Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

Protectionist Paradise
By Jim Powell

Recenzie

Costan Madalina
Necula Luminita
Vlase Valentin
Zafiu Stefania
Seria C, grupa 931

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

Paradisul protectionismului

Protectionismul reprezinta un sistem de masuri politico-economice al carui scop este

protejarea si dezvoltarea industriei si agriculturii indigene impotriva concurentei straine prin
aplicarea unor taxe vamale mari la marfurile de import.
Cei care sustin restrictiile comerciale spun ca aceste politici vor crea noi locuri de munca
mai bine platite pentru americani. Consumatorii americani sunt fortati sa cumpere produse si
servicii de la alti americani; acest lucru ajutand economia sa devina mai puternica.
Restrictiile privind importurile ii impiedica pe cumparatori sa isi satisfaca nevoile atunci
cand furnizorii interni nu le pot oferi ceea ce ei au nevoie. Furnizorii care depind de importuri
devin mai putin competitivi iar fara concurenta exista putine stimulente de a putea deveni
competitivi. Rezultatele protectionismului s-au dovedit a fi dezastruoase pentru Argentina,
Japonia, India si Europa; acestea au reprezentat o previziune a ceea ce ii poate astepta pe
americani daca acestia restrictioneaza in continuare libertatea comertului.
Jim Powell aminteste ca prim exemplu, cazul Argentinei. Intre 1880 si Primul Razboi
Mondial, Argentina a fost printre cele mai prospere tari, fiind depasita doar de Canada, SUA si
Australia.
Autorul britanic James Bryee a afirmat in 1916 ca Argentina este a 2-a SUA (SUA
Emisferei Sudice): totul este nou, modern, cresterea rapida si constanta in productia agricola
corespunde cu cresterea transportului in comun. Dupa 1880 taxele au devenit mici iar moneda
nationala (peso) devenise convertibila in aur. Nu erau restrictii majore in circulatia bunurilor,
capitalurilor si persoanelor.
Peste 9 milioane de europeni (italieni, germani, spanioli) si-au inceput o noua viata in
Argentina, accelerand astfel expansiunea economica a tarii.

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

Argentina devenise unul dintre cei mai mari exportatori din lume de: carne de vita, grau
si lana. De asemenea, detinea cea mai mare rata de alfabetizare din America de Sud.
Dupa Primul Razboi Mondial guvernul s-a amestecat din ce in ce mai mult in mediul de
afaceri. Colonelul Juan Peron, care a venit la putere la mijlocul anilor 40, a copiat politicile
economice ale dictatorului Italian, Benito Mussolini. Acest guvern a crescut taxele, a umflat
moneda, a nationalizat companiile. Ca si politici comerciale a sustinut protectionismul, a
confiscat activele cu capital strain si a pus restrictii asupra drepturilor de proprietate straina.
Au rezultat preturi mari si lipsuri multe. La sfarsitul anilor 40 Argentina s-a confruntat cu
o situatie foarte umilitoare: lipsa a doua produse care erau foarte importante pentru
productivitatea tarii: carnea de vita si graul.
Pana in 1990 un sistem de licente a restrictionat importurile a peste 3.000 de produse
(automobile, imbracaminte, incaltaminte), iar furnizorii locali erau favorizati chiar daca bunurile
lor erau cu 60% mai scumpe decat cele de la furnizorii de peste mari.
In 1980, secretarul de promovare a cresterii economice, Manuel Tanoira, a spus ca industria
locala de electronice este protejata prin impunerea unor suprataxe pe toate echipamentele din
import. Astfel, cumparatorii trebuia sa plateasca de 3 sau chiar de 4 ori pretul international pentru
calculatoare, videocasetofoane si alte produse electronice fabricate de straini.
In Argentina, segmentul birocratic este unul destul de dezvoltat si de complex, astfel
inct de reglementarile ce tin de importuri, exporturi se ocupa expertii special anagajati pentru a
face asta, numiti gestor. Hector Massuh, managerul unei mari companii a afirmat : Sa importi e
complicat, sa exporti e complicat, sa platesti factura de lumina e complicat, referindu-se la
faptul ca argetinieni nu concep sa isi completeze singuri cererea de pensie sau documentele
necesare cumparii unei noi masini, de aceste lucruri ocupndu-se tot birocrati. Deoarece acest
proces este unul anevoios, produsul importat/exportat se poate invechi/demoda pna ce
aprobarile necesare sunt acordate.
Multi argentinieni obisnuiau sa supraestimeze valoarea importurilor pe facturi, astfel
putnd sa reduca efectul restrictiilor comertului extern sub pretextul ca platesc de a plati
importurile si astfel sa isi transfere averile in conturi sigure in strainatate. La sfritul anilor

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

1980, guvernul naional a redus restriciile de import ca o modalitate de promovare

a industrializarii in regiunile indepartate, dar a avut un efect negativ, urmarea fiind facturarea
importurilor de peste 500 de ori. Cotidianul Ambito Financiero afirma ca daca sumele facturate
ar fi adevarate, un argentinian ar putea consuma zilnic 10 fripturi si 45 de pachete de tigari.
O alta reglemntare care a avut o urmare negativa, a fost permiterea persoanelor cu
handicap sa importe autoturisme fara a plati taxele, acestea importnd la scara larga, astefl
scutind pna la 60 de milioane de dolari din taxe pentri 2000 de masini imporate.
Omul de afaceri Lanus de la Serna a rezumat rezultatele tarii sale din punct de vedere
politic : Productie scazuta de petrol, o productie de carbune pe care nu o cumpara nimeni sau nu
o utilizeaza nimeni, pensiile mult prea mici pentru un nivel de trai decent, transporturi aeriene si
rute care nu pot fi exploatate, proiecte in domeniul petrochimiei care nu au fost duse la bun
sfrsit, dezinformarea publicului de catre televiziunile si radiourile de stat, santiere navalecare
costau mai mult dect produceau, rezerve de apa ce nu ajung populatiei, porturi scumpe si
ineficiente, transport lent, neregulat si invechit. Guvernul argentinian a schimbat politicile ce
au fost adoptate in ultima jumatate de secol si care au dus tara pe un drum nefast. In mod ironic,
aceste modificari au fost iniiata de preedintele Carlos Menem, membru al partidului Peronist, al
carui fondator a condus ara la starea de rau.
India, una dintre cele mai populate tari din lume si-a cstigat independenta in 1947 si
avea un viitor promitator,avnd o larga retea de cai ferate,un serviciu civil bine instruit si o vasta
si ieftina forta de munca, insa dupa multe decenii de proclamare a independentiei
economia Indiei a fost prinsa in politicile socialiste i protecioniste, care au adus suferina, mai
degraba dect prosperitatea arii de sute de milioane de oameni.
In 1950, India avea un venit per capita de 150 $ si o speranta de viata de doar 40 de ani,
in compartie cu 350 $ per capita si o speranta de viata de 50 de ani in Coreea de Sud. India a avut
parte de o economisire de 12% din PIB, in timp ce Coreea de Sud a economisit doar 8% din PIB,
astfel inct dupa 3 decenii venitul pe cap de locuitor in India a fost de 230$ si speranta de viata
de 55 de ani, in pararel cu sud-coreeni care au ajuns la un venit pe cap de locuitor de 2 900$ si o
speranta de viata de 69 de ani. Acest lucru s-a datorat faptului ca acestia au primit ajutoare din
strainatate timp de mai mult de doua decenii, si nu numai att, dar au fost achitati si de datoria

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

externa, in timp ce India depinde si acum de ajutorul strain, iar datoria ei externa a depasit 60
miliarde $, fiind a patra din lume.
Intreprinderile detinute de Guvernul au deveni ineficiente, astfel s-a recurs la crearea de
stimulente pentru guverne pentru a restrnge concurena din partea importurilor. Acest lucru s-a
intamplat si in India. Inainte de independena, sub conducerea britanica, indian sectorul public a
fost, in general, limitat la caile ferate, telegraf, serviciu de e-mail, i porturile. Dupa declararea
independenei, sectorul guvernamental inflorit odata cu birocratia, creandu-se multe institutii:
State Electricity Board, India Oil Corporation, All India Handicrafts Board, Central Silk Board,
Coir Board, Village Industries Commission, Village Industries Board etc.
Dei guvernul indian controleaza 75 la suta din activele industriale ale
arii, aceste activecontribuie doar aproximativ o treime din producia industriala sau un sfert
din produsul naional brut.
In 1989, Ministrul Indian pentru implementarea programelor a reportat ca in 303
programe finantate de Guvern s-au cheltuit mai mult de 12 miliarde dolari - pentru otel,cai ferate,
petrol, producerea de energie, si alte industrii - - intrzierile adaugate totale de pna la 515 de
ani. Costurile au ajuns cu 53% peste bugetul propriu-zis.
Una dintre masurile politicii protectioniste s-a concretizat in interzicerea de gatre Guvern
a peste de 300 de categorii de importuri,majoritatea bunuri de consum,dorite de milioane de
indieni.Alte bunuri au fost sever restrictionate prin impunerea unor cote de import ridicate,si a
celor mai mari taxe din lume,care depasesc in medie 130%. Toate importurile necesitau o
anumita licenta, eliberndu-de doar in cazul anumitor bunuri considerate esentiale,si a caror
productie nu putea fi realizata in tara,iar eliberarea lor dura mai mult de 5 ani,ceea ce s-a petrecut
intr-o multitudine de cazuri.
O alta problema o constituie interventia majora a statului in ceea ce priveste noii
investitori sau intreprinzatori. Pentru a deschide o firma industriala sau pentru a o extinde este
cerut acordul explicit al guvernului. Acesta hotaraste locul, capitalul, politicile urmate si pentru
ca un produs sa ajunga din faza de concept in cea de productie, jumatate din acest timp find
petrecut pentru a satisface regulile guvernului.Protectionismul a distrus , de asemenea, si

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

industria textilelor, cea in care forta de munca ieftina a Indiei ii oferea un avantaj competitive
semnificativ.
Imediat ce guvernul de la New Dehli a inchis granitele, s-au creat bariere in interiorul
tarii. Nimeni nu mai avea voie sa creeze o intreprindere industriala, sau sa extinda una deja
existenta fara aprobarea explicita a guvernului. Oficialii erau cei care stabileau cine poate incepe
o afacere, unde sa se intample acest lucru, cat suport financiar poate primi sau ce politica interna
sa adopte.
T. Thomas, presedinte al Hindustan Lever Ltd, spunea ca incercarea de a infiinta o
companie industriala in India era o proba de ambitie si rabdare, caci obstacolele erau multe si
complexe; dura aproximativ 7 ani sa se treaca de la faza de concept la faza de productie, dintre
care 3 ani erau pierduti doar din cauza reglementarilor guvernamentale si a birocratiei, ceea ce
facea sa creasca costurille cu 50%, in final aceste costuri fiind suportate de catre consumatori.
Protectionismul a atacat industria de textile si imbracaminte, domeniu in care India avea
un avantaj competitiv important oferit de mana de lucru ieftina. Oficialii au inceput promovarea
razboaielor de tesut traditionale in anii 1950. Desi tesaturile prelucrate manual erau mai scumpe,
chiar si in conditiile pretului scazut al mainii de lucru, industria a proliferat in interiorul
granitelor inchise.In final insa, rezultatele au fost dramatice. Daca la inceputul anilor 1960
textilele exportate de India reprezentau mai mult de jumatate din totalul exporturilor de pe Glob,
in anii 80 ea mai exporta doar 9%, ceea ce inseamna o scadere de 80%. Asadar, in lipsa
legaturilor cu exteriorul, India a ratat boom-ul fibrelor sintetice la nivel global. Pe de alta parte,
s-a impus un important numar de restrictii la import pentru otel inoxidabil, conductori electrici,
masini, textile si utilaje. Facand ca aceste produse sa devina mai scumpe si mai greu de
achizitionat de catre proprii producatori, oficialii indieni le-au subminat acestora eforturile de a
promova industrializarea.
Protectionismul din India a insemnat de fapt standarde de viata mai scazute pentru
milioane de indieni. In anii 60, profesorul Bellikoth Ragunath Shenoy de la Universitatea
Gujarat a demonstrate ca ca restrictiile impuse la frontiere au influentat semnificativ preturile
bunurilor de consum. Acestea au afectat si viata oamenilor de la tara, care trebuiau sa plateasca
cu 153% mai mult pentru ingrasaminte, cu 204% mai mult pentru pompe si 222% mai mult

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

pentru pesticide. In plus, aceste restrictii erau o amenintare si pentru sanatatea publica. De
exemplu, penicilina produsa in India era cu 1250% mai scumpa decat ar fi costat in lipsa
interdictiilor vamale.
Restrictiile si barierele de orice fel au inmultit oportunitatile pentru birocrati sa ceara
mita. Economist Intelligence Unit a raportat ca la demararea unui proiect, initiatorii acestuia sunt
nevoiti sa ofere intre 5% si 7.5% din valoarea proiectului sub forma de mita.. Apoi, sunt acordate
stimulente suplimentare pentru conectarea la electricitate, imprumuturi bancare si alte servicii.
In lumea industrializata, ca si in tarile sarace, protectionismul a creat probleme tuturor, de
la furnizori pana la producatori si consumatori. Protectionismul a fost una din marile probleme
din cauza carora Europa de Vest a stagnat in anii 70 si s-a dezvoltat mult mai greu decat
America in anii 80. In cele din urma, efectele adverse ale protectionismului au determinat
Comunitatea Europeana sa inlature mare parte din restrictiile comerciale aplicate tarilor member
in anii 90.
Reglementarile din fiecare tara erau, de fapt, bariere in calea comertului. Fiecare tara
avea propriile standarde de produs. Acest lucru a antrenat costuri mai mari, pentru ca
producatorii au pierdut economia de scara care ar fi putut fi posibila daca s-ar fi aplicat aceleasi
standarde in toata Europa. Fiecare tara avea, de asemenea, reguli de licentiere profesionala
diferite. Comisia Europeana sublinia faptul ca pentru a fi calificat sa lucrezi ca si contabil in
primele 12 tari ale Uniunii Europene, ar trebui sa studiezi timp de 50 de ani in total.
Nu se puteau transporta bunuri in afara frontierelor daca transportatorii nu aveau licenta.
Pentru ca astfel de licente erau greu eliberate, ele erau si foarte scumpe;mai exact erau estimate
la aproximativ 20% din totalul costurilor companiilor de transport din Europa.
Telecomunicatiile au fost mult timp printre cele mai protejate industrii in fiecare tara din
Europa. In Germania de Vest, telefoanele costau de doua ori mai mult decat in oricare alta tara
Europeana, iar monopolurile guvernamentale impiedicau inovatia. Monopolurile de
telecomunicatii au condus spre involutie, nu spre evolutie, si au impiedicat inovatia sa apara in
serviciul international Telex, o tehnologie datand din anii 1920. Cand companii electronice
private din Asia, si nu monopolurile guvernamentale, au inceput sa ofere telefoane si faxuri
ieftine si de buna calitate, foarte multi consumatori au renuntat la greoaiele masinarii Telex.

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

Vanzarile internationale de telefoane si faxuri s-au dublat in fiecare an, iar producatorii din
domeniu au continuat sa isi imbunatateasca exponential produsele.
Cei mai afectati de restrictiile comerciale si de diferentele de standarde dintre tarile
Europene au fost sutele de milioane de consumatori europeni, carora le-a fost indepartata
libertatea de a face propriile alegeri pe proprii bani.
Fiecare tara avea legi care permiteau bancilor sa nu plateasca dobanzi micilor deponenti.
Alte legi au impiedicat bancile straine sa-si deschida filiale pentru a oferi cetatenilor servicii mai
avantajoase. In mod similar, cetatenii erau impiedicati sa-si deschida conturi in alte tari. In
Germania de Vest exista un card de credit la fiecare 23 de pesroane; in SUA, un card la fiecare
10 persoane. De asemenea, creditele de consum si alte servicii erau mult mai greu obtinute in
Europa decat in America.
Intelegand, la sfarsitul anilor 1980 ca Europa ramane in urma cu dezvoltarea fata de
Statele Unite si Asia de Est, liderii Comunitatii Europene au pus bazele unui program ambitios ce
avea ca scop liberalizarea economiei continentale pana in anul 1992. Acestia au inlaturat sute de
restrictii costisitoare, insa acest lucru nu poate avea efect pe termen lung atata timp cat taxele
mari si alte restrictii inca tin pe loc economiile unor tari.
Unii americani sunt de parere ca Japonia este o tara care s-a dezvoltat si a
devenit prospera datorita protectiei comerciale si a subventionarii industriilor, dar Jim Powell
este de parere ca sectoarele care s-au dezvoltat cel mai bine au fost cele care nu au beneficiat de
protectia statului. In cele ce urmeaza, vom prezenta cum protectionismul a afectat economia
japoneza de-a lungul timpului.
La inceputul anilor 1920, 90 % din orez era importat, iar in 1930 guvernul Japonez a
adoptat tarife destul de ridicate, care mai sunt si astazi practicate. Agricultorii beneficiaza chiar
un pret minim pe orez, peste nivelul pietei mondiale.
Legea terenurilor agricole din 1952 a limitat dimensiunea medie a fermelor japoneze,
extrem de scazuta comparativ cu alte tari, pentru a evita reaparitia mosierilor. Masurile luate au
dus la scaderea numarului fermierilor japonezi de la 30 milioane in 1965 la 20 milioane in ultimii
ani.

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

Politicile protectioniste Japoneze nu permit ca alte state sa deschida liber centre

comerciale pe teritoriul nipon, afectand astfel concurenta. In 1973 a fost aprobata o lege care
proteja micile magazine si care a avut ca efect incetinirea procesului de extindere a marilor
centre comerciale. Cu timpul, magazinele de marime medie si-au facut aparitia, iar in 1978 legea
a fost revizuita.
Guvernul japonez aplica restrictii atat comerciale, cat si valutare, insa s-au dovedit a fi
ineficiente. In industria otelului, de exemplu, avantajele oferite de catre stat, printre care si
accesul privilegiat la valuta straina pentru achizitia utilajelor necesare, au dus la supracapacitatea
productiei de otel, iar randamentul investitiilor a scazut. In ceea ce priveste carbunele, autoritatile
nipone au acordat imprumuturi cu rate scazute ale dobanzilor,precum si acces prioritar la moneda
straina, insa industria este in continuare in declin. Reteaua de cai ferate era suprasaturata de
angajati, dar retelele private erau profitabile. Industria constructoare de nave a beneficiat si ea de
scutiri de taxe si imprumuturi cu dobanda redusa. Cu toate acestea, a fost devansata de Coreea de
Sud in acest domeniu. Industria aluminiului si cea petrochimica au demonstrat la randul lor ca
politicile protectioniste nu au avut rezultatele scontate.
In ceea ce priveste domeniul financiar, autorul ne marturiseste ca pana in 1980, japonezii
aveau nevoie de permisiune pentru a putea lua valuta, iar bancile comerciale nu puteau vinde
titluri de valoare. Companiile nipone au fost luate prin surprindere de dublarea ratei dobanzii in
1989 si 1990. Extrem de afectate au fost companiile de asigurari, care erau obligate prin lege sa
plateasca asiguratilor numai din veniturile curente, si nu din castigurile de capital. Astfel au
pierdut miliarde de yeni.
Subventiile acordate de catre Guvern nu au avut efectele scontate. Mai mult de atat, ele
au intarziat tranzitia de la industrii in decadere la cele noi, cu potential de a atrage investitori,
deoarece resurse pretioase (capital, forta de munca, etc) au ramas blocate in vechile industrii, iar
refuzul Japoniei de a colabora cu exteriorul dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial a avut ca si
consecinta crearea mai putinor locuri de munca.
Companiile japoneze au patruns masiv pe pietele straine incepand cu 1980, cand taxele
au fost diminuate si au avut usor acces la capital strain datorita flexibilitatii si a costurilor deseori
mai reduse.

Academia de Studii Economice Bucuresti-Relatii Economice Internationale

In concluzie, Jim Powell considera ca protectionismul submineaza competitivitatea

companiilor care doresc sa patrunda pe pietele externe. Marturie in acest sens sunt pietele din
Argentina, India, Europa si Japonia. Solutia este deschiderea pietelor, astfel incat consumatorii sa
isi poata satisface nevoile la nivelul dorit, daca acestea nu sunt indeplinite de pietele interne.