Sunteți pe pagina 1din 18

Academia de Studii Economice, Facultatea de economie

Agroalimentara si a Mediului

Romania in context geopolitic


european si mondial

An scolar: 2010 - 2011

Cuprins
1. Pozitia geopolitica a Romaniei in decursul timpului
2. Actuala pozitie geopolitica a Romaniei
3. Romania si Europa de expresie latina
4. Obiectivul strategic al Romaniei: Intrarea in structurile Euroatlantice

Romania in zona gri

Intrarea in NATO

Aderarea la Uniunea Europeana

Litigii teritoriale:
- Bulgaria
- Ucraina
- Ungaria

Romania si drumul energiei caspice spre Europa o posibila

valorificare a pozitiei geografice si geostrategice

Strategii pentru mileniul 3

Concluzie

Romania in context geopolitic


European si mondial

1. Pozitia geopolitica a Romaniei in decursul timpului


In perioada de dupa al Doilea Razboi Mondial, pana recent de altfel, Romania a fost
plasata in Europa de Est, aceasta fiind insa o pozitie geopolitica, referitoare la tarile comuniste
europene, si nu una geografica. Insusi Departamentul de Stat al SUA a dat la inceputul anului
1994, o declaratie prin care preciza recunoasterea faptului ca Romania nu este o tara din Europa
de Est.
In decursul timpului, Romania a fost considerata fie tara balcanica (parte a Peninsulei
Balcanice), fie tara est-europeana, fie central-europeana, ori, mai recent, ca facand parte din
Europa mediana. Cel din urma concept a fost lansat de geopoliticianul francez Michel Foucher in
lucrarea Fragments dEurope (Fayard, 1993). Potrivit acestuia, conceptul de Europa Mediana
apare, in gama reprezentarilor geopolitice posibile, drept cel mai pertinent pentru a desemna
vechea Europa de Est. El argumenteaza acest lucru prin: situarea geopolitica intermediara
intre Vest si Rusia; stare actuala de tranzitie istorica intre acesti doi poli de organizare; mostenire
teritoriala si politica impusa de est; modernizare, totusi, impulsionata de Vest.
Potrivit aceluiasi autor, principalele caracteristici ale Europei Mediane sunt:
1. O Europa a minoritatilor in care se disting doua zone:
- Partea de nord in care ponderea minoritatilor este in prezent redusa, datorita modificarilor
de frontiere si a importantelor transferuri de populatii impuse in 1945 (Polonia, Ungaria numai
2%, Cehia, Slovacia);
- Partea de sud, cu o pondere mai ridicata (Albania 10%, Romania 10,6%, Bulgaria
15%)
2. O Europa a frontierelor recente si a transferurilor fortate de populatii. In acest caz autorul
se refera la tratatele care au incheiat cele doua conflagratii mondiale si la evenimentele din anii
1989-1993 din Europa Centrala si de Est. In privinta transferurilor fortate are in vedere, in

principal, o serie de tratate care au stipulat, printre altele, transferuri si mai ales, schimburi de
populatie, cum ar fi:
- Tratatul de la Adrianopole (1913)
- Tratatul de la Laussane (1923)
- Conferinta de la Potsdam
3. O Europa a concurentelor religioase
4. O Europa neagra, respectiv a exploatarilor de carbuni, hidrocarburi etc. si a industriilor
siderurgica, chimica, a materialelor de constructii, asadar, industrii poluante.
5. O Europa in care prevaleaza agricultura, in buna masura, dar o agricultura neperformanta
6. O Europa care a fost organizata, timp de aproape 50 de ani, in functie de interesele de stat
si de perceptiile securitatii Uniunii Sovietice, de aici rezultand ca:
- Peisajele au fost modelate de reforme agrare de un anumit gen
- Au fost create, artificial, orase in care trebuia sa locuiasca noua clasa muncitoare, baza
sociala a acestor regiuni
- Existenta unor intregi regiuni structurate in functie de necesitatile de razboi si aparatul
militaro-industrial.
Conform lui M. Foucher, toate acestea se constata in peisaj si vor ramane multa vreme
vizibile.

2. Actuala pozitie geopolitica a Romaniei


Daca pozitia geografica a unei tari este fixa, stabilita de jocul fortelor naturii si exprimata
in anumite jaloane naturale (unitati de relief, ape, etc.), pozitia geopolitica este variabila in timp,
uneori chiar pe termen foarte scurt, in functie de modificarea anumitor factori socio-economici si
politici.
Pozitia geografica a tarii noastre o stim cu totii. In schimb, in privinta pozitiei geopolitice
exista numeroase controverse. Cel mai bun raspuns l-a dat in urma cu trei secole cronicarul
umanist Miron Costin (1633 1691), care referindu-se la Moldova, dar a carui afirmatie poate fi
extinsa fara teama de a gresi la intreaga Romanie. Acesta a semnalat ca se afla situata in calea
tuturor rautatilor. Practic, acesta este motivul pentru care este atat de importanta pozitionarea
geopolitica a Romaniei. Din aceasta situare decurg o serie de avantaje, sau dezavantaje care pot
fi: de securitate, politice, economice si de alta natura.
In anul 1999, Romania se afla plasata geopolitic la intersectia axelor geoeconomice vestest (Europa Occidentala spatiu Est ex-sovietic) si nord-vest-sud-est (Germania si Europa

Centrala Asia Mica si orientul Apropiat). Totodata, Romania este situata la intersectia unor axe
geoeconomice in curs de consolidare:
-

Axa marilor: Marea Caspica Marea Neagra Marea Mediterana


Axa fluviilor si canalelor: Rhin Main Dunare
La cele afirmate mai sus ar mai fi de adaugat ca Romania se afla, din punctul de vedere al

populatiei, dar si al potentialului civil si miltar, la intersectia cercului largit al Europei Centrale
in cadrul careia ocupa locul al doilea dupa Polonia cu cercul largit al zonei Balcanilor, in care
tara noastra este plasata pe locul al treilea, dupa Turcia si Grecia (ca suprafata si populatie se
situeaza pe locul al doilea, dupa Turcia).
In contextul schimbarilor din Europa, Romania devine tot mai legata de spatiul balcanodunareano-pontic, deoarece acesta este pe cale de a juca el insusi un rol important in economia si
politica europeana si, respectiv, mondiala. Este suficient sa amintim crearea OCEMN
(Organizatia Cooperarii Economice in Zona Marii Negre) participarea Romaniei la aceasta
organizatie regionala fiind un exemplu de folosire inteligenta a pietelor alternative si mult
discutatul traseu al energiei caspice spre Europa, traseu de care Romania este, in mod firesc,
foarte ocupata. Asa cum era de asteptat, intr-un asemenea context a crescut interesul unor puteri
europene (si nu numai), care vor fie sa nu-si piarda privilegiile din zona sau sa si le recastige, fie
vor sa devina aici factori influenti.
Aceasta ar fi, in linii mari, actuala pozitie geopolitica a tarii noastre. Cum valorifica
Romania o asemenea pozitie favorabila, aceasta este cu totul alta problema. Desigur, exista si
consecinte negative ale pozitiei geopolitice a tarii noastre. Oricum, in conditiile reasezarii
prioritatilor in Europa, credem ca sunt oportune lansarea si consolidarea noilor coordonate
geopolitice in care se inscrie tara noastra. Se impune ca statul roman sa faca in asa fel incat
coordonatele sale geografice sa fie dublate de unele socio-economice, care sa constituie cu
adevarat, o sursa de atractie si putere.

3. Romania si Europa de expresie latina


Partea latina europeana acopera , in prezent, o suprafata de peste 1,7 milioane km 2, ceea
ce inseamna peste o sesime din intinderea continentului si insumeaza aproape 200 de milioane de
locuitori, reprezentand ceva mai mult de un sfert din populatie Europei, mai exact 28%.
Observam ca populatia Latina este destul de reprezentativa.

Mai in detaliu, constatam ca pe continentul nostru exista 10 tari latine, in ordinea marimii
populatiei, acestea fiind: Franta, Italia, Spania, Romania, Portugalia, Republica Moldova si
ministatele Andora, Monaco, San Marino si Vatican. Se adauga tarile partial latine: Belgia (32%
din populatie este vorbitoare de limba franceza), Elvetia (26,8% din populatie indeplineste
acelasi criteriu) si Luxembourg (o parte a populatiei vorbeste limba franceza).
Ar fi de amintit si latinitatea americana care cuprinde de la Rio Grande del Norte sau Rio
Bravo in nord, pana la Capul Horn in sud, un numar si mai mare de tari si teritorii decat cea
europeana, acoperind totodata suprafete mai intinse (aproape 23 milioane km2, ceea ce inseamna
mai mult de jumatate din intinderea intregii Americi) si insumand o populatie mai numeroasa
(aproape 550 de milioane de locuitori, reprezentand peste 60% din populatia Americii). Se
adauga apoi o parte a Canadei, relativ dificil de delimitat ca intindere (aproape o jumatate de
milion de kilometri patrati), mai restransa ca populatie (circa 30% din total este vorbitoare de
limba franceza, ceea ce inseamna aproape 10 milioane de locuitori).
Primirea in NATO a trei tari din zona in 1997, a Poloniei, Cehiei si Ungariei, care apartin
marii slavo-ugrice (in care tara noastra este o insula de latinitate), nu a facut decat sa
inrautateasca si mai mult pozitia Romaniei in zona, cel putin pentru cei cinci ani care au urmat.
Aceasta cu atat mai mult cu cat ultimii ani au marcat o revigorare a panslavismului, care nu se
mai multumeste cu simple declaratii, ci a trecut la actiunea concreta. Mai intai punerea bazelor
Uniunii Rusia Belarus, in urma acordului semnat la 4 aprilie 1996 de catre preesdintii celor
doua tari, Boris Eltin si Alexandr Lukasenko. Apoi, la inceputul lunii noiembrie 1998,
vicepremierul Voijslav Seselj a propus ca Iugoslavia sa incheie o alianta cu Uniunea Rusia
Belarus, in vederea crearii in timp, a Marii Federatii Slave. Acest calcul era avantajos pentru
Iugoslavia; facand parte din aceasta alianta strategica, ea se va afla la adapost de amenintarile
Occidentului.
Rezulta asadar o tendinta de intarire a flancului slav al Europei tocmai in zona
geostrategica in care se afla plasata Romania. Multi comentatori se gandeau cu teama la faptul ca
tara noastra ar putea fi aspirata in spatiul slav. Aceste temeri au fost insa spulberate de
integrarea Romaniei in NATO, suveranitatea si integritatea ei teritoriala beneficiind astfel de un
suport real al Occidentului, in virtutea art. 5 al tratatului, supranumitul articol al muschetarilor,
care asigura fiecare tara membra de sprijinul celorlalti aliati in conditiile unei amenintari a
securitatii sale.

Totusi, putem observa ca principalelele tari latine de pe continent (Franta, Italia, Spania),
spre deosebire de cele slavo-ugrice, sunt preocupate tot mai mult de propria lor identitate si chiar
prosperitate decat de drumul comun, impreuna cu rudele mai sarace, spre o lume mai buna. De
aceea nu este de mirare ca sentimentul apartenentei comune la lumea latina paleste in fata altor
realitati. In conditiile in care se afirma o Europa de expresie germana si o alta de expresie
slava, nu se impune oare si o manifestare comuna a Europei de expresie latina? Constructia
unei Europe latine, pornind din Iberia si sfarsind la Nistru, ar putea aduce un spor de dinamism
intregii constructii de pe batranul continent. Ar trebui poate, sa se inteleaga la Paris, Roma si
Madrid faptul ca o Europa unita, in care grupul tarilor latine doreste sa-si asume responsabilitati
sporite, nu poate fi implinita daca nu se tine cont de apartenenta de aproape 2000 de ani a
spatiului romanesc la spatiul latin. Ar trebui sa se inteleaga deasemenea ca Europa latina nu va
putea sa-si puna in valoare intregul ei potential, inclusiv cel strategic, fara insula latina plasata
in sud-estul partii centrale a continentului. Uniunea Europeana si NATO nu trebuie sa uite ca
Marea Federatie Slava si Confederatia Euroasiatica nu sunt doar simple proiecte fanteziste, ci
posibile realitati.

4. Obiectivul

strategic

al

Romaniei:

Intrarea

in

structurile

Euroatlantice
Pentru inceput ar fi de amintit ca, in 1993, Romania a devenit al 32-lea membru al
Consiliului Europei, la 26 ianuarie 1994 a fost primul stat din Europa Centrala si de Est care a
semnat, la Bruxelles, parteneriatul pantru pace al NATO, iar la 1 februarie 1995 a devenit
membru asociat al Uniunii Europene. In continuare se adauga rezultatele deceniului trecut si
anume: inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana in 1999 (evenimentul avand loc
la 1 ianuarie 2007) si invitarea la aderare a Romaniei la NATO, in urma summitului de la Praga,
din 21 noiembrie 2002 (efectiv la 29 martie 2004).

Romania in zona gri

Atat pentru Romania, cat si pentru celelalte tari foste comuniste, prima perioada, de dupa
evenimentele din anii 1989 1991, a fost una de dezmeticire, de intrare in contact si de

familiarizare cu ceea ce inseamna cooperarea internationala pe baze democratice. Experienta


primilor ani le-a permis acestor tari sa-si defineasca cu claritate obiectivele pe care le urmarea si
le urmareste fiecare in parte.
Pe langa toate acestea, perioada respectiva a fost si una plina de incertitudini cu privire la
posibilitatea de a ramane intr-o zona gri, respectiv intre structurile economice, politice si de
securitate occidentale si cele dominate de Rusia, cat si de revenirea la vechile practici ale zonelor
de influenta. Aceste temeri au determinat organizarea a numeroase negocieri privind un acord
asupra arhitecturii generale de securitate euroatlantica.
Interesate intr-o apropiere cat mai mare de Occident s-au aratat numeroase state, in
situatie incerta fiind in special Tarile Baltice, Romania, Slovenia, Bulgaria, Ucraina si tarile
fostei Iugoslavii Federeale. In practica, viitorul lor a depins in mare masura si de hotararea cu
care sponsorii lor bogati din Occident au dorit sa ii sustina, dar si de evolutia evenimentelor pe
plan international (razboiul din Kosovo, 11 septembrie 2001), care au accelerat deciziile privind
configuratia diferitelor uniuni sau aliante.

Intrarea in NATO

Dupa cum apreciaza unii comentatori politici, daca initial intrarea in NATO a fost pentru
Romania mai mult o necesitate de integrare intr-o alianta a tarilor democratice si dezvoltate,
ulterior, aceasta a devenit un imperativ de aparare a fiintei nationale.
Dupa cum se stie, in primul esalon de extindere, la Madrid 1997, au fost incluse Polonia,
Cehia si Ungaria, desi in cadrul unui proiect de lege introdus in septembrie 1996, in Camera
Reprezentantilor a Statelor Unite, congresmenul Martin Hoke prevedea printre altele: Congresul
considera ca, pentru a se urgenta procesul de extindere a NATO, a se asigura integrarea tuturor
tarilor calificate, a se intari stabilitatea in Europa Centrala si de Est, prin asigurarea unei coerente
a procesului, Alianta va trebui sa invite, sa inceapa negocierile de aderare, alaturi de Polonia,
Cehia, Ungaria, Romania, Slovenia si Slovacia.
In 21 noiembrie 2002, Alianta si-a marit numarul la 26 de membri, fiind invitate la
aderare Bulgaria, estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovenia si Slovacia.desi Romania a fost
primul stat , fost comunist, care a semnat Parteneriatul pentru Pace al NATO (26 ianuarie 1994)
si a luat parte la exercitii militare multinationale, unele desfasurate pe teritoriul sau, ori a trimis
trupe de mentinere a pacii in regiuni fierbinti ale lumii, in cadrul unor actiuni coordonate de

ONU sau NATO, accesul sau in aceasta ultima alianta a fost lent si dificil. NATO a anuntat
decizia de invitare pentru negocieri de aderare la aceasta organizatie abia la 25 noiembrie 2002,
cu ocazia summitului de la Praga, asadar nu pentru primul val, ci pentru al doilea.
In urma acestei invitatii, Romania devine, la 29 martie 2004, membru cu drepturi depline
al NATO, la 2 aprilie 2004, drapelul Romaniei fiind inaltat la Bruxelles, la cartierul general al
celei mai puternice aliante a lumii, alaturi de ale celorlalte 23 de state membre.
Pentru Romania, acest moment inseamna revenirea in familia occidentala a democratiei,
stabilitatii si prosperitatii, dupa o despartire de peste o jumatate de secol, dar si o incununare a
eforturilor politice si militare ale ultimilor ani, soldatii romani fiind prezenti in toate punctele
fierbinti, din Bosnia si pana la Kandahar si Bagdad, participand astfel la eforturile internationale
de mentinere a pacii si stabilitatii. Inseamna totodata un nou inceput, asumarea unor
responsabilitati, atat fata de viitorul tarii noastre, cat si fata de noii parteneri. De acum inainte
vom fi punctul de lance al Aliantei catre est, dupa cum a afirmat presedintele american George
W. Bush. Aceasta are, pentru noi, cel putin doua semnificatii: romania va deveni tara donatoare
de programe, privind tehnologia si tehnica militara, pentru tarile din Asia Centrala, dar si faptul
ca, in situatii de criza, va fi punctul de origine al principalelor actiuni.

Aderarea la Uniunea Europeana

Dupa 1989, Romania s-a aflat intr-un moment istoric, in care s-au pus bazele pentru
dezvoltarea durabila a tarii pe termen mediu si lung, aderarea la Uniunea Europeana, alaturi de
integrarea in NATO, constituind un catalizator al solidaritatii si convergentei fortelor politice in
promovarea interesului national, sustinut si de sprijinul constant si puternic al opiniei publice
pentru ambele obiective. Romania apartine, de altfel, spatiului de civilizatie si cultura european,
cu care impartaseste aceleasi valori comune:
-

Democratia;
Statul de drept;
Drepturile omului;
Economia de piata.
Aceste valori constituie de fapt fundamentul politicii de integrare economica.
Romania a fost prima tara din Europa Centrala si de Est care a avut relatii oficiale cu

Comunitatea Europeana:

in 1974, o intelegere a inclus Romania in Sistemul Centralizat de Preferinte al

Comunitatii;
- in 1980 a fost semnat un acord asupra produselor industriale;
- in 1990 se stabilesc relatii diplomatice;
- in 1991 este semnat un acord de Comert si Cooperare;
- in 1995 (iunie) a solicitat sa devina membru al Uniunii Europene;
- in 1999 (octombrie) Comisia Europeana recomanda inceperea negocierilor de aderare cu
Romania, care au debutat in anul 2000.
Anul 2004 ramane, pentru Romania, un an de referinta in epoca de tranzitie inaugurata de
prabusirea regimului comunist in 1989. In afara de faptul ca, la 29 martie 2004, devine din punct
de vedere juridic membru cu drepturi depline al NATO, la 17 decembrie acelasi an, summitul de
la Bruxelles al sefilor de stat si de guvern ai celor 25 de tari membre ale UE confirma inchiderea
negocierilor da aderare la acest organism a Romaniei, alaturi de Bulgaria, in cadrul viitorului val
de aderare. In plus, la 25 aprilie 2005 este semnat, la Luxembourg, Tratatul de aderare, Romania
urmand sa devina stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, ceea
ce s-a si intamplat.
Principalele avantaje ale aderarii Romaniei la Uniunea Europeana sunt:
- beneficiul apartenentei la o mare familie de natiuni si la securitatea pe care o confera
aceasta;
- oportunitatea participarii la cea mai mare piata unica din lume, cu toate posibilitatile
legate de dezvoltarea economica si cresterea de locuri de munca;
- consolidarea ireversibila a reformelor economice si politice realizate dupa 1989;
- facilitarea acesului la Fondurile Structurale destinate dezvoltarii regiunilor mai putin
prospere ale Uniunii, fonduri care s-au dovedit a fi benefice pentru tari ca Irlanda sau Portugalia,
de exemplu, in primii ani dupa aderare.
Progresele Romaniei din ultima perioada privind pozitia sa pe scena mondiala ne
indeamna sa speram ca in marea politica pentru pregatirea viitorilor 50 de ani vom reusi intradevar, sa facem ceea ce trebuie facut.

Litigii teritoriale

Bulgaria
Prin Tratatul de la Neuilly (unul dintre tratatele sistemului de la Versailles, semnat dupa
Primul Razboi Mondial), din 27 noiembrie 1919, intre puterile Antantei si Bulgaria, aceasta din
urma pierde o serie de teritorii, intre care si Dobrogea sudica (Cadrilater), care revine de drept
Romaniei.

Unele forte politice bulgare cer revizuirea acestui tratat, pe care il considera nedrept.
Totusi, guvernantii bulgari n-au ridicat niciodata oficial vreo problema teritoriala, cele doua tari
desfasurandu-si relatiile in baza Tratatului de prietenie, colaborare si buna vecinatate, semnat la
Sofia in data de 27 februarie 1992.
Ucraina
Are litigii teritoriale cu Romania si cu Rusia. In Ucraina sunt incluse teritorii romanesti,
din sudul si din nordul Basarabiei, precum si nordul Bucovinei si tinutul Herta. Ucraina nu
doreste condamnarea Tratatului Ribbentrop Molotov si nu recunoaste existenta unor probleme
de retrocedare de teritorii. Cu toate acestea, s-a semnat tratatul bilateral in 1997, singura
problema ramanand Insula Serpilor. Si, desi apartine de drept Romaniei, prin Tratatul de Pace de
la Paris din 1947, aceasta a fost cedata Uniunii Sovietice in 1948, prin tratatul semnatintre Petru
Groza si Veaceslav Molotov, iar dupa destramarea URSS a revenit Ucrainei, iar actualul tratat
prevede ca insula apartine de drept Ucrainei. Delimitarea apelor teritoriale ramane singura
problema ce trebuia sa fie solutionata pana in 1999.
Disputa dintre Romania si Ucraina privind Insula Serpilor a ajuns la Curtea
Internationala de Justitie de la Haga, tara noastra declansand procesul inca din anul 2004, in
calitate de reclamant. In lunile august si septembrie 2008 s-a desfasurat procesul, cu audierea
celor doua parti. Nu este judecat statutul juridic al insulei, care intra in categoria revendicarilor
teritoriale, ci delimitarea stricta a platoului continental si a zonelor economice exclusive. Cele
doua tari au in aceasta privinta pozitii total diferite, Ucraina considerand acest petic de uscat
(doar 17 ha, 0,17 km2) insula, iar Romania, stanca, in acest ultim caz neavand dreptul de a
poseda platou continental si zona economica exclusiva.
Pentru a-i da atribute de insula, autoritatile ucrinene au deplasat circa 150 de persoane
pentru a locui pe aceasta stanca lipsita de apa potabila, canalizare, curent electric etc. Mai mult,
au construit cateva magazine, un oficiu postal, un muzeu arheologic, un hotel (care nu are inca
canalizare) si chiar au deschis o filiala bancara.
Miza celor 12.000 km2 de platforma continentala este si mai mare prin prisma
zacamintelor de hidrocarburi, estimate a insuma circa 10 milioane de tone de petrol si in jur de
100 miliarde m3 de gaze naturale.

Ungaria
Problema relatiilor bilaterale romano-ungare este marcata de situatia minoritatii
maghiare, care a inregistrat o crestere treptata si controlata a temperaturii de la cald la
fierbinte, parand a se pregati de un punct de topire care sa permita turnarea, cu ajutor
international pregatit din timp, a unor noi tipare in aceasta parte a Europei.
In ciuda tuturor aprecierilor pesimiste, atat in interiorul celor doua tari, cat si din afara,
Tratatul de baza dintre Romania si Ungaria a fost semnat in septembrie 1996, fiind ulterior
ratificat si de catre Parlamentul maghiar. Relatiile bilaterale au caracter de parteneriat strategic
pentru Europa secolului XXI, in conformitate cu Declaratia de Parteneriat Strategic semnata de
guvernele celor doua tari la 29 noiembrie 2002.

Romania si drumul energiei caspice spre Europa o

posibila valorifi care a pozitiei geografi ce si geostrategice


Un proiect pentru mileniul III este unul din numeroasele nume care desemneaza
transportarea energiei caspice (petrol si gaze naturale) catre consumatorii din Europa Centrala si
Occidentala. Miza este uriasa, de ordinul zecilor si chiar sutelor de milioane de tone de petrol si
sutelor de miliarde de metri cubi de gaze naturale anual, implicand sume de zeci de miliarde de
dolari in fiecare an. Implinirea proiectului ar duce la propulsarea bazinului caspic drept primul
producator si exportator mondial de petrol si gaze naturale, depasind Orientul Mijlociu care
detine suprematia in prezent. In acest joc de mare miza sunt angrenati foarte multi actori. Nu
numai producatorii si beneficiarii directi, ci si strategici intermediari, acestia din urma fiind de
mai multe feluri, intre care cei care pot contribui la tranzitarea hidrocarburilor (cazul Romaniei)
si cei care nu vor sa fie afara din joc: Rusia, SUA, chiar si China.
In prezent, exista doua conducte care strabat istmul ce separa Marea Caspica de Marea
Neagra, avand acelasi punct de plecare, Baku (capitala Azerbaidjanului):
-

Una mai veche care ajunge in portul rusesc Novorossijsk, avand o capacitate de 5

milioane de tone anual;


- O alta mai recenta carea are drept punct terminus portul georgian Supsa, avand o
capacitate de 9 milioane de tone anual.
Capacitatea acestora este insa departe de a putea tranzita necesarul de petrol solicitat.
In ceea ce priveste noile rute, desi se vehiculeaza multe, propunerile pot fi circumscrise la
trei optiuni principale, fiecare avand o serie de variante:

Optiunea nordica: Baku Novorossijsk; transportarea petrolului s-ar face prin Rusia, prin

marirea capacitatii oleoductului deja existent;


- Optiunea centrala, cu doua variante: Baku Supsa, transportarea petrolului facandu-se
catre Marea Neagra si Baku Tibilisi Ceyhan, titeiul ajungand deja la Marea Mediterana;
- Optiunea sudica: Marea Caspica Golful Persic, prin Iran.
La fiecare dintre aceste trei optiuni se racordeaza si petrolul din Kazahstan, care ar urma,
de altfel, sa aiba cea mai importanta participare, in principal gratie zacamantului de la Tenghiz,
unul dintre cele mai mari din lume.
Romania este, evident, interesata numai de primele doua coridoare, iar in cazul celui deal doilea, numai de prima varianta, intrucat cea de-a doua varianta si coridorul al treilea o scot
total din joc.
Atuurile Romaniei:
-

Considerente geostrategice: este cea mai mare tara din zona, are stabilitate politica si se

afla la intersectia coridoarelor economice (inclusiv comerciale) europene est-vest si nord-sud;


- Romania este inclusa in trei coridoare principale de transport paneuropean:
- IV: Berlin (Germania) Praga (Cehia) Bratislava (Slovacia) Gyor Budapesta
(Ungaria) Arad Craiova Bucuresti Giurgiu (Romania) Sofia (Bulgaria)
-

Istambul (Turcia);
VII: calea navigabila transcontinentala (Dunare Main Rhin, legand Marea

Neagra cu Marea Mediterana);


IX: Helsinki (Finlanda) Sankt Petersburg Paskov (Rusia) Vitebsk (Belarus)
Ljubasivka (Ucraina) Chisinau (Republica Moldova) Bucuresti (Romania)

Plovdiv (Bulgaria).
Romania este singura tara din zona inclusa in ambele programe ale Uniunii Europene

TRACECA si INOGATE care au drept tinta zacamintele de petrol si gaze naturale din regiunea
caspica si caile de transport ale acestora catre Europa Centrala si de Vest;
- Infrastructura deja existenta acopera 65% din lungimea intregului traseu, de la Constanta
la Trieste;
- Romania prezinta nu numai oferte de tranzitare a petrolului brut, ci si de prelucrare a
materiilor prime aduse din regiunea caspica. Tara noastra dispune de un sistem destul de
dezvoltat de conducte, atat pentru petrolul brut (circa 4.500 km), cat si pentru produsele
petroliere (circa 2.500 km), sistem care poate fi usor conectat, cu minime investitii, la sistemul
central-european de transport;

Romaniei ii apartine cel mai mare si mai activ port la Marea Neagra, Constanta, avand

complet operationale terminale speciale in dublu sens pentru titei (24 milioane de tone anual) si
pentru produsele petroliere (12 tone anual), cu rezervoarele aferente (1,7 miliarde m3, capacitate).
Intr-o perspectiva nu prea indepartata, Constanta urmeaza sa devina gratie lucrarilor de
anvergura declansate, al doilea mare port al Europei (dupa Rotterdam) si totodata unul dintre cele
mai mari din lume;
- Existenta unei capacitati de rafinare a petrolului (peste 30 milioane de tone anual) care
depaseste cu mult productia proprie de petrol (usor peste 6 milioane de tone anual) si necesarul
intern de produse petroliere. Are, asadar, o capacitate de rafinare excedentara. Cea mai mare si
cea mai moderna unitate de acest fel, Midia-Navodari, se afla chiar langa portul Constanta;
- Petrolul tranzitat prin Romania ar acoperi o piata mult mai mare decat in cazul altor
variante. S-ar adauga circa 40 de milioane de tone numai de-a lungul traseului pana la Marea
Adriatica (Trieste, Italia), din care 7 milioane de tone pentru Romania, 17,5 milioane de tone
pentru Ungaria, Croatia, Slovenia si Serbia si 15 milioane de tone pentru Austria, Cehia si
Germania.

Strategii pentru mileniul 3

Speranta de reusita a Romaniei este legata in primul rand de dimensiunea economica a


problemei care, evident, le preocupa si pe marile firme interesate in proiect a caror principala
grija nu poate fi decat profitul, in conditiile absentei risculuui. In al doilea rand, de atragerea
bunavointei unor actori strategici care, chiar daca nu sunt mari puteri, au un cuvant greu de spus,
gen Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia. In acest context este de remarcat si de apreciat efortul
Romaniei, un exemplu pozitiv fiind si organizarea conferintei internationale Caspian Energy to
Europe (Energia Caspica Spre Europa, Bucuresti, 2729 septembrie 1998). La aceasta
conferinta au participat, pe langa politicieni si oameni de afaceri, intre care reprezentanti de prim
rang ai unor companii precum AMOCO, Shell, ENI, Solar, LukOil si altele.
Desi considerentele economice si de afaceri stau, de regula, la baza unor decizii in situatii
de acest fel si Romania este bine plasata din acest punct de vedere pe tabla de sah a marelui
proiect nici cele politice nu pot si neglijate, situatia din Iugoslavia fiindu-ne o vreme total
nefavorabila si oferind un puternic argument celor care au dorit sa iesim din joc. In plus,
interesele marilor puteri, in primul rand al SUA, au facut ca balanta sa se incline catre Turcia,
ceea ce s-a si intamplat, in noiembrie 1999 fiind semnat, cu ocaziaConferintei OSCE de la

Istambul, acordul in domeniu, varianta castigatoare fiind cea care tranziteaza Turcia, conducta
debusand in portul Ceyhan, de la Marea Mediterana.
Se parea ca Romania a pierdut definitiv competitia. Numai ca, destul de repede, a aparut
ideea variantei la varianta: daca traseul prin Turcia era varianta fata de petrolul din zona
Golfului Persic, un nou traseu putea fi o varianta la conducta Marea Caspica Ceyhan, avand in
vedere intarzierile in realizarile acesteia, costurile ridicate, nesiguranta etc. Ca urmare, a fost
relansata ideea conductei prin Romania, catre Trieste (port italian la Marea Adriatica, avand mari
capacitati de depozitare si de unde pleaca o importanta retea de conducte petroliere), prin
asociere cu tari ca Serbia, Croatia, Slovenia, acordul fiind incheiat la Bucuresti in martie 2005.

Oleoductul Constanta Trieste


Dintre marile proiecte privind transportul petrolului din Zona Caspica spre inima
Europei, acesta are cea mai mare anvergura si ofera cele mai multe avantaje comparative.
Traseul: Marea Neagra (portul Constanta, Romania) Marea Adriatica (portul Trieste,
Italia), traversand cinci tari: Romania, Serbia, Croatia, Slovenia si Italia.
Obiectivul: Sa transporte petrol in regiunea caspica (in principal in Kasahstan si
Azerbaidjan) prin Marea Neagra (din porturile caucaziene, in special Supsa, din Georgia, pana la
portul Constanta, din Romania, cel mai mare port din bazinul Marii Negre) spre Europa de Vest.
Portul Trieste a fost ales ca punct terminus din mai multe motive:
-

Are mari capacitati de dezvoltare;


De aici oleoductul se poate conecta la Trans Alpine Pipeline Network, care leaga italia cu

Austria si sudul Germaniei;


- In plus, Italia are mare nevoie de petrol intrucat poseda cea mai mare capacitate de
rafinare dintre toate tarile europene (circa 115 milioane de tone).
Lungimea: 1.360 km
Capacitatea: potrivit studiului de fezabilitate (coordonat de Hill International UK), sunt
luate in calcul trei alternative de capacitate: 40, 60 sau 90 milioane t/an.
Costurile: 2,27; 2,81 sau 4,26 miliarde de dolari, in functie de alternativa de capacitate
aleasa.
Finalizarea: 2009, 2011 sau 2012.

Proiectul conductei Constanta Trieste prezinta multe avantaje:


-

Traseul (1.360 km) este mai scurt decat cel al oleoductului BTC (1.760 km);
Doua treimi din lungimea conductei deja exista, trebuind doar sa fie conectate;
Traverseaza doar regiuni joase, fiind necesare doar doua statii de pompare (in comparatie

cu aproape 20 in cazul BTC), care de regula inseamna mare consum de energie electrica si,
bininteles, costuri mai mari;
- Absenta oricarui conflict pe intregul traseu (BTC, de pilda, traverseaza zona critica
locuita de kurzi);
- Portul Constanta are mari capacitati de stocare si prelucrare;
- La cererea de petrol din Europa de Vest se adauga cea a tarilor traversate (Romania,
Serbia, Croatia, Slovenia) sau din apropiere (Bulgaria, Ungaria, Austria).
Am mentionat aceste elemente de mare favorabilitate, pentru a sublinia, inca o data, cat
de complexa este problema adjudecarii unui coridor energetic. Acest proiect (Constanta
Trieste) a participat si la competitia din 2007 (intitulata Drumul energiei caspicespre Europa)
cand a pierdut in fata proiectului BTC (Baku Tbilisi Ceyhan), avand mai putine elemente de
favorabilitate, si aceasta gratie sprijinului politic dat Turciei de catre SUA si Marea Britanie,
practic, vechiului lor aliat antisovietic din perioada Razboiului Rece si doritul aliat (care, in fapt,
nu va confirma) vizavi de Orientul Mijlociu.

Concluzie

In concluzie, abundenta resurselor de hidrocarburi din acest spatiu, influenta actorilor


internationali majori (SUA, Rusia, China, UE), dar si a unora regionali (Turcia, Iran), interesul
statelor care vor sa beneficieze de tranzitarea pe teritoriul lor a resurselor energetice, intre care se
inscrie si romania, includ zona Marii Caspice in randul principalelor regiuni de interes economic
si politic cu potentiala generare de tensiuni si conflicte gratie intereselor opuse ale diferitilor
actori.

Bibliografie
1. Geopolitica Universul Puterii, Silviu Negut, Editura METEOR PRESS, Bucuresti
2008;
2. www.wikipedia.org