Sunteți pe pagina 1din 5

Sigmund Freud nu a rezistat tentatiei intelectuale de a indentifica in nevroza obsesionala

o religie deformata iar in religie o nevroza obsesionala universala. Si a exploarat intensiv


literatura etnologica referitoare la o serie de societati primitive, cautind sa stabileasca
analogii semnificative intre produsele spirituale rudimentare ale celor mai inapoiate
populatii de pe glob si produsele spiritual ale nevroticilor. Rezultatul acestei “ expeditii ”
bibliografice intreprinsa in paralel cu investigarea psihanalitica a diferiti pacienti s-a
materializat in cele patru studii reunite in cartea “ Totem si tabu ” al carei subtitlu ”Unele
corespondente in viata psihica a primitivilor si nevroticilor” vorbeste de la sine despre
perseverenta cu care Freud urmarea confirmarea ipotezei care-l obseda. Deci, in aceasta
carte Freud trateaza existenta unor obiceiuri si credinte ca premise a gindirii in viata
primitivilor. Insa nu desfasoara pe deplin aceasta tema, ci condenseaza informatia.
Necesitatea de a condensa materialul faptic de care dispunem ne obliga sa renuntam la o
bibliografie mai detaliata si observam ca Freud ii citeaza pe : Herbert Spencer, J.G.
Frazer, A. Lang, E.B. Tylor,W. Wundt. Contributia originala a autorului se poate
identifica in alegerea materialului de studiu si in opiniile pe care le formuleaza in raport
cu studierea nevrozelor obsesionale. Temele principale care dau titlul acestei carti,
totemul si tabuul, nu vor fi tratate in acelasi mod. Analiza tabuului paseste pe un teren
sigur, problema fiind cercetata si rezolvata in intregime. Cercetarea asupra totemismului
necesitainsa clarificari, ceea ce inseamna ca avem a ne multumi cu ceea ce ne poate
adduce la momentul de fata investigatia psihanalitica in elucidarea problemei totemului.
Aceasta situatie diferita tine de faptul ca tabuul inca mai dainuie de fapt in viata noastra
actual; desi intr-un sens negativ si avind un alt continut, pe plan psihologic el nu este de
fapt decit “imperativul categoric” al lui Kant, care vrea sa actioneze prin constringere si
inlaturind orice motivatie constienta. Totemismul, in schimb, este strain de sensibilitatea
noastra actuala, fiind de fapt abandonat de multa vreme si inlocuit de noi forme ale vietii
religioase si sociale. Progresul social si tehnic al umanitatii a adus mai multe prejudicii
tabuului decit totemului. In aceasta carte este o expresie a cautarii sensului primordial al
totemismului dupa urmele abia vizibile, a caror emergenta are loc in cursul dezvoltarii
copiilor. Raporturile strinse dintre totem si tabu deschid noi cai in favoarea ipotezei
pentru care se pledeaza aici, si putem atenta la reconstructia unei realitati care este
incontestabil foarte greu de descoperit. Astfel in primul capitol: “Teama de incest” se
face o introducere in psihologia popoarelor primitive si atitudinea lor fata de totem. De
exemplu: in locul tuturor institutiilor relogioase si sociale, absente, gasim la australieni
sistemul totemismului. Triburile australiene se divid in grupuri mai mici sau clanuri,
fiecare dintre ele purtind numele totemului sau. Prin totem intelegem urmatorul fapt: de
regula, este un animal, comestibil, inofensiv sau periculos, de temut, mai rar o palnta sau
o forta naturala( ploaia, apa) care se afla intr-o relatie specifica cu intrgul grup. Totemul
este in primul rind stramosul grupului, dupa cum este si spiritual sau protector, care vine
in ajutor, ii trimite oracule, iar daca pentru altii este periculos, in schimb, isi cunoaste
copii si ii menajeaza. Tovarasii de totem au indatorirea sacra a careai incalcare atrage
automat pedeapsa, de a nu-si ucide totemul si de a se abtine sa-i manince carnea sau de a-
si oferi alte desfatari pe seama totemului. Caracterul totemic este propriu nu doar unui
animal luat izolat sau unei finite isolate, ci tuturor indivizilor din specia respectiva.
Periodic au loc serbari in cadrul carora tovarasii de totem reproduc sau imita, in dansuri
ceremoniale, miscarile si particularitatile totemului lor.
Totemul este ereditar, atit pe linie maternala cit si paterna. Apartenenta la totem este baza
tuturor indatoririlor sociale, depasind pe de o parte, rudenia de singe. Totemul nu este
legat de pamint sau de vreo localitate; tovarasii de totem pot trai separate unii de altii si in
buna pace cu aderantii la totem. Trebuie sa mentionam acea caracteristica a sistemului
totemic care suscita si interesul psihanalistului. Aproape pretutindeni unde fiinteaza acest
sistem exista si regula ca membrii unuia si aceluiasi totem sa nu aiba intre ei relatii
sexuale, prin urmare sa nu se casatoreasca unii cu altii. Aceasta este legea exogamiei,
asociatul cu totemul. Anume aceasta lege interzice relatiile dintre soacra si ginere, tata-
fiica, frate –sora. Asadar, in ceea ce priveste explicatia “eschivarilor” atit de riguros
aplicate la aceste popoate primitive (Basoga, insulele Solomon, insulele Banks, Barangos,
Malanezia). Eu valorific opinia exprimata de Fison, care vede in aceste reguli, doar o
masura de protectie impotriva incestului posibil. Acest lucru este valabil si pentru
celelalte interdictii privind relatiile dintre rudele de singe. Astfel nu am avut prilejul sa
aratam ca aplicarea metodei psihanaliticene la fapte oferite de psihologia popoarelor ne
poat da o noua intelegere a lucrurilor, deoarece teama de incest a salbaticilor este de mult
cunoscuta si nu are nevoie de o interpretare in plus. Ceea сe pot adauga este afirmatia ca
teama de incest constituie o trasatura infantila. Psihanaliza ne-a invatat ca alegerea
primului obiect sexual este incestuoasa, referindu-se la mama si sora, si de asemenea ne-a
facut cunoscuta calea pe care el, maturizindu-se, se poate elibera de atrctia incestului.
Nevroticul insa, reprezinta o mostra de infantilism psihic, fie ca pentru ca el nu a fost in
stare sa se elibereze din situatia psiho- sexualitatii infantile, fie ca pentru ca a revenit la
aceasta (inhibarea dezvoltarii sau regresiune). Am ajuns in acest fel sa lamuresc faptul ca
dorinta de incest car domina relatiile cu parintii si constituie complexul central al
nevrozei. Al doilea capitol : “ Tabuul si ambivalenta impulsurilor affective ” In acest
capitol se remarca definirea tabuului si specificul sau in cadrul constiintei primitive care
are tangent cu nevroza obsesioana. Astfel luind in sensul strict tabu exprima doar
caracterul sacru al unei personae sau lucru si modul de ingradire care rezulta din acest
character, si impuritatea care isi are originea in incalcarea acestor interdictii. Intr-un sens
mai larg se pot distinde mai multe modalitati de tabu: tabu natural sau direct, care este
produsul unei forte misterioase; un tabu transmis sau indirect, care provine tot de la acea
forta, dar este dobindita sau conferita unui preot; si un tabu care detine o pozitie de mijloc
intre celelalte doua , cind ambii factori sunt luati in considerare, ca , de exemplu, in cazul
aproprierii unei femei de catre un barbat. Cuvintul tabu mai este utilizat si in cazul altor
ingradiri rituale cum ar fi :”Tratarea dusmanilor”, “Tabuul stapinitorilor”, “Tabuul
mortilor”. Pedeapsa pentru incalcarea tabuului este initial lasata in seama unui
mechanism intern, efficient in mod automat. Tabuul violat se razbuna singur. O data ce
intervin repezintarile zeilor si demonilor, cu care tabuul este pus in relatie, se va astepta o
sanctiune automata din partea puterii divinitatii. Сel care a violat un tabu devine, prin
acest fapt, el insusi un tabu. Aceasta prezentare generala este necesara pentru a merge pe
urma analizei lui Freud si anume el pune in interferenta practicile tabuiste si simptomele
nevrozei obsesionale. 1) lipsa de motivatie, 2) fixarea tabuurilor printr-o constringere, 3)
deplasibilitatea si pericolul de contagiune prin obiecte tabu, 4) existent regulilor si al
actelor de ceremonial care reies din interdictii. Deci tabuul este interdictia straveche,
impusa din afara si indreaptata impotriva celor mai puternice pofte al omului. Placerea de
a o incalca exista in inconstientul sau; oamenii care respecta tabuul au o atitudine
ambivalent fata de tabu. Forta magica a tabuului se reduce la capacitatea acestuia de ai
duce pe oameni in ispita. Ispasirea incalcarii tabuului printr-o renuntare dovedeste ca la
baza tabuului sta renuntarea. De aici si incapacitatea nevroticilor de a se conforma cu
renuntarea.

In acest capitol eu am remarcat trei parti care se manifesta prin implicarea lor in
talmacirea tabuului. In tratarea dusmanilor se atesta o conditie importanta care vizeaza
omorirea lui. Acestea fiind obiceiuri tabuiste : impacarea cu dusmanul, restrictii, acte de
expiere si de purificare a ucigasului si executarea unui anumit ceremonial. Prin acest
prescriptii de reconciliere ispasire si purificare se combina doua principii. Este vorba de
extinderea tabuului de la morti la toate cele ce au venit in contact cu ei, cit si de teama
spiritului ucis. Dar in ce mod secombine acesti factori pentru pentru explicarea
ceremonialului, daca ei trebuie intelesi ca fiind echivalenti sau daca unul dintre ei est
primordial si celalalt secundar, lucrul acesta nu s-a cercetat si in realitate, nu est usor de
divedit. In contrast cu acest mod de a privi lucrurile, are loc reliefarea omogenitatii
conceptiei conform careia toate acestea decurg din ambivalenta reactiilor afective fata de
dusman. In a doua parte se initiaza o incursiune in tabuul stapinilor. Conduita popoarelor
primitive fata de capeteniile, regii, preotii lor este guvenata de doua principia ca se
intregesc unul pe altul. Cineva trebuie sa se pazeasca de ele sis a le pazeasca. Ambele
mijlocesc o sumedenie de prescriptii tabu. Trebuie sa ne pazim de stapinitori pentru ca ei
sunt purtatorii acelei forte magice, tainice si primejdioase care are capacitatea de a
distruge. Cei din tribul Nubas din Africa Orientala cred ca vor muri negresit daca patrund
in locuinta preotului rege, dar ca pot scapa deacest pericol in cazul in care la intrare isi
dezgolesc umarul sting si ii dau regelui prilejul sa-l atinga cu mina sa. De ce atitudinea
fat de suveran trebuie sa include un atit de puternic elemant inconstient de ostilitate este o
problema vizata in aceasta lucreare si care pare a fi foarte interesanta. Potrivit analizelor
lui Frazel primii regi erau strainii care, dupa o scurta perioada de domnie, erau destinati
sacrificiului. Chiar si multe mituri biblice sunt influentate de aceasta istorie a evolutiei
regalitatii sustine Freud. Se finalizeaza capitolul cu apogeul tabuului:Tabuul mortilor.
Este stiut faptul ca mortii sunt stapini puternici si nu ne mira faptul ca ei sunt considerate
dusmani. Tabuul mortilor sedovedeste, daca este sa raminem pe terenul coparatiei cu
contagiunea, de o virulenta deosebita la majoritatea popoarelor primitive. Aceasta pornie
dusmanoasa impotriva celor mai apropiate si dragi rude ar putea sa ramina in stare latenta
in timpul vietii acestora, adica sa nu se manifeste in planul constiintei. O dat cu decesul
persoanelor , in aelasi timp iubite si urite, situatia asta nu mai este inca cu putinta,
conflictul devenind acut. Durere generate de afectiunea supralicitata va fi, pe de o parte,
intolerata fata de sentimental latent de ostilitate si nu-si va permite ca acesta sa rezulte
din sentimental de satisfactie .In felul acesta, se ajunge la refularea sentimentului
inconstient de ostilitate p calea proiectiei, insotita de construirea acelor ceremonialuri in
care isi are expesia teama de pedeapsa in fata demonilor, iar, pe masura ce durere se
atenuiaza, o dat cu scurgerea timpului, tabuul acestor morti slabeste sau se poate
confunda in uitare. In capitolul trei : “ Animism, magie si atotputernicia ideilor” In acest
capitol Freud se ocupa de imensul domeniu cunoscut sub numele de animism. Animismul
este o doctrina referitoare l reprezintarile despre suflet p cind in sens larg priveste
doctrina referitoare la fiintele spirituale in general. Se distinge un animism, invatatura
care atribuie voiata naturii car noua ne ste prezentata ca animalism si manismul. Cauza
acestor termini consta in modul de intelegere extreme de straniu in care popoarele
primitive concept natura si o interpeteaza. Majoritatea autorilor inclina sa admita ca
aceste reprezentari referitoare la suflete constituie nucleul primordial al sistemului
animist, ca siritele nu corespund decit sufletelor devenite independente si ca sufletele
animalelor, ale palntelor sunt construite in mod analog cu acelea ale oamenilor.

In acest capitol se pune in relatie si intersectie magia si vraja. Ele fiind ambele proprii
credintelor primitive. Vrajitoria este esentialmente arta de a influenta spititele, tratindu-le
cum ii tratezi pep e oameni in conditii similare, adica potolindu-I , impacindu-I facindu-I
favorabili, luindu-le putere si chemindu-I la ordine. Magia insa, este altceva; ea face, in
fond, abstractie de spirite si se servest nu de banal metoda psihologice, ci de procedee
speciale. Astfel ne dam seama ca magia constituie parte primordiala si cea mai
importanta a tehnicii animiste, deoarece printre mijloacele animiste de a influenta
spiritele se gasesc si acelea magice. Magia trebuie sa serveasca in scopurile omului de a
supune omului fenomenele naturii sis a pretejeze pe indivizi de dusmani si de primejdii.
O dat ce am descoperit esenta magiei am observant ca principiul care domina magia,
tehnica modului de gindire animist, este acela al “atotputerniciei ideilor. Expresia “
atotputerniciei ideilor “ apartine unei bolnav intelligent, care sufere de reprezentari
obsessive si care, o data insanatosit, gratie tratamentului psihanalitic, era in masura sad ea
dovada de capacitatea si intelepciunea sa. El denumise aceasta expresie pentru a define
clar pe cit de posibil ceea ce I se intimpla. Era destul sa se gindeasca l o perssoana ca s-a
intilneasca imediat, el se folosea de acest principiu atunci cind vroia sa se vada cu cineva
de care-I era dor. Dar boala a eveoluat deoarece I se intimpla sa profeseze un bluestem la
adresa cuiva, din momentul acela traia cu spaima ca acea persoana va muri. Dupa opinia
lui Schopenhauier, problema mortii era una primordiala a oricarei filosofii; iar noi stim ca
reprezentarile despre suflet si credinta in demoni, care caracterizeaza animismul sau
format sub influenta impresiei produse de moarte asupra omului.
Daca acceptam evolutia istorica a conceptiilor despre lume a oamenilor, anume faptul
ca faza animista a precedat faza religioasa, care la rindul sau a precedat faza stiintifica, si
astfel urmarim destinul “ atotputerniciei ideilor “. In stadiul animist, omul isi atribuie lui
insusi atotputernicia; on stadiul religios, el o atribuie zeilor, fara arenunta in mod serios
la ea, intrucit isi rezerva posibilitatea de ai influent ape zei in asa fel incit acestia sa o
cirmuiasca potrivit dorintei sala.In cazul conceptiei stiintifice destre lume, nu mai este loc
pentru atotputernicia omului, care isi recunoaste micimea si se resemneaza. In acest
context se analizeaza si termenul de narcisism, care se foloseste atribuindu-se unei
personae care pare a fi indragostita de sine insusi. Autorului I s pare firesc sa raporteze
narcisismul la pretuirea nevrotica fata de persoana proprie care se intilneste atit la
nevrotic cit si la primitivi. Si se contureaza relatia ca atotputernicia gindului duce la
atotputernicia ideilor si al actiunilor in fond.
Dapitolul patru : “ Reintoarcerea infantile la totemism” se efectuiaza o sinteza
asupramaterialului expus si este specificat faptul ca numai o sinteza a rezultatelor
furnizate de diferite domenii ale cercetarii ar putea arata ce importanta relative terbuie sa
acordam temei analizate si ca este necesara o revenire la tama expusa mai sus pentru a se
realize precizarile necesare.
Din tot acest material, adica relatarea detaliata a tabuurilor oamenilor primitive ramasi in
Africa Occidentala sau in Insulele din Indonezia ma intereseaza mai mult concluziile si
cecetarile realizate de Freud, care tin de psihanaliza si interpretare a unor comportamente
nevrotice obsesionale. Dar un factor decisiv care determina existent nevrizei este
constiinta. Constiinta morala este perceptia interioara a recuarii anumitor dorinte
impulsive care dainuie in noi. Insa si mail impede apare aceasta trasatura in cazul
constiintei vinovatiei , al perceptiei inferioare a unor acte savirsite sub imperiul
dorintelor impulsive. Aceste dorinte sint annihilate de tabu si totem si atunci cind un tabu
se manifesta in special in interdictii, putem admite ca evident faptul ca respestivul tabu se
adreseaza unor dorinte pozitive carora le doreste instruirea. Nu vedem de ce ar fi fost
necesar sa se interzica ceea ce nimeni nu doreste sa faca si, in orice caz, cea ce este
interzis in modul сel mai formal cu putinta trebuie sa contribuie obiectul unei dorinte.
Chiar daca acest paradox este in vigoare oricum ramin multe neclaritati pentru ca studiile
referitoare la popoarele primitive nu sunt precise datorica conservietatii cu care sunt
inzestrate, dar si faptul ca asemenea teme nu se obisnuieste sa se discute. Dar totusi
analiza lui Freud este una foarte indrazneata chiar daca este constituita pe date neprecise,
pentru ca se pune in relief psihicul uman, dezvoltarea si evolutia lui, cit si regresul care-l
poate inregistra o data ce in cazul nevrozelor obsesionale se atesta o stare atit de bogata in
superstitii si temeri care ungradeste gindirea si supune spiritual uman la interpretare
gresita a lumii, insa aceasta interpretare, chiar daca grasita eu o consider valoroasa pentru
ca este una incipienta. In urma lecturarii studiului realizat de Sigmund Freud am relizat
relatia dintre totem si tabu si influenta lor asupra psihicului uman atit primitive cit si
atacat de nevroze obsesionala sic red ca asemenea abordare este foarte valoroasa pentru
ca se pune in comparatie nivele de gindire si de abordare si acest lucru important pentru
evolutia constiintei si finite umane in ansamblu.