Varianta 29

Subiectul I (40 de puncte)

(Nichita Stănescu, "Viaţa mea se iluminează")
1. Sinonime: ţărm = mal; a urma = a însoţi, a întovărăşi; fantome =
fantasme, năluci; amurg- apus, asfinţit, înserare;
2. Cratima leagă două cuvinte, "fantome-ale verii", cu scopul de a se rosti
într-o singură silabă şi a diminua numărul silabelor în vers, pentru
păstrarea măsurii şi a ritmului (DOOM-2)
3. Expresii/locuţiuni: a lăsa totul baltă; a lăsa ( pe cineva) în pace; a lăsa
( pe cineva ) la greu; a nu se lăsa; a lăsa (ceva/pe cineva) în urmă; a lăsa
corigent; a lăsa ( pe cineva) cu ochii în soare; a-l lăsa puterile; a lăsa de
izbelişte; a lăsa mască (pe cineva)
4. Sens conotativ: *În amurgul vieţii pricepe omul preţul fericirii.
*Adolescenţa este anotimpul iubirii.
5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o
caracteristică a poeziei moderne, preluată şi de neomodernişti şi
sugerează continuitatea ideilor şi imaginilor poetice exprimate anterior,
procedeu prozodic numit ingambament ("scindare a unei unităţi lexico-
sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite"- "Dicţionar de ştiinţe ale
limbii", Ed.Nemira)
6. *Comparaţie: "Ţărmul […] te-a urmat/ ca o umbră, ca un şarpe
dezarmat; *Epitet cromatic – “ochiul tău verde”
7. Imaginea artistică “regina mea de negru şi de sare” este o metaforă
construită prin antiteză, prin care eul liric sugerează un scurt portret al
iubitei şi o chemare, o adresare directă în cazul vocativ.
8. Strofa a patra exprimă intensitatea sentimentului de iubire, stare
spirituală care-i aduce iluminare eului liric: "viaţa mea se iluminează". Ca
simbol al sufletului, metafora "ochiul tău verde" şi comparaţia "cenuşiu ca
pământul" sugerează amploarea emoţiei atotcuprinzătoare, în toate
momentele vieţii, idee redată prin opoziţia sintactică "amiază/amurg".
Ultimul vers accentuează dinamismul sentimentului de iubire, care
revigorează spiritul îndrăgostitului, atitudine conturată prin interjecţia
afectivă "Oho" şi enumeraţia verbelor "alerg", "salt", "curg", a căror
semantică (al căror sens) presupune vioiciune, vitalitate, exuberanţă, stare
accentuează şi de prezentul gnomic şi persoana I singular a acestor verbe.
9. Simetria sintactică "mai lasă-mă", prezentă în ultima strofă şi în
versul liber din finalul poeziei, ilustrează dorinţa ferventă a eului liric, care
imploră timpul să-i prelungească starea de extaz pe care i-o oferă iubirea,
în linie temporală descendentă, "un minut" sau măcar "o secundă".
Rugămintea eului liric se extinde asupra componentelor naturii ("o frunză",
"un fir de nisip", "o briză", "o undă"), iar versul liber din final exprimă
speranţa dar şi nesiguranţa eului liric privind durata iubirii, "un an", "un
timp".
10. Titlul poeziei "Viaţa mea se iluminează" exprimă impactul pe care
sentimentul de iubire îl are asupra eului liric, o stare de extaz care-i
iluminează spiritul. Titlul este reluat în primul vers al strofei a treia, fiind
introdus prin "şi" narativ, care sugerează consecinţa pe care dragostea o
exercită asupra îndrăgostitului.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: "Omul nu are prieten mai bun şi duşman mai rău
decât pe sine." (John Lubbock)

Consider afirmaţia lui John Lubbock perfect valabilă, întrucât omul

este singurul responsabil pentru propriile fapte, iar destinul depinde în
mare măsură de acţiunile sale.
În susţinerea ideii că omul nu are prieten mai bun decât pe sine, aş
aduce argumentul că orice om ar trebui să aibă încredere în sine, dar
pentru aceasta, el trebuie să se cunoască bine şi corect, să-şi formeze
concepţii solide, să-şi controleze reacţiile în diverse situaţii. De altfel, ideea
autocunoaşterii este definită încă din antichitate şi ilustrată de scriitori în
operele lor. Astfel, Mihai Eminescu preia îndemnul "Cunoaşte-te pe tine
însuţi" şi-l ilustrează în mai multe creaţii lirice, între care "Odă (în metru
antic)" şi "Glossă".
În altă ordine de idei, omul are numeroase slăbiciuni şi este supus
multor tentaţii, cărora, dacă nu le rezistă, poate să-şi facă mult rău.
Incapacitatea de a se autocontrola şi de a-şi impune o disciplină în viaţă
poate provoca omului neplăceri şi chiar necazuri, de unde rezultă că poţi
deveni propriul duşman. Orice om trebuie să-şi conştientizeze defectele şi
calităţile, să-şi asume greşelile şi eşecurile, încercând în acelaşi timp să le
corecteze. De aceea de cele mai multe ori critica de sine este foarte
importantă atât în formarea şi evoluţia unei persoane, cât şi în integrarea
în societate.
În concluzie, omul este responsabil pentru propriile fapte, pentru
viitorul sau formarea personalităţii sale, toate fiind determinate de mai mulţi
factori, printre care autocunoaşterea, autoanaliza şi, nu în ultimul rând,
perceperea realităţii înconjurătoare prin prisma propriilor concepţii şi valori
etice dobândite în timp.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Rolul incipitului şi al finalului într-un roman studiat:
*"Ion" de Liviu Rebreanu
* "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu
* "Enigma Otiliei" de George Călinescu
* "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil
Petrescu
(Alexandra Radu şi Adriana Aioanei)