Hidrologie

CURS NR. 1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Hidrologia este ştiinţa care studiază originea, distribuţia şi caracteristicile apelor

terestre, ea având ca obiect general studiul ciclului apei în natură.
Apa reprezintă unul din elementele naturale indispensabile existenţei lumii vii. Ea
are un rol fundamental în desfăşurarea proceselor naturale (fizico-chimice, biologice,
climatice, în modelarea reliefului) şi a activităţilor social-economice, constituind un mijloc
important de comunicaţie şi de apărare, o materie primă pentru industrie, o sursă
apreciată pentru energie, pentru irigarea culturilor, alimentarea populaţiei. Este un
adevăr de necontestat faptul că pe Pământ fără apă nu poate exista viaţă.
Etimologic, cuvântul hidrologie derivă din limba greacă: hydros = apă şi logos =
ştiinţă. Obiectul hidrologiei îl constituie studiul diferitelor unităţi acvatice (apele
curgătoare, lacurile, mlaştinile, depozitele de zăpadă şi gheaţă) cu fenomenele şi
procesele dinamice, fizice şi chimice specifice acestor unităţi, precum şi cu modul de
folosinţă a apelor pentru diferitele necesităţi social-economice. Cu alte cuvinte hidrologia
este ştiinţa apelor sau ştiinţa care studiază hidrosfera (înveliş complex aflat în strânsă
interacţiune cu celelalte: geosfera, atmosfera, litosfera şi biosfera) înţelegând ştiinţa care
studiază aspectele calitative şi cantitative ale circuitului apei în natură
Conform dicţionarului enciclopedic (The Encyclopaedic Dictionary. Physical
Geography, edited by Andrew Goudie) hidrologia este „ştiinţa care studiază apa sub
diferitele ei forme şi existenţa acestora în natură. Principalele sale preocupări sunt
circulaţia şi distribuţia apei ca o consecinţă a bilanţului apei 1 şi ciclului hidrologic 2 ”.
Ţinând cont de complexitatea structurală şi funcţională a obiectului său de
cercetare, hidrologia poate fi definită mai pe larg ca ştiinţa care studiază toate tipurile de
unităţi acvatice 3 , din punct de vedere al formării, circulaţiei şi distribuţiei lor, al
proprietăţilor fizice şi chimice care le caracterizează, al proceselor şi legilor generale care
acţionează în hidrosferă, precum şi al modalităţilor de valorificare a resurselor de apă (I.
Pişota).
Întrucât are drept obiect de studiu un element al mediului natural, hidrologia este
încadrată în categoria ştiinţelor fizico-geografice (permite abordări calitative, utilizând
metode descriptive, explicative, conceptuale) sau naturale. În acelaşi timp, prin
metodologiile de investigare, analiză şi prelucrare a informaţiilor, precum şi prin

1
bilanţ al apei – raportul dintre intrările şi ieşirile unui sistem acvatic
2
ciclul hidrologic – succesiunea fazelor prin care trece apa în sistemul atmosferă - pământ
3
unităţi acvatice – întindere de apă delimitată precis, fie natural prin linia coastei, fie prin construcţii
hidrotehnice

An univ. 2008-2009
1
Hidrologie Curs nr. 1

tehnologiile utilizate în acest scop, hidrologia este o ştiinţă inginerească (permite

abordări cantitative oferind posibilitatea soluţionării numeroaselor aspecte de ordin
practic – valorificarea resurselor de apă, protecţia lor, reducerea şi eliminarea riscurilor
hidrologice etc.).
Datorită obiectului de cercetare foarte vast şi diversificat, hidrologia ca ştiinţă a
fost divizată în două mari domenii: hidrologia uscatului sau hidrologia continentală
şi hidrologia mărilor şi oceanelor. Această structurare a fost impusă de diferenţele
importante dintre caracteristicile, procesele şi fenomenele specifice celor două medii.
Hidrologia continentală, care formează obiectul nostru de studiu pe parcursul
acestui semestru, cuprinde mai multe subramuri:
1. hidrogeologia se ocupă cu cercetarea apelor subterane, în scopul cunoaşterii
modalităţilor de formare a straturilor acvifere, izvoarelor, a caracteristicilor lor, a
circulaţiei apelor subterane, proprietăţilor hidrogeologice ale rocilor;
2. potamologia (potamos = râu) se ocupă cu studiul hidrologic al apelor curgătoare
continentale;
3. limnologia (limnos = lac) studiază geneza, evoluţia şi proprietăţile unităţilor acvatice
stătătoare, naturale şi/sau artificiale;
4. telmatologia are ca obiect de cercetare studiul hidrologic al mlaştinilor;
5. glaciologia studiază răspândirea zăpezilor permanente şi a gheţarilor, geneza şi
mişcarea lor, tipurile de gheţari etc.
6. hidrologia interfluviilor se referă la studiul hidrologic al bazinelor hidrografice,
aspect ce a căpătat o importanţă crescută în ultimul timp.
Ca o ramură aparte hidrologiei poate fi considerată gospodărirea apelor 4 , care
înglobează un ansamblu de acţiuni menite să conducă, în principal, la: cunoaşterea
caracteristicilor cantitative şi calitative ale unităţilor acvatice; conservarea, dezvoltarea şi
protecţia fondului acvatic; prevenirea şi combaterea efectelor distructive ale apelor.
Hidrologia mărilor şi oceanelor sau oceanologia, s+a desprins ca o disciplină
de sine-stătătoare studiind procesele hidrologice ale apelor oceanului planetar, problemel
de evoluţie ale zonelor de litoral sub influenţa mediului marin precum şi ale interacţiunii
dintre ocean şi atmosferă şi consecinţele acesteia.

Direcţii principale de studiu

1. hidrografia se ocupă cu descrierea apelor continentale, (situaţie geografică,
caracteristici morfologice, morfometrice, regimul nivelurilor sau al debitelor);
2. hidrometria se ocupă cu metodica observaţiilor şi măsurătorilor în toate categoriile
de ape, organizarea posturilor şi staţiilor hidrometrice din reţeaua de râuri, lacuri,

4
gospodărirea apelor – activitate care are ca obiect valorificarea resurselor de apă, apărarea împotriva efectelor
dăunătoare ale apelor şi protecţia acestora, în conformitate cu cerinţele populaţiei şi tuturor ramurilor
economice.

An univ. 2008-2009
2
Hidrologie Curs nr. 1

mlaştini ale unui teritoriu, cu metodele şi procedeele de măsurare şi prelucrare a

elementelor hidrologice (niveluri, debite lichide şi solide, temperatura, chimismul
apelor etc.);
3. Cu ajutorul datelor furnizate de hidrografie şi hidrometrie, hidrologia poate deveni
aplicată, capitol care se referă la calcule, sinteze şi prognoze hidrologice ca finalitate
practică.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, apa este un corp incolor, inodor şi insipid. Această
definiţie, însuşită încă din copilărie, lasă o impresie de banalitate. Ca urmare a
caracteristicilor sale, apa este o substanţă extraordinară. Dacă Terra este un organism,
apa joacă rolul sângelui.
În condiţiile societăţii actuale, apa joacă un rol de primă importanţă în economia şi
bugetul oricărei ţări. Ca urmare a locului ocupat pentru societatea actuală, această
substanţă trebuie foarte bine manageriată.
Hidrologia, în cadrul ştiinţelor geografice, ocupă un rol foarte important, fiind
considerată ştiinţă fundamentală. În acest context trebuie acordată o atenţie deosebită
fenomenelor hidrologice cu implicaţii majore asupra mediului înconjurător. Apa, ca agent
cu mobilitate ridicată, trebuie studiată cub toate formele sale de agregare.
In cursul de faţă importanţa cea mai mare este acordată apelor curgătoare (râuri) şi
stătătoare (lacuri), deoarece acestea contribuie cu cele mai mari cantităţi în circuitul
economiei generale. Un loc foarte important îl ocupă şi studiul gurilor de vărsare (estuare şi
delte). O problemă foarte importantă se referă şi la subiectul legat de poluarea apelor, mai
ales a celor utilizate în alimentarea populaţiei.

Metode de cercetare în hidrologie

În cercetarea hidrologică sunt utilizate diferite metode, multe dintre ele fiind
folosite şi de alte ştiinţe ale naturii. Dintre cele specifice hidrologiei se remarcă: metoda
staţionară, metoda expediţionară şi metoda experimentală.
Metoda staţionară (la posturile hidrometrice) constă în observaţii şi
măsurători după un anumit program, la posturile hidrometrice, asupra variaţiilor de nivel,
a debitelor de apă, a debitelor de aluviuni, asupra temperaturii, transparenţei, culorii
apei, a reziduului fix 5 , datele obţinute pe baza unor observaţii regulate, pe intervale mari
de timp, servesc, la realizarea de sinteze şi generalizări ale unor parametrii de ordin
hidrologic şi permit desprinderesa unor legităţi în manifestarea diferitelor fenomene şi
procese hidrologice. În ţara noastră, primul post hidrometric a fost înfiinţat în anul 1838
la Orşova, fiind urmat de a
Metoda expediţionară este folosită pentru regiunile greu accesibile, unde nu se
pot instala posturi hidrometrice fixe pentru executarea unor măsurători şi observaţii

5
rezidiuu fix – totalitatea sărurilor dizolvate în apă, exprimată în mg/l

An univ. 2008-2009
3
Hidrologie Curs nr. 1

regulate (zilnice, lunare sau sezoniere). Observaţiile expediţionare se desfăşoară pe baza

unui plan itinerant în care se are în vedere atât executarea de măsurători pentru
obţinerea unor date cantitative de ordin hidrologic, cât şi efectuarea de observaţii
comparative cu scop aplicativ. Prin observaţii expediţionare avem posibilitatea să
efectuăm o analiză asupra principalilor parametri hidrologici (debite, viteza apelor, indici
morfometrici, temperatură, salinitate) şi totodată să realizăm o sinteză asupra
eventualelor prognoze hidrologice.
Metoda experimentală ne permite să redăm un fenomen oarecare din natură, la
o anumită scară, în condiţii de laborator în ideea de a se putea analiza sau simula modul
în care acţionează diferitele procese naturale (de exemplu, de eroziune şi acumulare)
asupra unei unităţi acvatice, obţinându-se concluzii şi soluţii într-un timp mult mai scurt.
Fără îndoială, metoda de bază este metoda staţionară care prin şirul lung de
observaţii şi măsurători, efectuate în acelaşi punct, poate conduce la date şi concluzii
mult mai apropiate de adevăr.

Bibliografie recomandată
1. Bras, R. L.. 1989. Hydrology – an introduction to hydrologic science. In: Addison-
Wesley Publishing Company, 660 p.
2. Chiriac, V. Filotti, A., Teodorescu, I. 1976. Lacuri de acumulare. Erd. Ceres,
Bucureşti, 213 p.
3. Diaconu, C., Şerban, P., 1994. Sinteze şi regionalizări hidrologice. Ed. Tehnică,
Bucureşti, pp. 59-70, 90-97.
4. Gîştescu, P. 1971. Lacurile din România. Editura R.S.R., Bucureşti.
5. Llamas, J. 1993. Hydrologie generale. Principes et applications. In: Gaetan Morin
(Ed.), 527 p.
6. Pişotă, I. şi Buţă, I., 1983. Hidrologie. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
316 p.
7. Pîrvulescu, C. 1978. Economisirea şi valorificarea intensivă a apelor. Ed. Ceres,
Bucureşti,196 p.
8. Preda, I., Maroşi, P., 1971. Hidrogeologie. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
9. Răuţă, M., Cristea, V. şi Oprea. L., 1992. Hidrologie - partea I, Universitatea
Galaţi, 348 p.
10. Răuţă, M., Cristea, V. şi Oprea. L., 1992. Hidrologie -partea a II-a,
Universitatea Galaţi, 170 p.
11. Shaw, E.M., 1994. Hydrology in practice. In: Chapman and Hall, London , Spon Press,
588 p.
12. Yoo, K.H., Boyd, C.E. 1994. Hydrology and water supply for pond aquaculture. In:
Chapman and Hall, London 483 p.

An univ. 2008-2009
4