Construcţii anexe

în pensiunile agroturistice
• Dacă ne referim la modul de organizare a unei gospodării
agroturistice, putem include în componenţa sa mai multe
zone:
• - zona locuinţei şi a spaţiilor auxiliare, cuprinde, de regulă,
locuinţa propriu-zisă, bucătăria de vară, pivniţa sau beciul şi
o magazie în imediata apropiere a locuinţei;
• - zona anexelor gospodăreşti cuprinde un adăpost pentru
animalele mari (grajdul sau staulul), coteţe cu padocuri
pentru porci şi păsări, şura, şopronul, pătulul, (platforma de
gunoi şi bazinul de purin), (WC-ul).;
• - zona grădinii de legume şi zarzavat;
• - zona pomilor fructiferi.
• Distanţele de protecţie sanitară între zonele locuite şi construcţiile
zootehnice cu anexele acestora se stabilesc pe baza studiilor de impact
asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, luându-se în
considerare Normele de igienă şi recomandările privind mediul de viaţă
al populaţiei, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536 din
1997.
• Asigurarea acestor distanţe între fermele de animale şi centrele locuite
este necesară, deoarece obiectivele zootehnice generează:
• mirosuri;
• gaze nocive;
• pulberi şi microorganisme.
• Desigur potenţialul poluant al fermelor de animale poate fi foarte mult
redus, prin respectarea densităţii animalelor pe hectar, a regulilor de
igienă în incinta fermelor agroturistice şi prin utilizarea filtrelor pentru
reţinerea prafului şi a microorganismelor (tabelul 11.1. şi 11.2.).
 Factorii de multiplicare pe specii şi categorii în funcţie de indicatorul UA
(unitatea animal de referinţă)
Echivalenţă (UA) Specia şi categoria de animale
1,4 Vaci de lapte cu greutatea corporală peste 450 kg.
1 Vaci de lapte cu greutatea corporală sub 450 kg.
1 Bovine adulte la îngrăşat
1 Cabaline
0,7 Tineret bovin
0,4 Suine cu greutatea corporală de peste 130 kg.
0,3 Suine cu greutatea corporală cuprinsă între 30- 130 kg.
0,2 Viţei
0,1 Ovine
0,05 Purcei
0,033 Găini de reproducţie
0,033 Găini ouă consum
0,033 Pui de carne
0,005 Tineret găini de reproducţie (înlocuire)
 Numărul maxim de animale admise pe
hectar în fermele ecologice
Nr. maxim de animale /ha
Specia şi categoria de animale
(echivalentul a 170 kg/ha/an)
Cabaline în vârstă de peste 6 ani 2
Viţei şi tineret în vârstă de mai puţin de un an 5
pentru îngrăşat
Bovine între 1-2 ani (masculi sau femele) 3,3
Vaci de lapte 2
Oi sau capre 13,3
Purcei 74
Scroafe de prăsilă 6,5
Porci pentru îngrăşat 14
Găini ouătoare 230
Pui pentru carne 580
• Adăposturi pentru vaci de lapte şi taurine de
carne
• În cadrul studiilor efectuate de ing. Ţuţu
Chirileanu la C.E.F.I.D.E.C. (Centrul de Formare
şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi), Vatra
Dornei, s-a observat faptul că adăposturile
pentru animale din zona montană, au fost
amplasate fără a se ţine cont de punctele
cardinale şi direcţia vântului dominant, nu
sunt dotate cu sisteme de ventilaţie naturală
organizată reprezentate de guri de admisie a
aerului şi coşuri de evacuare.
• Un aspect negativ în exploatarea acestor
adăposturi îl constituie lipsa alimentării cu apă
şi a sistemelor corespunzătoare de colectare şi
depozitare a dejecţiilor.
• Legislaţia europeană în domeniul creşterii
taurinelor recomandă sistemul de exploatare în
stabulaţie liberă cu realizarea unui flux tehnologic
corespunzător în ce priveşte zona de furajare –
circulaţie, de odihnă şi de depunere a dejecţiilor.
• Volumul construit de adăpost trebuie să fie de
(25 ... 30) m³/animal adult şi 10-15 m³/ cap la
tineret, în funcţie de categoria de vârstă.
• Efectuarea mulsului cu ajutorul instalaţiilor
mecanice trebuie să ducă la creşterea calităţii şi
cantităţii laptelui obţinut.
• Dotarea adăposturilor cu instalaţie de
alimentare cu apă şi adăpători automate,
constituie o condiţie de asigurare a măsurilor
de igienă a adăpării animalelor.
•  Dacă viţeii sunt adăpostiţi în grup, ei trebuie
să dispună de un spaţiu liber suficient pentru a
se întoarce sau a se culca fără greutate, de
minim 1,5 m² pentru un viţel de 150 kg.
• Dacă viţeii sunt adăpostiţi în boxe individuale, boxele trebuie să aibă pereţi
despărţitori găuriţi, iar lăţimea acestora nu trebuie să fie mai mică de 90 cm ± 10 %,
fie de 0,80 din înălţimea greabănului.
• Viţeii trebuie să aibă loc suficient pentru odihnă şi pentru necesităţi de igienă, să
poată să se întindă sau să se ridice în picioare şi să poată vedea alţi viţei.
• Materialele utilizate pentru construcţia grajdurilor, în special boxele şi instalaţiile cu
care viţeii pot intra în contact, nu trebuie să dăuneze viţeilor şi trebuie să poată fi
curăţate şi dezinfectate temeinic.
• Pardoselile trebuie să fie antiderapante, dar fără asperităţi, pentru a evita rănirea
viţeilor.
• Trebuie asigurat un aşternut de paie corespunzător pentru toţi viţeii sub 2 săptămâni.
• Izolarea, încălzirea şi aerisirea spaţiilor de cazare trebuie asigurată astfel încât
circulaţia aerului, nivelul de praf, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi
concentraţiile de gaze să fie menţinute la nişte limite care să nu fie nocive pentru
viţei.
• Iluminarea trebuie să fie cel puţin echivalentă cu lumina naturală disponibilă în mod
normal între orele 9 şi 17
• Adăposturi pentru creşterea cabalinelor
• Stabulaţia legată este soluţia obişnuită de cazare a cailor de serviciu, utilizaţi
pentru tracţiune şi călărie. Standurile, exclusiv de tip lung, se dimensionează după
talia animalelor, la (2,60 … 3,60) m lungime netă. Lăţimea standurilor se adoptă
între 1,40…1,60 m, pentru rase obişnuite şi cai de serviciu, respectiv (1,60 … 1,80)
m, pentru rasele grele sau animale de valoare ridicată.
• Poziţia înaltă a ferestrelor evită insolaţia dăunătoare pentru ochii cabalinelor.
• Standurile pardosite au o pantă de scurgere de (1 … 2,5)% spre rigola de
urină iar cele cu aşternut adânc drenează partea lichidă spre suportul de pietriş sau
zgură. Treimea anterioară a standurilor va fi elastică iar partea posterioară poate fi
pardosită cu cărămidă pe muchie sau asfalt turnat, în grosime de (3 … 4) cm.
• Ieslea se reduce ca dimensiuni transversale până la dimensiuni de (40 x 25) cm şi
ca lungime, la (60 … 70) cm. Grătarul de fân poate lipsi în cazul furajării la sol a
fibroaselor. Pentru adăpare se utilizează jgheaburi cu nivel constant, amplasate
lângă fluxul de circulaţie din adăpost. Aleile de circulaţie din spatele standurilor,
exclusiv rigolele neacoperite, se prevăd de (1,40 … 1,80) m lăţime, pentru un rând
de standuri şi de (2,00 … 2,30) m între două şiruri de standuri.
• .
• Stabulaţia în boxe individuale se prevede pentru armăsari de reproducţie şi
pentru iepe în maternitate
• Suprafaţa boxelor este de 16 m², cu dimensiuni de (3,5 x 4,5) m, prevăzute
cu pereţi despărţitori înalţi de (2,2 ... 2,4) m, sau chiar până la tavan, din
care (1,3 ... 1,4) m perete de scândură compact şi restul din stinghii, ceea
ce permite o uşoară supraveghere.
• Boxele au câte o uşă lată de 1,35 m, care se deschide în faţă sau poate fi
glisantă. În interior, boxele sunt prevăzute cu iesle, montate cu partea lor
inferioară la nivel abdominal, în care se administrează în principal
concentratele. Lungimea ieslei şi a grătarului variază între (0,6 ... 1,2) m,
apa asigurându-se prin adăpători automate. Armăsarii se întreţin dezlegaţi
şi nepotcoviţi, pe pardoseală din pământ bătut.
• Adăposturi pentru creşterea ovinelor
• Pentru a se asigura condiţii optime de viaţă ovinelor şi procesului de producţie, în
general adăposturile trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale privind spaţiul,
temperatura, lumina, aerisirea, odihna, alimentaţia (în unele cazuri şi adăparea),
precum şi mişcarea animalelor, toate acestea determinând condiţiile de cazare a
animalelor.
• Se va asigura spaţiul de mişcare şi odihnă cuprins între 2-3,3 m² /cap, frontul de
furajare cuprins între 35-45 cm/cap, volumul de aer din interiorul adăpostului cuprins
între 3-5 m³ /cap iar pentru iluminarea adăpostului cel puţin 1m² de geam pentru 20
m² de pardoseală
• Adăposturile pentru ovine sunt în general construcţii mai puţin pretenţioase şi
necesită cheltuieli mai reduse în comparaţie cu adăposturile pentru alte specii.
Obişnuit la construirea lor se folosesc materiale locale: lemn, chirpici, piatră,
cărămidă pentru pereţi, eventual oţel şi beton, iar pentru învelitorile acoperişului se
foloseşte şindrilă, eventual ţiglă, în trecut folosindu-se şi azbocimentul.
• Saivanele sunt construcţii specifice stabulaţiei oilor în turme, oferindu-le în primul
rând adăpost împotriva precipitaţiilor atmosferice şi a vântului, iar în al doilea rând
confortul termic, minim necesar.
• Spaţiul în care se află oile , echipamentul aferent, precum şi alte diferite facilităţi
instalate trebuie să fie realizate din materiale care nu sunt dăunătoare pentru sănătatea
animalelor şi care pot fi curăţate şi dezinfectate.
• Oile sunt foarte sensibile la umidităţi mari ale aerului. Ele pot rezista chiar şi la temperaturi
mai mici de 0ºC, în condiţiile unei încăperi uscate şi fără curenţi de aer.
• Fig. 11.12. Boxe pentru oi mame cu miei
• Pentru miei în primele zile de viaţă trebuie prevăzut un ţarc separat care trebuie să aibă surse
pentru încălzirea mieilor (fig. 11.13.).
• Fig. 11.13. Boxe colective pentru miei
• Centrul de activitate gospodărească în perioada de păşunat îl constituie stâna (fig. 11.14.e). În
sens larg prin “stână” se înţelege atât amplasamentul care cuprinde încăperea în care se
prepară mâncarea pentru ciobani şi se fierbe laptele, numită fierbătoare şi încăperea în care se
prepară şi se păstrează brânzeturile, numită căşărie sau celar, cât şi strunga pentru muls.
Comarnicul sau acoperişul strungii, precum şi ocolul mare şi ocolul mic (numit cotar)
constituie anexe ale strungii. Pentru construirea stânii se foloseşte material local, piatră,
lemn, stuf.
• O anexă a stânii este târla sau ţarcul, cu împrejmuire permanentă sau demontabilă, în care
se odihnesc oile.
• Fig. 11.14. Construcţii tradiţionale pentru ovine:
• (după Cucu I., şi colab.)
• a - saivan deschis, de formă lineară orientat favorabil pentru zonele extracarpatice;
• b - saivan deschis, completat cu maternitate închisă, orientat favorabil pentru zonele intracarpatice; c-
secţiune transversală printr-un saivan deschis, cu înălţimi minime pentru exploatarea manuală; d - detalii
de compartimentări mobile pentru o maternitate de ovine; e- schema unei stâne tradiţionale
•  
• Ţarcurile, ocoalele sau târlele, ca împrejmuiri demontabile sau permanente, servesc pentru strângerea şi
supravegherea oilor, în cursul nopţii sau în orele de repaus (fig. 11.15.).
• Fig. 11.15. Ţarcuri pentru ovine din panouri demontabile
• Portiţele dintre două ţarcuri, se numesc strungi, dimensionate pentru trecerea unei oi în dreptul
mulgătorilor, iar acoperirea, strungii se numeşte comarnic (în unele zone însuşi ţarcul mic, de strângere a
oilor înainte de muls, se numeşte strungă iar trecerile sunt gurile strungii).
• Umbrarele sunt şoproane pentru adăpostirea de insolaţie şi de ploi reci, necesare raselor perfecţionate şi
tineretului ovin sub un an, în regim pastoral.
• O bună organizare a mulsului cuprinde atât procesul de obţinere a laptelui de oaie cât şi manipularea
acestuia în timpul mulsului, după muls şi în timpul transportului.
• Fermierul trebuie să se asigure că:
• mulgătorii respectă cerinţele de igienă personală şi la locul de muls cu scopul de limitare a
contaminării laptelui prin mâinile acestora;
• ustensilele de muls sunt în stare bună de funcţionare, spălate şi dezinfectate după fiecare
mulgere;
• are la dispoziţie o sursă de apă curată în timpul mulsului;
• a pus la punct un sistem de depistare a cazurilor de mamită la animalele mulse;
• manipularea laptelui se face în condiţii de igienă pentru prevenirea contaminării acestuia prin
strecurare, stocare, etc,
• Mulsul se poate realiza atât în săli de muls în construcţii stabile cât şi pe platforme mobile
pentru mulsul pe păşune, cu 12 ... 60 posturi (fig. 11.16., 11.17., 11.18., 11.19. şi 11.20.).
• Fig. 11.16. Sală de muls pentru oi de lapte cu 12 posturi
• (după Cucu I., şi colab.)
• Fig. 11.17. Mulsul pe stand la ovine ordinea de fixare a paharelor de muls pe stand
• Fig. 11.18. Aparat de muls la bidon pentru ovin 
• Fig. 11.19 Unitate de muls pentru ovine
• Pentru crescătoriile fracţionate sau dislocate este posibilă utilizarea unei instalaţii de muls
speciale. Este o instalaţie completă, montată în întregime pe o remorcă tractată de tractor, care
oferă toate caracteristicile şi avantajele unei instalaţii fixe chiar şi crescătorilor care deţin mai
multe grupuri de animale care nu sunt concentrate (fig. 11.19.).
•  
• 11.3.1. Stâna modernizată
• „O stână modernizată, administrată de oameni cu pregătire profesională corespunzătoare nu este altceva
decât un punct de atracţie în plus pentru turiştii care iubesc natura şi sunt dornici să servească produse
tradiţionale proaspete care oferă siguranţă alimentară adecvată.
• Un alt rol al stânei este acela de refugiu şi cazare pentru turişti. În felul acesta, la stână se pot caza turiştii
într-un loc sigur, unde pot servi şi masa, sunt în siguranţă pe timpul nopţii, culeg informaţii cu privire la
împrejurimi şi nu în ultimul rând, aduc profit prin vânzările ce le fac la stână atât la cazare cât şi la mesele
servite în perioada de campare a turiştilor
• Proiectarea şi realizarea unui nou model de stână în care laptele să fie procesat în condiţiile de igienă
impuse de normele sanitar-veterinare şi cele privind certificarea şi înregistrarea produselor tradiţionale nu
putea fi făcută decât plecând de la stâna tradiţională existentă în momentul de faţă în Carpaţii României
• Modul de realizare şi compartimentare al unei stâne tradiţionale în momentul de faţă nu permite sub nici
o formă realizarea fluxurilor tehnologice necesare pentru ca produsele tradiţionale rezultate în urma
procesării laptelui să poată fi certificate şi înregistrate (fig. 11.21., 11.22., 11.23., 11.24. şi 11.25.).
• Fig. 11.21. Planul unei stâne tradiţională (Munţii Bistriţei)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008
• Fig. 11.22. Stâne tradiţionale (Munţii Bistriţei)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008
• Nerespectarea normelor minime de igienă impuse de legislaţia în vigoare, apare atât în interiorul
stânei tradiţionale în cadrul procesului de prelucrare a laptelui cât şi în exteriorul acesteia (mulsul,
transportul şi recepţia laptelui).
• Fig. 11.23. Stâne tradiţionale (Munţii Călimani)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008
• Fig. 11.24. Stână tradiţională (Munţii Bucegi)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008 
• Fig. 11.25. Stână tradiţională (Judeţul Harghita)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008 
• Modernizarea acestor stâne tradiţionale trebuie făcută pentru a corespunde igienei şi organizării
fluxurilor interioare astfel încât produsele obţinute prin procesarea laptelui să poată fi certificate,
înregistrate şi vândute pe piaţa liberă în condiţiile impuse de normele U.E. în domeniul produselor
tradiţionale.
• Este foarte important de menţionat faptul că modernizarea nu trebuie făcută haotic, urmărind doar
atingerea parametrilor care să garanteze certificarea şi înregistrarea produselor tradiţionale
obţinute în cadrul unei stâne.
• În aceste condiţii CEFIDEC (Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi), Vatra
Dornei a încercat din punct de vedere arhitectural menţinerea pe cât posibil a unei imagini cât mai
rustice, atât la exteriorul (fig. 11.26.) cât şi la interiorul acesteia (fig. 11.27.).
• Fig. 11.26. Vedere exterioară a unei stâne - Proiect C.E.F.I.D.E.C. Vatra Dornei
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008
• În procesul de modernizare a clădirii propriu-zise s-a încercat în primul rând realizarea unor
noi compartimentări interioare pentru realizarea fluxurilor tehnologice necesare (filtru sanitar,
cameră recepţie lapte. Cameră procesare, cameră maturare etc.) necesare pentru atingerea
parametrilor minimi privind procesarea şi certificarea produselor tradiţionale din lapte (fig.
11.26.).
• Fig. 11.27. Stână modernizată - Proiect C.E.F.I.D.E.C. Vatra Dornei - (Plan parter)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008
•  
• La exteriorul clădirii s-a avut în vedere realizarea unui bazin de captare şi a reţelei aferente
necesară pentru racordarea clădirii la apă curentă şi realizarea unei platforme unde să poată
fi amplasată o instalaţie de muls mecanic, rezolvându-se astfel una din cele mai sensibile
probleme car apar la o stână tradiţională şi anume igiena mulsului) (Agapi I., şi colab. 2008).
• Compartimentarea stânei s-a făcut ţinându-se cont de restricţiile impuse de normele sanitar-
veterinare în vigoare, privind mulsul, transportul, recepţia, procesarea, depozitarea şi
comercializarea produselor tradiţionale din lapte şi de normele minime de igienă care vizează
personalul implicat în această activitate (figura 11.28. şi 11.29.).
•  
• Fig. 11.28. Stână turistică - Proiect C.E.F.I.D.E.C. Vatra Dornei
• (Plan parter cu foişor)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008
• Fig. 11.29. Stână turistică - Proiect C.E.F.I.D.E.C. Vatra Dornei
• (Plan parter cu terasă deschisă)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008
•  
• Construcţia propusă este alcătuită din partea de procesare şi utilităţi la parter şi partea de
cazare amenajată la mansardă.
• Ca materiale de construcţii se recomandă în primul rând materialele specifice locale respectiv
lemnul şi piatra naturală.
• Structura de rezistenţă este alcătuită din fundaţii continui din piatră naturală, pereţi portanţi
din lemn rotund de răşinoase şi o şarpantă din lemn de răşinoase. Acoperişul este în două
ape sprijinit pe şarpantă cu învelitoare din şindrilă sau alte tipuri de învelitori cu aspect rustic.
• În zona de procesare, recepţie lapte şi filtrul sanitar se pot utiliza materiale de placare care
pot fi igienizate iar lemnul va fi tratat cu substanţe ecologice de protecţie (Agapi I., şi colab.
2008).
• Mansarda stânei se poate amenaja în numai pentru cazare. Prin compartimentare se pot
obţine două camere de cazare dotate cu paturi individuale sau patru priciuri. Accesul la
aceste camere decomandate se face prin intermediul unei scări exterioare amplasată lateral
(figura 11.30.).
•  
•  
• Fig. 11.30. Stână modernizată - Proiect C.E.F.I.D.E.C. Vatra Dornei
• (Plan mansardă)
• Sursa: Agapi I., şi colab. 2008
• Existenţa numeroaselor trasee turistice montane atrage după sine necesitatea găsirii unor
locuri de popas sau chiar de cazare peste noapte pentru turiştii care străbat ţinuturile
respective. Stânile amplasate în apropierea acestor trasee montane pot fi valorificate şi prin
includerea lor în circuitele turistice, unde pe lângă cazare turiştilor li se oferă posibilitatea
degustării produselor tradiţionale şi participarea la activităţile specifice, devenind o nouă
structură turistică.
• Dacă se acceptă stâna ca o nouă structură turistică trebuie să avem în vedere faptul că
aceasta ar putea funcţiona fără probleme la nivel de refugiu turistic.
• În funcţie de locul de amplasare supunerea unui proces de clasificare şi omologare, o astfel
de structură ar putea fi introdusă în circuitele turistice. Datorită faptului că în legislaţia
naţională nu se regăseşte acest tip de structură turistică, specialiştii de la „C.E.F.I.D.E.C. Vatra
Dornei”, propun asimilarea ei cu cabanele turistice sau cu cele de vânătoare şi pescuit pentru
a putea fi clasificate şi omologate.
• Plecând de la ceea ce există în acest moment în legislaţie, stânele turistice ar putea fi
clasificate astfel:
• stâne situate în locuri uşor accesibile (altitudine sub 1000 m);
• stâne situate în locuri greu accesibile (zone montane de creastă şi greu accesibile)
• Clasificarea stânelor turistice poate fi în funcţie de numărul de paturi/cameră, cu
posibilitatea de a fi încadrate la una sau două flori, respectându-se următoarele criterii
minime:
• camere comune cu mai multe paturi individuale;
• camere cu peste trei paturi, cu minim 4,5 m² / pat
• volumul minim de aer la camerele comune va fi de 12 m³/persoană;
• la categoria „o floare” se admit şi priciuri (platformă din lemn sau din alte materiale care
asigură un spaţiu de 100 cm lăţime/turist;
• la categoria „o floare” se admit şi WC-uri uscate şi spălătoare exterioare alimentate de la
surse naturale sau rezervoare;
• în anumite condiţii ar putea fi folosit şi filtrul sanitar al stânii.
• Stâna modernizată ar putea rezolva atât problema igienei şi a securităţii alimentare, cât şi
cazarea turiştilor pe timpul perioadei de vară, iar în anumite zone chiar şi în perioada de
iarnă.
• Stâna turistică poate reprezenta un interes major, datorită oferirii unor servicii de cazare,
masă şi posibilitatea participării la unele activităţi specifice din cadrul stânii, atât pentru cei
care organizează activitatea cât şi pentru turismul din acele zone.
• În aceste condiţii stâna turistică poate fi viabilă, putând asigura confortul şi securitatea
turiştilor chiar şi în golurile alpine la altitudini de peste 1000 de metri.
• 11.3.2. Adăposturi pentru creşterea caprinelor
• Datorită disponibilităţii unor suprafeţe mari de păşuni, sistemul extensiv de exploatare a caprinelor este
practicat la scară largă în ţara noastră, mai ales în zonele montane şi submontane (figura 11.31.).
• Gradul ridicat de utilizare a acestui sistem derivă din faptul că nu necesită investiţii mari (Pascal, 1998).
•  
• Fig. 11.31. Ţarcuri pentru creşterea caprinelor pe păşune
•  
• Din punct de vedere al alimentaţiei, sistemul de creştere extensiv se bazează pe valorificarea pajiştilor
(ameliorate sau neameliorate) în anotimpul cald, pe parcursul anotimpului rece acestea valorificând
furajele fibroase şi grosiere (fânuri, coceni, paie, frunze), la care se adaugă unele nutreţuri concentrate
(tărâţe, boabe de cereale) şi subproduse industriale (borhoturi, şroturi, gozuri). Cu toate că această
variantă presupune şi o perioadă de stabulaţie, investiţiile în adăposturi (fixe sau mobile) sunt minime, în
acest scop fiind utilizate materialele locale (figura 11.32.).
•  
•  
• Fig. 11.32. Aspect interior dintr-un adăpost pentru stabulaţia caprinelor
• 11.4. Adăposturi pentru creşterea suinelor
• Delimitarea spaţiului de cazare în cadrul unui adăpost în sistem gospodăresc, indiferent că
este construit pentru cazarea unui singur porc sau pentru mai mulţi, constituie un prim
aspect în realizarea dezideratului „adăpostul trebuie să fie igienic” (S. Lungu, Anca Lungu,
1986).
• Pentru cazarea porcinelor se vor respecta următoarele norme de suprafaţă:
• 0,15 m² pentru purcei cu o greutate medie de până la 10 kg;
• 0,20 m² pentru porcii cu o greutate medie între 10 -20 kg;
• 0,30 m² pentru porcii cu o greutate medie între 20 -30 kg;
• 0,40 m² pentru porcii cu o greutate medie între 30 -50 kg;
• 0,55 m² pentru porcii cu o greutate medie între 50 -85 kg.
• Pentru porcii la îngrăşat, boxele în care animalele sunt întreţinute trebuie să asigure atât prin
loc de amplasare în hală, suprafaţă, formă, împărţire interioară, dotare tehnică, înălţime, cât
şi prin modul cum se delimitează de celelalte boxe (tipul de despărţituri) confortul tehnologic
optim, astfel încât să se obţină indici de producţie cât mai aproape de cei stabiliţi în
activitatea de ameliorare genetică (fig. 11.33.)
•  
• Fig. 11.33. Elemente biometrice pentru cazarea suinelor şi tipuri de autohrănitori:
• (după Cucu I. şi colab.)
• Organizarea interioară a boxei colective (fig. 11.33.), trebuie să asigure 3 zone distincte:
• -zona de furajare;
• -zona de odihnă;
• -zona de defecare. 
• Fig. 11.33. Boxă colectivă pentru tineret porcin 
• Zona de odihnă se amenajează în partea cea mai caldă a adăpostului, delimitată în sistemul
gospodăresc de restul suprafeţei printr-o bară din lemn de 10-15 cm grosime. Această bară
nu va permite ca aşternutul din paie să fie împrăştiat, dar care va fi împrospătat zilnic.
• Zona de furajare o constituie suprafaţa din preajma jgheabului de administrare a hranei.
Acest jgheab de furajare plasat în aşa fel încât să permită animalelor să se poată hrăni
nestânjenite, iar pentru crescător să poată administra furajele fără să mai intre în boxă.
Indiferent de materialul din care este construit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• capacitatea lui să fie egală cu o dată şi jumătate cu raţia zilnică de furaje;
• să nu poată fi răsturnat de animale;
• să nu aibă unghiuri de îmbinare drepte sau ascuţite, care să împiedice curăţirea uşoară a
acestuia.
• Dimensiunile acestor jgheaburi depind de poziţia animalelor în boxă, de locul unde sunt
amplasate.
• Zona de defecare constituie locul unde animalele trebuie obişnuite să-şi depună dejecţiile.
Această zonă este absolut necesară deoarece, contrar credinţei răspândite, porcul este un
animal din instinct foarte curat.
• Menţinerea curăţeniei din boxă sau adăpost este condiţionată în primul rând de respectarea
suprafeţelor pe cap de animal, dar şi de existenţa spaţiului necesar pentru zona de defecare.
De regulă porcul defecă în locul cel mai retras dar şi cel mai umed al adăpostului.
• Pardoseala continuă în zona de odihnă trebuie să aibă o pantă de 3-4% spre zona de
defecare, iar diferenţa de nivel dintre pardoseala plină şi grătar trebuie să fie de 6-10 cm,
ambele dimensiuni fiind în funcţie de adâncimea boxei şi raportul dintre zona plină şi zona cu
grătar.
• În fermele de tip gospodăresc se utilizează două tipuri de boxe de maternitate: cu spaţiu
separat pentru purcei şi fără spaţiu separat pentru purcei (fig. 11.35.).
•  
• Fig. 11.35 Boxe de maternitate de tip gospodăresc, pentru scroafe şi purcei:
• (după Cucu I. şi colab.)
• 11.5. Adăposturi pentru creşterea păsărilor
• În activitatea de creştere a păsărilor pentru producerea de carne şi ouă se are în vedere
obţinerea unor producţii cât mai mari, în condiţiile în care se asigură la nivelul optim
maximal, factorii care reprezintă adăpostirea, îngrijirea, alimentaţia şi reproducţia
(Ştefănescu Gh., şi colab. 1999).
• În ceea ce priveşte sistemele de creştere şi exploatare a păsărilor, acestea pot fi grupate în
trei categorii:
• sisteme extensiv gospodăreşti;
• sisteme semi - intensive;
• sisteme intensiv industriale.
• 11.5.1 Sistemul extensiv de creştere a păsărilor (tradiţional)
• Păsările se cresc în mod natural, în curţile fiecărui gospodar, cu posibilitatea de mişcare
liberă, în curţile, grădinile sau terenurile din jurul casei, cu adăpostire în coteţe, în care
păsările, din una sau mai multe specii, stau singure sau împreună cu alte animale (în grajduri,
saivane, etc.).
• În ideea folosirii cât mai raţionale a suprafeţei de teren din preajma casei, este recomandabil
realizarea unei construcţii care să răspundă mai multor cerinţe. Printr-o compartimentare
bine gândită, o astfel de construcţie poate servi ca adăpost pentru mai multe specii, magazie
pentru utilajul agricol, garaj.
• Sub acest aspect în figura 11.36., este prezentat un adăpost ce permite cazarea pe timpul
iernii a unui porc, a 5-7 gâşte şi a circa 15 găini.
• Spaţiile de cazare sunt astfel calculate încât numai pe baza căldurii animale se poate realiza o
temperatură apropiată de cea normală. Acest lucru este posibil prin construirea pereţilor din
cărămidă, şi prin etanşeizarea tuturor uşilor.
• Boxa destinată porcului are o suprafaţă de 1,4 m², cea a gâştelor de 2,6 m², iar cea a găinilor
de 4,0 m². Spaţiul de cazare a găinilor este reprezentat de podul acestui adăpost. Acesta este
delimitat în partea de sus de acoperişul propriu-zis, iar jos, de tavanul fals al celor două
compartimente, cel destinat porcului şi cel destinat gâştelor. Acest tavan constituie pentru
spaţiul destinat găinilor pardoseala înclinată pe care cad dejecţiile. Ea are o înclinare de
aproximativ 10 grade. Deasupra ei se găseşte în poziţie orizontală un grătar din lemn pentru
odihna găinilor.
• Evacuarea dejecţiilor se face prin scoaterea în afara adăpostului a acestei pardoseli înclinate,
care poate fi alcătuită din două sau trei părţi culisabile de-a lungul unor ghidaje asemănător
unor sertare.
• Tot o astfel de asociere, adăpost destinat păsărilor şi porcilor, dar de dimensiuni mai mari
(10,80/6,00 m) este cea prezentată în figura 11.37. Adăpostul respectiv cuprinde trei
compartimente pentru găini (aproximativ 70-80 păsări), un compartiment pentru cazarea a
şapte porci, o magazie pentru utilajul agricol şi un atelier. Totodată el poate fi realizat şi cu
pod spaţiu în care va fi depozitat fânul.
• Foarte utile pentru gospodăria particulară sunt şi adăposturile care permit cazarea alături de
păsări a iepurilor, oilor sau caprelor (fig. 11.38.).
• Fig. 11.38. Adăpost pentru găini iepuri şi capre (perspectivă, plan, secţiuni transversale)
• Complexitatea poate merge până acolo încât sub acelaşi acoperiş să se amenajeze şi un garaj
(figura 11.39. şi 11.40.). Astfel un adăpost cu deschiderea de 6,240/5,240 m poate servi
pentru cazarea a 35 de găini (2,940/3,570 m), amenajarea unei magazii de unelte şi utilaje
agricole (2,940/1.200 m şi a unui garaj (5,240/2,940 m).
•  Fig. 11.39. Adăpost multifuncţional-perspectivă şi plan construcţie
• Adăposturile tradiţionale sunt iluminate natural prin ferestre mari, dispuse de regulă pe
faţada sudică (raport de vitrare 1:10…1:12) şi prevăzute cu uşiţe de acces spre padocuri,
ţarcuri înierbate sau voliere, sunt destinate întreţinerii păsărilor adulte în timpul iernii,
respectiv producţiei sau reproducţiei în sezonul cald. Pentru galinacee se prevăd şi stinghii de
dormit (fig. 11.41.).
• Ca aşternut permanent se utilizează rumeguş, nisip, coji de floarea soarelui, paie tocate sau
talaş, ultimele fiind indicate de excesul de umiditate produs de palmipede. În cazul creşterii
artificiale a tineretului, este necesară o sursă de încălzire generală şi eleveoze pentru
încălzirea locală. Aceste soluţii constructive, de tip gospodăresc rămân de actualitate nu
numai pentru micul crescător ci şi pentru marea producţie a unor specii şi categorii de păsări,
cu o serie de particularităţi specifice. Elementele dimensionale pentru cuibare sunt
prezentate în figura 11.42.
• Fig. 11.42.. Cuibare pentru principalele specii avicole (secţiuni transversale şi planuri):
• (după Cucu I., şi colab.)
• 11.5.2 Sistemul semi - intensiv
• Foloseşte elementele de tehnologie intensivă din sistemul intensiv industrial, aplicat în
fermele mici şi mijlocii, folosind condiţiile existente, ca şi unele investiţii noi, care să conducă
la creşterea productivităţii muncii şi a eficienţei economice. Elementele de tehnologie
intensivă pot fi:
• - utilizarea unor rase de păsări şi hibrizi performanţi, pentru producerea de carne şi ouă;
• - folosirea unor investiţii existente, în condiţiile gospodăreşti, prin adaptare şi reamenajare, a
elementelor tehnologice uşor de utilizat: hrănitori şi adăpători automate, sisteme moderne
de încălzire, sisteme de ventilaţie naturală
• - folosirea în hrana păsărilor a nutreţurilor combinate, capabile să ducă la obţinerea unor
producţii superioare. În lipsa nutreţurilor combinate, se vor utiliza furaje din cele existente în
gospodărie, judicios amestecate sub formă măcinată, prin întocmirea unor raţii bine
echilibrate sub forma aşa numitului „amestec de fermă”.
• 11.5.3. Creşterea palmipedelor
• Palmipedele sunt mai puţin pretenţioase decât alte specii de păsări (găini, curci, bibilici etc.).
În ceea ce priveşte spaţiile de creştere, în prima fază de creştere şi în special primele patru
săptămâni de viaţă, realizarea condiţiile de mediu artificial sunt tot atât de necesare ca şi la
celelalte specii. Există chiar particularităţi (în special în privinţa adăpatului şi menţinerea
corespunzătoare a aşternutului) care necesită unele măsuri drastice decât la alte specii.
• În funcţie de mărimea şi dotarea crescătoriei se poate adopta sistemul tradiţional, sistemul
semi - intensiv şi sistemul intensiv.
• Sistemul tradiţional sau ţărănesc este cel mai întâlnit în gospodăriile rurale şi este
caracterizat prin ouat sezonier, clocit natural, demarare (creştere) pe lângă o cloşcă (adesea
din altă specie), apoi creşterea ca tineret şi ca adult în libertate, utilizând pentru hrănire
surse furajere cerealiere gospodăreşti şi păşunatul, adesea de-a lungul apelor curgătoare sau
bălţilor. Este de dorit ca acest sistem tradiţional să fie îmbunătăţit prin asigurarea unui spaţiu
închis, climatizat pentru perioada de starter.
• Sistemul semi - intensiv este adesea asimilat cu sistemul sezonier, pentru că din considerente
care ţin de dotare, creşterea se reduce în timpul iernii, menţinându-se doar matca de
reproducţie apoi odată cu venirea primăverii şi cu ouatul, să se crească masiv, pentru
producţie, un număr mai mare de boboci, în scopul obţinerii de carne, de ficat gras sau de
pene (Van I., şi colab. 2000).
• În cazul palmipedelor se pot folosi adăposturi pentru tineret şi hale pentru adulte, unde
acestea sunt cazate în perioada ouatului şi în timpul iernii. Pe timp de vară se pot caza în
adăposturi construite pe păşuni în apropierea surselor de apă.
• Este adevărat că păsările de apă sunt mai rezistente la intemperii decât găinile sau curcile,
însă trebuie avut în vedere că, un microclimat adecvat cerinţelor acestor păsări, asigurat în
adăposturile folosite în acest scop, poate determina producţii mai bune, prevenind şi
micşorând pierderile din efective.
• Adăposturile pentru tineret se pot construi din materiale diferite în funcţie de zonă şi de
resursele locale. Pardoseala trebuie să fie rezistentă, uşor de curăţat şi de dezinfectat. Pereţii
pot fi din cărămidă, BCA sau panouri termoizolante, pe o structură de rezistenţă cu stâlpi din
beton armat sau metalici.
• Mărimea adăposturilor pentru tineret este în funcţie de numărul de păsări care urmează a fi
cazate. Pentru bobocii de raţă se pot construi adăposturi de 2000-2500 capete. Densitatea
normală din adăposturile pentru tineret până la o lună este de 6-7 boboci de raţă şi 4-5
boboci de gâscă pe metrul pătrat.
• Interiorul adăposturilor va fi împărţit pe compartimente, în care se vor repartiza bobocii pe
loturi. Fiecare lot nu trebuie să depăşească 200 capete. Pereţii despărţitori se realizează din
plasă de sârmă fixată pe rame din scânduri, înălţimea acestora nu trebuie să fie mai mare de
80 cm.
• Înălţimea adăposturilor, până la tavan, nu trebuie să depăşească 2,8 m pentru a se putea
încălzi cu uşurinţă. În faţa fiecărui adăpost, se va amenaja un padoc înierbat, cu umbrare
unde se distribuie hrana şi apa bobocilor în zilele cu soare după ce aceştia au împlinit 10 zile
(bobocii de raţă se pot scoate în padoc la 2 săptămâni). Ieşirea în padocuri se face prin uşiţe
de 30/40 cm. Suprafaţa de padoc pentru un boboc este mult mai mare decât cea de adăpost,
plecând de la 1 m² /boboc, mergând până la limita maximă care se poate asigura de fiecare
fermier.
• Adăposturile pentru raţe şi gâşte, se construiesc după aceleaşi principii, din aceleaşi materiale,
respectându-se aceleaşi condiţii legate de amplasare şi orientare.
• Mărimea se va calcula în funcţie de efectivele care se vor creşte ţinând seama de suprafaţa
pe care trebuie să o repartizăm fiecărei păsări adulte. În cazul raţelor, se repartizează până la
2,5 pasări/m², iar în cazul gâştelor până la 1,5 pasări/m².
• Padocul se va amenaja în continuarea adăpostului cu care comunică prin uşiţe de 40/40 cm.
Suprafaţa de padoc necesară se calculează ţinând seama de faptul că unei păsări trebuie să-i
acordăm 10 m², atât pentru raţe cât şi pentru gâşte. Este bine ca padocurile să aibă ieşire la
sursele de apă (iazuri, heleşteie).
• Adăposturile de vară se pot construi din materiale uşoare, pentru a asigura protecţie atât în
timpul zilei când temperaturile cresc foarte mult dar şi în timpul ploilor. Pentru fiecare 500-
600 păsări adulte sau 1000 capete tineret se va amenaja câte un adăpost cu dimensiuni de 30
m lungime şi 3 m lăţime. Padocul va avea o lăţime de 30 m iar lungimea va fi egală cu cea a
adăpostului.
• Adăpostul poate avea peretele din spate înalt de 1 m iar înălţimea în faţă de 1,8-2 m. Padocul
va fi împrejmuit cu gard din plasă de sârmă înalt de 1m. Aceste adăposturi este bine să se
construiască în apropierea surselor de apă (Tudor V., 1968).
• Creşterea la sol pe aşternut permanent se poate face în hale solide cu fundaţii continue sub
stâlpi, acoperişul fiind termo şi hidroizolat, pereţii pot fi din zidărie de cărămidă sau
prefabricaţi cu termoizolaţie, pardoseala din beton sclivisit prevăzută cu zone de adăpare fără
padoc exterior.
• Hala poate fi închisă, prevăzută cu instalaţie electrică trifazată pentru alimentarea tuturor
utilajelor şi cu ventilaţie mecanică. În aceste spaţii se poate creşte tineretul de reproducţie
până la 4-8 săptămâni şi tineretul pentru carne (fig. 11.43. şi 11.44.).
• Fig. 11.43. Aspecte interioare din halele de creştere a raţelor
• Fig. 11.44 Padocuri exterioare adăposturilor pentru creşterea gâştelor
•  
• 11.6. Amenajări pentru creşterea iepurilor de casă
• Crescătorii de iepuri urmăresc în activitatea pe care o desfăşoară să obţină un număr cât mai
mare de produşi care să se bucure de o bună stare de sănătate.
• Existenţa numeroaselor tipuri de adăposturi se explică atât prin natura diversă a materialelor
folosite la confecţionare, prin modul diferit în care au fost construite, cât şi prin destinaţia
urmărită, grad de mecanizare şi confort, în toate cazurile fiind necesară asigurarea condiţiilor
de zooigienă (Dascălu Al., şi colab. 1984).
• Indiferent de materialul din care este construită şi de tipul ei cuşca trebuie să satisfacă
următoarele cerinţe:
• - să protejeze iepurele împotriva intemperiilor (ploaie, vânt, zăpadă, frig, caniculă etc.) şi să
nu permită accesul altor animale;
• - să împiedice evadarea iepurelui;
• - să asigure acestuia un loc de odihnă comod, spaţiu corespunzător de mişcare şi să fie dotat
cu mijloacele necesare hrănirii şi adăpării;
• - să aibă amenajat cuibul de fătare şi de creştere a puilor;
• - să se poată exploata cu uşurinţă, iar curăţenia şi dezinfectarea să se execute corespunzător;
• - să fie durabilă şi ieftină;
• - părţile supuse degradării în timpul folosirii să fie uşor de reparat sau de înlocuit.
• Pardoseala cuştii este cea mai importantă parte a cuştii, care trebuie astfel construită încât să
poată fi menţinută starea igienică a acesteia şi să nu rănească labele iepurelui, oferindu-i
totodată loc comod de odihnă şi mişcare.
• Pardoseala compactă, neperforată, previne îmbolnăvirea tălpilor (podo dermatitele).
Confecţionată din lemn de esenţă moale, menţine căldura şi permite iepurelui să se prindă
cu ghearele, să nu alunece. Este indicată, îndeosebi, pentru iepurii de casă din rasele grele şi
în genere, pentru reproducătorii masculi. Dezavantajul acestui tip de podea este acela că
dejecţiile aderă foarte uşor de ea şi este greu de curăţit şi dezinfectat, ceea ce poate duce la
creşterea gradului de infecţie şi infestaţie.
• Remedierea acestei deficienţe se poate face cu ajutorul unei podele demontabile, care să
poată fi înlocuită cât mai des cu alta curată şi dezinfectată. Se recomandă ca podeaua să aibă
o uşoară înclinare dinspre faţă spre spatele cuştii pentru scurgerea dejecţiilor prin spaţiul
liber lăsat în acest scop la partea inferioară a peretelui de fund.
• Pardoseala grătar elimină multe din neajunsurile pardoselii compacte. Aceasta este
confecţionată din şipci între care se lasă un spaţiu de 1,5 cm, spaţiu ce permite scurgerea
dejecţiilor. Şipcile trebuie să aibă în secţiune transversală o formă trapezoidală (3 cm la
partea superioară şi 2 cm în partea inferioară.
• Pardoseala mixtă are treimea sau jumătatea anterioară plină, iar cealaltă parte este de tip
grătar (spaţiul dintre şipci este de 20-25 mm).
• O variantă aparte este pardoseala confecţionată astfel: jumătatea posterioară din plasă de
sârmă (cu ochiuri de 20 mm) iar partea anterioară din şipci de lemn, conform figurii 11.45.
• Fig, 11.45. Pardoseală mixtă demontabilă 
• Faţada cuştii constă dintr-un perete pe care este instalată uşa. Acest perete este
confecţionat dintr-o ramă de lemn sau din metal pe care sunt prinse bare metalice sau plasă
din sârmă cu ochiuri de 3/3 cm. Pe acest perete se fixează hrănitorul şi adăpătoarea (fig.
11.46. şi fig. 11.47.).
• Fig. 11.46. Cuşti pentru iepuri cu schelet din lemn
• Fig. 11.47. Baterie cu patru cuşti metalice grupate în sistem piramidă
• (după Georgeoni Al. şi colab.)
• Unele cuşti construite din lemn pot fi mobile şi prevăzute cu un ţarc pentru păşunat
(fig. 11.48).
• Fig. 11.48. Cuşcă cu ţarc ataşabil pentru păşunat:
• (după Rebreanu Şt. L.)
• 1 - plasă de sârmă; 2 - cadrul ţarcului (200 x 100 x 100 cm);
• 3 - uşiţa de comunicare a cuştii cu ţarcul; 4 - acoperişul; 5 - suportul; 6 - peretele cuştii
• Echiparea cuştilor se poate face cu diferite accesorii pentru furajare şi adăpare (fig. 11.49.).
• Fig. 11.49. Detalii de echipare a cuştilor pentru iepuri de casă:
• Construcţii şi amenajări piscicole
• Ansamblurile salmonicole sau păstrăvăriile, cu caracter de pepinieră pentru repopularea
apelor de munte, cu profil de producţie pentru consum sau cu caracter mixt, constau din
bazine pentru reproducători, pentru creştere şi pentru iernat, respectiv pentru producţia de
consum (fig. 11.50., 11.51. şi 11.52.), la care se adaugă staţii de incubaţie (fig. 11.53.),
construite de regulă în subsolul clădirii administrative sau a locuinţei păstrăvarului şi bazine
pentru puiet (fig. 11.54.).
•  
• Fig. 11.50. Dispunerea bazinelor în cadrul unei păstrăvării
• Păstrăvăria Valea Putnei
• Fig. 11.51. Bazine pentru păstrăv din beton
• Păstrăvăria Valea Putnei - Suceava
• Fig. 11.52. Bazine pentru păstrăv din pământ
• Păstrăvăria Lepşa - Vrancea
•  
•
• Fig. 11.53. Staţie de incubaţie pentru păstrăv
• Păstrăvăria Valea Putnei
• Fig. 11.54. Bazine pentru creşterea puietului de păstrăv
• Păstrăvăria Valea Putnei
• 11.7.1. Bazine piscicole
• Bazinele se realizează de formă rectangulară, conturul fiind dictat de forma terenului, în
funcţie de relief şi de nivelurile de alimentare, respectiv evacuare a apei, rezultând
următoarele soluţii constructive:
• -bazine construite în rambleu, cuprinse între diguri ridicate peste terenul plan;
• -bazine în profil mixt, parţial excavate în terenuri plane sau în versanţi şi parţial limitate prin
diguri;
• -bazine în debleu sau în săpătură.
• Bazinele se echipează cu guri de alimentare, racordate la sistemul de priză de alimentare al
ansamblului, precum şi cu construcţii de primenire - golire, racordate la canalul de evacuare.
Pentru golirea completă, fundul bazinelor are o pantă spre digul terminal, de 0,3…3% şi
eventual şanţuri de asanare. Pescuitul este înlesnit de o groapă de pescuit, săpată în fundul
bazinului sau imediat în aval de digul terminal. Mărimea şi adâncimea bazinelor depinde de
destinaţie, distingându-se bazine pentru reproducători, pentru puiet, pentru creşterea de
consum şi pentru iernat, cele din urmă fiind cele mai adânci (2,0…2,5 m) şi executate, de
regulă în săpătură. Pentru salmonide sunt apreciate şi bazinele circulare, cu pereţi de beton,
care permit un curent activ de oxigenare, prin dispunerea tangenţială a gurii de alimentare,
precum şi bazinele-canal, pentru acelaşi avantaj (fig. 11.55, 11.56, 11.57 şi 11.58).
• Fig. 11.55. Bazine cu pereţi din beton pentru salmonide
• Fig. 11.56. Bazine cu pereţi din beton pentru salmonide de tip canal
• Păstrăvăria Ceahlău
• Fig. 11.57. Bazine circulare pentru salmonide
• Păstrăvăria Valea Putnei şi Borca
• Fig. 11.58. Bazine pentru salmonide din pământ cu pereţi căptuşiţi cu buşteni
• Păstrăvăria Poiana Izvoarelor şi Lacul de Argint
• 11.7.2. Staţiile de incubaţie piscicole
• Staţiile de incubaţie sunt dotări specifice păstrăvăriilor, care însă se extind atât la ciprinide
cât şi la alte specii de cultură, în condiţiile de reglare a temperaturii apei. Sunt construite de
obicei ca demisoluri, pentru alimentarea gravitaţională cu apă şi constanţa temperaturii,
staţiile de incubaţie sunt echipate cu: filtre pentru apă, bazine de parcare a reproducătorilor
aduşi pentru recoltare, incubatoare orizontale sub formă de cutii duble (tip Wacek-Universal)
şi bazine pentru creşterea puietului în prima fază (fig. 11.59. şi 11 60.).
• Fig. 11.59. Imagini din interiorul unei staţii de incubaţie pentru păstrăv
• Fig. 11.60. Bazine din lemn pentru creşterea puietului de păstrăv
• Toate acestea sunt alimentate continuu şi independent cu apă proaspătă, prin jgheaburi de
distribuţie, iar apa deversată este colectată în rigole şi canale de evacuare.
• Incubaţia salmonidelor se obţine în apă de râu, între +6 şi +14°C, încălzindu-se cel mult
încăperea de lucru, pentru scurtarea timpului de ecloziune.