ISTORIA MEDICINEI VETERINARE

A.

CIVILIZATIA ANTICA

In mezolitic, cu 8.000-4.000 ani i.Hr., agricultura si cresterea animalelor dezvolta

forte de productie care determina aparitia societatii impartita in clase.
In istoria omenirii se nasc civilizatiile antice cu un grad ridicat de cultura ( filozofie,
stiinta, tehnica).
Primele civilizatii antice au aparut cu 3.000-2.500 ani i. Hr., in Mesopotamia si
Egipt , mai tarziu, s-au format civilizatii cu un inalt grad de cultura in China, India,
Italia si Grecia.
1.

MESOPOTAMIA

Mesopotamia (care reprezinta Irakul de astazi) este tara dintre cele doua ape, al
carui nume provine de la Meios = intre si Potamos = fluviu, denumire data de vechii
greci campiei dintre Tigru si Eufrat, care se unesc si se varsa in Golful Persic.
Datorita unor conditii foarte prielnice(ne referim la clima blanda si solul aluvionar
fertil), aici s-a constituit leaganul uneia dintre cele mai vechi civilizatii, dezvoltata cu
4 milenii i. Hr., civilizatie care a exercitat o puternica influenta asupra intregii lumi
antice a vechilor egipteni, evrei, persi, fenicieni, ca si asupra popoarelor europene
din bazinul mediteranean, greci si romani.
Istoria Mesopotamiei este o lupta continua pentru hegemonie intre orasele cetatii,
cel mai important fiind Babilonul si intre aceste cetati si numeroase popoare
nomade, barbare si razboinice, atrase in valuri succesive de stralucirea civilizatiei
mesopotamiene.
Primul stat centralizat ce apare in sudul Mesopotamiei este Sumer
( Kuweit ) cu circa 2.000 ani i.Hr.,cu cetatile: Ur, Urur, Lagas si Nippur. Mai la nord a
aparut si statul Akkad cu capitala la Babilon, care se va extinde ingloband Sumerul.
Cele doua ramuri etnice ( sumerienii si akkadienii) au fuzionat, rezultand o cultura
unica, babiloniana, Babilonul devenind cel mai puternic oras din Mesopotamia. Cel
de-al treilea centru de dominatie este reprezentat de asirieni cu capitala la Ninnive.
Orasele mesopotamiene, in perioada sumeriana, s-au format in jurul
zigguratelor, edificii monumentale cu caracter religios, sub forma de piramida in
trepte, construite din caramida, pe ultima platforma aflandu-se un templu religios.
In perioada sumero-akkadiana se generalizeaza in Mesopotamia, ornamentarea
cladirilor cu bazoreliefuri, statui, ceramica smaltuita, picturi murale. Pe langa multe
opere remarcabile, amintim: taurii innaripati de la palatul Dur-Sarrukin, reliefurile cu
scene de vanatoare de la palatul din Ninnive si leoaica ranita, basorelief din palatul
lui Ashurbanipal al II-lea din Ninnive, secolul VII i. Hr., care arata ca in acea perioada

se cunosteau anumite notiuni de anatomie si fiziologie cum ar fi: paralizia trenului

posterior in urma leziunii maduvei lombare si sacrale.
Sumerienilor le este atribuita scrierea cea mai veche din lume, cuneiforma,
aparuta pe tablite de argila , cunoscute sub denumirea de tablitele de la Uruk, in
muzeele lumii existand, potrivit unui inventar, aproximativ 300.000 de tablite care
contin informatii diverse. Apogeul utilizarii caracterelor cuneiforme este atins in
secolul al II-lea, si anume, in timpul redactarii celebrului cod al lui Hammurabi, rege
babilonian(1728-1686 i.Hr.), acesta fiind cel care a dispus aparitia codului de legi
babilonian in scris cuneiform, intr-un bloc cilindric de bazalt inalt de doi metri expus
la muzeul Louvre din Paris. A fost descoperit la Susa in anul 1901, iar inscriptiile
sapate in piatra cuprind : un prolog, un text cu 280 de articole de drepturi,
proprietati, recompense si un epilog. Aceasta inscriptie se refera atat la medicina
omului cat si a animalelor, reprezentand primele legi scrise din istorie.
Prevederile codului lui Hammurabi in materie de animale:
Acest cod reglementeaza atat practici chirurgicale, cat si veterinare. Pe langa
termenul general de munai-su, exista trecut si medicul de boi, precum si
medicul de asini, carora codul le reglementeaza unele responsabilitati astfel:
-Pentru furtul unui animal, hotul plateste de 30 de ori valoarea acestuia, iar daca nu
are bani este omorat.
- Daca un bou merge pe drum si loveste pe cineva, cel lovit nu poate cere
despagubiri din partea proprietarului, decat in cazul in care animalul era cunoscut
ca periculos.
- articolul 223 prevede ca daca un chirurg executa o incizie adanca, cu un
cutit de bronz, unui cetatean pe care-l vindeca, va primi 10 sekeli de argint. Daca ii
provoaca moartea datorita inciziei adanci, sau daca ii inteapa ochiul si omul isi
pierde vederea, chirurgului i se va taia mana dreapta. Cand victima era un sclav, nu
i se taiau mainile, dar chirurgul era obligat sa-i cumpere proprietarului alt sclav de
aceeasi valoare.
- conform articolului 224, daca medicul de boi sau de asini a tratat de o boala
grava un bou sau un asin si l-a vindecat, stapanul boului sau asinului va da
medicului drept salariu, o sesime dintr-un siclu de argint.
- articolul 225 impunea ambilor medici obligatia conform careia daca au tratat
un bou sau un asin de o boala grava si i-au produs moartea, sa dea stapanului un
sfert din pretul boului sau asinului.
Criteriul de apreciere al activitatii medicale este doar rezultatul, fiind rasplatita
numai vindecarea, nu si eforturile depuse de medic in cazurile grele.

Codul Hammurabi are meritul de a fi introdus prima legislatie medicala din istorie si
prin pedepsele aspre impuse, de a fi obligat pe practicieni (chirurgi) sa fie prudenti,
exigenti si sa se fereasca a comite greseli.
In vestul Mesopotamiei, la Lagash, astazi orasul Tello, a fost descoperit la sfarsitul
secolului trecut, un sigiliu cilindru, purtat cu un lant si care asigura purtatorului,
legatura spirituala cu divinitatea. Pe acest sigiliu, aflat azi la Muzeul Louvre din
Paris, apar incrustati doi zei, diverse instrumente chirurgicale din care unul folosit in
obstetrica veterinara, precum si un text implorator: O, zeu Edin Mungi, care le ajuti
pe femele la fatare, Urlugaledina este slujitorul tau. Deoarece Edin Mungi este
gasit in Panteonul sumerian ca zeu al animalelor de pasune, iar invocatia este
facuta in favoarea femelelor care nasc, s-a concluzionat ca Urlugaledina, ce a trait
in jurul anului 2050i. Hr.,
in Lagash, era obstetrician veterinar, primul nominalizat de istorie.
Din aceeasi perioada provine si vasul sumerian pe care este reprezentat
sarpele ca simbol al medicinei. Acest animal lunar, simbolizeaza regenerarea ciclica
(deoarece naparlirea sa periodica ii asigura capacitatea de a se transforma
continuu). El traieste sub pamant, incarnind spiritele mortilor, cunoaste toate
secretele, este izvorul intelepciunii, intrevede viitorul, avand toate atributele
necesare celui care vindeca. Acest simbol sarpele dovedeste eternitatea
demersului medical si regenerarea ciclica, respectiv innoirea continua a stiintei
medicale.
Cultul serpilor exista la aproape toate popoarele lumii. In templele lui Esculap, zeul
sanatatii la greci, erau crescuti foarte multi serpi. Simbolul doctorilor este un sarpe
incolacit in jurul unui baston. In acele vremuri medicii, pentru a vindeca mai bine
bolile, mancau bucati de sarpe. Pentru oprirea unei epidemii de proportii, la Roma a
fost trimis din Epidaurus un sarpe, pe care oamenii l-au venerat si l-au ingrijit pana
la moarte.
Hygeia ,fiica lui Esculap, de la care mostenim cuvantul higiena era reprezentata in
arta greceasca de o femeie hranind un sarpe.
In Egipt, medicii primeau daruri bogate daca aveau puterea de a aduce in patul
bolnavului un sarpe. Dupa vindecare, sarpele se baga intr-un sicriu si se ingropa.
Religia la mesopotamieni este foarte complexa, ea a avut la baza principiul ordinei
cosmice impuse de zei, prin norme prestabilite pe care omul avea obligatia sa le
respecte. Acest principiu i-a condus pe babilonieni la incercarea de a stabili viitorul
prin doua acte de divinatie:
- practicarea astrologiei;
- practicarea necropsiei pe animale sacrificate, in special oi si iezi, prin care isi
propuneau drept scop examinarea suprafetei ficatului, denumit kabittu, sau se

orientau dupa asezarea unor betisoare infipte in niste gauri pe care le practicasera
intr-un ficat artificial din argila, ficat pe care erau reproduse diverse particularitati si
semnificatia lor. In Mesopotamia si Italia au fost gasite numeroase mulaje din lut,
gips, bronz ale acestui organ, unele din aceste mulaje gasindu-se la British Museum,
altul la Muzeul Municipal din Piacenza.
Aceasta divinatie era practicata de haruspici, preoti etrusci si romani
priceputi in prezicera viitorului prin examinarea animalelor sacrificate, ei nebanuind
ca aceasta stiinta divinatorie pe care o practicau , reprezenta in fond prima forma
de autopsie, dupa cum afirma P. Magron, in teza sa de medic veterinar sustinuta la
Alfort in anul 1948.
Cresterea animalelor
Agricultura si cresterea animalelor au fost ocupatiile cele mai vechi si mai
raspandite. Taurinele si ovinele erau exploatate fie la pasune, fie in stabulatie
(semiintensiv), fiind pazite de pastori. In acea perioada, se cunostea conservarea
carnii prin sarare, tabacitul pieilor, prepararea diferitelor tipuri de branzeturi,, iar in
hrana animalelor, pe langa pasune, se folosea faina de peste si stuful tocat marunt.
Cele mai vechi documente de acum 3.000 de ani i. Hr. (vechi cilindri, basoreliefuri
ornamentale) reprezinta diferite animale salbatice: cerbi, ursi, boi si mufloni. Un
mozaic expus la British Museum apartinand palatului unui rege din Ur. Prezinta o
scena dintr-o laptarie.
O pozitie aparte fata de celelalte animale in Mesopotamia, o are calul. S-au
descoperit figurine de cai inhamati s-au incalecati, statuete din bronz confectionate
cu circa 3.000 de ani i. Hr., la Ur si Summer. S-au mai descoperit tablite din lut pe
care se tinea o stricta contabilitate a cabalinelor, pastrandu-se adevarate tabele
genetice (pedigree) de selectie dirijata a cailor. In Mesopotamia, calul va fi
intrebuintat exclusiv pentru sarcini de lupta.
Medicina oamenilor si a animalelor
Din tablitele de lut cu inscriptii cuneiforme, datand din jurul anului 2500 i. Hr., reiese
ca sumerienii aveau o bogata literatura medicala. Din texte rezulta ca bolile erau
clasificate dupa organul in care evoluau, ficatul fiind considerat centrul
organismului, viata fiind asigurata de sange care se reanoieste dupa consumarea
alimentelor.
Arta vindecarii in Mesopotamia apare ca fiind practicata diferentiat:
A-SU era medicul de oameni; MUNAI-SU era medicul de animale.
Din aceasta perioada se constata diversificarea specialitatilor medicale:
- medicina interna, cu o incarcatura total religioasa, era practicata exclusiv de
preoti;

- practica chirurgicala, bolile ochiului si medicina pe animale, erau practicate

de mestesugari laici, dar si acestia invocau zeii in favoarea vindecarii pacientilor lor,
iar terapeutica, constituita din apa si foc, se confunda cu practicile magice
( purificarea prin imbaiere in fluviile sfinte, Tigru si Eufrat, ungerea cu untdelemn si
aprinderea focului ritual).
La mesopotamieni, starea de sanatate sau de boala depindea de o serie de
zei.
La sumerieni, principalii zei erau: Anu, Enki si Enlil cu fiul sau Ninib, care era
zeul sanatatii.
La babilonieni, principalii zei erau: Ea zeul apelor, fiul lui Marduk implorat in
caz de boala si un nepot, Nabu, considerat patronul stiintei. Zeul medicinei era
Ninazu.
Mesopotamienii au practicat: - medicina magico hieratica;
- medicina empirico laica.
Medicina magico-hieratica era practicata de sacerdoti in mod diferentiat:
Baru se ocupa de anamneza, diagnostic si prognostic;
Asipu practica invocarea tip rugaciune si alungarea spiritului malefic;
A-Su era terapeutul propriu-zis care impletea invocarea zeilor cu
remediile de tip medicamentos.
Boala era considerata pedeapsa pentru faradelegile comise de bolnavi sau de
un popor, idee ce o regasim si la vechii evrei, preluata apoi de crestinism. Boala
este transmisa pe pamant de zei, ei servindu-se de niste spirite malefice care ii vor
lovi pe muritori. Aceste spirite malefice sunt specializate sa atace o anumita parte a
corpului (caracteristica a medicinei sumero- asiro- babiloniana): Utukku boli de gat;
Rabisu boli de piele; Ibasu epilepsie; Negral ciuma.
Diagnosticul magic consta in depistarea cu precizie a duhului rau care, singur
sau asociat cu alte duhuri, au produs o anumita boala(idee primitiva a unui
diagnostic etiologic diferentiat pe boli si regiuni).
Specificitatea etiologica nu va putea fi inteleasa decat la sfarsitul secolului
XIX, odata cu:
- victoria teoriei microbiene(Pasteur, Koch);
- introducerea triadei cauzale: microorganism-leziune-simptom(Babes);
- principiile imunologiei: reactia specifica antigan-anticorp.
Procedeele terapiei magice constau in:

- implorarea zeului vindecator pentru alungarea demonilor;

- purificarea prin imbaiere in apele fluviilor sfinte Tigru si Eufrat;
- transferul bolii intr-un animal mic sacrificat apoi si pus pe trupul bolnavului;
- ungerea bolnavului cu substante urat mirositoare pentru ca duhurile rele sa fuga
de la el.
Medicina empirico-laica
Herodot spunea ca babilonienii nu aveau medici, bolnavii erau scosi in piete publice,
tratandu-se dupa sfaturile primite de la trecatorii care au suferit de aceleasi boli.
A-Su, medicul laic pentru oameni si Munai-Su, medicul pentru animale, foloseau
urmatoarele remedii:
- vegetale: cedru, smochin, sofran, ceapa, maces crescut pe mormant;
- produse animale: limba de soarece, oase de om, lapte de magarita;
- minerale: gips, creta, pucioasa, praf de drum, praf de casa, pulberi din morminte.
Aceste amestecuri se administrau per os, pe piele, fumigatii, cataplasme.
2. EGIPTUL ANTIC
Regiunile agricole existente de-a lungul Nilului au fost unite in anul 3300 i. Hr., in
doua regate, Egiptul de Sus si Egiptul de Jos, unificate in anul 3100 i. Hr., de catre
faraonul Menes.
In aceasta perioada, au luat amploare marile constructii, canale, temple,
monumente. Dintre cele mai vestite temple, le amintim pe cele din Luxor si Karnak.
Dintre piramide, cea mai importanta este piramida lui Keops. In Vechiul Regat,
piramidele piramidele serveau ca locuri de inmormantare pentru faraoni, ei sperand
astfel sa obtina viata divina si nemurirea. Piramida lui Zoser este cea mai clara
marturie in acest sens, ea fiind construita in trepte, ceea ce semnifica invierea.
Scriera hieroglifa a aparut in anul 3200 i. Hr., si a fost folosita in opere literare,
istorice, filozofice, religioase si stiintifice.
Dupa o perioada de dominatie a hicsosilor, Regatul Nou stabileste un imperiu in
Siria. In urma unor lupte indelungate, cu popoarele asiatice, Egiptul este cucerit de
Persia in anul 525 i. Hr.
Viata in Vechiul Egipt a fost comentata de Herodot, Diodor din Sicilia si de Pliniu cel
Batran.

In Valea Nobililor, pe zidurile cavourilor demnitarilor se vad scene din viata

egiptenilor( munci agricole, vanatoare, procesiuni, primiri de daruri, petreceri).
Din scrierile grecilor, rezulta ca la egipteni, religia era zoolatra( practicau cultul
animalelor), egiptenii ingrijind cu deosebita atentie crocodilii, pisicile, serpii,
pasarile, berbecii, acordandu-le acestora onoruri divine, considerandu-le animale
sacre.
Inainte de secolul VII i.Hr. era intalnit cultul boului Apis la Memphis, iar in secolul VII
i.Hr. se observa in traditia egipteana o stransa asociere intre diferite zeitati si
animale. In reprezentarile sculpturale si picturale, intalnim imagini hibrid , zeitati cu
trup omenesc si capete de animale si pasari. Astfel: Thot avea cap de pasare Ibis,
Amon , cap de berbec, Horus cap de soim, Anubis, cap de sacal, Hator, cap de vaca,
Sekhmet, zeita chirurgiei, cap de leoaica.
Cresterea animalelor
Cele mai numeroase date privind cresterea animalelor si ingrijirea celor bolnave,
relatia om-animale, diverse ritualuri, le avem din mormintele faraonilor si din
mormintele zidite ale aristocratiei numite mostabe. Aceste morminte erau
impodobite cu statui, animale mumifiate, inscriptii, basoreliefuri, ceramice,
papirusuri, tablite pictate care reprezinta scene din viata de zi cu zi cum ar fi:
oameni lucrand la camp, ingrijind animalele sau ajutandu-le sa nasca.
Mumii ale animalelor mici(favorite ale nobililor si faraonilor) se gasesc la Muzeul
Louvre si in diverse colectii particulare din U.S.A.
Egiptenii au domesticit si crescut numeroase specii de animale, ei foloseau
pasunatul, stabulatia, distribuiau sarea in alimentatie, monta supravegheata,
ameliorau prin incrucisari rasele de animale, se ocupau cu ingrasatul bovinelor,
marcajul lor pe umarul drept cu fierul rosu, executau ecornarea si practicau
obstetrica veterinara. Castrarea taurilor era curent practicata , egiptenii distingeau:
bovine de reproductie( tauri si vaci) si bovine de serviciu(tauri castrati). Pasarile
domestice erau crescute in curti speciale si se practica ingrasatul gastelor cu boluri
de faina. Oile si caprele sunt crescute la fel ca si taurinele. Camilele nu sunt prea
des mentionate, prezenta lor fiind atestata de gasirea unui cap de camila din argila
provenind din dinastia I-a , precum si de o mentiune in Biblie care arata ca printre
animalele primite de Avraam in dar de la faraoni erau si camile. Calul nu a fost
cunoscut pana la cucerirea lor de hicsosi in secolul VIII i. Hr. Egiptenii nu s-au prea
atasat de cal, deoarece il considerau inferior magarului, iar lipsa lui de docilitate nul faceau apt pentru muncile agricole. A fost intrebuintat numai pentru razboi.
Sapaturile arheologice au scos la iveala cimitire intregi cu zeci de mii de pisici
imbalsamate sau familii de crocodili insotite de papirusuri foarte valoroase. Sub
orasul Heliopolis au fost gasite galerii cu numeroase camere mortuare cu pasari,
maimute si crocodili mumifiati. Conservarea cadavrelor prin mumifiere are o

motivatie religioasa, egiptenii crezand in viata vesnica. Trupul mortului nu trebuia sa

se altereze, sa se descompuna, deoarece urma sa-si continue viata in regatul
mortilor unde domnea Osiris.
O inalta valoare magica ii era atribuita inimii. In complicatul ritual al mumificarii, din
corpul defunctului se scoteau toate viscerele, cu exceptia inimii. Ea ramanea la
locul ei pentru a indeplini rolul de nod magic sau releu de legatura pentru Ka
(dublul mortului) si functiona in acelasi timp ca o punte de comunicare cu lumile
divine.
Cartile egiptene ale Mortilor consemneaza unul din cele mai stranii ritualuri postmortem legate de inima. Este vorba de ceremonia Psihostaziei (termen venit prin
filiera greaca, Psyche insemnand in greceste principiu vital si suflet), ritual secret
cunoscut si sub denumirea de cantarirea inimii. Se spune ca acest ritual ar fi fost
introdus pentru prima oara la Memphis de zeul Ptah, cel care a creat universul
gandindu-l cu inima. Ceremonia se petrecea in marea sala a judecatii vesnice.
Anubis, zeul cu cap de caine, divinitate funerara si patron al imbalsamarilor,
introducea mortul in sala de judecata situata intr-un plan intermediar invizibil. Aici
se afla balanta zeitei Maat( personificare a adevarului si justitiei divine). Judecatorii
erau zeul Soarelui, Ra si cuplul Isis Osiris, asistati de 42 de martori. Anubis aseza
inima defunctului pe un platan al balantei, iar pe celalalt platan se punea pana
zeitei Maat ,pana cu care numele mortului era inscris in prealabil intr-o carte.
Operatia de cantarire era supervizata direct de zeul Thot, patronul stiintelor si
artelor magice. In acest timp, defunctul se spovedea, dand detalii de tot ceea ce a
facut in viata sa. La picioarele balantei se afla in asteptare o fiinta
inspaimantatoare, numita Devoratoarea. Ea urma sa sfasie si sa devoreze mortul
daca inima sa se dovedea mai grea decat pana zeitei Maat cu care se scrisese
numele sau la judecata. In cazul in care esenta divina a fiintei nu fusese distrusa de
viata terestra si inima ramanea in echilibru cu pana lui Maat, defunctul putea trece
liber in drumul sau spre lumile spirituale.
La egipteni, gandacul scarabeu a fost luat ca simbol al renasterii si invierii.
Intotdeauna ei puneau un Cartile egiptene ale Mortilor consemneaza unul din cele
mai stranii ritualuri post-mortem legate de inima. Este vorba de ceremonia
Psihostaziei (termen venit prin filiera greaca, Psyche insemnand in greceste
principiu vital si suflet), ritual secret cunoscut si sub denumirea de cantarirea
inimii. Se spune ca acest ritual ar fi fost introdus pentru prima oara la Memphis de
zeul Ptah, cel care a creat universul gandindu-l cu inima. Ceremonia se petrecea in
marea sala a judecatii vesnice. Anubis, zeul cu cap de caine, divinitate funerara si
patron al imbalsamarilor, introducea mortul in sala de judecata situata intr-un plan
intermediar invizibil. Aici se afla balanta zeitei Maat( personificare a adevarului si
justitiei divine). Judecatorii erau zeul Soarelui, Ra si cuplul Isis Osiris, asistati de 42
de martori. Anubis aseza inima defunctului pe un platan al balantei, iar pe celalalt
platan se punea pana zeitei Maat ,pana cu care numele mortului era inscris in
prealabil intr-o carte. Operatia de cantarire era supervizata direct de zeul Thot,

patronul stiintelor si artelor magice. In acest timp, defunctul se spovedea, dand

detalii de tot ceea ce a facut in viata sa. La picioarele balantei se afla in asteptare o
fiinta inspaimantatoare, numita Devoratoarea. Ea urma sa sfasie si sa devoreze
mortul daca inima sa se dovedea mai grea decat pana zeitei Maat cu care se
scrisese numele sau la judecata. In cazul in care esenta divina a fiintei nu fusese
distrusa de viata terestra si inima ramanea in echilibru cu pana lui Maat, defunctul
putea trece liber in drumul sau spre lumile spirituale.
scarabeu pe inima fiecarei mumii ca simbol al sperantei, a reantoarcerii celui
decedat la o noua viata.
Medicina omului si animalelor
Egiptenii au fost, dupa documentele grecesti, parintii medicinei. Toti zeii lor aveau
atribute de vindecatori. Zeil primordial a fost Atum din care se vor naste toti zeii
egipteni: Ra zeul soare, Shu (aerul) si Tefnut (umezeala), Geb (pamantul) si Nut
(cerul), Osiris, Isis, Seth si Nephtthhys.
In vechiul Egipt exista o medicina mistica si una laica.
a.

Medicina mistica cuprinde:

- medicina magica (vrajitoreasca) in care vrajitorii si pacientii lor cred in niste

spirite benefice sau malefice pe care le cheama sau le alunga;
- medicina mitica se refera la faptul ca atat starea de sanatate cat si cea de boala
este influentata de doua categorii de zei: zei cosmici si zei vindecatori.
Zeii cosmici ,sunt zei ai naturii:
- Ra sau Amon-Ra este zeul soarelui, zeul suprem care poate porunci tuturor
celorlalti zei. S-a bucurat de cele mai mari onoruri in Egipt, lui fiindu-i dedicat
templul din Karnak considerat una din cele sapte minuni ale lumii.
Imnul Zeului Soare:
Razele tale ne-ating trupul
Cel creat de tine
Lumina ta ne patrunde
Stralucind in fiecare particica
Daruind vesnicia
Tu , Amon cel viu, intaia obarsie a vietii
Dar calea ta ramane tainuita pentru necredinciosi.

-Isis este zeita naturii, a fecunditatii si a graului, ea reprezinta natura vie, iar cu
sprijinul lui Toth ea initeaza pe oameni in arta medicinei, pentru ca stia sa vindece
toate bolile. Le aparea oamenilor in vis comunicandu-le remediul bolii lor. Isis este
implorata sa-l ocroteasca si sa-l aline pe bolnav.
O Isis, tu care esti mareata zeita a farmecelor. Libereaza-ma de toate relele
pricinuite de un zeu, de o zeita, de un mort, de o moarta, de un vrajmas.
( Papirusul Ebers)
- Osiris reprezinta moartea si invierea periodica a naturii vegetale, a descoperit vita
de vie si cultivarea graului, este zeul taramurilor subpamantene, sotul si fratele lui
Isis. Din invidie, a fost omorat de fratele sau Seth care i-a sfartecat trupul in 14
bucati raspandindu-le in toata lumea. Sotia sa credincioasa, a gasit toate bucatile
trupului si a reusit sa-l reanvie. Din unirea lui Osiris cu Isis, s-a nascut Horus, care isi
va razbuna tatal, omorandu-l pe Seth, devenind apoi stapanul lumii subpamantene,
el fiind implorat de preotul terapeut in calitate de invingator al mortii.
- Toth este poate cel mai fascinant zeu din istoria omenirii. Era zeul cunostintelor,
cunostea formulele secrete ale vindecarii tuturor bolilor, implorat el stia sa vindece
suferinzii. Era adorat in templele de la Memphis, Teba si Heliopolis de catre preotii
invatati. Preotii pastrau monopolul celor citite in carti, inclusiv celor citite in cartea
sanatatii numita Cartea Embre. Toth cunostea, ne spun izvoarele istorice doza de
lumina care, patrunzand in adancurile trupului uman, daruia vindecare sau revigora
tesuturile.
Era o stiinta speciala, pe care preotii o practicau in camere anume construite, astfel
incat lumina soarelui sa nu ajunga decat filtrata in culorile spectrului. Pacientul era
intins pe un altar si asupra lui se revarsa un flux combinat de culori spectrale
obtinut prin filtre speciale, in functie de diagnosticul pus de preotii vindecatori:
galben, violet si turcoaz pentru disfunctii sexuale, rosu si galben pentru rinite
alergice, albastru sau violet pentru circulatia defectuasa a sangelui. Astfel, ne spune
istoria, preotii egipteni obtineau vindecari spectaculoase atat fizice cat si mentale.
Tratamentul bolilor cu ajutorul luminii se numeste colorpunctura, medicul neurolog
Peter Mendel afirma ca fiecare culoare a spectrului este intr-o stransa relatie cu
sanatatea organismului, cu starea de bine si deci, poate fi folosita pentru
reechilibrarea organismului.
- Bess si sotia sa Tuertis, patronau nasterea deci obstetrica.
Zeii vindecatori(medici) puteau vindeca diferite boli:
- Imhotep, fiul lui Thot si al zeitei Sekhmet. Este un personaj istoric real, era medic,
arhitect vestit si ministru al faraonului Zoser. Construieste prima piramida in trepte
in anul 2800 i. Hr., este divinizat de egipteni ca zeu al medicinei, (echivalentul lui
Asklepios la greci). Era socotit zeu mantuitor si tamaduitorul tuturor bolilor. Bolnavii
erau sfatuiti sa doarma in templul zeilor, afland in vis boala de care sufera si

remediul ei. Statuile sacre il reprezinta de obicei ca preot sau copil de 10-12 ani, cu
un papirus desfasurat pe genunchi (Muzeul Louvre Paris).
- Zeita Sekhmet, mama lui Imhotep, era patroana chirurgiei.
b.
Medicina empirico- laica consta in aplicarea unor leacuri empirice si
ca exemplu putem aminti, mestecarea boabelor de ricin si inghotirea lor cu bere in
caz de constipatie, folosirea la spalat a pastei Snabu, cauterizarea muscaturilor de
caini.
Herodot, parintele istoriografiei, in textele sale istorice relateaza ca Egiptul era plin
de medici, fiecare ingrijind un anumit tip de boala: de ochi, de dinti si pentru bolile
ce nu aveau un anumit loc precizat.
Practicienii erau preoti (sahmet) si medici laici (sun), ei faceau parte dintr-o patura
sociala superioara, fiind apreciati in tot bazinul mediteranean.
Educatia medicilor se facea in scoli speciale atasate templelor, medicii fiind
recompensati prin avantaje sociale si bunuri. Erau considerati intermediari intre zeul
Thot si bolnavi, fiind obligati sa pastreze secretul practicii medicale. Egiptenii
considerau ca respiratia este actul esential al vietii. Ei credeau ca aerul intra pe nas
si prin ochi, fiind transportat apoi in corp printr-un sistem de canale. In afara de aer,
egiptenii credeau ca mai exista doua sufluri:
- cel al vietii, care intra prin urechea dreapta si cel al mortii care intra prin urechea
stanga.
Ficatul era considerat rezervor general de sange , de unde era impins de
inima in vase. Egiptenii descriau diferite boli digestive: gastrita, ulcerul, pentru care
recomandau pansamente gastrice cu praf de calciu si faina de roscove. In infectiile
cailor respiratorii, practicau inhalatia cu vapori de rasina si smirna, combateau
constipatia cu ulei de ricin, iar in teniaze foloseau fierturi de samburi de bostan.
Egiptenii practicau si chirurgia, curatau plagile si le pansau cu fasii de panza
imbibate in smirna si ulei de eucalipt. Deschideau abcese, fiind primii care au
suturat plagile, intelegand rolul drenului in supuratii. Imobilizau fracturile cu atele
de bambus fixate cu benzi de panza. Nu practicau amputarea, deoarece considerau
ca omul trebuie sa se prezinte la Osiris, in imparatia mortilor, cu corpul intreg.
Tratau bolile de ochi cu pomezi si colire. Cunosteau si bolile infectioase cum ar fi:
tuberculoza, raspandita in acea perioada ( Tutankamon, Ramses al II-lea),variola
(mumia lui Ramses al V-lea pastreaza pe fata urme de pustule variolice), lepra era
de asemenea raspandita, egiptenii fiind primii care au introdus izolarea bolnavilor.
Stomatologia era practicata de specialisti. Caria dentara era frecventa si se
considera a fi provocata de un vierme care gaureste dintele asa cum fac viermii
unor fructe. Se practica plombarea cariilor cu ciment facut din pulbere de piatra si
pamant de Nubia, iar dintii mobili se imobilizau cu fire de aur.

Cu practica veterinara se ocupau preotii, preotul Aha-Nekht, o implora pe

zeita Sekhmet pentru ca ea sa-l ajute in tratamentul vitelor bolnave.
Descifrare scrierii cuneiforme, realizata de Grotefend in anul 1802 si a scrierii
hieroglifice de catre Champollion in anul 1822, a permis descifrarea marturiilor
scrise (papirusuri) in Egipt.
Cel mai valoros papirus este Papirusul Ebers, redacta in anul 1550 i. Hr.,
achizionat de Ebers, la Luxor si publicat in anul 1875. Lung de 20 de metri si lat de
30 cm., acest papirus este o adevarata enciclopedie de medicina si farmacologie
care sintetizeaza cele mai vechi cunostiinte empirice din acest domeniu. Din
lucrarile clasice cunoastem cateva amanunte in legatura cu tehnica farmaceutica de
acum 2-3000 ani din Egipt. Retetele egiptene sunt compuse dupa aceleasi principii
care se aplica si in zilele noastre. Reteta cuprindea indicatii privind forma galenica
corespunzatoare medicamentului prescris, tehnica de preparare( zdrobire,
macinare, fierbere, strecurare, amestecare in vederea obtinerii ingredientelor carora
urma sa li se dea forma galenica dorita), precum si indicatii cu privire la momentul
administrarii medicamentelor. Nu lipsesc retetele criptice, secrete, ingredientele
lor fiind indicate simbolic lacrima lui Isis, pana lui Thot.
Prepararea medicamentului se facea exclusiv de catre medic, calificat pentru
o asemenea activitate. Hieroglifa (pictograma) medic (in limba egipteana sun), se
compune din trei elemente: un om sezand, o lanteta si un vas farmaceutic. Ea
reprezinta pe acela care vindeca si prepara medicamentul.
Administrarea medicamentelor, nu difera nici ea prea mult de cea actuala,
egiptenii folosind o gama variata de forme galenice cum ar fii: prafurile, pilulele,
maceratiile, decocturile, cataplasmele, colirele, inhalatiile, unguentele,
supozitoarele, fumigatiile, solutiile apoase, uleioase si alcoolice. Se foloseau curent
decocturi sedative si antiflogistice din musetel si menta ca si speciile laxative si
purgative ca ricinul, rodia, curmale, smochine.
Medicii egipteni cunosteau actiunea diuretica a cepei de mare, usturoiul si
rodia erau folosite ca leacuri vermifuge, macul, canepa indiana, mandragora si
maselarita erau incluse intre sedative, somnifere si stupefiante. Smirna si rasinile
aromatice s-au intrebuintat atat la aplicarea medicatiilor prin fumigatie, cat si ca
substante aromatice conservante la imbalsamarea cadavrelor.
De o foarte mare importanta istorica a fost descoperirea in anul 1889 in
ruinele de la Kahun a unui papirus cunoscut sub numele de Papirusul veterinar de
la Kahun, document egiptean de terapeutica veterinara, datand din epoca
faraonului Amenemhat al II-lea (1850-1800 i. Hr.). Papirusul a fost tradus mai intai
de egiptologi, apoi de medici si medici veterinari, intampinandu-se mari greutati la
interpretarea lui, in special referitor la termenii de specialitate. Acest papirus este
scris cu hieroglife si 40% din acest document este distrus.

Textul are patru capitole, fiecare capitol avand un titlu care incepe cu
reprezentarea unui cap de vita sau a unui ochi. Titlul celui de-al doilea capitol, care
este cel mai bine conservat, este intitulat Stiinta vindecarii cu referire la scurgeri.
In text este descrisa simptomatologia, dupa care urmeaza diagnosticul si, in
incheiere, este indicata terapia. Terapia prevedea initial comunicarea cu animalul
bolnav pe cale verbala, printr-o formula magica, apoi in a doua parte , terapia
prevedea interventii cu caracter rational( luarea de sange, masaje cu plante
medicinale, aplicatii cu fierul inrosit). In final, este dat prognosticul, adica o judecata
estimativa asupra evolutiei bolii, de genul: se va insanatosi si va trai, sau va muri.
In acelasi papirus este descris si timpanismul acut la taurine, invatacelul fiind
sfatuit cum sa faca o explorare rectala si ce valoare terapeutica are golirea rectului
de fecale.
Valoarea acestui document ne permite sa intelegem, datorita felului rational
in care redactat, ca nu este un produs de medicina populara, ci un text expus
sistematic de o gandire stiintifica dintr-un mediu cu o inalta dezvoltare culturala. Se
stie ca in Egipt a existat o medicina scrisa a omului, ale caror norme trebuiau
urmate obligatoriu de cei ce o practicau.
Papirusul de la Kahun demonstreaza ca medicii veterinari practicau dupa
textele batranilor intelepti, medicina veterinara fiind practicata de doua etaje
intelectuale:
- unul era medicul filozof ( preotul ) care intotdeauna dadea indicatii;
- celalalt era practicianul, cel care executa.
S-a mai descoperit un tratat de patologie a calului ce cuprinde indicatii
terapeutice inspirate din medicina omului.
3. FENICIENII
Civilizatia feniciana s-a dezvoltat intre anii 3.000 1.300 i. Hr. Ei au inventat
scrierea alfabetica cu 22 de semne preluate de greci si romani.
In Siria, la Ras- Chaura s-a descoperit un mic tratat de hipiatrie in zece parti,
remarcabil prin indicatiile terapeutice. Tot aici s-a descoperit un vas pe care era
redata o scena de vanatoare regala, in care regele conducea un car tras de doi
armasari spre prada reprezentata de mufloni si tauri salbatici. De aici ne dam
seama ca fenicienii erau crescatori de cai, adoptandu-l fara rezervele de care au dat
dovada egiptenii.
4. HITITII

Catre sfarsitul mileniului III, inceputul mileniului II i. Hr., triburi de indo- europeni sau stabilit in centrul Podisului Anatoliei, fondand un vast imperiu in actuala Turcie.
Erau mari crescatori de cai si mari razboinici.
Hititii invocau pe cei o mie de zei care isi aveau originea in diferite regiuni. Mithra,
de provenienta ariana, era un fel de inger al luminii si invingator al taurului care
simboliza fortele instinctului, iar Istar, zeita fecunditatii isi avea obarsia in
Mesopotamia. Dintre divinitatile locale, zeita soarelui avea ca simbol o leoaica si o
porumbita, iar zeul furtunii care a devenit zeul razboiului, era intovarasit de doi
tauri.
In Anatolia, orasul Hatusas, a fost descoperit un tratat scris de Kikkuli privind
dresajul si aclimatizarea cailor. Tot de la hititi, in anul 1400 i. Hr., avem un text
veterinar, puternic deteriorat, referitor la stiinta vindecarii cailor. Din el s-a putut
traduce un tratament ce utiliza plante medicinale introduse in narile cailor.
Hititii din mileniul II i. Hr., practicau arta citirii viitorului in ficatul animalelor
sacrificate sau in zborul pasarilor, practica preluata mai tarziu de etrusci. Se poate
spune ca traditia a fost transmisa din Anatolia etruscilor, care i-au initiat ulterior in
aceste taine pe romani.

1.

MEDICINA LA VECHII EVREI

Evreii reprezinta unul din putinele popoare antice care si-au pastrat nestirbita
identitatea etnica. Originari din Chaldeea, ei au trecut peste ape, pana in Tara
Sfanta Palestina, intr-un exod, poruncit de adevaratul Dumnezeu, calauziti de
Moise. Dupa unele interpretari istorice, acest exod s-ar fi declansat in jurul anului
1230 i. Hr. Dupa asezarea definitiva a evreilor in Canaan si dupa consolidarea puterii
de stat prin instituirea regalitatii, s-a trecut la construirea unui maret templu in
Ierusalim. Acest templu, a fost o dorinta pioasa si fierbinte a regelui poet David
(1013-973 i. Hr. ), dar realizarea in fapt a fost posibila in timpul domniei fiului sau
Solomon (973-933 i. Hr.). Templul era un ansamblu arhitectural de o frumusete rara.
Templul lui Solomon a fost devastat si ruinat in timpul cuceririlor babiloniene.
Nabucodonosor al II-lea a dus la Babilon o parte din vasele acestui templu, el fiind
cel care a dispus incendierea templului si a daramat zidurile Ierusalimului, din
acesta ramanand doar Zidul Plangerii .
Spre deosebire de alte popoare antice, care au lasat texte medicale scrise
( bazoreliefuri, papirusuri, tablite de lut ), evreii au transmis bogata lor experienta
doar pe cale indirecta prin legende, traditii si legi. O deosebita insemnatate au avuto descoperirile facute in anul 1947, in pesterile de la Marea Moarta, in manuscrisele
aflate acolo, fiind consemnate amanunte despre arta vindecarii practicata de
esenieni (terapeuti) cu ajutorul plantelor si al pietrelor pretioase si semipretioase.

Ei nu au lasat nici o carte de medicina, unicele surse de informare fiind explicatiile

din Biblie si Talmud.
Scrierea Bibliei se face pe pergament la Byblos (acum in Liban), vechi centru de
scriere a cartilor sfinte.
Biblia este un amplu codex ebraic si crestin, este o carte sacra compusa din Vechiul
Testament si Noul Testament, contine mituri, doctrina religioasa, coduri juridice
,precum si sfaturi medicale si zootehnice.
Talmudul este o carte sacra pentru iudaism, in care sunt expuse traditiile rabinice si
interpretarea legilor lui Moise.

Relatia om animal, medicina omului si medicina veterinara in Biblie si

Talmud
Evreii monoteisti considerau ca bolile sunt pedepse divine pentru faradelegile
comise. Cei pedepsiti puteau fi si popoare intregi. Cand evreii luptau cu filistenii,
acestia au capturat un obiect de cult al evreilor, ( chivotul Domnului), iar drept
pedeapsa, Dumnezeu le trimite ciuma bubonica. In Vechiul Testament este descrisa
si ciuma din vremea regelui David, care a ucis peste 70.000 de oameni.
Preotii nu tratau propriu-zis bolnavii, dar ei cunoscand semnele multor boli, puneau
diagnosticul. In Vechiul Testament Leviticul 13 se mentioneaza ca preotii puneau
diagnosticul de lepra si sustineau posibilitatea transmiterii bolii prin haine. Preotii
erau cei care decideau daca bolnavul trebuie izolat sau daca un convalescent este
curat sau spurcat.
Talmudul contine sfaturi profilactice cum ar fi: curatenia corpului, protectia
comunitatii fata de bolnavii molipsitori. In scrierile talmudice se descriu operatii
chirurgicale, amputatii si operatii pe abdomen. Plagile erau tratate cu untdelemn si
vin si erau bandajate cu pansamente curate.
Au existat si medici laici numiti rofe . In anul 280 d. Hr., a functionat in Persia ,
orasul Tigris, o scoala medicala evreiasca.
Nu exista informatii care sa ateste existenta unor practicieni veterinari la vechii
evrei, ei urmand perceptele din Biblie si Talmud.
In paragraful 11 din Levitic, sunt indicate poporului evreu animalele care pot fi
consumate, fiind considerate curate din punct de vedere religios, precum si cele
necurate. In acest paragraf, se arata ca pot fi consumate toate animalele care
rumega si au copita despicata ( ovine, taurine, caprine, caprioare). Nu pot fi
consumate animalele care rumega, dar nu au copita despicata ( camilele ). Nu se
consuma porcul si iepurele. Se pot manca numai pasarile domestice, nu si cele

salbatice de balta ( barza, lebada, batlanul ), se poate consuma orice peste din
lacuri sau rauri. Nu se consuma nici un animal care se taraste ( reptile ), nici
rozatoare ( soareci, sobolani ), nu se mananca insecte cu exceptia lacustelor. De la
bovine se consuma carnea considerata curata ( de la gat si trenul anterior ).
In paragraful 22 din Levitic, Moise se adreseaza fiilor lui Israel spunand ca jertfa
adusa Domnului trebuie sa fie fara meteahna, de parte barbateasca, din vitele mari
sau oi sau capre. Sa nu aduci jertfa dobitoc orb, vatamat sau slut, sau bubos sau
rapciugos sau raios, de asemenea, dobitocul care are partile barbatesti strivite,
sfaramate, smulse sau taiate sa nu-l aducem Domnului.
Acest paragraf arata ca evreii practicau castrarea taurilor: sub forma de ciocanire
macinare; smulgere; taiere. Taurii erau utilizati pentru reproductie, iar cei castrati
pentru muncile agricole.
Viziunea Bibliei asupra bolii este o viziune religioasa, acordand bolii o origine
supranaturala. In Exodum ( a doua carte a lui Moise ), in cadrul celor zece pedepse
hotarate de Dumnezeu egiptenilor pentru ca nu-i eliberau pe evrei din robie, sunt
cinci pedepse de natura veterinara: imbolnavirea vitelor ciuma vitelor;
imbolnavirea concomitenta a oamenilor si vitelor(varsatul negru); broastele, tantarii
si taunii; lacustele; moartea intai-nascutilor egipteni pana la intai-nascutii
dobitoacelor.
Talmudul contine multe indicatii despre bolile oamenilor si animalelor. Dintre bolile
oamenilor, recunoscute ca foarte periculoase sunt: angina pectorala, meningita si
colecistita. Medicatia indicata de Talmud se refera la intrebuintarea de organe de
animale ( stomace, uter, carne cruda de vaca ) indicate ca panaceu universal.
Dintre bolile animalelor, turbarea cainelui este foarte bine cunoscuta: gura deschisa
cu scurgerea salivei, urechile atarnande, coada lipita de corp, mers alergat pe
drumuri laturalnice, lipsa latratului,reprezentau semne clare care indicau turbare.
Se stia ca muscatura cainelui turbat este mortala, iar pericolul turbarii era
considerat atat de mare incat rabinii au permis violarea legii, cainele turbat putand
fi omorat in ziua de sabat ( sambata ).
O alta boala foarte cunoscuta era si tuberculoza taurinelor, dar ei nu i s-a acordat o
atentie deosebita, carnea provenita de la aceste animale fiind declarata permisa
consumului. Singura leziune care o facea exclusa de la consum era ulceratia de la
nivelul pulmonului ( care putea fi si o caverna, adica un stadiu avansat al
tuberculozei ).
6. MEDICINA INDIANA
Istoria Indiei are radacini ce merg pana in anul 6.000 i. Hr. Popoarele migratoare au
invadat India, venind din Asia Centrala in valuri succesive.

Hinduismul reprezinta intregul sistem de religii indiene si isi are originea in doua
izvoare principale:
a)
Civilizatia Hindu-preariana cuprinde mileniul III i. Hr. si prima
jumatate populatie negroida (dravidienii), de la ei au ramas vestigii artistice si a
mileniului II i. Hr. Inainte de anul 2.000 i.Hr., India a fost locuita de o arhitecturale, ei
fiind cei care au impartasit credinta care, se presupune, ar sta la temelia invataturii
hinduse despre legea karmica ( karma = fapta ) si transmigrare, iar unele simboluri
idolatre amintesc de cultul de mai tarziu al zeului Shiva si al Zeitei Mame.
In anul 1928 au fost descoperite ruinele orasului Mohenjo-Daro ( Dealul Mortilor ),
ridicat pe la anul 3000-2800 i. Hr., locuitorii orasului cultivau grau, orz, bumbac,
mazare, cresteau vite, oi, capre, pasari si elefanti. Femeile foloseau parfumuri si
rujuri. Aici s-au descoperit numeroase bai publice, primele sisteme de canalizare,
vase ce contineau diverse leacuri empirice: oase de sepie pentru boli de ochi si
urechi, un praf de roca de Himalaia pentru dispepsii si boli de ficat.
b) Civilizatia ariana. La mijlocul mileniului al II-lea i. Hr., triburi europene,
autodefinindu-se arieni ( nobili sau stapani ), isi fac aparitia in nord-vestul Indiei.
Aceste triburi sunt inrudite prin sange si limba cu vechii greci, latini, celti, germani
si slavi, precum si cu indo- iranienii.
Literatura sacra
Literatura religioasa hindusa se imparte in doua mari grupe denumite shruti si smrti,
limba in care au fost redactate a fost limba sanscrita. Literatura religioasa hindusa a
fost pastrata prin traditie orala, de aici si numele de shruti = auz. Asa s-au pastrat
cele patru colectii cunoscute sub numele de Vede, cuvantul veda inseamnand
cunoastere. Data compunerii acestora este incerta, se crede ca ea dateaza de la
anul 600 i. Hr.
RIG-VEDA contine 1028 de imnuri religioase, liturgice, dedicate unor zeite diferite.
SAMA-VEDA contine 1810 versuri, cuprinde cantece si melodii folosite de preoti in
timpul cultului.
AYUR-VEDA are doua parti distincte: veda alba si veda neagra care cuprinde
instructiuni privind oficierea jertfelor.
ATHAR-VEDA este formata din 731 de imnuri cu caracter magic.
Dintre alte scrieri indiene amintim: Brahmanas, sunt texte sacerdotale care
interpreteaza si explica ritualurile folosite in cadrul unor anumite jertfe. Cel mai
elaborat si important sacrificiu era cel al calului , pentru savarsirea caruia era
nevoie de un an intreg. Acest sacrificiu era extrem de costisitor, ritualul incepea prin
sacrificarea a 609 animale.

Upanisadele sunt scrieri mistice, constituite din 108 poeme ce se ocupa cu

cautarea sensului vietii si universului.
In cele din urma, sunt vestitele epopei indiene Ramayana si Mahabharata.
Credinta religioasa hindusa este dominata de doua doctrine fundamentale: karma
(destin, soarta), care nu poate fi stapanita, schimbata sau distrusa si samsara
( reancarnarea ). Aceste doctrine invata ca sufletele individuale exista din vesnicie,
fiind angrenate intr-un vesnic ciclu de reveniri existentiale: nastere-moarterenastere. Renasterea nu este deci un fenomen limitat la oameni, orice fiinta sau
lucru se supune acestei legi.
Raportul om-animal. Medicina si medicina veterinara
Vedele reprezinta sursa principala despre medicina si medicina veterinara hindusa.
Rig-Veda si Athar-Veda dau indicatii medicale de anatomie, fiziologie, patologie.
Athar-Veda contine formule de exorcism si rugaminti adresate zeilor pentru
insanatosirea omului si animalelor sale.
Conform conceptiilor vedelor, omul si vietuitoarele au trupul perforat de orificii
( nazale, orbitale, otice, bucala, anala), prin aceste orificii patrunzand niste sufluri
divine numite prane, care au drept corespondent cele cinci simturi: vizual, auditiv,
gustativ, olfactiv si tactil. In inima sta prana centrala, din ea iradiaza spre periferia
corpului sufluri secundare. Aceste sufluri circula prin niste canale imaginare si
intretin viata.
Conceptul privind starea de sanatate si de boala este cuprins in colectia de texte
Ayur-Veda. Aceste texte au inceput sa fie scrise in secolul VII i. Hr., ele fiind
completate mereu de alti autori, cunoscuti sau necunoscuti. Ele se completeaza si in
prezent, reprezentand medicina indiana traditionala.
Ayur-Veda contine 8 carti: marea chirurgie; mica chirurgie( chirurgia a fost punctul
forte al medicinei indiene vedice); tratamentul bolilor corpului; demonologia;
medicina copiilor; toxicologia; lista elixirelor; lista de afrodiziace.
Principalii medici care ar fi scris texte ayur-vedice sunt:
Charaka a fost medic la curtea regelui Kaniska. Textele scrise de el sunt cuprinse in
8 carti Charakasamitha - si se ocupa de anatomie, fiziologie si medicina interna,
avand si o carte cu caracter exclusiv veterinar care trata bolile cailor.
Susruta, renumit chirurg din secolul VI i. Hr., scrie texte Susrutasamitha - ce
cuprind observatii si practici chirurgicale. Aici se descriu zeci de instrumente
chirurgicale modelate in chip de animale si care se numeau: sacal, crocodil, vultur,
leu. In vechea Indie toti medicii trebuiau sa stie sa opereze.
Salihatra din Kondohar, trateaza bolile cailor si elefantilor.

Regele Asoca a oficializat religia budista in India, in prima sa proclamatie pentru

popor afirma ca omul cu suflet bun care-l iubeste pe Budda nu va omori niciodata
vreun animal, in a doua proclamatie anunta infiintarea a doua azile - spitale pentru
oameni si animale. Spitalele veterinare care functioneaza din considerente
religioase, exista si astazi in India , la Bombay.
Intr-o veche cronica indiana, regele Dutha-Gamani a ordonat infiintarea unui post de
medic la fiecare grup de zece sate, medicul acordand asistenta atat omului cat si
animalelor.
Biomedicina ayur-vedica priveste organismele vii ca fiind alcatuite dintr-o
combinatie de 5 elemente fizice cu corespondente organice:
- pamant tesuturi solide;
- apa sucuri organice;
- foc bila;
- spatiu topografia organelor.
Pe baza corespondentei cosmos mezocosmos microcosmos, rezulta ca numarul
zilelor din calendarul indian este de 360, altarul vedic trebuia facut din 360 de
caramizi, iar in corpul fizic exista 360 de oase.
Pentru a ajunge la aflarea numarului de 360, indienii disecau animale si uneori
oameni, ajungand la concluzia ca exista 210 articulatii si 500 de muschi.
In acea perioada se practica cezariana, amigdalectomia, extragerea fatului mort
prin laparatomie, reduceau luxatiile practicau rinoplastii. Anestezia se obtinea cu
fumigatii de canepa indiana.
Bolile interne se diagnosticau prin examen clinic, tratamentul se baza pe droguri
vegetale ( existau peste 700 de droguri vegetale), produse animale(tiroida),
minerale (antimoniu, borax, sulfat de cupru). Se foloseau afrodiziacele si antidoturi
contra otravurilor si muscaturii de sarpe, arzand muscatura cu fierul rosu.
In cartile ayur-vedice lepra ocupa un loc insemnat, indienii tratand aceasta boala cu
fructele arborelui kalow. Malaria era si ea cunoscuta, pentru prevenirea ei,
recomandandu-se insistent starpirea tantarilor. Holera era descrisa ca o epidemie
grava, luata din apa fluviilor, variola era si ea bine cunoscuta, practicandu-se
variolizarea.
Intr-un tratat vechi de medicina veterinara ( secolul III i. Hr. ), scris pe foi de palmier,
exista o clasificare a bolilor specifice bovinelor, fiind descrise 60 de specii de plante
medicinale si diverse remedii de origine animala si saruri minerale. In acea vreme
se practicau venisectiile si vezicatorile, in special la cai. S-au putut recunoaste

urmatoarele boli: pesta bovina, antraxul, meningoencefalita, cenuroza la oaie,

dizenteriile.
In vechea religie, animalele sunt puse sub protectia legilor plecandu-se de la
principiul nevatamarii lor. Vaca era pentru hindusi un animal sacru, fiind considerata
mama a lumii. Fiecare parte a corpului vacii era locuita de o zeitate, iar parul ei
era sacru. Urina vacii era considerata drept cea mai sfanta apa si la fel ca si balega,
ea are puterea de a curatii de pacate si de a sfintii. Balega mai este folosita ca
dezinfectant si chiar ca medicament.
La fel ca si codul lui Hammurabi la babilonieni si aici existau legi care reglementau
practica medicala si fixau pedepse in cazul iatropatiilor dovedite, cunoscute ca
Legile lui Manu.
7. PERSIA
Persanii sunt de origine indo-europeana. In secolul VII i. Hr., se intemeiaza statul
persan, ingloband si Mesopotamia (538 i. Hr.). In anul 331 i. Hr., imperiul persan
este cucerit de Alexandru Macedon.
Religia, relatia om-animal, medicina si medicina veterinara
Lingvistic si cultural, persii sunt inruditi cu indienii a caror limba sanscrita este
asemanatoare cu limba Avestei (carte sfanta). Zoroastrismul, care a reformat
vechea religie persana, este fondat de profetul Zoroastru , care apartine unui trib de
crescatori de cai si era foarte priceput in ingrijirea lor.
Din secolul VII i. Hr., calul cunoaste o larga raspandire in Persia, atat pentru
sustinerea razboaielor ( inhamat la carele de lupta), cat si pentru transmiterea
dispozitiilor din capitala la periferie. Zoroastru, la varsta de 20 de ani, se retrage
pentru 7 ani in munti, meditand asupra problemelor religioase. La 30 de ani are
prima revelatie, fiind dus de arhangheli in fata Dumnezeului persanilor AhuraMazda; incepe sa reformeze vechea religie, intemeind zoroastrismul. Coboara din
munti, cu sarcina de a predica noua religie, ajunge la curtea regelui Vistaspa, ii
vindeca calul favorit si ajutat de sotia regelui , reuseste sa-l converteasca pe el si
curtea sa la noua religie.
Zoroastrismul are la baza doua spirite opuse: unul al binelui-Ormazd, altul al rauluiAhriman. Alaturi de ele exista numeroase spirite ajutatoare. Aceasta lupta se da in
sufletul omului si datoria lui este de a coopera pe plan natural cu natura si de a
duce o viata virtuoasa in plan moral. Zoroastrismul a luat o atitudine pozitiva fata
de cultivarea pamantului si cresterea vitelor. Dintre animalele crescute de om,
religia persana manifesta un respect deosebit pentru taurine, iar Zoroastru a criticat
excesul de sacrificii sangeroase si de consum de carne de vita. Priceput la
mestesugul vindecarilor, Zoroastru isi oferea gratis serviciile sale suferinzilor.

Doctrina si canoanele zoroastrismului sunt expuse in Avesta, traditia afirma ca

textul original al Avestei avea doua milioane de versuri scrise pe 12.000 de piei de
bou , legate cu inele de aur. Originalul a fost distrus de Alexandru cel Mare (in anul
331 i. Hr. cucereste Imperiul Persan). Din memorie a putut fi reconstituita doar o
treime din Avesta. Partea cea mai veche a Avestei este scrisa de Zoroastru insusi,
era impartita in trei parti, a treia parte se numeste Vendidat si este subimpartita in
mai multe parti, a 12-a parte tratand in comun bolile omului si animalelor, ceea ce
dovedeste ca la fel cu indienii vechi, persii nu faceau distinctie intre medicina
umana si medicina veterinara. Practica medicala era exercitata de doi specialisti:
medicul cutitului (chirurgul) si medicul ierburilor (terapeutul).
Vendidat este redactata ca o discutie intre Zoroastru care apare priceput in
medicina animalelor si Ohrmazd. Din aceasta discutie rezulta ca persanii practicau
medicina magica si ca Ohrmazd este zeul medicinei omului si al animalelor.
Ca etica medicala, zoroastrismul fiind o religie cu puternice accente morale,
recomanda aceleasi remedii medicale la om si animale.
In Vendidad se recomanda ca pentru tratamentul unui caine sa se cheltuiasca cat si
pentru tratamentul unui om foarte bogat. Din aceste date rezulta ca persii, prin
religia lor, aveau mare respect pentru animale, reflectat in practica actului medical
veterinar.
8. MEDICINA CHINEZA
Desi traditia chineza situeaza inceputurile civilizatiei chineze in cel de-al V-lea
mileniu i. Hr., nu exista marturii arheologice in acest sens. Se intalnesc totusi sute
de locuri neolitice pe teritoriul Chinei, dovedind ca acest popor s-a plamadit si a trait
aici dintru-inceput.
Preistoria Chinei poate incepe cu omul de Pekin, faptura umana care a apartinut
speciei Homo Sapiens si care a trait aici aproximativ acum 4000 de ani. De la
mijlocul mileniului al II-lea i. Hr., adica din timpul dinastiei Shang (1765-1122 i. Hr.),
marturiile arheologice devin mai abundente. Dintre obiectele descoperite in acea
vreme, vasele de bronz si oasele oracole sunt cele mai importante. Vasele sunt
decorate cu figuri zoomorfe, dragoni si monstri( a caror semnificatie scapa).
Oasele oraculare, in majoritate oase de bou si carapace de broaste testoase, erau
folosite ca mijloc de comunicare cu zeii. Aceste oase erau incalzite in foc pana
crapau, iar crapaturile se interpretau potrivit unui ritual prestabilit, raspunsul era
apoi inscris pe os.
Religia a fost utilizata ca baza ideologica a procesului de centralizare statala, iar
deasupra a numeroase zeitati venite din preistorie apare un Dumnezeu suprem.
Toate problemele mari de stat erau raportate la acest Dumnezeu suprem, numit

Tien sau Shang Tien, care era un Dumnezeu suprem si independent, iar in
bunavointa sa isi asociaza si spiritele stramosilor.
Dar confucianismul si taoismul domina scena religioasa.
Confucius, s-a nascut in jurul anului 551 i. Hr., fiind preocupat indeosebi de
probleme sociale si politice. Singura trasatura care l-a evidentiat ca neobisnuit , a
fost credinta ca omul este bun din fire, ca bunatatea intotdeauna intrece si
copleseste raul si ca buna cuviinta este o virtute de capatai.
Un contemporan de-al lui Confucius, Lao-Tzi, al carui nume inseamna Batranul
filozof, a patruns mai adanc intre relatiile dintre morala si religie pe de o parte si
intre insusirile omului si Forta creatoare pe de alta. S-a nascut in anul 604 i. Hr.
Taoismul este cea de a doua mare religie traditionala a Chinei, considerata a fi una
din marile religii ale lumii. Cuvantul taoism deriva de la Tao= cale, drum.
Practicile si credintele care caracterizeaza taoismul religios merg in timp si se leaga
de activitatile samanice si de tehnicile primitive magice de vindecare a bolilor.
Filozofia antica chineza, reprezinta NATURA PRIN 5 ELEMENTE
simbolic natura prin cinci elemente: apa, focul, lemnul, metalul si pamantul. Fiecarui
element ii corespunde un organ, o functie, un anumit tip de energie, o loja
energetica, un sezon.
Lemnul - exprima nasterea, vitalitatea, culoarea verde corespunde primaverii, ca
organ corespunde ficatului, ca tesut celui muscular, iar ca functie celei de aparare.
Focul - exprima iradierea caldurii, culoarea rosie vara, iar ca organ inima, mediul
sanguin, sistemul nervos si energia psihica.
Pamantul - simbolizeaza notiunea de centru, element nutritional, transformarea, ca
organ splina, ca structura tesutul conjunctiv si articulatiile, ca functie activitatea
metabolica si nutritiva, ca sezon inceputul toamnei.
Metalul - exprima toamna, forta, culoarea alba, uscaciunea atmosferica, ca organ
plamanul, tesutul epitelial, iar ca functie corespunde respiratiei.
Apa - exprima frigul, iarna, coborarea, culoarea neagra, sarea, vezica si
rinichii, activitatea endocrina.
Intre cele cinci elemente se stabilesc relatii dinamice si evolutive. In afara
rapoartelor fiziologice care se stabilesc intre elemente apar si situatii patologice.
Daca un element domina in mod excesiv altul, va rezulta boala.
Ficatul poate exercita o influenta negativa asupra splinei, imbolnavind-o si invers, in
ciclul de contra-dominatie, splina va agresa ficatul.

Energia organismului sufera influente sezoniere. Primavara natura inverzeste, omul

se revitalizeaza, este cresterea energiei yang. Vara, energia atinge apogeul, omul
este in plenitudinea fortelor, yang este maxim. Toamna se atinge echilibrul
energetic, yang incepe sa scada, iar yin sa creasca. Iarna energia s-a retras in
profunzime, natura si-a incetinit ritmul, yin este maxim iar yang este la minim. Spre
sfarsitul iernii, yin declina, iar primavara renaste yang.
Influenta cosmica asupra organismului se manifesta pregnant prin intermediul
anotimpurilor, fiecarui anotimp, corespunzandu-i ca activitate maxima un organ:
ficatul este dominat primavara; inima domina vara; plamanul este dominat toamna;
splina domina in anotimpul 5, situat intre vara si toamna, incepand cu 18 zile
inainte de sfarsitul verii; rinichiul este organul dominat iarna. Sanatatea mai
depinde si de rezonanta energiilor macrocosmosului cu cele ale microcosmosului
uman. Ruperea acestor echilibre energetice, va produce boala. Cauzele
dezechilibrelor energetice, deci ale bolilor, sunt:
- energiile perverse cosmice: vantul, caldura, umiditatea, focul, uscaciunea, frigul.
- energiile psihice reprezentate de stari emotionale: bucurie, manie, spaima,
tristete, obsesii.
- energiile alimentare sunt reprezentate de alimentele inadecvate, pentru anume
organe: dulci pentru splina si pancreas, sarate pentru rinichi.
Taoismul considera ca fiecare parte a trupului uman este reprezentata ca un
microcosmos care reflecta macrocosmosul.
Astfel, orice om are trei sectiuni in trupul sau, fiecare sectiune avand un centru
vital. Acestea sunt localizate in cap, piept si abdomen. Sectiunile sunt numite
campiile de cinabru (cinabru = sulfura de mercur). In aceste campii de cinabru
traiesc 36.000 de zei, acesti zei care, sub un conducator suprem, stapanesc
universul. Pentru a realiza nemurirea, este nevoie de anumite practici higienice si
alimentare. Ca prim pas, higiena era necesara pentru ca numele sa-ti fie trecut in
catastiful nemuritorilor, pazit de Stapanul Destinelor. Tot el este cel care tine si lista
celor muritori . In al doilea rand, higiena este necesara pentru a mentine fericiti la
posturile lor pe toti cei 36.000 de zei care se afla in acelasi timp in corpul omenesc
pentru a-l sustine in viata. Acesti zei, detesta mirosul de carne si vin, de aceea
carnea si vinul trebuiesc evitate. In acelasi timp, trupul omenesc mai gazduieste in
cele trei campuri de cinabru, trei fiinte transcedentale, si anume cei trei viermi.
Aceste fiinte stau la baza batranetii, bolilor si infirmitatilor. Ele sunt spirite rele care
se straduiesc sa-l impiedice pe om de la nemurire. Pentru a scapa de ei, omul
trebuie sa renunte la mancarurile obisnuite (cereale, carne, vin ) si sa se nutreasca
cu plante medicinale si saruri minerale menite sa-i ucida pe cei trei demoni.
Taoismul mai propune:

- Tehnici respiratorii respiratia este una din energiile fundamentale ale vietii. Ea
poate fi facuta mai hranitoare pentru corp prin respiratia controlata. Taoistul respira
nu numai aer, ci si emanatii ce vin din directia soarelui, a lunii, a stelelor.
- Tehnici erotice sunt menite sa retina in organism fluidul semunal pentru
intarirea creierului.
- Tehnici alchimiste sunt foarte complexe.
- Tehnici morale ca faptele bune, umilinta, impartialitatea.
Din aceste date rezulta ca in China, ca peste tot, medicina a fost condusa doctrinar
de religie, castigand cu timpul un caracter rational, stiintific, ce nu poate fi separat
de izvorul religios.
Medicina traditionala si medicina veterinara in China
Imparatii sunt considerati zei, ei erau intermediari, transmitand oamenilor daruri de
la zei, inclusiv darul medicinei. Dintre acestia ii amintim pe:
- Imparatul Sen-Nung (imparatul rosu 2784 i. Hr. ) i-a invatat pe oameni
agricultura, s-a ocupat de plantele medicinale publicand o farmacopee vegetala,
Pen- Tsao ce contine 365 de droguri.
- Imparatul Yu Hsiung zis si imparatul galben. In vremea lui s-a publicat tratatul
enciclopedic medical Nei- Ching ( canonul medicinei ).
- Chang Chung Ching, medic hipocratic, a scris tratatul intitulat Febrele.
- Ko Hung alchimist faimos a descris boala beri- beri ( avitaminoza B1), ciuma si
variola.
Inca din timpul dinastiei Chu ( secolul XI- III i. Hr. ) s-au publicat tratate de medicina
veterinara pe specii.
Sub dinastia Song ( 960-1280 d. Hr.) s-a elaborat o Enciclopedie veterinara care
contine capitole de medicina pentru cai, taurine, ovine si asini.
Sub imparatii Ming (1260- 1644 ) a aparut un vast tratat de medicina veterinara
Ma King scris de fratii Yu, prima parte se ocupa de anatomia si fiziologia calului,
aprecierea varstei dupa dentitie, se descriu boli digestive, pulmonare, indicandu-se
remedii medicamentoase si chirurgicale. In cea de a doua parte se descrie patologia
bovinelor si bubalinelor, iar in partea a treia sunt expuse bolile camilelor si
dromaderilor.
In China, ramurile medicale erau separate distinct: Tsi-Yi = internistul, Yang-Yi =
chirurgul, Se-Yi = dieteticianul, Sen-Yi = medicul veterinar.

Catre anii 800-1000 d. Hr., au fost infiintate scoli de medicina traditionala. Existau
medici specialisti pentru ochi, piele, laringe, specialisti in stabilirea diagnosticului
dupa puls si acupunctori. In unele tratate aparute dupa anul 1600, au fost desenate
planse cu punctele de acupunctura aplicate la cal.
Examenul clinic dura 2-3 ore, examinandu-se cu atentie gura, limba, cavitatile
nazale, urechile, ochii si anusul, pulsul. Pulsul era considerat principala coarda a
vietii, pulsul bolnavului fiind luat in 18 puncte, de 3 ori in fiecare punct, rezultand
200 tipuri de puls, dintre care 26 indicau apropierea mortii.
Chinezii au diagnosticat corect cateva boli de ficat, rinichi, intestine, iar ca boli
infectioase variola, holera, ciuma, malaria.

Ca terapeutica, erau folosite droguri vegetale (ging-seng), minerale si animale.

Codexul farmacologic medical al lui Li-Si-cen (secolul XVI) avea 52 volume si contine
11.856 de retete.
Acupunctura se practica cu aproximativ 1200 de ani i. Hr., tehnica clasica utilizand
365 de puncte, dispuse de-a lungul a 14 meridiane pe care circula influxul vital.
Animalele aveau la randul lor proprii zei, zeul reproducerii animalelor care era ajutat
de Regele Boilor si de Porcul Transcendent.
Medicina veterinara a fost practicata acum 1000 de ani i. Hr., de samani ( vrajitori),
apoi a aparut medicul de animale Sen-Yi care era stimat, avea clientela si acces la
curtea regilor si in cercurile nobiliare.
9. MEDICINA IN GREACIA ANTICA
Civilizatia grecilor antici, s-a impus in bazinul mediteranean, incetul cu incetul,
incepand cu secolul IX-VIII i. Hr. si sfarsind cu intemeierea Bizantului.
Triburile indo-europene migrate din spre nord la inceputul mileniului II i. Hr.( 1900 )
ahei, ionieni, eolieni, supun populatiile autohtone cunoscute sub numele de pelasgi.
Ultima epoca a bronzului din Grecia, ( secolul VI-XII i. Hr. ) cunoaste sub influenta
culturii minoice din Creta, cea mai avansata civilizatie europeana din mileniul III-II i.
Hr., o remarcabila inflorire (epoca miceniana). La sfarsitul mileniului II i. Hr.,
patrunderea ultimului val grec, cel al dorienilor, provoaca deplasari de populatii care
afecteaza lumea egeana In primele secole ale mileniului I i. Hr. se cristalizeaza
forma de organizare statala proprie lumii grecesti. In anul 336 i. Hr., apare
Alexandru cel Mare, iar in 146 i. Hr., intreaga Grecie este transformata in posesiune
romana.
Ca surse de informare amintim pe cele literare: Iliada si Odiseea ale celebrului poet
antic nevazator Homer, Theogonia lui Hesiot, Odele lui Pindar,Istoriile lui Herodot,

precum si pe cele arheologice , bogate si impresionante locasuri de cult , temple,

sanctuare, statui ale zeilor.
Raportul om-animal, medicina si medicina veterinara reflectata in religie si
filozofie
Medicina omului si animalelor se naste si se dezvolta nediferentiat cu credintele
religioase. Din straturile profunde ale civilizatiei vechilor greci au razbit numeroase
dovezi despre baza religioasa a actului medical si despre incarcatura sacra a
raportului om- animal. In acest sens, mitologia constituie un important izvor de
cunostinte.
Grecii imparteau fiintele in trei categorii: zei nemuritori; semizei ( fiu al unui zeu si a
unei muritoare ), sunt muritori, insa spiritele lor salasluiesc in strafundurile
pamantului fiind invocate in culte publice; oamenii.
a)

Medicina mitica. Zei vindecatori.

Zeilor, li se aduceau jertfe animale si pasari, alaturi de ofrande de fructe si cereale.

Anumiti zei erau invocati atat de oamenii sanatosi cat si de cei bolnavi, in fruntea
Olimpului medicinei grecesti din antichitate, statea Apollon.
- Apollon, fiul lui Zeus, zeitate purificatoare, cu capacitati de a indeparta raul de
orice fel. Patroneaza epidemiile si epizootiile, se plimba pe cer intr-un car tras de
armasari, care la apusul soarelui se scufunda in mare. In Iliada, cand aheii asediau
Troia, Apollon care era de partea troienilor, azvarlea asupra grecilor sageti de foc
care provocau o molima printre cai, asini, caini si oameni.
- Asklepios ( Esculap la romani ) personaj real ( secolul XII i. Hr.), venerat in toata
Grecia, in special in orasul Epidaur, fiul lui Apollon cu o muritoare, semizeu, era
considerat zeul medicinei si reprezentat insotit de un sarpe. Centaurul Kiron,l-a
invatat botanica si medicina. Asklepios s-a casatorit cu o muritoare, cu care a avut
trei baieti si trei fete: Machon, patronul chirurgiei, Podalir, patronul dieteticii si
medicinei interne, Telesphor, ocrotitorul convalescentei, Hygeia, igiena, era
reprezentata tinand in mana o cupa din care bea un sarpe, devine ulterior simbolul
farmaciei, Panakeea, cunoscatoare a leacurilor, si Epione, alinatoarea durerii.
In cinstea lui Asklepios s-au ridicat numeroase temple (peste 3000 ) pentru
vindecare si reconfortare. Sanctuarele lui Asklepios au fost plasate in locuri salubre,
inconjurate de boschete parfumate si ape tamaduitoare, erau numite asklepioane,in
ele slujeau preoti- medici numiti asklepizi. In aceste temple se practica o cura a
somnului, bolnavii visandu-l pe Asklepios care le indica ce tratament sa urmeze. In
asklepioane au luat nastere adevarate lacasuri de cultura medicala, doua dintre ele
Cos si Cnidos devenind adevarate scoli de medicina, ce vor revolutiona arta
vindecarii in Grecia antica. In aceste asklepioane s-a trecut de la medicina religioasa
la cea laica.

Nimfele, genii bune care salasluiesc in cranguri si izvoare, aducand sanatate si

reconfortare omului. Dupa datele mitologiei, nimfa Menthe de care se indragostise
Hades, a fost transformata din gelozie de Persefona intr-o planta aromatica menta
folosita pentru virtutile ei vindecatoare.
- Centaurul Kiron, fiu al lui Cronos, avea pe muntele Pelion, o adevarata scoala de
medicina. A invatat virtutile plantelor medicinale de la Artemis. Cobora prin padurile
cu plante medicinale ale calugarilor, invatandu-i arta farmacoterapiei vegetale.
Kiron a format o pleiada de discipoli zei medici practicieni. Centaurul a fost si
profesorul lui Asklepios.
- Ahile este semizeu. Fiul unei zeite cu un muritor, a fost crescut de centaurul Kiron
de la care primeste cunostinte deosebite in domeniul medicinei si medicinei
veterinare.
- Artemis, sora lui Apollon, zeita vanatorii si protectoarea animalelor salbatice, ea ia invatat pe oameni sa vaneze, vindeca miraculos diferite boli printre care si
turbarea.
- Aristax, fiul lui Apollon, era zeul turbarii.
- Hermes, fiul lui Zeus, zeu protector al taurinelor, turmelor si cirezilor, al calaretilor
intarziati pe drumuri si protector al scolilor.
- Palas Atena, zeita intelepciunii, nenascuta de mama, iesind direct din capul lui
Zeus, patroneaza intelepciunea, este invatatoarea tuturor mestesugarilor si a
domesticirii calului, inventatoarea zabalei, ii invata pe oameni cum sa foloseasca
carul si caruta, este invocata in bolile de ochi.
- Poseidon fratele lui Zeus, sot al reginei marii,zeu al cailor, al marilor si oceanelor.
- Orfeu, fiul muzei Calliope si a rege trac, era considerat zeu vindecator si cantaret,
protejat de zeul Apollon care ii daruieste propria sa lira, cea cu sapte coarde, cu
care izbutea sa miste pietrele si sa imblanzeasca fiarele. Interventia sa medicala,
era mai ales asupra sufletului. S-au descoperit niste tablite sacre, care reprezentau
un tratat in versuri, consacrat descrierii si vindecarii bolilor trupului si sufletului.
Cultul sau a dus la crearea curentului filozofic al orfismului, initial reprezentat doar
de ideea de respingere a sacrificiului si consumului de carne, propovaduind
vegetarismul.
In acea perioada, existau mai multe feluri de medici:
- medici sclavi care practicau doar in interiorul colectivitatii de sclavi;
- medici stabili care traiau in cetate, ei practicau intr-un spital atasat templelor lui
Asklepios;

- medici ambulanti, numiti si periodentei, ei calatoreau de la o cetate la alta,

oferindu-si serviciile, aceasta reprezentand o onoare, Hipocrate insusi a calatorit in
tinerete prin multe colonii grecesti.
Grecii practicau chirurgia, spalau ranile cu vin vechi, le oblojau cu plante aromatice,
lapte si miere, aplicau frectii cu ulei si vin si foloseau praful de roca calcaroasa ca
hemostatic. Plata se facea in functie de actul medical si de pacient, saracii fiind
tratati gratuit.
b)

Filozofii medici. Orfismul si pitagorismul.

Medicina stiintifica si-a tras seva din filozofie.

- Pitagora (secolul VI i. Hr.) s-a nascut in Insula Samos, a trait la Crotona (cetate
greceasca din sudul Italiei). Este fondatorul unei scoli de filozofie si matematica,
sistematizand doctrina orfica cu baza in ideea nemuririi si transmigrarii sufletelor,
pe parcurgerea unui ciclu lung de reancarnari.
- Democrit ( 460-370 i. Hr.) a elaborat teoria atomista conform careia, natura si
vietuitoarele erau formate din atomi. El sustine ca bolile pot fi provocate de niste
organisme minuscule, invizibile, numite seminte morbigene, care patrund in
corpul omului si animalelor, hranindu-se cu sangele lor, elaboreaza in acest fel,
teoria semintelor morbigene.
- Empedocles din Agrigente (483-423 i. Hr.), elev al lui Pitagora, a propovaduit
virtutea, dieta exercitiile fizice, a creat teoria celor patru elemente primare: focul,
apa, aerul, pamantul si a doua perechi de stari fizice: cald-rece, umed-uscat, care
combinandu-se alcatuiesc natura.
El considera ca bolile contagioase sunt create de particule mici care trec de la omul
bolnav la cel sanatos, elaborand in acest fel teoria contagiului animal.
- Alcmeon din Crotona, filozof, a practicat anatomia disecand animalele, disectia
se facea de obicei pe porci, cele pe oameni fiind interzise. A descris corect traheea
si pulmonii, rinichii si ureterele, aparatul genital masculin si feminin, a studiat
creierul, a descris nervul optic si cordonul ombilical.
- Platon (427-347 i. Hr.) este filozoful care pleaca de la baza orfismului si
pitagorismului, este cel care va statua in plan fiziologic raportul om-animal.
El diferentiaza transant existenta umana de cea animala, acordand sufletului
omenesc un caracter rational, prin care acesta poate cunoaste lumea
inconjuratoare. El considera ca sufletul este acordat de zei oamenilor, reancarnarea
fiind posibila, dar numai ca pedeapsa.
Platon considera demn pentru ingrijirea medicala numai omul, animalele neavand
suflet, nu sunt legate de umanitate si, deci, nu beneficiaza de actul medical.

- Tales din Milet, astronom, matematician, a fost primul care a descoperit ca apa
este elementul de baza al vietii, jucand rol important in organism, in special de
vehicol, de transport.
Medicina si hipocratismul.
Asclepizii, conducandu-se in activitatea lor dupa o doctrina religioasa, avand un zeu
protector, au constituit un adevarat cult religios. Cu cat aveau mai mult succes in
recuperarea bolnavilor, cu atat erau mai cautati, crescand astfel primejdia ca
asclepioanele sa se dezvolte ca institutii pur comerciale, in care se practica
inselarea celor bolnavi. S-a simtit nevoia ca arta medicala sa fie invatata si
practicata sub prestare de juramant. Astfel a aparut juramantul hipocratic, care
indeplineste unele exigente: interzicerea administrarii de otravuri, interzicerea
avorturilor, obligativitatea pastrarii secretului profesional, respectul fata de bolnav
si al invatacelului fata de maestru si de cei de seama lui.
Jur pe Apollon, pe Acklepios medicul, pe Hygea si Panacea, pe toti zrii si zeitele din
Olimp, luandu-i ca martori, ca voi indeplini dupa puterile mele si dupa priceperea
mea, fagaduintele mele si ca voi tine si voi respecta juramantul pe care-l depun.
- Hippocrate (460-375 i. Hr.) facea parte dintr-o familie de asclepizi din Cos. A
invatat medicina cu tatal sau si cu alti maestrii din Cos, a ratacit apoi prin cetatile
grecesti lecuind bolnavii. A fost contemporan cu numerosi medici celebrii.
Grecii antici au creat nu numai o viguroasa si originala cultura materiala si
spirituala, dar si o puternica scoala medicala. Ea a atins apogeul in timpul lui
Hippocrate, reprezentant al scolii medicale din Cos care s-a impus acum 2400 de
ani. Medicina hipocratica isi are izvoarele atat in traditiile medicinei empirice
grecesti, imbogatita prin elemente preluate de la alte popoare cu care grecii au
venit in contact cultural, cat si in cunostintele acumulate in sanul corporatiei de
medici di Cos, cunostinte bazate pe filozofia materialista a timpului.
La greci exista un curent numit iatrosofie (iatros = vindecare, medicina; sofia =
intelepciune), foarte multi filozofi scriind despre medicina.
Hippocrate formeaza la Cos o scoala medicala celebra unde pe parcursul secolelor
V, IV, III, i. Hr. au fost scrise texte cu subiect medical, cuprinse in 67 de carti ce
formeaza faimosul Corpus Hippocraticum. Dintre acestea amintim opt titluri scrise
de Hippocrate: Despre boala sfanta; Despre aer, ape si locuri; Despre diagnostic;
Despre regim in bolile acute; Epidemiile (cartile I si III); Aforisme (primele patru
sectiuni); Capodoperele chirurgical-ortopedice; Despre articulatii si despre fracturi.
Celebra carte cuprinde intreaga invatatura a lui Hoppocrate, fiind redata si utilizarea
unui numar mare de specii vegetale: spanzul folosit ca purgativ drastic, stirigoaia ca
vomitiv, capsula de mac ca hipnotic, pelinul ca dezinfectant.
Principiile generale ale doctrinei hipocratice sunt:

- rolul factorilor de mediu in aparitia bolilor;

- dezechilibrul celor patru umori;
- examenul medical riguros;
- prescrierea tratamentului.
Principiul lui Hippocrate era: Primum non nocere- in primul rand sa nu faci rau.
Hippocrate si apropiatii care i-au impartasit convingerile, au afirmat ca organismul
este un tot unitar, el considera ca starea de sanatate este redata de echilibrul celor
patru umori vitale:
- bila galbena fabricata de ficat;
- sangele produs de inima;
- phlegma secretie a creierului;
- bila neagra produsa de splina.
Un merit foarte mare a lui Hippocrate si a scolii de la Cos consta in intelegerea
rolului factorilor de mediu si al climei. Hippocrate a inventat termenii endemios si
epidemios, termeni prin care se descrie modul de evolutie al bolilor ( endemios =
boli cu evolutie sporadica, rara; epidemios = boli cu evolutie in masa
populationala).
Lanseaza teoria ca bolile epidemice se raspandesc prin miasme (aburi toxici care se
nasc din putrefactii, in special in zonele mlastinoase), acestea patrund in organism
odata cu aerul, pe cale aerogena (nas, gura) si provoaca boala. Aceasta teorie,
numita teoria miasmelor morbigene, a fost inlaturata de Pasteur care sustine ca la
baza bolilor stau microbii.
- Thucidide (460-395 i. Hr.) descriind ciuma care a pustiit Atena, sustine ca boala a
fost produsa de niste seminte morbigene, inzestrate cu viata, numite de romani
contagium vivum.
Scolile medicale de la Cos si Cnidos.
Medicina practicata la scoala din Cnidos a fost rivala celei practicate la Cos. Cei de
la Cnidos, sunt observatori minutiosi ai bolilor, ei ofera descrieri precise, concrete.
Considera boala ca rezultat al dereglarii echilibrului celor doua umori din corp bila si
phlegma. Medicii din Cnidos erau buni diagnosticieni, in cazul unui bolnav suferind
de plamani, il asezau pe acesta pe un scaun tare, il zgaltaiau usor lipindu-si urechea
de coaste, acest procedeu reprezentand ascultatia. Recomandau ca tratament
vomismente si purgative in caz de indigestii si lasarea de sange in caz de congestii.
Aici se faceau operatii dure, extirpari fara anestezie.

Cele doua scoli aveau pozitii diferite: la Cos se practica arta medicala si erau tratate
simptomele (medicina blanda); la Cnidos se mergea la cauza, practicandu-se actul
chirurgical interventii dure, o medicina stiintifica.
Scoala medicala de la Alexandria. S-a remarcat prin marii sai anatomisti, dintre
care ii amintim pe: - Herofil din Calcedonia, considerat cel mai mare anatomist al
lumii antice, a studiat sistemul nervos central- encefalul, a descris invelitorile
meningeale si vascularizatia lor, a facut diferenta intre substanta cenusie si cea
alba, a studiat ochiul, anatomia intestinului, a diferentiat arterele de vene si sangele
arterial de cel venos.
- Erasistrate din Ceros a studiat circulatia sangelui, realizand circuitul dus-intors
intre inima si plamani.
Hipiatria si medicina veterinara in Grecia antica.
Caii erau ingrijiti de hippiatri ( hippos = cal, yatros = medic ), care tamaduiau insa si
alte specii de animale.
In Corpus Hippocraticum au fost descrise cateva boli la animale, cum sunt:
echinococoza la taurine ( chisti hidatici ), epilepsia la capra si oaie, luxatia soldului
la boii de munca. Medicina veterinara era considerata drept mestesug.
Cea mai veche marturie despre arta vindecarii animalelor la vechii greci este
reprezentata de scrierile lui Xenofon (430-355 i. Hr.), care este autorul unui Tratat
de echitatie, unde se descriu boli specifice ca: furbura, bolile de ochi, colicile,
efectele castrarii si a unui Tratat de economie, care se refera la bovine, cal, caine
si igiena animala.
Simon Atenianul a scris un tratat Despre alegerea calului ce contine materiale
referitoare la crestere, intretinere, reproductie si determinarea varstei dupa dentitie.
Aristotel (384-322 i.Hr.), discipolul lui Platon si profesor al lui Alexandru Macedon,
este considerat drept intemeietorul medicinei veterinare stiintifice. Platon a fost
preocupat mai ales de problemele morale, iar Aristotel a fost preocupat de stiinte
( natura anatomie, pentru a demonstra conceptia lui filozofica). A scris trei tratate
despre animale:
a)
De generatione animalium este o carte de embriologie, studiaza
dezvoltarea embrionului de gaina, descrie sexele, fecundarea.
b)
De partibus animalium ( partile animalelor) este dedicata anatomiei
comparate a corpului animal cu cel uman.
c)
Historia animalium se ocupa de zoologie si descrierea a peste 500 de
specii. Animalele sunt impartite in doua mari categorii: animale cu sange (pesti,
reptile, pasari, mamifere si om ) si animale fara sange ( moluste ).

A descris in cartile sale si unele boli cum sunt: morva la cal, dizenteriile porcului,
turbarea la caine; cenuroza la oaie, echinococoza rumegatoarelor mari si mici; colici
si hernii ingvinale la cabaline.
10. MEDICINA IN IMPERIUL ROMAN
Etnia latina din care a iesit poporul roman, este rezultatul unui amestec dintre
populatiile preindo - europene autohtone ( etrusci ) si navalitorii indo europeni
coborati din tarile transalpine.
Dupa anul 753, anul intemeierii Romei de catre Romulus, spatiile ocupate de etrusci
si greci, trec sub stapanire romana, Roma devenind incetul cu incetul centrul vietii
sociale. Stapanirea romana a cuprins toate tarmurile Marii Mediterane, dupa care
unitatea imperiului roman se destrama in anul 395 la moartea imparatului Teodosiu
I, cand teritoriul statului este impartit intre cei doi fii ai lui in : Imperiul Roman de
Apus cu capitala la Ravenna; si Imperiul Roman de Rasarit cu capitala la
Constantinopol.
Cele doua imperii vor avea evolutii diferite. In anul 476, Imperiul Roman de Apus
sucomba datorita atacurilor populatiilor barbare si a crizei interne, in timp ce
Imperiul Roman de Rasarit va deveni Imperiul Bizantin.
In epoca straveche, romanii adorau divinitati tainice, ale caror nume nu se rosteau.
Se stia insa de puterea extraordinara a zeilor ce interveneau in viata oamenilor si in
natura. Existau si plante sacre, dedicate divinitatilor, ca stejarul sfant si laurul;
pasari sfinte cum erau vulturul si ciocanitoarea, precum si animale sfinte ca lupul si
mai ales lupoaica, vulpea si scroafa prolifica avand (30 de purcei).
La romani, s-a pastrat un catalog al zeilor, cu atributele lor folositoare oamenilor.
Principalii zei au fost:
- Jupiter, zeul luminii si al fenomenelor ceresti: vant, ploaie, furtuna, tunetul si
fulgerul;
- Juno, sotia credincioasa a lui Jupiter, zeita luminii, ea s-a contopit cu Diana, zeita
vanatorii;
- Minerva, patroana intelepciunii, a artelor si mestesugurilor de orice fel;
- Faunus, zeitate a animalelor padurilor, proteja oamenii impotriva lupilor;
- Palas, protectoarea turmelor;
- Silvanus, zeul padurilor si al pajistilor bune pentru pasune.
Sacrificiul, manifestare cultica foarte raspandita la romani, se realiza atat in familie,
cat si in public, in temple. Jertfele erau in mod obisnuit animale (bovine, ovine,
caprine, porci) carora, dupa sacrificare, li se luau ficatul, pulmonul si inima care erau

arse pe altar, carnea fiind consumata de sacrificator. Astfel se naste o forma

institutionalizata de control al carnii. Divinatia era practicata de haruspici ( ghicitori,
care interpreteaza vointa zeilor dupa aspectul maruntaielor animalelor sacrificate).
Medicina si medicina veterinara in opere literare si tratate enciclopedice.
In epoca elenista si mai ales dupa transformarea Greciei in provincie romana (146 i.
Hr.) au fost adusi la Roma si medici sclavi (medici servi) care mai tarziu, pe vremea
lui Augustus si-au redobandit libertatea (medici liberti).
Medicii greci au introdus in viata romana medicina elena, care cu timpul s-a impletit
cu elemente ale medicinei populare romane.
Din pleiada medicilor greci, la Roma se inalta figura lui Asclepiade, a lui Temison,
elevul sau cel care a creat siropurile vegetale (somnifer, purgativ) si Antonius Musa,
medicul lui August si al poetului Horatiu.
Scribonius Largus a scris in secolul I i. Hr. , lucrarea Compositiones
medicamentorum cuprinzand 242 de remedii vegetale. El a recomandat feriga
contra viermilor intestinali, rozmarinul si gentiana contra bolilor de stomac, ficat si
frigurilor.
Mago (250 i. Hr. ) cartaginez, a scris in limba feniciana primul Tratat despre
agricultura. Acest tratat cuprinde 28 de volume, care contin capitole referitoare la
cresterea si bolile animalelor domestice bolile vitelor si tehnica castrarii taurilor si
armasarilor.
Cato cel Batran (234 149 i. Hr. ) cenzor si consul, scrie De re rustica care
pastreaza rituri si formule magice, descrie bolile viteilor si ale oamenilor.
Terrentius Varron (116 27 i. Hr. ) publica De re rustica, in care descrie masuri
de igiena si adapostire a animalelor, are capitole despre cresterea cailor, vacilor si
bolile viteilor. Considera ca bolile infectioase sunt provocate de niste fiinte
minuscule pe care ochii omenesti nu le vad si care intra prin nas si gura, pricinuind
boli grave. Recomanda construirea unor spitale separate pentru bolnavii contagiosi.
Aminteste de hipiatrii greci pe care-i numeste medicus pecorum = medici de
animale.
Lucretius Carus (99-55 i. Hr.), filozof, scrie despre zoologie, stiinta ereditatii si
medicina, in lucrarea sa intitulata De rerum natura.
Aulus Cornelius Celsus (60-20 i. Hr.), mare enciclopedist, este autorul lucrarii De
arte medica, care cuprinde preocupari de dietetica si arata importanta climei si a
constitutiei bolnavului ca factor de diagnostic, terapie si prognostic. Se dau indicatii
terapeutice cum ar fi: sangerare, purgatie.

Vergilius (70-19 i. Hr.) descrie in opera sa Georgicele notiuni despre cresterea

animalelor, precum si unele boli ale bovinelor, ovinelorsi cainilor, mentionand raia si
estroza.
Columella ( secolul I d. Hr.) scrie si el De re rustica , considerat cel mai
cuprinzator tratat de agricultura ramas din antichitate.
Introduce pentru prima oara termenul de medicina veterinara si veterinarius.
Descrie anumite boli ale animalelor si tratamentul lor, printre care imagineaza un
travaliu machina care sa permita contentia animalelor.
Nu a practicat medicina veterinara, dar era convins de necesitatea cunoasterii, a
celor care cresc animale, a unor notiuni cat mai ample in domeniul acestora.
Fermierii trebuiau sa viziteze zilnic animalele si tot ce gaseau bolnav, trebuia
transferat la valetudinaria ( infirmerie pentru sclavi, transformata in infirmerie
pentru animale).
Plinius cel batran (24-79 d. Hr.) scrie Historia naturalis, o enciclopedie a
timpului sau, ce contine 37 de carti in care se ocupa de zoologie, tehnica si
medicina, descriind foarte bine turbarea cainelui, produsa in viziunea vremii de un
vierme aflat sub limba.
Claudius Galen (131-201 d. Hr.), medic grec, practica medicina la Roma, fiind
medicul personal al imparatului Marc Aureliu. Este considerat egalul marelui
Hippocrate. A fost un mare experimentator al medicinei, cunostea anatomie,
deoarece a facut disectie pe maimute si porci. Este precursorul anatomiei
patologice. Scrierile lui au fost folosite de medicina omului de-a lungul Evului Mediu,
dar a avut si greseli referitoare la diferenta dintre circulatia venoasa si cea arteriala.
A descris corect unele boli de nutritie ca diabetul si guta, a diagnosticat diferite
psihoze, a dovedit ca excesul de sange sta la baza congestiei si a hemoragiei
cerebrale.
Galen a fost ultimul mare reprezentant al medicinei din Antichitate, a fost cel care a
realizat clasificarea medicamentelor, oferind secole de-a randul o sistematizare
utilizabila atat in teorie cat si in practica.
Numele lui Galen s-a pastrat in expresia farmacie galenica. Ea se caracterizeaza,
pe accentul pus pe pe remediile si formulele mostenite din antichitate in marea lor
majoritate de origine vegetala ( galenica).
Terapeutica lui se baza pe mii de retete pe baza de plante, minerale si produse
animale (splina, ficat, creier). A introdus in practica medicala teriacul preparat
complex ce continea 70 de ingrediente, prescris ca panaceu universal. Opera sa
farmacologica se numeste De simplicium medicamentorum si contine descrierea a
473 de droguri vegetale. Amintim purgativele amare ale lui Galen pe baza de aloe.

Operele lui Galen au fost foarte raspandite in Europa si in Orient (la arabi) din Evul
Mediu pana in Renastere.
Dioscoride ( secolul I d. Hr.) a scris De materia medica, o botanica farmaceutica
ce contine 600 de medicamente ( vegetale si minerale).
Practica veterinara si terminologia utilizata
Practicienii veterinari erau impartiti in specializari: equari medici medici de cai;
mulo medici medici de magari; medicus pecuaris medic de taurine.
In Imperiul Roman, veterinarii au fost utilizati atat pentru serviciile civile ( angajati
pentru caii si catarii serviciului Postei Imperiale), cat si pentru armata, institutie care
a ridicat medicina veterinara pe o pozitie pe csre n-a mai atins-o decat dupa o mie
de ani.
Chirurgii veterinari dispuneau de aceleasi instrumente ca si cei umani, compuse din
sonde, bisturie, departatoare, fierastraie, canule.
Medicamentele se administrau pe trei cai: orala, cu ajutorul unui speculum; nazala,
printr-un corn de bou; anala, printr-o trestie unsa cu grasime.
Pansamentele erau confectionate din panza sau lana, fiind impregnate cu
medicamente si legate cu ajutorul unor cureluse. In cazul fracturii membrelor
calului, foloseau un aparat de suspensie suspensum alcatuit din curele prinse de
plafonul incaperii.
In anul 301 a aparut Edictul lui Diocletian ce avea drept obiectiv fixarea preturilor
pentru marfurile de larg consum, precum si pentru serviciile diferitelor profesiuni
( veterinarii erau scutiti de plata impozitelor).
In Digestele, carti ale Codex Justiniani ( culegere de 50 de volume publicate in anul
533 in timpul domniei lui Justinian), se arata ca veterinarii figurau printre tehnicienii
utilizati de armata, ocupand locul sase , alaturi de arhitecti, din 28 de profesii.
Veterinarii faceau parte din suita imparatului, fiind considerati mari demnitari.
Au existat si reglementari juridice, privind vanzarea animalelor. Din cele mai vechi
vremuri, la romani, vanzarea sclavilor era supusa unei anumite reglementari
juridice. Odata cu aparitia marilor proprietari funciari, alaturi de vanzarea sclavilor,
s-a dezvoltat si practica vanzarii de animale domestice, calul avand cea mai mare
valoare. Intr-un document juridic, vanzatorul de cai, ca si cel de sclavi, era obligat
sa se supuna actiunii redhibitorii si quanti minori.
Redhibitia inseamna restituire, cel care vindea un cal cu vicii ascunse (cumparatorul
sesizand boala dupa cumparare), trebuia sa inapoieze banii primiti.
Principiul quanti minori inseamna reducerea pretului, daca un cal, loveste cu
copitele, acesta, in cazul vanzarii, va avea un pret mai scazut. Pentru sclavi exista o

lista ce cuprindea bolile ce impuneau aceste doua principii, aceasta lista, existand si
pentru cai.
B.

EVUL MEDIU

1.

MEDICINA VETERINARA IN IMPERIUL BIZANTIN

Cu anul 518 incepe asa numita epoca a lui Justinian a carui lunga domnie (527565) a insemnat perioada de apogeu a Imperiului. Intre anii 330-360, se
construieste marea biserica Sfanta Sofia din Constantinopol, iar intre anii 529-565,
se publica Codul lui Justinian. In anul 381, crestinismul este proclamat prin edict
imperial, de catre Constantin cel Mare, religie oficiala de stat. In aceasta perioada,
se considera ca boala este pedeapsa divina, iar vindecarea era posibila prin
credinta, respectiv rugaciune.
Erau venerate: icoanele vindecatoare, considerandu-se ca figurile din icoane care ii
reprezinta pe Iisus, pe Fecioara Maria si pe alti sfinti, aveau forta de a emana haruri
vindecatoare; relicvele sfintilor, sub forma adorarii sfintelor moaste.
Dintre medicii practicanti ai vremii, amintim pe:
Alexandru din Trales (525-605) a fost medic, fizician, astronom si matematician si
a scris Douasprezece carti de medicina. A emis ipoteza conform careia, sediul
epilepsiei se afla in creier. A descris ascita si, a introdus brandusa de toamna in
vindecarea podagrei si uleiul de ricin in combaterea teniazei.
Pavel din Egina (626-690), mare chirurg, a practicat la Alexandria cateterismul
uretral, traheotomia, amigdalectomia, opera herniile, polipii nazali. Este cel care a
observat ca tumorile maligne nu sunt circumscrise ca cele benigne, ci au ramificatii.
El a introdus numele de cancer (crab, rac) in limbajul medical, deoarece a imaginat
tumora ca un crab care isi infige picioarele cu clestii in tesuturile dimprejur.
Opera lui Pavel din Egina, intitulata Scurta expunere a medicinei in VII carti, sau a
lui Nicolaus Myrepsos numita Dynameron, s-au bucurat de mare apreciere in Evul
Mediu European.
O contributie deosebita o are Bizantul in domeniul asistentei medicale sociale. Aici,
au aparut patronate de biserica, institutii de binefacere: gerontrofii, orfanotrofii,
leprozerii, xenodochii- azile pentru drumeti si pelegrini, precum si spitale (bolnite)
pentru calugari si laicii saraci.
Primul spital manastiresc a luat fiinta in Cesareea in anul 370. Asistenta medicala
era acordata de calugari, care practicau o adevarata medicina calugareasca cu
radacini in medicina populara si bazata pe impletirea medicinii antice cu experienta
medicinei bizantine. Apar calugari priceputi si in probleme farmaceutice, care tineau
dulapul cu medicamente ( farmacie conventuala), bucataria fiind si laborator, aici
facandu-se fierturi, cataplasme, licori.

Lucrarile de agronomie si medicina veterinara au fost reeditate de bizantini in doua

mari colectii: Geoponica si Hippiatrica.
Geponica reprezinta o compilatie din operele referitoare la agricultura ale grecilor si
latinilor din secolul Vi d.Hr. In partea care se ocupa de medicina veterinara, sunt
descrise bolile taurinelor, ovinelor, caprinelor, cainilor si porcilor.
Hippiatrica, este analoaga Corpus-ului hippocratic, este cea mai extinsa opera
veterinara, reprezentand o sinteza a artei vindecarii animalelor de la sfarsitul
antichitatii. A fost scrisa in secolele IV-V, fiind constituita din 420 de texte scrise de
20 de autori, scrierile lor raspunznd solicitarii practicii vindecarii calului.
Apsyrtos din Clasomene , nascut in anul 300 in vestul Asiei Mici unde a practicat
medicina veterinara. A primit o instructie medicala completa la Alexandria, fiind
hipiatrul sef al armatei imparatului Constantin cel Mare.
A infiintat prima scoala de hipiatrie din lumea europeana. Afost considerat parintele
medicinei veterinare. A scris un tratat de hippiatrie care s-a pierdut, dar s-au
pastrat scrisori adresate sefilor militari de diferite grade, discipolilor sai,
crescatorilor de animale, prietenilor, toate aceste scrisori referindu-se la cresterea si
medicina calului, in ele fiind descrise exact simptomele bolilor, recomandandu-se si
tratamente bine gandite.
Descrie astfel incurcaturile de mate: in mersul la pas sau la trap, se percepe un
zgomot, calul face in mers pasi foarte scurti cu picioarele din fata, apropie picioarele
din spate si se inconvoaie de durere. Mai descrie: morva pulmonara, farcinul,
gurma, tetanosul, colicile, scabia, fracturile coloanei vertebrale.
Hierocles traie in jurul anului 400, este autorul unui tratat de medicina veterinara,
are articole in Hippiatrica, iar opera sa atesta ca el cunostea tot ceea ce priveste
cresterea, igiena, alegerea cailor si antrenamentul lor.
Theomneste traieste in jurul anului 500, scrie 31 de articole in Hippiatrica, se
refera la bolile chirurgicale si infecto-contagioase ale calului si cainelui.
Vegetius, traieste intre anii 450-510, lucrarea sa intitulata Artis veterinariae, este o
culegere de texte provenite de la autori diferiti, redactate intr-o oarecare ordine,
preluand tot ce i s-a parut mai interesant de la inaintasii sai. Hippocrate si Galenus
i-au furnizat baza stiintifica, el utilizand larg scrierile hipiatrilor greci, mai ales ale lui
Apsyrtos. Cartea lui trebuie considerata ca un bilant al medicinei veterinare din
epoca greco-romana. El nu a reusit sa-i inteleaga intotdeauna pe Hippocrate si
Galenus si cu atat mai putin pe iatrozofi (filozofi greci implicati in medicina).
Artis veterinariae cuprinde patru parti: partea 1 si partea 2 se refera la bolile calului;
partea a 3-a trateaza bolile taurinelor; partea a 4-a se refera la descrieri anatomice
(nu a fost un bun anatomist) si retete terapeutice.

El face efortul de a sublinia identitatea sau analogia dintre bolile omului si ale
animalelor. Respinge practica vrajitoreasca si noteaza ca animalele ( ca si oamenii),
nu sunt vindecate cu formule magice, ci doar prin interventia corecta a omului. In
ceea ce priveste descrierea manifestarilor patologice, de cele mai multe ori acestea
sunt concis redate. Ideea de contagiu este redata foarte exact subliniind gradul
mare de periculozitate nu numai al animalelor bolnave, ci si al produselor lor. Insista
ca animalele bolnave sa fie despartite de cele sanatoase inainte ca acestea sa fie
contaminate. Recomanda ca locul muscaturii, in caz de turbare, sa fie cauterizat cu
fierul rosu.
2. CRESTINISMUL SI MEDICINA
Crestinismul este religia intemeiata de Iisus Hristos, este religia care numara cei
mai multi credinciosi.
Misiunea crestina a inceput din centrul vietii religioase a evreilor de atunci,
Ierusalimul, si a ajuns curand in marile metropole ale lumii antice, mediteraneene si
pontice.
Dumnezeu este considerat vindecatorul suprem, datatorul de sanatate. Starea de
sanatate este considerata, in maniera platoniciana si hipocratica, ca echilibru intre
trup si suflet. Solicitarile credinciosilor se adreseaza mai ales sfintilor mijlocitori din
jurul lui Dumnezeu. Unii practica medicina, dar numerosi sfinti patroneaza medicina
animalelor. Medicina crestina a sanctificat numerosi medici ce au practicat medicina
de pe pozitia etica a caritatii, refuzand plata serviciilor lor, pentru care au intrat in
panteonul crestin. Sfintii Cosma si Damian erau frati. Au invatat sa vindece
oamenii si animalele fara sa ceara bani in schimbul serviciilor lor, din aceasta cauza
credinciosii si cei tamaduiti de ei, i-au numit doctori fara de arginti. Sfantul mare
mucenic si tamaduitor Pantelimon, studiaza filozofia si medicina. Sfantul Vasile
cel Mare a infiintat Vasiliadele lacasuri spitalicesti si case de copii parasiti, prin
care biserica isi manifesta rolul ocrotitor fata de bolnavi, de copiii nevoiasi si fara
familii. Luand drept exemplu vasiliadele din Imperiul Bizantin, clericii din apus au
infiintat spitale pe langa asezamintele religioase unde se faceau observatii asupra
cauzelor bolii si se marca perfectionarea diferitelor tratamente. Organizarea
spitalelor este o opera a bisericii. Prima scoala de medicina apare in secolul X la
Salerno pe langa o manastire .
Ordinul Bernardinilor, prin calugarii sai, a salvat de la distrugere numeroase
manuscrise antice despre medicina, transcriindu-le si asigurandu-le perpetuarea
catre Renastere. Acest ordin este infiintat in secolul VI de sfantul Bernard de
Nursia un sihastru ce impreuna cu ucenicii sai infiinteaza numeroase manastiri in
centrul Italiei.
Cu timpul, anumite ordine calugaresti se specializeaza in ingrijirea unui anumit tip
de bolnavi: lazarienii se ocupau de bolnavii leprosi, spitalele numindu-se lazarete.
(infirmerie de boli infectioase), Sf. Lazar fiind patronul lor.

Ca practici superstitioase amintim: flagelarea, in care mii de oameni se biciuiau

reciproc pe strazi ca sa-si ispaseasca pacatele; epidemiile de dans constituiau un
remediu ritual; touche royal (atingerea regala) in care sute de bolnavi ieseau in
calea regelui (Franta, Anglia) implorandu-l sa coboare din caleasca si sa-i atinga,
regele atingand fruntea suferindului rostea ce atinge regele, Dumnezeu vindeca.
Biserica are un rol deosebit in dezvoltarea medicinei si medicinei veterinare,
ridicandu-le pe o treapta inalta.
Crestinismul si medicina veterinara
Sf. Aegidius, calugar benedictin ce intemeiaza manastirea St. Gilles du Gard, a fost
sanctificat drept patron al vindecarii animalelor.
Saint Gilles este patronul medicinei veterinare, aparand in efigia Facultatii de
Medicina Veterinara din Munchen, care l-a ales ca protector.
Cultul Sf. Anton, era redat intr-o asociatie calugareasca, antonini,sfantul fiind
protectorul porcilor, oilor si caprelor, iar mai tarziu a fost considerat patronul cailor.
Sf. Eloisus, vindeca fracturile cailor, fiind patronul vindecatorilor de cai.
2.

MEDICINA ARABA

Arabii de la mijlocul mileniului I, erau constituiti in triburi de pastori pasnici,

ratacind pe intinsul pustiu al Peninsulei Arabice. Profetul Mahomed (570-639) si-a
trait copilaria la Mecca, dand o noua religie arabilor. Religia era ocupatia majora la
Mecca, aici se aflau temple si sanctuare dedicate multor zei, iar orasul se mandrea
cu vestita Piatra Neagra, de forma ovala, despre care se spune ca face minuni. Se
credea ca aceasta piatra fusese data de ingerul Gabriel lui Avraam cu mult timp in
urma. La Mecca se faceau pelerinaje, pentru a se inchina idolilor (360) care se aflau
in jurul acestui meteorit, adapostit sub un orificiu in forma de cub.
Religia mahomedanica este simpla, propovaduind supunerea neconditionata fata de
Allah.
Cartea sfanta este Coranul care reprezinta cuvantul lui Dumnezeu, descoperit lui
Mahomed de ingerul Gabriel venit din porunca lui Dumnezeu. Coranul interzice
furtul, minciuna, betia, carnea de porc, inchinarea la zeii falsi. El cere musulmanilor
sa poarte mereu cuvintele lui Allah in inimile lor si ii indeamna sa fie buni fata de cei
saraci, sa fie modesti, iubitori de pace, generosi si blanzi.
Medicina si medicina veterinara.
Medicina araba era vrajitoreasca, religioasa si laica.

In medicina vrajitoreasca, vrajitorul era al 2-lea ca importanta dupa seful de trib.

Arabii se aparau de boli purtand talismane si amulete confectionate din: ochi de
pisica uscat, dinti de sacal, labe de broaste si unele texte bizare.
In medicina religioasa (dupa anii 650), bolnavul alerga la preot. Acesta deschidea
Coranul si-i citea un text care i se parea potrivit bolii respective. Textul era apoi
copiat pe piele de capra sau pe papirus si era purtat de bolnav. Daca acesta se
vindeca, purta toata viata talismanul, daca nu, se consola cu faptul ca asa a fost
scris.
Referindu-ne la medicina laica, putem spune ca un concurs de imprejurari favorabile
a permis arabilor sa asimileze stiinta medicala a vechilor civilizatii europene si
extrem orientale. Prima imprejurare a fost erezia lui Nestorius si expulzarea
adeptilor sai. Calugarii nestorieni s-au refugiat in Persia, unde au fondat o scoala de
medicina.
Acesti calugari care cunosteau bine operele lui Hipocrat, Dioscoride si Galen, au
putut sa propage stiinta elena si romana si sa formeze primii medici arabi.
Instalarea arabilor in Spania si in sudul Frantei va usura mult transmiterea in
Occident a stiintei medicale si farmaceutice mostenite de acestia.
Incepand din secolul XII, traducatorii scolii din Toledo, printre care Constantin
Africanul, Ioan din Sevilia, Michael Scot si mai ales Gerard din Cremona ca si diversi
autori precum Gerbert, viitorul papa Silvestru al II-lea care s-au raspandit din stiinta
araba, au contribuit la transmiterea in lumea occidentala a tezaurului stiintific cules
de Islam.
Lumea araba a dat un mare medic, care poate fi asezat alaturi de Hipocrat si Galen
in galeria creatorilor acestei stiinte. Este vorba de Ibn Sina, cunoscut sub numele
latinizat de Avicena (980-1037),umanist, medic si om de cultura, numit Printul
medicinei. La 16 ani, s-a apucat de medicina, devenind un practicant vestit. A scris
Al Quanun (Canonul stiintei medicale), catalogat drept cea mai frumoasa carte care
a aparut in Evul Mediu. Cuprinde tot ce se cunostea pana atunci in anatomie,
fiziologie, diagnostic si terapeutica. Este primul care a descris antraxul si diabetul,
gastrita, facand diagnostic diferential cu ulcerul duodenal.
Averoes medic, filozof, matematician si chimist, a trait la Cordoba intre anii 11261198. Lucrarea sa Colliget sau Reguli generale de medicina a pus in acord principiile
religioase musulmane cu cele medicale.
Rhazi (860-932) s-a apropiat de medicina la varsta de 40 de ani. A scris Continentul
care cuprinde 24 de volume. A descris pentru prima oara in lume rujeola.
Ali Abas a trait intre anii 930-994. Este autorul tratatului Al Kitab Al Maliki (sistemul
medical) ce cuprinde 20 de volume. Chirurg indemanatic, a practicat si descris
laringotomia si ligatura vaselor de sange.

Abulcasis (936-1013) a fost un mare chirurg. A scris o opera numita Metoda, ce

cuprinde 30 de volume de chirurgie. A oferit descrieri de operatii, imobilizarea
fracturilor, amputatii. A operat cancerul de san, a descris hemofilia si chistul hidatic.
Avenzoar (1090-1160) cel mai mare clinician al lumii arabe din Spania. A scris un
tratat de medicina, Theisir, ce pune pe prim plan interventia activa a medicului.
Maimonide ( 1135-1204) a practicat medicina in Egipt. Opera sa este Cartea cu
sfaturi, si cuprinde referiri la igiena si dieta. O alta carte este reprezentata de
Aforismele lui Musa, ea contine 1540 de sentinte printre care si unele cuprinse in
Hippocrate si Galen.
In 1080 regele Kabul Al Moali , persan din sudul Marii Caspice, scrie pentru fiul sau
o carte ce cuprinde toate cunostintele epocii despre cal: crestere, arta calariei si
patologie. Cartea a fost tradusa in limba turca pentru sultanul Murat al II-lea sub
denumirea de Kabus.
Kabus-ul are meritul de a pastra sub forma rezumata toate cunostintele de hipologie
si hipiatrie din secolul XI.
Abu Zacaria ( secolul XII) a scris un tratat de agricultura Kitab al Felahah ce
cuprinde 30 de capitole referitoare la cultura solului si 4 capitole referitoare la
cresterea, igiena si bolile cailor, taurinelor, oilor, caprelor, asinilor, catarilor si
camilelor. Aici sunt descrise boli, remedii chirurgicale si medicina interna.
Abu Bekr a scris un tratat dedicat calului intitulat El Naceri unde descrie dresajul,
harnasamentul si diverse boli.
Invatatii arabi au contribuit si la dezvoltarea chimiei. Cercetarile lor experimentale
au imbogatit aceasta disciplina, stimuland aparitia alchimiei in Europa Medievala.
Pentru prima data in Istorie, in lumea araba apare figura farmacistului detinator al
unei farmacii publice sau avand sub ingrijirea sa o farmacie spitaliceasca. Astfel,
marele spital din Cairo infiintat in anul 873, ca si spitalul din Gondisapur au avut o
farmacie care a stat sub controlul medicului sef al asezamantului. Se stie ca Sabur,
( de la care s-a pastrat expresia limba saburala, adica incarcata cu un depozit
alb), conducatorul spitalului din Gondisapur, a redactat in anul 862 pentru farmacia
spitaliceasca o lucrare, numita Grabaddin, un indreptar pentru prepararea
medicamentelor. Tot in lumea araba apare in anul 754, prima farmacie publica din
lume, in timpul domniei lui Al- Mansur.
Arabii, indiferent de cota de participare la evolutia universala a medicinei
veterinare, au marele merit de a fi preluat si continuat traditia hippiatrica bizantina
pe care a intretinut-o de-a lungul intregului Ev Mediu. Practica medicinei veterinare
a fost atribuita unui specialist de inalta calificare cu o pozitie oficial recunoscuta de
stat, numit albeytar = medic de animale. Acestia au creat pe tot intinsul islamic o

traditie a practicarii medicinei veterinare, numita albeytatria = profesiune

veterinara.
Au aparut scoli atat pentru potcovari, cat si pentru albeytari, examenul final fiind
foarte sever , fiind dat cu un protoalbeytaro.
3.

MEDICINA IN EUROPA OCCIDENTALA

Medicina veterinara medievala

Odata cu disparitia armatei si administratiei romane, dispare si cadrul organizatoric
ce se manifesta atat de favorabil medicinei veterinare. Dispare termenul de medic
veterinar. Medicina calului continua sa fie la mare pret, celtii mari crescatori de cai
( intrebuinteaza primii caielele si potcovirea cailor), practica medicina ajutati de
ingrijitorii de cai numiti marh-skalk, titulatura finala fiind de maresal. Cei care
practicau medicina veterinara aveau o pozitie sociala foarte buna, erau cultivati,
cunosteau greaca veche si latina. O alta meserie care apare este cea de macelar,
meserie practicata de oameni calificati, priceputi in aprecierea starii de sanatate a
animalelor destinate consumului.
In a doua jumatate a secolului V apar potcovarii, care se considerau ortopezi ai
cailor. Sarcinile lor se suprapun peste cele ale maresalilor, potcovaria ramane o
simpla meserie, iar maresalaria devine o ocupatie foarte dezvoltata. In armata
franceza se numeau maresal ferrant.
Pana in secolul XVII se facea venisectie in colicile abdominale, se tratau colicile
abdominale, se tratau plagile, se aplicau linii si puncte de foc in scop revulsiv.
In anul 1733 a fost efectuata prima incercare de masurare a tensiunii arteriale din
istoria medicinei. Aceasta incercare a fost efectuata pe cal, caruia medicul englez
Stephan Hales i-a introdus un tub in artera carotida, observand cum sangele a urcat
in tubul de sticla pana la trei metri.
Aparitia invatamantului medical
Spre deosebire de medicina veterinara, care in Evul Mediu a avut un statut inferior
de meserie, invatamantul medical sub influenta araba, a inceput catre sfarsitul
mileniului I sa se institutionalizeze, evoluand catre invatamantul universitar.
Crestinismul care se implantase la Roma, provocase o intoarcere la misticism. In
timpul epidemiilor care pustiisera Imperiul Roman, bolnavii implorau divinitatea, mai
adesea decat consultau medicii si ei credeau mai mult in virtutea vindecatoare a
moastelor decat a medicamentelor, considerate pe atunci fara nici un efect.
O data cu caderea Imperiului Roman au urmat decadenta si anarhia. Daca traditiile
medicale n-au disparut in aceasta perioada, se datoreste faptului ca ele au gasit un
adapost in manastiri. Cassiodor, om de stat si scriitor roman, refugiat intr-o

mmanastire, a fost acela care a starnit in lumea calugareasca interesul pentru

tratarea maladiilor.
Spre sfarsitul secolului al V-lea in una din operele sale Institutia divina el a invitat
calugarii sa studieze cele mai bune opere ale medicinei si anume cartile lui
Hipocrat, Dioscoride, Galen, care se gaseau din belsug in biblioteca sa. Cassiodor sia meritat din plin renumele de conservator al cartilor antichitatii latine. Tot sub
impulsul sau, medicina si farmacia au intrat in mana clerului. El i-a invatat pe
calugari sa recunoasca, sa cultive plantele medicinale si sa prepare medicamente.
Prin anul 820 se semnala, pe langa manastirea St Gills din Elvetia, un spital care
avea o gradina botanica de plante medicinale, intretinut de calugari care cultivau si
prelucrau plantele medicinale dupa retete cunoscute doar de ei. Separarea
farmaciei de medicina si laicizarea acesteia, s-a produs atunci cand medicul ,
rezervandu-si diagnosticul, prescriptia si urmarirea tratamentului a cedat
farmacistului, prepararea medicamentelor. Acest lucru s-a petrecut la sfarsitul
secolului al XII-lea, cand s-au format corporatiile de profesionisti care vor lua
numele generic de apothecarius.
Prima scoala de medicina, cea mai importanta din Evul Mediu, este la Salerno. A
fost infiintata pe langa un spital al arhiepiscopiei in anul 820,de Pontus (grec),
Salernus (roman), Herinus (evreu) si Abdela (arab),si a jucat rolul de veriga intre
medicina si farmacia araba si cea europeana. A avut o mare influenta asupra
medicinei italiene, franceze si germane, dar in anul 1811, a fost desfiintata de
Napoleon Bonaparte. Dintre personalitatile acestei scoli, amintim pe : Gariopontus,
a scris Passionaris, (despre suferinte), o enciclopedie in 5 volume, Nicolaus
Salernitanus a elaborat un Antidotarium ce contine 39 de droguri si Ruggiero
Frugardi, chirurg, stia sa opreasca hemoragia prin ligaturarea vaselor.
Cea mai celebra lucrare a acestei scoli a ramas insa Flos medicinae ( Floarea
medicinei) scrisa in versuri , de Arnoldo da Villanova, care a cunoscut intre anii
1474-1846, 240 de editii in diferite limbi precum si in limba romana in secolul XVIII,
cuprinzand sfaturi igienice, dietetice, indicatii terapeutice si farmaceutice in 364 de
versuri.
Realizarile medicinei arabe au devenit cunoscute in Europa, prin intermediul Italiei,
Spaniei si Frantei, reprezentate prin scolile medicale din Salerno, Montpellier si
Cordoba. Cat de profunda a fost influenta medicinei arabe asupra celei europene, o
arata faptul ca in anul 1395, din cele 12 carti care constituiau biblioteca facultatii de
medicina din Paris, 8 au fost scrise de autori arabi si 4 inspirate din operele
medicale arabe.
Cea de a doua scoala de medicina a fost cea de la Montpellier, infiintata in anul
1180, a fost ridicata la gradul de universitate in anul 1220, sub patronajul papei
Honoriu al III-lea.

Alaturi de aceste scoli, invatamantul se desfasoara si in universitati laice: Bologna

1119, Padova 1228, Cambridge 1257, Roma 1303, Praga 1349, Cracovia 1364.
In scoala de medicina de la Salerno, disectiile se faceau pe porci, cele pe cadavrele
umane fiind interzise.
Frederich al II-lea conducea regatul celor doua Sicilii(1194-1250), german, a scris
Arta vanatului cu soimi in care se ocupa si de bolile pasarilor. A lasat si multe scrieri
referitoare la arta calariei.
Giordanos Ruffus, maresal major la curtea imparatului Frederich al II-lea, scrie in
anul 1250 o carte despre medicina calului, inspirandu-se din opera hippiatrilor
antici. Se refera la pneumonii, descrie corect morva si are un capitol legat de
patologia copitei si de potcovit.
Theodoric de Cervio (1205-1298), medic si preot, s-a ocupat de bolile animalelor
din caritate. Pentru a face interventiile cat mai putin dureroase, el folosea o infuzie
de maselarita ( ce contine atropina), fiind considerat primul anestezist.
Albertus Magnus (1193-1280), filozof si enciclopedist, scrie un tratat De
animalibus (despre animale) in care face un inventar al tuturor cunostintelor de
pana atunci. Este influentat de Aristotel si Avicena. Este primul care intuieste ce
este septicemia.
Referindu-se la modurile de infectare, el le clasifica in : prin muscatura (in caz de
turbare); prin contact direct cu animalul bolnav, si indirect, prin intermediul
asternutului; prin aerul expirat de animalele bolnave.
C.

EPOCA MODERNA

MEDICINA RENASTERII
Secolele XIV-XVI, au fost caracterizate drept perioada de inflorire, cunoscuta sub
numele de Renastere.
Medicina a fost pusa in fata cerintei de a revizui si reconsidera operele autorilor
antici si medievali. Medicii curanti si farmacistii fac eforturi sa obtina medicamente
noi. Garsia de Orta publica in anul 1563 o carte unde descrie cele mai importante
medicamente din India. Prospero Alpino, profesor la Padova, prezinta in anul 1592
plantele medicinale ale Egiptului, descriind pantru prima oara arborele de cafea, ale
carui boabe serveau nu numai ca bautura, dar si ca medicament, fiind folosite
pentru usurarea digestiei.
In toata Europa renascentista, se manifesta un interes crescand pentru medicina
veterinara. Pragul cunoasterii artei veterinare antice si arabe incepe sa fie depasit.
In Evul Mediu,gandirea medicala era incorsetata de scolastica, de conceptiile
dogmatice ce aveau ca punct de plecare opera lui Galenus. Anatomia a reprezentat

intotdeauna temelia studiului medicinei, conflictul dintre viziunea din renastere si

cea dogmatica asupra medicinei se va manifesta in special in acest domeniu.
Leonardo Da Vinci (1452-1519) a nutrit ambitia de a scrie un tratat atlas de
anatomie in 120 de fascicole. A executat o mie de desene reunite in 60 de caiete ce
se pastreaza in biblioteca castelului Windsor din Anglia. Leonardo Da Vinci a facut
studii pe cadavre umane, a desenat oase, muschi, organe si a practicat inoculari cu
ceara fierbinte a cavitatilor pentru a le mentine forma si inoculari prin vase, de
substante care impregnau zona, pentru a indica o anumita artera.
Andreas Vesal (1514-1564), mare anatomist belgian, la 7 ani diseca si desena
organele a diferite animale. La 16 ani era student in medicina la Bruxelles, apoi la
Paris si Montpellier, iar la 23 de ani era profesor de anatomie la Padova. In anul
1538 publica Tabulae anatomicae (planse anatomice), iar in anul 1543 a publicat
opera sa capitala Despre alcatuirea corpului omenesc.
De la Vesal se pastreaza primul schelet uman conservat, aflat astazi la universitatea
din Basel. A contrazis pozitia lui Galenus referitoare la circulatia sangelui. A
demonstrat ca sangele arterial nu se amesteca cu cel venos, dar nu a intuit
adevaratul drum al sangelui in mica si marea circulatie.
Miguel Servet (1511-1553), matematician, jurist, teolog si medic, a descris foarte
corect drumul sangelui in mica circulatie ( ventricol drept- pulmon-atriu stang)
aratand ca amestecul sangelui cu aerul se face la nivelul plamanului si nu in
interiorul inimii cum afirmau galenistii.
William Harvey (1578- 1657) studiaza medicina la Cambridge si Padova, apoi este
numit medic la spitalul Sf. Bartolomeu din Londra. In anul 1628 scrie Cercetarea
anatomica asupra miscarii inimii si sangelui la animale, descriind magistral mica si
marea circulatie, unde arata cum sangele venos circula prin vene, ajunge la inima
pulmon inima. In anul 1651 publica Cercetari privind dezvoltarea animalelor,
lucrare care pune bazele embriologiei. Face disectii pe fetusi de mamifere (caini,
caprioare), afirma idea evolutiei ontogenetice.
Paracelsus (1493-1541), elvetian de limba germana, a inceput studiul medicinei la
varsta de 16 ani, studiind ulterior teologia si mai tarziu dreptul. Este adeptul
medicinei experimentale, indemnand pe medici sa utilizeze rezultatele de laborator
in ingrijirea bolnavilor.
Considera ca boala reprezinta ruperea echilibrului dintre organism si natura
inconjuratoare. El a discutat pentru prima oara influenta campului magnetic in
patologie si a relevat legatura dintre exploziile solare si accidentele cardio vasculare. A fost atras de alchimie, si de chimia medicala, devenind un precursor al
chimioterapiei. A introdus in arsenalul terapeutic numeroase substante chimice:
saruri de plumb, fier, arsenic. A scris despre intoxicatiile calului cu plante

otravitoare, a descris ulcerele morvoase si abcedarea ganglionilor submaxilari in

gurma.
Paracelsus a pus bazele unei noi stiinte iatrochimia care in secolele XVI-XVII a
pregatit terenul aparitiei chimiei farmaceutice moderne. Paracelsus spunea ca:
scopul chimiei este de a vindeca bolile, deoarece procesul vital este mai ales un
proces chimic. Datorita eruditiei sale, ajunge profesor de medicina la facultatea din
Basel. In prima sa ora de curs, el a ars cu pompa operele lui Avicena in fata
auditoriului, declarand prin aceasta razboi scolii medicale arabe. El se rupe de
traditia prelegerilor in limba latina, tinandu-si cursurile universitare in limba
germana.
Interesul manifestat pentru medicina calului ia amploare, calul devine un obiect de
mare atentie din partea monarhilor, deoarece in aceasta perioada, calul si calaria
sunt un semn distinctiv al clasei nobiliare, iar pe de alta parte, calul avea un rol
foarte mare in sustinerea razboaielor si in viata economica. Cei mai atenti suverani
din Europa la problemele legate de cal au fost regii Frantei, ceea ce explica printre
altele de ce invatamantul medical veterinar s-a format si a aparut pentru prima data
in Franta.
Din ordinul regelui Francisc I, Jean Rouel traduce in limba latina in anul 530
hippiatrica bizantina.
Un alt medic Jean Heroard (1561-1621) recomandat de marele chirurg Ambroise
Parre, scrie din ordinul regelui Carol al IX-lea o Hippostologie in anul 1599
( osteologia calului).
Carlo Ruini , avocat din Bologna, publica in anul 1598 Dell Anatomia del Cavallo,
infermita e soi remedi (despre anatomia calului, bolile sale si remediile), prima carte
de medicina veterinara care vede lumina tiparului. Se ocupa de osteologie,
miologie, topografia viscerelor, aparatul circulator. Plansele anatomice sunt facute
de Leonardo Da Vinci.
Scolile si maestrii de echitatie
Alaturi de interesul artistilor pentru studiul anatomiei animalelor, renasterea a
redesteptat preocuparea pentru hipologie. Echitatia devine in renastere o practica
sportiva si eleganta agreata de nobilime. Pe tot cuprinsul Europei, apar numeroase
scoli de echitatie, maestrii de echitatie incep sa scrie carti.
Rigniatelli conduce o astfel de scoala la Napoli, scrie in secolul XVI Despre arta
calariei cu indicatii ale bolilor si tratamentelor la cai.
William de Covendish, duce de Newcastle (1592-1676) alaturi de Carol I Stuart
deschide o scoala de echitatie, scrie o carte despre echitatie ce contine: retete de
regim dietetic, medicamente si notiuni despre potcovit. Scrisa intr-o limba foarte
eleganta, este cartea de capatai a nobilimii din Europa de Nord vest.

Jaque de Solleysel (1617-1680), foarte cultivat, conduce Academia Bernardie

scoala de echitatie din Paris, unde a invatat toata nobilimea. In anul 1664 scrie Le
parfait Marechal care il consacra, el ridicand astfel nivelul stiintific al artei medicale
pentru cal. Este un fin observator al fenomenului clinic, aduce la zi medicina calului,
ridica mult nivelul maresaleriei, formand pe cei ce vor fonda invatamantul medical
din Franta.
Jeremiah Bridges, secolul XVIII, englez, bun anatomist al piciorului calului si
exceptional ortoped. Publica in anul 1751 o carte al carui titlu s-a afirmat ca maxima
veterinara nu are picioare bune, nu este cal. Cartea este un veritabil eseu pentru
anatomie, fiziologie, patologia piciorului calului si remediile aplicate.
Philippe Etienne Lafosse (1749-1820), mare personalitate profesionala,
preparator de anatomie la Scoala de anatomie din Paris. S-a initiat in practica
medicinei veterinare si a studiat potcovaria in infermeria de cai a tatalui sau. In anul
1766 scrie Ghidul maresalului in care trata rezumat cunostintele despre cal, bolile
sale si terapeutica respectiva, precum si potcovitul. In anul 1772 scrie Cursul de
hippiatrica care l-a consacrat, contemporanii numindu-l cel mai mare hippiatru al
tuturor timpurilor. Manualul sau a fost utilizat de potcovarii armatei franceze pana
in anul 1832.
Claude Bourgalat (1712-1779) provine dintr-o familie de mici nobili (maestri de
echitatie). Prin studii devine avocat si era atasat miscarii filozofiei iluministe din
secolul XVIII, coresponda cu Voltaire, dar pasiunea lui pentru cal il indreapta in alta
directie. Foarte bun organizator, este numit conducatorul Academiei de echitatie de
la Lyon. Publica in anul 1740 un tratat despre stiinta calaritului, anuntandu-si
intentia de a fonda o scoala de medicina veterinara. Scrie Elemente de hippiatrie (3
volume) intre anii 1750- 1753, ceea ce-l face cunoscut la curtea regelui Ludovic al
XV-lea, in cercurile nobiliare si stiintifice, ii aduce titlul de membru corespondent al
Academiei stiintifice din Paris si faima de mare hipolog. Este autorul tratatului
Elemente de arta veterinara.
Claude Bourgelat infiinteaza la Lyon prima scoala de medicina veterinara din lume
la 13 februarie 1762, apoi pe cea de a doua la Alfort, in anul 1765.
La aceste scoli au venit sa se pregateasca elevi din diferite parti ale Europei care,
intorcandu-se in tarile lor, au infiintat scoli de medicina veterinara. Astfel au luat
fiinta scoli la Torino (1769), Copenhaga (1780), Berlin (1790), Milano (1791), Londra
(1792), Madrid (1793), Berna (1806).
Iata un fragment dintr-o scrisoare adresata de Voltaire cu acest prilej lui Bourgelat:
inaintea dumneavoastra, cornutele nu erau decat de competenta macelarilor, iar
caii nu aveau drept hippiatri decat pe potcovari. Dumneavoastra ati pus capat
acestei ocare atat de daunatoare. Animalele, fratii nostri, meritau si ele mai multe
ingrijiri.

Bourgelat s-a stins din viata in anul 1779 la Paris, avand satisfactia ca ideea lui de a
crea un invatamant medical veterinar a rodit din plin.