DINAMICA

UNOR SPECII
Jurnalul.Memoriile.Aparitii
editoriale dupa 1990 -

GENUL BIOGRAFIC
Genul biografic reprezinta literatura
de granita, confesiva. El desemneaza
un tip de scriere aflat la granita dintre
realitate si fictiune, ce se incadreaza
totodata in literatura subiectiva.
Autobiografia nu are destinatar
precis,este scrisa cu scopul de a fi
publicata , ea reconstituind formarea
unei personalitati.

JURNALUL

Termenul jurnal provine din limba franceza

veche,journal, care, la rndul sau, descinde din
latinescul trziu diurnalis.
Un jurnal este, de obicei, un caiet n care exist
nite intrri aranjate, de cele mai multe ori, n
ordine cronologic. Poate fi folosit pentru a planifica
nite activiti viitoare sau doar pentru a nregistra
ceea ce s-a ntamplat n cursul unei zile.
O varianta a acestora sunt jurnalele literare, de
obicei jurnalele intime ale unor scriitori , care
formeaza o specie literara aparte a genului
memorialistic. Acestea sunt o forma a scrisului
autobiografic, o inregistrare regulata a activitatilor
si reflectiilor unui diarist.

Tipuri de jurnal:

Jurnal intim;
Jurnal istoric;
Jurnal personal;
Jurnal documentar;
Jurnal de calatorie;
Jurnal marturie;
Jurnal mixt.
In cazul jurnalului intim, cele trei instante narative
coincid: autorul este tot una cu cel care povesteste
si se identifica, in egala masura, cu acela despre
care se povesteste.

Jurnalul este o aditiune de fragmente , cu pauze

temporale, mai mari sau mai mici, si fara nicio preocupare
de linearitate,continuitate in cronologie;este istoria unei
vieti ,de la inceputuri pana in momentul scrierii.
Jurnalul mizeaza pe poetica spontanului si a
autenticitatii,dar sinceritatea nu poate fi probata pentru
ca intervine subiectivismul .
Jurnalul intim respinge toate conventiile literaturii , dar isi
construieste propriile conventii ce-i permit sa functioneze.
Respingand sistematic fictiunea, confesiunea diaristica
devine,adesea,o fictiune , si anume: o fictiune a
nonfictiunii, o fictiune a realului , a autenticului. Jurnalul
intim este cronica fidela a lui le dedans,dar si a lui le
dehors.
Este scris cu regularitate, fara mari pauze si conform cu
legile
diarismului:calendaritate,cotidianitate,simultaneitate,
fictiunea nonfictiunii.

Jurnalul nu are o misiune literara ;in acest sens, R.

Barthes afirma Jurnalul nu este proiectat sa devina o
Carte, si de multe ori, e condamnat sa raman un
Album.

Jurnalul este luat in considerare abia in secolul XIX,insa

momentul de inflorire il constituie aparitia unor noi
filosofii de existenta, o filosofie despre om,despre
personalitatea si libertatile lui. Emergenta jurnalului
are legatura si cu aparitia romantismului care se
bazeaza pe cultul eului ,pe o filozofie de existenta
fundamentata pe ideea de unicitate a eului in univers.

Alain Girard identifica 4 functii ale jurnalului :

-psihoterapeutica;
-etica;
-estetica;
-religioasa.

 Jurnalul

este un discurs fragmentar.

Fragmentarismul reprezinta o forma
de scriitura in care eul vorbeste despre
sine ca si cand ar fi vorba de un altul si
marcheaza ritmurile timpului subiectiv
in raport cu orologiul cosmic.
In jurnalul intim esential este pactul
autorului cu sine. Autobiograficul sau
autorul de jurnal intim se are in vedere
in primul rand pe sine si istoria
reprezinta ,de cele mai multe ori, rama
acestor evenimente ale interioritatii.

 Intre

memorii si jurnale nu exista decat o mica

diferenta: primele vor sa restituie, in chip
coerent, o istorie a sufletului, celelalte vor sa
surprinda o cronologie a sufletului in momentul
desfasurarii ei. In cazul autobiografiei se
resimte o mai mare concentrare asupra
subiectului narator,pe cand , in cazul naratiunii
memorialistice, accentul cade pe lumea ce
poarta naratorul. In memorii prevaleaza pactul
cu istoria,in timp ce jurnalul intim are in vedere
pactul autorului cu sine. Daca jurnalul este
scris sub impulsul evenimentului, memorialul
este o istorie intamplata cu mult timp in urma .

MEMORIILE

Memoriile(din substantivul
masculinfrancezmemoire, cu sensul de nregistrare a
unui eveniment,) sunt o specie a literaturii
autobiografice, n care evenimente istorice sau de alt
natur sunt recompuse pornind de la observaii i
experine strict personale. Memoriile formeaz o
subclas a genuluiautobiografic.

Legate strns de, i adeseori confundate

cuautobiografia, memoriile difer de acesta prin
faptul c accentul este pus pe evenimente
exterioare.Ele se concentreaz uneori asupra unui
episod punctual al vieii autorului, asupra unui
eveniment istoric la care acesta a fost martor i nu
nareaz viaa n ordinea ei cronologic, aezand
evenimentele ntr-un ir, de la natere i pan la

 Autorul

de memorii se comporta ca un
martor dublu: al existentei sale si al epocii
sale;ceea ce este personal este punctul de
vedere individual,dar obiectul discursului
este istoria grupurilor sociale si istorice
carora el le apartine. La fel ca si in cazul
jurnalului intim, sinceritatea memorialistilor
este relativa din cauza subiectivismului, dar
si a distantei mari dintre momentul trairii si
momentul scrierii.
O carte de memorii cuprinde povestea unei
vieti si, indirect, povestea unei istorii.

 Memoriile

tind sa transforme o viata intr-un

destin prin intermediul unei povestiri care nu
respecta legile fictiunii. Acestea intra in logica
naratiunii confesive prin rupturile temporale .
Memorialistul noteaza intamplari de demult,
astfel ca naratorul se bazeaza pe ceea ce isi
aminteste.
Memorialistii apar,de obicei, dupa mari
catastrofe ale istoriei.
Dupa prabusirea comunismului, a aparut un
nou tip de memorialist: cel care a trecut prin
experienta detentiei.

Anii postcomunsti

Dupa schimbarile politice majore de la inceputul

deceniului,lumea culturala romaneasca s-a vazut pusa
in fata unei dileme noi,nemaiintalnite care au produs o
stare de panica, scepticism si ,in fine, resemnare.Chiar
din primii ani de dupa prabusirea comunismului a
devenit limpede ca literatura cunostea un fenomen
rapid de devalorizare si de insolutie.
Cea mai spectaculoasa evolutie a lumii editoriale
romanesti in intervalul 1990-2000 a fost, fara indoiala,
explozia documentului si a literaturii confesive sub
toate formele: memorii, jurnal, corespondenta,
evocari, interviuri. Sute si sute de volume, fie cu
scrieri inedite, fie cu primele reeditari dupa 50-60 de
ani, acoperind aproape doua secole de istorie si
cultura si apartinand oamenilor politici

(ex.:de la Casa Regala a Romaniei Carol I si Carol al IIlea) inclusiv figuri ale comunismului din epoca
Gh.Gheorghiu-Dej si N.Ceausescu (precum Belu Silber)
victimelor persecutiilor si inchisorilor comuniste(din zecile
de titluri s-au detasat Ion Ioanid, Adriana Georgescu etc.)
scriitorilor, gazetarilor si artistilor afirmati intre cele doua
razboaie mondiale (precum C. Noica), ori in anii de dupa
instaurarea comunismului (Alexandru Paleologu), ca si
unor mari personalitati ale exilului romanesc (Mircea
Eliade).
Toate stilurile, toate culorile politice, oameni din toate
provinciile romanesti si de toate varstele, unii reprimati
deopotriva de totalitarismul de dreapta si de cel de
stanga, apoi literati si actori, academicieni si tarani,
filozofi, preoti, studenti sau oameni de stiinta, au
alimentat aceasta extraordinara foame de adevar, de
viata cruda, de document si marturie nevoalata a
cititorului roman,

obosit de fictiune, ostil la orice tentativa de reinstaurare

a evazionismului si mitologizarii istoriei, intoxicat de
manualele oficiale, malformat de propaganda, frustrat
de trairea religioasa si tinut riguros departe de culisele
istoriei mici.
Multa vreme s-a crezut ca nu exista literatura de sertar
in Romania comunista. Cu putine exceptii, aceste opere
nu sunt de fictiune. Majoritatea apartin memorialisticii
ori jurnalului intim. In acest sens, Annie Bentoiu, in
partea a doua a memoriilor ei ,"Timpul ce mi s-a dat",
afirma: "Dupa 1989,s-au publicat in Romania si probabil
in toate tarile din Estul Europei o sumedenie de carti de
amintiri. Unele erau deja scrise si asteptau in sertare
;majoritatea au aparut mai tarziu ,pe masura ce
acumularea informatiilor dezvaluia o perspectiva mai
larga asupra celor intamplate cu decenii in urma.

Annie Bentoiu explica de ce rectificarea nu s-a facut prin

opere de fictiune , ci prin memorii: " Ani de zile, am
pregatit fise si insemnari pentru un roman al vietii sub
comunism, la care intr-o buna zi am renuntat brusc. La
ce bun sa inventezi personaje fictive cand stii ca faptul
brut,detaliul concret,decizia administrativa,hotararea
judecatoreasca si viata politica reala, ar alcatui , la un
loc, cel mai exact si cel mai halucinant tablou de
societate ?

In timpul comunismului, publicarea de memorii, de

jurnale, ale clasicilor sau ale autorilor contemporani, era
privit cu mefien de cerberii ideologici. Genul li se
prea excesiv de liber, prezentnd riscul de a face s
circule judeci prea subiective, neortodoxe, fie
privitoare la trecut, la istorie, fie la realitile zilei. Ceea
ce nu convenea era pur i simplu eliminat, extirpat, scos
din text, uneori indicndu-se operaia mutilant prin
nefastul semn al croetelor, iar alteori nici mcar prin
att.

n ce privete epoca postbelic, pn n 1990,

aceasta a fost cu totul neprielnic afirmrii genului
memorialistic. A ine atunci jurnale, a scrie memorii
era o ndeletnicire care l expunea, pe cel care
ndrznea s o practice, unor mari primejdii, mergnd
de la pierderea libertii pn la pierderea vieii
(Gheorghe Ursu). Astfel, jurnalele, crile de memorii
i crile-document, epistolarele erau cutate cu
fervoare de cititorii primului deceniu postdecembrist
i mai sunt cutate i azi.
Scriitori precum: Adrian Oprescu, Mircea
Cartarescu, Neagu Djuvara, Nicolae Steinhardt si
Sorin Stoica sunt memorialisti si jurnalisti ce publica
in aceasta perioada si se bucura de un real succes.

ADRIAN OPRESCU
S-a nascut pe 24 august 1929
Varul Alexandru si alte povesti
adevarate (2008)
Titlul este dat de una dintre cele 19
povestiri ale cartii, in care autorul
vorbeste despre experientele
traumatizante din inchisoarea de
la Craiova si din lagarul de la Canal,
unde a fost detinut intre 1949 si 1951 .
Adrian Oprescu era, la 20 de ani, un tanar ferches,
destul de sigur pe el, caruia viata i se asternea la
picioare, dupa cum si-l aminteste Gabriel Liiceanu,cel
care i-a publicat volumul si care este si varul acestuia.
Pe 15 octombrie 1949, a fost arestat si i s-a inscenat
un proces politic, fiind condamnat doi ani pentru
atitudine dusmanoasa la adresa regimului popular.

Distana consistent ntre anii de nchisoare (1949-1951) i

anii de reproiecie memorialistic a deteniei l ajut pe
autorul-personaj s vad lucrurile n perspectiv i ntr-un
mod stilistic necontaminat de febra rzbunrii. Aversiunea
fa de figurile "de neuitat" ale gardienilor scelerai,
informatorilor zeloi, brigadierilor lai din penitenciar i de
la Canal se resoarbe ntr-o sil, aa zicnd, sistemic.
Accentul personal, implicarea individual sunt diminuate,
fcnd posibil executarea veritabilei radiografii.
Cartea surprinde in vorbe de o simplitate care taie in carne
vie, fara patetisme, chiar cu nuante de umor, secvente
cutremuratoare :
Murdar, imbracat in haine murdare si care put, fara
posibilitatea de a le indeparta, la care se adauga foamea
sfasietoare. Pentru mine, mai rele decat foamea erau
plosnitele. (...). Fiecare isi pastra, in gamela, dupa asa-zisa
cina, putina apa de baut. De fapt, nu aveai dupa ce s-o bei.
Dimineata, cand lumina patrundea prin ferestruica, gaseai
in gamela mai multe plosnite inecate. Pentru ca nu
suportam plosnitele, eram mai chinuit decat ceilalti. (...)

Nu mai incapea nicio indoiala. Destinatia era Canalul.

(...) Terminaseram hrana rece pentru trei zile si ne
chinuia foamea. (Fragmente din carte)

Gabriel Liiceanu a evitat multa vreme sa se uite peste

povestiri si nu le-a dat initial vreo sansa, considerand
ca n-au nici cea mai mica valoare literara. Totusi, cand
le-a citit, a inteles ca s-a inselat. Povestile varului
Adrian s-au dovedit a fi un miracol in viata sa de
editor, care nu are nicio legatura cu legatura lor de
sange. Sangele din randurile boierului Adrian
Oprescu, care-si priveste cu demnitate trecutul, este
mai puternic. De unde a invatat el sa scrie, la peste 70
de ani? Am scris pentru ca mi se parea ca am
ceva de spus. (Adrian Oprescu)
Publicndu-i mrturia nu imediat dup Revoluia din
1989, ca majoritatea celor eliberai de fric i scpai
de cenzur, ci dup aproape dou decenii, Adrian
Oprescu se detaeaz, spre meritul lui,
demodarememorrilor zguduitoare i de nota
previzibil a unor amintiri n serie, autovictimizante i
autoeroizante.

MIRCEA CARTARESCU(n.1 iunie

1956)

Este un poet, prozator si important

publicist roman, considerat de Nicolae
Manolescu cel mai important poet al
generatiei optzeciste.
Printre cele mai representative opere
ale lui Cartarescu se numara si volumul
Jurnal, publicat in 2001. Este vorba, dup cum
sugereaz i titlul, despre un jurnal propriu-zis care
cuprinde gnduri i triri ale lui Mircea Crtrescu,
n cea mai mare parte legate de opera sa, de
calitatea sa de scriitor. Evenimentele cuprinse se
petrec pe parcursul a 7 ani, din 1990 pn la
sfritul anului 1996, fiecare an reprezentnd un
capitol. nsemnrile nu sunt fcute zilnic

cteodat trec sptmni ntregi fr ca personajul

Mircea Crtrescu s noteze ceva n jurnal.
Anul cu care ncepe, 1990 a fost un an foarte dificil
pentru Mircea Crtrescu. Acesta a trecut printr-o
perioad de criz, n care nu mai putea scrie aproape
nimic, era nemulumit de tot ceea ce fcea, perioad
din care a ieit foarte greu. Exist elemente care
evidenializeaz aceast criz de personalitate a
autorului, printre care strile de spirit oscilante de la o zi
la alta sau contradiciile.
Pe parcursul ntregului volum autorul face foarte multe
referiri la crile sale, la acea perioad considernd
c ,,Levantul i ,,Nostalgia sunt cele mai reuite.De
asemenea, are oarecum o obsesie pentru visele sale, pe
care le reine i le descrie pn la cel mai mic amnunt,
cteodat ncercnd chiar s le analizeze. Exist i
aspecte biografice ale lui Mircea Crtrescu mai
importante ce reies din ,,Jurnal: n 1990 a participat la

Programul internaional pentru scriitori (International

Writers Program) n SUA. Din 1991 devine lector la
catedra de Istoria literaturii romne a Facultii de
Litere din Bucureti. ntre 1994-1995 este visiting
professor la Universitatea din Amsterdam, iar la
sfritul anului 1996 ajunge i n Marea Britanie, n
Anglia i Irlanda. ,,Jurnal se ncheie n acelai ton n
care ncepe, cu o stare confuz a autorului, din nou
Mircea Crtrescu nu se regsete, e nemulumit de
modul n care scrie, i n general de tot ceea ce face.
Jurnalul lui Mircea Crtrescu a adus dovada anularii
confidenialitii. Sprijinul acordat de elemente postmoderne, precum discontinuitatea ideilor,ingeniozitate
egocentrismul se adaug la fragmentaritatea specific
genului diarist, conducand spre ideea c jurnalul,
destinat sau nu publicrii, nscut in linitea reveriei, de
un eu izolat in acel moment de orice influen extern
sunt doar cateva caracteristici ce sustine incadrarea
operei in genul memorialisticii.

Mircea Cartarescu afirma despre opera sa : De

fapt, motivul principal pentru care m-am hotarat sa
public "Jurnalul" acesta este unul pur estetic: pentru
expresivitatea lui literara. Pentru mine conteaza
frazele, nu evenimentele. Pe de alta parte,
"Jurnalul" exprima bunul meu cel mai de pret, viata
interioara.Ceea ce apare aici este doar o parte din
personalitatea mea, nici mai profunda, nici mai
adevarata decat celelalte zone ale ei. In cartile
mele de fictiune apar alte fete ale fiintei mele,
uneori foarte diferite de cea din "Jurnal". E o mare
greseala si o mare capcana sa crezi ca intr-un jurnal
intim gasesti eul cel adevarat si profund al celui
care scrie. Nu, aici e doar un organ vital, unul dintre
multe altele.

 Cartarescu

scrie un jurnal atipic, separat de

opera literara, instrumentalizat ca rezervor
de proiecte, caiet de schite, bruion
discontinuu, dar pastrnd ntotdeauna un loc
secund n raport cu "creatia de viziune",
antumitatea lui ,aparand la fel de deranjanta
ca si asa-zisul sau autism. Jurnal II este o
scriere de nisa, de rezistenta interioara, dar
si de conturare - aproape disperata - a unei
identitati narative mereu n criza, ce se
misca, se schimba, supravietuieste.

NEAGU DJUVARA

(n. 18 august 1916, Bucureti)

Neagu Djuvara a publicat n

principal despre istoria Romniei
i a poporului romn. O bun
parte din crile sale se refer la
filosofia istoriei, concentrndu-se
n jurul problemei obiectivitii
istoriei i istoriografiei.

Djuvara este un susintor al continurii cercetrilor

referitoare la istoria romnilor, punnd la ndoial
calitatea cercetrii din perioadele interbelic i
comunist, afirmnd c anumite pri ale istoriei au fost
accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri
politice. Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori
controverse i sunt vzute ca subminnd identitatea
naional romn, cum este de pild teoria c
nobilimea din formaiunile statale medievale romneti

Neagu Djuvara a analizat n multe dintre crile sale

relaiile pe care Romnia le-a avut cu Europa, plasnd-o
politic i cultural "ntre orient i occident", caracterizndo ca fiind "ultima [ar] intrat n ceea ce se numete
Concertul European", referindu-se nu att la aderarea
Romniei la Uniunea european din 2007 ct la
orientarea politic a rii ctre un model politic i cultural
de natur occdental. Acesta i-a exprimat scepticismul
fa de politica multiculturalismului din Europa, pe care o
consider duntoare pentru stabilitate n cadrul UE.

Neagu Djuvara este perceput ca un popularizator i

demistificator al istoriei, publicnd cri adresate celor
tineri, precum i cri care i propun s explice originea
istoric a unor figuri de mit ca Dracula sau Negru Vod.
i-a publicat de asemeni i memoriile, istorisindu-i viaa
din exil la Paris i Niamey.

Amintirile din pribegie (2002) ale lui NEAGU DJUVARA (n. 1916), al
cror titluri pastieaz, vorba autorului nsui, titlul celebru al lui Ion Ghica
(cu care era rud bun), sunt rodul unei memorii fabuloase i descriu o
pribegie desprit prin exact un veac de aceea de dup revoluia din 1848
a lui Ghica. Neagu Djuvara n-a inut niciodat jurnal intim, nici nu s-a putut
constitui, din cauza vitregiilor soartei, o arhiv personal, rtcind pn i
scrisorile primite n cei aproape 50 de ani la care se refer Amintirile.
Istoricul care este Neagu Djuvara, autor al unor ncnttoare, nu se
dezminte: evenimentele sunt situate exact, personajele i au, toate, mica
istorie personal, iar genealogia e, pe ct de abundent, pe att de
ncnttoare. Biografia nsi a autorului este excepional. Relatarea
debuteaz cu o ntmplare i cu o coinciden care anun turnura
senzaional pe care a luat-o, dup al Doilea Rzboi, viaa lui Neagu
Djuvara. Acesta numai revine n ar dect n 1990, dup cealalt lovitur de
palat, numit, ca i precedenta, revoluie. n pofida greutilor de tot felul, a
nesiguranei cotidiene, mbrcnd deseori cele mai aventuroase veminte,
Neagu Djuvara i povestete viaa cu o anume obiectivitate de istoric, dar i
cu haz, pe alocuri. N-are savoarea de povestitor al strmoului, ori paleta lui
haute en couleur, dar are tonusul lui, bucuria amnuntului i mai ales,
rezultat al formaiei, precizia informaiei. Amintirile sunt o lectur captivant
i deopotriv un document de prim mn pentru exilul romnesc din anii
50 i, din nou, n anii 80, ai secolului trecut, completat de o exotic
experien diplomatic n Niger, n plin destrmare a imperiului colonial
francez din Africa subsahariana petrecut n deceniul intermediar.

Lucrri publicate

Le droit roumain en matire de nationalit , Paris, 1940

Dmtrius Cantemir, philosophe de l'Histoire, n Revue des tudes roumaines, Paris,
1973
Civilisations et lois historiques, Essai d'tude compare des civilisations, Mouton,
Paris - Haga, 1975 (carte premiat de Academia Francez)
ntre Orient i Occident. rile romne la nceputul epocii moderne, Humanitas,
1995
Aromnii: istorie, limb, destin, ed. Fundaiei Culturale Romne, 1996
O scurt istorie a romnilor povestit celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999
Cum s-a nscut poporul romn, seria Humanitas Junior, 2001
Mircea cel Btrn i luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, 2001
De la Vlad epe la Dracula vampirul, Humanitas, 2003
Scrisorile sptarului Nicolae Milescu, roman, Humanitas, 2004
Exist istorie adevrat?, Humanitas, 2004
Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005
Thocomerius - Negru Vod. Un voivod cuman la nceputurile rii Romneti,
Humanitas, 2007
Rzboiul de aptezeci i apte de ani i premisele hegemoniei americane (1914 1991), Humanitas, 2008
Amintiri i poveti mai deocheate, Humanitas, 2009
Ce-au fost boierii mari n ara Romneasc? Saga Grditenilor, Humanitas, 2010

NICOLAE STEINHARDT(n. 29
iulie 1912 - d. 30 martie 1989)

A fost un scriitor, publicist, critic literar

i jurist romn. . De origine evreiasc,
s-a convertit la religia cretin ortodox
n nchisoarea de la Jilava, i va lua
numele de fratele Nicolae, i se va
clugri dup punerea sa n libertate.
Este autorul unei opere unice n literatura romn, Jurnalul fericirii.
"Jurnalul fericirii", volum aparut postum
(1991),este, in principal, un memorial al anilor de
detentie ai autorului. Amintirile despre intamplari si
oameni din infernul diverselor inchisori, datate
precis, dupa conventia jurnalului, alterneaza cu
altele mai vechi, din copilarie si adolescenta. Pagini
de comentariu moral si spiritual, de multe ori
interpretari ale unor texte evanghelice, nsoesc
rememorrile.

Din cand in cnd comentariile i interpretrile sunt

datate separat, cu date ulterioare anilor de detenie.
Intr-un scurt preambul autorul justific astfel
construcia textului:
"De vreme ce nu l-am putut insera n durat, cred c
mi este permis a-l prezenta pe srite, asa cum, de
data aceasta n mod real, mi s-au perindat imaginile,
aducerile aminte, cugetele n acel puhoi de impresii
cruia ne place a-i da numele de contiin. Desigur,
efectul bate nspre artificial; e un risc pe care trebuie
s-l accept".
Riscul artificialului pe care memorialistul si-l asum si care e determinat nu numai de construcie, ci i de
utilizarea timpului prezent - e acela de receptare a
textului ca roman, un roman la persoana I. In locul
materialului ficional autorul utilizeaz unul strict
autentic, furnizat de memoria sa.

Romanul-memorial "Jurnalul fericirii", e ordonat de

tema enunat prin chiar titlul: fericirea. Paradoxul
acestui titlu n fruntea unui volum ce cuprinde n
principal amintiri din infernul nchisorii- expresie
limit a universului concentraionar - e legat de
specificitatea experienei mistice. Calea credinei
-una din cele patru despre care vorbete n
testamentul su politic - a fost gsit i, deopotriv,
i s-a druit "acolo, n celula de la Securitate". "Atunci
- noteaz memorialistul - am cunoscut groaza fa
ctre fa, am tiut ce este "zidul" lui Sartre,
ntunericul, derderea, colul [...]. i atunci m-am
aruncat n apa netiut, fr a fi nvat s not i cu
ochii nchii; "n cuptorul ncins".
Creznd numai pe jumtate, ori pe sfert, ori i mai
puin, aproape deloc, dar att de nenorocit nct,
nenorocirea nsi substituindu-se credinei, m-am
ncredinat. Fr ruine. Nu mi-a fost ruine s m
rog. Poate c de aceea am fost ascultat".

Detenia n ansamblul ei i n fiecare moment al ei

este o ncercare, att n nelesul capcanelor la care
sant supui cavalerii ciclurilor medievale ale
"questei", ct i n cel religios, de ispit. Incercarea
implic un risc, de aceea depirea ei se constituie
ntr-o aventur, iar "Jurnalul fericirii" poate fi citit ca
roman al aventurii spirituale.

SORIN STOICA
Este un tanar prozator se
naste la Banesti moare la doar 28 de
ani la 6 ianuarie 2006.
In mod evident jurnalul lui
Sorin Stoica nu ar avea aceeasi
valoare daca tnrul scriitor din
Banesti nu ar fi murit prematur si
neateptat si mai mult ca sigur ca
Editura Polirom nu i-ar fi publicat
jurnalul
su an moartea
de viata
ni
se pareultimului
un lucru nedrept,
unui scriitor netrebuind,
ceea
in
modceteoretic, sa afecteze receptarea scriiturii lui. Evident,
aceasta s-ar putea intampla doar intr-o societate ideala. Autor
al mai multor volume, colabornd la redactarea altora, Sorin
Stoica este confruntat cu aceeasi atitudine mercantilista a
celor din jurul sau care nu pot pricepe cum cineva poate sa-i
dedice cea mai mare parte a timpului unor ocupaii
neserioase, recte neaducatoare de (cat mai muli) bani.

Este remarcabila capacitatea tanarului scriitor de a

transforma oralitatea unor personaje pitoresti si vesnic
prezente in lumea satului romanesc in portrete bine
trasate. Poate ca din acest punct de vedere personajele
din Banesti, descrise ironic, caustic, cinic de catre autor
ar trebui sa treaca peste umorile conjuncturale datorate
penitei ascutite a constateanului lor si sa aprecieze la
justa valoare rmnerea lor n paginile unor cri,
privilegiu destul de rar in satele romanesti. O alt serie
de remarci ne dezvalui degradarea (aproape)
iremediabila a satului roamnesc care duce lipsa acuta
nu numai de investitii in infrastructura dar care se
depopuleaza rapid. Nu stim cat de intemeiat este
informatia lansata de autor conform carei 500 de
consateni de-ai lui, la o populatie de 2500 de oameni ar
fi plecati in Spania insa nu ne-ar mira s fie adevarata.
Degradarea umana a satului poate fi

urmarita si prin imputinarea copiilor. Urmarirea betelor

de chibrit la marginea strazilor dup ploile toreniale de
var pare acum doar un joc infantil. Am revenit dupa
vreo patru zile de spital (). M-am intors in Banesti si
am regsit acelai sat, cu un ritm al vietii mai potrivit
pentru lauze.
Un alt aspect important al acestui jurnal il constituie
aversiunea autorului (intru totul mprtit i de noi)
fa de mass-media valaha si servanii ei semidocti. Lam ascultat ca prostul asear pe Basescu cum btea
cmpii. Cum trece timpul, am tot mai mult dispre
pentru alde Marie Jeanne Ion si toi pgarii din presa.
Adevarul e c presa e plin de analfabeti i ini cu o
moralitate dubioas, multi produsi chiar de facultatea
pe unde mai predau si io. Indivizi care nu se pricep la
nimic. Unori mi se face jena ca am contribuit si io la
sporirea numarului de vite nclate din presa. 80%
dintre ziaristii din presa romana nu prea au nimic in
cap. Ii vad venind in anul intai, intrati pe pile sinistre,
copii fara nici un pic de experienta de via sau de
cultura generala. Nu stiu nici macar cine e presedintele

Frantei, se mira ca trebuie sa citeasca ziare. De carti nici

nu poate fi vorba sa le pomenesti. Cri trebuie s citeasca
tocilarii de la Litere. Jurnalismul e altceva, desi nimeni nu
stie prea bine ce. In plus, se vorbete mult de ce sunt
privilegiate in presa subiecte din astea cacacioase, cu
Mitica Dragomir si curul siliconat al nu stiu carei vedete.
Oamenii astia de 19-20 de ani atat inteleg, nu-i duce
mintea mai mult. Sunt subiecte ceva mai abordabile, la
care nu trebuie sa-ti storci creierii prea mult. Parca in TV
lucreaza oameni crescuti in eprubeta, care prefera sa se
vaite in loc sa bea o bere sau sa faca un dus. In stransa
conexiune cu atractia autorului fata de fenomenul
televiziunilor se afla fenomenul fotbalistic din Romania.
Sorin Stoica a avut de altfel si o rubica de specialitate in
saptamanalul Suplimentul de Cultura in care analiza acest
torent abatut asupra Romaniei dupa 1990. Sorin Stoica a
cazut la fel ca multi alti scriitori in capcana fotbalismului si
a personajelor abjecte care-l populeaza. Cu cat aceastea
sunt mai aberante cu atat mai multi scriitori romani simt
nevoia sa le analieze intoxicand i spaiul cultural cu
prezena lor.

Nu in ultimul rand trebuie subliniat umorul

extraordinar care razbate din acest volum, un umor
al situatiilor care depaseste morbidul legat de
starea de sanatate aflata n continua degradare.
Chiar si in spital, spiritul de observatie nu-l
paraseste el descriind cu maxim umor ritualul drii
pagii sau al intlnirii unui adevarat clan oltean.

In final

Desi privita ca o descatusare, Revolutia de la 1989 a

produs un nou cutremur si schimbari
radicale,perecepute nu de putini scriitori ca prea
brutale,pentru ca se face o trecere brusca in
literatura.Acest fapt a determinat cresterea valorii
speciilor genului memorialistic: jurnalul,memoriile, care
au fost anterior cenzurate sau,pur si simplu uitate. Ele
au imbogatit considerabil istoria literaturii , conferind o
noua viziune asupra vietii, si in special una autentica.
In schimb ,sentimentul frustrant al unei prea lungi
izolari istorice ,au accelerat procesul recuperarii si al
modernizarii.In cativa ani,au fost vizitate superficial
parcelele ramase neacoperite in vremea comunismului
auster si ateu si care ne lipseau din panoplia fuduliei
nationale,spre a ne simti pe de-a-ntregul europeni.

 Memorialistica

postmoderna nu-si
propune sa faca pe om mai intelept, ci
doar sa-l seduca, iar memorialistul
intelept, izolat de zgomotul si furia
lumii contemporane este inlocuit,
incetul cu incetul, cu imaginea
individului de succes, care scrie doar
pentru beneficiile financiare.

Bibliografie
Manolescu ,Nicolae,ISTORIA CRITICA A LITERATURII
ROMANE, Ed. Paralela 45,Bucuresti,2008
Simion, Eugen,Genurile biograficului, Ed. Univers
enciclopedic, Bucuresti, 2002
Simion, Eugen,Timpul taririi, timpul marturisirii,
Ed. Corint,
Bucuresti, 2006
www.wikipedia.org