Raspunderea penala a functionarului public

,,Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul

serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza
potrivit legii penale.
In cazul in care s-a pus in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei
infractiuni de natura celor prevazute la art. 50 lit. h) conform Legii nr 188/1999 privind
statutul functionarilor publici, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune
suspendarea functionarului public din functia publica pe care o detine.
In considerarea prezumtiei de nevinovatie ar fi fost mai potrivit in aceasta faza, ca
masurara suspendarii din functie sa fie doar facultativa urmand sa aiba caracter
obligatoriu numai daca s-a dispus masura arestarii preventive, situatie in care nevinovatia
functionarului public se bazeaza pe probleme mai consistente.
,,Daca se dispune scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi penale,
precum si in cazul in care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau incetarea
procesului penal, suspendarea din functia publica inceteaza, iar functionarul public
respectiv va fi reintegrat in functia publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile
salariale aferente perioadei de suspendare.
In situatia in care nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii penale,
iar fapta functionarului public poate fi considerata abatere disciplinara, va fi sesizata
comisia de disciplina competenta.
Regimului raspunderii penale consacrat dreptului comun, se aduga institutia
suspendarii functionarului public care va fi dispusa de conducatorul autoritatii sau
institutiei publice in mod obligatoriu, daca sunt intrunite conditiile prevazute de Statut.
Raspunderea penala a functionarilor publici este angajata in cazul in care acestia
savarsesc, in exercitarea functiei lor o infractiune.
Infractiunile pe care le pot savarsi functionarii publici sunt prevazute in Codul
penal, in partea speciala.
Printre infractiunile ce pot fi savarsite de functionarii de stat se numara neglijenta
in serviciu, abuzul in serviciu, luarea de mita, purtarea abuziva etc.

In situatia in care un functionar savarseste o fapta care se apreciaza ca ar avea un

caracter penal, organul de stat din care face parte acel functionar are sarcina de a face o
serie de cercetari interne, precum si de a cere sprijinul altor organe, pentru a stabili exact
daca fapta prezinta sau nu gravitatea unei infractiuni. In cazul in care se ajunge la
concluzia ca fapta savarsita de functionar intruneste trasaturile caracteristice unei
infractiuni, trebuie sesizate organele de cercetare penala, in vederea inceperii anchetei
penale.
In cursul acesteia, organul unde a fost savarsita fapta are datoria de a pune la
dispozitia organelor care cerceteaza sau judeca pe functionar toate datele, informatiile si
actele necesare solutionarii cazului.
De asemenea, organul din care face parte functionarul aflat in ancheta penala, mai
exact spus cel care a angajat pe functionarul respectiv, poate sa dispuna suspendarea
acestuia din functie, evident fara plata salariului, pana la solutionarea cazului.
Suspendarea nu constituie o sanctiune, ci numai o masura necesara pentru ca
prestigiul organului si chiar insasi activitatea sa nu aiba de suferit.
In cazul in care se constata nevinovatia functionarului in cauza, acesta urmeza sa
fie repus in functie, platindu-i-se salariul pe tot timpul cat a fost suspendat.
In situatia in care functionarul este condamnat la o pedeapsa privativa de libertate,
organul din care face parte acesta este obligat si singurul competent sa desfaca contractul
de munca al functionarului.

Capitolul VI
Concluzii
In orice societate, fata de cei care incalca normele juridice, statul este nevoit sa
foloseasca forta sa de constrangere, sa-i traga la raspundere.
Instituirea raspunderii, sub toate formele acesteia, fata de functionarii
administrativi apare cu atat mai necesara daca se are in vedere importanta deosebita a
activitatii organelor administratiei publice. Avand ca sarcina executarea legii, functionarii
din aparatul administrative trebuie ca in primul rand, ei sa respecte legea, iar in caz de
incalcare a acesteia, sa poarte intreaga raspundere pentru fapta lor.

Prin sanctionare celor care nu respecta normele juridice se ajunge la intarirea

legalitatii, nu numai impunandu-se o pedeapsa celui vinovat si reparandu-se prejudicial
cauzat, ci, mai ales obtinandu-se educarea functionarilor in cauza, ca si a altor persoane,
pentru ca asemeni abateri sa nu se mai savarseasca.In special acest din urma aspect
prezinta o importanta cu mult mai mare, functia educativa a sanctiunii juridice exercitand
o influenta sociala de cea mai mare insemnatate.

Raspunderea penala
P L A N U L:
ntroducere
1. Noiunile, trsturile, subiecii rspunderii penale.
2. Infraciuni care pot privi activitatea comercial.
3. Sanciunile de drept penal.
ncheiere
Bibliografie

INTRODUCERE
n tiina i practica dreptului, un domeniu central l reprezint materia rspunderii juridice. Aceasta pentru c
rspunderea juridic este, n esen, o garanie a realizrii dreptului, un factor de eficien a acestuia. Conceput a
fi o component fundamental a sistemului de drept, rspunderea juridic este, n manifestrile ei concrete, o
sum de forme de rspunderi specializate, reglementate de instituii juridice distincte.
Att formele de rspundere juridic, ct i instituiile care le reglementeaz sunt rezultatul unui ndelungat proces
evolutiv. De-a lungul timpului n cadrul diferitelor ramuri de drept s-au adoptat norme juridice i s-au relevat
principii i reguli specifice n materia rspunderii subiectelor de drept pentru actele i faptele lor. Cercetarea
acestor reguli i practici, a particularitilor de reglementare a condus n plan teoretic la fundamentarea unor forme
de rspundere distincte, ntemeiate pe concepii coerente i unitare i caractrizate de trsturi distincte.
Utilizarea teoriei generale a rspunderii ar accelera procesul de fundamentare a unor noi forme de rspundere, a
cror evoluie tinde spre consacrarea, aa cum este i cazul rspunderii specifice dreptului comercial.
Rspunderea pentru fapta ilicit cauzatoare de prejudicii este o parte component a rspunderii sociale ce revine
fiecrei persoane pentru faptele sale.
Sfera rspunderii sociale este deosebit de larg i de cuprinztoare. Ea include rspunderea moral, rspunderea
politic, rspunderea juridic, precum i diferite alte modaliti sub care, ntr-o form sau alta, membrii societii
snt chemai s dea seama pentru modul n care se comport n viaa social.
Dac ne referim numai la rspunderea juridic, a crei caractristic esenial o constituie posibilitata aplicrii, n
caz de nevoie a constrngerii de stat, vom reine, de asemenea, marea diversitate sub care aceast rspundere se

poate manifesta.
Exist o rspundere civil, o rspundere penal, o rspundere contravenional, precum i diferite alte modaliti
n care rspunderea juridic se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului.
n lucrarea dat m voi referi la rspunderea civil dlictual ct i cea contractual, rspunderea penal,
rspunderea contravenional.
Uneori, rspunderea civil poate s apar singur. Alteori, ea se poate cumula, poate fi dublat cu alte forme de
rspundere juridic, de exemplu, cu rspunderea penal, sau cu rspunderea administrativ, sau disciplinar etc.
n contextul acestui cumul de rspunderi, fiecare rspundere pstreaz caracterul de sine stttor i va aciona n
formele sale specifice. De exemplu, dac fapta ilicit cauzatoare de prejudicii ntrunete elementele unei
infraciuni, n afara obligaiei de despgubire-manifestare a rspunderii civile-se va aplica i pedeapsa prevzut
de Codul Penal-manifestare a rspunderii penale.
La fel este de conceput un cumul ntre rspunderea civil i rspunderea administrativ sau ntre rspunderea
civil i cea disciplinar.

1. Noiunea, trsturile, subiecii rspunderii penale.

Principiile rspunderii penale sunt cuprinse n cadrul penal. Actul acesta normativ, nscrie n economia sa noiunea
de infraciune. Conform Codului penal, infraciunea este o fapt care prezint pericol social, svrit cu vinovie
i prevzut de legea penal.
Infraciunea este unicul temei al rspunderii penale, al obligrii fptuitorului la suportarea pedepsei. Conform
Codului penal, legea penal apr, mpotriva infraciunilor, statul romn, suveranitatea, proprietatea, persoana i
drepturile acesteia, precum i ntreaga ordine de drept.
Stabilind faptele penale, Codul penal i celelalte acte normative n materie, se bazeaz pe cunoaterea i analiza
infraciunii ca instituie juridic fundamental. Infraciunile sunt svrite printr-o anumit desfurare n timp i n
spaiu, denumit activitate infracional. Infraciunea este format din mai multe etape, faze i fiecare cu
semnificaii juridice proprii, att obiective, ct i subiective.
Infraciunea exprim trsturile eseniale i comune oricrei infraciuni, trsturi prin care aceasta se distinge de
faptele nencriminate, precum i de faptele de pericol social prevzute de alte norme juridice dect cele penale.1
Conform Codului penal art. 1, numai legea prevede care fapt constituie infraciuni, pedepse ce se aplic
infraciunilor i msurile ce se pot lua n cazul svririi acestor fapte.2
Simpla declarare prin lege a unor fapte ca infraciuni i svrirea lor cu vinovie nu este suficient pentru ca
rspunderea penal s devin posibil fa de fptuitor. Mai este nevoie ca faptele svrite s includ att
pericolul social, ct i importana material a infraciunii. Conform Codului penal nu constituie infraciune fapta
prevzut de legea penal, dac prin atingerea minim adus uneia din valorile aprate de lege i prin coninutul
ei concret, fiind lipsit n mod vzut de importan, nu prezint gradul de pericol social al unei infraciuni.3
Trsturile infraciunii.
Conform Codului penal art.3, trsturile principale ale oricrei infraciuni sunt:
a) pericolul social;
b) vinovia:
c) prevederea faptei n legea penal.4
a) Pericolul social-exprim aspectul material, obiectiv al faptei. Pericolul social rezult din atingerea sau crearea
posibilitii obiective ca fapta s aduc atingere valorilor ocrotite de legea penal n urma svririi ei.
Art.7 Codul penal prevede c: fapta care prezint pericol n nelesul legii penale este orice aciune sau inaciune
prin care se aduce atingerea uneia dintre valorile artate n art.1 i pentru sancionare este necesar aplicarea
unei pedepse.5 Orice vtmare a valorilor sociale ocrotite prin normele juridice prezint pericol social, ns
pericolul social al infraciunii este mai mare, deoarece lezeaz mai grav cele mai importante valori.
Pericolul social este legal (generic sau abstract) fiind recunoscut prin lege pentru fiecare infraciune n parte i
exprimate n sanciunea legal special stabilit pentru aceasta, ca fel i limite.
Pericolul social al infraciunii este i concret, determinat de fapta concret, precum i de mprejurrile n care ea sa comis, de persoana concret a fptuitorului. Dac pericolul generic este evaluat de legiuitor, pericolul concret se
evalueaz de ctre instana de judecat.
De gradul de pericol social al unei fapte, de gravitatea ei, depinde alegerea felului pedepsei i buna individualizare
a acesteia.6
Pentru stabilirea existenei unei infraciuni i pentru justa sancionare a unei fapte prevzute n partea special a
Codului penal trebuie examinat i gradul concret de pericol social al acesteia.
Nu constituie infraciune fapta prevzut de legea penal, dac prin atingerea minim adus uneia din valorile

aprate de lege i prin coninutul ei concret, fiind lipsit n mod vdit de importan, nu prezint gradul de pericol
social al unei infraciuni.7
Conform modificrilor din Codul penal instana poate dispune nlocuirea rspunderii penale cu rspunderea care
atrage o sanciune cu caracter administrativ, dac sunt ndeplinite urmtoarele condiii:
a) pedeapsa prevzut de lege pentru infraciunea svrit este nchisoarea de cel mult un an sau amend;
b) fapta, n coninutul ei concret i n mprejurrile n care a fost svrit, prezint un grad de pericol social redus
i nu a produs urmri grave;
c) paguba pricinuit prin infraciune a fost integral reparat pn la pronunarea hotrrii;
d) din atitudinea fptuitorului dup svrirea infraciunii rezult c aceasta regret fapta;
e) sunt suficiente date c fptuitorul poate fi ndreptat fr a i se aplica o pedeaps.
nlocuirea rspunderii penale nu se poate dispune dac fptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai
aplicat de dou ori sanciuni cu caracter administrativ.8
b) Vinovia. Conform Codului penal vinovia reprezint o alt trstur esenial a infraciunii.9 Vinovia este
elementul subiectiv principal n care se exprim atitudinea contiinei i voinei fa de fapt i urmrile ei. Cnd se
afirm despre o persoan ...

Raspunderea penala a functionarilor publici

Detaliu lucrare:
Descriere:
CUVNT INAINTE 2
CAP.1 RSPUNDEREA JURIDIC 5
1.1. RASPUNDEREA JURIDICA A FUNCTIONARILOR PUBLICI 5
1.1.1. Consideratii generale 5
1.1.2. Formele raspunderii juridice 8
1.2. FUNC}IONARUL PUBLIC-RESPONSABILITATE SI RASPUNDERE 9
1.2.1. CONCEPTUL DE RESPONSABILITATE 9
1.2.2. FUNC}IONARUL PUBLIC 11
1.2.2.1 Consideratii generale 11
1.2.2.2 Statutul functionarilor publici 12
1.3. FORMELE RASPUNDERII JURIDICE A FUNCTIONARILOR PUBLICI 12
CAP. 2 RSPUNDEREA PENAL 18
2.1. INFRACTIUNI DE SERVICIU SAU IN LEGATURA CU SERVICIUL 18
2.1.1. Aspecte generale 18
2.1.2. Calitatea de functionar 18
2.1.3. ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR
(art.246 Codul penal) 23
2.1.4. ABUZUL IN SERVICIU PRIN INGRADIREA 25
UNOR DREPTURI (art.247 Codul penal) 25
2.1.5.ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE(art. 248
Codul penal) 28
2.1.6. ABUZUL IN SERVICIU IN FORMA CALIFICATA(art. 2481 Codul penal)

31
2.1.7.NEGLIJEN}A IN SERVICIU(art. 249 Codul penal) 32
2.1.8. PURTAREA ABUZIVA(art. 250 Codul penal) 37
2.1.9. NEGLIJEN}A IN PASTRAREA SECRETULUI DE STAT(art. 252 Codul
penal) 39
2.2. INFRAC}IUNI DE CORUP}IE 40
2.2.1. CONSIDERA}II GENERALE 40
2.2.2. NECESITATEA UNOR MASURI MAI SEVERE PENTRU COMBATEREA
SI PREVENIREA CORUP}IEI 41
2.2.3. LUAREA DE MITA (art. 254 Codul penal) 42
2.2.4. PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITE (art. 256 Codul penal) 46
2.3. INFRAC}IUNI CONTRA PATRIMONIULUI 48
2.3.1. DELAPIDAREA(art. 215 Codul penal) 48
2.4. INFRAC}IUNI DE FALS 53
2.4.1. FALS INTELECTUAL(art. 289 Codul penal) 53
CONCLUZII 56
BIBLIOGRAFIE: 57

iata sociala a pus dintotdeauna multiple probleme indeosebi de ordin administrativ. Nevoia
a dus la aparitia functiei publice si a functionarului care s-o indeplineasca. Comunitatea
umana n-ar fi progresat daca nu si-ar fi creat un intreg organism social, caruia i-a dat
viabilitate prin personalul investit in diversitatea de functii statornicite de-a lungul
timpului. Functionarul public are misiunea nobila dar dificila, aceea a realizarii binelui
public si de aceea de calitatea sa depinde in mare masura calitatea serviciului public. Dar
din pacate, nu o data, fiecare dintre noi s-a aflat la mana unui functionar, al unui astfel de
serviciu public. Iar pentru a iesi din aceasta situatie a trebuit sa-i oferim,, CEVA. Putem
vorbi atunci de RESPONSABILITATE? , RASPUNDERE? . Daca da, atunci cui atribuim aceasta
vina? Functionarului? Cetateanului? Intregului sistem administrativ? In ultima instanta, ea
este fapta unui om neconforma nici cu preceptele morale, nici cu preceptele legii. In final,
formulam o intrebare cu substrat retoric si anume daca in comportamentul profesional al
unei persoane se pot regasi toate elementele care, intrunite ar determina starea de
perfectiune? Raspunderea juridica a functionarilor publici 1. 1. 1. Consideratii generale
Formele raspunderii juridice Functionarul public responsabilitate si raspundere 1. 2. 1.
Conceptul de responsabilitate Functionarul public Consideratii generale 1. 2. 3. 2. Statutul
functionarului public Formele raspunderii juridice a functionarilor publici disciplinara;
contraventionala; materiala; civila; penala. Cap. 1 Raspunderea juridica 1. 1. Raspunderea
juridica a functionarilor publici 1. 1. 1. Consideratii generale Dreptul ca fenomen social
are finalitati complexe la nivel macro si micro-social referitoare la asigurarea coerentei,
functionalitatii si autoreglarii sistemului social, in solutionarea conflictelor relatiilor
interumane in apararea si promovarea valorilor sociale, a drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului. In acest sens, normele juridice orienteaza, stimuleaza,
influenteaza si determina comportamente umane, interventia sa normativa specifica fiind
asigurata la nevoie prin forta de constrangere a statului. Nu orice conduita umana are

relevanta din punct de vedere juridic, ci numai aceea care cade, intr-o forma sau alta, sub
incidenta normelor juridice. Conduita umana poate sa fie conforma normelor juridice sau,
dimpotriva, sa contravina acestora. In primul caz conduita este licita, legala iar in al
doilea caz ea este ilicita sau ilegala. Conduita licita este exprimata in anumite actiuni sau
in obtinerea de a savarsi anumite actiuni prin care subiectele de drept folosesc in limitele
prescrise drepturile subiective sau isi indeplinesc obligatiile juridice pe care le au. Deci,
conduita licita este data de actiunile sau inactiunile conforme sau chiar determinate de
normele juridice. Pentru calificarea comportarii licite nu intereseaza motivele, care pot fi
extrem de diverse, de la (...)