valori ale activitatii DAO la limita inferioara a normalului exclude
existenta unui deficit genetic; totusi in cazul incarcarii organismului cu histamina,
de exemplu prin alergii floride sau alimentatie bogata in histamina, pot aparea
manifestari clinice (deficit latent)1.

Limite si interferente

La unii pacienti cu simptome clinice de intoleranta la histamina activitatea DAO

este normala sau situata in jurul limitei inferioare a normalului. La acesti este
utila determinarea histaminei in sange2.

In timpul sarcinii se pot inregistra valori DAO mult crescute, de aceea nu se

recomanda efectuarea testului la pacientele gravide1.

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref

Type: Catalog.

2. Laura Maintz, Natalija Novak. Histamine and histamine intolerance. In

American Journal of Clinical Nutrition, vol. 85, No. 5, 1185-1196, May 2007.
Mancarea a fost si va fi unul dintre elementele esentiale ale cresterii si dezvoltarii
optime a organismului uman. Daca un adult este capabil sa aleaga ce, cat si cand
mananca, pentru un copil este esential sa fie hranit, astfel parintii trebuie sa
cunoasca cateva aspecte importante legate de alimentatie si diversificarea
acesteaia.

Orice nou-nascut sanatos capabil sa suga trebuie pus la san in primele 6 ore de
viata (cu exceptia catorva situatii care tin de mama boli ale acesteia, sau de
nou-nascut prematur cu greutate foarte mica). Este de preferat ca nounascutului sa i se ofere ambii sani la o masa, initial cate 5 minute fiecare, urmand
ca in zilele ce urmeaza durata sa creasca la 10 minute pentru fiecare san. Orice
alaptare ce depaseste aceasta durata (max. 20 min.) nu reprezinta altceva decat
o prelungire inutila a alaptarii fara a mai aduce beneficii nou-nascutului. In prima
luna de viata copilul alimentat la san va primi asa-numitul san la cerere (~7-8
mese/zi), urmand ca in lunile 2 si 3 numarul de mese sa se reduca la 6/zi, ulterior
5/zi.

Pana la varsta de 6 luni, laptele matern reprezinta cel mai bun aliment pentru
copil, acesta nemainecesitand suplimentare. Cel mai bun indicator al unei
cresteri corespunzatoare a unui copil o reprezinta curba ponderala ascendenta a
acestuia. Alte aspecte legate de plans, regurgitatii, refuzul sanului s.a. nu
pledeaza pentru calitatea precara a laptelui matern. Trebuie precizat aici un
aspect foarte important: NU exista lapte de mama care nu este bun pentru
copilul ei, ci doar lapte in cantitate insuficienta (situatie ce trebuie cercetata in
cazul in care sugarul nu creste bine in greutate). In unele situatii medicale cand
este necesara completare cu formula de lapte, aceasta fie completeaza alaptarea
la fiecare masa, fie alterneaza mesele (formula/san). Despre formulele de lapte
vom discuta intr-ul articol ulterior.

Un sugar alimentat natural, va fi diversificat la varsta de 6 luni. Exista anumite

reguli ce trebuiesc respectate de parinti atunci cand introduc alimente noi in
alimentatia sugarului. In primul rand trebuie reliefat faptul ca un copil nu este un
adult in miniatura, astfel este EXCLUSA alimentarea sugarului de la masa
adultului. Orice aliment nou trebuie introdus singur, treptat si in plina stare de

sanatate a copilului. Acesta va primi alimentele cu lingurita, nu cu biberonul.

Primul aliment introdus este sucul de fructe si/sau morcov, urmand apoi sa se
adauge si pulpa fructului, realizand un piure de fructe. Dintre fructe se
recomanda cele care cresc la noi in tara: mere, pere, prune, caise, piersici. Nu
este recomandata banana, desi este tot mai agreata de parinti datorita
consistentei. La fel nu sunt recomandate fructele exocite, capsunile sau fructele
de padure, acestea putand fi alergizante. Sucul sau piureul de fructe poate fi
amestecat cu iaurt, branza de vaci sau fainos dupa varsta de 6 luni. Astfel
sucul/piureul de fructe va inlocui o masa de lapte. Fainosul (cu gluten grau; fara
gluten porumb, orez) este primul aliment semisolid care se introduce in
alimentatia sugarului. Urmeaza apoi introducerea supei de legume, iar la 2-3
saptamani a carnii. Carnea care se prefera este cea de pasare sau vita, fiind
acceptat si ficatul de pasare. Carnea va fi administrata mixata sau impreuna cu
supa. Galbenusul de ou poate fi si el introdus ulterior in alimentatia copilului,
initial un sfert, apoi o jumatate de 2-3 ori pe saptamana. Astfel la varsta de 1 an
copilul va avea 5 mese/zi, dintre care doua mese de lapte (lapte matern sau
formula de lapte praf) si 3 mese de alimente: o masa fructe, o masa supa legume
cu carne si o masa fainos cu branza de vaci sau iaurt.

Sunt multi parinti care nu respecta aceste reguli de diversificare a alimentatiei. O

parte dintre acestia nu le cunosc (lipsa unui medic de familie/pediatru,
dezinteres, acces precar la surse de informare), insa o alta parte le ignora sau
interpreteaza eronat reactiile sugarului in raport cu alimentele nou introduse.
Astfel daca se introduc mai multe alimente o data, intr-un mediu ambiant ostil
sau intr-o stare de sanatate modificata a sugarului sunt mari sanse ca acesta sa
refuze alimentele. De aceea este atat de important ca aceasta trecere de la
alimentatia la san la cea cu lingurita sa se faca intr-un mediu confortabil pentru
copil cu o interactiune continua a privirilor copilului si mamei. Un sugar nu va
refuza alimentul pentru ca nu ii place la gust! De retinut faptul ca un copil isi
formeaza gusturile pana la varsta de 5 ani, astfel pana la aceasta varsta nu se
pune problema ca nu ii palce un aliment la gust.

Exista anumite alimente care trebuie introduse abia dupa varsta de 1 an, cum ar
fi: albusul de ou, pestele, fructele de padure. Problema laptelul de vaca este una
intens dezbatuta de specialistii pediatri, fiind din ce in ce mai frecventa alergia la
proteina din laptele de vaca, insa despre aceasta problema putand discuta in
articolele viitoare. Din acest motiv laptele de vaca este de preferat a se introduce
in alimentatia copiilor abia dupa varsta de 2 ani, in special la cei care au un teren
alergic (dermatita atopica, rude de gradul I cu alergii).

Dupa varsta de 18 luni, mesele vor deveni un prilej de educare si invatare, iar la
varsta de 2 ani copilul va lua masa impreuna cu familia. La 4 ani va fi invatat sa
foloseasca lingura si furculita, iar la varsta de 7 ani, cutitul.

Astfel, dupa varsta de 2 ani principiile alimentare sunt mult asemanatoare cu cele
de la adult. Copilul va avea 5 mese pe zi: mic dejun, pranz, cina si doua gustari.
Alimentele recomandate sunt cele bogate in proteine si sarace in grasimi: carne
slaba de pasare sau vita, peste si fructe de mare, leguminoase precum mazarea,
fasolea si lintea; sursa de carbohidrati este de preferat a fi reprezentata de
cereale integrale: orez brun, paine din faina integrala, paste integrale, etc;
consum redus de zaharuri; lactate: iaurt, branza, cascaval; si nu in ultimul rand
sursa cea mai importanta de vitamine si minerale: fructe si legume.

Un copil sanatos care primeste o alimentatie echilibrata va avea nevoie, ca si

supliment nutritiv, de vitamina D3 in fiecare zi pana la varsta de 2 ani si doar in
lunile reci (septembrie-aprilie) pana la varsta de 7 ani, iar dupa varsta de 6 luni
se va evalua sideremia care ar putea evidentia o anemie feripriva, caz in care se
va administra supliment de Fier. Cea mai buna sursa de vitamine si minerale o
reprezinta alimentele, astfel copilul trebuie incurajat in a-si respecta programul
zilnic de masa.