IGIENA ŞI BUNĂSTAREA ANIMALELOR DE COMPANIE,

A ANIMALELOR EXOTICE ÎN CAPTIVITATE ÎN CIRCURI,

PARCURI, GRĂDINI ZOOLOGICE, A MAMIFERELOR ACVATICE
 Norme igienice şi standarde de bunăstare la câini şi pisici
În Codurile de bune practici pentru bunăstarea câinilor (D.E.F.R.A., Marea
Britanie, 2009) sunt clasificate astfel:
1. necesitatea asigurării unui mediu adecvat
2. asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare
3. asigurarea posibilităţilor de manifestare a comportamentului normal
4. cazarea alături de alte animale (asigurarea socializării) sau la distanţă de
animalele dominante sau agresive
5. protecţia de durere, suferinţă, injurii şi boli.

1. Câinii necesită un mediu de viaţă adecvat şi sigur. Indiferent dacă trăiesc în exterior
sau în apartament, trebuie supravegheaţi continuu şi protejaţi de potenţiale pericole:
ferestre sau balcoane deschise (pericol de cădere), ingerarea diverselor chimicale de
uz casnic (agenţi sanitizanţi, insecticide, raticide şi alte toxice) sau plante toxice.
Atât pentru animalele care trăiesc alături de stăpân, în apartamente sau în curte, cât şi
pentru cei din canise, adăposturi pentru câini, spitale, centre de cercetare sau pet-
shopuri, se vor respecta următoarele cerinţe igienice:
- dacă trăiesc în exterior trebuie să dispune de zone de protecţie faţă de radiaţia solară
puternică (coteţe, umbrare);
- vor fi evitate temperaturile şi alţi factori de mediu extremi;
- pentru cei cazaţi în interior, intervalul de temperatură este de 15,5-26 °C (optim 15,5-
18 °C), umiditatea relativă de 30-70% (recomandabil 45-55%), rata ventilaţiei între 6 şi
12 schimburi/oră, NH3 de maxim 15 ppm, iar volumul de ventilaţie 3 m3/câine de 20 kg.
Iluminarea trebuie să fie ca durată similară celei naturale (se evită iluminatul puternic
în timpul nopţii). Pentru adăposturile de izolare şi spitale, se va evita diseminarea
agenţilor infecţioşi prin condiţionarea aerului sub raportul conţinutului microbian
(filtrare). Se evită zgomotele puternice, care generează stres şi bunăstare precară.
Trebuie să li se ofere o zonă bine delimitată de odihnă, uscată şi fără curenţi de aer.

Astfel, pentru câinii de apartament, se pot amenaja paturi din lemn sau coşuri de
nuiele cu perne sau din ţesătură cu saltele, înălţate la cel puţin 150 mm faţă de
pardoseală. Pentru câinii cazaţi în exterior în ţarcuri, coteţe, adăposturi semideschide
pot fi utilizate paturi de încălzire.

De asemenea, se va amenaja separat o zonă de eliminare a

dejecţiilor, aceasta fiind folosită frecvent de către animalele
foarte tinere, cele bătrâne sau cu diverse boli. Lipsa unei
asemenea zone poate genera stres, aceste animale evitând
în mod natural să-şi murdărească zona de odihnă.

Pentru câinii folosiţi experimental, cazaţi în cuşti fixe sau

mobile din oţel, dejecţiile sunt colectate în tăviţe metalice.
 Adăpostirea câinilor în canise, unităţi de dresaj şi adăposturi
La noi în ţară, animalele sunt crescute în unităţi de 40-200 femele în cadrul M.A.N.,
M.I., M.J. sau din sectorul privat. Canisele (exploataţiile de câini) sunt compuse din:
- maternităţi
Unităţi de dresaj
- adăposturi efectiv matcă şi antrenament:
- adăpost pentru câini destinaţi comercializării
- adăposturi de carantină coteţe-cuşti
- staţionar veterinar individuale
- bucătării furajere, depozite frigorifice
- crematorii
- filtru sanitar veterinar
- spaţii antrenament spaţii de
antrenament
Tineretul înţărcat şi adulţii sunt
cazaţi în coteţe (cuşti - adăposturi) individuale
sau colective, amplasate în:

aer liber adăposturi semideschise adăposturi închise

ţarcuri 3 pereţi solar
Cuştile: sunt construite din scândură sau din mat.
plastic, cu/fără guri de ventilaţie sau
termoizolaţie.
Pardoseala se acoperă cu aşternut.
Ţarcurile au o parte din suprafaţă betonată şi Diverse modele de cuşti pentru câini
o parte acoperită cu pietriş.
Sunt împrejmuite cu gard din plasă de sârmă sau
panouri din bare metalice
Adăposturile semideschise: sunt împărţite în
ţarcuri, oferind suprafeţe mari: 12 mp/câine
Adăposturile de tip solar: sunt acoperite cu
folie din mat. plastic, se împart în ţarcuri.
Pentru ţarcuri, vor fi respectate următoarele
cerinţe minime spaţiale (incluzându-se şi zonele Cazare în ţarcuri:
a.Cuşca;
de odihnă) – Animal Welfare Codes of Practices b.Pardoseală din pietriş;
– Breeding Dogs and Cats – NSW, 2008: c.Pardoseală din beton;
d.Împrejmuire plasă de sârmă.

Talia câinelui – Supr. minimă Înălţime Lăţime Supr. adiţională pentru fiecare câine
înălţime la umăr (cm) pentru 1 câine (mp) minimă (cm) minimă (cm) cazat în plus în acelaşi ţarc (mp)
Peste 60 3,5 180 120 1,7

40-60 2,4 180 90 1,2

Sub 40 1,5 180 90 1

Maternităţile sunt de “tip scroafă”, cu cazarea în boxe individuale de 6 mp, cu pereţi
plini până la 1 m înălţime.

Pe uşa de acces există jgheab de furajare

Adăpători cu nivel constant
a. Boxă fătare;
b. Pereţi boxă;
c. Alee circulaţie;
d. Uşă boxă.

Pentru cazarea în cuşti (spitale, pet-shopuri), suprafeţele recomandate sunt următoarele:

Categorie Supr. minimă pentru Lăţime Înălţime Nr. maxim de Supr. adiţională pentru fiecare câine
1 câine (cmp) minimă (cm) minimă (cm) anim. cazate cazat în plus în aceeaşi cuşcă (cmp)

Căţei (8-16 săptămâni)

< 3 kg 6000 60 50 4 1500

> 3 kg 6000 60 50 2 3000

Adulţi
< 40 cm talie 15000 90 180 1 -

40 – 70 cm 24000 90 180 1 -

> 70 cm talie 35000 90 180 1 -

Pentru situaţia particulară a transportului, asigurarea unui mediu adecvat
implică următoarele:
a)transportul cu mijloace auto: mişcarea animalelor va fi restricţionată
(zgărzi de transport), pentru a nu distrage conducătorul auto în timpul
parcursului şi a evita eventualele probleme în timpul frânărilor bruşte.
În unele ţări europene este interzis transportul câinilor liberi în vehicule,
folosindu-se de regulă cuştile. Acestea se fixează foarte bine şi nu se
expun iluminării solare directe sau curenţilor puternici de aer. Fixarea zgărzii
Dacă animalele sunt transportate libere în maşină, nu vor fi lăsate de transport
ferestrele deschise pe o arie care să permită evadarea acestora. Ventilaţia
este esenţială, atât în timpul mersului, cât şi al staţiunii – mai ales pe timp
călduros.
Nu va fi lăsată niciodată maşina în lumină solară directă sau la
temperaturi foarte mari, fără parasolar şi ventilare suficientă, deoarece
poate apărea şocul caloric la câini, chiar şi atunci când e depăşită
temperatura de 25 °C timp de câteva minute. Pentru o maşină închisă şi
lăsată în lumină solară directă, în scurt timp temperatura interioară poate
Cuşti de
ajunge la valori duble celor din exterior.
transport

Şocul caloric apare mai frecvent la rasele cu păr lung şi la cele cu bot scurt şi turtit
(mops, Shar-Pei, pekinez, buldog). Primele simptome sunt reprezentate de dispnee
(gâfâit) şi agitaţie (lătrat, schelălăit). Apoi apar hipersalivaţia şi coloraţia închisă a
mucoasei gingivale. Uneori se observă ochi sticloşi sau chiar stupor. Evoluţia gravă
este marcată de convulsii şi comă.
b) Transportul cu ferry boat şi pe alte vase fluviale sau maritime
Se folosesc de regulă cuşti de transport sau containere, asigurându-se permanent
apă şi protecţie faţă de temperaturi extreme. Pentru curse mai scurte de 2 ore, nu
este necesară inspecţia animalelor, pentru cursele lungi (24 ore sau peste) se va
fixa un program de verificare a animalelor.
c) Transportul aerian
Sunt folosite modele de cuşti (containere) de transport de
dimensiuni mai mari, conform standardelor introduse de
IATA (International Air Transport Association). Nu se pot
transporta animale sub 8 săptămâni de viaţă, animale
gestante sau cu pui şi există restricţii pentru rasele cu bot
scurt (predispuse la probleme respiratorii). Încărcarea cuştilor de
Containere (cuştile) sunt din lemn, metal sau plastic şi transport în cală
sunt proporţionale dimensiunilor corporale ale animalelor:
Dimensiuni corporale Dimensiunule cuştii de
transport
A – lungimea animalului de la bot la
baza cozii
Lungimea cuştii: A + B/2
B – înălţimea animalului la cot (de la
sol la art. humeroradioulnară)
C – lăţimea animalului în zona Lăţimea cuştii: C x 2
umerilor
D – înălţimea animalului, măsurată Înălţimea cuştii: D
de la sol la vârful urechii sau capului
www.defra.gov.uk
Pentru efectuarea ventilaţiei în bune condiţii, vor fi prevăzute cu deschideri de cel
puţin 2,4 cm diametru la nivelul treimii superioare a pereţilor laterali, situate la
distanţe de 4 cm între ele (măsurate din centrul orificiilor). Suprafaţa totală a
deschiderilor de ventilaţie va fi egală cu 16% din suprafaţa totală a celor 4 pereţi.
Uşa se găseşte la nivelul peretelui anterior, fiind construită din bare sau grilaj
metalic care să nu permită scoaterea labelor sau botului în exterior. Pentru a creşte
rezistenţa şi pentru o protecţie suplimentară, la câinii de talie mare peste barele
metalice se aşază o plasă metalică cu ochiuri de 1 cm.

Cuştile sunt de asemenea prevăzute cu hrănitori şi cu

adăpători cu sistem de recuperare a apei şi posibilitate de
umplere din exterior.

În interior se introduce aşternut. Mai ales în cazul

zborurilor lungi, nu se poate utiliza exclusiv hârtia, aceasta
alternându-se eventual cu materiale absorbante.

Containerele nu trebuie să aibă în interior piese sau

elemente ascuţite, care ar putea răni animalul.

www.defra.gov.uk - Protecting the welfare of pet dogs and Modele de cuşti/containere pentru
cats during journeys. Advice for owners transportul aerian al câinilor
2) Câinii trebuie să dispună permanent de apă, altfel poate să apară stresul sau alte
probleme de sănătate.
Dieta trebuie să fie echilibrată şi corespunzătoare sexului, vârstei, activităţii, stării
fiziologice speciale (gestaţie, sterilizare). Nu se vor administra resturile de alimente
(sau hrana preparată în casă), doarece aceasta nu acoperă toată paleta de
necesităţi nutritive ale câinelui sau chiar poate fi periculoasă (struguri, ciocolată sau
ceapă).
Trebuie administrat cel puţin un tain pe zi, cantitatea de hrană variind foarte mult cu
sexul, rasa, nivelul de activitate.
Orientativ, consumul de hrană pentru un câine adult normal, care nu efectuează
serviciu (nu este utilitar) şi nu realizează monte este următorul (Code of practice –
The management of companion animals in shelters and pounds – Dog&Cats
Management Board of South Australia, 2003):

Greutate Hrană uscată Hrană umedă

corporală (kg) Cutii de 150 g/câine Conserve de 700 g/câine
1-10 1,5 0,75
10-20 2 sau 1
20-30 3 1,5
30-40 4 2
Peste 40 5 şi peste 3 şi peste
Pentru tineret sub 3 kg sau sub 3 luni, hrănirea se va efectua de 2 ori/zi, fiecare tain
constând în ½ de cutie de hrană uscată, respectiv 1/3 conservă (250 g) hrană
umedă.

Necesarul pentru creştere pentru căţei este următorul:

-de la înţărcare la atingerea a 40% din greutatea ca adult: 2 x necesarul de
întreţinere
-de la 40 la 80% din greutatea ca adult: 1,5 x necesarul de întreţinere
-de la 80 la 100% din greutatea ca adult: 1,2 x necesarul de întreţinere.
Pentru câinii utilitari, necesarul poate fi egal cu dublul necesarului de întreţinere în
perioadele active, similar pentru căţele în ultima treime de gestaţie, pentru a ajunge
la 3 x necesarul de întreţinere în primele 2-3 săptămâni post partum, după care
scade treptat până la înţărcare.

Nu se vor aplica modificări bruşte ale raţiei, pentru că determină tulburări digestive.
Din acelaşi motiv se evită exerciţiul fizic susţinut al câinelui înainte sau după
administrarea hranei.

Se va evita atât apariţia stării precare de întreţinere, cât şi obezitatea. Există mai
multe versiuni ale BCS (notei pentru starea de întreţinere) la câini, cu punctaje
maxime de 5, respectiv de 9. Pentru cea de-a doua variantă, se recomandă
menţinerea câinelui la punctaje de 4 sau 5, iar pentru prima variantă, în jurul
valorii de 3.
http://www.unleasheddogfitness.com http://www.purinaveterinarydiets.com
Cele două variante ale BCS pentru câini
 Ca modalitate de îmbunătăţire a mediului – în scopul creşterii timpului de ingerare a hranei se
pot utiliza jucării de mestecat şi jucării cu hrană (jucării-food dispensere), unele cu posibilitate de
eliberare a unor mixuri de hrană.

Jucării de mestecat

Jucării food-dispensere:
Stânga – jucărie Kong
Dreapta – jucării Twist-n-treat şi Buster Cube

3) Cei mai mulţi câini sunt sociabili şi jucăuşi, apreciind să se joace cu diverse obiecte, dar şi cu
oamenii sau împreună cu alţi câini (joaca interactivă). De aceea, aceste comportamente se vor
promova ori de câte ori este posibil, altfel poate să apară plictiseala, însoţită de tulburări
comportamentale (stereotipii, etopatii). Jucăriile nu trebuie să determine leziuni sau să fie
ingerate de către animale.
Se va asigura şi un spaţiu special de odihnă (paturi), mai ales la animalele tinere sau cele
bătrâne, dar şi un exerciţiu regulat (acces în exterior cel puţin o dată pe zi pentru plimbări,
alergat etc.). Există totuşi restricţii: exerciţiul fizic va fi limitat în cazul problemelor medicale,
perioadelor de creştere rapidă la unele rase (pentru a nu determina tulburări de creştere),
perioadelor cu vreme rea şi temperaturi extreme.
Instruirea şi dresajul câinelui sunt de asemenea importante. Căţei trebuie obişnuiţi de
timpuriu cu cât mai mulţi stimuli din mediu (zgomote, obiecte, activităţi casnice), pentru a
nu se speria sau stresa. Se va evita condiţionarea negativă în favoarea celei pozitive
(dresajul prin administrarea de recompense).
4) Câinii sunt animale sociale, apreciind întotdeauna compania. Nu vor fi lăsaţi prea mult
singuri în apartament sau în spaţiul de cazare nesupravegheaţi, pentru că poate apărea
stresul sau tulburări comportamentale. În cazul deplasărilor lungi, vor fi lăsaţi în grija unor
persoane responsabile, cu care animalele sunt obişnuite.
Câinii trataţi bine încă de mici învaţă să perceapă oamenii ca prieteni. Dacă în tinereţe
sunt privaţi de oportunitatea relaţiilor sociale cu alţi câini sau cu oamenii, pot deveni
retraşi, anxioşi sau agresivi.
În cazul cazării în grup, în acelaşi apartament, animalele se vor
obişnui treptat unele cu altele şi li se vor oferi spaţii separate în
care se pot retrage. De asemenea, se vor asigura destulă hrană,
adăpători, spaţii de retragere (paturi) şi jucării pentru a nu apărea
competiţia şi comportamentul agonistic.
Stăpânul nu trebuie să sperie câinele sau să încurajeze
comportamentul distructiv al acestuia. Mai mult, nu trebuie să
aibă o atitudine inconstantă sau impredictibilă, pentru că poate să
sperie sau să streseze animalele.
5) Se vor lua toate măsurile posibile pentru evitarea durerii, injuriilor, suferinţei sau bolilor.
Se urmăreşte atent comportamentul, pentru a depista eventualele reacţii
comportamentale la durere sau simptomele nespecifice ale bolilor: pierderi în greutate,
modificări ale comportamentului alimentare (inapetenţă), hidric (polidipsie sau adipsie),
izolare, apatie, pierderea dorinţei de joacă sau mişcare, scâncete, frică sau agresivitate.
Vor fi evidenţiate şi simptomele specifice: scurgeri oculare, nazale, auriculare, hipersalivaţie,
vomismente, diaree sau constipaţie, tulburări de micţiune, tulburări respiratorii (dispnee, tuse),
şchiopături, prurit, excoriaţii etc. La observarea unor asemenea semne, vor fi identificate de către
veterinar problemele şi se instituie cât mai rapid tratamentul.
Se efectuează periodic controale medicale, vaccinări şi deparazitări. Se inspectează roba
câinelui şi se realizează igiena corporală, mai ales la animale cu acces regulat în exterior.
La câinii care nu sunt daţi la montă se efectuează sterilizarea, iar la cei reproducători se
stabilesc eventualele probleme genetice pe care ar putea să le transmită descendenţei.
Câinii se identifică cu zgărzi (nerecomandat, acestea se pot deteriora la animalele pierdute) sau
prin microcipare (de preferat, cu specificaţia că baza de date a microcipului va fi actualizată ori
de câte ori este necesar).
În Codurile de bune practici pentru bunăstarea pisicilor (D.E.F.R.A., Marea Britanie, 2009),
clasificarea necesităţilor este identică celei de la câini.
1. necesitatea asigurării unui mediu adecvat
Pisicile se cresc ca animale favorite, ca animale de experienţă în interes ştiinţific, pentru
fabricarea de produse farmaceutice. Toate pisicile, inclusiv cele care trăiesc predominant în
exterior, au nevoie de un mediu curat, la adăpost de pericole (substanţe toxice, ferestre sau
balcoane deschise etc.).
Se vor amenaja zone de odihnă confortabile, uscate, curate, la
adăpost de curenţi de aer puternici, unde animalele să se
poată retrage şi ascunde – preferabil la înălţime. Vor fi utilizate
în acest scop paturi din materiale textile (fibre naturale sau
sintetice), cu diametre de 30-80 cm.
Ca modalitate de îmbunătăţire a mediului sub raportul odihnei
şi explorării teritoriului, pot fi folosite coteţe speciale, cum sunt
cutiile Hide, Perch & Go. Paturi (zone de odihnă) pentru pisici
Mai ales pentru animalele care nu dispun de acces
regulat în exterior, se vor oferi cât mai multe
posibilităţi de exerciţiu (alergare, sărituri, căţărare
etc.) prin construirea de platforme etajate (cat tree),
utilizarea de jucării (cordoane, bile prinse la capătul
unor fire metalice etc.).
De asemenea, se va amenaja separat o zonă de Cutiile “Hide, Perch & Go”
introduse de BC SPCA oferă
eliminare a dejecţiilor (litieră sau tavă cu nisip), animalelor atât posibilitatea de
acoperită sau neacoperită. Aceasta se va menţine a se odihni sau ascunde în
interior (a), dar şi de a se căţăra
curată şi uscată. Se evacuează dejecţiile zilnic şi se pe plafon, de unde să observe
împrejurimile (b)
spală litiera o dată pe săptămână cu apă fiartă, fără Wood Green Animal Shelter

a folosi decontaminanţi – pisica nu-şi mai

recunoaşte mirosul.

a b
Zone de eliminare a dejecţiilor: a) neacoperite, b) acoperite
Pisicile sunt animale cu un instinct teritorial foarte Jucării ce emulează
bine dezvoltat, ataşându-se foarte repede de zonele Platforme etajate prada aerienă (insecte)

lor. Ca atare, niciodată nu se vor expune animalele Environmental enrichment: Practical strategies for improving feline
welfare – Sarah Ellis, J. of Feline Medicine and Surgery (2009) 11
mirosurilor necunoscute sau locurilor nefamiliare.
Pentru îmbunătăţirea olfactivă a mediului există deja în comerţ produse pe bază de feromoni de
sinteză (Feliway, Felifriend). În cazul aducerii unei pisici într-o nouă locaţie, în care se găsesc
deja altele, apare frica şi stresul sub influenţa animalelor care deja şi-au stabilit teritoriile acolo.
 Cuşti de transport
Din acelaşi motiv, pentru reducerea stresului de transport se vor
introduce în cuşti obiecte familiare, imprimate cu mirosuri cunoscute.
Animalul nu va fi lăsat nesupravegheat sau în locuri în care nu
dispune de suficient spaţiu de mişcare, de ventilaţie sau temperaturi
de confort.

În cazul cazării în ţarcuri – cel mult două pisici sau un grup de pui – în “felise”, adăposturi,
centre de cercetare, spitale, cerinţele spaţiale minime sunt următoarele Animal Welfare
Codes of Practices – Breeding Dogs and Cats – NSW, 2008 :
Categorii de vârstă Supr. minimă Înălţime Lăţime Supr. adiţională pentru fiecare animal
pentru 1 pisică(mp) minimă (cm) minimă (cm) cazat în plus în acelaşi ţarc (mp)
Pui (< 12 săptămâni) * 0,9 90 90 0,8

Adulte (> 12 săptămâni) 0,8 ** 210 60 0

* - se admit maxim două pisici adulte într-un ţarc, pentru maxim 21 de zile
** - incinta va conţine cel puţin două nivele (pardoseala şi zona de odihnă la înălţime), fiecare nivel fiind accesibil – prin rampe, scări etc.

În cazul cazării în cuşti (pet-shopuri), se respectă următoarele valori minime – Animal welfare
code of practice: animal in pet shops NSW Department of Primary Industryies, 2008:
Categorie Supr. minimă pentru Lăţime Înălţime Nr. maxim de Supr. adiţională pentru fiecare
1 pisică (cmp) minimă (cm) minimă (cm) anim. cazate animal cazat în plus în aceeaşi
cuşcă (cmp)
Pui (8- 12 6000 60 50 4 1500
săptămâni)
Adulte (> 12 6000 60 50 1 -
săptămâni)
La noi în ţară, se folosesc cuşti din material plastic, cu dimensiuni de 74x82x87 cm,
amplasate în adăposturi speciale, dotate cu instalaţii de condiţionare a aerului.

Cuşti pentru
adăpostirea pisicilor

2. asigurarea unei adăpări şi alimentaţii

corespunzătoare
Se asigură acces permanent la apă
potabilă.
Hrana, constituită din derivate din
carne, se va administra pe parcursul
unei zile sub forma mai multor tainuri, în
cantităţi mici. Se ţine cont de cerinţele
alimentare specifice (tineret, animale
bătrâne sau cu diverse boli).
Vor fi evitate atât subnutriţia, cât şi
supraalimentaţia prin urmărirea
continuă a pisicii şi stabilirea notei
pentru starea de întreţinere corporală BCS la pisici
(BCS). http://www.vetmed.vt.edu, www.purina.org
 Orice modificare alimentară se va face gradat.
Hrana nu va fi niciodată administrată lângă zona pentru depunerea dejecţiilor sau
zone de care animalul se sperie, pentru că nu va fi consumată.
Pentru a creşte timpul de ingestie şi stimularea mentală, se pot folosi jucării food-
dispensere (Pipolino, Multivet Slim Cat), hrănitori-puzzle (Cat Activity Fun Board)
sau ascunderea hranei în tuburi de carton dispuşi în formă piramidală.

Jucărie Pipolino Multivet Slim Care Cat Activity Fun Board Hrană ascunsă în tuburi

Orientativ, consumul zilnic de furaje va fi după cum urmează:

Greutate Vârsta Hrană uscată Hrană umedă Aceste valori se referă la animale
corporală (kg) (săptămâni) grame/animal Conserve de 425 g/pisică
normale, cu excepţia celor aflate în
0,5 - 1 8 40-50 0,25-0,5
perioada de reproducţie sau cu
1-2 12 60-70 0,25-0,75
sau stări fiziologice speciale: creştere,
1,5-2 16 75-95 0,25-0,75
gestaţie etc.
3 >16 40-50 0,75-1,25
În general, pentru 1 kg greutate vie
4 >16 55 0,75-1,5
sunt necesare 22 grame hrană
6 >16 80 1-2
uscată pe zi.
3. asigurarea posibilităţilor de manifestare a comportamentului normal
Pisicilor li se va asigura suficientă stimulare fizică, mentală şi
socială. Vor beneficia de exerciţiu (mişcare) zilnic – dacă nu au
acces în exterior, se pune la dispoziţie jucării, creându-se
oportunităţi de joacă cu acestea sau cu persoane prietenoase.
De asemenea, se asigură posibilitatea ca animalele să se Dispozitive de ascuţire a
odihnească, fără a fi deranjate. Se vor asigura suprafeţe de ghearelor

scărpinat/ascuţire a ghearelor.
Atitudinea faţă de animale va fi întotdeauna blândă, prietenoasă.
Se evită tonul ridicat, administrarea de pedepse sau dresajul
prin stimulare negativă. Cat-a-Comb
suprafaţă de scărpinat

4. cazarea alături de alte animale (asigurarea socializării) sau la distanţă de animalele

dominante sau agresive
Deşi pisicile manifestă în diverse grade un comportament social şi pot fi prietenoase cu
alte pisici (mai ales cele din aceeaşi familie, alături de care au crescut), de obicei preferă
să fie solitare. Pisicile din acelaşi grup (familie) se toaletează reciproc şi împart zona de
odihnă. În orice caz, cele mai multe pisici preferă să trăiască singure şi acceptă foarte
greu introducerea unei alte pisici în acelaşi teritoriu. De aceea, pentru cazarea mai multor
pisici în aceeaşi locaţie, se va derula un proces gradat de obişnuire. Vor fi introduse alte
jucării, zone de retragere/odihnă şi depunere a dejecţiilor, deoarece acestea nu vor fi
folosite în comun, putând să apară agresivitate.
Animalele vor fi obişnuite de timpuriu să socializeze cu oamenii şi alte animale, să
accepte diverse zgomote sau mirosuri.
În cazul în care în acelaşi apartament sunt cazaţi câini şi pisici, iniţial vor fi cazate
pisicile, pentru a scădea nivelul de stres.
5. protecţia de durere, suferinţă, injurii şi boli
Vor fi examinate permanent animalele, pentru a depista eventuale reacţii
comportamentale la durere, simptome nespecifice ale bolilor (izolare, ascundere,
agresivitate, agitaţie, modificări ale comportamentelor hidric şi alimentar, vicii:
marcarea cu urină, frecventă la masculi–spraying şi urinarea necontrolată – evitarea
folosirii tăvii cu nisip, creşterea duratei de autotoaletare, smulgerea blanei, cifozare)
sau specifice (şchiopături, scurgeri nazale, oculare, sensibilitate la atingere,
hipersalivaţie în cazul ingerării toxicelor sau a substanţelor corozive) şi a institui rapid
tratamentele corespunzătoare.
Se vor efectua controalele medicale periodice, vaccinările şi deparazitările, ca şi
verificarea aspectului blănii şi igiena corporală. Asemenea manopere se vor realiza
stresând cât mai puţin animalele.
Castrarea animalelor care nu vor fi beneficia de montă este benefică, pentru
animalele nesterilizate existând mult mai multe posibilităţi de injurii/leziuni, contactare
a unor boli în urma luptelor, de a se rătăci în perioadele de reproducţie sau de a făta
prematur (atunci când dezvoltarea corporală este insuficientă, cu consecinţe
nefavorabile asupra bunăstării).
Animalele vor fi identificate – de regulă prin microcipare.
Dacă pisicile sunt lăsate la montă, se va planifica întotdeauna găsirea unui cămin
pentru pisoi.
 Igiena corporală la câini
Timpul alocat executării unei igiene corporale complete la câini este variabil,
depinzând atât de lungimea şi grosimea firelor de păr (de multe ori este necesară
tunderea parţială sau chiar cea generală), cât şi de gradul de încâlcire a părului
(firele de păr încurcat pot fi separate uneori prin pieptănare, alteori doar prin
tundere). Există 7 paşi în executarea igienei corporale la câini:
1. Perierea uşoară (superficială)
În acest scop, se utilizează perii fine sau aspre. Se examinează cu atenţie roba
animalului (prezenţa zonelor cu păr încâlcit, numărul acestora). Cu ajutorul unor perii
cu dinţi tari se descurcă părul încurcat. Atunci când nu este posibilă separarea firelor
încurcate se recurge la tundere parţială.

Perie fină Perie cu dinţi Set de perii pentru câini

2. Perierea profundă
Se realizează o periere insistentă, utilizând aceleaşi perii fine. Este foarte important
ca pieptănarea şi perierea profundă să se facă înaintea îmbăierii câinelui, deoarece
apa determină aderarea părului încurcat la piele.
3. Ştergerea urechilor
Urechile murdare, mai ales cele tunse (cocker şi caniche) se pot infecta, declanşând
otite cronice foarte dureroase ce necesită un tratament îndelungat.
Părul care creşte în urechi trebuie îndepărtat, după care se şterge pavilionul cu un
şerveţel sau se folosesc tampoane cu soluţii speciale pentru ştergerea urechilor,
care îndepărtează mirosul neplăcut şi au efect antimicrobian şi antifungic.
Manopera se efectuează lunar la câinii cu urechi drepte, iar la cei cu urechi lăsate
(Basset sau spanieli) sau la cei care înoată des săptămânal, deoarece la aceştia
este favorizată instalarea infecţiilor din cauza creşterii umidităţii sau contactului
redus cu aerul. La rase precum Caniche, Schnauzer sau terrieri cresc fire de păr
intraauricular mai abundent, de aceea trebuie inspectate săptămânal pentru a
îndeparta aceste fire.
a. Mai întâi se trage de pavilionul urechii în sens medial, apoi se introduce tamponul
cu soluţie în ureche şi se masează baza urechii timp de 20 - 25 secunde (acest
interval de timp asigură pătrunderea substanţei în profunzimea conductului auditiv
extern). Se repetă operaţiunea cu cealaltă ureche.

Pot zgâria conductul

auditiv, scamele de
vată rămase pot
declanşa inflamaţii.
Eventual se vor
înfăşura în comprese!

Curăţare cu beţigaşe cu capăt de Curăţare cu bulete de vată

bumbac (Q-tip): nerecomandată - recomandată
b. Animalul este lăsat să se scuture de excesul de soluţie.
c. Cu ajutorul unui tampon sau tifon se curăţă regiunile vizibile ale urechii externe
(îndepărtarea cerumenului sau a porţiunilor de piele descuamată). Tifonul nu se va
introduce profund în conductul auditiv extern.
d. În final, se aplică o pulbere sau o cremă sicativă, apoi se fixează urechea timp de
4-5 minute pentru uscare.
4. Aplicarea unguentelor oftalmice
Aceasta protejează ochii de posibilele iritaţii generate de şampon.
5. Îmbăierea
Nu trebuie efectuată prea des, pentru că îndepărtează stratul natural protector al pielii
(generat de producţia glandelor sebacee). Ca urmare, pielea devine uscată, poate
apărea prurit sau depilare. În acest sens, în cazul îmbăierilor dese, trebuie folosite
ulterior uleiuri naturale (de grâu, nurcă), care să ofere protecţie până la reapariţia
stratului de sebuum.
Puii nu trebuie îmbăiaţi înainte de vârsta de 6-8 săptămâni şi chiar şi atunci doar dacă
este neapărat nevoie sau pentru obişnuirea cu această manoperă. Momentul
îmbăierii este indicat de apariţia „mirosului de câine" sau de starea pielii şi a
părului, cu excepţia situaţiilor speciale (murdărirea accidentală).
Frecvenţa estimativă, condiţionată de tipul de păr al câinelui ar fi: pentru rasele cu păr
scurt sau sârmos o dată la opt săptămâni, pentru cele cu păr lung (ogar afgan) o
dată la şase săptămâni, iar la cele cu păr mătăsos (Maltez, Yorkshire) se
recomandă o baie lunar, cu folosirea balsamurilor şi cosmeticelor special destinate
Se va utiliza apă călduţă, pentru a nu determina sensibilitate şi reflexe dobândite
negative. Se udă din abundenţă blana câinelui, deoarece părul acestor animale
prezintă o rezistenţă naturală la apă.
Pardoseala camerei în care se face îmbăierea animalelor trebuie să fie
nealunecoasă. Se recomandă utilizarea duşurilor mobile (detaşabile). Căţeii sunt
îmbăiaţi în băi mobile, atât în interior, cât şi în aer liber (e de preferat totuşi
îmbăierea în interior, deoarece poate fi controlată mult mai bine temperatura).
Câinilor „sperioşi" li se vorbeşte calm, dar hotărât, şi se folosesc diferite recompense
pentru a calma animalul. Pentru a minimiza zgomotul se pun tampoane în urechi şi
se plasează duşul cât mai aproape de pielea animalului.
Se aplică pe întreaga suprafaţă corporală unul din următoarele şampoane:
- şampon similar şampoanelor de copii (nu determină leziuni oculare);
- şampoane medicamentoase (utilizate la animale cu diverse probleme cutanate). În
această categorie sunt incluse o gamă largă de şampoane hipoalergice,
antiseboreice, antimicrobiene sau antiparazitare);
- şampoane pentru prevenirea alopeciilor, balsamuri, dezodorizante (acestea conţin
cheratină, pentru reducerea căderii părului şi cu efecte pozitive asupra epidermului
şi învelişului pilos. Şampoanele dezodorizante elimină „mirosul de câine");
- şampoane pentru întărirea culorilor robei (utilizate la câinii cu anumite culori - foarte
închise sau foarte deschise, pentru a îmbunătăţi culoarea şi pentru a da strălucire
părului);
- şampoane uscate (diferite pulberi absorbante, care se aplică prin pulverizare şi se
îndepărtează prin periere. Nu sunt la fel de eficiente ca şampoanele lichide, dar sunt
foarte utile datorită rapidităţii în utilizare).
Unii specialişti recomandă ca şamponarea să înceapă cu corpul şi
să se termine cu zonele cefalică şi cervicală, alţii sfătuiesc
crescătorii să aplice întâi şamponul pe cap şi în jurul gâtului, pentru
ca eventualii paraziţi să se retragă pe corp, unde sunt mai uşor de
înlăturat. După aplicarea şamponului, se masează bine fiecare zonă
a corpului, de la spate spre coadă, flancurile, regiunea
abdomenului, membrele, pentru o curăţare a robei în profunzime. Şamponare

Se insistă în zonele greu accesibile, unde murdăria rămâne

cantonată: interdigital, retroauricular, zona anală şi cea genitală.
Se realizează apoi o clătire abundentă. Clătirea necorespunzătoare
poate genera prurit, mătreaţă şi persistenţa mirosului neplăcut al
robei. Dacă se consideră necesar, se poate aplica şi un balsam
pentru câini.
Clătirea se va face cu duşul sau apa scoasă într-un lighean, până
când apa ce curge de pe blană rămâne curată. Se clăteşte întâi Pieptănare
capul, apoi spatele şi flancurile, coborând spre membre. Se apasă
pe blana câinelui în sensul creşterii părului, pentru eliminarea
surplusului de apă.
În final se fac pieptănarea şi uscarea. Se folosesc piepteni cu dinţii
rari, pentru a nu produce tracţiuni excesive ale pielii. Uscarea se va
face natural, după ştergerea cu un prosop sau se pot utiliza
uscătoare speciale pentru câini, care să nu producă aer
supraîncălzit. Uscare
6. Tunderea
Se face diferenţiat, în funcţie de rasă.
Precedat de periere şi îmbăiere, tunsul aduce următoarele beneficii: facilitează
toaletarea robei, previne încâlcirea părului, uşurează observarea paraziţilor externi,
previne apariţia micozelor (mai ales atunci când umiditatea blănii este mare), la
câinii care înoată reduce efortul şi timpul necesar pentru uscare, reduce pierderea
părului prin năpârlire, facilitează termoreglarea în sezonul cald, îmbunătăţeşte
aspectul estetic al animalului (mai ales la rase care au anumite standarde privind
aspectul blănii).
Se utilizează la început maşinile de tuns în zonele accesibile,
apoi se folosesc pentru celelalte zone şi pentru regularizare
foarfece şi pieptene.

Se acţionează uşor maşina de tuns în sensul de creştere a părului, pe gât, piept,

spate, flancuri, umeri şi coapse, chiar spre membre, pe abdomen până în zona
genitală (la acest nivel părul se îndepărtează cu foarfecele). Se poate folosi maşina
(dar cu atenţie) şi la nivelul urechilor şi capului. În zona ochilor şi gurii nu e
recomandată utilizarea, putând să producă leziuni sau să sperie animalul. Periodic
se verifică temperatura lamelor aparatului, pentru a nu genera arsuri şi a nu speria
animalul (acesta chiar poate evita ulterior tunsul). Se poate realiza răcirea aparatului
cu gel special de răcire sau prin contact cu suprafeţe reci (metal sau gresie).
Se continuă apoi cu foarfecele pentru îndepărtarea părului din zonele celelalte. În
regiunea capului, se taie părul din jurul ochilor, mai ales cel de la nivelul tractului
lacrimal, care se murdăreşte uşor şi are un aspect neplăcut la rasele cu păr alb. Se
continuă apoi, cu atenţie, cu părul de la nivelul botului. La urechi, mai ales la cele
lăsate şi cu păr abundent, se palpează marginea acestora cu degetele mâinii stângi,
pentru formarea unui reper şi evitarea rănirii animalului.
În interiorul urechii se îndepărtează tot părul, cu foarfece mai mici. Apoi se tund cu
foarfecele toate zonele unde a mai ramas păr netaiat de maşina de tuns: abdomenul,
interiorul coapselor, între membrele anterioare, coada, regiunea anală. Se depărtează
degetele şi se tunde părul interdigital în exces, după fixarea câinelui pe spate.
7. Tăierea ghearelor
Pentru a tăia ghearele, se utilizează dispozitive speciale, numite „cleşti ghilotină”.
Cel mai potrivit moment pentru această operaţiune este imediat după îmbăiere, când
ghearele sunt moi (şi deci uşor de tăiat) şi curate (astfel încât igienizarea ulterioară a
cleştelui-ghilotină este mult mai uşoară).

Cleşti - ghilotină Schema de secţionare corectă a ghearelor (trimaj)

În afara acestor manopere, care trebuie efectuate în respectiva
succesiune, se mai realizează:
Igiena ochilor şi a regiunii periorbitale
Secreţia lacrimală în exces poate genera diverse infecţii oculare,
mai ales la unele rase de câini la care drenarea acesteia prin
punctele lacrimale în sacul lacrimal este deficitară (caniche,
terrier). Pentru a preveni apariţia acestor entităţi morbide, se tunde
părul din regiunea periorbitală şi se curăţă ochii cu o soluţie
oftalmică.
1. Pentru a preveni creşterea exagerată a părului din regiunea periorbitală (cauză a
conjunctivitelor sau cheratitelor), se execută tunderea periodică a acestuia cu ajutorul
unor foarfece cu vârfuri boante.
2. Se îndepărtează zilnic mucozităţile, care constituie un mediu optim pentru
dezvoltarea a numeroase specii microbiene. în acest scop, se vor utiliza produse
diferite sau alte soluţii sterile pentru curăţire.
3. Se vor preveni iritaţiile oculare: înaintea îmbăierilor sau deparazitării externe, se va
aplica un unguent oftalmic protector.
4. Se evită situaţiile în care apar traume oculare (luptele cu alte animale, expunerea la
substanţe iritante etc.).
Igiena cavităţii bucale
Tartrul şi periodontita au o incidenţă mare în patologia veterinară. Cum tartrul dentar
evoluează din placa dentară, prevenirea acesteia devine o necesitate. Placa dentară
are o consistenţă moale şi este formată din resturi alimentare, bacterii şi produşi de
secreţie a acestora, precum şi enzime salivare.
Dinţii câinilor pot fi protejaţi prin perierea resturilor de mâncare de la nivelul lor sau când
s-a format tartrul dentar prin detartraj. Tartrul dentar are o consistenţă dură şi apare
prin mineralizarea plăcii dentare. Tartrul se poate întinde de la nivelul coroanei dentare
spre zona gingivală, acoperind în timp suprafeţe destul de mari.
Printre factorii predispozanţi se numără: sensibilitatea mare a raselor de talie mică în
comparaţie cu cele de talie mare, părul peribucal abundent – în care pot stagna resturi
alimentare (la terrieri, caniche, schnauzer pitic), administrarea de hrană umedă sau
semiumedă (în contrast, alimentele uscate, prin acţiunea lor abrazivă, pot preveni
apariţia acestor probleme).
Prevenirea afecţiunilor dentare se face nu numai la rasele de
câini predispuse, ci la toţi câinii şi constă în: dieta cu alimente
uscate; administrarea de „biscuiţi pentru câini"; curăţirea
periodică a gurii şi a regiunii peribucale – pentru a stopa
acumularea de agenţi microbieni în aceste zone.
Acumulare de tartru
Există şi acţiuni specifice anumitor rase de câini:
Câinii din rasa Caniche au tendinţa de a deveni obezi, motiv pentru care trebuie să facă
suficientă mişcare. O atenţie deosebită trebuie acordată îngrijirii robei – acesta se va
peria zilnic şi va fi toaletată de un specialist o dată la şase săptămâni.
Foxterrierii, varietatea cu păr sârmos, necesită o toaletare specială numită trimat, iar
periatul este necesar de două – trei ori pe săptămână.
Cockerul spaniel englez are şi el tendinţă de îngrăşare, necesitând multă mişcare.
Părul necesită o toaletare periodică. După fiecare ieşire în natură, se verifică urechile şi
perniţele labelor. Urechile şi franjurii se perie zilnic pentru a evita încâlcirea.
 Igiena corporală la pisici
Pentru a rămâne în formă, pisica trebuie ţinută departe de particulele de praf şi de bacteriile care
le-ar putea afecta ochii, urechile şi dantura, dar şi pielea şi blana, lucru care nu poate fi realizat
fără o igienă adecvată.
În blană rămâne un număr mare de impurităţi care trebuie eliminate prin periere. Este indicată
folosirea unei perii moi din păr natural. Aceasta permite în acelaşi timp înlăturarea firelor moarte
care rămân în robă şi „sufocă" tegumentul.
După periere, cu un pieptăn fin din metal, se va pieptăna blana de la cap către coadă. O dată pe
lună este necesară îmbăierea; temperatura optimă a apei trebuie să fie în acest caz de 39°C. Nu
trebuie folosit un şampon oarecare, ci un produs special conceput pentru pisici (cu un pH între 5
şi 7). Se mai pot utiliza şampoane ultra-soft, care reduc electricitatea statică şi protejează blana
de agresiunile factorilor de mediu.
Uşor de folosit şi ambalate corespunzător, aceste şampoane pentru pisici lasă un miros
proaspăt. Spălatul constă în două şamponări: prima cu proteine, înlătură murdăriile din blană, al
doilea dă un aspect sănătos blănii.

Perierea: perii dure, mănuşi, perii moi Îmbăierea pisicii

Rolul celui de-al doilea şamponat este de a ameliora filmul lipoprotector al pielii. Acesta
protejează blana şi pielea şi înlătură mâncărimile. În plus, reducând electricitatea statică,
uşurează pieptănarea după uscare. Există acum şampoane care nu mai necesită nici o clătire,
aşa numitele spumante.
Pentru o blană strălucitoare şi cu volum se poate aplica zilnic un spray special.
Peria aspirantă
Aceasta descâlceşte părul, aspiră celulele descuamate şi firele
căzute care provoacă dermatoze, aspiră scamele şi impurităţile,
uşurează pieptănatul.

Examinarea pielii
Fără o piele frumoasă nu se poate concepe o blană frumoasă, deoarece aceasta din urmă
este implantată în piele (care deci trebuie să fie într-o stare bună). Pielea este un organ
foarte important care, în cazul pisicilor, reprezintă 12% din greutatea corpului (faţă de doar
5,6% la oameni). În afara faptului că pielea reflectă comportamentul (pisica îşi zbârleşte
blana atunci când îi este frică sau când este furioasă), aceasta susţine firele şi pigmenţii
care colorează blana. În plus, pielea protejează organismul împotriva agresiunilor fizico-
chimice, reprezintă un obstacol împotriva microorganismelor şi un factor important în
reglarea temperaturii corpului.
Toate acestea dovedesc necesitatea utilizării unui şampon adaptat pielii pisicii. Neîngrijirea
pielii pisicii poate duce la o slăbire a rezistenţei împotriva agenţilor infecţioşi şi implicit la
apariţia pruritului şi dermatozelor.

Toaleta pisicii
Toaleta asigură bunăstarea animalului. Ea reprezintă o modalitate sigură de a descoperi
orice anomalie. Se poate întâmpla ca periind pisica să fie evidenţiate semnele incipiente
ale unor boli cutanate. Seborea face parte dintre aceste afecţiuni. O dereglare hormonală,
sindromul de malabsorbţie, maldigestie, o carenţă în Zn, în vitamina A sau o dermatoză pot
constitui adesea cauze ale acestei afecţiuni, care reflectă o dereglare a cheratinizării
(straturile profunde ale epidermei se deshidratează) şi o disfuncţie a glandelor sebacee.
Constituit din acizi graşi, sebumul asigură hidratarea şi elasticitatea pielii, jucând un rol de
protecţie faţă de acţiunea negativă a bacteriilor, a frigului şi a căldurii. Dar dacă sebumul este
produs într-o cantitate prea mare, mai ales în zona dorsală a cozii, pisica poate deveni victima
unei hipersensibilităţi. Seboreea provoacă căderea părului (alopecia). În astfel de cazuri trebuie
utilizat un şampon antiseboreic.
Acesta este compus din derivaţi sulfurici, regularizând secreţia de sebuum. Datorită agenţilor
salicilaţi, peliculele sau scamele acumulate pe suprafaţa pielii sunt eliminate. În plus, şamponul
conţine agenţi emolienţi care activează rehidratarea straturilor superioare ale epidermei. În final,
trebuie folosit un şampon care să se adreseze filmului lipidic.
Printre atributele unei blăni frumoase se numără culoarea şi strălucirea. Blana trebuie în mod
special îngrijită, mai ales că ea asigură un număr mare de funcţii indispensabile echilibrului şi
vieţii pisicii. Este compusă din trei tipuri de păr: părul de acoperire, perii secundari (puf) şi perii
tactili (pe obraji şi pe frunte).
Părul de acoperire - drept, lung şi rigid, acoperind spatele - este format din fire groase şi din fire
curbate sau de apărare, mai fine, repartizate pe părţile laterale.
Părul secundar (puful) este format din fire ondulate şi subţiri.
Există o variaţie a numărului firelor de păr, variaţie legată de mai multe faze:
-faza anogenă - după apariţia firelor de păr,
-faza catagenă - când părul încetează să mai crească,
-faza telogenă - când părul este înlocuit şi cade. Primăvara şi toamna se observă mai cu seamă
o reînnoire a părului (năpârlire).
Năpârlirea este determinată de starea hormonală a pisicii şi de durata zilei-lumină. Pisica în
libertate năpârleşte în mod evident şi vizibil, pe când la pisicile de apartament obişnuite cu o
lumină puternică şi o căldură intensă, perioada de năpârlire nu mai este evidentă: fenomenul
are loc pe tot parcursul anului. În perioada de gestaţie se constată o năpârlire mai abundentă.
Totuşi, dacă năpârlirea durează mai mult de patru săptămâni, se poate afirma cu certitudine că
există o dereglare.
Igiena urechii
Conductul auditiv al pisicii adăposteşte mulţi agenţi infecţioşi sau chiar corpuri străine, acest
lucru fiind posibil şi din cauza formei lui în L.
Scuturatul din cap (la unele rase cum ar fi pisica norvegiană de pădure) şi scărpinatul nu sunt
destul de eficiente pentru o debarasare radicală. Unele pisici au urechile foarte păroase şi cu
forme foarte angulate (curbate spre interior la rasa Americană, pliate pe spate la rasa Scottish
fold). Astfel de forme ale urechilor predispun la reţinerea mai multor impurităţi.
Impurităţile acumulate în ureche alcătuiesc un strat ideal pentru bacterii şi paraziţi. Infecţiile sunt
astfel inevitabile şi pisica se poate îmbolnăvi de otită externă, care prin agravare poate conduce
la deteriorări ale timpanului şi chiar la surditate. Este deci indispensabilă protejarea pisicii contra
tuturor acestor probleme.
O igienă corectă a urechilor, efectuată în mod regulat, este singura soluţie. Ideală ar fi o soluţie
de curăţare a urechilor cu care să se maseze conductul auditiv, îndepărtându-se surplusul de
soluţie cu ajutorul degetului înfăşurat în vată.
Este recomandabil să nu se folosească beţigaşele de curăţat urechile, deoarece pot avea un
rezultat contrar celui dorit. În loc să înlăture murdăriile, acestea le împing spre capătul canalului
auditiv, putând produce leziuni ale timpanului. De asemenea, trebuie evitată utilizarea eterului, a
alcoolului sau a apei cu săpun.

Igiena ochilor
Urmele de lacrimi, crustele din unghiul intern al ochiului sunt secreţii care riscă să lezeze pisica
ale cărei canale lacrimale sunt obstruate (este în special cazul unor rase cu nasul scurt).
Secreţia glandelor lacrimale trebuie să se efectueze în mod normal, pentru a proteja corneea şi
pleoapele exterioare. Secreţia lacrimală este drenată prin canalul lacrimo-nazal în cavitatea
nazală. Prezenţa elementelor poluante la intrarea în canalul lacrimal este în mod inevitabil
urmată fie de o conjunctivită, fie de blefarită.
Este deci necesară utilizarea unei soluţii de curăţare a ochilor o dată pe săptămână (o dată pe
zi pentru pisicile persane care lăcrimează des), dar produsul trebuie ales cu grijă. Soluţia de
curăţare trebuie să respecte pH-ul lacrimilor. Produsul se aplică antiseptic în unghiul extern al
ochiului pentru a nu se contrapune sensului de circulaţie al lacrimilor. Surplusul va fi înlăturat
cu o batistă curată.

Igiena bucală
Placa dentar se îndepărtează prin periaj periodic. Dacă este
necesar, se va executa detartrajul, operaţiune realizată sub
anestezie de către medicul veterinar. Cu ajutorul unui aparat cu
ultrasunete, se îndepărtează tartrul până la nivelul silonului
gingival.
Aparat pentru detartraj

Igiena membrelor
Pernuţele trebuie examinate regulat. Ţesutul cornos poate fi
sensibilizat sau lezat. Este necesară o tonifiere a pernuţelor sau
favorizarea cicatrizării zonelor lezate: se tamponează pernuţele
cu un preparat de acid tartric.
Ghearele trebuie scurtate cu ajutorul unui cleşte-ghilotină.
Operaţiunea se efectuează cu delicateţe şi precizie.
Scurtarea ghearelor (trimajul)

Există particularităţi legate de rasă în ceea ce priveşte igiena corporală.

Astfel, pisicile din rasa Birmaneză sunt destul de rezistente, puţin pretenţioase, afectuoase,
uşor de îngrijit; cele din rasa Persană trebuie pieptănate cel puţin o jumătate de oră zilnic,
astfel părul se încurcă şi nu mai poate fi pieptănat (pisica va trebui tunsă); rasa Angora Turcă
trebuie periată la două trei zile.
 Probleme de bunăstare la câini
1) Întreţinerea necorespunzătoare în spaţii închise, exploatarea, abuzul
Apar frecvent în canisele improprii, unde animalele sunt cazate şi îngrijite neadecvat, de multe
ori nebeneficiind de ralaţii sociale, fiind subnutrite, supuse la exerciţii epuizate sau forţate
reproductiv (femelele fiind montate la fiecare perioadă de călduri, pentru a obţine chiar 2 serii de
pui pe an, până la vârsta de 6-8 ani).
Probleme similare pot evolua şi la câinii de apartament, care uneori, chiar dacă li se asigură o
bunăstare fizică optimă, sunt neglijaţi sau izolaţi, nefiind stimulaţi mental în mod adecvat (joacă,
exerciţii în exterior etc.). Câinii care au relaţii strânse cu proprietarul prezintă nivele foarte reduse
de stres, fiind chiar demonstrată prezenţa indicatorilor biochimici ai plăcerii (creşterea
concentraţiei dopaminei plasmatice – Odendaal şi Meintsis, 2003). Studiile au arătat că, în
laboratoare sau centre de cercetare, chiar şi cazarea în aceeaşi cuşcă sau ţarc a doi indivizi nu
reprezintă o stimulare suficientă (ceea ce sugerează necesitatea vieţii în grupuri mai mari, cu
acces în exterior).
La câinii utilitari nu există problema lipsei relaţiilor sociale, aceştia beneficiind de o viaţă socială
independent de proprietari şi de un nivel suficient de mişcare ca gimnastică funcţională.
Există numeroase pericole ce pot apărea în timpul vieţii câinilor în apartamente (ingerarea de
corpuri străine, de toxice, incendii, electrocutare, zgomote neobişnuite sau puternice produse de
aparatură sau de oameni, căderea de la înălţimi mari - de la ferestre sau balcoane) şi conduce la
probleme ulterioare de bunăstare.

Pericolul de
cădere de la balcon

Ingerarea de corpi străini: raţă

de plastic în intestinul subţiere
Apar de asemenea probleme la relocarea unor câini care au trăit în exterior în apartamente,
animalele percepând acest transfer ca pe o înaintare în ierarhia de grup (dobândirea unei
poziţii dominante).
Numeroase probleme pot crea şi condiţiile precare de tranport sau lipsa oricăror măsuri de
obişnuire cu noua locuinţă.
De asemenea, refuzul unor proprietari de a steriliza animalele poate să ducă la: leziuni
grave determinate de agresivitatea intraspecifică din timpul perioadelor de reproducţie,
producerea prematură de descendenţi (la căţele insuficient dezvoltate corporal) sau
producerea de descendenţi nedoriţi (cărora nu li se poate asigura un cămin),
hipersexualitate (uneori redirecţionată către oameni, o manifestare de comportament
inacceptabilă).
În mod similar, refuzul eutanasierii câinilor, chiar şi atunci când este serios compromisă
calitatea vieţii acestora (animale foarte bătrâne, cu boli incurabile: cancer, disfuncţii
cognitive, tulburări cardio-vasculare severe) reprezintă o situaţie foarte gravă. La celălalt
capăt al paletei se situează cazurile în care proprietarii nu sunt legaţi de animal,
prezentându-se la veterinar pentru eutanasierea acestuia din cauza imposibilităţii de a-l mai
mai îngriji (situaţia materială precară, schimbări în familie: naştere, divorţ etc.).
Întreţinerea necorespunzătoare poate să îmbrace forma abuzurilor fizice sau chiar sexuale:
zoofilie, introducerea de obiecte în vagin, rect etc. Câinii sunt animale foarte sensibile, de
multe ori abuzul în cele mai uşoare forme (ton ridicat, tensiune în familiile instabile etc.)
putând genera frică, anxietate şi stres.
Uneori poate să se manifeste la proprietari sindromul Munchausen prin transfer (aceştia
producând animalelor în mod deliberat, chiar dacă nu recunosc, injurii şi leziuni, pentru a
câştiga atenţia personalului medical veterinar). Această tulburare comportamentală umană
de căutare a atenţiei poate să expună cânii la o gamă foarte largă de probleme, uneori cu
sfârşit letal.
Cazarea unui număr foarte mare de animale în aceeaşi locuinţă (hoarding) duce la lipsa
asigurării cerinţelor minime de existenţă a câinilor, în 80% din cazuri aceşti prezintă o
stare precară şi apare mortalitatea (The welfare of dogs – Kevin Stafford, 2006).
Animalele sunt hrănite necorespunzător, trăiesc în condiţii neigienice (nu sunt colectate
dejecţiile, acestea acumulându-se în apartament; nu mai există o delimitare între zonele
pentru dejecţii şi cele pentru administrarea hranei şi pentru odihnă; mirosul este puternic,
de nesuportat), spaţiul disponibil este insuficient sau chiar poate apărea agresivitatea.
Proprietarii afectaţi de această neuropatie se clasifică în 3 categorii:
-Cei care prezintă ca motivaţie nevoia de a acorda grijă animalelor,
de a le salva animalele abandonate sau cele din adăposturi;
-Cei cu tendinţa obsesiv/compulsivă de a achiziţiona animale;
-Cei care nu au simpatie pentru animale, dar le adună pentru
a servi intereselor proprii.
Hoarding

2) Probleme de bunăstare la câini în exterior (spaţii deschise)

Câinii de curte legaţi prezintă frecvent agresivitate mărită sau
probleme legate de prinderea sau chiar sufocarea în lanţ,
intoxicare deliberată.
Câinii fără stăpân (animalele vagabonde) – cei născuţi în exterior
şi cei sălbăticiţi, provenind din animale de casă abandonate –
creează numeroase probleme în zonele urbane. Aceste animale
prezintă frecvent agresivitate mărită, dar şi agresivitate faţă de Câini vagabonzi
om, ceea ce atrage neutralizarea lor.
De cele mai multe ori, bunăstarea acestor câini este precară, fiind subnutriţi sau suferind de
diverse boli – intoxicaţii, parazitoze, boli infecţioase: jigodie, parvoviroză, leptospiroză,
hepatită infecţioasă sau chiar rabie.
În unele ţări, în cadrul programelor de control al rabiei, se administrează vaccinarea per os,
prin includerea de tulpini vii (ex. SAG-2) în momeli administrate câinilor vagabonzi, ratonilor
etc.

3) Probleme generate de manopere medicale, estetice sau de conformare la standarul rasei

Principalul efect al acestor manopere îl reprezintă durerea acută sau cronică. Aceasta e
combătută prin folosirea pe scară largă a analgeziei. Se recomandă administratea
analgezicelor încă înainte de începerea actului operator şi în timpul acestuia, practică ce
reprezintă cea mai eficientă formă de administrare – previne apariţia stimulilor dureroşi,
reducând necesarul de medicaţie postoperatorie şi stresul operator, scurtând durata de
recuperare post-operatorie. În sprijinul unei asemenea conduite terapeutice se aduce
argumentul că post-operator persistă o hiperexcitabilitate a neuronilor medulari, ce duce la
rigiditate, hiperalgezie, accese de durere şi scăderea eficienţei analgezicelor.
Gradul de durere aşteptat după intervenţiile operatorii la câine este următorul (stabilit pe
baza experienţei pacienţilor umani care au suferit acelaşi gen de intervenţii):
Intervenţie operatorie Grad aşteptat de durere
Trimaj, scoaterea firelor de sutură Fără durere
Suturi, debridări, cateterism urinar, detartraj, examinare şi igienă Durere uşoară
auriculară, drenajul abceselor, îndepărtarea corpilor străini cutanaţi
Ovariohesterectomie, castrare, cezariană, cistotomie, saculectomie Durere medie
anală, extracţii dentare, îndepărtarea maselor cutanate, remedierea
laceraţiilor
Tratamentul chirurgical al fracturilor, ligamentelor cruciate, Durere severă Schema operaţiei de ablaţie a
toracotomie, amputări, ablaţia conductului auditiv, laparatomie
conductului auditiv la câine
exploratorie, intervenţii de chirurgie oftalmologică
Cupajul urechilor şi codotomia – au predominant rol estetic, pentru unele rase sunt înscrise
în standarde.
Cupajul constă în îndepărtarea a până la 2/3 din pavilionul urechii şi se realizează frecvent
la vârsta de 4-6 luni la Marele Danez, Doberman, Schnautzer, Boxer, Pinscher pitic. După
intervenţie, urechile sunt fixate în poziţie. Uneori însă operaţia nu are succes, nu rămân
urechile în poziţie verticală, mai mult, apare inflamaţia sau durerea. În multe ţări europene,
dar şi în Australia, Noua Zeelandă etc. această intervenţie a fost contraindicată, iar în
Canada chiar interzisă prin lege, cu excepţia cazurilor cu motivaţie medicală.
Codotomia se practică de secole şi reprezintă o cauză importantă de durere şi stres, mai
ales că adesea se execută fără anestezie, la doar câteva zile de viaţă a câinelui.
Rasele la care se aplică în mod frecvent sunt: spanielii, unii pointeri, rase utilitare, terrierii,
unii ciobăneşti. Manopera nu este motivată de scopuri igienice, mai mult, coada are un rol
important în asigurarea echilibrului animalului în diverse aplomburi şi în limbajul corporal
(relaţiile sociale).

4. Probleme generate de hrănire

a.Modificări ale comportamentului alimentar
Căutatul în gunoi (scaveging) reprezintă o parte importantă a
repertoriului comportamental la câine, dar devine o promblemă de
interes major la animalele vagabonde.
Animalele se pot intoxica direct sau prin consumul altor animale
intoxicate – intoxicaţii în lanţ (cadavre de şobolani, oposumi
combătuţi cu fluoroacetat de sodiu) sau pot ingera corpuri străine
(oase, pungi de plastic, cârlige, ace etc.).
Aceste obiecte se opresc la nivelul aperturii toracice, la baza inimii
sau în porţiunea caudală a esofagului, prediafragmatic.
Perforarea diafragmului determină abcese locale, pleurite, piotorax şi alte infecţii, afectând
major bunăstarea.
Câinii pot ingera materii pe care stăpânii le consideră inacceptabile:
-Fecalele altor câini, ale pisicilor sau ale unor specii ierbivore (cea din urmă este considerată
comportament normal, chiar şi ingerarea fecalelor altor câini ar avea rolul adaptativ de
reînsămânţare a tubului digestiv cu floră intestinală, fiind observată la căţele cu pui).
De cele mai multe ori însă, coprofagia e observată a animale fără tulburări gastro-intestinale,
ca manifestare a plictiselii şi mediului sărac în stimului. În plus, poate să ducă la
gastroenterită infecţioasă (observată la câinii de fermă care ingeră fecale de cabaline sau
fecalele diareice ale rumegătoarelor)
-Materii necomestibile (pica sau alotriofagia): consumul de iarbă (efect emetizant),
mestecarea/muşcarea continuă a obiectelor (leziuni gingivale, probleme dentare), ingerarea
de pietre (necesită intervenţii chirurgicale).
Inapetenţa sau, din contră, hiperfagia se întâlnesc frecvent la câini, atât din cauze medicale,
cât şi etologice (prezenţa indivizilor dominanţi în jur, comportamente promovate de stăpâni
etc.).

b. Malnutriţia
Este definită ca orice tulburare rezultată dintr-un aport alimentar inadecvat cantitativ sau
neechilibrat. Inclunde nu numai subnutriţia, ci şi obezitatea, tulburările ortopedice ale câinilor
de rasă mare, cu creştere rapidă, deficitul de tiamină etc.
Uneori, membrii mişcării holistice îşi supun câinii unor diete vegetariene, vegane sau alte
diete speciale, care determină tulburări majore din cauza deficitului de arginină, lizină,
metionină, taurină, triptofan, fier, Ca, Zn, vitamină A sau vitamine din complexul B
(Remillard, 2000).
De regulă, tulburările de nutriţie sunt controlate prin examinarea frecventă a
animalelor, stabilirea BCS şi instituirea tratamentului şi măsurilor igienico-dietetice
corespunzătoare.
Înfometarea afectează frecvent câinii, nu numai cei vagabonzi, ci şi cei cu proprietar
(când timp aceştia sunt în deplasări, concedii, în timpul dresajului sau exerciţiilor
epuizante). În stadiile iniţiale se produce o modificare a metabolismului energetic,
pentru utilizarea ca sursă de energie a acizilor graşi. În primele 2 zile, glicemia e
menţinută constantă prin glicogenoliză şi gluconeogeneză, începând cu cea de-a 3-a
zi apare o scădere adaptativă a ratei metabolismului. În primele zile, ficatul produce
corpi cetonici din acizii graşi, pentru a susţine ţesuturile independente de glucoză
(muşchi striat sau cardiac, creier, rinichi). După cea de-a 3-a sau a 5-a zi, lipidele
devin o sursă importantă de energie, ca şi proteinele.
Pentru a readuce animalul la normal, se va administra o hrană preponderent lipidică
şi proteică, care va fi gradată de la constituenţi simpli către complecşi. Tainurile vor fi
reduse cantitativ, administrându-se de cât mai multe ori pe parcursul zilei. Se vor
evita cantităţile mari de carbohidraţi, pentru a nu determina probleme metabolice.
Obezitatea – reprezintă acumularea lipidică în exces, dublată
de creşterea greutăţii corporale. Se consideră câinii
normoponderali la o creştere cu cel mult 1-9% peste valorile
optime de greutate, în funcţie de rasă; supraponderali la
creşteri cu 10-19% şi obezi la peste 21%. Un număr mare de
boli sunt asociate cu obezitatea: tulburări dermatologice,
cardiovasculare, pulmonare, diabetul zaharat, scăderea
rezistenţei la boli, probleme osteo-articulare.
5) Problemele comportamentale
Unele sunt generate de comportamente normale pentru câini, dar inacceptabile pentru
proprietari, altele sunt patologice, diferind cantitativ sau calitativ de comportamentul normal.
Frica, anxietatea
Frica reprezintă o reacţie normală la diverşi stimuli, însă atunci când evoluează cronic poate
duce la fobii sau anxietate, afectând animalul. Mai mult, unele reacţii comportamentale pot fi
accentuate de către proprietari, atunci când aceştia le consideră de neacceptat (urinarea
submisivă se acutizează în urma pedepsirii câinelui).
În timp ce frica generează reacţii comportamentale gradate (de la normal la anormal), fobiile
reprezintă un răspuns anormal brusc, de tip “totul sau nimic”, care nu scade în intensitate
semnificativ în urma expunerii repetate.
Printre stimulii fricii sau fobiilor câinilor se numără: anumite categorii de oameni (bărbaţi,
copii, oameni în uniformă), zgomote puternice sau neaşteptate (artificii, tunet, împuşcături),
anumite spaţii (clinici veterinare). Manifestările cuprind dispnee, hipersalivaţie, micţiuni
involuntare, midriază, agitaţie, lătrat, agresivitate, comportament distructiv sau automutilant,
izolare etc. Tratamentul nu are succes întotdeauna, constând în medicaţie (asociere
clomipramină/alprazolam) şi terapie comportamentală (desensibilizare/contracondiţionare).
Anxietatea este definită ca o reacţie conştientă de anticipare a unui viitor pericol, însoţită de
tensiune, hiperactivitate şi hipervigilenţă. Se manifestă frecvent sub forma anxietăţii de
separare (la despărţirea de stăpân sau de alt animal cu care câinele convieţuieşte):
comportament distructiv, lătrat, defecare necontrolată sau în locuri nepermise, chiar
automutilare atunci când stăpânul iese din casă, câinele având tendinţa de a-l urma
permanent.
Etopatia se tratează medicamentos (antidepresive triciclice), dar şi prin stabilirea unor
intervale de interacţiune între om şi animal, îmbunătăţirea mediului de viaţă al acestuia din
urmă şi obişnuirea lui cu plecarea stăpânului (desensibilizare).
Tulburările obsesiv – compulsive sau stereotipiile
Apar ca urmare a condiţiilor de viaţă necorespunzătoare, a stresului sau frustrării (mediu
sărac în stimuli, lipsa interacţiunilor sociale) şi indică bunăstarea preacară, mai mult, unele
pot deveni în sine periculoase (comportamentul automutilant).
Se clasifică în:
-Stereotipii locomotorii (rotirea în jurul cozii, mersul în cerc, săriturile repetitive, mersul
repetitiv - pacing)
-Stereotipii orale (animalul îşi muşcă membrele sau flancurile, îşi linge roba sau se linge pe
bot excesiv, polidipsia, polifagia, pica, aerofagia)
-Agresivitatea (animalul mârâie la trenul său posterior sau şi-l muşcă, atacă hrănitorile sau
diverse alte obiecte, atacă omul)
-Vocalizare (scheunat sau lătrat repetitiv, urlatul persistent)
-Tulburări halucinatorii (urmăritul fix pe fereastră – staring, urmărirea reflecţiilor sau jocurilor
de lumină).
Agresivitatea reprezintă o problemă frecventă la câine şi trebuie combătută.
În multe cazuri, câinele îşi apară integritatea corporală (agresivitate defensivă – atac
paradoxal), teritoriul (agresivitate teritorială), obiectele familiare (agresivitate de protecţie sau
de posesie), hrana sau puii (agresivitate maternă). Agresivitatea de dominanţă apare la
indivizi care simt că poziţia lor ierarhică în cadrul grupului (sau în relaţia cu omul) este
ameninţată, ceea ce generează anxietate şi eforturi continue pentru redefinirea statutului.
Faţă de alţi câini, un individ poate să manifeste agresivitate defensivă, teritorială, de
dominaţie, de posesie, legată de hrană, maternă, agresivitate din joacă, agresivitate
redirecţionată (de transfer) sau chiar agresivitate predatorie.
*****
Evaluarea bunăstării la câini se poate realiza pe baza indicatorilor fiziologici, a celor
hematologici, biochimici sangvini şi hormonali, a indicatorilor comportamentali.
În ultimul timp au fost introduse foarte multe chei de apreciere a temperamentului şi
comportamentului câinilor – chestionare pentru proprietari sau îngrijitori, fişe
etologice etc. Există deja propuneri pentru unele sisteme de evaluare de tip numeric
integrativ (preluând ideea ANI folosit la speciile de animale de interes zootehnic).

Cheie de apreciere numerică a bunăstării câinelui (P. Vijayakumar et. al, 2003)
Parametru Punctaj Parametru Punctaj

0 1 0 1

1. Cazare în cuşcă Da Nu 11. Câinele este deparazitat Nu Da

2. Spaţiu disponibil suficient Nu Da 12. Câinele este vaccinat Nu Da

3. Ventilaţie suficientă Nu Da 13. Igiena robei este corespunzătoare (periere, ştergere) Nu Da

4. Zona de odihnă a animalului este curată Nu Da 14. Se execută trimajul Nu Da

5. Câinele este îngrijit de cineva în absenţa stăpânului Nu Da 15. Se efectuează îmbăierea Nu Da

6. Câinele este legat Da Nu 16. Câinele beneficiază de mişcare (exerciţiu) Nu Da

7. Câinele a fost dat la montă Nu Da 17. Câinelui i se efectuează igiena auriculară Nu Da

8. Câinele este castrat Da Nu 18. Se efectuează controlul medical periodic Nu Da

9. Câinele are posibilitatea să socializeze Nu Da 19. Câinele a prezentat diverse infecţii Da Nu

10. Câinele a suferit operaţii în scopuri estetice (codotomie, Da Nu 20. Prezenţa ectoparazitismului Da Nu
cupaj urechi)

Atunci când punctajul final este mai mare de 16, se apreciază bunăstarea ca deplină,
între 11 şi 16 ca medie, iar punctajele sub 11 sunt interpretate ca bunăstare precară.
 Probleme de bunăstare la pisici
1.Mediul de viaţă necorespunzător
Spaţiul disponibil
Studii ale lui Barry şi Crowel-Davis (1999) au arătat că pisicile cazate în grup îşi petrec
jumătate din timp fără a avea contact vizual, iar atunci când au, păstrează distanţe între 1
şi 3 m una faţă de cealaltă (în 25-31% din timpul de observaţie). Ca utilitate practică, s-a
dedus că pisicilor trebuie să li se asigure suficient spaţiu pentru a putea să păstreze cel
puţin 1 m distanţă.
Grupul de lucru pentru revizia Convenţiei Europene pentru Protecţia Animalelor
Vertebrate folosite în Scopuri Experimentale şi alte scopuri ştiinţifice recomandă un spaţiu
minim de pentru cuştile de pisici de 1,5 mp şi câte 0,75 mp în plus pentru fiecare pisică
introdusă în plus în aceeaşi cuşcă şi înălţimea care să permită omului să intre în ea fără
probleme (1,5 m).
Calitatea spaţiului
Se impune existenţa zonelor adecvate pentru odihnă, litierelor, zonelor în care pisicile să
se poată ascunde de observatori (paturi sau coşuri cu pereţi înalţi, paturi de tip ”igloo”,
cutii etc.), absenţa altor pisici în acelaşi compartiment, prezenţa contactului cu oamenii
(joaca cu îngrijitorii), aplicarea metodelor de îmbunătăţire a mediului (vizuală –
amenajarea unor zone înalte – puncte de observaţie: pervazuri, platforme suspendate
lângă ferestre, de unde animalele să poată observa împrejurimile, olfactivă: mirosul
diverselor prăzi sau de “iarba mâţei” – Nepeta cataria, auditivă: conversaţii, radio).

2. Probleme de nutriţie
Cea mai întâlnită problemă de nutriţie la pisică este obezitatea, care afectează între 10 şi
20% din pisicile de apartament în S.U.A. şi vestul Europei.
3) Probleme comportamentale
A – comportamente normale pentru pisică, dar care jenează proprietarii:
Zgâriatul mobilei, înţeparea diverselor obiecte: are rolul de a asigura exerciţiul aparatului
retractil, de a imprima miros din glandele interdigitale şi de a lăsa urme, striaţii (stimuli
vizualui de marcare a teritoriului). Poate să treacă însă în sfera patologicului, atunci când
indică nesiguranţa pisicii în teritoriul ei (pentru pisici cazate în grup, la care apare şi
agresivitatea intraspecifică activă sau pasivă);
activităţile predatorii (de vânătoare). Pot deveni inacceptabile, pisica aducând, după
partidele de vânătoare, prada în casă (rozătoare, păsări, insecte). Vor fi responsabilizaţi
proprietarii, care trebuie să înţeleagă faptul că acest comportament reprezintă o necesitate
a pisicii, pîndirea şi vânătoarea fiind manifestări de comportament alimentar complet
delimitate de ingerarea hranei (apar şi pe fondul saţietăţii). Dacă animalelor li se interzic
aceste activităţi (prin limitarea accesului în exterior, mai ales în zori şi după apusul soarelui
– ceea ce reduce semnificativ şi incidenţa accidentelor de trafic), se vor asigura posibilităţi
de substituţie prin joacă (cu jucării sau cu omul).

Activităţi de Ascundere
vânătoare

B – Comportamente anormale:
Ascunderea, izolarea: are un rol benefic, reducând nivelul de stres. În sălbăticie, pisicile
au mai degrabă tendinţa să fugă sau să se ascundă de ceilalţi indivizi decât să lupte cu
aceştia. Dacă pisicilor domestice nu li se pun la dispoziţie locuri de ascuns, poate să
persiste frica şi să fie afectată profund bunăstarea;
murdărirea locuinţei: eliminarea necontrolată de urină sau fecale, marcarea teritoriului.
4) Suprapopularea – lipsa controlului populaţiei de pisici
Duce la prezenţa acestor animale în locuri nedorite, în număr foarte mare. Pisicile vagabonde
servesc drept rezervor pentru un număr mare de boli infecto-contagioase şi parazitare (rabie,
toxoplasmoză, boala ghearelor de pisică – Bartonella henselae, leucemie felină, FIV etc.),
produc deasemea declinul pentru unele specii native (păsări cântătoare). S-a demonstrat
matematic că un cuplu de pisici pot produce în şapte ani 175000 de descendenţi dacă se
reproduc o dată pe an şi până la 750000 dacă se reproduc de mai multe ori pe an (Olson şi
Johnston, 1993).
Adăposturile nu mai pot face faţă excesului de animale, iar cotele eutanasiei sunt foarte mari
(5,7-9,5 milioane de pisici în S.U.A. pe parcursul anului 1990). În multe ţări sunt derulate
programe complexe, pe termen lung, pentru remedierea acestei situaţii:
-de tip KS (kill on site: ucidere în focar) prin folosirea de capcane, prin împuşcare sau otrăvire
cu compus 1080 – fluoroacetat de sodiu. Otrăvirea crează pericole foarte mari pentru alte
specii de animale şi om, de aceea se poate aplica în mod practic doar pe suprafeţe mici, bine
delimitate (pe diverse insule);
-de tip TR (trap and remove: prindere şi eutanasiere). După prindere, animalele sunt obligatoriu
cazate un anumit interval în adăposturi (de unde pot fi recuperate de către stăpâni sau pot fi
adoptate). Dacă aceasta nu se întâmplă în respectivul interval, sunt omorâte;
-de tip TNR (trap, neuter and release): după prindere, animalele sunt sterilizate, se aplică
marcaje auriculare, apoi sunt eliberate în aceleaşi locuri.

*****
Evaluarea bunăstării la pisici se poate baza pe indicatorii comportamentali sau pe cei fiziologici.
Indicatorii comportamentali au fost abordaţi de numeroase studii. S-a demonstrat inhibarea
unor comportamente în cazul cazării sau condiţiilor de mediu necorespunzătoare, mai ales în
cuşti sau ţarcuri subdimensionate: hrănire, autotoaletare, urinare, defecaţie.
La contactul cu omul, animalele îşi distrug mediul (distrug paturile, întorc hrănitorile,
adăpătorile, sapă în litiere sau le întorc) în încercarea de a-şi crea o incintă în care să se
ascundă. Creşterea vigilenţei (inhibarea somnului) reprezintă un alt indicator de
bunăstare precară. Este important să se diferenţieze somnul propriu-zis de cel defensiv şi
cel simulat, de aceea, un indicator mult mai fidel e reprezentat de somn REM.
Scăderea duratei de joacă (comportament de lux – motivat afectiv) poate deasemenea
să indice bunăstarea precară.
La alte pisici (se pare că există predispoziţie genetică) nu apare inhibiţia şi tendinţa de
ascundere, ci, din contră, agresivitatea faţă de om sau faţă de celelalte pisici (cazarea
colectivă este incompatibilă necesităţilor comportamentale ale pisicii, care s-a format şi
adaptat ca animal de pradă solitar, grupurile de pisici apărând doar ocazional şi fiind
compuse din animale aparţinând aceleiaşi familii).
Integrarea (evaluarea în comun) a mai multor tipuri de comportamente pentru stabilirea
nivelului de bunăstare este mult mai utilă, eliminând influenţa variaţiilor individuale,
temperamentale etc. Un exemplu îl reprezintă CSS (Cat Stres Score – Punctajul stresului
felin). Testul implică apropierea unui observator uman de pisică şi urmărirea atentă a
posturilor sau comportamentului acesteia.
Versiunea iniţială avea o scară de notare de la 1 la 10, variantele recente au redus-o de
la 1 la 7 (Kessler şi Turner, 1997).
Pe fondul stresului, pot apărea o gamă foarte largă de comportamente anormale:
- agresivitate;
- anxietate cu ascundere, izolare;
- autotoaletarea excesivă (până la mutilare);
Punctaj Corp Abdomen Membre Coadă Cap Ochi Pupile Urechi Mustăţi Vocalizare Activitate

1. Relaxare Pisică în decubit lateral Expus, În extensie extinsă sau uşor aşezat pe suprafaţa Închişi sau pe normale În unghi de În lateral Nu Odihnă, somn
completă sau stă pe spate mişcări completă curbată de odihnă, bărbia în jumătate 45° (normal) (normal)
respiratorii sus sau în contact cu deschişi, pisica
rare suprafaţa clipeşte rar

2. Relaxare i: pisică în decubit ventro- Expus sau nu, i: flexate, cele i: extinstă sau uşor Aşezat pe suprafaţa Închişi, pe normale În unghi de În lateral Nu Odihnă, somn
uşoară lateral sau stă în membre frecvenţă posterioare pot curbată de odihnă sau jumătate 45° sau sau în faţă sau activitate,
a: pisică în staţiune sau respiratorie să fie întinse a: în sus sau relaxată, deasupra corpului, deschişi sau ridicate spre joacă
deplasare, coloană redusă sau a: extinse în în jos mişcări rare deschişi faţă
vertebrală orizontală normală staţiune

3. Tensiune i: pisică în decubit ventral Nu este expus, i: flexate animalul dă din Aşezat deasupra Deschişi normale În unghi de În lateral Nu sau Odihnă vigilă
uşoară sau stă în membre frecvenţă a: extinse în coadă corpului, mişcări 45°, ridicate sau în faţă mieunat sau explorare
a: pisică în staţiune sau respiratorie staţiune i: pe lângă corp sau rare spre faţă
deplasare, coloană normală curbată pe spate sau întinse
vertebrală orizontală a: în sus sau fixă, în spre spate
jos

4. Tensiune i: pisică în decubit Nu este expus, i: flexate i: pe lângă corp Aşezat deasupra Deschişi larg sau Normale sau În unghi de În lateral Nu, mieunat Somn
intensă ventral, întoarsă (decubit frecvenţă a: membrele a: fixă, în jos sau corpului sau chiar închişi forţat parţial 45°, ridicate sau în faţă sau mieunat neliniştit,
dorsal) sau stă în membre respiratorie posterioare curbată anterior, apăsat pe corp, dilatate spre faţă plângător odihnă sau
a: pisică în staţiune sau normală flexate, cele mişcări din coadă mişcări rare sau (midriază sau întinse alertă,
deplasare, coloană anterioare imobil slabă) spre spate explorare
vertebrală în poziţie extinse în activă,
inferioară la nivelul timpul staţiunii încercări de
trenului posterior scăpare
(cifozare)

5. Frică, i: pisică în decubit Nu este expus, i: flexate i: pe lângă corp În planul corpului, Larg deschişi Dilatate Parţial În lateral, Nu, mieunat Alertă,
imobilitate ventral, întoarsă (decubit frecvenţă a: flexate a: curbată mult mişcări rare sau (midriază strânse în faţă sau plăngător, încercăre
dorsal) sau stă în membre respiratorie aproape de sol anterior imobil parţială) spre spate urlet sau activă de
a: pisică în staţiune sau normală sau mârâit scăpare
deplasare, coloană crescută
vertebrală în poziţie
inferioară la nivelul
trenului posterior
(cifozare)

6. Panică i: pisică în decubit ventral Nu este expus, i: flexate i: pe lângă corp În apropierea Larg deschişi Foarte Strânse Spre Nu, mieunat Alertă cu
sau ghemuită pe vârful frecvenţă a: flexate a: curbată mult suprafeţei, imobil dilatate spate plăngător, imobilitate sau
labelor, tremură respiratorie aproape de sol anterior – până (midriază urlet sau hiperactivitate
a: tot corpul este apropiat mare aproape de corp completă) mârâit
de sol, ghemuire,
tremurături

7. Teroare Pisica ghemuită pe vârful Nu este expus, flexate aproape de corp Mai jos decât corpul, Larg deschişi Foarte Strânse, în Spre Nu, mieunat
labelor, tremurături frecvenţă imobil dilatate spatele spate plăngător,
respiratorie (midriază capului urlet sau
mare completă) mârâit

Punctajul stresului felin – Cat stres score (Kessler şi Turner, 1997)

- defecaţie, micţiune necontrolată şi marcarea teritoriului, mai ales la masculi
(asemenea scheme se derulează la marginea teritoriului – lângă pereţi, uşi,
ferestre). Poate îmbrăca forma marcării de tip spraying (proiectarea unor jeturi
scurte de urină pe substraturi verticale după adoptarea unei poziţii caracteristice)
sau zgârierea mobilei.

Urinarea necontrolată este frecvent întâlnită în cazul cazării în grup, când animalele
nu s-au acomodat sau nu se asigură cerinţele spaţiale cantitative sau calitative (ex.
numărul insuficient de litiere – trebuie să existe cel puţin una pentru fiecare pisică –
sau dispunerea lor în zone expuse privirii sau zgomotelor puternice (sub scări, unde
se crează rezonanţă). Pe fondul unor asemenea probleme apare LUTD (lower
urinary tract disease), diagnosticat frecvent ca FIC (feline idiopathic cystitis – cistită
idiopatică felină) – entitate morbidă care are o importantă componentă
comportamentală.
Dintre indicatorii fiziologici, cei mai frecvent studiaţi sunt:
- frecvenţa respiratorie
- dozarea cortizolului (în plasmă, urină sau fecale)
- testul de stimulare cu ACTH.

Pentru determinarea cortizolului, se renunţă în ultimul timp la determinările sangvine

(care stresează animalul şi pot influenţa astfel şi răspunsul hormonal) în favoarea
metodelor non-invazive (determinarea din urină colectată în litiere cu fund dublu).
 Bunăstarea animalelor în captivitate.
Modalităţi de îmbunătăţire (îmbogăţire a mediului)
a. Animale din grădini zoologice/parcuri
În accepţiunea Comisiei Comunităţii Europene, grădinile
zoologice cuprind următoarele obiective: aşezămintele
în care sunt cazate animale pentru expoziţie şi la care
publicul are acces mai multe zile pe an (cu excepţia
circurilor şi pet-shopurilor); colecţiile zoo; parcurile de
animale, parcurile safari; grădinile pentru păsări; Grădini zoologice
delfinariile; acvariile şi colecţiile speciale de animale.
În Europa funcţionează peste 1000 de asemenea
obiective, din care 230 sunt membre ale Asociaţiei
Europene a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor. Din păcate
puţine numeric, îndeplinesc patru obiective de bază,
respectiv: conservarea şi cercetarea speciilor de animale
sălbatice cazate în acestea pe de o parte şi educarea şi
recreerea publicului pe de altă parte. Parc safari

Parc natural (wildlife park) Grădină pentru păsări Delfinariu Colecţie de reptile
Problemele de bunăstare la aceste animale implică:
- condiţiile improprii de cazare (suprafaţă insuficientă)
- lipsa împrejmuirii pentru protecţie sau împrejmuirea
necorespunzătoare, care provoacă injurii
- lipsa facilităţilor pentru îngrijirea animalelor bolnave
- raţiile neadecvate
Suprafaţă insuficientă
- cazarea individuală a animalelor care în mod obişnuit trăiesc în grup, (grădină zoo)
stimularea insuficientă (privarea informaţională)
- lipsa condiţiilor specifice de mediu (urs polar, foci, delfini)
Tendinţa actuală este de a menţine doar grădinile zoologice moderne,
care se ocupă de conservarea şi cercetarea speciilor periclitate.
Probleme de bunăstare
Reglementările legale în domeniu la nivel global şi al Uniunii Europene la animale în circuri
sunt puţine, respectiv: CITES la nivel global (Convention on International
Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora); Directiva
Consiliului 91/628/EEC privind protecţia animalelor în timpul
transportului, Directiva 99/22/EC referitoare la întreţinerea animalelor
a
sălbatice în zoo, Recomandarea Comisiei U.E. către guvernele statelor
membre privind codul de bună practică de adăpostire şi îngrijire a
animalelor din grădini zoologice.

b. Animale în circuri
b
Problemele de bunăstare sunt legate de: dresaj (a), condiţiile precare pe
timpul transportului (c) - înghesuire, microclimat necorespunzător,
furajare sau adăpare neigienice etc., folosirea pentru activităţi pe care nu
le fac în mod natural, cazarea individuală a animalelor care în mod
normal trăiesc în grup (primate), adăpostirea neadecvată, condiţiile
c
stresante din timpul spectacolelor (c).
Reglementările referitoare la folosirea animalelor în circuri la nivel global şi al UE sunt
puţine şi coincid cu cele de la animalele din grădini zoo. În plus, se menţionează două
Rezoluţii ale Consiliului din 1992 privind standardizarea certificatelor pentru
transportul animalelor vii pentru expoziţii şi circ şi identificarea cu microcipuri a
animalelor folosite pentru cercetarea ştiinţifică, pentru expoziţii şi circ.
În unele state membre există legislaţie în care se prevede necesitatea autorizării
funcţionării circurilor de către autoritatea competentă şi interzicerea folosirii în acestea
a unor specii de animale ca maimuţele, elefanţii, carnivorele sălbatice, focile, rinocerii,
hipopotamii, marsupialele, păsările de pradă, crocodilii, struţii etc.
Iniţiativele posibile pentru viitor în acest domeniu se referă la legiferarea interzicerii
folosirii speciilor nedomesticite, inclusiv a celor din anexa 1 a CITES în circuri, la
nivelul UE şi a statelor membre şi controlul riguros a respectării legislaţiei naţionale în
fiecare din acestea (Teusdea, 2005).
Modalităţi de îmbunătăţire a mediului
Îmbunătăţirea mediului (EE – environmental enrichment) are drept scop creşterea
numărului de stimuli din mediul de viaţă al animalelor captive, în scopul reducerii
schemelor de comportament anormal/stereotipiilor şi implicit creşterii nivelului de
bunăstare.
Îmbunătăţirea mediului la carnivore captive
Se realizează în raport cu caracterele morfofiziologice şi etologice ale acestor specii:
Carnivorele (familiile felide, canide, urside, ratonii, nevăstuicile, zibetele, hienele) au
elemente comune, printre care se numără prezenţa carnasierei. Totuşi, destul de
puţine au păstrat un mod de hrănire exclusiv carnivor (lupi, feline, urşi polari,
nevăstuici, vidre).
Cele mai multe s-au adaptat la un regim alimentar foarte variat, devenind practic omnivore,
insectivore sau ierbivore. Ocupă numeroase ecosisteme: pădure, deşert, câmpie sau tundră.
Comunicarea în cadrul grupului se realizează prin expresii şi posturi, marcare olfactivă, semnale
auditive (vocalizare). În condiţii normale, îşi desfăşoară preponderent activitatea în timpul nopţii
(cu excepţia ghepardului, care are vedere foarte bună de zi, utilă în vânarea prăzii). Cele mai
multe sunt animale solitare, însă unele manifestă comportament de cooperare cu conspecificii –
la aardvark (genul Nasua), masculii sunt solitari, însă femelele formează grupuri stabile, iar
mangustele formează permanent grupuri pentru a se apăra de prădători.
Strategiile legate de comportamentul alimentar includ căutarea hranei şi vânătoarea. Pentru
urmărirea prăzii, se bazează pe simţul olfactiv foarte bine dezvoltat, pe simţul tactil, iar unele
specii au scheme foarte complexe de vânătoare în grup, cu încercuirea prăzii. La cele cu regim
carnivor, urmărirea prăzii durează foarte mult. După prinderea acesteia, canidele şi felidele
sălbatice petrec câteva ore pentru a îi sfărâmă oasele, sfâşia carnea şi smulge pielea. Urşii
petrec 80% din perioada vigilă căutând hrana.

La carnivorele captive pot să apară comportamente stereotipe, autodistructive sau anormale:

hiperactivitate, inactivitate, mers repetitiv (pacing), clătinat din cap, autotoaletare excesivă (urşi,
felide, canide, nevăstuici, hiene). Aceste activităţi reprezintă modalitatea animalelor de a se
adapta unui mediu sărac în stimuli sau expresia unui comportament de reorientare/substituţie
pentru comportamentele reproductive de căutare a partenerului, de verificare a teritoriului sau
vânătoare (www.aazk.org).
Zgomotele puternice, designul defectuos şi subdimensionarea spaţiului de cazare, hrănirea
animalului o dată pe zi sau pe baza unui program exact, lipsa elementelor de noutate în mediu
pot contribui la apariţia unor asemenea probleme. Ca măsuri de prevenire şi combatere, se aplică
îmbunătăţirea mediului (promovarea comportamentului ludic, explorator şi de căutare a hranei).
Îmbunătăţirea mediului în ariile în care animalele sunt expuse publicului (zone de vizitare)
Animalelor li se vor oferi posibilităţi de adăpostire de lumina solară (umbrare), dar şi de a sta la
soare, sisteme de răcire sau de ceaţă şi de încălzire: bolovani, pietre aşezate sub radiaţie solară
directă. Cum multe carnivore sunt arboricole, se vor planta pomi (pentru sărituri, căţărat, dar şi
pentru ca animalele să le poată folosi la scărpinat), se vor amenaja platforme sau stinghii (prăjini)
suspendate la diverse înălţimi sau se vor introduce frânghii. Pentru a împiedica evadarea la unele
specii, pomii se îmbracă sau se înconjoară cu sârmă electrificată. Este recomandat ca poziţia
platformelor sau stinghiilor să fie periodic schimbată, pentru a evita plictiseala şi a încuraja
comportamentul explorator. Animalele vor beneficia de asemenea de bariere vizuale sau obiecte
care le limitează câmpul vizual (bolovani de dimensiuni mari, copaci, vegetaţie, coline, muşuroaie
de termite sau mormane de noroi) pentru a le spori confortul şi senzaţia de protecţie, chiar dacă
rămân în continuare vizibile publicului.
Pentru a încuraja căutarea ei, hrana va fi ascunsă în copaci (la înălţime), orificii din pietre, buşteni
sau în galerii, bârloguri în sol (se aplică chiar o rotaţie a locurilor de amplasare). De asemenea,
se introduc covoare de frunze (substrat vegetal) sau nisip, fân în unele zone, pentru a promova
căutarea hranei şi ca aşternut. Pentru carnivore acvatice, se amenajează piscine sau chiar
cursuri de apă, pentru a oferi posibilitatea înotului şi prinderii peştilor (prăzii).
Toate aceste măsuri nu trebuie să inducă pericole (de intoxicaţii – inclusiv plante toxice, de
prindere sau lezare a animalului). De asemenea, obiectele utilizate în cadrul programului de
îmbunătăţirea a mediului se vor urmări permanent, pentru a nu fi ingerate de animale şi a
determina probleme digestive.

copaci utilizarea platformelor suspendate stinghii bolovani piscine

Unele animale au tendinţa de a deveni posesive cu unele obiecte/dispozitive, de aceea se vor
introduce în zonele de vizitare mai multe obiecte de acelaşi tip, pentru a evita agresivitatea.
Unele măsuri se aplică şi în zonele – adăpost (de cazare), net delimitate de cele de vizitare
(introducere de obiecte noi, hrănitori amplasate în tavanul cuştilor etc.). De asemenea, în aceste
zone se vor amenaja puncte pentru executarea manoperelor sanitare-veterinare sau se vor
introduce, pentru obişnuirea animalelor cu aceste manopere, cuşti de imobilizare (squeeze-
cages).

Hrănitori de tavan:
Environmental Enrichment for Captive Efectuarea tratamentelor în
Animals - Robert J. Young, 2003 cuşca de imobilizare

Îmbunătăţirea alimentaţiei
Cum carnivorele în habitatele naturale petrec o bună parte din timp pentru căutarea hranei, se
vor asigura elemente de impredictibilitate: ascunderea hranei în buşteni, copaci, sub sau în
orificiile bolovanilor, la capătul stinghiilor, sub frunze, programe de hrănire randomizată,
administrare într-un număr mare de tainuri. Pentru a nu apărea plictiseala, se va alterna
administrarea de hrană întreagă (de regulă ierbivore victime ale traficului) cu cea tăiată şi cu
animale vii (peşti, şopârle, rozătoare sau lăcuste şi greieri – administrate din hrănitori automate
etc.), ouă crude sau fierte. Pentru sănătatea dinţilor şi pentru a creşte timpul alocat ingestiei, se
administrează oase (gâturi de păsări, cozi de ierbivore, articulaţii), raci sau scoici, la urşii polari
se poate administra hrana în interiorul cuburilor de gheaţă.
Îmbunătăţirea socială şi olfactivă
În multe instituţii, felinele mari sau alte carnivore sunt prezentate publicului în grupuri, însă
aceasta nu reflectă natura exactă a relaţiilor acestor specii – în general solitare, cu excepţia
perioadelor de împerechere.
În orice caz, formarea grupurilor în captivitate este benefică, încurajând competiţia dintre animale,
agresivitatea ocazională şi cooperarea - dând astfel varibilitate mediului de viaţă.
Îmbunătăţirea olfactivă se poate realiza prin introducerea de extracte, uleiuri, diverse parfumuri
sau arome – pe care animalele le vor investiga, dar şi de blănuri, aşternut, urină şi fecale ale
conspecificilor sau animalelor vânate (prăzii). Aceste manopere îmbunătăţesc parametrii
reproductivi şi instituirea unor relaţii normale de grup.
Utilizarea obiectelor noi
Utilizarea prăzilor false (animalelor-jucărie) sau a diverselor obiecte sau sunete cu caracter de
noutate (cutii, pungi de plastic, containere, jucării pentru câini – jucării Kong, conuri de brad,
ramuri de bambus, urechi de porc, copite de rumegătoare, şoareci de jucărie, butoaie, înregistrări
audio ale sunetelor din natură sau ale animalelor din aceeaşi specie etc.) este benefică,
încurajând explorarea şi stimularea mentală. Pentru a nu se speria, animalele vor fi familiarizate
cu obiectele noi (se aplică desensibilizarea la acestea), prin amplasarea lor o anumită perioadă
lângă zona de cazare – în locuri în care pot fi văzute de către animale, dar nu pot fi atinse. Este
interzisă prezentarea de obiecte cu formă umană, pentru a nu încuraja comportamente agresive
faţă de om.

Animal-jucărie construit
din cutii de carton

Utilizarea butoaielor
din plastic
Recomandări pentru îmbunătăţirea mediului la ungulate
În acest taxon sunt incluse un număr mare de specii extrem de diferite: de la rinoceri la
zebre, pecari, cămile sau antilope. Multe dintre ele sunt specii-pradă, care şi-au inhibat
mult răspunsul de fugă în condiţii de captivitate, mai mult, au intrat în contact cu situaţii şi
obiecte nefamiliare. Au fost descrise la aceste animale comportamente stereotipe, nefiind
observate frecvent sau descrise alte comportamente nonadaptative de tipul schemelor
automutilante sau altor etopatii (întâlnite la primate, carnivore sau păsări). Deşi în grădinile
zoologice ungulatele manifestă o gamă foarte largă din patternurile comportamentale
întâlnite în mediul lor natural: rumegare, vigilenţă faţă de prădători etc., îmbunătăţirea
mediului are efecte benefice, stimulând manifestarea comportamentelor explorator şi ludic,
scăzând agresivitatea şi stereotipiile, obişnuindu-se animalele cu obiectele, situaţiile noi,
manoperele sanitare veterinare. Fără îmbunătăţirea continuă a mediului, animalele sunt
mult mai agitate, de multe ori putând să apară un răspuns de fugă (evitare) chiar la stimuli
obişnuiţi (găleţi, dispozitive pentru igiena corporală) – mai ales la zebre şi antilope.

Zonele de vizitare
Este de preferat ca îmbunătăţirea mediului să
fie luată în considerare încă din faza de
proiectare a acestor zone, care trebuie să
reflecte arealul natural al speciei/speciilor
respective, dar şi să permită un management
uşor al furajării/adăpării/igienizării.

Rinoceri in zona de vizitare – Zoo Atlanta

Se vor asigura umbrare, adăposturi pentru protecţia faţă de precipitaţii sau pentru perioadele
mai reci, o varietate de substraturi – inclusiv dure (piatră, beton) – pentru a preveni creşterea
anormală a cutiei de corn, substraturi vegetale pentru îmbunătăţirea mediului din punct de
vedere olfactiv, suprafeţe de odihnă (acoperite cu sol sau aşternut de paie), zone de îmbăiere
(piscine, praguri de apă, cascade, bălţi de noroi), zone în care animalele să poată scăpa de
agresiunea conspecificilor sau a indivizilor din alte specii, cât mai multe puncte de
administrare a hranei – la diferite înălţimi, hrănitori automate, zone sigure de acces pentru
îngrijitori în vederea schimbării continue a obiectelor utilizate în cadrul programului de
îmbunătăţire a mediului, zone de acces/garare pentru camioane pentru schimbarea
aşternutului şi a obiectelor de mari dimensiuni, copaci artificiali cu ramuri naturale ataşate sau
copaci naturali indestructibili (specii de palmieri mari) – cu posibilitatea de înlăturare sau de
schimbare permanentă (montare în ghivece amovibile de mari dimensiuni), generatoare de
ceaţă montate în puncte în care animalele nu au acces, accesul mai multor specii de animale
în zonele de vizitare (pentru stimularea socială), topografie variabilă (existenţa unor zone mai
înalte, a unor fose şi a unor bariere vizuale pentru animale faţă de public), introducerea de
travalii şi de alte dispozitive pentru obişnuirea animalelor cu manoperele veterinare.
Îmbunătăţirea dietei
Se va proiecta împreună cu personalul veterinar, pentru a fi evitate colicile, ruminitele,
acidoza metabolică etc. Animalul se va obişnui treptat cu noile substraturi furajere (chiar dacă
la început le evită, în timp le va explora/investiga şi în final va ajunge să le consume cu
plăcere). Vor fi obişnuite animalele şi cu diverse arome/gusturi pe care le prezintă eventuala
medicaţie administrată (prin administrare de sirop, miere, gem, diverse condimente,
substanţe aromatice sau amărui etc.). Substratul furajer va fi variat - mlădiţe, plante verzi,
fânuri (lucernă, iarba de Sudan), brichete de sare, boabe de cereale introduse în orificii
pentru a fi extrase de către animal cu ajutorul limbii, melasă, biscuiţi, felii de pâine - şi se va
administra cu frecvenţă diferită, la intervale orare diferite.
Stimularea cu obiecte noi/stimularea socială
Se va proiecta după observarea minuţioasă a comportamentului animalelor şi o consultare cu
experţii. Uneori sunt eficiente şi unele dintre obiectele utilizate pentru stimulare la alte specii
(primate, carnivore). În orice caz, pentru a-şi păstra caracterul de noutate, obiectele trebuie
schimbate sau înlocuite periodic, aleator sau pe baza unor programe.
Foarte importantă este şi stimularea socială. Prezenţa indivizilor din aceeaşi specie (perechi,
grupuri de femele cu pui sau grupuri cu masculi) stimulează comportamentul de împerechere,
manifestările vocale ale animalelor şi reduce vizibil incidenţa stereotipiilor.
Un aspect important este şi utilizarea mecanismelor de condiţionare operantă (se recomandă
sistemele în care animalele depun efort pentru obţinerea hranei, apei etc.).
Se pot utiliza: găleţi fără mâner, jucării, mingi fixate de pereţi, îngheţate pe băţ etc.
Stimularea comportamentală
Include utilizarea unei game foarte largi de obiecte, de la jucării, obiecte suspendate (pentru
emularea partenerilor de luptă la masculi), substraturilor pentru marcarea olfactivă (buşteni),
până la hrănitorile puzzle, zonele sau obiectele de scărpinat şi utilizarea mirosurilor sau
înregistrărilor audio cu manifestări vocale ale indivizilor din aceeaşi specie.

Vor fi luate toate măsurile pentru ca îmbunătăţirea

mediului să nu fie periculoasă pentru animale: să nu
genereze injurii, răniri, prinderi ale animalelor, plantele
utilizate să nu fie toxice sau să conţină reziduuri
(pesticide, metale grele etc.), hrana să nu genereze
tulburări digestive, grupurile mixte să nu conducă la
stres etc.
Îmbunătăţirea mediului (EE – environmental enrichment) la primate
Şi acest taxon include specii foarte variate, cu abilităţi extrem de diferite: de la lemurieni la
cimpanzei. Deşi există diferenţe considerabile între ele (de exemplu între prosimieni şi maimuţe
superioare), unele trăsături sunt comune: sunt animale active, curioase, complexe, capabile să
manipuleze obiectele din mediu. Îmbunătăţirea mediului şi promovarea manifestării întregii game
comportamentale a acestor animale (mai ales dacă ulterior sunt eliberate în habitate naturale)
reprezintă o necesitate mult mai mult decât pentru alte specii de mamifere, în lipsa acesteia
tinzând să apară comportamente repetitive, aberante, automutilare, creşterea sensibilă a
agresivităţii, alotriofagia etc. De aceea, în cele mai multe grădini zoologice, pentru primate sunt
elaborate programe complexe de îmbunătăţire a mediului.

Îmbunătăţirea mediului în zonele de vizitare şi cele de cazare

Se acordă o foarte mare importanţă şi zonei propriu-zise de cazare, în care
animalul petrece cea mai mare parte din timp. Toate dispozitivele/elementele
se vor schimba periodic, pentru a nu-şi pierde caracterul de noutate. Este
important ca în toate zonele să se poată efectua în bune condiţii igienizarea
şi decontaminarea, iar îngrijitorii să poată monta dispozitivele fără a fi în
contact direct cu animalele. Zonele largi de garare/parcare permit accesul
camioanelor pentru preluarea dispozitivelor defecte de mari dimensiuni,
copacilor artificiali sau naturali de dimensiuni mari etc. EE în zona de cazare
Se vor asigura obligatoriu structuri pentru căţărat: copaci, stâlpi, frânghii,
plasă din sfoară etc. De asemenea, trebuie proiectate zone de adăpostire
faţă de factorii de mediu extremi, dar şi zone de expunere (umbrare, zone
de expunere la soare, zone de protecţie faţă de acţiunea vântului), zone cu
apă (cascade, praguri, piscine, duşuri, stropitori automate), sisteme de
generare a ceţii, zone de obişnuire cu dispozitivele de contenţie folosite în
activitatea medicală veterinară.
Se vor simula condiţii variate de furajare, la intervale diferite (hrană suspendată la diverse
înălţimi sau ascunsă în buşteni sau orificii, hrănitori automate ascunse în elemente naturale de
mediu etc.). Substraturile (aşternuturile) folosite vor fi reprezentate de o gamă largă de materiale
(iarbă, nisip pentru a stimula săparea – comportamentul explorator, sol, compost, siloz, fân –
foarte bun pentru zona propriu-zisă de cazare). Se va realiza şi stimularea socială (promovarea
comportamentului social) prin existenţa mai multor specii în zona de vizitare (unele primate
împreună cu ungulate mici, tamarinii cu păsări sau unele reptile).
Îmbunătăţirea alimentară (îmbunătăţirea dietei)
Se va realiza sub consultanţă veterinară, pentru a nu apărea obezitate, afecţiuni dentare, diaree
sau alergii. Chiar dacă noile substraturi nu sunt acceptate imediat, se vor prezenta animalelor în
mod repetat, uneori în asociere cu hrana preferată, până în momentul în care încep să fie
consumate. Se pune accent şi pe densensibilizarea animalelor faţă de gusturi/mirosuri
necunoscute – mai ales cele ale excipienţilor diverselor medicamente (sucuri, sandwich-uri,
paste condimentate pentru ascunderea aromelor neplăcute: muştar, sosuri, dressing pentru
salate etc.).
Se administrează raţii formate dintr-o varietate de fructe şi legume, pentru asigurarea unor
gusturi, texturi diferite şi a conţinutului vitaminic. Proporţia sau componenţii raţiilor se schimbă,
pentru o cât mai mare variabilitate (se formează 3-4 raţii sau 3-4 seturi, administrate prin rotaţie
pe parcursul unei săptămâni sau pe baza unui program bine întocmit). Pot fi administrate şi nuci,
seminţe, boabe de cereale, floricele de porumb, biscuţi, prăjituri, insecte etc.
Administrare de nuci:
promovarea comportamentului
de spargere (folosind bolovani)

Administrare de pepene
Adăugarea de obiecte noi/îmbunătăţirea socială
Primatele sunt animale gregare prin excelenţă, interacţiunile sociale fiind esenţiale pentru
bunăstarea lor psihică şi comportamentală. Formarea unor grupuri adecvate permite
manifestarea unor scheme variate comportamentale: toaletare (grooming), comunicarea
intraspecifică, comportament matern şi scade incidenţa plictiselii, depresiilor, stereotipiilor şi
comportamenului automutilant. Foarte importantă e şi relaţia lor cu îngrijitorii (poate fi gândită pe
baza unor programe – ceea ce reduce nivelul de stres, inclusiv cel asociat manoperelor
veterinare), ca şi folosirea unor sisteme sau programe de condiţionare operantă.
Pot fi folosite:
Obiecte reciclate (cutii de carton, hartie tocată, tuburi din carton) ca atare sau cu hrană în interior
Obiecte pentru căţărat
Jucării
Obiecte pentru stimulare tactilă (perne, suprafeţe dure – pentru scărpinat, cofraje de hartie,
mătase etc.)
Stimulare olfactivă (condimente, arome, parfumuri, mirosul altor specii de animale)
Stimulare vizuală (obiecte colorate, oglinzi, programe TV etc.)
Stimulare auditivă (muzică, sunete din natură, înregistrări audio ale manifestărilor vocale de la
alte specii de animale etc.)
Îmbunătăţirea mediului la păsări
Zone de vizitare
În proiectarea acestor zone se va ţine cont de particularităţile speciei expuse: dacă respectiva
pasăre este de pradă sau, din contră, este specie vânată; care sunt strategiile ei de hrănire,
dacă trăieşte în grupuri mari, dacă poate tolera şi existenţa indivizilor din alte specii şi care
specii anume, dacă pasărea este bună zburătoare sau nu are această capacitate, dacă
petrece mult timp în jurul apei etc.
Mai ales la speciile bune zburătoare, se asigură stinghii (sau copaci, eventual platforme
suspendate) la diferite înălţimi şi de diferite dimensiuni pentru odihnă, băi de soare şi pentru
consolidarea ierarhiei de grup. De asemenea, se asigură zone înalte pentru zbor liber. Se
folosesc şi perdele de protecţie faţă de ploaie sau umbrare (copaci, adăposturi).
Pentru efectuarea băii de praf, se va pune la dispoziţie o varietate de substraturi: nisip, praf,
muşchi de turbă etc. De asemenea, se asigură ochiuri de apă sau zone pentru îmbăiere, mai
ales la specii acvatice. Mai ales în sezonul cald, se pun în funcţiune stropitori automate sau
chiar se aplică stropirea manuală a păsărilor.
Pentru a stimula comportamentul de construcţie a cuibului, se asigură atât locuri (cutii, buşteni,
platforme, crengi de copaci), cât şi materiale de construcţie pentru executarea acestei scheme
comportamentale.
Stinghii şi
platformă suspendată
pentru condori (Zoo Oregon)

Promovarea comportamentului
de construire a cuibului
Porumbel evantai (Zoo Chester)
Îmbunătăţirea dietei
Pentru a face hrana accesibilă, se va urmări şi se va lua în consideraţie modul în care pasărea
respectivă îşi foloseşte ciocul sau ghearele pentru căutarea, prinderea sau obţinerea hranei – de
cele mai multe ori ciocul este folosit pentru explorare, ciugulit, deschiderea nucilor iar ghearele la
speciile prădătoare pentru prinderea vânatului şi omorârea lui. Poate fi introdusă „hrană vie”
(insecte, peşti la speciile prădătoare, şopârle) sau pot fi utilizate dispozitivele de eliberare
automată a insectelor (greieri, viermi de făină – larve de Tenebrio molitor). La specii de păsări
care trăiesc pe litoral se pot utiliza „rocile vii”: roci acoperite cu alge, moluşte, gasteropode, pentru
a stimula căutarea hranei şi capturarea acestor organisme. La specii prădătoare, se pot ascunde
şoareci sau peşti în tuburi de PVC sau în jucării Kong sau pot fi administraţi în interiorul unor
blocuri de gheaţă, pentru a stimula căutarea hranei şi depunerea unui efort pentru obţinerea
acesteia (condiţionare operantă). Se mai utilizează fructe întregi, nectar, coceni întregi de
porumb, conuri sau beţe unse cu unt de arahide sau miere şi rotite prin seminţe.
Asigurarea de obiecte noi/ Îmbunătăţirea socială
Se asigură păsărilor jucării (de cauciuc, cutii de lemn, pene ale altor păsări) sau chiar se merge
mai departe, îngropând aceste obiecte sau hrana sub diverse substraturi (pentru stimularea
comportamentului explorator). Se oferă locuri adecvate şi material pentru construcţia cuibuilui
(beţigaşe, paie, noroi). Cum construcţiei cuibului pasărea îi alocă foarte mult timp, această
activitate este privită în sine ca o modalitate de îmbunătăţire a mediului (se va permite derularea
comportamentului chiar dacă pasărea nu va depune ouă).
La unele specii, salutară este cazarea în grupuri (stimularea socială), o altă soluţie fiind
reprezentată de folosirea materialelor audio ale altor păsări. Condiţionarea operantă şi
programele de instruire (contactul cu îngrijitorii) sunt de asemenea importante.
Cel mai mult par să beneficieze de îmbunătăţirea mediului speciile de psitacine, care dacă nu
dispun de stimulare senzorială adecvată dezvoltă comportamente stereotipe (smulgerea penelor,
automutilare). Asemenea comportamente sunt prevenite de folosirea cutiilor de carton, blocurilor
de lemn şi a substraturilor diverse pe care pasărea să le poată ciuguli sau distruge.
 Probleme de bunăstare la mamiferele acvatice
(balene, delfini, marsuini, foci, morse)
Pescuitul industrial se practică pentru asigurarea de carne pentru consum uman sau
pentru consum animalier, ca atare sau prelucrat în făinuri proteice şi pentru obţinerea de
fertilizanţi. Pericolul pentru viaţa acvatică apare în urma diminuării resurselor de hrană, dar
şi prin prinderea lor în plasele de pescuit, cruzimea vânătorii etc.

Pentru protecţia animalelor sălbatice au fost elaborate şi aprobate: Convenţia de la Berna

din 1979 privind conservarea animalelor sălbatice şi habitatelor europene; Convenţia de la
Barcelona privind protecţia Mării Mediterane contra poluării; Convenţia din 1994 privind
conservarea cetaceelor mici din Marea Nordului, Convenţia privind Diversitatea Biologică
aprobată la Summitul Pământului de la Rio de Janeiro din 1991, semnat de UE; Directiva
Consiliului 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice,
care a intrat în vigoare în 1994; Reglementarea Consiliului privind prinderea animalelor
sălbatice pentru cercetări ştiinţifice; Reglementarea Consiliului privind vânătoarea anumitor
specii de animale sălbatice cu autorizaţie specială când nu exista altă alternativă, în scopul
apărării sănătăţii şi siguranţei publice, protecţiei aerului şi apei şi prevenirii distrugerii
recoltelor, animalelor domestice şi pescăriilor.
CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and
Flora - Convenţia asupra schimbului internaţional cu specii periclitate şi pe cale de
dispariţie) este implementată în UE prin Reglementarea Consiliului nr. 3628/82.
Prin Legea 91/2001, România ratifică Acordul de la Monaco (1996) privind conservarea
cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană şi din zona contiguă a Atlanticului.
 Balena albastră
Balenele
Vânătoarea comercială a balenelor mari (balena albastră – blue whale:
Balaenoptera musculus, balena sudică - southern right whale:
Eubalaena australis) a fost suspendată din anul 1986, fapt acceptat în
Comisia Internaţională pentru Vânarea Balenelor (CIVB).
Sistemul de control privind respectarea interdicţiei de vânătoare este
însă ineficient.
Hotărârea de suspendare a vânătorii comerciale a balenelor nu este Balena sudică
respectată de Japonia, Islanda şi Norvegia, care continuă să vâneze
circa 1000 balene mici pe an (Balaenoptera acutorostrata – minke
whale).
Conform definiţiei stabilite de CIVB prin vânătoare trebuie să producă
moartea fără durere a animalului, fără stres sau disconfort perceptibil de
către animal. Totuşi, chiar după 50 de ani de cercetări, nu a fost găsită
nici o metodă care să corespundă prevederilor CIVB.

În prezent metoda cea mai frecvent folosită este cu harpon exploziv. Vânătoare cu harpon
O parte din speciile de balene mari sunt pe cale de dispariţie, fiind exploziv
incriminată în acest proces şi poluarea. Carnea de balenă se consumă
la preţuri mari în Japonia şi Coreea de Sud. Pentru protejarea balenelor
în UE este interzisă comercializarea cărnii de balenă şi exploatarea
oricărei specii de balene. SUA şi Australia aplică sancţiuni economice
împotriva statelor care vânează balene.
Practicarea vânatului de balene pentru subsistenţă este acceptată de
CIVB, care a stabilit o cotă de vânat pentru populaţii umane din Alaska,
Rusia, St. Vincent, Groenlanda.
În afara consumului uman, balenele se pot folosi ca element recreaţional (industria de îngrijire
recreaţională).
Ele au semnificaţie: mitică, estetică, ştiinţifică, economică.
UE rămâne închisă pentru balene şi produse din acestea, fiind protejate în apele teritoriale ale
statelor membre.
Balenele pilot în Insulele Feroe sunt ucise în cadrul grind-ului cu cârlige şi cuţite, moartea lor
survenind în aproape 20 de minute de la înfigerea cârligelor.
În UE, vânarea balenelor pilot este interzisă prin Reglementarea Consiliului 82/3626, prin
Directiva Consiliului 92/43/EEC.

Grind-ul
Obicei încă practicat în
insulele Feroe

Probleme de bunăstare la delfini şi marsuini

-Pescuitul oceanic intens
-Poluarea costieră cu metale grele
-Vizitele în zona de coastă
-Navigaţia intensă de plăcere şi comerţ în zonele de reproducţie
-Prinderea deliberată şi accidentală cu plasa de pescuit
-Pentru a reduce incidenţa prinderii accidentală s-a redus dimensiunea
plaselor la 2,5 km.
Focile
Probleme de bunăstare
Foca cu glugă se vânează în
Foca cântătoare Canada, Norvegia,
Foca cu manta Rusia, Groenlanda

Foca cenuşie
Foca obişnuită
Vânătoarea:
- Pt blana puilor
- Pt. pielea adulţilor
- Obţinerea de carne pentru consum
- Obţinerea de ulei folosit
pentru producere margarină
- Produse utilizate în cosmetică şi medicina tradiţională
Uciderea:
-Prin lovire: puii de focă cu glugă pt blana albă, puii de focă cântătoare pt. blana albastră
-Prin împuşcare: adulţii
Focile cu manta se vânează pentru piele, ulei, carne (se prelucrează pt. animalele de companie)
Focile cenuşii (Oceanul Atlantic şi Marea Baltică)
Focile obişnuite (Oceanul Atlantic şi Pacific)
Se vânează pentru: protecţia pescăriilor de somoni, prevenirea bolilor parazitare, pt. blana – pui,
pentru piei – adulţi, pt. hrana animalelor de blană şi unele populaţii umane.
 Leopard seal
Hooded Seal
(Hydrurga leptonyx)
(Cystophora cristata)

Grey Seal
(Halichoerus grypus)

Harp Seal
(Pagophilus groenlandicus)

The Common Seal

(Phoca vitulina)
Foca obişnuită: pentru cercetarea ştiinţifică, pentru distracţie – acvarii
Directiva 92/43 EEC – desemnarea zonelor marine şi terestre pentru protecţia focilor

Focile călugăr
Sunt pe cale de dispariţie şi sunt protejate prin:
- Reglementarea Consiliului 86/3526
- Convenţia de la Barcelona
- Directiva Consiliului 92/43/EEC privind
conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice

Morsele Foca călugăr hawaiană

Monachus schauinslandi
Probleme de bunăstare:
Vânătoarea pentru fildeş
Vânătoarea pentru carne: 35% consum
uman, 65% hrană pt. animale de companie

Morsele sunt protejate prin Anexa 3 a CITES

Morsă (Odobenus rosmarus)