Oțelea Alexandru

Grupa 611
Seria C

Filozofia lui Blaga

Ganditor si poet, om de culura si artist, Lucian Blaga a marcat prin

personalitatea sa, mai mult de cinci decenii, spiritualitatea romaneasca.
Lucian Blaga formuleaza ideea deschiderii filozfiei catre sensul vietii, a
intelegerii a limitelor cunoasterii, a misterelor lumii. Pentru filozoful roman
lumea are un mister care nu poate fi cunoscut de om; dar acesta renuntand cu
bucurie la cunoasterea absolutului, isi asigura si amplifica posibilitatea si
capacitatea de creatie.
Sistemul filozofic blagian este, in complexitatea sa, o compozitie de
esenta speculativa cu privire la conditia umana si incearca sa surprinda toate
laturile de manifestare creativa a spiritului.
Nu este surprinzator ca descoperim in cea mai dificila şi importanta opera
a sa, “Trilogia cunoasterii”, ce conţine “Eonul dogmatic”, “Cunoasterea
luciferică” şi “Cenzura transcedentă“, că, la baza teoriei sale a cunoaşterii, Blaga
pune drept cărămidă o antinomie.
Prima treapta sprituala a sistemului sau este simbolizata de principul
“Marele Anonim”. Este existenta caruia i se datoreaza oricare alta, ea neavand
nevoia de una pentru a se intemeia, este misterul in totaliatea sa.
“Marele Anonim” intemeiaza “modurile ontologice” (al cristalelor, al
plantelor, al animalelor, modul uman si cel al fiintei divine), caracterizate prin
“feluri de a fi” si “orizonturi”, adica prin intesitatea si complexitate, cel mai
important dintre ele fiind “modul ontologic uman”. El cuprinde “felul de a fi
creator” al omului (rolul sau de plasmuitor al lumii), fiindu-i propriu doua
orizonturi : orizontul lumii concrete si cel al necunoscutului. Daca primul
asociaza pe om biologicului, naturii, cel de-al doilea, specific uman, face din el
fiinta istorica, conferindu-i superioritate decisiva ca individ si ca gen. Primul
orizont ii corespunde “omul paradisiac”, iar celui de al doilea “omul luciferic”.
Delimitarea va fi folosita de Blaga la intemeierea conceptelor teoriei cunoasterii.
Teoria cunoasterii releva doua atitudini asupra perceperii universului ca o
taina. Una dintre ele poarta numele de cunoastere paradisiaca si se defineste prin
numirea obiectelor, prin limitarea lor la concept, este o cunoastere paradisiaca si
se defineste prin numirea obiectelor, prin limitarea lor la concept, este o
cunoastere empirica, analitica, rationala, logica in ultima instanta, indepartand
omul de emotia participarii la misterul universal. O cunoastere paradisiaca,
cunoastere cantitativa (îndeparteaza misterele pe rând fara sa intre în adâncul
lor, a fiecaruia), este cunoasterea propusa de Kant, prin care ceea ce nu
cunoastem, misterele, sunt reduse numeric, cantitativ, folosind analogia cu ceea
ce noi avem a priori în capul nostru, în creierul nostru, cu spatiul, cu timpul si cu
conceptele categoriale. Aceasta cunoastere se face pas cu pas prin eliminarea
cunoscatoare a misterelor unul câte unul, eliminare prin intelegere logica, prin
ratiune, si depozitare în memorie.
Respigand acest demers, Blaga alege cunoasterea de tip luciferic,
intuitiva, simpatetica, poetica participativa, care separa obiectul in doua parti,
cea vizibila (fanica) si cea tanuita (criptica), intentia fiind de a potenta partea
ascunsa, astfel incat sa se regenereze misterul lumii primordiale. Este o
cunoastere calitativa care vrea sa rupa din mister atât cât ne este dat sa putem
cunoaste (este iarasi greu de a separa cantitativul de calitativ).
In termenii din eseul “Eonul Dogamtic”, prima modalitate de luare in
posesie a universului este numita “plus-cunoasterea”, iar cea de-a doua “minus-
cunoastere”.
Aspiratia de a fi creator nu lipseste nici unui om, dar el nu poate fi nici
cunoscatorul absolut al misterului, desi tedinta este intotdeauna prezenta.
“Marele Anonim” ii frange posibilitatea de patrundere in mister prin “cenzura
transcedenta”.
Cenzura transcedenta, care rapeste omului cunoasterea absoluta, exprima
metaforic relatia dintre “finitatea” individului si infinitatea absolutului.
In evaluarea mosteniri culturale a filozofiei interbelice, critica a acordat o
atentie deosebita operei lui Blaga, ce a relevat trasaturile specifice ale
demersurilor sale, fiind creatorului unui sistem logic coerent, in centrul caruia se
sta notiunea de mister.