Repausul dominical

De I.L.Caragiale
-raportul dintre realitate si fictiune-

În general, o operă literară îşi propune să ilustreze o anumită viziune a scriitorului

asupra realităţii, pentru că, aşa cum o sublinia Mario Vargas Llosa, „Ficţiunea nu este
viaţa trăită, ci altă viaţă, inventată cu materialele oferite de prima şi fără de care viaţa
adevărată ar fi mai sordidă şi mai sărăcăcioasă decât este.” Realitatea este punctul de
plecare al oricărui demers creator, felul în care este ilustrată în textele narative fiind
influenţat de estetica literară, de modalităţile narative adoptate şi de intenţiile autorului cu
privire la finalitatea actului creator. În acest sens, operele memorialistice reflectă fidel
realitatea unei epoci, în timp ce operele aşa-zis de ficţiune se raportează mai mult sau mai
puţin fidel la realitatea cotidiană. În operele narative realiste, convenţia veridicităţii este
respectată, întrucât intenţia autorului este să creeze iluzia unui univers cât se poate de
realist. Ficţiunea literară implică modificarea datelor din realitatea imediată sau cel puţin
selectarea lor, astfel încât să nu fie reţinute decât detaliile care creează un univers coerent,
dar nu neapărat realist.
Schita “repausul dominical” de I.L.Caragiale porneste de la un sambure de adevar,
mai apoi pe parcursul crearii introducandu-se diferite temesi situatii.
Actiunea textului se petrece in Bucuresti, autorul dorind sa surprinda moravurile
orasenilor din secolul al 19-lea.Totul incepe atunci cand personajul narator este surprins
plimbandu-se pe Calea Victoriei, privind aglomeratia de la ora 7.Mergand acesta isi
intalneste un amic, Costica Parigoridi, care este putin abatut.Costica isi insira
nemultumirile incepand cu sotia sa plecata in Muscel pana la repausul dominical pe care
il gaseste plictisitor.Cei doi incep o discutie in contradictoriu, aceasta terminandu-se cu o
invitatie pentru a lua masa impreuna.PE drum, cei doi s eintalnesc cu alti prieteni care ii
insotesc.Ajunsi in Covaci, la Iordache , Costica doreste sa le multumeasca celor rpezenti
fiindca intalnirea aceasta il binedispunesi se ofera sa faca cinste cu ocazia serbarii zilei
sale onomastice, sf, Imparati Constantin si Elena.Nenea Iancu isi felicita amicul, iar
acesta cuprins de bunadispozitie isi roaga amicii sa „lucreze”.Spre zori, cei 6 iau 3 birji,
lasandu-se dusi la laptarie.Aici ei beau o cafea tare si isi reintalnesc prietenii.Crezand ca
are loc un accident, Costica si nenea Iancu se apropie de locul in care un cersetor refuza
sa se ridice.D. Iancu il cunoaste: este un excelent culegator tipograf, pe care Iancu, cu
putina convingere il urca intr-o birja, pornind spre piata.Dupa ce se dreg la hala, a doua zi
dimineata C si I constata ca tipograful nu se mai afla cu ei, dar acesta este, de fapt, gata
pregatit pentru munca.Cerandu-le scuze pt neplacerile cauzate, el pleaca, iar cei doi amici
se isi petrec restul zilei la laptarie.
Limbajul utilizat in aceasta schita este unul comic , avand scopul de a amuza, „Es’
du’ce, ‚ne Iancule!”