DEZVOLTAREA GÂNDIRII LA PREŞCOLARI – COMPONENTĂ A EDUCAŢIEI

INTELECTUALE
,, Jocurile copilăriei sunt mugurii întregii vieţi a omului “
Fr. Frabel
Educaţia intelectuală este acea latură a educaţiei care prin intermediul valorilor selectate,
prelucrate şi transmise sub formă de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi capacităţi contribuie la
dezvoltarea personalităţii, la formarea unor mobiluri interioare care să declanşeze şi să stimuleze
activitatea de învăţare şi cunoaştere, precum şi la înzestrarea cu procedee de lucru specifice
muncii intelectuale.
Educaţia intelectuală constituie axul principal al procesului educativ ăn asănsamblul său. Atenţia
ce se acordă în zilele noastre acestei laturi a educaţiei este o expresie directă a creşterii ponderii
elementelor intelectuale în cadrul multiplelor activităţi umane.
Intelectul cuprinde procese şi activităţi diferite: gândire, limbaj, memorie, imaginaţie, atenţie,
dând posibilitatea deprinderii cu stimulul concret care acţionează direct asupra organelor de simţ.
Intelectul copilului preşcolar, deşi nu este destul de bine format, înregistrează în această perioadă
multiple şi importante restructurări. Cum gândirea este la această vârstă un “stat major” al
intelectului, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice. Mă voi
referi pe scurt la câteva particularităţi ale gândirii. Gândirea preşcolarului este strâns legată de
reprezentări şi de limbaj. Cu ajurorul cuvântului, care este un simbol, copilul reuşeşte să-şi
reprezinte realitatea. Acum gândirea se restructurează sub formă de judecăţi, raţionamente,
silogisme ce se formează sub influenţa investigaţiei practice asupra fenomenelor din jur. Ea are
un caracter intuitiv, rămânând legată de imagine şi de demersurile individuale, iar uneori este
incompatibilă. Totuşi preşcolarul este capabil de a sesiza configuraţia ansamblului, fapt care îl
conduce spre un debit al logicii.
Gândirea preconceptuală şi intuitivă a preşcolarului este o gândire egocentrică. Acest
egocentrism reiese din incapacitatea copilului de a diferenţia destul de bine realitatea obiectivă
de cea personală, el crezând că este centrul universului. Astfel, pentru copil aproape totul are
suflet : soarele, luna, stelele, frunzele, ceasul, telefonul – sunt fiinţe vii, dotate cu inteligenţă. Din
egocentrismul gândirii se desprinde o altă particularitate a sa, şi anume artificialismul, copilul
crezând că toate lucrurile, chiar şi stelele sunt făcute de om. Preşcolarul mic nu este capabil de
analiză şi sinteză, nu ştie să descrie şi să povestească, el mai mult fabulează şi inventează, iar în
final crede că toate fiinţele şi obiectele sunt făcute pentru el.
Pentru a progresa, gândirea are nevoie să iasă din egocentrismul din care s-a închis, măsurându-
se cu a altuia. Treptat, preşcolarul va conştientiza faptul că gândirea altui copil este diferită de a
sa, ceea ce-l face să înţeleagă că motivaţia sa particulară nu este singura posibilă. Copilul trece
treptat să analizeze atent realitatea şi încearcă să imite lucrurile aşa cum sunt, construind :
grădini, case, poduri, blocuri, etc., pe care le redă conform realităţii. În activitatea de joc ţine
seama de partener, fiind capabil chiar de a-i juca rolul. Aceasta permite trecerea de la
egocentrismul iniţial la reciprocitate.
Deşi gândirea preşcolarului face progrese însemnate, totuşi ea rămâne o gândire sincretică bazată
pe relaţionarea mai mult sau mai puţin întâmplătoare a însuşirilor obiectelor şi nu după logica
lor. Mai târziu, gândirea preşcolarului realizează cunoaşterea cu ajutorul unor opăeraţii logice,
concrete, obiectuale, operaţii ce apar pe baza intuiţiei concrete desfăşurate mintal, dar care rămân
în continuare legate de acţiunea cu obiectele. Astfel gândirea preşcolarului operează atât cu
semne cât şi cu jucăriile cu care vine în contact. Specificul gândirii preşcolarilor se manifestă
printr-o proprietate esenţială, aceea de a fi concret – intuitivă. Astfel, marele psiholog J. Piaget
spunea ,, Copilul gândeşte mai mult operând cu mulţimi concrete, în ciuda faptului că principiile
logice cer o detaăare progresivă, pe bază concretă, iar operaţiile cer interiorizare, adică o
funcţionare pe plan mintal “. 1)
Jocurile logico – matematice, reprezintă acel mijloc care apelează la toate procesele psihice,
contribuind în mod deosebit la dezvoltarea gândirii logice şi creative a preşcolarului. Copilul
preşcolar are posibilitatea de a-şi lărgi experienţa cognitivă prin plimbări de durată mai lungă şi
în condiţii diverse, excursii, forme de activităţi mai complexe. În această perioadă copilul învaţă
să construiască mulţimi de obiecte, descoperindu-le proprietăţile lor caracteristice, stabilind
relaţii între ele.
Efectuând operaţii de gândire logică pe bază de mulţimi concrete ( figuri geometrice, jetoane ), ei
se pregătesc să înţeleagă operaţiile, iar prin jocurile cu pisele geometrice, ei înţeleg dizjuncţia,
conjuncţia, negaţia, reuniunea şi echivalenţa mulţimilor. Toate acestea nu sunt altceva decât
exerciţii de clasificare, ordonare şi comparare a mulţimilor. Aceste activităţi matematice
antrenează copiii în acţiuni operatorii cu materiale diferite, asigurând pregătirea lor pentru
şcoală.
Gândirea preşcolarului este situativă, încărcată de percepţii şi reprezentări, de structuri
numeroase emoţionale şi sugestive. Faptul că preşcolarii din grupele mari lucrează activ cu
raporturi de mărime (mult – puţin ), de spaţiu ( lângă, pe, sub, alături, aproape, departe ), de
formă ( disc, pătrat, triunghi, dreptunghi ), de grosime (gros – subţire ), de culoare ( roşu, galben,
albastru, etc. ), precum ţi faptul că ajungând în grupa mare pregătitoare folosesc corect
cuvintele : sfert, întreg, jumătate, cunosc elementele de măsurare a timpului – ora, ziua,
săptămâna, luna, anul, demonstrează că în această perioadă se pun bazele unei logici a relaţiilor.
Cel mai semnificativ fenomen ţi progres în dezvoltarea gândirii copilului preşcolar constă în
organizarea structurilor operative ale gândirii, care continuă însuşirea cunoştinţelor, identificarea
conţinutului noţiunilor şi ierarhizarea noţiunilor simple, empirice. Alături de acestea încep să se
contureze primele operaţii ale gândirii : analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea,
comparaţia, etc.
După concepţia psihologului J. Piaget, la această vârstă se poate vorbi de existenţa unei perioade
preopratorii a dezvoltării gândirii. Dovadă că această perioadă există, o spune absenţa noţiunilor
de conservare, greutate, volum. Cu toate că pe baza cuvântului posibilităţile de sistematizare şi
integrare a gândirii preşcolarilor cresc, ea rămâne tributară ireversibilităţii perceptive.
Gândirea este modul de experianţă a inteligenţei, care poate fi considerată o însuşire importantă a
personalităţii, iar orice act al gândirii este expresia inteligenţei. R. M. Hutchins spunea că : ,, …
ţelul principal al învăţământului constă în a dezvolta inteligenţa în sine şi mai ales de a-l învăţa
pe copil s-o dezvolte, atâta timp cât este capabil de progres “. De aceea în procesul de învăţare şi
de cunoaştere se dezvoltă şi calităţile gândirii, care sunt condiţionate relativ, nu numai de
inteligenţă, dar şi de însuşiri ale temperamentului şi a personalităţii.
Operaţiile logice trebuie să fie cunoscute la început în acţiunile concrete cu obiectele şi mai apoi
interiorizate în structuri operatorii ale gândirii. Materialul didactic cel mai potrivit pentru
demonstrarea cu uşurinţă, cu multă precizie şi cu multă exactitate, a relaţiilor dintre mulţimi şi a
operaţiilor cu mulţimi este trusa de figuri geometrice “ LOGI “. În efectuarea operaţiilor cu
piesele geometrice, copiii se află foarte aproape de a opera cu structurile logice. De aceea,
comenzile educatoarei trebuie să lase mult loc independenţei, iniţiativei şi inventivităţii copiilor
(exemplu :,, Alege discurile roşii “… sau ,, Aşează toate pătratele galbene în căsuţa lor”,
indiferent de formă. Formarea mulţimilor de elemente, prin însuşirea unor proprietăţi
caracteristice elementelor respective, trebuie nu numai constatată pe un desen ( fişă ) ci şi prin
mânuirea obiectelor concrete (figuri geometrice ). Astfel, mulţimile apar ca fiind produsul unei
operaţii mintale, în timp ce obiectele (figuri geometrice ) din care sunt formate, sunt obiecte
fizice.
Activităţile matematice implică o tensiune, o mobilizare a tuturor componentelor psihicului
uman, dar mai ales a gândirii şi a inteligenţei.
În concluzie, se poate afirma că la vârsta preşcolară o pondere mare o are gândirea concretă şi
este posibil şi necesară trecerea de la acest fel de gândire spre o gândire abstractă – logică.
Pentru corelarea gândirii concrete cu gândirea abstractă este necesar ca în procesul de predare –
învăţare să se îmbine materialul didactic intuitiv şi limbajul matematic adecvat, acesta fiind
limbajul conceptelor celor mai abstracte şi mai generale teorii, termenii lor fiind pe înţelesul
copiilor preşcolari trebuie supravegheată însuşirea şi pronunţarea lor corectă de către copii.
Folosirea, şi mai târziu transmiterea noţiunilor matematice, se vor realiza nu prin simpla
transmitere de la educatoare la copil, ci prin nenumărate, dar dirijate procese de căutare şi
descoperire a lor de către copii.
Marele psiholog G. Berger afirma : ,, Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai
repede şi că ne pune în prezenţa unor situaţii originale, neprevăzute, ba chiar indispensabile.
Trebuie deci să-i pregătim pe copiii noştri să fie inventivi şi să dea în acelaşi timp dovadă de
curajul necesar ca să ia iniţiative şi să aibă gândirea necesară descoperirii unor soluţii noi “. (G.
Berger : ,, Omul modern şi educaţia sa ”, Editura Pedagogică, 1973).