MARTIN LUTHER

Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483, în micul orăşel Eisleben.

Tatăl lui, care era de origine ţăran liber, se mutase din casa stămoşească la
oarecare distanţă de Eisleben. El s-a îmbogăţit de pe urma minelor de cupru din
acea regiune. Luther a fost crescut în disciplina strictă a acelor timpuri. Povestea
mai târziu cum fusese biciuit până la sânge de către mama sa pentru că furase o
nucă. Părinţii lui, şi în special mama lui pioasă dar superstiţioasă, au imprimat în
el multe din superstiţiile clasei lor.
După o scurtă perioadă într-o şcoală a „Frăţiei vieţii în comun” din
Magdeburg, Luther a fost trimis la şcoală în Eisenach, şcoală pe care a
frecventat-o între 1498 şi 1501. A primit hrană şi găzduire din partea unor
prieteni buni. Aici a studiat el latina la un nivel înalt. În 1501, la Universitatea
din Erfurt, a început să studieze filosofia lui Aristotel sub influenţa unor
profesori. În 1502 sau 1503 a primit diploma de bacalaureat, iar în 1505 i s-a dat
titlul de licenţiat în litere.
Tatăl lui ar fi dorit ca el să studieze dreptul, dar, în 1505, fiind pe un drum
lângă Erfurt, în timpul unei furtuni puternice, s-a speriat atât de tare încât i-a
promis Sf. Ana că dacă scapă teafăr se va călugări. Trei săptămâni mai târziu el
a intrat într-o mănăstire a ordinului augustinian la Erfurt. Aici a fost ordinat în
1507 şi a oficiat prima lui liturghie.
În timpul iernii din 1508 Luther a predat teologia un semestru la noua
universitate ce fusese fondată la Wittenberg în 1502 de către Frederic, electorul
Saxoniei.
În timpul iernii anului 1510-1511 a fost trimis la Roma cu probleme ale
ordinului călugăresc. Acolo a văzut corupţia şi luxul Bisericii Romane şi şi-a dat
seama de faptul că este necesară o reformă. După transferul lui Luther la
Wittenberg, urmează o nouă etapă care include - profesor de Biblie, primind
diploma de doctor în teologie. El şi-a menţinut această funcţie de profesor de

1
teologie până la moarte. Tot în acest timp a ajuns la concluzia justificării prin
credinţă. Citind Rom. 1:17 a ajuns la convingerea că numai credinţa în Hristos
putea justifica pe cineva în faţa lui Dumnezeu. În această universitate el şi un
grup loial de colegi profesori şi studenţi au acceptat credinţa care urma să se
răspândească în toată Germania.
Luther a început să ţină prelegeri asupra cărţilor Bibliei în limba
naţională. De asemenea, a studiat limbile în care a fost scrisă Biblia iniţial.
Treptat a ajuns la concluzia că autoritatea adevărată poate fi găsită numai în
Biblie.
În 1517 Tetzel, vicleanul agent al arhiepiscopului Albert, a început să
vândă indulgenţe la Juterbock. Tetzel pretindea că cel ce cumpăra indulgenţa nu
mai trebuia să se pocăiască, deoarece aceasta îi dădea iertare completă de păcat.
La 31 octombrie 1517 Luther şi-a afişat pe uşa bisericii castelului din
Wittenberg cele 95 de teze în care condamna abuzurile sistemului cu
indulgenţe. Dar, între anii 1518 şi 1521 el a fost forţat să accepte ideea separării
de sistemul roman ca singura cale de a ajunge la o reformă care să cuprindă o
întoarcere la idealul Bisericii revelat în Scriptură.

Contribuţiile lutherane la educaţie

Importanţa sa ca reformator religios pune aproape complet în umbră

valoarea sa ca educator religios.
În 1516, la vârsta de 50 de ani, Erasm din Rotterdam era arbitrul întregii
Europe, cel mai popular învăţat de pe continent. Luther a fost profund influenţat
de traducerea Noului Testament făcută de marele umanist, precum şi de multele
sale scrieri satirice împotriva exceselor Bisericii de la Roma. Erasm l-a sprijinit
foarte mult pe Luther. Mai târziu, când a început în Olanda persecuţia
luteranilor, Erasm a fost acuzat că face compromisuri, susţinându-l pe Luther.
Totuşi, ruptura dintre cei doi a fost una foarte evidentă. Luther l-a condamnat
public pe Erasm şi a sa „teologie a păcii”.

2
 Deosebirea principală în ceea ce priveşte teologia şi filosofia educaţiei
dintre Renaştere şi Reformă este cea dintre umanism şi mişcarea evanghelică. S-
ar putea spune că Renaşterea l-a avut în centru pe omul autonom, în timp ce
Reforma l-a avut în centru pe Dumnezeu, Cel care a vorbit în Biblie.
În vremea lui Luther aproape întreaga educaţie se afla sub controlul
statului, iar nivelul ei era destul de scăzut. Să nu uităm că, Luther niciodată nu a
pledat pentru o separare între stat şi Biserică, ci, mai degrabă, a considerat că
principii erau responsabili de educaţie. Astfel, Luther dorea să „elibereze”
învăţământul de capcanele scolasticii medievale care puneau în pericol
dezvoltarea morală a tinerilor. Educaţia trebuie să se concentreze asupra citirii,
scrierii, gândirii şi a studierii Scripturii. Luther a susţinut că este datoria
principilor reformaţi să insiste să se facă acest lucru. De asemenea, el credea că
scopul principal al educaţiei era să promoveze smerenia prin citirea Scripturii.
„Neglijarea educaţiei, spunea Luther, va produce ruinarea Evangheliei”.

Cadrul sociologic al epocii lui Luther

Matricea sociologică pentru educaţie influenţează întotdeauna procesul de

predare – învăţare şi această regulă generală funcţiona şi pe vremea lui Luther.
„Omul de stat” din vremea lui Luther se considera un reprezentant al lui
Dumnezeu. Pe această bază a putut Luther apela la principii guvernatori ca ei să
facă ceva cu privire la educaţia religioasă, aşa cum o înţelegea el. Pentru Luther,
Biserica şi statul trebuiau să lucreze împreună. În cuvântarea adresată primarilor
şi consilierilor orăşeneşti, Luther a spus: „De aceea, va fi de datoria primarilor şi
a consiliilor să aibă cea mai mare grijă faţă de tineret. Căci, din moment ce
fericirea, onoarea şi viaţa oraşului sunt încredinţate în mâinile lor, ei vor fi
consideraţi responsabili în faţa lui Dumnezeu şi în faţa lumii dacă zi şi noapte nu
vor căuta cu toată puterea lor să asigure bunăstarea şi dezvoltarea lui.”

3
 Etica socială a lui Luther

După Luther, dragostea este legea care susţine toate relaţiile interumane.
Creştinul nu trebuie să-şi limiteze relaţiile doar la alţi creştini, ci trebuie să
lărgească cercul, intrând în relaţie cu toţi vecinii. Implicaţiile educaţionale ale
eticii dragostei susţin că toate principiile învăţării sunt bune dacă îl revelează pe
Dumnezeu şi rele dacă îl ascund în vreun fel. De vreme ce dragostea adevărată îl
revelează pe Dumnezeu, ea este un aspect important al educaţiei. De aceea,
educaţia creştină adevărată trebuie să se ocupe permanent, mai înainte de toate,
de valorile eterne.

Familia – centrul atenţiei lui Luther

Problema crucială în filosofia educaţiei la Luther era pregătirea în

familie. Guvernarea în familie urma să fie rădăcina tuturor celorlalte forme de
guvernare. Împotriva nepăsării părinteşti, întâlnită peste tot în Germania, el
spunea că a creşte copii în frica şi cunoaşterea lui Dumnezeu este mai eficace
decât pelerinajele, liturghiile sau construirea de biserici. „După părerea mea nu
există abatere mai mare în ochii lui Dumnezeu, care să împovăreze atât de mult
lumea şi care să merite o pedeapsă aşa de mare ca neglijarea educaţiei copiilor.”
Concepţiile sale despre educaţie îşi aveau fundamentul în Scriptură. El
privea porunca „să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” ca fiind baza tuturor
instituţiilor şi a ordinilor sociale. Luther spunea că nimeni n-ar trebui să devină
tată decât atunci când ar fi în stare să-şi înveţe copii adevărurile Bibliei. De
asemenea, Scriptura trebuia să stea la baza instruirii în toate şcolile, iar părinţii
n-ar trebui să-şi trimită copiii la şcolile care ignoră Biblia.

Programa şcolară a lui Luther

4
 Luther a fost unul dintre primii educatori din istorie care a pus accentul pe
nevoia generală a unui învăţământ obligatoriu, mai ales fiindcă pe el îl interesa
ca fiecare cetăţean să poată citi Biblia. Pe lângă studiile biblice, Luther a
îndemnat la concentrare asupra limbilor, gramaticii, retoricii, logicii, literaturii,
poeziei, istoriei, muzicii etc. În privinţa programei sale şcolare, Luther a fost un
puternic critic al clasicilor şi al misticilor. După Scriptură, catehismul constituia
cel mai important obiect din programă.

Metodologia educaţională a lui Luther

Luther a adus o uriaşă contribuţie la istoria învăţământului prin ridicarea

statutului profesiei de dascăl. Alături de munca de predicator, cea de dascăl este
cea mai apropiată de inima lui Dumnezeu.
O parte componentă importantă a metodici predării era disciplina, iar
Luther credea puternic în ascultarea atât în familie, cât şi a elevilor în clasă.
Luther învăţa că ascultarea strictă trebuia să fie îmbinată cu dragoste şi
cumpătare. El era revoltat de severitatea disciplinei din şcolile monahale, unde
copiii erau uneori bătuţi pentru că nu învăţau sau nu se comportau cum se
cuvine.
El a scos în evidenţă folosirea imaginilor, a ilustraţiei şi a repetiţiei.
Luther nu era de acord cu supraîncărcarea cu informaţii, ci era profund
preocupat mai degrabă ca înţelegerea să fie unul din scopurile principale ale
procesului educaţional. El era de părere că copiii trebuie să fie învăţaţi în mod
pozitiv pentru a interioriza adevărul Cuvântului lui Dumnezeu şi al teologiei
creştine. Învăţarea trebuie să fie interesantă, fixată prin exemple concrete şi
comunicată mai degrabă prin observaţie decât prin abstractizare. Astfel, îi
suntem profund îndatoraţi lui Martin Luther pentru accentul pus pe
educarea oamenilor de rând, pentru importanţa acordată familiei, pentru
promovarea unei discipline moderate, plină de dragoste, având Scriptura în
centrul programei şcolare.