Totem și tabu

Carte de Sigmund Freud

Rezumat scris de : studenta Golub Otilia-Alexandra

grupa EDI-1904
Totem și Tabu

Capitolul I: Onoarea de incest.......................................................................................1

Capitolul II: Tabuul și ambivalența mișcărilor afective.............................................3

Capitolul III: Animism, magie și omnipotența gândurilor.........................................6

Capitolul IV: Întoarcerea infantilă a totemismului....................................................8

Concluzie .................................................................................................................... 12
 Capitolul I. Onoarea de incest

În ziua de astăzi există oameni care credem că sunt încă foarte aproape de primitive. Freud
compară psihologia popoarelor primitive, dintre triburile descrise de către etnografi ca fiind
cei mai înapoiați și sărmani sălbatici, aborigenii celui mai tânăr continent, Australia, care a
păstrat în fauna sa o mulțime de elemente arhaice.
Aborigenii din Australia sunt considerați o rasă foarte special, care se diferențiază foarte mult
de vecinii săi. Aceștia nu construiesc case, colibe permanente, nu lucrează pământul, nu au
alte animale domestice în afara de câini și se hrănesc exclusive din toate animalele care le
capturează și cu rădăcinile care le dezgroapă. Nu au rugăciuni , nu au căpetenii, bătrânii
hotărăsc problemele .Triburile care trebuie să se lupte cu cele mai dure condiții de viață par
să fie în toate privințele mai primitive decât cele ce locuiesc mai aproape de țărm .Aici
australienii se regăsesc în termenul totemismului. Triburile australiene sunt fărâmițate în mai
multe ginți , fiecare luându-și numele după totemul său. Dar ce este un totem?
Totemul este în primul rând strămoșul comun al ginții și spiritul protector, care ajută și
transmite oracole. Tovarășii din totem se află sub obligația sfântă de a nu-și distruge totemul
și de a se abține în consumul plăcerilor omenești. De obicei totemul se moștenește pe linie
materna, ca fiind modalitatea originară peste tot, mai apoi ca să apară ca se moștenește în
unele triburi și pe linie paternă. Totemul nu este legat de pământ , loc , tovarășii din totem
locuiesc separat unii de alții și locuiesc în pace cu cei ce divizează alte totemuri.
Legea totemului spune că membrii aceluiași totem nu au voie să se angajeze în relații sexuale
între ei, respectiv nici să se căsătorească. Încălcarea acestei legi se pedepsește drastic,
bărbații sunt vânați și omorâți de cei din clanul lor , iar femeile pot fi străpunse din suliță sau
bătute până aproape de moarte sau chiar omorâte.
Toți cei care provin dintr-un totem sunt o familie , în această familie chiar și cele mai
îndepărtate grade de rudenie sunt recunoscute drept un impediment absolut pentru unirea
sexuala. Acești sălbatici, de fapt dovedesc un grad înalt de onoare în fața incestului sau mai
bine spus o sensibilitate la incest, pe care o combină cu particularitatea de a înlocui înrudirea
prin sânge, cu înrudirea prin totem. Aici , în totem, toți sunt frați și surori, chiar și dacă au alți
părinți, toți bărbații pentru un copil sunt tați, și toate femeile sunt pentru copil, chiar dacă nu
l-au născut fizic pe aceasta, mame. Această teorie se abordează dat fiind faptul că într-un

1
 oarecare sens aceștia ar fi putut fi părinții acestuia dacă nu l-ar fi născut o altă mamă și tată.
Am putea spune că totemul este o căsătorie de grup, unde toți sunt frați și surori între ei.
Totuși au loc și căsătorii individuale :

b
a
a
d f
c e

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
1

Spre exemplu un bărbat din categoria 1, se poate căsători cu cineva sub categoriile 7-12, în
nici un caz cu cineva sub categoriile 1-6.
Acest sistem este pentru a depăși incestul, fiindcă chiar dacă pare bizar, sălbaticii sunt mult
mai sensibili față de incest comparativ cu popoarele mai civilizate, acest fapt presupunem ca
se datorează tentației mai mare pe care aceștia o au, respectiv și restricțiile sunt mai drastice.
Unele triburi sunt atât de sensibile și paranoice, încât se impun restricții ca mama cu fiicele
și fiul să nu rămână împreuna nici odată, băiatul trebuie să își evite mama și surorile, poate
sta acasă doar daca este cu tatăl său sau daca nu sunt părțile feminine în casă. Mama i se
adresează fiului cu dumneavoastră, iar dacă surorile dau ochii cu frații, ambii fug unii de alții.
Alte triburi au aceleași restricții de evitare doar ca între fiică și tată, iar cel mai bizar este
restricția de evitare între soacră și ginere, fiindcă după părerea unor triburi aceasta este una
dintre cele mai mari tentații. De la trib la trib se întâlnesc diferite stranietăți ,evitare dintre
cumnat și cumnată, socru și nora. Toate acestea se datorează faptului ca se consideră că dacă
un bărbat și o femeie vor rămâne doar în doi, singuri, aceștia vor ajunge la intimitate
indecentă.
O concluzie la acest capitol ar fi că într-adevăr sălbaticii sunt foarte sensibili în fața
incestului, atât de sensibili , încât au idei paranoice, care încearcă să le soluționeze prin reguli
și prin evitare. Faptul că totemul este mai presus de orice , mai presus decât sângele, religia,
etc. demonstrează că totemul este universul întreg și centrul de atenție pentru fiecare membru

2
a acestuia. Pentru membrii din totem , totemul este spiritul lor, care îi și binecuvântează , atât
și îi cruntă.
Capitolul II. Tabuul și ambivalența mișcărilor afective
Tabu pe de o parte sacru , sfințit, pe de altă parte straniu, periculos, interzis, impur.
Opusul acestuia in limb poloneză este noa= obișnuit , general și accesibil. Tabuul include
ceva asemănător conceptului de rezervă și se exprimă ca restricție, interdicție. Cu alte cuvinte
în zilele noastre „frica sacră” este egala cu tabuul.
Restricțiile din tabu nu sunt asemeni celor religioase sau morale, restricțiile tabu sunt
lipsite de orice fundamentare, ele au origine necunoscută, de neînțelegere pentru noi, sunt
înțelese exclusiv celor ce stau sub puterea lor. Unii presupun ca tabuul este cea mai veche
lege nescrisă, că tabuul a fost înaintea zeilor și înaintea religiilor.
Scopurile tabuului sunt diverse: 1 protecția persoanelor importante cum ar fi căpeteniile,
preoții; 2 adăpostirea celor slabi-femei, copii și oamenilor obișnuiți -împotriva puterii magice
a preoților și căpeteniilor; 3 protecția împotriva atingerii cadavrelor; 4 asigurarea împotriva
tulburării actelor importante în viață cum ar fi nașterea, căsătorie etc; 5 protecția oamenilor
simpli împotriva puterii demonilor sau zeilor; 6 ocrotirea copiilor nenăscuți și a bebelușilor
nou-născuți împotriva diverselor pericole etc.
Pedeapsa pentru încălcarea unui tabu este lăsată pe seama unei instituții interne , care
acționează automat, într-un fel sau altul, dar și societatea preia pedepsirea vinovatului. „cine
a încălcat un tabu devine singur un tabu”, unele din aceste încălcări a tabuurilor se pot curăța
prin ceremonii de purificare.
Tabuul presupune pe cât o forță magică, pe atât și un pericol, spre exemplu regii și preoții
sunt posesorii unei puteri importante, astfel contactul direct cu aceștia ar însemna moartea
pentru supușii lor , respectiv au nevoie de un intermediar ce face conexiunea între muritor de
rând, și puterea împărătească, fiindcă într-un fel tabuul impus de un rege sau un preot, este
mai eficient decât a unui om obișnuit.
Tabuurile de fapt sunt în categorii, adică veșnice și vremelnice, cele vremelnice sunt impuse
pe o anumită perioadă cum ar fi menstruația și lăuzia, starea războinicilor, vânătoarea etc. Ca
și interdictul bisericesc , un tabu poate fi impus asupra unei regiuni mai întinse și apoi
menținut ani de-a rândul

3
Respectiv acești sălbatici țin tabuuri care de fapt ar putea după logică să nu conțină în sine
anumite consecințe de care aceștia se tem, însă fără a se întreba de ce , pentru ce și de unde,
ei sunt convinși că încălcarea unuia din tabuuri se va pedepsi în cel mai dur mod.
La baza acestor interdicții se pare că stă o anumită teorie precum anumite persoane au o
forță rău făcătoare , care se transmite asupra altora nu doar prin contact direct ci și prin
obiecte încărcate cu energie negativă, și aici de fapt îmi aduc aminte de copilărie , când
mama îmi spunea să nu iau nimic de la străini ,gen obiecte, dulciuri , acestea ulterior ar pitea
să-mi provoace rău, iar eu ca copil nu o luam ca pe anumite consecințe fizice sau un pericol
față de străini , ci de obiectele lor încărcate negativ , respectiv automat și de persoanele care
ulterior ar fi intenționat să îmi ofere acel obiect. Mi se părea ca mă voi încărca și eu de un
negativ , de care nu voi putea scăpa, ciudat e faptul că și în triburi acești sălbatici sunt de
aceiași părere asemeni mie în copilărie, adică cel ce a încălcat o astfel de interdicție
dobândește caracterul interzisului si preia asupra sa încărcătura periculoasă.
Izvoarele tabuului izvorăsc de acolo de unde provin cele mai primitive și totodată durabile
pulsiuni omenești, din spaima față de acțiunea forțelor demonice, respectiv la baza tabuului
stă frica. Treptat însă tabuul devine o forță proprie, devine o constrângere a cutumei , a
tradiției și în final al legii , iar scopul rămâne același să te ferești de mânia demonilor. Tabuul
este produsul fricii popoarelor primite de demoni, fiindcă noi cei citiți și învățați înțelegem
că demonii nu există ,e ei sunt creați de cineva prin psihic, prin istorii inventate , nu l sensul
propriu. Se pare că acești sălbatici tind să fie sacri , și se tem de impuritate .
În psiho-analiză , persoanele își impun și singuri anumite tabuuri , cărora se supun , deci
acest fenomen există și în extremitate, „bolnavi compulsivi” adică „ bolnavi de tabu”.
Corespondența între acești bolnavi compulsivi și tabu este în ceea ca în ambele cazuri
interdicțiile nu sunt motivate, iar originea lor este enigmatică. Ele cum au apărut . trebuie
respectate în numele unei frici care este de neînvins. Ca și la tabu, atât și la nevrotici ,
interdicția principală este cea de atingere, nu doar corporală ci și a obiectelor, și cel mai
straniu asupra exprimării metaforice . Gândul te conduce spre atingere, respectiv tabuul se
reflecta și asupra gândurilor.
În analiză trebuie de menționat ca nevroticii si sălbaticii totuși nu sunt o însemnătate de a fi
un „la fel” . Fiindcă tabuul sălbaticilor este impus de generații anterioare, respectiv aceștia de
la lipsă de informație și carte, tratează aceste tabuuri precum o biblie nescrisă. Noi nu putem

4
înțelege aceste lucruri și în consecință nu putem să verificăm ipotezele acestora, însă celui ce
cunoaște psihoanalitică , aceste tabuuri îi vor aminte de dorințele infantile prezente la
individul- om, și apoi drept nucleul nevrozei. Tabuul este o faptă interzisă , către care există
în inconștient o înclinație puternică. Totuși de ce cel ce a încălcat un tabu devine singur un
tabu, daca să excludem afirmațiile sălbaticilor și să ne conducem după o logica asemeni
timpurilor noastre. Omul ce a încălcat un tabu devine singur un tabu ,pentru că el are
aptitudinea periculoasă de a-i ispiti și pe alții să îi urmeze exemplul, respectiv acesta devine
cu adevărat contagios. Iar la baza tuturor acestora este invidia, deci regele sau preotul trezește
invidia în individ prin puterile pe care aceștia le pot exercita și privilegiile pe care le au,
respectiv ei sunt un tabu . Mortul , copilul nou născut, femeia în timpul menstruației trezesc
în individ dorințe pipărate, datorită simțului de neajutorare , respectiv acestea trebuie evitate
ca un tabu, pentru că în fața tentației trebuie să nu cedezi.
Atingerea joacă rolul principal în tabu fiindcă atingerea este începutul oricărei luări în
stăpânire sau încercării de a se folosi fie de o persoană, fie de un lucru .
Tabuul se reflectă per general în trei înclinări: 1.dușmani, 2.căpetenii, 3. Morți.
1. Tratarea dușmanilor – poate că ni se părea că sălbaticii nu au față de dușmanii lor
nimic , decât cruzime , dar se pare că chiar și uciderea unui dușman obligă individul
la respectarea unor obiceiuri tabu , acestea sunt-1.împăcarea dușmanului ucis,
2.restricțiile impuse, 3.acțiunile expiatorii, purificările ucigașului și 4. Anumite acte
ceremoniale.
2. Tabuul conducătorilor- comportamentul față de căpetenii este generat de doua
principii ”trebuie să te ferești de ei și să îi ferești. De ce să te ferești de conducători ne
este deja cunoscut , ei fiind purtătorii acelei forțe magice și mistice și extrem de
periculoase, care se transmite prin acea ATINGERE, iar oamenii simpli nu o vor
putea controla. În contradicție vine faptul că acești conducători trebuie supravegheați,
iar motivul este ca aceștia să își folosească puterile în sensul corect, fiindcă sălbaticii
nu sunt siguri în intențiile acestor căpetenii, fie ele bune sau rele, respectiv si aceste
căpetenii sunt supuse la anumite interdicții tabu de la cele mai simple ,până la cele
mai stupide , cum ar fi nepieptănarea părului în anumită zi, părul și unghiile tăiate să
îi fie îngropate sub copac, neînvoirea de a atinge oricare animal etc.

5
 3. Tabuul morților- aceștia sunt considerați într-un fel dușmani , atingerea lor având o
serie de consecințe, practic excluderea acestui individ din orice relații cu oamenii. La
tabuul morții se mai și atribuie interdicția de pronunța numele mortului, aceasta fiind
foarte strictă , ulterior fiind luată drept o insultă. La nevrotici comportamentul este
exact ca și la sălbatici, unul isteric la pronunțarea anumitor nume sau cuvinte.
Sălbaticii de alt fel nu ascund că se tem de întoarcerea spiritului mortului, aceștia
fiind tratați deja drept niște demoni, respectiv ei au o serie de ceremonii pentru a
îndepărta morții.
Tabuul și cunoașterea lui aruncă o lumină asupra naturii și apariției conștiinței morale.
Conștiința morală este percepția internă a respingerii anumitor mișcări de dorință existentă în
noi, însă accentul cade pe faptul că această respingere nu are voie să apeleze la nici un alt
sprijin, că este sigură pe ea. Comportamentul sălbaticului față de tabu indică însă exact că
tabuul este o poruncă dată de conștiința morală, valoarea ei dă naștere unui sentiment de
culpabilitate îngrozitor, de la sine înțeles și cu o origine necunoscută. Caracterul nevroticilor
obsesivi are trăsătura conștientizării exagerate ce iese în evidență ca un simptom împotriva
tentației ce pândește în inconștient și că pe măsură ce boala se afectează , nevroticii dezvoltă
un grad înalt de conștiință a culpabilității.
Încălcarea unui tabu la sălbatici se asociază cu o pedeapsă, spre exemplu o boală sau chiar
moartea. La nevrotici se petrece totul sub alt scenariu , ei când încalcă vr-o interdicție nu se
tem de pedeapsă asupra lor, ci de o pedeapsă asupra unei alte persoane, al cărui nume nu îl
vor spune, dar în analiză se înțelege că merge vorba de cea mai iubită persoană a lor. Deci
nevroticul în acest caz este o fire altruistă, iar primitivul una egoistă.

Capitolul III. Animism , magie și omnipotența gândurilor

Animism se numește în sens mai restrâns, teoria despre reprezentările sufletelor, iar în
sens mai extins, aceea despre ființe spirituale. Reprezentările sufletești sunt nucleul originar
al sistemului animist, spiritele corespund doar sufletelor devenite independente , iar sufletele
animalelor, plantelor și lucrurilor au fost alcătuite în analogie cu cele a oamenilor.
Animismul este un sistem de gândire , el nu doar oferă explicația unui fenomen individual, ci
și permite înțelegerea întregii lumi ca pe un singur context, dintr-o singură perspectivă. De-a
lungul timpului omenirea a produs trei sisteme de acest gen – cel animist, cel religios și cel

6
științific. Din aceste trei , prima apărută este cea animistă , este ce mai secventă și exhausivă ,
una care explică esența lumii în mod complet. . animismul nu este o religie, dar el conține în
sine condițiile preliminare pe baza cărora se construiesc religiile. Mitul la fel se bazează pe
premise animiste .
Magia nu ține în cont de spirite și folosește mjjloace speciale, ea este partea originară și
mai semnificativă a tehnicii animiste, întrucât printre mijloacele cu care trebuie tratate
spiritele se găsesc și mijloace magice, iar magia se aplică și în cazul î care ni se pare că nu a
fost realizată o spiritualitate a naturii. Magia trebuie să slujească celor mai diverse scopuri ,
însă motivul principal este de a apară indivizii de dușmani și de a le oferi opurtunitatea de a
le face rău dușmanilor. Una din metode ar fi confecționarea dintr-un material de orice tip a
chipului dușmanului, ca ulterior tot ce i se întâmplă acestei figuri , i se va întâmpla și
dușmanului în realitate. Sălbaticii consideră ca și ploaia se aduce prin magie și prin ritualul
de imitare a ei, de exemplu strecurarea apei printr-o sită. În magia lor putem observa și
anumite extreme cum ar fi canibalismul, care se face pentru a însuși anumite caracteristice
ale dușmanilor prin introducerea în alimentație a unei bucăți de carne a acestuia. Aici
observăm și anumite tabu, fiindcă nu toți au voie să facă acest ritual. Un alt exemplu ar fi și
alimentația femeilor însărcinate , ele evită să consume un anumit animal ca copilul să nu
preieie prin magie anumite trăsături fizice ale animalelor .
Principiul care guvernează magia, tehnica gândirii animiste este „omnipotența gândurilor”.
Expresia omnipotența gândurilor s-a întipărit în mintea lui Freud ,ca dată nevroticilor pentru
a-și fundamenta toate acele întâmplări ciudate și neobișnuite , care păreau că îi urmăresc,
gen s-ar fi gândit la o persoană și aceasta i-ar fi ieșit brusc în cale, ca și cum ar fi invocat-o
individul la care acesta se gândea. Acțiunile compulsive ale nevroticilor par să aibă de fapt o
natură exclusiv magică. Acestea sunt dacă nu o vrăjitorie, atunci o anti-vrăjitorie, iar la baza
lor stă așteptarea morții. Problema morții se află , după părerea lui Schopenhauer , la
începutul oricărei filosofii, la fel și formarea reprezentărilor psihice și a credinței în demoni ,
care caracterizează animismul au legătură directă cu moartea.

7
 Dacă admitem istoria dezvoltării concepțiilor omenești asupra lumii , expusă în cadrul
căreia faza animistă este urmată de cea religioasă , nu ne va fi greu să urmărim soarta
omnipotenței gândurilor . În stadiul animist , omul își atribuie singur omnipotența, în cel
religios o deleagă zeilor, dar nu renunță în mod serios la ea, întrucât își rezervă puterea de a
manevra cu zeii prin diverse influențe in funcție de dorințele sale. Însă în concepția științifică
nu mai este loc pentru omnipotența gândurilor , fiindcă omul se supune morții și a tuturor
legilor naturii.
În cultura noastră omnipotența gândurilor s-a păstrat într-un singur domeniu- arta. Doar în
artă se mai întâmplă ca omul sfâșiat de dorințe să facă ceva asemănător satisfacerii și ca acest
joc-mulțumită iluziei artistice- să provoace efecte emoționale, ca și când ar fi ceva real.
Prima concepție despre lume care le-a reușit oamenilor, animismul, a fost deci una
psihologică , ea nu avea nevoie încă de nici o știință să o fundamenteze ,întrucât știința a luat
naștere abia când omul a realizat că nu cunoaște lumea și a căutat o cale să o cunoască.
Animismul însă era cunoscut și înțeles de primitiv de la bun început. Astfel suntem gata să
aflăm că omul primitiv a deplasat în lumea exterioară raporturi structurale ale propriului
psihic . în timp ce magia își rezervă încă întreaga omnipotență a gândurilor, animismul a
cedat deja spiritelor aceste omnipotențe și astfel a deschis drumul spre formarea unei religii.
Iar spiritele și demonii sunt nimic altceva decât proiecțiile mișcările sale afective . psihologia
acestor popoare rămase la stadiul animist de fapt ar putea să stea la fel ca și cu viața psihică a
copiilor, pe care uneori părinții nu o înțeleg , bazându-se pe imaginația bogată a copilului.

Capitolul IV. Întoarcerea infantilă a totemismului

În primul capitol am făcut cunoștință cu termenul de totem și cu conceptul
totemismului, și am ajuns la 12 legi ale acestui termen în privința animalelor.
1. Nu este voie să ucizi sau să mănânci anumite animale, însă oamenii cresc anumite
exemplare din aceste specii și le îngrijesc.
2. Un animal care a murit întâmplător este jelit și înmormântat cu onoruri ca și un
membru al tribului.
3. Interdicția de a mânca se referă uneori doar la o anumită parte a corpului a
animalului.

8
4. Atunci când cineva trebuie să omoare din necesitate un animal de obicei protejat , își
cere iertare de la acesta și încearcă să îmblânzească încălcarea tabuului, crima, prin
diferite artificii și subterfugii.
5. Când animalul este jertfit conform ritualului, este bocit solemn.
6. Cu anumite ocazii festive , ceremonii religioase, oamenii îmbracă pielea anumitor
animale. Acolo unde mai există încă totemism , acestea sunt animale totemice.
7. Triburile 1i indivizii î1i pun nume de animale, tocmai numele animalelor totemice.
8. Multe triburi folosesc reprezentări ale animalelor pe post de pe blazon și își
împodobesc armele cu ele, bărbații își pictează sau își tatuează imagini ale animalelor
pe piele.
9. Atunci când totemul face parte dintre animalele temute și periculoase , se presupune
că ei îi crunță pe membrii tribului numit după el.
10. Animalul totemic protejează și îi avertizează pe membrii tribului.
11. Animalul totemic le prevestește viitorul supușilor săi loiali și le slujește drept
conducător.
12. Membrii unui clan totemic cred deseori că sunt legați de animalul totemic printr-o
origine comună.
Un totem scria Frazer este un obiect material , căruia sălbaticul îi arăta un respect
superstițios, deoarece el crede că între persoana sa și obiect din această categorie există o
relație foarte specială , legătura dintre un om și totemul său este una reciprocă, totemul
ocrotește omul , iar omul îi dovedește respect prin diferite forme de exemplu caw cele 12
legi despre animalul totemic.
Putem deosebi cel puțin trei feluri de totemuri:
1. Totemul tribului , comun întregului clan , care se transmite prin moștenire de la o
generație la alta.
2. Totemul sexului , comun doar membrilor de sex masculin sau doar a celor de sex
feminin a unui trib , cu excluderea celuilalt sex.
3. Totemul individual , care îi aparține unui singur individ și care nu se transmite
urmașilor.

9
Totemul este un sistem atât religios ,cât și social. Dinspre partea religioasă el constă din
relațiile reciproce de respect și ocrotire dintre un om și totemul său , dinspre partea socială-
despre obligațiile membrilor clanului unuia față de altul.
Tribul aștepta de la totemul său protecție și cruțare. El ajută în caz de boală , oferă tribului
previziuni și avertismente. Apariția animalului totemic în jurul casei era privită ca un semn al
unei morți iminente. Iar dacă animalul totemic era periculos, sălbaticii erau convinși că
acesta ii va crunța, iar pe cel ce nu l-a crunțat a vrut să-l elimine din trib.
Aspectul social al totemismului se exprimă în special în interdicții. Adică tabu. Precum se
explică tot în capitolul 1 și 2 , putem adăuga ca aceste interdicții provin strict din onoarea
acută de incest a primitivilor, și că acest tabu este o asigurare împotriva incestului.
Originea totemismului- După teoriile nominalsite , aceasta constă în faptul că sălbaticii
aveau nevoie de o diferențiere între ei și de un nume. Astfel totemul a luat naștere nu din
necesități religioase, ci dintr-o prozaică nevoie cotidiană a omenirii. Nucleul totemului-
formularea numelor . Numele unui om este un element component fundamental al persoanei
lui, o bucată din sufletul lui. Faptul că oamenii primitivi purtau același nume cu un animal
trebuie să-i fi determinat să presupună existența unei legături misterioase și semnificative
între persoanele lor și specia respectivă de animale.
-După teoriile sociologice , sălbaticii sunt omnivori, cu cât mai
primitivi, cu atât mai omnivori, și cum s-a ajuns la o relație aproape religioasă cu totemul,
relație care să culmineze cu abținerea totală de la consumarea alimentului preferat. Iniția
fiecare clan totemic s-a hrănit cu totemul său , apoi au apărut dificultăți în a înțelege evoluția
ulterioară, în cadrul căreia omul s-a mulțumit să asigure totemul pentru alții , în timp ce el
însuși a renunțat la savurarea lui. Aceasta a apărut nu din respect religios , ci probabil din
observația că niciun animal nu obișnuiește să devoreze pe cei din specia lui, astfel încât
această breșă în identificarea cu totemul a dăunat puterii pe care omul a dorit să o exercite
asupra aceluia.
- După teoriile psihologice , totemul trebuia să reprezinte un refugiu
sigur pentru suflet, în care primitivul să se adăpostească pentru a rămâne departe de
pericolele pe care îl amenințau, în momentul în care primitivul și-a adăpostit sufletul în
totemul său, el singur devine invulnerabil și ferește de pericole corpul ce poartă sufletul său.

10
 Comportamentul copilului față de animale se aseamănă mult cu cel al primitivului. Față
de adult, copilul îi acordă animalului fără să se gândească , întregul drept la egalitate , el se
simte mai înrudit cu animalul, decât cu adultul , care este enigmatic pentru el. Însă în această
legătură strânsă dintre copil-animal, des intervine o tulburare ciudată care face ca copilul.
Brusc să se teamă de o anumită specie de animal , evitând-o. El copilul înlocuindu-și tatăl cu
animalul, aceasta ar fi legătura dintre fobia lui față de animal. în aceste fobii de animale ale
copiilor, se reîntorc anumite trăsături ale totemismului, dar în varianta lor negativă.
Pentru îmblânzirea totemului, exista așa numita ceremonie, prânzul totemic, care ar fi
format o parte componentă integrantă a sistemului totemic. Acest prânz presupune o jertfă,
întrucât jertfa presupune o persoană divină , aici este vorba de o interferență de la o fază
superioară a ritualului religios la cea inferioară totemismului. Jertfa ar fi putut fi de origine
vegetală, dar mai des de origine animală, întrucât jertfa animală este mai veche decât
proviniența agriculturii. Un astfel de sacrificiu , era o ceremonie publică , sărbătoarea
întregului clan , în care zeul împărțea masa cu supușii săi, dacă omul împărțea masa cu zeul
său își exprima astfel convingerea că este din același material cu el, iar cu cei recunoscuți ca
și dușmani, cu acela nu își împărțea masa. Animalul sacrificial era tratat ca o rudă de trib,
comunitatea care face sacrificiul, zeul ei și animalul sacrificat aveau același sânge, erau
membrii aceluiași clan.
Respectiv animalul totemic este egal cu un zeu, el este cel de care și te temi, și cauți să-l
îmblânzești, să-l bucuri , să-l ocrotești , și să primești ocrotire din partea lui , sălbaticii față de
el au un comportament egal cu cel a unui copil , iar frica lor față de puterile totemului sunt
egale cu cele ale nevroticilor.

11
 Concluzii
“Totem si tabu” este structurata in patru capitole, fiecare tratand un subiect diferit de celelalte
si avand urmatoarele titluri: Capitolul I: Onoarea de incest ,Capitolul II: Tabuul și
ambivalența mișcărilor afective ,Capitolul III: Animism, magie și omnipotența gândurilor și
Capitolul IV: Întoarcerea infantilă a totemismului. Primele două capitole se concentrează mai
mult asupra tabuului, iar autorul se orientează către triburile băștinașe australiene,
considerate de etnografi drept “cele mai înapoiate și mai mizerabile”. Deși niste bieți canibali
ce umbla goi, din partea cărora nu ne-am putea aștepta să fie morali, în sensul nostru, în viața
lor sexuală, Freud afirma cu surprindere ca acestia și-au fixat cu cea mai mare grijă
interdicția raporturilor sexuale incestuoase. De asemenea, institutiile sociale și religioase
lipsesc, locul acestora fiind luat de un alt sistem, denumit totemism. Una din cele mai
importante caracteristici ale totemului este exogamia, adica interdictia membrilor aceluiasi
totem de a intretine relatii sexuale, ceea ce implica si interdictia căsătoriei. Încălcarea
regulilor totemice este sancționata de întregul trib. Există în aceste triburi tabuuri ,ele fiind
legate strâns cu „atingerea” , care și presupune că cel ce încalcă un tabu devine el singur un
tabu. Aceste tabu și acest totem în sine cuprinde magie, animism, și omnipotența gândurilor ,
care relevă legătura dintre primitivi și nevrotici. Deși totemul este tabu, în unele regiuni ale
lumii ,totemul poate fi ucis de întreg clanul și consumat cu ocazia unei sărbători anuale. În
ultima etapă a demonstrației sale, Freud susține că, deși primitivii, sălbaticii și copiii se
comportă cu animalele ca de la egal la egal, în unele cazuri, copiii pot dezvolta fobii față de
animalele de care au fost atașați o lungă perioadă de timp. Autorul speculează că aceste fobii
își au originea în relația cu tatăl, pe care copilul îl înlocuiește inconștient cu animalul. În
momentul sacrificării unui animal totem, tribul trebuie să compătimească totemul, însă
hoarda primordială și-a exprimat bucuria față de moartea acestuia. Încălcând tabu-ul, Freud
revine la conceptul ambivalenței sentimentelor, perfect explicabil deoarece fiii tatălui ucis au

12
simțit atât dragoste, cât și ură competitivă.  Astfel, obiceiul „prânzului totemic“, parte
integrantă a religiei totemice, ar reprezenta rememorarea uciderii tatălui hoardei primitive.
“Totem si tabu” conferă o perspectivă originală asupra naturii umane și destinului său, iar
Freud ilustrează că omul, în ciuda progresului tehnologic și al civilizației, nu se deosebește
cu desăvârșire de cel  primitiv, el găsind în originea comportamentului lor trăsături ale
copiilor și nevroticilor.

13