Zeul Thanatos si spiritul lui în cultura româna

Thanatos
Thanatos – zeul morţii în mitologia greacă, căruia îi
corespunde divinitatea feminină romană Mors (Moartea).
Era fiul zeiţei primordiale Nyx (Noaptea) şi fratele lui
Hypnos, zeul somnului.
Pentru că mitologia greacă evită de obicei detaliile
sumbre, Thanatos era pomenit în cazuri extreme şi, pe cât cu
putinţă, ocolit şi, din superstiţie, rar invocat, deşi era un zeu
important.
 În mitologie, există fiinţe fabuloase şi uneori
înspăimântătoare care vestesc venirea ceasului morţii. De
obicei, în multe superstiţii, păsările strigiforme cum ar fi
bufniţele şi cucuvelele sunt considerate a fi vestitoare de
acest tip. În mitologia irlandeză, există nişte zâne
înspăimântătoare la chip numite “banshee" care se arată
înainte să moară cineva. Uneori moartea este vestită prin
vise, premoniţii sau viziuni. În “Mioriţa", elementul
premonitoriu este oaia năzdrăvană.
 Mai am un singur dor este o
elegie romantică, deoarece
sentimentul de tristeţe
structurează tema, ideea şi eul
poetic, pentru că avem o
evaziune în natură, în mit şi chiar
în nefiinţă. Eminescu trăieşte, ca
şi poetul popular din Mioriţa,
evenimentele mitului autohton.
Pe bună dreptate Garabet
Ibraileanu a numit poezia Mai
am un singur dor “ Mioriţa lui
Emiescu ”, datorită asemănărilor
dintre cele două opere.
Asemănări dintre cele două opere:
Amândouă sunt opere fundamentale ca importanţă
artistică, fiind testamente poetice. Ele au ca temă centrală
moartea, vazută ca o reintegrare în natură. Atât ciobănaşul
cât şi Eminescu, gândindu-se la moarte, ţin să-şi exprime
ultimele dorinţe, sub forma unui testament.
Atitudinea de seninătate, de impăcare a poetului în faţa
morţii este identică cu cea a ciobănaşului. Amândoi sunt
preocupaţi de desăvarsirea rânduielilor tradiţionale legate
de inmormântare, ceea ce vine în deplin acord cu
atitudinea omului din popor faţă de moarte.
Cele două poezii se aseamănă şi prin alegera locului de
inmormântare, şi anume într-un “spaţiu mioritic”. Poetul
doreşte un mormânt liniştit în mijlocul naturii, iar momentul
ales pentru moarte “ în liniştea serii “, coincide cu moartea
aparentă a naturii şi cu momentul presupusei morţi a
ciobănaşului: la “ apus de soare “.
Poetul, ca şi ciobănaşul, se consolează cu gândul că moartea
este o reintegrare în natură, că el va trăi mai departe în
elementele naturii.
Dorinţele poetului sunt strâns legate de cadrul natural în
care urmează să-şi doarmă somnul veşnic : malul mării,
apropierea codrului, pat din tinere ramuri, sunet de
talangă, teiul care să-şi scuture pe mormânt floarea, luna şi
luceferii care să-l vegheze. În acest univers care ne
aminteşte de Mioriţa , elementele terestre se împletesc cu
cele cosmice. Ca şi în Mioriţa, între poet si natură există o
strânsă comuniune.
 Aşadar, poezia Mai am un singur dor este o elegie
testamentară de inspiraţie mioritică, una din cele mai
cunoscute şi mai semnificative, în care întâlnim spiritul
Zeului Thanatos şi ideea de moarte foarte bine dezvoltată.