CĂLDURA DE VAPORIZARE − REGULA LUI TROUTON

PRINCIPIUL LUCRĂRII
Căldura latentă specifică de vaporizare a unui lichid este cantitatea de căldură necesară
pentru a trece unitatea de masă din substanţa respectivă din stare lichidă în stare gazoasă la
temperatură şi presiune constantă. Această mărime se determină de obicei la punctul de fierbere şi
la presiunea atmosferică.
Căldura latentă de vaporizare poate fi determinată direct printr-o metodă calorimetrică.
Metodele calorimetrice de precizie sunt complicate. Calorimetrul poate fi însă modificat astfel încât
executarea lucrării poate fi accesibilă şi suficient de precisă. Pentru determinarea căldurii latente de
vaporizare lichidul este introdus într-un vas izolat termic şi evaporat, consumând o cantitate
măsurată de energie electrică. Vaporii rezultaţi sunt condensaţi şi măsuraţi direct.
Din valoarea căldurii latente de vaporizare se pot calcula anumite mărimi fizico-chimice
caracteristice lichidului. Astfel, constanta ebulioscopică a lichidului (ridicarea punctului de fierbere
provocată de dizolvarea unei molecule-gram de substantă în 1000 g dizolvant) se calculează cu
relaţia:
RT 2
Ke =
1000 lv
unde: Ke − constanta ebulioscopică;
T − temperatura de fierbere (°K)
lv − căldura latentă de vaporizare.
Pentru calcularea căldurii molare de vaporizare, ΔVH, a diferitelor lichide, la temperatura de
fierbere şi la presiunea atmosferică se foloseşte directa proporţionalitate a acesteia cu temperatura
de fierbere, exprimată în grade absolute, Tf. Această regulă a fost stabilită de Trouton:
∆V H
≈ 21,5
Tf
Coeficientul de proporţionalitate este aproximativ egal cu 21,5 pentru majoritatea lichidelor
şi se numeşte constanta lui Trouton. La substanţe cu punctul de fierbere foarte mic constanta are
valori mici, iar la substanţe cu punct de fierbere ridicat, are valori mari. Regula se verifica destul de
bine pentru lichide cu punct de fierbere cuprins între 0 − 200° C. Însă şi în cazul acestor lichide
există abateri individuale din care se pot trage concluzii asupra stării moleculare a substanţelor.
Dacă substanţa este asociată atît în stare lichidă cât şi în stare de vapori, se obţin valori mai mici
pentru constanta lui Trouton deoarece căldura molară de vaporizare calculată pe baza greutăţii
molare simple este prea mică (ex. acidul formic 14,8, acidul acetic 14,9). Dimpotrivă, dacă
substanţa este asociată numai în faza lichidă atunci căldura de vaporizare va conţine şi energia
necesară pentru desfacerea moleculelor asociate, şi valoarea ei, deci şi a constantei lui Trouron va fi
mai mare (ex amoniac 23,4, apa 26, alcool 27,2).

APARATURA
Instalaţia este formată dintr-un vas izolat termic, de 800 cm3, etanşat cu ajutorul unui capac
de ebonită prevăzut cu un filet, prin care trec încălzitorul de 30-50 W şi termometrul. Acest vas este
legat la un refrigerent. Mai sunt necesare un cronometru, o sursă de curent continuu, voltmetru,
ampermetru, un cilindru gradat 500 mL şi un cilindru gradat 25 mL.

MOD DE LUCRU
Se umple vasul izolat termic cu circa 2/3 apă (500 mL apă, după golirea vasului prin
sifonare). Se porneşte distilarea uniform. După ce s-au strâns circa 10 mL de distilat şi s-a atins
echilibrul termic şi se începe colectarea distilatului. În acelaşi moment se porneşte cronometrul. Se
înregistreză din minut în minut temperatura, tensiunea şi curentul. Când s-au colectat cca. 20 mL de
distilat se opreşte cronometrul. Se repetă procedura cu a doua probă. Se recomandă folosirea
următoarelor valori pentru intensitate: 1,6 A; 1,8 A; 2,0 A.
Atenţie:
– a nu se depăşi valoarea intensităţii de 2,5 A;
- instalaţia trebuie golită după terminarea experimentului.
REZULTATE
1. Se calculează căldura latentă specifică de vaporizare (lv ) pentru fiecare probă:
0.239⋅ U ⋅ I ⋅ t
lv = cal/g unde: U = tensiunea electrică (V)
g

I = intensitatea curentului electric (A)

t = timp (s)
g = masa (g)
2. Cu media celor două valori se va calcula Ke (constanta ebulioscopică).
3. Se calculează constanta lui Trouton. Se observă dacă poate fi vorba de o asociere.