LUCRĂRILE CONTABILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIŢIULUI FINANCIAR

- Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale în cursul

anului

- Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale la sfârşitul

anului (bilanţul contabil)

Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale în cursul anului

- Sintetizarea şi generalizarea informaţiilor contabile se realizează la toate unităţile
patrimoniale care gestionează bunuri materiale şi valori economice şi organizează
contabilitate proprie: societăţi comerciale, regii autonome, asociaţii, fundaţii, instituţii,
ministere etc.
- Lucrările de sinteză şi raportare financiar contabilă sunt reprezentate de situaţiile
sau documentele centralizatoare care se întocmesc periodic.
- Majoritatea ţărilor europene întocmesc documente de sinteză contabilă, anual,
denumite şi conturi anuale, deoarece exerciţiul financiar se închide anual. Ca excepţie, de la
această regulă, România, potrivit normelor legale în vigoare, întocmeşte situaţii de raportare
contabilă lunar, trimestrial, semestrial şi anual. Acestea sunt impuse de interesele fiscale şi de
control ale statului, care doreşte să cunoască obligaţiile ce revin unităţilor patrimoniale la
intervale mai scurte de timp.
- Întocmirea lucrărilor de sinteză şi raportare financiar-contabilă, constituie un
proces complex de prelucrare a datelor din conturi în scopul obţinerii indicatorilor
economico-financiari privind situaţia patrimoniului, rezultatele obţinute şi datoriile fiscale.
- Pe baza datelor din contabilitatea curentă, unităţile patrimoniale, indiferent de
specificul activităţii, forma de organizare sau tipul de proprietate, întocmesc periodic, în
cursul anului, diferite documente sau lucrări contabile centralizatoare. Acestea se
concretizează, de fapt, în completarea unor formulare tipizate, elaborate de Ministerul
Finanţelor.
Componentele şi conţinutul informaţional al acestor lucrări contabile diferă în funcţie de
scopul pentru care se întocmesc şi perioadele pentru care se face raportarea, astfel:
 Balanţa de verificare, se elaborează, potrivit art. 22 din Legea contabilităţii nr.
82/1991
 Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se întocmeşte lunar,
trimestrial sau anual, în funcţie de natura datoriei ce se creează faţă de bugetul statului pentru
perioada de raportare.
În acest document se înscriu mai mulţi indicatori ce reprezintă, aşa cum îi spune şi denumirea
documentului, datorii sau obligaţii faţă de bugetul statului referitoare la:
- taxa pe valoarea adăugată (capitolul A), ce se completează lunar, şi cuprinde rubrici privind
TVA de plată pentru perioada de raportare şi TVA de rambursat pentru perioada de raportare;
- impozitul pe venitul din salarii şi pe venituri asimilate salariilor (capitolul B), se
completează lunar şi se referă la sumele care trebuie virate, la bugetul de stat, reprezentând
impozitul pe veniturile salariale şi asimilate acestora;
- impozitul pe profit (capitolul C), se completează lunar, pentru impozitul pe profit datorat de
Banca Naţională a României şi alte bănci şi trimestrial, pentru impozitul pe profit datorat de
celelalte unităţi patrimoniale;
În cele două rubrici specifice impozitului pe profit, din această declaraţie, se înscrie impozitul
pe profit datorat cumulat, la sfârşitul perioadei precedente şi impozitul datorat cumulat la
sfârşitul perioadei de raportare.
- accizele datorate pentru perioada de raportare (capitolul D), se completează lunar numai de
către unităţile care încasează asemenea taxe speciale de consumaţie.
- impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă (capitolul E), se completează
lunar de către unităţile care plătesc un asemenea impozit;
- taxa pentru jocuri de noroc (capitolul F), se completează lunar de către toţi agenţii
economici autorizaţi să organizeze şi să exploateze activităţi de jocuri de noroc;
- impozitul pe dividende (capitolul G), se completează lunar de unităţile plătitoare de
venituri din dividende, pentru sumele calculate şi reţinute din acestea conform prevederilor
legale.
Celelalte obligaţii cuvenite bugetului statului, ce sunt raportate şi înregistrate pe baza acestei
declaraţii, se completează în formular la termenele legale, numai de către acele unităţi cărora
le sunt specifice impozitele şi taxele respective.
Decontul privind taxa pe valoarea adăugată, se întocmeşte lunar de către agenţii
economici care sunt înregistraţi la organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adaugată şi
se depune la organul fiscal teritorial.
În conţinutul informaţional al acestui document se reflectă următorii indicatori: taxa pe
valoarea adăugată colectată , taxa pe valoarea adăugată deductibilă , TVA de plată pentru luna
de ,TVA de rambursat pentru luna de raportare ,suma de rambursat din luna precedentă celei
de raportare; suma de plată din luna precedentă celei de raportare; suma pentru care s-a
aprobat rambursarea sau compensarea în luna de raportare; suma plătită în luna de raportare;
bonificaţie pentru plata în termenul legal; TVA rămasă de plată; TVA rămasă de plată.
Rezultatele financiare, reprezintă o situaţie ce se întocmeşte pentru primele şase
luni ale anului cu date referitoare la venituri şi cheltuieli, cumulate de la începutul anului până
la finele perioadei de raportare.
În cadrul acestei situaţii veniturile sunt structurate în trei grupe, iar cheltuielile în patru grupe
şi permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultatului financiar, rezultatului
excepţional şi a rezultatului net al exerciţiului. Din punct de vedere grafic, se prezintă sub
formă de listă şi are acelaşi conţinut informaţional ca şi situaţia privind contul de profit şi
pierdere, ce se întocmeşte anual.
 Situaţia patrimoniului care, din punct de vedere al conţinutului informaţional, nu
este, altceva, decât bilanţul anual în care sunt înscrise date de la începutul anului şi la finele
perioadei de raportare, privind activele şi pasivele ce concretizează patrimoniul unităţii sub
cele două aspecte. Întocmirea acesteia se face pe baza preluării soldurilor conturilor, sau
grupării lor, din balanţa de verificare sintetică din luna de la finele perioadei de raportare.
 Date informative prin intermediul căreia sunt prezentaţi următorii indicatori: fondurile
speciale datorate şi vărsate pe perioada de raportare; numărul de salariaţi, salariile brute,
impozitul calculat asupra acestora şi contribuţiile pentru asigurările sociale şi protecţia socială
aferente; creanţele unităţii grupate pe termene de lichiditate sau de încasare (sub un an,
respectiv peste un an); datoriile unităţii grupate pe termene de exigibilitate sau de decontare
(sub un an, între 1-5 ani şi peste 5 ani); date informative privind evoluţia creditelor, a
împrumuturilor şi a datoriilor financiare, precum şi date privind investiţiile străine în
România.
 Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate cuprinde informaţii cu privire la toate
categoriile de impozite şi taxe datorate şi vărsate în perioada raportată, precum şi cele virate
în plus.
 Plăţi restante cuprinde: datoriile restante faţă de furnizori (peste 30 de zile, 90 de zile şi
peste 1 an); datoriile restante reprezentând contribuţiile unităţii şi salariaţilor la asigurările
sociale; impozitele şi taxele neplătite în termen la bugetul statului, respectiv la bugetele
locale; creditele nerambursate la scadenţă, delimitate pe termene (30 zile, 90 zile, 1 an),
precum şi dobânzile restante.
8.2 Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale
la sfârşitul anului (bilanţul contabil)

La finele exerciţiului financiar fiecare unitate economică este interesată şi trebuie

să cunoască situaţia patrimoniului, precum şi rezultatele obţinute.

Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi

se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la
data înfiinţării unităţii patrimoniale.

Bilanţul contabil este documentul oficial de sinteză sau de raportare financiară ce

se foloseşte pentru finalizarea exerciţiului financiar, care trebuie să dea o imagine fidelă,
completă şi clară a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.

Bilanţul contabil, prin conţinutul informaţional, reflectă, după norme

metodologice unitare, comparativ cu exerciţiul precedent, în mod sintetizat şi
sistematizat, toate elementele de activ şi de pasiv ale întreprinderii la sfârşitul
exerciţiului, precum şi în alte situaţii, cum sunt fuziunea, încetarea activităţii etc.

8.2.1. Conţinutul bilanţului contabil

Bilanţul propriu-zis este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă

activele patrimoniale şi pasivele unităţii economice la închiderea exerciţiului, grupate
după destinaţie şi, respectiv, după provenienţa lor.

Din punct de vedere grafic, la noi în ţară schema de bilanţ se prezintă sub formă
de listă, în sensul că pasivul se succede activului.

Atât în partea de activ, cât şi în cea de pasiv, elementele constitutive ale

patrimoniului sunt sistematizate, pornind de la conturi, pe grupe, posturi bilanţiere, după
anumite criterii subordonate necesităţii muncii de informare şi analiză economică.

În principiu, fiecărui post din bilanţ îi corespunde un cont din contabilitatea

curentă, astfel că o parte din soldurile debitoare sau creditoare ale conturilor se trec în
bilanţ preluate direct din conturi. Majoritatea conturilor nu apar sub formă de posturi
individuale, ci sub forma unor posturi concentrate în funcţie de conţinutul lor economic.
Această concentrare se efectuează ca urmare a necesităţii caracterizării de ansamblu a
elementelor de activ şi pasiv cu trăsături comune. De exemplu, pentru completarea
postului bilanţier "Conturi la bănci, casa şi acreditive" se însumează soldurile conturilor
sintetice de disponibilităţi (trezorerie).

Ordonarea posturilor în bilanţ se face, de regulă, în funcţie de criteriul lichidităţii

activului şi exigibilităţii pasivului. Conţinutul activului bilanţului este sistematizat în patru
grupe şi anume:

I. Active imobilizate (necorporale, corporale şi financiare);

II. Active circulante (stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi şi

alte valori);
 III. Conturi de regularizare şi asimilate (Cheltuieli înregistrate în avans,
Diferenţe de conversie activ);

IV. Prime privind rambursarea obligaţiunilor.

Ordonarea posturilor de pasiv se face de la cele mai puţin exigibile la cele imediat
exigibile, pe următoarele grupe principale:

1. Capitaluri proprii;

2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;

3. Datorii;

4. Conturi de regularizare şi asimilate (Venituri înregistrate în avans,

Diferenţe de conversie - pasiv).

La întocmirea bilanţului contabil se au în vedere, potrivit art. 28 din Legea

contabilităţii, următoarele reguli: posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele
înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale
stabilite pe baza inventarului; nu sunt admise compensări între posturile ce se înscriu în
bilanţ.

În activul bilanţului posturile de active imobilizate şi circulante, sunt înscrise la

valoarea netă contabilă obţinută din valoarea de intrare în patrimoniu diminuată cu
amortizările şi provizioanele pentru deprecierea acestora. De asemenea, tot din motive
de evaluare, soldurile conturilor de diferenţe de preţ (în cazul când evidenţa unor
elemente patrimoniale se ţine la alte preţuri decât cele efective) se însumează algebric
cu soldurile conturilor de active circulante, pentru ca aceste elemente patrimoniale să fie
evaluate la valoarea efectivă.

Bilanţul contabil ca să dea o imagine fidelă, clară, completă a patrimoniului, a

situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute presupune: respectarea regulilor privind
evaluarea patrimoniului, respectarea principiilor prudenţei, permanenţei metodelor,
continuităţii activităţii, independenţei exerciţiului, intangibilităţii bilanţului de deschidere
cu cel de închidere, necompensării.

Existenţa a două coloane distincte (una pentru exerciţiul financiar precedent şi

alta pentru exerciţiul financiar încheiat) permite efectuarea de comparaţii între indicatorii
de la începutul exerciţiului cu cei de la finele acestuia.

Printre elementele care formează conţinutul şi structura bilanţului contabil se

numără şi rezultatul net al exerciţiului (profit şi pierdere). Rezultatul în sumă globală, nu
reprezintă o informaţie foarte utilă din punct de vedere al informaţiei de gestiune
deoarece nu permite punerea în evidenţă a modului de formare a rezultatului.

Întrucât unitatea patrimonială este interesată să cunoască în detaliu veniturile

obţinute din activitatea desfăşurată şi cheltuielile ocazionate, s-a introdus un al doilea
instrument de sintetizare a informaţiilor contabilităţii generale şi anume "Contul de profit
şi pierdere" denumit şi "Contul de rezultate". Introducerea acestui instrument a
fost determinată şi de necesitatea controlului respectării interesului fiscal al statului în
condiţiile autonomiei economico-decizionale a unităţii patrimoniale în economia de piaţă.

Contul de profit şi pierdere, prin structura sa, evidenţiază şi explică într-o

formă analitică rezultatele prin prisma ecuaţiei de echilibru dintre cheltuieli şi venituri.

VENITURI - CHELTUIELI = REZULTATE

 Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile,
precum şi rezultatul exerciţiului, profit sau pierdere.

Veniturile şi cheltuielile sunt structurate în cadrul contului de profit şi pierdere,

respectându-se anumite criterii economice. Astfel, având în vedere faptul că se face
distincţie între activitatea curentă a unităţii, activitatea financiară şi cea cu caracter
excepţional, contul de profit şi pierdere, prezintă veniturile şi cheltuielile grupate după
natura lor.

Din punct de vedere grafic, contul de profit şi pierdere se prezintă sub formă de
listă, adică, mai întâi, sunt înscrise veniturile şi apoi cheltuielile. Faptul că aceste două
categorii de elemente sunt delimitate pe grupe, există posibilitatea stabilirii mărimii
rezultatului din activitatea curentă (care este format din rezultatul din exploatare şi
rezultatul din activitatea financiară) şi a rezultatului din activitatea excepţională.

Rezultatul se determină în cascadă, astfel: A- Rezultatul din exploatare; B-

Rezultatul financiar; C- Rezultatul curent (rezultatul din exploatare + rezultatul financiar);
D- Rezultatul extraordinar; E- Rezultatul brut al exerciţiului; F- Rezultatul net al
exerciţiului, care se determină prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut al
exerciţiului.

În sistemul de contabilitate din ţara noastră, potrivit legislaţiei fiscale, pentru

impozitarea profitului trebuie făcută distincţie între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil sau rezultatul brut al exerciţiului este reflectat în sumă

globală, reprezentând profit sau pierdere, în contul 121 "Profit şi pierdere" şi se
determină ca diferenţă între veniturile obţinute şi cheltuielile ocazionate.

Rezultatul fiscal (impozabil) asupra căruia se calculează impozitul pe profit se

stabileşte astfel:

Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil - Elemente deductibile + Elemente

nedeductibile

Ca urmare, rezultatul brut al exerciţiului pentru determinarea rezultatului

impozabil, se corectează cu o serie de elemente deductibile fiscal (de regulă venituri) sau
nedeductibile (de regulă cheltuieli), între care menţionăm:

* Elementele deductibile fiscal, care diminuează baza impozabilă:

- dividende primite de la o altă persoană juridică;

- sume utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă în limita a

5% din profitul contabil anual, până când rezerva atinge 20% din capitalul social;

- veniturile din provizioanele anulate pentru care nu s-a admis deducerea

cheltuielilor corespunzătoare la constituire;

- alte sume deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare.

* Elemente nedeductibile fiscal, care majorează baza impozabilă pentru

determinarea impozitului pe profit:

- impozitul pe profit din orice sursă română sau străină, calculat conform normelor
legale;
 - amenzile şi penalităţile datorate de către autorităţile române şi străine;

- cheltuielile de protocol şi sponsorizare care depăşesc limitele legale;

- orice alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor.

Profitul impozabil şi, respectiv calculul impozitului pe profit, se efectuează lunar,

cu datele cumulate de la începutul anului fiscal. Prin aplicarea cotei procentuale legale de
impozit (în prezent 25%, cu anumite excepţii), plătitorii de impozit pe profit, denumiţi
generic contribuabili, stabilesc impozitul datorat bugetului de stat care constituie pentru
unitate o cheltuială (691 "Cheltuieli privind impozitul pe profit").

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a

primei luni din trimestrul următor, cu excepţia BNR şi a societăţilor bancare care
efectuează plăţi lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se
calculează impozitele.

Calculul, înregistrarea şi decontarea impozitului pe profit se efectuează pe baza

documentului denumit "Declaraţia pentru impozitul pe profit". Pentru contribuabili
operaţiile de regularizare a impozitului pe profit se efectuează la termenele de plată a
impozitului, cu sumele cumulate de la începutul anului fiscal.

Declaraţia pentru impozitul pe profit se întocmeşte şi în cazul în care

contribuabilul a înregistrat pierderi pentru a cunoaşte nivelul plăţilor, privind impozitul
efectuat în avans, a recunoaşte creditele fiscale, ca formă a deducerilor din impozitul pe
profit datorat, sau de compensare a unor sume din impozitele datorate şi pentru
recuperarea pierderii.

Anexa la bilanţ se întocmeşte pentru realizarea în contabilitate a principiului

imaginii fidele a patrimoniului şi cuprinde un set de formulare (situaţii sau tabele) în
cadrul cărora se reflectă indicatori ai activităţii desfăşurate, precum şi ai situaţiei
economico-financiare. Ea are ca principale obiective completarea şi explicarea în detaliu
a datelor înscrise în bilanţ şi contul de profit şi pierdere.

Anexa la bilanţ este compusă din următoarele situaţii:

- Anexa 1 - Repartizarea profitului

- Anexa 2 - Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs

- Anexa 3 - Situaţia creanţelor şi datoriilor

- Anexa 4 - Situaţia altor provizioane

- Anexa 5a - Date informative

- Anexa 5b - Plăţi restante

- Anexa 5c - Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate

- Anexa 6 - Situaţia activelor imobilizate

- Anexa 7 - Alte informaţii privind regulile şi metodele

contabile şi date complementare

 Datele necesare întocmirii anexei la bilanţ sunt preluate din conturi şi prelucrate
potrivit cerinţelor formularelor respective. Alte date din aceste situaţii sunt extracontabile
(număr mediu de salariaţi, de colaboratori, etc.).

Anexa 1: Repartizarea profitului prezintă informaţii cu privire la repartizarea

profitului brut sau net al exerciţiului pe destinaţiile legale:

- constituirea de rezerve legale (repartizarea unei părţi din profitul brut);

- acoperirea pierderilor din anii precedenţi;

- fondul de participare a personalului la profit;

- cota managerului din profitul net (potrivit prevederilor din

contractul de management, la societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de

stat şi la regiile autonome);

-surse proprii de finanţare;

- vărsăminte la buget din profitul regiilor autonome;

- constituirea de rezerve statutare şi alte rezerve (la societăţile comerciale cu

capital privat);

- alte repartizări din profit prevăzute de lege;

- dividende de plătit;

- profitul nerepartizat, reportat în exerciţiile următoare.

Anexa 2: Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie conţine

valorile brute (nediminuate cu provizioanele pentru depreciere, care sunt prezentate într-
o anexă distinctă) de la începutul şi sfârşitul anului pentru următoarele elemente
patrimoniale: materii prime; materiale consumabile; obiecte de inventar şi baracamente;
producţia în curs de execuţie; produse; stocuri aflate la terţi; animale; mărfuri şi
ambalaje.

Anexa 3: Situaţia creanţelor şi datoriilor prezintă informaţii ce se utilizează

pentru analiza echilibrului financiar al unităţii patrimoniale.

Deoarece posturile din activul bilanţului, care reflectă creanţe, nu sunt

structurate pe termene de lichiditate şi, respectiv, posturile din pasivul bilanţului, ce
reprezintă datorii, nu sunt delimitate pe termene de exigibilitate, această anexă prezintă
informaţii ce servesc în acest scop. De aceea conţinutul informaţional al anexei poate fi
delimitat în două părţi şi anume:

-creanţele aparţinând activului imobilizat şi celui circulant aflate în sold la sfârşitul

anului structurate în funcţie de termenul de lichiditate (termen de sub un an şi peste un
an);

- datoriile, exprimate în lei şi în devize, existente în sold la sfârşitul anului,

detaliate în raport de termenul de exigibilitate (termen de sub un an, între 1-5 ani, peste
5 ani).
 Anexa 4: Situaţia altor provizioane prezintă soldul la începutul anului şi la
sfârşitul anului al provizioanelor pe următoarele categorii: provizioane reglementate;
provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; provizioane pentru deprecierea stocurilor şi
producţiei în curs, creanţelor şi titlurilor de plasament. De asemenea, în această anexă,
sunt înscrise cheltuielile aferente provizioanelor şi veniturile din provizioanele
menţionate.

Anexa 5 a: Date informative conţine informaţii ce servesc, în special, nevoilor

informaţionale ale instituţiilor statului a căror responsabilitate este gestiunea
macroeconomică, ca de exemplu: date informative privind rezultatele înregistrate; date
informative privind situaţia unor indicatori fizici (număr mediu de salariaţi, număr
colaboratori cu contract civil) şi valorici; date informative privind evoluţia creditelor; date
privind alocaţiile de la buget; date privind investiţiile străine în România.

Anexa 5b: Plăţi restante cuprinde informaţii cu privire la datoriile scadente şi

neachitate (unele din ele detaliate pe termene de peste 30 de zile, 90 de zile şi restante
peste un an) pentru fiecare tip de obligaţie: furnizori; creditori (contribuţiile
unităţii la asigurări sociale, precum şi obligaţii faţă de alţi creditori); impozite şi taxe
neplătite la bugetul statului şi la bugetele locale; credite bancare restante şi dobânzi
aferente.

Anexa 5c: Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate prezintă

informaţii, ce servesc nevoilor informaţionale ale organismelor fiscale, de asigurări şi
protecţie socială, referitoare la impozite şi taxe la bugetul de stat, bugetele locale,
bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile cu destinaţie specială. Structurarea
informaţiilor se efectuează pentru fiecare tip de obligaţie menţionată, cu sumele efectiv
vărsate la nivelul din totalul sumei datorate, suma rămasă de plată şi, dacă este cazul,
sume virate în plus.

Anexa 6: Situaţia activelor imobilizate are trei părţi distincte:

- A: Valoarea brută, prezintă existenţele şi modificările (intrări, ieşiri)

imobilizărilor necorporale, corporale şi financiare;

- B: Amortizări conţine informaţii cu privire la amortizarea imobilizărilor

necorporale şi corporale, la începutul şi sfârşitul anului, cea înregistrată în cursul anului,
precum şi cea aferentă imobilizărilor ieşite din patrimoniu;

- C: Provizioane pentru depreciere furnizează informaţii cu privire la

existenţa şi mişcarea provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor (necorporale,
corporale şi financiare).

Anexa 7: Alte informaţii privind regulile şi metodele contabile şi date

complementare cuprinde două categorii de informaţii şi anume:

I) Informaţii asupra regulilor şi metodelor contabile folosite: indicarea

modului de evaluare a diverselor poziţii din bilanţ şi contul de profit şi pierdere; metoda
utilizată pentru calculul amortismentelor şi provizioanelor; justificarea derogărilor de la
principiile generale (inclusiv prezentarea implicaţiilor acestor derogări asupra situaţiei
patrimoniului, rezultatului final şi situaţiei financiare); etc.;

II) Alte informaţii: angajamente financiare reflectate în conturi din afara

bilanţului; informaţii cu privire la modificarea capitalului; analiza unor conturi (acţiuni
proprii, cheltuieli şi venituri excepţionale, diferenţe de conversie, sume aflate în curs de
clarificare, etc.); alte elemente semnificative (comentarii asupra cifrei de afaceri,
evenimente posterioare închiderii exerciţiului care nu au fost contabilizate în conturile
exerciţiului încheiat, eventuale erori constatate după aprobarea şi depunerea bilanţului
contabil al exerciţiilor precedente, alte informaţii).
 Raportul de gestiune se prezintă sub forma unui document netipizat, dar care
prezintă o deosebită importanţă pentru că în el se face o analiză amănunţită a celor mai
importante aspecte ale activităţii patrimoniale.

În cadrul raportului de gestiune se fac referiri, în principal, la următoarele: situaţia

unităţii patrimoniale şi evoluţia sa previzibilă: evenimentele care au intervenit în
activitatea unităţii după încheierea exerciţiului; participaţiile la capital la alte unităţi;
activitatea şi rezultatele subunităţilor proprii; activitatea de cercetare-dezvoltare;
menţionarea factorilor care au influenţat favorabil sau nefavorabil rezultatele, a lipsurilor
manifestate în gestionarea patrimoniului; informaţiile referitoare la regulile şi metodele
contabile aplicate; situaţiile care au determinat schimbarea metodelor de evaluare cu
toate influenţele asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor; analiza
veniturilor, cheltuielilor şi a profitului; analiza lichidităţii şi a capacităţii de plată;
repartizarea profitului; măsuri preconizate pentru îmbunătăţirea activităţii viitoare.

8.2.2. Lucrările premergătoare întocmirii bilanţului contabil

Întocmirea bilanţului contabil reprezintă o activitate complexă în vederea stabilirii

indicatorilor economico-financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute.
Această activitate se concretizează într-o serie de lucrări şi operaţii care, în funcţie de
scopul lor, se pot delimita în două grupe şi anume: lucrări cu caracter preliminar sau
premergătoare şi lucrări de redactare sau completare propriu-zisă a bilanţului.

A. LUCRĂRILE PREMERGĂTOARE se desfăşoară într-o anumită ordine de

succesiune fiind structurate astfel:

1. Înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative, care

reflectă operaţiile economice şi financiare ale perioadei de gestiune pentru care se
întocmeşte bilanţul, şi întocmirea primei balanţe de verificare.

Caracterul real al bilanţului este condiţionat de înregistrarea în conturi a tuturor

documentelor în care au fost consemnate operaţiunile economice şi financiare ale unităţii
patrimoniale şi verificarea exactităţii datelor înregistrate cu ajutorul balanţei de
verificare.

Balanţa de verificare se întocmeşte lunar, atât pentru verificarea înregistrărilor în

conturile analitice pentru fiecare cont sintetic care are conturi analitice. Ea pregăteşte
datele necesare comparării datelor din contabilitate cu realitatea faptică constatată.

2. Inventarierea generală a patrimoniului are ca scop principal, stabilirea

situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale,
precum şi bunurile obţinute cu orice titlu aparţinând altor persoane juridice sau fizice.

Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa

faptică a tuturor elementelor de activ şi pasiv, cantitativ sau numai valoric, după caz, şi
punerea de acord a evidenţei cu realităţile constatate în urma inventarierii, precum şi
evaluarea elementelor patrimoniale la nivelul valorii actuale.
 Evaluarea stocurilor faptice ale elementelor patrimoniale constatate la
inventariere se face utilizând aceleaşi preţuri folosite la înregistrarea intrării lor gestiune,
adică la valoarea de înregistrare sau valoarea contabilă.

Pentru stabilirea valorii de inventar (denumită valoare actuală), în vederea

determinării deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor, evaluarea
elementelor ce compun patrimoniul se face conform prevederilor Legii contabilităţii
(art.9), astfel: bunurile de natura imobilizărilor şi cele de natura activelor circulante
materiale, se evaluează la valoarea actuală sau de utilitate, denumită şi valoare de
inventar; creanţele şi datoriile se evaluează la valoarea nominală; bunurile depreciate se
evaluează la valoarea de utilitate, în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi de preţul
pieţei; creanţele şi datoriile în devize se evaluează la cursul pieţei valutare din ultima zi a
exerciţiului financiar; creanţele şi datoriile incerte se evaluează la valoarea de utilitate, ca
valoare posibilă de încasat sau de plată; titlurile imobilizate se evaluează la valoarea de
utilitate pe care o prezintă pentru deţinător, iar titlurile de plasament se evaluează la
cursul mediu al ultimei luni a exerciţiului, sau la valoarea probabilă de negociere, după
caz.

Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate la inventariere se

efectuează astfel:

A. Plusurile de elemente patrimoniale constatate la inventariere:

a1) imobilizările corporale, reprezentate de mijloace fixe:

21x = 131
“Imobilizări corporale“ “Subvenţii pentru investiţii“

a2) materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, mărfuri, ambalaje

cumpărate:

301 = 601
“Materii prime“ “Cheltuieli cu materiile prime“

sau

601 “Cheltuieli cu materiile prime“ = 301 “Materii prime“, cu suma în roşu;

a3) elemente patrimoniale de natura semifabricatelor şi, respectiv produselor

finite obţinute din producţie proprie:

% = 711

341 "Venituri din producţia stocată

"Semifabricate"

345

"Produse finite"

a4) plus de numerar:

531 "Casa" = 758 "Alte venituri din exploatare"

 B. Lipsurile de elemente patrimoniale constatate la inventariere:

- bunuri constatate lipsă a căror valoare nu se impută unor

persoane:

b1) imobilizări necorporale reprezentate de un program informatic, parţial

amortizat, ce se scoate din evidenţă:

% = 208

280 "Alte imobilizări necorporale"

"Amortizări privind imobilizările - pentru valoarea amortizată

necorporale"

6583

" Cheltuieli privind activele cedate şi

alte operaţii de capital" - pentru valoarea neamortizată

b2) imobilizări corporale reprezentate de un mijloc fix, parţial amortizat, ce se

scoate din evidenţă:

% = 21x

281 "Imobilizări corporale"

"Amortizări privind imobilizările - pentru valoarea amortizată

corporale"

6583

" Cheltuieli privind activele cedate şi

alte operaţii de capital" - pentru valoarea neamortizată

b3) elemente patrimoniale de natura stocurilor provenite din cumpărări (de

exemplu materii prime):

601 "Cheltuieli cu materiile prime" = 301 "Materii prime"

b4) bunuri de natura stocurilor provenite din producţie proprie (stocuri de

semifabricate produse finite):

711 = %

"Venituri din producţia stocată" 341

 "Semifabricate"

345

"Produse finite"

1. bunuri constatate lipsă la inventariere a căror valoare se impută:

În plus, pe lângă formulele contabile de descărcare a gestiunii ceea ce înseamnă scoaterea din
evidenţă a bunurilor respective (vezi operaţiile anterioare, b1, b2, b3, b4), se înregistrează şi operaţia de
imputare, respectiv de creare a creanţei faţă de persoana vinovată de producerea pagubei:

4282 = %

"Alte creanţe în legătură cu personalul" 758

sau "Alte venituri din exploatare"

461 4427

"Debitori diverşi" "TVA colectată"

3. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de regularizare, care se referă la

următoarele:

a) operaţiuni privind amortizările şi provizioanele.

Cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, valoarea de inventar stabilită ar trebui să fie

egală cu valoarea rămasă de amortizat (valoarea netă). Dacă valoarea de inventar este mai mică decât
valoarea rămasă de amortizat, situaţia se poate regulariza astfel:

- înregistrarea unui amortisment excepţional dacă deprecierea este apreciată ca

ireversibilă (definitivă) şi se modifică, în mod corespunzător, planul de amortizare;

6811 = 281

"Cheltuieli de exploatare privind "Amortizarea imobilizărilor corporale"

amortizarea imobilizărilor "

- constituirea unui provizion pentru depreciere dacă deprecierea se apreciază ca

reversibilă (provizorie).

6813 = Conturi din grupa 29

"Cheltuieli de exploatare privind "Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor"

provizioanele pentru

deprecierea imobilizărilor"

Provizioanele pentru deprecieri se constituie pentru acele elemente de activ care nu

sunt supuse amortizării şi a căror valoare de inventar (valoare actuală), la data închiderii
exerciţiului, este mai mică decât valoarea contabilă de intrare în patrimoniu. Deoarece aceste
micşorări de valoare se consideră că au un caracter reversibil regularizarea la închiderea
exerciţiului următor se face astfel:

- pentru deprecierile constatate cu ocazia inventarierii şi pentru care nu s-au constituit

provizioane se constituie provizioanele respective pe cheltuieli:

6814 = %

"Cheltuieli de exploatare privind 39x

provizioanele pentru deprecierea
activelor circulante" "Provizioane pentru deprecierea stocurilor şi
producţiei în curs de execuţie"

491

"Provizioane pentru deprecierea

creanţelor clienţi"
6863 = %

"Cheltuieli financiare privind provizioanele 296

pentru deprecierea imobilizărilor financiare"
"Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor

financiare"

59x

"Provizioane pentru conturilor de trezorerie"

495

"Provizioane pentru deprecierea creanţelor -

decontări în cadrul grupului şi cu asociaţii"

- în situaţia în care deprecierea calculată pe baza inventarului este superioară

provizionului deja constituit se procedează la suplimentarea provizionului; în acest caz se
efectuează o înregistrare identică cu cea menţionată anterior;

- în situaţia inversă, în care deprecierea constatată, pe baza inventarului, este

inferioară provizionului constituit, acesta se diminuează, diferenţa preluându-se la
venituri.

b) operaţii de regularizare privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli

La încheierea exerciţiului financiar se înregistrează provizioanele destinate să

acopere riscurile şi cheltuielile ce vor surveni prin evenimentele viitoare, precizate prin
obiect (litigii, garanţii acordate clienţilor, cheltuieli care devin exigibile în perioadele
următoare), dar nu şi prin sumă şi a căror realizare este incertă:

6812 = 151

"Cheltuieli de exploatare privind "Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli"

provizioanele pentru riscuri şi
cheltuieli"
 Ca urmare a analizei provizioanelor constituite la sfârşitul exerciţiului precedent şi
cele constituite în exerciţiul curent se poate constata că riscul a crescut (caz în care se
efectuează o majorare a provizionului), s-a diminuat (provizionul se virează asupra
veniturilor) sau a rămas neschimbat.

c) operaţii de regularizare privind delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor.

În vederea determinării corecte a rezultatului exerciţiului financiar este necesară

separarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor aferente fiecărui exerciţiu, atât a celor
înregistrate pe parcursul exerciţiului curent dar care privesc exerciţiile viitoare sau
preluarea din soldul conturilor exerciţiului financiar precedent, a cotei părţi din cheltuielile
şi veniturile care aparţin exerciţiului curent.

- cheltuielile constatate la finele exerciţiului ca fiind aferente exerciţiilor

următoare se trec asupra contului 471 "Cheltuieli înregistrate în avans":

471 = 60x; 611; 621-626; 628; 658; 666; 668

"Cheltuieli înregistrate în "Conturi de cheltuieli"

avans"

- se repartizează cheltuielile efectuate în exerciţiile precedente (înregistrate în

contul 471) asupra cheltuielilor exerciţiului curent:

"Conturi de cheltuieli" 611, = 471

621-626, 628, 658, 666, 668
"Cheltuieli înregistrate în avans"

- se înregistrează veniturile în avans efectuate în cursul exerciţiului (în contul 472

"Venituri înregistrate în avans"), constatate la finele perioadei ca fiind aferente
perioadelor următoare:

411 = 472

"Clienţi" "Venituri înregistrate în avans"

- se înregistrează trecerea veniturilor înregistrate în avans asupra veniturilor perioadei

curente. De exemplu venituri din chirii:

472 "Venituri înregistrate în = 706

avans"
"Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii"

d) operaţiuni privind regularizarea diferenţelor de curs valutar aferente creanţelor

şi datoriilor exprimate în devize.

Cu ocazia închiderii exerciţiului se stabilesc şi se înregistrează diferenţe de

conversie pasiv pentru diferenţele favorabile de curs valutar, ca urmare a creşterii
cursului valutar al creanţelor în devize şi ca urmare a scăderii cursului valutar pentru
datoriile în devize. În situaţia inversă rezultă diferenţe nefavorabile de curs valutar care
se înregistrează ca diferenţe de conversie activ.

Diferenţele favorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize (la

bancă, în casă şi acreditive) constituie pentru unitate venituri din diferenţe de curs
valutar, iar diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize se
înregistrează de unitate pe cheltuieli financiare.

e) operaţiuni de regularizare privind taxa pe valoarea adăugată.

- în situaţia în care TVA colectată este mai mare decât TVA deductibilă se
compensează TVA colectată cu TVA deductibilă, luându-se în calcul şi TVA de recuperat,
respectiv TVA de plată din perioadele precedente:

4427 = 4426

"TVA colectată" "TVA deductibilă"

Pentru soldul creditor al contului 4427 TVA colectată se creează obligaţia de plată
faţă de bugetul statului:

4427 "TVA colectată" = 4423 "TVA de plată"

În cazul în care, pe baza ordinului de plată, se achită suma respectivă:

4423 = 5121

"TVA de plată" "Conturi la bănci în lei"

În cazul în care TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată, soldul debitor
al contului 4426 TVA deductibilă se trece în contul 4424 TVA de recuperat, reprezentând
o creanţă a unităţii faţă de bugetul statului:

% = 4426

4427 "TVA deductibilă

"TVA colectată"

4424

"TVA de recuperat"

Se încasează suma de la buget

5121 = 4424

"Conturi la bănci în lei" "TVA de recuperat"

4. Determinarea rezultatului exerciţiului

După efectuarea înregistrărilor de regularizare este necesar să se închidă conturile de

cheltuieli şi venituri prin transmiterea soldurilor conturilor respective asupra contului 121 "Profit şi
pierdere", situaţie în care se efectuează înregistrările contabile, astfel:.
 - Se decontează (se transferă) cheltuielile colectate în cursul perioadei asupra rezultatului
exerciţiului (contului 121):

121 = Conturi cls. 6 Conturi de cheltuieli

"Profit şi pierdere" (601 - 687)

- Se decontează (se transferă) veniturile înregistrate în cursul perioadei asupra rezultatului

exerciţiului (contului 121):

cls. 7 Conturi de venituri (701 - 787) = 121 "Profit şi pierdere"

Soldul creditor al contului 121 "Profit şi pierdere" reprezintă profitul brut realizat, dacă veniturile
depăşesc cheltuielile, iar soldul debitor reprezintă pierderea realizată, dacă cheltuielile depăşesc veniturile.

- Se determină impozitul pe profit şi se înregistrează obligaţia către buget privind

impozitul pe profit:

691 = 441

"Cheltuieli cu impozitul pe profit" "Impozitul pe profit"

- Se decontează (se închid) cheltuielile privind impozitul pe profit:

121 "Profit şi pierdere" = 691

"Cheltuieli cu impozitul pe profit"

- Pe baza ordinului de plată se înregistrează achitarea impozitului pe profit:

441 "Impozitul pe profit" = 5121

"Conturi la bănci în lei"

În urma acestor înregistrări soldul creditor al contului 121 "Profit şi pierdere" reprezintă profitul
net obţinut de unitatea patrimonială.

Se efectuează repartizarea parţială sau totală, după caz, a profitului net realizat şi înregistrările
contabile corespunzătoare.

Repartizarea profitului net se efectuează conform normelor legale din ţara noastră, în mod
diferenţiat, pe anumite destinaţii, în funcţie de forma de proprietate a unităţilor patrimoniale (societate
comercială cu capital privat sau regie autonomă). In acest scop se utilizează contul 129 "Repartizarea
profitului".

5. Întocmirea celei de a doua balanţă de verificare a conturilor (balanţa generală

sintetică definitivă) reprezintă ultima lucrare preliminară întocmirii bilanţului, asigurându-se
centralizarea datelor contabilităţii curente şi obţinerea unei situaţii generale a patrimoniului unităţii
economice.

B-COMPLETAREA (REDACTAREA) BILANŢULUI CONTABIL

 Lucrările de completare a bilanţului, contului de profit şi pierdere şi a anexelor la bilanţ
reprezintă, prin conţinutul lor, în cea mai mare parte operaţii de prelucrare şi transcriere a datelor din
bilanţul contabil precedent şi din balanţa sintetică a conturilor.

Completarea formularelor de bilanţ se face pe documente tipizate, după o machetă unică

pentru toate unităţile patrimoniale, instituţiile publice şi de administraţie, organizaţii teritoriale etc., ceea ce
permite Ministerului Finanţelor întocmirea anuală a bilanţului general pe ansamblul economiei naţionale.

8.2.3. Verificarea, certificarea, aprobarea şi prezentarea bilanţului contabil

Bilanţul contabil, după ce a fost întocmit şi semnat de persoanele împuternicite în acest sens,
este supus operaţiilor de verificare, certificare şi aprobare în vederea prezentării lui la Direcţia judeţeană a
finanţelor publice şi controlului financiar de stat şi la Oficiul registrului Comerţului.

Verificarea şi certificarea bilanţului contabil se realizează de comisia de cenzori din

cadrul aceleiaşi unităţi patrimoniale sau de către experţi contabili sau contabili autorizaţi, după caz,
organizaţi în birouri, cabinete sau societăţi de contabilitate sau expertiză contabilă. În acest scop,
administratorii societăţii comerciale trebuie să prezinte cenzorilor sau altor persoane autorizate, cu cel
puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, bilanţul contabil al exerciţiului
încheiat cu toate componentele sale şi documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.

Prin verificarea şi certificarea bilanţului contabil se stabileşte în ce măsură imaginea pe care o

oferă asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului exerciţiului este fidelă, clară şi completă. În
acest scop, se întocmeşte un raport detaliat, care conţine şi constatările verificărilor efectuate în timpul
anului şi se prezintă în termen de maxim o lună, adunării generale a acţionarilor şi asociaţilor.

Din raport trebuie să rezulte, în principal, următoarele: dacă bilanţul contabil concordă, sau nu,
cu registrele de contabilitate; dacă registrele de contabilitate sunt ţinute în conformitate cu reglementările
în vigoare; dacă sunt respectate regulile stabilite pentru evaluarea patrimoniului şi a celorlalte norme şi
principii contabile. În acest sens raportul trebuie să conţină câteva aspecte obligatorii şi anume: reflectarea
în contabilitate a capitalului social şi a modificării acestuia; modul de valorificare şi cuprindere în bilanţ a
rezultatelor inventarierii; modul de organizare a gestiunilor şi evidenţei sintetice şi analitice, privind
elementele patrimoniale; respectarea prevederilor legale referitoare la ţinerea corectă şi la zi a
contabilităţii; preluarea corectă a datelor din balanţa de verificare a conturilor sintetice; legalitatea şi
exactitatea determinării profitului şi repartizării acestuia pe destinaţii; propuneri şi măsuri care trebuie să
fie avute în vedere de consiliul de administraţie şi adunarea generală.

Bilanţul contabil poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se refuză certificarea acestuia.
Motivele certificării cu rezerve sau refuzului de certificare se menţionează în raport ceea ce impune
efectuarea corectărilor şi/sau completărilor necesare.

Aprobarea bilanţului contabil intră în competenţa Consiliului de Administraţie, respectiv a

adunării generale. Pentru aceasta se efectuează o analiză detaliată a tuturor componentelor bilanţului
contabil şi în mod deosebit rezultatele economico-financiare obţinute şi repartizarea profitului pe
destinaţiile legale.

Prezentarea bilanţului contabil

Bilanţul contabil, certificat şi aprobat, însoţit de raportul de gestiune şi raportul cenzorilor, se

depune la compartimentul de profil din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar
de stat până la 15 aprilie din anul următor.
 Organele financiare de specialitate care primesc bilanţul contabil, în prezenţa conducătorului
compartimentului financiar al unităţii patrimoniale, procedează la verificarea acestuia. Această verificare
vizează două aspecte şi anume:

- verificarea sub aspect formal care se referă la respectarea termenului de prezentare; dacă
conţine toate formularele şi dacă sunt completaţi toţi indicatorii pe care acestea le conţin; existenţa
corelaţiilor dintre indicatorii înscrişi în bilanţ şi cei din anexa la bilanţ.

- verificarea de fond care vizează, în general, aceleaşi obiective ca cele ale comisiei de cenzori
şi în special respectarea destinaţiilor legale privind repartizarea profitului şi calcularea corectă şi
decontarea la termenele legale a obligaţiilor fiscale.

În situaţia în care se constată încălcări ale prevederilor legale sau erori în întocmirea bilanţului
contabil, acesta se restituie unităţii pentru efectuarea modificărilor necesare. După ce a fost acceptat şi
avizat, bilanţul contabil urmează să fie depus la Registrul Comerţului şi să fie publicat, în forma simplificată
în Monitorul Oficial sau în presa de specialitate locală, în funcţie de importanţa unităţii patrimoniale.

Normele metodologice de utilizare a bilanţurilor contabile stabilesc modul de centralizare a

acestora pe ramuri de activitate, în profil teritorial şi departamental, precum şi pe ansamblul economiei
naţionale.

Împreună cu dările de seamă statistice, bilanţul contabil furnizează informaţiile necesare

stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei bugetului public naţional şi a bilanţului pe ansamblul economiei
naţionale. În acest fel, informaţiile oferite de bilanţul contabil stau la baza determinării indicatorilor
macroeconomici şi a conturilor naţionale. Bilanţul contabil se păstrează timp de 50 de ani, în arhiva
unităţii patrimoniale.

Precizare:

Conform ultimelor reglementări[1] în domeniu, aprobate de Ministerul de Finanţe, documentele de

sinteză întocmite anual, sunt denumite situaţii financiare.

Din semestrul II al anului 1999 s-a procedat la implementarea Reglementărilor contabile

armonizate, cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Contabile
Internaţionale, la un număr reprezentativ de societăţi comerciale cotate la Bursa de valori şi întreprinderi
de interes naţional, urmând ca în perioada 2000-2005 să fie incluse în aria de aplicabilitate alte unităţi, în
funcţie de anumite criterii (cifra de afaceri a anului anterior, totalul activelor, ambele exprimate în euro şi
numărul mediu de salariaţi ai anului anterior), care trebuie realizate de aceste unităţi. Astfel că, începând
cu exerciţiul financiar al anului 2006, nu vor aplica asemenea reglementări unităţile care se vor încadra, la
acea dată, în categoria celor mici.

Conform Ordinului ministrului finanţelor nr. 403/1999, privind procesul de dezvoltare a sistemului
contabil pe baza unor principii şi reguli contabile, prevăzute de Directivele Uniunii Europene şi Standardele
de Contabilitate internaţionale, în Planul de conturi general au fost operate unele modificări, în sensul că
au fost eliminate unele conturi, s-au introdus conturi noi, iar la altele s-a schimbat denumirea. Prin aceste
reglementări se stabilesc principiile şi regulile contabile de bază , forma şi conţinutul situaţiilor financiare
anuale, având ca scop general asimilarea deplină a Directivei a IV-a a CEE şi continuarea armonizării cu
Standardele de Contabilitate Internaţionale.

Situaţiile financiare sau conturile anuale, cum mai sunt denumite, au ca principal scop
satisfacerea necesităţilor informaţionale ale utilizatorilor, atât de diverşi, care pot fi reprezentaţi de mari
grupuri multinaţionale, investitori actuali sau potenţiali, furnizori, creditori, clienţi, statul şi organismele
publice, personalul unităţii şi chiar publicul.

Situaţiile financiare anuale cuprind următoarele componente:

  Bilanţul

 Contul de profit şi pierdere

 Situaţia fluxurilor de trezorerie

 Note la conturile anuale.

Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele
şi modificările poziţiei financiare ale unităţii patrimoniale, în funcţie de care se adoptă deciziile economice.
De asemenea, situaţiile financiare prezintă rezultatele administrării unităţii de către conducători, inclusiv
modul de gestionare a resurselor încredinţate.

Fără a intra în detalii, menţionăm ca trăsătură generală faptul că situaţiile financiare anuale, spre
deosebire de bilanţul contabil reglementat de Legea contabilităţii nr. 82/1991 (ale cărui componente,
conţinut şi structură au fost prezentate în acest paragraf) sunt alcătuite din mai multe situaţii a căror
structură şi conţinut prezintă modificări de sistemul actual. Apare o componentă în plus denumită Situaţia
fluxurilor de trezorerie, iar anexele la bilanţ sunt denumite Note la conturile anuale. De asemenea, în
formularul de bilanţ propriu-zis, componentă a situaţiilor financiare anuale, pasivul nu se mai delimitează
de activul bilanţier, iar grupa posturilor bilanţiere reprezentând datorii pe termen scurt este înscrisă
imediat după active circulante, dând posibilitatea determinării fondului de rulment.

Ca urmare, conţinutul şi structura documentelor de sinteză sau situaţiilor financiare, prezintă

diferenţieri de la o ţară la alta cauzate de o varietate de factori economici, juridici, sociali, etc. Totodată,
trebuie menţionat faptul că anumite ţări, în momentul stabilirii cerinţelor naţionale au avut în vedere
necesităţile informaţionale ale diverşilor utilizatori ai situaţiilor financiare (investitorii prezenţi şi potenţiali,
clienţii, furnizorii, organismele fiscale, societăţile bancare, personalul angajat, etc.). Aceşti factori au
contribuit la utilizarea unor criterii diferite pentru recunoaşterea structurilor din situaţiile financiare şi la
alegerea opţiunii pentru diferite baze de evaluare.

O.M.F. nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglement[rilor contabile armonizate cu Directiva

[1]

a IV-a a Comunit[\ii Economice Europene ]i cu Standardele de Contabilitate Interna\ionale

(publicat în M.Of. nr.480/4.X.1999).