P. 1
ID AGRO

ID AGRO

|Views: 3,275|Likes:
Published by Sebastian Boboiciov

More info:

Published by: Sebastian Boboiciov on Sep 07, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/21/2014

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

LEGUMICULTURĂ

Prof. dr. Viorel BERAR

Ş.L. dr. Gheorghe POŞTA

Timişoara, 2005

3

PARTEA I-A
CAPITOLUL I

DEFINIŢIA ŞI OBIECTIVELE LEGUMICULTURII
1.1.OBIECTUL ŞI CONŢINUTUL DISCIPLINEI DE LEGUMICULTURĂ
Privită în sens restrâns, legumicultura este o ştiinţă care se ocupă de cultura legumelor. Etimologia provine de la două cuvinte din limba latină: -„legumer” care înseamnă vegetale cultivate pentru hrana omului; -„cultura” care se referă la priceperea de a lucra pământul şi de a îngrijii plantele. Cultura legumelor a constituit una din primele activităţi practice ale omului. Pe măsura dezvoltării societăţii s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele de cultivare a plantelor legumicole. Astfel, legumicultura s-a consolidat ca o ştiinţă de sine stătătoare, desprinzându-se de fitotehnie din care face parte în sens larg. Odată cu perfecţionarea tehnologiilor de cultură a legumelor în câmp, apariţia şi dezvoltarea culturilor forţate în sere şi răsadniţe şi a celor protejate în adăposturi din mase plastice sau sticlă fără sursă permanentă de încălzire, legumicultura s-a consolidat ca ştiinţă de sine stătătoare. Având în vedere obiectivele pe care şi le propune legumicultura, aceasta poate fi definită mai complet astfel: Legumicultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor biologice ale diferitelor specii de plante legumicole, cu relaţiile bio şi ecosistemice ale acestora, cu realizarea condiţiilor corespunzătoare cerinţelor speciilor şi soiurilor de plante legumicole, în scopul valorificării în măsură cât mai mare a potenţialului lor biologic şi pentru obţinerea unor producţii ridicate, de calitate superioară, eşalonate în tot cursul anului şi în condiţii economice avantajoase.

4

Cunoaşterea particularităţilor botanice ale speciilor legumicole este deosebit de importantă deoarece acestea fundamentează tehnologia de cultură. De exemplu la tomate: când acestea se cultivă prin răsad, sistemul radicular pătrunde la mică adâncime în sol (20-40 cm) şi trebuie să se intervină prin irigări mai dese pentru a asigura apa necesară creşterii şi dezvoltării plantelor. La cultura tomatelor prin semănat direct, sistemul radicular pătrunde la adâncime mai mare în sol (peste 1 m) şi plantele se pot aproviziona cu apă din straturile mai profunde ale solului, necesitând irigări mai rare şi cu norme mai mari. Soiurile de tomate cu creştere nedeterminată trebuie susţinute prin diferite metode, în timp ce la cele cu creştere determinată nu mai este necesară susţinerea. Faptul că la subsuoara frunzelor se formează lăstari numiţi copili este interpretat diferit în tehnologiile de cultură. La cultura timpurie a tomatelor în câmp, ca şi la cea în sere, solarii şi răsadniţe, copilitul se face radial, în timp ce la cultura de vară se face parţial, lăsând 1-2 copili. Cunoaşterea cerinţelor fiecărei specii legumicole faţă de factorii de mediu (căldură, lumină, aer, apă, hrană, etc.) prezintă o importanţă deosebită deoarece prin tehnologia aplicată putem interveni pentru dirijarea lor în strânsă concordanţă cu cerinţele diferitelor specii sau chiar a soiurilor şi a hibrizilor de plante legumicole. Conţinutul cursului de legumicultură este prezentat în două părţi: -partea generală – care tratează însemnătatea alimentară şi economică a legumelor, bazele biologice ale plantelor legumicole, ecologia şi înmulţirea acestora, construcţiile utilizate în legumicultură în vederea producerii răsadurilor şi a cultivării legumelor în sistemul protejat, bazele organizatorice şi tehnologice ale cultivării legumelor în câmp şi spaţii protejate, recoltarea, condiţionarea şi valorificarea produselor legumicole, etc. -partea specială – care cuprinde tehnologiile de cultivare a principalelor specii legumicole, în câmp, adăposturi din mase plastice, sere şi răsadniţe. În sortimentul mondial este cunoscut un număr apreciabil de specii legumicole, el fiind de peste 250 şi în acelaşi timp într-o permanentă îmbogăţire.

5

obţinându-se producţii mari la unitatea de suprafaţă. de constituire a spaţiilor pentru cultură (sere. sfecla roşie. mecanizabile). se impune măsuri speciale de recoltare. ceapa. cicoarea. morcovul. depozitare. etc.IMPORTANŢA ŞI PARTICULARITĂŢILE LEGUMICULTURII 6 . dintre care cele mai importante sunt: tomatele. datorat unor particularităţi ale plantelor legumicole şi tehnologiilor de cultură. -pentru amenajarea terenului comportă investiţii mari (pentru irigare şi mecanizare). transport. pepenii. de destinaţia producţiei şi de perioada de cultură. castraveţii. spanacul. majoritatea speciilor au un potenţial productiv ridicat. ţelina. care constituie dealtfel obiectul părţii speciale ale disciplinei de legumicultură. în funcţie de locul de cultură. prazul. -tehnologiile de cultură sunt foarte complexe şi se diferenţiază de la o specia la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi specii. varza albă. păstrare şi de condiţionare pentru valorificare. ciupercile. varza roşie. salata. fasolea.În ţara noastră numărul speciilor legumicole se situează în jurul cifrei de 60. Legumicultura prezintă unele caracteristici faţă de celelalte sectoare ale producţiei vegetale. vinetele. mazărea. usturoiul. solarii) şi a depozitelor de păstrare a produselor. ardeii. -legumicultura se practică tot timpul anului. gulia. bamele. ridichile. Astfel putem menţiona: -gradul înalt de intensivitate.2. necesită un volum mare de forţă de muncă comparativ cu alte sectoare ale producţiei vegetale. pătrunjelul. varza creaţă. -practicarea legumiculturii se face pe suprafeţe relativ restrânse. dovlecelul. irigabile. -majoritatea legumelor fiind perisabile. folosindu-se spaţii încălzite (sere) şi neîncălzite (solarii). -datorită marii complexităţi a tehnologiilor.. dar pe terenurile cele mai bune (fertile. conopida. 1.

9 0.10 65 31.85 300 90.5 0.8 0. Calorii la Protide Glucide Lipide 100 g.4 0. atât ca urmare a unui conţinut complex de substanţe nutritive şi energetice. pigmenţi.5 Pepene 32. grăsimi.8 0.1 7 2.2 8 1.3 Pătlăgele 28.5 23.sp 0 1 2 3 4 Ardei 28.15 Dovlecel 18.5 0. amidon.3 1. Compoziţia chimică a legumelor. ce stimulează pofta de mâncare.0 20 65 100 35 6.7 11.0 2. (tabelul 1.09 Ceapă 50.1 Hrean 100. etc.18 4.08 20. cât mai cu seamă a influenţei favorabile asupra desfăşurării normale a tuturor funcţiilor organismului uman.0 0.4 1.0 10.0 0. Importanţa alimentară a culturii legumelor Legumele au un rol deosebit în alimentaţia raţională.2 6.7 10.0 62.2 0. valoarea energetică (în calorii) etc.0 78.50 6.0 1.2 0.0 Alimentul mg/100 g.20 Broccoli 25..3 1.0 7.21 Conopidă 23.0 6 30.0 0.0 52.15 Cartof 83.10 8.2 0. comparativ cu alte alimente mg/100 g.5 15.2 vinete 0 1 2 3 4 Pătrunjel 47. Săruri minerale Vitamine Ca P Fe A C 5 6 7 8 9 10.0 41.4 Morcov 44.2 7.4 8.27 3. Conţinutul în substanţe nutritive la unele legume.6 0.0 0.6 0.2 52. zaharuri.6 1.0 34.60 1.45 11.4 11.2 3.3 0.0 0.1 2.2 1.2 Fasole 42. ne arată conţinutul ridicat în apă.0 0. varietăţi şi soiuri de legume.6 0.7 0.2 0. constituie materie primă pentru prepararea unei game variate de mâncăruri. Cele mai multe legume au un gust plăcut. glicozizi.6 1.45 81.5 0.5 2.6 0.1.0 9 6.9 1. proteine.95 18.10 5.0 0.8 62.0 19.80 4.5 20.06 15 50.7 8.1 7.5 9. Numărul mare de specii.2 rădăcină Păstârnac 83.5 0.0 20 20 13 Apă % 10 90 87 95 88 92 95 88 87 74 80 87 92 10 88 89 90 91 7 .9 0.6 4.1 3.4 1.3 79.0 1.0 0. sp.0 20 60.5 0.5 7.) Tabelul 1. cu nuanţe foarte diferite de la un soi la altul. unele dintre ele fiind bogate în uleiuri eterice.5 10.0 0.7 1.0 0.2 Mazăre 101.2 0. pentru hrănirea sa cât mai echilibrată şi obţinerea unor venituri.Cultura legumelor are o deosebită însemnătate pentru om.0 11.7 12.2 păstăi Gulie 36.1.2 14.0 galben Pepene 31.2 47.3 0.10 2.62 2.3 1.7 0.0 5 56. îmbogăţind şi îmbunătăţind astfel sortimentul preparatelor culinare. sp.0 11.0 0.9 7.10 Castravete 13.

5 3. zaharoză.1 0.0 92.77 0.7%.0 10 0.2 48.5 1.).5 29.28 3.0 149 Ca mg 680 1340 545 110 60 P mg 4200 1055 2121 2100 100 Vitamine (mg) Fe mg A B2 B6 29.2 135.3 50.2 7.12 0.3 6.0 2.7 40.7 45.17 0.15 1.0 1.0 3.28 0.3 3.9 40.18 0.1 45.3 30.5 28.9 3.0 43. alături de fructe.7 - 26 20 10 55 40 27 10 15 40 130 5.2 55.0 5.37 29.2 12.0 116.25 80.0 0.0 1.5 7. etc.3 0.1 1.0 134.0 - 3.2 54. fructoză).2 2.1 0.0 4.42 11.0 22.17 3.0 0. alimente valoroase pentru hrana omului.95 27.0 132. glucoză.0 5.5 0.0 Carne 1970 195. precum şi o energie calorică mai mică. constituind.1 1.5 Analizând comparativ diferitele legume cu alte alimente de origine vegetală şi animală (tabelul 1.8 67.5 2.1 2.7 1.4 1.7 94. hemiceluloză.3 1.7 10.0 38. Compoziţia chimică a unor alimente şi fructe la 1 kg Denumirea Energia Proteine Grăsimi Glucide alimentului calorică g g g Pâine 2950 107.0 300. fasolea 2.8 0. pectine.4 5.5 23.6 13.6%.0 1.4 2. 8 .).5 1.8 0..5 2.8 0.4% şi altele).85 4.0 - 32.8 22.0 1.8 1.2 32. bobul 8.37 0.1 210.5 1.7 6.3 0.0 75.2 1. protide.5 44.0 31.7 0.7 3.0 39.2 11475 1. Legumele păstăioase conţin cantităţi mari de substanţe proteice (mazărea 6.52 3.0 25.3 0.85 1. glucide nedigestibile (celuloză. Legumele rădăcinoase conţin hidraţi de carbon între 5-15%.2.0 15.5 16. săruri minerale. Prin fierbere.72 6.2.9 68.2 1.verde Ridichi iarnă Salată Sfeclă roşie Spanac Sparanghel Tomate Ţelină Usturoi Varză albă Varză de Bruxelles Ciuperci 22.9 68.5 11. se constată că produsele legumicole au o valoare alimentară mai scăzută.8 0.20 1.0 6.95 12.0 4.9 15.7 23.0 1.0 51.7 544 Lapte 780 39. etc.7 8.5 Mere 645 3.0 90 94 88 92 93 93 90 72 91 90 89 35 87 74 69 84 Pâine 348 Lapte 78 Ouă 159 Carne porc 563 Unt 785 Mere 64. prin conţinutul ridicat în vitamine.3 1. păstrare la temperaturi ridicate şi prin industrializare o bună parte din vitamine se pierd.0 54.3 44.5 Ouă 1590 129.5 47.0 900 0.2 1.0 105.5 2. Consumul în stare proaspătă a legumelor dă posibilitatea asimilării vitaminelor în totalitate de către organismul uman. Tabelul 1.7 5.5 1800 0. însă au importanţă deosebită în alimentaţia omului.0 212.20 C 15 45 Numeroasele specii de legume conţin cantităţi mari de glucide digestibile (amidon.17 0.0 2.

ţelina. ceapa. Ca şi P. este şi diuretică. gripă. ceapa este depurgativ excelent. care se balonează repede. care conţin substanţe bactericide numite fitoncide. picant. Bogată în sulf. cea ce imprimă un gust. pătrunjelul verde. Na. Cu. prazul. cum sunt: măcrişul. în care au pus o ceapă tăiată mărunt. ţelina pentru frunze. influenţând contracţia vezicii şi deblocarea rinichilor. neutralizând aciditatea produsă de late elemente şi în special cele de provenienţă animală. însă conţinutul în acid oxalic este foarte redus. Predominanţa în compoziţia produselor legumicole a elementelor bazice Ca. se vor simţi mai bine. Aceste plante legumicole au însă un conţinut ridicat de acid oxalic. plăcut diferitelor mâncăruri. fiind neglijabil. Zn.În compoziţia legumelor sunt bine reprezentate numeroase săruri minerale. morcovul. iar sub raportul compoziţiei prezintă inconvenientul anunţat. 9 . pătrunjelul pentru frunze. hreanul. cum sunt cele de: Ca. mazărea. Obezii. care sub raportul conţinutului în fier se prezintă foarte bine. K. usturoiul. iar din acestea 400 g legume. poate fi înlocuit cu succes în alimentaţie de către spanacul de Noua Zeelandă. Na şi altele. spanacul. etc. bronşită. reventul şi ştevia. dacă odată sau de două ori pe lună vor consuma în curs de 24 ore brânză degresată. aşa sunt: ceapa. curăţă sângele şi este şi un bun remediu împotriva bolilor căilor respiratorii. etc. Unele specii legumicole au proprietăţi antibiotice. asigură un efect alcalinizator. conopida. guturai. formată din produse de origine animală în cantitate de 714 g şi 1225 g alimente de origine vegetală. salata. Cl. castraveţii. Spre exemplu. fapt pentru care se recomandă consumul lor în cantităţi limitate. Iată deci că 33% din raţia zilnică a produselor de origine vegetală trebuie să o reprezinte legumele. au în compoziţia lor un conţinut ridicat de uleiuri eterice. Printr-un conţinut ridicat în fier se caracterizează şi alte specii de legume. prazul. ceapa. Cerinţele de hrană ale organismului se pot satisface printr-o raţie alimentară zilnică. Unele specii legumicole ca: mărarul. din care 900-950 g să fie produse horticole. etc. Fe. Fe. P. Întrucât spanacul este o legumă mult solicitată. care se caracterizează printr-un conţinut echilibrat de Fe. datorită potasiului pe care îl conţine. Acţiunea mineralizantă puternică au: varza.

creează posibilitatea folosirii raţionale a forţei de muncă. Iodul activează ganglionii limfatici. atât la cultura în câmp liber. 10 . Prin cultura legumelor se obţin producţii foarte ridicate la unitatea de suprafaţă. De aceea producerea legumelor are o însemnătate economică deosebit de mare pentru toate ţările. Un alt aspect de importanţă economică se referă la faptul că prin cultura legumelor se asigură o mai bună valorificare a terenului decât prin multe alte culturi. Eşalonarea producţiei legumicole pe întreg anul calendaristic. ceapa este extrem de preţioasă şi în acest sens. Importanţa economică a culturii legumelor rezidă şi din faptul că acestea permit o folosire intensivă a terenului. Datorită fosforului pe care-l conţine ceapa contribuie la reechilibrarea bolnavilor de nevroză şi suferinzilor de insomnie şi altele. pe scară largă. La unele specii şi în sisteme intensive de cultură (hidroponică) se pot obţine producţii de peste 300 t/ha. calciul fortifică vasele şi favorizează dezvoltarea fizică a copiilor. dar mai cu seamă la cea protejată. la cultura în solarii de 50-70 t/ha. Prin dezvoltarea culturilor forţate în sere. datorită posibilităţilor de efectuare. Importanţa economică a legumelor Prin ponderea pe care o ocupă în alimentaţia omului. deoarece siliciul pe care îl conţine dă supleţe arterelor. La cultura legumelor în câmp se pot obţine frecvent producţii de peste 30 t/ha. când foarte multă lume este ameninţată de ateroscleroză. iar la cultura în sere de 80-120 t/ha. importanţa economică a legumelor a căpătat noi dimensiuni. a celor protejate în diferite adăposturi. 1 ha de legume cultivate în solarii echivalează cu 150 ha de grâu. eliminându-se caracterul sezonier al muncitorilor. a succesiunilor.Astăzi. Se apreciază că 1 ha de legume cultivate în câmp echivalează cu 10-12 ha de grâu. în plus ea diluează sângele şi circulaţia se face mult mai uşor. consumul de legume constituie un indicator important pentru aprecierea nivelului de trai. iar 1 ha de legume cultivate în sere echivalează cu 200 ha de grâu.

la o producţie de 60 t/ha se obţin venituri de 300. în timp ce la o cultură de tomate de toamnă.000 lei. Cultura legumelor constituie o sursă importantă de venituri pentru unităţile cultivatoare şi gospodăriile populaţiei. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta întreprinderile mari.000. mazărea. O parte din resturile vegetale de la unele culturi legumicole se pot folosi în hrana animalelor (vărzoase. sfecla.000. etc. Prin valorificarea eşalonată a producţiei pe tot parcursul anului se creează un echilibru dinamic între venituri şi cheltuieli.).000 lei. Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru industria conservelor. CAPITOLUL II 11 . La o cultură de grâu. solarii şi răsadniţe creează posibilitatea folosirii intensive a acestor spaţii şi recuperarea într-un timp mai scurt a investiţiilor. de producere şi industrializare a legumelor şi fructelor. la o producţie de 5000 kg/ha se obţin venituri de cca 2.Folosirea pe scară largă a culturilor asociate în sere. fasolea. integrate.

). etc. acestea ajung la greutatea de peste 50-80 kg. Ca rezultat al interacţiunii dintre organism şi mediu. totalizând cca a 40-a parte din suprafaţa uscată a 12 .1.ASPECTE PRIVIND BIOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE Punerea în practica legumicolă a noilor tehnologii moderne impune cu necesitate cunoaşterea biologiei plantelor legumicole. au avut loc schimbări care au dus la individualizarea speciei sau varietăţii. conopida. varza de Bruxelles. De asemenea. adaptată la anumite condiţii de mediu. putem să ne dăm seama de principalele ei însuşiri şi caractere biologice şi să precizăm pretenţiile speciei respective faţă de factorii de mediu. Particularităţile biologice ale plantelor legumicole au fost determinate de originea şi modul de evoluţie a speciilor respective. în timp ce alte soiuri de ridichi japoneze formează rădăcini îngroşate care ajung fiecare la peste 10-15 kg. cu un anumit potenţial de variabilitate. albă. deoarece omul a căutat să fixeze modificările utile şi apoi să le dezvolte în sensul dorit de el. iar la soiurile cu fructe mari. Centrele geografice de origine a plantelor legumicole sunt teritorii relativ restrânse şi izolate. fructele unor soiuri de dovleac au fiecare câteva zeci de grame. Variabilitatea în limite foarte largi a organelor comestibile poate fi ilustrată şi mai concludent exemplificând cu varietăţile de plante legumicole din grupa verzei (varza.ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA PLANTELOR LEGUMICOLE Originea plantelor legumicole Cunoaşterea locului de origine al plantelor legumicole prezintă un interes deosebit din punct de vedere teoretic şi practic. varza roşie. Plantele legumicole cultivate prezintă o variabilitate accentuată în special la organele comestibile. Cunoscând locul de origine al unei specii precum şi condiţiile în care aceasta a evoluat în decursul timpului. gulia. În acest sens putem să amintim cazul ridichilor la care unele soiuri au greutatea rădăcinilor îngroşate de 20-30 g. Problema originei plantelor legumicole este elucidată astăzi în cea mai mare parte. 2.

). Italia. Phaseolus 13 . oceane. napus convar. Scorzonera hispanica. Allium chinese. Japonia chinesis. Raphanus sativus var. India sativus.globului pământesc. Raphanus sativum. convar. Rheum officinale. Lactuca sativa. Luffa acutangula. Afganistan. Brassica oleracea convar. Allium sativum. Corea. Turcmenă Spinacia olearcea. Cercetările efectuate au stabilit 12 centre genice ale plantelor de cultură din care 9 sunt genocentre şi pentru plantele legumicole (tabelul 2.Phaseolus aureus. Asparagus officinalis 0 1 2 3 AFRICAN: 8 Brassica carinata Pisum sativum. ASIATIC: 5 Pisum sativum. Peninsula flexuosus. indicus CENTRAL. Daucus Iran. convar. Irak. P. Bassicasativum. Vicia Etiopia şi Somalia faba EUROPEAN9 Brassica oleracea ssp. sabauda. Tadjikistan Cucumis melo ssp. capitata. sudul Anethum graveolens. botrytis. Turcia. Arhipelagul Malaezian AUSTRALIAN 3 HINDUSTAN: 4 Solanum melongena.Cucumis sativus. Tabelul 2. acephala. Allium porrum Portugaliei şi Greciei. Brassica Israel. CENTRALE: aborigineus.Langenaria vulgaris şi Uzbekistan. zona ssp. Phaseolus aureus. Centrele genice iniţiale şi secundare ale plantelor legumicole (după Zeven. Faba bona. Daucus carota.carota. cassaba. Siria. nipporinica. 1975) Genocentrul şi Numărul de Specii teritoriile aparţinătoare ordine al Endemice Secundare genocentrului 0 1 2 3 CHINEZ-JAPONEZ: 1 Phaseolus vulgaris convar. Arabică convar. şi Jukovschi. Brassica oleraceacampestris convar. convar.. conomom INDONEZIAN2 INDOCHINEZ: Indochina. deşerturi. Cucumis Birmania. silvestris SIBERIAN AMERICII 10 Phaseolus vulgaris ssp. agrestis. flexuosus. China. capitata. Rumex acetosa.1. Beta vulgaris. Beta vulgaris. Thian-Şanului şi Allium cepa. Allium Spania. Allium macrostermon. Indonezia. Allium porrum Petroselinum hortense MEDITERANEAN: 7 Allium cepa. Cucumis melo convar. Cynara scolymus. chinesis. Daucus carota.Allium cepa. napobrassica. Marocul. chinensis provar. adana. Algeria.1.Solanum melongena Brassica oleracea ssp. narinom. mări. A. masivi muntoşi. cantalupensis. Vicia faba PREASIATIC: 6 Cucumis melo convar.Phaseolus vulgaris. Petroselinum Tunisia sativum. gongylodes. extinderea lor fiind limitată de bariere climatice.rapifera.

Sunt cazuri când pentru aceeaşi specie sunt identificate mai multe centre genetice. prezenţa unei forme primitive într-un genocentru localizează originea sa. plantele pot fi distruse. chilense. Cucurbita moschata. pubescens - De regulă. când organismul nu este încă independent. Dacă schimbările succesiunilor condiţiilor de mediu depăşesc anumite limite. Capsicum annuum. schimbarea succesiunilor condiţiilor din mediul exterior poate avea influenţă asupra embrionului. L. De asemenea. Organismele au evoluat şi-au format un anumit mod de manifestare (însuşiri şi caractere). Cucurbita pepo. Ecuador 11 NORD-AMERICAN 12 vulgaris. Panama AMERICII DE SUD: Peru. 14 . Ipomea batatas. evoluţia trebuie privită şi în cazul plantelor legumicole sub aspect fitogenetic şi ontogenetic.Mexic. Evoluţia plantelor legumicole Cu scopul de a înţelege cât mai bine relaţiile dintre organism şi mediu. L. Bolivia. Guatemala.Cucurbita maxima pimpimellifolium. C. Honduras. Genocentrele sunt primare pentru unele specii (cele în care s-au individualizat speciile respective) şi secundare pentru altele (de diversificare a unor genofonduri de altă provenienţă). Capsicum pendulum. L. Costa Rica. hirsutum. adică nu-şi mai pot continua viaţa. potrivit cu succesiunea condiţiilor de mediu din timpul fiecărei generaţii şi a tuturor generaţiilor până în prezent. Evoluţia filogenetică priveşte etapele de evoluţie a organismelor vii în decursul generaţiilor. în măsura în care se reflectă în schimbarea organismului matern. cu atât mai uşor şi mai accentuat se va schimba modul de manifestare a plantelor. cu cât schimbarea succesiunii obişnuite a condiţiilor de mediu se iveşte mai aproape de începutul vieţii organismelor (momentul fecundării). peruvianum. În faza embrionară. Capsicum frutescens Lycopersicon esculentum. Modul de manifestare obişnuită a plantelor legumicole se păstrează atât timp cât variaţia succesiunii condiţiilor de mediu nu depăşeşte anumite limite obişnuite în cadrul cărora s-au format şi evoluat filogenetic speciile respective. L.

schimbând succesiunea condiţiilor de viaţă (în afara variaţiei naturale) atât prin lărgirea arealului geografic. care în legumicultură a dus la obţinerea unor rezultate deosebite. îmbunătăţindu-le în sensul dorit de el. sere. O dată cu identificarea genomului drept nivel de manifestare a tuturor mecanismelor schimbării evolutive şi pe măsura dezvoltării cercetărilor de biologie moleculară. de înlocuire a introducerii de material săditor străin cu eforturi de creaţie autohtonă în acest domeniu. cu producerea seminţelor hibride la varza de Bruxelles.) prin interfecundare s-a ajuns la 7 forme cultivate de Brassica oleracea L. la care pornindu-se de la câteva specii sălbatice cu rozeta de dimensiuni mici (Brassica rupestris. asigură practicarea unei legumiculturi neîngrădite de bariere climatice zonal-teritoriale. Un exemplu concludent al capacităţii de evoluţie îl întâlnim la varză. Succese remarcabile s-au obţinut în acest sens în cadrul culturilor de castraveţi. De asemenea s-au găsit posibilităţi de a se crea soiuri şi hibrizi care maifestă puternic fenomenul heterozis. solarii şi adăposturi joase din polietilenă). 15 . Îmbogăţirea şi diversificarea sortimentului prin soiuri şi hibrizi adaptaţi la specificul ecologic al zonei sau microzonei şi pentru diferite modalităţi de cultivare (în câmp. În prezent se realizează producţia pe bază de heterozis la 20 specii din sortimentul legumicol. a provocat şi a grăbit mult schimbarea plantelor legumicole. Brassica insularis. cu producţie eşalonată pe tot cuprinsul anului. cât şi prin aplicarea diferitelor metode de ameliorare şi pătrunzând în profunzimea intimităţii biologiei plantelor până la modificarea cromozomilor în mod dirijat. Situaţia structurii sortimentului din legumicultura ţării noastre marchează începând din anul 1953 o profundă reorientare în problema soiurilor. cu scopul de a-i satisface necesităţile sale. Folosirea heterozisului în legumicultură a început din anul 1930. prin metode de cultivare. sau anotimpuale. tomate. care ocupă anual 60% din întreaga suprafaţă afectată legumiculturii pe plan mondial. etc. modul lor de manifestare. Evoluţia ontogenetică se referă la etapele de evoluţie a organismelor vii în decursul unei generaţii.Omul. conform cerinţelor de consum. genetica s-a angajat în cercetări aplicative de „inginerie genetică”. varză şi ceapă. Brassica cretica.

Ciclul biologic al plantelor legumicole se desfăşoară în etape caracteristice fiecărei specii în procesul de ontogeneză. Fiecare perioadă cuprinde câte trei faze importante (tabelul 2. devenind independenteSe înregistrează cea mai slabă rezistenţă. atât în timpul generaţiilor precedente. în funcţie de modul cum s-a schimbat succesiunea condiţiilor de viaţă.). perioada vegetativă şi perioada de reproducere. Substanţele hrănitoare trec în formă uşor 16 . De la o generaţie la alta. dar numai în ceea ce priveşte formarea lor şi nu conţinutul. aceste perioade şi faze de evoluţie sunt deosebite în privinţa conţinutului lor. organogeneza este procesul de formare a organelor vegetative şi de reproducere în cursul ontogenezei plantelor. Dacă ontogeneza este procesul dezvoltării plantelor din faza de zigot până la maturarea lor. Faza de germinaţie De la declanşareaNecesită cantităţi mari de apă. Tabelul 2.2. căldură şi oxigen în germinaţiei la apariţiaaer. fiind hrănite de ea. câr şi a generaţiei actuale de indivizi. fiziologică a seminţelorProcesele vitale-metabolice foarte încetinite. Caracteristicile perioadelor şi fazelor de vegetaţie ale plantelor legumicole Fazele de vegetaţie Momentul când începe Caracteristicile fazelor de vegetaţie şi când se încheie 0 1 2 Perioada de sămânţă Faza embrionară Din momentulOrganismele noi se află în raport direct şi fecundării şi până ladependent de planta mamă. maturarea seminţelor. biologia modernă precizează că în ontogeneză se reflectă filogeneza.Seminţele sunt alcătuite din celule foarte tinere. adică plantele din fiecare generaţie sunt noi într-o măsură mai mare sau mai mică. până la începutulcondiţiile nefavorabile de viaţă nu au efect nociv germinaţiei asupra lor.2. dar şi diferitelor organe luate separat.Haekel şi Muller consideră că „ontogenia repetă filogenia” ceea ce nu este exact. în cadrul ciclului de viaţă a plantelor legumicole se pot distinge trei perioade de bază: perioada de sămânţă. Referitor la această concepţie. Acest proces este stadial. necesitând diferite condiţii ale factorilor de mediu şi o anumită succesiune. pentru a se putea desfăşura. După Marcov şi Haev. 0 1 2 Faza de repaus De la maturareaSeminţele se află în repaus profund sau forţat. faţă de planta mamă şiOrganismele au cea mai mare plasticitate şi pot fi faţă de fruct influenţate uşor de condiţiile de mediu. căci cea mai de seamă particularitate a naturii constă în faptul că ea nu se imită niciodată. În cazul ontogenezei sunt reproduse perioadele şi fazele de evoluţie prin care au trecut organismele din fiecare generaţie în cadrul filogenezei.

nu are începerea depuneriiloc acumularea substanţelor de rezervă. iar embrionul care reprezintă generaţia nouă se fortifică. În procesul de selecţie naturală se autoelimină indivizii slabi. trienale. plantămamă din generaţia veche se epuizează total. dar nu valabilă pentru fiecare familie sau specie în parte. În cadrul lucrărilor de hibridare trebuie să se aleagă cu grijă momentul castrării şi polenizării florilor. Faza acumulăriiDurează atât cât are locSurplusul de substanţe hrănitoare. că această schemă este orientativă. care nu sunt substanţelor deacumularea substanţelorconsumate pentru creştere şi fructificare. Faza înfloririi Din momentul în careDesăvârşirea procesului de maturare a polenului şi începe maturareaovulelor. Perioada de creştere vegetativă Faza de răsad De la apariţia primeiAsimilatele sunt folosite în întregime pentru frunze adevărate până laformarea rădăcinilor. până la dispariţie. La speciile perene. Substanţele independente de plantade rezervă sunt folosite pentru hrănirea fructelor şi mamă. seminţelor. datorită unor condiţiiAu loc schimbări ale coloizilor din protoplasmă şi nefavorabile până cândunele schimbări morfologice exterioare (mor acesta devine din noufrunzele plantelor anuale şi bienale şi rădăcinile activ ca urmare aactive. bienale. Este deci comună pentru cele două faze dar are semnificaţii diametral opuse. substanţelor de rezervă. etc. bienale şi trienale aparţinând seminţelor şi fructelor. fecundare. În cazul speciilor anuale. De menţionat. Datorită sensibilităţii ridicate la condiţiile nefavorabile de mediu.primei frunze adevărate asimilabilă şi sunt consumate pentru creşterea embrionului şi în respiraţie. cu deosebire cele legumicole. muguri). acumulează în organele specializate în acest sens (frunze. la plantele perene se păstrează rădăcinile apariţiei condiţiiloractive care cresc în fiecare an). tulpini rădăcini. 17 . iar compoziţia chimică a maturării gameţilororganelor în care se acumulează substanţele de (celulele sexuate). tulpinilor şi frunzelor. Perioada creşterii de reproducere Faza de îmbobocire De când apar tulpinileApar tulpinile florale şi bobocii florali. Faza fructificării De la fecundare până laSe încheie ciclul de viaţă pentru plantele mamă maturarea fiziologică adin speciile anuale. Faza de repaus Din momentul în careCaracteristică speciilor bienale sau perene. rezervă se schimbă.). având în vedere gradul diferit de plasticitate şi condiţiile ecologice diverse în care se cultivă plantele agricole. batat. favorabile de mediu. celulele sexuate sunt foarte sensibile la gameţilor până laacţiunea diverşilor factori. generală. Aceasta este unica fază comună pentru generaţia veche care dispare ca fază de fructificare şi pentru generaţia nouă care apare ca fază embrionară. dar se ritmul metabolismuluipoate întâlni şi la unele plante anuale care se devine foarte lentînmulţesc pe cale vegetativă (cartof. depunerea substanţelor de rezervă se face concomitent şi chiar după încheierea maturării seminţelor. florale şi butonii floraliSuprafaţa foliară şi masa radiculară ating până la începereadimensiuni maxime. se rezervă hrănitoare de rezervă.generaţiei vechi care dispare şi începe ciclul de care devin completviaţă pentru generaţia nouă care apare. trebuie asigurate condiţii optime de viaţă.

neviabile (hreanul). atunci când condiţiile de mediu sunt favorabile. Procesul de formare a organelor plantei în timpul ontogenezei acesteia poartă numele de organogeneză. care determină schimbarea mărimii şi a masei organelor plantei. reprezentând atât o sporire a substanţelor. fructe. Fiecare etapă reprezintă o stare fiziologică nouă. în vederea replantării pentru 18 . La plantele bienale acest proces se desfăşoară în doi ani. În sens mai larg. În cadrul fenomenului de creştere.PARTICULARITĂŢILE DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE A PLANTELOR LEGUMICOLE Creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole reprezintă două fenomene vitale ale unui proces biologic unic şi complex. în condiţiile de cultură din ţara noastră. Pentru plantele anuale parcurgerea tuturor etapelor de organogeneză are loc într-un singur an. au loc procese de nutriţie. În timpul acestei evoluţii are loc formarea de noi organe. unele specii de plante legumicole care.Evoluţia ontogenetică se modifică în funcţie de modul cum se schimbă succesiunea condiţiilor de viaţă în decursul evoluţiei filogenetice. ambele fiind ireversibile. De exemplu. Acest proces are loc numai după ce în timpul păstrării peste iarnă plantele respective au trecut prin stadiul de vernalizare. 2. cu o bază biochimică proprie. care se manifestă în anumite procese morfologice. Deci regimul termic în locul de păstrare a legumelor bienale. dezvoltarea este evoluţia unui organism (individ) de la naştere până la moartea lui. formându-se flori. seminţe. Dezvoltarea individuală a plantelor reprezintă evoluţia de la celula ou până la formarea de noi seminţe. Creşterea este fenomenul vital propriu organismelor vii. fructe şi seminţe. Creşterea este premiza dezvoltării. cât şi o sporire a volumului. Creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole are loc în etape. de diviziune celulară şi de formare de noi celule asemănătoare. cum ar fi de exemplu: flori. În primul an are loc parcurgerea etapelor I şi a II-a (creşterea vegetativă) şi abia în anul al doilea se parcurg celelalte etape de organogeneză. Aceste două fenomene decurg în mod obişnuit în acelaşi timp.2. nu formează seminţe (usturoiul) sau formează seminţe foarte puţine şi în cea mai mare parte.

lumină.producerea seminţelor.3. stimularea sau frânarea germinării seminţelor. trebuie să se încadreze în limitele temperaturilor pentru vernalizare. este asigurată prin formaţiuni specializate: bulbi. depolimerizată a nucleoprotidelor. factori chimici (hormoni. factori fizici (căldură. tuberculi. Trecerea în stare activă. reglarea diviziunii celulare. constituie baza histochimică a trecerii rapide la înflorire. Cunoaşterea etapelor de organogeneză prezintă importanţă practică deoarece dă posibilitatea efectuării controlului biologic şi intervenţiei la momentul optim.SUBSTANŢELE BIOACTIVE FOLOSITE ÎN LEGUMICULTURĂ Creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole sunt controlate de: factori de nutriţie. Substanţele bioactive naturale şi sintetice au început să fie folosite pe scară largă cu scopul obţinerii unor producţii sporite şi de calitate superioară. frânare sau inhibare a proceselor metabolice. 2. În ultima perioadă de timp. Substanţele bioactive determină o gamă largă de fenomene ca: intensificarea sau frânarea unor funcţii fiziologice. în primii doi ani parcurg etapele de organogeneză la fel ca plantele bienale. Faptul este justificat prin aceea că „repausul” ce se află în coincidenţă cu perioada de păstrare a plantelor bienale. rădăcini îngroşate. influenţând favorabil asupra unor etape de organogeneză şi mai ales asupra celor hotărâtoare pentru dezvoltarea plantelor legumicole. pentru dirijarea creşterii şi dezvoltării plantelor legumicole. posibilităţilor de stimulare. rizomi. privind aspectele lor de natură biochimică şi fiziologică. câmp electric şi magnetic. sub acţiunea temperaturilor scăzute. ultrasunete). a stării de repaus. prin refacerea rezervelor de acizi nucleici. se acordă o importanţă deosebită. constituie procesul de adaptare al organismului pentru dezvoltare. În anii următori acestea sunt adaptate pentru parcurgerea etapelor de organogeneză în fiecare an pe o perioadă îndelungată de timp. enzime) şi factori genetici (acidul ribonucleic şi dezoxiribonucleic). Rezerva potenţială de prelungire a vieţii. Legumele perene. la aceste plante. stimularea 19 .

creşterii şi coacerii fructelor. scurtarea internodiilor şi îngroşarea acestora. mugurii şi apoi tulpinile. se pot împărţi în trei grupe: substanţe stimulatoare. Acţiunea substanţelor stimulatoare (auxinelor) se manifestă prin: -intensifică alungirea şi îngroşarea membranelor celulare favorizând depunerea de noi substanţe şi le modifică însuşirile fizice şi chimice. acidului fenoxiacetic şi acizilor benzoici (acidul beta-indolilacetic sau acid indol 3-acetic sau heterauxina). precum şi formarea fructelor partenocapice. iar în metabolismul fosforului măresc funcţia anorganică a compuşilor cu fosfor în tulpini şi rădăcini. Se consideră că procesele de creştere şi dezvoltare la plantele legumicole depind de efectul combinat al acestora împreună cu substanţele inhibitoare naturale existente în plante. ca derivaţi ai indolului. gibereline şi citokinine. Substanţele stimulatoare se împart la rândul lor în auxine. fecundării. În prezent se produc pe scară industrială 20 . -tratamentele cu auxine sintetice determină mărirea presiunii osmotice a sucului celular. mărirea numărului de stomate pe suprafaţa frunzelor. -în concentraţii reduse stimulează diviziunea celulară. De asemenea. frunzele tinere şi vârfurile de creştere (heterauxina). oprirea căderii fructelor şi a frunzelor. -în doze ridicate determină hipertrofii (simple deformări) sau hiperplastii (tumori). naftalenului. substanţe retardante şi substanţe inhibitoare. Substanţele bioactive. modificarea structurii anatomice a frunzelor şi tulpinilor. pot stimula formarea şi alungirea rădăcinilor şi tulpinilor. Cele mai sensibile părţi ale plantei sunt în ordine: rădăcinile. obţinerea de fructe partenocarpice. natura şi concentraţia auxinelor. Paralel cu izolarea din plante a compuşilor auxinici naturali au fost realizaţi o serie de compuşi sintetici cu structură şi acţiune asemănătoare. Giberelinele sunt substanţe active cu efect stimulator izolate din ciuperca Gibberella fujikuroi. etc.înfloririi. scăderea vâscozităţii protoplasmei şi intensificarea absorbţiei active a apei. iar în concentraţii ceva mai ridicate stimulează elongaţia. -pot accelera sau întârzia procesele de germinare în funcţie de specia de plante. Auxinele sunt compuşi naturali sintetizaţi în plante şi acumulaţi în concentraţii reduse mai ales în muguri.

G. -stimulează energia şi facultatea germinativă a seminţelor. măresc consumul de apă la unitatea de suprafaţă de frunză. -determină creşterea suprafeţei frunzelor şi datorită diviziunii intensificată a celulelor.A.23). se inversează raportul dintre acidul ribonucleic care scade şi acidul dezoxiribonucleic care creşte. intensifică transpiraţia. prin extensia celulară şi nu datorită diviziunii celulare. -determină înflorirea în primul an a plantelor bienale. îşi măresc conţinutul în clorofilă. Plantele le sintetizează în rădăcini. A fost stabilită prezenţa giberelinelor naturale şi în seminţele de mazăre şi fasole de grădină. azot total şi proteine. Acţiunea lor se manifestă prin: -favorizează acumularea în ţesuturile plantelor a unor hormoni naturali activi (auxine endogene). creşte conţinutul în acizi nucleici. frunzele în curs de îmbătrânire. în cele de pepene verde în curs de dezvoltare. -modifică metabolismul plantelor: scade conţinutul în amidon. iar activitatea biologică este asemănătoare cu a kinetinei. mai ales în condiţiile nefavorabile de mediu. la scurt timp după tratament cu citokinine. putându-le scoate din starea de repaus înainte de termenul obişnuit. de unde circulă prin ţesuturile conducătoare spre apex. fiind cunoscute citokinine naturale şi sintetice. Acţiunea lor se concretizează în: -stimulează atât diviziunea celulară cât şi extensia celulară şi întârzie îmbătrânirea ţesuturilor. fotosinteza şi respiraţia plantelor. Citokininele sunt substanţe stimulatoare de creştere. 21 . -în concentraţii reduse stimulează creşterea spectaculoasă a tulpinii. în rădăcinile de mazăre şi fasole.A.1….cunoscându-se 23 gibereline (G. în tuberculii de cartof. iar la castraveţi şi pepeni provoacă modificări ale raportului dintre florile bărbăteşti şi femeieşti. plantele devin mai sensibile în condiţii de secetă şi arşiţă.

cu aplicabilitate pe scară largă în practică. o blocare a procesului de biosinteză a auxinelor endogene şi chiar o inactivare biologică a auxinelor deja sintetizate sau a celor exogene. ceea ce duce la sporirea producţiei şi la posibilitatea recoltării mecanizate a castraveţilor. Substanţe cu acţiune retardantă Au rol esenţial în metabolismul plantelor. Solex. Astfel. la plantele de castraveţi determină mărirea numărului de flori femele şi reduce foarte mult numărul florilor bărbăteşti. Revital. Ethrelul are un efect stimulator deosebit asupra înfloririi. la secetă şi la infecţii cu boli criptogamice. Substanţele retardante sporesc potenţialul de rezistenţă a plantelor la temperaturi scăzute. etc. formarea rădăcinilor. Tomatofix. creşterea frunzelor. Tratarea seminţelor înainte de semănat determină creşterea rezistenţei plantelor la acţiunea erbicidelor. Tratarea cu Ethrel determină grăbirea maturării fructelor de tomate şi limitarea tendinţei de eşalonare. Procaină. Tomato-Stim. Faverex. Tratarea cu Cycocel şi Alar a plantelor legumicole din grupa rădăcinoase dau sporuri de producţie (rădăcini îngroşate). ceea ce determină o frânare a creşterii în înălţime a plantelor. -plantele tratate cu citokinine îşi măresc rezistenţa la temperaturi scăzute şi ridicate. etc. reduc pe o anumită perioadă ritmul proceselor de diviziune şi elogaţie celulară.. În urma tratării plantelor cu aceste substanţe are loc o scădere a conţinutului lor în gibereline. Rodoleg. provoacă o declanşare simultană a înfloririi. la seceta din sol şi atmosferă. dezvoltarea organelor florale şi formarea de fructe partenocarpice. De asemenea. Alar. Dintre substanţele stimulatoare mai des folosite enumerăm: Atonik.-stimulează germinaţia seminţelor. Substanţe inhibitoare Acţiunea lor se manifestă prin: 22 . Dintre substanţele cu acţiune retardantă amintim: Ethrel.

2. sistematizare a acestora.4. este necesară o grupare. hidrazida maleică. Dintre produsele antitranspirante amintim substanţa: Folicote sau Hydrasyl. (inhibitori sintetici). care este produs sub formă de emulsie de parafină şi ceară. etc. previn încolţirea seminţelor în fructe. Criteriile obişnuite după care se pot grupa plantele legumicole sunt următoarele: 23 . Dintre acestea. stimulează înflorirea plantelor de zi scurtă şi inhibă înflorirea plantelor de zi lungă. Pentru uşurarea cunoaşterii unor caractere şi însuşiri comune mai multor specii legumicole. chloramfenicol. Dintre substanţele inhibitoare menţionăm: cumarina. Substanţele antitranspirante aplicate pe suprafaţa frunzelor sub formă de emulsii apoase reduc transpiraţia plantelor. Este recomandat pentru tratarea masei foliare a plantelor de cultură (tomate. etc. grăbesc intrarea în repaus a rădăcinilor. precum şi imediat după plantarea răsadurilor prin stropirea acestora cu o soluţie în concentraţie de 1%. la noi în ţară se cunosc şi se cultivă pe suprafeţe mai mari sau mai mici circa 50-60 specii. inhibă încolţirea cartofilor şi a bulbilor de ceapă în timpul păstrării în depozite. scopoletina. -menţin starea de repaus a plantelor şi seminţelor. (inhibitori naturali). Antak. contribuind la echilibrarea şi regularizarea în apă a ţesuturilor. ardei. uscarea şi căderea lor. a asemănărilor în ceea ce priveşte procesul tehnologic.CLASIFICAREA PLANTELOR LEGUMICOLE Plantele legumicole cultivate pe întreg globul aparţin unui număr mare de specii. cu intensităţi variate până la starea de repaus profund.-reduc sau anulează activitatea auxinelor şi giberelinelor şi provoacă inhibarea periodică şi reversibilă a creşterii plantelor. legume din grupa verzei) în faza de răsad. Bois (1927) consideră că sunt cunoscute peste 1300 specii ce aparţin la 54 familii de monocotiledonate şi 16 familii de dicotiledonate. determinând îmbătrânirea înainte de vreme. înainte de plantare. -sunt folosiţi ca defolianţi cei care inhibă procesele vitale din frunze.

cartoful (Solanum tuberosum). spanacul (Spinacia oleracea). usturoiul (Allium sativum). botrytis subvar. cimbrişorul (Thymus vulgaris). varza de Bruxelles (Brassica oleracea var. ridichile de vară şi iarnă (Raphanus sativus convar. bobul (Vicia faba). Umbelliferae Morcovul (Daucus carota ssp. acephala). ştevia (Rumex patientia). radiata). varza roşie (Brassica oleracea var. Clasificarea botanică Este considerată ca singura clasificare ştiinţifică. sativa). sparanghelul (Asparagus officinalis). giromontina). (Aizoaceae) 0 1 Convolvulaceae Batatul sau cartoful dulce (Ipomea batatas). Cucurbitaceae Castravetele (Cucumis sativus).3. -după durata vieţii.3. Agaricaceae Ciuperca de culoare albă (Psalliota hortensis). sabauda).). feniculul de Florenţa (Foeniculum vulgare ssp. conopida (Brassica oleracea var. pepenele galben (Cucumis melo). Tabelul 2. capitata forma rubra). cresonul de grădină (Lepidium sativus). azoricum). -după tehnologia aplicat culturii. scorţonera (Scorzonera hispanica). ţelina (Apium graveolens). dulce convar. anghinarea (Cynara scolymus). pătlăgelele vinete (Solanum melongena). gulia (Brassica oleracea var. cardonul (Cynara cardunculus). busuiocul (Ocimum basilicum). mazărea de grădină (Pisum sativum). gongylodes). gemifera). pepenele verde (Citrulus lanatus). tarhonul (Arthemisia dracunculus). crispum). radicosum). prazul (Allium porrum). andivele (Cichorium intybus). Leguminosae Fasolea de grădină (Phaseolus vulgaris). Tetragoniaceae Spanacul de Noua Zeelandă (Tetragonia tetragonoides). ciuperca de culoare crem (Psalliota bispora). cymosa). mărarul (Anethum graveolens). Compositae Salata (Lactuca sativa). varza chinezească (Brassica pekinensis). Malvaceae Bamele (Hibiscus esculentus) Labiatae Cimbrul (Satureja hortensis). capitata forma alba). măcrişul (Rumex acetosa). asmăţuiul (Anthriscus cerefolium).-din punct de vedere botanic. pătrunjelul pentru rădăcină (Petroselinum crispum convar. cauliflora). pătrunjelul pentru frunze (Petroselinum crispum convar. hreanul (Armoracia rusticana). ChenopodiaceaeSfecla roşie (Beta vulgaris var. -după organele comestibile. ardei (Capsicum annuum). Polygonaceae Reventul (Rheum rabarbarum). canditiva). Cruciferae Varza albă pentru căpăţână (Brassica oleracea var. broccoli (Brassica oleracea var. 24 . leuşteanul (Levisticum officinale). Liliaceae Ceapa comună (Allium cepa). cicoarea de grădină (Cichorium endivia). varza creaţă (Brassica oleracea var. păstârnacul (Pastinaca sativa). niger). deoarece grupează speciile legumicole în familii botanice după criterii ştiinţifice (tabelul 2. dovlecelul (Cucurbita pepo convar. varza de frunze (Brassica oleracea var. Clasificarea botanică a plantelor legumicole Familia botanică 0 Solanaceae Speciile legumicole 1 Tomatele (Lycopersicon esculentum). botrytis subvar. loboda (Atriplex hortense). dovlecelul patison (Cucurbita pepo var.

măcriş. Plante legumicole bienale: cele din grupa verzei (fără conopidă). tarhonul. rădăcinoase (fără ridichile de lună). 25 . Plante legumicole trienale: ceapa din arpagic. bienale.Polyporaceae Buretele vânăt (Pleurotus ostrealus). în condiţiile de la noi din ţară. ceapa de apă. trienale şi multianuale (perene). respectiv la partea comestibilă a plantelor şi nici la modul de cultivare. sacharata). buretele roşiatic (Pleurotus Florida). După durata vieţii. bamele. Prin perioada de vegetaţie se înţelege intervalul de timp care trece din momentul răsăririi plantelor până la prima recoltare. conopida. Plante legumicole multianuale (perene): sparanghelul. spanacul. Gramineae Porumbul zaharat (Zea mays convar. Prin durata vieţii se înţelege durata de timp care trece de la perioada de sămânţă a unei generaţii. Leguminosae. Strophariaceae Ciuperca cu văl (Stropharia rugosa annulata). mărarul. ştevie. hreanul. plantele legumicole se pot grupa astfel: anuale. ceapa ceaclama. reventul. leuşteanul. Clasificarea după durata vieţii Această clasificare ţine cont de un singur element şi anume longevitatea plantelor legumicole. asigurându-se condiţii normale. În general. adică succesiunea obişnuită a condiţiilor de mediu natural şi de cultură din timpul fiecărei generaţii din cadrul filogenezei. semitimpurii (cu o perioadă de vegetaţie mijlocie) şi tardive (cu o perioadă de vegetaţie lungă). cultivarele de plante legumicole se clasifică în: timpurii (cu o perioadă de vegetaţie scurtă). Plante legumicole anuale: cele din familiile botanice Solanaceae. Din acest punct de vedere. până la aceeaşi perioadă a generaţiei următoare. În cadrul acestei clasificări trebuie precizat sensul a două noţiuni folosite în mod curent în legumicultură: perioada de vegetaţie şi durata vieţii. speciile din aceeaşi familie botanică prezintă unele caracteristici biologice comune. prazul. Cucurbitaceae şi de asemenea ridichile de lună. deci manifestă şi unele cerinţe comune faţă de factorii de vegetaţie şi de cultură. anghinare. Clasificarea botanică prezintă şi unele neajunsuri în ceea ce priveşte practica legumicolă în sensul că nu se referă deloc la scopul pentru care se cultivă plantele legumicole.

-tuberculi: cartoful. -carpoforul: ciupercile cultivate comestibile. mărarul. -fructe la maturitatea fiziologică: tomatele. cicoarea de grădină. ridichile. -frunze verzi: spanacul. -rădăcini tuberizate: batatul. bobul. ceapa de iarnă. pepeni galbeni.Clasificarea după organele comestibile Se referă la gruparea plantelor legumicole în funcţie de natura organelor comestibile şi starea în care acestea se folosesc. fasolea de grădină. varza roşie. ardeii. cardon. 26 . ţelina pentru frunze. Plante legumicole de la care se consumă organele generative: -inflorescenţa: anghinare. pătrunjelul pentru frunze. varza chinezească. -primordii de inflorescenţă: conopida. salata pentru căpăţână. -bulbi: ceapă. pepeni verzi. leuşteanul. fasolea. broccoli. dovlecei patison. -seminţe la maturitatea tehnică sau fiziologică: mazărea. spanacul de Noua Zeelandă. tomate. ardei. ştevia. usturoiul verde. varza de Bruxelles. -lăstari etiolaţi. loboda. usturoi. ţelina. sparanghel. scorţonera. -crescute deasupra pământului: -tulpina îngroşată: gulia. -fructe la maturitatea tehnică şi fiziologică: ardei. Plante legumicole de la care se consumă organele vegetative: -crescute în pământ: -rădăcini îngroşate: morcovul. mazărea de grădină. praz. hreanul. -tulpina falsă şi frunze verzi: prazul. bobul. ţelină pentru peţiol. bamele. asmăţuiul. pătrunjelul. ceapa stufat. cresonul. păstârnacul. -fructe la maturitatea tehnologică: castraveţi. -peţiolurile frunzelor: revent. feniculul de Florenţa. măcrişul. varza creaţă. tarhonul. varza pentru frunze. -muguri cu creştere închisă: varza albă. cimbrul. vinetele.

-legume solano-fructoase: tomate. unde vor fi prezentate posibilităţile de cultivare a lor. aceasta este clasificarea potrivit căreia se vor grupa plantele legumicole în partea a doua. varza pentru frunze. ţelina pentru rădăcină. varza creaţă. varza de Bruxelles. conopida. busuiocul. alături de elemente comune de bază acestei clasificări. varza roşie. cicoarea de vară. gulia. Clasificarea după tehnologia aplicată culturii Îmbină unele elemente comune de ordin botanic şi referitoare la partea comestibilă. cu o durată a vieţii diferită. bobul de grădină. prazul. asmăţuiul. dovlecelul patison. -legume verdeţuri: salata. boabe verzi şi capsule: fasolea de grădină. De fapt. Clasificarea plantelor legumicole după tehnologiile aplicate în culturi este următoarea: -legume rădăcinoase: morcovul. varza chinezească. pepene verde. hreanul. reventul. -legume bulboase: ceapa comună. ardei. spanacul de Noua Zeelandă. ţelina pentru frunze şi peţiol. loboda de grădină. sau una şi aceeaşi plantă poate să aparţină mai multor grupe. pepene galben. pătrunjelul pentru frunze. usturoiul. CAPITOLUL III 27 . spanacul. -legume din grupa verzei: varza albă. mazărea de grădină. leuşteanul. pătlăgele vinete. broccoli. -legume perene: sparanghelul. -legume condimentare: mărarul. sfecla roşie. dovlecelul comun. bamele. scorţonera. sfecla pentru frunze şi peţiol. pătrunjelul pentru rădăcină. ridichile. -legume cultivate pentru păstăi. -legume cucurbitacee (bostănoase): castravetele.Acest mod de clasificare este subiectiv deoarece din aceeaşi grupă pot face parte plante legumicole din diferite familii botanice. partea specială. păstârnacul. cimbrul.

acţiunea lor putându-se compensa sau conjuga. etc. precum şi între factorii înşişi. creşterea şi dezvoltarea legumelor va fi mai corespunzătoare. durată şi arie de acţiune. în condiţiile practicării culturilor forţate şi protejate (sere. aerul. solul şi hrana minerală sunt factorii de vegetaţie obligatorii. Acest imperativ capătă o importanţă vitală. prejudiciind însăşi existenţa plantelor luate în cultură. calitate. a căror cunoaştere şi posibilităţi de asigurare în optim. faţă de factorii de mediu. Între aceştia există o corelaţie strânsă.ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE 3. sunt foarte bine consolidate. formându-se în decursul filogenezei şi cu cât. există relaţii complexe de interdependenţă şi integrare. fundamentează măsurile tehnologice necesare pentru realizarea productivităţii biologice. Cerinţele plantelor legumicole.1. căldura. atrage după sine modificarea celorlalţi. formând aşa numitul complex al factorilor de vegetaţie sau de mediu. intensitate. permanentă. deoarece neglijarea sau schimbarea temporară a unuia dintre ei. şi trebuie să fie asiguraţi în totalitate. Cei şase factori acţionează în complex. se vor asigura condiţiile de viaţă mai apropiate de acelea în care s-au format speciile de-a lungul timpului. este necesar să se cunoască procesele fiziologice şi biochimice din plante. precum şi a culturilor 28 . Pentru aprecierea limitelor favorabile ale factorilor de mediu în cadrul cărora se desfăşoară normal creşterea şi dezvoltarea plantelor. în cultură. indispensabili şi de valoare egală.). Datorită faptului că factorii de mediu nu au aceeaşi frecvenţă. răsadniţe. în scopul obţinerii randamentului biologic maxim. care condiţionează desfăşurarea normală a proceselor metabolice la plantele legumicole. apa. solarii. fiecare fenofază a evoluţiei ontogenetice a organismului vegetal. între ei şi plante.INTERACŢIUNEA DINTRE PLANTELE LEGUMICOLE ŞI COMPLEXUL FACTORILOR DE MEDIU Lumina. Fiecare specie legumicolă în parte. iar în cadrul acesteia. necesită niveluri specifice ale factorilor de mediu.

unde într-un regim de viaţă creat artificial. intensitate. sere. structura şi regimul de apă al frunzei. de la o zi la alta.1. etc. mai adaptate scopului propus şi prin aceasta. De asemenea. constituind baza formării şi acumulării masei biologice având un rol hotărâtor în reglarea morfogenezei. solarii. susţine energetic fotosinteza. mai eficiente. respectiv soiurilor. – plantele legumicole manifestă faţă de lumină. numai prin îmbinarea armonioasă a factorilor de vegetaţie se poate asigura valorificarea superioară a potenţialului productiv al speciilor. cerinţe particulare foarte diversificate. radiaţia solară variază în natură în timp – în cursul unei zile. 3. de la un anotimp la altul – şi în spaţiu – de la un punct geografic la altul. prin asigurarea de măsuri tehnologice corespunzătoare. durată de acţiune şi compoziţie spectrală. Având în vedere că. altitudine. în condiţiile climatului temperat. factorul extern determinant al intensităţii fotosintezei este radiaţia luminoasă.Relaţiile plantelor legumicole cu lumina Lumina prin parametrii săi specifici.fără sol (în medii nutritive artificiale). la culturile din câmp.1. precum şi alte procese fiziologice şi biochimice. condiţionează scoaterea din repausul vegetativ şi determină cantitatea pigmenţilor clorofilieni. deoarece numeroase 29 . în funcţie de latitudine. fiind în acelaşi timp mai diferenţiate. Totodată se creează perspective în direcţia modelării producţiei legumicole şi dirijării computerizate a factorilor de mediu. Dat fiind că. se va acorda o însemnătate deosebită aspectelor particulare legate de rolul luminii în viaţa fiecărei specii şi chiar soi în parte. Prin cunoaşterea temeinică a cerinţelor speciilor faţă de factorii de mediului înconjurător. tehnologiile de cultură a plantelor legumicole devin ştiinţifice. numai prin cunoaşterea pretenţiilor speciilor legumicole faţă de lumină. etc. De asemenea. acestea vor putea fi satisfăcute. orientând întregul proces de dezvoltare al plantei. ca urmare a originii ecologeografice şi a evoluţiei lor filogenetice. cultivate. în care se găseşte şi ţara noastră.

există condiţii optime de lumină în perioadele 20 februarie-20 aprilie şi 10 septembrie-15 octombrie. iar florile formate nu leagă fructe. de exemplu. situaţie în care mugurii florali cad fără să se deschidă. În această perioadă se intervine prin aerisire şi opacizarea sticlei de pe sere.000 lucşi.0 seră 9. pentru creşterea capacităţii de păstrare. în scopul reducerii efectului de seră.0 8. Dacă se depăşeşte această limită.0 Zile senine Seră 17.0 6.0 15. se întocmesc schemele de culturi succesive şi asociate din câmp. Intensitatea luminii În condiţiile din ţara noastră. 30 . intensitatea luminii poate să ajungă în lunile de vară de la 30-40 mii lucşi până la 100 mii lucşi. procesul de fotosinteză se desfăşoară după o curbă ascendentă. solarii. 1974) Luna Noiembrie Decembrie Ianuarie Zile înnorate liber 13.. în mod constant.0 14. Tabelul 3. deci nivelul maxim al opacizării nu va trebui să depăşească această limită. La o intensitate a luminii până la 50 mii lucşi. Intensitatea luminii. sau se poate interveni pentru îmbunătăţirea calităţilor unor legume.0 liber 34. fotosinteza are un nivel aproximativ constant până la 100 mii lucşi. Nivelul optime al intensităţii luminii.1.0 16. Importanţa practică a acestor cunoştinţe. După 20 aprilie până la 10-15 septembrie lumina este în exces. Totodată.).1. fiind de 8-10 mii lucşi (tabelul 3. pe când iarna aceasta are valori mult mai scăzute. din câmp şi a culturilor forţate. D.0 Din determinările făcute în serele din ţara noastră s-a constat că pentru cultura tomatelor. se cultivă pe tot parcursul anului şi deci. pe baza lor. rezidă şi în faptul că furnizează datele necesare acţiunii de zonare a culturilor legumicole. De la 15 octombrie până la 20 februarie lumina este insuficientă.plante legumicole. la orele 12 (klx) la Bucureşti (după Indrea. sere. nu beneficiază. de acelaşi regim al radiaţiei luminoase naturale. în această perioadă.0 22. este de circa 20.5 8.0 10.

în dauna fructificării. expoziţia terenului. când în regiunile nordice este maximă şi fotosinteza. 1973. comparativ cu cele senine. ardeiul. După Maier. castraveţii. spre deosebire de regiunile sudice unde la amiază intensitatea fotosintezei scade. pepenii galbeni. în sensul că în astfel de cazuri frunzele se ofilesc. fasolea şi sparanghelul. procesul de fotosinteză se reduce iar respiraţia creşte.Plantele legumicole asimilează cel mai bine când intensitatea luminii este de 20-30 mii lucşi. iar pe de altă parte. pe de o parte datorită nebulozităţii. anotimp. Dar nu numai lipsa luminii. ci şi intensitatea prea puternică a acesteia dăunează plantelor. La plantele pretenţioase la lumină. fotosinteza este mai intensă în zilele înnorate. plantele legumicole se grupează astfel: -pretenţioase la lumină: tomatele. versanţii sudici sunt luminaţi mai puternic de soare decât cei nordici. 31 . 1969 şi Bălaşa. De asemenea. intensitatea este maximă la amiază. în regiunile sudice. Intensitatea luminii determină principalele schimbări în climatul general din orice zonă geografică. care necesită o iluminare de 8000 lucşi. În cursul lunilor de iarnă intensitatea luminii este mult mai slabă decât în timpul lunilor de vară. Ea prezintă amplitudini mari în timpul unei zile şi de la un anotimp la altul. în funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminii. În condiţiile din ţara noastră efectul negativ al excesului de lumină se manifestă în perioada de vară în primul rând prin supraîncălzirea serelor ca urmare a efectului de seră. bamele. În timpul zilei. creşterea şi dezvoltarea plantelor având un ritm intens. insuficienţa luminii determină o prelungire exagerată a perioadei de vegetaţie. pepenii verzi. maximum fiind atins aici dimineaţa şi seara. Aşa se explică de ce vara. apropierea acestuia de masive de vegetaţie lemnoasă sau de suprafeţe mari de apă. La o intensitate corespunzătoare a luminii transformările chimice din celule se petrec cu o viteză foarte mare. datorită poziţiei pe care o are soarele pe bolta cerească. Intensitatea luminii variază şi în funcţie de relief. pătlăgelele vinete.

76 microni alcătuieşte regiunea razelor infraroşii. -plante care nu au nevoie de lumină la formarea organelor comestibile: andivele. de la o zi la alta şi chiar în cursul aceleiaşi zile.40 şi 0. adică între 0. morcovul. Domeniul spectrului solar cuprins între lungimile de undă de 0.70 microni. conopida. cu lungimea de undă 0. Astfel. Calitatea luminii Elementele distribuţiei spectrale a radiaţiei solare sunt importante în schimbul termic din sere. ridichile de lună. În procesul de asimilare a CO2. ciupercile. iar primăvara mai mare ca toamna. cu prioritate în fotosinteză. Aceste radiaţii influenţează creşterea şi formarea rezervelor în plante. sparanghelul.0 microni. care necesită o iluminare de 4000-6000 lucşi. Domeniul spectrului solar cuprins între 0.5 ori.10 microni şi 0.40 microni şi 0. Mişcarea 32 .40 microni reprezintă regiunea razelor ultraviolete. Radiaţia violetă este mai mare vara decât iarna de circa 5 ori iar cea calorică de 2. mărarul. cele mai active radiaţii sunt cele din partea roşie-oranj a spectrului. Radiaţia solară în proporţia de 99% se găseşte între lungimile de undă de 0.-puţin pretenţioase la lumină: spanacul. pătrunjelul. asmăţuiul. reventul. Există deosebiri între compoziţia luminii directe şi a celei difuze în sensul că lumina difuză conţine mai multe radiaţii roşii şi ea este puternic absorbită de către plante.76 microni poartă denumirea de regiunea vizibilă a spectrului solar. determinând mai ales sinteza glucidelor în frunze. iar aproximativ jumătate din această energie se află în spectrul vizibil. putând fi cultivate cu succes primăvara devreme sau iarna. etc. -nepretenţioase: ceapa pentru frunze.75 microni.60-0. Compoziţia luminii variază foarte mult de la un anotimp la altul. ţelina şi măcrişul.15 şi 4. iar domeniul cu lungimea de undă dincolo de 0. Diferitele radiaţii ale spectrului solar acţionează în mod diferit asupra proceselor fiziologice din plante. sfecla pentru frunze şi peţioli. mazărea. în stabilirea bilanţului energetic şi radiaţiei şi mai ales joacă un rol esenţial în procesele intime de creştere a plantelor. radiaţia ultravioletă este de circa 0 ori mai mare vara ca iarna. Înălţimea soarelui faţă de orizont determină intensitatea luminii prin schimbarea între radiaţiile difuze şi cele directe.

Compoziţia spectrului este modificată în spaţiile acoperite. Cunoaşterea reacţiei plantelor la calitatea luminii permite cultivatorului să influenţeze una sau alta din laturile procesului de creştere şi dezvoltare. salata. formează frunze mici şi lipsite de turgescenţă. spanacul. deoarece aşa cum s-a arătat. Aceste radiaţii sunt absorbite mai mult de către plantele de semiumbră şi umbră. În lipsa radiaţiilor albastre. prin descoperirea răsadniţelor sau 33 . ca şi la folosirea luminii artificiale. determină intensificarea transpiraţiei. Castraveţii şi tomatele suportă mai bine lumina săracă în radiaţii albastre şi violete. atât pentru radiaţiile ultraviolete cât şi pentru cele roşii şi infraroşii. în funcţie de poziţia soarelui faţă de orizont.cloroplastelor în plasma celulară şi schimbarea poziţiei frunzelor se desfăşoară mai intens sub acţiunea radiaţiilor albastre şi violete. favorizează atât creşterea dar mai ales înflorirea la unele specii legumicole (tomate). influenţând formarea noilor organe ale plantelor. Se cunoaşte din practică sensibilitatea la radiaţiile ultraviolete a răsadurilor scoase din serele de sticlă fără o prealabilă adaptare şi necesitatea de a obişnui plantele cu lumina completă înainte de plantare. pentru că ele se transformă în căldură care. Ele determină sinteza substanţelor proteice aproximativ în acelaşi raport cu glucidele. Cele galbene şi verzi. ceea ce contribuie la reuşita culturilor forţate şi protejate cu mase plastice. compoziţia spectrului prezintă variaţii zonale. la rândul ei. anuale şi diurne. cu lungimea de unde de 0.40-0. Radiaţiile albastre. Radiaţiile infraroşii absorbite de către frunze uneori au un efect dăunător.50 microni. Sticla reţine n mare măsură radiaţia ultravioletă iar masele plastice rigide sunt mai puţin transparente pentru radiaţiile infraroşii şi cele din domeniul roşu îndepărtat. varza şi alte plante reacţionează negativ prezentând simptome de etiolare. violete şi galben-verzui condiţionează formarea organelor vegetative ale plantelor. ceea ce presupune o mai redusă capacitate de izolare termică. mase plastice). Radiaţiile ultraviolete sunt necesare pentru sinteza unor vitamine. unde calitatea luminii depinde de sursa acesteia. însă în cantitate mare provoacă distrugerea celulelor şi a ţesuturilor. Foliile de polietilenă şi PVC sunt mai transparente decât sticla. unde lumina naturală este filtrată de materialele de acoperire (sticlă. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că radiaţiile roşii şi portocalii influenţează în mod pozitiv creşterea plantelor legumicole.

pătlăgelele vinete. În prezent. anotimpurile cele mai favorabile pentru creştere şi fructificare sunt primăvara şi toamna. tomatele. ceapa. Sub raportul pretenţiilor faţă de lungimea zilei plantele legumicole se grupează astfel: -de zi lungă (14-16 ore): plantele legumicole din grupa verzei. neînflorirea. în vederea creşterii şi fructificării. Ca rezultat al adaptării din cursul dezvoltării lor filogenetice. mărarul. speciile legumicole au cerinţe diferite faţă de lungimea zilei. deoarece în timpul verii suferă din cauza temperaturilor ridicate şi a secetei. Plantele de zi lungă s-au format în zonele temperate unde anotimpul cel mai favorabile pentru înflorire şi fructificare este vara când zilele sunt lungi. care permite trecerea razelor ultraviolete. -indiferente la durata de iluminare (neutre). În prezent. ardeii. etc. lungimea perioadei de vegetaţie. morcovul. pepenii. Ca şi intensitatea luminii. plantele peren. ceea ce a permis extinderea arealului de cultură a diferitelor specii legumicole pe aproape tot globul. spanacul. Pentru plantele de zi scurtă care s-au format în regiunile sudice. în sensul că iarna lungimea zilei este redusă scăzând până la 8 ore iar în lunile de vară ajunge la 15 ore. creşterea intervalului până la înflorire. există preocupări pentru modificarea calităţii luminii prin folosirea sticlei şi a peliculelor fotoselective (colorate) care reţin unele radiaţii influenţând asupra raportului dintre radiaţiile cu diferite lungimi de undă. cicoarea. durata de iluminare diferă în cursul anului. reacţia generală a plantelor se exteriorizează prin apariţia unor însuşiri cu totul noi. 34 . La schimbarea duratei de iluminare. castraveţii.aducerea lor în solarii acoperite cu folie de polietilenă. ca rezultat al selecţiei există soiuri mai puţin sensibile (neutre) din punct de vedere fotoperiodic. Durata perioadei de iluminare Durata de iluminare prezintă o deosebită importanţă pentru viaţa plantelor legumicole. -de zi scurtă (8-12 ore): fasolea. ridichea de lună. modificarea habitusului.

curăţirea geamurilor la sere şi răsadniţe. Îmbunătăţirea regimului de lumină în legumicultură se poate realiza pe două căi: prin mărirea intensităţii luminoase şi prin micşorarea acesteia. -alegerea celor mai corespunzătoare epoci de înfiinţare a culturilor. care trebuie să fie de 30-400 la serele care au acoperişul cu o singură pantă şi 25-300 la serele cu două pante. -răritul plantelor în cazul unor desimi prea mari. -folosirea soiurilor specializate pentru cultura în sere care sunt mai puţin sensibile la insuficienţa luminii. mai mult prin procedee indirecte de folosire raţională a luminii solare şi de suplimentare a luminii naturale cu lumina artificială.Reacţia fotoperiodică poate fi substituită la unele specii (spanac. -iluminarea suplimentară a răsadurilor cu lămpi de diferite tipuri. alegerea sticlei sau a foliei de material plastic de acoperire cu transparenţă ridicată sau cu o coloraţie convenabilă pentru anumite culturi. Micşorarea intensităţii luminii se poate face prin: 35 . -dirijarea temperaturii în funcţie de intensitatea luminii. -înlăturarea factorilor care determină umbrirea plantelor (distrugerea buruienilor. solariilor şi răsadniţelor şi alegerea unghiului de înclinaţie al acoperişului serelor. -orientarea serelor. -reglarea judicioasă a distanţelor dintre rândurile de plante dintre plante pe rând. Mărirea intensităţii luminii se poate realiza prin următoarele căi: -amplasarea culturilor legumicole cu pretenţii mari faţă de acest factor pe terenuri cu expoziţie sudică.). -reducerea la maxim posibil a profilelor de schelet şi vopsirea acestora în alb pentru a evita umbrirea. Ase poate vorbi despre îmbunătăţirea regimului de lumină. mărar) de temperaturi în timpul nopţii scăzute (5-100C) sau foarte ridicate 32-370C iar la salată prin tratamente cu giberelină. Posibilităţile de dirijare a luminii în culturile legumicole Lumina fiind un factor cosmic nu poate fi dirijată de către om. etc. folosirea de pelicule de mase plastice rezistente la acţiunea razelor ultraviolete.

-umbrirea serelor şi a ramelor de răsadniţă prin diverse procedee şi tipuri de instalaţii. comparativ cu fotosinteza. Intensitatea celor două procese chimice antagonice. este direct proporţională cu nivelul temperaturii. fotosinteza şi respiraţia. înregistrează variaţii diurne. respiraţia se intensifică foarte mult. între limitele de 00C-300C asimilarea clorofiliană prezint o sporire de 1. Ea stă la baza întregului metabolism al plantei. perdele din ţesuturi textile sau materiale plastice amplasate n interiorul serelor. transpiraţiei. Căldura. Astfel la o creştere constată a temperaturii cu 100C.5 ori. prin condiţionarea proceselor biochimice şi fiziologice ale creşterii şi dezvoltării speciilor legumicole. care în zona spectrală de 620-26000 nm are efect caloric. -muşuroirea peţiolurilor frunzelor de ţelină şi cardon. respiraţiei. printre care se numără: cretizarea (stropirea acoperişului şi a pereţilor de sticlă cu o suspensie de cretă. lunare şi anuale. fapt ce determină întârzierea înfloritului. jaluzele confecţionate din şipci de lemn sau material plastic montate în afara construcţiilor. iar dezasimilarea de 2-2.RELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU CĂLDURA Sursa principală de căldură necesară pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor este radiaţia solară. conform legii lui Van t′ Hoff.5-1. 36 . 3. atunci când intensitatea luminii este mai redusă şi ziua mai scurtă. a plantelor de sparanghel şi cicoare de grădină.1. având efect stimulativ sau limitativ asupra fotosintezei. situaţie în care catabolismul depăşeşte mult anabolismul.6 ori. Peste acest nivel de temperatură. etc. morfogenezei. humă). până de apă colorată (ecran) ce se prelinge continuu pe acoperişul serei. a bulbului fals la feniculul de Florenţa în vederea etiolării organului de consum.-înfiinţarea culturilor primăvara devreme sau din toamnă a legumelor de zi lungă (rezistente la frig). element component al radiaţiei solare alături de lumină.2. specifice pentru fiecare zonă geografică. -acoperirea inflorescenţelor de conopidă cu 1-2 frunze din rozeta plantei în vederea evitării deprecierii calitative a inflorescenţelor sub influenţa luminii. absorbţiei apei cu substanţele minerale.

deci nu se acumulează nimic. stadiul de vernalizare constituie o etapă obligatorie pentru dezvoltarea plantelor. constituie un factor ecologic la fel de complex ca şi lumina. în cursul diferitelor faze de creştere. asimilaţia şi dezasimilaţia. intensitatea ridicată a procesului de fotosinteză duce la acumularea unei cantităţi mari de substanţă uscată în plantă. iar la temperaturi mai mari dezasimilaţia creşte iar asimilaţia scade şi în scurt timp plantele mor. procese de care depind în primul rând creşterea plantelor şi producţia biologică. Temperatura minimă: în prezenţa acesteia ambele procese ale metabolismului. care constituie organele comestibile le acestor plante. alături de fotoperiodism. precum şi în 37 . optimă şi maximă. Temperatura optimă: când se înregistrează cel mai mare raport între asimilaţie şi dezasimilaţie. dar variază între anumite limite. sunt foarte mult încetinite şi se află în raport de 1/1. Analizând curba de variaţie a intensităţii fotosintezei. la acestea se remarcă şi fenomenul de termoperiodism. Temperatura optimă este caracteristică fiecărei specii legumicole. Regimul termic prezintă asupra producţiei legumicole o importanţă hotărâtoare. deoarece determină arealul de cultură al speciilor şi soiurilor în câmp neprotejat. Importanţa căldurii pentru cultura plantelor legumicole reiese din relaţia care există între fotosinteză şi respiraţie. Deci plantele legumicole sunt la fel de dependente faţă d temperatură ca şi de lumină. În acest sens. Astfel. Temperatura maximă: când raportul dintre asimilaţie şi dezasimilaţie devine iarăşi 1/1. Tocmai de aceea. resimţită sub formă de căldură sau frig. deci cel mai mare ritm de acumulare.Cerinţele plantelor legumicole faţă de căldură Radiaţia calorică. însă intensificarea respiraţiei determină un consum ridicat de substanţe fotosintetizate anterior. rezultă că fiecare specie are o temperatură minimă. respectiv de creştere sau depozitare a rezervelor în organele adaptate în acest sens. la mai multe specii legumicole. Dacă temperatura scade sub acest nivel plantele pier.

păstârnac. pentru: castraveţi. grăbeşte răsărirea plantelor. varză. ridichi şi hrean. După Marcov şi Haev (1953). salată. la: cartof timpuriu. mazăre. mărar. -130C. În general plantele legumicole şi mai ales speciile termofile suportă greu oscilaţiile mari de temperatură. precocitatea şi nivelul producţiei.). ceapă de tuns şi revent. sparanghel.) şi de 25 0C la cele termofile (pepeni. spanac. marulă. plantele legumicole stagnează în vegetaţie şi după câteva zile pier. în funcţie de regimurile optime de temperatură ale speciilor legumicole. Pentru stabilirea temperaturii optime pe perioade şi faze de creştere. -220C. pepeni galbeni şi pepeni verzi. -160C. plantele încep să sufere. ceapă ceaclama şi din arpagic. t – temperatura optimă pe faze de vegetaţie. la: ardei. Diferenţierea 38 . morcov.funcţie de prezenţa şi intensitatea celorlalţi factori de mediu. dar dacă acestea se ridică între 7-140C faţă de optim. Marcov (1931) a elaborat următoarea formulă: T0 = t ± 70C în care: T0 – temperatura optimă de creştere vegetativă. Aceasta este de 180C pentru plantele mai rezistente la frig (spanac. usturoi şi ţelină. cicoare. datorită faptului că diferenţierea mugurilor floriferi la tomate începe încă din primele faze de vegetaţie. măcriş. etc. -190C. pentru: sfeclă pentru masă. temperaturile optime pentru faza de creştere vegetativă la speciile legumicole sunt următoarele: -250C. bame. Manifestarea relaţiilor plantelor legumicole cu factorul căldură începe încă din faza de germinare a seminţelor. mai ales a luminii. Abaterile de ± 140C faţă de optim indică la fiecare specie temperaturi minime şi maxime de vegetaţie. fasole şi dovlecei. Temperatura optimă. salată. Variaţiile de ± 70C faţă de temperatura optimă nu sunt dăunătoare. pătrunjel. vinete. La oscilaţii de ± 140C şi mai mari faţă de optim. se influenţează creşterea şi dezvoltarea plantelor. etc. tomate. Prin modul în sunt dirijate temperaturile în primele faze de vegetaţie. pentru: varză. trebuie acordată o atenţie deosebită temperaturii în perioada de producere a răsadurilor. Astfel. în această fază. a conţinutului în CO2 din atmosferă şi a umidităţii din sol şi atmosferă.

se dezvoltă la temperaturi de 25-300C.conului de creştere şi apoi a primilor muguri floriferi au loc. pătlăgelele vinete. -semirezistente la frig: cartoful la care temperaturi sub 00C cauzează distrugerea plantelor. revent. păstârnacul. ştevie. măcriş. Temperatura maximă biologică poate fi depăşită în timpul verii. spanacul. 1975)... temperatura de 100C într-o perioadă lungă poate deveni letală (castraveţi. se pretează la cultura forţată în sere şi răsadniţe şi la cea protejată cu mase plastice. leuştean. în general. o perioadă mai scurtă rezistă la . asimilează bine la temperaturi moderate. care trebuie să fie superioară temperaturii minime de germinaţie şi a celei minime letale a speciei.200C şi chiar . pepenii galbeni. cunoscut şi sub denumirea de „zero biologic”. la 1013 zile după răsărire.. se cultivă în mod obişnuit prin producerea răsadurilor. suportă temperaturi de 300C până la 400C (Maier. ardeii. castraveţii. unele din acestea se pretează la semănatul din toamnă pentru a obţine producţii timpurii. 1969). Pornind de la cerinţele plantelor faţă de căldură. care suportă cu uşurinţă geruri de – 100C. etc.). Înfiinţarea culturilor legumicole prin semănat direct în câmp se va face în funcţie de nivelul temperaturii din sol şi aer.270C. Aceste specii pot rămâne iarna în câmp fără măsuri speciale de protecţie. pătrunjelul. etc. -rezistente la căldură: castraveţii. -rezistente la frig: morcovul. -pretenţioase la căldură: tomatele. pătlăgele vinete). salata. 39 .. la culturile din sere şi adăposturi acoperite cu mase plastice. care suportă temperaturi de 00C. pepenii verzi. în special. varza de Bruxelles. Temperaturile mai coborâte în faza de răsad determină o sporire a numărului de muguri floriferi în inflorescenţe şi o scădere a numărului de frunze până la prima inflorescenţă (Stan. etc. plantarea în câmp are loc după trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară sau se iau măsuri de protejare. pepeni. N. etc. speciile legumicole se grupează în mai multe categorii şi anume: -foarte rezistente la frig: speciile perene (sparanghel. tarhon. temperaturile de 3-50C duc la moartea plantelor (excepţie tomate). Plantarea răsadurilor în câmp se va face după ce condiţiile de temperatură vor evolua deasupra nivelului minim biologic.

aburi. -încălzirea construcţiilor pentru cultură şi producerea răsadurilor cu surse de natură organică (gunoi de grajd) sau tehnică (apă caldă. fertilizarea culturilor cu îngrăşăminte fosfatice şi potasice. cu soluri uşoare sau mijlocii şi apa freatică la adâncime mai mare. călirea plantelor. -mulcirea terenului cu mase plastice transparente. În cazul excesului de căldură se folosesc măsuri pentru înlăturarea acestuia şi măsuri pentru prevenirea lui. Folosirea raţională a terenului şi a posibilităţilor naturale: 40 . -modelarea terenului în straturi înălţate pentru încălzire. -măsuri de combatere a brumelor şi îngheţurilor prin: perdele de fum. care sporesc rezistenţa plantelor la temperaturi extreme. -stabilirea momentului optim pentru înfiinţarea culturilor (depăşirea perioadei cu îngheţuri şi brume târzii de primăvară în cazul speciilor termofile) şi adoptarea măsurilor pentru protejarea provizorie a plantelor în momentele critice survenite după înfiinţarea culturilor. -mulcirea cu gunoi de grajd sau alte materiale şi fertilizarea cu cantităţi mai mari de îngrăşăminte organice. curent electric). -evitarea răcirii solului prin irigarea excesivă. adăpostite de vânturile dominante reci. Sporirea rezistenţei plantelor se poate realiza prin folosirea soiurilor rezistente la frig. evacuarea excesului de umiditate şi evaporarea apei. -aerisirea solului prin lucrări profunde şi când este nevoie superficiale. irigarea de protecţie.Măsuri pentru îmbunătăţirea regimului de temperatură Îmbunătăţirea regimului de temperatură şi prevenirea daunelor cauzate de temperaturile extreme se poate realiza pe două căi: sporirea rezistenţei plantelor legumicole la variaţiile mari de temperatură şi îmbunătăţirea temperaturii în mediul de cultură. încălzirea aerului. Dintre măsurile directe care urmăresc îmbunătăţirea temperaturii în mediul de cultură amintim: -alegerea terenurilor cu expoziţie sudică. omogenizarea mecanică a aerului.

Reducerea excesului de căldură prin lucrări tehnologice şi tehnice: -irigarea ori de câte ori este nevoie pentru răcirea solului. Alături de ceilalţi factori de vegetaţie.. regimul de aer şi gaze exercită o influenţă deosebită asupra plantelor legumicole. cât şi în sol unde se găseşte sistemul radicular. atât din aer cât şi din sol. 0.3. liberă şi forţată a construcţiilor pentru culturi forţate. 1974). -menţinerea aparatului foliar al plantelor pentru umbrirea părţilor comestibile. -aerisirea puternică. Compoziţia aerului atmosferic este în mod obişnuit alcătuită din 78% N. D. protejate şi de producere a răsadurilor. în care cresc şi se dezvoltă organele aeriene ale plantelor. -programarea culturilor în sere în raport cu evoluţia temperaturii etc.03% CO2 şi alte gaze.AERUL CA FACTOR DE VEGETAŢIE ÎN LEGUMICULTURĂ Importanţa aerului pentru plantele legumicole Printre factorii de vegetaţie care condiţionează creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole. deoarece plantele legumicole respiră atât prin părţile aeriene cât şi prin rădăcini. 41 . o deosebită importanţă aerul. -reducerea excesului de lumină prin umbrirea acestor construcţii. -modelarea terenului pe direcţia E-V. 21% O2. bioxidul de carbon. Oxigenul. 3.1. în straturi cu taluzuri inegale şi plantarea răsadurilor pe versantul nordic al stratului înălţat. O importanţă deosebită prezintă pentru cultura plantelor: oxigenul. Principalele procese vitale se desfăşoară normal numai în prezenţa oxigenului. gazele şi particulele nocive ce se pot acumula în aerul atmosferic (Indrea. Plantele legumicole au nevoie de un regim favorabil de aer şi gaze atât în atmosfera de deasupra solului. -irigarea prin aspersiune pentru răcorirea plantelor. -mulcirea solului cu produse reflectorizante.-alegerea suprafeţelor cu expoziţie nordică.

să se desfăşoare normal. a materialului săditor şi a produselor legumicole. Intensitatea procesului de respiraţie nu depinde numai de cantitatea de oxigen existentă în aer sau sol. deoarece participă direct în procesul de fotosinteză. ci şi de interacţiunea dintre acestea şi factorii umiditate. încălzirea cu biocombustibil. ca şi administrarea directă a CO2 prezintă o importanţă deosebită pentru cultura plantelor legumicole.03%. temperatură şi lumină. cu crustă sau pe cele care stagnează apa.Aprovizionarea organelor aeriene ale plantelor cu oxigen se realizează în mod normal. aceasta atinge valori între 0. ceea ce determină asfixierea rădăcinilor. fertilizarea cu îngrăşăminte organice. plantele legumicole duc lipsă de oxigen. apă. În spaţiul de păstrare temperatura se va menţine la valori mai coborâte (fără a atinge valori negative) pentru ca procesul de respiraţie al produselor respective să fie încetinit. hrană. În aceste condiţii. Bioxidul de carbon din aer şi sol prezintă o deosebită importanţă pentru metabolismul plantelor verzi. la cultura de salată (0. căldură. Conţinutul în CO2 din atmosferă este în medie de 0. în timpul păstrării seminţelor seminţelor. Concentraţia de CO2 din sol este mai mare decât în aerul atmosferic.47%. Experimental s-a demonstrat că o creştere a CO2 din atmosferă până la 0. ce se desfăşoară deosebit de intens în aceste faze. deoarece cantitatea de oxigen din atmosferă este suficientă pentru viaţa plantelor.12% timp de 8 zile) a asigurat un spor de producţie de 56%. în perioada de maximă activitate fotosintetică poate să scadă la 0. pentru ca procesele metabolice. toate măsurile capabile să ducă la sporirea concentraţiei de CO2 din aer. Această interacţiune prezintă importanţă şi în faza de repaus. Pe solurile tasate. Îmbogăţirea aerului din sere în CO2. dar s-a constat că în spaţii închise.01%. În faza de germinaţie a seminţelor şi de răsad trebuie asigurată o cantitate mai mare de oxigen. În sol însă oxigenul este folosit nu numai de către plante ci şi de microorganisme şi deci în anumite condiţii poate deveni insuficient.02% şi chiar 0. la castraveţi (0. Concentraţia scăzută de CO2 acţionează ca o barieră care limitează acţiunea favorabilă a celorlalţi factori: lumină.2% timp de 6 ore zilnic) sporul a fost de 30% iar la tomate (0.13% poate să dubleze activitatea fotosintezei.18% timp de 9 ore zilnic) s-a înregistrat un spor de 26%. în funcţie de conţinutul solului în 42 .06-0.

În răsadniţele. De aceea pentru aceste construcţii este obligatorie aerisirea chiar şi în perioadele cu temperaturi mai scăzute. Pentru serele acoperite cu sticlă sau material plastic. împiedică înmulţirea agenţilor patogeni. împiedică polenizarea cu ajutorul insectelor. când pentru încălzirea substratului se foloseşte biocombustibilul. iar în proporţie de 3-4% devine nociv. solariile şi serele solar cu substratul încălzit pe cale biologică se degajă amoniacul care. în concentraţie de 0. În afară de oxigen şi bioxid de carbon. în legumicultură se folosesc în diverse scopuri şi alte gaze cum ar fi de exemplu etilena.1% dăunează plantelor. întorc tulpinile plantelor legumicole cucurbitaceae. Vânturile puternice au acţiune nefavorabilă asupra plantelor legumicole deoarece rup frunzele şi tulpinile. Vânturile puternice şi uscate accentuează seceta solului şi a atmosferei şi împiedică polenizarea prin deshidratarea elementelor florifere. acetilena şi azotul. iar în perioada cu temperaturi excesive răcesc plantele. fasolea şi mazărea reacţionează negativ la o slabă aerisire a solului. se întâlneşte în special în cazul răsadniţelor. Insuficienţa oxigenului în sol şi creşterea concentraţiei de CO2 stânjeneşte respiraţia le nivelul rădăcinilor şi absorbţia minerală. Creşterea conţinutului aerului peste 1%. ceapa. scutură fructele. perdelele de protecţie trebuie să fie cât mai înalte cu condiţia ca ele să fie amplasate astfel încât să nu le umbrească. 43 . La culturile din sere nu se recomandă folosirea pentru fertilizare a gunoiului de grajd proaspăt. inhibă dezvoltarea rădăcinilor şi germinarea seminţelor. micşorând pierderile prin respiraţie. devine dăunător pentru plante în timpul vegetaţiei. în special a stigmatului. Creşterea conţinutului de CO2 peste 1%.substanţă organică. Tomatele. dar o concentraţie de 3-4% poate fi utilă la păstrarea unor legume aflate în faza de repaus. Efectul vânturilor asupra plantelor legumicole Curenţii slabi de aer au o influenţă favorabilă deoarece după ploaie. solariilor şi serelor-solar destinate producerii răsadurilor. deoarece prin descompunere degajă amoniac care este dăunător plantelor. deteriorează sistemele de susţinere. zvântă aparatul foliar al plantelor. vinetele. Alte gaze.

5-1.0 88.7 95.Pentru protejarea construcţiilor se pot folosi şi perdele de protecţie din panouri de plastic. Alături de umiditatea din sol. 1961) Specia Varza albă Conopidă Gulie Tomate % apă 92.. Importanţa apei pentru plantele legumicole În plante. iar în stare gazoasă în spaţiile intercelulare. în principal. apa se găseşte în stare lichidă şi gazoasă. dar acestea sunt costisitoare. 1984).1. Celula vegetală funcţionează normal numai dacă este saturată cu apă. condiţie fundamentală pentru menţinerea stării fizice şi fiziologice a plantelor. Cele mai mari valori apar pe litoralul Mării Negre (Voican. umiditatea relativă a aerului prezintă mare importanţă.4 91. Sub formă lichidă se află în celulă. 3.4.CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE APĂ Cantitatea de apă necesară pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice în plantele legumicole se asigură.2. ţesuturile plantelor îşi păstrează turgescenţa. care prezintă avantajul că fiind uşoare şi mobile se pot muta o dată cu schimbarea direcţiei vânturilor. Plantele legumicole conţin în medie 10-15% substanţe organice. Conţinutul în apă al câtorva specii legumicole (după Maier. prin irigaţii. pe baza regimului de precipitaţii specific fiecărei zone şi se completează.6 92. 0. la nivel optime.9 92. V. 60-65% în frunzele îmbătrânite.). Datorită apei.2. atât la cultura legumelor în câmp cât şi la cea protejată. Umiditatea relativă are valori de circa 60% în timpul verii şi peste 80% iarna. Tabelul 3.3 44 . 80-85% în frunzele tinere. Conţinutul în apă al diverselor organe ale plantelor legumicole este variabil fiind de: 98-99% în celulele meristematice ale conurilor de creştere şi în organele de reproducere. 40-45% în seminţe.7 90.0% substanţe minerale şi 85-90% apă (tabelul 3.4 Specia Sparanghel Morcov Sfeclă de masă Ţelină % apă 94.

dimensiunile şi repartizarea lui în sol. dar ea îndeplineşte şi alte funcţii în viaţa plantelor. Ea dizolvă şi gazele. etc.8 86.0 95.0 90.5 75.Pătlăgele vinete Ardei Castraveţi Pepene galben Pepene verde 92. motiv pentru care cantitatea de apă absorbită de către plante este mult mai mare decât necesarul pentru funcţiile de nutriţie. Apa dizolvă şi transportă sărurile minerale din sol. felul. Apa este şi „motorul” mecanismului privind schimbul de substanţe care are loc la nivelul celular. fenomen ce se realizează prin intermediul tensiunii superficiale şi care uşurează absorbţia şi fixarea diferitelor substanţe în celule.0 Organele de consum la unele specii legumicole cum sunt: salata. morcovul.5 95. mărarul. castraveţii. -sistemul radicular. sparanghelul. -tehnologia aplicată culturilor. ridichile. îşi pierd uşor turgescenţa în lipsa apei. La stabilirea necesarului pentru umiditatea din sol şi atmosferă trebuie avute în vedere următoarele: -pretenţiile plantelor legumicole faţă de factorul umiditate sunt variabile de la o specie la lata şi chiar de la soi la soi. pătrunjelul pentru frunze. 45 . În asemenea cazuri ele capătă aspectul de ofilire. păstârnacul. loboda. Sărurile minerale nu pot fi absorbite de către plante decât în soluţii foarte diluate. spanacul.0 90. -cerinţele faţă de umiditatea solului se modifică la aceeaşi specie pe parcursul fazelor de vegetaţie. fasolea şi mazărea de grădină. Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditatea solului şi a atmosferei Majoritatea speciilor legumicole se caracterizează prin cerinţe mari faţă de umiditatea solului iar pretenţiile faţă de umiditatea atmosferică sunt într-o oarecare măsură în concordanţă cu acestea.0 Ridichi de lună Ceapă Spanac Salată Cartof 96. Apa este necesară creşterii şi serveşte într-o mică măsură şi ca substanţă nutritivă în procesul de fotosinteză. -desimea plantelor la unitatea de suprafaţă.0 93.0 97. depreciindu-se astfel calităţile comerciale.

). etc. reventul. plantele legumicole se împart în următoarele grupe: -grupa I-a cuprinde plantele cu un consum redus de apă datorită posibilităţii acestora de a-şi micşora transpiraţia şi care au un sistem radicular bine dezvoltat atât în profunzime cât şi lateral: tomatele. pătrunjelul. salata. ţelina. dovlecelul şi dovleacul comestibil. de pretenţioase: sparanghelul. Bălaşa. În funcţie de consumul de apă şi capacitatea de absorbţie a apei. castraveţii. pepenii verzi şi galbeni. usturoiul. dovlecelul şi dovleacul comestibil. -grupa a II-a cuprinde plante care se caracterizează printr-o capacitate redusă absorbţie a apei datorită sistemul radicular slab dezvoltat şi printr-un consum neeconomic al apei datorită aparatului foliar care este expus unei evaporări puternice.Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditatea solului. ardeii. spanacul. -puţin pretenţioase: pepenii verzi şi galbeni. Referitor la pretenţiile soiurilor faţă de umiditate. mazărea. usturoiul. morcovul. legumele din grupa verzei. ardeii. tomatele. pătrunjelul. M.. -moderat anghinarea. leuşteanul. ridichile de lună. ceapa şi mărarul. 1973. 46 . cartoful. sub raportul cerinţelor faţă de apă. -grupa a IV-a – plantele din această grupă se caracterizează printr-un consum de apă mic datorită suprafeţei reduse a aparatului foliar şi printr-o capacitate mică de absorbţie ca urmare a sistemului radicular slab dezvoltat (ceapa. grupează speciile legumicole. Cele mai reprezentative plante din această grupă sunt: legumele din grupa verzei. fasolea. prazul. trebuie menţionat faptul că soiurile precoce au nevoie de o cantitate mai mare de umiditate comparativ cu cele tardive. vinetele. fasolea de grădină. bamele. astfel: -foarte pretenţioase: spanacul. morcovul. salata. -grupa a III-a cuprinde plante cu o capacitate mare de absorbţie a apei şi cu un consum ridicat de apă (cartoful timpuriu şi sfecla roşie). ridichile de lună. -pretenţioase: castraveţii. mazărea.

mai ales cele cultivate în câmp. Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditatea atmosferică. gradul de aprovizionare al solului cu substanţe minerale şi apă. bine aprovizionate cu materie organică. Nevoia de apă a plantelor legumicole creşte şi atunci când culturile se efectuează pe terenuri cu fertilitate ridicată. slab dezvoltat şi superficial la ceapă. etc.Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditate variază şi în funcţie de perioada şi faza de creştere (tabelul 3. În afară de umiditatea solului pentru viaţa plantelor legumicole prezintă importanţă şi umiditatea relativă a aerului.3. Multe specii legumicole însă. acolo unde activitatea microorganismelor şi schimbul de substanţe nutritive sunt mai active. textura solului. la maturare. Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditate în funcţie de perioada şi faza de vegetaţie Cerinţele faţă de umiditate -la începutul fazei moderate şi apoi mari Embrionară -către sfârşitul fazei moderate şi Sămânţă apoi reduse Repaus -reduse Germinaţie -mari Răsad -moderate Creştere vegetativă De acumulare a substanţelor de rezervă -mari Repaus -reduse Formarea mugurilor floriferi -mari Înflorire -moderate Creştere generativă Fructificare -mari şi apoi.3.). Cerinţele plantelor legumicole faţă 47 . sistemul lor radicular explorând un volum mare de sol. moderate Perioada Faza Majoritatea plantelor legumicole au cea mai importantă parte a sistemului radicular răspândit către suprafaţa solului. Tabelul 3.). Dimensiunile sistemului radicular depind în primul rând de specie (profund şi bine dezvoltat la sfeclă. În vederea stimulării creşterii şi fructificării plantelor este necesar ca stratul superficial al solului să aibă un anumit grad de umiditate şi să se ia măsuri ca aceasta să nu scadă sub o anumită valoare. superficial şi trasant la castraveţi. etc. extrag o cantitate apreciabilă de apă şi substanţe hrănitoare din straturile mai profunde ale solului.

Astfel. tomate 50-60%. legumele pentru rădăcini tuberizate. pentru reglarea umidităţii. mazărea 70-80%. 3. îngrăşarea solului).de aceasta variază foarte mult. ardei. timp de 1-2 minute. fasole 60-70%. -lucrările cu caracter general (combaterea crustei şi a buruienilor.5. vinete. -lucrările de bază ale solului. cartoful. ridicarea temperaturii în sere. spanac. -irigarea culturilor. principalele specii legumicole au următoarele pretenţii faţă de umiditatea atmosferică: castraveţi 90-95%. în special a umidităţii relative a aerului. se intervine prin aerisiri atunci când umiditatea relativă este prea ridicată. Mijloacele de îmbunătăţire a regimului de umiditate Îmbunătăţirea regimului de umiditate la plantele legumicole se poate realiza prin: -alegerea judicioasă a zonei şi a terenului de cultură avându-se în vedere regimul de precipitaţii. conopidă.CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE SOL ŞI HRANA MINERALĂ 48 . -drenarea terenului şi folosirea tehnologiei de cultură a plantelor legumicole pe teren modelat. salată. ţelină 80-90%. pepeni galbeni şi verzi.1. -protejarea terenului prin perdelele de protecţie şi culise care îmbunătăţesc regimul umidităţii relative a aerului şi micşorează pierderile de apă prin evaporare. Atunci când umiditatea relativă este scăzută se fac şpriţuiri cu instalaţia de aspersiune. udarea cu furtunul la culturile de tomate sau folosirea metodei de udare prin picurare. nivelul apei freatice şi proprietăţile fizicochimice ale solului privind capacitatea de reţinere a apei. dovlecelul şi dovleacul comestibil 45-55%. varză. -măsuri tehnologice care au ca scop reţinerea sau eliminarea excesului de apă din sol. În cazul culturilor legumicole din sere sau a celor protejate cu mase plastice.

-microorganismele vegetale şi animale. chimism. în raport cu solul şi rolul fiziologic pe care îl joacă fiecare macro sau microelement în parte. prezintă o capacitate de reţinere a apei mult mai redusă. structură. calcar sunt mai bogate în săruri minerale. sunt bine aerate. Solurile nisipoase au o capacitate de absorbţie şi o permeabilitate mare pentru apă. având particule minerale mult mai mari. au în schimb o capacitate de reţinere a apei mică. marne. vârstă.Cultura plantelor legumicole în câmp. cultură fără sol). 80-150 t/ha tomate (în sere. gresii. Se încălzesc uşor şi se răcesc repede. un sol are 5 componente: -particulele minerale de diverse mărimi în diferite stadii de transformare chimică. prezintă o troficitate mai bună în timp ce solurile formate pe nisipuri. nu sunt coezive şi nici plastice. pietrişuri. etc.. sunt mai levigate. După Weawer şi Clemens (1938). Sunt sărace în elemente nutritive şi 49 . Solurile formate pe argile. 600-700 t/ha la castraveţi (în sere. Valorificarea la un nivel corespunzător a potenţialului genetic presupune cunoaşterea aprofundată a particularităţilor nutriţiei minerale a speciilor legumicole. este posibilă numai la o aprovizionare corespunzătoare a plantelor cu elemente hrănitoare şi asigurarea unor relaţii optime între toţi factorii de mediu. relief. sere sau spaţii protejate cu mase plastice asigură o folosire deosebit de intensivă a terenului. cultură cu sol). -atmosfera solului care ocupă spaţiile libere. Cerinţele plantelor legumicole faţă de sol Solul constituie pentru majoritatea plantelor legumicole atât suportul lor material cât şi cea mai importantă sursă de hrană. dar au o aeraţie mai bună. etc. se lucrează într-un interval mare de umiditate. cultură fără sol). Tipurile de sol sunt determinate de climă. rocă. Obţinerea unor producţii de 300 t/ha la castraveţi. vegetaţie şi diferă de la o zonă la alta. Diferitele tipuri de sol existente se deosebesc între ele prin textură. -materia organică în diverse stadii de humificare. 450-500 t/ha la tomate (în sere. -soluţia solului cu diverse săruri.

ele au permeabilitate bună pentru apă şi un raport favorabil între fazele: lichidă. Un asemenea sol are un raport optim între fazele solidă. De asemenea. praf grosier 4-10%. Majoritatea solurilor din ţara noastră au un conţinut de nisip grosier redus. a celor din nordvestul Crişanei şi din Deltă. Structura glomerulară este caracteristică orizontului A al cernoziomurilor. să se execute periodic o afânare profundă (substraturile compacte). substanţe humice 6-8% şi carbonat de calciu 0. necesită un consum mare de apă la udarea culturilor şi se pierde o însemnată cantitate din elementele nutritive prin levigare. Sunt neaerate. amplasarea culturilor legumicole trebuie să se facă pe soluri în a căror compoziţie intră: nisip grosier 40-50%. Prin uscare formează crăpături mari şi adânci.4%. Structura solului este dată de modul de reunire a particulelor elementare în agregate structurale. praf fin 8-12%. Un sol cu o structură glomerulară prezintă condiţii foarte bune pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. lichidă şi gazoasă. trebuie ca arătura să nu se facă la aceeaşi adâncime în fiecare an. nu sunt recomandate pentru culturile legumicole deoarece nu sunt economice. După Anstett (1968). Solurile lutoase au proprietăţi intermediare între cele nisipoase şi argiloase. solidă şi gazoasă. plastice şi aderente. sunt reci şi se lucrează bine numai într-un interval mic de umiditate. este necesar să se folosească o rotaţie raţională şi să se reducă la minimum lucrările 50 . În general. nisip fin 812%. Sunt în general bogate în elemente nutritive. argilă coloidală 10-15%. Nu sunt indicate pentru legumicultură. solurilor brune şi rendzinelor.au o capacitate redusă de reţinere a acestora. cu excepţia solurilor din sudul şi sud-estul Olteniei. foarte coezive. iar după arătură solul trebuie lăsat să se aerisească înainte de pregătirea patului germinativ. Pentru a menţine sau a îmbunătăţii structura solurilor destinate culturilor legumicole pe care se aplică irigarea cu cantităţi mari de apă. Solurile argiloase au o capacitate de absorbţie şi o permeabilitate mică pentru apă. au în schimb o mare capacitate de înmagazinare a apei. sunt cele mai indicate pentru cultura plantelor legumicole. fapt ce duce la o eficienţă redusă a îngrăşămintelor uşor solubile.

Cultivarea plantelor legumicole pe soluri cu reacţie necorespunzătoare determină scăderea producţiei. ridichi). Cu cât aceasta conţine o gamă mai largă şi o cantitate de substanţe nutritive cât mai apropiată de cerinţele plantelor legumicole. Din punct de vedere practic interesează în special intervalul la care se realizează o producţie maximă. ionică şi coloidală. acide (pH mai mic de 7) şi bazic (pH peste 7). Reacţia solului este exprimată convenţional prin simbolul „pH”. Acesta este cuprins între 1500-3000 ppm la speciile cu toleranţă slabă (fasole. ardeiul şi tomatele pot fi cultivate şi pe soluri cu reacţie mai acidă. Faţă de reacţia solului cele mai pretenţioase plante legumicole sunt cele de la care se consumă rădăcinile şi bulbii. varză. sfeclă. Soluţia solului se compune din substanţe în stare de dispersie moleculară. Soluţia solului constituie sursa directă de aprovizionare a plantelor cu substanţe nutritive. Este necesar să se cunoască bine cerinţele sau gradul de pretabilitate a speciilor legumicole pentru tipuri de sol. ţelină. Când soluţia solului are un conţinut excesiv de săruri solubile. ardei.7-7) şi chiar uşor alcalină (pH 7. poate influenţa concentraţia soluţiei solului. sparanghel. de natură organică sau minerală şi chiar de gaze. 2500-4500 ppm la cele cu toleranţă ridicată (spanac. Calitatea apei folosită la irigare în special conţinutul acesteia în săruri solubile. Majoritatea preferă soluri cu reacţie neutră sau uşor acidă (pH 6. conopidă).solului. Reacţia solului este determinată de proporţia dintre ionii de hidrogen şi cei de oxidril din soluţia solului şi de proporţia dintre coloizii cu caracter acid şi cei cu caracter bazic pe de altă parte. ia are efect dăunător asupra creşterii şi dezvoltării plantelor legumicole. cu atât solul se consideră mai fertil. Intervalul concentraţiei optime nu este acelaşi pentru toate speciile legumicole. Reacţia solului constituie unul dintre factorii importanţi care condiţionează regimul de nutriţie al plantelor. cu caracter foarte acid sau foarte alcalin. etc. Reventul. Speciile legumicole au pretenţii diferite faţă de reacţia solului. Din acest punct de vedere solurile pot fi: neutre (pH = 7).5). 2000-4000 ppm la cele cu toleranţă medie (tomate. măcrişul. 51 .).

P. se desfăşoară în raport cu creşterea şi dezvoltarea lor. S.C. stânjeneşte înflorirea şi formarea fructelor. Ce. N. rădăcini) au ţesuturi laxe şi un conţinut redus de substanţă uscată ceea ce reduce rezistenţa la boli şi la păstrare. Bo. K). organele comestibile (căpăţâni.001-0. ele se pot clasifica după mai multe criterii: -după sursă: din aer (C. microelemente (0. O). Tulpina este scurtă şi subţire. Cea mai gravă consecinţă a unei nutriţii excesive cu azot. Carenţa se evidenţiază prin creşteri slabe. Este legat de procesul de fotosinteză şi de activitatea enzimelor. de apă şi de activitatea sistemului radicular. Si). 52 . -după raportul cantitativ: macroelemente (0. Ca.0001% . dar puţin ramificată. bulbi.Nutriţia minerală a plantelor legumicole şi rolul fiziologic al elementelor minerale Prelevarea de către plantele legumicole a elementelor minerale. Azotul prezintă importanţă deosebită pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole.Cu. din apă (O. care reduce acumularea substanţelor de rezervă. frunze clorotice cu nervurile roşcate. -după criteriul chimic. Acţiunea lui asupra plantelor depinde de prezenţa celorlalte elemente. limbul mic. prelungeşte perioada de vegetaţie. Excesul de azot determină o creştere bogată. În raport cu lăstarii rădăcina este foarte lungă. fructe de dimensiuni reduse şi de calitate inferioară. Zn). diurnă sau pe întreaga perioadă de vegetaţie. Pentru a putea îmbunătăţii regimul de nutriţie al plantelor legumicole este absolut necesar să se cunoască rolul pe care îl îndeplinesc diferitele elemente nutritive în creşterea şi dezvoltarea plantelor. Mg). Atât carenţa cât şi excesul de azot au consecinţe grave asupra cantităţii şi calităţii producţiei. Participă la alcătuirea proteinelor.01-10% . ultramicroelemente (elemente radioacitve). Marea majoritate a elementelor nutritive sunt luate de către plante din soluţia solului. P. Mo. O. S. Fe. metaloizi anioni (N. din sol (N şi elementele din cenuşă). Mg. Frunzele de la bază cad uşor datorită translocării azotului în organele mai tinere ale plantei. metale cationi (K. Mn. H). Ca.

În cantitate excesivă determină reacţia excesiv bazică a solului. care mai târziu capătă o coloraţie galben-brună şi se mortifică. determină rezistenţa plantelor la secetă şi temperaturi scăzute. Consumul specific de apă creşte şi scade rezistenţa plantelor la boli şi dăunători. Determină scăderea calităţii fructelor. nefavorabilă multor specii legumicole şi schimbarea raportului Ca/Mg. Potasiul ajută sinteza hidraţilor de carbon. Carenţa se manifestă la plantele legumicole prin creşteri slabe. Influenţează pozitiv calitatea produselor. Are influenţă favorabilă asupra formării rădăcinilor şi a nodozităţilor la plantele leguminoase. Produce perturbarea proceselor biochimice din celulă precum şi stagnarea creşterii plantelor. Vârfurile tulpinii şi ale rădăcinii pier. reţinerea apei în complexul coloidal cu efecte favorabile asupra rezistenţei la temperaturi scăzute şi secetă. temperează efectele negative ale excesului de azot. Stimulează sinteza azotului. În cantitate insuficientă determină reacţia excesiv acidă a solului. slăbirea rezistenţei plantelor la temperaturi scăzute şi secetă. Fosforul stimulează fructificarea i sporeşte precocitatea plantelor. groasă cu culoare gălbuie. a proteinelor şi lipidelor. Calciul influenţează mult producţia de legume prin efectul de neutralizare a acidităţii sucului celular în plante şi a acidităţii solului. dezvoltarea insuficientă a ţesuturilor mecanice. Carenţa se manifestă prin răsucirea frunzelor tinere care devin rigide. Plantele se ofilesc şi creşterea sistemului radicular este stânjenită. apoi cafeniu. Împreună cu K. Carenţa se manifestă prin apariţia unor pete clorotice între nervuri şi la marginile frunzelor. Fenomene ale excesului de fosfor se întâlnesc foarte rar în producţie. Insuficienţa de potasiu scade mult producţia în special la legumele pentru rădăcini. castraveţi şi tomate. Ca şi Mg. cele din grupa cepei. cu limbul decolorat în verde gălbui. frunze de culoare închisă cu nuanţe violacee pe partea inferioară. varză. Rădăcina este scurtă. provoacă perturbări în aprovizionarea plantelor cu alte elemente minerale şi 53 . Tulpina rămâne mică şi apoi devine rigidă.este acumularea acestuia sub formă minerală în părţile comestibile ale plantelor care apoi sunt consumate de către om.

54 . Carenţa se manifestă prin ofilirea. manganul. respiraţia şi sinteza hidraţilor de carbon. Frunzele mature capătă nuanţe caracteristice fiecărei specii. fecundarea şi dezvoltarea seminţelor. Contribuie la procesele chimice ale nitraţilor. În exces. influenţează metabolismul proteinelor şi îmbunătăţeşte gospodărirea apei. clorozarea şi mortificarea frunzelor tinere. În cantitate insuficientă produce perturbarea proceselor biochimice catalizate de enzimele cu Mg. încetineşte creşterea rădăcinilor. catalaza. decolorarea şi apoi uscarea fructelor la tomate. Carenţa se manifestă prin: apariţia bolii „petelor albe”. molibdenul. ascorbinoxidaza. Manganul influenţează asimilaţia şi folosirea judicioasă a hidraţilor de carbon. Cuprul influenţează acţiunea unor enzime ca: fenoloxidaza. Na şi K în exces accelerează carenţa de Mg. Influenţează sinteza vitaminelor C şi B1. numeroase rădăcini laterale au culoare brună. favorizează înflorirea. deşi se absorb în cantităţi foarte mici. care trec în forme insolubile. iar marginea se curbează în sus. Carenţa în Mg determină apariţia clorozei specifice. apariţia putregaiului la sfeclă şi brunificarea inflorescenţelor la conopidă. Magneziul participă direct la formarea clorofilei. Microelementele – borul. provoacă moartea plantelor. favorizând absorbţia sa. citocromoxidaza. zincul şi fierul. reglează procesele de diferenţiere celulară. lungi şi de culoare albă. Măreşte rezistenţa rădăcinilor împotriva bacteriilor. care este accentuată pe solurile sărace şi cu reacţie acidă. fiind un element toxic. împiedicând asimilarea sa. Este regulator al formării clorofilei. mortificarea vârfurilor de creştere la lăstari şi rădăcini. Îngrăşămintele cu azot atenuează carenţa în magneziu. decolorarea şi uscarea fructelor tinere. rădăcinile laterale sunt subţiri. cuprul. au influenţă foarte mare asupra creşterii şi fructificării plantelor legumicole. Borul are rol în îmbunătăţirea transportării şi gospodării hidraţilor de carbon. efect anihilat de prezenţa calciului. participând la desfăşurarea normală a proceselor biochimice din celule.apariţia clorozei ca urmare a faptului că plantele nu pot absorbi Fe şi Mg. Reglează metabolismul apei celulare. intră în compoziţia a numeroase enzime hidrolizante şi respiratorii. ofilirea şi decolorarea frunzelor tinere şi a vârfurilor de creştere a lăstarilor. însă nervurile frunzelor rămân verzi.

frunzele căpătând culoare gălbuie. ajută procesul de fosforizare şi pe cele metabolice. pe frunzele tinere apar pete de culoare deschisă care apoi se brunifică dar nervurile rămân de culoare verde. dar nervurile rămân verzi. Situaţia carenţei fierului este mult mai frecventă la culturile legumicole pe nisipuri. Rădăcinile sunt scurte. culturi în sere. Ca. Sistemul radicular creşte încet. Consumul de elemente minerale este în raport cu producţia obţinută dar şi cu însuşirile specifice ale plantelor legumicole. La o carenţă accentuată are loc mortificarea frunzelor pe margine. Frunzele sunt mici şi groase. dar mai cu seamă la cultura hidroponică. Carenţa se manifestă în special pe solurile calcaroase şi în cazul folosirii dozelor mari de fosfor. Carenţa se manifestă în special pe solurile alcaline cu conţinut ridicat în fier şi în condiţii de secetă. Molibdenul influenţează activitatea bacteriilor fixatoare de azot. La sfeclă apare „boala petelor galbene”. frunzele clorozate nu cad imediat. respectiv de pH. Cerinţele plantelor legumicole faţă de elementele minerale Marea majoritate a plantelor legumicole prezintă cerinţe foarte mari faţă de elementele minerale. Desimea mare şi producţia biologică foarte ridicată care se înregistrează la culturile legumicole. La mazăre apare cloroza marginală şi între nervurile frunzelor. Solubilitatea fierului în soluţia solului are loc în funcţie de raportul: Fe. Se acumulează în special în vârfurile de creştere. Zincul constituie partea componentă a unor enzime şi în cantitate insuficientă influenţează fotosinteza şi metabolismul hidraţilor de carbon. Carenţa se manifestă prin îngălbenirea mezofilului frunzelor. 55 . Carenţa provoacă decolorarea vârfurilor frunzelor şi apoi a mezofilului. asigură una dintre cele mai intensive metode de folosire a terenului. ramificate şi brunificate. Fierul este componentul enzimelor respiratorii şi participă la sinteza clorofilei. La conopidă apare boala numită „chircirea inimii” iar la mazăre se îngălbenesc frunzele. iar creşterea rădăcinilor este puţin frânată.Carenţa provoacă boala „petelor uscate”. Carenţa duce la răsucirea frunzelor tinere (în special a marginilor).

6 3.6 0.0-6. Consumul de elemente minerale este mult mai mare la cultura din seră decât la cea din câmp.0 4. Cantitatea de substanţe nutritive extrasă din sol se raportează la o tonă de produs şi este variabilă de la o specie la alta. ceapa.0-7. reprezentând consumul specific (tabelul 3.5 P2O5 0. Cu excepţia sparanghelului. cartofului timpuriu. Speciile legumicole au cerinţe mari faţă de elementele minerale în primele faze de creştere.0-5.8 3.6-4.8-1.0-5. ţelina.6-1.). deoarece sistemul radicular al acestora este încă slab dezvoltat şi nu poate explora un volum mare de sol.0-4. sparanghelul.5 6.0 6. între lungimea perioadei de vegetaţie şi cantitatea de elemente nutritive extrase din sol există o corelaţie directă.0 4.8 0.0 K2O 5.4.4-0. Tabelul 3.0 3. pe lângă elementele de bază se va ţine cont şi de magneziu şi calciu.5-9.4. în sensul că.0 0. -specii legumicole cu consum foarte mic: ridichea de lună şi castravetele.8-8.3 2. În acest caz.7 1.0 0.7 0. castraveţilor. Consumul specific de elemente minerale la principalele culturi de legume* Cultura Ardei Tomate de câmp Tomate de seră Varză albă Varză roşie şi creaţă Conopidă Producţia comercială t/ha 25 40 100 40 30 25 Consumul specific (kg) la tona de produs comercial N 4.7-7. spanacul. Cantitatea totală de substanţe extrase din sol de către plantele legumicole în cursul unei zile depinde atât de lungimea perioadei de vegetaţie cât şi de recolta biologică sau recolta utilă.0 4. -specii legumicole cu consum mijlociu: tomatele.0 CaO 2. gulia.4 0.0 6.7 0.4 56 . speciile legumicole se pot grupa astfel: -specii legumicole cu consum mare sau foarte mare: varza de căpăţână.7 0.6-3. speciile cu perioada de vegetaţie mai lungă extrag din sol o cantitate mai mare decât cele cu o perioadă de vegetaţie mai scurtă. în general.4-1. în mod deosebit. perioada de vegetaţie mai lungă iar producţia este mult mai mare decât în câmp.8 0.În funcţie de consumul de elemente minerale.0 5.3 4.0 8. deoarece în acest caz creşterea vegetativă este mult mai luxuriantă.0 5.7-2.6 4.2-7.0 MgO 0. -specii legumicole cu consum mic: salata.0-3. varza de Bruxelles. salatei şi spanacului.9-2.

0 25.4-2.6-2.6-3. deşi extrag cantităţi mai reduse de elemente nutritive. ridichile de lună.6-4.7 1.2-3.5 30. deci cu o capacitate mai mare de absorbţie. 1967.5 1.0 1.0-4.7 0. concretizat prin creşterea concentraţiei soluţiei solului este dăunător plantelor legumicole.0 7.0 3.0 - 1.0-6. 1986.5-6.5 3.0-9.0 5.6 1..5 1. Bielka şi col.5 1. a îngrăşămintelor cu un grad ridicat de solubilizare (cele pe bază de azot).0 0.0 4.7 0. Pentru evitarea supraconcentrării soluţiei solului se recurge la distribuirea fazială.2-1.0-3.0 6.0 3.3 2.3 0.8-10.. Produsele cu solubilitate lentă (superfosfatul) se administrează o dată cu pregătirea de bază a solului. prazul..8 5.0-2.0 1. La plantele mature.0-20.5 8.2 1.9-2.7 3.).8 1. etc.0 2.după Edelstein.4 1.0 * .0 3.5 6.3 1. cu atât cerinţele faţă de abundenţa substanţelor nutritive din sol sunt mai mici şi invers.0 4.8 2.0 0.0-5.0 1.2 2. usturoiul.5 5.2-7.0 3. 1964.0 10.0-4.2-3.Gulie Morcov Pătrunjel Ţelină rădăcină Ridiche de lună Ridiche de iarnă Ceapă bulbi Praz Fasole verde Mazăre verde Castravete Castravete seră Salată Spanac Hrean Sparanghel Sfeclă roşie 20 30 20 25 10 20 25 30 5-12 4 15 250 15 10 10 5 40 5.7-3.0 3.0 4.5-7. 1980.1 2.0-1. 57 .8 1. Astfel.4 8.0 3. Krug şi col.5 2. în mai multe etape.5 1.0 2.7 2.5-5.5-5.7 2.0-3. 1973.4-4.0 5.5 10.0 1.4-1.7-3. Anstett.3-2.4 2.5 5.0 12.0 4.0-6.5 4.0 7.0-1. Hoslin şi col.0-4.4-0.0 1.8-0.5-4.0 1. Geissler.3-3.7-5.5 0. Excesul de elemente nutritive.0-1. pretind ca solul să fie bine aprovizionat cu elemente minerale.5-9. Dumitrescu şi col.0-5.0 0. speciile legumicole care au un sistem radicular slab şi localizat în stratul superficial al solului (ceapa.2 3.3-5.2 0.5-13.0-8.3 0.0-6.0 2.8 0.5 1.5-6.8 1.. 1953. 1971. cu cât sistemul radicular este mai puternic.0 3. de exploatare a unui volum mai mare de sol.0 13.5 5.2 7.0 0.0-10.9 4.9 1. Aceste cerinţe se explică şi prin faptul că la speciile amintite consumul de elemente minerale se realizează într-un interval scurt de timp.4 0.0 6.0 3.0 2.

de regulă mazărea. batatul. bamele.CAPITOLUL IV ÎNMULŢIREA PLANTELOR LEGUMICOLE Plantele legumicole se înmulţesc pe două căi: pe cale sexuată şi pe cale vegetativă. ceapa de Egipt. etc. Unele plante legumicole se înmulţesc pe cale sexuată. fasolea. usturoiul. 58 . dar în practică se alege calea cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. În general. altele se înmulţesc pe cale vegetativă. plantele legumicole se pretează foarte rar numai pentru una din aceste căi. de exemplu: hreanul.

de la o singură plantă se obţin mii de seminţe. -datorită faptului că au volum redus ocupă spaţii mici cu ocazia păstrării. se pot păstra sute de ani (ex. -datorită conţinutului scăzut în apă. etc. ştevie. -permite mecanizarea lucrării de semănat. în condiţii normale. în funcţie de specie. fiecare din acestea putând da naştere la o nouă plantă. mazăre. pepeni. 59 . castraveţi. la varză – 1053) şi mai mic la speciile legumicole care au seminţe mari (ex. cariopsa la morcov. -operaţiile de manevrare a seminţelor se pot mecaniza în bună măsură.1. sub vid). pătrunjel.ÎNMULŢIREA PE CALE SEXUATĂ Se realizează prin intermediul seminţelor. laboratorul de plasmă germinativă de la Hiratsuka – Japonia). la tomate – 333. la unele plante avem de-a face cu seminţe propriu-zise (la tomate. ardei. vinete. care manifestă fenomenul heterozis. între 2 şi 7 ani. La alte specii se folosesc fructele uscate indehiscente cum ar fi: nucula de revent. se pot păstra. -datorită modului simplu de păstrare a seminţelor. la mazăre – 8.Sunt şi plante legumicole care se înmulţesc pe ambele căi: tarhonul. anghinarie. ţelină. varză. Înmulţirea pe cale sexuată prezintă o serie de avantaje pentru practică. În condiţii speciale (temperatură coborâtă. morcov. glomerula la sfecla roşie. fasole. -înmulţirea sexuată permite introducerea în practică a hibrizilor F1. Prin coeficientul de înmulţire înţelegem câte kg de sămânţă comercială se pot obţine dintr-un kg de sămânţă iniţială. la tomate. achena la salată. dintre care mai importante sunt următoarele: -de la o singură plantă se obţine un număr foarte mare de descendenţi. cardonul şi altele. Din punct de vedere botanic. măcriş. se pot crea rezerve pentru mai mulţi ani. leuşteanul. Dezavantaje: -se poate produce impurificarea soiurilor. lucru imposibil în cazul înmulţirii pe cale vegetativă. 4. fasole – 8).). Coeficientul de înmulţire este mare la speciile legumicole care au seminţe mici (ex. Ex.

iar la altele cotiledoanele rămân la nivelul solului (mazăre. Aceasta se datorează poziţiei pe care o ocupă pe plantă şi deci nutriţiei diferite a acestora. La seminţele plantelor legumicole din familiile Liliaceae. ceea ce determină o umflare lentă a seminţei şi ca urmare o încolţire mai greoaie. la scurt timp după răsărirea plantelor. iar sămânţa se umflă şi încolţeşte repede. În momentul germinării seminţelor. Seminţele care provin de la o singură plantă se deosebesc între ele prin însuşiri fizice şi valoare culturală. Polygonaceae şi Chenopodiaceae tegumentul fiind compact nu permite pătrunderea uşoară a apei. iar apoi la 12-200C. Dacă în perioada de păstrare a plantelor mamă se menţine tot timpul o temperatură de 2-50C. vinete. În cazul că în primele 50 de zile plantele mamă sunt păstrate la o temperatură de 2-50C. ceapă. Umbelliferae. se poate face transplantarea acestora. 60 . Acest fapt este deosebit de important deoarece în cazul germinării epigee. la unele specii cotiledoanele ies deasupra solului (tomate. Producţia şi calitatea seminţelor depind şi de modul de pătrare a materialului săditor. La mazăre. varză. prin urmare au germinare hipogee. sămânţa de cea mai bună calitate se formează în fructele inferioare. se pot aplica cu uşurinţă unele lucrări tehnologice. bob). majoritatea lăstarilor laterali vor înflorii determinând o prelungire a perioadei de fructificare şi o mare varietate în ceea ce priveşte calitatea producţiei obţinute. Leguminosae. Cucurbitaceae şi Compositae tegumentul se îmbibă uşor cu apă. iar la semincerii de varză şi morcovi. plantele nu vor forma seminţe. dacă materialul săditor va fi păstrat la 12150C. la fructele de pe lăstarul principal.-sămânţa hibridă se produce cu cheltuieli mari. La legumele rădăcinoase. La mazăre şi fasole cele mai mari seminţe se află în mijlocul fructului. inflorescenţele apar numai din mugurele terminal iar sămânţa se maturizează simultan şi foarte timpuriu. castraveţi) deci au germinaţie epigee. Dimensiunea seminţelor depinde de locul pe care îl ocupă în fruct. La plantele legumicole din familiile Cruciferae.

Puritatea fizică reprezintă cantitatea de seminţe întregi. culoare. energie germinativă. unele însuşiri fiziologice şi numărul de cromozomi. -tehnologici: putere de străbatere. Autenticitatea se poate verifica după unele caractere morfologice (mărime. mărimea. specie sau cultivar.totala .curate in greutatea . luciu.1. valoare culturală. gust.analizate ×100 Facultatea germinativă sau germinaţia totală reprezintă capacitatea seminţelor de a germina în condiţii favorabile într-un anumit număr de zile. caracteristic fiecărei specii şi se exprimă în procente din număr. -fiziologici: viabilitate. Energia germinativă se determină o dată cu facultatea germinativă şi reprezintă numărul de seminţe care germinează în 1/3 până la 1/2 din durata stabilită pentru determinarea facultăţii germinative. probei . 61 . autenticitatea.). provenienţa.a. Această însuşire poartă numele de puritate biologică şi se asigură încă din perioada de vegetaţie a culturilor semincere prin lucrări repetate de purificare care se fac sub directa îndrumare a specialiştilor. puritate. umiditate. normal dezvoltate. Dintre principalii indicatori care exprimă calitatea seminţelor prezentăm: Autenticitatea exprimă gradul în care un lot de seminţe corespunde unui anumit gen.Sămânţa de soi se obţine numai dacă se respectă o anumită schemă de selecţie şi o tehnologie de cultură specifică prin care să se asigure menţinerea caracterelor şi însuşirilor fizice fiecărui soi sau hibrid. 4.se m telor . greutate. culoarea. facultate germinativă. etc. stare sanitară. luciu. Aceşti indici se pot grupa astfel: -biologici şi morfologici: ereditatea. Se determină cu ajutorul formulei: P= greutatea . miros. forma.Indicii de calitate ai seminţelor de legume Valoarea de întrebuinţare a unei seminţe este dată de ansamblul însuşirilor şi indicilor calitativi ai acesteia.1. care aparţin speciei sau probei analizate şi se exprimă în procente din greutate. aspectul suprafeţei.

– masa a 1000 boabe (gr. V – valoarea culturală a seminţelor.) V în care: Q – cantitatea de sămânţă la ha. B – valoarea culturală a seminţelor de calitatea I. Cantitatea de sămânţă necesară înfiinţării unui hectar de cultură comercială se calculează cu următoarea formulă: Q( kg / ha ) = nr . de alte impurităţi.). după relaţia: V = P ×G 100 Valoarea culturală sau sămânţa utilă stă la baza stabilirii normei reale de sămânţă la unitatea de suprafaţă. C – valoarea culturală a seminţelor folosite la semănat. Q – cantitatea de sămânţă la ha din lotul de care A – norma de sămânţă la ha de calitatea I. Sortarea şi calibrarea seminţelor se face cu scopul de a separa seminţele sănătoase. viabile. tomate.Valoarea culturală sau sămânţa utilă reprezintă procentul de seminţe din lotul de semănat pe care se poate conta că vor da naştere la plante normale. dăunătorilor şi să asigure o germinare rapidă.M. Cantităţile mici de seminţe se pot sorta prin alegere la masă (la fasole. mazăre.Pregătirea seminţelor de legume pentru semănat Deşi pentru semănat se foloseşte numai sămânţă de calitate superioară. ca şi o precocitate şi calitate mai bună a produselor.B. cu însuşiri calitative superioare. La cultura plantelor legumicole s-a constatat experimental că sortarea seminţelor după mărime şi folosirea la semănat a fracţiunilor cu dimensiuni mari asigură sporuri eficiente de producţie.B.( gr .M .1. întregi. folosind relaţia: Q= A×B C în care: dispunem.2. plante / m 2 xM . M. cu ajutorul sitelor sau prin 62 . 4. este necesar ca înainte de semănat aceasta să fie supusă unor lucrări de pregătire care au ca scop sporirea valorii agrobiologice a seminţelor. se determină pe baza purităţii şi a facultăţii germinative. ardei). să prevină transmiterea bolilor.

sparanghel. pentru asigurarea unui 63 . Umectarea unor cantităţi mici de seminţe se face în săculeţi de tifon sau de pânză rară. 12-20 ore pentru leguminoase şi cucurbitacee. semănăturile sunt total compromise. ţelină. la temperaturi scăzute şi temperaturi ridicate (ex. pepeni). seminţele se ţin 1-1 ½ ore la temperatura de 15-20 0C. în culturile semănate direct în câmp. apoi seminţele se zvântă şi se seamănă imediat. morcov. în cazul însămânţării culturile succesive când trebuie micşorată cât mai mult perioada de timp în care acelaşi teren este folosit de fiecare cultură într-un an. Stratificarea se aplică în primul rând la acele specii care au caracteristică maturitatea eşalonată a seminţelor (morcov. Durata de umectare durează în funcţie de specie: 2-4 ore pentru salată şi ridichi. la tomate 12 ore la 20-240C şi 12 ore la 2-60C. Drajarea seminţelor (granularea) se face în vederea repartizării mai uniforme a seminţelor mici la semănatul cu maşina. Călirea seminţelor se efectuează înainte de semănat în special pentru culturile timpurii. Cantităţi mai mari se sortează cu maşini speciale de tipul selectoarelor. Umectarea este necesară pentru seminţele care germinează greu şi pentru cele care se seamănă în vederea înlocuirii golurilor. ceapă. Dacă terenul este uscat şi nu se udă. ceea ce reduce facultatea germinativă a seminţelor. Seminţele umectate şi în curs de încolţire se ţin fie în mod continuu un anumit timp la temperaturi scăzute (în jur de 0 0C). timp de 10-15 zile). După o uşoară umectare. Această măsură se recomandă în cazul însămânţării culturilor foarte timpurii în răsadniţe sau în câmp. Aceştia se ţin alternativ 1-3 ore în recipiente cu apă şi 1-3 ore la aer. Stratificarea seminţelor are drept scop accentuarea şi uniformizarea germinării acestora. Înainte de semănat seminţele se zvântă şi se seamănă în teren reavăn. Încolţirea forţată se aplică seminţelor umectate înainte de semănat cu scopul de a grăbi mai mult răsărirea plantelor. 25-40 ore pentru solano-fructoase şi sfecla roşie şi 40-60 ore pentru spanac. praz. fie în mod alternativ. la înlocuirea golurilor ce apar eventual. Depăşirea timpului de umezire în apă a seminţelor determină trecerea la o respiraţie anaerobă. crucifere).scufundare în apă (la castraveţi. mărar. ceapă. cu scopul de a spori vitalitatea şi rezistenţa la frig a viitoarelor plante. Seminţele umectate se seamănă numai în teren reavăn. schimbându-se mereu apa. umplându-se 1/2 sau 2/3.

mediu nutritiv mai bun şi a umidităţii constante în timpul încolţirii. Pe cale fizică se tratează seminţele cu ultrasunete. Atonik 1:2000. Stimularea se face cu agenţi fizici şi chimici. acidul nicotinic 0. Seminţele sunt înglobate într-un amestec organo-mineral. care este foarte costisitoare. CCC 0. procaina 10 mg/l. de obicei mraniţă în amestec cu 11. B). Stimularea seminţelor se face cu scopul de a le scoate din repaus pentru grăbirea germinării şi îmbunătăţirea unor indici cantitativi şi calitativi ai producţiei de legume. microelemente (Mn. Pe cale chimică se utilizează diferite substanţe: auxine. când lipsesc maşini de semănat de precizie.01%. Luarea acestei măsuri permite efectuarea aşa ziselor „praşile oarbe” înainte de răsărirea culturii propriu-zise. temperaturi ridicate sau coborâte. Amestecarea seminţelor mici (morcov. salată. morcov. curent electric (8-15 volţi). La speciile legumicole din familia Umbelliferae şi Liliaceae. Seminţele granulate trebuie semănate în sol reavăn şi mai la suprafaţă (1-2 cm). castraveţi. asigură o repartizare mai uniformă a seminţelor. Lucrarea se execută 64 . stimulând astfel încolţirea şi creşterea ulterioară a plantelor. microelemente. vitamine. etc. deoarece la adâncime mai mare condiţiile de aerisire sunt mai puţin prielnice şi răsărirea este defectuoasă. mărindu-se volumul. seminţele mici pot fi semănate bob cu bob şi se elimină lucrarea de rărit. Prin lucrarea de drajare. Distrugerea sau îndepărtarea ţepilor sau altor formaţiuni de pe suprafaţa seminţelor se face cu scopul de a se uşura lucrarea de semănat.1%. tomate) înainte de semănat cu nisip sau rumeguş. Drajarea se practică la tomate. pătrunjel. ridichi de lună). acidul giberelic 0. Se folosesc 30-50 gr plantă indicatoare pentru 1 kg de sămânţă.5% superfosfat la care se adaugă un liant: dextrină 1% sau bălegar de bovine 3-4%. se poate face amestecarea seminţelor cu seminţe din specii cu răsărire rapidă (salată. acidul succinic 0.01%. ceapă. Aceasta asigură sporuri de producţie de 10-18% faţă de seminţele nedrajate. Zn. Aceştia accelerează respiraţia seminţelor şi intensifică activitatea enzimatică în faza de încolţire. pătrunjel. asigurându-se repartizarea uniformă a seminţelor pe rând.1%. ex. la care răsărirea este înceată.

Dezinfecţia termică se face în unităţi specializate dotate cu aparatura corespunzătoare. salată pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă cu Tiuram 75 PU – 4 g/kg cu 2-3 zile înainte de semănat. Ex. imersie. ceea ce implică instalaţii speciale în cazul unui volum mare de seminţe. drajare). Prăfuirea seminţelor se realizează prin agitare în aparate tip porzolator. -la tomate şi ardei pentru VMT şi toate speciile de bacterii şi ciuperci se aplică un tratament termic uscat la 80 0C timp de 24 ore sau 70 0C timp de 72 ore. -la tomate pentru Corinebacterium michiganense cu Cryptonol 0. Se impune însă uscarea ulterioară a seminţelor. Tratarea prin imersie prezintă avantajul că distribuie uniform produsul dezinfectant pe suprafaţa seminţelor şi este mai puţin periculos pentru lucrători comparativ cu pulberile. Dezinfecţia seminţelor se face cu scopul prevenirii şi combaterii atacului de boli şi dăunători care se transmit prin seminţe. la morcov se face cu maşina Reiber). Dezinfecţia chimică se aplică cu o gamă foarte mare de substanţe. fie pe cale uscată cu pulberi. La tomate şi castraveţi pentru toate speciile de bacterii şi ciuperci se aplică un tratament termic umed la 53 0C. fie pe cale umedă (metode – vacuum-infiltraţie. conopidă.cu instalaţii speciale ce funcţionează pe principiul valţurilor sau cilindrilor rotativi (ex. prin prăfuire. La varză. 65 . Prin vacuum-infiltraţie se fac tratamente în centre speciale pentru agenţii patogeni care atacă endofit. sau în cazul cantităţilor mici de seminţe.1% prin vacuum-infiltraţie. Se execută pe cale termică şi chimică. mocirlire. seminţele se usucă în curent de aer cald la 20-30 0C pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă cu Tiuram 75 PU – 4 g/kg. agitarea se face în pungi din plastic. 1 oră. Mocirlirea („slurry”) seminţelor constă în amestecarea produsului de tratat cu o cantitate mică de apă (500-700 ml apă/100 kg seminţe) formând astfel o suspensie densă (pastă) care se distribuie pe suprafaţa seminţelor prin agitare în maşini speciale. prăfuire. După tratare. Ex.

Înmulţirea pe cale vegetativă prezintă şi unele dezavantaje: coeficientul de înmulţire este mai redus. În cazul batatului. În cazul utilizării tuberculilor mari aceştia se secţionează longitudinal în aşa fel încât fiecare porţiune să aibă un număr suficient de muguri. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate se practică la batat şi hrean.4. se pot obţine producţii mai timpurii şi chiar mai ridicate. batat) sau dacă le formează sunt seci (hrean). Tuberculii de cartof se plantează primăvara. alcătuiţi din mai mulţi bulbi mai mici concrescuţi pe un disc comun. În acest scop se folosesc tuberculii de dimensiuni mijlocii (35-55 g) sau mari (60-70 g). ce se caracterizează prin bulbi mari. Înmulţirea prin bulbili. În practica legumicolă se folosesc mai multe metode înmulţire pe cale vegetativă dintre care menţionăm. Aceştia se plantează în câmp toamna sau primăvara devreme. rădăcini de dimensiuni mai mici sau porţiuni de rădăcini mai 66 . Se despart bulbii şi se plantează în câmp toamna sau primăvara devreme.2. iar păstrarea acestuia necesită spaţii mai mari şi se face mai greu. Înmulţirea prin bulbi care se aplică la ceapa eşalotă (haşme).ÎNMULŢIREA PE CALE VEGETATIVĂ (SAU ASEXUATĂ) A PLANTELOR LEGUMICOLE La înmulţirea vegetativă se folosesc părţi din plantă sau organe vegetative ale plantelor legumicole care au particularitatea de a forma rădăcini şi a se individualiza atunci când sunt puse în condiţii prielnice de mediu. se folosesc cantităţi mai mari de material. care se formează pe tulpina floriferă (ceapa de Egipt şi usturoiul de Egipt). permite transmiterea fidelă a caracterelor la urmaşi şi din această cauză este preferată în cazul unor specii la care prin înmulţirea sexuată se produce foarte uşor impurificarea (revent). în unele situaţii este mai dificilă mecanizarea lucrărilor de înfiinţare a culturilor. Înmulţirea pe cale vegetativă prezintă următoarele avantaje: este singura posibilitate de înmulţire pentru unele specii legumicole care nu produc seminţe în condiţiile climatice din ţara noastră (usturoi. ştiut fiind că mugurii sunt aşezaţi sub formă de spirală. Înmulţirea prin tuberculi se practică la cartof. Se folosesc atât bulbilii subterani (usturoi) cât şi cei supraterani.

Înmulţirea prin marcotaj se aplică la tarhon şi cardon. revent. Mugurii de la mijloc sunt distruşi prin răzuire sau prin frecare cu o cârpă aspră. secetă. castraveţi şi tomate. În acest caz se folosesc porţiuni de rizom care prezintă muguri vegetativi. Înmulţirea prin rizomi sau porţiuni de rădăcini se foloseşte la revent. leuştean. Această metodă se înmulţire se practică mai des la batat şi tarhon şi mai rar la tomate şi castraveţi. La hrean se folosesc rădăcini de 10-15 cm lungime şi 2 cm grosime. Primăvara se muşuroiesc porţiuni de tulpini care emit rădăcini adventive iar toamna se separă de planta mamă şi se plantează la loc definitiv în câmp. constituind o cale de obţinere a plantelor rezistente la temperaturi scăzute. utilizându-se la pepeni. sparanghel. Se folosesc lăstari de 1012 cm lungime. boli şi dăunători. primăvara. ceapă de tuns şi ceapă de iarnă. Lăstarii se pot planta imediat sau se înrădăcinează în răsadniţă timp de 2 săptămâni. Porţiunile de rizomi sau rădăcină în prealabil înrădăcinate se plantează primăvara devreme sau toamna.mari se pot planta în seră sau în câmp pentru obţinerea butaşilor. Înmulţirea prin drajoni este caracteristică plantelor care au posibilitatea de a forma muguri radiculari din care se formează lăstari aerieni numiţi drajoni. Înmulţirea prin butaşi poate fi aplicată numai la plantele legumicole care au însuşirea de a emite cu uşurinţă rădăcini adventive. cimbrişor. Înmulţirea prin miceliu se practică la ciuperci. 67 . Lucrările de înmulţire pe această cale se efectuează. În acest scop se utilizează miceliu pe suport clasic sau granulat. sparanghel. înainte de pornirea plantelor în vegetaţie. Înmulţirea prin despărţirea tufei se aplică la întinerirea culturilor de tarhon. Una dintre particularităţile butaşilor este polaritatea. adică proprietatea acestora de a emite la partea bazală rădăcini iar la cea superioară lăstari. Aceştia se detaşează de pe planta mamă şi se plantează în câmp primăvara sau toamna (anghinare şi tarhon). măcriş. anghinare. Înmulţirea prin altoire se foloseşte mai puţin în legumicultură. care se încorporează în masa compostului. care înainte de plantarea în câmp înrădăcinează în răsadniţe. Plantarea la hrean se face primăvara devreme. de regulă. măcriş şi hrean. cardon.

68 . -permite realizarea unor economii de timp. profilarea şi specializarea. pentru amelioratori. de calitate inferioară. ECONOMICE ŞI TEHNICOORGANIZATORICE PENTRU PRODUCŢIA LEGUMICOLĂ În condiţiile naturale şi economice din ţara noastră. avantajele micropropagării „in vitro” constau în următoarele: -dă posibilitatea înmulţirii plantelor pentru producerea de seminţe hibride. dotarea tehnico-materială corespunzătoare. -obţinerea unor plante cu un foarte înalt grad de sănătate. atunci când genotipul parental este inapt de autopolenizare. Printre măsurile ce se impun se evidenţiază: concentrarea. -se înregistrează o mărire a vitezei de creştere şi o sporire a vigorii şi productivităţii plantelor rezultate din micropropagare. ori germinează slab şi produc plante firave. organizarea producţiei legumicole şi asigurarea bazei tehnico-materiale reprezintă verigi deosebit de importante pentru dezvoltarea producţiei legumicole. În principal. reprezintă o metodă de mare actualitate care înlătură dezavantajele menţionate anterior la metoda înmulţirii pe cale vegetativă.Înmulţirea prin culturi de ţesuturi (meristeme) pe medii nutritive „in vitro” (micromultiplicare). -facilitează producătorilor realizarea de material de plantat în regim programat. şi de energie. CAPITOLUL V CONDIŢIILE NATURALE. -se poate realiza automatizarea lucrărilor de producere. sau în cazul când seminţele rezultate sunt incapabile de germinare.

Olt. cernoziomuri (castaniu. Brăila. având caracter torenţial. arealul de favorabilitate pentru cultura legumelor s-a extins şi s-au stabilit trei zone legumicole importante. 1977. Zona I cuprinde două subzone: Subzona I cuprinde partea de S-E a ţării (Lunca Dunării.1.ZONAREA LEGUMICULTURII ÎN ŢARA NOASTRĂ În ţara noastră. iar precipitaţiile cad în cea mai mare parte la începutul verii. Sectorul Agricol Ilfov. corespunzător fiecărei specii. Iernile sunt aspre. aşa cum precizează Voinea şi col. În raport cu cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu au fost întocmite hărţi ecologice pentru 9 specii legumicole dintre cele mai importante. Solurile sunt brune deschis de stepă. În aceea perioadă zonarea s-a făcut ţinându-se seama în special de cerinţele economice. Câmpia Băileştiului. aluviale. Giurgiu. Tulcea şi Constanţa. În concordanţă cu acestea. Aici sunt incluse judeţele: Dolj. Comisia de zonare a Ministerului Agriculturii a efectuat o lucrare de zonare a legumiculturii ce viza perspective pentru următorii 10-15 ani. culturile legumicole fiind repartizate în jurul oraşelor şi centrelor muncitoreşti creându-se bazine pentru aprovizionarea populaţiei cu legume. cu 400-500 mm precipitaţii anuale. Ialomiţa. nisipoase. favorabile şi nefavorabile. delimitându-se zone foarte favorabile. verile sunt călduroase. Teleorman. În urma acestei acţiuni au fost delimitate 6 zone legumicole care ţineau seama de împărţirea administrativă din acea etapă. zăpada fiind spulberată. a Burnasului şi a Bărăganului). etc. ciocolatiu degradat). Această subzonă se caracterizează printr-un climat de stepă. primele lucrări de zonare au fost începute în anii 19531954 de către specialiştii din institutele de cercetare şi învăţământ superior. Călăraşi. 69 . Buzău. 10-110C temperatură medie anuală şi 55-65% umiditate relativă a aerului.5. A treia lucrare de zonare s-a efectuat ţinându-se seama de măsurile de intensivizare a legumiculturii (1975-1977). Între anii 1956-1961..

Oradea. protejată şi forţată. preponderenţă având speciile pretenţioase la căldură (tomate. Arad. etc. ardei. În zona I se cultivă toate speciile legumicole. Galaţi. Zimnicea. 10. degradat). Neamţ. Bazinul nisipurilor din Oltenia prezintă particularităţi privind solurile şi se impune aplicarea unor tehnologii speciale. Solurile sunt de tipul cernoziomurilor (ciocolatiu. În zona I sunt numeroase bazine legumicole amplasate pe luncile râurilor în jurul oraşelor şi a fabricilor de conserve: Constanţa. Botoşani şi Satu Mare. Producţia obţinută este destinată pentru aprovizionarea populaţiei cu legume proaspete şi pentru fabricile de conserve. Craiova. Este o zonă subumedă. lăcovişte şi nisipuri solificate. cu ierni aspre şi veri călduroase. Prahova. vinete. Se caracterizează prin precipitaţii anuale de 450-550 mm.5-110C temperatura medie anuală şi 65-75% umiditatea relativă a aerului. Iaşi.Subzona II este reprezentată de Câmpia de Vest a Banatului şi Crişanei. castraveţi. În această zonă se practică toate sistemele de cultură. 9-100C temperatură medie anuală şi 65-80% umiditate relativă a aerului. Vaslui. Vâlcea. Feteşti. Suceava. Salonta. Buzău. respectiv judeţele Timiş. Giurgiu. în câmp. Zona a II-a cuprinde partea de nord a Munteniei şi Olteniei. Călăraşi. Dâmboviţa. caracterizate primăveri mai întârziate şi toamne mai lungi cu circa o săptămână datorită influenţei mării. Olteniţa. pondere mare având culturile timpurii. Alexandria. Bacău. de luncă. Bucureşti. Argeş. Bazine cu particularităţi ecologice mai deosebite sunt pe Litoralul Mării Negre. Lugoj. Timişoara. pepeni. Brăila. În această zonă se află judeţele: Caraş Severin. În această subzonă se înregistrează 550-650 mm precipitaţii anuale. Este zona cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu legume (122000 ha). Gorj. Câmpia Moldovei şi o parte din Podişul Transilvaniei. circa 57% din suprafaţa totală cultivată cu legume. Sînnicolaul Mare. brune de pădure. solurile predominante sunt cele brune. Vrancea. Caracal. fasole). Arad şi Bihor. 70 .

Maramureş. Suprafaţa cultivată cu legume în această zonă este de circa 62000 ha. părţi din judeţele Cluj. ceea ce va permite realizarea unei eficienţe economice superioare. Microzonarea este un subsistem al zonării care conturează arealul unor culturi legumicole la scară redusă. ardeii. Suprafaţa cultivată reprezintă circa 8.4% din total. dar se cultivă şi tomatele. 8-9. la scara economiei naţionale. Mureş. acordându-se prioritatea acelor specii care asigură valorificarea condiţiilor de mediu în cel mai înalt grad. Bistriţa Năsăud. Sălaj. La stabilirea raportului între speciile din fiecare zonă se va avea în vedere şi aspectul economic. Sunt condiţii bune pentru culturile timpurii. respectiv la microzonarea producţiei legumicole. fasolea. trecându-se la o etapă superioară. faptul că în nodul Moldovei. Iernile sunt aspre şi verile călduroase. Microzonarea este impusă de amplitudinea variaţiei factorilor pedoclimatici şi social economici specifici unei zone. există o tradiţie în producerea castraveţilor de tip cornişon pentru murat. dar la acelaşi tip de cultură rezultatele de producţie şi economice pot fi superioare în zona I unde se pot obţine 2 culturi pe an. respectiv 28-30% din totalul suprafeţei pe ţară. până la nivelul fiecărei unităţi de producţie. la Rădăuţi. Această zonă este deficitară în legume timpurii. etc. Acesta abateri constituie 71 . Sibiu. Se cunoaşte. Harghita şi Braşov.70C temperatură medie anuală şi 57-65% umiditatea relativă a aerului. Se caracterizează prin precipitaţii anuale de 600-650 mm. de exemplu. Alba. În vederea valorificării cât mai corespunzătoare a suprafeţelor de teren destinate legumiculturii este necesar să se adâncească studierea principiilor care stau la baza macrozonării. vărzoasele. Pornind de la cunoaşterea particularităţilor fiecărei zone a existat preocuparea pentru concentrarea suprafeţelor cultivate cu principalele specii legumicole. Zona a III-a cuprinde regiunile de dealuri din Transilvania.În această zonă au pondere culturile bulboase.

carburanţi şi lubrefianţi. mosoare cu role de ghidare pentru dirijarea furtunului la intrarea pe rând. deoarece acestea se manifestă pregnant. 5. care trebuie să fie valorificate în mod corespunzător. greblă. sere. pe lângă condiţiile de mediu. De asemenea. tăvălug neted cu lăţimea de 60 şi 90 cm. insecto-fungicide. săpăligi. La stabilirea microzonelor se va ţine cont. solarii. atât prin gradul de specializare a muncitorilor. În cadrul oricărei zone există suprafeţe de teren care sunt avantajoase pentru cultura anumitor legume datorită expoziţiei sau protejării naturale. rariţă manuală. etc. construcţii anexe). ciupercării. maşini şi utilaje. marcatorul. seminţe. sapă. pentru care se vor stabili speciile legumicole cele mai potrivite. Baza tehnico-materială pentru legumicultură este deosebit de complexă şi diversificată deoarece şi activitatea din sectorul legumicole este foarte complexă. solarii. mosor sun formă de cărucior pentru 72 . semănători manuale pentru obţinerea răsadurilor pe strat. îngrăşăminte chimice şi organice. cu însuşiri diferite. linguri de plantat.aspecte particulare ale zonei. în cadrul tipurilor zonale de soluri. cultivatoare reglabile cu gheare. Pentru semănat pe strat se foloseşte semănătoarea SRS-12 cu lăţimea de lucru de 96 cm sau SUP-21 modificată. răsadniţe. Sistema de maşini este specifică în funcţie de sistemul de cultură practicat: în câmp. Baza tehnico-materială se referă la construcţii (sere.2. cât şi prin puterea economică a fiecărei unităţi. ciupercării. şi de elementele social-economice. Maşini şi utilaje folosite în legumicultură. se întâlnesc o serie de insule azonale.BAZA TEHNICO-MATERIALĂ SPECIFICĂ PRODUCŢIEI LEGUMICOLE Pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului legumicol este necesară o bază tehnico-materială adecvată. Pentru mica mecanizare se folosesc diferite unelte: cazmaua. erbicide şi substanţe biostimulatoare. dispozitiv pentru pregătit sforile folosite la palisat. plantatoarele simple.

de aceea este recomandabil să se recurgă la folosirea erbicidelor. de producţia scontată. Îngrăşămintele organice şi chimice trebuie asigurate în cantităţi corespunzătoare. Aceştia trebuie asiguraţi din timp în cantităţi corespunzătoare. de volumul producţiei. Insecticidele şi fungicidele se folosesc pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. se va lua în considerare sortimentul de soiuri recomandate pentru fiecare tip de cultură. necesarul de erbicide. Necesarul de seminţe se stabileşte pornind de la structura culturilor şi ţinând seama de norma de seminţe pentru un hectar. Carburanţi şi lubrifianţi. Necesarul de biostimulatori.strâns şi transportat furtunul folosit la udare. de particularităţile părţilor comestibile. Gama erbicidelor este foarte variabilă şi procurarea acestora se face în funcţie de structura culturilor şi de speciile de buruieni care se întâlnesc frecvent la acestea. Dozele folosite sunt variabile în funcţie de produs. de specificul bolilor şi dăunătorilor care se întâlnesc la culturile legumicole. de la unităţile specializate. Se procură în funcţie de speciile la care se utilizează şi se respectă întocmai instrucţiunile din prospecte. Cantităţile care se folosesc sunt reduse. pe plan mondial şi treptat şi în ţara noastră. Combaterea buruienilor este una din lucrările de întreţinere care necesită un volum mare de forţă de muncă. Acestea se aleg în funcţie de speciile care se cultivă. în funcţie de utilajul folosit şi de consumul pe hectar pentru fiecare lucrare executată. calculate în funcţie de specie. lopata. furca. Pentru procurarea acestora se iau în considerare dozele calculate la produs comercial. 73 . În ultimii ani. Necesarul de ambalaje se stabileşte în funcţie de structura culturilor. de calitate corespunzătoare. gradul de fertilitate a solurilor. Seminţele se procură din timp. au căpătat o largă extindere unelte tip GARDENA. stelaj pentru transportat lădiţe cu răsad. De asemenea. cărucior monoax pentru transportul gunoiul. Biostimulatorii se folosesc în special la cultura legumelor în sere şi solarii. roaba schelet pentru transport geamuri.

ca ansamblu de procedee şi operaţiuni necesare la obţinerea producţiilor în legumicultură. ca rezultat al disponibilului de mijloace tehnice de acţiune tot mai perfecţionate şi odată cu dezvoltarea bazelor ştiinţifice şi a unui cadru organizatoric corespunzător acestor resurse. cu efect productiv superior (Butnaru. o dată cu trecerea procesului productiv în etapa modernizării. H. 74 . a intrat în uz.CAPITOLUL VI BAZELE TEHNOLOGICE ALE CULTIVĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE Termenul de tehnologie. 1992). şi col. Această etapă se remarcă prin amplificarea mijloacelor şi modalităţilor de valorificare superioară a resurselor implicate în producţie..

La culturile în diferite spaţii plantele vegetează într-un anumit spaţiu în care condiţiile de microclimat sunt dirijate pe tot parcursul perioadei de vegetaţie sau numai în anumite perioade (primăvara devreme sau toamna târziu). dacă pentru acoperirea construcţiilor s-a folosit polietilena se recomandă ca cea de a doua peliculă să fie din PVC. primăvara devreme sau toamna). culturi protejate şi culturi adăpostite. Culturile în diferite spaţii pot fi: culturi forţate. recoltarea şi valorificarea producţiei obţinute. Această diferenţă poate să ajungă până la 90C în cazul dublei protejări. iar în cadrul acestora ae depinde de specificul culturii. spre deosebire de polietilenă. solarii încălzite. Culturile adăpostite sunt apărate de intemperii prin mijloace mai simple.Tehnologia de cultivare a plantelor legumicole se diferenţiază în funcţie de sistemele de cultură. Verigile fluxului tehnologic vizează: pregătirea terenului şi a materialelor necesare înfiinţării culturilor. etc. N interiorul acestor construcţii se realizează o temperatură cu 2-50C mai ridicată decât în exterior. sere-solar. La dubla protejare. în care factorii de vegetaţie sunt dirijaţi pe întreg ciclul de cultură. Culturile protejate se efectuează în construcţii mai simple (solarii. tehnologia aplicată. răsadniţe calde). Culturile forţate se efectuează în construcţii destinate acestui scop (sere. înfiinţarea propriu-zisă. iar produsele legumicole proaspete se obţin în perioade deficitare ale anului (iarna. destinaţia şi eşalonarea producţiei. În cazul culturilor în câmp plantele cresc şi se dezvoltă până la recoltare în câmp deschis. deoarece aceasta. deci în acest caz numai poate avea loc fenomenul inversiunii termice. întreţinerea culturilor. adăposturi joase din materiale plastice. în care plantele beneficiază numai parţial de un climat artificial. folii din materiale plastice aşezate direct pe culturi). nu este transparentă pentru razele infraroşii. sub formă de obstacole împotriva vântului (terenuri adăpostite natural. răsadniţe reci). 75 . După locul de cultură: se deosebesc culturi în câmp şi culturi în diferite spaţii special constituite şi amenajate în acest scop.) sau a frigului (clopote şi paravane individuale. Sistemele de cultură a plantelor legumicole se pot deosebi după: locul de cultură. perdele şi culise de protecţie. natura substratului de cultură. fără protecţie.

-culturi pentru industrializare la care se aplică o tehnologie specifică. cartof. sistemele de cultivare pot fi: -extratimpurii. castraveţi.). Prin acest procedeu se protejează plantele de curenţii reci şi de vânturile care le răsucesc vrejurile. pătrunjel pentru frunze. spanac. ardei. castraveţi. etc. la 10 rânduri de castraveţi se amplasează 2 rânduri de porumb zaharat. imediat după însămânţare. -semitimpurii. Plantele de tomate. 76 . castraveţi şi pepeni pot fi protejate şi cu adăposturi individuale confecţionate din polietilenă sau PVC (pungi din material plastic fixate pe câte un suport din sârmă). de toamnă. bulboase. După modul de înfiinţare se întâlnesc următoarele sisteme de cultivare a plantelor legumicole: -culturi prin semănat direct în câmp practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate în câmp (morcov. păstârnac. la culturile extratimpurii şi timpurii (tomate. -timpurii. fasole. de primăvară. De exemplu. După destinaţia producţiei deosebim: -culturi pentru consum în stare proaspătă fie imediat după recoltare sau după o anumită perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase. -culturi înfiinţate prin plantarea răsadurilor la majoritatea speciilor cultivate în spaţii protejate. produsele fiind destinate fabricilor de conserve. bame. Orientarea rândurilor se face perpendicular pe direcţia vântului dominant. pătrunjel. O altă metodă folosită la protejarea culturilor de castraveţi şi pepeni galbeni este acoperirea solului cu folii de polietilenă sau PVC.) şi numai la anumite specii în sere şi solarii (ridichi. etc. -întârziate. spanac. de toamnă târzie sau pentru postmaturare.). de vară.Culisele de porumb se utilizează în special la culturile de cucurbitaceae. la sfârşitul iernii şi începutul primăverii. etc. -târzii. mărar. pătlăgele vinete) sau chiar pentru culturile de vară-tomnă (tomate. varză). pepeni. În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când se execută.

Alegerea terenului pentru amplasarea culturilor legumicole constituie o măsură tehnologică obligatorie în vederea obţinerii unor producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ.1. Factorii pedoclimatici. 1974).1.1. constituindu-se în elemente de bază în fluxul tehnologic. cum sunt solul sau diferite amestecuri de pământuri naturale fertile. frecvenţa grindinei precum şi grosimea stratului de zăpadă în timpul iernii (Indrea. În mod obişnuit interesează temperatura medie anuală. neinundabil. cum sunt soluţiile nutritive care conţin în anumite proporţii macro şi microelemente necesare nutriţiei plantelor. nebulozitatea. Terenul trebuie să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud sau sud-vest. Elementele climatice care trebuie să se aibă în vedere la alegerea ternului sunt: temperatura şi umiditatea relativă a aerului.ELEMENTELE DE BAZĂ ALE TEHNOLOGIILOR Tehnologia de cultivare a legumelor. epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de primăvară şi timpurii de tomnă. 6. La alegerea terenului trebuie să se ţină cont de factorii pedoclimatici şi social-economici. numărul de zile fără îngheţ. însumează numeroase măsuri tehnice asemănătoare. asigurat cu o sursă de apă pentru irigare. pe cât posibil protejat împotriva vânturilor. 77 . umiditatea atmosferică în luna iulie. precipitaţiile şi vânturile. -pe medii nutritive artificiale (fără sol). amplu diferenţiată în funcţie de obiectul şi obiectivele programate. D. cu apa freatică la adâncime mare şi ferit de surse de poluare. suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă.Folosirea raţională şi intensivă a terenului de cultură şi a solului în legumicultură Alegerea terenului.După caracteristicile substratului de cultură se deosebesc următoarele sisteme de cultură: -pe medii nutritive naturale. 6. temperatura medie a lunii celei mai calde.

căi ferate). pe cât posibil să se găsească în apropierea sectoarelor zootehnice. dacă producţia este destinată prelucrării industriale. ani de-a rândul pe acelaşi teren a aceloraşi specii legumicole sau a unor specii înrudite din punct de vedere sistematic contribuie la înmulţirea şi răspândirea masivă a bolilor şi dăunătorilor specifici culturilor respective. conţinut ridicat în humus. textură uşoară sau mijlocie (cele mai bune sunt solurile nisipo-lutoase sau luto-nisipoase). cu proces de solificare avansat. să existe posibilitatea asigurării forţei de muncă necesare.Solului trebuie să întrunească următoarele însuşiri: fertilitate ridicată. Din acest punct de vedere terenul destinat cultivării plantelor legumicole trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cât mai aproape de pieţele de desfacere a produselor. aluvionare. compacte şi sărăturile. cantităţilor mari de îngrăşăminte şi pesticide folosite şi extragerii unilaterale a elementelor nutritive din sol de către plante. structură bună. Nu sunt recomandate solurile puternic podzolite. capacitate mare pentru apă şi aer. Necesitatea folosirii asolamentelor decurge din următoarele: -proprietăţile fizico-chimice şi biologice ale solului se degradează uşor datorită: irigaţiei. Factorii social-economici. cu strat arabil profund. -cultivarea continuă. pentru a putea fi folosite în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de produse legumicole. mecanizării complexe a lucrărilor. 78 . să fie deservit de căi de comunicaţie (şosele asfaltate. Cele mai potrivite pentru cultura legumelor sunt solurile de luncă. să fie în apropierea fabricilor de conserve. Asolamente legumicole Exploatarea raţională a terenului şi a solului în legumicultură impune practicarea asolamentelor.

La cele menţionate se mai ţine cont de următoarele aspecte: -îngrăşămintele organice dau sporuri mari de recoltă la: legumele din grupa verzei. încât într-o solă să nu se cultive speciile din aceeaşi familie botanică decât după 4 ani. pe acelaşi teren se cultivă două sau mai multe specii legumicole. Aceasta datorită faptului că în acelaşi an. -solurile bogate în calciu asigură producţii mari: conopidă. Culturile succesive şi asociate de legume 79 . Criteriile după care se stabilesc culturile foarte bune sau bune premergătoare sunt: acţiunea asupra proprietăţilor fizico-chimice şi biologice ale solului. La baza organizării asolamentelor legumicole stau criterii economice. deoarece folosirea intensivă a terenului şi a solului în legumicultură presupune cultivarea în cadrul unor asolamente a 2-3 culturi succesive în acelaşi an. -se va evita îngrăşarea cu gunoi de grajd ale legumelor pentru rădăcini tuberizate (excepţie ţelina şi sfecla roşie). în cadrul asolamentului legumicol. netransmiterea unor boli şi dăunători comuni şi caracteristicile sistemului radicular (plantele legumicole cu un sistem radicular profund vor alterna cu cele cu un sistem radicular superficial). Spre deosebire de asolamentele din alte ramuri de producţie agricolă. lăsarea terenului curat de buruieni. tomate. Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor solului. organizatorice. în schema de asolament este prevăzută şi cultura de lucernă – ca solă săritoare. ardei şi pătlăgele vinete. a culturilor legumicole. varză şi castraveţi. cucurbitaceae. sistemele de fertilizare. -folosirea raţională a îngrăşămintelor. în scopul evitării vârfurilor de producţie. deci şi a folosirii raţionale a forţei de muncă. biologice şi tehnologice. Rotaţia culturilor legumicole trebuie să fie astfel concepută. noţiunea de „rotaţie” a culturilor are şi o semnificaţie specifică. Deci în majoritatea cazurilor. nu putem vorbi de cultură premergătoare ci de culturi.-succesiunea raţională în timp şi spaţiu.

valoarea alimentară şi economică a produselor ce se obţin. Cultura de bază (tomatele. epocile şi modul de valorificare a produselor. gulioarele. fasole pentru păstăi. Culturile succesive în solarii şi sere-solar constituie o cale de exploatare raţională şi eficientă a acestor construcţii. terenul o perioadă mai lungă de timp. în cursul unui an. ceapa şi usturoiul verde. deoarece acesta este ocupat aproape întreaga perioadă a anului cu plante legumicole. castraveţi.) are importanţă economică mai mare şi ocupă de regulă. pătlăgele vinete. ardeiul. Se întâlnesc cazuri când este greu de stabilit care este cultura de bază sau cultura secundară deoarece ambele au aceeaşi importanţă. La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte: particularităţile biologice ale speciilor. În acestea pe lângă cultura de bază (tomate. cerinţele plantelor faţă de factorii de vegetaţie. spanacul. etc.) se cultivă 1-2 culturi succesive secundare (salata. Pentru culturile secundare se folosesc specii cu perioadă scurtă de vegetaţie (salată. varza şi conopida timpurie. etc. ţelina.Culturile succesive şi asociate de legume reprezintă calea cea mai intensivă de utilizare a terenului agricol. a 2-3 specii legumicole. producţiile obţinute la unitatea de suprafaţă pentru fiecare cultură şi cea totală din cadrul schemei de eşalonare folosite. etc. pe cât posibil. pentru folosirea mai deplină a elementelor fertilizante din sol (plantele cu sistem radicular profund trebuie să fie urmate de plante cu sistem radicular superficial şi invers). pătlăgele vinete. trebuie să se ţină cont ca. acestea putând fi amplasate înaintea culturii de bază (culturi secundare anterioare) sau după aceasta (culturi secundare următoare): Culturi succesive de legume constă în cultivarea succesivă. consum intern sau export). În privinţa particularităţilor biologice. să fie cu perioadă de vegetaţie diferită (scurtă pentru culturile secundare). de vară şi iarnă. cartofii timpurii. 80 . ridichile de lună. să aibă sistem radicular diferit în ceea ce priveşte dezvoltarea şi amplasarea în stratul arabil. ardei gras. pepeni galbeni. pe aceeaşi suprafaţă de teren. destinaţia producţiei (consum în stare proaspătă sau conservată. spanacul. În cadrul culturilor succesive şi asociate întâlnim noţiunile de cultură de bază sau principală şi cultură secundară. speciile legumicole care se succed să nu facă parte din aceeaşi familie botanică (pentru a evita transmiterea bolilor şi dăunătorilor comuni).).

În vederea folosirii condiţiilor favorabile de microclimat din solarii trebuie respectate următoarele norme tehnologice: -înfiinţarea din toamnă a culturilor de legume verdeţuri. cicoare scarolă.). 81 . ele fiind mai puţin pretenţioase la căldură şi având o perioadă scurtă de vegetaţie.ceapa verde. usturoiul verde. ridichile de lună. Condiţiile climatice specifice ţării noastre cu trăsături temperatcontinentale. Legumele verdeţuri nu trebuie să lipsească din solarii deoarece. cicoare creaţă. etc. -plantarea culturilor din ciclul II cât mai devreme în vară pentru ca până la venirea frigului. -cultivarea în solarii a soiurilor şi hibrizilor de legume timpurii. -plantarea în perioada optimă a culturilor de bază şi conducerea factorilor de vegetaţie în aşa fel încât producţia să fie obţinută într-o perioadă cât mai scurtă. gulioare. vegetaţie acestor culturi să se încheie. pentru scurtarea perioadei de vegetaţie a culturilor anticipate. care apar primăvara devreme. cu temperaturi foarte ridicate care se înregistrează în lunile din primăvară-vară. care asigură producţii mari de calitate şi au o perioadă scurtă de vegetaţie. -învelirea timpurie a solariilor (10-15 III) în vederea folosirii condiţiilor favorabile de microclimat. ocupă şi eliberează terenul înaintea înfiinţării culturii de bază. au impus practicarea în serele din ţara noastră a două cicluri de cultură (ciclul I – cultura trebuie să se înfiinţeze la începutul lunii februarie şi durează până în a treia decadă a lunii iunie şi ciclul II – cultura se înfiinţează în a doua decadă a lunii iulie şi se încheie la 10-15 noiembrie). Culturile succesive de legume în sere prezintă unele particularităţi datorită sortimentului de specii mai redus şi a cheltuielilor mari necesare desfăşurării procesului de producţie. Utilizarea la maximum a spaţiului de producţie din sere se realizează prin intermediul sistemului de culturi succesive şi asociate.

etc. pătrunjel pentru frunze. în condiţii de irigare. ridichi de lună. În curţi. deoarece pe această cale se realizează o desime foarte mare de plante la unitatea de suprafaţă.1. ceapă verde. între plantele culturii de bază. de vii şi livezi tinere după cum urmează: -în culturile de porumb (hibrizi din grupa 200-300 se intercalează: varză timpurie. verdeţuri). reprezentând forma cea mai intensivă de utilizare a terenului şi a solului. cu o perioadă de vegetaţie mai lungă şi cu valoare economică ridicată ca: tomatele.) Tabelul 6. salată şi fasole de grădină. pătlăgelele vinete. gulioare. 82 . Culturi asociate de legume în câmp Cultura de bază Tomate timpurii Tomate timpurii Tomate timpurii Castraveţi Castraveţi Castraveţi Castraveţi Morcov Pătlăgele vinete Cultura asociată Salată timpurie Ridichi de lună Varză sau conopidă de tomnă (la începutul vegetaţiei) Salată şi fasole de grădină Ceapă sau usturoi verde Ridichi de lună Mazăre de grădină Ridichi de lună Gulioare În solarii şi sere-solar folosirea culturilor asociate este absolut necesară datorită cheltuielilor mari ce se fac cu aceste construcţii. conopidă timpurie. Culturile intercalate. ardeiul gras. La aceste culturi specia legumicolă cu importanţă mai mică se încadrează printre rândurile culturii principale sau pe rând. grădini şi microferme. culturile legumicole se pot intercala printre rândurile de porumb.1.Utilizarea intensivă a suprafeţelor şi în perioada noiembrie-februarie (deficitară din punct de vedere termic) se realizează prin efectuarea unui ciclu intermediar de cultură cu specii mai puţin pretenţioase la căldură (salată. gulioare. Culturile asociate sunt culturile care se cultivă în acelaşi timp pe aceeaşi suprafaţă de teren. condiţii reciproc avantajoase şi să se evite în orice caz stânjenirea dintre componentele asociaţiei (tabelul 6. spanac. etc. în cazul culturilor asociate trebuie să se ia în considerare şi habitusul speciilor care se intercalează pentru ca să creeze pe cât posibil. Culturile de bază. Pe lângă aspectele menţionate la culturile succesive. se asociază cu salată..

folosirea cu maximum de eficienţă a potenţialului de fertilitate a solului şi a îngrăşămintelor. etc. reprezintă principala măsură de îmbunătăţire a regimului de apă din sol şi are efecte multiple şi anume: sporirea producţiei. dovleceii. mărar. îmbunătăţeşte calitatea comercială şi precocitatea recoltei. unde solul poate fi modelat numai în brazde şi fâşii scurte (6-10 m lungime). -udarea prin scurgerea apei la suprafaţa solului prezintă două variante: udarea prin inundaţie pe brazde sau fâşii şi udarea pe rigole lungi. gulioare. practicarea culturilor succesive şi asociate. Udarea pe rigole lungi (100-400 m) este o metodă larg utilizată în tehnologia culturilor legumicole în câmp caracterizată prin aceea că apa circulă la suprafaţa solului. în grădini pe suprafeţe mici. asigură folosirea potenţialului productiv al soiurilor şi hibrizilor de plante legumicole. Nu se recomandă să se folosească pepenii verzi. Se folosesc norme de 8001200 m3/ha.-în vii şi livezi tinere se intercalează: specii cu talie joasă (mazăre de grădină pentru păstăi. Udările de aprovizionare nu se aplică pe nisipuri sau soluri cu apa freatică la suprafaţă. apa inundând întreaga suprafaţă de cultură.1.2. ceapă şi usturoi verde.Irigarea. fasole de grădină. tomate timpurii. După scopul urmărit şi perioada când se execută udarea culturilor legumicole se disting: -udarea de aprovizionare se aplică înainte de înfiinţarea culturilor şi are drept scop completarea rezervei de apă a solului. morcov. 6. lobodă. pepenii galbeni.. ajungând la rădăcinile plantelor de pe straturile 83 . varză de vară). fasole pentru boare) sau specii cu talie semiînaltă (cartofi timpurii. pe rigole. salată. spanac. pătrunjel. deoarece prin întinderea vrejurilor pot împiedica lucrările de întreţinere şi înăbuşi culturile de bază. În acest caz se reduce posibilitatea mecanizării lucrărilor de înfiinţare şi întreţinere a culturilor. Udarea prin inundaţie se foloseşte numai în sistem gospodăresc. ceapă din arpagic. fertilizarea şi erbicidarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicole.

prin aplicarea raţională a îngrăşămintelor. la sporirea fertilităţii solului. dar nici colmatarea (să nu fie prea mică). pe care circulă roţile tractorului şi este distribuită apa pentru udarea culturilor. Viteza de circulaţie a apei nu trebuie să provoace eroziune (să nu fie prea mare). Ca dezavantaj îl constituie faptul că terenul trebuie să fie amenajat printr-o nivelare de întreţinere şi să se realizeze panta care să asigure scurgerea apei. creează condiţii necesare mecanizării lucrărilor. efectul 84 . contribuie. Panta optimă a terenului în lungul rigolei este de 2-3 0/00. -udarea prin aspersiune. fără a lua contact direct cu partea aeriană a plantei. Aducţiunea şi distribuirea apei se realizează prin: sisteme. posibilitatea dozării mai exacte a apei de irigaţie fapt deosebit de important în special pe terenurile cu apa freatică la mică adâncime. de unde picăturile cad pe plante şi sol sub formă de ploaie. posibilitatea udării unor culturi amplasate pe terenuri cu permeabilitate mare. se evită formarea crustei la suprafaţa straturilor înălţate. se poate folosi la majoritatea culturilor. deoarece apa nu vine în contact cu partea aeriană a plantelor.înălţate – prin infiltraţie. se evită favorizarea atacului bolilor criptogamice. uşurează aplicarea tehnologiilor moderne de cultură a plantelor legumicole. Avantajele udării prin aspersiune sunt următoarele: nu necesită nivelarea de întreţinere a solului. La udarea prin rigole o importanţă deosebită trebuie să se acorde pantei terenului. care determină mărimea vitezei apei pe rigole. În acest caz. agregate şi aspersoare. Pentru aplicarea acestei metode de udare este necesar ca solul să fie modelat sub formă de straturi înălţate (pe care se înfiinţează culturile) şi rigole care despart două straturi vecine. etc. apa pompată direct din sursă (canal deschis sau dintr-o reţea de conducte sub presiune) este pulverizată în aer cu ajutorul aspersoarelor. Avantajele udării prin rigole lungi sunt următoarele: eficienţă ridicată. iar lungimea rigolei trebuie să varieze între 200 m şi 400 m. deoarece aduce apa direct la rădăcina plantelor – putând fii uşor preluată de către acestea. consumul de forţă de muncă şi carburanţi este 3-4 ori mai scăzut decât la udarea prin aspersiune. în special nisipoase. mai ales lateral şi prin capilaritate. fără a produce eroziunea solului. unde irigarea pe rigole este insuficientă.

spală substanţele fitosanitare de pe suprafaţa frunzelor. mai ales când plantele sunt tinere şi în faza înfloritului. datorită posibilităţilor de automatizare a funcţionării instalaţiei. influenţează favorabil procesul de nitrificare din sol care este mai activ ca la alte metode de udare. consum ridicat de energie. asigură transportul excesului de săruri de la suprafaţa solului. etc.favorabil asupra microclimatului (a temperaturii aerului în special) ceea ce pentru unele culturi are deosebită importanţă (varză. creează condiţii favorabile de umiditate şi gaze în sol. sub zona stratului radicular. dacă în timpul udărilor intensitatea vântului depăşeşte 2. efectul defavorabil al picăturilor (în cazul aspersoarelor de presiune medie şi înaltă) asupra plantelor. concomitent cu udatul se pot aplica fertilizările faziale cu îngrăşăminte minerale uşor solubile. pierderi ridicate de apă prin evaporare. consum mare de materiale energointensive 85 .5 m/s rămân neudate 10-25% din suprafeţele de cultură. diminuând în acest fel pericolul dezvoltării bolilor criptogamice. într-o perioadă îndelungată de timp. determină economie de forţă de muncă. obţinându-se producţii timpurii şi totale mai mari faţă de alte metode de udare. consum ridicat de materiale energo-intensive. nu influenţează umiditatea relativă a aerului. pericolul permanent de înfundare a dozelor de picurare. castraveţi. -irigarea prin picurare constă în distribuirea apei la plante sub formă de picături. influenţează pozitiv creşterea şi dezvoltarea plantelor. la unele culturi legumicole favorizează apariţia şi dezvoltarea unor boli criptogamice. Această metodă de udare prezintă următoarele avantaje: economie de apă (până la 50%). se reduc pierderile de apă prin infiltraţie şi evaporare. înlătură divizarea terenului printr-o reţea deasă de canale. permite administrarea îngrăşămintelor minerale uşor solubile sub formă de soluţii o dată cu udarea culturilor. regimul de umiditate din sol poate fi uşor reglat în funcţie de cerinţele plantelor. Aceste dezavantaje sunt: investiţii mari la unitatea de suprafaţă. etc. la unele culturi legumicole are efecte negative asupra producţiei şi calităţii acesteia. Dezavantajele pe care le prezintă această metodă de udare a culturilor legumicole limitează încă răspândirea pe scară largă în producţie. necesită instalaţii şi agregate speciale. etc. Dezavantajele pe care le prezintă această metodă sunt următoarele: investiţia specifică la hectar are valori mari.).

Îngrăşămintele folosite în legumicultură şi metodele de fertilizare la culturile legumicole Intensivizarea legumiculturii presupune folosirea într-un grad înalt a chimizării. Numărul udărilor este strâns legat de lungimea perioadei de vegetaţie a plantelor cultivate şi de condiţiile naturale din zona respectivă (precipitaţii. care cuprinde o serie de elemente specifice. Regimul de irigare la culturile legumicole Regimul de irigare la culturile legumicole trebuie înţeles ca o noţiune complexă. momentul aplicării udărilor. etc. obţinerea de producţii mai timpurii. Momentul udării. schema udărilor şi norma de irigaţie. ultimele două elemente condiţionând mărimea normei de udare. de precipitaţiile căzute. Aplicarea îngrăşămintelor chimice cere mai multă competenţă şi determină: sporirea cantitativă şi calitativă a producţiei. umiditatea şi temperatura aerului.pe unitatea de suprafaţă (conducte din material plastic). frecvenţa şi intensitatea vântului). în funcţie de faza de vegetaţie. prin diferite procedee specifice aparatelor folosite sau prin simpla palpare a probelor de sol luate de pe profilul adâncimii de udare. menţinerea sau creşterea fertilităţii solului. Norma de irigare reprezintă cantitatea de apă ce se administrează unei culturi pe întreaga perioadă de vegetaţie (m3/ha). etc. în special în ceea ce priveşte utilizarea îngrăşămintelor. posibilitatea spălării azotului în profunzime în lipsa unui control riguros. sporirea veniturilor cultivatorilor. Acestea drept scop să indice când umiditatea solului se apropie de plafonul minim dinainte stabilit. Aplicarea îngrăşămintelor în doze exagerate sau nechibzuite determină o scădere a producţiei şi eficienţei economice şi poate duce la deprecieri calitative ale produselor ca şi accentuarea fenomenului de poluare a solului. cum sunt: norma de udare. intervalul între udări. de adâncimea de udare şi de plafonul minim admis. spre a declanşa udarea. Intervalul între udări este condiţionat de evapotranspiraţia zilnică. Se determină urmărindu-se dinamica umidităţii solului. 86 .

fertilizarea fazială. turba şi îngrăşămintele verzi. Metode de fertilizare Metodele de fertilizare trebuie să ţină cont de scopul fertilizării: -de menţinere a fertilităţii. Îngrăşămintele complexe după numărul de elemente nutritive pe care le conţin pot fi: binare.apei freatice şi produselor. urina de animale. mai conţin şi alte elemente nutritive (macro şi microelemente). înainte de arătura adâncă. Îngrăşămintele chimice pot fi simple şi complexe. se administrează îngrăşămintele organice semidescompuse şi îngrăşămintele chimice greu solubile (2/3 din doza de P şi K). gunoiul de păsări. -de îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie din perioada de vegetaţie. Folosirea raţională a îngrăşămintelor cere cunoaşterea principiilor şi legităţilor nutriţiei minerale a plantelor legumicole. cerinţele plantelor şi însuşirile solului. Toamna.P.P. 87 . îngrăşăminte chimice care conţin numai fosfor sau numai potasiu. Fertilizarea de bază constă în aplicarea îngrăşămintelor şi încorporarea lor în sol înainte de înfiinţarea culturii. Îngrăşămintele organice sunt reprezentate prin: gunoiul de grajd. îngrăşăminte cu microelemente.K). ternare dacă conţin trei elemente (N.K) şi polinutritive (complexe) când pe lângă cele trei elemente. P. Cantităţile de îngrăşăminte calculate pentru culturile legumicole se administrează folosind metodele: fertilizarea de bază. composturile. fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii). mraniţa. sub formă amoniacală sau ambele forme de azot. Îngrăşămintele simple conţin numai un element nutritiv. mustul de grajd. Eficienţa fertilizării chimice este strâns corelată cu metode de aplicare ce trebuie să ţină cont de tehnologia de cultură. iar primăvara îngrăşămintele organice bine descompuse (mraniţa) şi îngrăşămintele minerale uşor solubile (jumătate din doză). N. în această categorie intră îngrăşămintele azotate care conţin azotul sub formă nitrică.K. dacă au două elemente (N. -de creştere a fertilităţii. Îngrăşămintele folosite în legumicultură se pot grupa în îngrăşăminte organice şi chimice.

sau. pe cultivator fiind montat echipamentul de fertilizare. care se aplică în special culturilor legumicole din sere 88 . În funcţie de produsul folosit şi faza de vegetaţie. Îngrăşămintele pot fi aplicate radicular sau extraradicular (foliar). Îngrăşămintele minerale solide se aplică o dată cu prăşitul. La fertilizarea locală. Fertilizarea fazială radiculară se poate face cu îngrăşăminte organice sau minerale sub formă de soluţii sau cu îngrăşăminte chimice granulate. la o anumită distanţă de acestea în raport cu dezvoltarea şi dispunerea rădăcinilor.Fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii). În acest caz administrarea se face după o udare urmată de o praşilă prin care se încorporează îngrăşămintele în sol. pe semănătoare fiind montat echipamentul de fertilizare. pe suprafeţe mici acestea se distribuie printre rândurile de plante.75%. precum şi alte organe. Această fertilizare nu suplineşte ci completează fertilizarea de bază şi cea starter. câte 1 l/cuib. Fertilizarea fazială foliară se bazează pe faptul că frunzele plantelor legumicole. sunt capabile să aducă în circuitul intern orice element solubil cu care vin în contact. Avantajul acestei metode de fertilizare constă şi în aceea că se reduc cantităţile de îngrăşăminte folosite. În cazul semănatului mecanizat se folosesc pentru fertilizare îngrăşăminte minerale. cunoscută şi sub numele de fertilizare de pornire. care ar dăuna plantelor. Fertilizarea fazială are drept scop completarea cerinţelor plantelor pentru anumite elemente nutritive. determinând creşterea randamentului fotosintetic şi energetic al plantelor. Dacă această metodă se aplică local (la cuib) îngrăşămintele se amestecă bine cu pământul pentru a nu crea concentraţii prea ridicate. pentru fertilizarea extraradiculară (foliară). Dacă se seamănă sau se plantează manual se utilizează îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţa) şi îngrăşăminte chimice. rezultate bune se obţine prin folosirea îngrăşămintelor granulate şi a celor lichide în concentraţii de 0. are drept scop asigurarea nutriţiei plantelor în condiţii optime în primele 20-30 zile de la răsărire sau de la plantare. Soluţiile de îngrăşăminte organice (urina sau mustul de gunoi) sau minerale se administrează o dată cu apa de irigat (pe rigole sau prin aspersiune) şi poartă de numirea de fertilizare hidrolizantă. pe faze de vegetaţie.

când aportul unui element este cel mai mare. şi col. acest mod de fertilizare poate constitui o măsură capabilă de a suplimenta nutriţia plantelor şi de a spori rezistenţa la boli şi dăunători. Z. de la 0. elementele nutritive se absorb imediat. stimulând plantele pentru un consum suplimentar de nutrienţi din sol. distingem: -perioade critice. când lipsa unui element poate avea influenţă dăunătoare asupra producţiei.. -perioade de consum maxim. putându-se aplica o dată cu tratamentele fitosanitare. etc. folosindu-se 600-800 litri soluţie/ha. în timpul vegetaţiei (perioadă în care necesităţile de hrană ale plantelor sunt foarte bine şi complet asigurate prin fertilizări faziale). 1995). de a corecta carenţele de nutriţie apărute în cursul perioadei de vegetaţie (Borlan. Fertilizarea extraradiculară (foliară) prezintă avantajul că. Acestea se administrează de 2-4 ori în timpul perioadei de vegetaţie. nu rămân reziduuri.şi solarii. iar cele ale consumului maxim mai târziu.5%. Această metodă de fertilizare prezintă şi alte avantaje şi anume: se folosesc cantităţi reduse de îngrăşăminte. Efectul fertilizărilor foliare este mai ridicat dacă se execută dimineaţa pe timp răcoros sau spre seară. Particularităţile fertilizării culturilor legumicole în sere şi solarii Fertilizarea raţională a culturilor din sere şi solarii presupune şi cunoştinţe de corelare a datelor de analiză chimică a solului şi plantei cu ritmul 89 . Legat de aceste necesităţi care sunt diferite în timpul vegetaţiei plantelor. la intervale de 10-15 zile.. după ora 16. Perioadele critice se manifestă în special la începutul vegetaţiei (când aplicarea locală a îngrăşămintelor are importanţă deosebită). când plantele iau din sol cea mai mare cantitate de săruri minerale. atunci când nutriţia minerală a plantelor este insuficientă sau perturbată. se folosesc soluţii de îngrăşăminte în concentraţii reduse. -perioade de eficienţă maximă.0-1. în perioada de consum maxim a plantelor.1% până la 1. Fertilizările faziale se fac când plantele sunt în plină creştere şi ţinânduse seama de dezvoltarea şi necesităţile acestora pentru hrană.

ceea ce impune utilizarea anuală a unor mari cantităţi de gunoi de grajd. schimbându-se în acest caz şi raportul N:P:K. cele cu potasiu se administrează le fertilizarea de bază în proporţie de 20-40%. culturi asociate. impunând în lupta cu buruienile măsuri speciale. concurente rapacee pentru hrană. cantitatea totală de gunoi de grajd ce se recomandă a fi administrată anual nu trebuie să depăşească 60-100 t/ha. Dozele de îngrăşăminte care se aplică în sere şi solarii sunt mult mai ridicate decât la culturile din câmp. Erbicidarea culturilor legumicole Dacă în general. Ţinând seama că în seră şi solarii. culturi forţate şi protejate cu mase plastice) care contribuie la folosirea intensivă a terenului.de absorbţie a elementelor nutritive şi factorii temperatură şi lumină. cea mai mare parte se aplică în timpul vegetaţiei. deosebiri 90 . legume pentru rădăcini tuberizate. una din principalele surse de îmburuienare determină de asemenea. conţinutul optim de materie organică este de 6-8% pe solurile lutoase şi luto-argiloase şi de 4-5% pe solurile nisipoase şi nisipo-lutoase. combaterea buruienilor. fertilizarea suplimentară constituind o verigă obligatorie pentru realizarea producţiei. diversităţii sistemelor de cultură practicate (culturi succesive. legumele pentru frunze. lumină şi spaţiu ale elementelor de cultură constituie o preocupare deosebit de importanţă în scopul obţinerii unor producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. fertilizarea se face prin administrarea fracţionată a îngrăşămintelor şi anume: îngrăşămintele fosfatice se aplică 75-100% la fertilizarea de bază. legume cucurbitaceae. îngrăşămintele cu azot se folosesc mai rar la fertilizarea de bază (0-20%). etc. Trebuie avut în vedere că în spaţii acoperite nu este posibil să obţinem recolte ridicate numai prin îngrăşarea de bază. apă.) sunt deosebit de sensibile la concurenţa buruienilor în perioada răsăririi (care uneori durează 10-20 zile) şi imediat dup aceasta. dintre care unele (ceapă. aceasta are o semnificaţie deosebită în cazul culturilor legumicole. Datorită cantităţilor mari de îngrăşăminte şi solubilităţii acestora pentru a nu provoca fenomenul de toxicitate. Combaterea chimică a buruienilor reprezintă o mare complexitate. pentru unele elemente crescând de 5-10 ori. datorită: numărului mare de specii legumicole existente în cultură.

pudră muiabilă. printre măsurile de luptă (preventive şi curative) împotriva buruienilor în legumicultură. sub diferite forme. Ramrod şi Dymid). Reiese clar de ce. Erbicidele de contact neselective se aplică cu 1-2 zile înainte se răsărirea plantelor de cultură (pre) dar după ce buruienile au răsărit (Gramoxone). 91 . Balan. de care beneficiază şi buruienile înregistrând un ritm de creştere deosebit de rapid.). În acest scop se utilizează un număr mare de erbicide. condiţiile de sol şi meteorologice. dintre care o parte sunt eficiente pentru un număr restrâns de buruieni. în unele cazuri în condiţii dirijate (sere). Dozele de erbicide se exprimă în kg pentru erbicidele granulate sau sub formă de pudră muiabilă şi în litri pentru cele lichide. create pentru plantele de cultură. -stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare..a. Ro Neet). fiind necesară încorporarea lor în sol (Treflan. -stabilirea momentului şi tehnicii de aplicare. Erbicidele cu acţiune sistemică germinală sau de absorbţie prin coleoptil sau hipocotil se aplică fie la pregătirea patului germinativ (ppi) dacă sunt volatile. etc. condiţiilor favorabile. Doza aplicată este specifică fiecărui produs şi depinde de: conţinutul preparatului în s. forma de prezentare (lichidă. în special anuale şi cu o mare selectivitate pentru plantele legumicole. La aplicarea erbicidelor în culturile legumicole se va ţine cont de următoarele aspecte principale: -alegerea celui mai eficient erbicid. tehnica de aplicare. costul unităţii de produs. compoziţia floristică a buruienilor. fie la semănat sau după semănat (pre). etc. granule). pentru a surprinde buruienile în curs de germinare (Dual – 500. cantitatea de îngrăşăminte organice aplicate. conţinutul în humus al solului. utilizarea erbicidelor reprezintă o verigă tehnologică absolut necesară. natura acestuia. modul de aplicare (în benzi sau pe toată suprafaţa) şi numărul de reprize în care se aplică erbicidul. iar cele selective cu absorbţie foliară se aplică postemergent (Basagran. -factorii care influenţează aplicarea. Semeron.esenţiale în combaterea buruienilor în comparaţie cu alte culturi. etc.

umiditatea. Umiditatea solului la nivel optim (peste 65%) măreşte eficacitatea erbicidelor însă excesul acesteia micşorează foarte mult acţiunea lor. eficienţa erbicidelor scade mult datorită pierderilor mari de substanţă prin volatilizare. Factorii externi care influenţează efectul şi eficacitatea erbicidelor sunt: proprietăţile fizice şi chimice ale solului (structura. în perioada de la semănat la răsărirea plantelor de cultură şi a buruienilor (preemergent). cu încorporare în sol pentru cele mai multe dintre erbicide (ppi). cu cât este mai fină. Balan. în timpul semănatului. deoarece determină o pierdere rapidă a substanţelor ce se volatilizează uşor (Dymid. pH-ul. Temperatura aerului cea mai favorabilă pentru aplicarea erbicidelor este de 16-200C. La temperatura în sol de + 20C până la + 30C. aplicate postemergent. Epoca (momentul) de aplicare a erbicidelor poate fi: înainte de înfiinţarea culturilor. deoarece reduce procesul de volatilizare şi favorizează absorbţia substanţelor active ale erbicidelor de către organele vegetative ale buruienilor. temperatura) şi condiţiile meteorologice (temperatura. La temperaturi scăzute acţiunea erbicidelor este întârziată. o dată cu introducerea seminţelor în sol. vânturile). Temperaturile ridicate au efect nefavorabil. după ce răsadurile s-au prins şi au început să crească (postplantare). îngrăşămintelor şi irigaţiilor. în timpul perioadei de vegetaţie. Treflan. 92 . reclamă doze mărite de erbicide.Momentul erbicidării se stabileşte în funcţie de: natura erbicidului folosit (volatil sau nevolatil). Proprietăţile solului pot suferii modificări sub influenţa lucrărilor solului. scade rezistenţa plantelor de cultură la acţiunea erbicidelor. La o umiditate relativă scăzută (sub 65%). umiditatea. Umiditatea relativ a aerului influenţează pozitiv eficacitatea erbicidelor de contact. precipitaţiile. care. textura. când este nevoie. compoziţia floristică a buruienilor de pe suprafaţa de teren pe care se erbicidează. Tipul şi compoziţia solului prezintă mare importanţă pentru eficienţa erbicidelor. deoarece eficacitatea lor scade proporţional cu cantitatea de humus din sol şi cu structura sa. etc. fertilitatea.). după ce plantele de cultură au răsărit şi au un stadiu de creştere mai avansat decât buruienile care nu au depăşit faza de rozetă cu 23 frunze la buruienile dicotiledonate sau 5-6 cm în înălţime la buruienile monocotiledonate (postemergent). dacă sunt volatile. specia cultivată şi sistemul de cultură practicat.

Vânturile influenţează erbicidarea printr-o distribuţie neuniformă a soluţiilor la suprafaţa solului sau a plantelor de buruieni. De aceea. Eficienţa erbicidelor de contact aplicate postemergent se reduce considerabil. la 5-6 zile după erbicidare. trebuie să se aplice o udare prin aspersiune cu 150-200 m3 apă/ha. dacă după tratament survin precipitaţii abundente. nu se recomandă aplicarea erbicidelor atunci când viteza vântului depăşeşte 1520 km/h. Dacă însă la 45 ore după erbicidare survine o ploaie moderată de 10-12 mm. Lipsa precipitaţiilor timp de 10-12 zile după erbicidare cu erbicide sistemice reduce mult efectul. eficacitatea lor poate să sporească. PARTEA A II-A CAPITOLUL VII CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DE LA CARE SE CONSUMĂ RĂDĂCINILE TUBERIZATE ŞI TUBERCULII 93 . În acest caz. Depunerea erbicidelor pe plantele din cultura respectivă sau din culturile învecinate poate provoca pagube însemnate în cazul când culturile sunt sensibile la erbicidul folosit. Regimul de precipitaţii poate mări sau micşora eficacitatea tratamentelor.

Câmpia şi zona Subcarpatică din sudul ţării şi în Moldova. Grupa legumelor rădăcinoase cuprinde specii de climat răcoros şi relativ umed. Forma. iar în secţiune transversală: epiderma. având cerinţe apropiate faţă de factorii de vegetaţie. cele mai favorabile zone pentru cultura rădăcinoaselor sunt luncile largi ale văilor din Câmpia de Vest. astfel că patul germinativ trebuie să fie bine pregătit pentru a se efectua semănatul. Ponderea în realizarea producţiei de rădăcinoase o au judeţele Timiş. reclamă o tehnologie asemănătoare. cu excepţia ridichii de lună. fapt ce permite cultivarea lor până la latitudini de 70-72o şi altitudini de 1000-1500 m. In ceea ce priveşte zonarea. 94 . gâtul rădăcinii şi rădăcina propriu-zisă. fiind uşor invadate de buruieni. Legumele rădăcinoase sunt plante bienale cu excepţia ridichii de lună şi a unor soiuri de ridichi de vară care sunt anuale. se păstrează în stare proaspătă o perioadă lungă de timp (până primăvara) asigurând consumul de legume proaspete în tot timpul iernii. Legumele rădăcinoase. vegetând însă cel mai bine în zona temperată. Cluj. Seminţele sunt mici. Cu excepţia ţelinei. Transilvania. Speciile din această grupă sunt plante relativ rezistente la frig şi de aceea pot fi semănate din toamnă. Bihor. Arad.Această grupă de legume cuprinde un număr mare de specii de la care se consumă rădăcina îngroşată şi care aparţin la patru familii botanice. pulpa rădăcinii sau fasciculele liberiene şi cilindrul central sau fasciculele lemnoase. în ferestrele iernii sau primăvara devreme. mărimea şi culoarea rădăcinii îngroşate diferă de la specie la specie. Braşov şi Giurgiu. În primele faze de vegetaţie plantele au un ritm încet de dezvoltare. germinează greu. Toamna se pot recolta şi după venirea brumelor. În planul longitudinal al rădăcinii îngroşate se disting: capul rădăcinii. fapt pentru care în rotaţia culturilor legumele rădăcinoase vor urma după plante premergătoare ce lasă terenul curat de buruieni. Cu toate că fac parte din familii diferite. celelalte specii se cultivă prin semănat direct în câmp.

95 . hermafrodite şi care au polenizarea alogamă entomofilă. Rădăcina de morcov variază ca formă (sferică. MORCOVUL . cu atât valoarea alimentară a acestora este mai ridicată. dar marea masă a rădăcinilor este răspândită în sol până la 30 cm. Îngroşarea secundară a rădăcinii principale începe la 20-35 de zile de la răsărire. portocalie. conv.Daucus carota L. precum şi lenticele superficiale. fistuloasă. când plantele au 1-3 frunze. Particularităţi botanice şi biologice Morcovul este o plantă erbacee. se cultivă pentru rădăcinile sale îngroşate care se consumă în stare proaspătă. Pe solurile uşoare. Cu cât rădăcinile tuberizate sunt mai intens colorate şi prezintă un cilindru central mai redus. uşor pubescente. profunde şi bine lucrate.5 m. striată şi pubescentă. dispuse pe patru rânduri. sativus (HOFFM) HAJEK Familia Apiaceae (Umbelliferae) Importanţa culturii Morcovul. ramificată. alcătuite din flori de culoare albă.7. este înaltă de 1-1. preparată. cilindrică. florile şi fructele. Morcovul este considerat ca una dintre cele mai valoroase legume datorită valorii sale alimentare şi a faptului că poate fi consumat în stare proaspătă tot timpul anului. cilindrică. Frunzele sunt lung peţiolate. fusiformă). Tulpina floriferă apare în anul al doilea (rareori apare în primul an). conic alungită. mărime şi culoare în funcţie de soi. Originea speciei Morcovul provine din bazinul Mării Mediterane şi Asia de Sud-Vest unde creşte în flora spontană. sistemul radicular pătrunde până la 2 m adâncime. după îngroşarea şi depozitarea substanţelor durează 90-180 zile. deshidratată. mai rar galbenă sau albă. conservată şi sub formă de sucuri. Rădăcinile secundare sunt subţiri. Inflorescenţele sunt umbele compuse pe tipul 5. În primul an formează o rozetă de frunze şi rădăcina tuberizată. Culoarea rădăcinii este dată de conţinutul în caroten şi poate fi: roşie.1. iar în al doilea an. bienală. tulpina floriferă.

Karlena.. când răsărirea durează 15-20 zile în timp ce la temperatura optimă (20-24oC) răsărirea are loc după 8-10 zile.U. În perioada de creştere activă necesită o umiditate constantă de 65-70% din I. Seminţele încep să germineze la 3-4oC. Fontana F1. De Nantes. Cultivare omologate pentru cultură.A. Seminţele de morcov germinează greu. -timpurii: Bangor F1. Germinaţia se păstrează 2-3 ani. Nantes 3 Tip Top. în 15-25 zile în condiţii de mediu favorabile şi în 25-30 zile în condiţii de mediu vitrege.U. pentru a obţine rădăcini tuberizate de calitate se impune efectuarea la timp a lucrărilor de combatere a buruienilor şi de rărit. Faţă de lumină cerinţele sunt moderate. -semitimpurii: Narbone F1. Astfel. care prezintă pe partea dorsală cinci coaste proeminente pe coama cărora se găsesc ţepi. iar pentru formarea masei vegetative. Rekord. Nassau F1. Futuro F1. prezentând însă cerinţe mai ridicate faţă de durata de iluminare. Variaţia bruscă a umidităţii din sol 96 . decât la cei iluminaţi o perioadă mai scurtă. Temperatura optimă de creştere a rădăcinii este de 18-20oC. iar în perioada de îngroşare a rădăcinii. o umiditate de 75-80% din I. -foarte timpurii: Napoli F1. Bauer Killer Rote Herz. Bantry. Morcovul fiind originar din zonele temperate este mai puţin pretenţios faţă de temperatură. De aceea. Aceşti spinişori îngreunează semănatul şi de aceea se execută deporozitarea seminţelor cu ajutorul unor maşini cu valţuri de tip REIBER. -tardive: Kamaran F1. de 25-28oC. Nogales F1. Cerinţele morcovului faţă de apă sunt moderate. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Chantenay Red Core.A.Fructul este o dicariopsă formată din două mericarpii elipsoidale sau ovoidale. În primăverile răcoroase şi secetoase plantele emit uşor tulpini florifere chiar în primul an. El manifestă cerinţe mari în faza de germinare a seminţelor. -semitardive: Berlanda F1. formare a sistemului radicular şi de îngroşare secundară a rădăcinii. conţinutul în caroten este mai ridicat la morcovii crescuţi în condiţii de 14 h/zi.

borul. 6.7 kg P2O5. porumb. În perioada de creştere a aparatului foliar şi de îngroşare a rădăcinii se constată cerinţe maxime faţă de azot şi fosfor. care lasă terenul curat de buruieni şi eliberează toamna terenul devreme. 5. bogate în humus (4 5%) cu un pH de 5. morcovul se cultivă prin semănat direct în câmp. castraveţi). Nu se recomandă amplasarea culturii după legume bulboase. cartofi.în perioada formării rădăcinilor tuberizate conduce la ramificarea şi crăparea rădăcinilor. depreciindu-le calitativ.8-7. primăvara devreme sau în pragul iernii (în cazul culturilor timpurii şi de vară) şi vara în culturi de succesiune pentru consumul de toamnă şi iarnă. magneziul şi cuprul prezintă importanţă pentru cultura morcovului. floarea-soarelui. deoarece azotul în exces provoacă ramificarea rădăcinilor şi de aceea acestea se aplică culturii premergătoare. nisipo-lutoase sau lutoase. Numai în cazuri de excepţie. Cantităţile cele mai mari de elemente nutritive sunt consumate de către morcov în partea a doua a vegetaţiei. 1. iar lipsa apei duce la lemnificarea ţesuturilor. Cultura timpurie. iar în faza de îngroşare şi de depunere a substanţelor de rezervă. ardei. Neasigurarea acestui raport conduce la acumularea în rădăcină a unor cantităţi reduse de glucide şi caroten. Raportul de echilibru între N:P2O5:K2O este de 1:0. În cultura de vară (de 97 .0. dovlecei. Morcovul nu suportă fertilizarea cu gunoi de grajd nedescompus sau îngrăşăminte verzi.7 kg K2O.6.5 kg CaO şi 1 kg MgO. irigabile. cerinţe mai ridicate sunt faţă de fosfor şi potasiu. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii se aleg terenuri plane. aluviale. În ţara noastră. vărzoase. permeabile.4:1. Tehnologia culturii morcovului. iar după legume rădăcinoase cultura va reveni doar după 4-5 ani. Consumul specific de elemente nutritive (Kg/tona de produs proaspăt) este de 4 kg N. imprimând acestora o rezistenţă scăzută la boli şi o capacitate redusă de păstrare. fertile. pe terenurile nisipoase. Culturile de morcov dau rezultate corespunzătoare pe solurile uşoare. pot fi aplicate îngrăşăminte organice bine descompuse şi în doze moderate. cu un conţinut scăzut în azot. Bune premergătoare sunt culturile fertilizate organic în anul de cultură (tomate. structurate. vinete. Dintre microelemente.

sol. Semănatul se poate efectua pe teren modelat sau nemodelat. Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct toamna (10-25.). Pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu discuri GD-3. 98 . etc. se recomandă aplicarea unei udări de aprovizionare cu 300 m3/ha. ceapă verde. efectuându-se două treceri perpendiculare. Trinulan 3 l/ha. când în sol se realizează temperaturi de 4-5oC. Linurex 1. -pe teren nemodelat se seamănă 5 rânduri echidistant la 25 cm cu bandă de 50 cm sau 4 rânduri echidistant la 30 cm şi bandă de 60 cm. Adâncimea mobilizării solului nu trebuie să depăşească 15-20 cm. lucrând la adâncimi de 7-10 cm. înaintea arăturii. Gesagard 3-4 kg/ha. mazăre. -post(postemergent): Dosanex 4 l/ha.5-2 kg/ha.succesiune) morcovul poate urma după culturi de spanac. Lucrările solului se aplică diferenţiat în funcţie de perioada când are loc semănatul. Digermin 35 l/ha. Dozele de îngrăşăminte minerale se stabilesc în funcţie de producţia planificată.XI) sau primăvara devreme (1-15. Prometrin 3-4 kg/ha. consumul specific. În cazul culturilor de vară. secară. Schemele de semănat sunt următoarele: -pe teren modelat 4 rânduri echidistant la 25 cm sau 28 cm funcţie de lăţimea brazdei înălţate. ridichi de lună. Ele se execută începând din toamnă prin mobilizarea solului la adâncimi de 28-30 cm. rapiţă. sistem de cultură şi cultivar.III). N.5-2 kg/ha. -pre/post: Prometrex 3-4 kg/ha. Afalon 1. Odată cu efectuarea acestei lucrări se aplică şi 2/3 din doza de îngrăşăminte cu azot în cantitate de 56-75 kg/ha s. culturi furajere pentru masă verde (borceag.a. salată. Promedon 3-4 kg/ha. -pre (preemergent): Stomp 5 l/ha.2. Fertilizarea de bază se realizează prin administrarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor şi potasiu. Erbicidele folosite în combaterea buruienilor aplicate : -ppi (înainte de semănat): Treflan 3-5 l/ha.

5 kg/ha în cele mai slab pregătite şi la semănăturile din toamnă. Adâncimea de semănat este de 2.a. Irigarea culturii de morcov se face numai în zonele unde precipitaţiile sunt sub 40 mm în decursul perioadei de vegetaţie. La prima fertilizare se aplică 50 kg s. Răritul pe rând se efectuează la 3. în zonele de câmpie aridă se aplică 5-6 udări cu norme de 150200 m3/ha în perioada de răsărire a culturii şi cu norme de 300 m3/ha în perioada de îngroşare a rădăcinii. pentru combaterea ciupercilor de sol şi de pe seminţe.a. În perioada de îngroşare a rădăcinii trebuie evitată alternanţa secetei din sol cu umiditatea ridicată pentru a preveni crăparea rădăcinilor. iar a doua după 25-30 zile când începe îngroşarea rădăcinii tuberizate. Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor.N/ha. distribuind seminţele pe rând la 3. Combaterea buruienilor se realizează chimic prin aplicarea erbicidelor. dacă nu sunt precipitaţii suficiente. când plantele au 5-6 frunze în rozetă. când se seamănă toamna în pragul iernii şi 1 .5 . prima când plantele au 5-6 frunze.5 . când semănatul se face primăvara.5 cm. Nordstern (Anglia) şi Hassia (Germania) pe suprafeţe mari. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor constă în aplicarea de măsuri preventive şi curative. 50 kg s.4 g/kg. Saxonia. mecanic prin praşile şi manual prin plivit.4 cm. iar la a doua. Plantele rezultate în urma răritului se valorifică sub formă de legături. prin prăfuire cu Tiuram 75. Cantitatea de sămânţă este de 2. Astfel. În celelalte zone se aplică 2-4 udări cu norme de 250-300 m3/ha. N/ha şi 25 kg s.a. Fertilizarea fazială se aplică după rărit în două reprize. Lucrările de întreţinere constau în efectuarea tăvălugitului.5-4 cm.4 cm.3 kg/ha în terenurile bine pregătite şi de 4 .1.4 g/kg sau Tiramet 60 PTS . Principalele boli ce se întâlnesc în cultură sunt: 99 . realizând desimi de 700-800 mii plante/ha. K2O/ha.Semănatul se face manual pe suprafeţe mici şi mecanic cu maşinile SUP-21.

0. La recoltat se aleg rădăcinile cele mai dezvoltate. fapt ce favorizează intrarea în repaus natural şi o mai bună păstrare.2%.1%. care au minim 1. MASTER-PLATT) reducând costul la recoltare cu până la 20%. plantele sunt dislocate. Rădăcinile se smulg manual sau se dislocă cu cazmaua şi se prind în legături de 5-10 bucăţi (5-6 legături/kg). se sortează şi apoi fie că se livrează sau se depozitează. ASA-LIFT.0. Onevos 35 CE .5 . tratarea rădăcinilor înainte de însilozare cu Derosal 50 WP . Producţia realizată este de 15-20 t/ha la culturile timpurii şi 25-30 t/ha la culturile de toamnă.2 kg/t. Metoben 70 PU .2 cm grosime la colet. Producţia de rădăcini destinată păstrării se recoltează după primele brume. menţionăm: -musca morcovului . Rovral 50 PU 0.0. Caroben T .1%.0.0. Saprol CE .1%. Când rădăcinile au ajuns la dimensiunile specifice soiului (iulie-august).15%. Dintre dăunători. Rădăcinile destinate consumului de toamnă şi pentru păstrare peste iarnă se recoltează la o singură trecere. 5 cm înălţime cu: Sinoratox 35 CE 0.0.05%.2. Bayfidan 250 EC .2%. Carbetox 37 CE .05%. Combaterea se realizează prin stropirea plantelor când acestea au cca. PĂTRUNJELUL PENTRU RĂDĂCINĂ Petroselinum crispum (MILL) 100 .0.05%.Psila rosae -care apare în culturile din Banat. se îndepărtează rozeta de frunze la 1 cm de la colet. li se scurtează frunzele la 10 cm de la colet şi apoi se valorifică. Recoltarea se face eşalonat pentru satisfacerea nevoilor de consum din vară. Atacul este produs de către larve sub formă de galerii sinuoase în stratul subepidermic. Ervinia carotovara) se combate prin respectarea rotaţiei culturii pe o perioadă de 3-4 ani. cu cazmaua pe suprafeţe mici şi cu dislocatorul DLR-4 + L-445.-făinarea produsă de Erysiphe umbelliferarum se combate cu produsele: Afugan 30 EC .0. Rubigan 12 EC -0. Transilvania şi nordul Moldovei. Acestea se adună manual în grămezi. -putregaiul alb şi umed (Sclerotinia sclerotiorum.4%. Recoltarea rădăcinilor de morcov poate fi făcută şi cu combinele de recoltare (HERRIAU. 7.

având polenizarea alogamă-entomofilă. Tulpina floriferă se formează în anul al doilea. frunze. seminţe) are şi importanţă farmaceutică şi cosmetică. 101 . în primul an formează o rozetă de frunze (28-33 frunze la pătrunjelul de rădăcină şi 80-100 frunze la pătrunjelul de frunze) şi rădăcina tuberizată. Frunzele sunt tripenat sectate. Întreaga plantă (rădăcină. Particularităţi botanice şi biologice Pătrunjelul este o plantă bienală. fiind cunoscut pe tot globul. de culoare alb-verzui. Originea speciei Originar din regiunile muntoase ale Mării Mediterane. de culoare alb-gălbuie şi cu pulpa dulce şi miros caracteristic. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. cu miros caracteristic şi proprietăţi diuretice. Rădăcina tuberizată este conică. Fructul este o dicariopsă ovoidală. are o înălţime de 50-150 cm şi este ramificată de la bază. cu coaste subţiri de culoare verdecenuşie. hermafrodite.conv. contribuind la o mai bună digestie a alimentelor. Seminţele încep să germineze la 4. radicosum (ALEF) Familia Apiaceae (Umbelliferae) Importanţa culturii Rădăcinile tuberizate şi frunzele se folosesc la prepararea şi aromatizarea mâncărurilor şi în industria conservelor. Florile sunt mici. apigenină) imprimă gustul şi mirosul specific.4oC. având peţiolul lung. alogamă. Principalele cultivare omologate pentru cultură în România sunt: -semitârzii: Zaharat. cu foliole lucioase şi adânc dinţate. unde creşte spontan şi de unde s-a răspândit în cultură în toată Europa. Uleiurile esterice (apiol. aşezate în umbele compuse. temperatura optimă fiind de 2025oC. iar în al doilea an formează flori şi seminţe. apicină.

În celelalte perioade de vegetaţie cerinţele sunt moderate. Excesul de umiditate conduce la o răsărire neuniformă. cerinţele sunt asemănătoare cu ale morcovului.a. -înfiinţarea culturii se poate realiza toamna (în pragul iernii). pătarea frunzelor al cărui 102 . iar adâncimea de semănat 1. Semănatul se realizează pe teren modelat sau nemodelat./ha K2O.În condiţii optime de temperatură şi umiditate plantele răsar după 2124 zile de la semănat.. în anul de cultură. în mai şi iunie. rădăcinile ramifică. Cantitatea de sămânţă este de 4-5 kg/ha. Răritul se face pe rând la 5-6 cm. Pătrunjelul are cerinţe mari faţă de apă în faza de încolţire a seminţelor şi în perioada de îngroşare a rădăcinii. când plantele au 3-4 frunze iar fertilizarea suplimentară se execută de două ori. În solurile grele.5-2 cm pe solurile şi 2. răsărirea plantelor are loc după 30-40 zile. În condiţii de secetă şi temperaturi ridicate producţia de rădăcini scade. RAU-400 L.5-3 cm pe cele uşoare. Este pretenţios faţă de lumină şi nu suportă umbrirea. primăvara (1-10. cu doze de 50 kg s. putând ierna în câmp. Desimea ce trebuie realizată este de 450500 mii plante/ha. fapt ce impune efectuarea la timp a lucrărilor de combatere a buruienilor şi a răritului. Faţă de sol. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se referă la făinare produsă de aceeaşi ciupercă care atacă morcovul. semănând în perioada 15-25./ha N şi 25 kg s. Aplicarea erbicidelor se realizează cu maşinile de stropit JET-400. datorită perioadei lungi de vegetaţie a soiurilor. pre şi postemergent. Tehnologia culturii Prezintă elemente tehnologice asemănătoare cu cele ale tehnologiei morcovului cu unele particularităţi şi anume: -cultura se realizează numai în ogor propriu. tasate şi în cele fertilizate cu gunoi de grajd proaspăt. Morava (Yu). fiind însă mai pretenţios la structura şi textura solului. determină apariţia unor pete galbene pe rădăcini şi scade capacitatea de păstrare peste iarnă..-10oC. dar creşte conţinutul în uleiuri eterice.IV. -erbicidarea se face ppi.III) pentru consumul de vară şi 1-10.XI. În primăverile reci sau secetoase. Prăşitul mecanic se efectuează de 3-4 ori (după aplicarea udărilor) şi manual de 1-2 ori pe rând. Plantele tinere suportă temperaturi de -8. iar plantele mature rezistă şi la -30oC.a. pentru consum de toamnă şi păstrare.

Rădăcina tuberizată este fusiformă sau rotundă. Rădăcinile necorespunzătoare (mici. PĂSTÂRNACUL Pastinaca sativa ( L) Familia Apiaceae (Umbelliferae) Importanţa culturii Rădăcinile tuberizate sunt folosite la aromatizarea mâncărurilor şi în industria conservelor de carne şi peşte. 103 . obţinând frunze verzi toată iarna. 7. iar în anul al doilea tulpina floriferă. dulceagă şi cu aromă specifică. ramificate. Particularităţi botanice şi biologice Păstârnacul este o plantă bienală. alogamă. cu pulpa alb-gălbuie. se sortează şi se livrează sau se depozitează asemănător morcovului. penat lobate.3. Originea speciei Păstârnacul este originar din Asia şi Europa (litoralul Mării Mediterane). este ramificată şi pubescentă. Recoltarea se face semimecanizat cu DLR-4 + U-650 M. Producţia ce se obţine este de 15-20 t/ha. Frunzele sunt lung peţiolate. flori şi seminţe. ce formează în primul an o rozetă de frunze şi rădăcina tuberizată.agent patogen este ciuperca Septoria petroselini şi cercosporioza cauzată de ciuperca Cercospora depressa. rănite) se pot folosi pentru forţat în răsadniţe. iar cea de frunze este de 8-10 t/ha. unde creşte spontan în locurile umede. rădăcinile se curăţă de pământ. Tulpina floriferă este înaltă de 100-150 cm. dinţate şi pubescente.

valoare la care răsărirea are loc în 12-14 zile. P2O5 şi 60-100 kg/ha s.7-3oC. lucrate superficial. temperatura optimă fiind de 10-21. Producţii mari şi de calitate se obţin pe solurile profunde.Inflorescenţa este o umbelă compusă cu flori de culoare galbenă. Perioadele critice pentru apă sunt răsărirea şi faza de creştere intensă a rădăcinii. uşoare şi fertile. Seminţele încep să germineze la 1.5 cm în solurile uşoare. în funcţie de valoarea culturală a seminţei utilizate şi de calitatea pregătirii patului germinativ. iar maturarea seminţelor după 120-140 de zile de la plantatul butaşilor sau pornirea în vegetaţie primăvara. Fructele sunt diachene turtite. argiloase. Păstârnacul este una dintre speciile cu cea mai mare rezistenţă faţă de temperaturile scăzute. care se păstrează 1-2 ani. Semănatul se face primăvara în perioada 115. Pe solurile grele. de culoare brun-gălbuie. Cantitatea de sămânţă este de 6-8 kg/ha.2oC.a. dar prezintă şi unele deosebiri. rădăcinile ramifică puternic. Rotund.5-2 cm în solurile mijlocii şi grele şi 3-3. K2O. Adâncimea de semănat este 1. Se seamănă 3 rânduri echidistant la 40 cm pe o brazdă înălţată cu lăţimea la coronament de 104 cm. Semilung. Înflorirea începe după 60-70 de zile. 104 . având o facultate germinativă redusă (50-60 %). Soiuri cultivate: -semitârzii: Alb lung. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie.III pe teren modelat sau nemodelat. Tehnologia culturii este asemănătoare cu cea a morcovului în ogor propriu şi cu cea a pătrunjelului. Temperatura optimă în perioada de vegetaţie este de 15-25oC. Fertilizarea de bază se realizează prin aplicarea toamna înaintea arăturii adânci a 50-100 kg/ha s. fiind însă pretenţios faţă de intensitatea luminii. Faţă de apă cerinţele sunt moderate datorită sistemului radicular prodund dezvoltat. Polenizarea este alogamă-entomofilă. când specia solicită o umiditate mai ridicată în sol şi aer. Cerinţele faţă de lumină nu sunt mari. aripate.a. De aceea culturile trebuiesc ţinute curate de buruieni şi rărite la timp.

Rădăcinile se dislocă mecanic cu DLR-4. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. la cultura de rădăcini sau seminceri se aplică tratamente cu Sinolintox 10G în doză de 2 kg/1000 m2. iar cea de a doua la 30 zile de la prima. este croitorul păstârnacului . În majoritatea zonelor de cultură bolile aparatului foliar nu determină scăderi semnificative ale cantităţii şi calităţii producţiei. -mana este produsă de Plasmopara pastinacae.Lucrările de întreţinere cuprind efectuarea unei praşile manuale.U. când plantele au 3-4 frunze. mai frecvent întâlnit în culturile din sud şi sud-vestul ţării. se adună.N. administrând 50 kg/ha s.Phytoecia icterica. pastinacae.A. Pagube importante sunt produse de: -făinare provocată de ciuperca Erysiphe umbelliferarum f. Fertilizarea fazială se aplică în două etape. La o umiditate în exces există pericolul îmbolnăvirii rădăcinilor. În stabilirea oportunităţii tratamentelor de combaterea croitorului păstârnacului se ţine cont de rezerva biologică a dăunătorului şi de nivelul atacului din anii anteriori. -pătarea frunzelor cauzată de ciuperca Cylindrosporium heraclei. 105 . -putregaiul alb al rădăcinii . Cele mai bune rezultate se obţin când se menţine în sol o umiditate de 70-75% din I.a. Recoltarea se face la maturitatea tehnică (toamna). Cerinţele faţă de apă sunt moderate. Măsuri de prevenire şi combatere. 1-2 praşile mecanice în funcţie de gradul de îmburuienare. cât şi la maturitatea de consum (vara) pentru consum imediat. când se aministrează 50 kg/ha s. Pentru putregaiul alb al rădăcinii se recomandă măsurile prevăzute la cultura morcovului. În cazul unor atacuri mari. sub formă de galerii longitudinale în rădăcini. rărirea culturii la 6-7 cm pe rând.a.a. K2O. Acestea putrezesc şi nu se pot păstra. care să justifice economic tratamente cu produse fungicide. Dăunătorul produce atacuri în stadiul de larvă. se decoletează. Tratamentul se va efectua în ultima în ultima decadă a lunii mai. Dintre dăunători. N şi 25 kg/ha s. iar producţia se sortează şi se livrează sau depozitează. prima imediat după rărit.Sclerotinia libertiana.

Tulpina floriferă este înaltă de 80-120 cm. În uz extern ţelina se foloseşte în tratarea ulcerelor. Rădăcinile secundare nu se consumă şi constituie un obiectiv în ameliorarea speciei pentru a reduce la maxim numărul acestora în favoarea rădăcinii tuberizate. hermafrodite şi cu polenizare alogamă-entomofilă. Cultura ţelinei se pierde în antichitate. cu rădăcina tuberizată globuloasă de culoare cafenie. Familia Apiaceae (Umbelliferae) Importanţa culturii. de culoare verdeînchis şi cu gust şi miros caracteristic. stimulent al suprarenalelor.Producţia ce se obţine este de 30-35 t/ha. De la ţelină se utilizează în alimentaţie rădăcina tuberizată. Fructele sunt dicariopse foarte mici (2000-3000 seminţe/g). Inflorescenţele sunt umbele compuse cu flori mici de culoare albă. Pulpa şi cilindrul central sunt de culoare alb-gălbuie. pentru ca începând cu secolul XVI să fie folosită ca legumă. a murăturilor şi sub formă de salate. cu miros specific. alogamă. diuretic. Ţelina este o plantă bienală. Rădăcinile sunt folosite şi în industria farmaceutică. fistuloasă şi ramificată. cancere. ŢELINA PENTRU RĂDĂCINĂ Apium graveolens L. lucioase. Originea speciei este bazinul Mării Mediterane. anghine şi degerături. unde creşte spontan. Frunzele sunt lung peţiolate. Vestul Europei şi Asia Mică. de culoare brună.4. rapaceum (MILL) ALEF. drenor pulmonar şi hepatic. când era folosită ca plantă decorativă şi medicinală. antiseptic. depurgativ. plăgilor. având efecte terapeutice. ca tonic al sistemului nervos. muchiată. 7. La partea inferioară a rădăcinii cresc numeroase rădăcini secundare care reprezintă 10-13% din greutatea totală a rădăcinii. conv. peţiolii şi frunzele la aromatizarea unor mâncăruri. 106 . penat-sectate. Particularităţi botanice şi biologice.

a... Are cerinţe mari faţă de umiditatea din sol şi din aer. fasolea păstăi) şi cartofii.a. În cazul culturii succesive.a.-9oC în perioada de vegetaţie.1oC. Ca urmare a pretenţiilor faţă de temperatură şi umiditate. Temperatura minimă de germinaţie este de 4. ardei. Faţă de lumină cerinţele sunt moderate. ţelina poate urma după salată.5 kg s. cu textură mijlocie şi un pH cuprins între 7-7.6-21.5. -semitârzii: Victoria. K2O la o tonă de produs). N. 2-3 kg s. putându-se cultiva în asociere cu alte specii legumicole. foarte bune premergătoare sunt legumele solanaceae (tomate. În schimb rădăcinile tuberizate sunt sensibile la temperaturi scăzute. Pentru cultura în ogor propriu. Perioadele critice faţă de apă le manifestă la răsărire. temperatura optimă fiind de 15. Bune premergătoare sunt cerealele şi legumele vărzoase (varza. fiind afectate de valori de 0oC.4oC. De aceea.. spanac.5 între azot şi potasiu asigură recolte mari şi de calitate la cultura de ţelină.Soiuri cultivate: -semitimpurii: Alabaster. la dezvoltarea rozetei de frunze şi la îngroşarea rădăcinii tuberizate. conopida).. vinete). Excesul de azot conduce la o creştere luxuriantă a frunzelor în detrimentul creşterii rădăcinii tuberizate. ridichi de lună. recoltarea ţelinei se face înainte de venirea primelor îngheţuri. profunde. Bistriţa. Ţelina este rezistentă la temperaturi scăzute. Tehnologia culturii.-4oC în faza de răsad şi de -7. rezistând la temperaturi de -3. ţelina este singura legumă rădăcinoasă care necesită îngrăşare cu gunoi de grajd în anul de cultură (40-50 t/ha). Având un consum specific ridicat de elemente nutritive (5-6. leguminoasele anuale (mazărea. La valori ale temperaturii de sub 14oC în perioada de producere a răsadurilor are loc vernalizarea plantelor şi emiterea de tulpini florifere în primul an. Relaţiile cu factorii de mediu. 107 .kg s. 8. P2O5. cele mai bune rezultate se obţin în anii ploioşi şi răcoroşi. Ţelina pretinde soluri fertile. Realizarea prin fertilizare a unui raport de 1:1.

Pe parcursul perioadei de vegetaţie (40-50 zile). timp de 30 de minute. plivitul de buruieni şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Semănatul se face în perioada 20. Pentru obţinerea unor producţii mai timpurii la culturile de vară. efectuând arătura adâncă la 28-32 cm. după care se prăfuiesc cu Tiuram (3 g/1 kg sămânţă). Pe suprafeţele mai mari combaterea buruienilor se face aplicând tratamente pre şi postemergent. Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt generale. la care se adaugă îngrăşămintele cu fosfor (100 kg s. se fac fertilizări suplimentare. -pre/post: Prometrex 2-4 kg/ha.a. fiind necesară o suprafaţă de 80-100 m2 pentru producerea răsadului necesar plantării unui hectar de cultură.IV. Producerea răsadului se realizează în răsadniţe calde încălzite cu biocombustibil şi solarii încălzite. Răsadurile necesare înfiinţării culturilor de toamnă pot fi produse şi pe straturi reci. Prometrin 2-4 kg/ha. acordându-se atenţie dirijării temperaturii şi umidităţii prin udări şi aerisiri. pentru culturi de vară şi 20. Înainte de semănat.6-1 g/m2. -postemergent: Promedon 2-4 kg/ha.III.II. Stomp 5 l/ha. Primăvara terenul se mărunţeşte cu combinatorul (CPGS-3) şi se modelează în straturi cu lăţimea de 104 cm utilizând maşina MMS-4.5.Fertilizarea de bază se face toamna cu gunoi de grajd semidescompus (40-50 t/ha). Semănatul se face rar.-15. Acestea se încorporează. 108 .-15. Erbicide omologate pentru combaterea chimică a buruienilor din cultura de ţelină: -preemergent: Gesagard 2-4 kg/ha. Cantitatea de sămânţă utilizată este de 0./ha) şi cu potasiu (75 kg s. la 48oC. folosind 60-130 g pentru realizarea răsadului cerut pentru plantarea unui hectar de cultură comercială.a. La noi în ţară cultura de ţelină se înfiinţează numai prin plantare de răsaduri. răsadurile pot fi repicate în strat nutritiv la 5 x 5 cm sau în cuburi nutritive de 5 x 5 cm./ha). seminţele se dezinfectează în apă caldă.III. pentru culturi de toamnă.

/ha N şi 50 kg s. Dăunătorul atacă în stadiul de larvă. Pagube importante sunt produse de ciuperca Septoria apii (Septorioza ţelinei) care se combate cu : Captadin . prăşitul manual pe rând şi mecanizat de două ori între rânduri. erbicidarea postemergentă. iar adâncimea de plantare nu trebuie să depăşească adâncimea la care a fost răsadul în răsadniţă. Onevos 35 CE .15%. se fasonează. pentru culturile timpurii de vară şi în perioada 20. Producţia de rădăcini este de 20-25 t/ha.-10.0.1%. Dintre dăunătorii ţelinei Phylophylla heraclei (musca ţelinei) produce pagube mai mari în unele culturi din Banat. Ţelina se plantează după schema 3 rânduri echidistant la 37 cm sau 40 cm între rânduri. prima cu 35 kg s. Combatere cu următoarele produse: Sinoratox 35 CE . Rădăcinile tuberizate se curăţă de pământ. Dithane M 45 – 0. fertilizarea suplimentară în două reprize şi anume.IV.Înainte de plantare răsadurile se fasonează.0. O atenţie deosebită se acordă irigării care la începutul vegetaţiei se face cu norme mici (200-250 m3/ha) şi la intervale mai mari (10-12 zile).. după care se mocirlesc. Înfiinţarea culturii se realizează prin plantare în perioada 25. Atacuri mai intense se înregistrează în luna august. Pe măsură ce plantele înaintează în vegetaţie. Carbetox 37 CE . producând galerii în limbul frunzelor.a.a. Plantarea se execută manual cu plantatorul sau mecanizat cu MPR-6 pe teren modelat sau nemodelat. scurtând rădăcinile la 2-3 cm şi frunzele deasupra mugurelui terminal. îndepărtând frunzele şi se valorifică sau depozitează asemănător producţiei de morcov./ha K 2O după patru săptămâni de la prima fertilizare. Desimile ce se realizează sunt de 65-70 mii pl/ha.0. Lucrările de întreţinere: completarea golurilor se face la 3-5 zile după plantare cu răsad de aceeaşi vârstă şi acelaşi soi. Recoltarea se face eşalonat vara pentru consum curent şi printr-o singură trecere toamna (după primele brume) prin dislocarea manuală cu cazmaua sau mecanizat cu DLR-4. funcţie de lăţimea brazdei înălţate./ha N la trei săptămâni după plantare.2%.a.4%.-1.0. Distanţa între plante pe rând este de 28-30 cm.VI. 109 . pentru culturile de toamnă.V. iar a doua cu 35 kg s.3%.V. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. udările se intensifică (7-8 zile) şi cu normele de udare sunt mai mari (300-350 m3/ha).

Rotunde timpurii. Particularităţi botanice şi biologice. Redo. -semitimpurii: Feuer Kugel.radicula (PERS). care se consumă în stare crudă sub formă de salate tot timpul anului.C. lirat-sectate şi pubescente. RIDICHILE Raphanus sativus conv. lungă de 2-4 cm. Ridichile se cultivă pentru rădăcinile tuberizate. -Ridichile de vară şi iarnă Familia Cruciferae Importanţa culturii. Fructul este o silicvă indehiscentă. Frunzele sunt lung peţiolate. Acest fenomen este mai frecvent la ridichile de lună. 110 . Soiuri cultivate recomandate pentru cultură: -ridichi de lună .5. Partea comestibilă rezultă prin îngroşarea hipocotilului (ridichea de lună) şi a hipocotilului şi a rădăcinii propriu-zise (ridichile de vară şi de iarnă). de culoare albă sau violetă. Bere de Munchen. având rol diuretic.Ridichea de lună conv. iar cele de vară şi de iarnă sunt bienale. care conţine 2-4 seminţe globuloase de culoare brun-roşietică. de unde s-au răspândit în cultură pe toate continentele. Roşii cu vârful alb. înaltă de 60-120 cm. -ridichi de vară-iarnă -foarte timpurii: De Dumbrăveni. sunt hermafrodite. Pe măsură ce plantele îmbătrânesc spaţiile intercelulare se măresc şi rădăcinile devin spongioase. -semitimpurii: Negre Rotunde.7. niger (MILL)D. -timpurii: Roşie de Iernut. ramificată. Florile. Ridichile de lună sunt plante anuale. sativus var. bactericid şi insectifung. -târzii: Izabella.timpurii: Rodos. Ridichile au şi proprietăţi terapeutice. Tulpina floriferă este cilindrică. Originea ridichilor este Asia şi bazinul Mării Mediterane. grupate în raceme laxe şi au polenizarea alogamă-entomofilă. Scharo.

Obişnuit. în culturi forţate (sere). în culturi protejate (solarii şi răsadniţe).8-7. Astfel. Ridichile sunt plante rezistente la frig... 20-30 kg s. înaintea culturii de tomate. Tehnologia culturii ridichilor de lună.. Tehnologia culturii ridichilor. Ridichile solicită soluri mijlocii spre uşoare. ardei. Pentru culturile ce se seamănă primăvara devreme.a. cu reacţie neutră (pH = 6. Ridichile de lună se cultivă: în culturi succesive anterioare sau următoare de câmp. vinete.Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie.4).2-32oC.a.a.a./ha K2O.4oC./ha K2O. Temperatura optimă de creştere este de 10-12oC pentru ridichile de lună şi de 15-18oC pentru ridichile de vară.. Primăvara. Cerinţele faţă de apă şi hrană minerală sunt ridicate. ridichile se cultivă în succesiune. Ridichile sunt plante de zi lungă şi în aceste condiţii emit tulpini florifere în detrimentul creşterii rădăcinilor tuberizate. fapt pentru care culturile premergătoare se fertilizează cu îngrăşăminte organice. dospirea imprimând acestora un gust iute. odată cu pregătirea patului germinativ se aplică 100 kg s. iar plantele mature de -4. usturoi. fertile.-3oC. Ridichile de vară şi de iarnă se cultivă în culturi în câmp.a. iar cele scăzute determină apariţia prematură a tulpinilor florifere. Încorporarea îngrăşămintelor minerale se realizează prin efectuarea arăturii adânci la 28-32 cm. fasole verde. Cultura în câmp se efectuează în succesiune primăvara. ceapă uscată./ha N. depreciindu-le calitativ. Temperaturile ridicate asociate cu seceta favorizează dospirea rădăcinilor./ha P2O5 şi 40-60 kg s. Plantele tinere suportă temperaturi de -2. cu optima fiind de 7. lipsa apei din sol asociată cu temperaturi ridicate produce lignificarea rădăcinilor. 111 .-6oC. terenul se pregăteşte din toamnă. Oscilaţiile de umiditate favorizează crăparea rădăcinilor./ha P2O5 şi 20 kg s. ţelină sau toamna după cartofi timpurii. Fertilizarea de bază se face cu 60-80 kgs. Seminţele germinează la temperatura minimă de 4.

VIII. Baycor 300 EC .5 l/ha. Karathane LC . -mana ridichilor: se fac stropiri cu zeamă bordeleză 0. Dithane M 45 – 0. -făinarea ridichilor: la apariţia bolii se fac stropiri cu Impact 125 SC 0.0. semănatul se face în perioada 15-30. Lucrările de întreţinere constau în: efectuarea răritului pe rând la 2-3 cm.05%.5 cm.2%.2l/ha. manual prin smulgerea plantelor. produce pagube însemnate puricele negru (Phyllotreta atra).2%. Cultura protejată se practică mai mult în răsadniţe încălzite biologic şi în adăposturi joase acoperite cu folie de polietilenă.15%.. Cantitatea de sămânţă este de 10-12 kg/ha. Semănatul primăvara se face eşalonat.II.-10. Tehnologia culturii protejate şi forţate a ridichilor de lună.-1. Turdacupral-0. Producţia ce se obţine este de 8-10 t/ha. În ţările din Europa de Vest se utilizează pentru semănatul de precizie sămânţa drajată de tip SPLITKOTE cu diametrul drajeurilor de 3. Schema de înfiinţare a culturi este în benzi de 6 rânduri echidistant la 15 cm între rânduri.2%. Dithane M 45-0. Cultura în câmp a ridichilor se înfiinţează prin semănat direct cu SUP21. pe teren modelat sau nemodelat. -rugina albă: se fac stropiri cu zeamă bordeleză 1%.I. Cultura în răsadniţele calde se face semănând în perioada 10. 112 . în funcţie de zonă.IV. Saxonia. Acestea se leagă în legături de 5-8 bucăţi şi se valorifică.75% + aracet 0. Decis 25 CE .5-2.0. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. 1-2 udări cu norme de 200-250 m3/ha aplicate prin aspersie.5-4 mm. realizând desimi de 1400-1600 mii pl/ha.2%. iar adâncimea de semănat 1. Vondozeb 0.IV sau în septembrie-octombrie.III. Onevos 35 EC -0.15%. în perioada 1.05%. praşile pe intervalul dintre benzi. Se fac tratamente cu: Sinoratox 35 EC .0.Pentru culturile de toamnă terenul se pregăteşte asemănător culturii de vară a morcovului. Dintre insectele dăunătoare. când temperatura din sol este de 4-5oC. Recoltarea se face la 4-6 săptămâni de la răsărire. iar în cele reci în perioada 1-20.4%. Pentru cultura de toamnă. la intervale de 10 zile.

eşalonat la intervale de 10 zile. Cantitatea de sămânţă utilizată este de 5-6 g/m2. sau în septembrie-octombrie în culturi pure (mai rar) şi asociate. pe un teren pregătit asemănător culturii de morcov.5 kg/ha. Cultura de vară a ridichilor se realizează în sistem modelat sau nemodelat. adâncimea de semănat este de 1 cm. plivitul de buruieni. La hectar se folosesc 8-10 kg sămânţă. realizând producţii de 3-5 kg/m2. aplicând 2-4 udări prin aspersie cu norme moderate de 200 m3/ha.Lucrarea de semănat se face în rănduri distanţate la 6-8 cm.. Cultura forţată în sere se practică mai mult în sistem de asociere cu alte plante legumicole.-5. Adâncimea de semănat este de 1. răritul pe rând la 2-3 cm şi o fertilizare suplimentară cu o soluţie formată din 10-15 g azotat de amoniu şi 20-25 g sulfat de potasiu la 10 l apă/m2.III. Tehnologia culturii ridichilor de vară. Semănatul se face în perioada 20.II. Pregătirea terenului se face asemănător culturii de vară a morcovului.VI. Lucrările de întreţinere constau în: dirijarea temperaturii şi a umidităţii prin udări şi aerisiri. Pe suprafeţe mari şi cu un grad ridicat de îmburuienare se aplică erbicide preemergente (Afalon-1. 113 . care s-au dovedit mai rentabile. Tehnologia culturii ridichilor de iarnă. Recoltarea se face eşalonat. Irigarea se face la nevoie. Producţia de rădăcini tuberizate este de 10-15 t/ha. Saxonia.IV.-1. Semănatul se face cu SUP-21. iar adâncimea de semănat este de 2 cm. Ramrod 5-8 kg/ha) sau erbicide postemergente (Semeron 3 kg/ha) când plantele au 4-5 frunze.V. După semănat terenul se tasează uşor şi se udă cu apă călduţă la 2025oC.5-2 cm. Recoltarea se face la 8-10 săptămâni de la răsărirea culturii şi producţia se valorifică sub formă de legături (3-5 buc./legătură).-25. Cultura în solarii şi tunele joase se face efectuând semănatul în perioada în 15. în perioada 15.V. folosind 8-10 kg sămânţă la hectar.

Recoltarea se face semimecanizat cu DLR-4. Particularităţi botanice şi biologice. Polenizarea este alogamă anemofilă. format din 2-6 achene numit impropriu sămânţă. 7. Culoarea fructelor este cafenie-roşietică. cu rădăcina tuberizată de formă sferică sau sferic alungită. înaltă de 60-100 cm. consumul de sfeclă are influenţă favorabilă asupra digestiei. Sfecla roşie se cultivă pentru rădăcina tuberizată care se utilizează sub formă de salate. În anul al doilea se dezvoltă tulpina floriferă. Frunzele din rozetă sunt lung peţiolate. în afecţiuni ale ficatului. Originea. Celelalte lucrări de întreţinere sunt asemănătoare cu cele de la ridichile de vară. în combaterea nevrozelor şi ajută la formarea ţesutului osos. precum şi în industria conservelor. SFECLA ROŞIE Beta vulgaris L.6. Specia este originară din bazinele Mării Mediterane.Cultura ridichilor de iarnă se realizează pe teren modelat sau nemodelat. realizând producţii de 20-25 t/ha. conditiva (ALEF) Familia Chenopodiaceae Importanţa culturii. Mării Negre şi Mării Caspice. în ultima decadă a lunii octombrie. alogamă. în anemii. var. hermafrodite. Fructul este compus. omologate pentru cultură: 114 . Soiuri cultivate. Semănatul se realizează pe 3 rânduri echidistant la 40 cm. Sfecla este o plantă bienală. Din punct de vedere terapeutic. de culoare verde închis şi cu nervuri roşii-violecee. ramificată şi striată. grupate în glomerule câte 4-8. formată din hipocotil şi o parte din epicotil. sucuri. Florile sunt mici. Prin lucrarea de rărit se realizează o distanţă între plante pe rând de 810 cm.

Ro-neet 4-6 kg/ha.5 kg/ha./ha N. Olticarb 4-6 l/ha. Faţă de lumină. în condiţii de umbrire însă. Temperaturi scăzute (sub 5oC) în primele faze de vegetaţie determină apariţia tulpinilor florifere în primul an. -setimpurii: De Arad. Rădăcinile tuberizate sunt afectate de temperaturi de sunb 0oC. La fertilizarea de bază se aplică. dovlecei). ceapă verde. cerinţele sunt moderate. motiv pentru care recoltarea se face înainte de venirea îngheţurilor.). Tehnologia culturii.a. -semitârzii: Action F1. pepeni verzi şi galbeni. Erbicidarea culturii se realizează aplicând următoarele produse: -ppi: Eptan 4-6 kg/ha.5 kg/ha. ardei. -pre/post: Pyramin 2 kg/ha. Detroit Nero. legumele păstăioase (fasolea. Pablo F1. Adol 1-1./ha K2O) şi îngrăşămintele organice bine descompuse în cantitate de 30-40 t/ha. -postemergent: Focus ultra 3-4 l/ha. bogate în humus şi cu reacţie neutră. vinete).c. Lucrările de pregătire a solului sunt aceleaşi ca şi la morcov. -preemergent: Venzar 1-1. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. temperatura optima fiind 25-30oC. Sfecla roşie solicită soluri cu textură mijlocie. În culturi succesive. se cultivă după mazăre verde. coloraţia rădăcinilor este mult diminuată. pe lângă îngrăşămintele minerale (100 kg s. cu pretenţii mai mari în perioada de germinare şi de îngroşarea rădăcinii (iunieiulie). Faţă de umiditatea din sol are cerinţe moderate (60-70% din c. Seminţele încep să germineze la 4. 115 . Pentru cultura în ogor propriu bune premergătoare sunt: legumele solano-fructoase (tomate.-timpurii: Bordo.a. În decursul perioadei de vegetaţie solicită temperaturi de 18-23oC. salată. Sfecla roşie are cerinţe mai mari faţă de căldură decât celelalte rădăcinoase.4oC. slab alcalină. 80 kg s. fapt ce explică aria mai redusă a acestei culturi. mazărea) şi legumele cucurbitaceae (castraveţi.

0.VI-15. imediat după răsărit cu 50 kg s. Dintre dăunători mai frecvenţi sunt: -păduchele negru (Aphis fabae): se fac stropiri cu Sinoratox 35 EC 0.05%.5 EC-0. Răritul culturii se face când plantele au 2-3 frunze adevărate.III15. Captadin 50 PU . Fertilizarea fazială se aplică în două etape: prima. 116 . primăvara în urgenţa a II-a (25.5l/ha. Impact 125 SC . Combaterea insectelor vectoare cu Sinoratox 35 EC-0. Schema de înfiinţare a culturii de sfeclă de masă este pe teren modelat.5%.06%.a. Carbetox 37 EC . Tratamentele încep la semnalarea coloniilor de păduchi pe plante şi se repetă de 1-2 ori la interval de 8-12 zile. Adâncimea de semănat este de 2-3 cm în soluri mai grele şi 4-5 cm în soluri mijlocii.0.1%.0.IV) pentru producţie de vară şi toamnă în perioada 10. -cercosporioza: stropiri cu Brestan 60 WP ./ha K2O. Ripcord 40 EC ./ha N şi 50 kg s. Primul tratament se aplică la 2-5 zile după semnalarea petelor (20-40 pete nesporulate/plantă).0. -mana: efectuarea a 1-2 stropiri cu Turdacupral 50 PU .Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct pe terenuri modelate sau nemodelate. Următoarele 1-2 tratamente se fac la intervale de 18-20 zile.05%.0. 3 rânduri echidistant la 40 cm iar pe teren nemodelat 3 rânduri la 30 cm cu bandă de 60 cm. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor reprezintă un element tehnologic esenţial în obţinerea de producţii de rădăcini sănătoase. Carbetox 37 CE -0.a.VII pentru producţie târzie destinată păstrării peste iarnă. Dithane M 45-0.0.2%.2%.2%. Semănatul se face cu SUP-21. Irigarea culturii se face în perioada de creştere intensă a rădăcinii. Tratamentul începe la semnalarea atacului şi se repetă la 10-12 zile. aplicând 1-2 udări în zonele colinare şi 3-4 udări în zonele de şes mai secetoase.a.2% sau Decis 2. realizând distanţe pe rând de 10-12 cm. iar a doua la 30 zile de la prima cu 35 kg s. Cantitatea de sămânţă utilizată este de 10-15 kg/ha.1%. -viroze: folosirea la semănat şi plantat de seminţe şi butaşi proveniţi din culturi sănătoase.5 l/ha. Topsin 70 PU 0./ha N.

1. Sinoratox 10 G . Producţia de rădăcini este de 15-20 t/ha la culturile succesive şi de 20-30 t/ha la culturile în ogor propriu. Particularităţi botanice şi biologice. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc ochi compuşi din 3 muguri. cartoful timpuriu şi de vară se cultivă mai ales în câmpia de sud şi de vest.5 kg/1000 m2. CARTOFUL TIMPURIU Solanum tuberosum L. Ecuador şi Columbia. precum şi în industria spirtului. Frunzele sunt penat-compuse.5 EC . Este o plantă anuală. 7.28 l/t sămânţă. Originea şi aria de cultură. Decis 2. înalte de 30-150 cm şi cresc sub formă de tufă. La noi în ţară. Recoltarea se face eşalonat începând cu luna iulie şi printr-o singură trecere toamna. Fastac 10 CE .1%. Tulpinile aeriene sunt erecte. Cultura se tratează cu Sinoratox 35 CE 0.-puricele sfeclei (Chaetocnema tibialis): prăfuirea culturii cu Sinoratox 3G . care dezvoltă în sol tulpini subterane. cu foliole netede sau gofrate.10 kg/t. de unde sa răspândit apoi în toată Europa. El se foloseşte într-o gamă largă de preparate.7. Originar din Peru. chipsul şi făina folosită la producerea pâinii de cartof.0. pe care se găsesc rădăcini subţiri lungi de 2. Se va aplica un tratament/generaţie în primele zile după apariţia larvelor. Franţa şi Anglia. pubescente.0. 117 .3 kg/1000 m2. pe terenuri uşoare şi irigabile. Forma. Familia Solanaceae Importanţa culturii. amidonului. -molia sfeclei (Phtorimaea ocellatella): se tratează butaşii înainte de însilozare cu Sinoratox 10 G . glucizei.1%.0-40 cm şi ramificaţii mai groase (stoloni). Cartoful timpuriu asigură consumul populaţiei în lunile mai-iunie. mai viguroşi spre vârf. Carbodan 35 ST . mărimea şi culoarea tuberculilor depinde de soi. Din cartof se produc fulgi de cartof.1 l/ha. care prin tuberizare la vârf formează tuberculii. a fost adus în Europa de către spanioli prin 1530 şi răspândit în cultură în Spania.

5 Semitimpurii Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Unele soiuri nu înfloresc. an de an.1.-2oC distrug partea vegetativă aeriană.). cu flori albe sau violacee şi cu polenizare autogamă.5 15 16. Alegerea corectă a soiurilor şi utilizarea la plantare a unui material certificat. Căldura este factorul cel mai important de care depinde producţia de cartof. Temperaturi mai mari de 25oC provoacă distrugerea colţilor. 118 . Creşterea colţilor începe la 9-10oC şi se opreşte la 25-27oC. asigură obţinerea de producţii mari şi stabile..9 17 17 14 13 15. din care pentru cultură timpurie şi de vară.Inflorescenţa este o cimă compusă.5 17 16. Principalele cultivare de cartof timpuriu şi de vară omologate pentru cultură în România Grupa de precocitate Timpurii Denumirea cultivarului Ostara Gloria Fresco Semenic Adretta Suceviţa Koretta Anosta Concorde Bârsa Bran Cibin Rene Catellyna Roclas Runica Kondor Escort Romano Rubinia Claustar La-Tona Nikita Forma tuberculului ovală ovală rotund-ovală rotund-ovală ovală ovală ovală rotundă ovală rotundă ovală ovală ovală rotundă rotund-ovală ovală ovală ovală rotund-ovală ovală ovală rotund-ovală ovală Culoarea tuberculului galben-închis galben galben galben-deschis galben roşu galben galben galben galben galben roşu galben galben galben galben roşu galben roşu roşu galben galben galben Culoarea pulpei galben galben galben alb-gălbui galben galben-deschis galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben galben-deschis galben-deschis % amidon 14 16 16. Dacă pe plan mondial se cultivă peste 2000 soiuri. iar valori de -1. Tabelul 7..1. 23 (tabelul 7. Fructul este o bacă de culoare violetverzui. Soiuri cultivate. în România sunt admise 39 de soiuri. Temperatura optimă de creştere este de 17-25oC.5 16 18 16 14 17 14 15 18 17 15 16. Rădăcinile încep să crească la temperaturi de 6-7oC şi creşterea acestora durează până la începutul înfloritului.

uscarea stolonilor şi apare fenomenul de pieire a plantelor. Consumul de elemente nutritive este de: 10 kg s. cereale de toamnă şi de primăvară. Contraindicate sunt legumele solanacee.a. frunzelor şi formării tuberculilor. cauzează avortarea tuberculilor. Tehnologia culturii.a. P2O5. dezinfecţie şi încolţire. efectuată în luna septembrie-octombrie. în perioada de creştere a stolonilor şi formarea tuberculilor. 5 kg s. Lucrările solului încep din toamnă. conducând la scăderea producţiei. tuberculii sunt supuşi unor operaţiuni de sortare. MgO la o tonă de produs. Primăvara. Insuficienţa luminii afectează creşterea tulpinilor. potasiul intensifică fotosinteza iar fosforul influenţează înrădăcinarea şi tuberizarea. Procesul de tuberizare se desfăşoară în condiţii de iluminare intensă şi corespunde fenologic cu faza de îmbobocire-înflorit. Calibrarea se face pe două fracţiuni: tuberculi cu diametrul de 35-45 mm şi tuberculi cu diametrul de 45-55 mm. la soiurile timpurii sunt necesare perioade de iluminare de peste 12 ore/zi şi temperaturi de 15-18oC. Apoi. Materialul sortat şi calibrat se introduce într-o soluţie de formalină 0. însorite. În asolament.a.a.a. Pentru realizarea culturilor timpurii sunt indicate soluri nisipo-lutoase. 4 kg s. când se aplică îngrăşămintele cu azot 80-100 kg s./ha. K2O.a. timp de 5 minute. asociată cu temperaturi ridicate şi lipsa aerului din bilon. sacii se ţin în grămezi 119 . CaO. solul se mobilizează cu grapa cu discuri GD-3. 40-60 kg s. cerinţele sunt moderate. fiind mai mari în perioada de formare şi de creştere a tuberculilor. N.5). 3 kg s. Pentru plantare.Cerinţele faţă de lumină sunt mari. Pentru formarea tuberculilor.5%. profunde. Seceta. Pregătirea materialului pentru plantare. bogate în elemente minerale. cu posibilităţi de irigare şi reacţie uşor acidă (pH./ha P2O5 şi 50-70 kg s.2 + U-650 M. pentru dezinfecţie. cartoful timpuriu poate urma după leguminoase anuale şi perene.a. legume vărzoase şi cucurbitacee. când se aplică 30-60 t/ha gunoi de grajd. calibrare.a. Azotul influenţează dezvoltarea masei foliare.5-5. Faţă de umiditate. 14 kg s. Acestea se încorporează printr-o arătură adâncă la 28-32 cm./ha K2O.

iar temperatura trebuie menţinută la 16-18oC timp de 14 zile. Cu 1 l soluţie se pot trata 5-8 kg tuberculi. Plantarea se face manual în rigole deschise mecanic la 70 cm distanţă. solariile cu protecţie dublă. aplicarea a 3-4 udări în primăverile secetoase cu norme moderate de 200-250 m2/ha şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Distanţa între tuberculi pe rând este de 20-25 cm. În etapa a doua. Pentru umectare se foloseşte o soluţie formată din 60 g superfosfat şi 30 g sare potasică la 10 l apă. până colţii au o lungime de 1-3 mm. Desimea ce se realizează este de 55-70 mii pl/ha. tuberculii sunt ţinuţi la lumină şi la temperaturi de 1213oC.III. pentru sudaţie. rumeguş de lemn sau nisip. Cantitatea de material utilizat la plantare este de 3000-3500 kg/ha pentru fracţia 30-45 mm şi 4000-4500 kg/ha pentru fracţia 45-55 mm. grajdurile. până ce colţii ajung la 10-12 mm. turbă. Înfiinţarea culturii. Lucrările de întreţinere constau în aplicarea erbicidelor pre şi postemergente.accoperite cu folie 3-4 ore. Erbicide omologate pentru cultura cartofului timpuriu: 120 . când în sol se realizează valori de 6-8oC. unde tuberculii se aşează în straturi.. pentru zonele nordice. 1-2 praşile manuale şi 1-2 praşile mecanice. Înrădăcinarea se face în coşuri şi lăzi de lemn. Pentru 1 ha de cultură este necesară o suprafaţă de 15 m2 spaţiu de încolţire. Punerea la încolţit a materialului începe cu 30-35 zile înainte de plantare. Scoaterea din repaus a mugurilor se realizează fără lumină. Plantarea se face în perioada 1-10. timp de 14-21 zile. Amestecul este format din mraniţă.IV. magaziile. tuberculii încolţiţi se pun la înrădăcinat timp de 6-10 zile. o grosime de 8-10 mm şi o culoare verde-violacee. Pentru a realiza producţii foarte timpurii. folosind în acest scop serele. pentru zonele sudice şi vestice şi 1-19.

Producţia ce se obţine este de 8-15 t/ha. locul în asolament şi fertilizarea de bază este identică cu cea prezentată la cartoful timpuriu. Se vor efectua 1-2 stropiri pentru generaţia I şi o stropire pentru generaţia a II-a cu: Danex 80 SP-1.6 l/ha. Fastac 10 CE-0.21. Frontier 1.5-3 l/ha. Dintre dăunători importanţă deosebită o prezintă gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata).25 kg/ha. La densităţi mari sunt roase şi vârfurile lujerilor. Eliminarea plantelor bolnave din loturile semincere. Regent 200 SC-0. -mana: stropirea plantelor cu unul din produsele: Dithane M 45 .5 kg/ha.0. Lucrarea se face manual sau cu plugul cu tracţiune animală.0. Recoltarea cartofului timpuriu începe la jumătatea lunii mai şi se continuă până la sfârşitul lunii iunie. bacterii şi ciuperci. Vondozeb PU . În cultura cartofului se întâlnesc boli produse de virusuri. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Frunzele sunt roase parţial sau total în afara nervurilor principale. Pared 1-3 l/ha.2-2.a.1.0. Tratamentul începe cu 2-3 zile după apariţia larvelor şi se repetă la 8-10 zile. Brestanid 50 .7-2 kg/ha.5 kg/ha.09-0. Linurex 2-8 kg/ha.5 l/ha. Amplasarea culturii. Primăvara se administrează îngrăşămintele cu azot 80-100 hg s.52 kg/ha. 121 . Cultivarea de soiuri rezistente. Tehnologia culturii cartofului pentru consum de vară.2l/ha. Dursban 48 CE-1.04%.7-1.5% şi sudaţie 3-4 ore. Karate 2. Imidan 50 WP-1 kg/ha. Igran 2-8 kg/ha.-preemergent: Afalon 1.25 kg/ha. Ecalux 25 CE-0. Gesagard 2-8 kg/ha.1%.75 l/ha.2%.5%. -postemergent: Lexone 0. -viroze: reânnoirea cartofului pentru sămânţă la 1-2 ani cu material produs în zone închise. Promedon 2-8 kg/ha.1. Antracol 70 WP ./ha şi se pregăteşte patul germinativ cu grapa cu discuri. Polyram DF .5-2. Victenon 50 WP-0. Sencor 0.5 l/ha.5 EC-0. Combaterea afidelor.8 kg/ha.0.05%. -putregaiul umed: tratarea tuberculilor înainte de plantare cu formalină 0. Turdacupral 50 PU .5-2 kg/ha.2 kg/ha. Curzate 50 WP . Fusilade super 1.1. Folpan 80WP .

pe teren nemodelat la distanţe de 61-70 cm între rânduri şi 22 cm pe rând. Lucrările de întreţinere sunt identice cu cele prezentate la cartoful timpuriu. Kverneland. Tuberculii trebuiesc sortaţi pe cele doua fracţii (35-45 mm şi 45-55 mm). folosind utilajele Mondial. Legumele bulboase aparţin clasei Monocotiledonatae. atât ca suprafaţă. Desimile ce se realizează sunt de 65-75 mii plante/ha. Părţile comestibile ale acestor specii sunt reprezentate de bulbi (ceapa comună. Recoltarea se face manual pe suprafeţe mici şi mecanizat pe suprafeţe mari. realizând o înălţime a bilonului de 10-12 cm deasupra tuberculilor.III. genul Allium.Pentru plantare se folosesc tuberculi neîncolţiţi din soiurile semitimpurii. cât şi valoare alimentară. Producţia ce se obţine la cartoful de vară este de 18-20 t/ha. usturoiul. ceapa eşalotă şi ceapa de Egipt) şi de tulpina falsă sau 122 . prezentate. ordinul Liliales. Adâncimea de plantare este de 3-5 cm pentru fracţia mică şi de 5-8 cm pentru fracţia mai mare. AutoKuca. Producţia se valorifică imediat sau se păstrează cel mult două săptămâni în depozite speciale prevăzute cu ventilaţie. Concomitent cu plantarea se face şi bilonarea. începând cu 20 iunie-31 august. familia Liliaceae. CAPITOLUL VIII CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DIN GRUPA CEPEI Toate speciile ce aparţin acestei grupe prezintă pondere mare în cultura legumelor din ţara noastră. Plantarea are loc în perioada 10-25.

cicatrizarea rănilor. Turkestan. datorită acţiunii antibiotice. tulpina adevărată este reprezentată de un disc pe a cărui parte inferioară cresc rădăcinile. Afganistan. Ceapa ocupă suprafeţele cele mai mari în cultură. 123 . care se comportă în cultură ca bienală (ceapa ceaclama şi ceapa de apă) şi trienală (ceapa prin arpagic). datorat uleiurilor eterice. a posibilităţilor de consum în tot timpul anului. Ea este eficientă în tratarea unor boli ca: astenie. Particularităţi botanice şi biologice. organele plantelor au miros specific. arteroscleroză. precum şi a utilizării ei în industria alimentară şi farmaceutică. tulpina falsă. iar cele exterioare pergamentoase cu rol de protecţie. diabet. Speciile din această grupă prezintă câteva particularităţi şi anume: rădăcinile sunt fasciculate şi cresc în stratul superficial al solului până la 50 cm. ceapa de apă.1. ceapa asigură şi o bună igienă a alimentaţiei. mugurii floriferi şi vegetativi. Originea şi aria de cultură. dintre toate speciile grupei. Această importanţă o datorează modului diversificat de folosire în alimentaţie. litiaze biliare. ceapa de Egipt şi ceapa eşalotă). Specia este originară din Asia Centrală şi Occidentală. perene (ceapa de iarnă. Ceapa este o plantă alogamă. tulpina falsă se formează din suprapunerea concentrată a tecilor frunzelor. alungită (usturoi. bienale (ceapa ceaclama. 8. gripă. Speciile aparţinătoare acestei grupe sunt: anuale (usturoiul). Familia Liliaceae Importanţa culturii. Pe lângă valoarea alimentară. iar pe partea superioară frunzele. trienale (ceapa de arpagic). Caucaz şi Asia Mică. ceapa de Egipt) şi foarte dezvoltată la praz (30-70 cm). cele interioare fiind cărnoase şi suculente.frunze. provenind din formele sălbatice ce cresc în flora spontană din Iran. prazul şi usturoiul de Egipt).CEAPA COMUNĂ Allium cepa L. Bulbii rezultă din modificarea frunzelor. afecţiuni respiratorii. având dimensiuni mai mici (ceapa de iarnă şi ceapa eşalotă).

vârful acestuia rămânând în sol prins de sămânţă. Imediat după germinare. care iniţial au fost cărnoase însă pe măsura maturării bulbilor au cedat hrana frunzelor cărnoase din interior. mai ales pentru culturile de ceapă ceaclama şi producere de arpagic. Acestea sunt de culori diferite: galbene. -foarte timpurii: Copra F1. Django F1. În anul al doilea sau al treilea se formează tulpina floriferă. la suprafaţa solului apare un cot (reprezentând mijlocul frunzei cotiledonale). Roşie de Arieş. Polenizarea este alogamă entomofilă. Frunzele aeriene au limbul alungit. reprezintă organul comestibil format din tulpina propriu-zisă (discul). La exterior sunt frunzele pergamentoase. Bulbul. Greutatea a 1000 seminţe este de 2. cu răspândire în stratul superficial al solului şi capacitate redusă de absorbţie. roşietice. De aceea terenurile trebuie să fie bine pregătite. În frunzele cărnoase se acumulează substanţele de rezervă. Ele au rolul de a proteja bulbul împotriva umezelii. -semitimpurii: Armstrong F1. în funcţie de condiţiile climatice. de culoare neagră şi cu o scobitură în dreptul hilului. Ele au culoarea alb-gălbuie. Roşie de Făgăraş. atacului de boli şi dăunători. vârful plantulei nu poate ieşi la suprafaţă şi se produce dezrădăcinarea plantelor.7-5 g. Durata înfloritului este de 3-4 zile pentru o floare şi 10-21 de zile pentru o inflorescenţă. terminată cu o inflorescenţă globuloasă ce conţine 300-800 flori de culoare albă sau alb-verzuie.Rădăcina este fasciculată (30-60 rădăcini). de culoare verde-albăstruie şi acoperite cu un strat de pruină. 124 . verzuie sau roşietică. Romito F1. -timpurii: Pacific F1. În condiţiile unor soluri cu crustă. iar la partea superioară frunzele şi mugurii vegetativi şi floriferi. Soiuri cultivate omologate pentru cultură. Vechimea optimă pentru semănat este de 1 an. într-un gram intrând 200-360 seminţe. Fructul este o capsulă cu 2-3 seminţe triedrice. uscăciunii. îngheţului. pe care la partea inferioară sunt rădăcinile. în funcţie de soi. maronii. înaltă de 80150 cm. Formarea bulbului începe la 60 zile de la răsărirea plantelor şi durează 90-120 de zile. O importantă particularitate pentru producţie este germinarea şi răsărirea plantelor de ceapă.

-8oC. temperatura optimă este de 2025oC (germinaţia are loc în 5-8 zile). iar cele formate nu se mai dezvoltă.6 (N:P2O5:K2O). Aroma.7-3oC. K2O. îndeosebi în faza de încolţire şi de formare a bulbului. 1. Umiditatea scăzută şi insolaţia puternică în această perioadă conduc la concentrarea sucului celular şi formarea frunzelor pergamentoase. nu mai formează seminţe. permeabile. Banko.).a. Durata iluminării şi intensitatea luminoasă condiţionează formarea bulbilor. În perioada de înflorit. Faţă de temperatură.a. Solurile indicate pentru cultura cepei sunt cele mijlocii. 125 . Perioadele răcoroase şi ploioase din timpul înfloritului conduc la apariţia bulbilor aerieni în inflorescenţe. Seminţele încep să germineze când în sol se realizează 1. Luciana. -foarte târzii: Aurie de Buzău. Roşie de Arad. La valori de 10-15oC sau peste 30oC creşterea bulbilor este mult încetinită. Niky F1. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie.u. În faza de maturare a bulbului cerinţele sunt reduse. în loc de flori şi seminţe. Plantele de ceapă înrădăcinate rezistă la temperaturi de -4.-semitârzii: Daitona F1. Ariana.8 kg s.. N. fertile. De Stuttgart. însă datorită sistemului radicular superficial are pretenţii ridicate faţă de apă. 4. Pentru o tonă de bulbi se extrag din sol 3 kg s. Kitty F1. Marrona F1. Spirit F1.4:1. La temperaturi de 12-14oC şi peste 35oC florile avortează. Gloria F1. -târzii: Ana. Creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular are loc la valori de 1220oC. Milena F1. polenizat şi de maturare a seminţelor temperaturile optime sunt de 20-30oC. imprimând bulbilor o mai mare capacitate de păstrare. iar peste 25oC inhibă creşterea rădăcinilor. ceapa are pretenţii moderate.5-7.a. Ceapa este o plantă de zi lungă. cu pH . Formarea şi creşterea frunzelor verzi se realizează la temperaturi de 18-22oC. Raportul de echilibru este de 1:0.6.. bulbul se formează încet şi nu se maturează. Androna. Diamant. Creşterea şi maturarea bulbului are loc la temperaturi optime de 2530oC.8. În condiţii de zi scurtă (10-12 ore) şi lumină redusă. Ceapa are un consum redus de apă (244 l apă/1 kg s. P2O5. Sub 10oC frunzele verzi nu se mai formează şi nu cresc. Wolska.2 kg s.

dovlecelul. Tehnologia cultivării cepei prin semănat direct în câmp (ceapa ceaclama)./ha N. prin răsaduri (ceapa de apă sau kaba) şi prin arpagic. protejat (solarii. după culturi care părăsesc devreme terenul şi-l lasă curat de buruieni. ardei. În vederea obţinerii bulbilor la ceapa comună se practică metoda prin semănat direct în câmp (ceapa ceaclama). Terenul destinat culturii cepei ceaclama se pregăteşte din toamnă prin aplicarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor şi potasiu. iar modelarea terenului în straturi înălţate cu maşina MMS-4. Ceapa stufat se cultivă succesiv în culturi anterioare (primăvara) şi următoare (toamna) culturilor de bază.a. vinete) şi corespunzătoare sunt legumele vărzoase şi bostănoase (castraveţii. 80-120 kg s. migrarea şi depunerea asimilatelor în bulb.a. combinatorul CPGC-4.În ceea ce priveşte folosirea îngrăşămintelor.a. pepenii verzi şi pepenii galbeni.a.a. pe solurile mediu aprovizionate 40-60 kg s. care favorizează creşterea rădăcinilor. bune premergătoare sunt legumele solano-fructoase (tomate. răsadniţe) şi forţat în sere. Foarte bune premergătoare sunt: mazăres şi fasolea păstăi. Pentru producţia de stufat (ceapa verde) culturile se realizează în câmp.5./ha K2O. Încorporarea îngrăşămintelor se face prin efectuarea arăturii adânci de toamnă la 28-32 cm. Tehnologia culturii. Dintre îngrăşămintele minerale trebuie să predomine cele cu fosfor şi potasiu. 126 .2. ceapa se cultivă pe sole care au fost fertilizate organic în anul anterior. menţionăm că ceapa nu suportă fertilizarea cu gunoi de grajd nedescompus. Îngrăşămintele cu azot se administrează la pregătirea patului germinativ./ha K2O. Pregătirea patului germinativ şi modelarea terenului este bine să se facă din toamnnă. administrând 50 kg s. Lucrarea se execută cu grapa cu discuri GD-3./ha P2O5 şi 40-50 kg s. Pe solurile slab aprovizionate se recomandă aplicarea a 20-30 t/ha gunoi de grajd descompus./ha P2O5 şi 60-75 kg s. dovleacul de copt). indiferent dacă semănatul se face toamna târziu sau primăvara devreme. În asolament.

5-2 l/ha. Răritul se face când plantele au 3-4 frunze adevărate.5 . Înaintea semănatului cu 2-3 zile. Înfiinţarea culturii are loc toamna în perioada 20-30. Desimea ce se realizează este de 750-1000 mii pl/ha.6(8) adaptată. realizând distanţe de 2. Dacă solul formează crustă din cauza ploilor abundente.XI. Benlate-2 g/kg sau Tiramet 60 PTS-4 g/kg. se execută o lucrare cu grapa stelată la adâncimea de 1-2 cm pentru distrugerea acesteia. Afalon 1. Lucrările de întreţinere. folosind 8-10 kg/ha. sau primăvara 1-10. -postemergent – Lontrel 0. pe teren modelat.5 cm între plante pe rând. se seamănă 4 rânduri echidistant la 30 cm şi adâncimea de 2-3 cm toamna şi 1. -ppi/pre – Ramrod 6-8 l/ha. -la ceapa ceaclama: 6-8 l/ha. Satecid 127 . sămânţa se tratează împotriva agenţilor patogeni cu: Ronilan-50 g/kg. Pentru a menţine cultura curată de buruieni se prăşeşte manual pe rând de 1-2 ori şi mecanic între rânduri de 2-3 ori. -postemergent – Nabu S 1. După semănat. Digermin 3-5 l/ha.3.5-2 cm primăvara. Stomp 6 l/ha. Pentru culturile semănate toamna se iau măsuri de reţinere a zăpezii şi de evacuare a apelor în caz de băltire.5 l/ha. -preemergent – Clorilat 10-16 l/ha. Stomp 6 l/ha.. -la ceapa din arpagic: -ppi – Dual 3-4 l/ha. Fusilade Super 1 l/ha.III. Satecid 6-8 l/ha. Treflan 3-5 l/ha. preemergent şi postemergent. -ppi/pre – Ramrod 6-8 l/ha. Goal 1 l/ha.Aplicarea erbicidelor se face înainte de semănat. respectiv 6-8.5 l/ha.5 kg/ha seminţe. Semănatul se face cu maşina SUP-21 sau SPC. se tăvălugeşte uşor pentru a pune în contact sămânţa cu solul. Tiuram 75-50 g/kg. Dacthal 8-10 kg/ha.

/ha N şi 20 kg s.2%. Cu 3-4 săptămâni înainte de recoltare nu se mai aplică udări. Ronilan . Folosirea pentru semănat şi plantat de material de înmulţire provenit din culturi sănătoase.a. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor.5 kg/ha.05% cu 6 respectiv 3 săptămâni înainte de recoltare. Prima udare se aplică imediat după semănat pentru a asigura o răsărire uniformă. Acrobat MZWP-0.2%. Diazol 60 EC-0. iar următoarele 2-3 la ceapa pentru bulbi şi 4-5 la seminceri. folosirea de material semincer provenit din culturi sănătoase. pe adâncimea de 30-40 cm. pentru favorizarea maturării bulbilor. Carbetox 37 EC-0.4%. Curzate Manox WP-0.3% şi Konker -0. iar celelalte la intervale de 20-25 zile. Aplicarea tratamentelor imediat după răsărirea culturii cu Sinolintox 10 G sau Sinoratox 10 G în doză de 2 kg/1000 128 . Pentru prevenirea atacului se recomandă două tratamente cu Ronilan 50 WP-2.Erbicidarea preemergentă a culturii se face imediat după semănat.25%.15%.a.50g/kg sau formalină . Rotaţia culturii. La efectuarea tratamentelor se adaugă Aracet sau Detersin 0. cu 30 kg s. iar aplicarea erbicidelor postemergente are loc în faza în care cultura are 2-3 frunze şi buruienile sunt în faza de rozetă.U. Fertilizarea fazială se aplică la începutul formării bulbului.3% timp de 15 minute.5%. -Gărgăriţa cepei (Centhorrhyncus suturalis). În funcţie de precipitaţiile căzute se aplică 6-8 udări.15%. Irigarea se aplică pentru a menţine o umiditate în sol de 75-80% din I.2%. Rovral 50 PU-0. -Musca cepei (Delia antiqua). În perioada de vegetaţie se fac stropiri cu Turdacupral 50 PU-0. Primul tratament se efectuează la apariţia petelor gălbui pe frunze. -Putregaiul cenuşiu (Botrytis allii).1%.A./ha K2O. Depozitarea cepei în strat subţire pentru a fi expusă curenţilor de aer.0.Mana (Peronospora destructor). Aliette 80 WP-0. sortarea şi controlul periodic în depozite.Tratamentul se face la 5-7 zile după apariţia adulţilor în câmp. Dezinfecţia seminţelor cu Tiuram 75-4g/kg. la intervale de 8-10 zile. . Tratamente cu Ecalux EC0. Dithane M 45 WP-0.

Producţia ce se obţine este de 15-20 t/ha. Bulbii adunaţi în grămezi se fasonează.III. calibrează şi se recoltează sau se depozitează. Irigatul se face numai în zonele mai secetoase.VIII.15%. Pentru culturile de arpagic se aleg terenuri luto-nisipoase. Pregătirea patului germinativ se face ca şi pentru ceapa ceaclama. iar adâncimea de semănat 1-2 cm. utilizaţi la plantările din primăvară şi calitatea a III-a cuprinde bulbii de peste 20 mm folosiţi pentru înfiinţarea culturilor de ceapă stufat.5-7.VII-20. când plantele sau înmuiat la colet. culturile de arpagic se erbicidează. Producerea arpagicului. Recoltarea se face în perioada 20 august-10 septembrie. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Semănatul se face primăvara devreme. după care se îndepărtează frunzele uscate şi se calibrează pe trei dimensiuni: calitatea I cuprinde bulbii de 7-14 mm utilizaţi pentru plantările din toamnă.. folosind o cantitate de sămânţă de 100-120 kg/ha. Momentul optim de recoltare este când tulpina falsă s-a înmuiat la bază şi frunzele s-au îngălbenit la vârf. fertile. Distanţa între rânduri este de 15 cm. Materialul recoltat se lasă la soare 3-4 zile.5.2%. Se efectuează stropiri cu Diazol 60 EC-0. sortează. Metoda de cultură prezintă două etape distincte şi anume: producerea arpagicului (în primul an) şi obţinerea bulbilor de consum (în anul al doilea). Pe suprafeţe mari. Pe suprafeţe mari lucrarea se execută mecanizat cu MRC12 sau cu maşina de recoltat cartofi. iar pe suprafeţe mici.mp. în perioada 1-15. prevăzută cu bandă scuturătoare. manual prin smulgere. Tratamentul se repetă la 8-12 zile. 129 . Recoltarea se face în perioada 20. se plivesc ori de câte ori este nevoie. aplicând 1-2 udări cu norme moderate de 200-250 m3/ha. Umiditatea prea ridicată din sol conduce la obţinerea unor bulbi mari utilizaţi pentru înfiinţarea de culturi de ceapă stufat. cu maşina SUP-21. Tehnologia culturii cepei prin arpagic. cu pH-6. Sinoratox 35 EC-0. După semănat se execută o tăvălugire uşoară care va favoriza o răsărire uniformă a culturii. calitatea a II-a cuprinde bulbii de 14-20 mm.

Pentru plantarea unui hectar de cultură comercială se utilizează o cantitate de 600-800 kg arpagic.1 kg/t şi Bavistin 50 WP . Schema de plantare este de 4 rânduri echidistant la 25 cm respectiv 28 cm funcţie de lăţimea brazdei înălţate. Înfiinţarea culturii cepei prin arpagic se face prin plantarea bulbilor toamna (1-10.VII-10.VIII. Dâmboviţa.plantarea răsadurilor.producerea răsadurilor. cu 2-3 zile înainte de plantare. Această metodă se practică pe suprafeţe restrânse. Producţiile ce se obţin sunt de 10-12 t/ha. Plantarea se face cu MPB. în judeţele Buzău. arpagicul se tratează cu Ronilan 50 WP.Arpagicul se păstrează la temperaturi de 1-3oC sau 18-20oC. din cauza costului ridicat cauzat de producerea şi plantarea răsadurilor. 130 . Umiditatea relativă a aerului trebuie menţinută la 50-70%. Distanţa între plante (bulbi/rând) este de 3-4 cm.X. Recoltarea are loc în perioada 20. Cluj. . după care se curăţă de frunzele uscate şi se sortează. Recoltarea se face manual pe suprafeţe mici sau mecanizat cu MRC-1. Cultura cepei de apă comportă două etape: . la adâncimea de 2-3 cm pe solurile mai grele şi 4-5 cm pe solurile mai uşoare.8 (12).) sau primăvara (1-15. realizând desimi de 800-850 mii pl/ha.III). Cultura se înfiinţează pe teren modelat şi nemodelat. Producţia ce se obţine este de 20-25 t/ha. Lucrările de întreţinere din perioada de vegetaţie sunt asemănătoare cu cele ale culturii cepei ceaclama.5%.2 pe suprafeţe mari. Bulbii se lasă 4-5 zile la soare pentru uscare.0. Tehnologia culturii cepei de apă (prin răsad). Galaţi. Pentru a preveni atacul unor boli (Sclerotium cepivorum şi Botrytis allii). pentru a împiedica diferenţierea mugurilor florali şi apariţia tulpinilor florale în primul an. când 80% din plante au tulpina falsă înmuiată la bază şi rozeta de frunze culcată la sol.

se folosesc 3-4 kg sămânţă. Fertilizarea fazială a răsadului se face în două etape.a. După semănat. în rânduri distanţate la 5-7 cm şi la 2-3 cm adâncime. Se administrează 6-8 l/m2 răsadniţă. fără repicare. apă./ha N şi 25 kg s. aplicarea a 5-7 udări cu norme de 300-350 m 3/ha pentru a menţine o umiditate în sol de 75-85 % din I. 30 g superfosfat şi 20 g sare potasică. aplicând o soluţie de 1%.V./ha K2O. Lucrarea de semănat se face în perioada 10-20. Se folosesc 8-10 l/m2 răsaduri. Pentru producerea răsadului unui hectar de cultură este necesară o suprafaţă de 200 m2. pe adâncimea de 20-40 cm. când acestea au 3-4 frunze.a.U. Pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură. bălegar proaspăt din bovine şi un incesticid. în perioada 10-25.III sau 1-10. Plantarea răsadurilor trebuie încheiată cu 10-15 zile înainte de începerea formării bulbului . Răsadul fasonat se mocirleşte într-un amestec format din pământ.În caz contrar. iar adâncimea este mai mare de 12 cm decât a fost răsadul în strat. să întârzie vegetaţia şi nu mai formează bulbi. Prima fertilizare se face la 20 zile de la răsărire. care împiedică formarea crustei şi constituie totodată un îngrăşământ de start. fertilizarea fazială cu 45 kg s. şănţuleţele se acoperă cu un strat gros de 2-3 cm de mraniţă cernută. A doua fertilizare se aplică la 15-20 zile de la prima. erbicidarea postemergentă. Lucrările de întreţinere a răsadurilor sunt cele generale. Lucrările de întreţinere constau în completarea golurilor la 3-5 zile de la plantare. Înainte de plantare răsadul se fasonează. Semănatul se face rar. scurtând rădăcinile la 4-6 mm şi frunzele la 1/3 din lungime. depăşirea perioadei optime face ca plantele să înrădăcineze greu.IV în funcţie de zonă.A. administrând o soluţie de 1. Plantarea răsadurilor se face la vârsta de 45-50 zile. Plantarea se face manual sau cu maşina MPR-5. compusă din azotat de amoniu. compusă din 40 g azotat de amoniu. la 131 .Producerea răsadurilor se face pe straturi înălţate amenajate în câmp şi protejate cu folie de polietilenă. Distanţa între plante pe rând este de 6-8 cm. la 10 l apă. 80 g superfosfat şi 30 g sare potasică la 10 l apă. folosind 10-20 g sămânţă/ha.5%.

începutul formării bulbilor; 1-2 praşile manuale pe rând şi 3-4 praşile mecanice; prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Recoltarea are loc la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, realizând producţii de 20-25 t/ha. Tehnologia culturii cepei pentru stufat (ceapa verde) Ceapa stufat se cultivă pentru a fi consumată în stare crudă sau preparată, primăvara devreme sau toamna târziu şi iarna. Deoarece ocupă terenul o perioadă scurtă de timp se cultivă ca şi cultură de succesiune , înaintea unor culturi de bază (tomate, vinete, ardei, castraveţi, varză de toamnă, etc.). Materialul de înmulţire este arpagicul mare (diametrul de 20-30 mm) sau bulbii mici căzuţi de la sortarea cepei de consum (20-30 g). Formarea şi creşterea frunzelor, a tulpinii false, au loc pe seama substanţelor de rezervă din bulb. Cultura cepei stufat în câmp neprotejat. Terenul se pregăteşte din toamnă, aplicând îngrăşămintele cerute la cultura de bază. Primăvara devreme se pregăteşte patul germinativ, iar terenul se modelează în straturi de 104 cm la coronament. Plantarea are loc toamna (1-30.X) sau primăvara (1-30.III), plantând eşalonat din 10 în 10 zile. Ea se face manual pe suprafeţe mici şi mecanizat pe suprafeţe mari în câmp. Cantitatea de material utilizat la plantare este de 15002500 kg/ha, în cazul folosirii bulbilor de arpagic şi 4000-5000 kg/ha, când folosim bulbii mici de ceapă. Distanţa între plante pe rând este de 4-5 cm. Desimile ce se realizează sunt de 1000-1200 mii pl/ha. Adâncimea de plantare este de 5-7 cm, când se plantează toamna şi 4-5 cm, când se plantează primăvara. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare culturii cepei prin arpagic. Pe terenurile mai sărace şi după o iarnă grea se recomandă aplicarea unei fertilizări faziale primăvara devreme. Se aplică 70-80 kg s.a./ha N, 50-60 kg s.a./ha P2O5 şi 20-25 kg s.a./ha K2O. În cazul apariţiei unor tulpini florale până la recoltare, se îndepărtează imediat.

132

Recoltarea se face eşalonat în etape, începând cu prima decadă a lunii aprilie şi continuând până la sfârşitul lunii mai. La recoltare, plantele trebuie să aibe 5-6 frunze şi o grosime a tulpinii de 8-10 mm. Pentru valorificare, se fac legături de 4-8 fire sau se livrează la kilogram. Producţia ce se obţine este de 10-15 t/ha. Tehnologia culturii protejate şi forţate a cepei stufat Cultura se poate realiza în adăposturi tip tunel, în solarii, răsadniţe şi sere. Cultura cepei stufat în aceste spaţii se efectuează pentru eşalonarea consumului de ceapă verde foarte târziu, iarna şi primăvara foarte devreme. Cultura cepei stufat în solarii. Este o cultură anticipată ce se înfiinţează pe schema de modelare a terenului pentru culturile de bază (tomate, ardei, vinete, castraveţi, pepeni galbeni). Plantarea se face manual în perioada 15.IX-20.X, la adâncimea de 5-7 cm. Distanţa între rânduri este de 10 cm, iar între plante pe rând 1-2 cm. Desimea ce se realizează este de 1300-1500 mii pl/ha. Cantitatea de material folosit la plantare este de 2500-4000 kg/ha. Primăvara devreme sau chiar în luna februarie solarul se acoperă pentru a realiza temperatura necesară de pornire în vegetaţie a culturii. În cazul în care cultura se realizează anticipat-intercalat, pe stratul înălţat se plantează un număr redus de rânduri, lăsând spaţii libere pentru cultura de bază. În acest caz, o perioadă de 3-4 săptămâni culturile sunt intercalate (asociate). Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele prezentate la cultura în câmp. Recoltarea se face eşalonat începând cu perioada 20.III-30.IV. Se obţin producţii de 12-15 t/ha. Cultura cepei stufat în tunele joase Plantarea se face eşalonat în perioada 1.VIII-10.IX, pe straturi înălţate la dimensiunea tunelului care urmează a fi instalat. Distanţa între rânduri este de 6-8 cm şi 1-2 cm pe rând, folosind o cantitate de material de plantat de 8-10 arpagic/m2.

133

Tunelul se instalează în luna octombrie, pentru a obţine producţii de ceapă verde în noiembrie-decembrie şi primăvara în februarie pentru obţinerea de producţii în martie-aprilie. Adăposturile se desfiinţează odată cu recoltarea plantelor. Cultura cepei stufat în răsadniţe. Se practică în cultură pură şi asociată cu salată, gulioare, ridichi de lună. Cultura se realizează în răsadniţă semicaldă, unde grosimea stratului nutritiv este de 10-15 cm. Plantarea se face eşalonat în perioada 15.XI-20.I. în rânduri distanţate la 6-8 cm, 1-2 cm pe rând şi la 4-5 cm adâncime. Cantitatea de material utilizat la plantare este de 8-10 kg/m2, în cazul culturilor pure şi 4-5 kg/m2 la culturile asociate. Între geamul răsadniţei şi suprafaţa substratului nutritiv trebuie asigurat un spaţiu de 25-30 cm, unde să crească frunzele şi tulpina falsă. În decursul perioadei de vegetaţie se acordă atenţie: dirijării temperaturii prin aerisiri; aplicării udărilor la 3-4 zile interval; fertilizării faziale cu o soluţie de azotat de amoniu 0,3-0,5%. Recoltarea se face la 35-45 zile de la plantare, prin smulgerea plantelor, fasonarea şi formarea de legături de 5-10 fire. Producţia ce se obţine este de 10-12 kg/m2 la culturile pure şi 4-6 kg/m2 la culturile asociate. Cultura cepei stufat în sere se practică numai în ciclul I (iarnă-vară). Plantarea se face în lunile decembrie-ianuarie, sub formă de culturi pure sau intercalate (asociate). În culturi pure plantarea se face la distanţa de 5 cm între rânduri şi 1-2 cm pe rând, iar în culturi asociate amplasarea rândurilor de ceapă se face în funcţie de rândurile culturii de bază. Cantitatea de material folosit la plantare este de 8-10 kg/m 2 la culturile pure şi 4-5 kg/m2 la culturile asociate. Lucrările de întreţinere vizează dirijarea factorilor de vegetaţie (în special temperatura), plivitul buruienilor, combaterea bolilor şi dăunătorilor.

8.2.USTUROIUL COMUN 134

Aceştia sunt alcătuiţi dintr-o frunză pergamentoasă exterioară. care se consumă primăvara sub formă de usturoi verde şi pentru bulbi. Se cultivă pentru frunze şi tulpini false. nu formează seminţe. Soiuri cultivate omologate pentru cultură. Bulbilii sunt dispuşi în bulb. din mugurii tulpinii. Record. Favorit. Frunzele sunt netede. La noi în ţară usturoiul se comportă ca o plantă anuală. industria conservelor. Usturoiul prezintă în cultură două forme: de primăvară şi de toamnă. În condiţii de temperatură ridicată. de culoare albă sau violacee. Este originer din Asia Mică (Kazahstan. o frunză cărnoasă şi în centru un mugure vegetativ. Uzbechistan. hipotensiv. asemănătoare zonelor de origine. care sunt lineare şi cu marginile ridicate. usturoiul formează tulpini florifere. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. vulgare Familia Liliaceae Importanţa culturii. Originea şi aria de cultură. Particularităţi botanice şi biologice. Luris. Afganistan). se dezvoltă bulbişorii. Munţii Caucaz şi Munţii Carpaţi. fiind înveliţi de frunzele pergamentoase de culoare albă argintie sau roz-violacee. acoperite cu un strat de pruină. De Moldova. antisclerotic. flori şi seminţe. iar datorită fitoncidelor pe care le conţine se utilizează în industria farmaceutică. Bulbii se folosesc în arta culinară. Dărăşti-Ilfov. Bulbul prezintă la partea inferioară un disc (tulpina propriu-zisă). bazinul Mării Mediterane. Terapeutic. pe care la partea inferioară cresc rădăcinile fibroase iar la partea superioară. Usturoiul formează în sol un bulb alcătuit din 12-15 bulbişori (căţei sau grăunţi). usturoiul se foloseşte ca antiseptic. înmulţindu-se şi pe această cale. Tulpina falsă se formează prin suprapunerea tecilor frunzelor. diuretic şi tonic. -la usturoiul de primăvară: De Dărăşti De Cenad. concentric sau în formă de spirală. ssp.Allium sativum L. -la usturoiul de toamnă: De Cioroiu. 135 . care se consumă iarna. înmulţirea făcându-se numai vegetativ.

3:0.a. în special în ceea ce priveşte structura. Pentru evitarea atacului de nematozi cultura va reveni pe acelaşi teren după 3-4 ani. păstrarea bulbilor peste iarnă la temperaturi de 2024oC şi plantatul primăvara târziu (20-30 mai) vor da naştere la plante cu un foliaj bogat.2.a. care se încorporează la 8-10 cm cu grapa cu discuri GD-3. pentru ca până la venirea îngheţului plantele să înrădăcineze bine şi primăvara. prezentând o sensibilitate mai mare faţă de deficitul sau excesul de umiditate. iar între plante pe rând este de 3-4 cm. Pretenţiile faţă de apă sunt asemănătoare cu ale cepei. creşterea intensă a bulbului.cm primăvara. prin aplicarea îngrăşămintelor minerale (100 kg s.25oC. În condiţii de zi scurtă sau umbrire pronunţată.a.a. Plantarea se face toamna. Cantitatea de bulbi folosiţi se tratează cu Furadan 35 ST (1-1.III. Perioadele critice ale nutriţiei sunt: apariţia primei frunze adevărate.1%. iar adâncimea de plantare este de 4-5 ca toamna şi 3-4. creşterea intensă a frunzelor. K2O.5 l/600800 kg) sau Nemafos 46 EC-0. cu specificul plantării din toamnă sau primăvară. dar cu unele particularităţi: plantele înrădăcinate bine din toamnă rezistă până la . în perioada 1-20. umiditatea şi fertilitatea.P2O5. După arătură. pe solurile mai sărace. fără a mai forma bulbi. în perioada 1-30. iar optima de 18-20oC.Pretenţiile usturoiului faţă de factorii de mediu sunt asemănătoare cu cele ale cepei comune./ha P2O5 şi 50 kg s.a. Raportul de echilibru între elementele minerale este de 1:0. se recomandă aplicarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd bine descompus.X. textura. N. 136 . Pregătirea terenului începe din toamnă.5 kg s. usturoiul fiind o plantă de zi lungă. Faţă de sol pretenţiile sunt ridicate. 3 kg s. 1. începutul formării bulbului. nu formează bulbi. Faţă de lumină pretenţiile sunt mari. Consumul specific de elemente nutritive la tona de produs este de: 5 kg s. Distanţele de plantare sunt de 25 cm respectiv 28 cm între rânduri. Tehnologia culturii./ha K2O). Alegerea şi pregătirea terenului necesită aceleaşi lucrări ca şi la ceapă. Temperatura minimă de vegetaţie este de 34oC. care se încorporează odată cu efectuarea arăturii adânci la 28-32 cm.6.

8.a.A. mai periculoasă este musca usturoiului (Suillia lurida). moi sau putrezi. Fertilizarea fazială se aplică după răsărirea plantelor şi la începutul formării bulbilor. Muntenia şi sudul Transilvaniei.3. Recoltarea se face manual pe suprafeţe mici şi mecanizat cu MRC1. au o culoare mai închisă şi prezintă crăpături longitudinale. Nematodul bulbilor (Ditylencus dipsaci) este răspândit în majoritatea zonelor de cultură. În perioada de vegetaţie se aplică 4-5 udări cu norme de 300 m2/ha. rădăcinile rămân în sol. 137 ./ha K2O. în general cu o frecvenţă şi o intensitate slabă.U. Bulbii infestaţi sunt lipsiţi de rădăcini. Lucrările de întreţinere constau în praşile repetate.Pe suprafeţe mici plantarea se face manual. menţinând o umiditate constantă în sol de 70-75% din I. iar pe suprafeţe mari.a./ha N şi 40 kg s. pentru a menţine solul afânat şi curat de buruieni şi aplicarea erbicidelor postemergente. Frunzele se gofrează şi baza tulpinilor se îngroaşă. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. ceapă şi praz. În cultură se întâlnesc atacuri. producând pagube la usturoi. cu doze de 75 kg s. începând cu a doua jumătate a lunii mai. Producţia ce se obţine este de 10-15 t/ha. care produc galerii în tulpina falsă şi bulb. când frunzele s-au îngălbenit şi s-a format tunica pergamentoasă la bulbili.2 pe suprafeţe mari. La smulgere. cauzate de ciupercile Helminthosporium allii şi Puccinia porri care produc sfâşierea şi respectiv rugina frunzelor. În câmp. mecanizat cu maşina MPB-8 (12). Bulbilii sunt desfăcuţi. plantele stagnează în creştere şi capătă o culoare mai închisă. Într-o plantă se dezvoltă numai o singură larvă. Ea se întâlneşte în unele culturi de toamnă din Oltenia. Atacul este produs de către larve. Dintre dăunători. Familia Liliaceae Importanţa culturii. Recoltarea are loc în iunie (usturoiul de toamnă) şi în august (usturoiul de primăvară).PRAZUL Allium porrum L.

fertilizate cu gunoi de grajd în anul de cultură. iar la partea superioară frunzele. În anul al doilea se formează tulpina floriferă. Este originar de pe litoralul Mării Mediterane (Grecia. Banat şi Crişana.6 g.e. Particularităţi botanice şi biologice. înaltă de 100-180 cm.N. Cămuş şi Lincoln F1. Originea şi aria de cultură.3-3.P2O5 şi 4 kg s. greci şi egipteni. la -15.-10oC. Egipt.5). temperatura optimă fiind de 15-20oC (7-10 zile).6:1.n. Raportul de echilibru este de 1:0. 138 . partea comestibilă îşi pierde din frăgezime iar producţia scade foarte mult.a. consumate în stare proaspătă sau preparată. Plantele rezistă la temperaturi de -8. Asia Mică). de către romani. terminată cu o inflorescenţă globuloasă în care se găsesc 800-3000 de flori alb-verzui. În prezent se cultivă pe suprafeţe mari în toate ţările Europei de apus şi de pe litoralul Mării Mediterane. K2O. Faţă de lumină şi apă are cerinţe mari. Prazul este mai rezistent la frig decât ceapa. Greutatea a 1000 seminţe este de 2.. mai zbârcite decât la ceapă.. cu o facultate germinativă de 70-80%. Seminţele germinează la 3-4oC (12-20 zile). Tulpina adevărată este un disc pe care cresc la partea inferioară rădăcinile fibroase. La noi în ţară se cultivă mai mult în partea de sud şi de est a ţării şi sporadic în Ardeal.. alogamă.a.Prazul se cultivă pentru tulpina falsă şi frunze.-18oC. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. 2 kg s. nu suportă umbrirea şi lipsa apei din sol. Pentru cultură sunt recomandate solurile fertile. Este o specie bienală. mai dezvoltate decât la ceapă. Fructele sunt capsule ce conţin seminţele de culoare neagră. În lipsă de apă. care se păstrează 1-2 ani. Pentru o tonă de produs se extrag din sol: 3.. cu pH neutru (6-7. Temperatura optimă de vegetaţie este de 18-20oC. cilindrică. care formează prin suprapunere tulpina falsă înaltă de 30-60 cm şi groasă de 4-6 cm în funcţie de soi. fiind cultivat cu mii de ani î.3 kg s. Cultivare omologate pentru cultură: Profil.2. dacă sunt călite bine. iar în cultură.a.

Semănatul se face primăvara devreme (25. când se seamănă direct sau a cepei de apă. administrându-se 60 kg s.III-10. iar terenul se modelează în straturi de 104 cm la coronament. Cultura se realizează prin intermediul răsadurilor şi mai rar prin semănat direct.IV semănând rar. Semănatul se face în perioada 20.Tehnologia culturii. Adâncimea de semănat este de 1. ridichi de lună. pe care se seamănă 3-4 kg seminţe. folosind 3-4 kg sămânţă. manual pe suprafeţe mici şi cu SUP-21 pe suprafeţe mari. 139 .a. Primăvara se pregăteşte patul germinativ. Înainte de plantare răsadurile se fasonează şi se mocirlesc.a. Plantarea are loc în perioada 15. La plantare răsadurile au 3-4 frunze şi o vârstă de 40-45 de zile./ha N. A doua fertilizare se efectuează la 4-5 săptămâni de la prima. Este asemănătoare cu a cepei ceaclama. Toamna. Lucrările de întreţinere sunt aceleaşi ca şi la ceapa ceaclama şi constau în: completarea golurilor. Producerea răsadurilor se face în răsadniţe reci pe straturi amenajate direct în câmp.III-5. fără repicare. răritul semănăturii.VI pentru culturile de toamnăiarnă.a. Lucrările de întreţinere aplicate răsadurilor sunt asemănătoare cu cele de la ceapa de apă./ha N şi 20-40 kg s. Deoarece cultura se înfiinţează în câmp primăvara târziu. Pentru realizarea răsadului necesar unui hectar de cultură se amenajează 150200 m2. fertilizarea suplimentară aplicată în două etape.IV). Cultura se poate înfiinţa şi prin semănat direct în câmp (asemănător cepei ceaclama).a. 40-60 kg s. când se cultivă prin răsad. Prin efectuarea răritului pe rând se realizează o distanţă de 8-10 cm între plante./ha N.V-10. spanac. Distanţa între rânduri este de 25 cm respectiv 28 cm iar între plante pe rând este de 8-10 cm şi adâncimea de plantare de 4-5 cm. terenul se fertilizează cu 30-40 t/ha gunoi de grajd bine descompus. se pot înfiinţa culturi anticipate de salată. Prima fertilizare se efectuează la 4 săptămâni după plantare cu 40 kg s.5-2 cm./ha K2O. Arătura adâncă se efectuează la 28-33 cm.

vara pentru consum curent şi toamna. CAPITOLUL IX CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DIN GRUPA VERZEI 140 . efectuarea a 2-3 praşile mecanice şi 1-2 praşile manuale. se fasonează şi se livrează sau se însilozează. aplicând 8-10 udări cu norme de 250-300 m3/ha. Recoltarea se face în etape.irigarea culturii. combaterea buruienilor prin aplicarea erbicidelor postemergente. pentru păstrare. lucrare ce conduce la obţinerea de tulpini false mai fragede.. Plantele dislocate se adună câte 10-12 în legături.cu aceeaşi doză de îngrăşăminte. înainte de venirea gerurilor. Pe suprafeţe mai mici se recomandă muşuroitul plantelor. Producţia ce se obţine este de 20-25 t/ha. combaterea bolilor şi dăunătorilor.

pentru eşalonarea consumului în stare proaspătă o perioadă cât mai lungă de timp.sunt plante rezistente la temperaturi scăzute. .se păstrează în stare proaspătă o perioadă lungă de timp. forma alba (Lam) D. 141 . având un optim de 1518oC. . cu excepţia conopidei.sunt plante de zi lungă. capitata L. care se comportă în cultură ca o plantă anuală. Familia Cruciferae Importanţa culturii. putând fi folosite la înfiinţarea unor culturi de succesiune. cu excepţia conopidei. 9.C. deci trebuie asigurate spaţii de izolare între varietăţi şi soiuri la producerea de sămânţă.sunt specii alogame.în asolament se amplasează în sola fertilizată cu gunoi de grajd. Conţinutul bogat în vitamine şi săruri minerale le conferă o valoare alimentară ridicată şi chiar efecte terapeutice în vindecarea unor afecţiuni. .sunt plante bienale. . se practică cultura forţată şi protejată.se conservă uşor (prin murare sau deshidratare). Această răspândire se datorează ponderii pe care o au în alimentaţie.1. . constituind materie primă de bază în industria conservelor. . .dau producţii mari la unitatea de suprafaţă şi sunt rezistente la transport. Plantele legumicole din această grupă prezintă pentru producţie câteva elemente comune şi anume: . şi deci şi în ţara noastră. .VARZA CU CĂPĂŢÂNĂ ALBĂ Brassica oleracea var. atât în stare proaspătă cât şi conservată. varietăţi şi soiuri au perioadă scurtă de vegetaţie.Plantele legumicole din această grupă sunt foarte răspândite în cultură în zona temperată.unele specii. .

respectiv 27 kg anual. Iran. Specia cuprinse trei subspecii ecologice localizate astfel: -ssp. -ssp. din care 80% (22 kg) pe timp de iarnă. Palestina. înălţimea ajunge la 100-150 cm şi este ramificată. orientalis (Asia Mică. cu ramificaţii ce explorează stratul de sol pe adâncimea de 40-50 cm.I. romani şi chinezi. cărnoase.S. Bulgaria. Pentru realizarea unei alimentaţii echilibrate se recomandă consumul a 75 g/zi de varză albă. Florile din inflorescenţă sunt în număr de 3000-4000/pl. europea. deshidratată sau congelată). care formează în primul an o tulpină scurtă. ceroase şi căpăţână falsă formată din frunze cu creştere închisă. -ssp. Este solicitată în consum în cantităţi mari. la plantele semincere. Specia provine din varza sălbatică (Brassica oleracea. De aici s-a răspândit în secolul al XI-lea în ţările Europei de Vest şi în secolul al XII-lea în ţările din Estul Europei. 142 .I. cilindrică. Varza albă este o plantă bienală. Particularităţi botanice şi biologice. rădăcinile ramificate pot ajunge până la 120-150 cm adâncime.) care creşte spontan în zonele litoralului Mării Mediterane.). preparată sau conservată (murată. Originea şi aria de cultură. silvestris L. Rădăcina este pivotantă. -grupa olandeză (de climat oceanic). Perioada de înflorire a unei inflorescenţe este de 20-35 zile. Portugalia). În cultură a fost luată încă din antichitate de către greci. iar în anul al doilea. rozeta de frunze compusă din frunze lung peţiolate. -grupa central europeană (partea europeană a C. În perioada de creştere intensă a căpăţânii. alogamă. În primul an de cultură tulpina este scurtă (20-30 cm). C. var.Varza albă se cultivă pentru căpăţâna sa care se consumă crudă (salate).S. care cuprinde trei grupe agroecologice: -grupa vest europeană (Franţa). până în Germania). mediteranea (Siria. de culoare galbenă. datorită gustului plăcut şi a conţinutului chimic ridicat.

reduse ca mărime. Patcha F1. varza este puţin pretenţioasă.. rezistă toamna până la -8. Musketter F1. Brauschweig. Lares. Varza albă este o varietate cu mare plasticitate biologică.. Dittmark. Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-20oC. -din grupa semitârzii: Bronco F1.. Krautkaiser F1. care conţine 10-15 seminţe sferice de culoare brun-roşietice. fapt ce face posibilă cultivarea ei până la altitudinea de 1200-1500 m.10oC.2 g. Histona F1. Flavius F1. iar maxima de 24oC. Almanac F1. Greutatea a 1000 seminţe este de 3. Producţia de seminţe obţinută de la 4-5 plante semincere asigură necesarul de sămânţă pentru 1 ha cultură comercială (Butnariu. Fiind plantă de zi lungă ea are cerinţe moderate faţă de intensitatea luminoasă (3000 lucşi) dar este pretenţioasă faţă de durata de iluminare. Resistor F1. într-un gram intrând 240300 seminţe. Consumuri 143 . Tucana F1. Lateman F1. -din grupa timpurii: Timpurie de Vidra. Măgura. Hinova F1. Temperaturile de peste 25oC împiedică formarea căpăţânilor şi favorizează emiterea tulpinilor florifere. -din grupa târzii: Mocira. Galaxy F1. Seminţele germinează la valori minime de 2-3oC. De Buzău.-3oC. Faţă de temperatură.. Rinda F1. Admiral F1. Megaton F1. plantele rezistă la temperaturi de -2. -din grupa semitimpurii: Parel F1. De Socodor. 1990). În faza de răsad. Licurişcă. Atria F1.. optima fiind de 15-17oC. Capacitatea germinativă este cuprinsă între 84-94% şi se păstrează 4-6 ani. Quisto F1. Insuficienţa luminii în faza de răsad conduce la alungirea acestora şi cultivată în condiţii de umbrire formează căpăţâni afânate. Soiurile omologate pentru cultură sunt: -din grupa foarte timpurii: Delphy F1. Piton F1. iar dacă sunt călite.2-4. până la -10oC. varza este pretenţioasă faţă de umiditatea din sol şi atmosferă. H.Fructul este o silicvă lungă de 6-10 cm. În faza de căpăţână. Alpha Daneza F1. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Având un aparat foliar bogat şi coeficient de transpiraţie mare (250540). Gloria.

Fertilizarea organică împreună cu 1/2 din dozele de fosfor şi potasiu se aplică toamna. Cultura de varză suportă fertilizarea cu gunoi de grajd în anul de cultură. Umiditatea din sol trebuie să fie de 70-75% din I.a. cucurbitacee şi leguminoase. K2O.26-0. solarii.3 kg MgO (Davidescu. fertile.2-7.8 kg CaO şi 0.D.8 kg s. În primele faze de creştere. Pe suprafeţe mici. Bune premergătoare pentru varza sunt legumele solanacee.16:1. 4. căpăţâni îndesate cu rezistenţă la păstrare. Varza se cultivă obişnuit prin plantare de răsaduri.74:0. luto-nisipoase.18. Varza se cultivă cu rezultate bune pe soluri aluviale. P2O5. tunele joase). 5-5. 1992).27:0. Ca. Peste aceste valori frunzele se colorează în violaceu.. în perioada înfloritului şi la începutul maturării seminţelor. P. crapă. 11.U. de vară şi de toamnă din câmp şi din spaţii protejate (sere.A. cu reacţie neutră spre alcalină (pH= 6.a. căpăţânile rămân mici. Consumul specific în kg s. Velicica Davidescu. Menţinerea acestui raport asigură obţinerea de producţii de calitate. Sortimentul actual de cultivare asigură producţii timpurii. Aplicarea irigării are eficienţă maximă când se aplică udări dese. Raportul de echilibru este de 1:0. cu un conţinut ridicat de substanţă uscată şi glucide.a. Varza nu este bună premergătoare pentru tomate şi spanac deoarece lasă terenul sărac şi cu unele toxine. Consumul maxim se înregistrează în perioada creşterii intense a căpăţânii. plantele îşi încetează creşterea.a. la culturile de vară şi toamnă se poate cultiva şi prin semănat direct. 144 . iar restul împreună cu 1/2 din doza de azot primăvara. Mg) sunt mari şi cresc pe măsura înaintării în vegetaţie a plantelor. K.5 kg s.8). a căpăţânii. Tehnologia culturii. iar în cea de formare a căpăţânii.5-7 kg s. mai mult fosfor şi potasiu. pentru a menţine o umiditate constantă în sol. Cerinţele faţă de elementele nutritive din sol (N.N. cu norme mici. plantele consumă mai mult azot.maxime de apă se înregistrează în faza creşterii rozetei de frunze./tona de produs este de 3-3. iar dacă sunt formate.

dirijarea temperaturii şi călirea acestora. Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt: udat. insecticidele şi îngrăşămintele cu azot. cu o soluţie de îngrăşăminte complexe în concentraţie de 0./ha P2O5 şi 50 kg s. combaterea bolilor şi dăunătorilor. prăfuindu-se cu Tiuram 75 PT 6 . Zonele favorabile pentru cultura timpurie în câmp sunt cele cu climat mai blând şi cu desprimăvărări timpurii. Primăvara. spanac pentru toamnă.a. Acestea se încorporează prin efectuarea arăturii adânci la 28-30 cm. pentru a nu tasa terenul şi apoi se face modelarea în straturi de 104 cm la coronament. Semănatul se face în rânduri la 4-6 cm.Cultura verzei albe pentru producţie timpurie în câmp. solarii cu pat de biocombustibil şi răsadniţe calde. Triflurex 3-6 l/ha.II în celelalte zone.I şi 25. Producerea răsadurilor se realizează în sere înmulţitor. Rovral 50 WP . Acestea se încorporează printr-o singură trecere. La 10-12 zile de la răsărire.a.a. Perioada de semănat este între 25. Cu 2-3 zile înainte de semănat. 145 . În cazul în care se aplică numai erbicidele preemergente şi postemergente.5%. seminţele se tratează împotriva unor ciuperci de sol sau de pe sămânţă. plivit. folosind 10-12 g/m2 sau 400600 g sămânţă pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură. castraveţi cornişon pentru toamnă. cu 8-10 zile înainte de plantare se aplică erbicidele ppi (Treflan 3-5 l/ha.II în zonele sudice şi între 515. coropişniţei şi a muştei verzei. înainte de repicat. fertilizat suplimentar. răsadurile se repică în cuburi sau ghivece nutritive de 5x5x5 cm sau 7x7x7 cm. aerisire. Cultura poate reveni pe acelaşi teren doar după patru ani./ha K2O). În succesiune după cultura timpurie se pot cultiva: fasole păstăi. Dual 3 l/ha).4 g/kg. Concomitent cu pregătirea patului germinativ se aplică 60 kg s.10 g/kg. se recomandă ca pregătirea şi modelarea terenului să se facă din toamnă. Fertilizarea fazială a răsadurilor se face în două etape: prima./ha N şi insecticidele de combatere a viermilor sârmă. Terenul se pregăteşte din toamnă prin aplicarea îngrăşămintelor organice (30-35 t/ha) şi minerale (60 kg s.

Plantarea răsadurilor are loc în perioada 15.2%. pentru a menţine o desime optimă. -aplicarea a 4-6 udări cu norme cuprinse între 300-400 m3/ha. La plantare răsadul trebuie să aibă o vârstă de 40-50 zile. Dithane M 45-0.4%. cu o soluţie în concentraţie de 1.4%.2%./ha K2O.2% azotat de amoniu. Sandofan M8-0. 30 kg s.2%.6% superfosfat şi 0. Plantarea se face manual în rigole deschise manual sau mecanic. 40 kg s. -menţinerea afânată şi fără buruieni a terenului./ha P2O5. a doua fertilizare se aplică la 10 zile după repicat.III-10.administrând 8 l/m2.IV în funcţie de zonă.15% sau Captadin 50 PU-0. prin aplicarea a 2-3 praşile mecanice şi una manuală. după semănat şi după răsărire. Curzate plus T-0. Tratamente foliare cu Turdacupral 50 PU-1. apă caldă la 50oC timp de 30 minute. când în sol se realizează 8oC şi apoi timp de 2-3 zile nu se prevăd îngheţuri târzii de primăvară. administrând 10 l/m2 soluţie. cu 45 kg s. 14-16 cm înălţime şi o grosime la colet de 4-6 cm. Lucrările de întreţinere se referă la: -completarea golurilor. Alliette 80 WP-0.a. -fertilizarea fazială în faza de formare a căpăţânii. 5-7 frunze.a. 146 .a. Pe teren modelat plantarea se face la distanţe de 70x25 cm sau 75x22 cm.2% (0. la 3-5 zile după plantare. 0. Desimile ce se realizează sunt de 55-60 mii pl/ha. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la legumele din grupa verzei -Putregaiul plăntuţelor (Pythium debaryanum) Se tratează patul germinativ la suprafaţă cu 15-20 l suspensie/100 m2 semănătură cu Previcur 607 SL-0. Cuzin 15 SC-0. -Nervaţiunea neagră (Xanthomonas campestris) Tratarea seminţelor cu Hipoclorit de sodiu 1% timp de 60 minute. iar pe teren nemodelat la 50x30 cm. la semnalarea primelor pete şi se repetă în raport cu evoluţia bolii.25%.2%. la semnalarea atacului.4% sulfat de potasiu). -Mana (Peronospora brassicae) Stropiri cu Dithane M 45-0./ha N.25%.

2%. produse în răsadniţe semicalde. când semănatul se face în răsadniţe semicalde. Fastac 10 CE-0. Ecalux S EC-0.03%. Căpăţânile de varză timpurie se valorifică imediat. Sumi-Alpha 2. Tratamentul se face la apariţia adulţilor pe plante.1%.15%.2%.02%.II-1.2%. Cultura se înfiinţează prin plantare de răsaduri nerepicate.15%. 147 .1%. Carbetox 37 EC-0.03%. Sinoratox 35 EC-0.III). Zolone 35 EC-0.15%. Foray 48 TM-0. Dimilin 25 WP-0. Perioada de recoltare durează 20-30 zile. semănând în tunele şi solarii neîncălzite. Supersect 10 EC-0. asigurând consumul în stare proaspătă. iar în caz de păstrare pe o perioadă mai lungă.5 EC-0.III). de la jumătatea lunii iulie până la începutul lunii septembrie. iar a doua (10-20.03%. Talstar 10 EC-0. Tratamentul se aplică la 8-10 zile de la plantare. Supersect 10 EC-0. Diazol 60 EC-0. Cu 10-15 zile înainte de recoltat nu se mai aplică tratamente fitosanitare.04%. Recoltarea se face eşalonat în funcţie de cerinţele pieţei şi pe măsură ce căpăţânile au dimensiunile şi gradul de compactitate caracteristic cultivarului.-Păduchele cenuşiu (Brevicoryne brassicae) Stropiri cu Ecalux S-0.4%. Tratamentul se aplică la apariţia coloniilor de păduchi pe plante. -Puricii de pământ (Phyllotreta spp) Stropiri cu Ecalux S EC-0. în zonele de câmpie din Sud şi Vest şi în prima decadă a lunii iunie. Tratamentul începe la 2-4 zile după apariţia larvelor şi se repetă la 8-12 zile pentru fiecare generaţie. producţia ce se obţine este de 20-25 t/ha. solarii încălzite şi tunele. Pentru eşalonarea consumului. se menţine în depozit o temperatură de 1-2 oC şi o umiditate atmosferică de 80-85%.15%. Thiodan 35 EC-0. în restul zonelor.1%.2% sau Detersin-0. -Musca verzei (Delia brassicae) Se fac tratamente la sol cu Sinolintox 10G-40 kg/ha şi tratamente foliare cu Sinoratox 35 EC-0. -Buha verzei (Mamestra brassicae) Stropiri cu Actellic 50 EC-0. Cultura verzei albe pentru producţie de vară Varza de vară se cultivă în toate zonele de cultură. solarii încălzite.05%. semănatul se face în două etape: prima (20.1%. Recoltarea începe în ultima decadă a lunii mai. *La toate zemurile se adaugă Aracet-0.

5-2 cm în cele mijlocii. cantitatea de sămânţă este de 2-2. prin aplicarea a 25-30 t/ha gunoi de grajd bine descompus şi 50 kg s.5 cm în solurile uşoare şi 1.III-5.5-2./ha P2O5.a. odată cu pregătirea patului germinativ se aplică: 60 kg s. Schema de semănat este aceeaşi ca şi în cazul plantării de răsaduri. manual pe suprafeţe mici şi mecanizat cu maşina MPR-6 (8) pe suprafeţe mari./ha N după plantare.a. Primăvara. Cultura se prăşeşte manual pe rând şi mecanic de 2-3 ori între rânduri şi pe rigole. 148 . 35 kg s. Imediat după plantare se irigă. La plantare. coropişniţelor./ha P2O5.5 kg/ha. 35 kg s. Perioada de plantare este 30. În decursul perioadei de vegetaţie se aplică 6-8 udări. dar cu unele particularităţi.IV20. Epoca optimă de semănat este 25./ha K2O. la începutul formării căpăţânii. insecticidele de combatere a viermilor sârmă. la intervale de 8-10 zile. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu ale verzei timpurii în câmp. Înainte de plantare acestea se fasonează şi se mocirlesc.V pentru răsadurile produse în etapa a doua.IV pentru răsadurile produse în prima etapă şi 25. Distanţele între plante pe rând sunt de 22-24 cm.IV pentru prima etapă şi 20./ha N.a.a. muştei verzei şi erbicidele omologate.IV-15.Cantitatea de sămânţă este de 3-4 g/m2 şi 300-350 g pentru obţinerea răsadului necesar unui hectar de cultură comercială. la creşterea rozetei frunzelor. încorporate prin efectuarea arăturii adânci la 28-30 cm. Fertilizarea fazilă se aplică de trei ori: cu 45 kg s. Plantarea se face pe terenuri modelate sau nemodelate. Pregătirea terenului se face din toamnă. răsadurile trebuie să aibă o vârstă de 35-45 zile. Cu o parte din plantele rărite se face completarea golurilor. Desimile ce se realizează sunt de 60-65 mii pl/ha.III-10. cu o normă de udare de 400 m3/ha.V pentru etapa a doua. După răsărire se execută răritul plantelor pe rând la 22-24 cm. Semănatul se face cu maşina SPC-6 la adâncimea de 1. cu norme cuprinse între 350-400 m3/ha. În zonele foarte favorabile se practică şi semănatul direct al verzei de vară.a.

După eliberarea terenului se execută o lucrare cu grapa cu discuri GD-3. Cultura se înfiinţează pe teren modelat sau nemodelat. în stare proaspătă. până la înfiinţarea culturii.Recoltarea se face eşalonat. Producţiile ce se obţin sunt de 30-35 t/ha. Semănatul se face rar. varza de toamnă asigură consumul o perioadă lungă de timp.IV-20. Suprafaţa necesară a fi amenajată este de 150-200 m2.VI.VII în zonele calde.a. Cultura de toamnă (târzie) a verzei albe. Răsadurile se produc după tehnologia generală. urmată de aplicarea a 35 kg s./ha N.2. cartofi timpurii. începând din 20. utilizând 300-350 g sămânţă pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură comercială.a. pe măsura maturării căpăţânilor. realizându-se desimi de 48-54 mii pl/ha. în zonele mai reci şi 20-30. utilizând la plantare un răsad de 35-40 zile. murată sau deshidratată./ha P2O5 şi 80 kg s./ha K2O. se recomandă aplicarea unei irigări de aprovizionare.a. Distanţa între plante pe rând este de 26-30 cm. 65 kg s. pe straturi reci amenajate în câmp. în zonele calde. Epoca de semănat este în funcţie de perioada de vegetaţie a cultivarului. din septembrie până primăvara în mai. Având o capacitate bună de păstrare. de condiţiile de climă ale zonei şi de cultura succesivă anterioară. Pe suprafeţe mici semănatul se face manual în rânduri distanţate la 4-5 cm şi 1-2 cm pe rând sau prin împrăştiere. 149 . Plantarea cultivarelor semitârzii are loc în perioada 20-30. Obişnuit semănatul se face în perioada 25.V pentru soiurile târzii şi 25. iar pe suprafeţe mari semănatul se face cu maşina SUP-21 în rânduri. Dacă vara este secetoasă. Încorporarea acestora se face printr-o arătură superficială la 18-20 cm. Cultura se înfiinţează prin răsad sau prin semănat direct în câmp. ceapă verde.IX.VII-15.VI pentru cele semitârzii.V.VI. mazăre verde. Cu 6-7 zile înainte de plantare se aplică erbicidele recomandate. când apar producţiile de varză timpurie. terenul poate fi ocupat cu: salată. spanac.-5. Fiind cultură de succesiune.VI în zonele mai reci şi 10-15. Epoca de plantare a cultivarelor târzii este între 1-15.

. 3 săptămâni faţă de cultura timpurie în câmp./ha K2O. încorporând erbicidele şi insecticidele de combatere a coropişniţei şi a viermilor sârmă.V. precizând însă că prin lucrarea de rărit se realizează o distanţă între plante de 26-30 cm.a. În acest scop se folosesc solariile şi tunelele joase. solarul se acoperă cu 12-15 zile înainte de plantare pentru încălzirea solului la 6-8oC. asemănător culturii de vară. Păstrarea producţiei se poate realiza în pivniţe. silozuri sau depozite frigorifice. Producţia ce se obţine este de 40-60 t/ha. Astfel. iar a doua între 110.3. Recoltarea se face în perioada octombrie-noiembrie./ha P2O5 şi 30-40 kg s. Norma de sămânţă şi tehnica semănatului sunt asemănătoare cu cele folosite la varza de vară. Cultura verzei albe în solarii. semănatul se face în două etape: prima. Arătura adâncă se realizează cu MSS-1.4 la adâncimi de 28-30 cm. anticipează obţinerea producţiei cu cca. Tehnologia culturii verzei albe timpurii în solarii. mai ales în gospodăriile individuale. după primele brume care grăbesc maturarea căpăţânilor şi le măresc rezistenţa la păstrare. între 1-10. la care se adaugă 30-40 kg s. Pentru o eficienţă maximă a irigaţiei. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. cu norme de udare de 400 m3/ha. Cultura verzei de toamnă se poate realiza şi prin semănat direct în câmp. Cultura verzei albe sub folie de polietilenă. Pregătirea patului germinativ se realizează cu FPP-1. evitând stresul produs asupra plantelor. Plantarea se face manual cu plantatorul pe suprafeţe mici şi cu MPR-6 pe suprafeţe mari.VI. răsadurile se fasonează şi se mocirlesc. Toamna. menţionând că datorită perioadei lungi de vegetaţie numărul udărilor este de 8-10.. terenul se fertilizează organic cu 30-40 t/ha gunoi de grajd bine descompus. se recomandă aplicarea udărilor seara sau noaptea. Combaterea buruienilor se face prin efectuarea de praşile manuale şi mecanice şi prin aplicarea erbicidelor. Acest fapt a condus la extinderea suprafeţelor.Înaintea plantării. Primăvara.+1oC şi o umiditate relativă a aerului de 85-90%. la temperatura de -1. după defrişarea culturii anterioare. 150 . însă cu particularităţile de ordin tehnic. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele ale culturii timpurii şi de vară.a.

Distanţa între plante pe rând este de 25-30 cm. menţinând 18-22oC ziua şi 1214oC noaptea. alungirea acestora şi emiterea de tulpini florifere. temperatura din solarii se reglează prin aerisiri. Originea şi aria de cultură. terenul se modelează în straturi. solarii încălzite şi răsadniţe calde. aplicând 4-6 udări. După plantare. 9. fiind hrănitoare şi uşor digestibile.2. subvar. cauliflora (ALEF) Familia Cruciferae Importanţa culturii. răspândindu-se apoi în toate ţările cu climat maritim din sudul Europei. protejarea culturii se realizează pe o perioadă de 25-30 zile. realizându-se desimi de 57-65 mii pl/ha. Se consideră că specia provine din specia sălbatică Brassica creţica.II-10. Conopida se cultivă pentru inflorescenţele hipertrofiate. solul se menţine afânat prin aplicarea a 1-2 praşile manuale. care creşte spontan în Asia Mică şi Grecia.În funcţie de mărimea şi tipul solarului. A fost cultivată începând cu secolul al XVI-lea de către egipteni.III. apoi cu norme moderate (200-250 m3/ha) în luna martie. realizând producţii de 35-50 t/ha. 151 .I. utilizând 300-350 g seminţe pentru 1 ha cultură. Răsadurile se repică în cuburi sau ghivece nutritive de 5x5x5 cm sau 7x7x7 cm. În funcţie de zona de cultură. murată şi marinată. plantarea are loc în perioada 25. botrytis L. aplicând 2-3 udări şi cu norme moderate (300-400 m3/ha) în luna aprilie-mai. Lucrările de întreţinere sunt cele prezentate la cultura în sere cu următoarele particularităţi: irigarea culturii se face susţinut după plantare. pentru a nu răci solul. Semănatul se face în perioada 10-15. după care folia se ridică pe lateralul solarului pentru a crea condiţii corespunzătoare de vegetaţie. udările se fac cu furtunul la cuib.CONOPIDA Brassica oleracea var. Se consumă preparată sub forma diferitelor mâncăruri. Temperaturile de peste 30oC conduc la inhibarea creşterii căpăţânii. Recoltarea începe la sfârşitul lunii aprilie şi se desfăşoară până prin 10 iunie. Producerea răsadurilor se face în serele înmulţitor. care au o valoare alimentară ridicată.

apoi lăstarii încep să crească. Timpurie de Bacău. de culoare brun-roşietică şi mate. -timpurii: Fremont F1. căpăţâna se colorează în violaceu şi se individualizează tulpinile florale. Greutatea a 1000 seminţe este de 2. Partea comestibilă numită impropriu "căpăţâna falsă" rezultă din îngroşarea pedunculilor florali. Seminţele încep să germineze la 4. Alto. Seminţele sunt globuloase. iar în faza de plantă matură această suprafaţă este de 100 ori mai mare. într-un gram intrând 330-440 seminţe. Frunzele sunt mari. ovale şi acoperite cu un strat de pruină. Lateman. faza de căpăţână durează 10-12 zile. În funcţie de soi. Capacitatea agerminativă este de 70-90% şi durează 3-4 ani.2-3. În faza de răsad suprafaţa absorbantă este de 10 ori mai mare decât suprafaţa de asimilaţie. iar înflorirea 20-25 zile. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Conopida este o plantă bienală. Aviso F1. Căpăţâna falsă este afectată de temperaturi sub 0oC. dar în condiţii optime de climă şi lucrări tehnologice produce sămânţă în primul an. Fortados.La noi în ţară se cultivă în toate zonele cu climă umedă şi răcoroasă. Veralto. Florile sunt de culoare galbenă cu polenizare alogamă. Cabrera F1. Particularităţile botanice şi biologice. -semitârzii: White Ball F1. se resfiră. -semitimpurii: Serano F1.0 g. Dumbrava. -târzii: Batsman. terminaţi cu o masă vegetativă grăunţoasă. Conopida este specia cu cele mai mari pretenţii faţă de factorii de mediu.4oC. Soiuri cultivate omologate pentru cultură: -foarte timpurii: Fastman. 152 . când răsărirea are loc după 6-8 zile. dar temperatura optima este de 18-20oC. Sistemul radicular este bine dezvoltat şi pătrunde în sol până la 25-40 cm. Creşterea şi dezvoltarea tulpinilor florale durează 15-20 zile. Temperatura optimă în perioada de formare a căpăţânii false este de 15-18oC.

plantele necesitând o lumină difuză. Astfel. Cultura conopidei în câmp se practică în zonele premontane cu climat umed şi răcoros. 10-12 kg s.Valori ale temperaturii de sub 10oC asociate cu umiditatea scăzută în aer provoacă înflorirea timpurie şi diminuarea calităţii producţiei. Consumul maxim de apă se înregistrează în faza de formare a căpăţânii false.a. K2O (Davidescu. producând îngălbenirea. În primele faze de vegetaţie (35-45 zile) de la plantare. cu exces de umiditate. P2O5. Astfel. plantele consumă 182 t apă. în faza de răsad este sensibilă atât la intensitatea cât şi la durata de iluminare. iar în faza formării şi creşterii căpăţânii false extrag din sol 70-75% din necesarul de îngrăşăminte ce trebuie asigurat pentru întreaga perioadă de vegetaţie. brunificarea. pentru o tonă de produs proaspăt se extrag din sol: 8-10 kg s. Faţă de elementele nutritive din sol cerinţele sunt mari. Faţă de lumină pretenţiile variază cu faza de vegetaţie. Insuficienţa luminii în această fază conduce la alungirea răsadurilor.N. În zonele sudice şi vestice ale ţării. datorită 153 . Contraindicate culturii conopidei sunt solurile sărace. Pentru o tonă de căpăţâni. Fiind o legumă mult solicitată de către consumatori. umiditatea din sol trebuie să fie de 70-80% din capacitatea de câmp şi constantă. Velicica Davidescu.a.D. Cultura conopidei dă bune rezultate pe solurile profunde. iar pentru o tonă de substanţă uscată. argilonisipoase. Pentru obţinerea unor producţii mari. 1992). formând căpăţâni mici şi afânate. înverzirea inflorescenţei şi pierderea frăgezimii şi a gustului. 4 kg s. bogate în materie organică şi cu capacitate mare de reţinere a apei. temperaturile de peste 24oC duc la emiterea timpurie a tulpinilor florifere fără a mai forma căpăţâni normale. Lumina directă dăunează calităţii. nestructurate. 500-560 t apă. În faza de creştere a căpăţânii cerinţele faţă de lumină se reduc. conopida se cultivă atât în câmp cât şi în spaţii protejate. unde plantele au o creştere slabă cu foliaj redus. Tehnologia culturii.a. unde cultivarele foarte timpurii şi timpurii dau producţii de primăvara până toamna. plantele extrag din sol mai mult azot. De asemenea.

0. Semănatul se face în perioada 20./ha K2O. După apariţia primelor două frunze adevărate se execută repicatul în cuburi sau ghivece nutritive de 5x5x5 cm.6% superfosfat. În prima etapă. 0. Plantarea are loc în funcţie de zonă. solarii.5%. În perioada de producere a răsadurilor nivelul de temperatură se dirijează pe faze de creştere. La fertilizarea de bază se aplică doze mai mari de gunoi de grajd bine descompus. conopida se cultivă numai în cultură timpurie (de primăvară) şi târzie (de toamnă). Producerea răsadurilor se face în sere înmulţitor sau răsadniţe încălzite biologic. folosind 250-300 g sămânţă pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură (50-60 mii plante).II./ha P2O5 şi 50 kg s.a.4% sulfat de potasiu. Acestea se încorporează în sol printr-o arătură adâncă la 2832 cm.2% azotat de amoniu. Vârsta răsadului la plantare este de 40-45 zile. administrând 5 l/m 2. se aplică o soluţie de azotat de amoniu 0. îngrăşăminte minerale în doze de 60 kg s. Pe rând.temperaturilor ridicate. când în sol se realizează temperatura de 8oC. La 12-14 zile de la prima fertilizare se aplică a doua. Cantitatea de soluţie ce se aplică este de 10 l/m2 răsaduri.a. răsadniţe şi tunele joase. sunt de 18-20 cm. În spaţiile protejate conopida se cultivă în sere. în decada a doua a lunii martie în zonele sudice şi cu două săptămâni mai târziu în cele nordice. Alegerea şi pregătirea terenului în vederea plantării este identică cu cea prezentată la varza timpurie în câmp. 40-60 t/ha. Depăşirea vârstei la plantare conduce la obţinerea de plante cu inflorescenţe laxe şi ramificate ce nu pot fi valorificate. administrând o soluţie compusă din: 0. Distanţele de plantare. distanţele între plante.I-10. la 10-12 zile de la repicat. Fertilizarea fazială se aplică în două etape. Cultura în câmp pentru producţie timpurie. 154 . Pentru efectuarea în primăvară a unei plantări cât mai timpurii se recomandă modelarea terenului din toamnă în straturi de 94 cm sau biloane de 80-90 cm.

a. Între plante pe rând distanţa este de 40-50 cm. 155 . Livrarea producţiei începe cu prima decadă a lunii septembrie şi durează până la sfârşitul lunii octombrie. aplicându-se 5-6 udări cu norme de 200250 m3/ha. Cultura în câmp pentru producţie de vară a conopidei se practică cu bune rezultate numai în Transilvania şi zonele premontane. Producţia ce se obţine este de 15-20 t/ha. se sortează pe culoare. Livrarea se face în lăzi tip P sau în navete de plastic. Desimile ce se realizează sunt de 44-55 mii pl/ha. Căpăţânile se taie cu 2-3 frunze protectoare. Distanţele de plantare sunt aceleaşi ca şi la conopida timpurie./ha N sau gunoi de păsări. Producţia ce se obţine este de 15-12 t/ha. Recoltarea se face eşalonat în 3-5 etape. Prin postmaturarea căpăţânilor false această perioadă poate fi prelungită până la sfârşitul lunii noiembrie. începutul lunii martie. urină de grajd diluate în apă în raport de (1:4-6).Desimile ce se realizează sunt de 63-74 mii pl/ha. Lucrările de întreţinere sunt comune cu cele ale verzei timpurii în câmp. Pentru cultură sunt utilizate numai cultivarele foarte timpurii şi timpurii cu perioadă de vegetaţie cuprinsă între 79-93 zile. Răsadurile se produc în răsadniţe calde. administrând 35 kg s. semănând în ultima decadă a lunii februarie. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. În gospodăriile individuale se recomandă şi plantarea pe biloane late de 80 cm. Recoltarea începe la mijlocul lunii iunie şi durează la sfârşitul lunii iulie. Irigarea culturii se face mai susţinut. Fertilizarea suplimentară se aplică în faza de 8-10 frunze. în perioada 20-31 mai şi durează aproximativ 2-3 săptămâni. Plantarea în câmp are loc în perioada 1-10 aprilie în zonele sudice şi vestice ale ţării şi 1-10 mai în rest. Cultura în câmp pentru producţie târzie (de toamnă) ocupă suprafeţe mari datorită faptului că se pot asigura mai uşor cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu. grad de compactitate şi diametru.

Deoarece are aceeaşi perioadă de cultură cu a verzei albe de toamnă, tehnologia de cultură a conopidei este asemănătoare cu cea prezentată la varza de toamnă. Răsadurile se produc pe straturi reci în câmp, semănând rar fără repicare. Semănatul se face în perioada 1-10 mai, folosind 300 g sămânţă pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură comercială. Vârsta răsadului la plantare este de 45-50 zile. Plantarea are loc în perioada 15-25.VI pentru cultivarele târzii şi semitârzii şi 25.VI-10.VII pentru cele semitimpurii. Răsadurile se plantează manual pe suprafeţe mici şi mecanizat cu MPR-6 (8) pe suprafeţe mari, după schema prezentată în figura 1.20. Distanţele între plante pe rând sunt de 26-30 cm, realizându-se desimi de 42-51 mii pl/ha. În gospodăriile individuale plantarea poate fi făcută şi la 40-50 cm între rânduri şi 30-40 cm pe rând, realizând desimi de 6-8 pl/m2. Lucrările de întreţinere sunt comune cu cele ale verzei de toamnă, cu unele particularităţi. În timpul perioadei de vegetaţie se aplică trei fertilizări faziale cu 35 kg s.a./ha N, la care se adaugă 20 kg /ha Borax. În funcţie de regimul de precipitaţii se aplică 6-8 udări cu norme de 350-400 m3/ha. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Recoltarea se face eşalonat în septembrie-octombrie, încheindu-se înainte de venirea îngheţurilor. În cazul în care nu toate plantele au ajuns la maturitatea de consum, cultura poate fi protejată cu tunele sau plantele sunt scoase cu rădăcină şi puse la postmaturare în beciuri sau pivniţe. Producţia este de 20-25 t/ha.

156

9.3.GULIA Brassica oleracea var. gongylodes Lam. sin. caulorapa Familia Cruciferae
Importanţa culturii. Gulia se cultivă pentru rădăcina tuberizată numită "tulpinofruct", care se consumă crudă sau preparată. Valoarea alimentară este dată de conţinutul ridicat în vitamine, săruri minerale şi zaharuri. Având capacitate bună de păstrare asigură consumul în stare proaspătă o perioadă lungă de timp. Originea şi aria de cultură. Datele din literatura de specialitate arată că gulia provine din specia sălbatică Brassica rupestris care creşte spontan în zona Mării Mediterane. A fost luată în cultură încă din antichitate, cultivându-se pe suprafeţe mai mari în Centrul şi Vestul Europei. La noi în ţară se cultivă pe suprafeţe restrânse în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre urbane din Transilvania şi Banat. Particularităţi botanice şi biologice. Este o plantă bienală, care formează în primul an tulpinofructul de formă globuloasă, iar în anul al doilea tulpinile florifere, florile şi seminţele. Frunzele de culoare verde sau violacee au peţiolul lung cu marginea limbului dinţată. Soiuri cultivate recomandate pentru cultură la noi în ţară: -foarte timpurii: Korist F1; -timpurii: Dworky, Favorit, Kupa, Trrero; -semitârzii: Goliath alb, Goliath albastru, Blauer Speck, Kossak. Relaţiile plantei cu factorii de vegetaţie. Prezintă aceleaşi cerinţe faţă de factorii de mediu ca varza albă. Plantele tinere, în faza de 4-5 frunze sunt sensibile la temperaturi de vernalizare (5-10oC). În aceste condiţii ele emit foarte uşor tulpini florifere fără a mai forma tulpini îngroşate.

157

Faţă de lumină cerinţele sunt moderate, putându-se cultiva în asociere. Lipsa luminii în primele faze conduce la alungirea plantelor, frânând depunerea substanţelor de rezervă în tulpină, care nu se mai îngroaşă. Gulia are cerinţe ridicate faţă de umiditatea din sol. Alternanţa perioadelor de secetă şi umezeală abundentă conduce la crăparea tulpinii tuberizate. Deoarece au un sistem slab dezvoltat şi perioadă scurtă de vegetaţie solicită soluri fertile, dar nu cu exces de azot. Consumul specific pentru o tonă de produs comercial este de 2-3 kg s.a.N; 1 kg s.a. P2O5 şi 3-5 kg s.a. K2O. Perioadele critice ale nutriţiei sunt în faza de 6-8 frunze când începe îngroşarea tulpinii şi în faza de depunere intensă a substanţelor de rezervă. Se recomandă aplicarea, odată cu pregătirea terenului, a 15-20 t/ha gunoi de grajd bine descompus. Tehnologia culturii. Gulioarele şi guliile asigură un consum eşalonat din culturi practicate în câmp şi în spaţii protejate. Culturii de gulioare îi poate urma în acelaşi an culturi de castraveţi, fasole verde, rădăcinoase de toamnă (morcov, sfeclă roşie). Guliile de toamnă pot fi cultivate după mazăre verde, ceapă verde, spanac, cartofi timpurii. Cultura guliei în câmp pentru producţie timpurie. Pregătirea terenului pentru plantare se execută ca şi la varza timpurie în câmp. Gulioarele având perioadă scurtă de vegetaţie pot fi cultivate atât în ogor propriu cât şi în succesiune. Răsadurile destinate înfiinţării culturii se produc în sere înmulţitor şi răsadniţe calde încălzite biologic. Semănatul se face în perioada 10-15.II pentru cultura în ogor şi 10.V-10.VI pentru cultura succesivă, utilizând 300 g sămânţă pentru un hectar de cultură. Răsadurile se repică în cuiburi de 5x5x5 cm sau în strat nutrient de 5x5 cm. Lucrările de întreţinere aplicate răsadurilor sunt cele generale. Prin aerisiri se evită realizarea unor temperaturi de 5-10oC care conduc la vernalizarea răsadurilor.

158

Plantarea se execută pe teren modelat sau nemodelat în perioada 20.III10.IV. Distanţa între plante pe rând este de 22-27 cm, realizându-se desimi de 110-120 mii pl/ha. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele ale verzei timpurii, dar mai reduse ca volum. Recoltarea se face eşalonat, când tulpina are diametrul de 5-10 cm, începând cu ultima decadă a lunii mai. Pentru valorificare se taie sub tulpina îngroşată şi se lasă 3-4 frunze în vârful tulpinii legându-se apoi câte 3 în legătură. Producţia este de 10-15 t/ha. Cultura guliei în câmp pentru producţie de toamnă se realizează după o tehnologie asemănătoare cu a conopidei de toamnă, cu unele particularităţi. Răsadurile se produc pe straturi reci, semănând rar fără repicare. Pentru cultura în ogor se seamănă în perioada 10.IV-10.V, iar pentru cultura succesivă în perioada 25.V-10.VI, utilizând o cantitate de sămânţă de 300-350 g pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură. Plantarea soiurilor semitimpurii şi târzii are loc în perioada 25.V-15.VI în culturi pure şi 25.VI-10.VII în culturi succesive. Soiurile timpurii se plantează în perioada 15.VII-31.VII. Plantarea se efectuează pe teren modelat şi nemodelat. Distanţa între plante pe rând este de 28-32 cm. Desimile ce se realizează sunt de 65-70 mii pl/ha. Lucrările de întreţinere sunt comune cu cele ale conopidei de toamnă. Fertilizarea fazială se aplică în două reprize, folosind 35 kg s.a./ha N şi 25 kg s.a./ha K2O. Prima fertilizare se aplică la 8-10 zile după plantare, iar cea de a doua la începutul îngroşării tulpinii. Irigarea se aplică repetat de 2-4 ori pentru a menţine o umiditate constantă de 75-80% din I.U.A la adâncimea de 25-40 cm. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Recoltarea se face eşalonat în luna octombrie prin smulgerea plantelor. Lucrarea trebuie să se încheie înainte de venirea îngheţului. Plantele recoltate se scutură de pământ, se fasonează, se sortează pe mărimi şi se livrează în lăzi tip P sau boxpaleţi.

159

Producţia ce se obţine este de 30-40 t/ha. Cultura forţată şi protejată a guliei. Cultura forţată se practică în ciclul I în sere cu consum redus de energie. Pentru folosirea intensivă şi cu eficienţă maximă a acestor spaţii se practică cultura anticipată (faţă de cultura de bază: tomate, castraveţi), cultura de bază şi cultura asociată. Semănatul pentru producerea răsadurilor destinate înfiinţării culturilor anticipate se face în perioada 1-10.X; pentru cultura de bază în perioada 110.XI şi pentru cultura asociată în perioada 15-20.XI. Cantitatea de sămânţă necesară producerii răsadului unui hectar este de 400-500 g. Pentru culturile forţate se folosesc soiuri de gulioare (Trerro), care valorifică condiţiile de microclimat şi sunt adaptate la condiţii de iluminare mai redusă. Lucrările de întreţinere aplicate răsadurilor sunt asemănătoare cu cele ale verzei timpurii în sere. Pentru culturile asociate, lucrările de pregătire a serei sunt aceleaşi ca şi pentru cultura de bază. Plantarea răsadurilor se face eşalonat, în funcţie de forma de cultură astfel: - între 15-20.XI la culturile anticipate; - între 20-30.XII şi 1-10.I la culturile de bază; - între 10-15.I la culturile asociate. La cultura anticipată şi de bază se plantează două benzi a 6 rânduri la traveea de 320 cm. Distanţa între rânduri este de 25 cm, iar între plante pe rând de 20 cm. Desimea ce se realizează este de 180 mii pl/ha. La cultura asociată numărul rândurilor este în funcţie de cultura de bază, realizând însă aceleaşi distanţe 25 x 20 cm. Lucrările de întreţinere sunt aceleaşi ca şi la varza timpurie în seră, dar mai reduse ca volum. Recoltarea se face manual, eşalonat, fasonând plantele recoltate care se livrează apoi în lăzi de tip P sau boxpaleţi. Recoltarea plantelor din culturile anticipate se face în perioada 10.I20.II, iar în culturile de bază şi asociate în perioada 15.III- 30.IV.

160

La culturile anticipate se realizează o producţie de 12-15 t/ha, la cele de bază 20-25 t/ha, iar la cele asociate 8-10 t/ha. Cultura protejată a guliei se practică pe suprafeţe mai mari în gospodăriile individuale. În acest scop se utilizează solariile şi tunelele joase. Producerea răsadurilor se face în sere înmulţitor sau răsadniţe calde, semănând eşalonat din două în două săptămâni, începând cu 15.I. Cantitatea de sămânţă necesară este de 400-500 g. Răsadurile se repică în ghivece de 5x5x5 cm. Solariile se pregătesc acoperindu-se cu 10-12 zile înainte de plantarea gulioarelor. Pregătirea terenului se face ca şi pentru varza timpurie în solar. Plantarea se face când răsadul are 5-6 frunze adevărate şi o vârstă de 40-45 zile. Distanţele de plantare sunt de 25x20cm; 20x20 cm; 25x25 cm în culturi pure şi anticipate, iar în culturi asociate distanţele de plantare sunt în funcţie de cultura principală. În tunele joase plantarea se face la 30 cm între rânduri şi 20 cm pe rând. Lucrările de întreţinere sunt comune cu ale verzei timpurii în solarii şi tunele joase. Recoltarea se face în aprilie-mai, obţinând 10-20 t/ha.

161

C. atât proaspete. vulgare au o creştere nedeterminată (2-10 m) pe când la var. validum. Rădăcina tomatelor cultivate prin semănat direct în câmp. formând copili la subsuoara frunzelor. poate ajunge până la 1 m adâncime în sol. B6. în condiţiile climatice ale ţării noastre. înălţimea tulpinii oscilează între 60-100 cm. calciu şi magneziu. Tulpina tomatelor emite rădăcini adventive. Familia Solanaceae Importanţa culturii. Tomatele sunt originare din America Centrală şi de Sud. specia de origine fiind Lycopersicon esculentum var. cât şi prelucrate industrial.TOMATELE – Solanum lycopersicum L. fier. Particularităţi botanice şi biologice. potasiu. Foliolele au forma lanceolată. ceea ce permite plantarea mai adâncă a răsadurilor. iar în cazul culturilor înfiinţate prin răsad. cu foliole dispuse alternativ. ovală şi prezintă marginea întreagă sau dinţată. Frunzele tomatelor sunt imparipenat sectate. Tomatele sunt plante anuale. fosfor. pivotul fiind rupt. Astfel cultivarele care aparţin var. rădăcina se dezvoltă în stratul arabil. în funcţie de cultivar. Originea speciei. funcţie de varietate şi cultivar. cu suprafaţa relativ netedă sau gofrată. B2. Inflorescenţa este de tip cimă şi apare 162 . Fructele de tomate prezintă importanţă economică şi alimentară nu atât prin conţinutul în elemente energetice. În regiunile cu climat tropical se comportă ca plante perene. necesitând udări dese. săruri minerale şi acizi organici având o gamă variată de întrebuinţări şi înregistrând un consum mare. cerasiforme. Peru şi Ecuador.CAPITOLUL X CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DIN GRUPA SOLANO-FRUCTOASE 10. De asemenea prezintă o mare capacitate de lăstărire. cu creştere determinată.1. cât prin vitamine. Tulpina tomatelor are o creştere diferită. Tomatele conţin glucide. B. vitaminele A.

Vipon. Seminţele sunt oval-rotunjite. Romatos F1. GS 12 F1. -timpurii: Prisca F1. Marissa F1. Fino F1. Romatos F1. Primador F1. Roxana. Savor F1. Roma VF. -semitimpurii: Cristal F1. Carolina. Fortara F1. -perntru consum în stare proaspătă şi industrialiuare: -timpurii: Cluj 80. Ferma. Lucia F1. Există trei tipuri de inflorescenţe: neramificate. Yasmin. Primotom F1. mărimi şi culori diferite. de forme. Ioana F1. -pentru seră: -foarte timpurii: F 247 F1. Mara. Inserţia primei inflorescenţe este variabilă în funcţie de cultivar. Işaliniţa 50 F1. Vitamina. -semitimpurii: Argeş 428. Saturn F1. Ace Royal. Elena F1. Kristy 47. -semitârzii: Buzău 22. Peto 86. Romec 554 J. Fructul este o bacă cărnoasă. -pentru industrilizare: -foarte timpurii: Monor. Caspar F1. Cultivare omologate pentru cultură: -pentru consum în stare proaspătă: -timpurii: Export II F1. Nema 1435. Numărul de flori în inflorescenţă variază de la 4-5 la 16-18. Floarea tomatelor este pe tipul 5. după 5-9 frunze. Denar. Ronco F1. ramificate multiple. Fakel. Diana. Early Nemapride F1. Hector F1. -timpurii: Sincron. Rada F1. Nemapride. Solara F1. Petra. cu perişori care le dă o culoare argintie sau mai cenuşie în funcţie de metoda de extragere. ramificate dublu. Lima RS. Ştefania. -semitimpurii: Buzău 47. Gabor F1. Laura. Arletta F1. Berdy F1. Argeş 1. suculentă. -semitârzii: Buzău 1600. Selfesta F1. Apollo F1. Gloria F1. Top. Diablo. Timpurie de Argeş. numai în cazuri rare (5%) este alogamă.pe internod. Topspin F1. Precoce de Someşeni. Unirea. următoarele se formează după 3-4 frunze. Shirley F1. Pavio. Mariana. 163 . Perla Clujului. Petalele sunt de culoare galbenă şi sunt concrescute la bază. -semitârzii: Dacia. Amati F1. Polenizarea este autogamă. Vidra 533.

Cele mai mari pretenţii de lumină le au tomatele în faza de răsaduri şi la formarea organelor de fructificare. întârzie apariţia inflorescenţelor. iar plantele au rezistenţă mai mare la temperaturi mai scăzute de 10 oC. prin alternanţă între valorile optime cu temperaturi scăzute de 1-2 oC germinează mai repede. -târzii: Angela F1. în dauna creşterii şi fructificării. producându-se malformaţii sau reţinerea diferenţierii 164 . în funcţie de soi. care este corelat cu fazele de vegetaţie. Tomatele. Tomatele sunt plante cu caracter specific termofil.-semitimpurii: Cindel F1. iar florile avortează şi cad. Procesele metabolice se desfăşoară normal. cele minime între 10-12 oC. ca plante termofile sunt condiţionate în creşterea şi dezvoltarea lor de factorul temperatură. Lumina are un rol important în creşterea şi dezvoltarea plantelor de tomate. care împiedică fructificare normală. Falcato F1. înregistrându-se un consum mărit de asimilate (de scăderea cantităţii de hidraţi de carbon). Resyset F1. Se prelungeşte perioada de la răsărire la apariţia recoltei. la o intensitate luminoasă între 6000-10000 lucşi şi o durată de iluminare de 16-18 ore. atât sub aspectul intensităţii cât şi cel al duratei şi compoziţiei spectrale. sub 15 oC şi peste 35 oC polenul nu mai germinează. pe când la cea optimă de 25 oC în 6-7 zile. În prima parte a vegetaţiei (ianuarie-martie) lumina este deficitară ca intensitate şi influenţează negativ iniţierea primordiilor florale. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie. Temperaturile optime de creştere şi dezvoltare a plantelor se situează între 22-25 oC. Se formează ciorchini foarte mici. O intensitate luminoasă scăzută şi o durată de iluminare a soarelui sub 12 ore pe zi. La temperaturi ridicate şi la intensitate luminoasă scăzută are loc activarea puternică a respiraţiei. Garbo F1. intolerante faţă de îngheţ dar în acelaşi timp sensibile la temperaturi ridicate. Fructele cresc şi se dezvoltă normal la o temperatură cuprinsă între 18-24 oC. Temperatura optimă de germinare a polenului este de 21-30 oC. Seminţele supuse şocurilor de temperatură. Marfa F1. Nemarom F1. florile avortează şi fructele cad. Ritmul înfloririi se accelerează însă în dauna vigurozităţii acestora. determină alungirea răsadurilor. La temperatura minimă de 1012oC seminţele germinează în 7-14 zile. Diva (SI) F1. procesele fiziologice şi biochimice. Splendid (SI) F1. iar maxime între 30-35 oC.

cu 25-35% dacă sticla este murdară şi cu 55. în sere. Valori excesive ale umidităţii aerului.mugurilor florali. Intensitatea luminii în sere scade mult în special în zilele cu cer acoperit şi sticlă murdară. Se evidenţiază faptul că în lunile cu radiaţie puternică şi temperaturi ridicate. radiaţia puternică determină supraîncălzirea spaţiului interior şi a plantelor făcând necesară umbrirea serelor. caz în care pierderile de apă sunt scăzute. ceea ce face ca umiditatea din sol să fie asigurată la parametrii moderaţi. Variaţiile prea mari duc la avortarea florilor. Aceasta poate fi ameliorată prin mărirea consumului de apă. combinate cu valori ridicate ale temperaturii crează condiţii favorabile pentru apariţia bolilor patogene şi fiziologice. evapotranspiraţia se intensifică. Greutatea cea mai mare a unui fruct se obţine dacă polenizarea se face între orele 12-14 la o valoare a umidităţii relative a aerului de 65-75%. De asemenea. cauzând căderea florilor. Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de 65-75% la plantare şi de 55-65% la începutul fructificării. Tomatele. evapotranspiraţia este redusă. pierderile de apă din sol cresc. Caracterul intensiv al sistemului de cultivare a tomatelor în seră reclamă nivele mult mai ridicate de fertilizare decât la cultura în câmp. Ingrăşămintele organice şi în primul rând gunoiul de grajd semifermentat sunt de mare importanţă în cultivarea tomatelor în sere atât prin 165 . în cazul unui ciclu lung. poate să aibă loc o creştere luxuriantă a plantelor în dauna fructificării. ceea ce conduce la o stare de stres. Deficitul de umiditate provoacă o alungire a pistilului. Pentru parcurgerea normală a etapelor în dezvoltarea mugurilor f1oriferi. cu toate măsurile de umbrire. In lunile reci. mai ales în fazele 4-8 de dezvoltare a acestora stânjenind procesul de polenizare şi fecundare.65% dacă cerul este acoperit şi sticla murdară. mai scăzut după plantare şi mai ridicat în perioada polenizării şi a legării fructelor. In zilele cu cer senin în sera cu sticlă curată radiaţia se reduce numai cu 1015% faţă de exterior. deci a umidităţii din sol şi reducerea radiaţiei. cu reducerea posibilităţilor de autopolenizare. au nevoie de un regim moderat al umidităţii aerului. când temperatura în sere poate fi mai uşor controlată. regimul de umiditate din sol trebuie să fie de 60-80% din capacitatea de câmp. Pe de altă parte în tot cursul verii.

Datorită influenţei unor factori de mediu cum sunt luminozitatea. rădăcinaose şi după cereale în asolamentul mixt. Pregătirea terenului cuprinde o suită de lucrări aplicate toamna şi primăvara. cucurbitaceae. de vară şi de tomană. cu expoziţie sudică. Prin tehnologiile actuale de cultură a tomatelor în sere se recomandă aplicarea anuală a 80-100 t/ha gunoi semifermentat. bulboase. În asolament tomatele urmează după leguminoase. Culturile se efectuează în cămp. comune tuturor culturilor de tomate. Terenurile cele mai potrivite sunt cu textură uşoară. temperatura. Pregătirea terenului se face cu multă grijă. Cultura tomatelor în câmp Se organizează pentru producţia timpurie. adăpostite contra vânturilor. fertite de vânturile dominante din zonă. protejate şi forţate. cu expoziţie sudică. sudestul şi vestul ţării unde se şi cultivă cu pondere mare circa 35% din totalul suprafeţei. regimul de umiditate din sol şi din aer precum şi cerinţele de nutriţie specifice hibrizilor cultivaţi. se impune ca substanţele nutritive să se găsească în soluţia solului într-un anumit raport ce diferă pe parcursul perioadei de vegetaţie. Cultura timpurie se practică cu cele mai bune rezultate în sudul. Pentru cultura tomatelor timpurii se aleg terenurile cu textură lutonisipoasă. plane sau cu o pantă uşoară. Tehnologia de cultură a tomatelor Cultura tomatelor se situează pe primul loc în cadrul legumiculturii din ţara noastră. După desfiinţarea culturii anterioare se execută mobilizarea terenului în vederea 166 . Lucrările efectuându-se mecanizat cu consum mare de carburanţi există preocupări de reducere a acestor consumuri prin execuţia de lucrări simultane. favorabilă irigării pe rigole lungi. din toamnă. având fiecare anumite particularităţi tehnologice.conţinutul lor bogat în micro şi macroelemente cât şi prin efectul lor asupra structurii solului. pe solurile cu conţinut normal de materie organică şi 120-150 t/ha pe cele mai slab asigurate cu materie organică.

150 kg/ha superfosfat şi 75 kg/ha sulfat de potasiu. Semănatul se face cu 45-55 zile înainte de plantare. asigurarea luminii necesare. Răsadul se repică în cuburi nutritive de 7x7x7 cm sau se produce prin semănat direct în ghivece. Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 104 cm. se întreţine arătura până la plantare.5%.5 cm.0 l într-o cantitate de 200-300 l apă/ha. Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt cele obişnuite: dirijarea factorilor de vegetaţie.nivelării de exploatare. Erbicidarea se face cu Treflan 24 EC 3-5 l/ha. se fac tratamente cu retardanţi de 167 . Pentru a mări precocitatea. fertilizarea fazială cu soluţii de fertilizanţi în concentraţie de 0. odată cu îngrăşămintele chimice sau cu Galex 500 EC.75-2. corelarea temperaturii cu lumina. tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor. Pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar se vor semăna 40 m2. În mod normal. 250-300 kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha sulfat de potasiu. fiind aplicat când buruienile anuale au 2-4 frunze iar cele perene până la 25-30 cm înălţime. Pentru repicat este nevoie de o suprafaţă de 350-400 m2 răsadniţe. după ce terenul s-a zvântat. folosind 250 g sămânţă pentru producerea răsadului pentru un hectar cultură comercială. iar pe rând la 1-1. seminţele se tratează cu procaină 10 ppm timp de 4 ore sau Atonic 1:2000 timp de 12 ore. în faza de 3-4 frunze adevărate. Rezultate foarte bune în combaterea buruienilor graminee anuale şi perene se obţin postemergent cu erbicidul Pantera 40 EC 0. Se seamănă des în rânduri. Îngrăşămintele sunt încorporate în sol prin arătura adâncă de 28-30 cm. fertilizarea de bază trebuie efectuată în funcţie de datele furnizate de cartarea agrochimică. Pentru evitarea alungirii răsadurilor. la 5 cm distanţă între ele. care se lasă în brazdă crudă. care se aplică înainte de plantare cu 5-6 zile şi se încorporează în sol la 6-8 cm. sere acoperite cu materiale plastice încălzite sau răsadniţe calde în funcţie de posibilităţi. care se administrează după aplicarea şi încorporarea în sol a îngrăşămintelor chimice. cu 6-7 g sămânţă/m2. Răsadurile se produc în sere înmulţitor.4-0. Primăvara. cu grapa cu discuri sau cultivatorul şi se administrează 150 kg/ha azotat de amoniu. Orientativ se pot aplica 3040 t/ha gunoi de grajd nefermentat. în mod obişnuit între 20 februarie şi 1 martie.

Răsadul alungit se plantează culcat în lungul răndului. pentru a asigura prinderea plantelor. când se aplică 120 kg/ha azotat de amoniu. Dintre boli. pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor (Xanthomonas campestris pv. se stabilizează la 12ºC şi când pericolul brumelor târzii a trecut (25 aprilie – 5 mai). mai frecvente sunt: mana (Phytophthora infestans). Adâncimea de plantare este până la prima frunză adevărată. Cu 10-12 zile înainte de plantarea răsadurilor în câmp se face călirea acestora prin scăderea umidităţii şi a temperaturii. Irigarea culturilor de tomate este corelată cu fazele de creştere şi dezvoltare a acestora. iar între plante pe rând distanţa este de 25 cm sau 30 cm. Se aplică două fertilizări. manual. tomato). vesicatoria). a patra şi următoarele la interval de 8-10 zile. pătarea brună (Alternaria 168 . unele având caracter general. următoarea udare se face la 4-5 zile. La 3-5 zile după plantare se face completarea golurilor. După plantare la fiecare plantă se aplică 1-2 l apă pe suprafeţe mai mici. din acelaşi cultivar şi de aceeaşi vârstă cu cel folosit iniţial la plantare. 100 kg/ha superfosfat şi 75 kg/ha azotat de amoniu. Pe stratul înălţat de 104 cm se plantează 2 rânduri distanţate la 70 cm sau 80 cm. la adâncimea de 10-15 cm. pătarea pustulară (Pseudomonas syringe pv. Udărirele se intensifică în faze de formare şi creştere a fructelor. Plantarea se face manual în mod obişnuit pe suprafeţe mici. a treia după înfloritul primelor două inflorescenţe. Afânarea solului se realizează prin efectuarea de praşile mecanice şi manuale de 3-4 ori. sau pe rigole.000 plante/ha. Normele de udare sunt cuprinse între 200-400 m3/ha apă. Tratamentele împotriva bolilor şi dăunătorilor au o mare importanţă.creştere.000 şi 50. iar a doua la 15-20 zile după prima. realizându-se desimi cuprinse între 40. prima imediat după apariţia primelor fructe cu 50 kg/ha azotat de amoniu şi 50 kg/ha sulfat de potasiu. Plantarea în câmp se face în momentul în care temperatura în sol. ocazie cu care sunt distruse şi buruienile necombătute de erbicide. cu răsad de calitate. După udarea de plantare. Lucrările de îngrijire sunt destul de complexe. cu norme de 150-200 m3/ha pe suprafeţe mari. sau mecanizat cu maşina de plantat răsaduri. iar altele caracter special.

4 D – 0. se face manual. pentru evitarea avortării florilor se pot face tratamente cu stimulatori de fructificare (2. Recoltarea începe după 15-20 iunie. Se aplică lucrările de îngrijire obişnuite. norma de sămânţă fiind aceeaşi ca şi la tomatele timpurii. de la începutul lunii mai (culturi de vară) până la începutul lunii iunie (culturi de toamnă). În cazul apariţiei pericolului brumelor târzii de primăvară se iau măsuri de protecţie a culturilor prin realizarea perdelelor de fum din brichete fumigene sau prin arderea diferitelor gunoaie. lăsându-se doar tulpina principală. După recoltare. Se seamănă la jumătatea lunii martie. vârsta acestuia fiind 40-45 zile. gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) şi omida fructelor (Helicoverpa armigera). iar tulpina principală 3 inflorescenţe. Plantarea răsadurilor are loc în etape. în vederea eşalonării producţiei. cârnirea tulpinii după 3-4 inflorescenţe. Schema de plantare este tot cu 2 rânduri pe brazda înălţată ca şi la 169 . pulverizate fin pe plante. chiar începutul lunii august. antracnoza (Colletotrichum atramentarium). În primăverile răcoroase. fructele se sortează. În unele cazuri se poate lăsa primul copil prefloral cu o inflorescenţă. se calibrează şi se ambalează conform standardelor recunoscute. mai rar astfel încât să rezulte 250-300 plante/m2. Lucrările de îngrijire cu caracter special. Pentru accelerarea coacerii se utilizează soluţii de Ethrel (200-250 ppm). Cultura de vară-toamnă Prin răsad are ponderea cea mai mare în cadrul culturilor de câmp.5 cm. fructele se recoltează la diferite grade maturare.dauci f.5 mg/l). la 2 frunze deasupra ultimei inflorescenţe. solani). Răsadul se produce în solarii încălzite. eşalonat la 3-5 zile. când fructele din prima inflorescenţă au diametrul de 2-2. pătarea cafenie (Cladosporium fulvum). care se face radical. de dirijare a creşterii şi fructificării cuprind: copilitul. până la sfârşitul lunii iulie. Susţinerea plantelor se face pe araci sau spalier cu o sârmă. septorioza (Septoria lycopersici). iar dintre dăunători: păduchele solanaceelor (Macrosiphon euphorbiae). producţie fiind destinată consumului proaspăt din timpul verii şi toamna precum şi pentru industrializare. sp. În funcţie de destinaţia producţiei.

culturile timpurii. aplicându-se cantităţi de îngrăşăminte calculate pentru producţii mai mari. pentru a evita crăparea fructelor. Semănatul are loc în 2-3 etape din 5-10 aprilie până în 20 mai. cu port erect. Lucrările speciale se aplică numai dacă se cultivă cultivare cu creştere nedeterminată. la distanţa de 40-50 cm între cele două rânduri astfel ca plantele în creştere să nu depăşescă coronamentul. În culturile de vară şi toamnă destinate industrializării. ceea ce influenţează pozitiv eficienţa economică. în vedrea eşalonării producţiei.5 kg/ha. Nu se fac lucrări speciale asupra plantelor. cu posibilităţi de restrângere a perioadei de recoltare prin aplicarea cârnitului. dar distanţa între plante se măreşte la 25 cm pentru culturile de vară şi la 30-35 cm pentru cele de toamnă. Norma de sămânţă este de 1. La coacerea fructelor se udă moderat şi constant. Producţiile obţinute 30-70 t/ha. Recoltarea are loc la jumătatea lunii iulie până în luna spectembrie inclusiv la culturile de vară şi de la începutul lunii august până în octombrie la cele de toamnă. la distanţa de 1525 cm în funcţie de vigoarea soiului. Se pretează la mecanizarea integrală a lucrărilor de la înfiinţare până la recoltare. În continuare se aplică lucrări cu caracter general ca şi la celelalte culturi. Producţiile obţinute ocilează între 35-50 t/ha. Răritul se execută când plantele au 2 frunze adevărate. şi cu coacere simultană a fructelor. În vederea recoltării mecanizate se folosesc soiuri cu creştere determinată. începând din luna august până la căderea brumelor. Lucrările de îngrijire cu caracter general sunt aceleaşi ca şi la tomatele timpurii. Perioada de recoltare diferă în funcţie de durata de vegetaţie a soiului. Norma de irigare se măreşte la 2800-4200 m3/ha şi se aplică în 6-8 udări. Se seamănă 2 rânduri pe strat. 170 . se folosesc deobicei soiuri cu creştere determinată sau semideterminată care nu se cârnesc şi nu se copilesc. de epoca de înfiinţare a culturii şi de metoda de recoltare. Cultura prin semănat direct în cămp Se practică cu precădere la culturile cu producţie pentru industrializare. care sunt mai frecvente în perioada de fructificare.

se fertilizează şi eventual se recoltează. în 450-500 l apă/ha. cu aplicare o dată la 2-3 ani. Plantarea are loc între 20 III şi 5 IV. astfel ca vârsta răsadului la plantarea din 20 III să fie de 50-55 zile. asigurându o bună etanşeizare. Primăvara. Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp. când în sol se realizează cel puţin 10-120C. solul se mărunţeşte cu freza. ajungându-se la 300-500 kg/ha superfosfat şi 150-200 kg/ha sulfat de potasiu.Cultura protejată în solarii şi tunele Ponderea cea mai mare o au culturile înfiinţate în solarii primăvara. Producerea răsadului se face în sere înmulţitor. Înfiinţarea acestor culturi se face la sfârşitul lunii martie şi durează până în luna iulie pentru ciclul scurt sau până în luna septembrie pentru ciclul de producţie prelungit. modelarea în straturi înălţate şi înfiinţarea acestor culturi. Dacă sunt înfiinţate culturi din toamnă. 171 . se va face acoperirea solarului cu folie de polietilenă. Pregătirea terenului în solarii se face toamna şi primăvara. spanac sau ceapă verde se continuă cu mărunţirea terenului. mai ales dacă avem culturi înfiinţate din toamnă. cu însămânţarea la 1020 I. Cantităţile de îngrăşăminte organice (50-70 t/ha) şi minerale aplicate se dublează. Dacă nu sunt culturi. terenul se erbicidează cu Galex 500 EC – 6 l/ha sau Treflan 24 EC . Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau în biloane echidistante la 70 cm. Schema de plantare este de 70 x 25 cm la ciclul scurt şi 70 x 35 cm la ciclul prelungit. În eventualitatea cultivării solarului cu salată.4 sau la casma pe suprafeţe mai mici.4-6 l/ha. acestea se udă. Răsadurile se repică în ghivece din plastic sau în cuburi nutritive de 7x7x7 cm. O dată la 3-4 ani este bine să se facă subsolajul la adâncimea de 40-50 cm. dar cu unele particularităţi. Mobilizarea adâncă a solului la 28-30 cm se face cu MSS – 1. Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt cele generale pentru această verigă tehnologică. în funcţie de condiţiile climatice concrete ale aerului. în mod asemănător ca la tomatele timpurii în câmp. se dezinfectează cu Lindatox 5 G – 30 kg/ha sau Galithion – 20-25 kg/ha şi se fertilizează cu 300 kg/ha Complex III. cât mai devreme posibil. Cu 6-8 zile înainte de plantare.

3%. în jur de 10-12 udări pentru ciclul scurt şi 14-16 udări pentru ciclul prelungit. În mod obişnuit se stimulează primele două inflorescenţe şi numai în situaţii speciale cea de-a III-a. Pentru a grăbi coacerea fructelor şi creşterea producţiei timpurii se fac tratamente cu Ethrel sau Romthrel. susţinute de sârme fixate pe scheletul solarului. Următoarele praşile se repetă la interval de 1015 zile.09%. pentru a realiza o cultură încheiată. – 0. iar la cel prelungit după 7-8 inflorescenţe.1% sau Tomafix L. Atonic L. în concentraţie de 250 ppm. – 1:4000 la 20 de zile de la plantare. Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima inflorescenţă şi la a doua inflorescenţă. În condiţii de nebulozitate şi temperaturi scăzute se iau măsuri pentru stimularea polenizării. La ciclul scurt cârnitul se face după 3-4 inflorescenţe. aplicate manual sau mecanic (la începutul culturii). Tomatele cultivate în solar se irigă diferenţiat. Defolierea se face repetat. La început normele de udare sunt mai mici (200-250 m3/ha pentru a nu răci solul).5 cm. când 2-4 flori sunt deschise. iar pe măsură ce se încălzeşte şi plantele cresc. în funcţie de caz. No-seed 0. Se folosesc produsele: Tostim – 3. pe spalier cu o singură sârmă la ciclul scurt sau cu sfori mai lungi. a legării şi creşterii fructelor. Inflorescenţele se tratează prin îmbăiere sau pulverizare. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare cu 300 kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea. pe măsură ce frunzele de la bază se îngălbenesc.C. Solul se menţine afânat şi curat de buruieni prin praşile repetate. la ciclul prelungit. Primul prăşit manual se face la 10-12 zile de la plantare.C. normele se măresc (350-400 m3/ha). care se repetă la legarea celei de a cincea. Lucrarea se repetă la 4-5 zile. păstrat în acest scop. când fructele din prima inflorescenţă au diametrul de 2. Recoltarea se face eşalonat din ultima decadă a lunii mai până la sfârşitul lunii iunie pentru ciclul scurt şi de la începutul lunii iunie până în 172 . dar la ciclul prelungit. Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maximum 5 cm lungime. Susţinerea plantelor se face la circa 20 zile de la plantare.Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din acelaşi cultivar.

etc.ARDEIUL – Capsicum annuum L. în condiţiile ţării noastre şi bienală sau chiar perenă în zonele de origine. Franţa. ajungând la înălţimi de 1. Seminţele de culoare galbenă cu formă rotund-turtită. săruri minerale de fosfor şi de calciu. Frunzele sunt simple. Producţia obţinută oscilează între 40-50 t/ha în ciclul scurt şi 60-70 t/ha în ciclul prelungit.0 m. Florile sunt solitare sau dispuse câte 2 la locul de ramificare a tulpinii. Familia Solanaceae Importanţa culturii Valoarea alimentară şi economică a ardeiului constă în faptul că participă la diversificarea sortimentului de legume în tot timpul anului. în Europa a fost adus în secolul al XVI-lea şi s-a răspândit mai întâi în Potugalia. Spania. alcătuite pe tipul 5. Rădăcina principală este pivotantă cu numeroase rădăcini secundare care se ramifică în straturile superficiale ale solului. peţiolate cu limbul cordiform sau lanceolat. Fructul este o bacă falsă de forme şi dimensiuni diferite în funcţie de varietate şi soi. Ardeii se remarcă prin conţinutul mare de vitamine. cu procent ridicat de alogamie (10-20%). Particularităţi biologice Ardeiul este o plantă anuală.5-2. Fecundarea este autogamă. Italia. dar rămâne erbacee de aceea plantele sunt palisate. Cultivare omologate pentru cultură: -la ardeiul gras: -foarte timpurii: Blondy F1. Originea şi aria de răspândire Ardeiul este originar din America Centrală. în funcţie de varietate. 173 . Tulpina este ramificată simpoidal formând tufe compacte care în condiţii de câmp au înălţimea de 40-80 cm.2. În cultura de seră tulpina creşte mai viguroasă. 10.septembrie pentru ciclul prelungit. zaharuri.

-timpurii: Ceres, De Şiria, Delta F1, Denis F1; Edesalma, Flamingo F1, Işalniţa 85 V, Miniş 27; -semitimpurii: Andra, Arlequin F1, Aroma, Atlas F1, Bianca F1, Cristal, Dolmy F1, Export (SI), Galben superior; -semitârzii: Mihaela, Opal, Tarog; -târzii: Uriaş de California. -la ardeiul lung: Lung românesc, Arad 5B, Albineţ, Kapia de Kurovo, Siret, Oranj, Lung de Işalniţa, Silvia B, Carmen B, Cosmin; -la ardeiul gogoşar: Simultan, Auriu, Carmin, Globus, Granat, Rubin, Splendid, Superb, Titan, Meteorit, Neptun; -la ardeiul iute: De Arad, Picant, Arădean, Portocaliu; -la ardeiul de boia: Arad 5, Arad 6. Relaţile cu factorii de vegetaţie Ardeiul are cerinţe mari faţă de căldură. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 14-150C iar optima de 25-280C. Nivelul optim de temperatură la care plantele cresc şi fructifică bine este 22-250C. Ardeiul reacţionează sensibil în raport cu intensitatea luminii, necesitând pentru fructificare minimum 8000 de lucşi. Insuficienţa luminii duce la prelungirea exagerată a perioadei de vegetaţie, fomarea unui număr redus de frunze iar florile cad în faza de boboc. Consumul de apă a plantelor de ardei diferă în funcţie de fenofază. Este necesară asigurarea unui plafon de umiditate în sol de 65-75% din capacitatea de câmp la începutul vegetaţiei şi de 80-90% în perioada fructificării. Ardeiul are cerinţe ridicate faţă de hrana minerală, necesită o bună aprovizionare a solului cu elemente nutritive, aplicate sub forma îngrăşămintelor organice şi chimice. Solurile cele mai potrivite pentru cultura ardeiului sunt cele uşoare, nisipo-lutoase, cu reacţie neutră sau uşor acidă (pH =6,8). Tehnologia culturii ardeiului Cultura ardeiului în câmp Culturile de ardei gras, gogoşar şi lung au o tenologie asemănătoare, cu diferenţe puţine.

174

Pregătirea terenului din toamnă se face asemănător ca la tomatele de vară-toamnă,dar cu cantităţi sporite de gunoi de grajd (25-40 t/ha). Primăvara se aplică lucrările asemănătoare celor menţionate la tomate. Ardeiul se cultivă numai prin plantarea de răsaduri. Se seamănă la sfârşitul lunii februarie începutul lunii martie, astfel ca la plantare răsadul să aibă vârsta de 60-65 zile. De obicei se seamănă rar (400 plante/m2) şi nu se mai repică. Numai în cadrul culturilor timpurii de ardei gras se face repicatul în cuburi. Cantitatea de sămânţă necesară producerii răsadurilor pentru 1 ha este de 1,2-1,5 kg. Lucrările de întreţinere a răsadurilor sunt cele generale pentru această verigă tehnologică. Plantarea începe în prima decadă a lunii mai, când în sol se realizează cel puţin 150C. Schema de plantare este de 70 x 20 cm la ardeiul gras şi 18 cm la ardeiul lung. Lucrările de îngrijire constau în completarea golurilor după 10 zile de la plantare, efectuarea a 3-4 praţile mecanice şi 2 manuale, irigarea, fertilizarea fazială de 3-4 ori, combaterea bolilor şi dăunătorilor. După plantare pentru asigurarea prinderii răsadurilor, nu se mai udă 1014 zile pentru favorizarea înrădăcinării mai profunde, în continuare, până la fructificare se udă la intervale de 7-10 zile cu norma de 250-300 m3 apă/ha. Recoltarea se face la maturitatea tehnică la ardeiul gras începând cu prima decadă a lunii iulie şi la maturitatea fiziologică la ardeiul gogoşar, lung şi de boia, începând cu a doua decadă a lunii august continuând până în luna octombrie. Producţiile medii obţinute 25-30 t/ha la ardeiul gras, gogoşar şi lung şi 7-10 t/ha la ardeiul iute şi de boia. Cultura ardeiului gras în solarii Pregătirea de bază a solului se face ca şi după tehnologia prezentată la cultura de tomate. Răsadul se produce în sere încălzite prin repicare în cuburi sau ghivece nutritive, astfel ca la plantare să aibă vârsta de 60 zile. Pentru producerea răsadului necesar înfiinţării unui hectar cultură comercială este necesară o cantitate de 0,8 kg. Plantarea are loc atunci când sol se realizează cel puţin 14-150C (luna aprilie). Schema de plantare recomandată în toate tipurile de solarii este de 60+40/30-35 cm asigurându-se între 60000-67000 plante/ha. Lucrările de întreţinere a culturii sunt mai complexe decât în câmp. Astfel, numărul udărilor creşte la 20; fertilizarea se face în 6 etape, cu câte 400

175

kg/ha Complex III la primele 4 etape şi câte 100-120 kg/ha azotat de amoniu şi 80-100 kg/ha sulfat de potasiu în ultimele două reprize. Plantele se copilesc lăsându-se 2-3 ramificaţii care se palisează pe câte o sfoară. Se suprimă butonii florali apăruţi la prima ramificare. Lăstarii care apar pe ramificaţiile reţinute se ciupesc după apariţia a 1-2 flori. Cu cica 40 de zile înaintea încheierii ciclului de vegetaţie, plantele se cârnesc prin suprimarea vârfului de creştere. Pe măsură ce plantele înaintează în vegetaţie se practică şi defolierea la bază, prin suprimarea frunzelor îmbătrânite şi bolnave. Recoltarea are loc la începutul lunii iunie şi durează până în septembrie. Producţiile obţinute oscilează între 35-40 t/ha.

10.3.PĂTLĂGELELE VINETE – Solanum melongena L. Familia Solanaceae
Importanţa culturii Deşi au valoare alimentară mai redusă decât alte legume, se remarcă totuşi printr-un conţinut apreciabil de hidraţi de carbon, proteine, vitamina A, B1 şi B2, săruri minerale. Originea şi aria de răspândire Originare din India şi Birmania, în Europa au fost introduce în cultură abia în secolul al XVII-lea, mai întâi în Grecia şi Italia, apoi şi în alte ţării din sudul şi răsăritul Europei. Particularităţi botanice Vinetele sunt plante anuale, cu rădăcini răspândite în stratul superficial al solului (20-40 cm) şi reprezintă numai 2% din greutatea plantei. Tulpina este ramificată simpoidal formând tufe cu înălţimea de 0,4-0,8 m în condiţii de câmp, menţinându-se în poziţie verticală. Frunzele sunt mari, peţiolate, cu limbul oval, cu marginea întreagă sau lobată şi nervuri de culoare violacee. Florile se formează la subsioara frunzelor, sunt solitare de culoare violacee. Polenizarea este autogamă cu 10-30% procent de alogamie. Fructul, o bacă mare, are forme şi culori diferite la maturitatea de consum în funcţie de soi, de la violaceu deschis până la negru violaceu.

176

Pana corbului 36. Cultivare omologate pentru cultură: -timpurii: Narcisa F1.5-7. dar cu cantităţi diferite de îngrăşăminte. Epoca de semănat este 20 II-1 III.Andra F1. în funcţie de luminozitate şi fenofază. Rima F1. -semitimpurii: Amurg. Din toamnă se încorporează în sol 30-40 t/ha gunoi de grajd şi îngrăşăminte chimice greu solubile pe bază de fosfor şi potasiu. Erbicidarea se poate face cu Balan 6-8 l/ha sau cu Dymid 6-7 kg/ha. Umiditatea pentru vinete trebuie menţinută în sol în mod constant la 7585% din capacitatea de câmp. Contesa. care se încorporează printr-o mobilizare adâncă a solului la 28-30 cm.8-1. Manifestă pretenţii mari faţă de sol. aplicate cu 7-8 zile înaintea plantării. Lidia F1. bine structurate şi drenate. necesitând pentru fructificare cel puţin 8000-10000 lucşi. Temperaturile maxime pe care le suportă sunt de 38-400C. Temperatura minimă de încolţire a seminţelor este de 14-150C iar optima de 25-300C. -semitârzii: Viorica. Producerea răsadului se face în sere înmulţitor sau solarii încălzite. Tehnologia culturii vinetelor Cultura vinetelor în câmp Terenul se pregăteşte ca şi pentru ardei. Bucureştene. Primăvara se aplică îngrăşăminte chimice uşor solubile pe bază de azot care se încorporează la pregătirea superficială a terenului. Nutriţia minerală trebuie bine dirijată. Plantele vegetează şi fructifică bine la temperaturi între 23-320C. Daniela.0 kg. Rona. vinetele fiind mari consumatoare de elemente nutritive. Relaţiile plantelor cu factorii de vegetaţie Vinetele sunt deosebit de pretenţioase faţă de factorii de vegetaţie. Lucia. astfel se obţin producţii mici şi de slabă calitate.Seminţele sunt mici turtite de culoare galben-maronie. Long Violet. Cantitatea de sămânţă necesară pentru producerea răsadului pentru înfiinţarea 1 ha de cultură comercială este de 0. dând rezultate bune pe solurile fertile. 177 . care se încălzesc uşor cu pH cuprins între 6. Fabina F1. Drăgaica F1. Faţă de lumină vinetele sunt foarte pretenţioase.

Producţiile medii realizate oscilează între 25-30 t/ha. când în sol s-au realizat cel puţin 150C. Terenul şi solariile se pregătesc ca şi pentru tomate. Epoca de semănat este 10-15 II.5%. Recoltarea începe la jumătatea lunii iunie şi durează până în septembrie. Cultura vinetelor în solar Este stimulată de rezultate economice deosebit de favorabile. Pe parcursul perioadei de vegetaţie se fac 4-5 fertilizări faziale la interval de 20-25 zile începând după 30 zile de la plantare. Factorii de vegetaţie se asigură în optim pentru realizarea de răsad viguros şi sănătos. pentru producerea răsadului pentru 1 ha cultură comercială. Recoltarea se eşalonează din 10-15 iulie până în luna octombrie. Vârsta răsadului la plantare trebuie să fie între 55-60 zile. asigurându-se o desime de 40-50000 plante/ha. rezultând circa 35000 plante la hectar. Plantarea are loc în intervalul calendaristic 10-15 IV. Fertilizarea extraradiculară cu F 231 şi F 411 în soluţie de 0. Se fac recoltări dese la 3-4 zile pentru a preîntâmpina îmbătrânirea fructelor. Plantarea are loc între 5-20 V.8 kg sămânţă. aplicate în luna iunie.7-0.răsadul se repică în cuburi nutritive. producţiile medii sunt de 35-45 t/ha. Vârsta răsadului la plantare este de 50-55 zile. Schema de plantare este de 2 rânduri pe brazda înălţată la 70 cm iar distanţa între plante pe rând este de 40 cm. Plantele se copilesc lăsându-se 3-4 ramificaţii mai viguroase. folosind 0. 178 . 1000 l/ha. după schema de plantare 70 x 28-30 cm. Răsadul se produce în sere înmulţitor. prin semănat des urmat de repicat. Lăstarii de rod apăruţi pe ramificaţii se ciupesc după 2-3 flori.

cât şi pentru efectul terapeutic.) şi în sudul Africii.CAPITOLUL XI CULTURA PLANTELOR LEGUMICOLE DIN GRUPA BOSTĂNOASELOR 11. solarii şi răsadniţe.n. fiind mult apreciate în alimentaţie pentru însuşirile şi conţinutul diversificat în principii nutritive. plantele suportând mai greu transplantarea. China. devenind viguroasă şi parţial lemnificată pe măsură ce se maturează. Familia Cucurbitaceae Importanţa culturii. 179 .1. Masa mare de rădăcini se dezvoltă la 20-30 cm adâncime în sol. Castravetele este o plantă anuală. Tulpina este târâtoare sau urcătoare. este pubescentă şi prevăzută cu cârcei ce ajută la agăţare. pe întreaga durată de vegetaţie. dând posibilitatea plantelor de a se aproviziona suplimentar cu apă şi săruri minerale. cu un sistem radicular slab dezvoltat şi cu tendinţa de creştere spre suprafaţa solului. Are o lungime de 2. Castravetele îşi are originea în sudul Asiei (India. având cerinţe deosebite faţă de aer. erbacee.e.CASTRAVETELE .5-3. Indochina. răsadniţe). practicarea acesteia datând de cca. Castravetele este o plantă legumicolă care se cultivă în câmp. sere. fistuloasă.Cucumis sativus L. foarte fragilă când este tânără. astfel explicând cerinţele mari ale speciei faţă de umiditate şi aer în stratul superficial. Fructele se consumă la maturitatea tehnică. fiind una dintre cele mai vechi plante de cultură. În contact cu solul tulpina emite uşor rădăcini adventive. Rădăcinile se refac greu dacă sunt rănite.3000 ani î. Particularităţi biologice. aspect important pentru formele de cultură cu dirijarea tulpinilor pe orizontală (câmp. asigurând eşalonarea consumului pe o perioadă cât mai îndelungată de timp. etc. Originea şi aria de răspândire.0 m.

Cornibac F1. Lord. de culoare alb-gălbuie şi sunt mai bine dezvoltate la baza fructului. pe care se formează mai multe flori femele. -semitârzii: Astreea F1. mai rar anemofilă. Sonet. Mathilde F1. Mondial. cu corola de culoare galbenă şi în formă de pâlnie. b)cu fructe semilungi: -foarte timpurii: Corvin F1. cu corola mai mare. Parker F1. Royal F1. iar prin ciupirea repetată a vârfurilor de creştere apar ramificaţii de ordin superior. Renato F1. Seminţele sunt turtite. Levina F1. Partha F1. la subsuoara frunzelor. Adonis. Rita F1. sunt gamopetale. aspri. Rita F1. Leon F1. dispuse altern şi acoperite cu perişori glandulari. 180 . AG 1204 F1. Record. Cornirom F1. Octopus F1. Cornişa. Premier F1. alungit ovoide. -semitimpurii: Asterix F 1. -timpurii: Topaz. Meresto F1. Obelisc.5 la un loc. dispuse câte 3 . entomofilă. apar întotdeauna înaintea celor femeieşti şi în număr mai mare pe tulpina principală. Cornichon. înguste spre ambele extremităţi. Magic. -semitârzii: Alibi F1. Anka F1. Florile sunt unisexuat monoice.Cornisem F1. solarii şi adăposturi: a)cu fructe tip cornichon. trilobate sau pentalobate.Octopus F1. Select. Marinda F1. iar în cazul unei polenizări incomplete fructele se deformează. dimensiuni şi culori diferite în funcţie de cultivar. Fructul este o melonidă. -timpurii: Regal F1. iar cele bărbăteşti sunt pedunculate. Frunzele sunt mari. Fructele au 3-5 loji ce conţin seminţe. Millenium F1. de forme. Polenizarea este alogamă. Florile femeieşti au ovarul inferior ce îmbracă forma viitorului fruct.: -foarte timpurii: Regal F1.Lăstarii apar după 20-30 zile de la semănat. Cultivare omologate: Pentru culturi în câmp. Cornisa F1. prevăzut cu ridicături semisferice (broboane) care uneori au perişori. Samurai. alungită.

În funcţie de faza de vegetaţie temperatura optimă se situează între 25 ± 7 ºC. Fitness F1. Long John F1. c) cu fructe tip cornichon : -timpurii: Meteor F1. În sol temperatura trebuie menţinută cu 2-3 ºC mai mare decât cea a aerului. Floriade F1. peste aceste valori plantele îşi diminuează sau chiar îşi încetinesc creşterea. Tyria F1. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie. Farbio F1. Preferex F1. Ophix F1. Akito F1. O intensitate şi durată mare de iluminare grăbesc procesul de îmbătrânire şi slăbesc potenţialul de rodire. pentru o cât mai bună vegetaţie. -semitimpurii: Elka F1. Pedroso F1. Favorit F1. Căldura – este unul din factorii de primă condiţie pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice şi obţinerea de producţii la nivelul potenţialului productiv al cultivarelor. Bianca F1. Pyralis F1. Han F1. Nivelul maxim de suportabilitate este de 30-35 ºC. -semitârzii: Mustang F1. Pasamonte F1. Dalibor F1. Selena F1. 181 . influenţează favorabil procesele fiziologice. Crispina F1. apariţia unui număr mai mare de flori mascule. -semitimpurii: Campion F1.000–15. atât din sol cât şi cea din aer trebuie menţinută la nivelurile cerute de plante. pe faze de vegetaţie. Temperatura optimă de vegetaţie este de 25-28 ºC. Umiditatea. insuficienţa ducând la oprirea creşterii.000 lucşi. Nevada F1. cu o medie în 24 ore (zi şi noapte) mai mare de 15 ºC pe întreaga perioadă de vegetaţie (în culturile din câmp). -târzii: Jazzer F1. Pasadena F1. -timpurii:. Kamaron F1. Mathilde F11. Astreea.Beluga F1. Sombrero F1. aceleaşi aspecte se manifestă şi în cazul valorilor de sub 15 ºC. Farbio F1.Hibrizi pentru culturi în sere: a) cu fructe lungi şi semilungi: -foarte timpurii: Famosa F1. Lumina cu o intensitate de 12. iar insuficienţa luminii determină alungirea plantelor şi reduce capacitatea de fructificare. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 15-16 ºC. deformarea fructelor şi apariţia gustului amar al acestora. castraveţii fiind plante de zi scurtă (12 ore lumină) dar de intensitate ridicată.

în funcţie de gradul de descompunere a gunoiului (mraniţă. la îngrăşarea organică. afânate.U. permeabile. La o umiditate mai mare în sol. textură uşoară nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă şi cu un pH corespunzător. Cele cu exces de umiditate. Trebuie evitate îngrăşămintele cu clor şi amendamentele calcaroase la care castraveţii prezintă o sensibilitate ridicată. absorbţia la nivelul sistemului radicular nu are loc şi apare seceta fiziologică. fapt ce influenţează dezvoltarea lor în stratul superficial şi ca atare solul trebuie menţinut în permanenţă afânat în vederea aerisirii. Se practică pe suprafeţe mai restrânse. fapt pentru care culturile din câmp şi în special cele timpurii se recomandă a se efectua între perdele de plante cu port înalt. Aerul prezintă o importanţă deosebită pentru castraveţi. Fertilizarea chimică trebuie să se aplice echilibrat deoarece castraveţii sunt sensibili la concentraţii prea ridicate ale soluţiei solului. nivelate.5-7. 20-40 t/ha. grele.A. Cultura timpurie. semidescompus sau proaspăt). şi de 85-90 % în aer. expoziţie sudică. Solurile pe care se cultivă castraveţii trebuie să fie uşoare. bogate în humus. permeabile. cu o textură luto-nisipoasă şi structură granulată. Tehnologia cultivării castraveţilor în câmp neprotejat În câmp neprotejat castraveţii se pretează la formele de cultură: timpurie. Trebuie evitată tasarea solului. deşi nevoile plantelor de castraveţi sunt mai reduse. chiar în primul an de cultură.trebuie să fie prezente în sol în cantităţi mari şi în forme uşor asimilabile. precum şi cele nisipoase. necesitând cheltuieli în plus pentru producerea răsadurilor şi asigură consumul de fructe începând cu mijlocul lunii iunie.5). Dacă fertilizarea organică s-a aplicat la planta premergătoare.Nivelul optim în sol trebuie menţinut la 75-80 % din I. cu reacţie neutră sau slab acidă (pH = 6. Elementele nutritive . asociată cu o temperatură ce scade sub 10 ºC. Rădăcinile plantelor sunt deosebit de sensibile la lipsa aerului din sol. Reacţionează foarte bine. impermeabile. ea nu mai este necesară în anul de cultură. 182 . Terenurile pentru cultură trebuie să fie plane. atât în sol cât şi în atmosferă. cu capacitate redusă de menţinere a apei sunt contraindicate. de vară şi de toamnă. iar praşilele se fac superficial.

semănându-se o brazdă de porumb la 8-10 brazde ale culturii. Pregătirea terenului şi solului . În prealabil sămânţa se tratează termic sau chimic. Pentru protejarea plantelor împotriva curenţilor de aer se înfiinţează perdele de protecţie (culise) de preferat din porumb zaharat.În asolament castraveţii nu trebuie să revină pe aceiaşi suprafaţă de teren mai repede de trei ani. erbicidarea “post” cu NabuSuper-1. la începutul lunii mai./ha K2O.4. în plus putându-se aplica un tratament cu Ethrel 500 ppm (0. Se erbicidează “ppi” cu Balan 8-10 l/ha sau Benefex 6-8 l/ha. semănându-se între 15-20 III. feniculul.a. la 25-28 cm./ha N. 30-80 kg s. Primăvara solul se mobilizează cu combinatorul la 7-8 cm adâncime şi se completează fertilizarea de bază cu 40-60 kg s.05 %).5. pentru favorizarea sporirii numărului de flori femele. Plantarea răsadurilor se face manual. Se seamănă 2 seminţe în cuburi nutritive cu latura de 7-8 cm.pentru buruieni monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale. tomatele. după ce pericolul brumelor târzii de primăvară a trecut.5 kg pentru un hectar cultură. cartofii. Cele mai bune premergătoare sunt lucernierele. La plantare răsadul are o vârstă de 40-45 zile şi un număr de 4-5 frunze. discuirea./ha P2O5 şi 30-70 kg s. încorporându-se în sol odată cu arătura adâncă. folosind 1 l soluţie la 100 m 2 suprafaţă. cu o normă de seminţe de 1. fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice 30-60 t/ha gunoi de grajd.5 l/ha. La răsaduri se aplică lucrările de îngrijire curente. Producerea răsadurilor se face în spaţii cu protejare dublă sau în răsadniţe. etc. 50-70 kg s.a. irigarea la limita normei de 1800-3000 m3 apă/ha. Solul se modelează.a.0-1.a. fasolea. cu 6-8 zile înaintea înfiinţării culturii. Lucrările de întreţinere constau în: plantarea răsadurilor în goluri până la cel mult 2 săptămâni de la înfiinţarea culturii. usturoiul. folosindu-se MMS./ha K2O./ha P2O5. când răsadurile au 1-3 frunze adevărate. încorporându-se concomitent cu îngrăşămintele chimice. repartizată în 183 .a.începe toamna prin efectuarea următoarelor lucrări: nivelarea de întreţinere. după schema 2 rânduri echidistante la 80 cm între rânduri şi 40 cm între plante pe rând. sau se nivelează în straturi înălţate cu coronamentul de 104 cm. varza. de preferat semidescompus şi chimice. 70-90 kg s. ardeii.

când în sol la o adâncime de 8-10 cm se realizează o temperatură de 10-12 0C. la intervale de 23 zile. în vederea dirijării fructificării. Alegerea. folosindu-se 4-6 kg sămânţă pentru un hectar cultură.a.5-7 udări. În funcţie de modul de dirijare a plantelor se practică cultura pe sol şi cultura pe spalieri înalţi. /ha K2O. se aplică la răsaduri. la adâncimea de 3-4 cm.a. cu mare atenţie pentru a nu deranja vrejurile ce influenţează amăreala fructelor. Semănatul se face mecanizat. Semănatul are loc la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai. mai devreme în judeţele din sud. Lucrările de întreţinere – sunt asemănătoare culturii de castraveţi timpurii. La praşila a doua. /ha N şi 40-60 kg s. după 3-4 frunze şi se repetându-se la lăstarii laterali de 1-2 ori. Cultura se realizează prin semănat direct. iar din loc în loc tulpinile se acoperă cu pământ pentru a favoriza emiterea de rădăcini adventive. Producţiile obţinute în funcţie de cultivarul folosit şi mărimea fructelor la recoltare oscilează între 15-25 t/ha. Cultura de vară. cu frecvenţă mai mare la fructificarea masivă a plantelor. cu SPC 6(8). Fertilizarea fazială se face în faza de apariţie a celei de-a VI-a frunză pe plantă. sud-est şi sud-vest şi mai târziu în celelalte zone. cu unele particularităţi: -optimizarea desimii plantelor se face cu seminţe. mai rar prin răsad. prin alternanţă în vederea prevenirii unor suşe cu rezistenţe la unele pesticide. Este cea mai răspândită formă de cultură în câmp. după alte 6-7 frunze. ocupând 80% din suprafaţa totală ocupată de această specie în ogor propriu. 184 . pregătirea terenului şi plantele premergătoare sunt asemănătoare culturii timpurii. înainte de plantare. Fructele se valorifică eşalonat. fără a fi necesară păstrarea. plantele se muşuroiesc uşor la bază. uneori umectate şi preîncolţite. sau cu răsad din cadrul aceluiaşi cultivar. Praşilele manuale şi mecanice se efectuează superficial. încât să nu fie deranjaţi vrejii. Recoltarea are loc eşalonat între 15 iunie şi 10 august. folosindu-se 50-60 kg s. după schema 2 rânduri la 80 cm şi 9-10 cm între seminţe pe rând. dar numai până când creşterile vegetative permit. Ciupitul. Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se folosesc produse cu acţiune de contact şi sistemică.

în continuare până la 60-70 cm lăstarii se ciupesc după 2-3 fructe. cu cantităţile menţionate la cultura timpurie dar care se suplimentează cu 3040%. repetându-se de 3-4 ori.-udarea culturilor se face cu norme de 300-400 m3 apă la hectar. atât la nivel industrial cât şi gospodăresc. se aplică culturilor destinate industrializării. cartoful timpuriu. Producţiile obţinute pot oscila între: -10-15 t/ha la soiurile cu fructe mici şi 15-25 t/ha la cele cu fructe mari. direct cu mâna sau folosind un cuţit. la maturitate tehnică şi la intervale de 2-4 zile în funcţie de soi şi scop. 600 l soluţie/ha. Se folosesc cultivare cu fructe mici. iar pentru industrializare la 6-9 cm şi uneori 3-6 cm. Recoltarea fructelor se face în general manual. 185 . -erbicidarea “post” cu Nabu-S. 1. Se practică cu scopul obţinerii de fructe destinate în principal conservării. de 9-12 cm sau chiar 12-15 cm lungime. gulioarele etc. durata de vegetaţie fiind mai mare.5 l/ha sau Nabu 120 CE RV 3 l/ha. varza timpurie. pentru cultura dirijată pe sol.). Recoltarea are loc dimineaţa când temperatura este mai scăzută. aplicându-se în momentul apariţiei florilor.05%. ca apoi să nu se mai efectueze ciupiri. -tratamentele cu Ethrel 0. La culturile susţinute pe spalieri. Castraveţii se pot recolta şi mecanizat cu combine speciale (VUE). la baza plantelor pe o înălţime de 20-30 cm se îndepărtează toate formaţiunile vegetative şi de rod apărute. în special dacă nu s-au efectuat lucrări de ciupit. Pentru consumul în stare proaspătă fructele se recoltează la dimensiuni mai mari. au drept scop sporirea numărului de flori femele şi sincronizarea fructificării în vederea recoltărilor mecanizate. Cultura de toamnă. mai întâi când plantele au 4-5 frunze adevărate. -25-50 t/ha la cultura pe spalieri. -fertilizarea fazială are un efect favorabil asupra producţiei de castraveţi. -dirijarea creşterii şi fructificării se realizează prin ciupiri repetate. iar următoarele 2-3 după ce lăstarii au format câte 6-7 frunze. repartizate într-un număr de 7-10. Este o cultură succesivă după specii ce eliberează terenul în luna iunie (mazărea de grădină. dar după ce s-a luat roua. detaşând fructul la nivelul pedunculului.

cu 2-3 rânduri pe strat. dacă acestea nu au fost tratate cu Ethrel. -combaterea bolilor şi dăunătorilor. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare celorlalte forme de cultură.a. Cultura se înfiinţează prin semănat direct. cu care ocazie se încorporează resturile vegetale ale culturii anterioare. la o distanţă pe rând de 10-15 cm. Solul se modelează în straturi înălţate. Se udă dimineaţa. 30-70 kg s. -udarea culturii imediat după semănat./ha P2O5. 250-500 ppm. -ciupitul plantelor.a. Pregătirea terenului se încadrează în cea clasică pentru culturile succesive./ha N. Recoltarea începe în prima decadă a lunii septembrie şi durează până la scăderea accentuată a temperaturii. cu unele particularităţi: -tratamentul cu Ethrel. când plantele. 6-9 cm. iar în continuare mai des în prima parte a vegetaţiei şi mai rar în cea dea doua parte. cu combine speciale. în special cele cu virulenţă mai mare la sfârşitul verii şi toamnei. la intervale de 1-2 zile. 30-70 kg s. cu coronamentul de 104 cm şi se nivelează. obţinută prin rărit. seara sau noaptea pentru a evita fenomenul de şoc fiziologic. folosindu-se 5-7 kg seminţe/ha. manual sau mecanizat. Solul se afânează superficial printr-o arătură la 18-20 cm sau discuire. Categoriile de sortare şi calibrare. pentru o răsărire şi creştere uniformă a plantelor.a./ha K2O) şi erbicidul utilizat (Benefex 6-8 l/ha).cu perioadă scurtă de vegetaţie. după lungimea lor sunt: 3-6 cm. 9-12 cm. iar producţiile realizate se situează între 5-15 t/ha. îngrăşămintele chimice (30-50 kg s. cu norme de udare de 300-400 m3 apă/ha. au 3-4 frunze adevărate. 186 . pentru ca recoltările să se încheie până la răcirea vremii.

cârceii şi florile. Frunzele sunt peţiolate. Pepenele galben se cultivă pentru fructele sale care se consumă la maturitatea fiziologică. palmate sau reniforme. marmeladă. Florile sunt unisexuat-monoice sau hermafrodite. măslinie. La fiecare nod formează cârcei. În condiţii optime şi constante de temperatură şi umiditate. în stare proaspătă sau ca fructe glasate. rădăcina principală ajunge la 1 m adâncime în sol. cu lungimi de peste 20 cm şi creştere în spirală. Originea şi aria de răspândire.Cucumis melo L. Afganistan sau Transcaucazia. Particularităţi biologice. 187 .11. Pepenele galben este o plantă anuală. sistemul radicular se dezvoltă mai la suprafaţa solului (în sere şi solarii). acoperită cu perişori fini şi deşi de culoare albă. Pepenele galben nu rodeşte partenocarpic. sau din Africa Centrală. cu o perioadă de vegetaţie între 80-110 zile. Fructul este de tip melonidă. mici.PEPENELE GALBEN . fiind apreciate pentru gustul. pentaedrică. de forme. zone în care este cunoscut de circa 2000 de ani. de culoare galbenă. Se consideră că pepenele galben este originar din Asia (India şi Iran). Sistemul radicular se dezvoltă repede după declanşarea procesului de germinare a seminţelor. dulceaţă. salată de fructe. Polenizarea este alogamă. cu marea masă a rădăcinilor până la 30-40 cm. Africa Tropicală. cu lungimea de 4-5 m şi grosimea de 8-15 mm. erbacee. florile prezintă glande nectarifere şi sunt adaptate polenizării entomofilă. având corola formată din 5 petale concrescute. sucuri. Culoarea cojii fructelor este verde.2. aroma şi parfumul lor deosebit. la baza lor formându-se lăstarii. Tulpina este târâtoare. acoperite cu perişori fini (la cele tinere) sau aspri (la cele bătrâne). cu muchii rotunjite. cu lobi rotunjiţi. mărimi şi culori diferite în funcţie de cultivarele utilizate. rezistând mai bine la secetă în raport cu castraveţii. Familia Cucurbitaceae Importanţa culturii.

Preferă soluri uşoare. portocalie.U. Pulpa este densă. cu aromă. etc. iar pentru fructificare de 12000-15000 lucşi. de culoare alb-verzuie. -timpurii: Roger. mijlocii.U. -semitimpurii: Cantalup. Cerinţe moderate faţă de apă se datorează structurii sistemului radicular ce îi imprimă o rezistenţă mai mare la secetă. Temperatura optimă de germinare a seminţelor este de 25-30 0C. -semitârzii: Comoara Ungariei. Pepenele galben are o sensibilitate deosebită faţă de curenţii de aer. 188 .2.A. lumina intensă influenţând favorabil acumularea de zahăr în fructe iar lipsa ei întârzie coacerea. cu o valoare medie optimă de 25-30 0C. fineţe şi dulceaţă caracteristice soiului. Relaţiile cu factorii de vegetaţie. cu o bună structură. Plantele cresc şi se dezvoltă bine numai la temperaturi de peste 15 0C. floarea soarelui. făinoasă sau suculentă. Seminţele se găsesc în cavitatea placentară. iar în cea de fructificare 70-75 % din I. În perioada de creştere necesită în sol 65-70 % din I. dar mai mari şi mai rotunjite la o extremitate. cea minimă de 14-15 0C. galbenă verzuie. de 6-7.. sunt asemănătoare cu cele de castraveţi. Templar F1. pe faze de vegetaţie. Cultivare omologate pentru cultura în câmp: -foarte timpurii: Ica. fertile şi cu un pH.galbenă. Delicios.). Excesul de apă determină scăderea conţinutului în zahăr a fructelor. Ogen. iar cea maximă de 35 0C. iar la peste 40 0C creşterea se opreşte complet. Fondant. sorg. galbenă sau portocalie. Intensitatea luminoasă convenabilă pentru înflorire este de 7000 – 8000 lucşi. necesitând un plus de 2-4 0C faţă de castraveţi. Turkestan. Creso F1. Polenizarea şi fecundarea se realizează bine în condiţii minime de 2022 0C.A. de aceea cultura în câmp se amplasează între perdele de plante cu port înalt (porumb. Titus. Pepenele galben este o plantă de zi scurtă. La 12-15 0C plantele îşi reduc sau încetează ritmul de creştere. Pepenele galben are cerinţe mari faţă de căldură. iar la maturare crăparea acestora.

erbicidarea făcându-se “ppi” cu Balan 4-6 l/ha. Se limitează numărul de fructe pe plantă la 5-8 pentru soiurile timpurii.IV-10. în funcţie de modul de dirijare a tulpinilor . după schema 150 x 22-26 cm. iar prin lovirea cu degetul fructul nu trebuie să sune a gol. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele ale castraveţilor. în faza de 1-2 frunze adevărate. se realizează. Se seamănă mecanizat cu SPC 6 (8). Solul se modelează în straturi înălţate cu coronamentul de 104 cm. sau cu câteva zile mai devreme pentru soiurile cu postmaturare. Se recoltează eşalonat. 189 . putându-se continua maturarea în depozite. la adâncimea de 5-6 cm. fructele sunt grele. 2-3 fertilizări suplimentare cu îngrăşăminte chimice de 80-100-50 kg NPK/ha. sau 150 x 30-35 cm (pentru soiuri mai viguroase). apariţia unor uşoare crăpături la nivelul pedunculului. care se evită în perioada coacerii fructelor pentru a preveni crăparea acestora.V. folosindu-se 3-5 kg seminţe /ha. Momentul optim de recoltare este semnalat de intensificarea parfumului. începând din mijlocul lunii iulie şi până la sfârşitul lui august. Producţiile obţinute se încadrează între 20-30 t/ha. Pe suprafeţe mai restrânse se practică ciupitul tulpinii după 3-4 frunze şi a lăstarilor după 5-8 frunze. (în funcţie de zonă) când în sol. 3-4 udări cu norme moderate de 250-300 mc. se practică cultura pe sol şi pe şpalieri. Alegerea terenului şi pregătirea solului sunt asemănătoare culturii de castraveţi în ogor. 2-3 praşile mecanice şi 1-2 manuale. iar la soiurile târzii se prelungeşte până în septembrie. Cultura se înfiinţează prin semănat direct (mai rar prin răsad). schimbarea culorii. dar cu unele particularităţi: răritul. lăsându-se două plante la cuib. constant. influenţând o ramificare mai rapidă. pe un sol mijlociu aprovizionat. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face cu produsele indicate la cultura castraveţilor. temperatura de 12-14 0 C. la adâncimea de 3-4 cm. Recoltarea fructelor are loc la maturitatea fiziologică deplină. Pe stratul înălţat se seamănă un rând la 15-20 cm de marginea sau la mijlocul acestuia. apă/ha.Tehnologia cultivării în câmp neprotejat În câmp. semănatul având loc între 25.

Pepenele verde este o plantă anuală. dulceţuri. fin şi plăcut. negre şi nuanţe). În contact cu solul şi la o umiditate corespunzătoare emite cu uşurinţă rădăcini adventive. pentru prepararea de fructe zaharisite.PEPENELE VERDE . foarte ramificată..n. ovoid-turtite. cu coaja de grosimi diferite. La subsuoara frunzelor se formează florile. cârceii şi lăstarii. sin Citrullus lanatus (Thlunb) Mansf. lucioasă şi netedă. jeleuri. unde creşte în mod spontan. viguroasă. A fost cultivat încă din antichitate. Frunzele sunt mari. imprimă plantei o rezistenţă deosebită la secetă. Pepenele verde este originar din Africa de Sud şi Centrală. cu 1500 ani î. de culori diferite (maron. roz. acoperite cu perişori deşi. Rădăcinile se refac foarte greu. Originea şi aria de răspândire. indieni şi arabi. cu o perioadă de vegetaţie de 90130 zile. 190 . acoperită cu perişori cenuşii. fiind apreciate de consumatori datorită gustului echilibrat. Florile sunt unisexuat monoice. argintii.11. iar pe orizontală se dezvoltă până la 4-5 m.3. dulce. sucuri etc. Tulpina este erbacee. Fructul este o melonidă. Sistemul radicular bine dezvoltat şi caracterul xerofit al frunzelor şi vrejurilor. Se consumă în stare proaspătă sau servesc ca materie primă în cofetării. cu o lungime de 4-5 m.5 m. Polenizarea sete alogamă entomofilă. de culoare roşie.e. de culoare verde uniform sau cu diferite desene. de către chinezi. cu greutatea între 2-10 kg. cu predominanţa florilor femele pe ramificaţiile de ordin superior. Particularităţi biologice. Are un sistem radicular puternic care pătrunde în sol la 1-1. Miezul fructului este zemos. Familia Cucurbitaceae Importanţa culturii Pepenele verde se cultivă pentru fructele sale ajunse la maturitatea fiziologică. fapt pentru care lucrările de prăşit trebuie efectuate cu grijă. Seminţele sunt mari. cu lobi rotunjiţi. târâtoare. adânc sectate. uneori hermafrodite.Citrullus vulgaris L. portocalie sau galbenă. ajungând la maturitatea fiziologică completă după 2-3 ani de la recoltare.

iar la 8-10 0C. sau să se administreze culturii precedente. Favorit. Paradise F1. FabiolaM -semitârzii: De Dăbuleni. dar sistemul radicular puternic dezvoltat asigură nevoile pe faze de vegetaţie. Pepenele verde este o plantă termofilă. Dulce de Dăbuleni. Plantele mature suportă bine temperaturi cu puţin peste 40 0C. în 5-6 zile. La temperaturi minime de 14-16 0C. producţia este redusă. -târzii: Lovrin 532. cu pretenţii foarte mari faţă de căldură. Tehnologia cultivării pepenelui verde în câmp Alegerea şi pregătirea terenului în vederea înfiinţării culturii în ogor este asemănătoare cu a celorlalte plante din grupă. florile avortează. Faţă de lumină pretenţiile speciei sunt foarte mari. Crimson Sweet. Sugar baby. Pretenţiile plantei faţă de apă sunt mari. însă potasiul şi fosforul influenţează favorabil fructificarea şi calitatea fructelor. cu menţiunea că gunoiul de grajd trebuie să fie bine descompus pentru a evita excesul de azot. iar la cele optime de 25-30 0C. Clausita. Cele mai bune soluri pentru cultură sunt cele cu structură nisipoasă sau nisipo-lutoasă. Aplicarea a 2-3 udări în perioada înfloririi şi fructificării determină realizarea de producţii mari. iar erbicidarea se face “ppi” cu Benefex 6-8 l/ha. Excesul de azot dăunează formării şi coacerii fructelor. La lumină insuficientă plantele sunt slab dezvoltate. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie. -semitimpurii: Dochiţa. De Miniş. pe o durată mai îndelungată de timp plantele pier. care se încălzesc repede. Elementele minerale trebuie să se găsească în cantitaţi corespunzătoare în sol. Plantele vegetează bine la temperaturi optime de 25-30 0C.Cultivare omologate pentru cultură: -timpurii: Timpuriu de Canada. 191 . motiv pentru care culturile se înfiinţează între perdele de plante cu port înalt. iar conţinutul în zahăr scade. având nevoie de 1500 ore de strălucire a soarelui. seminţele germinează în 21 zile. Plantele sunt sensibile la curenţii de aer. Oscilaţiile de peste 10 0C între zi şi noapte stânjenesc sau opresc vegetaţia. La 10-15 0C procesele fiziologice din plante încetinesc.

Lucrările de întreţinere. iar în vârful fructului se formează o uşoară adâncitură. iar în ultimul timp se recurge la producerea răsadurilor pentru a obţine o timpurietate a producţiilor. când umiditatea abundentă provoacă deprecierea lor. -aplicarea a 2-3 udări cu norme de 300 m3 apă/ha. Momentul recoltării se cunoaşte după sunetul înfundat când fructele sunt lovite cu degetul. pentru a nu fi deranjaţi de vânt.Cultura se înfiinţează prin semănat direct în câmp. -praşile mecanice şi manuale numai până în momentul când vrejurile acoperă suprafaţa de cultură. -combaterea bolilor şi dăunătorilor. lăsându-se 1-2 plante la cuib. în luna martie. -acoperirea vrejurilor din loc în loc cu pământ. uscarea cârcelului de la bază. -fertilizarea în perioada înfloritului în masă cu 100-125 kg/ha azotat de potasiu. Recoltarea fructelor se face când acestea au ajuns la maturitatea fiziologică deplină. 192 . Înfiinţarea culturii prin semănat direct are loc între 25. mecanizat cu SPC 6(8). pentru a nu fi deranjate. Răsadurile se produc în spaţii cu dublă protejare sau în răsadniţe calde. Semănatul se face direct în cuburi nutritive sau pe brazde de ţelină. Se înfiinţează pe teren modelat sau nemodelat. Se poate semăna şi manual în cuiburi. în special în perioada înfloririi şi creşterii fructelor. după schema 1 rând pe brazda înălţată şi 33-44 cm între plante pe rând. -răritul la distanţele stabilite pe rând. locul de prindere a pedunculului de fruct este puţin adâncit.IV-10V. -reducerea numărului de fructe pe plantă la 4-5 bucăţi. sau între 10-15V – prin plantarea manuală sau semimecanizată a răsadurilor. deoarece nu se postmaturează. în special la soiurile timpurii. evitându-se udările la începutul vegetaţiei pentru a determina dezvoltarea în profunzime a rădăcinilor. coaja capătă un luciu caracteristic şi se zgârâie uşor cu unghia. folosindu-se 4-5 kg seminţe. precum şi în perioada coacerii fructelor. la adâncimea de 3-4 cm. câte 2-3 seminţe după schema 200 x 50 cm. fiind necesare 2 kg sămânţă/ha.

sin.Fructele se detaşează de plantă prin tăierea pedunculului cu un cuţit.4.Coaja 193 . deşi unii autori consideră ca zonă de origine Africa de unde a fost introdus în ţările din sudul Europei.Cucurbita pepo L. Tulpina. gros şi gol. cu un sistem radicular bine dezvoltat care pătrunde în sol până la adâncimea de 1. cu petale mari şi de culoare galbenă. săruri minerale şi vitamine. fără a mişca sau călca vrejurile. Frunzele sunt mari. Polenizarea este alogamă entomofilă.0 cm. Fructul. Dovlecelul este o plantă anuală. dar există soiuri cu vrejii lungi. 11. pentalobate. asigurând o valoare energetică de 16 cal/100 g. între soiuri în vederea producerii seminţelor.Oblonga. Honduras. Fructele sunt bogate în hidraţi de carbon (10%). cu un peţiol lung. având o valoare nutritivă superioară castraveţilor. Dovlecelul se cultivă pentru fructele sale consumate în diferite faze ale maturităţii tehnice. var. Originea şi aria de răspândire. Originea dovlecelului comun este America Centrală. are culori diferite în funcţie de soi (alb. necesitând spaţii de izolare de 2000 m. Florile femele sunt solitare. creşte sub formă de tufă erectă. convar.DOVLECELUL COMUN .40% ulei comestibil. Familia Cucurbitaceae Importanţa culturii. Peru. Guatemala unde creşte în mod spontan. încă din antichitate. alb-verzui. viguroasă. Sér. Mexic. giromontina Greb. Particularităţi biologice. iar cele mascule sunt grupate câte 2-3 la un loc şi apar mai devreme decât cele femele. la soiurile cultivate la noi în ţară.8-1. cu ovarul mare. Producţia obţinută ocilează între 25-40 t/ha. este o melonidă. cu ramificaţii scurte şi cu un diametru de 0. de formă cilindrică cu o îngustare spre peduncul. şi are o capacitate mare de exploatare a rezervelor de apă şi hrană din sol. verde). cilindric. târâtori.8 m. compactă. iar seminţele conţin cca. Tulpinile şi frunzele sunt acoperite cu perişori rigizi Florile sunt unisexuat monoice.

Diamant. fragedă şi suculentă.2. Pe terenurile umbrite sau îmburuienate producţiile scad considerabil. Faţă de factorii de vegetaţie cerinţele dovlecelului sunt asemănătoare cu cele ale castraveţilor. spanac. folosindu-se 4-6 kg seminţe/ha. -hibrizi: Arlika. cu un pH de 6. etc. lipsite de buruieni. ca apoi pe măsură ce acestea ajung la maturitate fiziologică să devină tare şi puternic lemnificată. cu minime de 15-16 0C şi maxime de 30-35 0C. Soiurile de dovlecel având perioadă scurtă de vegetaţie se pretează la culturi în ogor propriu (primăvara) şi de toamnă. 1 rând pe brazda înălţată şi 50 cm 194 . cu suprafaţa netedă şi de culoare alb-murdar până la galben. Tehnologia cultivării dovlecelului în câmp.AG 1325. dar datorită sistemului radicular bine dezvoltat suportă perioadele de secetă. oval-turtite. Înaintea culturii în ogor se pot înfiinţa din toamnă culturi de ceapă verde. Culturile se înfiinţează prin semănat direct (mai rar prin producere de răsad) în intervalul 15 IV-10. iar cultura de toamnă urmează după fasole. Schemele de înfiinţare a culturii sunt: 2 rânduri la 80 cm şi 50 cm între plante pe rând pentru soiurile cu vrej scurt. Opal. Vidra 102. revene. Dovlecelul cere soluri profunde.VI-1. în teren modelat sau nemodelat. salată. la adâncimea de 3-6 cm. Alegerea şi pregătirea terenului sunt asemănătoare culturii de castraveţi. Seminţele sunt mari. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie. Fără vrej. adăpostite de curenţii reci de aer. mazăre. bine aprovizionate cu elemente nutritive. având un coeficient de transpiraţie foarte mare. afânate. cartofi timpurii.VII pentru cea de toamnă. Seminţele germinează în 14-16 zile la temperatura minimă de 12-14 0C şi în 6-7 zile la temperatura optimă de 20-25 0C.V pentru cea din ogor şi 10. Cultivare omologate pentru cultură: -soiuri: Dana.. Are cerinţe ridicate faţă de umiditatea din sol. Se seamănă mecanizat cu SUP-21 sau SPC-6(8). pe margine.fructelor tinere la început este fină.5-7. Planta este foarte pretenţioasă faţă de lumină. prevăzute cu o bordură de 1 mm. Temperatura optimă de vegetaţie este de 25-28 0C.

antracnoza. asigurându-se 12. înainte de începerea fructificării. pătarea unghiulară. Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare castraveţilor. ambalarea şi transportul trebuie să se facă cu mare atenţie.. În funcţie de destinaţie şi cerinţe se recoltează fructele “în floare”(când corola nu a căzut). când a apărut prima frunză adevărată lăsând 1-2 plante la cuib. Se obţin producţii de 8-10 t/ha pentru fructe “în floare” şi până la 20-30 t/ha pentru cele mai mari. muşuroitul la cuib. prin detaşarea fructelor cu o porţiune de peduncul.5 mii plante/ha. Combaterea agenţilor patogeni (făinarea. manipularea. în luna iulie pentru cultura în ogor şi durează până la venirea brumelor. Recoltarea începe după 60-75 zile de la răsărire. Cultura se fertilizează fazial. 4-5 udări cu norma de 250-300 m3 apă/ha. mana) precum şi a dăunătorilor se face ca la castraveţi. deoarece fructele se pătează uşor. pentru cea de toamnă. executându-se manual. pentru cele cu vrej lung. fructele nu depăşesc 12-15 cm. 195 . care se acoperă cu un strat de pământ de 23 cm. răritul. câte 2-3 seminţe.între cuiburi pe rând. după schema 100 x 80 cm. Pe teren nemodelat se seamănă manual în cuiburi. iar recoltarea. având 6-10 cm lungime sau la 12-15 zile de la înflorit şi se repetă la 34 zile când. 1-2 praşile manuale şi 2-3 mecanice.. în acest mod. cu 100150 kg/ha azotat de amoniu sau îngrăşăminte organice lichide. Se recoltează după ce roua a trecut.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->