Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
BIOCEL Subiecte 2013 Rezolvate
BIOCEL Subiecte 2013 Rezolvate
ANUL I, SEMESTRUL
1% substante minerale
99% substante organice*:
10%
Exceptie: la nivelul tecii de mielina, unde functia de bariera este esentiala rolului
membranei celulelor Scwann, procentul de masa pt lipide este de 80%
Desi in majoritatea sistemelor biologice apa reprezinta aproximativ 70-80%, in
membrana situatia sta exact invers, explicatia gasindu-se tocmai din rolul
membranei: separarea a doua medii hidrofile, astfel explicandu-se un procent redus
de apa, precum si continutul in lipide al structurii de baza a membranei, bistratul,
asigurandu-se astfel caracterul hidrofob.
Lipidele sunt prezente exclusiv in plasmalema, proteinele sunt anexate ca un
mozaic plasmalemei, putand fi atasate atat la exterior, cat si la interiorul acesteia,
dar o pot si strabate, cufundandu-se fie complet, fie partial. Componenta glucidica
este atasata exclusiv versantului extern al plasmalemei.
Legat de functiile membranei celulare, aceasta trebuie sa se comporte ca o barire
selectiva, si nu absoluta, intre mediile extracelular si intracelular, permitand
interactiunea celulei cu mediul. De aceea, putem afirma ca membrana celulara
trebuie sa indeplineasca doua mari categorii de functii:
2. Miscari intermoleculare
-de translatie(difuzie laterala) = miscarile ale lipidelor in planul membranei, unele
pe langa altele, cu o frecventa de schimbari de directie de 10 7 schimbari/secunda.
Prezenta colesterolului in bistrat determina o diminuare a mobilitatii
laterale !!!
-de flip flop = miscari de trecere a lipidelor dintr-o foita a bistratului in cealalta, cu o
frecventa extrem de mica, practic nula, cu exceptia cazului membranei R.E
Notam de asemenea si ca fosfolipaza A2, prin actiunea sa, poate elibera acidul
arahidonic, care este precursor pentru 4 clase de substante :
1.
2.
3.
4.
Prostaglandine
Tromboxani
Prostacicline
Leucotriene
unipas
multipas
GLICOFORINA
Este o proteina prezenta din abundenta in membrana eritrocitului, care are
caracteristic faptul ca migreaza atipic la electroforeza( se dispune undeva la 90 kDa,
desi masa ei moleculara este de numai 30 kDa) .
Prezinta 131 AA si este o proteina transmembranara unipas de tip I ( cu capatul
amino in ectodomeniu). Ectodomeniul prezinta 16 lanturi glucidice ce practic
dubleaza gabaritul acestei molecule, explicandu-se astfel migrarea electroforetica
atipica. Endodomeniul este mic, domeniul transmembranar este structurat in alfa
helix si contine 23 AA. Toti AA componenti sunt cunoscuti, structura este cunoscuta.
Exista mai multe izoforme de glicoforina identificate pana in prezent: A,B,C,D,E.
Functia glicoforinei NU este cunoscuta, iar "misterul" este adancit de faptul ca
exista eritrocite din a caror membrane glicoforina lipseste , iar functionalitatea nu le
este afectata.
ACTINA
Este o alta proteina care participa la structurarea citoscheletului membranei,
asigurand solidarizarea componentelor acestuia la nivelul nodurilor.
In forma sa monomerica, actina este o proteina globulara cu masa de 43 kD si
diametru de 5 nm. La nivelul citoscheletului membranar formeaza fragmente mici,
de 8-12 monomeri, cu rolul de a asigura asocierea cozilor tetramerilor de spectrina
in nodurile retelei citoscheletale.
BANDA 4.1
Tot in noduri se localizeaza si banda 4.1, cu masa de 80kD si conformatie globulara.
Banda 4.1 interactioneaza dinamic cu spectrina si actina in nodurile retelei
citoscheletale si, pe de alta parte, cu endodomeniul glicoforinei C, contribuind la
atasarea citoscheletului pe versantul intern al membranei, de aici rezultand un rol
structural al unei izoforme a glicoforinei.
Atasarea citoscheletului asociat la membrana este datorata si unei alte proteine
globulare=ankirina.
miscari de rotatie
miscari de translatie
Citoscheletul asociat membranei este una din cele 3 componente principale ale unei
membrane celulare, alaturi de glicolema si plasmalema, si este o structura aflata pe
versantul intern al bistratului lipidic.
Citoscheletul este o retea de endoproteine cu ochiuri si noduri, solidara atat
membranei ,prin atasarea la endodomeniul unor proteine transmembranare, cat si
citoscheletui citosolic, cu care se continua , sub forma unei retele structurale
continue responsabile de mentinerea/modificarea formei celulelor , precum si a
geometriei membranelor.
In continuare vom descrie citoscheletul membranar eritrocitar, cu notiunea ca
detaliile structurale se pastreaza in cazul tuturor membranelor:
Componenta de baza a retelei citoscheletale este reprezentata de
spectrina , ale carei subunitati alfa si beta se rasucesc in contrasens una in jurul
celeilalte=> bastonase, care se lipesc la capete cate 2=> tetrameri lungi de 200
nm, iar capetele acestor tetrameri se pot asocia cu oligomeri de actina, formand
nodurile retelei citoscheletale.Astfel, actina este o alta proteina care participa la
structurarea citoscheletului membranei, asigurand solidarizarea componentelor
acestuia la nivelul nodurilor.
Banda 4.1 interactioneaza dinamic cu spectrina si actina in nodurile retelei
citoscheletale si, pe de alta parte, cu endodomeniul glicoforinei C, contribuind la
atasarea citoscheletului pe versantul intern al membranei, de aici rezultand un rol
structural al unei izoforme a glicoforinei.
Atasarea citoscheletului asociat la membrana este datorata si unei alte proteine
globulare=ankirina.
Toate aceste interactiuni anterior prezentate sunt intr-o dinamica permanenta,
citoscheletul nefiind o structura rigida, ci una intr-o continua modelare , pentru
satisfacerea nevoilor celulare, fenomen la care participa si miscarile proteinelor, de
perfectarea functionalitatii acesteia, prin rolul lor metabolic, cel care asigura
integrarea celulei cu mediul.
Principalul rol al proteinelor este cel metabolic. Cu cat functiile metabolice ale unei
membrane(sau anumite portiuni definite drept domenii/microdomenii membranare)
sunt mai pregnante, cu atat continutul de proteine al acelei membrane/portiuni de
membrana este mai ridicat.
In exercitarea rolurilor metabolice, proteinele membranare pot antrena atat lipidele
membranare, cat si componente citosolice sau extracelulare.
glicolipidele
glicoproteinele
proteoglicanii
glucoza(Glc)
galactoza(Gal)
o
o
o
o
o
manoza(Man)
fucoza(Fuc) (!! sg zaharida din seria L, restul apartin seriei D)
N-acetil glucozamina(GlcNAc)
N-acetil galactozamina(GalNAc)
acizii sialici (SA)
Glicocalixul protejeaza structura membranei celulare impotriva agresiunilor fizicochimice din mediu.
Cu cat spectrul lectinelor folosite este mai larg, cu atat imaginea asupra
glicocalixului este mai detaliata. In plus, combinarea acestor metode cu folosirea
exo- sau endo-glicozidazelor pentru degradarea specifica secventiala sau globala a
lanturilor glucidice, completeaza fericit caracterizarea citochimica a glicocalixului.
circulatie la nivelul ficatului si splinei. Pierderea de acid sialic din pozitia terminala a
structurilor glucidice din glicocalix reprezinta semnal de imbatranire a acestor
celule. La fel si in cazul plachetelor sanguine: cele desialilate isi micsoreaza timpul
de viata in circulatie si se determina astfel sporirea trombocitopoiezei. Eliminarea
din circulatie a celulelor cu structurile glucidice desialilate implica receptori cu
activitate lectinica indreptata impotriva galactozei ajunsa in pozitie terminala,
receptori aflati pe suprafata celulelor cu rol de macrofage din organele curatitoare.
Alte exemple de fenomene de recunoastere celulara care implica structuri glucidice
sunt:
extravazarea leucocitelor si monocitelor in zonele de inflamare tisulara
fertilizarea si fenomenul de capacitare a spermiilor
compatibilatile de grup sanguin ale sistemului AB0 (purtatoarele antigenelor
de grup sanguin sunt glicolipide si glicoproteine din membranele celulelor
sanguine)
In final, putem afirma ca implicarea glicocalixului in fiziologia si patologia celulara a
facut ca acesta sa fie considerat tinta terapeutica in tratamentele multor boli.
lipidic mai putin specific organizat. Caveolele reprezinta o forma de plute lipidice, ce
se dispun individual, sau in ciorchini la nivelul membranei.
Eterogenitatea plutelor lipidice a fost evidentiata prin interpretarea rezultatelor
diferitelor metode:
receptor la cortizol
receptor
receptor
receptor
receptor
receptor
la
la
la
la
la
estrogeni
progesteron
vitamina D
hormoni tiroidieni
acid retinoic
2. Calea fosfolipazei C
*Inainte de a citi, a se urmari cu atentie urmatorul filmulet , care explica
totul (textul e practic explicatia din video) :
http://www.youtube.com/watch?v=FvPKbogo2pk
Aceasta cale cuprinde : un receptor transmembranar multipas, cu 7 treceri prin
bistrat, cu situs de legare pentru ligand in ectodomeniu si endodomeniu "cuplat" cu
o proteine G heterotrimerica.
Efector intracelular 1: PLC (fosfolipaza C)
Sub actiunea PLC, din PIP2 =>mesagerii secunzi: DAG ( diacilglicerol ) si IP3 (Inozitol
trisfosfat) .
Cunoscand structura amfipata a glicerofosfatidelor, stim deci ca :
DAG va avea caracter hidrofob si deci va ramane in membrana, actionand ca
mesager secund si activand PKC(protein kinaza C). Acesta fosforileaza diverse
enzime, pe unele activandu-le, pe altele inhibandu-le.
IP3 va avea caracter hidrofil si va intra in citosol, unde va patrunde-n RE si va
actiona ca mesager secund, determinand RE sa elibereze Ca 2+ in citoplasma, iar
Ca2+ va activa PKC ( protein kinaza C).
Nota (de impresie pt examen): Ca2+ functioneaza drept mesager intracelular
ubicuitar.
transport pasiv
transport activ
Legat de canalele ionice, acestea nu sunt permanent deschise, iar celula poate
controla functionarea lor.
In functie de mecanismul prin care este controlat regimul de deschidere a lor,
canalele ionice se pot imparti in 3 categorii:
1. Canale ionice operate electric
2. Canale ionice operate chimic(prin liganzi)
3. Canale ionice operate mecanic( depind de exercitarea unor tensiuni mecanice
asupra mb)
Activarea canalelor respecta un mecanism ciclic, ce asigura inactivarea lor chiar in
conditiile care au determinat deschiderea. Canalele ionice pot prezenta trei stari:
Trecerea apei printr-o membrana poarta denumirea de osmoza. Apa poate trece prin
mb celulara atat prin dufuzie simpla, cat si prin difuzie facilitata, prin complexe
proteice transmembranare cu numele de aquaporine, prin care apa poate trece in
ambele sensuri, depinzand de presiunile coloid-osmotice existente de cele doua
parti ale membranei.
JAK
JAK
JAK
Tyk
1
2
3
2
Dupa legarea
proteinelor STAT in
situsurile
fosfotyrozinice,
sunt si ele la randul
lor fosforilate de
JAK's =>
dezatasarea
fiecarei proteine
STAT de pe
receptorul dimeric ,
urmand
dimerizarea in
citosol a celor 2
STAT , prin
intermediul
domeniilor SH2.
In aceasta forma,
dimerul STAT este
translocat in
nucleu, unde
activeaza
transcrierea genica.
Ca mecanisme de feedback/inhibitie, trebuie precizat faptul ca dimerii STAT pot
activa transcrierea unor gene ce codifica sinteza unor proteine inhibitorii ale caii in
sine, prin desfosforilari fie ale kinazelor Janus, fie ale dimerilor STAT.
Nota: Legarea cytokinei la receptor fie induce dimerizarea a 2 lanturi
polipeptidice(monomeri) ale (ai) receptorului, fie le orienteaza catre un dimer
preformat. In orice sens, scopul este apropierea tyrozin-kinazelor Janus pentru a se
fosforila intre ele si a incepe intregul proces descris anterior.
In unele cazuri, putem vorbi si de alcatuirea unui trimer .
Prin membrana celulara, apa poate trece atat prin difuzie simpla, cat si prin
difuziune facilitata, intrucat multe celule si-au produs complexe proteice
transmembranare destinate transportului pasiv al apei.
fosfolipide 70-75%
o fosfogliceride
PC
PE
PS
PI
PA
o fosfosfingozide
colesterol 20-25%
glicolipide 1-10%
periferice(extrinseci)
o ectoproteine
o endoproteine
integrale(intrinseci)
o transmembranare
ectodomeniu
endodomeniu
domeniu transmembranar
o cufundate partial
Glucidele pot fi :
nivelul caruia foita externa cotnine preponderent anumite tipuri de lipide, iar foita
interna, altele.
Asimetria este sporita de proteinele ce completeaza organizarea membranelor, cele
adsorbite pe fata externa fiind diferite de cele de pe fata interna, in timp ce
proteinele cufundate in structura lipidica de baza expun portiuni diferite ale lantului
polipeptidic de o parte sau de cealalata a bistratului.
Pe de alta parte, componenta glucidica a mb se gaseste numai la suprafata
acestora, crescand caracterul asimetric al organizarii lor.
Ca semnificatie biologica, asimetria mb celulare ofera posibilitatea derularii de
fenomene fizico-bio-chimice diferite pe fiecare din cele doua fete. Astfel, intre
acestea putem asista la o disjungere sau, dimpotriva, la o solidaritate de actiune, in
functie de contextul "biosocial" in care se gaseste celula la un moment dat.
Odata inlocuit GDP cu GTP, subunitatea alfa se detaseaza de complexul receptorproteina G heterotrimerica si se ataseaza unei proteine efector, avand deci rol de
mesager prim. Tipurile de proteine efector sunt variate, si depind de tipul de ligand,
tipul de receptor , si mai ales de tipul de proteina G heterotrimerica asociata.
Mesagerul prim , adica, subunitate alfa cu GTP, poate determina din partea
efectorului, in functie de tipul ligandului, un raspuns inhibat sau excitat. Dupa
terminarea rolului de mesager prim, subunitatea alfa hidrolizeaza GTP-ul inapoi la
GDP, se dezataseaza de efector, si se reataseaza proteinei G heterotrimerice de
care apartine.
Un exemplu de receptor ce functioneaza cuplat cu proteine G heterotrimerice ar fi
cel al receptorilor adrenergici. Adrenalina este ligandul, se leaga la receptor->
modificari conformationale-> fosforilarea GDP la GTP , detasarea subunitatii alfa,
care se leaga de efectorul ADENILAT CICLAZA ,o enzima proteica ce catalizeaza
reactia de formare a mesagerului secund AMP ciclic, din ATP.
Hormonii care activeaza adenilat ciclaza sunt reprezentati de glucagon,
adrenalina(prin receptorii beta1 si beta2), ACTH, parathormon , acestia legandu-se
de receptorii legati de proteine G heterotrimerice de tip stimulator.
Hormonii care inhiba adenilat ciclaza sunt adrenalina(legata prin receptori alfa2) si
somatostatina.
Presupunand o activare a adenilat ciclazei A , aceasta va sintetiza AMP ciclic,
mesager secund ce va migra mai departe si va interactiona cu o alta proteina,
numita protein-kinaza A.
Toate protein-kinaza au o structura ce contine un cap si 2 cozi. Fiecare coada are
cate o subunitate reglatoare si cate o subunitate catalitica.Atata timp cat
subunitatea reglatoare si cea catalitica sunt amandoua anexate cozii, protein-kinaza
A este inactiva.
In schimb, la interactiunea cu AMP ciclic, subunitatile catalitice disociaza in citosol,
ele fiind responsabile de efectele adrenalinei, in acest caz.
Regulatori negativi ai proteinelor G
1) Presupunand o proteina G heterotrimerica ramasa activa in mod anormal, ramasa
deci fara subunitate alfa pentru o perioada mare de timp, si deci aflata in plin
proces de semnalizare, rezulta ca , receptorul va avea atasate doar subunitatile
beta si gama. Acestea, in lipsa subunitatii alfa, ataseaza o alta proteina numita
beta-adrenergic receptor kinase(BARK), care va fosforila proteina G.
Regiunile fosforilate anterior de BARK vor atrage alte proteine, numite BETAARRESTINS , care vor trage intreg complexul receptor-subunitati beta-gama in
Activarea canalelor respecta un mecanism ciclic, care asigura inactivarea lor chiar in
conditiile care au determinat scaderea, deoarece pot prezenta trei stari:
starea inchisa, de repaus, in absenta stimulului
starea deschisa, care permite trecerea ionilor, dupa aparitia stimulului
starea inactiva, inchisa la prezenta prelungita a stimulului
Aceasta trecere intr-o stare refractara a canalelor ionice asigura mentinerea
homeostaziei ionice intracelulare in conditiile de persistenta a semnalelor, refacerea
tetramer(2 sub mari alfa catalitice si transportoare si 2 sub mici beta, cu rol
reglator, necesare penru impachetarea conformationala corecta a
subunitatilor alfa in reticulul endoplasmic, in momentele biosintezei,
asamblarii in membrana si maturarii)
uneori poate prezenta si subunitate gama, cu 7 izoforme si rol in modularea
activitatii pompei, se exprima special la nivelul rinicihiului, avand rol in
adaptarea si supravietuirea celulara in conditii hipertone
apartine tipului P de ATP-aze, alaturi de pompa protonica si cea de Ca , si cea
H+/K+
ciclul de pompare are 7 etape si duce la expulzarea a 3 ioni de Na+ si
introducerea a 2 ioni de K+ in celula, pe baza unor modificari de conformatie
intre doua forme: E1 cu acidul aspartic din situl catalitic nefosforilat si E2 cu
acidul aspartic fosforilat
Receptorii pentru liganzi hidrofili sunt cei mai numerosi, dintre ei facand parte si
categoria receptorilor cu activitate tirozin-kinazica.
Receptorii cu activitate tirozin-kinazica se caracterizeaza printr-o mare diversitate
structurala acoperind semnalizarea celulara prin cea mai mare parte a factorilor de
crestere cunoscuti. Primul identificat a fost receptorul la facotrul de crestere
epidermal (EGF).
De regula, receptorii cu activitate tirozin-kinazica sunt proteine transmembranare
unipas, tip I, care exista ca monomeri in stare libera(exceptie fiind receptorul pt
insulina, care e in stare de dimeri, uniti prin punte sulfurica), iar dupa interactiunea
cu ligandul dimerizeaza.
Domeniul transmembranar e structurat in alfa-helix. O trasatura comuna la nivelul
portiunii citosolice este reprezentata de o zona cu activitate tirozin-kinazica.
Ectodomeniul contine capatul N-terminal si este glicozilat.
Mecanismul de principiu prin care acesti receptori functioneaza ar putea fi sintetizat
prin :
1. Legarea ligandului, ce produce activarea domeniului catalitic de la nivelul
portiunii citoplasmatice, cat si dimerizarea receptorilor datorita modificarilor
conformationale pe care le induce
2. Activarea si dimerizarea realizeaza conditiile unor autofosforilari incrucisate la
multiple tirozine ale domeniilor citosolice ale receptorului
3. Atragerea si interactiunea cu efectori ce contin domenii SH2
4. Activarea efectorilor legati prin SH2
Exemple de efectori care respecta mecanismul de mai sus:
1.Fosfolipaza C-gama, cu 2 domenii SH2, iar dupa activare, declanseaza cascada
fosfoinozitidelor(la fel ca si in cazul receptorilor cuplati cu proteine G
heterotrimerice)
2. Fosfatidilinozitol 3'-kinaza (PI3K), tot cu 2 domenii SH2, contribuie dupa activare
la formarea unor derivati de fosfatidilinozitoli
3.Proteine care activeaza GTP-azele mici = GAP (GTP-ase-activating protein)
Proteinele GAP sunt proteine monomerice cu o masa moleculara in jur de 25 kDa
care au proprietatea de a lega GTP pe care il hidrolizeaza . Proteinele GAP sunt
activate cat timp contin GTP si se inactiveaza dupa hidroliza sa.
Datorita acestei capacitati de a trece ciclic din din stare activa in stare inactiva sunt
cunoscute si sub numele de comutatori moleculari.
Cand nu este nevoie de fucntia lor, proteinele GAP se gasesc in citosol complexate
cu o proteina inhibitoare numita inhibitor de disociere a guanozinnucleotidului=GDI.
Unul din rolurile proteinelor GAP este acela de a participa la controlul corectitudinii
traficului structurilor membranare in celula(de ex traficul dintre reticulul
endoplasmic si aparatul Golgi).
Pinocitoza este divers din punct de vedere al mecanismelor prin care se realizeaza.
O prima forma este pinocitoza constitutiva, ce presupune preluarea in vezicule de
endocitoza a unor volume de lichid extracelular cu tot ceea ce contine acesta.
Pinocitoza mediata de receptori, numita uzual endocitoza mediata de receptori, este
un termen introdus in 1976 de Goldstein si Brown, preocupati de metabolizarea LDL
(low-density-lipoprotein).
Prin acest proces, sunt internalizate de catre celula liganzi care mai intai sunt
recunoscuti si legati de receptori specifici de pe suprafata celulei. Dupa
interactiunea ligand-receptor, complexele receptor-ligand sutn adunate in adancituri
ale membranei tapetate pe fata interna cu un complex de endoproteine a carui
componenta de baza este clatrina. Aceste microdomenii adancite sunt denumite
structuri cu invelis si ele se formeaza permanent , aglomerand fie receptorii in
asteptarea liganzilor, fie complexele ligand-receptor, dupa formare.
Pe masura ce receptorii expusi la suprafata celulelor sau complexele ligand-receptor
se aglomereaza in microdomeniul corespunzator al membranei, in invelisul de
clatrina se formeaza adancitura membranei, care creste pana la definitivarea formei
sale sferice si desprinderea de membrana la nivelul careia s-a format, sub forma
unei vezicule cu invelis.
Deci, rolul clatrinei este acela de a aglomera complexele ligand-receptor in zona
membranara destinata endocitarii si de a controla adancirea microdomeniului
membranar, care devine structura cu invelis, si formarea veziculei cu invelis. Acest
rol are la baza capacitatea clatrinei de a se asambla in trimeri numiti trischelioni,
care mai departe pot forma ochiuri hexagonale si pentagonale , ducand la formarea
veziculei propriu-zise. Trimerizarea clatrinei la trischelioni si inretelarea acestora se
dependenta de clatrina
independenta de clatrina
o dependenta de caveolina
o independenta de caveolina
*In abordarea acestui subiect, se vor descrie mai departe fiecare dintre jonctiunile
mentionate mai sus ( vezi urmatoarele subiecte, unde sunt abordate individual).
Jonctiunea focala
1. Mb celulara atasata la substrat = FIBRONECTINA , situate la 15 nm distanta
2. Proteina transmembranara linker = INTEGRINA , care este chiar receptorul
specific pentru fibronectina ( integrina leaga fibronectina
extracelular,stabilind legaturi HETEROFILICE, iar intracelular se leaga la
3. Complexul proteic de atasare la citoschelet reprezentat aici de TALINA +
VINCULINA
4. Elementul de citoschelet e reprezentat de o bandeleta contractila de
microfilamente de actina
Hemidesmozomul
1. Mb celulara atasata la substrat = membrana bazala, situate la 15-20 nm
2. Proteina transmembranara linker= INTEGRINA
3. Complex proteic de atasare la citoschelet formeaza placa desmozomala,
fiind asezat pe frontul citoplasmatic al jonctiunii
bandelete
retea
fodrine
filamina
disforina( legata de maladiile Duchenne/Becker, datorate fie lipsei disforinei
fie inlocuirii ei cu o proteina anormala)
Fiecare lant greu are cate o portiune globulara si cate o portiune alfa helicoidala.
Portiunea alfa helicoidala a unui lant greu se spiralizeaza in jurul portiunii alfa
helicoidale a celuilalt lant greu si dau nastere unui dimer ce formeaza bastonasul
moleculei de miozina.
Cele doua capete globulare ale moleculei de miozina au fiecare atasat cate doua
lanturi usoare.
Filamentul gros de miozina este format din cateva sute de molecula de miozina.
Capetele globulare ale moleculei de miozina formeaza puntile de legatura intre
filamentele groase si cele subtiri.
Orientarea moleculelor de miozina in cadrul filamentului gros este cu capetele alfa
helicoidale catre membrana si cu capetele globulare de-a lungul filamentelor de
actina in drectia capatului +.
Odata cu legarea filamentelor de actina, molecula de miozina leaga si hidrolizeaza
ATP-ul, ceea ce faciliteaza alunecarea filamentelor.
Exista si miozine necontractile. Acestea nu sunt organizate in filamente si de aceea
nu sunt implicate in contractie. Pot fi implicate in transportul celular.
In celulele nemusculare, miozina formeaza fibrele de stress si centurile de aderenta.
fodrine
filamina
disforina( legata de maladiile Duchenne/Becker, datorate fie lipsei disforinei
fie inlocuirii ei cu o proteina anormala)
Titina ( se intinde de la mb M la mb Z)
Nebulina (se asociaza actinei, stabilizand lungimea filamentului de actina)
45.Microtubuli
Sunt formatiuni cilindrice cu diametrul de 25 nm si reprezinta a treia componenta
principala a citoscheletului.
Ca si filamentele de actina, microtubulii sunt structuri dinamice, ce se asambleaza
si se dezasambleaza continuu la nivelul celulei. Au rol in mentinerea formei celulare,
in locomotia celulara, in transportul intracelular de organite si in separarea
cromozomilor in mitoza.
Microtubulii sunt alcatuiti dintr-un singur tip de proteina numita tubulina, un dimer
alcauit dintr-o subunitate alfa si una beta. Exista si o gamma tubulina, localizata in
special in centrozom, cu rol in initierea asamblarii microtubulilor.
Dimerii de tubulina vor polimeriza pentru a forma microtubulii, care, in general, sunt
alcatuiti din 13 protofilamente asamblate in jurul unui spatiu central.
Protofilamentele, alcauite dintr-un aranjament cap-coada al dimerilor de tubulina,
sunt dispuse paralel la nivelul microtubulilor.
La fel ca filamentele de actina, microtubulii sunt structuri polare cu doua capete
distincte: capatul + cu o crestere rapida si capatul + cu o crestere incetinita.
Polaritatea este importanta in determinarea directiei de miscare de-a lungul
microtubulului, exact cum polaritatea filamentului de actina determina directia de
kinezinele
dineinele
in matricea unor organite celulare cum sunt mitocondriile, unde au rol in sinteza
protein-enzimelor specifice. Ribozomii mitocondriali sunt intotdeauna mai mici
decat cei citoplasmatici si sunt comparabili cu ribozomii PK, ceea ce reflecta
originea pe scara evolutiei a mitocondriei.
Ribozomii sunt gasiti in celula sub doua forme: liberi si atasati RE. Starea in care se
gasesc ribozomii depinde de prezenta in lantul polipeptidic sintetizat a unei
secvente numite "semnal de orientare catre RE"(ER-targeting signal sequence).
Ribozomii liberi:
Se gasesc in citoplasma(citosol)
Pot apare singuri sau in grupuri sub forma de poliribozomi sau polisomi(atasi
de un ARNm)
Sunt mai numerosi in celulele implicate in sitneza proteinelor solubile in
citoplasma sau care formeaza structuri citoplasmatice importante sau
elemente motile
Ribozomii atasati:
Sub mici:
30S la PK
40S la EK
Sub mari:
50S la PK
60S la EK
Biogeneza ribozomilor
Biogeneza ribozomilor are loc in citoplasma si in nucleol si implica functionarea
coordonata a peste 200 de proteine si procesarea celor 4 ARNr cat si asamblarea
acestora cu RNP.
RNP sunt sintetizate in citoplasma in vecinatatea nucleului. Componentele proteice
ale subunitatilor mare si mica sunt importate in nuclei prin porii nucleari cu
diametru de 120nm. Prin porii nucleari sunt importate prin transport activ peste 560
000 RNP/minut. ARNr este transcris cu viteza foarte mare in nucleol aici gasindu-se
toate cele 45 de gene care codifica ARNr. Dupa aceea, este asamblat cu subunitatile
ribozomale si este exportat prin porii nucleari in citoplasma.
Sinteza aminoacil-ARNt
Initierea sintezei lantului polipeptidic
Elongarea lantului polipeptidic
Incheierea sintezei lantului polipeptidic
1. Sinteza aminoacil-ARNt
Se realizeaza de catre aminoacil-ARNt sintetaze - 20 de enzime ce recunosc specific
cei 20 de AA si anticodonii asociati lor.
Practic, aminoacil-ARNt realizeaza legatura dintre secventa codonilor din ARNm si
structura primara a proteinelor.
Situsurile de legare ARN ale ribozomului sunt:
1.
2.
3.
Situsul
Situsul
Situsul
Situsul
Situsul
pentru ARNm
pentru ARNt
A (ACCEPTOR): leaga aminoacil-ARNt
P (POLIPEPTIDIL): leaga polipeptidul in curs de sinteza cuplat cu ARNt
E (EXIT) : leagala o molecula de ARNt fara rest aminoacil/peptidil
http://www.youtube.com/watch?v=Ikq9AcBcohA
Sinteza aminoacil-ARNt
Initierea sintezei lantului polipeptidic
Elongarea lantului polipeptidic
Incheierea sintezei lantului polipeptidic
1. Sinteza aminoacil-ARNt
Se realizeaza de catre aminoacil-ARNt sintetaze - 20 de enzime ce recunosc specific
cei 20 de AA si anticodonii asociati lor.
Practic, aminoacil-ARNt realizeaza legatura dintre secventa codonilor din ARNm si
structura primara a proteinelor.
4.
5.
6.
Situsul
Situsul
Situsul
Situsul
Situsul
pentru ARNm
pentru ARNt
A (ACCEPTOR): leaga aminoacil-ARNt
P (POLIPEPTIDIL): leaga polipeptidul in curs de sinteza cuplat cu ARNt
E (EXIT) : leagala o molecula de ARNt fara rest aminoacil/peptidil
http://www.youtube.com/watch?v=Ikq9AcBcohA
terminal, alta la cel C-terminal), realizarea acestor legaturi trebuie foarte bine
controlata.
Acest lucru se face prin asistarea prin intermediul enzimei protein disulfura
izomeraza, care desface puntile incorecte din proteinele a caror traducere s-a
terminat si ajuta la realizarea puntilor -S-S- corecte.
Complexul proteazomic 26S are masa moleculara de 2.400 kDa, forma de butoias si
este alcatuit din urmatoarele componente:
particula miez, formata din 4 inele suprapuse , fiecare alcatuit din sapte
proteine protomerice, din care: doua sunt inele beta centrale cu activitate
treonin-proteazica si doua sunt inele alfa, fara activitate catalitica cunoscuta
doua particule reglatoare identice, cate una la fiecare capat al particulei
miez. Fiecare particula reglatoare are in structura sa 14 proteine diferite de
cele din particula miez, sase dintre ele fiind ATP-aze. Unele dintre subunitatile
particulei reglatoare au situsuri ce permit recunoasterea ubiquitinei
E1 (enzima de activare)- modifica Ub in asa fel incat Gly din capatul Cterminal sa reactioneze cu Lys de pe proteina destinata degradarii
E2 (enzima de conjuare a Ub, atasand-o la proteina)
E3 - are rol in recunoasterea proteinei substrat
Adipocitele albe formeaza tesutul adipos alb, au forma rotunjita sau poligonala,
cand sunt grupate. Incluziunea lipidica este unica si ocupa intreaga citoplasma care
este impinsa spre periferia celulei, predominant in jurul nucleului. Aceste celule au
rol in metabolismul lipidic, de protectie a principalelor organe si in termogeneza la
nivelul tegumentului.
Adipocitele brune formeaza tesutul adipos brun, bine dezvoltat la nou-nacsut si in
copilarie si care apoi involueaza. La adult persista in regiunea interscapulara si
inghinal.
MO prezinta un aspect clar pe preparatele standard (Alb in HE, Rosu in Sudan IV)
ME aspect electronoclar
MET aspect electronodens (nu atat de inchis precum melaninele)
Lipofuscina
Hemosiderina
Patologic, pigmenti biliari pot apare sub forme de bilirubina in celulele Kupfer sau
chiar in hepatocite.
Lizozomi secretori
Lizozomi conventionali
Lizozomii secretori sunt gasiti in celule ale sistemului imun derivate din linia
hematopoietica(ex: limfocitele T).
Lizozomii secretori sunt o combinatie intre lizozomii conventionali si granulele
secretorii. Ei difera de lizozomii conventionali deoarece contin produsul de secretie
specific tipului celular in care se afla. Evident, lizozomii secretori contin si
hidrolazele si proteinele membranare si au aceleasi facilitati in mentinerea pH-ului,
ca si lizozomii conventionali.
Lizozomii secretori maturi se deplaseaza pana in vecinatatea membranei
plasmatice, unde raman in standby cu secretiile pregatite, gata de a fi eliberate.
Cand limfocitul T, spre exemplu, este perfect orientat catre celula tinta, secretiile
sunt eliberate, iar factori de mediu activeaza secretiile inainte ca acestea sa
actioneze.
Lizozomii conventionali
Lizozomii sunt considerati ca organite refolosibile si cand celula se divide fiecare
celula fiica primeste un anumit numar de lizozomi.
Ipotezele referitoare la modul de actiune al lizozomilor sunt centrate pe studiul
endozomilor primari si secundari. Exista dovezi care arata ca:
Digestia lizozomala
Materialele cu care intra in contact lizozomii necesita procese de dezasamblare si
reciclare ce pot provine din surse extra si intracelulare :
1. Procesele de endocitoza, inclusiv pinocitoza, prin care sunt introduse lichide
si mici particule datorita formarii unor mici invaginari membranare acoperite
de proteine, care vor forma in final vezicule acoperite de proteine(clatrina,
coatomer si caveolina). Fiecare vezicula se dezvolta formand un endozom
primar = early endosome si apoi un endozom secundare = late endosome
Tipuri de lizozomi
Lizozomi secretori
Lizozomi conventionali
Lizozomii secretori sunt gasiti in celule ale sistemului imun derivate din linia
hematopoietica(ex: limfocitele T).
Lizozomii secretori sunt o combinatie intre lizozomii conventionali si granulele
secretorii. Ei difera de lizozomii conventionali deoarece contin produsul de secretie
Lizozomii conventionali
Lizozomii sunt considerati ca organite refolosibile si cand celula se divide fiecare
celula fiica primeste un anumit numar de lizozomi.
Ipotezele referitoare la modul de actiune al lizozomilor sunt centrate pe studiul
endozomilor primari si secundari. Exista dovezi care arata ca:
5. sediul proteolizei nu este in lizozomi, ci intr-un organit care seamana cu un
endozom secundar si contine 20% hidrolaze
6. lizozomii contin aproximativ 80% din enzimele necesare digestiei
intracelulare
7. lizozomii sunt probabil organite care stocheaza hidrolaze, pe care le tin intr-o
forma inactiva la un ph de aprox. 5
8. lizozomii nu actioneaza ca organtie de sine statatoare, ci se intalnesc cu
endozomii secundari si actioneaza ca un sistem endolizozomal
Exista doua modele de interactiune intre lizozomi si endozomi.
Modelul "Kiss and run" : acest model este bazat pe un scurt contact intre
endozomul secundar si lizozom, pentru a schimba intre ei continutul chimic ; dupa
separare, lizozomul este liber de a interactiona cu un alt endozom secundar
Modelul de fuziune: acest model sustine fuziunea completa dintre un endozom
secundar si un lizozom, rezultand un organit hibrid. In timpul fuziunii are loc
dezasamblarea moleculara a continutului endocitat, iar aminoacizii si alte molecule
rezultate sunt preluate de transportori si trec din organitul hibrid in citoplasma.
Dupa aceste procese de dezasamblare si reciclare, continutul organitului hibrid se
condenseaza, iar lizozomul se reformeaza, fiind disponibil pentru o noua fuziune.
Digestia lizozomala
Materialele cu care intra in contact lizozomii necesita procese de dezasamblare si
reciclare ce pot provine din surse extra si intracelulare :
4. Procesele de endocitoza, inclusiv pinocitoza, prin care sunt introduse lichide
si mici particule datorita formarii unor mici invaginari membranare acoperite
de proteine, care vor forma in final vezicule acoperite de proteine(clatrina,
coatomer si caveolina). Fiecare vezicula se dezvolta formand un endozom
primar = early endosome si apoi un endozom secundare = late endosome
5. Tot extracelular, prin fagocitoza se pot introduce particule mari, inclusiv
bacterii si detritusuri celulare. Fagocitoza poate avea loc in orice celula, dar
este specifica macrofagelor, care contin peste 1000 de lizozomi. Structura
rezultata in urma fagocitozei se numeste fagozom.
6. Sursele intracelulare sunt reprezentate de autofagozomi responsabili de
indepartarea unor organite degradate precum mitocondriile sau ribozomii.
Fiecare organit a carui viata a expirat este inconjurat de o structura
membranara formand un autofagozom care fuzioneaza cu lizozomul pentru a
forma un organit hibrid.
Functii
Peroxizomii sunt sediul principal al utilizarii oxigenului. Sunt organite mici, sferice,
delimitate de endomembrane, gasite in majoritatea celulelor EK . Initial au fost
numiti microcorpi, iar numele de peroxizomi provine de la continutul crescut in
oxidaze, care produc peroxidul de hidrogen, toxic pentru celule.
RH2 + O2 -----> R + H2O2
Catalaza, enzima marker a peroxizomilor, degradeaza peroxidul de hidrogen in
oxigen si apa.
Peroxizomii sunt esentiali pentru ca o celula sa functioneze normal, deoarece:
consum energetic, prin adaugarea glucidelor pas cu pas. Dupa actiunea enzimei,
celula incepe totusi sa tunda din aceste glucide, eliminand trei glucoze si o manoza.
Hidroxilari la nivelul lantului polipeptidic
Au fost evidentiate, la unele proteine, hidroxilari in pozitia 4 a unor Proline, sau in
pozitia 5 a unor lizine.
Carboxilarea acidului glutamic in pozitia gama
Aceasta modificare e operata de carboxilaza, al carei sit de activitate e expus pe
versantul luminal.
calnexina
protein disulfura izomeraza (leaga tranzitoriu cisteinele din proteina
sintetizata, sau desface puntile incorecte din proteinele a caror traducere s-a
terminal si ajuta la realizarea puntilor -S-S- corecte)
BiP ( Binding Protein) - saperona cu cea mai larga sfera de actiune care se
pare ca ar fi responsabla si pentru controlul deschiderii si inchdierii porului
transloconului, ea complexeaza noile proteine translocate si nu le elibereaza
decat atunci cand impachetarea lor este corect definitivata; mai mult, daca
proteina esuaza in adoptarea conformatiei corecte, BiP o conduce la
translocon, care expulzeaza lantul polipeptidic "gresit" in citosol, unde este
poliubiquitinilat si intra in proces de degradare proteolitica in protasom,
organitul de degradare a proteinelor citosolice
Distribuirea lipidelor nou sintetizate catre celelalte membrane din celule este
considerate a se face prin difuzie laterala pentru anvelopa nucleara, sau
constitutiv(adica de la sine) pentur organitele implicate in traficul intracelular al
membranelor ( aparat Golgi, lizosomi, endosomi, membrana celulara).
Pentru organitele dinafara acestui trafic, asa-numitele organite
autonome(mitocondrie, peroxisomi), exista parerea ca distributia se face prin
transportori de schimb fosfolipidic. Acesti transportori ar avea specificitate pentru
structura capului hidrofil si ar extrage fosfolipidele din membrana RE, le-ar
transporta prin citosol, ascunzand coada hidrofoba a acestora si cedandu-le
membranelor tinta.
In ceea ce priveste peroxisomul insa, studii recente legate de biosinteza organitului,
dovedesc prezenta unor structuri microveziculare care fac transport de la RE catre
acesta - prin peroxine.
Alte roluri ale REN in metabolismul lipidic:
producerea trigliceridelor
desaturarea acizilor grasi prin citocromul b5 si acid gras desaturaze
Dar membranele trebuie sa ajunga si acolo unde sunt menite sa functioneze( adica
la diversele organite, sau in membrana celulara). Pentru acest lucru, este nevoie de
continuarea traseului noilor membrane intr-un mod directionat si riguros controlat
de celula. Numai dupa ce membranele produse de novo ajung la destinatie,
procesul biogenezei lor se poate considera incheiat, incepand un altul, acela de
reciclare.
Asadar, prin biogeneza membranelor trebuie sa intelegem totalitatea proceselor de
biosinteza si maturarea a componentelor acestora, de asamblare corecta a lor in
noua structura si de transportare a lor in locurile corespunzatoare din celula. Aceste
procese nu se petrec neaparat secvential ci amalgamat, astfel incat ultimele
"retusuri" se pot petrece chiar la ajungerea noilor structuri la destinatie.
Aspecte introductive
Aparatul Golgi = complexul Golgi este un organit celular delimitat de
endomembrane, structurat sub forma unei stive de cisterne recurbate prezentand
polaritate morfologica si biochimia, cu rol cheie in procesele de biogeneza a
membranelor, in maturarea, sortarea si distribuirea de molecule si macromolecule
atat catre locurile celulare carora le sunt destinate, cat si in calea secretorie. Face
parte din sistemul de organite implicat in traficul intracelular al membranelor, care
incepe cu RE si se termina la membrana celulara sau la componentele sistemului
endosomal.
Termenul de "polaritate" este folosit in acest context pentru a sublinia existenta
unei diferente intre doi poli , in cazul ap. Golgi : doua extremitati si doua fete- cis si
trans.
Acest organit a fost pentru prima data evidentiat in 1898 de catre Camilo Golgi, in
celulele Purkinje, prin impregnare argentica.
Ultrastructura
Complexul Golgi este structurat ca o stiva de cisterne recurbate. Numar cisternelor
este variabil, diferind de la un tip de celula la altul.
Dispozitia si numarul cisternelor aparatului Golgi diferita in functie de tipul celular
si, implicit, de activitatea de sinteza a proteinelor destinate ciclului secretor.
In celulele EK, ap Golgi este format din mai multe astfel de stive, unite prin tubuli
inretelati care formeaza o panglica in vecinatea nucleului, in zona
pericentrozomala . Aparatul Golgi este o structura caracterizata ultrasturctural prin
polaritate morfologica, dar si prin polaritate biochimica.
Se definesc in cazul RE urmatoarele caracteristici ultrastructurale:
o fata convexa, numita si fata cis , orientata catre cisterne ale RE , din care
inmuguresc vezicule
o fata concava, numita si fata trans
retea trans-Golgi, un sistem de vezicule/vacuole , tubuli inretelati si
fragmente de cisterne din care rezulta macrovezicule ce for fi trimise catre
destinatiile lor finale; aceasta retea este in continuarea fetei trans
intre RE tranzitional si fata cis-golgiana au fost evidentiata microvezicule cu
diametrul mediu de 50 nm, care, in momentul de fata, sunt dovedite a
conflua intr-un sistem veziculo-tubular, considerat un compartiment
intermediar intre RE si Golgi; acest compartiment este numit prescurtat fie
VTC fie ERGIC
o fata convexa, numita si fata cis , orientata catre cisterne ale RE , din care
inmuguresc vezicule
o fata concava, numita si fata trans
retea trans-Golgi, un sistem de vezicule/vacuole , tubuli inretelati si
fragmente de cisterne din care rezulta macrovezicule ce for fi trimise catre
destinatiile lor finale; aceasta retea este in continuarea fetei trans
intre RE tranzitional si fata cis-golgiana au fost evidentiata microvezicule cu
diametrul mediu de 50 nm, care, in momentul de fata, sunt dovedite a
conflua intr-un sistem veziculo-tubular, considerat un compartiment
intermediar intre RE si Golgi; acest compartiment este numit prescurtat fie
VTC fie ERGIC
un numar de cel putin cinci manoze, iar structurile complexe contin un miez
trimanozidic.
Dovedirea importantei M6P in biogeneza lizosomilor s-a facut prin folosirea culturilor
de celule ce prezentau boala incluziilor celulare. Aceste celule prezentau un defect
structural necunoscut, prin care enzimele in loc sa fie directionate la lizosomi,
ajungeau sa fie exocitate, iar defectul era de fapt la nivelul etichetarii cu M6P.
2. Sortarea are la baza interactiunae M6P cu un receptor specific transmembranar
( receptorul la M6P). Acesta din urma este, la randul sau, folosit pentru segregarea
si aglomerarea componentelor lizosomale la nivelul unor structuri cu invelis de
clatrina din reteaua trans-Golgi. Acestea evagineaza din structurile trans-Golgiene si
se desprind, pierzandu-si invelisul de clatrina si devenind lizosomi primari.
In etapa urmatoare, lizosomii primari fuzioneaza fie cu endosomi tarzii, preducand
lizosomi secundari, fie cu lizosomi secundari preexistenti, pentru a le spori bagajul
de enzime cu componente proaspete.
Biogeneza lizosomilor se sfarseste cu procesele de reciclare a componentelor
membranare implicate in sortare, segreare, veziculare si transport directionat al
lizosomilor primari.
O ultima nota: in ciuda faptului ca enzimele lizosomale sunt functionale deja in
reteaua trans-Golgi, enzimele lizosomale nu pot activa aici deoarece pH-ul in
lumenul structurii , este cu cel putin o unitate mai ridicat decat in lizosom ( desi tot
acid, este putin mai acid).
Toate aceste procese nu se intampla neaparat in aceasta ordine, ci, de regula, ele
se intrepatrund, astfel ca este nevoie de un bine elaborat, controlat si reglat trafic
de membrane.
Traficul RE-Golgi
Acest trafic implica:
Sortarea la nivelul elementelor tranzitionale ale RE( cu participarea
proteinelor de invelis COP II )
Traficul catre ap, Golgi
Sortarea la nivelul complexului Golgi ( cu proteine de invelis COP I)
Returul la RE ( reciclarea unor componente)
Este dovedit in prezent ca acest trafic respecta un mecanism de tip suveica. Daca
transportul anterograd nu a fost pus sub indoiala, existenta celui retrograd a fost
subiect de disputa pana in 1989, cand s-a demonstrat ca transportul RE-Golgi are
loc in ambele directii.
Totusi, termenul de ciclu secretor este oarecum impropriu, intrucat un ciclu implica
reciclari ale unor componente, lucru nu tocmai valabil in acest caz. Mai corect ar fi
sa folosim notiunea de cale secretorie, intrucat nu exista dovezi asupra reciclarii
unor compomente implicate in mecanismele celulare ce realizeaza procesul. Mai
mult, pentru secretia constitutiva exista dovezi ca dinamica procesului implica
ajungerea veziculelor in imediata apropiere a membranei, unde, dupa o asteptare
de 15-30 secunde, fuzioneaza rapid.
In sfarsit, merita sa evidentiem aici ca pionierul deslusirii caii secretorii este G.E
Palade, care, prin tehnici de autoradiografie, adaptate ME, a aratat ca AA tritiati se
regasesc la nivelul RE imediat dupa administrarea lor celulelor pancreatice acinare,
apar la nivelul ap. Golgi 20 minute mai tarziu si marcheaza vacuolele
secretorii=materialele exocitate, dupa 90 de minute de la administrare.
fosfotransferaza, care modifica cel putin una dintre manoze prin transferarea unei
N-acetil glucozamine impreuna cu un fosfat. Se formeaza in acest fel un precursor al
etichetei finale M6P. Specificitatea interactiunii dintre viitoarea enzima lizosomala si
N-acetil-glucozaminil-fosfotransferaza este asigurata de un semnal
conformational.
Legat de a doua etapa a marcarii, nu este clar unde are loc, dar consta in
prelucrarea ulterioara a etichetei la forma ei finala. Cert este insa faptul ca in
reteaua trans-Golgi capacul de N-acetil-glucozamina nu mai mascheaza eticheta
M6P, care devina functionala si este folosita in procesele de sortare, segregare si
producere a lizosomilor primari.
Dovedirea importantei M6P in biogeneza lizosomilor s-a facut prin folosirea culturilor
de celule ce prezentau boala incluziilor celulare. Aceste celule prezentau un defect
structural necunoscut, prin care enzimele in loc sa fie directionate la lizosomi,
ajungeau sa fie exocitate, iar defectul era de fapt la nivelul etichetarii cu M6P.
2. Sortarea are la baza interactiunae M6P cu un receptor specific transmembranar
( receptorul la M6P). Acesta din urma este, la randul sau, folosit pentru segregarea
si aglomerarea componentelor lizosomale la nivelul unor structuri cu invelis de
clatrina din reteaua trans-Golgi. Acestea evagineaza din structurile trans-Golgiene si
se desprind, pierzandu-si invelisul de clatrina si devenind lizosomi primari.
In etapa urmatoare, lizosomii primari fuzioneaza fie cu endosomi tarzii, preducand
lizosomi secundari, fie cu lizosomi secundari preexistenti, pentru a le spori bagajul
de enzime cu componente proaspete.
Biogeneza lizosomilor se sfarseste cu procesele de reciclare a componentelor
membranare implicate in sortare, segreare, veziculare si transport directionat al
lizosomilor primari.
O ultima nota: in ciuda faptului ca enzimele lizosomale sunt functionale deja in
reteaua trans-Golgi, enzimele lizosomale nu pot activa aici deoarece pH-ul in
lumenul structurii , este cu cel putin o unitate mai ridicat decat in lizosom ( desi tot
acid, este putin mai acid).
Exocitoza este ultimul pas al unui proces celular complex, care implica in cascada
mai multe organite( ribosomi, RE, aparat Golgi, sistem endosomal), proces numit
secretie celulara.
Ddpv al mecanismelor prin care este controlata:
exocitoza constitutiva
exocitoza semnalizata (dependenta de cresterea concentratiei de Ca2+ din
citoplasma in zona de stocare a veziculelor de secretie)
Deci, unele produse destinate secretiei sunt eliminate din celula pe masura ce se
formeaza veziculele secretorii , iar acestea ajung la membrana celulara, unde are
loc fuzionarea membranelor si secretia, prin procese constitutive, care se
desfasoara de la sine.Pe de alta parte, anumite componente produse in celula sunt
acumulate si stocate in zone juxtamembranare pana cand celula primeste un
semnal care comanda secretia lor= exocitoza semnalizata.
Mecanismul exocitozei presupune urmatoarele etape:
1. Transportul veziculelor de secretie din locul de formare in locul de
stocare din apropierea membranei la nivelul careia se face secretia, proces
efectuat de asa-numitele motoare moleculare
2. Ancorarea veziculelor , prin factori de ancorare de natura proteica la o
distanta de 25 nm de membrana celulara
3. Acostarea veziculelor la mb celulara= aducerea lor la o distanta de 5-10 nm
intre cele doua membrane
4. Initierea veziculelor , care presupune o serie de evenimente legata de
rearanjari dependente de ATP si de Ca2+ ale proteinelor si lipidelor mb
veziculare ( in exociotza constitutiva aceasta etapa nu exista)
5. Fuzionarea veziculelor cu membrana celulara si expulzarea
produsilor de secretie . Fuzionarea este realizata de niste proteine numite
abreviat SNARE , care sunt v-SNARE (in membrana veziculelor), respectiv tSNARE (in membrana tinta) . Se pare ca fuzionarea se face la nivelul unor
structuri preexistente in membrana tinta, care favorizeaza deschiderea
veziculelor si care au fost denumite porosomi.
Complexul 1 prezinta un centru flavinic si 7-8 centre fier-sulf, care prezinta cofactorii
unor asa-numite proteine fier-sulf, cu raport stoechiometric intre ionii de fier si cei
de sulf unitar.
Complexul 1 preia deci electronii de pe NADH, ii saraceste in energie in mai multi
pasi, prin trecerea lor de la un centru oxido-reducator la altul, sfarsind prin a-i preda
ubiquinonei, numita si coenzima Q( CoQ). Energia preluata de la electronii
transportati e folosita pentru pomparea de protoni din matricea mitocondriala in
spatiul intermembranar.
Complexul 2 = complexul succinat-dehidrogenazei, este singurul complex al
lantului respirator ce nu pompeaza protoni, desi prezinta un domeniu
transmembranar. Contine 1 centru flavinig, si trei centre fier-sulf(din care unul atipic
3Fe-4S), precum si un centru hemic.
Complexul 2 introduce in sistemul lantului respirator electronii preluati de la FADH 2,
a caror energie este prea mare pentru a fi preluati la nivelul 1. Complexul 2 preda
apoi electronii CoQ.
Complexul 3 = complexul citocromilor b-c1, este cel ma bine cunoscut. Contine
mai multe subunitati proteice, dintre care una autonoma, contine un centru fier-sulf,
pe protene fier-sulf Rieske , 3 centre hemice. Complexul 3 preia electronii de la
ubiquinona, le reduce energia inc ateva trepte si ii transfera pe citocromul c. Ca si in
cazul complexului 1, energia preluata de la electronii transferati este folosita pentru
pomparea de protoni din matrice in compartimentul extern.
Complexul 3 opereaza ca dimer.
Complexul 4= complexul citocromilor a-a3 = complexul citocrom-oxidazei, este
ultimul complex al centrului respirator. Prezinta:
Complexul 4 preia deci electronii de la citocromul c(prin unul din centrii cuprici), ii
saraceste de energie(pompand pe baza energiei acumulate protoni), si ii insera pe
oxigen , cu formare de apa.
Complexul 4 structureaza doua canale transmembranare prin care sunt pompati
acesti protoni(cate un proton pompat pentru fiecare electron transportat), canale
denumite D, respectiv K, intrucat la nivelul lor sunt conservati un rest aspartat,
respectiv de lizina. In zona mediana transmembranara a canalului D se afla un rest
glumatat, cu rol esential in pomparea protonilor.
Evident, toate cele 3 complexe ale lantului transportor de electroni si care conserva
energia preluata de la electroni prin pomparea de protoni( este vorba de complexele
ATP sintaza
Procesul fosforilarii oxidative se incheie cu producerea de ATP, lucru realizat de
complexul V, denumit si ATP sintaza. Acest complex are tot o pozitionare
transmembranara si foloseste gradientul protonic creat de lantul respirator,
disipandu-l pentru a lega o grupare fosfat la ADP.
Complexul 5 actioneaza ca o turbina , actiunea sa fiind reversibila, el putand
hidroliza ATP si pompa protoni, in cazul in care gradientul se inverseaza(de unde si
denumirea alternativa a complexului 5 de F1F0ATP-aza).
ATP sintaza are arhitectura asemanatoare unui bat de toba, cu 3 parti componente:
cap, gat trunchi. Capul este sferic, voluminos, orientat spre matricea mitocondriala,
iar trunchiul este constituit din portiunea transmembranara a complexului, gatul
facand legatura intre cele doua parti.
Componenta transmembranara= componenta F0
Cap si gat= componenta F1, componenta catalitica.
Complexul ATP are 16 proteine, din care 2 autonome. Capul si gatul ATP sintazei
sunt formate din 5 subunitati notate simbolic alfa,beta, gama, sigma, epsilon in
raport stoechiometric 3:3:1:1:1 . Capul e alcatuit din 3 dimeri alfa-beta.
Componenta transmembranara, F0, structureaza un canal protonic prin care este
disipat gradientul realizat de lantul respirator. Fluxul protonic prin acest canal
reprezinta forta motrice pentru producerea ATP din ADP si fosfat.
Structura globulara a capului se roteste in raport cu portiunea transmembranara,
rotirea implicand 3 pasi a cate 120 de grade. In timpul acestei rotiri, cei trei
heterodimeri alfabeta, care formeaza trei situri active ale componentei catalitice,
trec succesiv prin trei stari diferite: deschisa, laxa si stransa, corespunzand astfel:
1. Starea deschisa = lipsa nucleotidului si fosfatului in siturile de legare
2. Starea laxa: legarea ADP-ului si fosfatului
3. Starea stransa: legarea ATP-ului
Se pare ca , in aceste stari, se consuma energie doar pentru ocuparea siturilor cu
ADP si fosfat respectiv pentru eliberarea de ATP, nu si pentru formarea implicita a
acestuia <=> legarea fosfatului la ADP.
Transportul metabolitilor
Acizii grasi sunt esterificati la acil-CoA, prin actiunea acil-CoA sintazei. Acil-CoA este
translocata in versantul intermembranar, unde este transformata sub actiunea
carnitin-acil-transferazei I in acil-carnitina.
Acil-carnitina este preluata de membrana mitocondriala interna, pentru a o
transloca in matricea mitocondriala.
O alta functie a membranei mitocondriale externe este aceea de dezaminare
oxidativa a aminelor biogene, lucru realizat prin actiunea monoamin-oxidazei.
MONOAMIN OXIDAZA ESTE ENZIMA MARKER PENTRU MB MITOCONDRIALA
EXTERNA. Acest lucru inseamna ca ea se intalneste in celula numai la nivelul
acestei membrane si poate fi folosita pentru aprecierea gradului de puritate al
preparatelor de membrana mitocondriala externa.
Prin actiunea monoamin-oxidazei sunt inactivate epinefrina, norepinefrina,
dopamina, serotonina etc. Produsii de dezaminare sunt apoi metabolizati la compusi
care sunt excretati prin urina.
Spatiul intermembranar
Compartimentul mitocondrial extern poate fi considerat ca un compartiment
tampon intre citosol si mitoplast. La nivelul acestuia se creeaza practic un
microclimat adecvat functionarii optime a mitoplastului.
Intuim, rememorand cele mentionate asupra permeabilitatii membranei
mitocondriale externe, ca la nivelul compartimentului intermembranar nu exista
diferente de concentratie fata de citosol in privinta moleculelor de pana la 5000 de
daltoni ( datorita porinelor, ce permit traficul lor practic nerestrictionat), respectiv
pentru ionii anorganici aflati liberi in citosol.
La nivelul acestui compartiment mitocodnrial se gasesc enzime care pregatesc o
serie de metaboliti energetici esentiali functionarii mitocondriei. Importanta sub
acest aspect este prezenta adenilat-kinazei, care transfera un rest fosfat de pe
ATP pe AMP , conform reactiei:
ATP+AMP=2ADP
Semnificatia functionala este: se consuma o molecula de produs finit al functiei
mitocodnriale = ATP, pentru crearea a doua molecule de substrat, adica, se creeaza
premizele obtinerii a doua molecule de ATP, prin consumul uneia singure.
La nivelul acestui compartiment gasim si nucleozid-fosfokinaze : transforma
nucleozidele in nucleotide, creand premizele obtinerii unei diversitati de compusi
macroergici.
reducerea dimensiunilor
sporirea densitatii matricei = picnoza mitocondriala
Este cel mai voluminos organit al celulei EK , ocupand intre 6-10% din volumul
celulei. Indeplineste functii fundamentale pentru viata celulei precum stocarea si
transmiterea informatiei genetice de la o celula la alta, pe parcursul diviziunilor
celulare succesive, si precum controlul activitatii celulare: nucleul controleaza
functiile metabolice ale celulei prin reglarea expresiei genice.
Aspect la MO
Nucleul , datorita continutului abundent in acizi nucleici, este bazofil. Cea mai
folosita coloratie in acelasi sens este coloratia hemalaun-eozinica astfel: colorantul
bazic (hemalaunul) leaga substrat acid(acizii nucleici din nucleu) , colorandu-l in
albastru-inchis/violet.
Uneori , la MO, nucleul poate avea delimitat un oarecare contur , insa acesta NU
este reprezentat de membrana nucleara. NU EXISTA MEMBRANA CARE SA SE VADA
IN MICROSCOPIA OPTICA, MEMBRANELE FIIND ULTRASTRUCTURI !!! . Astfel, se poate
observa heterocromatina atasata periferic de lamina densa si de membrana
nucleara interna.
In nuclei inchisi la culoare se pot distinge nucleoli.
Nucleii eucromatici au aspect veziculos, prezentand granulatii fine si aspect
granular.
Nucleii tahicromatici sunt intens bazofili.
Eucromatina contine ADN care poate fi pus in evidenta prin urmatoarele metode:
reactia Feulgen => ADN rosu-violet
reactia Branchet => ADN verde, ARN rosu
Aspect la ME
1. Invelis nuclear
2. Cromatina
Poate fi eucromatina, electronoclara,
functional activa sau
heterocromatina, electronodensa,
inactiva functional.
3. Matrice nucleara
4. Nucleolul
ME: zona electronodensa, neregulata, cu structura fibrilogranulara (stanga)
Exceptii:
nucleu excentric in celule ce acumuleaza material in citoplasma(celule
adipoase, secretoare de mucus)
nucleu plasat la unirea treimii bazale cu cea mijlocie in celulele secretoare
seroase din pancreasul exocrin, precum si din glandele parotide
Evident, plasarea nucleului in cele mai multe situatii in centrul celulei, nu este
intamplatoare. Astfel, este plasat in locul cel mai ferit de agresiunile din mediul
extern, si de asemenea, este situat la aceeasi distanta de toate "colturile" celulei,
putand controla astfel cel mai eficient metabolismul celular.
Nu este intamplatoare nici plasarea materialului genetic, si anume a acidului
dezoxiribonucleic in interioul nucleului, fiind astfel ferit, si protejat de urmatoarele
membrane: membrana celulara, cu straturile sale, dar si membrana nucleara,
dubla.
Raport nucleo-citoplasmatic
Porii nucleari sunt discontinuitati ale spatiului perinuclear dat de fuzionarea celor
doua membrane. Deci, la nivelul porilor, membrana nucleara externa are
continuitate cu membrana nucleara interna.Rolul lor este esential in realizarea
schimburilor nucleu-citoplasma, in primul rand permitand trecerea ARNm din nucleu
catre aceasta.
Forma porilor variaza intre circular si poligonal. Numarul porilor este proportional cu
activitatea celulei: cu cat sinteza de ARN este mai mare, cu atat celula respectiva
va avea mai multi pori. In medie, porii ocupa 10-20% din invelisul nuclear.
Diametrul porilor este de 10 in repaus si 25 mm in transport.
In ME, porii nucleari au caracteristic faptul ca se gasesc in zonele unde eucromatina
pare sa sparga heterocromatina periferica, atingand membrana nucleara.
Porii nucleari sunt discontinuitati ale spatiului perinuclear dat de fuzionarea celor
doua membrane. Deci, la nivelul porilor, membrana nucleara externa are
continuitate cu membrana nucleara interna.Rolul lor este esential in realizarea
schimburilor nucleu-citoplasma, in primul rand permitand trecerea ARNm din nucleu
catre aceasta.
Forma porilor variaza intre circular si poligonal. Numarul porilor este proportional cu
activitatea celulei: cu cat sinteza de ARN este mai mare, cu atat celula respectiva
va avea mai multi pori. In medie, porii ocupa 10-20% din invelisul nuclear.
Diametrul porilor este de 10 in repaus si 25 mm in transport.
In ME, porii nucleari au caracteristic faptul ca se gasesc in zonele unde eucromatina
pare sa sparga heterocromatina periferica, atingand membrana nucleara.
Porii nucleari au fost identificati in invelisul nuclear al tuturor celulelor EK. Numarul
de pori nucleari din invelisul nuclear al celulelor de mamifere variaza intre 3000 si
4000.
Clasificarea cromatinei:
~ 5 micrometri
Aceasta ata se condenseaza si ea => solenoid, iar apoi, prin cresterea in continuare
a gradului de condensare => cromozomul.
Histonele sunt deci proteine cu masa moleculara mica, puternic bazice datorita
continutului bogat in AA bazici precum Lys si Arg, purtatori de sarcini pozitive, lucru
ce explica legarea histonelor de anionii fosfat din structura ADN-ului . Functia
majora a histonelor consta in impachetarea ADN-ului in nucleu, adica organizarea
supramoleculara a ADN-ului sub forma de nucleozomi. Protaminele sunt
echivalentul histonelor dar numai in cazul spermatoidului. Protaminele sunt proteine
cu greutate moleculara foarte mica , cu o lungime medie de numai 33 aminoacizi si
foarte bazice, bogate in arginina, care reprezinta circa 60% din reziduurile
aminoacidice. In cadrul secventei celulare care duce la formarea spermatozoidului
(spermatogeneza), la trecerea din spermatida in spermatozoid, protaminele
inlocuiesc histonele. Datorita protaminelor, cromatina din nucleul spermatozoidului
este extrem de condensata si virtual inactiva. Compactarea cromatinei din nucleul
spermatozoidului este un fenomen esential pentru acomodarea ADN-ului intr-un
volum foarte mic, cum este cel al capului spermatozoidului.
Histonele H2A, H2B, H3, H4 nu au specificitate de specie, si prezinta rol structural ,
alcatuind nucleozomii.
Histona H1 prezinta specificitate de specie si are rol in organizarea si in functionarea
cromatinei, in mentinerea structurii sale, in inhibarea transcrierii genice si in
spiralizarea cromozomilor.
Histonele sunt sintetizate in citoplasma si importate activ in nucleu prin porii
nucleari.
85. Eucromatina
Este purtatoare de gene structurale, este portiunea functional activa a cromatinei,
este cromatina pe care se face transcriptie.
4. Inactivarea cromozomului X este permanenta si definitiva, privind originea Xului inactivat intr-o celula. ( deoarece XIST-ARN-ul nu se poate deplasa prin
nucleu , deci neputand ajunge la celalalt cromozom X)
Cromatina sexuala poate fi analizata in celule din mucoasa bucala, in celule
polimorfonucleare neutrofile, sau in celulele din lichidul amniotic.
Genele care codifica proteine sunt 97% din totalul genelor, ele fiind transcrise in
ARNm.
Genele care nu codifica proteine sunt cele ce servesc pentru sinteza ARNt, ARN r .
Reprezinta restul de 3%.
ADN serveste drept matrita pentru sinteza ARNm, iar ARNm drept matrita pentru
sinteza lantului polipeptidic specific.
1. ADN- autoreplicare
2. ADN- transcriere in ARNm (transcrierea are loc in nucleu)
3. ARNm este tradus in lant polipeptidic specific, la nivelul ribozomilor ( traducerea
are loc in citoplasma)
CIOBANU D. SEBASTIAN, Medicina Generala,An1, Seria 3, Grupa 29,
UMF Carol Davila, Bucuresti
2013-2014