Craniul sau cutia craniană

(din latină cranium ; denumire populară:ţeastă , din latinescul testa ,

cap) este o structură osoasă care conţine şi protejeazăencefalul. la
animalele vertebratecraniate. Aceasta se află în partea superioară a
endoscheletului mamiferelor. Craniul uman este compus din opt oase
care împreună formează o cavitate ovoidă cu duritate variabilă şi cu o
capacitate de circa 1.450 ml (la adulţi).

1. Dezambiguizare semantică

Scheletul capului sau masivul scheletic cranio-facial este un ansamblu

de oase ale craniului (în latină ossa cranii) şi ale feţei (în latină ossa
faciei) cunoscut şi sub numele deţeas tă,s căfâr lie, hârcă saucap. Cel
din urmă termen este impropriu din punct de vedere anatomic
deoarece craniul este de fapt o parte care constituie capul. Cu toate
acestea, în alte domenii cum ar fi embriologias au biologia, craniul
este considerat ca fiind sinonim al capului. Distincţia dintre craniu
şifaţă este foarte clară: în esenţă craniul conţine encefalul în timp ce
faţa este zona în care se află muşchii mimicii, muşchii cu care se
realizează mestecatul şi cateva dintre organele de simţ.
2. Funcţii

• Protejarea encefalului;

• Participă la masticarea hrănii;

3. Structura este de obicei alcătuit dintr-un:

• neurocraniuşi

• viscerocraniu.

4. Oasele neurocraniului

Osul frontal (lat: os frontale )

Osul etmoid (lat: os ethmoidale )
Osul sfenoid (lat: os sphenoidale )
Osul occipital (lat: os occipitale )
Osul parietal (2) (lat: os parietale )
Oasele suturale (lat: ossa suturalia )
Osul temporal (2) (lat: os temporale )
5. Oasele viscerocraniului

Osul lacrimal (2) (lat: os lacrimale ).

Osul nazal (2) (lat: os nasale )
Cornetul inferior (lat: concha nasalis inferior)
Vo merul (lat:vo mer )
Max il a (lat:max il la )
Osul palatin (2) (lat: os palatinum )
Osul zigomatic (2) (lat: os zygomaticum )

Mandibula (lat:mandibula )

Osulhioid (lat: oshyoideum )

6. Artrologia capului

7. Structurile functionale de rezistenta ale craniului

8. Regiuni craniene

Partea interioară a craniului se numeşte endocraniu iar partea

exterioară exocraniu. Pe de altă parte, craniul poate fi segmentat pe
verticală şi în acest caz se vorbeşte despre craniul superior sau
bolta craniană(în latină: calvaria) şi craniul inferior sau baza craniului
(lat: basis cranii).
Craniu uman văzut din faţă

Craniu uman văzut din lateral

Această diviziune nu este arbitrară ci se fundamentează pe

origineaembriologică diferită a structurii oaselor craniene: osificare
endocondrală pentru oasele de la baza craniului şi osificare
intramembranoasă pentru oasele boltei. Bolta este formată din
oasele:frontal (partea verticală), parietali, scuamele temporalilorşi
occipital (partea superioară). Baza cuprinde restul părţilor
scheletului cranian. Limita între bază şi boltă este reprezentată
printr-o linie care formează o circumferinţă sinuoasă şi care pleacă
de la depresiunea naso-frontală până la protuberanţa occipitală
externă.

Origine, dezvoltare şi creştere

Structurile cefalice craniene încep să se dezvolte în mezenchim

provenind din celulele crestei neurale şi ale mezodermului paraxial.
Oasele care formează craniul nu au aceeaşi origine, din această cauză
se face distincţie între regiunile boltei şi ale bazei craniului.

Neurocraniul membranos - bolta craniană

Oasele boltei craniene sunt oase plate cu rol de protecţie. Aceastea

iau naştere în timpul procesului de osificare intramembranoasă din
plăcile ţesutului conjunctiv fibros (mezenchim) care înconjoară
encefalul. Astfel, în mod centrifug se dezvoltă (osifică) oasele
membranoase plate. În momentul naşterii, procesul de osificare nu
este încheiat iar oasele boltei nu sunt complet unite având spaţii
între ele acoperite de ţesut fibros (aceste suturi sunt denumite
fontanele).

Neurocraniul cartilaginos (condrocraniul) - baza craniului Oasele

bazei craniului se dezvoltă din condrocraniu prin procesul de osificare
endocondrală.
Condrocraniul este o structură formată din diferite nuclee
cartilaginoase osteogenice separate (condrocraniul precordal îşi are
originea în creasta neurală iar condocraniul cordal în
mezodermul paraxial).

Fontanelele - craniul nou-născutului.

La naştere, oasele plate ale craniului nu sunt complet osificate şi sunt
separate de spaţii ocupate
de ţesut conjunctiv fibros (provenit din creasta neurală) care în
viitor va contribui la formarea
definitivă a oaselor şi a articulaţiilor oaselor (sinfibroză). Aşadar,
aceste spaţii sunt:

• sutura metopică

• coronală

• sagitală

• lambdoidă.

În acele locuri în care se articulează mai mult de două oase, suturile

sunt ample şi formează şase fontanele:

• două impare şi mediane: fontanela anterioară şi posterioară;

• două laterale şi pare: mastoida şi sfenoida.

Fontanelele au o importanţă capitală în timpul naşterii pentru că

permit suprapunerea plăcilor osoase ale craniului care dau
posibilitatea trecerii capului fătului prin canalul de naştere. În
timpul puerperiului, oasele revin la poziţia lor iniţială. În timpul
copilariei, palparea fontanelei anterioare permite verificarea
normalităţii în dezvoltare, a osificării craniului precum şi a
presiunii intracraniene.

Creştere şi consolidare

Fontanelele au nevoie de mulţi ani pentru a se osifica complet şi

pentru a obţine coaptaţia totală cu oasele craniului. Creşterea
oaselor bolţii craniene care continuă până la stadiul de adult se
realizează din materialul fibros al suturilor fontanele. Acest
mecanism permite o relativă adaptabilitate a cutiei craniene
conformă cu creşterea şi dezvoltarea encefalului şi a masivului
facial. Capacitatea craniană completă este atinsă la vârsta cuprinsă
între cinci şi şapte ani.

Articulaţii

Articulaţiile oaselor craniului sunt imobile şi fixează oasele între ele

prin intermediul cartilajelor (sincondroză) sau al ţesutului conjuctiv
fibros (sinfibroză). Acele oase care fac parte din baza craniului,
dezvoltate în timpul osificării endocondrale, se unesc între ele prin
intermediul sincondrozei. Oasele care formează bolta craniană, cât şi
oasele feţei, dezvoltate din primordii de ţesut conjunctiv, se unesc
între ele prin sinfibroză sau suturi (lat:suturae). În funcţie de
configuraţia suprafeţelor articulare, se disting trei tipuri de suturi
(sinfibroze) ale craniului:

• suturi dentate formate din unirea suprafeţelor articulare. Este

articulaţia care uneşte

oasele frontal, occipital, parietal, sfenoid şi etmoid (articulaţia

fronto-parietală, parieto-
parietală, parieto-occipitală, fronto-etmoidală, fronto-sfenoidală) şi
articulaţiile cu
masivul facial (fronto-malară, fronto-nazală, etc).

• suturile scuamoase formate din unirea suprafeţelor rugoase “cu

bizou”.

• articulaţia vomerului cu sfenoidul formată din unirea unei suprafeţe

cu formă de creastă (creastă sfenoidală inferioară) care se fixează
într-o suprafaţă complementară în formă de fantă.