Testele obiective.

Ele pun în evidenţă anumite reacţii electrice sau musculare la anumite sunete. Testele
obiective dau informaţii utile dar nu complete şi sunt, în general, folosite pentru confirmarea
hipoacuziei suspectată prin testele comportamentale sau pentru copiii care nu au reuşit să
răspundă la nici un test comportamental.

Testul care pune în evidenţă răspunsul post-auricular miogenetic, când aparatul înregistrează
răspunsul
reflex al muşchilor din spatele pavilionului urechii la sunetele de o anumită intensitate.

Alt test obiectiv este reacţia acustică a trunchiului cerebral ce poate fi înregistrată ca un
potenţial electric datorită faptului că activitatea electrică din creier poate fi testată prin aplicarea
unor electrozi, iar la producerea unui anumit sunet impulsurile electrice transmise de la cohlee
spre nervii acustici trec şi prin

trunchiul cerebral. Se aplică pe cap trei electrozi, câte unul după fiecare ureche şi unul în frunte;
subiectul

trebuie să stea nemişcat sau trebuie să fie adormit şi printr-o cască i se va administra semnale
sonore cu frecvenţe de 30 de semnale/sec., iar după 1000 de semnale reacţia apare sub forma
unei unde pe ecran. La intensităţi mai mari ale sunetului apar 5 unde notate de la 1 la 5. unda a 5-
a este cea mai amplă şi mai folosită pentru măsurarea pragului acustic. Se măsoară intensitatea şi
la intensităţi mici, observându-se că pe măsură ce semnalele sonore slăbesc îşi schimbă forma,
rămânând vizibilă doar unda a 5-a, ea fiind încă vizibilă la 25 dB (pragul de lucru), întâlnită în
cazul unui auz normal.

Un alt test obiectiv esteelectr ocohl eogr am a pentru copii, ei trebuie să fie anesteziaţi
pentru a se evita mişcările. Se aplică electrozii pe frunte, pe lobul urechii şi un electrod activ pe
timpan. Printr-o cască se transmit stimulii sonori, iar unda numită „potenţial de acţiune” va fi
măsurată ca şi la măsurarea reacţiei în trunchiul cerebral. Informaţiile se restrâng la frecvenţe
mai mari şi se referă la modificările de la nivelul cohleei şi a nervului acustic, şi nu la urechea
externă şi urechea medie. informaţiile obţinute sunt limitate, completând informaţiile din testele
comportamentale.

Un alt test obiectiv este tehnica emisiilor oto-acustice. Se introduce o mică celulă, ce
produce stimuli sonori, în canalul urechii; un microfon minuscul din celulă va înregistra o reacţie
numită ecou cohlear, care apare numai la urechea cu auz normal. O ureche care prezintă o uşoară
hipoacuzie nu va mai da această reacţie, ca atare, nu se obţin informaţii cu privire la gradul
hipoacuziei. Este o tehnică foarte rapidă, nedureroasă, durează 1-3 minute pentru fiecare ureche
în parte. Testul se foloseşte pentru depistarea capacităţii auditive normale la n.n. şi furnizează
informaţii despre frecvenţele joase, medii şi înalte ale sunetelor. Tehnica nu dă informaţii despre
gradul hipoacuziei şi nici despre cohlee sau despre anumite leziuni la nivelul nervului acustic.

Testarea impedanţeisau audiometria prin impedanţă, este o metodă obiectivă de diagnosticare ce

măsoară funcţionarea urechii medii. Aparatul numit impedanţmetru are trei tubuleţe prin care se
introduce aer (presiune) în conductul auditiv şi măsoară flexibilitatea timpanului prin vibraţia
oscioarelor. Dacă timpanul are perforaţii sau cicatrici, nu mai are elasticitate, devenind prea
flexibil sau prea rigid; flexibilitatea se măsoară ca şi competenţă timpanică.
Impedanţa poate fi reprezentată grafic, numindu-se timpanogramă şi pune în evidenţă
mobilitatea sau
rigiditatea timpanică.
Dacă există o problemă la nivelul urechii medii, apar 4 cazuri anormale:

1. Presiunea negativă (-400 mm coloană de H2O) caz în care curba arată că există o
flexibilitate mai mare spre presiune negativă; timpanul arată că sunetul este împins spre exterior,
fapt ce reflectă o disfuncţie a trompei lui Eustachio. Această timpanogramă negativă apare la cei
cu infecţii în urechea medie. Deşi compleanţa poate fi foarte bună, presiunea negativă
evidenţiază că există o problemă la nivelul urechii medii.

2. Blocarea urechii medii datorită unei otite secretante, ca urmare a existenţei unui lichid
în urechea medie (efuziune), caz în care oscioarele nu vibrează liber şi timpanul este rigid. Joasa
compleanţă (mobilitate) a timpanului este exprimată printr-o timpanogramă plată.

3. Existenţa unei cruste pe timpan (crustă datorată unei infecţii la urechea medie) duce la
reducerea compleanţei, exprimată grafic printr-o timpanogramă relativ plată, cu o uşoară
denivelare; poate apărea şi în cazuri de otoscleroză.

4. Discontinuitatea oscioarelor (dislocarea oscioarelor de peretele timpanic), caz în care timpanul

este
flexibil spre presiune pozitivă (+200 mm coloană de H2O).
Printim panogr afie se evidenţiază şi reflexul acustic dat de reflexul muşchiului stipedian. La
nivelul
urechii medii cu cele 3 oscioare există o musculatură fină care se contractă când este
sensibilizată de unda