Sunteți pe pagina 1din 32

1.

NOIUNI DE BAZ
1.1.1. Etimologia si semnificatiile conceptului de management
1.1.1. 1. Etimologia conceptului de management
Folosit initial n tarile anglo-saxone, conceptul de management a cunoscut o
rapida dezvoltare pe toate meridianele globului. Pentru a putea sa precizam n mai
bune conditii sensul conceptului de management consideram necesara o scurta
incursiune etimologica[1].
La nceput, vom face o prezentare sintetica, pe care o vom detalia n scopul
unei ntelegeri ct mai complete. Managementul deriva de la latinescul, "manus"
(mna) si ca expresie literara "manevrare", "pilotare". Cel chemat sa organizeze
aceasta manevrare sau pilotare este managerul. El este cel care participa nemijlocit
la organizarea si efectuarea actiunii manageriale. Asa cum subliniaza Al. Graur[2],
de la latinescul "manus" s-a format n limba italiana "mannegio" (prelucrarea cu
mna), de unde prin intermediul cuvntului francez "mange" a trecut n limba
romna cu semnificatia de "Ioc unde sunt dresati caii". Din franceza, cuvntul a
fost mprumutat de limba engleza sub forma verbului "to manage" care nseamna a
administra, a conduce. Englezii a derivat apoi "manager" si "management", ceea ce
ar nsemna "conducator" si "conducere". Rezulta deci ca verbul englez "to mange"
are aceeasi radacina ca si termenul romnesc "manej" si cel italian "maneggio" si
anume termenul latin "manus'', adica mna. De retinut nsa ca termenul italian
"maneggiare", mai are o radacina si anume verbul "maneggiare" si care se traduce
prin a mnui. Pe masura ce limba italiana a evoluat verbul maneggiare a capatat
doua nuante, doua sensuri, din care unul concret de a mnui un cal si alt sens
abstract, calitativ de a mnui cu dexteritate.
n limba engleza termenul "manage" si "management a fost receptat n
secolul al XIV-lea de Ia termenul francez "mnage". Aceasta influenta
seexplica prin faptul ca n Anglia, de la cucerirea normanda (la Hastings, n
octombrie 1066, armata normanda condusa de ducele Willielm II, a obtinut o
victorie hotartoare asupra anglo-saxonilor, cuceritorul normand devenind rege al
Angliei, sub numele de William I) si pna n secolul al XIV- lea limba oficiala a
fost limba franceza. Termenul francez "mnage" si verbul englez "to manage"
asemanate fonetic se dubleaza si cu o asemanare semantica. n ambele situatii
terminologice se avea n vedere folosirea cu dibacie a unor fenomene din afara. n
cazul verbului francez "mnager" referirea se facea la lucrurile din gospodarie.
Pentru verbul englez "to manager" atasarea precumpanitoare se facea la cai.
Raportarea sensului acestui verb englez la limba romna este data de verbul a
struni.
Retinem deci ca n limba engleza verbul "to manage", cu substantivul derivat
"management" a avut initial sensul de a mnui, de a struni caii, n manej. De
asemenea, a mai avut si un sens mai abstract si anume de a gndi si aseza corect
relatiile cu diverse lucruri sau fiinte n scopul de a obtine rezultatele dorite. n
legatura cu influenta pe care a exercitat-o verbul francez "mnager" asupra

verbului englez "to manage" se extinde si n limba engleza semnificatia de a cruta


ceva sau pe cineva, de a nu extenua puterile cuiva, iar pe aceasta cale de a-i da
posibilitatea sa obtina un randament sporit.
Cu timpul, verbul "to manage" a trecut din sfera sportiva a strunirii cailor n
domeniul artei operative si a stiintei militare. Aici a primit o noua semnificatie si
anume aceea de a pregati cantitativ si calitativ unitatea militara spre a obtine
victoria n batalie. Din acest punct de vedere termenul englez se aseamana ca sens
cu termenul american de logistica.
Termenul management nu si afla mplinirea vocatiei n domeniul
economicului nici n secolul al XVIII-lea. Este stiut ca n acest secol s-a produs
revolutia industriala, proces de nlocuire radicala a productiei manuale manufacturiere cu productia de fabrica, bazata pe folosirea n masa a masinilor. A avut Ioc
pentru prima data n Anglia, n ultimele decenii ale secolului al XVIIII - lea si
nceputul secolului al XIX-Iea, ulterior n Franta, S.U.A., Germania, Japonia etc. n
lucrarea sa "Bogatia natiunilor", aparuta n anul 1776, Adam Smith a teoretizat
revolutia industriala. Catre acea data termenul management reprezinta capacitatea
de organizare rationala si de coordonare competenta a activitatii grupurilor umane
orientate spre atingerea unul scop. Dar, nu numai att, notiunea de management
implica n acelasi timp si necesitatea de a testa nsusirile si aptitudinile fiecaruia si
de a-l aseza pe fiecare la locul cel mi potrivit nsusirilor si pregatirii sale.
n asemenea context apare ca ndreptatita ntrebarea: de ce termenul de
management nu s-a aplicat n secolul al XVIII-lea si nici n secolul urmator n
domeniul precumpanitor al activitatilor industriale sau al celor complex economice
desfasurate n Marea Britanie si ulterior n Statele Unite, Germania, Japonia?
Pentru a putea raspunde la aceasta ntrebare esentiala este necesar sa analizam si
sa punem n ecuatie termenul management cu elementul sau esential - factorul
uman, caruia sa i se poata aplica conceptul de management. Desigur ca si n
secolul XVIII si XIX activitatea economica reprezenta un proces de prospectare,
productie si desfacere. n acest proces factorul uman reprezenta elementul esential
n numeroasele sale ipostaze de salariat, de antreprenor, de furnizor sau de client.
Sa le analizam pe rnd. Nu punea probleme mna de lucru. Ea era destul de
abundenta, ca urmare a procesului de
migrare a taranimii la orasele n curs de activa industrializare, Acest proces de
migrare a fost accelerat, pe de alta parte, de fenomenul de apreciereprivata a
bunurilor rurale comune potrivit traditiilor medievale. n acelasi timp, nu ridicau
probleme nici materiile prime, resursele imperiului colonialbritanic fiind uriase. si,
n sfrsit, piata engleza si insulele protectioniste asigurau clientela pentru bunurile
si serviciile oferite de economia britanica.Aceasta conjunctura a durat aproape
doua secole. Ea explica motivul pentru care termenul de management a ntrziat sa
intre n rndul conceptelor fundamentale ale vietii economice.
Desi nu a capatat utilizare n domeniul economicului, termenul management a
fost totusi folosit n acest timp n sfera politicului si n domeniulziaristicii. n
domeniul activitatii partidelor politice managementul era folosit, pe de o parte,
pentru a se constata conformitatea numirii unui om politic n postul cel mai potrivit
pregatirii sale, iar, pe de alta parte, personalul politic britanic era menajat si

strunit potrivit principiilor manageriale. n al doilea domeniu, n activitatea


periodicelor, notiunea de management s-a mpamntenit n decursul secolului
al XIX-lea.
nca din secolul al XVIII-lea termenul de management s-a impus si n
domeniul administratiei publice, ca accent pe chestiunile de politie, probleme
navale si militare. Una din arme, cea a cavaleriei, punea la dispozitie modelul
manejului, adica al managementului cailor. Dar legatura psihologica "manmanagement" cu sensul si semnificatia celor doua concepte astfel corelate este
data de omofonia ntre "manus", respectiv mna n limba latina si "man", adica
barbat n limba engleza.
Folosit astazi n toate activitatile economic, termenuI management s-a impus
n sfera acestor domenii n ultimii
60 de ani si acesta datorita raspndirii imediate si atotcuprinzatoare a lucrarii lui
James Burnham ,,The Managerial Revolution", publicata prima oara laNow York
n anul 1941.
innd seama de realitatile vietii sociale si economice ale epocii sale, ct si de
analizele facute de J.B. Say (1767 - 1832) si Alfred Marshall (1824 - 1924) J.
Burnham a impus n mod categoric si definitiv notiunea de manager, ca vector al
inovatiei si progresului, cea de management, iar adjectivul managerial l-a cuprins
n titlul lucrarii, cu semnificatia de analiza interdisciplinara a pozitiei si a rolului
managerului n societatea contemporana. Burnham vedea n manageri un grup de
indivizi, o categorie sociala capabila sa organizeze o ntreprindere n spirit novator
si expansionist. El a atras atentia asupra rolului esential, dinamic, al adevaratului
manager si a pus n evidenta primatul managerial. Ideea noua si de mare valoare si
actualitate pusa n circulatie de Burnham este aceea ca orice societate, indiferent de
regimul ei ideologic, juridic sau politic are nevoie de manageri daca vrea ca
economia ei sa prospere n ritm novator si creator.
1.1.1.2. Definitii ale conceptului de management
Conceptul de management are semnificatii multiple si se foloseste mult n
teorie si practica. Esentialul n analiza si tratarea acestui concept I constituie determinarea continutului, a elementelor si directiilor care-i stabilesc trasaturile. Dat
fiind caracterul complex al managementului, au aparut numeroase si variate
definitii ale acestui concept.
n concordanta cu spiritul practicist american, prin
management se ntelege nainte de toate o stare de spirit, un mod de a privi si de a
aborda problemele, o modalitate concreta de a dirija ntr-o viziune dinamica,
ndreptata catre un scop bine conturat, respectiv spre eficienta maxima n orice
activitate. n conceptia americana, managementul nglobeaza functiile de
conducere ale tuturor cadrelor din ntreprindere, ncepnd de Ia director pna Ia
seful de echipa.
E. Petersen si E. Plowman, arata ca "n sensul larg al cuvntului, din punct de
vedere social managementul este o tehnica sau o metoda dezvoltata datorita
tendintei proprii omului de a crea grupe". n acest sens, spun ei managementul

poate fi definit ca totalitatea metodelor cu ajutorul carora se determina, se clarifica


si se realizeaza scopurile si sarcinile unui anumit colectiv"[3].
Sustinnd un punct de vedere deosebit, P. Drucker vorbea despre management
numai n ntreprinderile care produc marfuri sau presteaza servicii economice si
sublinia ca "....experienta managementului nu poate fi transferata si aplicata
n organizarea si conducerea altor institutii". [4]
William Newman defineste managementul ca "importanta tehnica sociala, ca
directionare, conducere si control al eforturilor unei grupe de indivizi n vederea
realizarii unui anumit scop comun. Este evident ca un bun conducator este acela
care face ca grupa sa-si atinga scopurile sale n conditiile unui minim de cheltuieli,
de resurse, de eforturi".[5]
Potrivit opiniei lui A. Mackensie, managementul este
procesul n care managerul opereaza cu trei elemente fundamentale - idei, lucruri
si oameni realiznd obiectivul prin altii"[6], iar dupa Jean Gerbier ,,managementul
nseamna organizare, arta de a conduce, de a administra"[7].
Karl Heyel defineste managementul ca o "disciplina distincta si
determinanta, care conduce la rezolvarea unor obiective prestabilite utiliznd n
modul cel mai eficient potentialul uman si material"[8] iar Joseph Massi
considera ca managementul este "procesul care comporta un numar oarecare de
atributii fundamentale prin care un grup cooperativ orienteaza activitatile catre
scopuri comune"[9].
n conceptia lui J. Tezenas "managementul - termen englezesc care are
semnificatia generala: arta de a conduce, de a administra, functie de conducere cu
urmatoarea acceptiune: stiinta si arta de a folosi mijloacele materiale si de a
conduce oamenii ale caror functii sunt diferite si specializate, dar care coopereaza
n cadrul aceleiasi ntreprinderii pentru a atinge un obiectiv comun"[10]. Pe de
alta parte, Octave Gelinier considera ca "managementul desemneaza,
deopotriva conducere si organizare si presupune un efort constient, metodic si
stiintific, pentru a studia si realiza conditiile optime de functionare" [11]. Cu
referiri notionale mai ample ne apare definitia data de H Johannsen si A. B.
Robertson, si
potrivit careia "managementul este arta sau stiinta de a directiona, dirija si
administra munca altora pentru a atinge obiectivele stabilite, procesul de luare a
deciziilor si de conducere (Leadership): pentru economist, un factor de productie
care priveste organizarea si coordonarea celorlalti factori (pamnt, munca, capital)
pentru obtinerea maximului de eficienta, procesul social care implica
responsabilitatea pentru planificarea si reglementarea eficienta si economica a
operatiunilor (activitatilor) unei ntreprinderi n ndeplinirea unui scop sau a unei
sarcini date. Include judecarea, aprecierea si hotarrea (decizia) n stabilirea
planurilor si utilizarea datelor pentru controlul performantelor si realizarea
planurilor, precum si ghidarea, integrarea, motivarea si supravegherea personalului
n realizarea activitatii sale"[12].
KIein Jaques, n lucrarea sa "Qu'est le management?" defineste managementul
ca ansamblul disciplinelor, metodelor, tehnicilor care nglobeaza sarcinile
conducerii, gestiunea, administrarea, organizarea ntreprinderii. Ne vom referi n

continuare si la cteva sublinieri ale autorului. Pentru americanul vechii scoli,


managementul este arta de a face pe altii sa lucreze, definitie, n legatura cu care se
fac doua remarci; a) este plina de bun simt, n sensul ca managementul se remarca
prin faptul ca se limiteaza Ia toate functiile pentru ca sa faca sa lucreze ntregul
personal ntr-o anumita directie; b) este destul de completa, n sensul ca se
subliniaza ca managementul este arta de a ntreprinde, arta care se exerseaza
esential asupra oamenilor ntreprinderii (salariatii) sau din afara ntreprinderii
(clientii, furnizorii, actionarii etc.) si ca este vorba de o arta si nu de o tehnica.
si mai departe se
arata ca pentru americanul modern definitia managementului este mai complexa.
Ea poate fi rezumata n sensul ca managementul este organizarea schimbarii,
orientata spre crearea de bogatii n scopul satisfacerii mai perfectionate a nevoilor
omului. Aceasta definitie este interesanta pentru ca: a) vrea sa integreze n vocatia
de management vocatia ntregii societati industriale liberale; b) urmareste sa puna
n evidenta ca economia liberala si propune ca finalitate o perpetua depasire a
omului, liberalizarea contrariilor materiale, amplificarea perpetua a posibilitatilor
omului si societatii umane asupra mediului sau nconjurator si asupra naturii,
capacitatea omului prin aceasta posibiIitate, puterea sa stapneasca propriul sau
destin si de a-si orienta propriul sau viitor.
Un alt punct de vedere n definirea conceptului de management l are David
H. Hemphil, care sustine ca managementul este un compus al elementelor putere,
autoritate si influenta[13]. Potrivit acestui autor, autoritatea poate fi definita ca
putere acceptata, iar influenta ca putere reala, n functiune. n legatura cu
delimitarea notiunilor de putere si management, trebuie sa retinem ca notiunea de
management este cu mult mai larga dect puterea. si mai trebuie retinut ca puterea
reprezinta dominarea vointei autoritare, ceea ce presupune subordonarea celorlalte
vointe uneia singure. Managementul nsa este n principiu posibil fara dominarea
vointei autoritare, care reprezinta un caz particular si nu poate fi universalizat.
Putem retine din cele expuse anterior ca n timp ce puterea constituie impunerea
vointei straine, managementul nu presupune neaparat o deosebire ntre vointa
managerului si celui condus,
aceste vointe putnd coincide, respectiv sa apara ca o vointa unica.
O definitie clara si sintetica a managementului ne ofera M. Dumitrescu,
aratnd ca acesta reprezinta "stiinta prin care se asigura conducerea tuturor
proceselor si unitatilor economice si din celelalte sectoare de activitate, n toate
functiunile acestora, avnd n prim plan omul, participarea motivata a acestuia si
care presupune rezolvarea problemelor sub raport previzional, organizatoric, de
conducere, de luare a deciziilor si de control cu concretizarea acestora n cresterea
eficientei economice"[14]
Numeroase si semnificative nsemnari privitoare Ia management
apartin profesorului Constantin Pintilie, din care am retinut: "Managementul este
un mijloc cu ajutorul caruia schimbarile social-economice, tehnologice si politice,
toate schimbarile umane pot fi concepute rational si difuzate n ansamblul corpului
social. Activitatea n domeniul managementului este considerata acum ca unul din
factorii de baza ai cresterii economice, avnd aceeasi importanta ct si tehnica

avansata; mai mult, se considera ca o tehnica, orict ar fi de perfectionata, nu-si


dezvaluie ntregul randament dect n conditiile unei organizari si conduceri
corespunzatoare nivelului sau[15].
Cele de mai sus l-au determinat pe L. Brech sa considere ca sensul
conceputului de management nu este ntotdeauna clar si nici ntotdeauna
universal acceptat. Ceea ce i se pare clar si acceptat este o anumita forma de
comanda personala ntr-o situatie n care aspectele tehnologice,
comerciale si umane sunt
ntretesute pentru a oferi o evolutie plina de succes a ntreprinderii.
n continuare autorul la care ne referim abordeaza baza activitatii manageriale
care, n opinia sa, se sprijina pe principiul ca orice activitate economica este
dirijata spre un scop dublu: (1) de alimentare cu bunuri si servicii de care au nevoie
consumatorii; (2) de acordare a mijloacelor prin care acestia sa poata achizitiona
bunurile si serviciile oferite. n termeni largi managementul urmareste daca munca
e facuta si daca e facuta eficient[16].
O mare parte din definitiile pe care le-am prezentat anterior ne permit sa
concluzionam ca adesea conceptul de management se foloseste n acceptiuni vagi.
Am putut constata ca o parte din specialisti nteleg prin management personalul
managerial. Ar fi de dorit ca aceasta utilizare sa fie pusa n legatura cu
caracterizarea procesului managerial, deoarece numai ntr-o asemenea interpretare
putem vorbi de un management de buna sau de proasta calitate. Cu alte cuvinte, se
pot face referiri la calitatea managementului numai n situatia n care avem n
vedere procesul managerial si rezultatele care l nsotesc si n nici un caz atunci
cnd ne referim la persoanele care sunt implicate n acest proces.
O mare parte din definitii fac referiri la manageri, pe care i descriu ca pe
persoane care conduc oameni si actioneaza n asa fel nct obiectivele sa fie
realizate. si aceasta este pusa n legatura cu faptul ca managementul nseamna
punerea n actiune si coordonarea functiilor si a persoanelor care le ndeplinesc,
astfel nct sa se realizeze un anumit scop. n acelasi timp, se retine si ideea ca
actiunile ntreprinderii sunt consecinte ale stimulilor provenind din mediul
nconjurator, la care unitatile economice reactioneaza, pe baza unui proces activ
care nu este altceva dect procesul de decizie. n legatura cu aceasta problema T.
Paterson[17] arata ca reactia ntreprinderii la stimuli comporta ndeplinirea a patru
functii: (1) luarea deciziei sau exercitarea procesului de decizie; (2) coordonarea
actiunilor (3) coordonarea diferitelor servicii ale ntreprinderii n procesele de
decizie si actiune; (4) realizarea comunicatiilor necesare n functiile precedente.
Pornind de la aceste patru functii se poate face studiul managementului unei
ntreprinderi deoarece comanda si coordonarea tuturor acestor functii constituie
managementul, dupa opinia autorului citat.
La definirea managementului trebuie avute n vedere si aspectele esentiale ale
ntreprinderii. Aceste aspecte au fost studiate si rezumate de catre D. Carlson[18],
dupa cum urmeaza: (1) prevederea rezultatelor dorite, interpretarea cererii si
studierea pietei, prevederea tendintelor importante si identificarea problemelor
majore; 2) fixarea obiectivelor, politicilor, criteriilor si normelor de randament;
elaborarea planurilor, programelor, bilanturilor si definirea mijloacelor de control

corespunzatoare; (3) precizarea rezultatelor asteptate de la colaboratori; conceperea


si mentinerea unor organizari corespunzatoare; (4) identificarea cailor
pentru perfectionare; evaluarea rezultatelor; luarea deciziilor; adoptarea masurilor
corective; (5) ajutorarea subordonatilor pentru a progresa; ntelegerea nevoilor si
aspiratiilor personalului; inspirarea ncrederii; stimularea muncii participative;
mentinerea respectului, disciplinei si a eticii.
Prin definitie, managementul are si anumite fundamente teoretice. Esenta lor
este redata de A. Marteau[19] prin referire la urmatoarele imperative: (1) a obtine
rezultate prin altii asimilndu-se nsa responsabilitatea pentru aceste rezultate; (2) a
fi orientat spre mediul nconjurator; (3) a lua decizii direct legate de finalitatea
ntreprinderii; (4) a acorda ncredere salariatului n procesul muncii prin
ncredintarea de responsabilitati, recunoasterea dreptului de a gresi si primirea
favorabila a initiativelor sale; (5) a descentraliza sistemul organizatoric si a judeca
salariatii dupa rezultatele obtinute n munca; (6) a asigura mobilitatea structurilor
si a oamenilor. Autorul Ia care ne-am referit pune n legatura aceste fundamente
teoretice cu metodologia de actiune si ajunge a concluzia ca din acest punct de
vedere managementul modern vizeaza: cunoasterea faptelor si prevederea evolutiei
lor; conceperea unei strategii competitive si o judicioasa alegere a obiectivelor;
organizarea mijloacelor si conceperea unor structuri evolutive; un control corectiv
eficace.
Din punctul nostru de vedere, managementul este ansamblul activitatilor,
disciplinelor, metodelor, tehnicilor care nglobeaza sarcinile conducerii,
gestiunii, administrarii si organizarii societatii comerciale (regiei autonome) si
vizeaza ca prin adoptarea deciziilor optime n proiectarea si reglarea proceselor
microeconomice sa antreneze ntregul colectiv de salariati pentru a ntreprinde
si a lucra mai profitabil, pentru a organiza schimbari capabile sa asigure unitatii
un viitor trainic si eficace pe plan economic si social. Consideram ca o
asemenea definitie a managementului este de preferat ntruct unifica principalele elemente definitorii care n
expunerile anterioare au fost exprimate separat si fragmentat. n acelasi timp,
apreciem ca definitia noastra prezinta ntr-un context actional functiile
managementului si operatiile ce decurg din ele, cu orientarea lor spre realizarea
scopului fixat de catre consiliul de administratie, comitetul director sau de catre
managerul director general al societatii comerciale. Prin definitia de mai sus,
managementul este tratat ca instrumentul ce poate conduce societatea comerciala la
o expansiune profitabila n masura n care figureaza normal ntr-un loc bun n
ierarhia scopurilor urmarite si a obiectivelor asigurate. Orientarea societatii
comerciale sau a regiei autonome spre viitor, progresul managementului se bazeaza
pe exigentele generale ale stiintelor aplicate, pe continuitatea n dezvoltarea cunostintelor, observarea riguroasa a organizarii si desfasurarii procesului managerial si
n sfrsit, pe cercetarea sistematica att a succeselor ct si a esecurilor.
1.1.2. Rolul managementului n lumea moderna
Managementul a biruit n decursul a doua generatii si a ajuns devina astazi una
din foarte putinele institutii necontestate de nimeni de pe glob. Virtual necunoscuta

n 1990 aceasta ndeletnicire a cunoscut o evolutie rapida. Managementul nu


trebuie privit nsa ca un panaceu universal.
n deceniul ce urmeaza, managementul are de nfruntat un test extrem de
sever, determinat de marile mutatii profilate n aproape toate domeniile si
sectoarele: demografic, social, educativ, politic.
Problemele de management constituie un imperativ
acut, de natura sa determine esecul sau succesul aplicarii unui mecanism economic.
Asemenea activitati, rezolvarea unor atare probleme solicita intens intelectual pe
orice manager. Oamenii au devenit constienti de faptul ca managementul poate
constitui un obiect de studiu, reprezinta o disciplina care poate fi nvatata,
dezvoltata si ameliorata, cercetata si predata.
nca cu mult timp n urma, specialisti de mare prestigiu au sesizat si au scos n
evidenta rolul esential al oamenilor aflati in situatia de a decide pentru succesul
dezvoltarii social-economice a diferitelor unitati organizationale. Evident, aceste
abordari se faceau n functie de limitele corespunzatoare cunostintelor, inteligentei,
experientei, intuitiei si bunului simt al oamenilor acelor timpuri.
Nu ncape ndoiala ca preocuparea pentru managementul stiintific este un
produs al logicii de maximizare a profitului.
Managementul este o preocupare att de importanta nct este ndreptatit la
statutul stiintific si teoretic.
Managementul ca teorie si practica constituie de fapt o cale stiintifica de
rezolvare a problemelor puse conducerii n conditiile complexitatii
interdependentelor si schimbarilor care caracterizeaza lumea moderna dinamica.
Managementul asigura descoperirea adevaratelor probleme si formularea lor
corecta, nlaturarea falselor probleme, stabilirea scopurilor, a obiectivelor si
prioritatilor, precum si abordarea sistematica, rationala, n vederea obtinerii de
rezultate reale.
Aceste rezultate depind n mod stringent de activitatea specialistilor teoreticieni, tehnologi, practicieni - n domeniul managementului chemati sa
identifice problemele, sa defineasca obiectivele, sa selecteze mijloacele, sa puna
ordine n evidenta resurselor sa masoare, sa controleze si sa salarizeze
randamentul salariatilor.
Pentru a-si putea rezolva problemele lor, managerii trebuie astfel formati si
evaluati nct sa dobndeasca un sens limpede al misiunii lor. Exista astazi o
tendinta si o nevoie pentru o abordare mai generala a managementului, o
escaladare a termenului scurt de catre managerii generalisti, universalisti,
considerati specialisti ai sistemelor mari, care situeaza din nou omul n centrul
managementului si influenteaza n acest sens gndirea managerului, care
ntelege bine limbajul de specialitate si influenteaza astfel practica de
management.
Astazi n ntreaga lume managementul, desi este recunoscut n mod unanim
ca indisipensabil, a devenit nsa deosebit de controversat.
Se considera ca viitorii zece ani vor constitui perioade de mutatii n
management n care se vor schimba: restrictiile, sistemul de control, structura,
puterea si retorica sa, urmnd sa se verifice ct din potentialul si din

promisiunile sale (cercetarea operationala, teoria statistica, teoria deciziei, teoria


sistemelor, cibernetica, prelucrarea automata a datelor, teoria informatiei,
econometria, teoria responsabilitatii s. a.) vor fi n stare sa se transforme n
realizari consistente.
Pe primul nivel, cel operational, managerul, n conditiile rolului din ce n ce
mai important pe care-l vor juca cunostintele, va trebui sa devina din ce n ce mai
mult o "resursa", un "sfatuitor", un "formator" al colaboratorilor n subordine.
Schimbarile n gradul de instruire a fortei de munca, ca si noua structura vor
pretinde acestui nivel de conducere sa nvete multe lucruri noi, pentru a face fata
sarcinilor sale de mine.
n ceea ce priveste conducerea de nivel mediu,
conducerea tactica, asa-zisii "manageri functionali", vor trebui sa nvete cum sa
influenteze oamenii asupra carora nu pot avea control direct n asa fel sa creeze, sa
mentina si sa faca sa functioneze sistemele.
Dar provocarea cea mai mare si cele mai importante schimbari vizeaza
desigur conducerea de vrf, respectiv functiunile, legaturile si responsabilitatile
sale. Pentru a lua decizii strategice de natura a determina n timp directia de
dezvoltare a societatilor economice, managerii vor trebui sa tina seama de: a)
viitoarea dinamica si structura a populatiei; b) evolutia economiei mondiale; c)
schimbarile n mediul nconjurator; d) evolutia conceptelor si proceselor politice;
e) politica sociala.
ntr-o societate devenita pluralista, managerii din toate organizatie vor trebui
sa nvete sa gndeasca politic. nca de la Machiavelli, politica este cunoscuta drept
"arta posibilului" iar nu "arta dezirabilului". si tot n limbajul politicienilor
satisfacator nseamna un compromis acceptabil. Acest compromis trebuie sa-l
realizeze managerul n armonizarea dintre resurse si obiective exprimate sub forma
de rezultate.
Managerii de vrf ai societatii comerciale vor trebui sa fie capabili sa se
integreze n procesul de luare a deciziilor, cumpanind mereu cel mai potrivit
echilibru, interesele producatorului si ale beneficiarului,
dovedindu-se astfel
cu adevarat constructivi.
n bugetul de timp al unor astfel de manageri ai viitorului se va produce de
asemenea o profunda schimbare, si anume, ntre 1/2 si 4/5 din timpul lor ei vor
trebui sa-l consacre legaturilor cu exteriorul: cu banca, cu autoritatile centrale si
cele locale, cu clientii si furnizorii societatii comerciale .
Un alt aspect al conducerii de vrf este acela ca ea
nu va mai putea fi exercitata de o singura persoana, ci va fi necesara o conducere
participativa. Aceasta noua realitate impune cu necesitate ntlniri frecvente ntre
membrii echipei manageriale, pentru a realiza cu adevarat o comunicare totala n
cadrul echipei.
Apelul din ce n ce mai insistent la informatie, aceasta forta motrice a
spiritului uman si totodata materie prima a deciziei, reclama si n management
talente noi, cunostinte noi, atitudini noi si mentalitati noi.
Pentru a putea raspunde acestor cerinte managerul, omul de afaceri,
inginerul, economistul, studentul trebuie sa-si nsuseasca n profunzime

managementul, sa cunoasca modul cum a evoluat si sa stapneasca metodele sale


analitice. Numai n felul acesta managerul poate sa obtina rezultate nsemnate si
sa-si aduca contributia la dezvoltarea societatii comerciale pe care o conduce.
1.1.3. Universalitatea managementului
E. Petersen si E. Plowman deosebesc sase tipuri de management
corespunzator anumitor grupuri sociale. De aici si tendinta de universalizare a
notiunii de management ncepnd cu guvernul, trecnd prin managementul business si terminnd cu managementul proprietatii de stat.
n abordarea universalitatii managementului trebuie avute n vedere cele doua
laturi ale acestuia: a) latura tehnico - organizatorica; b) latura social-economica.

Latura tehnico - organizatorica a managementului decurge din caracterul


oricarui proces de munca si care reprezinta managementul tehnicii si al
tehnologiei de fabricatie. Latura tehnico-organizatorica a managementului
caracterizeaza legaturile dintre verigile structurale de productie. Acestea la rndul
lor, sunt conditionate de nivelul dezvoltarii tehnicii, de gradul de specializare a
muncii, de nivelul de utilizare a capacitatilor de productie si asa mai departe.
Latura social - economica a managementului se refera la esenta economica a
managementului productiei, la prghiile economice folosite, la formele si metodele
managementului, la aspectele concrete ale stimulentelor materiale si
morale, gradul de autonomie, initiativa si raspunderea personala si colectiva.
ntre cele doua laturi ale managementului exista o legatura indisolubila.
Aceasta si constituie baza relatiilor manageriale. Plecnd de aici, E. Heiman si W.
Lewis[20] pun n evidenta existenta unei stiinte universale a managementului. n
acelasi sens pledeaza si afirmatia facuta de P. Drucker la Congresul al XV-lea pe
probleme ale managementului care a avut loc la Tokio: "Exista mijloace si metode
manageriale, exista conceptii si principii ale managementului. Poate sa existe, de
asemenea, o "disciplina" universala a managementului. Fara ndoiala exista o
functie specifica generala, pe care noi o numim "management si care serveste unul
si acelasi scop n orice societate dezvoltata[21].
Adept al tezei universaliste, profesorul american Dalton E.Mc.F. considera
managementul drept o institutie sociala, plecnd de la cmpul larg al activitatii
de afaceri. Dupa parerea sa, managementul reprezinta un proces universal
existent n orice viata organizata. Principiile sale fundamentale sunt pretutindeni
valabile, putnd fi ntlnite nu numai n activitatea de afaceri, dar chiar si n alte
forme de organizare neeconomice. Importanta managementului se explica, dupa
Dalton, prin cerintele vietii de ridicare a eficientei folosirii resurselor materiale si
umane.
n capitolul privitor la "Universalitatea managementului" Roland
Caude[22] subliniaza ca orice colectivitate ce are anumite scopuri de atins, are
nevoie de o anumita structura, deci de organizare, de un echilibru economic
dinamic, deci de gestiune, de conducatori competenti, deci de management. si, n
continuare, vrnd sa puna si mai clar n evidenta universalitatea managementului,
arata ca, indiferent de natura juridica a colectivitatilor, societati anonime, firme
nationalizate, cabinete de liber profesionisti, servicii publice, organizatii
internationale, biserici sau comunitati religioase nu pot sa nlocuiasca cu nimic
aplicatiile generale ale managementului.
1.1.4. Managementul ntre arta si stiinta
n lucrarea de sinteza intitulata "Management, Tasks, Responsabilites,
Practices", publicata Ia New York n 1973, Drucker constata institutionalizarea, n
ultimii 50 de ani, a societatilor manageriale complexe si competitive.
Managementul, prin definitie responsabil si productiv, este o activitate, o
munca intelectuala si fizica, necesitnd o competenta deosebita, o serie de
instrumente de lucru specifice si recursul la anumite tehnici caracteristice. Dar, n
primul rnd, crede Drucker, managementul este o vocatie organica, dinamica si
vitala pentru orice societate.

Managementul se contureaza, sub ochii nostri, ca o disciplina stiintifica n


devenire, axata pe un ansamblu de cunostinte sistematizate necontenit n functie de
experienta - pozitiva si, mai ales, negativa - a managerilor.
Orice ignoranta organizata necesita o noua serie de cunostinte pe baza unor
experiente deficitare. Acesta a fost, considera Drucker, climatul sovaielnic n care
s-a dezvoltat stiinta manageriala ntre anii 1890-1940, "epoca eroica" a
managementului.
A urmat cel de-al doilea razboi mondial, dupa care s-a impus cu stringenta
"perioada fasta a managementului" ntre anii 1943 si 1970. Ceea ce a ajutat foarte
mult evolutia sistemului managerial a fost posibilitatea tot mai vasta de a se
beneficia de pe urmele experientelor, pozitive sau negative, facute de nenumarate
ntreprinderi industriale sau chiar de catre tari.
Managerii s-au axat pe trei probleme majore: a) obtinerea rentabilitatii pentru
ntreprinderea condusa de ei b) organizarea adecvata a muncii si a lucratorilor; c)
luarea deciziilor de productie.
Ceea ce ramne precumpanitor n activitatea manageriala, crede
Drucker, este faptul ca inteligenta managerilor are de a face cu oameni, mai mult
dect cu forte materiale sau cu fapte conjuncturale. Ceea ce este esential, prin
urmare, este personalitatea managerului, capacitatea acestuia de a se purta cu
oamenii, cu salariatii si cu clientii ntreprinderii respective.
Eficienta managerului este corelata cu posibilitatea lui de a asigura
ntreprinderii randamentul necesar.
Managerul este un om care si asuma raspunderea orientarii obiectivelor si
resurselor unei societati comerciale n vederea obtinerii celor mai bune rezultate cu
putinta.
Managerul organizeaza munca salariatilor sai n vederea unei ct mai
adecvate productivitati, tinnd seama de nevoile si de nazuintele salariatilor, ca si
de functia sociala a societatii comerciale pe care o conduce si care i justifica
existenta numai n limitele acestei functii sociale.
n asemenea conditii se poate considera ca managementul s-a ridicat la
statutul de stiinta? Drucker este destul de reticent n aceasta privinta. Pentru el
managementul este, incontestabil, o disciplina specifica ntruct cerceteaza o serie
de probleme specifice lui si fundamentale. Dar, data fiind mai cu seama
importanta specifica a managerului, coeficientul lui personal, managementul
prezinta mai cu seama aspectele unei arte dect acelea ale unei stiinte. ntocmai ca
n medicina, n avocatura, n inginerie etc., personalitatea individului si capacitatea
Iui specifica de a folosi datele acumulate n cadrul disciplinei respective devin n
sfera manageriala, precumpanitoare. Managementul nu este numai un ansamblu de
cunostinte verificate. Este, mai cu seama, o realizare. ndeplinirea cu succes a
sarcinilor manageriale implica nu numai o serie de cunostinte indispensabile, dar si
un simt specific al raspunderii, facnd din management o adevarata disciplina, o
functie obiectiva, determinata, menita sa ndeplineasca anumite sarcini ntr-un
mediu specific de cultura si de civilizatie.
Considerat ca o institutie si un vector al progresului n diferite domenii,
managementul este investit cu functie sociala avnd sarcina orientarii generale spre

progres si prosperitate a societatii, n cadrul careia activeaza si si ndeplineste


vocatia sociala si economica.
Experienta acumulata de practica managementului a ngaduit o evolutie
elastica a teoriei stiintifice manageriale, teorie profilata de Drucker pe sapte
premise fundamentale: 1) conceptia dupa care cheia productivitatii n orice
domeniu este munca omului, fizica si intelectuala; (2) necesitatea descentralizarii
ca principiu de baza al oricarei organizatii economice; (3) preocuparea constanta a
managerului de a repartiza n mod corespunzator, pe fiecare din salariatii n
subordine Ia locul de productie potrivit, prin justa ntelegere a problemelor
evidentiate de relatiile umane; (4) intuirea din vreme de catre manager - n baza
unei educatii temeinice tehnico - stiintifice - a nevoilor viitoare ale ntreprinderii:
(5) o gestiune financiara analitica a ntreprinderii, pe baza unei informatii coerente
si corect puse n ecuatie, prilejuind luarea de hotarri manageriale corecte si
corespunzatoare; (6) o examinare prealabila a elementelor de marketing; (7)
fixarea atentiei managerului asupra necesitatii planificarii pe termen lung.
Drucker insista tot mai mult si mai categoric asupra antinomiei dintre
organizarea manageriala si organizarea birocratica. n speta, n vreme ce managerul
exista numai pentru a ndeplini o functie economica si sociala si face calcule
psihologice si tehnice susceptibile sa dea randament, birocratul se erijeaza ntr-o
finalitate specifica si considera societatea si institutia din care face parte ca simple
mijloace de ascensiune individuala, personala. Aceeasi optica egoista o are orice
birocrat fata de subordonat sau public, fiind incapabil sa aiba cu toti acestia
legaturi de comprehensiune umana relatii umane sa le nteleaga nevoile si
nazuintele si, mai ales, sa le dramuiasca timpul.
Drucker atrage atentia ca orice manager, mai ales daca realizeaza mari
randamente n productie, este ispitit sa degenereze ntr-un birocrat, ajuns ca atare
incapabil sa-si mai nteleaga salariatii si sa le insufle pasiunea pentru munca bine
facuta.
Fiind cel mai important vector social al progresului, managerul trebuie sa-si
justifice n continuare aceasta functie, acest rol social, prin crearea si extinderea
unei clientele constante pentru desfacerea produselor sau serviciilor difuzate de
organizatia condusa de el.
Managerul trebuie sa nteleaga psihologia umana a clientelei, ntruct,
scrie Drucker, clientela este fundamentul oricarei ntreprinderi. Fara clientela
ntreprinderea nu poate exista. Clientela creeaza, prin manifestarea nevoilor si
aspiratiilor ei pe piata, functia socio-economica asumata de orice ntreprindere.
Pentru a satisface nevoile si dorintele consumatorilor, managerul trebuie sa se
concentreze mai cu seama asupra a doua elemente care fac parte din Output,
adica din sfera comerciala a ntreprinderii: a) asupra clientelei, experimentnd
datele conturate de noua stiinta a clientelei - marketingul; b) asupra inovati ei,
n faza produselor puse la dispozitia clientilor ei de ntreprinderea respectiva.
Numai marketingul si inovatia produc rezultate pozitive, asigura
rentabilitate, productivitate si profit. Toti ceilalti factori din
cadrul societatii comerciale intra la capitolul costuri. Un adevarat manager
pune accentul, prin urmare, pe clientela, pe marketing si pe inovatie. Orice

accent pus pe alte elemente din sfera unei organizatii l descalifica pe manager
la rangul de birocrat.
Noua disciplina comerciala a marketingului constituie pentru Drucker o
completare esentiala a functiei manageriale care accentueaza rolul de
businessman al managerului. stiinta recenta a marketingului scoate si mai
temeinic n relief una din sarcinile primordiale ale managerului, aceea de a
crea un consumator pentru produsele sau
serviciile societatii comerciale respective. Pentru aceasta sarcina managerul
trebuie, n primul rnd, sa cerceteze cerintele pietei si sa le satisfaca pe ct
posibil. n al
doilea rnd, el trebuie sa se straduiasca sa inoveze, influentnd n acest chip
cerintele consumatorilor si chiar crendu-si consumatori.
Orice societate comerciala, mai ales de tipul managerial, necesita la nivelul de
conducere, existenta unei constiinte. Numai n felul acesta se poate asigura o
gestiune n sens sinergetic a resurselor umane aferente, numai n felul acesta se
poate optimiza randamentul salariatilor ntr-o organizatie, prin repartizarea fiecarui
om n postul n care calitatile sale specifice pot deveni ct mai productive cu
putinta spre cel mai mare folos al societatii comerciale si al sau personal.
Folosirea inteligenta si corespunzatoare a salariatilor este deci ultimul cuvnt
al artei manageriale.
Aceasta formula are, pentru Drucker, o valoare constanta si universala.
Problemele fundamentale ale stiintei conducerii sufera modificari neesentiale
n timp. Profilul muncii se poate modifica n functie de evolutia tehnicilor si a
institutiilor, dar coordonatele umane sunt constante. Ca urmare, managerii
trebuie sa se concentreze mai cu seama asupra a trei mari elemente de
activitate manageriala: a) stabilirea ct mai justa si ntelegerea obiectivelor de
ndeplinit, dat fiind ca daca pierzi din vedere telul urmarit, te expui sa
muncesti ndoit pentru acelasi rezultat; b) capacitatea de concentrare
concomitenta asupra mai multor obiective sau probleme, constiinta clara a
ierarhiei lor ct mai exacte. Angajarea pe un numar disproportionat de planuri duce
la esec; c) eficienta managerului de a-si impune, organic, autoritatea, dovedind
tuturor salariatilor a caror activitate are sarcina s-o coordoneze, ca are suficient
discernamnt si suficienta intuitie pentru a valorifica n cel mai nalt grad la locul
de productie nimerit, capacitatea specifica a
fiecarui salariat al societatii comerciale .
De asemenea, managerii trebuie sa nu piarda din vedere profilul exact al
ntreprinderii, obiectivele n ierarhia lor elastica, directia de dezvoltare, substanta
umana a activitatii societatii comerciale .
n privinta raportului dintre stiinta si arta n management si-au expus punctul
de vedere numerosi oameni de stiinta[23]. Opiniile sunt destul de controversate.
Disputa provine nu numai din confuzia asupra termenilor, cum sustine E.
Brech[24], ci si dintr-un conflict de opinii. ncercnd o clasificare si respectiv o
grupare a ideilor referitoare Ia raportul dintre stiinta si arta n management, Vasile
V. Popescu[25] Ie grupeaza n trei categorii: a) cei ce manifesta rezerve chiar n
privinta utilizarii cuvntului "arta" a managementului, ntruct prin aceasta s-ar

refuza recunoasterea bazelor stiintifice ale managementului si s-ar face concesii


empirismului si spontaneitatii n activitatea manageriala; b) o alta grupa de
specialisti care sustin ca managementul are att o dimensiune stiintifica, ct si una
care tine de domeniul artei. Potrivit opiniei acestor autori esenta managementului,
care tine de stiinta, se refera Ia principiile si metodele manageriale elaborate, iar
domeniul ce se refera la arta are n vedere, n principal, individualitatea
managerilor, intuitia, experienta, priceperea, curajul si modul de activitate al
acestora; c) pentru a treia categorie de autori procesul managerial apare ca
fiind si stiinta si arta, cu precizarea ca n perspectiva, pe masura rationalizarii si
sistematizarii informatiilor exacte despre management, menite sa acopere, prin
generalizare, un cmp larg de fapte, stiinta va ocupa, ncetul cu ncetul locul artei.
n mod convingator si argumentat, Mircea Malita[26] sustine ca
managementul este o arta veche, asa cum majoritatea ndeletnicirilor omenesti au
fost la nceput arte. Este si cazul medicinii care n Evul Mediu a fost o arta. O data
cu trecerea timpului, artele medievale s-au transformat n stiinte, iarintuitiei,
vocatiei, experientei, talentului li s-au substituit treptat reguli si tehnici bine
elaborate.
Apare deci ca managementul este o arta veche, exersata de ndepartate n timp
comunitati umane. Unii autori[27] prezinta izvoare timpurii de gndire manageriala
sistematica. Se ncepe cu anul 5000 .e.n. cu civilizatia sumeriana antica, respectiv
cu o contributie majora care consta n folosirea documentelor scrise pentru
facilitarea operatiilor guvernamentale si comerciale. Se fac apoi referiri la
egipteni, care au organizat eforturile a100000 de persoane pentru construirea
piramidelor. Prezinta interes si preocuparile n domeniu ale babilonienilor, n
concret, Codul lui Hammurapi, prin care se stabileau standarde pentru salarii,
obligatiile partilor contractante si penalizari. n continuare, romanii, ntre anii
300 .e.n. si 300 e.n. conduceau imperiul folosind comunicatii eficiente si un
control centralizat. Exemple concrete de stabilire a cadrului legal pentru
comert ntlnim n jurul anilor 1300 -1310 la venetieni, iar Machiavelli, Nicolo
(1469 -1527) om politic, scriitor si istoric renascentist
italian, a dezvoltat n opera sa fundamentala "Principele" liniile directoare pentru
folosirea puterii personale. O contributie nsemnata aduce Adam Smith (17231790), economist si filozof englez, promotor al Iiberalisimului, fondator al
economiei politice ca stiinta. care folosea diviziunea muncii drept cheie pentru
ntreprinderea privata. Exemplificarile ar putea fi continuate si cu numerosii
conducatori din secolul al XIX-lea, care foloseau diverse tehnici de management n
formarea unor mari ntreprinderi productive, dar despre ei vom vorbi n capitolul
privitor la clasicii managementului.
n perioadele la care ne-am referit anterior, managementul ne apare ca
ndeletnicire, ca ndemnare, ca pricepere, diferite n fapt, n raport cu experienta,
vocatia, talentul sau intuitia celui antrenat n acest domeniu. Luata n acest sens
arta precede stiinta n management. Cu timpul, regulile ei au crescut, au devenit
transmisibile, iar n ultimele decenii si formuleaza pretentia si dreptul la titlul de
stiinta. Este necesar sa se retina ca piatra unghiulara a abordarii stiintifice
manageriale i apartine lui Frederick W. Taylor, care n anul 1911 a publicat

"Principiile managementului stiintific", lucrare la care ne vom referi ntr-un


capitol urmator. Vom sublinia aici doar faptul ca monumentala lucrare
formuleaza obiectul managementului si cele patru principii fundamentale ale
managementului stiintific. Pe masura acumularii si altor cunostinte autentice,
metode si legi specifice, autoritatea stiintei n management creste continuu. Se
dezvolta teoria si mijloacele tehnice manageriale. Necesitatea teoriei n management este subliniata de faptul ca realismul si eficienta managerilor depinde si de
stadiul cunostintelor referitoare Ia aspectele sale fundamentale, de stadiul
sistemului sau teoretic. Viziunea teoretica asupra managementului ofera
managerilor posibilitatea de a aborda implicatiile si rezultatele actiunilor
ntreprinse, oferindu-le concepte noi, moduri de abordare stiintifica, precum si noi
tehnici care sa ajute Ia rezolvarea problematicii cu care se confrunta.
Referindu-se la motivele cele mai importante pentru dezvoltarea unei teorii
complet integrate a managementului,. Philip W. Shay[28] le rezuma la sase, si
anume: a) n domeniul managementului teoria reprezinta un cadru conceptual de
referinta si prezinta o importanta cruciala pentru activitatea practica care foloseste
aspecte din numeroase si diverse stiinte, precum si renumarate instrumente si
tehnici; b) teoria este necesara pentru orientarea cercetari manageriale, prin
evidentierea lacunelor existente n acest domeniu, precum si prin oferirea de
ipoteze pentru dirijarea eforturilor si esalonarea lor judicioasa; c) absenta unei
astfel de discipline ar face imposibila predarea sau nvatarea managementului, iar
managerii nu ar putea sa-l utilizeze ca ndreptar al activitatii manageriale; d) numai
cu ajutorul unei teorii adecvate a managementului poate fi nteleasa ntreprinderea
moderna si activitatea ei; e) cu ajutorul teoriei manageriale se poate asigura
integrarea eficienta a activitatii specialistului n eforturile comune ale
ntreprinderii; f) cu ajutorul teoriei managementului se formeaza manageri capabili
sa conduca ntreprinderile si celelalte institutii, se asigura progresul n libertate si
demnitate umana si se previne mpingerea spre centralism excesiv, inevitabila cnd
se concentreaza deciziile de conducere si de executie n minile ctorva
,,planificatori" Ia nivel nalt.
Semnificatia deosebita a teoriei manageriale si a
enunturilor ordonate n sistemul sau teoretic consta n posibilitatea pe care o ofera
de a sugera caile de a obtine rezultatele dorite n activitatea manageriala practica.
Cu alte cuvinte, problemele teoretice ale managementului pot contribui la cresterea
eficientei actiunilor practice concepute si transpuse n fapte de catre manageri. n
acest proces, teoria stiintifica ndeplineste numeroase functii. Aceste functii au fost
sistematizate de catre Cornel Popa[29] n felul urmator: a) sintetizeaza si rezuma
ntr-un limbaj propriu un vast material de informatie: b) capacitatea de mijlocire a
comunicarii cunostintelor umane, precum si de organizare si de sistematizare a
acestora; c) posibilitatea de a oferi explicatii pentru o serie extinsa de evenimente
sau fenomene si de a prevedea caile si modalitatile concrete de desfasurare a
fenomenelor; d) asigurarea interventiei active si a controlului desfasurarii
evenimentelor, n cazul rostru al celor manageriale.
n drumul spre cucerirea unui statut stiintific, managementul si defineste
un numar de concepte generale, cu care opereaza. Mircea Malita[30] ne ofera

urmatoarea schita a conceptelor de baza n management: (1) sisteme; (2)


obiective; (3) resurse; (4) procese; (3) optimizare: (6) autonomia; (7)
adaptabilitatea; (8) organizarea (9) planul; (10) incluziunea; (11) informatia;
(12) modelul; (13) verificarea; (14) decizia; (15) controlul.
Specialistii americani, printre care Kenneth Boulding, G. Symonds, Merill
FIud si altii fac deosebire ntre stiinta manageriala si managementul stiintei.
Acest
punct de vedere este mpartasit si de Institutul american pentru stiintele conducerii.
n conceptia enuntata de acest institut, managementul stiintific reprezinta practica
conducerii, desi acesta se tinde sa fie pus pe baze stiintifice. stiinta
managementului este n principal stiinta. Ea este data de activitatea desfasurata de
oamenii de stiinta n domeniul managementului. n conceptia lui Symonds "stiinta
managementului este o parte a cunostintelor acumulate si recunoscute, care sunt
sistematizate si formulate n conformitate cu descoperirea
adevarurilor generale sau actiunea legitatilor generale. Faptele ntre care a existat o
legatura pot reprezenta interes pentru progresul artei conducerii, dar nu au
importanta pentru stiinta conducerii"[31]
Preocupat de aceeasi problema, C. Pintilie ne ofera o delimitare mai clara si
mai precisa ntre managementul stiintific si stiinta managementului, solicitnd ca
"...trebuie sa se faca distinctie ntre stiinta conducerii si conducerea stiintifica. Ca
stiinta, conducerea foloseste investigarea stiintifica n cautarea optimului
economic. stiinta conducerii nseamna activitatea de studiu, sistematizare si
generalizare a experientei practice, cautarea de idei noi ce duc pna la urma Ia
formularea de legi, principii, recomandari, privind cele mai bune cai de conducere
a productiei care sa permita obtinerea - cu minim de efort - a unui maximum de
rezultate utile. Conducerea stiintifica nseamna aplicarea principilor si a regulilor
formulate de stiinta conducerii n anumite conditii concrete, tinnd seama de
aspectele specifice si cerintele obiectivelor de realizat[32].
Putem conchide, deci, ca managementul ca stiinta presupune stabilirea unor
principii, metode si tehnici de lucru cu caracter general a caror folosire sa asigure
utilizarea eficienta a potentialului uman, material si financiar al societatii
comerciale. Tratat ca arta, managementul presupune adaptarea si transpunerea
acestor principii, metode si tehnici de lucru la conditiile concrete ale societatii
comerciale si perfectionarea lor continua n raport cu cerintele practicii
manageriale. n management, o arta autentica si eficienta se bazeaza ntotdeauna pe
cunostinte stiintifice. Izvorte din teoria stiintifica, acestea influenteaza direct
actiunile manageriale si elementele lor constitutive (agentul, scopul, conditiile
obiectul, mijlocul, regula, rezultatul). si de aici necesitatea ca managerul sa posede
cunostinte stiintifice din domeniul managementului, singurele care i pot asigura
eficienta n procesul managerial pe care l initiaza si l desfasoara.
1.1.5. Abordarea sistemica a managementului
n stadiul actual de dezvoltare a societatii comerciale managementul
utilizeaza un mare numar de metode si procedee cu caracter stiintific.
Diversitatea lor este generata de doi factori majori: a) spiritul inventiv al
omului; b) necesitatea cautarii unor solutii ct mai aproape de certitudine si

eficienta, care sa asigure adoptarea unor decizii manageriale ct mai utile. n


acelasi timp, managementul, privit ca un ansamblu coerent de subsisteme care
se ntrepatrund si se interconditioneaza si justifica utilitatea n sistemele
management-mediu prin modul n care rezultatele sale raspund comenzii
economico-sociale, att sub aspect cantitativ, ct si calitativ. Asa se explica
faptul ca n prezent n literatura de specialitate ntlnim din ce n ce mai frecvent
lucrari si articole stiintifice referitoare la abordarea sistemica a stiintei managementului. Se utilizeaza destul de des termeni ca: "sisteme de management"
"management sistemic", "cercetare manageriala sistemica", iar K.
Boulding[33] sustine chiar ca teoria generala a sistemelor reprezinta scheletul
stiintei. Aprecierea respectiva are n vedere faptul ca scopul teoriei generale a
sistemelor consta n elaborarea bazelor sau structurilor pe care se va aseza
continutul diferitelor discipline si obiecte de cercetare, n miscarea lor spre
construirea si ordonarea treptata a corpului de cunostinte. Asa cum sustine si
ntemeietorul ei, L. Bertalanffy[34], teoria generala a sistemelor a fost larg
dezbatuta si aplicata n mai multe domenii ale stiintei. n prezent, notiunea de
sistem nu se mai limiteaza numai la sfera teoretica, ea cuprinznd un loc deosebit
de important n numeroase domenii ale stiintei aplicate. si n management s-au
ncetatenit ca termeni de lucru cercetarile de sistem, analiza de sistem si alte
categorii asemanatoare.
Depasind dificultatile generate de existenta unei game largi de nuante n
interpretarea notiunii de teoria generala a sistemelor, specialistii n materie V.
Sadovscki si E. Iudin[35] desprind un anumit sens comun al ei si anume: a)
sistemul reprezinta un ansamblu unitar de elemente care se afla ntr-o legatura
reciproca; b) el
formeaza o unitate specifica mpreuna cu mediul; c) de regula, orice sistem cercetat
reprezinta un element al unui alt sistem de ordin superior; d) la rndul lor,
elementele oricarui sistem sunt de obicei, sisteme de ordin inferior.
Societatea comerciala reprezinta sisteme dinamice extrem de complexe,
carora n mod necesar Ie sunt proprii procesele manageriale. Din punct de vedere
structural, functional, societatea comerciala reprezinta o ierarhie de sisteme cu un
grad diferit de complexitate si societati comerciale. Fiecare din sistemele care
formeaza societatea comerciala reprezinta obiectul managementului. Domeniul
managementului societatii comerciale implica conceptul de sistem, ntruct
caracterul universal al teoriei sistemelor ne da o noua perspectiva de abordare a
unitatilor economice. Este vorba, n primul rnd, de luarea n considerare a
caracteristicilor societatii comerciale n raport cu trasaturile perioadei de tranzitie
la economia de piata. Analiza sistemului de management, utilizat din ce n ce mai
mult de catre manageri, ingineri, economisti, juristi, psihologi, sociologi, e n
masura sa surprinda att relatiile existente ntre management si societati
comerciale, locul managementului n cadrul societatii comerciale ct si structura
lui interna, specifica, componentele sale si modul lor specific de interactiune.
Pe aceasta baza pot fi stabilite liniile directoare, ntregul ansamblu de probleme ale
strategiei manageriale, care sa-i asigure managementului eficacitate sporita. n al
doilea rnd, considerarea societatii comerciale ca un tip de sistem deschis,

receptiv la numeroasele si dinamicele transformari interioare si exterioare necesita


luarea n considerare a tuturor ntrepatrunderilor functionale si a modificarilor care
intervin n caracterul muncii manageriale, n ridicarea calificarii salariatilor, n
asigurarea nivelului de competenta pentrusolutionarea obiectivelor unitatii.
Dintre numeroasele probleme pe care le comporta aplicarea teoriei sistemelor
la managementul societatii comerciale prezinta interes principiul concordantei
dintre subiectul si obiectul managementului. Cu ct este mai mare gradul de corespondenta dintre subiect si obiect, cu att managementuleste mai eficient.
Aplicate n domeniul managementului, problemele relatiei obiect-subiect al
managementului au o deosebita semnificatie. Daca ne gndim Ia procesul
managerial al societatii comerciale, managerii constituie subiectul
managementului n raport cu salariatii, care reprezinta obiectul managementului,
pentru ca ei sunt materialul uman asupra caruia actioneaza managerii.
O alta componenta esentiala a aplicarii teoriei sistemelor la
managementul societatii comerciale este existenta legaturilor inverse adica a
acelui sistem deosebit de complex de dependente cauzale care se caracterizeaza
prin aceea ca rezultatul actiunii precedente influenteaza asupra desfasurarii
ulterioare a procesului. Potrivit acestei teorii se considera ca n procesul general al
managementului, numai atunci cnd subiectul va primi informatia despre rezultatul
obtinut printr-o actiune a obiectului si va tine seama de ea, activitatea manageriala
poate fi nfaptuita cu succes. Legaturile inverse apar ca mijloc esential al
functionarii eficiente a managementului societatii comerciale, deoarece cu ajutorul
lor managerii se afla n cunostinta de cauza fata de rezultatul actiunilor.
1.1.6. Managementul ca disciplina de nvatamnt
Introducerea n planul de nvatamnt a managementului societatii comerciale este o necesitate stringenta si obligatorie,
determinata de sarcinile deosebite ce stau n fata managerilor, economistilor,
inginerilor, juristilor, psihologilor, sociologilor si altor specialisti de a participa ct
mai activ si competent la opera de tranzitie la economia de piata a acestor unitati.
n societatea comerciala se ridica n actuala etapa probleme noi, cum sunt
cresterea eficientei activitatilor si sporirea profitului, modernizarea structurilor
organizatorice, retehnologizarea proceselor de productie, folosirea optima a
resurselor tehnico-materiale si umane si, n special, fundamentarea actiunilor
manageriale.
Complexitatea fenomenelor si proceselor tranzitiei la economia de piata,
progresele stiintei si tehnicii pe plan mondial, determina profunde schimbari si
mutatii n desfasurarea activitatii organizatiilor, ceea ce impune pentru rezolvarea
acestei problematici att de complexe metode si mijloace tehnice manageriale. Ca
urmare, nvatamntul de management trebuie dezvoltat n cadrul unui sistem care
sa corespunda n diferitele sale trepte si faze tuturor cerintelor ce se pun n prezent
si viitor n fata societatilor comerciale.
Implementarea metodelor manageriale a devenit o conditie pentru asezarea pe
baze eficiente a ntregii activitati a organizatiilor, iar stiinta managementului reprezinta n acest cadru un factor calitativ si o resursa de crestere a profitului si de
satisfacere a nevoilor salariatilor. Atingerea acestor obiective de semnificatie

esentiala depinde n mare masura de competenta managerilor, a ajutoarelor


imediate, a celorlalti specialisti, a tuturor salariatilor, de receptivitatea acestora fata
de metodele si tehnicile manageriale, fata de management n general. Pentru
aceasta este nevoie ca nvatamntul de management sa fie general, adica sa
reprezinte o componenta prezenta n toate formele si Ia toate treptele de nvatamnt. nvatamntul de management trebuie astfel orientat, ca fiecare absolvent sa
stapneasca minimum de cunostinte manageriale pe care le va solicita activitatea
sa viitoare. n concordanta cu acest principiu apare necesitatea ca nvatamntul de
management sa fie progresiv n sensul largirii si ridicarii nivelului de cunostinte pe
masura naintarii pe trepte de nvatamnt, sa fie continuu si specializat si sa se
desfasoare n strnsa legatura cu practica manageriala.
1.1.7. Managementul ca profesiune
Constituirea managementului ca o disciplina cu statut stiintific aparate, cu
domeniu propriu, cu metode, cu legi, principii si reguli deosebite, presupune si
existenta unor specialisti, a unor profesionisti n domeniul managementului.
Tratarea concreta si categorica a acestei probleme ntmpina unele dificultati
generate de faptul ca notiunea de profesiune are numeroase ntelesuri. Aceasta l-a
determinat pe H. Albers[36] sa sustina ca n sens mai larg profesiunea defineste
orice ocupatie prin care cineva si cstiga existenta, iar n sens mai restrns, cu
referire la o anumita profesiune, majoritatea definitilor nu au reusit sa mpace
aceste doua extreme. n ceea ce priveste profesia de manager, diversitatea de
puncte de vedere este pusa pe seama diversitatii formatiilor profesionale ale
autorilor[37].
Definind profesiunea ca o vocatie n vederea careia s-au acumulat cunostinte,
exista aptitudini si atitudini folosite pentru a sfatui si ndruma pe ceilalti, Emil
Mihuleac[38] trage concluzia ca activitatea de management raspunde perfect
acestei definiti n sensul ca este o profesiune, pentru ca necesita o pregatire si
consta n obtinerea de rezultate prin eforturile unui colectiv si prin perfectionarea
profesionala a membrilor acestuia. Preocupat de aceeasi tema, J. Keith
Louden[39] porneste de la ideea ca managementul reprezinta un proces ordonat,
care se supune unei metode stiintifice de a rezolva problemele, utiliznd principii
si practici deja confirmate. stiinta managementului este alcatuita din reguli,
procedee, si metode, iar n ultima vreme si tehnici si mijloace moderne care indica
drumul de urmat de catre manager. De aici si concluzia la care ajunge autorul citat
ca managementul are multe dintre caracteristicile unei profesii. Oricine se
angajeaza n ea, este un profesionist. Succesul sau depinde de numerosi factori,
dintre care esentiali apar capacitatea, timpul si efortul depus pentru a nvata cum sa
devina mai specializat n metodele de solutionare a problemelor manageriale.
Rezulta deci ca managementul este profesiunea care solicita, alaturi de experienta
si o instruire temeinic si precis orientata. Se au n vedere cunostintele care sa dea
posibilitate managerilor sa foloseasca cele mai moderne metode manageriale
pentru adoptarea unor decizii eficiente.
Abordarea managementului ca profesiune a devenit un subiect de meditatie
pentru numerosi oameni de stiinta[40]. n viziunea majoritatii acestora, denumirea
"manager de profesie" se atribuie, de regula, acelor persoane care si-au croit drum

spre posturile pe care le detin pe baza calitatilor personale si a unor merite


deosebite n exercitarea activitatilor manageriale.
Profesiunea de manager este o ocupatie relativ noua. Managerul este un
creator de conditii pentru utilizarea eficienta a resurselor umane, materiale si
financiare, ceea ce implica, alaturi de cunostinte numeroase si diversificate, o serie
ntreaga de calitati si aptitudini. Aceasta l-a determinat pe I. D. Stancescu[41] sa
defineasca pe manager ca fiind specialistul modern ce corespunde noilor cerinte,
exercita o profesiune cu un grad crescut de cunostinte si practici a caror nsusire
cere un lung si complex proces de formare si o perfectionare continua. Managerul
trebuie sa posede cunostinte tehnice si economice, juridice si psihosociologice, pe
care sa le mpleteasca cu actiunea. El trebuie sa abordeze latura practica
sprijinindu-se pe o temeinica gndire teoretica, deoarece managementul a devenit
stiintific n toate aspectele sale. n acelasi timp, managerul trebuie sa posede si
capacitatea de a lucra cu salariatii, stiut fiind ca managementul se asigura prin
antrenarea celor n subordine la ndeplinirea obiectivelor societatii comerciale sau
a regiei autonome. Managerul trebuie sa posede, de asemenea, cunostinte de baza
n management, sa dovedeasca simt organizatoric, sa fie receptiv fata de
creativitate, sa fie exigent si ferm.
1.1.8. Managementul si raportul sau cu alte stiinte
Managementul ne apare ca o disciplina complexa, prin excelenta
multifunctionala, care priveste cunoasterea si dirijarea societatii comerciale sau a
regiei autonome ca ntreg. Managementul are o serie de ramificatii, n functie de
cele mai importante parti structurale ale societatii comerciale. Managementul
realizeaza adevarata mediere, cea care creeaza o forma teoretica proprie, care
postuleaza un cadru metodologic adecvat solutiilor optime pentru rezolvarea
situatiilor concrete din fiecare unitate economica. Elementele managementului se
coreleaza si se interconditioneaza cu imperativele si caracteristicile proprii
societatii comerciale.
Managementul integreaza un complex de teze teoretice si tehnici din multe
alte stiinte. Statisticile sunt probabil prima stiinta care a fost utilizata n
management. Ca termen, statistica provine din cuvntul latin "status" care
nseamna stare, situatie. n Italia a aparut cuvntul "statista", n epoca renasterii,
pentru a indica un om versat n politica, cunoscator al diferitelor state. Prin cuvntul "statistica" nvatatii germani denumeau totalitatea cunostintelor despre
trasaturile caracteristice unui stat sau descrierea statului sub cele mai variate
aspecte. n acest sens, cuvintele statistic si statistica au fost folosite de catre
oamenii de stiinta germani n secolul al XVIII-lea, primul care l-a oficializat a fost
Gottfried Achenwall.
Statistica se foloseste cu mai multe semnificatii. n cazul nostru, aici ne
intereseaza statistica sub forma de disciplina stiintifica, denumita generic stiinta
statistica, cu obiect si metode proprii de cercetare. Trasaturile esentiale ale
statisticii, ca stiinta, sunt conturate de existenta unor fenomene de masa, denumite
colectivitati statistice, n oare actioneaza regularitati si legi statistice si de folosire a
unor metode statistice, special adaptate la descrierea si analiza datelor cantitative
privitoare la colectivitatile amintite anterior. Dezvoltarea metodelor statisticii si

influenta lor asupra managementului trebuie puse n legatura cu progresele teoriei


probabilitatilor si ale statisticii matematice.
O extinsa aplicabilitate are n management teoria probabilitatilor. Disciplina
matematica, teoria probabilitatilor are ca obiect studiul evenimentelor aleatoare
(provine de la cuvntul latin "alea" care nseamna zar, sorti) si al probabilitatii lor.
Prin probabilitate se ntelege gradul de posibilitate a producerii unui eveniment n
conditii bine determinate. n teoria probabilitatilor, spre deosebire de ntelesul
uzual, prin eveniment (aleator) se ntelege orice rezultat al unei experiente care
poate fi repetata n conditii neschimbate. n management, teoria probabilitatilor
reprezinta un instrument de optimizare a deciziilor ntr-un univers incert. n loc de
a simula posibilul si de a vedea consecintele, se evalueaza pentru fiecare factor
aleatoriu legile care dirijeaza sansele sale de a lua o anumita valoare. Potrivit
acestei teorii, probabilitatea unui eveniment este un numar cuprins ntre O si 1.
Evenimentului sigur sau total (evenimentul care se produce cu siguranta) i se
atribuie probabilitate 1. Evenimentului imposibil sau nul (evenimentul care cu
siguranta nu se produce) i se atribuie probabilitatea 0. Probabilitatea evenimentului
este data de raportul dintre numarul rezultatelor favorabile producerii
evenimentului si numarul total al rezultatelor egal posibile. Teoria probabilitatilor
se aplica n special la volumul stocurilor, la studierea oportunitatii investitiilor, la
proportionarea echipamentelor de vnzare sau de ntretinere etc.
Ramura a matematicilor aplicate, analiza economica are numeroase aplicatii
n management. Analiza econo-mica se deosebeste de microeconometrie, n sensul
ca, n timp ce aceasta din urma vizeaza aplicarea economiei matematice la
problemele globale ale societatii comerciale n general, analiza economica se
ocupa de determinarea solutiilor optime pentru probleme precise de tipul: cte
piese trebuie produse pentru a minimiza costul lor unitar?; ce volum al stocului?
s.a.m.d. Analiza economica se bazeaza pe elaborarea modelelor matematice care
vizeaza luarea n considerare a legilor realitatii economice. Ea apeleaza la
numeroase metode de utilizare a modelelor: analiza valorii totale, analiza
sensibilitatii, analiza limitei etc.
Simularea reprezinta metoda stiintifica cea mai bogata si cea mai promitatoare
a managementului. n esenta, metoda simularii consta n imitarea sau reproducerea cu ajutorul unor modele, a "comportarii" sistemice, de regula, a unor societati
comerciale sau regii autonome precum si a unor sectoare de activitate, cu scopul
aprofundarii cunoasterii functionarii lor si, pe aceasta baza, al elaborarii de decizii.
Simularea implica un ansamblu de metode, instrumente si procese folosite pentru
reproducerea si modelarea sistemelor manageriale abordate. n management,
utilizarea metodei simularii parcurge urmatoarele etape: 1) identificarea
principalilor factori tehnici, economici, juridici, psihologici, sociologici implicati
n domeniul respectiv si conturarea relatiilor dintre acestia; 2) conturarea
modelelor economice si matematice ce caracterizeaza procesele supuse simularii;
3) elaborarea programelor pentru calculatorul electronic; 4) simularea decizionala
propriu-zisa prin adoptarea de decizii. Cea de-a patra etapa prezinta deosebit

interes pentru manager, pe care l intereseaza n principal eficacitatea deciziei, pe


care o poate realiza numai printr-o analiza economica de calitate superioara.
Una din ramurile cele mai fecunde ale stiintei managementului este
programarea matematica. n procesul managerial se traduce prin sisteme de ecuatii
exprimnd relatii logice ntre diversi factori si contrariile problemelor. Domeniu al
matematicii aplicate, programarea matematica cuprinde diferite metode si
discipline matematice cum sunt: programarea liniara, programarea neliniara,
programarea dinamica, programarea stochastica, programarea convexa,
programarea patratica etc. Programarea matematica are ca obiect studierea
problemelor de extrem (maxim sau minim) al functiilor-scop si elaborarea metodelor de rezolvare a acestor probleme. De regula, cu ajutorul programarii matematice
managerul rezolva probleme de tipul: distribuirea geografica cea mai economica a
centrelor de productie, a depozitelor de stocare, a punctelor de vnzare, a programelor optimale de fabricatie si livrare, planificarea fabricatiei sau stocajul cel mai
eficient.
Teoria grafurilor reprezinta un alt instrument pe care matematicile aplicate l
ofera managementului. Teoria grafurilor are ca obiect de studiu grafurile. n
management, cu ajutorul teoriei grafurilor se rezolva o serie de probleme de
organizare manageriala, de planificare cum sunt: organizarea si conducerea
executarii unui obiect de constructii-montaj, elaborarea unui plan optim de transport al produselor de la producator la utilizator, alocarea resurselor, elaborarea
organigramelor. Pe teoria grafurilor se sprijina metoda drumului critic si metoda
P.E.R.T. Contine lanturi de decizii succesive, care se utilizeaza pentru cercetarea
strategiei optimale. De asemenea, se poate utiliza pentru sesizarea aspectului
dinamic si evolutiv al planului de actiune. n acelasi timp, indica orientarea de luat
si pasul urmator de facut, n scopul de a atinge obiectivul ales. Pentru aceasta, la
fiecare etapa se va alege vectorul de decizie optimal n acel moment. Se traduce n
arborele de decizie, sau n alte grafuri.
Toate aceste domenii ale matematicii aplicate la management sunt incluse n
notiunea de cercetare operationala. Ansamblu de principii, metode si mijloace
destinate elaborarii de modele matematice ale fenomenelor si proceselor
manageriale, cu scopul adoptarii unor decizii ce vizeaza crearea si modificarea
acestora n directia dorita, cercetarea operationala are urmatoarele obiective: 1)
fundamentarea cantitativa a deciziilor; 2) compararea variantelor decizionale
posibile de organizare a operatiilor; 3) evaluarea influentelor probabile ale
diferitilor factori asupra rezultatelor.
O alta stiinta care se ofera la dispozitia managementului este aceea a
informatiei, a comunicarilor si a sistemelor. Societatea comerciala, nu este n mod
unic o structura economica. Fiecare din ele reprezinta o retea complexa de celule
active interconectate, coopernd unele cu altele gratie schimburilor continue de
informatii. Informatica si dezvoltarile auxiliare ale logicii teoretice reprezinta n
prezent cea mai importanta stiinta a managementului. Informatica este stiinta
prelucrarii, cu ajutorul masinilor de calcul automate, a informatiei considerate ca
suport al cunoasterii si comunicarilor, n domeniul economic, tehnic si social.
Informatica este o stiinta pluridisciplinara, ntruct apeleaza la cunostinte din

domenii nrudite (teoria sistemelor, socio-economia, electronica s. a.). n acelasi


timp, informatica este si o stiinta interdisciplinara, deoarece opereaza la granita
dintre aceste discipline, ceea ce a permis aparitia unor domenii de investigatie noi
(teoria limbajelor, teoria modelelor, inteligenta artificiala etc.). Informatica
utilizeaza ntregul aparat al matematicilor aplicate si n mod deosebit analiza
matematica, ecuatiile, calculul probabilitatilor si statistica matematica. De asemenea, informatica utilizeaza principiile logicii, conceptele teoriei sistemelor,
principiile manageriale.
O strnsa legatura apare ntre management si praxiologie. Cunoscuta ca stiinta
actiunii eficiente, praxio-logia opereaza cu urmatoarele categorii: actiunea,
obiectul actiunii, scopul, situatia, motivatia, executarea actiunii, organizarea,
managementul. Principiile si metodele elabo-rate de praxiologie sunt utilizate n
perfectionarea activitatii managerilor. Praxiologia se ntrepatrunde cu sociologia si
psihologia comportamentelor colective si individuale si prezinta, n termeni precisi
si riguros fundamentati, metodologia optimizarii actiunii. Necesitatea formularii
unei teorii generale despre actiunea umana a fost relevata n anul 1937 n mod
independent de catre filozoful polonez Tadeuz Kotarbinski si sociologul american
Talcott Parsons. Viznd actiunea practica eficienta, era normal ca managementul sa
caute o strnsa mpletire cu praxiologia. Se urmareste ca prin aceasta sa se
solutioneze marile probleme ale actiunii manageriale, respectiv caracterul si
obiectivele acestei actiuni, structura, continutul si metodologia procesului
managerial. Se vizeaza, de asemenea, elaborarea unui model al actiunii
manageriale, n cadrul caruia agentii actiunii, mijloacele, motivatia, termenii
situationali, termenii realizarii praxiologice (deciziile, comenzile, executia),
momentul axiologic al actiunii manageriale sa se nscrie pe directiile eficientizarii
activitatilor societatii comerciale.
O deosebita contributie la constituirea stiintei mana-gementului o au
psihologia si sociologia. Psihologia, de pilda, contribuie la mbogatirea teoriei si
practicii mana-gementului. Cu ajutorul anumitor dimensiuni si metode de analiza
psihologia diferentiaza si clasifica tipurile de manageri, caracteristicile de
comportament ale acestora n activitatile desfasurate. n ceea ce i priveste pe
manageri, acestia resimt din ce n ce mai mult nevoia de a tine seama n activitatea
manageriala de deosebirile individuale dintre cei pe care i au n subordine, nu
numai n ceea ce priveste cunostintele, experienta si capacitatile acestora, dar si n
ce priveste trasaturile psihice[42]. Numai n felul acesta managerul poate contribui
la cunoasterea factorului uman, la prevenirea aparitiei unor stari tensionale,
conflicte sau dezacorduri n cadrul societatii sale comerciale, manifestari de natura
sa influenteze negativ rezultatele activitatii manageriale. A aparut o ramura a
psihologiei si anume psihologia manageriala, iar specialisti n materie abordeaza
domenii importante ale acesteia: comportamentul managerial[43], motivatia actului
managerial, problemele de imagologie[44] (imaginea pe care si-o fac managerii si
salariatii, unii despre altii), aspectele subiective ale managementului[45].
O influenta majora exercita asupra managementului si sociologia. Cu ajutorul
ei managerul poate studia legatura complexa si actiunea reciproca dintre procesele
manageriale si conditiile economico-sociale ale regiei autonome sau societatii

comerciale. Tot pe aceasta cale managerul poate studia si adopta masuri necesare
n domeniul comportarii grupurilor de lucru, n mod competent se poate studia si
climatul din organizatie, precum si componentele ce pot conduce la cresterea
eficientei procesului managerial.
Relatii strnse exista ntre management si logica. Ca stiinta a formelor, legilor
si operatilor gndirii logice, ea este ndreptata nu numai spre corectitudinea
formala, ci si catre gndirea corecta, ceea ce i permite sa reprezinte o metoda de
cautare de noi rezultate n trecerea de la cunoscut la necunoscut. Studierea si
folosirea logicii n management prezinta o importanta deosebita. Avem n vedere,
n primul rnd, cunoasterea teoretica a proble-melor puse de stiinta logicii si, n al
doilea rnd, latura practica, respectiv a rezolvarii problemelor ce apar n procesul
managerial si n care logica ne ajuta la perfectionarea propriei noastre gndiri
logice.
1.2.
CONCEPTE CHEIE
v Management;
v stiinta managementului ;
v managementul stiintific;
v profesiunea de manager;
v managementul ca arta;
v managementul ca stiinta;
v manager;
v logistica;
v gestiune;
v administrare;
v conducere.

1.3. REPREZENTRI GRAFICE,


SCHEME, RELAII DE CALCUL
1.3.1. Scheme
ETIMOLOGIE SI SEMNIFICAII

Fig.

Fig. 1.1. Schema generala privind conceptul de


management
Fig. 1.2. Raportul dintre stiinta manageriala si

managementul stiintific

1.3.2. Relatii de calcul


Formula succesului managerial redata de Kreitner,R. (dupa Stancioiui. s.a.,
1998) este urmatoarea:
S=AxMxO
n care:
S = succesul managerial
A = abilitatea manageriala
M= motivatia de a conduce
O= oportunitatea conducerii
Se observa ca succesul managerial devine nul daca cel putin unul din factori
este zero. O mbinare judicioasa a teoriei cu practica conduce la abilitate
manageriala, factor decisiv n realizarea succesului managerial.
Ceilalti doi factori - motivatia si oportunitatea - necesita analiza resorturilor
motivationale ale managerului si a conditiilor obiective si subiective care necesita
conducerea.
1.4. NTREBRI DE CONTROL sI APROFUNDARE
1. Pornind de la semnificatia etimologica a conceptului de "management"
reliefati principalele etape n evolutia termenului si explicati motivele pentru care
acesta a fost utilizat relativ trziu n domeniul economic.
2. Din multitudinea definitiilor date managementului alegeti trei abordari care
vi se par mai semnificative pentru o economie aflata n plin proces de nfaptuire a
reformei economice. Motivati alegerea facuta.
3. Analizati interactiunea dintre economic si politic si modul cum aceasta
interactiune influenteaza deciziile strategice la nivelul firmei.
4. Formulati aprecieri personale asupra raportului dintre stiinta si arta n
management.
5. Ce ntelegeti prin "personalizarea muncii de conducere"?
6. Evidentiati interdependentele dintre stiinta managementului si
managementul stiintific.
1.5. APLICAII (TESTE GRIL, PROBLEME,
STUDII DE CAZ)
1.5.1. Teste grila
1. Conceptele de "manager" si "management" au la origine termenul:
a) latinesc "manus"
b) englezesc "man"
c) frantuzesc "mange"
d) a si c
e) originea este necunoscuta
2. Termenul "management" s-a aplicat mai nti n domeniul:
a) economic
b) politic
c) ziaristicii
d) administratiei publice
e) industrial

3. Termenul "management" nu a fost aplicat n mod precumpanitor n activitatile


din secolul al XlX-lea pentru ca:
a) termenul era necunoscut
b) forta de munca era abundenta
c) materiile prime si materialele nu aveau un caracter restrictiv
d) cererea pentru bunurile si serviciile oferite de economie era asigurata
e) oferta depasea nivelul cererii.
4. Managementul reprezinta:
a) o stare de spirit
b) o disciplina distincta si determinata
c) un proces universal existent n orice viata organizata
d) organizare, conducere, administrare
e) procesul de obtinere si combinare a resurselor umane, materiale si
financiare
5. n viziune moderna managementul este tratat ca:
a) arta
b) stiinta
c) arta si stiinta
d) disciplina cu caracter didactic
e) "c" si "d"
6. Subiectul managementului agentului economic l constituie:
a) managerii si salariatii
b) managerii sau salariatii
c) managerii
d) salariatii
e) agentul economic
7. Obiectul managementului agentului economic l constituie:
a) managerii si salariatii
b) managerii sau salariatii
c) managerii
d) salariatii
e) agentul economic
8. Care din aprecierile de mai jos referitoare la managementul stiintific sunt
adevarate?
a) este sinonim cu conducerea pe baza de experienta si intuitie
b) consta n aplicarea n practica economico-sociala a principiilor, regulilor,
metodelor, tehnicilor si procedurilor stiintei managementului
c) adapteaza instrumentarul stiintific la conditiile economico-sociale concrete
d) este un proces complex si dificil ntruct se caracterizeaza prin diversitate
si eterogenitate
e) presupune stabilirea unor principii, metode si tehnici de lucru cu caracter
particular
9. Managementul integreaza un complex de concepte si metode comune
stiintelor:
a) statistica

b) matematica
c) drept
d) psihologie
e) sociologie
f) informatica
g) logica
h) analiza economica
i) finante
Raspunsul corect este:
1) a si b
2) a, b, c si d
3) a, b, c, d, f, g, h si i
4) d, f, g, h si i.
5) a, b, e, f, i
Raspunsuri:
1 - a; 2 - b, c, d; 3 - b, c, d; 4 - a ,b, c, d, e; 5 - c; 6 - c; 7 - d; 8 - b, c, d; 9 - 3.
Raspunsuri comentate la testele grila:
2 - b, c, d
Termenul de management a fost utilizat mai nti n domeniul politicului, al
ziaristicii si al administratiei publice si ulterior n domeniul economic. n domeniul
politic termenul a fost folosit n secolele al XVIII-lea si al XlX-lea att pentru a se
constata conformitatea numirii unui om politic n postul cel mai potrivit pregatirii
sale dar si n conducerea politicienilor pe baza principiilor manageriale.
n domeniul ziaristicii, periodicele din secolul al XlX-lea foloseau curent
notiunea de management. n domeniul administratiei publice, mai ales n
problemele navale, militare si cele privind politica termenul s-a utilizat nca din
secolul al XVIII-lea. Desi n secolele al XVIII-lea si al XlX-lea n Marea Britanie,
S.U.A., Germania, Italia si Japonia se desfasurau activitati industriale si economice
complexe termenul de management nu a fost utilizat n mod corespunzator. Acest
fapt a fost cauzat de conjunctura existenta astfel:
urmare a procesului de migrare accelerata a taranimii catre orasele aflate
n crestere industriala forta de munca era abundenta si nu se ridicau probleme de
asigurare a acesteia;
resursele imperiului colonial britanic erau uriase si problema asigurarii
cu materii prime practic nu se punea;
vnzarea produselor era asigurata pe piata engleza si insulele
protectioniste;
Aceasta conjunctura care a durat cca. 2 secole a ntrziat patrunderea
termenului de management n domeniul economic, domeniu care l-a consacrat
ulterior n adevarata sa semnificatie.
5- c
n perioada 1890-1940, "epoca eroica" a managementului acesta s-a dezvoltat
mai mult ca arta. n aceasta perioada stiinta managementului s-a dezvoltat mai
putin; managementul a existat ca ndeletnicire, ca ndemnare, ca pricepere,

diferite n fapt, n raport cu experienta, vocatia, talentul sau intuitia celui pregatit n
domeniu.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, ntre anii 1945-1970 a urmat "perioada
fasta a managementului" (P. Druker) cnd stabilirea unor principii, metode si
tehnici de lucru cu caracter general i confera managementului, ncet dar sigur,
statutul de stiinta. Este drept ca o serie de specialisti sunt reticenti n a acorda
managementului statutul de stiinta dar evolutia sa teoretica si practica n perioada
ultimilor 30 de ani i confera un statut dublu, de arta si stiinta. Aceasta este
viziunea moderna asupra managementului.
1.5.2. Principalele caracteristici ale stiintei managementului
(autori T.Efraim, J.Meredith, dupa Stancioiu, I. s.a. 1998)
a. Concentrare pe adoptarea deciziei manageriale;
b. Adoptarea deciziei se face prin aplicarea metodelor stiintifice;
c. Situatia decizionala se examineaza dintr-o perspectiva larga, folosind abordarea
sistemica;
d. Utilizeaza cunostinte si metode din diverse discipline;
e. Se bazeaza pe modele matematice formale;
f. Utilizeaza pe scara larga calculatoarele;
1.6. TEXTE DE ANALIZAT
1. "Exista mijloace si metode manageriale, exista conceptii si principii ale
managementului. Poate sa existe, de asemenea o <disciplina> universala a
managementului. Fara ndoiala exista o functie specifica generala, pe care noi o
numim <management> si care serveste unul si acelasi scop n orice societate
dezvoltata". (Drucker, P.F., Management's Role n the New World. CIOSXV
Session 1, Plenary A Tokyo, 1969, p. 5).
2. "Aplicarea metodei stiintifice la analiza si solutionarea problemelor de
decizie manageriala si cercetarile operationale reprezinta un termen folosit aproape
intersanjabil cu stiinta managementului". (Turban, Efraim, Jack R. Meredith Fundamentals of Management Science, Fifth Edition, Homewood II, IRWIN,
1992).
3. "Deprinderile necesare pentru a face afaceri performante nu sunt la mare
naltime n economia stalinista. Stalinismul se pricepe la nregistrarea datelor si n
nici un caz la contabilizarea si analiza costurilor. Managementul financiar de orice
fel este total absent, similar sunt ignorate preturile, analiza pietei, marketingul,
nnoirea produselor, serviciul, controlul calitatii". (Drucker, Peter F. - Managing for
the Future, New York, Truman Talley Books, 1992).
4. "...ceea ce era numai un cult esoteric acum patruzeci de ani, cnd
majoritatea directorilor, chiar din marile companii, nu realizau, de fapt, ca
practicau managementul, a devenit acum ceva banal":
"Managementul este noua tehnologie (mai degraba dect orice stiinta noua
exacta sau inventie) care transforma economia americana ntr-o economie de tip
antreprenorial. Este de asemenea pe punctul de a transforma America ntr-o
societate de tip antreprenorial". (Drucker Peter, F. "Inovatia si sistemul
antreprenorial" Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993)
1.7. PROPUNERI DE TITLURI PENTRU REFERATE

1. Rolul managementului n nfaptuirea obiectivelor specifice procesului de


reforma economica (Studiu de caz pe exemplul Romniei).
2. Rolul determinant al factorului uman n managementul activitatii
economice actuale.
3. Evolutia conceptului de management n economia (societatea) romneasca
postdecembrista.
4. Previziuni asupra evolutiei conceptului de management n secolul al XXIlea.
5. Studiu privind integrarea inovatiei, a sistemului managerial si a economiei
n contextul social.