Forma de guvernamant in Marea Britanie este monarhia constitutionala.

În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şeful statului este monarhul, care deţine de
regulă puteri limitate. Puterea executivă este deţinută de Guvern prin Primul-Ministru.
Monarhia Britanica a cunoscut o reducere treptată a atribuţiilor lor, mai ales după anul 1945,
rolul acesteia fiind mai mult simbolic. Cu toate acestea, există "puteri de rezervă" pe care aceasta
le poate folosi, însă acest lucru ar putea duce la o criză puternică în statul respectiv.
Această formă de guvernământ este considerată stabila, întrucât şeful statului, deşi nu este ales
direct de către cetaţeni, este impartial din punct de vedere politic şi nici nu se implică la nivel
public în politica statului, de exemplu, Regina Marii Britanii nu face niciodată afirmaţii publice
referitoare la politicile Guvernului, însă are o întâlnire săptămânală cu Primul-Ministru in care
îşi exprimă punctul de vedere legat de acţiunile acestuia.
Rothschild-zii au devenit una din familiile situate în centrul Agendei
financiare şi politice a Frăţiei. După ce s-au ocupat de evenimentele din Europa, ei s-
au extins în America, Africa de Sud, iar apoi în întreaga lume. Toate capetele
încoronate ale Europei le-au fost îndatorate, inclusiv dinastia reptiliană habsburgică,
aparţinând Nobilimii Negre, care a condus Sfântul Imperiul Roman timp de 600 de
ani. Rothschild-zii au preluat de asemenea şi controlul asupra Băncii Angliei. Ori de
câte ori a existat un război, ei s-au ascuns în spatele lui, creând din culise conflictul
şi finanţând toate taberele implicate. Capii familiei Rothschild nu sunt evrei, ci
reptilieni care au trimis milioane de evrei la moarte, pentru a-şi împlini ambiţiile
bolnave. Au fost asociaţi apropiaţi ai Casei de Windsor şi au controlat oameni ca
Edward VII, marele maestru al francmasoneriei engleze. Edward era fiul reginei
Victoria şi al prinţului francmason german Albert. Mountbatten-ii (foştii Battenberg-i
germani) sunt rude de sânge cu Rothschild-zii, Lordul Louis Mounbatten fiind cel
care a aranjat căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu nepotul său, prinţul Philip, unind
astfel două linii genealogice reptiliene aparţinând Nobilimii Negre. Mountbatten a
fost inclusiv mentorul prinţului Charles.

Introducere
Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord a fost creat în
1801, ca urmare a apogeului procesului de expansiune început în
secolul al XII-a. În lumea noilor democraţii, Anglia este diferită,
deoarece este o democraţie veche. Faţă de noile democraţii din
Europa de Est, America Latină şi Asia, Anglia nu a devenit
democraţie peste noapte din pricina căderii unui dictator. A devenit
democraţie mai degrabă prin evoluţie, decât prin revoluţie.
Democratizarea a fost un proces încet care s-a dezvoltat pe parcursul
secolelor. Litera legii a fost stabilită în secolul al XVII-lea;
responsabilitatea executivului a devenit clară în secolul al XVIII-lea,
şi cu toate că alegeri competitive sunt ţinute mai mult de un secol,
dreptul fiecărui bărbat şi femeie adultă de a vota nu a fost
recunoscut până în secolul XX.
Prin prezenta lucrare ne-am propus să facem cunoscute
caracteristicile monarhiei constituţionale ereditare a Regatului Unit
al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. De asemenea este adus în
discuţie şi cadrul constituţional al acestui stat. Ce impact a avut
Uniunea Europeană asupra cadrului constituţional al Regatul Unit al
Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regatul Unit deţine un sistem
politic cu o singură autoritate: Parlamentul britanic. Prin intermediul
acestei lucrări vom vedea felul cum funcţionează acestă instituţie
politică, care sunt membrii, precum şi atribuţiile lui.
În cea de-a treia parte se va analiza sistemul de partide al Marii
Britanii. Sistemele bipartidiste, arată Arend Lijphart “simbolizează
sistemul majoritarist al democraţiei, iar sistemele multipartidiste,
modelul consensualist”. El a analizat sistemele de partide şi a făcut o
ierarhizare a numărului efectiv de partide pe baza formării partizane
a camerei inferioare, o medie între 1945 şi 1996 . O trăsătură a
sistemelor bipartidiste este faptul că ele tind să devină
unidimensionale. În Marea Britanie, principala diferenţă
semnificativă din punct de vedere politic care-i separă pe
conservatori de laburişti este dezacordul în ceea e priveşte politicile
socio-economice ; într-un spectru de la stânga la dreapta, laburiştii
reprezintă stânga centrului iar conservatorii dreapta centrului
preferinţelor. Acestă diferenţă se reflectă, de asemenea, în modul în
care-i susţin votanţii din clasa mijlocie pe candidaţii conservatori.
Liberalii şi liberal-democraţii pot fi şi ei clasificaţi din punctul de
vedere al dimensiunii socio-economice: poziţie de centru. Singura
excepţie perceptibilă a sistemului britanic faţă de sistemul
unidimensional este aceea că problemele de politică externă ,
apartenenţa la Comunitatea Europeană, au constituit deseori o sursă
de diferenţiere în interiorul şi între PC- şi PL.
Se pun întrebările: „Ce fel de corelaţie există între sistemul de
partide şi sistemul electoral? Este voinţa poporului reflectată în
rezultatele alegerilor?” Drept variabile, se vor utiliza conceptele de
„democraţie”, „sistem electoral” şi cel de „sistem de partide”.
Ipoteza 1: Cu cât o democraţie are un sistem electoral mai
reprezentativ, cu atât îşi măreşte importanţa sistemul de partide în
ceea ce priveşte voinţa poporului. Cu cât un sistem electoral este
mai puţin reprezentativ, cu atât scade încrederea cetăţenilor în
politică. Există o corelaţie pozitivă între cele două elemente.
Partidele paticipă la formarea voinţei politice a poporului. Această
afirmaţie descrie la modul general activitatea partidelor şi ar fi greşit
să înţelegem că partidele deţin monopolul asupra formării voinţei
politice, pentru că şi asociaţiile de interese participă în mod decisiv
la formarea voinţei politice. De aceea, partidele şi asociaţiile de
interese sunt din multe puncte de vedere foarte asemănătoare. Ele îşi
prezintă candidaţii pentru alegerile parlamentare, iar din rândul
acestora sunt aleşi membrii guvernului. Partidele devin astfel
elemente indispensabile, care fac legătura dintre popor şi
reprezentanţii săi. Această ipoteză este demostrată şi în cadrul
lucrării. Sistemul electoral este unul majoritar şi disproporţional.
Ipoteza 2: Cu cât un partid susţine mai mult intervenţia statului în
economie, cu atât el se îndepărtează de centrul spectrului politic.
Modul în care partidele au oscilat pe axa dreapta-stânga este redat de
aceeaşi autori menţionaţi anterior. Există de asemenea o corelaţie
 pozitivă între cele două elemente. Ipoteza 3: Cu cât sunt mai bine
reprezentate interesele de grup, cu atât se produce o defragmentare a
spectrului politic. Există o corelaţie negativă între cele două
elemente.
1. Forma de guvernământ
Modelul Westminster britanic este un model majoritarist al
democraţiei. Regina Angliei este cel mai cunoscut monarh din lume,
cu toate acestea nu mai există o entitate asemănătoare statului
englez. De asemenea, Marea Britanie este monarhie constituţională
ereditară, iar Regina Elisabeta a II-a este suveranul Regatului Unit,
al teritoriilor dependente şi a încă 14 state din Commonwealth .
Monarhul are sarcina să numească, la propunerea primului ministru
sau al membrilor guvernului, episcopii Bisericii Anglicane ,
judecătorul suprem şi conducătorii armatei, toţi aceştia depunând
jurământul în faţa reginei. Sarcinile monarhului sunt de natură
reprezentativă, ceremonială şi integrativă . Regina Elisabeta a II-a,
îşi reprezintă ţara în interiorul şi exteriorul ţării şi este liderul
Bisericii Anglicane. Regina emite acte statale ca de exemplu actul
anual de deschidere a lucrărilor Parlamentului, cu care ocazie ea
citeşte declaraţia de guvernare a primului ministru, conferindu-i
astfel legitimitate. Poziţia ei, deasupra oricărei dispute dintre partide,
o face să apară ca o persoană cu capacităţi de integrare, recunoscută
la nivel naţional, chiar şi pe vreme de război ori de criză. Marea
Britanie, partea principală a Regatului Unit, este divizat în 3 părţi:
Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor . Cetăţenia, comună tuturor
elementelor teritoriale care compun statul, este britanică. Există însă
mai multe naţionalităţi: naţionalitatea engleză, galeză, scoţiană,
irlandeză, nord-irlandeză (Ulster) şi britanică.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este o monarhie constituţională pe bază de
ereditate. Şeful statului este monarhul. El (sau ea) are sarcina să numească, la propunerea
primului ministru sau al membrilor guvernului, episcopii Bisericii Anglicane (biserica de stat din
Marea Britanică), judecătorul suprem şi conducătorii armatei, toţi aceştia depunând jurământul
în faţa regelui sau a reginei. Sarcinile monarhului sunt de natură reprezentativă, ceremonială şi
integrativă. Regina Elisabeta a II-a, din familia Hannover-Windsor-Mountbatten a fost
înscăunată în anul 1952. Ea (şi familia regală) îşi reprezintă ţara în interiorul şi exteriorul ţării şi
este liderul Bisericii Anglicane. Regina emite acte statale ca de exemplu actul anual de
deschidere a lucrărilor Parlamentului, cu care ocazie ea citeşte declaraţia de guvernare a primului
ministru, conferindu-i astfel legitimitate. Poziţia ei, deasupra oricărei dispute dintre partide, o
face să apară ca o persoană cu capacităţi de integrare, recunoscută la nivel naţional, chiar şi pe
vreme de război ori de criză.
Cea mai importantă funcţie politică în sistemul de guvernare britanic este cea de prim-ministru
Razboiul sexelor de la Palatul Buckingham s-ar putea sfarsi in curand. Potrivit publicatiei Gala,
un deputat britanic va propune luna viitoare in Parlament un proiect de lege care ar putea pune
capat discriminarii femeilor din clanul Windsor. Acestea sunt indepartate de la tron din
momentul in care au un frate, chiar daca acesta este nascut dupa ele. Sustinuta de o mare parte
dintre parlamentari, noua lege o modifica pe cea din 1066, introdusa de Guillaume Cuceritorul.
In anii 80 si 90, coroanele Suediei, Olandei, Norvegiei si Belgiei au lansat miscarea de repunere
a femeilor in drepturi, dar monarhia britanica a ignorat acest lucru. Este ciudat, dat fiind faptul
ca in anglia cei mai mari regi au fost in majoritate... regine.

Aceasta reforma, foarte asteptata, i-ar putea permite printesei Anne, singura fiica a Reginei
Elisabeta, sa fie a doua in ordinea ascensiunii la tron, dupa printul Charles, dar inaintea fratilor
ei, printii Andrew si Edward

Locurile care au legătură cu monarhia britanică generează peste 500 de milioane de lire sterline
(600 milioane de euro) provenite din cheltuielile turiştilor străini în fiecare an, arată un studiu
publicat de organismul de promoţie Visit Britain, informează AFP.

Potrivit sursei, locurile legate de ''cultura şi moştenirea britanică'', fie că este vorba de teatre,
muzee, fotbal din Premier League, castele sau reşedinţe de stat, au generat 4,6 miliarde de lire
sterline provenite de la turiştii străini, susţinând în acelaşi timp 100.000 de locuri de muncă.

Printre locurile legate de monarhie, Turnul Londrei se află pe primul loc, cu 2,39 milioane de
vizitatori anul trecut, urmând Muzeul naţional al Marinei din Greenwich (2,38 milioane),
Muzeul Victoria şi Albert (2,27 de milioane), St Paul Cathedral (1,8 milioane) şi Westminster
Abbey (1,45 millioane).

Buckingham Palace, reşedinţa din Londra a Reginei Elisabeta a II-a, se află pe locul al
unsprezecelea, cu 402.000 de vizitatori, dar palatul nu este deschis pentru vizite decât două luni
pe an, vara. Aceste cifre nu ţin cont de miile de persoane care asistă, zilnic, în timpul verii, sau în
fiecare zi, la schimbarea gărzii în exteriorul palatului.

Ordinul de Succesiune
Regina a dat aprobarea ei pentru Parlamentul European să ia în considerare o lege care ar da
fetele regale dreptul de a moşteni tronul înainte de fraţii lor mai mici. În conformitate cu
legislaţia actuală, printul Andrew si printul Edward (şi copiii lor) rangul înainte de sora lor mai
în vârstă, Printesa Anne, în linia de succesiune. Dacă se schimbă legea, Anne va fi al patrulea în
linia pentru tron. Prinţul Charles, ca cel mai mare copil reginei, va rămâne moştenitor la tron.
Ordinea actuală a succesiunii
Charles Prince, Prinţul de Wales
Prinţul William
Prinţul Harry
Prinţul Andrew, Duce de York
Printesa Beatrice
Printesa Eugenie
Prinţul Edward, conte de Wessex
James Windsor, viconte Severn
 Lady Louise Windsor
Printesa Anne, Prinţesă Regală
Peter Phillips
Zara Phillips

Royal Palate
Familia regala foloseste, dar nu proprii, Palatul Buckingham, Kensington Palace, Palatul St
James's, Hampton Court, Windsor Castle şi alte reşedinţe. Balmoral Sandringham şi sunt
proprietatea reginei personal.

Monarhia britanica are nevoie de o reforma radicala

Specializat
O regina poticnindu-se si un consort atacat fara crutare nu au oferit cea mai frumoasa imagine
care sa defineasca starea monarhiei britanice la sfarsit de an 2002. Poate ca acest an jubiliar nu a
fost chiar ca acel annus horribilis 1992, dar a avut si el perioade bune si proaste foarte distincte,
si accidentul calendarului a facut ca perioada proasta din ultimele doua luni mai degraba decat
cea favorabila din timpul sarbatorilor jubiliare de asta-vara sa fie, in mod inevitabil, cea care sa
staruiasca in memorie.
Avand in vedere toate acestea, a dezamagit faptul ca, cu toate referirile din mesajul de Craciun la
propriile pierderi suferite, intr-adevar dureroase - disparitiile, in decurs de numai cateva luni, a
surorii sale, printesa Margaret, si a Reginei Mama - regina a facut aluzie doar in treacat la
perioadele proaste ale anului regal si nu a reusit deloc sa priveasca in fata o realitate ce sare-n
ochi. Desi succesul public al jubileului, ca si reactia la moartea Reginei Mama, au aratat o Mare
Britanie inca puternic atasata de institutia monarhiei si cu o admiratie plina de respect fata de
regina, atat ea cat si Palatul s-au dovedit incapabili sa valorifice acest capital de simpatie
publica.
Ceea ce e si mai rau, au reusit sa iroseasca o mare parte din simpatia generata de
spectaculozitatea ceremoniilor nationale din vara. Mai intai, dezvaluirea ca printul de Wales
obisnuia sa le scrie ministrilor a fost cea care a sugerat tendinta de a exercita o influenta asupra
problemelor de stat. A fost apoi figura mereu prezenta, dar niciodata oficializata, a Camillei
Parker-Bowles. In sfarsit, au fost procesele abandonate ale celor doi valeti regali si toate acele
dezvaluiri vulgare care au insotit haosul judiciar.
Procesul lui Paul Burrell a reinviat acele valuri de resentimente ce au intinat doliul la moartea
printesei Diana, punand-o si pe ea, si pe membrii familiei regale intr-o lumina negativa.
Interventia personala a reginei, a carei brusca improspatare a memoriei a oprit un proces aflat in
curs de desfasurare, a ridicat semne de intrebare asupra rolului Coroanei in functionarea justitiei.
A fost prima data cand tumultul unui scandal regal a ajuns pana la monarhul insusi. Aceasta a
generat totodata speculatii legate nu doar de ceea ce acest valet, si altii ca el, ar fi putut sti, ci si
de puterea pe care le-a conferit-o ceea ce stiau.
Si ca si cum toate astea nu ar fi fost destul de pagubitoare, detaliile asupra circuitului cadourilor
care au iesit la iveala in cursul procesului lui Paul Burrell au creat impresia unei Case regale,
daca nu coruptibila, atunci pe punctul de a deveni si careia, s-ar putea spune, nu-i este strain un
anumit libertinaj. Pana la acest punct, publicul a avut tendinta de a-i privi pe slujitorii regali ca
pe o casta speciala ale carei loialitate si discretie deosebite isi aveau rasplata nu numai in bani, ci
si in statut. Reducerile de care beneficiau in anumite magazine si punerea in vanzare a cadourilor
 oficiale facute, se pare, cu buna credinta membrilor familiei regale au compromis imaginea de
decenta si modestie a personalului Casei regale. Totodata, aceasta a amenintat sa aduca din nou
in discutie finantarea Listei civile din banii contribuabililor.
In zilele dinaintea transmiterii mesajului regal, Palatul a incercat din rasputeri sa stimuleze
interesul public, mentionand un pronuntat declin al cifrelor de audienta de-a lungul anilor.
Aceasta ne-a facut sa speram ca regina, in pofida neasteptatului triumf al jubileului sau, ar putea
renunta la practica de un conservatorism discreditat a Palatului si va anunta reforma radicala atat
de necesara. Noi asa am sperat, dar am gresit, din pacate. („The Independent“)
 

"All You Need is Love" la Jubileul de Aur al Reginei

Impresii si pareri personale in FORUM
 
articol de Dani Rockhoff
Dani Rockhoff - scurta prezentare
 
Vestea mortii tatalui ei, regele George VI, i-a fost adusa Elisabetei pe cŕnd se afla in Kenya. La
inmŕnarea documentelor oficiale de urcare pe tron, viitoarea regina "n-a varsat lacrimi, ci, cu
corpul drept, incordat, si fata usor colorata de emotie, si-a luat in mŕna destinul" dupa cum isi
aminteste secretarul ei privat Martin Charteris. Dupa doliul de rigoare, Elisabeta a II-a a fost
incoronata cu fast in Catedrala Westminster, la 2 iunie 1953.
La 50 de ani dupa incoronare, Regina Marii Britanii continua
sa primeasca "note bune" din partea colaboratorilor ei si a
presei conservatoare.
The Queen "nu e perfecta", spune ziarul Times, insa "merita
toata lauda pentru disciplina si rabdarea cu care, de 50 de ani,
si-a indeplinit indatoririle de monarh".
Edward Ford, unul din fostii ei
secretari personali, vorbeste
despre "lejeritatea" ei carac-
teristica: "Regina nu-si pierde mai niciodata cumpŕtul, isi
exteriorizeaza foarte rar sentimentele, nu arata enervare si isi
pastreza sŕngele rece chiar si in situatii-limita".
   Dintre cei zece prim-ministri care s-au perindat prin Downing
Street (resedinta din Londra a Pemierilor), nici unul, indiferent de restul diferendelor de nuanta
sociala sau politica, nu i-au negat doua calitati: diplomatia politica si absoluta discretie. "
Elisabeta e singura persoana din conducerea politica, cu care un Prim Ministru poate discuta
deschis si fi sigur ca nu va transpira nimic in afara" spune fostul Trezorier si ministru de externe
Geoffrey Howe.
In sondajele de opinie ale cotidianului Daily Telegraph relatia Reginei cu poporul britanic apare
ca "distanta", majoritatea celor intrebati dorindu-si o familie regala "democratica si accesibila",
dupa modelul celei olandeze. Pentru 63 % din intervievati, "Regina Elisabeta a II-a a pierdut
contactul cu poporul de rŕnd". Sa fie acesta un motiv pentru care festivitatile jubiliare din acest
an au ocolit rigiditatea ceremoniilor traditionale, incercŕnd sa le imbine cu manifestari de nuanta
populara, concerte pop si rock in aer liber?
Dintre surprizele Jubile-ului face parte si "duetul" Reginei cu fostul Beatles Paul McCartney, pe
o melodie care sa mearga la sufletele tuturor: "All You Need Is Love". Pe ritmurile acestei
melodii, amintirile oamenilor nu sunt despre incoronari, razboaie sau Imperiul Britanic, ci
despre Diana, Printesa Moarta, iubiri, divorturi, scandaluri si inmormŕntari in Casa Regala a
Windsorilor.
Cu multa tarie a infruntat Elisabeta toate aceste incercari
omenesti, convinsa - ca si mama ei, Queen Mum, decedata acum
2 luni- cŕ un monarh trebuie sa puna intotdeauna datoria in fata
sentimentelor.
Si, cu toate acestea, Regina nu e nici stánca, nici bolovan fara
zŕmbet, iar apropiatii o descriu ca pe o femeie lipsita de pretentii
si plina de umor. La un party in aer liber, stŕnd de vorba cu o
tŕnara pereche, celularul femeii a inceput sa sune.
 Observŕndu-i stŕnjeneala, Elisabeta i-a spus: "Ar trebui sa raspundeti. Poate ca e cineva
important". La petrecerile de la Palatul Buckingham, musafirii n-au fost o data surprinsi de
nonsalanta cu care "aduna de pe mese" si spŕla vesela in bucatarie. Iar sotul ei, printul Philipp,
care, dupa pasiunea de inceput a casniciei lor a inceput sa frecventeze, discret, si alte femei,
remarcŕ "nemarginita tolerantzŕ" a Reginei.
Poate ca aceasta infinita tolerantza a sustinut Monarhia
britanica, ferind-o sa devina "o institutie palida si obosita",
dupa cum tendentios o califica ziarul de stŕnga englez Daily
Telegraph. Pentru majoritatea britanicilor, monarhia trebuie
mentinuta, ei dorindu-si totodata modernizarea si o mai mare
transparentzá a acestei institutii. Jubileul de 50 de ani, sub
motto-ul "All You Need is Love" sarbatoreste atŕt
continuitatea, cát si schimbarea unei tzŕri in progres si a
regalitatii ca fundament al cresterii sale. In ritualurile de la Londra din 2-4 iunie 2002 s-au
sarbatorit nu doar stabilitatea, al carei emblema e monarhia britanica, ci si devenirea unei
institutii care a servit de ancora constitutionala intr-o societate prinsa de vŕrtejul istoriei.
Anul trecut, la Londra, am vizitat doua dintre institutiile simbolice pentru traditionalismul
britanic: Cladirea Parlamentului si Curtea Criminala de Justitie "Old Bailey". Sunt locuri in care
timpul stŕ pe loc, istoria pare a fi inghetat de cinci secole. In ambele cladiri nu se intra decŕt cu
aprobare si ghid specializat, care poarta la mŕna si la piept insemne speciale de insotitor
autorizat. In Cladirea Parlamentului am urcat pe treptele acoperite cu covor rosu pentru
vizitatori, covorul albastru fiind rezervat doar aparitiilor ocazionale ale Reginei la intrunirile din
camera Lorzilor. In aceasta camera se aflŕ si tronul ei poleit cu aur de 24 de carate, spre care, la
ora 11.27 fix, Regina paseste timp de exact treizeci de secunde.
 Intre Camera Lorzilor si Camera Comunelor nu exista comunicare, decŕt printr-un coridor lung,
pavat cu piatra, prin care se trimite un mesager, care, pentru a i se deschide usile inalte, trebuie
sa bata de trei ori intr-un anumit loc din canatul usii: pentru Dumnezeu, pentru Reginŕ si pentru
Tzarŕ.Cu un ritual verbal, tot de secole consacrat, se deschid si se inchid intrunirile Curtii
Criminale de Justitie, unde Judecatorul si Curtea poarta inca robe lungi, verzi, si peruci
renascentiste. Intre zidurile acestor cladiri ai senzatia ca ai intrat intr-un tunel al timpului, sau ca
esti la cinemato-graf, vizionŕnd un film de epoca. In timpul acesta, la cŕteva zeci de metri, viata
londoneza zoreste cu vuietul ei zilnic de strada, de multime pestritzŕ si
grabita.
Traditie si modernism convietuiesc la Londra intr-un perimetru restrŕns si
din ce in ce mai aglomerat, depasind 7 milioane de oameni. Fost Imperiu
Colonial, Imperiul Britanic si-a "revenit la matca", asimilŕndu-si insa in
timp fostii "colonizati", care l-au transformat, pe nesimtite, intr-un stat
multirasial.
E doar una dintre tranformarile careia a trebuit sa-i faca fatzŕ monarhia britanica a ultimilor 50
de ani. Alte doua sunt dezindustrializarea tarii si rapida emancipare a femeii, care au impus noi
atitudini si o noua legislatie in evaluarea fortelor de munca. Noile structuri de ocupare a locurilor
de munca si un nou raport intre sexe au atras dupa sine prabusirea structurilor familiale
traditionale, o mai mare toleranta sociala si o radicala liberalizare a stilului de viata. In spatele,
dar si in miezul acestor transformari a stat principiul Regalitatii, al unei Monarhii care a
concentrat patriotismul, devotamentul national al britanicilor, indiferent de diversitatea lor de
rasa, origine si interese. Jubileul de anul acesta celebreaza, mai presus de cei 50 de ani de
domnie ai unei Regine, unitatea nationala si energia unei natiuni multiculturale cŕntŕnd sub
steagul ros-alb-albastru "All You Need Is Love!"

The Queen – campanie de rebranding pentru monarhia britanica

15 March 2007 scris de Raluca Georgescu
2 comentarii

O noua pozitionare, un public tinta, canale de comunicare si un mesaj. Monarhia regala ca

simbol al onoarei si dragostei de popor, poporul britanic si nu numai, cinema – DVD – TV si
cerbul ca simbol al monarhiei.
V-as surprinde daca v-as spune ca filmul The Queen nu este nicidecum o biografie a reginei, ci
un film despre criza de 4 zile a monarhiei petrecuta o data cu moartea printesei Diana in 1997?
 Filmul este construit ca un film usor – nu exista actiune, tensiune, suspans –
iar tonul general in care incepe aminteste de o comedie britanica. Decorurile sunt foarte reusite,
iar asemanarile personajelor cu cele reale sunt destul de bine realizate.
The Queen este un film al relatiilor tensionate, in care interesele diferite pot genera probleme.
Sunt surprinse pe rand relatia dintre regina si printesa Diana, relatia dintre Tony Blair si regina,
relatia dintre Charles si mama sa si, nu in ultimul rand, relatia dintre regina si poporul pe care il
conduce. Toate aceste relatii se afla sub semnul compromisului. Regizorul si actorii ajuta foarte
mult spectatorul sa inteleaga toate fazele acestor relatii pana a se ajunge la compromis.
Desi mi-a placut filmul, nu pot spune ca nu m-am simtit usor manipulata. Parca o parte din
mine si-ar fi dorit sa nu ii placa. Caci pana la urma filmul acesta face parte dintr-o campanie de
marketing menita sa sustina brandul monarhiei din Marea Britanie.
Sa fim realisti. Ce faci pentru a intari pozitia monarhiei in Anglia? Un film in care o prezinti pe

regina ca fiind un suflet deosebit, care insa face tot posibilul pentru a-si
mentine demnitatea si onoarea in spatele unei masti reci. Un film in care Tony Blair apare ca un
personaj super simpatic. Si tot in acelasi film prezinti comuniunea om-natura – in rolurile
principale: regina si cerbul.
The Queen este, per total, o intriga politica analizata, judecata si apoi intoarsa pe toate partile.
Extraordinara pentru fanii talkshowurilor cu iz politic. Un film interesant pentru a te delecta intr-
o seara relaxata.

"Peter si Autumn Phillips sunt incantati sa confirme ca vor avea un copil in decembrie" –
aceasta este declaratia oficiala a Casei Regale Britanice.

Cine sunt Peter si Autumn Phillips?

Cel mai mare nepot al Reginei Elisabeta, Peter este fiul Printesei Anne, Printesa fiind al doilea
copil si singura fiica a Reginei Elisabeta. Anne este sora Printului Charles, a Ducelui de York,
Andrew si a Contelui de Wessex, Edward.
Peter are 32 de ani si este al 11-lea in ordinea succesiunii la tron. Peter si sora sa mai mica, Zara
Philips, nu au nici titluri, nici indatoriri regale.
Peter Philips este casatorit cu canadianca Autumn din data de 17 mai 2008 si a devenit primul
nepot al reginei care s-a casatorit.
In prezent, Peter locuieste cu sotia sa in Hong Kong unde lucreaza pentru Royal Bank of
Scotland.
Regina Elisabeta si Ducele de Edinburgh s-au declarat incantati de anuntul ca vor fi
strabunici in luna decembrie a acestui an. Se va naste primul stranepot al celui mai in varsta
monarh in functie, Regina Elisabeta avand 84 de ani.