Nicolae Labis

Opera poetica:-Primele Iubiri(1956)

-Puiul de cerb(1956)
-Lupta cu inertia(1958)
-Poezii(1997)

Din intreaga “productie versificata” a adolescentului Labis-erodata de un lirism

pernicious-nu se salveaza decat cateva poeme, printre care “Sunt spiritul adancurilor”, “Schita
pentru umanism proletar” si “Moartea caprioarei”, prin traversarea individuala a unui scenariu
sacrificial. Insa trebuie sa evaluam importanta demersului labisian in totalitate, ca schimbare
esentiala de paradigme in ceea ce priveste recuperarea conceptului poetic si ca deplasare a
orizontului de asteptare a lectorului, obturat de inflatia nociva a sloganelor realist-socialiste.Cu
aceasta perspectiva, inauguratorul Nicolae Labis se desprinde de fragilul versificator, devine
figura emblematica a primei generatii poetice postbelice, careia-i anticipeaza si-i forjeaza
modelele posibile.Fara sacrificiul intru poezie a lui Labis, probabil ca faza proletcultista ar fi
durat mai mult.Mitizarea imediata a existentei tragice a poetului a punctat printr-o ruptura
violenta despartirea brusca de o etapa regresiva a poeticitatii.
Demersul lui Nicolae Labis a avut o dubla actiune; pe de o parte, este vorba de
recuperarea unei sensibilitati receptive, apte sa reintegreze lirismul in drepturile uzurpate
temporar in deceniul proletcultist, iar pe de alta parte, de reintoarcerea eului poetic in zona sa
privilegiata, “zona” falsificata de intruziunea agresiva a unor elemente extraliterare ce dictasera
indexarea manifestarilor autentice odata cu instalarea ideologiei unice.
“Efectul Labis” revendica(aceasta si prin mitul creat prin disparitia tragica a poetului) o
reorientare brusca a receptivitatii catre sursele lirismului, catre emotie si sentiment. Lectia lui
Labis a avut un rol extrem de important intr-un moment cand statutul poeziei ca si statutul de
poet fusesera total deturnate de autonomia lor.
 Actiunea “contra inertiei” a lui Nicolae Labis angajeaza initial un spatiu ce se afla
apparent in exteriorul discursului, recucerind mai intai accesul la lirism si apoi recuperand
biografia eului poetic ce fusese eliminat in mod abuziv din perimetrul textului. Odata cu Labis,
candoarea adamica si descoperirea agresivitatii realului devin obsesiile poetice trasate de prize
modalizatoare a unei receptivitati impuse de impactul lectorial cu o poezie de genul cel mai
labisian cu putinta, cum ar fi “Moartea caprioarei”. Sub auspiciile acestei adolescente solicitari
emotionale debuteaza, in jurul lui 1960, prima generatie labisiana.
Exista, insa, mari riscuri pentru poetii de descendenta labisiana, cel mai cunoscut fiind
acela de a ramane tributari unei simple stari de sensibilitate fara sa acceada vreodata la
poeticitatea reala. Multi dintre poetii postlabisieni si-au facut o “poetica” din lipsa oricarei
poetici. Nerealizand conditia detasarii de propria biografie, ei se afla de cele mai multe ori
cantonati intr-o conditie mimetica. Poezia refuza autobiografia, sau accepta numai un anumit
tip de autobiografie, mediate de o scriitura care aboleste tot ceea ce e rezidual si brut.
Sunt spiritul adâncurilor

Eu sunt spiritul adâncurilor,

Trăiesc în altă lume decât voi,
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede.
Din când în când
Mă urc în lumea voastră
În nopţi grozav de liniştite şi senine,
Şi-atunci aprind mari focuri
Şi zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi.