Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea de Nord Baia Mare

Proiect educational

Zestrea ucrainienilor din Maramures

Aplicant: Pop Monica

2010
Justificare :

Identitatea unui popor sta in individualiatea sa, in aspectele care ii contureaza


unicitatea sa in lume, iar folclorul si traditiile originare sunt mai presus de orice
izvorul identitatii neamului. Plecand de la aceasta premiza, se constata necesitatea de
a aduce la lumina si de a pastra vii obiceiurile si traditiile folclorice in cadrul unei
sezizabile tendinte spre modernizare si globalizare. Avand in vedere predispozitia
tinerei generatii de a se indeparta de valorile traditionale se considera necesar un
demers care sa le insufle dragostea si interesul pentru arta si obiceiurile populare.
Prin acest proiect elevii implicaţi vor cunoaşte o parte din tezaurul tradiţiilor, în
vederea preluării şi transmiterii lor, aşa cum le-am moştenit de la strămoşi de-a lungul
timpului. Participarea in cadrul unor activitati de cunoastere a dansului, cantecului si
poeziei populare, precum si vizitarea unor locuri recunoscute pentru traditionalitatea
lor, este considerata favorabila dezvoltarii psihice, sociale si estetice a elevilor si
profesorilor implicati.
Obiective:

I. pe termen scurt:
-stabilirea unui orar al activitatilor
-participarea elevilor si a profesorilor la cursurile teoretice si practice
-insusirea continuturilor teoretice:obiceiuri, datini, creatii literar-artistice
-aplicarea unei metodologii corespunzatoare continuturilor

II. pe termen mediu:


-derularea unor activitati practice de promovare a traditiilor ( concursuri,
serbari, expozitii, excursii)
-atingerea tuturor competentelor vizate
-sporirea parteneriatelor si a resurselor

III. pe termen lung:


-redactarea de suporturi informationale in domeniu
-institutionalizarea demersului prin fondarea unui muzeu
-promovarea etnoturismului in zona.
Competente:
I. cognitive
Participantii la activitatile programului vor putea:

1.sa-si actualizeze cunostintele teoretice generale despre zona si obiceiurile ei

2. sa invete cantece, dansuri si poezii populare

3. sa ia la cunostinta alte programe si demersuri de valorificare a traditiilor

II. socio-afective

1. sa dobandeasca apreciere si respect pentru valorile traditionale

2. sa promoveze frumusetea artei populare romanesti

3. sa interrelationeze pozitiv cu membrii proiectului

III. practic-comportamentale
1. sa cunoasca si sa poarte costumul traditional in sezatori

2. sa intervieveze specialisti si batrani ai satului

3. sa viziteze muzee populare si sate strabune

4. sa participe la festivaluri folclorice

IV. metodologice

1. să cunoască aspectele sociale, practice ale profesiei didactice prin implicarea


în activităţi suplimentare
2. sa elaboreze metode noi corespunzatoare continuturilor si scopului

3. sa elaboreze instrumente de evaluare specifice obiectivelor propuse

4. să implice familiile elevilor în acţiunile concrete derulate


Etape de implementare:

-constituirea echipei de implementare si distribuirea sarcinilor

-mediatizarea proiectului

-programarea cursurilor teoretice

-programarea cursurilor aplicative

-cautarea de parteneri si resurse materiale

-derularea activitatilor extrascolare (expozitii, festival, excursii)

-evaluarea proiectului

Modalitati de organizare a programului:

- cursuri teoretice despre istoria localitatii si alte aspecte etno-culturale

- ore de asistenta la repetitiile ansamblului „Ronisoara”

- sezatori in care sa se invete cantece si dansuri populare specifice zonei si sa se recite


poezii populare

- interviuri cu batrani ai satului si personalitati ale localitatii pentru a urmari evolutia


obiceiurilor din zona

-excursie la Muzeul Satului, Sighetul Marmatiei

-atelier de creatie cu tema „Satul meu”: fotografii, colaje, desene

Mijloace si tehnici necesare:

-in cadrul cursurilor: suport curs teoretic, prezentari power point, lectura,
dezbaterea, conversatia, brainstormingul individual sau in echipa, expunerea orala,
schematizarea, ciorchinele

-in cadrul activitatilor practice: observatia, repetarea dupa model, conversatia,


interviul, colajul, compozitia literara/plastica, vizionare casete video, audiere CD,
expozitie fotografii

Resurse umane:

Profesori de muzica, istorie, limba si literatura romana, limba si literatura ucraineana


de la Scoala cu clasele I- VIII, Rona de Sus

Sarcini: -redactarea si lansarea proiectului

-redactarea si predarea cursurilor

-organizarea si supravegherea activitatilor extrascolare

-colectarea fondurilor si dezvoltarea parteneriatelor

-evaluarea proiectului

Elevii claselor V-VIII de la scoala Rona de Sus

Sarcini: -participarea activa la activitatile propuse

-intocmirea portofoliilor de evaluare

Consiliul parintilor

Sarcini:- supraveghere in cadrul activitatilor extrascolare

- sprijin material

Autoritatile locale

Sarcini: - acordare de fonduri

-implicare in unele activitati

-specialisti: poet Paul Romaniuc, membrii ansamblului „Ronisoara”, etnolog

Sarcini: -participarea la unele cursuri teoerice si practice


Resurse materiale:

– aparate tehnice pentru prezentari audio-vizuale

– hartie alba si colorata pentru copii xerox

– acuarele, creioane colorate

– camera video, aparat foto

– costume populare

– autobus pentru excursii

Buget estimat: 1000 RON

Modalitati de utilizare a resurselor de timp:

Perioada de desfasurare: an scolar 2010-2011

septembrie 2010:lansarea proiectului, cautare sponsori

octombrie 2010: derularea cursurilor teoretice-8 ore

noiembrie-decembrie 2010: cursuri practice de cantec si dans popular-15 ore

ianuarie 2011: serbarea „Craciunul la ucrainieni”

februarie-martie 2011: sezatorii si iesiri in imprejurimile satului- 4 intalniri-8ore

aprilie 2011- Pastele la ucrainieni- oua incondeiate- 4 ore

mai 2011- excursie la muzeele populare din Sighetul Marmatiei si schimb de


experienta cu Scoala cu clasele I-VIII, Costiui- 2 zile

iunie 2011- evaluarea proiectului: portofolii, expozitii de fotografii, creatii literare si


plastice, concurs de cantece si poezii populare 6 ore

Modalitati de evaluare:
-portofoliul elevilor si al profesorilor organizatori

-expozitie de fotografii, costume populare, creatii plastice

-concurs de cantece si poezii populare

Tematica cursurilor:

curs I: Ucrainienii din Maramures- origini si evolutie-2h

curs II: Integrarea ucrainienilor in societatea romana autohtona-2h

curs III: Identitatea ucrainienilor din Maramures: limba, port, ocupatii, personalitati
de seama- 2h

curs IV: Datini si obiceiuri de peste an specifice ucrainienilor din Maramures-2h

S-ar putea să vă placă și