CHIMIA FARMACEUTICA

Chimia farmaceutica studiaza substantele medicamentoase utilizate in terapie sub aspectul metodelor de
obtinere, al proprietatilor fizico-chimice, proprietatilor farmacologice si a relatiilor structura chimicaactiune farmacodinamica, avind drept obiectiv proiectarea si obtinerea de noi farmaconi.

Fig.1 Drumul parcurs de o substanta pentru a ajunge medicament

Este o stiinta interdisciplinara care acopera un domeniu vast situat la granita intre chimia organica si
farmacologie, biochimie, imunologie, toxicologie, dar si chimie- fizica, cristalografie, spectroscopie.

Fig. 2 Legaturile chimie farmaceutice cu alte discipline

Istoric - pentru a intelege evolutia chimiei farmaceutice de-a lungul istorie utilizam ca exemplu opiul.

Fig.3 Structura agonistilor si antagonistilor opioizi

Fig. 4 Recoltarea opiului

3500 B.C. Sumerienii utilizau opiul si se refereau la el utilizind denumirea de planta bucuriei; arta cultivarii
macului este transmisa de la asirieni la babilonieni si ulterior la egipteni
2

460 B.C. Hippocrate ii recunoaste proprietatile narcotice si utilitatea in tratamentul afectiunilor interne
330 B.C. Alexandru cel Mare introduce opiul in Persia si India
400 A.C. opiul este introdus in China prin intermediul rutelor comerciale arabe

Fig. 5 Instrumente chinezesti pentru fumat opiu

1527 Paracelsus reintroduce in medicina europeana opiumul sub denumirea de laudanum ca analgezic.
1753 Linnaeus clasifica pentru prima data plantele inclusiv Papaver somniferum
1799 Imparatul chinez Kia King interzice opiul, cultivarea si comercializarea devenind ilegale.
1803 Derosome izoleaza o sare cristalina din opiu
1817 Sertrner demonstreaza ca principiul narcotic din opiu este o baza si ca formeaza saruri cu acizii;
denumeste respectivul principiu activ morpheus. Ulterior denumirea este schimbata in morfina de catre
Gay-Lussac.
Alder si Wright trateaza morfina cu o serie de acizi organici si astfel sintetizeaza diacetilmorfina.
1821 Thomas De Quincey publica romanul autobiographic Confessions of an English Opium-eater (tradus
in limba romana Confesiunile unui opioman englez)
1843 Dr. Alexander Wood of Edinburgh descopera o noua tehnica de administrare a morfinei - caile
parenterale (prin injectare) si astfel descopera ca efectul se instaleaza mult mai rapid decit in cazul
administarii pe cale orala, iar intensitatea efectului este mult mai mare.
1898 E. Merck pune pe piata produsul DIONIN (etiletermorfina) ca remediu antitusiv. Pierce testeaza
diacetilmorfina si descopera ca este mult mai potenta decit morfina.
3

1898 F. Bayer & Co. comercializeaza diacetilmorfina (descrisa ca heroic drug) ca o alternativa mai sigura a
morfinei, dar numai dupa 4 ani utilizarea este strict limitata.

Fig.6. Produse farmaceutice cu opiu/morfina si heroina

4

1937 este sintetizata metadona (utilizata frecvent pentru a trata dependenta de heroina)
1975 este descoperit un factor endogen opioid-like (enkefaline) si la scurt timp alte doua clase de peptide
oioide endogene au fost identificate (endorfine, dinorfine). La scurt timp dupa descoperirea opioidelor
endogene au fost identificate si mai multe clase de receptori opioizi (delta, mu, kappa,etc)

Fig.7 Structurile tridimensionala a morfinei si enkefalinei

Fig.8 Structura si repartizarea receptorului opioid

Efectele activarii receptorului opioid - analgezie supraspinala si spinala, cresterea eliberarii prolactinei,
deprimarea centrului respirator, scaderea motilitatii gastrointestinale, sedare, mioza, euforie,
farmacodependenta, imunodepresie, hiperalgezie
LOPERAMID (agonist al receptorilor opioizi periferici
intestinali) cu actiune antidiareica; inregistrat ca OTC
5

Fig. 9 Structura chimica a loperamidului

DEXTROMETORFAN inhibitor al centrului tusei (opioid de sinteza); inregistrat ca Rx

Fig.10 Structura chimica a dextrometorfanului si produs farmaceutic cu dextrometorfan

Chimie farmaceutica anorganica

Ionii metalelor si nemetalelor indeplinesc roluri importante in procesele biochimice si fiziologice
desfasurate in organismul uman:
calciul intervine in transmiterea sinaptica, in cascada coagulari, este responsabil de
mineralizarea osoasa;
magneziul intracelular moduleaza canalele de potasiu, mai ales in miocard (Aspacardin,
Panangin);
iodul intervine in sinteza hormonilor tiroidieni;
cuprul, zinc, mangan, seleniu - esentiale in procesele catalizate enzimatic, indeplinind rol de
cofactori enzimatici,
si sint implicate in procesele patologice:

excesul de cupru la nivel central favorizeaza transformarea dopaminei in noradrenalina cu aparitia

unui dezechilibru intre acesti doi neuromediatori, dezechilibru asociat cu: schizofrenie, afectiuni
bipolare, depresie postpartum, ADHD, autism, coportament violent;
deficienta de zinc este responsabila de: intirzierea cresterii, imunitate scazuta, depresie, anxietate,
afectiuni neurodegenerative, dezechilibre hormonale, vindecare defectuoasa a ranilor, deficiente
cognitive.

Chimia farmaceutica anorganica poate fi larg definita ca stiinta care se ocupa cu studiul metalelor,
nemetalelor si combinatiile anorganice ale acestora precum si cu studiul aplicatiilor clinice.
Este o ramura relativ noua a carei dezvoltare a luat amploare dupa descoperirea agentului antineoplazic
CISPLATIN (1965), desi valoarea terapeutica si toxica a metalelor si nemetalelor este cunoscuta de mii de ani
(mercur, aresn, etc).

Fig. 11 Structura chimica a cisplatinului

In prezent chimia farmaceutica anorganica acopera o gama larga de aplicatii clinice:

metale tranzitionale utilizate ca agenti antineoplazici;

saruri de gadoliniu si technetiu utilizate agenti de contrast in scop diagnostic;
saruri de lantan utilizate in terapia hiperpotasemiei;
compusi ai aurului utilizati in tratamentul artritei reumatoide.