Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Psihologie Rolul Terapiei Sugestive in Ameliorarea Depresiei La Alcoolici
Psihologie Rolul Terapiei Sugestive in Ameliorarea Depresiei La Alcoolici
Facultatea de Psihologie
Profesor coordonator
Prof. dr.
Absolvent
-Bucureşti 2006-
Cuprins
I.
Introducere.............................................................................................................3
II. Abordarea
teoreticǎ................................................................................................5
1
Capitolul 1 – Depresia........................................................................................5
1.1. Definiţie şi caracterizare generalǎ.................................................................5
1.2. Simptome în episodul depresiv.....................................................................7
1.3. Clasificarea şi diagnosticarea depresiei.........................................................9
1.4. Evaluarea depresiei......................................................................................15
1.5. Tratamente...................................................................................................19
1.6. Concluzii......................................................................................................21
Capitolul 2 – Alcoolismul..................................................................................26
2.1. Definiţie şi caracterizare
generalǎ................................................................26
2.2. Clasificarea alcoolismului............................................................................33
2.3. Stadii în dezvoltarea alcoolismului..............................................................38
2.4. Consecinţe ale consumului de alcool...........................................................42
2.5. Tratamente...................................................................................................44
2.6. Relaţiile dintre depresie şi alcoolism...........................................................48
Capitolul 3 – Terapia sugestivǎ.........................................................................52
3.1. Caracterizarea generalǎ a fenomenului
sugestiv..........................................52
3.2. Relaxarea......................................................................................................55
3.3. Fenomenul hipnotic.....................................................................................60
3.4. Hipnoterapia.................................................................................................65
3.5. Hipnoterapia în alcoolism............................................................................68
III.
Cercetarea..............................................................................................................71
1. Obiective.....................................................................................................71
2. Ipoteze.........................................................................................................71
3. Subiecţii participanţi la cercetare................................................................71
4. Metode şi tehnici utilizate...........................................................................71
5. Studiu de caz...............................................................................................72
IV. Concluzii..............................................................................................................116
IV.
Bibliografie..........................................................................................................117
1
V.
Anexe...................................................................................................................120
I. Introducere
1
În România alcoolismul nu este privit ca o boală, cel puţin nu de masele largi
ale populaţiei. Deşi în S.U.A. sau în vestul Europei există o adevărată cultură, un întreg
arsenal de metode de remediere a acestei tulburări, în ţara noastră, care se confruntă
cu această problemă, nu există o promovare la nivel naţional a metodei de prevenire şi
combatere a abuzului de alcool. Există într-adevăr centre de dezintoxicare, dar foarte
puţin mediatizate. Pe lângă aceasta se poate adăuga şi faptul că majoritatea acestor clinici
sunt incluse în cadrul secţiilor de psihiatrie ale spitalelor, ceea ce induce o piedică în
recunoaşterea acestei tulburări. Abuzul de alcool este întâlnit la toate nivelurile sociale,
indiferent de vârstă şi sex.
Implicaţiile alcoolismului în România nu sunt pe deplin conştientizate. În
societatea noastră alcoolicul nu este perceput ca un individ care suferă de o boală, ci
ca o persoană care ,,bea ca să-şi înece necazurile”. Dincolo de această expresie, există
celelalte aspecte ale alcoolismului ce nu sunt percepute de majoritatea populaţiei. De
exemplu, după cum au menţionat mai mulţi autori, există o relaţie foarte strânsă între
alcoolism şi depresie. Aceasta din urmă poate fi atât un factor declanşator al consumului
abuziv de alcool, dar în acelaşi timp şi un efect. Pe fondul acestei teorii am presupus că
ameliorând starea de depresie a unui pacient alcoolic scad şansele de recidivă. În general
persoanele depresive au o stimă de sine foarte scăzută. Terapia sugestivă a apărut ca o
soluţie valabilă pentru această tulburare deoarece antrenamentul autogen al lui Schultz
utilizat în această cercetare conţine sugestii de întărire a eului.
Motivaţia elaborării acestei cercetări este atât de ordin intrinsec, cât şi de ordin
extrinsec. Lovindu-mă de această problemă în mediul familial, profesional şi social,
am încercat să o înţeleg. Prima tendinţă a fost de asumare a responsabilităţilor faţă de
actele celorlalte persoane, însă de-a lungul timpului am realizat că problemele indivizilor
(în speţă alcoolismul) nu apar din vina celorlalţi, îşi au originea în interiorul fiecăruia.
Înţelegându-le problema se poate identifica o soluţie adecvată.
Scopul acestei lucrări constă în demonstrarea faptului că terapia sugestivă este
1
benefică pentru ameliorarea depresiei alcoolicilor aflaţi în cura de dezintoxicare. Pentru
finalizarea acestui demers s-a pornit de la fundamentarea unui background teoretic.
Acest lucru se poate observa în următorul capitol al lucrării de faţă în cadrul căruia sunt
dezbătute cele trei concepte cheie (depresie, alcoolism, terapie sugestivă) luându-se în
considerare perspectiva mai multor autori.
Capitolul III reprezintă cea de a doua parte a lucrării şi anume cercetarea.
Aceasta a constat într-un studiu de caz pe zece pacienţi internaţi în secţia XVII de
psihiatrie a Spitalului ,,Al. Obregia”. După o scurtă prezentare a fiecărui pacient urmează
descrierea fiecărei intervenţii terapeutice.
În ultimul capitol, cel dedicat concluziilor s-a încercat o corelare a teoriilor
expuse în prima parte cu rezultatele obţinute în urma studiului de caz.
1
II. Abordare teoretică
1. Depresia
o mǎsurǎ mai mare sau mai micǎ, pe toţi, cel puţin o datǎ în viaţǎ. Ea ocupǎ locul doi
pe lista celor mai întâlnite afecţiuni medicale, fiind depăşitǎ doar de hipertensiunea
arterialǎ. Se estimeazǎ cǎ cel puţin unul din zece pacienţi care se prezintǎ la medic
diverse cauze (atât biologice, cât şi psihologice), cele mai frecvente fiind: tulburǎri
profesional, viaţa de cuplu nesatisfăcǎtoare sau lipsa unei relaţii de cuplu, absenţa unui
suport social, tulburǎri depresive sau alcoolism în familie, lipsa stimei de sine pe o
1
perioadǎ lungǎ de timp, etc. Toate acestea conduc la un comportament dezadaptativ
ameliorǎrii depresiei prin metoda terapiei, relatez punctele de vedere ale psihanaliştilor şi
cognitiv-comportamentaliştilor cu privire la tulburarea de dispoziţie.
Pentru psihanalişti depresia poate fi comparatǎ cu travaliul doliului care nu
ambivalente (cel de dragoste şi mai ales de urǎ) faţǎ de obiect. S. Freud în “Doliu şi
melancolie” (1915) spune cǎ „umbra obiectului cade astfel pe Eu, care poate fi în acest
obiectului se transformǎ într-o pierdere a Eului, iar conflictul dintre Eu şi persoana iubitǎ
se transformǎ într-o sciziune între critica Eului si Eul modificat prin identificare”. Astfel,
şi afecteazǎ trei domenii: Eul, lumea exterioarǎ şi viitorul, care, la rândul lor perturbǎ
reprezentǎrile legate de ele. Celor trei procese cognitive le corespund erori particulare:
atenţia asupra unui detaliu luat din afara contextului), generalizǎri abuzive, supra sau
1
Fiecare din aceste abordǎri contribuie la eficienţa tratamentului pacientului
depresiv, şi în funcţie de acesta trebuie aleasǎ metoda propice pentru vindecarea sa.
resimţite de o fiinţǎ care pot indica prezenţa unei boli. Dispoziţia depresivǎ reprezintă o
schimbare calitativǎ faţǎ de funcţionarea precedentǎ constatabilǎ în cea mai mare parte
a zilei, aproape în fiecare zi. Aceasta este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin
observaţia celor din jur.
Simptomele relevante în identificarea depresiei sunt:
● dispoziţie caracterizatǎ de tristeţe, deprimare, neadaptare, descurajare,
expresia facialǎ sau din conduitǎ. Unii indivizi acuzǎ dureri somatice, mai
exagera frustrǎrile);
● pierderea interesului sau a plǎcerii este un simptom des întâlnit în episodul
1
depresiv. Acesta se manifestǎ prin dezinteresul faţǎ de activitǎţile anterior
poate sta liniştit, se mişcǎ, se plimbǎ, îşi frǎmântǎ mâinile, îşi freacǎ sau îşi
Cele mai mici sarcini par sǎ solicite efort substanţial, adesea se resimte o
personalǎ sau în meditaţii pe seama unor eşecuri minore din trecut. Subiecţii
1
● slǎbirea abilitǎţii de gândire, concentrare sau decizie şi dificultǎţi de atenţie.
Intelectualii sunt cei mai afectaţi de acest simptom, ei neputând funcţiona
adecvat, la fel şi copiii cǎrora le pot scade performanţele şcolare pe fondul
unei slabe concentrǎri. Vârstnicii sunt cel mai adesea afectaţi de dificultǎţi de
memorie;
● gânduri despre moarte, ideaţie suicidarǎ, încerǎri de sinucidere. Asemenea
generale. Existǎ clasificǎri ale depresiei încǎ din medicina veche greacǎ, din anul 400
î.H., când Hipocrate a descris „melancolia” ca asociere a unor condiţii sau simptome cum
ar fi tristeţea, aversiunea faţǎ de mâncare, tulburǎri ale somnului, iritabilitate, agitaţie,
mai târziu Aretaeus din Cappedocia observǎ asocierea dintre manie si melancolie,
1
precizie fenomenele psihopatologice.
Cel care dezvoltǎ primul model de boalǎ bazat pe observaţii şi descrieri
exhaustive şi organizate este Kraepelin spre sfârşitul secolului XX. El a segregat bolile
psihice prin accentuarea caracteristicilor specifice psihozei maniaco-depresive în raport
cu demenţa precoce: dezvoltare episodicǎ, prognozǎ mai benignǎ şi o istorie familialǎ.
existenţei unei distincţii între tulburarea unipolarǎ şi cea bipolarǎ, acordul asupra
unele elemente similare, nu poate exista echivalenţǎ, întrucât fiecare subtip (grup)
care sunt biologice în etiologie, rǎspund la tratament biologic, apar la pacienţi care nu
1
Depresia reactivǎ se deosebeşte de cea endogenǎ prin faptul cǎ este determinatǎ de
tulburǎrii depresive.
Depresie nevroticǎ-depresie psihoticǎ
Termenii nevrotic-psihotic au fost traduşi mult timp uşor, respectiv grav
sau endogen echivalent pentru psihotic, reactiv sinonim pentru nevrotic. Cu timpul,
termenul psihotic a fost folosit pentru depresia extrem de gravǎ caracterizatǎ de iluzii
şi halucinaţii, iar cel de nevrotic pentru tulburǎri depresive fǎrǎ aceste caracteristici.
Ele sunt greu de descris datoritǎ polimorfismului tabloului clinic, asocierii simptomelor
tulburare depresivǎ primarǎ este acela care anterior diagnosticului index a fost sǎnǎtos
sau a avut episoade afective (depresive sau maniacale). Tulburarea depresivǎ secundarǎ
rǎspuns la tratament dupǎ cum ele apar singular sau urmeazǎ bolii. Aceastǎ clasificare a
fost supusǎ unor critici legate în special de dificultatea stabilirii diagnosticului numai pe
baza cronologiei.
1
Termenul unipolar/monopolar se referǎ la acest tip de tulburare afectivǎ care
vizeazǎ doar depresia (ceea ce astǎzi se înţelege prin tulburare depresivǎ majorǎ),
iar cel de bipolar se referǎ la cel de boalǎ afectivǎ în care mania apare împreunǎ cu
acceptare. Dacǎ depresia bipolarǎ este mai bine definitǎ, cea unipolarǎ, incluzând mai
ierarhice cu care opereazǎ majoritatea deoarece reprezintǎ unul din punctele cheie
poate fi clasificatǎ în tulburare temporarǎ în grup (dacǎ pacienţii prezintǎ nivele înalte
munci colective de duratǎ care deschide noi cǎi de cercetare şi noi provocǎri pentru
atât longitudinal, cât şi intersecţional, aceasta fiind consideratǎ caracteristica cea mai
Factorii etiologici sunt luaţi în considerare numai pentru tulburǎri mintale cu substrat
1
organic şi pentru tulburǎrile de adaptare (reacţii la stresorii psihosociali), deoarece
întrunesc acordul general. Modelele teoretice biologice, psihanalitice, comportamentale,
psihosociale, etc. care accentueazǎ o explicaţie teoreticǎ, intrând astfel în conflict unele
cu altele nu sunt luate în consideraţie. De aici atributul de ateoretic, aplicat noului sistem
de clasificare şi dechidere largǎ datoritǎ descrierii obiective a tulburǎrilor mintale.
Se descriu detaliat în termeni concreţi şi condiţii de clasificare caracteristice relevante
pentru diagnozǎ (simptome, pattern comportamental, baze sociale, aspecte culturale,
care datoritǎ calitǎţii şi persistenţei semnelor simptomelor este prezentǎ în fiecare zi, în
cea mai mare parte a zilei, cel puţin douǎ sǎptǎmâni. Calitatea simptomelor este diferitǎ,
tulburǎri reprezintǎ conţinutul episodului depresiv major care este categorizat separat de
1
premenstrualǎ, tulburarea depresivǎ minorǎ, tulburarea depresivǎ de scurtǎ duratǎ, dar
nespecificǎ.
douǎ sǎptǎmâni este prezentǎ dispoziţia depresivǎ şi/sau pierderea interesului, a plǎcerii
mai mult decât tristeţe. De asemenea trebuie sǎ fie prezente încǎ cel puţin patru
ale apetitului, ale somnului, ale activitǎţii psihomotorii, reducerea energiei, sentimente
deciziilor, ideaţie suicidarǎ. Pentru a putea fi incluse în cadrul episodului depresiv major,
sǎ persiste în cea mai mare parte a zilei. Episodul depresiv major trebuie sǎ fie însoţit de
distres semnificativ sau sǎ diminueze funcţionarea în plan social, ocupaţional sau în alte
domenii importante.
Episodul depresiv major se diagnosticheazǎ în funcţie de urmǎtoarele 5 criterii:
1. trebuie sǎ fie prezente timp de douǎ sǎptǎmâni cinci sau mai multe din
simptomele menţionate anterior, cel puţin unul din simptome trebuie sǎ fie
1
dispoziţia depresivǎ sau pierderea interesului sau a plǎcerii. Nu se includ
simptomele ce rezultǎ în mod evident din condiţiile de ordin medical general sau
iluzii şi halucinaţii din dispoziţii incongruente;
2. simptomele sǎ nu întruneascǎ criteriile pentru episodul mixt;
3. simptomele trebuie sǎ determine distres clinic semnificativ sau perturbǎri în plan
social, ocupaţional sau în alte domenii de funcţionare;
4. simptomele nu trebuie sǎ fie cauzate în mod direct de efectele psihologice ale
substanţelor (abuz de droguri, alcool) si nici de condiţiile medicale generale
(hipotiroidism);
5. simptomele nu trebuie sǎ se justifice ca urmare a pierderii a persoanei iubite.
Tulburarea distimicǎ
Trǎsǎtura esenţialǎ a tulburǎrii distimice este dispoziţia depresivǎ cronicǎ
în cea mai mare parte a zilei, în majoritatea zilelor timp de cel puţin doi ani. În timpul
perioadei caracterizate prin dispoziţie depresivǎ trebuie sǎ fie prezente cel puţin
indivizilor, nici nu mai apar ca nefireşti şi nici nu sunt descrise, ci rezultǎ numai în urma
trebuie sǎ lipseascǎ mai mult de douǎ luni. Diagnosticul de tulburare distimicǎ se poate
stabili doar dacǎ nu a fost prezent un episod depresiv major în perioada primilor doi
ani ai tulburǎrii, iar tulburǎrile nu întrunesc criterii pentru tulburarea depresivǎ majorǎ
episod mixt sau hipomaniacal, nici criteriile pentru tulburarea ciclotimicǎ. Se poate vorbi
1
Tulburarea depresivǎ nespecificǎ
Tulburarea depresivǎ nespecificǎ include tulburǎrile cu aspect depresiv care nu
1
corespund unei realităţi cunoscute sau recognoscibile în comunitatea profesioniştilor.
Practicianul trebuie să constate că s-au eliminat toate celelalte ipoteze, iar diagnoza
corespunde sistemelor reale ale pacientului. Culegerea datelor presupune observaţia
clinică, interviuri standardizate, inventare şi scale de evaluare obiectivă sau de
autoevaluare.
Interviul standardizat. Fiecare metodă de interviu a fost elaborată pentru
aplicare în concordanţă cu criteriile unui sistem de diagnostic: Criteriile lui Feighner
(1972), Criteriile de Diagnostic pentru Cercetare (Spitzer et al., 1978), D.S.M.- IV-
R (1987) şi Clasificarea Internaţională a Tulburărilor, a Traumatismelor şi a Cauzelor
Morţii (ICD-10, 1993). Fiecare metodă precizează condiţiile de aplicare, persoanele
calificate pentru efectuarea interviului, timpul de aplicare, cotarea şi sursele pentru
obţinerea programelor. Pentru fiecare au fost stabilite fidelitatea, validitatea şi căile de
determinare ale acestora (Sholomkas, 1990; Guelfi, 1997).
Cele mai importante şi mai frecvent utilizate interviuri standardizate pentru
diagnosticul tulburărilor depresive sunt: Programul pentru Tulburări Afective şi
Schizofrenie, Programul de Interviu pentru Diagnostic, Interviul Clinic Structurat pentru
D.S.M.-IV-R, Interviul Compozit pentru Diagnostic Internaţional şi Programul pentru
Evaluare Clinică în Neuropsihiatrie.
Sistemul Compozit de Evaluare Diagnostică în tulburările depresive (CODE
= Composite Diagnostic Evaluation System) este o metodologie ce permite studiul
relaţiilor dintre diferitele clasificări ale tulburǎrilor mentale (Ban, 1989; Gaszner, Ban,
1996). Permiţând compararea sistemelor diagnostice derivate din diferite principii
nosologice, sistemul poate fi folosit în evidenţierea categoriilor valide de boli mintale
şi în identificarea tratamentului adecvat. El diferă de alte sisteme polidiagnostice
prin capacitatea sa de a produce diagnoză multiplă pe baza unui singur interviu.
Componentele esenţiale ale sistemului sunt divizate în algoritmi care pot evalua pacientul
prin multiple sisteme diagnostice în acelaşi timp. În CODE-DD (Depressive Disorders)
există o scală de evaluare pentru tulburările depresive (RSDD), care pe baza unui
algoritm, permite stabilirea diagnosticului în cadrul a 25 de sisteme diagnostice de
clasificare a tulburărilor depresive, în mod simultan. Întrucât CODE-DD s-a dezvoltat
prin diferenţierea subformelor, în cadrul depresiei unipolare se foloseşte numai la
1
pacienţii preselecţionaţi. Scala de evaluare pentru tulburările depresive se bazează pe 90
de caracteristici cuprinse în 80 de variabile, fiecare fiind evaluată în termeni de prezent
sau absent. Fiecare variabilă este percepută ca şi un cod responsabil pentru o formă
distinctă a expresiei clinice. Scala conţine şi o subscală pentru evaluarea severităţii
tulburării depresive.
Listele de verificare IDCL-ICD-10 şi ICDL-D.S.M-IV pornesc de la
dezavantajele interviurilor standardizate şi structurate: „limitarea la circumstanţe precis
determinate”, dificultăţile de natură economică ale aplicării, încrederea în diagnostic
condiţionată de omogenitatea grupelor, „consumul de timp”, „dificultăţile explorării
verbale pentru pacienţii care refuză comunicarea, simulează sau traversează o criză
acută”, relevanţă semnificativă doar la pacienţii cu simptome acute. Pe această bază,
listele de verificare propun o alternativă de verificare a semnelor şi simptomelor. Cu
ajutorul lor specialistul poate aduna toate datele relevante pentru stabilirea diagnosticului
în timpul consultaţiei obişnuite pe baza observaţiilor sau a informaţiilor de la o terţă
persoană. El se poate concentra asupra celor mai proeminente plângeri ale pacientului
şi ulterior, asupra semnelor şi simptomelor, ceea ce este foarte important pentru
obţinerea unei relaţii bazate pe încredere. Pacientul poate fi evaluat chiar dacă explorarea
deplină este imposibilă. Datele obţinute pot fi comparate şi se notează în documente
tipizate, rezultănd o mai temeinică comunicare, înregistrare şi stocare a datelor. IDCL
oferă o evaluare ştiinţifică şi standardizată pentru ICD-10 şi D.S.M-IV, permiţând o
examinare sistematică a criteriilor relevante şi a deciziilor de diagnoză. Constituie un
instrument consistent, riguros stabilit, ce poate fi folosit într-un sistem standardizat pentru
clasificarea pacienţilor.
Inventarele şi scalele. În urma consultării lucrărilor de referinţă privind
evaluarea depresiei, voi prezenta cele mai frecvent utilizate scale şi inventare ( Ban,
1981; Sartorius, Ban, 1986; Shaver, Brennan, 1991; Kleinman, Good, 1995).
Scala pentru evaluarea depresiei Hamilton (HRSD), 1960 este una dintre
primele scale de evaluare obiectivă pentru aprecierea severităţii stărilor depresive,
fiind şi astăzi una dintre scalele cu cea mai largă utilizare. Itemii săi au fost revizuiţi,
anumite definiţii ale lor au fost adaptate (Hamilton 1982, 1987; Bech, Coopen, 1990;
Thompson,1989). Itemii scalei se referă la dispoziţia depresivă, dispoziţia anxioasă,
1
retardarea psihomotorie, simptomele cognitive, simptomele sociale şi la simptomele
vegetative ale depresiei. În varianta din 1986 a scalei depresiei Hamilton, realizată de
Bech şi colaboratorii săi cu acordul autorului, este inclusă alături de scala de depresie
Hamilton o scală de depresie a melancoliei (Bech, 1996). Prima conţine 21 de itemi,
iar a doua 10 itemi. Nivelele de severiatate ale semnelor şi simptomelor pot avea valori
cuprinse între 0-4 pentru HRSD sau între 0 şi 2, reflectând astfel 5 vs. 3 nivele. Scala de
diagnostic a melancoliei DMS precizează trei nivele cu valori cuprinse între 0 şi 2.
Alcătuită pe baza analizei construcţiei scalei Hamilton, folosindu-se analiza
structurii latente, scala de melancolie se realizează printr-o validitate constructivă
ridicată. Itemii săi acoperă cele mai importante componente ale tulburării de dispoziţie.
Acest lucru s-a constatat şi în studiile de validitate efectuate pe populaţii diferite,
din culturi diferite (Hamilton, 1987; Paykel, 1990). Scala Hamilton şi-a demonstrat
validitatea concurentă prin rapoarte la alte instrumente de evaluare dintre care cel mai
semnificativ este BDI.
Inventarul pentru depresie Beck (BDI) 1967, 1988 este cel mai frecvent citat şi
cel mai utilizat instrument de măsurare a depresiei bazat pe autodescriere. Mai mult, el a
devenit un etalon pentru validarea altor inventare sau scale de autoevaluare. În lucrarea
sa din 1967, Beck a definit depresia prin prezenţa unei liste de 21 „categorii simptom-
atitudine”. Itemii inventarului reprezintă următoarele categorii: dispoziţie depresivă
(tristeţe), pesimism (lipsa speranţei), sentiment de eşec, deficit relaţional, sentimente
de vină, nevoia de pedeapsă, ură de sine, autoreproş, dorinţe de suicid, plângeri,
irascibilitate, contacte sociale deficitare, capacitate de decizie redusă, imagine de sine
negativă, incapacitate de muncă, insomnie, fatigabilitate, pierderea apetitului, scădere în
greutate, ipohondrie, pierderea libidoului. In versiunea originală s-a cuantificat gradul
de severitate a simptomelor cu valori cuprinse între 0 şi 3, unele categorii având douǎ
variante de răspuns pentru acelaşi grad de severitate.
În versiunile mai recente ale scalei este stabilită o singură variantă pentru
fiecare nivel, astfel încât cei 21 de itemi au fiecare 4 nivele de severitate cuprinse între 0
(absenţa depresiei) şi 3 (depresie maximă). Astfel, scorul total este cuprins între 0 şi 63.
Se consideră că absenţa depresiei sau depresia minimă se reflectă într-un scor mai mic
de 4, depresia uşoară între 5 şi 13, moderată între 14 şi 20, iar depresia severă peste 21
1
(Shaver, Brennan, 1991). În practică se lucrează cu scoruri mai ridicate. Adaptat pentru
toate vârstele, BDI, este cel mai cunoscut inventar pentru măsurarea nivelului depresiei şi
a fost tradus şi utilizat cu succes în multe spaţii socio-culturale. Este uşor de administrat,
necesită un timp scurt, putând fi aplicat la diferite segmente ale populaţiei indiferent de
nivelul de cultură sau vârstă, datorită utilizării unui limbaj accesibil.
Scala de autoevaluare a depresiei Zung (SDS, 1965) a fost concepută pentru
evaluarea depresiei mai ales în instituţiile de îngrijire medicală. Ea conţine 20 de
itemi grupaţi în 4 categorii: simptome afective, referitoare la dispoziţia depresivă,
simptome referitoare la perturbări fiziologice (somn, apetit, greutate, libido, oboseală),
la perturbări psihomotorii (agitaţie sau retardare), perturbări psihologice (confuzii,
disperare, iritabilitate, indecizie, depreciere, idei suicidare, insatisfacţie). Răspunsurile
pentru fiecare item se grupează în 4 variante, fiecare reflectând frevenţa semnului sau
simptomului: 1=deloc sau pentru puţin timp, 2=uneori, 3=o bună parte de timp, 4=cel
mai mult sau tot timpul. Tradusă în peste 30 de limbi, SDS, asemenea BDI este una dintre
cele mai larg folosite scale pentru evaluarea depresiei, atât în unităţile de cercetare, cât şi
în clinică. Cele două instrumente pot fi considerate complementare, BDI măsurând gradul
de severitate al depresiei, iar SDS frecvenţa simptomelor depresive. Complementaritatea
şi distincţia sunt importante şi trebuie luate în considerare în raport cu obiectivele
cercetării. Asemenea BDI, aplicarea SDS nu este influenţată semnificativ de factori
demografici.
Scala pentru evaluarea depresiei Carroll (CRS) a fost concepută ca o modalitate
de autoevaluare pararlelă la Scala de Evaluare Obiectivă a Depresiei Hamilton (HRDS).
Dezvoltarea CRS nu a fost menită să compenseze incongruenţa dintre evaluările
clinice obiective şi autoevaluările depresiei. Itemii săi vizează aspectele somatice şi
comportamentale ale depresiei, indicând severitatea simptomelor fără a avea pretenţia
să constituie un mijloc de diagnostic. CRS cuprinde 52 de itemi care vizează retardul
motor, agitaţia, perturbările somnului, pierderea în greutate, anorexia, oboseala, pierderea
libidoului, dificultăţi în concentrarea atenţiei, diminuarea perspicacităţii, anxietate şi
idei suicidare. În contrast cu HRDS în care unele enunţuri se evaluează de la 0 la 4, iar
altele de la 0 la 2, în CRS aceeaşi itemi (simptome) sunt reprezentaţi de patru sau de două
enunţuri care reflectă severitatea progresivă a manifestărilor aceluiaşi simptom. Ordinea
1
prezentării itemilor este aleatorie. Răspunsurile la chestionar sunt binare (da/nu); 40 de
răspunsuri de tip „da” şi 12 de tipul „nu” vor fi luate în considerare pentru determinarea
stării depresive. Scorul total se calculează prin însumare (1 punct pentru fiecare item) şi
poate fi cuprins între 0 şi 52.
În combinaţie cu interviurile structurate, inventarele şi scalele pot fi utilizate
pentru evaluarea severităţii, frecvenţei, evoluţiei şi a simptomatologiei depresiei.
Eficienţa lor poate spori dacă se iau în calcul atât calităţile lor psihometrice, cât şi
neajunsurile.
1.5. Tratamente
Dupǎ un întreg proces de definire, clasificare, diagnosticare şi evaluare a acestui
periculoasǎ. Derivaţii triciclici sunt pe bazǎ de imipraminǎ utilizatǎ pentru prima datǎ
de R. Kuhn în 1957. Clomipramina şi amitriptilina, care pot fi administrate pe cale
intravenoasǎ la începutul tratamentului au inaugurat o lungǎ serie de medicamente
Activitatea lor paralizeazǎ net nervul vag şi antreneazǎ fenomene secundare, uneori
1
dezagreabile: uscǎciunea gurii, midriazǎ, cu dificultatea acomodǎrii vizuale, riscuri de
creştere a tensiunii intraoculare sau provocarea unei retenţii vezicale; tahicardie şi
tulburǎri tensionale în primele zile de prescripţie. Provoacǎ o dezinhibare adesea mai
precoce decât modificarea stǎrii timice, ceea ce poate facilita o trecere la actul suicidar.
Din aceste motive este necesar ca asemenea tratamente sǎ se facǎ sub supravegherea
constantǎ a anturajului şi, în cazurile grave, cu risc de suicid, în mediul spitalicesc. Când
recidivǎ a depresiei. Mulţi specialişti îl prescriu luni în şir cu doze slabe asociind produse
normotimice (litiu şi valpromida) care s-au dovedit eficiente în prevenirea de noi accese.
În afarǎ de tratamentul medicamentos, necesare şi utile sunt psihoterapiile.
Beck, Rush, Shaw si Emery, care poate fi definitǎ ca o rezolvare de probleme, depresia
fiind ea însǎşi o problemǎ. Scopul terapiei este de a-l ajuta pe pacient sǎ gǎseascǎ
soluţii la problemele sale, iar obiectivul imediat al terapiei este eliberarea de simptome,
cel pe termen lung fiind rezolvarea problemelor de viaţǎ şi prevenirea apariţiei sau
mǎcar atenuarea unor episoade depresive viitoare. Se face o selecţie a pacienţilor care
de a face faţǎ stresului. În funcţie de aceşti factori, terapeutul elaboreazǎ diferite strategii
(cognitive, comportamentale, cognitiv-comportamentale, preventive) ţinând cont atât
1
de caracteristicile, cât şi de gradul de severitate al depresiei ale fiecǎrui pacient în parte.
1.6. Concluzii
de depresie este cea mai frecvent utilizatǎ şi include o fenomenologie clinicǎ extrem
1
sau ca o lipsǎ de abilitate de învǎţare, survenitǎ în urma unor eşecuri
repetate;
● psihologia academicǎ apreciazǎ depresia ca o tulburare cognitivǎ ce
precedentǎ, constatabilǎ „în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi” (DSM-IV-
depresivǎ este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin observaţia celor din jur.
hipocondrice sau chiar de urmǎrire şi influenţǎ. Uneori ideile delirante pot fi însoţite
lacunarǎ) sau o reproduc fragmentar. Sindromul depresiv poate dura doua-trei sǎptǎmâni
1
● depresia anxioasǎ;
● depresia delirantǎ cuprinde delirul melancolic tipic (pǎcǎtuire, sǎrǎcie,
versantului descendent al existenţei. Într-o mai mare mǎsura decât la adult, depresia
depresiei, se disting greu stǎri depresive propriu zise înainte de vârsta şcolaritǎţii. Unii
1
prepuberǎ sau puberǎ. Cu toate acestea, R. A. Spitz, vorbeşte de o „depresie anacliticǎ”,
care poate apǎrea chiar la copilul de şase luni, aflat într-o carenţǎ emoţionalǎ în raport cu
Manifestǎrile clinice propriu zise ale episodului depresiv sunt exprimate prin
simptome esenţiale si facultative:
1. reducerea capacitǎţii cognitive – dificultǎţi de concentrare, de mobilizare
afectivǎ pozitivǎ;
7. anestezia psihicǎ dureroasǎ – pacienţii nu sunt capabili de trǎirea unor sentimente
afective negative, de a resimţi tristeţea, doliul sau disperarea;
8. dificultatea de deliberare, indecizia şi ezitarea;
9. deznǎdejdea sau disperarea – intensitatea şi severitatea tulburǎrilor depresive, risc
suicidar deosebit;
10. insomnia, hipersomnia;
1
11. reducerea apetitului, pierderea ponderalǎ;
12. constipaţia;
13. cefaleea – „singurul simptom al unei depresii” (Kielholz 1984, p. 56);
14. algiile – justificarea inhibiţiei psihomotorii.
1
2. Alcoolismul
mai vechi timpuri, substanţa fiind apreciatǎ pentru efectele sale euforizante şi anxiolitice.
Consecinţele negative ale abuzului de alcool episodic sau cronic, atât pe plan individual,
psiho-biologic, cât şi pe plan colectiv, socio-familial şi profesional sunt cunoscute de
mult timp, problema constituind obiectul a numeroase cercetǎri odatǎ cu „medicalizarea”
1
reprezintǎ a patra problemǎ de sǎnǎtate publicǎ în lume. Divergenţele privind definiţia
tineri şi vârstnici, precum şi la femei. Se considera cǎ 90% din populaţia globului este
consumatoare de alcool, 10% fiind consumatori abuzivi.
În ultimii ani s-a constatat o creştere considerabilǎ a producţiei şi implicit a
straturile sociale, dar predominând la cei care dispun de strategii precare de a face faţǎ
stresului, la cei cu probleme de adaptare (imigranţi, şomeri), aceştia având în general un
status economic şi cultural inferior, cu toate implicaţiile pe care le presupun.
Pe plan economic şi social, consumul abuziv de alcool are consecinţe
importante, printre care incapacitate temporarǎ de muncǎ, accidente de muncǎ, accidente
1
alcoolici greveazǎ bugetul tuturor ţǎrilor. Studiul epidemiologic efectuat în 1974 pe un
În 1995 în S.U.A. 52% din populaţie consumase alcool în ultima lunǎ, 17%
bǎutori (apud Kaplan, Sadock, 1998; D. Prelipceanu, 2003, p.74). 90% din populaţia
emisferei vestice consumǎ alcool la un moment dat în cursul vieţii, 30% au probleme
temporare legate de abuzul de alcool, 10% din bǎrbaţi şi 3-5% din femei au probleme
severe, repetate în anumite perioade ale vieţii din cauza alcoolului (dependenţǎ, sindrom
de sevraj, complicaţii somatice), 20-35% din cei care apeleazǎ la serviciile de sǎnǎtate
debut tardiv, printr-o dependenţǎ psihicǎ mai puternicǎ decât cea fizicǎ, dar şi prin
1
angoasa, simptom major al patologiei mentale, poate fi dupǎ J. Bergeret expresia unei
structuri psihotice, a unei structuri nevrotice sau a anumitor stǎri limitǎ. Recursul la
alcool poate linişti tensiunile, dar numai temporar, de unde necesitatea de noi libaţii, ceea
ce poate însemna intrarea pe calea dependenţei. Psihiatria tradiţionalǎ s-a arǎtat relativ
depresie: observaţii clinice şi studii genetice tind sǎ punǎ în evidenţǎ, în anumite cazuri,
secolului ipoteze psihogenetice, ea punând în cauzǎ cel mai adesea anomalii sau alterǎri
ale schemelor identificatoare iniţiale şi deficite narcisice. Alte tipuri de studii se bazeazǎ
cercetǎri multiple, divergente, uneori contradictorii nu permit trasarea nici unui profil
tipic. Dar ramâne viu interesul pentru ipotezele formulate pe plan psihologic, încercându-
se a se rǎspunde provocǎrii pe care o reprezintǎ opacitatea conduitei alcoolice.
care se exercitǎ asupra individului în mǎsura în care el aparţine unui anumit mediu,
face parte dintr-un grup etnic definit, respectând moravuri şi datini tradiţionale, sau în
mǎsura în care aderǎ la o religie, la anumite concepţii metafizice sau morale. Influenţa
poziţia grupului sǎu social faţǎ de alcoolism au ponderea lor în conduitele individuale
1
au dintotdeauna reputaţia de a rǎmâne sobri. S. Snyder a efectuat mai multe anchete în
aceastǎ religie este deosebit de mic. În anii ’80, însǎ, observarea diferitelor grupuri de
la începutul secolului XX, cel mai adesea de origine ruralǎ, au trebuit sǎ facǎ faţǎ unor
mari dificultǎţi de adaptare. Procentajul alcoolismului la indivizii care compun acest grup
este foarte ridicat, însǎ de la a doua generaţie el scade de la 38% la 20%. Comunitǎţile
chineze instalate în S.U.A. exercitǎ, din cauza unor tradiţii culturale foarte vechi, un
control familial şi social vigilent faţǎ de alcool, control pe care contactele cu civilizaţia
opinie publicǎ. Alcoolul simbolizeazǎ şi evocǎ mult mai mult reuniunile agreabile şi
mesele bune decât eventualele decǎderi pe care le poate determina. Chiar dacǎ îl respinge
pe alcoolic, societatea admite mitul beţiei voiase şi virile.
Existǎ şi factori economici care determinǎ consumul de alcool. Aceştia
constituie totalitatea elementelor care privesc producţia, distribuţia şi consumul de alcool,
precum şi presiunile exercitate asupra grupului sau indivizilor care au interese angajate în
acest sector de activitate.
Astfel, etiologia alcoolismului este multifactorialǎ. A distinge, a defini aceşti
factori multipli, a preciza modul lor de acţiune, a le atribui o valoare sunt operaţii dificile,
cu atât mai mult cu cât existǎ întotdeauna o intersectare şi o interacţiune a acestora.
în lucrǎrile lui Jellinek este acceptat unanim, persistând însǎ divergenţe privitoare la
definirea lui drept cadru nosologic unitar, atunci când se apeleazǎ pentru delimitare la
criterii generale, medicale, psihologice, socioculturale.
Afirmaţia cǎ alcoolismul este o maladie psihosocialǎ, alcoolicul fiind un bolnav
1
corespunde unei realitǎţi clinico-psihologice, dar nu şi rigorilor unei definiţii adecvate
lent şi nu totdeauna complet. El genereazǎ complicaţii grave, dintre care cele mai
frecvente sunt cele ale sistemului nervos şi ale aparatului digestiv. Chiar înaintea apariţiei
complicaţiilor la alcoolicii cronici apar tulburǎri psihice importante, cu repercusiuni
fizicǎ.
Ca şi în cazul altor substanţe cu potenţial de adicţie consumul cronic de alcool
poate duce la apariţia toleranţei care semnificǎ necesitatea creşterii în timp a dozelor
de substanţǎ pentru realizarea aceluiaşi efect. Opusǎ toleranţei este sensibilizarea care
subiective de confort, pentru reducerea tensiunii psihice. Dependenţa fizicǎ este mai
tardivǎ şi semnificǎ apariţia tardivǎ (dupǎ cel târziu 24 de ore) a unui sindrm de sevraj
(abstinenţǎ) atunci când a fost întrerupt sau redus brusc consumul de alcool. Sindromul
de sevraj presupune simptome somatice şi psihice complexe, penibile pentru bolnav
(tremurǎturi digitale şi linguale, transpiraţii, etc.) adesea extrem de grave (episoade
1
substanţei, ceea ce face sǎ existe un numǎr extrem de mare de consumatori de alcool,
dintre care numai aproximativ 10% ajung la alcoolism cronic. Intervalul de timp necesar
pentru instalarea dependenţei este mai îndelungat în cazul alcoolului, comparativ cu alte
substanţe cu potenţial adictiv, iar toleranţa presupune mǎrirea dozei pânǎ la de 3-4 ori
doza uzualǎ.
(sau chiar relativ regulat), încadrându-se însǎ într-un pattern normativ de consum, care
dependenţǎ.
de alcool este determinat în mare parte de existenţa (în viaţa lor profesionalǎ sau
particularǎ) a unor ocazii care favorizeazǎ consumul, acesta având deci un caracter mai
sistematic decât în cazul simplilor consumatori de alcool. Pentru bǎutorii sociali, alcoolul
fǎrǎ efort deosebit şi fǎrǎ consecinţe neplǎcute. Frecvent, bǎutorii sociali reprezintǎ
problemǎ”.
1
patologice a alcoolului, care defineşte consumatorii abuzivi de alcool. Criteriile care
delimiteazǎ aceastǎ categorie sunt urmǎtoarele: pacientul însuşi considerǎ cǎ bea prea
mult, a încercat sǎ reducǎ sau sǎ întrerupǎ consumul, dar nu a reuşit; nu reuşeşte sǎ-şi
mai mult sau mai puţin profundǎ. Familia îi reproşeazǎ consumul de alcool şi/sau are
locul de muncǎ legate de alcool; are probleme judiciare (contravenţii, infracţiuni) legate
de consumul de alcool; are perioade de „black-out”, amnezii circumscrise, totale sau
parţiale, fǎrǎ pierderea conştienţei, în condiţii de inebriere, devenind frecvent violent
în astfel de situaţii; are crize convulsive în cadrul intoxicaţiilor acute, în absenţa unor
antecedente comiţiale; consumul zilnic de alcool este absolut necesar pentru a face
faţǎ solicitǎrilor obişnuite; continuǎ consumul de alcool în pofida unor recomandǎri
medicale; bea alcooluri nebuvabile, cheltuieşte o parte însemnatǎ a veniturilor sale pentru
alcool; prezintǎ complicaţii ale intoxicaţiei acute; prezintǎ sau a prezentat simptome
1
anumite lacune, dar care îşi propune sǎ reflecte o realitate psiho-
biologicǎ, fǎrǎ conotaţii sociale care au caracter mai mult sau mai puţin
arbitrar.
Diagnosticul sindromului de dependenţǎ alcoolicǎ presupune existenţa unor
1
etapǎ existând posibilitatea unei stabilizǎri sau chiar a revenirii la un stadiu anterior (Van
Dijk,1972; Girici,1975; Edwards,1977).
2. Clasificarea alcoolismului
Alcoolite – la cei care beau din obişnuinţǎ (sau pentru completarea raţiei
calorice, considerent care are o accepţiune limitatǎ). Pacienţii sunt în general de sex
fiind destul de rare. Debutul consumului este în general precoce, în adolescenţǎ. Anumite
profesiuni sunt mai expuse (în alimentaţia publicǎ, în industria bǎuturilor alcoolice, etc.)
liber, etc.). Depistarea acestor cazuri este în general tardivǎ, legatǎ cel mai des de un
incident pentru care alcoolul este un factor favorizant.
Alcooloze – care se instaleazǎ pe fondul unei personalitǎţi nevrotice, putând
fi singura manifestare aparentǎ a stǎrii morbide. Debutul consumului are loc la vârsta
adultǎ, este de obicei progresiv, însoţit de episoade depresive. Mai rar, se noteazǎ un
debut brutal, cu caracter reactiv. Evoluţia imediatǎ este favorabilǎ, dar recǎderile sunt
frecvente, prognosticul fiind rezervat. Depistarea este mai facilǎ, pacienţii solicitând
frecvent sprijin medical din proprie iniţiativǎ. Atunci când consumul de alcool se
instaleazǎ la o personalitate psihopatǎ, debutul este mult mai precoce (în adolescenţǎ,
1
Somalcooloze – care apar în contextul unor psihoze acute sau cronice (psihozǎ
beta descrise de Jellinek corespund noţiunii de bǎutor excesiv, stadiile gamma şi delta
1
● În ţǎrile latine, consumul cotidian (în general de vin) este repartizat pe parcursul
întregii zile, pacientul fiind capabil sǎ-şi limiteze ingestia în vederea evitǎrii
este masivǎ vesperal, la sfârşitul sǎptǎmânii, inebrierea este aproape regulǎ, atât
straturile sociale cu nivel economic ridicat, cǎtre alcoolizǎri episodice, mai mult sau mai
separatǎ alcoolismul simptomatic în care consumul de alcool este secundar unei tulburǎri
în primul rând tulburǎrilor psihice, dar instituirea lui este condiţionatǎ de rezolvarea
problemei alcoolului. Acest punct de vedere redevine actual în demersurile teoretice (dar
cu implicaţii clinico-terapeutice) ale unor autori contemporani (Cavenar şi Brodie, 1983),
care propun diferenţierea conceptualǎ a alcoolismului primar de cel secundar (în sensul
lui Shuckit şi Winokur), cu sublinierea cǎ nu este vorba de forme care se exclud mutual,
1
personalitate, ci semnificǎ mai curând o paradigmǎ comportamentalǎ bazatǎ probabil pe
utilizare a alcoolului, dar care este rezultatul unui sindrom psihopatologic major (boalǎ
sau „integrativǎ”.
anxietate, culpabilitate) şi forme mixte (în care alterneazǎ fazele impulsive cu cele
compulsive).
Datele unor studii mai recente (Allan şi Cooke, 1986) atestǎ extinderea
consumului abuziv de alcool la femei, relaţia dintre alcoolismul feminin şi circumstanţele
existenţiale pǎrând a fi de interdependenţǎ şi influenţare reciprocǎ, în sensul cǎ, de multe
ori, ambele apar drept consecinţe ale unei tulburǎri de personalitate cu comportament
1
femeile alcoolice, abuzul de alcool complicându-se în aproximativ o treime din cazuri cu
alte toxicomanii medicamentoase (Schuckit şi Morrisey, 1979).
Ca particularitate evolutivǎ, trebuie subliniat cǎ alcoolismul degradeazǎ mai
repede şi mai profund femeia, atât biologic, cât şi ca statut social şi familial.
Bǎuturile alcoolice sunt definite ca soluţii apoase de alcool etilic care conţin
arome, se obţin mai des prin fermentaţie, proces biochimic complex comportând mai
multe etape în care hidranţii de carbon se transformǎ în etanol. El se produce sub
orz supuse în prealabil unui proces de germinare artificialǎ care transformǎ amidonul în
glucozǎ fermentabilǎ. Ea conţine 2-85% alcool şi adaos de hamei pentru aromǎ şi gust,
dar şi pentru controlul fermentaţiei; un litru conţine aproximativ 40g alcool pur, 40g de
glucide şi 4g de proteine.
Cidrul este un produs de fermentaţie a mustului proaspǎt de mere. Are o
concentraţie de 5% alcool; se obţine şi un cidru dulce cu 2-3% alcool; similar se obţine şi
o bǎuturǎ din pere.
prin fermentare se obţine prin vaporizarea alcoolului urmatǎ de condensarea lui prin
rǎcire. Alcoolul concentrat, de 40-60% a fost multǎ vreme remediul miraculos, rar
şi scump. Rachiul şi coniacul se obţin prin distilarea vinului. Ţuica (palinca) rezultǎ
1
prin distilarea produselor de fermentare a prunelor. Vodca este obţinutǎ prin distilarea
alcoolului provenit prin fermentarea cerealelor. Ginul este obţinut prin distilarea mustului
fermentat de cereale, la care se adaugǎ boabe de ienupǎr. Romul se obţine prin distilarea
sucului sau melasei fermentate de trestie de zahǎr sau din alcool rafinat şi adaosuri de
este necesar sǎ realizǎm o scurtǎ prezentare a acestor faze. Primul care a realizat aceastǎ
între câteva luni şi doi ani, timp în care se cautǎ motivaţii şi circumstanţe pentru a
persoana respectivǎ. Aceastǎ fazǎ are douǎ stadii: beţia ocazionalǎ şi beţia permanentǎ.
2. Faza prodromalǎ este cuprinsǎ între şase luni şi patru ani. Apare aviditatea
dupǎ primele pahare, consumul în secret pentru a pǎrea cǎ nu consumǎ mai mult
decât ceilalţi, tulburǎri de memorie. Aceastǎ fazǎ este anunţatǎ de primul semn al
1
ingeratǎ.
necesitatea fizicǎ de a bea; unele conflicte cu colegii, familia; apar manifestǎri de sevraj,
Clinica alcoolismului
Intoxicaţia alcoolicǎ acutǎ. Ingestia de alcool etilic produce manifestǎri
clinice care depind de doza ingeratǎ, de viteza cu care a fost absorbitǎ, precum
1
g ‰ corespund unei alcoolizǎri patologice. Aspectele clinice diferǎ în funcţie de
paloare facialǎ);
c. faza de paralizie sau anestezie (Magnan) care corespunde unui somn
mai mult sau mai puţin profund, putând merge pânǎ la comǎ (beţie
caracter sistematic sau întâmplǎtor. Ea este determinatǎ de ingestia unei cantitǎţi mai
mari de alcool sau chiar a unei cantitǎţi care în mod obişnuit nu determinǎ inebriere,
atunci când existǎ o sensibilitate particularǎ a individului înnǎsutǎ sau dobânditǎ. Este
1
o beţie acutǎ, relativ profundǎ, comportament extrem de dezordonat, neinfluenţabil de
150ml) sau la consumatorii cronici de alcool, dupǎ consumul rapid al unei cantitǎţi
importante de bǎuturǎ. Durata variazǎ de la câteva minute la mai multe ore (24-48 ore).
1
privind frustrǎri şi eşecuri trǎite; pot apǎrea idei de suicid şi ingestia de alcool,
generând reducerea inhibiţiei, poate facilita comiterea actului.
Atitudinea terapeuticǎ în cazurile de intoxicaţie alcoolicǎ acutǎ cu implicaţii
psihiatrice presupune ca principiu fundamental, un examen medical concret în vederea
excluderii unei alte stǎri patologice subiacente sau concomitente – traumatism cranio-
cerebral, afecţiuni vasculare cerebrale, neuroinfecţii, complicaţii metabolice. Se
recomandǎ menţinerea pacientului sub supraveghere pânǎ la dispariţia principalelor
sanguinǎ.
Sindromul de intoxicaţie alcoolicǎ cronic.
Consumul cronic de bǎuturi alcoolice determinǎ apariţia tulburǎrilor psihice
şi somatice, ca urmare a efectelor toxice directe şi indirecte ale substanţei, la nivelul
diferitelor ţesuturi şi organe. Modificǎrile pe care le presupune consumul cronic abuziv
absorbţie de alcool. Relativ precoce apar tendinţe impulsive, care determinǎ pacientul sǎ
acţioneze în acord cu instinctele sale primitive, cu dispoziţia de moment. Sentimentele
de culpabilitate prezente mai ales în prima perioadǎ genereazǎ un comportament excesiv
începe sǎ se manifeste prin minciunǎ, furt, înşelǎtorie din dorinţa de a se prezenta într-
defavorizeazǎ. Apar tulburǎri intelectuale relativ tardiv: perturbǎri ale gândirii abstracte,
1
determinǎ apariţia unei gastrite etilice); tulburǎri de somn şi tulburǎri sexuale.
Sindromul de sevraj alcoolic.
Sistarea sau reducerea considerabilǎ, voluntarǎ sau fortuitǎ a ingestiei de alcool
duce la sindromul de sevraj alcoolic. Sevrajul total a fost incriminat drept factor etiologic
de cǎtre Wernicke şi confirmat ulterior de numeroase cercetǎri. Studii mai recente
cea mai dramaticǎ (delirum tremens), în condiţiile existenţei unei alcoolemii mari, dar
probabil mai micǎ decât cea obişnuitǎ la pacientul respectiv. Existǎ deci posibilitatea
orǎ, iar aceasta scade în cazul afecţiunilor hepatice. Instalarea efectelor psihosomatice
opticǎ;
1
● la nivelul aparatului digestiv apar gastrite toxice, ulcere, pancreatitǎ,
ale extremitǎţilor, tahicardie, hipo sau hipertensiune arterialǎ, febrǎ, greţuri, vǎrsǎturi,
diaree, tegumente şi mucoase deshidratate, semne de polineuropatie.
Consumul de alcool are consecinţe nefaste şi la nivel psihologic, accentuând
trǎsǎturile personalitǎţii antisociale, anxioase, depresive şi se asociazǎ personalitǎţii de
tip borderline, unei disforii labile, suspiciozitǎţii violenţei. Aceste complicaţii se referǎ
la:
● crizele convulsive de sevraj care pot fi de sine stǎtǎtoare, sau pot apǎrea în
cadrul sindromului de sevraj. Acestea pot apǎrea într-o perioadǎ de la 24-72 de ore de la
încetarea consumului;
● tulburǎri psihotice, cum este halucinoza alcoolicǎ Wernicke;
● tulburǎri amnestice persistente induse de alcool – sindromul amnestic;
● demenţa alcoolicǎ;
● paranoia alcoolicǎ;
● sindromul alcoolic fetal;
● depresia care poate fi expresia unei tulburǎri de dispoziţie ca reacţie la
consecinţele dependenţei de alcool pe plan social, familial, profesional;
1
● tulburǎri de personalitate organicǎ care sunt de fapt tulburǎri
evantai de metode a cǎror utilizare depinde de: personalitatea subiectului, tipul de relaţie
1
terapeutic, este obţinerea şi menţinerea prelungitǎ a abstinenţei totale, în cazul în care
termen mediu şi lung, vizeazǎ sǎ întǎreascǎ beneficiile multiple ale sevrajului menţinut.
În mod clasic terapia alcoolismului este conceputǎ ca o curǎ ale cǎrei etape le
excesivǎ ineficace;
● bilanţul psihologic şi somatic al comportamentului alcoolic (vechimea şi tipul
relaţie cu alcoolul, bilanţul afectǎrilor somatice, psiho-afective, familiale, sociale
legate de alcool);
● psihoterapia explicativǎ favorizează luarea la cunoştinţǎ (înţelegerea) a abuzului
Aceastǎ pre-curǎ poate fi mai lungǎ sau mai puţin lungǎ. Trecerea la curǎ, la
un subiect nemotivat, poate fi amânatǎ şi timpul pregǎtitor se poate dovedi eficace prin
contactele stabilite cu familia sau prin punerea în legǎturǎ cu grupuri de vechi bolnavi.
Cura de sevraj. Strategia terapeuticǎ a curei, dupǎ cele mai multe opinii, este
mult mai uşor realizatǎ în mediul spitalicesc decât în ambulator; ea permite aplicarea
abstinenţǎ care a fost prezentat pacientului, explicat şi înscris în timp. Sevrajul de alcool
1
cale intramuscularǎ, prescrierea medicamentelor psihotrope este indispensabilǎ. Acest
constǎ teoretic în a crea o aversiune faţǎ de alcool prin folosirea unei substanţe cu efect
asociate, cel mai des secundare alcoolizǎrii excesive (sindroame depresive, anxietate,
1
pot diminua apetitul pentru alcool.
Psihoterapiile în alcoolism
Multiple metode sunt utilizate, câteodatǎ simultan în cursul post-curei la
alcoolici. Ele fac apel, în funcţie de personalitatea fiecǎrui pacient, la tehnici diverse,
dintre care nici una nu poate fi estimatǎ global ca superioarǎ celorlalte pe ansamblul
cazurilor.
Printre metodele individuale ale psihoterapiei în cursul post-curei la alcoolici
se regǎsesc urmǎtoarele: psihoterapia de susţinere, psihoterapia cognitivǎ, psihoterapia
1
Intervenţia psihologului în alcoolism. Prin multitudinea factorilor implicaţi
în etiopatogenia sa, alcoolismul necesitǎ o abordare terapeuticǎ complexǎ, amplǎ şi
1
Relaţiile dintre alcoolism şi depresie sunt de o complexitate particularǎ,
156), dar aceastǎ aserţiune sinteticǎ se impune analizei clinice, necesarǎ pentru o corectǎ
abordare terapeuticǎ.
ar fi mult mai bine validate dacǎ din acest context ar fi eliminate problemele raporturilor
dintre depresie şi alcoolism.
Corelaţiile alcoolism-depresie îşi aflǎ originea în asemǎnarea pânǎ la identitate
depresivǎ de spectru şi tulburarea depresivǎ purǎ” (G. Winokur, 1974, apud V. Predescu,
sau psihopatie. Astfel, în boala depresivǎ purǎ se înscriu pacienţii depresivi care nu au
printre rudele de gradul I alcoolici sau psihopaţi, iar în boala depresivǎ de spectru sunt
incluşi depresivii care au printre rudele de gradul I alcoolici sau psihopaţi. Se constatǎ
astfel cǎ nu toate depresiile pot fi corelate cu alcoolismul, întrucât relaţia este prezentǎ
1
numai „între anumite forme de alcoolism şi în anumite depresii” (J. C. Archambault,
1983, apud V. Predescu, p.157). Totuşi, corelaţia alcoolism/depresie este susţinutǎ de
numeroşi clinicieni, uneori în manierǎ axiomaticǎ, întrucât, conform opiniei lor „existǎ
majore” (R. Cancro, 1985, apud V. Predescu, p.157). Însǎ astfel de aserţiuni mai ales
ale clinicienilor fiind bazate pe observaţii veridice, dar în acelaşi timp empirice. Studiile
geneticienilor, pe de altǎ parte ilustreazǎ cǎ „nu existǎ o creştere a alcoolismului la
rudele probanzilor afectivi non-alcoolici, comparativ cu rudele subiecţilor de control”
(E. S. Gershon şi colab, apud V. Predescu, p.157). Numeroşi alcoolici sunt şi depresivi,
dar ei sunt depresivi din motive multiple şi comprehensibile şi nu din cauze genetice,
întrucât „alcoolismul în sine, fǎrǎ tulburǎri afective, nu pare a aparţine spectrului genetic
al bolii maniaco-depresive bipolare” (ibidem).
Corelaţiile alcoolism-depresie pot fi urmǎrite din planuri şi situaţii diferite,
dintre care: interferenţa alcoolului cu sistemul serotoninergic, cu sistemul dopaminergic
şi cu sistemul plachetar. În ansamblu, se poate menţiona cǎ în privinţa corelaţiilor
biochimice şi enzimatice dintre alcoolism şi depresie, deşi s-au înregistrat progrese
semnificative, datele sunt încǎ departe de o înţelegere exactǎ a fenomenelor. Între unele
întâlnindu-se uneori date contradictorii, situaţie atribuitǎ unor cauze variate şi în primul
rând metodelor de studiu diferite.
S-au fǎcut eforturi de a contura o personalitate premorbidǎ întrucâtva
particularǎ, eventual specificǎ pentru fiecare entitate nosograficǎ. Aceste studii, dintre
care cele mai multe efectuate pe baza unor chestionare adaptate şi a unor teste de
personalitate, nu au fost ulterior validate. O astfel de situaţie este regǎsitǎ şi în domeniul
tipicǎ” (E. B. Ritson, J. D. Chick, 1983, apud V. Predescu, p.158). Într-un studiu
1
se constatǎ cǎ „o copilǎrie perturbatǎ şi o anumitǎ structurǎ de personalitate nu s-au
dovedit predictive pentru alcoolismul ulterior” (G. E. Vaillant, 1980, apud V. Predescu,
p. 158).
În ciuda acestor aserţiuni, studiile referitoare la o anumitǎ structurǎ de
personalitate sunt atât de numeroase încât nu pot fi ignorate. Ca elemente comune ale
trǎsǎturilor de personalitate din alcoolism şi depresii se menţioneazǎ autopunitivitatea,
cât şi alcoolicul poartǎ, încǎ din copilǎrie, o anumitǎ vulnerabilitate pe care situaţiile
1
sunt atât de frecvente, încât alcoolismul trebuie suspectat atunci când pacientul
prezintǎ manifestǎri depresiv-anxioase rebele la tratament, hipomnezie şi
sa” care era alcoolul; fǎrǎ îndoialǎ cǎ remanierile biochimice şi enzimatice sunt
1
3. Terapia sugestivă
cǎtre Bertrand, iar în Anglia, Braid explica prin sugestie fenomenele hipnotice. Încǎ din
mileniul VI, î.H., termenul de sugestie este pǎstrat în descrierile sumeriene. Bernheim
extinde termenul, afirmând cǎ sugestia este un fenomen normal prezent atât în starea de
1
la sugestie. Situaţia sugestie este definitǎ ca un complex de stimuli sau un stimul cu
adecvarea la realitate) şi sugestii neutre (reacţii neutre sub aspectul adecvǎrii sau
neadecvǎrii la realitate).
Sunt conturate douǎ mari direcţii de cercetare: psihologii care au folosit sugestia
pentru experienţe pe grupuri (direcţia psihologiei sociale) şi psihologii care au abordat
sugestia din perspectiva mǎsurǎrii sugestibilitǎţii (direcţia psihologiei experimentale).
Reprezentanţii primei direcţii ( Tarde, Sighele, Le Bon, Ross, McDougal,
Sherif, Crutchfield, Asch etc.) au studiat aspecte ale modificǎrii atitudinilor şi opiniilor,
1
generatoare de stimuli auditivi, vizuali, tactili etc. care pot fi manipulate de examinator.
Simulând administrarea stimulului, experimentatorul îl considerǎ sugestibil pe subiectul
dirijarea conduitei) din afara sau din interiorul subiectului. Subordonarea se intersecteazǎ
1
subiectul sǎ fie o entitate unicǎ, sǎ aibǎ anumite atitudini, credinţe, opinii sunt constructe
1
- sugestii spontane- care pot fi administrate fǎrǎ ca persoana care sugestioneazǎ sǎ-şi
prea lungi, sǎ fie plastice, ritmice, realiste, simple, convingǎtoare, sǎ fie exprimate în
3.2. Relaxarea
etc. Doar învǎţând pacienţii cum anume sǎ se relaxeze este, deseori, suficient pentru
poate fi o cale importantǎ de a-i conduce spre o imagine nouǎ despre ei înşişi şi despre
ceea ce îi înconjoarǎ. Descoperind cǎ îşi pot controla corpul, pacienţii pot începe sǎ-şi
rezolve problemele personale mai complexe.
1
J. van Rillaer prezintǎ informaţii referitoare la utilitatea şi inconvenientele
creşterii tonusului muscular şi obiectivele antrenamentului pentru relaxare. Aceste
informaţii pot stimula participarea activǎ a pacienţilor la propria terapie. Astfel, în ceea
ce priveşte utilitatea şi inconvenientele creşterii tonusului muscular pacientul trebuie
sǎ ştie cǎ tonusul muscular creşte imediat ce se percepe o ameninţare sau o frustrare,
simţindu-se teamǎ sau iritare. Acest proces este un element al reacţiei de alertǎ care
pregǎteşte organismul pentru acţiuni de luptǎ sau fugǎ necesare pentru supravieţuirea
noastrǎ în caz de pericol. Cu cât angoasa, frica, iritarea sau mânia se intensificǎ, cu atât
tonusul muscular creşte, astfel încât resursele musculare cresc pentru o acţionare rapidǎ
şi energicǎ. Existǎ totuşi un revers al acestui proces; în situaţiile care nu sunt în mod real
periculoase dacǎ existǎ o tensiune tonusul muscular devine excesiv, disfuncţional. Dacǎ
această stare este cronicǎ, hipertonia muscularǎ poate deveni un factor de intensificare
tensiune, sǎ-şi relaxeze corpul într-o manierǎ generalǎ şi totalǎ şi sǎ lase tensiunea sǎ se
orienteze spre anumiţi muşchi.
Relaxarea se poate practica în trei poziţii: culcat pe spate, poziţia „în fotoliu” cu
braţele şi capul sprijinite şi poziţia „birjarului” cu picioarele depǎrtate, mâinile sprijinite
pe coapse, coloana flectatǎ, capul în jos. Relaxarea nu trebuie practicatǎ dupǎ consum
de alcool, cafea sau alte substanţe (tranchilizante sau antidepresive), nici imediat dupǎ
o masǎ abundentǎ. Pentru ca relaxarea sǎ fie eficientǎ (în special în faza de învǎţare)
1
aproximativ 20 de minute. La început relaxarea se practicǎ cu terapeutul (ideal de douǎ
ori pe sǎptǎmânǎ) şi se indicǎ practicarea independentǎ acasǎ de douǎ trei ori pe zi.
terapeuticǎ, este bine sǎ fie combinatǎ cu sugestii specifice. Aceste formule se adreseazǎ
negaţii, sǎ fie plastice, însoţite de imagini, sǎ urmeze pe cât posibil ciclurile respiratorii,
tuturor grupelor de muşchi, scopul ei fiind de e elimina tensiunea rezidualǎ din corp şi
controlatǎ sistematic.
şi sǎ inspire de câteva ori profund, expirând de fiecare datǎ treptat, profund. I se spune
cǎ este ceva plǎcut şi cǎ acest exerciţiu se va desfǎşura în ritmul lui. Dacǎ pacientul
considerǎ cǎ ritmul terapeutului este prea rapid sau prea lent îi va relata acest lucru.
1
Terapeutul observǎ reacţiile subiectului pentru a şti cum se simte acesta.
foarte bine, sǎ strângǎ pumnul pentru aproximativ 5 secunde, dupǎ care sǎ o relaxeze şi
dominant, cealaltǎ mânǎ şi antebraţ, celǎlalt braţ, gambǎ şi picior dominante, cealaltǎ
gambǎ şi celǎlalt picior, stomac, umeri şi partea superioarǎ a spatelui, ceafa şi partea din
spate a capului, gât, gurǎ şi obraji, ochi şi pleoape, frunte, întregul corp. De fiecare datǎ,
fiecǎrei grupe musculare, dar trebuie menţionatǎ din când în când necesitatea de a
conştientiza sentimentele contrastante (tensiune-relaxare). Contracţia unei grupe
musculare coincide cu inspiraţia urmatǎ de o scurtǎ apnee, ele durnd între 5 şi 12
realizatǎ mai lent şi cu enunţarea în gând a unui cuvânt cheie ce evocǎ relaxarea
(relaxare, calm, destindere).
Pentru a avea eficienţǎ terapeuticǎ, acest exerciţiu de relaxare trebuie sǎ
se aflǎ într-un spaţiu deschis, eventul pe plajǎ sau la munte, într-un loc luminos, unde el
1
se simte bine şi se lasǎ absorbit de aceastǎ experienţǎ mintalǎ plǎcutǎ. Dacǎ problema
relaxare care reprezintǎ rezultatul unei concentrǎri dirijate, selective asupra unor funcţii
- sistemul nervos al fiecǎrui om are douǎ mari pǎrţi componente: sistemul nervos de
relaţie şi sistemul nervos vegetativ. Sistemul nervos de relaţie coordoneazǎ funcţii aflate
în sfera controlului voluntar; sistemul nervos vegetativ coordoneazǎ acele funcţii ale
corpului nesupuse controlului voluntar;
- tulburǎrile, problemele pe care le are pacientul se datoreazǎ faptului cǎ sistemul nervos
dat (de exemplu, are stǎri de încordare, tensiune, nelinişte în situaţii care nu le justificǎ
sau are palpitaţii, senzaţii de sufocare, deşi inima şi plǎmânii nu sunt afectaţi şi nici nu
face eforturi deosebite);
- deşi funcţiile sistemului nervos vegetativ nu pot fi controlate voluntar, ele pot fi totuşi
influenţate pe o cale ocolitǎ. Astfel deşi nu ne putem teme la comandǎ, cu siguranţǎ ne
1
vom teme dacǎ ne vom gândi intens la consecinţele nefaste ale unei situaţii care prezintǎ
un pericol iminent. Deci pentru a influenţa funcţiile sistemului nervos vegetativ trebuie
sǎ apelǎm la un releu de autosugestii şi imagini.
joacǎ rolul principal şi de aceea prezentarea antrenamentului autogen trebuie să-i ofere
certitudinea unei relaţii indubitabile între comportamentul prescris şi efectele anticipate.
Antrenamentul autogen trebuie sǎ se desfǎşoare într-o camerǎ cu un bun confort termic
cǎldurǎ se face prin urmǎtoarele comenzi „O cǎldurǎ plǎcutǎ cuprinde umǎrul, braţul,
mâna şi ajunge pânǎ la degete”, „Corpul întreg este îmbrǎţişat de razele fierbinţi ale
Exerciţiile pentru liniştirea bǎtǎilor inimii se fac cu ajutorul sugestiilor „Inima bate
liniştit, foarte liniştit, calm şi liniştit”; „Inima bate de la sine, ritmic, egal şi liniştit”.
Inducerea senzaţiei de cǎldurǎ în plexul solar se face prin sugestiile „Plexul solar e cald
şi relaxat”, „Muşchii abdomenului sunt destinşi, orice tensiune dispare”; „ Eşti perfect
calm şi relaxat”. Pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii, terapeutul se foloseşte
de comenzi ca: „Fruntea devine rece şi tot mai destinsǎ”; „Creierul este limpede ca un
izvor de minte”; „Capul este limpede şi liniştit”.
Pentru practicarea antrenamentului autogen trebuie evitate poziţiile asociate
de subiect cu situaţiile anxiogene sau sugestiile care pot antrena trǎirea unor senzaţii
neplǎcute. Aceastǎ tehnicǎ de relaxare prezintǎ multe beneficii printre care: o relaxare
1
completǎ a trupului şi a minţii, se reduc oboseala şi tensiunea muscularǎ a corpului, se
ameliorare a anxietǎţii.
1
sau când acestea lipsesc. Hipnoza s-a dovedit utilă şi pentru reducerea anxietăţii
preoperatorii, precum şi pentru realizarea unei evoluţii postoperatorii cât mai bune şi cât
mai rapide. Un domeniu unde hipnoza poate face foarte mult îl reprezintă combaterea
durerii, fiind vorba de durerile din bolile cronice, de migrene, cât şi de cele ce apar în
timpul naşterii sau în timpul unui tratament stomatologic. În medicina psihosomatică
hipnoza se utilizează în terapia unor afecţiuni care vizează aparatele cardio-vascular,
respirator, digestiv sau endocrin. Are de asemenea aplicaţii şi în domeniul unor afecţiuni
dermatologice şi în recuperarea unor deficienţe motorii produse de accidente vasculare
sau de traumatisme. Sfera cea mai largă de aplicaţie o are tratamentul prin hipnoză în
cazul afecţiunilor nevrotice cum ar fi reacţii de tip fobic, atacuri de panică, anxietate,
tulburări ale atenţiei şi memoriei. Cercetări recente au evidenţiat faptul că prin hipnoză
s-ar putea influenţa favorabil chiar evoluţia unor boli grave, cum ar fi cancerul sau SIDA.
Adepţii psihoterapiei, în care se includ hipnoterapeuţii, au ajuns la concluzia
că dacă sunt prescrise medicamente pentru probleme de natură psihologică nu se
face decât o mascare a problemei reale. Dacă pacienţii sunt învăţaţi prin intermediul
hipnozei şi apoi ai autohipnozei cum să se însănătoşească şi să rămână sănătoşi, cum
să-şi rezolve problemele de viaţă le este pus la dispoziţie un mijloc care îi va ajuta să-şi
menţină echilibrul sufletesc şi o stare bună tot restul vieţii. Majoritatea oamenilor nu sunt
conştienţi de resursele interioare pe care le au la dispoziţie, ei ignorând faptul că există o
cale de a intra în contact cu aceste resurse pentru a ameliora şi menţine sănătatea şi pentru
a se autoperfecţiona fizic şi psihic. Mentalul conştient al omului îl ajută să rezolve o serie
de probleme, să înţeleagă diverse situaţii doar la nivel logic. Trebuie deschise şi căile
pentru cunoaşterea intuitivă care are loc prin mecanisme subconştiente şi aceasta se face
mai uşor cu ajutorul relaxării, hipnozei şi autohipnozei.
Majoritatea specialiştilor definesc hipnoza ca o stare indusă, de regulă în mod
artficial, asemănătoare cu somnul, dar în acelaşi timp diferită de acesta din punct de
vedere fiziologic, stare caracterizată prin sugestibilitate crescută, ca rezultat al căreia pot
fi induse subiectului, mai uşor decât în stare normală o serie de modificări senzoriale,
perceptive, mnezice şi motorii. Prin hipnoză se realizează o stare de hipersugestibilitate
selectivă produsă subiectului prin anumite proceduri specifice, de natură fiziologică şi/
sau psihologică de către o altă persoană (hipnotizator) sau de către subiectul însuşi (în
1
cazul autohipnozei). În timpul hipnozei pot fi induse o serie de modificări spectaculoase
ale proceselor psihice şi ale comportamentului, modificări ce pot îmbrăca aspecte
pozitive sau negative în funcţie de conţinutul sugestiilor administrate (Gheorghiu, 1977,
apud I. Holdevici, 1995, p. 32). Astfel pot fi realizate modificări ale sferei senzoriale,
modificări prosexice, modificări mnezice, modificări în sfera gândirii, modificări în
domeniul activităţii motorii, modificări în sfera afectivităţii.
Există hipnotizatori profesionişti care sugerează frecvent subiecţilor regresia
de vârstă. Când sugestiile au acţionat, subiectul se comportă ca şi cum ar avea o vârstă
mai mică decât cea reală, el modificându-şi comportamentul astfel încât să corespundă
vârstei sugerate. La subiecţii foarte sugestibili se modifică vocea, mimica şi chiar scrisul,
caracterele utilizate în scriere fiind specifice copilăriei. Mulţi autori citează cazuri în care
subiecţii regresaţi până la vârsta copilăriei şi-au amintit o limbă pe care o vorbiseră în
copilărie şi pe care o uitaseră în prezent, conversând sau chiar scriind în limba respectivă.
Regresia de vârstă este mult folosită de către hipnotizatorii clinicieni pentru a readuce
amintirile psihotraumatizante, uitate, care au produs la subiecţi tulburări de tip nevrotic.
Datorită posibilităţilor neobişnuite de modificare a comportamentului prin
hipnoză este posibilă utilizarea terapeutică a acestei tehnici, prin hipnoză putându-se
realiza vindecări ce par de domeniul miracolului.
Starea de transă hipnotică este caracterizată prin reducerea funcţiei de
planificare, redistribuirea atenţiei, capacitatea crescută a producţiei imaginative,
reducerea controlului realităţii, creşterea gradului de sugestibilitate, accentuarea
comportamentului de jucare a unor roluri, apariţia ameneziei post-hipnotice, starea de
relaxare psiho-fizică, scăderea acuităţii perceptive.
Nu toţi oamenii pot fi hipnotizaţi în aceeaşi măsură, unii nu reacţionează
deloc la inducţia hipnotică, alţii reacţionează moderat, iar alţii se dovedesc deosebit
de receptivi. Aşa cum oamenii diferă în ceea ce priveşte inteligenţa sau aptitudinile
sportive, la fel ei diferă în privinţa susceptibilităţii hipnotice (capacitatea individului de
a fi hipnotizat). Specialiştii au ajuns la concluzia că performanţa hipnotică depinde atât
de susceptibilitatea hipnotică a individului, cât şi de atitudinea acestuia faţă de hipnoză.
Există mai multe scale de evaluare a gradului de profunzime al hipnozei pe care poate
să-l atingă un individ. Printre acestea menţinez cotarea susceptibilităţii hipnotice după
1
Davis şi Husband (1931), scalele de hipnotizabilitate Stanford şi Harvard.
Scalele de testare a gradului de hipnotizabilitate se utilizează, de regulă, mai
mult în scopuri experimentale. Clinicienii se mulţumesc să testeze receptivitatea la
hipnoza pacienţilor lor utilizând probe izolate (teste de sugestibilitate) din cadrul acestor
scale şi alte tipuri de probe. O poblemă de care au fost preocupaţi specialiştii a fost în ce
măsură susceptibilitate hipnotică este antrenabilă prin experienţe repetate, însă rezultatele
experimentale referitoare la această problemă sunt contradictorii, astfel unii autori au
ajuns la concluzia că susceptibilitatea hipnotică este modificabilă în mică măsură, în timp
ce alţii au spus că susceptibilitatea hipnotică, măsurată cu ajutorul scalelor Stanford, are o
stabilitate relativă.
Inducţia hipnotică reprezintă procedeul prin care se realizează transa hipnotică
şi presupune concentrarea asupra unui obiect de dimensiuni mici, de regulă strălucitor,
asupra unei anumite zone a corpului, asociată cu administrarea de către terapeut a unor
formule sugestive de calm, relaxare, somnolenţă. După Hartland, inducţia hipnotică are
trei faze:
● faza de pregătire a inducţiei hipnotice, în care terapeutul trebuie să-i explice
subiectului în ce constă hipnoza, ce se aşteaptă de la el şi ce efecte poate avea aplicarea
hipnozei. Se insistă mai ales asupra avantajelor pe care le are hipnoza în eliminarea
unor simptome de care subiectul vrea să scape. Este necesar ca terapeutul să-l asigure
pe pacient că nu are de ce să-i fie frică şi că va trăi experienţe agreabile. În această fază
de pregătire i se cere pacientului să fie cât mai pasiv şi să nu încerce să-l ajute sau să se
opună terapeutului, precizându-i-se că este în interesul lui să beneficieze de avantajele
hipnozei şi că dacă totuşi nu vrea să fie hipnotizat, ar fi mai bine să se adreseze altui
specialist. În continuare i se dă subiectului indicaţia de a nu-şi analiza starea, de a nu
încerca să afle ce e cu el; el trebuie doar să respecte instrucţiunile terapeutului.
● faza de inducţie hipnotică propriu-zisă cuprinde comportamentele impuse de
terapeut subiectului, la care se adaugă ceea ce spune şi face terapeutul. Inducţia hipnotică
presupune distragerea de la stimulii perturbatori externi, concentrarea asupra unui obiect
de dimensiuni mici şi asupra spuselor terapeutului, sugerarea relaxării şi somnolonţei,
stimularea jocului liber şi a imaginaţiei.
● faza de adâncire a transei presupune administrarea unor sugestii, verificarea în ce
1
măsură inducţia hipnotică a avut efect (se face prin realizarea testului rigidităţii braţului).
Se trece iar la adâncirea stării hipnotice printr-un instructaj specific, după care se incepe
administrarea sugestiilor specifice pentru care a fost indusă hipnoza.
Există diferite tehnici de inducţie hipnotică printre care tehnica de inducţie
elementară (Hunter, 1988), tehnica inducţiei prin metoda imageriei vizuale, tehnica
fixării privirii, tehnici avansate de inducţie hipnotică (metoda levitaţiei braţului şi tehnica
de inducţie indirectă a hipnozei).
Ultima etapă a hipnozei o reprezintă dehipnotizarea care se face de regulă
prin tehnica numărării inverse. Este important ca subiectul să nu fie bruscat, iar dacă se
observă rezistenţă la revenire nu trebuie să se recurgă la stimuli bruşti, ci trebuie să se
interogheze clientul în legătură cu motivele care îl împiedică să iasă repede sau să se
repete procedura (subiectul este rehipnotizat şi înainte de această etapă de dehipnotizare
se dau sugestii clare de revenire la comandă). Clientul nu trebuie lăsat să plece până când
nu există certitudinea că este pe deplin vigilent, că a revenit complet la starea normală.
Subiecţii care au intrat într-o transă mai profundă trebuie să fie lăsaţi să mai aştepte
puţin într-o cameră, iar înainte de a pleca, terapeutul trebuie să mai verifice o dată starea
acestora. Există cazuri foarte rare când subiecţii pot acuza mici efecte secundare cum ar fi
cefalee, confuzie, senzaţie uşoară de ameţeală sau de vomă. În această situaţie se recurge
la rehipnotizare şi i se dau sugestii de anulare a acestor efecte negative. De regulă, ele
reprezintă indicii de conflicte mai profunde, care ar trebui abordate printr-o terapie de
mai mare profunzime.
3.4. Hipnoterapia
Hipnoterapia poate îmbrăca trei forme: terapie centrată pe simptom, care are
ca obiectiv eliminarea simptomului, psihoterapia analitică – hipnoanaliza şi sisteme de
psihoterapie în care hipnoza se combină cu foarte multe tehnici de psihoterapie scurtă de
orientare comportamentală şi experienţială.
Hartland este de părere că la începutul oricărei psihoterapii terapeutul trebuie
1
să obţină informaţii de la pacient conform unei scheme de anamneză: istoricul bolii,
istoria familială, copilăria, istoria ocupaţională, probleme psiho-sexuale, antecedente
patologice, antecedente heredocolaterale, starea psihică actuală şi informaţii referitoare
la cunoştinţele pacientului despre hipnoză şi la expectaţiile lui legate de aceasta. După
realizarea acestei scheme de anamneză, lucrul cu pacientul este mult mai uşor, simptomul
fiind înlăturat mult mai uşor dacă i se dau subiectului şi sugestii de întărire a eului, de
reducere a anxietăţii şi de creştere a încrederii în sine.
În general oamenii au două reacţii psihice la boală, reacţii directe (anxietate,
teamă, tensiune, agitaţie, dispoziţie depresivă) şi reacţii-consecinţe ale unor tulburări
din sfera personalităţii (lipsă de încredere în sine, dependenţă, dezadaptare, instabilitate
psihică). Deşi profunzimea transei nu contează, totuşi se observă că cu cât este mai
adâncă, cu atât creşte eficienţa tratamentului. Având în vedere aceste fapte se impune ca
un principiu important al terapiei combinarea sugestiilor de întărire a eului cu sugestiile
terapeutice propriu zise centrate pe simptom. După încheierea instructajului care
conţine sugestii de întărire a eului se trece la administrarea sugestiilor pentru înlăturarea
simptomului. Acestea din urmă sunt elaborate după parcurgerea unor faze:
- terapeutul trebuie să mărească motivaţia subiectului pentru tratament înainte de
începerea acestuia, el trebuie să discute cu subiectul simptomul în detaliu şi să accentueze
ideea că simptomul este neconvenabil, perturbator, iar existenţa subiectului ar fi mult mai
plăcută fără el;
- în cea de a doua fază terapeutul îi explică subiectului cum îl poate ajuta hipnoza să
scape de acel simptom; terapeutul trebuie să fie cât mai convingător în afirmaţiile sale.
1
● În durerile cronice – boli reumatice, în urma accidentelor, în cancer, în SIDA.
Rezultate foarte încurajatoare se obţin în cancerele incipiente: remisii lungi şi chiar
vindecări spectaculoase (se foloseşte tehnica hipnotică asociată cu imaginaţie dirijată,
în scopul de a stimula sistemul imunitar).
● În bolile psihosomatice – hipertensiune arterială, tulburări de ritm cardiac, ulcer,
gastrite, colite, anumite forme de obezitate;
● În tulburările sexuale psihogene;
● În tulburările nevrotice: tulburări anxioase (tulburări cu anxietate generală şi atacuri
de panică); tulburări somatoforme; tulburări fobice; mai greu în tulburările obsesiv-
compulsive; în tulburările depresive, cu rezervă (în depresia majoră este obligatorie
asocierea cu tratament psihiatric); în nevrozele mixte, motorii sau în nevroza ticurilor;
în logonevroză;
● În domeniul recuperărilor neurologice: după accidente vasculare cerebrale, după
traumatisme cranio-cerebrale;
● În tratamentul deprinderilor greşite – abuz de substanţe. Observaţie: cu un alcoolic
cronic, deteriorat cognitiv, nu se mai poate lucra. În toxicomanii se poate lucra, cu
condiţia ca subiectul să fie foarte bine păzit, aşa încât să nu mai poată fi abordat de
distribuitorii de droguri.
● Cu normalii şi în normalitatea de excepţie, pentru optimizarea învăţării, stimularea
disponibilităţilor creative şi chiar în pregătirea unor misiuni speciale, la piloţi,
cosmonauţi, militari cu misiuni speciale.
1
psihanaliză avantajul că reprezintă o psihoterapie de scurtă durată. Ea îl ajută pe
pacient să se elibereze de simptomele de care doreşte să scape, contribuind totodată şi
la restructurarea mai profundă în sfera personalităţii acestora prin accesul la anumite
zone ale inconştientului, unde s-au structurat conflictele generatoare de simptome. În
medie, cura hipnoanalitică totalizează douăzeci de şedinţe, ceea ce înseamnă relativ
puţin comparativ cu o cură psihanalitică ce durează doi-trei ani. Diferenţa esenţială
faţă de psihanaliză constă în aceea că terapeutul hipnoanalist nu rămâne pasiv până
când rezistenţele pacientului cedează, ci le atacă frontal, înainte ca acestea să oprească
progresul psihoterapiei sau, în unele situaţii, ignoră această rezistenţă. Singurul criteriu
de selecţie a pacienţilor pentru hipnoanaliză este gradul lor de hipnotizabilitate. Cu cât
se obţine o transă mai profundă, cu atât hipnoanaliza are şanse mai mari, pacientul având
acces mai uşor la amintiri şi conflicte uitate din trecutul său, care îi produc simptome
nevrotice sau psihosomatice. O transă mai profundă facilitează şi producerea amneziei
posthipnotice care îl va proteja temporar pe pacient de amintiri prea penibile, ce vor fi
aduse în planul conştiinţei abia atunci când pacientul se va simţi suficient de puternic să
le facă faţă.
Hartland consideră că hipnoanaliza prezintă două etape principale: analitică (se
referă la descoperirea de către pacient a conflictelor inconştiente care sunt generatoare
de simptome) şi sintetică (prin intermediul insight-ului şi reeducării, pacientul este
ajutat să-şi elaboreze noi deprinderi de gândire şi noi modele de comportament şi, în
consecinţă, să-şi reconstruiască încrederea în sine, în capacitatea sa de autocontrol şi de a
face faţă existenţei aşa cum este ea).
Hipnoanaliza reprezintă deci o modalitate prin care terapeutul se adresează
ego-ului inconştient al pacientului, acest demers realizându-se mai direct şi mai rapid în
comparaţie cu psihanaliza.
Hipnoza se combină cu foarte multe tehnici de psihoterapie scurtă de
orientare comportamentală şi experienţială. Astfel, se utilizează în terapia de familie,
în psihoterapia cognitiv-experienţială, în psihoterapia copilului şi în terapia cognitiv-
comportamentală.
1
3.5. Hipnoterapia în alcoolism
1
că îi înţelege problemele şi motivele şi că are încredere în capacitatea lui de a găsi o altă
modalitate de a face faţă ssituaţiei. În acelaşi timp pacientului trebuie să i se modifice
gândul că este un caz disperat, evidenţiindu-se trăsăturile pozitive care au fost mascate de
conduita de alcoolic.
Hipnoterapia alcoolismului are drept obiectiv îndrumarea pacientului către
o mai bună adaptare la mediu la care se adaugă modificarea atitudinii pacientului care
crede că nu va face faţă existenţei fără alcool şi implementarea ideii că dorinţa de a
bea va dispărea dacă el va învăţa să facă faţă situaţiei. Terapia trebuie să înceapă de la
cauzele de bază care îl determină pe pacient să bea. Dacă terapeutul îl ajută pe pacient
să se descurce în situaţiile stresante şi fără alcool, atunci creşte mult şansa de succes a
tratamentului.
Cu pacienţii care intră în hipnoză condiţionarea (realizarea de reflexe
condiţionate astfel încât subiecţii să aibă senzaţie de greaţă după consumul de alcool)
se face prin sugestii posthipnotice. Majoritatea alcoolicilor sunt subiecţi hipnotizabili,
hipnotizabilitatea lor fiind restrânsă de două situaţii: cea în care pacientul fiind în
stare de ebrietate nu are cum să reacţioneze la hipnoză şi situaţia în care s-a produs
deja dezintegrarea personalităţii, când degradarea psihică îngreunează considerabil
aplicarea hipnozei. Atunci când subiecţii sunt în transă uşoară pot fi ajutaţi cu sugestii
de autostimă, autoîncredere, combinate cu psihoterapii de suport, metode de reeducare,
discuţii cu pacientul. Sugestiile de întărire a eului au o pondere mai mare decât în alte
cazuri. Se pot folosi şi sugestii directe, variabile în funcţie de caz: ,,Alcoolul îţi este
indiferent” , ,,Eşti liber de robia alcoolului”, ,,De câte ori simţi gustul şi mirosul de alcool
ţi se face greaţă şi scârbă pentru că alcoolul este otravă pentru organism”, ,,Poţi face
faţă vieţii şi fără alcool”. De asemenea se pot utiliza şi scenarii metaforice în care se
sugerează faptul că odată cu ingestia de alcool organismul se întăreşte.
1
III. Cercetarea
1. Obiective
O1 – ameliorarea stǎrilor depresive la alcoolici în timpul tratamentului de dezintoxicare
cu ajutorul terapiilor sugestive;
O2 – observarea corelaţiei dintre depresie şi alcoolism;
O3 – renunţarea la consumul de alcool pe o perioadă cât mai lungă.
2. Ipoteze
I1 – dacǎ subiectul este alcoolic, atunci el are stǎri depresive;
1
I2 – dacǎ tehnicile de relaxare sunt bine însuşite, atunci intensitatea stǎrilor depresive
ale alcoolicului se reduce;
I3 – dacǎ stǎrile depresive sunt mai rare şi mai puţin accentuate, probabilitatea de a
5. Studiu de caz
Pacientul 1
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
profesie este executor judecǎtoresc şi are cabinet propriu. Locuieşte împreunǎ cu soţia
1
şi fiica sa. Nici un membru al familiei sale nu este alcoolic. A început sǎ consume alcool
în urma decesului mamei sale, acum 3 ani. A suferit o depresie care, dupǎ pǎrerea,
acest eveniment a început sǎ consume frecvent coniac şi wiski (pânǎ la 400 de ml pe zi),
mai rar bere. Consuma alcool fǎrǎ sǎ fie vǎzut de familie, de regulǎ bea singur, nu se
manifesta violent dupǎ ce consuma, de aceea îşi descrie relaţia familialǎ ca fiind bunǎ.
începuse sǎ fie afectatǎ de consumul abuziv de alcool, în sensul cǎ nu mai dǎdea acelaşi
randament ca înainte (nu le mai rǎspundea clienţilor la telefon, uita sau amâna întâlnirile
stabilite cu clienţii). Nu suferǎ de tulburǎri la nivel somatic. Este vizitat de soţie şi îşi
pentru alcoolici. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacientul prezintǎ
simptome depresive. Astfel, obţinând scorul 24, subiectul prezintǎ depresie moderatǎ.
Se reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma
1
relaxare. Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive tristeţea, pesimismul,
relaxǎrii şi a relatat cǎ la început i-a fost un pic teamǎ, dar pe parcurs s-a liniştit, a reuşit
chiar sǎ se relaxeze. De asemenea, a spus cǎ se simte mai liniştit, mai odihnit, cǎ i-a
se relaxeze de douǎ ori pe zi, câte zece minute, chiar dacǎ nu a reţinut sugestiile pe care
i le-am dat. Fiindcǎ a solicitat mai multe informaţii cu privire la terapiile sugestive, i-am
parte din carte şi cǎ a devenit mai încrezǎtor cu privire la efectul terapiilor sugestive .
relaxa la fel de bine. I-am spus cǎ acest fapt nu constituie o problemǎ deoarece însuşirea
se va implica la fel de mult ca şi pânǎ acum în terapie, îşi va însuşi aceastǎ tehnicǎ şi se
va putea relaxa singur. Dupǎ aceste discuţii au urmat cele 20 de minute de relaxare, în
1
timpul cǎrora am observat cǎ neliniştea şi agitaţia motorie care au fost prezente în şedinţa
anterioarǎ n-au mai existat, pacientul fiind mult mai destins. De asemenea, am observat
cǎ atunci când i-am sugerat cǎ va fi mai puternic, mai optimist, mai încrezǎtor în forţele
proprii pacientul a zâmbit, zâmbet pe care nu l-am putut decoda, în sensul cǎ nu mi-
am dat seama dacǎ semnificǎ neîncredere sau, dimpotrivǎ, mulţumire la auzul acestor
sugestii. Dupǎ încheierea exerciţiului, am avut o discuţie referitoare la trǎirile sale din
nu a mai simţit teamǎ, n-a mai simţit nevoia sǎ se mişte, s-a relaxat mai mult decât data
ajuns la concluzia cǎ pacientul este foarte motivat sǎ devinǎ mai optimist, mai încrezǎtor
în forţele proprii, practic sǎ scape de stǎrile depresive. Spre sfârşitul şedinţei mi-a zis
cǎ vrea sǎ mai încerce sǎ se relaxeze singur pâna la urmǎtoarea întâlnire, fapt ce denotǎ
dorinţa sa de a-şi însuşi tehnica de relaxare şi totodatǎ încrederea pe care o are în acest
tip de terapie.
A şasea şedinţǎ
A început cu o conversaţie despre tema sa, mi-a relatat cǎ a reuşit sǎ se relaxeze
nemulţumire vizavi de faptul cǎ nu poate obţine acelaşi efect din timpul şedinţelor, cǎ
nu-şi poate administra sugestiile pe care i le administrez eu, ceea ce m-a determinat sǎ-
l rog sǎ-şi noteze pe o foaie sugestii ca: sunt puternic, sunt independent, sunt stǎpân
pe mine, cred cǎ pot face tot ceea ce îmi propun. I-am dat sarcina de a repeta aceste
încurajǎri ori de câte ori simte nevoia, fie în stare de veghe, fie în timpul relaxǎrii. I-
am prezentat importanţa acestei teme care constǎ în faptul cǎ astfel îşi însuşeşte o
1
la baza depresiei. Dupǎ aceastǎ discuţie s-a trecut la antrenamentul autogen, pacientul
relaxându-se mai bine. Aceastǎ afirmaţie am fǎcut-o atât pe baza observaţiei, cât şi pe
rele” şi cǎ de fiecare datǎ când va avea stǎri depresive îşi va repeta sugestiile. Mi-a
înapoiat cartea pe care a citit-o în întregime şi m-a rugat sǎ-i împrumut o nouǎ carte
de psihoterapie, deoarece vrea sǎ îşi ocupe timpul într-un mod util şi plǎcut. Am avut
tristeţe menţionatǎ în interviul de evaluare persistǎ, dar este mai diminuatǎ ca intensitate
comparativ cu cea din momentul internǎrii. A zis cǎ acest fapt se datoreazǎ în primul
rând soţiei sale care îl sprijinǎ, îl viziteazǎ şi îl încurajeazǎ. „Dacǎ la început nu mai
vedeam vreo şansǎ de a fi ceea ce am fost, acum cred cǎ sunt mai multe”. Din spusele lui
muncǎ, de voinţǎ, cǎ are nevoie de ajutor, dar cǎ totul depinde de el. Dupǎ ce i-am spus
cǎ realizarea acestor lucruri este un pas important cǎtre vindecare, am trecut la tehnica
de relaxare care a decurs bine. Dupǎ ce am discutat despre cum s-a simţit în starea de
relaxare, i-am promis cǎ îi voi aduce o carte şi l-am rugat sǎ continue sǎ se relaxeze
1
necesitǎ perseverenţǎ, o relaxare profundǎ, astfel încât sugestiile sǎ vinǎ de la sine. De
veghe, efectul lor nefiind acelaşi ca data trecutǎ datoritǎ disconfortului resimţit în timp
m-am gândit cǎ ar putea avea un disconfort în timpul relaxǎrii din aceastǎ şedinţǎ, am
dirijat discuţia cǎtre realizǎrile sale din timpul vieţii. Pacientul s-a detaşat de „problema”
într-o stare de spirit plǎcutǎ, pacientul relaxându-se chiar mai bine decât în şedinţele
anterioare, fiind foarte mulţumit de acest lucru. La sfârşitul şedinţei, i-am dat cartea pe
care i-am promis-o şi l-am rugat sǎ persevereze în relaxare.
A noua şedinţǎ
În aceastǎ şedinţǎ pacientul mi-a comunicat cǎ a început sǎ lectureze cartea,
observat cǎ a fǎcut progrese, deşi nu a ajuns la starea pe care o are în timpul şedinţelor.
observǎ progrese reale în starea pe care şi-o induce, cǎ se simte mai bine de când face
acest lucru. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o reevaluare a stǎrilor
depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacientul a obţinut scorul 13. I-
1
urat pacientului succes, spunându-i cǎ având aceeaşi atitudine va putea sǎ depǎşeascǎ
problemele şi sǎ îşi atingǎ scopurile (sǎ aibǎ o viaţǎ normalǎ în care alcoolul sǎ nu mai
reprezinte o prioritate).
Pacientul 2
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
început sǎ consume alcool în urmǎ cu 5 ani din cauza problemelor familiale. La început
se certa cu concubinul, care era alcoolic şi se manifesta violent, acesta o bǎtea, fapt
de alcool, cǎ s-a sǎturat de certuri şi bǎtǎi. Aceasta a fugit de acasǎ la prietenul ei. De
atunci pacienta a început sǎ consume şi mai mult, ajungând la 2 litri de bere pe zi sau
despartǎ de el. Pentru ea, alcoolul a fost un mijloc de rezolvare a problemelor cu care se
cele din urmǎ s-a împǎcat cu fiica sa care a rugat-o sǎ se interneze. A realizat creşterea
şi s-a hotǎrât sǎ apeleze la clinica de dezintoxicare, atât pentru sǎnǎtatea proprie, cât
şi pentru cǎ a rugat-o fiica sa. Viaţa profesionalǎ începuse sǎ fie afectatǎ de consumul
abuziv de alcool, în sensul cǎ nu mai dǎdea acelaşi randament ca înainte (era irascibilǎ,
1
nu mai avea rǎbdare cu clienţii, fǎcea erori de calcul). Are probleme cu ficatul. Este
vizitatǎ de fiicǎ şi îşi doreşte sǎ aibǎ o viaţǎ normalǎ, eventual sǎ-şi întemeieze o nouǎ
asemenea sǎ-şi poatǎ ajuta fiica atât financiar, cât şi sǎ o sprijine moral în problemele ei.
● Interviul de evaluare: a treia şedinţǎ
I-am dat pacientei un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul
de autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered
alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 9, se
observǎ cǎ pacienta este alcoolicǎ deoarece un scor mai mare de 3 este reprezentativ
pentru alcoolici. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacienta prezintǎ
simptome depresive. Astfel, obţinând scorul 27, subiectul prezintǎ depresie moderatǎ.
Se reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma
Am discutat cu pacienta despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:
vecinele, se simţea inutilǎ, nu mai avea dispoziţia necesarǎ pentru a lucra I-am explicat
faptul cǎ sunt persoane care se intereseazǎ de soarta ei. Astfel, s-a trecut la exerciţiul de
1
râdǎ, fapt care m-a determinat sǎ o întreb dacǎ vrea sǎ continuǎm, şi-a cerut scuze şi mi-
va fi util.Am reînceput exerciţiul şi de data aceasta am reuşit sǎ-l duc pânǎ la capǎt, am
a „venit iar sǎ râdǎ”, dar pe parcurs s-a liniştit, a reuşit sǎ se concentreze şi chiar sǎ se
relaxeze „un pic”. De asemenea, a spus cǎ i-a plǎcut şi cǎ ar vrea sǎ-l repetǎm. De aceea
am rugat-o sǎ încerce sǎ se relaxeze singurǎ, de douǎ ori pe zi, câte zece minute, chiar
relaxeze singurǎ, dar nu a putut. I-am spus cǎ acest fapt nu constituie o problemǎ
relaxa singurǎ. Am mai discutat despre problemele sale, mi-a zis cǎ şi-a fǎcut prietene
fiica ei, dar cǎ se simte vinovatǎ faţǎ de ea şi cǎ îi este ruşine. Dupǎ aceste discuţii au
mai multǎ seriozitate ca data trecutǎ, n-a mai fost agitatǎ, a reuşit să se destindǎ. De
asemenea, am observat cǎ atunci când i-am sugerat „Te vei gândi tot mai puţin la tine
însuţi, la dificultǎţile tale, vei fi tot mai puţin preocupat de propriile trǎiri, vei deveni tot
mai puţin îngrijorat, tot mai puţin agitat, tot mai puţin deprimat, vei fi capabil sǎ gândeşti
clar, sǎ te concentrezi tot mai bine” pacienta a oftat uşor. Dupǎ încheierea exerciţiului,
am avut o discuţie referitoare la trǎirile sale din timpul relaxǎrii. A fǎcut comparaţie cu
şedinţa trecutǎ şi mi-a zis cǎ nu a mai amuzat-o, şi nici nu a mai simţit nevoia sǎ se mişte
1
şi de asemenea cǎ a reuşit sǎ se relaxeze: „Chiar mǎ simt mai odihnitǎ!”. I-am spus cǎ
am observat un oftat când se relaxa, dar mi-a zis cǎ nu a conştientizat acest lucru. Am
întrebat-o dacǎ are îndoielei cu privire la acele sugestii, dacǎ are ceva împotriva lor şi
cǎ nu se va mai gândi la dificultǎţi deoarece dacǎ va face acest lucru, nu va mai putea
face faţǎ acestor probleme. I-am explicat pe îndelete la ce se referǎ aceste sugestii, a
înţeles şi m-a asigurat cǎ i le pot administra în continuare, deoarece ele nu i-au creat un
nu-şi poate administra sugestiile pe care i le dau eu în timpul şedinţelor. Am rugat-o sǎ-
şi noteze pe o foaie sugestii ca: mǎ voi simţi tot mai bine, voi fi tot mai independentǎ,
voi fi tot mai încrezǎtoare în forţele proprii, voi fi mulţumitǎ şi optimistǎ, sugestii pe
care trebuie sǎ şi le repete de fiecare datǎ când simte nevoia. I-am explicat cǎ repetarea
acestor sugestii o ajutǎ în formarea unor deprinderi de a face faţǎ depresiei. Am trecut
la antrenamentul autogen, pacienta s-a relaxat mai mult ca în şedinţele anterioare
afirmând cǎ am avut dreptate când i-am spus cǎ repetarea este cel mai eficient mod de
a obţine relaxarea. La sfârşitul şedintei a spus, din proprie iniţiativǎ cǎ va mai practica
antrenamentul singurǎ.
bine de când s-a internat, atât fizic cât şi psihic. De asemenea a spus cǎ în urma curei
1
administreze sugestiile învǎţate şi în timp ce se relaxeazǎ singurǎ.
A opta şedinţǎ. Pacienta era veselǎ deoarece, înainte cu o zi, fiica sa o anunţase
cǎ va deveni bunicǎ şi mi-a zis „Acum sunt mai convinsǎ ca oricând cǎ nu o sǎ mai
sǎ îşi însuşească antrenamentul pentru a-l putea exersa şi dupǎ externare. Am observat
decurs bine. Nu i-am mai vorbit despre temǎ deoarece am vrut sǎ verific dacǎ ceea ce
mai mult faţǎ de celelalte dǎţi. Am apreciat-o şi am încurajat-o sǎ continue fiindcǎ acest
lucru îi este benefic. Relaxarea a decurs normal.
A zecea şedinţǎ. Am discutat despre tehnica de relaxare pe care o face singurǎ,
mi-a spus cǎ observǎ progrese reale în starea pe care şi-o induce, cǎ se simte mai bine de
când face acest lucru. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o reevaluare
a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacienta a obţinut scorul
16. I-am spus acesteia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ acest tratament
este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ exerseazǎ antrenamentul autogen al lui Schultz
I-am urat pacientei succes, am felicitat-o cǎ va deveni bunicǎ şi i-am spus cǎ având
1
Pacientul 3
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
diagnosticat în urmǎ cu şase ani cu cancer pulmonar. La aflarea acestei veşti pacienta a
început sǎ consume alcool abuziv. Înainte consuma ocazional, la petreceri, iar înainte
de internare ajunsese sǎ consume în jur de 500ml de vodcǎ pe zi. Are doi copii, ambii
sunt plecaţi din ţarǎ de doi ani. Pentru ea, alcoolul a fost un mijloc de rezolvare a
în faţa soţului fǎrǎ nici o jenǎ. A realizat creşterea cantitǎţii şi frecvenţei consumului
dezintoxicare, atât pentru sǎnǎtatea proprie, cât şi pentru cǎ a rugat-o soţul şi copiii.
mai dǎdea acelaşi randament ca înainte şi nu era etic sǎ se afişeze în faţa copiilor în stare
de ebrietate, astfel s-a pensionat. Are probleme cardiace, cu ficatul şi cu stomacul. Este
vizitatǎ de soţul ei şi vorbeşte adesea cu copiii la telefon. Îşi doreşte sǎ se însǎnǎtoşeascǎ
pentru a-l putea îngriji pe soţ şi pentru a putea merge în vizitǎ la copii.
● Interviul de evaluare: a treia şedinţǎ
I-am dat pacientei un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul
de autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered
Alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 9, se
observǎ cǎ pacienta este alcoolicǎ deoarece un scor mai mare de 3 este reprezentativ
1
pentru alcoolici. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacienta prezintǎ
simptome depresive. Astfel, obţinând scorul 28, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre
severǎ. Se reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma
în casǎ (şi-a angajat o menajerǎ), se simţea inutilǎ. I-am explicat conceptul „depresie
a mǎrturisit cǎ a fost ceva nou pentru ea, cǎ a simţit greutate şi cǎldurǎ în membre,
cǎ s-a detensionat fizic, dar cǎ „toate încurajǎrile dinspre sfârşit sunt baliverne”. Am
discutat despre acest aspect şi i-am explicat cǎ aceste sugestii, prin repetare, pǎtrund
1
A cincea şedinţǎ. Mi-a spus cǎ s-a relaxat singurǎ, a reuşit, doar cǎ de fiecare
datǎ adormea şi se mai trezea dupǎ câteva ore şi cǎ îi place cǎ se trezeşte odihnitǎ.
I-am spus cǎ este îmbucurǎtor acest lucru, mai ales cǎ atunci când încearcǎ sǎ se
relaxeze „mai uitǎ de probleme”. Am întrebat-o dacǎ vrea sǎ ştie mai multe despre acest
tip de terapie şi s-a arǎtat interesatǎ de lecturarea unei cǎrţi de specialitate. Am trecut
la exerciţiul de relaxare, iar dupǎ terminarea lui pacienta a fǎcut comparaţie cu şedinţa
precedentǎ, spunând cǎ de aceastǎ datǎ s-a relaxat mai mult decât data trecutǎ. Printr-
o discuţie mai amǎnunţitǎ despre problemele sale am ajuns la concluzia cǎ pacienta este
foarte motivatǎ sǎ devinǎ mai optimistǎ, mai încrezǎtoare în forţele proprii, practic sǎ
scape de stǎrile depresive: „Soţul meu are nevoie de o persoanǎ puternicǎ, nu de cineva
care sǎ se vǎicǎreascǎ toatǎ ziua. Trebuie sǎ mǎ schimb!”. Spre sfârşitul şedinţei mi-
a zis cǎ vrea sǎ mai încerce sǎ se relaxeze singurǎ pâna la urmǎtoarea întâlnire, fapt ce
denotǎ dorinţa sa de a-şi însuşi tehnica de relaxare şi totodatǎ încrederea pe care o are în
acest tip de terapie.
A şasea şedinţǎ. Mi-a relatat cǎ face progrese, cǎ se poate concentra asupra
corpului mai mult ca la început, cǎ a citit cartea „pe nerǎsuflate” şi i s-a pǎrut foarte
pacienta mi-a zis cǎ se simte mai bine şi mai odihnitǎ, cǎ doarme mai bine noaptea de
chiar şi atunci când o face singurǎ. M-a întrebat cum ar putea reţine mai bine sugestiile
o foaie anumite sugestii, cele care crede cǎ ar putea-o ajuta cel mai mult, şi apoi sǎ le
repete de fiecare datǎ când simte nevoia, fie în stare de veghe, fie în timpul relaxǎrii. Am
mai vorbit despre problemele sale, despre stǎrile depresive, a arǎtat mai mult optimism,
o altă atitudine. Gândeşte realist, ştie cǎ trebuie sǎ lupte mult pentru a scǎpa atât de
1
gândirea vicioasǎ cât şi de patima sa pentru alcool şi cǎ acest lucru depinde numai de ea
şi de voinţa sa. De asemenea spune cǎ acum ea ar trebui sǎ fie „un stâlp” pentru soţul
care le resimte când se gândeşte la boala soţului ei. Dupǎ aceste discuţii s-a desfǎşurat
exerciţiul de relaxare care a decurs într-un mod firesc, fǎrǎ aspecte semnificative. Dupǎ
acest exerciţiu pacienta mi-a relatat cǎ s-a concentrat mai mult pe sugestiile care vizeazǎ
întǎrirea eului, deoarece îşi doreşte acest lucru mai mult ca orice. La sfârşitul şedinţei mi-
a spus cǎ s-a gândit cǎ s-ar putea relaxa mai bine dacǎ şi-ar înregistra pe o casetǎ audio
exerciţiul de relaxare fǎcut de ea pe care sǎ-l asculte de câte ori simte nevoia. I-am spus
cǎ dacǎ ea simte cǎ acest lucru o ajutǎ, sǎ-l facǎ, dar sǎ-mi aducǎ şi mie caseta pentru a
multe ori „Voi avea tot mai multǎ încredere în forţele proprii, fǎrǎ tensiune, fǎrǎ teama
de a greşi. Zi dupǎ zi mǎ voi simţi tot mai independentǎ, tot mai stǎpânǎ pe mine, voi
voi putea face faţǎ cu bine oricǎrei dificultǎţi”. Am întrebat-o ce o determinǎ sǎ-şi
administreze aceste sugestii mai insistent decât celelalte şi mi-a rǎspuns cǎ atunci când
va putea suporta acest lucru, mai ales cǎ nu sunt nici copiii lângǎ ea. I-am explicat cǎ
ei nu îşi doreşte sǎ redevinǎ alcoolicǎ sau sǎ fie nefericitǎ. I-am spus cǎ este bine cǎ ştie
de ce are nevoie, cǎ acest fapt constituie un pas important cǎtre vindecarea sa. Am trecut
apoi la relaxare, pacienta s-a simţit bine, şi mi-a spus iarǎşi cǎ se simte mai odihnitǎ şi
mai liniştitǎ.
A noua şedinţǎ. Pacienta mi-a relatat cǎ se relaxeazǎ mult mai bine dacǎ
1
ascultǎ caseta decât dacǎ se antreneazǎ fǎrǎ ea. Pacienta şi-a adus aminte cǎ e penultima
şedinţǎ şi m-a rugat sǎ-i recomand un terapeut deoarece îşi doreşte ajutor de specialitate
în continuare. Am fǎcut acest lucru dupǎ care am reluat exerciţiul de relaxare, pacienta
s-a obişnuit cu acest exerciţiu şi la întrebarea dacǎ şi l-a însuşit a rǎspuns afirmativ.
mi-a spus cǎ se simte mai bine de când face acest lucru şi cǎ e hotǎrâtǎ sǎ-l continue
ca şi pânǎ acum. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o reevaluare a
stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacienta a obţinut scorul
19. I-am spus acesteia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ acest tratament
este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ exerseazǎ antrenamentul autogen al lui Schultz
singurǎ, dar cǎ mai trebuie sǎ lucreze, sǎ persevereze pentru a obţine vindecarea, fapt
decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe, durerile de stomac şi de ficat nu mai
Pacientul 4
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
Calculatoare, a lucrat într-o companie multinaţionalǎ pe poziţia Project Manager, dar şi-a
pierdut locul de muncǎ datoritǎ alcoolismului în urmǎ cu patru luni. Locuieşte singur, în
apartament proprietate personalǎ, este divorţat de trei ani, motivul despǎrţirii fiind faptul
1
cǎ şi-a neglijat soţia datoritǎ faptului cǎ a pus cariera pe primul plan. Înainte consuma
alcool ocazional, la peterceri, la conferinţe, dar dupǎ ce l-a pǎrǎsit soţia a început sǎ
bea din ce în ce mai mult, deoarece nu mai avea cu cine sǎ împǎrtǎşeascǎ bucuriile sau
eşecurile din plan profesional. Înainte de internare ajunsese sǎ consume o sticlǎ de wiski
zi ce trece, a fost ameninţat cu concedierea şi când a încercat sǎ renunţe şi-a dat seama cǎ
nu mai poate, cǎ s-a instalat dependenţa. A continuat sǎ bea, a rǎmas fǎrǎ bani, a apelat
la ajutorul mamei care l-a îndrumat sǎ cearǎ ajutor de specialitate, aceasta şi datoritǎ
faptului cǎ tatǎl lui a murit datoritǎ aceleiaşi probleme. Pacientul consuma alcool la
început din plǎcere, mai apoi acesta s-a transformat într-o modalitate de rezolvare a
problemelor cu care se confrunta, într-un refugiu „Când beam, uitam de tot ce mi s-a
întâmplat”. Nu era violent dupǎ ce consuma. Nu suferǎ de boli la nivel somatic. Este
vizitat de mama lui şi de un prieten din copilǎrie care nu este consumator. Îşi doreşte sǎ
alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacientul prezintǎ simptome
depresive. Astfel, obţinând scorul 22, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se
reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii
1
absenţa libidoului, sentimente de singurǎtate, lipsa sensului vieţii. I-am explicat
observat la pacient o stare de agitaţie, nelinişte însǎ nu atât de mari încât sǎ întrerup
trǎirile pe care le-a avut şi mi-a zis cǎ i-a fost un pic teamǎ, dar cǎ s-a liniştit şi în cele
din urmǎ a reuşit sǎ se destindǎ şi de asemena, i-a plǎcut. Am mai vorbit despre utilitatea
acestei terapii, iar la sfârşitul şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singur de douǎ ori
pe zi.
A cincea şedinţǎ. Pacientul şi-a fǎcut tema, în sensul cǎ a încercat sǎ se
relaxeze, dar a spus cǎ efectele obţinute au fost mai slabe decât cele pe care le-a avut
relaxarea fǎcutǎ de mine, totuşi nu se poate elibera de gânduri. I-am explicat cǎ însuşirea
acestei tehnici presupune mai mult exerciţiu, mai multe repetǎri si l-am sfǎtuit sǎ
persevereze. Am continuat cu exerciţiul de relaxare şi, la sfârşitul acestuia am vorbit cu
pacientul despre cum s-a simţit în starea pe care i-am indus-o, mi-a zis cǎ mai bine decât
data precedentǎ şi „parcǎ am dormit câteva ore. Sunt mult mai odihnit”. De asemenea
mi-a zis cǎ seara, înainte de culcare, de când îşi face tema, adoarme mai uşor şi nu mai
A şasea şedinţǎ. Pacientul mi-a zis cǎ s-a relaxat de mai multe ori deoarece este
foarte plictisit şi îl apasǎ tot felul de gânduri referitoare la slujba sa şi am discutat despre
1
acest aspect, concluzionând cǎ este capabil sǎ lucreze atunci când nu se aflǎ în stare de
ebrietate. I-am spus cǎ i-aş putea aduce o carte cu care sǎ-şi ocupe timpul, o carte care
sǎ-l ajute sǎ înţeleagǎ terapia de tip sugestiv, lucru care l-a bucurat. Dupǎ exerciţiul de
relaxare pacientul nu mi-a relatat lucruri semnificative.
A şaptea şedinţǎ. Am discutat despre relaxarea pe care o practicǎ singur, a zis
cǎ se simte mai bine de când practicǎ acest exerciţiu, cǎ simte cǎ are puterea necesarǎ
pacientul a învǎţat sǎ facǎ abstracţie de factorii perturbatori. La sfârşitul şedinţei i-am dat
pacientului cartea.
A opta şedinţǎ. Am discutat pe marginea celor citite de el, relatându-mi cǎ a
fost foarte uimit sǎ audǎ cǎ hipnoza se foloseşte „şi pe post de anesteziant” şi chiar şi
în alcoolism. Apoi mi-a relatat cǎ este bucuros cǎ a reuşit sǎ-şi pǎstreze cel mai bun
prieten, cǎ mama lui este lângǎ el chiar dacǎ a dezamǎgit-o. Am observat o atitudine mai
optimistǎ, mi-a zis cǎ i-a revenit pofta de mâncare şi de asemenea cǎ este dornic sǎ aibǎ
o ocupaţie care sǎ-i distragǎ atenţia de la gândurile sale. A conştientizat faptul cǎ este o
persoanǎ bine pregǎtitǎ în domeniul sǎu şi cǎ este aproape imposibil sǎ nu îşi poatǎ gǎsi
a acuzat în primele şedinţe şi a spus cǎ situaţia în care se aflǎ nu este tocmai roz, dar
cǎ aceasta se poate remedia, „Nu sunt atât de bǎtrân încât sǎ nu-mi pot întemeia o
familie şi încǎ arǎt bine pentru un bǎrbat de vârsta mea, am forţǎ de muncǎ şi aş putea
întreţine o familie. Majoritatea foştilor mei colegi nu aveau copii, fiindcǎ nu le permitea
exerciţiul de relaxare care s-a dovedit a fi eficient. A conştientizat cǎ relaxarea l-a ajutat
pânǎ acum şi şi-a propus sǎ se foloseascǎ de ceea ce a învǎţat în timpul acestei terapii de
1
fiecare datǎ când se va simţi trist sau la capǎtul puterilor.
reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacientul
a obţinut scorul 15. I-am spus acestuia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive,
cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ exerseazǎ antrenamentul
autogen al lui Schultz singur. Apoi am trecut ca de obicei la exersarea antrenamentului
care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai stǎpân pe el şi cǎ
este convins cǎ dacǎ a reuşit sǎ-şi controleze corpul va putea sǎ-şi rezolve şi celelalte
probleme.
Pacientul 5
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
copilul lor. A început sǎ consume alcool în mod abuziv când soţia sa a fost promovatǎ
(în urmǎ cu patru ani) deoarece se simţea inferior ei pe plan profesional, dar şi pentru
cǎ ea era plǎtitǎ mai bine. acest lucru a dus şi la concedierea lui deoarece începuse
sǎ bea chiar şi în timpul serviciului. L-a afectat mult acest lucru, a început sǎ bea din
ce în ce mai mult ajungând la doi-trei litri de vin pe zi. Cu timpul, soţia a început sǎ-i
reproşeze faptul cǎ este mai tot timpul beat, cǎ nu poate avea grijǎ de copil în aceastǎ
stare şi cǎ nu îşi cautǎ de lucru. Pânǎ la urmǎ a fost angajat la locul actual de muncǎ,
1
din ce în ce mai dese, aceasta spunându-i cǎ dacǎ nu renunţǎ îl va pǎrǎsi, fapt ce l-a
dupǎ un examen medical complex s-a constatat cǎ nu suferǎ de boli la nivel somatic. Nu
se manifesta violent dupǎ ce consuma. Este vizitat de soţia lui care îl sprijinǎ. Îşi doreşte
alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacientul prezintǎ simptome
depresive. Astfel, obţinând scorul 25, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se
reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii
Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:
de sine scǎzutǎ. I-am explicat conceptul „depresie moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de
relaxeze, iar dupǎ cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am discutat despre
trǎirile pe care le-a avut şi mi-a zis cǎ s-a simţit un pic stânjenit la început, dar în cele
1
din urmǎ a reuşit sǎ se destindǎ, sǎ se concentreze asupra sugestiilor administrate. Mi-a
relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit despre utilitatea ei , iar la sfârşitul
şi a reuşit sǎ îşi menţinǎ atenţia centratǎ asupra propriului corp timp de aproximativ
cinci minute. I-am spus cǎ este un început bun, cǎ dupǎ o perioadǎ mai lungǎ în care
va exersa acest antrenament, va reuşi sǎ se destindǎ pentru mai mult timp şi cu mai
puţin efort. Am vorbit despre relaţia lui maritalǎ, despre faptul cǎ îşi doreşte sǎ scape
de patima pentru alcool pentru a avea o viaţǎ de familie liniştitǎ, normalǎ. Pacientul
realizeazǎ cǎ soţia lui îl iubeşte şi îşi doreşte acelaşi lucru, dar cǎ nu mai are voie sǎ o
dezamǎgeascǎ, deoarece i-a fǎcut foarte mult rǎu, chiar dacǎ neintenţionat. Se simte
vinovat de acest lucru şi se dispreţuieşte pentru asta, afirmând cǎ „soţia mea meritǎ pe
cineva mai bun”. L-am îndrumat sǎ aibǎ o discuţie cu soţia sa despre toate gândurile
care îl macinǎ şi apoi sǎ afirme asemenea lucruri, doar dacǎ aceasta i le confirmǎ, altfel
acestea nu îşi au rostul, nu fac decât sǎ adânceascǎ starea de depresie. Dupǎ aceastǎ
discuţie am trecut la exerciţiul de relaxare, pacientul s-a destins şi era mai vioi decât la
începutul acestei şedinţe. I-am recomandat sǎ continue sǎ se relaxeze şi singur.
cǎ îl iubeşte, cǎ nu-şi doreşte alt bǎrbat, decât pe el, dar cu condiţia sǎ renunţe la alcool
pentru cǎ dacǎ mai continuǎ nu face decât sǎ distrugǎ tot (familia şi fiecare membru al
ei în parte). I-a vorbit despre toate gândurile lui referitoare la pǎrerile ei despre el la care
ea a replicat „Sunt nişte tâmpenii! Cum poţi sǎ crezi aşa ceva?”. Dupǎ aceastǎ discuţie a
devenit mai motivat sǎ renunţe la alcool şi este mai optimist deoarece are sprijinul soţiei
sale. Şi-a fǎcut şi tema, a reuşit sǎ se relaxeze, nu mai mult ca data trecutǎ însǎ mai bine.
Am trecut la antrenament care a decurs conform expectaţiilor.
A şaptea şedinţǎ. Am discutat cu pacientul despre faptul cǎ în BDI a scorat cu
1
punctaj maxim itemul „Mi-am pierdut orice interes faţǎ de ceilalţi oameni” şi mi-a spus
cǎ nu-i mai place sǎ se întâlneascǎ cu vechii prieteni, cǎ preferǎ sǎ stea singur deoarece
îi este ruşine pentru ceea ce a ajuns, un alcoolic. I-am spus cǎ evitarea situaţiilor nu duce
la rezolvarea problemelor, uneori chiar le amplificǎ, iar oamenii care îi sunt prieteni cu
adevǎrat nu îl blameazǎ pentru cǎ şi-a fǎcut rǎu singur, ci încearcǎ sǎ-l ajute. Exerciţiul
de relaxare s-a realizat în condiţii bune, pacientul a reuşit sǎ obţinǎ starea de bine, de
se relaxa singur. A zis cǎ simte o schimbare de când a început terapia, cǎ are mai multǎ
încredere în el şi în viitorul lui. Apoi am trecut la exerciţiul de relaxare, pacientul s-a
simţit bine şi mai revigorat.
A noua şedinţǎ. Pacientul era entuziasmat cǎ urma sǎ se externeze curând
deoarece se simte bine, mai stǎpân pe sine şi a zis cǎ va continua sǎ-şi facǎ exerciţiul
soţia lui are o slujbǎ mai bunǎ şi câştigǎ mai bine ca el, spunându-mi cǎ s-a hotǎrât sǎ
vadǎ partea bunǎ a lucrurilor şi cǎ acest lucru nu mai constituie o problemǎ deoarece
a discutat cu soţia şi despre acest aspect. Îşi doreşte sǎ fie promovat la locul de muncǎ
actual şi va face tot ce-i stǎ în putere sǎ obţinǎ acest lucru. Aceastǎ conversaţie m-a
determinat sǎ cred cǎ nu mai are stǎri depresive atât de persistente, cǎ i-a revenit pofta
de viaţǎ şi este mai optimist. Am fǎcut exerciţiul de relaxare şi pacientul a fost foarte
mulţumit.
A zecea şedinţǎ. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o
reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacientul
a obţinut scorul 16. I-am spus acestuia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive,
cǎ de la depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre
1
moderatǎ, cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ îşi doreşte sǎ
exersarea antrenamentului care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se
simte mai stǎpân pe el şi cǎ este convins cǎ dacǎ a reuşit sǎ-şi controleze corpul va putea
Pacientul 6
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
bea ocazional. A încercat sǎ renunţe la alcool de mai multe ori, reuşind sǎ ajungǎ la
abstinenţǎ pentru maxim douǎ luni. În urmǎ cu un an şi-a fǎcut o iubitǎ şi a conştientizat
cǎ are o problemǎ realǎ în ceea ce priveşte consumul de alcool. Pentru a-şi ascunde
acest viciu, bea fǎrǎ a fi vǎzut, iar dimineaţa, pentru a putea sǎ funcţioneze nrmal pe
parcursul zilei, consuma 100 ml de coniac. Pe parcursul întregii zile a ajuns sǎ consume
Faptul cǎ este alcoolic nu i-a afectat viaţa profesionalǎ, a reuşit sǎ obţinǎ un concediu
1
Nu s-a manifestat niciodatǎ violent dupǎ ce consuma bǎuturi alcoolice. Este pasionat
alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacientul prezintǎ simptome
depresive. Astfel, obţinând scorul 24, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se
reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii
Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:
relaxeze, iar dupǎ cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am discutat despre
trǎirile pe care le-a avut şi mi-a zis cǎ la început i-a fost un pic teamǎ, dar în cele din
relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit despre utilitatea ei , iar la sfârşitul
1
A cincea şedinţǎ. Subiectul şi-a fǎcut tema, a încercat sǎ se relaxeze şi a reuşit
sǎ îşi menţinǎ atenţia centratǎ asupra propriului corp timp de aproximativ cinci minute.
I-am spus cǎ este un început bun, cǎ dupǎ o perioadǎ mai lungǎ în care va exersa acest
antrenament, va reuşi sǎ se destindǎ pentru mai mult timp şi cu mai puţin efort. Am
vorbit despre relaţia lui amoroasǎ, despre faptul cǎ îşi doreşte sǎ scape de patima pentru
alcool pentru a avea o viaţǎ de familie. Am trecut la exerciţiul de relaxare şi dupǎ cele
douǎzeci de minute pacientul a spus cǎ se simte mai odihnit, cǎ este mai destins. Mi-a
zis cǎ ar vrea sǎ afle mai multe despre terapia sugestivǎ şi i-am promis cǎ îi voi aduce o
carte la urmǎtoarea întâlnire. Pacientul mi-a relatat cǎ a cunoscut oameni care îl înţeleg
A şasea şedinţǎ. Pacientul mi-a relatat cǎ îşi doreşte foarte mult sǎ „scape de
alcool”, însǎ îi este teamǎ cǎ va eşua iar, aşa cum a fǎcut de atâtea ori de când a încercat
singur, cǎ se simte limitat deoarece „alcoolul este mai puternic decât el”. I-am sugerat sǎ
se gândeascǎ asupra efectelor nefaste pe care le are alcoolul atunci când este mahmur.
Pacientul prezenta un mare interes asupra efectelor pe care le are alcoolul consumat în
mod abuziv asupra sistemului nervos, asupra proceselor psihice. I-am dat informaţii
referitoare la acest aspect, dupǎ care am trecut la exerciţiul de relaxare care a decurs bine.
odihneşte mult mai bine, „simt cǎ dorm iar!”. La sfârşitul şedinţei i-am dat subiectului
cartea promisǎ.
am dat-o, mi-a relatat cǎ l-a ajutat sǎ-şi facǎ exerciţiul de relaxare singur mai bine, cǎ
are o mai mare încredere în acest tip de terapie. Am vorbit despre relaţia cu pǎrinţii, mi-
alcoolului o duce atât pentru bunǎstarea lui, dar mai ales pentru a putea sǎ-şi priveascǎ
1
pǎrinţii în ochi iar, pentru ca ei sǎ poatǎ fi mândri din nou de el. Din ceea ce a relatat
a personalitǎţii îl va ajuta. I-am explicat acest lucru dupǎ care am trecut la antrnamentul
autogen, pacientul s-a simţit bine, nu au avut loc evenimente deosebite. L-am rugat sǎ se
relaxeze în continuare şi pentru aceasta l-am pus sǎ-şi noteze sugestiile care crede cǎ îl
ajutǎ cel mai mult şi sǎ le repete zilnic de fiecare datǎ când se simte trist.
A opta şedinţǎ. Pacientul mi-a înapoiat cartea pe care a citit-o şi am discutat
despre dispoziţia pe care a avut-o în ultimele zile. Mi-a spus cǎ este mai relaxat, cǎ
mai optimistǎ, pacientul era mai zâmbǎreţ. Astfel, am trecut la exerciţiul de relaxare şi
pacientul s-a simţit bine şi mai revigorat.
A noua şedinţǎ. Am discutat despre relaxarea pe care o face singur şi mi-a
relatat cǎ pentru prima datǎ a reuşit sǎ-şi administreze sugestiile şi în timp ce era relaxat,
cǎ simte cǎ are din ce în ce mai mult control asupra propriului trup şi cǎ vrea sǎ practice
acest exerciţiu în continuare deoarece îi face bine. Exerciţiul de relaxare a decurs bine,
pacientul reuşind sǎ se destindǎ.
reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacientul
a obţinut scorul 14. I-am spus acestuia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive,
cǎ de la depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre
moderatǎ, cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ îşi doreşte sǎ
exersarea antrenamentului care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se
simte mai stǎpân pe el şi cǎ este convins cǎ dacǎ a reuşit sǎ-şi controleze corpul va putea
1
sǎ-şi rezolve şi celelalte probleme.
Pacientul 7
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
urmǎ cu patru ani) şi nu mai era aptǎ de muncǎ. Locuieşte împreunǎ cu familia sa, soţul,
fiica şi fiul. A început sǎ consume alcool în mod abuziv la scurt timp dupǎ evenimentul
nefericit deoarece se simţea inutilǎ, întreţinutǎ, nu mai avea satisfacţii deoarece nu-şi
mai putea ajuta copiii financiar. Înainte consuma ocazional, iar în ultimul timp ajunsese
la jumǎtate de litru de tǎrie pe zi pentru a mai uita de probleme, de faptul cǎ „sunt o
povarǎ pentru familia mea”. Au început certurile între ea şi ceilalţi membri ai familiei,
acestea datorându-se consumului abuziv de alcool, faptului cǎ nu îşi mai îndeplinea rolul
vorbit cu familia sa despre acest lucru, astfel au ajuns la concluzia cǎ trebuie sǎ urmeze o
în ceea ce priveşte consumul abuziv de alcool. Îşi doreşte o viaţǎ de familie liniştitǎ, fǎrǎ
certuri, sǎ redevinǎ o mamǎ şi o soţie bunǎ. Este vizitatǎ de familie şi beneficiazǎ de tot
1
alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 10,
se observǎ cǎ pacienta este alcoolicǎ deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa
alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ prezintǎ simptome
depresive. Astfel, obţinând scorul 26, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se
reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii
discutat despre trǎirile pe care le-a avut şi mi-a zis cǎ la început s-a simţit stânjenitǎ
sugestiilor administrate. Mi-a relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit
despre utilitatea ei , iar la sfârşitul şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singurǎ
sugestive, i-am oferit o carte pentru a se putea informa şi de asemenea pentru a-i întǎri
1
încrederea în efectul acesteia.
A cincea şedinţǎ. Subiectul a încercat sǎ se relaxeze şi a reuşit sǎ îşi menţinǎ
atenţia centratǎ asupra propriului corp pentru câteva minute. I-am spus cǎ este un început
bun, cǎ dupǎ o perioadǎ mai lungǎ în care va exersa acest antrenament, va reuşi sǎ se
destindǎ pentru mai mult timp şi cu mai puţin efort. Am vorbit despre relaţia conjugalǎ,
despre relaţia pe care o are cu copiii, şi totodatǎ despre relaţia familialǎ, activitǎţile pe
care le desfǎşoarǎ împreunǎ, comunicare, sprijinul pe care şi-l oferǎ unul altuia. Astfel
am observat cǎ sunt o familie închegatǎ, problema acuzatǎ fiind doar abuzul de alcool al
pacientei. Mi-a spus cǎ a citit cartea şi cǎ este mai încrezǎtoare în faptul cǎ acest tip de
terapie o poate ajuta. Am trecut la exerciţiul de relaxare şi dupǎ cele douǎzeci de minute
pacienta a spus cǎ se simte mai liniştitǎ, cǎ este mai destinsǎ, cǎ a reuşit pe parcursul
antrenamentului sǎ-şi elibereze mintea de gândurile cotidiene. Spre sfârşitul şedinţei i-am
şi mi-a relatat cǎ nu reuşeşte sǎ-şi administreze sugestii deoarece când încearcǎ sǎ facǎ
acest lucru, nu se mai poate destinde, ba dimpotrivǎ, este mai tensionatǎ. I-am spus cǎ
îşi poate administra sugestiile aşa cum şi le aduce aminte, nu neapǎrat în ordinea şi pe
cele care i le dau eu. De asemenea i-am sugerat sǎ îşi noteze pe o foaie sugestiile care îi
par a fi cele mai utile şi sǎ le repete şi în stare de veghe, deoarece în acest mod le reţine
mai uşor şi la un moment dat îi vor reveni în minte fǎrǎ sǎ depunǎ efort prea mare. Am
observat cǎ pacienta este preocupatǎ de acest aspect, ceea ce denotǎ un grad de implicare
mare din partea ei şi totodatǎ faptul cǎ se poate adapta la situaţii dacǎ este impulsionatǎ.
Am trecut la exerciţiul de relaxare care a decurs bine, la sfârşitul acestuia am observat o
1
stare de voioşie, de bine, de revigorare a pacientei.
A şaptea şedinţǎ. Pacienta mi-a spus cǎ şi-a repetat sugestiile notate în şedinţa
precedentǎ, cǎ acum îi vin în minte mult mai uşor şi fǎrǎ sǎ se gândeascǎ neapǎrat cǎ
mai mult şi mai deschis cu cei din jurul ei, se implicǎ în organizarea unor activitǎţi cu
care sǎ-şi ocupe timpul. Exerciţiul de relaxare s-a desfǎşurat normal, fǎrǎ evenimente
deosebite.
A opta şedinţǎ. Am discutat cu pacienta despre relaţiile sale interpersonale
şi mi-a zis cǎ acestea s-au deteriorat în timp datoritǎ abuzului de alcool, dar cǎ îşi
doreşte sǎ reia legǎtura cu fostele prietene, sǎ vorbeascǎ mai mult cu copiii. Am discutat
dramǎ deoarece astfel îşi ajutǎ familia foarte mult şi ca şi casnicǎ îi poate mulţumi prin
a spus cǎ de când a început terapia, se odihneşte mult mai bine şi nu mai este atât de
abǎtutǎ.
cǎ simte cǎ are din ce în ce mai mult control asupra propriului corp şi cǎ vrea sǎ practice
acest exerciţiu în continuare deoarece îi face bine. Exerciţiul de relaxare a decurs bine,
pacienta reuşind sǎ se destindǎ.
reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacienta a
depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre moderatǎ,
1
cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ îşi doreşte sǎ exerseze
antrenamentului care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai
stǎpânǎ pe ea şi cǎ este convinsǎ cǎ dacǎ a reuşit sǎ-şi controleze corpul va putea sǎ-şi
rezolve şi celelalte probleme.
Pacientul 8
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
Locuieşte împreunǎ cu familia (soţia şi fiul lor). Consumǎ alcool de la vârsta de 17 ani,
dar în limite normale. Odatǎ cu trecerea timpului cantitatea de alcool ingeratǎ a crescut;
la început consuma bere şi vin, dar de aproximativ şase ani bea numai tǎrie. Consuma
zilnic atât în timpul serviciului, cât şi dupǎ terminarea programului, dar şi acasǎ. Acest
lucru a dus la certuri frecvente cu soţia care l-a rugat mai întâi sǎ se lase, iar apoi vǎzând
cǎ nu a fǎcut acest lucru a început sǎ-i reproşeze cǎ nu-şi mai îndeplineşte rolurile de
soţ şi tatǎ, cǎ „are în cap numai bǎuturǎ”, „cǎ în loc sǎ aducǎ banii în casǎ îi duce la
cârciumǎ”. În cele din urmǎ soţia a plecat împreunǎ cu copilul la pǎrinţii ei. Subiectul
realizând cǎ se aflǎ într-o situaţie delicatǎ, cǎ şi-a neglijat familia, cǎ este pe cale sǎ o
piardǎ, a încercat sǎ renunţe la consum însǎ nu a reuşit, şi şi-a dat seama cǎ este alcoolic.
Nici un membru al familiei sale nu este alcoolic. Deoarece nu vrea sǎ-şi piardǎ familia, a
1
hotǎrât sǎ se interneze pentru a scǎpa de aceastǎ dependenţǎ, acesta fiind singurul care
ar putea-o aduce înapoi pe soţia lui. Este diagnosticat cu ulcer duodenal.
● Interviul de evaluare: a treia şedinţǎ
I-am dat pacientului un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul
de autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered
alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 10,
se observǎ cǎ pacientul este alcoolic deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa
alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ prezintǎ simptome
depresive. Astfel, obţinând scorul 24, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se
reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii
faptul cǎ acest tip de depresie poate fi ameliorat cu ajutorul a diverse psihoterapii, dar cǎ
eu m-am gândit la relaxare.
● Terapia: a patra şedinţǎ
În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ
acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a
clientului. Pacientul a prezentat interes faţǎ de acest tip de terapie spunându-mi cǎ simte
nevoia sǎ se relaxeze deoarece în ultimul timp este tensionat, stresat, agitat. Astfel, l-am
le-a avut şi mi-a zis cǎ la început s-a simţit stingher şi un pic speriat, dar cǎ în cele din
urmǎ a reuşit sǎ se destindǎ. Mi-a relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit
despre utilitatea ei , iar la sfârşitul şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singur de
1
douǎ ori pe zi.
cǎ îl invadau tot felul de gânduri. I-am spus cǎ acest exerciţiu necesitǎ un grad mare de
sale dupǎ care am trecut la exerciţiul de relaxare, pacientul reuşind sǎ se concentreze mai
mult şi, în consecinţǎ sǎ fie mai relaxat. Mi-a relatat cǎ se simte mai vioi, mai energic,
mai bine. Spre sfârşitul şedinţei i-am spus pacientului sǎ încerce sǎ mai practice şi singur
antrenamentul.
A şasea şedinţǎ. Pacientul mi-a relatat cǎ a reuşit sǎ-şi menţinǎ atenţia
concentratǎ asupra propriului corp pentru câteva minute, însǎ nu s-a simţit la fel de
bine cu dupǎ relaxarea din timpul şedinţei. Am discutat despre relaţia sa familialǎ de
dinaintea începerii consumului abuziv de alcool, mi-a relatat cǎ era un soţ şi un tatǎ bun
şi iubitor, un „om de casǎ, om de familie”, cǎ-i plǎcea sǎ-şi petreacǎ timpul liber alǎturi
de familie, „cǎ nu înţelege cum alcoolul a putut sǎ-l schimbe atât de mult”. Am observat
cǎ subiectul se simte foarte vinovat de tot ce s-a întâmplat şi cǎ îşi doreşte o schimbare
în viaţa sa, cǎ este motivat sǎ renunţe la alcool. Am trecut la exerciţiul de relaxare care a
decurs bine, dupǎ care l-am rugat pe pacient sǎ-şi noteze sugestiile pentru întǎrirea eului
de bine ca cele din timpul şedinţelor de terapie. De asemenea mi-a spus cǎ a început
reuşit sǎ renunţe la alcool, este mai încrezǎtor în şansa lui de vindecare. Am observat
o atitudine mai optimistǎ, cǎ este mai încrezǎtor în forţele proprii. A zis cǎ la aceastǎ
1
A opta şedinţǎ. Pacientul era foarte bine dispus deoarece înainte cu o zi îl
vizitase soţia pentru prima oarǎ de când este internat. Au avut o discuţie în urma cǎreia
pacientul a înţeles cǎ şi soţia lui îşi doreşte sǎ se reîntoarcǎ acasǎ dacǎ el reuşeşte sǎ
renunţe la consum. Astfel, pacientul a devenit şi mai motivat şi a zis cǎ vrea „sǎ nu-şi
mai plângǎ de milǎ” şi „sǎ lupte pânǎ la capǎt”, sǎ renunţe definitiv la alcool. Am trecut
singur, mi-a zis cǎ reuşeşte sǎ-şi menţinǎ atenţia concentratǎ asupra corpului timp de
aproximativ zece minute, cǎ îşi poate administra sugestiile şi cǎ se simte mai odihnit,
cǎ doarme mai bine şi cǎ durerile de stomac nu mai sunt atât de puternice. Am trecut la
exerciţiul de relaxare, pacientul s-a destins, s-a simţit bine. I-am recomandat sǎ exerseze
reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, la care pacientul
de la depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre
moderatǎ, cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine sǎ continue exersarea
care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai încrezǎtor în forţele
Pacientul 9
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
1
cu care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale,
economist. A avut propria afacere, însǎ, în urmǎ cu 5 ani, a dat faliment. Din cauza
acestui lucru au început certurile cu soţia lui şi dupǎ un an au divorţat. Între timp s-a
sǎ consume bǎuturi alcoolice în mod abuziv, mai întâi bere şi vin, apoi tǎrie. În ultima
vreme consuma zilnic, nu-şi mai îndeplinea atribuţiile la locul de muncǎ, îşi neglija
lucru şi de aceea a rǎmas fǎrǎ serviciu. Deoarece a rǎmas fǎrǎ un loc de muncǎ, fǎrǎ
nici un venit a apelat la ajutorul fratelui sǎu care ia oferit tot sprijinul de care a avut
nevoie, însǎ la un moment dat a realizat cǎ este acoolic şi la îndrumat sǎ solicite ajutor
alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ prezintǎ simptome
reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii
1
Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în
BDI: tristeţea, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, autoacuzare, sentimente de
culpabilitate, insomnii, nehotǎrâre, se simte pedepsit, prezintǎ iritabilitate. I-am explicat
nevoia sǎ se relaxeze deoarece în ultimul timp este tensionat, stresat, agitat. Astfel, l-am
cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am discutat despre trǎirile pe care le-a
avut şi mi-a zis cǎ la început s-a simţit ciudat, dar apoi s-a simţit bine şi s-a relaxat. Mi-a
relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit despre utilitatea ei , iar la sfârşitul
1
foarte calm şi liniştit. Simţi o linişte şi o pace interioarǎ profundǎ. Întregul corp este
destins şi relaxat. O cǎldurǎ plǎcutǎ îţi cuprinde tot corpul” pacientul se încrunta. La
sfârşitul exerciţiului am discutat despre acest aspect şi mi-a zis cǎ „vreau sǎ simt asta”, şi
i-am propus sǎ-şi noteze sugestiile care simte el cǎ îl ajutǎ cel mai mult şi sǎ le repete şi
în stare de veghe.
A şasea şedinţǎ. Subiectul mi-a vorbit despre ceea ce îl motiveazǎ sǎ renunţe la
consumul de alcool şi l-am sfǎtuit sǎ îşi canalizeze toatǎ energia asupra acestor scopuri.
autosugestioneazǎ mult mai uşor în timpul relaxǎrii de când a reţinut sugestiile notate.
Am trecut la exerciţiul de relaxare care a decurs bine, pacientul s-a destins, a spus cǎ se
a pus capac la tot”, se simte vinovat pentru acest lucru deoarece nu a putut face faţǎ
eşecului financiar, tocmai de aceea a fost distrus şi cǎsnicia. Am vorbit despre acest
nu poate fi vinovat doar unul dintre parteneri. Pe mǎsurǎ ce povestea aceste probleme
realiza cǎ în anumite situaţii ar fi avut nevoie de sprijinul soţiei, însǎ aceasta îi reproşa
tot timpul eşecul financiar în loc sǎ îi fie alǎturi, sǎ treacǎ împreunǎ peste acest hop. În
timpul exerciţiului pacientul s-a relaxat, a reuşit sǎ facǎ abstracţie de factorii perturbatori,
1
sǎ-l rǎsplǎteascǎ pentru tot ceea ce a fǎcut pentru el, acesta fiind unul din scopurile sale
principale. Exerciţiul de relaxare a decurs bine, iar apoi am vorbit despre schimbǎrile pe
care le resimte datoritǎ acestui tip de terapie; mi-a spus cǎ îi pare a fi eficientǎ, cel puţin
în cazul lui dǎ roade, în sensul cǎ i-a ameliorat durerile de stomac, doarme mai bine, este
mai încrezǎtor în viitorul sǎu, acum poate vedea „luminiţa de la capǎtul tunelului”, se
simte mai puternic.
A noua şedinţǎ. Pacientul a spus cǎ simte un real progres în exerciţiul de
pe care îl practicǎm împreunǎ este mai complex şi dureazǎ mai multe minute. L-am
apreciat pentru conştienciozitatea de care a dat dovadǎ pe tot parcursul terapiei şi pentru
reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, la care pacientul
de la depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre
moderatǎ, cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine sǎ continue exersarea
care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai încrezǎtor în forţele
1
Pacientul 10
● Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele
personalǎ, este divorţatǎ şi nu are copii. A început sǎ consume alcool dupǎ ce a aflat cǎ
soţul ei are o amantǎ pentru care a pǎrǎsit-o. Au divorţat în urmǎ cu doi ani şi deoarece
se simţea singurǎ, abandonatǎ, la capǎtul puterilor a început sǎ bea din ce în ce mai mult,
ajungând la doi litri de vin pe zi. Mai târziu, deoarece începuse sǎ se ducǎ la serviciu
în stare de ebrietate a fost concediatǎ. A schimbat mai multe locuri de muncǎ, dar de
fiecare datǎ a fost concediatǎ din acelaşi motiv, consumul de alcool. Pǎrinţii sǎi au
observat cǎ are o problemǎ în ceea ce priveşte consumul abuziv de alcool, i-au propus
sǎ se mute la ei o perioadǎ, însǎ ea a refuzat. Totuşi, vǎzând cǎ nu mai poate face faţǎ
nici cheltuielilor şi nici singurǎtǎţii cu care se confruntǎ, le-a cerut ajutorul acestora şi
au hotǎrât cǎ cea mai bunǎ soluţie este sǎ se interneze într-un centru de dezalcoolizare.
Nimeni din familia sa nu s-a confruntat cu aceastǎ tulburare, pacienta nu are probleme
de sǎnǎtate. Îşi doreşte sǎ renunţe la consumul de alcool pentru a avea o viaţǎ normalǎ,
pentru a-şi putea întemeia o familie.
● Interviul de evaluare: a treia şedinţǎ
I-am dat pacientei un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul
1
de autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered
alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 7, se
observǎ cǎ pacienta este alcoolicǎ deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa
alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ prezintǎ simptome
depresive. Astfel, obţinând scorul 28, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se
reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii
Am discutat cu pacienta despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:
am observat cǎ pacienta nu se mai îngrijeşte, nu mai are poftǎ de viaţǎ. I-am explicat
sǎ facǎ orice pentru a ieşi din aceastǎ stare. Dupǎ ce i-am explicat cǎ trebuie sǎ se
concentreze asupra sugestiilor pe care i le administrez am început exerciţiul de relaxare.
A durat ceva pânǎ a gǎsit o poziţie confortabilǎ, a fost agitatǎ, însǎ pe parcurs a reuşit
sǎ se destindǎ puţin. Am discutat despre aceste aspecte, mi-a spus cǎ a fost o situaţie
ineditǎ pentru ea, cǎ la început a fost cam dificil sǎ-şi menţinǎ o poziţie anume, dar
relaxeze singurǎ pentru a-şi descoperi propriul corp, poziţia în care se relaxeazǎ cel mai
bine şi pentru a învǎţa sǎ-şi menţinǎ atenţia centratǎ asupra propriului corp.
1
o poziţie în care se simte confortabil, dar cǎ nu poate sǎ îşi menţinǎ atenţia centratǎ
pe propriul corp pentru foarte mult timp deoarece este distrasǎ de numeroase gânduri.
Am discutat despre aceste gânduri ale sale şi mi-a spus cǎ cel mai apǎsǎtor lucru
pentru ea e faptul cǎ soţul a pǎrǎsit-o pentru o femeie mai tânǎrǎ, cǎ nu se mai crede
coafezǎ bunǎ, cǎ îi plǎcea ceea ce fǎcea, era satisfǎcutǎ de rezultatele pe care le avea.
Ea realizeazǎ cǎ dacǎ renunţǎ la consum se poate reangaja şi îşi doreşte acest lucru. Am
observat o atitudine pozitivǎ faţǎ de acest aspect al vieţii sociale şi cǎ este dornicǎ sǎ
cǎ s-a concentrat mai mult asupra sugestiilor de întǎrire a eului şi s-a imaginat a fi mai
puternicǎ, mai încrezǎtoare în forţele proprii, mai puţin depresivǎ. De aceea i-am sugerat
sǎ-şi repete aceste sugestii cât mai des pentru a putea sǎ şi le administreze şi în timp ce se
relaxeazǎ singurǎ.
A şaptea şedinţǎ. Pacienta mi-a relatat cǎ îşi repetǎ sugestiile notate ori
exerciţiului a avut o stare de bine, s-a relaxat, s-a detensionat, a fǎcut abstracţie de
factorii perturbatori şi mi-a spus cǎ de când practicǎ acest antrenament reuşeşte sǎ aibǎ
stǎrile menţionate mai sus de mai multe ori pe parcursul unei zile.
1
A opta şedinţǎ. Pacienta mi-a relatat cǎ face progrese în ceea ce priveşte
relaxarea pe care o desfǎşoarǎ singurǎ, cǎ acum exerciţiul dureazǎ mai mult timp faţǎ de
primele încercǎri şi cǎ în urma acestuia obţine efectele scontate. Am discutat despre viaţa
este mai bine-dispusǎ, are o atitudine mai optimistǎ faţǎ de viitor. Am trecut la exerciţiul
de relaxare pe parcursul acestuia nu am observat nimic deosebit.
A noua şedinţǎ. Am discutat despre problema pe care o are cu alcoolul, despre
efectele negative ale consumului abuziv, pacienta mi-a spus cǎ acum conştientizeazǎ cǎ
bǎutura nu i-a adus nici un beneficiu, ba dimpotrivǎ doar necazuri. De asemenea mi-a
zis cǎ realizeazǎ cǎ va duce o luptǎ continuǎ cu alcoolul, cǎ vor mai exista tentaţii, mai
ales atunci când se va confrunta cu diverse obstacole, însǎ de fiecare datǎ îşi va aduce
de aceastǎ tehnicǎ terapeuticǎ pe care a învǎţat-o ori de câte ori tentaţia va apǎrea. În
reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, la care pacienta
de la depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre
moderatǎ, cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine sǎ continue exersarea
antrenamentul autogen al lui Schultz şi acasǎ. Apoi am trecut ca de obicei la relaxare care
a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai încrezǎtoare în forţele
1
La sfârşitul terapiei fiecărui pacient i s-a cerut numărul de telefon pentru a
putea fi contactat la trei săptămâni după externare în vederea unui interviu cu privire la
depăşirea perioadei critice.
Interpretarea datelor. În urma celor zece şedinţe susţinute cu fiecare din cei zece
pacienţi s-ar puea extrage mai multe observaţii. Astfel, în primele două şedinţe care au
constituit interviul preliminar, un numitor comun pentru fiecare pacient l-a reprezentat
faptul că a existat o comunicare deschisă ce pune în evidenţă dorinţa lor de a renunţa
la consumul de alcool. Toţi cei zece pacienţi şi-au expus problemele cu cât mai multe
amănunte, dat fiind că interviul a fost bazat pe întrebări deschise. În urma chestionarelor
aplicate pe parcursul celei de-a treia şedinţe nu au fost ridicate obiecţii. Rezultatele
aplicării chestionarului pentru alcoolism a demonstrat faptul că cei zece subiecţi suferă de
această adicţie şi de asemenea rezultatele obţinute la chestionarul BDI au indicat depresie
moderată către severă.
Soluţia care li s-a propus pentru remedierea tulburării afective, antrenamentul
autogen al lui Schultz, a întâmpinat atât reţineri, cât şi sentimente de aprobare. Aceste
reţineri constau în faptul că ei nu înţelegeau utilitatea şi nu vedeau efectele acestei
metode. În momentul în care s-a început punerea în practică a antrenamentului, s-au
observat reacţii diferite, însă pe parcursul exerciţiului pacienţii au reuşit să se relaxeze.
Până în momentul celei de-a patra şedinţe pacienţii au fost rugaţi să se relaxeze singuri şi
fiecare şi-a asumat acest rol, chiar dacă nu toţi au reuşit să atingă rezultatul scontat.
În principiu, primele trei şedinţe au fost mai anevoioase deoarece s-a încercat
stabilirea unei alianţe terapeutice. Odată depăşită această piedică s-a remarcat o
cursivitate în desfăşurarea următoarelor şedinţe, pacienţii au început să întrevadă rostul
acestor exerciţii.
S-a observat că reticenţa resimţită la început dispăruse, în sensul că pe parcursul
1
demersului terapeutic pacienţii au reuşit să se relaxeze mai uşor, mai bine, atât în cadrul
şedinţelor, cât şi în restul timpului. La sfârşitul terapiei pacienţii au fost reevaluaţi prin
aplicarea aceluiaşi chestionar BDI, iar rezultatele arată că trecuseră către o depresie
uşoară către moderată.
IV. Concluzii
1
Având în vedere că acest studiu de caz este realizat pe zece pacienţi internaţi
într-un centru de dezintoxicare se presupune din start că există o voinţă din partea lor
pentru a renunţa la consumul de alcool. Tocmai de aceea aceste rezultate nu ar putea fi
generalizate.
Conform primei ipoteze cum că pacienţii alcoolici au stări depresive, s-au
identificat la fiecare pacient stări depresive. În aceste condiţii se poate spune că ipoteza
a fost demonstrată, în consecinţă s-a trecut la demonstrarea celei de-a doua ipoteze. Din
rezultatele reevaluării obţinute la sfârşitul terapiei se poate observa că într-adevăr în urma
asimilării antrenamentului autogen al lui Schultz, stările depresive sunt mai rare şi mai
puţin intense.
Cea de a treia ipoteză a fost confirmată, chiar dacă pe termen scurt, deoarece la
trei săptămâni după externare toţi pacienţii au fost contactaţi telefonic pentru a afla în ce
fel au depăşit perioada critică. Toţi pacienţii au descris această perioadă ca fiind foarte
dificilă, dar în momentele în care simţeau nevoia să consume alcool sau erau cuprinşi de
o stare de depresie încercau să reia tehnicile de relaxare însuşite în timpul terapiei.
Această lucrare ar putea constitui un punct de plecare pentru o cercetare mai
elaborată şi desfăşurată pe o perioadă mai îndelungată pentru a se dovedi dacă aceste
concluzii pot fi generalizate şi la categoria de alcoolici neinstituţionalizaţi.
V.Bibliografie
1
Napoca, 1988;
2. American Psychiatric Association, Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders (DSM.IV-R), Washington D.C., 1994;
3. Arseni, C.; Golu, M.; Dănăilă, L. – Psihoneurologie, Ed. Academiei, Bucureşti,
1983;
4. Chabrol, H. – Les toxicomanies de l’ adolescent, Ed. Presse, Paris, 1992;
5. Chiriţă, R. şi V.; Papari, A. – Manual de psihiatrie clinică şi psihologie medicală,
Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna; Constanţa, 1992;
6. Cristea, D. – Tratat de psihologie socială, Ed. Pro Transilvania, Bucureşti, 2001;
7. Dafinoiu, I. – Sugestie şi hipnoză, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1996;
8. Dafinoiu, I.; Vargha, J.L. – Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iaş, 2005;
9. Enăchescu, C. – Tratat de psihopatologie, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001;
10. Filimon, L. – Experienţa depresivă: perspective socio-culturale, Ed. Dacia,
Bucureşti, 2002;
11. Freud, S. – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia
vieţii cotidiene, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980;
12. Golu, M. – Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti 1993;
13. Golu, M. – Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, Bucureşti, 2002;
14. Holdevici, I.; Vasilescu, I. P. – Hipnoza şi forţele nelimitate ale psihismului
uman, Editura Aldomars, Bucureşti, 1991;
15. Holdevici, I. – Psihoterapia – un tratament fără medicament, Editura Ceres,
1993;
16. Holdevici, I. – Sugestiologie şi terapie sugestivă, Ed. Victor, Bucureşti, 1995;
17. Holdevici, I. – Autosugestie şi relaxare, Ed. Ceres, Bucureşti, 1995;
18. Holdevici, I. – Elemente de psihoterapie, Ed. a III-a revizuită şi adăugită, Editura
All, Bucureşti, 1997;
19. Holdevici, I. – Psihoterapia Tulburărilor anxioase, Editura Ceres, Bucureşti,
2000;
20.Holdevici, I. – Ameliorarea performanţelor îndividuale prin tehnici de
psihoterapie, Ed. Orizonturi, Bucureşti, 2000;
21. Holdevici, I. – Psihoterapii scurte, Editura Ceres, Bucureşti, 2000;
1
22. Holdevici, I. – Hipnoza clinică, Ed. Ceres, Bucureşti, 2000;
23. Holdevici, I. – Gândirea pozitivă – Ghid practic de psihoterapie raţional emotivă
şi cognitiv-comportamentală, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2000;
24. Holdevici, I. – Psihoterapia anxietăţii, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2000;
Holdevici,
25. I. – Psihoterapia cazurilor dificile; Abordări cognitiv-
comportamentale, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2003;
26. Holdevici, I. – Hipnoterapia: teorie şi practică, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2004;
27. Holdevici, I. – Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului
pentru un stil de viaţă optim, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005;
28. Iamandescu, I. B. – Manual de psihologie medicală, Ed. Infomedica, Bucureşti,
1995;
29. I.C.D. 10 – Clasificarea tulburărilor mentale si de comportament, Editura ALL,
1994
30. Iluţ, P. – Abordarea calitativă a socioumanului, Ed. Polirom, Iaşi, 1997;
31. Ionescu, G. – Psihoterapia, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;
32. Ionescu, G. – Tratat de psihologie medicală şi psihoterapie, Ed. Asclepios,
Bucureşti, 1995;
33. Iovu, M. – Droguri legale, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003;
34. Luban-Plozza, B., Iamandescu, I. B. – Dimensiunea psihosocială a practicii
medicale, Ed. Infomedica, Bucureşi, 2002;
35. Mihai, S. L. – 14 paşi în lumea drogurilor, Ed. Universităţii Bucureşti, Bucureşti,
2005;
36. Popescu-Neveanu, V. – Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981;
37. Porot, A. şi M. – Toxicomaniile, Ed. Ştiinţifică , Bucureşti, 1999;
38. Postel, J. – Dicţionar de psihiatrie şi de psihopatologie clinică, Ed. Univers
Enciclopedic, trad. Leonard Gavriliu, Bucureşti, 1998;
39. Predescu, V. – Psihiatrie, Ed. Medicală, volumul I şi II, Bucureşti, 1989-1997;
40. Prelipceanu, D. – Psihiatrie-note de curs, Ed. Info Medica, Bucureşti, 2003;
41. Răşcanu, R. – Psihologia comportamentului deviant, Ed. Universitară, Bucureşti,
1994;
42. Răşcanu, R. – Psihologie medicală şi asistenţă socială, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică,
1
Bucureşti, 1996;
43. Răşcanu, R. – Elemente de psihologie a comunicării, Ed. Universitară, Bucureşti,
1995;
44. Răşcanu, R. – Alcool şi droguri-virtuţi şi capcane pentru tineri, Ed. Universităţii,
Bucureşti, 2004;
45. Şchiopu, U.; Verzea E. – Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1997;
46. Tihan, E. şi L.; Drăgulănescu, C.; Oprea, C. – Modificări neuropsihice induse de
consumul de droguri. Evaluare şi managementul de caz, Ed. Focus, Bucureşti,
2004;
47. Tudose F. şi C.; Dobranici, L. – Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi, Ed.
Info Medica, Bucureşti, 2002;
48. Zamfirescu, V. D. – Introducere în psihanaliza freudiană şi post freudiană, Ed.
Trei, Bucureşti, 2003;
49. Zlate, M. – Eul şi personalitatea, ediţia a III-a, Ed. Trei, Bucureşti, 2002.
VI. Anexe
1
Anexa 1
Antrenamentul autogen al lui Schultz aplicat în şedinţele de
psihoterapie.
„Aşeazǎ-te într-o poziţie cât mai comodǎ. Aminteşte-ţi de faptul cǎ te
poţi mişca oricând, îţi poţi schimba oricând oricând schimba poziţia pentru a te simţi cât
mai comod. Asiguraţi-vǎ de faptul cǎ aveţi spatele şi capul sprijinite. Acum lasǎ-ţi ochii
sǎ se închidǎ uşor, poţi lǎsa ca zgomotele din jurul tǎu sǎ treacǎ pe lângǎ tine fǎrǎ a te
influenţa. O linişte plǎcutǎ te înconjoarǎ. Eşti calm, liniştit şi relaxat, calm, liniştit şi
relaxat. Fruntea devine tot mai destinsǎ, muşchii feţei sunt tot mai destinşi şi relaxaţi. Îţi
simţi capul limpede, liber şi uşor. Eşti liniştit şi relaxat. Braţele devin grele, foarte grele,
grele, grele ca de plumb. O greutate ca de plumb îţi cuprinde umerii, braţele, mâinile şi
ajunge pânǎ la degete. Braţele devin grele, tot mai grele, din ce în ce mai grele, grele ca
de plumb. Eşti calm, liniştit şi relaxat. Plexul solar este cuprins de o cǎldurǎ plǎcutǎ,
abdomenul este foarte liniştit şi relaxat. Plexul solar este cald şi relaxat. Muşchii
abdomenului sunt destinşi, orice tensiune dispare. Eşti calm, liniştit şi relaxat. O cǎldurǎ
plǎcutǎ îţi cuprinde întregul corp. Picioarele sunt grele, foarte grele, foarte grele, ca de
plumb. O greutate puternicǎ îţi inundǎ picioarele care sunt grele, tot mai grele, grele ca
de plumb. Liniştea şi greutatea te împresoarǎ, eşti calm, liniştit şi relaxat, calm, liniştit şi
relaxat. Întregul corp este destins şi relaxat. Respiraţia devine liniştitǎ şi rarǎ. Respiri
liber, de la sine aerul ce te înconjoarǎ. Respiri calm, liniştit, fǎrǎ efort. Respiri foarte
calm şi liniştit. Inspiri un aer calm, liniştitor şi plǎcut. Inspiri un aer calm, liniştit şi
plǎcut. Când expiri, elimini toate grijile, toate gândurile rele, toate problemele. Devii
calm, liniştit şi relaxat, calm, liniştit şi relaxat. Inima bate liniştit, foarte liniştit, liniştit şi
egal. Inima bate de la sine, bate ritmic, egal şi liniştit. Eşti calm, liniştit şi relaxat. O
linişte plǎcutǎ te împresoarǎ, calmul te inundǎ tot mai mult, eşti foarte calm şi liniştit.
1
Simţi o linişte şi o pace interioarǎ profundǎ. Întregul corp este destins şi relaxat. O
cǎldurǎ plǎcutǎ îţi cuprinde tot corpul. Eu voi numǎra acum pânǎ la 10 şi pe mǎsurǎ ce
numǎr te vei cufunda întro stare de relaxare tot mai profundǎ, mai adâncǎ, mai plǎcutǎ.
Când voi ajunge cu numǎrǎtoare pânǎ la 10, vei fi profund relaxat. Acum încep sǎ
numǎr: 1- relaxarea devine mai profundǎ, tot mai profundǎ; 2,3- cu fiecare expiraţie te
relaxezi tot mai mult, din ce în ce mai mult, te cufunzi într-o stare de relaxare foarte
plǎcutǎ; 4,5- te relaxezi tot mai mult pe mǎsurǎ ce numǎr; 6,7- vocea mea te relaxeazǎ
tot mai mult, din ce în ce mai mult, chiar dacǎ îţi vorbesc eşti tot mai relaxat; 8,9-
continuǎ sǎ te relaxezi, când voi ajunge cu numǎrǎtoarea la 10 vei fi foarte relaxat; 10-
eşti profund relaxat, adânc relaxat.Eşti atât de destins, de relaxat încât mintea ta devine
tot mai receptivǎ la ceea ce îţi voi spune. În cursul acestei relaxǎri te vei simţi tot mai
puternic, tot mai eficient, tot mai stǎpân pe tine. Eşti tot mai puternic, tot mai eficient, tot
persoanǎ şi de la problemele care te frǎmântǎ. Te vei gândi tot mai puţin la tine însuţi,
la dificultǎţile tale, vei fi tot mai puţin preocupat de propriile trǎiri, vei deveni tot mai
puţin îngrijorat, tot mai puţin agitat, tot mai puţin deprimat, vei fi capabil sǎ gândeşti clar
sǎ te concentrezi tot mai bine. Îţi vei concentra tot mai mult atenţia asupra a ceea ce faci,
iar memoria ta se va îmbunǎtǎţi. Vei deveni capabil sǎ vezi lucrurile din perspectiva lor
realǎ fǎrǎ a le permite sǎ ia proporţii. De la o zi la alta vei deveni tot mai relaxat, te vei
enerva tot mai puţin. Cu fiecare zi ce trece vei deveni şi vei rǎmâne tot mai relaxat, tot
mai puţin încordat fizic şi psihic. Devii şi rǎmâi tot mai relaxat, tot mai puţin încordat
fizic şi psihic. Tot mai încrezǎtor în tine, în posibilitǎţile tale de a duce la bun sfârşit
ceea ce ai de fǎcut. Vei avea tot mai multǎ încredere în forţele proprii, fǎrǎ încordare,
1
fǎrǎ teama de a greşi. Zi dupǎ zi te voi simţi tot mai independent, tot mai stǎpân pe tine,
vei putea sǎ stai pe propriile picioare, vei fi independent, încrezǎtor în forţele proprii,
vei putea face faţǎ cu bine oricǎrei dificultǎţi. Zi dupǎ zi te vei simţi tot mai bine, tot
Cu fiecare şedinţǎ de relaxare te vei simţi tot mai fericit, tot mai încrezǎtor, tot mai
mulţumit, tot mai optimist. Vei fi tot mai capabil sǎ te bazezi pe tine însuţi, sǎ-ţi susţii
pǎrerile, judecǎţile, opiniile, sǎ stai pe propriile tale picioare. Vei simţi tot mai puţinǎ
Voi începe sǎ numǎr de la 10-1. Când voi ajunge cu numǎrǎtoarea la 1 îţi vei
reveni complet, te vei simţi bine, înviorat, odihnit. 10- vei reveni curând din relaxare; 9-
revii încet la normal; 8,7- picioarele nu mai sunt grele; 6- corpul nu mai e greu, te simţi
uşor ca un fulg, eşti odihnit; 5,4- îţi revii tot mai mult; 3- în curând îţi vei reveni complet,
vei fi odihnit, dar vioi şi alert; 2- ochii se deschid încet; 1- ţi-ai revenit complet, te întinzi
foarte bine: spatele, mâinile.
1
Anexa 2
1.Tristeţe
Nu mǎ simt trist.
Mǎ simt trist.
2.Pesimism
Viitorul nu mǎ descurajeazǎ.
3.Sentimentul eşecului
Nu am sentimentul eşecului sau al ratǎrii.
1
Mǎ simt complet ratat.
4.Nemulţumire
Lucrurile îmi fac aceeaşi plǎcere ca înainte.
5.Vinovǎţie
Nu mǎ simt în mod special vinovat de ceva.
6.Sentimentul pedepsei
Nu mǎ simt pedepsit cu ceva.
8.Autoacuzarea
1
Nu simt cǎ sunt mai rǎu decât alţii.
9.Autoagresiune
Nu am idei de sinucidere.
Am idei de sinucidere dar nu vreau sǎ le pun în practicǎ.
10. Plâns
Nu plâng mai mult decât de obicei.
Acum plâng mai mult ca înainte.
Plâng tot timpul.
Obişnuiesc sǎ plâng, dar acum nu mai pot nici dacǎ aş vrea.
11. Iritabilitate
Nu sunt mai nervos ca înainte.
Acum mǎ enervez mai uşor ca înainte.
Acum sunt nervos tot timpul.
Lucrurile care mǎ enervau înainte nu mǎ mai iritǎ deloc.
1
Mi-am pierdut orice interes faţǎ de ceilalţi oameni.
13. Nehotǎrâre
Mǎ decid la fel de uşor ca înainte.
Mǎ trezesc cu câteva ore mai devreme decât înainte şi nu mai pot adormi.
17. Fatigabilitate
1
Nu mǎ simt mai obosit ca de obicei.
Acum obosesc mai uşor ca înainte.
Obosesc fǎrǎ sǎ fac aproape nimic.
Sunt necǎjit de probleme de sǎnǎtate ca: dureri, înţepǎturi, furnicǎturi, tulburǎri ale
stomacului sau constipaţie.
Sunt foarte necǎjit de starea mea fizicǎ şi mi-e greu sǎ mǎ gândesc la altceva.
Sunt atât de îngrijorat de starea mea fizicǎ încât nu mǎ mai pot gândi la nimic.
1
Sexul opus mǎ intereseazǎ mult mai puţin ca înainte.
Anexa 3
1
1.Credeţi cǎ sunteţi un bǎutor normal? (adicǎ beţi în limite normale).
DA NU (1)
2.Soţia dumneavoastrǎ sau rudele apropiate s-au îngrijorat ori s-au plâns
rǎspuns pozitiv (scorurile din paranteze). Un scor total mai mare de trei indicǎ faptul cǎ
1
subiectul este alcoolic.