Pragurile senzoriale

Pragul absolut minimal se defineste fiind cantitatea minima de energie, intensitate a stimulului
necesara pentru ca sa declanseze o reactie din partea subiectului. Cercetarile din domeniul
psihofizicii au determinat pentru fiecare dintre modalitatile senzoriale valorile minimale ale stimulilor
necesare pentru a produce o reactie.

Trebuie sa facem distinctia între conceptul de prag si conceptul de sensibilitate. Conceptul de prag
vizeaza particularitatile fizice ale stimulului, iar conceptul de sensibilitate defineste reactivitatea
psihofiziologica a subiectului. Prima lege a sensibilitatii stabileste existenta unui raport invers
proportional între valoarea pragului si nivelul sensibilitatii. Cu cât pragul este mai scazut cu atât
nivelul sensibilitatii va fi mai ridicat.

Pragul absolut maximal reprezinta cantitatea de energie (intensitate) a stimulului necesara pentru a
produce înca o senzatie specifica. Dincolo de acest prag se instaleaza o senzatie nespecifica de
durere.

Registrul sensibilitatii se defineste ca arie ce se desfasoara între nivelul pragului absolut minim si cel
maxim. Evident, acest registru, prezinta particularitati individualizate si exprima capacitatile omului în
privinta acuitatii senzoriale.

Pragul diferential se defineste prin cantitatea minima de energie (intensitate) ce trebuie sa fie
adaugata stimularii initiale pentru a produce o noua senzatie constientizata de catre subiect. Cel care
a studiat cu minutiozitate aceasta problema a fost Weber care a definit un raport legic al ratei de
crestere a intensitatii stimulului necesara pentru modificarea intensitatii senzatiei. Weber a
descoperit ca aceste raporturi sunt constante. constant. Mai apoi, Fechner a reluat studiile lui Weber
si a descoperit o expresie matematica mai riguroasa bazata pe procedeul covariatiei si al calculului
diferential si integral. Legea lui Fechner sau legea pragului diferential ne spune ca pentru a obtine o
crestere a intensitatii senzatiei în progresie aritmetica este necesara o crestere a intensitatii stimularii
în progresie geometrica. Formula matematica a acestei legi este: E = k log X + C unde E = estezie,
senzatie; X = valoarea stimulului; k si C sunt constante ale analizatorului. Cu alte cuvinte, daca dorim
sa determinam o crestere a intensitatii senzatiei trebuie sa multiplicam valoarea energetica a
stimulului cu o câtime constanta. În timp ce stimul creste într-o progresie geometrica, senzatia va
creste în progresie aritmetica. Cercetarile ulterioare au confirmat aceasta ecuatie logaritmica si au
pus în evidenta o serie de raporturi între pragul absolut si cel diferential: la valori mari ale pragului
absolut inferior corespund valori ridicate ale pragului diferential si invers. Pe de alta parte, cercetarile
ulterioare au semnalat faptul ca raporturile constante descoperite de catre Weber sunt valabile în
zona de intensitati medii ale stimulului. La intensitati scazute ale stimulului legea Weber - Fechner
este contrazisa de legea semnificatiei. Valoarea de semnalizare ridicata a unui stimul poate face ca
acesta sa fie receptat fara ca sa fie nevoie de cresteri logaritmice ale intensitatii. La intensitati foarte
ridicate legea este contrazisa de catre legea adaptarii. Mecanismul adaptarii intervine în vederea
protectiei analizatorului astfel încât orice cresteri ulterioare ale intensitatii stimulului peste aceste
valori nu mai sunt receptate.