REGIMUL AUTORITAR:

Regimurile autoritare apar cel mai adesea in societati in care convulsiile si crizele politice, exclusivismele
ideologice si tiparele culturale conservatoare sau radicaliste isi pun pecetea asupra echilibrului politic.
Criterii de definire a autoritarismului politic a) limitarea competitiei electorale; viata politica devine obiectul unui
control sever din partea puterii ce duce uneori pana la disparitia pluralismului politic, incarcerarea si chiar
lichidarea fizica a opozantilor. Se inlatura posibilitatea alternantei la guvernare. Alegerile in masura in care au
loc nu ameninta niciodata pozitia conducatorului in functie care se bazeaza pe relatii clientelare si solidaritatii
de clan. b) blocarea informatiei; in raporturile cu mass-media puterea uzeaza in regimulautoritar de presiuni si
cenzura. Dar supravegherea nu poate fi stricta si nici nu are ca rezultat intotdeauna o mobilizare ideologica
totala. Autoritarismul nu vizeaza anularea totala a pluralitatii practicilor sociale si culturale ci doar asigurarea
ordinii publice exterioare si a unanimitatii de fatada. Agreeaza indiferenta si apatia masei de cetateni. c)
mentinerea clivajului stat-societate; spre deosebire de regimurile tota¬litare, cele autoritare nu repun in discutie
relatia de diferentiere intre stat si societatea civila. Regimurile autoritare se acomodeaza structurilor sociale
existente, permitand chiar un grad de autonomizare periferica (pentru Biserica , mediile de afaceri,
administratia locala, viata privata). In schimb sunt tinute sub control institutiile pluraliste (sindicate, partide,
asociatii), din sanul acestora recrutandu-se elitele fidele regimului.
Configuratii autoritare a) puterea patrimoniala -; un mod de dominatie in care guvernarea vastelor colectivitati
se realizeaza potrivit unui model domestic, sub autoritatea patrimoniala a unui suveran care confunda bunurile
sale particulare cu cele ale statului (ex. monarhia Vechiului Regim, despotismele orientale). Exista si un
„neopatrimonialism“ modern, mai ales in lumea islamica (ex. emiratele din Golf). Suveranul are monopolul
alocarii discretionare a posturilor, statutelor si valorilor simbolice. b) oligarhiile clientelare se definesc prin trei
elemente:
• gestiunea patriarhala a statului de catre cateva familii potentate de latifundiari;
• relatii afective de loialitate -; cetateanul devine clientul unui patron politic;
• camuflarea puterii indaratul practicilor electorale manipulate si corupte (ex. regimul caudillos in America
Latina). c) cezarismul bonapartist -; au avut ca arhetipuri regimul lui Napoleon al III-lea in Franta si guvernarea
lui Bismarck in Germania in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Bonapartismul adauga dictatura
libera¬lismului economic. Se manifesta mai ales in situatii istorice de tranzitie. Se uzeaza de votul
plebiscitar. Caracteristicile bonapartismului sunt: preeminenta absoluta a executivului sub egida unui
conducator pe viata, mobilizarea valorilor nationaliste sau imperiale, vointa de a ghida modernizarea „de sus“;
d) regimurile populiste -; se distinge de bonapartism prin exaltarea pri¬matului vointei populare, recursul
frecvent la elogiile charismatice ale unitatii nationale (ex. boulangismul, in Franta anilor ’80 in secolul al XIX-
lea, peronismul in Argentina). Populismul se dezvolta in cadrul sistemelor clientelare ce cauta sa controleze
migratiile interne ale taranilor saraci spre marile metropole, alimenteaza frustrarile si resentimentele celor mici
impotriva celor mari, ale saracilor contra plutocratilor, ale nationalistilor contra imperialismului transfrontalier.
Fascismul (in faza sa initiala, cand a aparut ca raspuns la criza liberalismu¬lui dupa primul razboi in Italia, cu
ecouri si in alte tari europene (ex. horthysmul in Ungaria).
• Principiile esentiale: autoritatea, ierarhia, statolatria, nationalismul, xeno¬fobia, elogiul violentei si instinctelor
razboinice, cultul gloriei, sacrificiului si credintei, al supunerii si disciplinei oarbe fata de conducatori.
C Regimurile totalitare
• Termenul de totalitarism ii apartine lui Benito Mussolini (Ducele fascist al Italiei intre 1921-1943) dar s-a
impamantenit ulterior prin analizele politice ale cercetatorilor americani in deceniile 4, 5 si 6 ale secolului trecut.
Criteriile de definire ale totalitarismului a) Carl J. Friedrich (in lucrarea Dictaturile totalitare si autocratia -; 1959)
stabileste urmatoarele criterii:
- o doctrina oficiala, acoperind toate aspectele existentei umane si la care se presupune ca adera toti membrii;
- un partid de masa, unic ierarhizat, avand in fruntea sa un conducator charismatic si compus din militanti fideli
neconditionat;
- un monopol al puterii asupra fortelor armate;
- un monopol al puterii asupra mijloacelor de productie;
- un sistem de putere politieneasca terorista ce se sprijina pe monopolul violentei si al propagandei politice;
Spre deosebire de vechile forme ale tiraniei, totalitarismul se sprijina de potentialul tehnologiei si resursele
birocratiei. a) Hannah Arendt in lucrarea Originile totalitarismului -; 1951 pro¬cedeaza la o paralela stransa
intre nazism si stalinism. Au existat conditii favori¬zante: miscarile totale, nationalismul, imperialismul,
ascensiunea maselor in arena istoriei, deziluziile progresului intemeiat pe valorile iluminismului, o criza
identitara a omului modern. Totalitarismul se defineste prin veleitatile scientismului sau ideologic, prin tehnicile
de propaganda raliate exercitarii violentei, institutionalizarii terorii si instaurarii secretomaniei (institutii
emblematice: lagarele de concentrare); b) Raymond Aron (Democratie si totalitarism - 1969); definitia sa se
apropie de cea a lui Carl J. Friedrich. Se bazeaza pe urmatoarele elemente:
- o partidul unic ce-si rezerva monopolul activitatii politice;
- ideologie oficiala;
- un monopol de stat asupra mijloacelor de forta si convingere;
- supunerea activitatilor economice ale statului;
- teroare politieneasca si ideologica.
Ordinea politica totalitara are ca elemente: a) conducatorul suprem (Führerul, Ducele, Marele Carmaci; Hitler,
Mussolini, Stalin, Mao, Ceausescu); nu este un simplu despot ce are o putere discretionara, absoluta, el este
sufletul si garantul miscarii ce o inspira. Este infailibil, omnipotent, atotcunoscator. Isi construieste si isi
intretine cultul personalitatii. Puterea sa personalizata tine loc de lege. b) partidul unic si de masa, fundamentat
pe o ideologie exclusivista, devine un aparat birocratic la scara nationala, ramificat, cu o multitudine de
structuri organizationale; cultiva unanimitatea si monolitismul; orice tendinte heterodoxe si factioniste sunt
starpite in fasa prin epurari si executii. c) politia politica este omniprezenta, disciplinata si secreta. Se
insarcineaza cu vanarea inamicilor obiectivi desemnati dupa criterii ideologici de catre putere (evrei, chiaburi,
agenti ai imperialismului etc.). Cultiva un climat de teama si suspiciune generalizata si se sprijina pe o „armata“
de denuntatori si informatori. Dezvolta retele punitive si „industrii“ penitenciare (Gulagul in Rusia sovietica,
lagarele de concentrare KZ in Germania nazista). d) cetateanul este un pion al mecanismului totalitar; el
devine voluntar sau involuntar complicele puterii totalitare. Totalitarismul acapareaza societatea civila si
modeleaza arbitrar comportamentele umane. Ordinea totalitara se instituie cu concursul maselor conditionate
prin teroare politieneasca si viol psihic.
Ideologia totalitara
Justificarea ideologica a practicilor politice este caracteristica fundamentala a totalitarismului. a) masina
propagandistica -; instituie un control total asupra canalelor mass-media, artelor, vietii publice si private a
oamenilor. Directioneaza si cenzureaza, promoveaza cu obstinatie valorile agreate de putere si recurge la
practici represive, interdictii impotriva mesajelor si productiilor artistice indezirabile. b) monopolul adevarului -;
discursul puterii este singurul permis si tezele ideologiei totalitare au caracter de dogma intangibila; orice alta
atitudine este execrata ca blasfemie, complot, tradare. Se produce o catehizare a noilor credinte sub actiunea
propagandei permanente. Reprezentarile propagandei totalitare sunt maniheiste, in termeni de Bine-Rau, pe
baza unor mituri si exaltarii straturilor irationale din om. c) totalitarismul originar (datorat ideologiilor si
credintelor totale -; antisemitism, pangermanism, rasism, imperialism, comunism etc.) si sentimentelor
identitare colectiviste. d) o religie secularizata ce se substituie credintelor si religiilor; un milenarism
escatologic.

Regimuri politice nedemocratice trasaturi

Sintetizand, putem aprecia ca regimurile politice nedemocratice, dictatoriale se individualizeaza in teorii si practica vietii
politice prin urmatoarele trasaturi:
-puterea de stat este detinuta si exercitata in mod absolut de catre o persoana sau un grup de persoane care
concentreaza in mainile lor intreaga putere, indeosebi cea politica;
-aplicarea puterii nu se realizeaza in baza principiului separarii acesteia sau chiar daca acest principiu se
mentine, el este formal avand un rol propagandistic;
-inexistenta unor organe reprezentative ale puterii de stat sau chiar daca acestea sunt prezente in viata politica,
atributiile si prerogativele lor sunt considerabil restranse. Organele puterii, atat cate exista, sunt numite, ele
subordonandu-se total puterii. In aceasta situatie nu se mai poate vorbi de existenta statului de drept;
-lipsa pluripartidismului politic si ideologic si, in consecinta, a opozitiei politice. In cadrul societatii se instaureaza
dominatia politica si ideologica a unui singur partid, a celui aflat la putere. Singura ideologie admisa este ideologia
partidului unic, aceasta devenind ideologia oficiala a puterii. Ea va intemeia si va promova interesele partidului, ale
grupului aflat la putere, impunandu-se adeseori si prin forta;
-prin mijloacele propagandei si ideologiei partidului are loc crearea cultului personalitatii sefului partidului, asa
cum s-a intamplat in cazul lui A.Hitler, B.Mussolini, V.Stalin, I.B.Tito, Mao Tzedun, N.Ceausescu, Kim Ir Sen etc.;
-regimurile dictatoriale isi au mijloacele si metodele proprii de guvernare de la cele legale, pana la cele ilegale,
de la manipularea "pasnica", pana la violenta deschisa. Folosirea unora sau altora dintre aceste metode depinde de
momentul concret istoric, de forta grupului aflat la putere etc.