Multiculturalism si interculturalitate

Ca ideologie a diversitatii, multiculturalismul are menirea de a oferi un cadru de afirmare pentru identitatile de grup. C. W. Watson circumscrie multiculturalismul implicatiilor politice si filosofice presupuse de coexistenta modalitatilor variate de situare a omului in lume si de modul in care diferite entitati culturale lupta pentru recunoastere, atat in cadrul statului national cat si in sistemul global . Multiculturalismul pare sa raspunda necesitatilor unei lumi in schimbare in care exprimarea diverselor identitati capata forma unor raspunsuri in fata provocarilor aduse atat de catre statului national, cat si de sfera transnationala si globala. Astfel, procesul globalizarii ne pune in fata unei continue resituari a raporturilor majoritate/minoritate, in spatii culturale concrete si la nivel global, si ne indeamna la o continua intelegere, acceptare si afirmare a diversitatii. Discutand multiculturalismul ca ideologie a diversitatii, Bhikhu Parekh vorbeste de trei forme ale diversitatii culturale : 1) Diversitatea subculturala ce are in vedere faptul ca membrii societatii participa la o cultura comuna, dar in acelasi timp impartasesc o serie de credinte si practici particulare. in acest caz, identitatile culturale nu intra in conflict cu cultura dominanta. Jocul tolerantei garantat de statul de drept este cel care asigura suficienta libertate grupurilor subculturale in conservarea identitatii proprii in forma unei constiinte secundare complementare identitatii dominante. 2) Diversitatea comunitara ce presupune existenta unor comunitati relativ organizate si constiente de sine ce promoveaza o serie de credinte si practici diferite. Diferentele marcheaza mai degraba o apartenenta decat o revendicare de participare la impartirea puterii. 3) Diversitatea perspectivala care presupune ca o parte din membrii unei societatii critica valorile si principiile culturii dominante si incearca sa o reconstruiasca potrivit altor valori. Aceste valori trebuie sa tina cont de prezenta in viata publica a minoritatilor si de necesitatea lor de a se afirma ca entitati distincte in sfera puterii politice. In acelasi timp, se are in vedere crearea unui cadru in care culturile minoritare participa la o reconstructie continua a principiilor modelatoare ale sferei valorilor. Multiculturalismul apare ca un discurs tipic pentru o modernitate tarzie care isi asuma experienta sociala a diversitatii si diferentei . Gandirea postmoderna a pus in evidenta relatiile de putere care se afla in spatele revendicarilor privind identitatea culturala. In numele dreptului de exercitare a puterii se ajunge, in aparenta, la o impingere in plan secund a drepturilor individului, in favoarea impunerii in sfera publica a drepturilor de grup. Este vorba insa de o noua percepere a individului. Nu individul este elementul cheie care da identitatea de grup, ci apartenenta la grup creeaza cadrul general

de regasire a identitatii personale. In acest fel se ajunge inevitabil la o politizare a identitatii si a culturii. Procesul este insotit de o recunoastere a pluralismului valorilor, a diferentelor si acceptarea punctuala si temporara a unor discriminari pozitive menite sa corecteze inegalitatile si sa asigure promovarea unor politici speciale pentru identitatile alternative .

Multiculturalism si autonomie Obtinerea autonomiei este un principiu invocat de minoritati drept element constitutiv al conservarii identitatii de grup. Autonomia culturala presupune un efort de conservare a traditiilor unei comunitati. Pe baza acestora se incearca sa se creeze un ritm al vietii comunitare care sa functioneze dupa regulile traditiei, potrivit sistemului de valori rezultat din dezvoltarea istorica a comunitatii si din experienta ntlnirii traditiei cu celelalte traditii si cu efortul general de modernizare a societatii. Autonomia culturala este acceptata si incurajata de multiculturalism doar ca un factor de conservare a identitatii, ca o modalitate de crestere a puterii unei comunitati care se afla intr-un raport de discriminare si de dezavantaj accentuat de imposibilitatea de a accede la putere. Este vorba indeosebi de puterea politica n masura sa promoveze politici culturale in care bunurile comunitare sa se regaseasca drept bunuri culturale ale minoritatii intr-un spatiu cultural comun al unei societati in care principiul recunoasterii demnitatii celuilalt functioneaza ca o regula a simtului comun. Autonomia culturala nu trebuie confundata cu autonomia administrativa pe criterii etnice. Ea presupune mai degraba consolidarea unor minoritati sub forma unor comunitati imaginate care se regasesc sub o identitate comuna, construita pe baza unor elemente ale unei traditii comune si pe baza politicilor culturale pe care le promoveaza guvernarea moderna. Principiul autoguvernarii pe care il revendica promotorii autonomiei culturale are in vedere, de fapt, afirmarea principiului subsidiaritatii. Comunitatea poate sa decida in problemele proprii pana la limita la care regulile statului de drept si interesul general nu sunt incalcate. Daca in ce priveste regulile statului de drept putem sa recurgem la un cadru legislativ care reglementeaza raporturile intre autonomia comunitara si responsabilitatea in fata ntregii societati, in privinta raporturilor intre interesul general si interesul de grup intervine un cadru mai larg de ambiguitati. Acesta poate fi clarificat doar prin invocarea drepturilor omului, care insa nu mai au in vedere grupurile sau comunitatile imaginate, ci indivizii ca fiinte umane concret identificabile. S-a constatat ca grupurile care cer o crestere a libertatii decizionale si de control social, in numele autonomiei structurata pe motivatii identitare, ajung adesea sa ingradeasca libertatile membrilor propriului grup, sa le ceara sa aiba optiuni uniforme, modalitati de actiune conforme cu cele ale grupului, sa-si modeleze propria lor libertate de credinta si de constiinta potrivit exigentelor grupului. In unele cazuri se ajunge la o incalcare a libertatilor si a dreptului la diferenta a membrilor grupului, desi acesta lupta tocmai pentru afirmarea diferentei si pentru largirea libertatilor. De aceea trebuie gasite mecanismele care sa faca posibila afirmarea autonomiei comunitare n strnsa corelatie cu dreptul recunoscut al autonomiei individului.

Multiculturalism si canon cultural Una din criticile majore la adresa multiculturalismului vizeaza domeniul educatiei. Principala acuza este legata de faptul ca multiculturalismul opteaza pentru introducerea in canonul academic occidental a unor teme, domenii si cursuri care sunt considerate ca fiind marginale si nereprezentative din punct de vedere al canonului educatiei occidentale. Richard Rorty arata ca multiculturalismul incepe ca o incercare de a convinge barbatul alb occidental asupra faptului ca trebuie sa manifeste toleranta si sa accepte clasele marginale sau pe cei pe care, datorita stereotipiilor sale, ii considera a fi cetateni de rangul al doilea. Astfel, multiculturalismul incearca, pe de o parte, sa aduca o schimbare de mentalitate in randul populatiei dominante, iar pe de alta parte sa aduca in planul echilibrului si egalitatii publice unele clase discriminate precum persoanele de culoare, oamenii saraci, imigrantii recenti, femeile etc. Acestia din urma trebuiau adusi la nivelul unei constiinte a identitatii de grup care sa le permita depasirea imaginii negative pe care o proiecta asupra lor grupul cultural dominant. Un pas important l-a constituit introducerea in colegiile si universitatile americane a unor cursuri menite sa promoveze studiile afro-americane, studiile hispanice, studiile de gen etc. Rorty considera ca, pe de o parte, introducerea acestor cursuri a creat un climat de incredere si s-a ajuns chiar la eliminarea starilor conflictuale in raport cu grupurile vizate de aceste studii. Pe de alta parte, insa, s-a cazut in extrema de a impune aceste cursuri ca obligatorii pentru studentii de nivel licenta cu scopul de a-i sensibiliza fata de diferentele culturale. Obligativitatea de a urma aceste cursuri a condus la o reactie negativa si la o continua incercare a studentilor de a discredita aceste cursuri. In loc sa duca la o constientizare a raporturilor de putere pe care le instituie sistemul inegalitatilor sociale, noua perspectiva curriculara a atras critici virulente indeosebi dinspre gruparile de dreapta ale scenei politice si religioase americane. Intelectualii si politicieni de dreapta exercita o presiune crescnda asupra claselor de mijloc, dar si asupra rasistilor, homofobilor, sexistilor etc. pentru a-i convinge ca mediile academice se afla sub teroarea politiei corectitudinii politice. Desi intelege ca multiculturalismul e preocupat mai degraba de problema identitatii dect de problemele cu care indivizii se confrunta, Rorty considera ca discursul multicultural trebuie mutat dinspre cultivarea diferentelor culturale inspre discutiile privind inegalitatile in impartirea sferelor de putere. Multiculturalismul ar trebui, dupa Rorty, sa vizeze mai degraba domeniul resurselor si al dobandirii bunastarii decat sa ii educe pe tineri in ideea ca fac parte din identitati culturale separate. Starea de discriminare in care sunt tinute clasele marginale este in viziunea filosofului american cauzata de factori economici. Disparitia discrepantelor economice poate sa duca la disparitia discriminarilor. Rorty crede ca insistenta pe aspectele culturale poate sa duca la dezvoltarea unor resentimente fata de cultura dominanta si la perceperea acesteia ca un factor opresiv violent. Dincolo de factorii economici, care sunt fundamentali in explicarea relatiilor sociale pentru un gnditor de stanga cum este Rorty, nu putem face abstractie de faptul ca marcarea diferentelor culturale nu este o simpla optiune idealista a grupurilor minoritare. Liderii grupurilor minoritare care reclama dreptul la diferenta au constiinta ca dezvoltarea unor identitati bine conturate este o sursa de putere, de afirmare in sfera publica si de promovare a intereselor de grup si a celor individuale. Dincolo de retorica necesitatii recunoasterii reciproce, a valorilor in jurul carora se structureaza identitatea comunitatii, cresterea autonomiei grupurilor minoritare atrage dupa sine o mai mare libertate in jocul

politic, o mai buna negociere a atragerii de resurse si un grad mai mare de satisfacere a intereselor. Prin prisma acestei accederi la putere si la resurse trebuie privita multiculturalitatea ca o realitate si ca o valoare incontestabila atat in spatii culturale formate in tari cu un mare aport de imigranti, cum intalnim in cateva cazuri in spatiul occidental, cat si in spatii culturale cu o indelunga traditie istorica si cu o structura ce presupune convietuirea intre o cultura majoritara si mai multe minoritati istorice, cum este cazul romnesc si ndeosebi cel transilvan. Intr-un asemenea spatiu, canonul cultural a cunoscut rasturnari de ierarhii conditionate istoric. O data cu crearea statului national unitar roman se fac progresiv pasi spre un echilibru (nu lipsit de alunecari si de devieri ideologice) intre afirmarea identitatii majoritatii si necesitatea dezvoltarii entitatilor etnoculturale cu o ndelungata istorie si cu o contributie inestimabila la creatia si afirmarea diversitatii culturale in acest spatiu geografic. Spatiul romnesc in general si cel transilvan in mod special stau sub semnul multiculturalitatii. Dincolo de ideologia multiculturalismului, multiculturalitatea ca fapt de existenta presupune o modalitate de constituire a canonului cultural dincolo de vocea majoritatii. Ea aduce in mod firesc elementul diversitatii si necesitatea recunoasterii diferentei ca un pas esential al convietuirii. Nu cred ca gresim in vreun fel afirmand ca specificul multiculturalitatii transilvane are drept materializare Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Asa cum afirma Andrei Marga, artizanul reconstructiei multiculturale a acestei universitati, ea este Universitatea cu cea mai dezvoltata organizare multiculturala, asigurand studii complete in romana, maghiara, germana, precum si specializari in ebraica, alaturi de o gama larga de programe in limbi moderne (engleza, franceza, italiana, spaniola, etc.) . Organizata in Departamente comune, Universitatea dezvolta o larga autonomie a liniilor de studiu in limbile minoritatilor. Minoritatile se bucura de o reprezentare privilegiata in toate structurile de conducere si cele decizionale ale universitatii, la toate nivelurile. Mai mult decat atat, este practicata o discriminare pozitiva menita sa asigure o cat mai performanta si competitiva dezvoltare a invatamntului in limbile minoritatilor. Aceasta actiune afirmativa are inclusiv o importanta dimensiune financiara. Astfel, pentru scolarizarea unui student la linia de studii maghiara se aloca o finantare de 1,5/student, iar pentru linia germana 1,8/student. Cu alte cuvinte, daca pentru educatia unui student la linia de studiu in limba romana se aloca 1. 000. 000, pentru educatia unui student la linia de studiu in limba maghiara se aloca 1. 500. 000, iar pentru educatia unui student la linia de studiii in limba germana se aloca 1. 800. 000 (cifrele de fata au doar valoare de exemplu explicativ). Aceste linii de studiu nu au in vedere doar aspectul de predare intr-o anumita limba ci si introducerea in planul de pregatire a studentilor a unor cursuri referitoare la cultura si traditia minoritatilor nationale respective. Dincolo de pozitiile criticilor multiculturalismului, care nu sunt putini in cultura romana, raspunsurile pe care le da mediul academic cerintelor concrete ale sferei publice romnesti, arata ca multiculturalismul nu este nici o categorie datata si fixata ntr-o preistorie a mediului academic american, nici un fenomen conjunctural care a ajuns la un declin ireversibil. Desi este o universitate laica moderna, Universitatea Babes-Bloyai acorda o importanta deosebita valorizarii unei bogatii extraordinare a spatiului cultural transilvan: diversitatea confesionala si religioasa. Astfel, ea este universitatea cu cele mai extinse programe de studii teologice (avnd patru facultati de teologie: Teologie

Ortodoxa, Greco-Catolica, Romano-Catolica, Reformata, reprezentnd sapte biserici istorice ale Transilvaniei, precum si un renumit Institut de Studii Iudaice) care asigura posibilitati unice de investigare a bazelor civilizatiei iudeo-crestine. In felul acesta, intrun spatiu cultural in care convietuirea dintre majoritatea religioasa si minoritatile religioase si confesionale, dintre cultura dominanta si minoritatile culturale poate sa capete amprenta intolerantei, se promoveaza un model educational care, pe de o parte, ajuta minoritatile sa ajunga la o mai buna autocunoastere si o mai activa prezenta n sfera publica, iar pe de alta parte, ajuta majoritatea sa perceapa intr-un mod mai adecvat alteritatea si sa se defineasca pe sine ca limita si deschidere a identitatii celorlalti. In acelasi timp deschide spre o situare in sfera puterii atat pe principiile proportionalitatii si subsidiaritatii, cat si pe cele concretizate in politici speciale pentru minoritati.

Multiculturalism si/sau interculturalism Disputa pentru impunerea in cadrul cultural romanesc a unuia sau altuia dintre cei doi termeni pentru a desemna pledoaria pentru afirmarea diversitatii nu pare o simpla cearta de cuvinte. Pasiunile puse in joc in imbratisarea unuia sau altuia dintre acesti termeni se atenueaza, insa, de indata ce sesizam ca promotorii lor ajung la o finalitate comuna: cea a sublinierii necesitatii cultivarii diversitatii culturale si a convietuirii armonioase cu alteritatea. In fapt, cei doi termeni se presupun reciproc in asa mare masura incat fac referinta la o realitate comuna. Multiculturalismul porneste de la starea de fapt a multiculturalitatii si incearca o reconstructie a spatiului cultural comun in care identitatile minoritare sunt privite ca parteneri egali in procesul afirmarii importantei contributiei comune la o constructie axiologica ce sta sub semnul pluralismului. Afirmarea publica a minoritatilor, angajarea lor in jocul politic presupune insa o adancire a autonomiei identitare in raport cu celelalte entitati minoritare si in special in raport cu cea a grupului majoritar. De aceea multiculuralismul presupune afirmarea unor identitati clar conturate. Pentru a evita caderea in separatism, autonomizarea unui grup cultural poate merge pana acolo unde se mentine constiinta apartenentei la un spatiu multicultural comun. Dincolo de aceasta se poate ajunge, asa cum a semnalat Rorty, la fenomenul perceperii culturii majoritare ca una dominatoare si incompatibila cu participarea la constructia unui spatiu multicultural comun. Atunci cand discutam multiculturalitatea ca fapt de existenta avem in vedere indeosebi necesitatea afirmarii unor identitati clare, cu un profil propriu accentuat si capabile sa intre in dialog cu alte identitati. In felul acesta autonomizarea identitara nu are alt scop decat cel de a crea un spatiu al interdependentelor, al actiunii interculturale. Interculturalismul porneste de la necesitatea interculturalitatii. Procesul convietuirii dovedeste ca interculturalitatea presupune afirmarea diversitatii si straduinta pentru a crea un spatiu al dialogului si al respectului pentru diversitate. De pe aceasta pozitie, multiculturalismul este criticat ca fiind o ideologie ce duce la separatism, la autonomizare, la inchiderea in sine si la exclusivism. Semnalarea acestui pericol este binevenita . Insa campul interdependentelor presupune entitati bine conturate care sa nu se topeasca intr-o tesatura abstracta, ambigua, a interrelationarii. Accentuarea interdependentelor poate sa duca la omogenizare si la nasterea de conflicte in numele diversitatii. Comunitatile trebuie sa-si creeze propriile lor matrici de reproducere

culturala . De aceea, interculturalitatea si multiculturalitatea trebuie concepute ca realitati interdependente, ca fetele aceleiasi monezi care asigura jocul schimbului in cadrul pluralismului cultural. Interculturalitate i multiculturalism Exist o mulime de definiii ale culturii. Marea varietate a acestora a fost semnalat nc din anul 1950 de ctre A.L. Kroeber i C. Kluckhohn care au fcut totodat i critica lor. De atunci i pn astzi numrul lor a crescut i mai mult, iar coninutul lor s-a diversificat, scpnd parc de sub orice control. n aceste condiii, a ncerca s faci ordine n acest domeniu, adic a definiiei propriu-zise a culturii, este o sarcin foarte grea, dac nu chiar imposibil. O definiie a culturii poate fi: modul de via propriu unui grup de oameni, n circumstanele unui anumit mediu nconjurtor, creat de om i format din produsele materiale i non-materiale transmise de la o generaie la alta. Edward B.Taylor, n lucrarea lui Primitive Culture , spune c cultura este un ntreg deosebit de complex, ce include cunoaterea, credina, arta, morala, legea, obiceiul, i alte capaciti i obinuie acumulate de om ca un membru al societii . Dup prerea lui Zdenek Salzmann, cineva ar putea aduga la aceast list organizarea politic, obiectele materiale fabricate de om, limba, religia i multe alte caracteristici ce disting o societate uman de alta. ns a ncerca s definete cultura, fcnd lista tututor componentelor, este o sarcin imposibil. Astzi relaiile dintre ri i culturi se dezvolt fr ncetare. Cltoriile, schimburile comerciale, turismul, congresele tiintifice sau profesionale multiplic ocaziile de contact ntre culturi. Mass-media, n special televiziunea, afieaz imagini, informaii i producii artistice din cele mai diverse ri. Cu toate acestea, n lumea agitat n care trim, forma cea mai rspndit a conflictelor este aceea de conflict intercultural. Fiecare dintre noi are dreptul s tie cum s se nteleag cu persoane care aparin unor culturi diferite, cum s rezolve problemele care decug din aceast diferen i s tie cum s supravieuiasc ntr-o cultur care nu e identic cu a sa. Ca i ceteni ai secoului XXI nu mai avem posibilitatea s alegem dac dorim sau nu s trim ntr-un mediu multicultural! Pedagogia intercultural a luat natere n Frana la nceputul anilor `70, n contextul migrrilor. Preocuprile aprute atunci n privina dificultilor colare ale copiilor de lucrtori imigrani au dat, ncetul cu ncetul, natere ideii c diferenele nu constituie obstacole, ci, dimpotriv, pot s devin o mbogire reciproc, cu condiia s ne putem sprijini pe ele. Acest concepie venea n ntmpinarea multiculturalismului canadian, care , spre deosebire de politica asimiliionist a Statelor Unite, valoriza deja la vremea respectiv diversitatea cultural, fr a pune n practic ns dispozitive de recunoatere reciproc. Atunci cnd didactica limbilor strine i-a nsuit conceptul de interculturalitate, n anii `80 i `90, succesul acestuia a fost att de mare, nct s se extind i la celelalte discipline i s devin una dintre axele principale ale oricrei pedagogii. Astzi, chiar i n Quebec, interculturalul a devenit un domeniu al studiilor universitare, dominat de astfel n mare msur de sociologi. Dobndirea de competene culturale n cultura de origine nu este niciodat trit ca o alegere ntre mai multe posibiliti. Pe parcursul educaiei, faptele de cultur apar ca

nite fapte naturale, cu totul fireti i universale. Etapele socializrii n cadrul comunitii proprii sunt nvluite n uitare, n aa msur nct nu mai contientizm c ceea ce nou ni se pare evident este de fapt o construcie a lumii care ine de mediul nostru. Omul nu este aadar niciodat lipsit de bagaj cultural. El dispune de instrumente conceptuale care joac rolul unor prisme deformante dac privete spre alte societi numai prin intermediul lor. Aceste filtre pot sta atunci numai la originea unor disfuncionaliti sau a unor judeci aberante. Astfel, adesea ne raportm la o schem universal n funcie de care s-ar ordona toate culturile. Aa se ntmpl atunci cnd cutm s regsim , n fiecare din ele, elemente cunoscute, dar sub alte forme (moscheea este o biseric sau invers) ori n stadii de dezvoltare diferite. Acest mod de a vedea lucrurile se poate face s cdem n capcanele etnocentrismului, surs de rasism. Acesta se traduce att prin atitudini, ct i prin discursuri justificatoare sau moralizatoare ( Jucquois, 1987). Numele care domin sectorul educaiei interculturale este cel al lui Genevieve Zarate, care preia conceptul de reprezentare (vulgarizat adesea prin termenii de imagine, privire sau punct de vedere) din psihologia social. n sens larg, reprezentrile pot fi considerate modaliti de organizare a cunotiinelor noastre despre realitate, cunotine care sunt la rndul lor un construc social; reprezentrile sunt aadar legate n mod direct de apartenena noastr la o comunitate. Din aceast noiune, Zarate face un veritabil instrument pedagogic, care anuleaz valabilitatea oricrei descrieri pretins obiective a realitii: A nelege o realitate strin nseamn a explicita clasificrile proprii fiecrui grup i a identifica principiile care fac distincia ntre un grup i altul ( Zarate, 1993, p.37). Reprezentrile permit problematizarea relaiei dintre cultura matern i cultura-int. Confruntarea lor n contextul leciei de limb strin duce astfel la o reflecie asupra stereotipurilor. Conceptul de interculturalitate este foarte folosit astzi n diverse domenii, ca tiine umane, pedagogie, i implic ideea de interelaii, de raporturi i schimburi ntre culturi diferite. Pornind de la acest concept se distinge semnificaia termenului de comunicare intercultural. n cadrul comunicrii interculturale nu intr n contact culturile sau identitile naionale: comunicarea implic ntotdeauna persoane care vehiculeaz sau mediatizeaz raporturile dintre culturi. Chiar dac se refer la o cltorie de studiu, sau la descoperirea unei ri sau a unei regiuni, relaiile interculturale vor presupune ntotdeauna un demers personal: acesta poate fi achiziia unei cunotine, descoperirea unor peisaje, monumente, opere de arta sau tradiii. Dar acest lucru presupune i contactul cu alte moduri de via, moduri de a gndi sau a simi care se regsesc n grupuri i indivizi. Astfel, prin comunicare intercultural trebuie mai nti s se neleag relaiile care se stabilesc ntre persoane sau grupuri care aparin unor culturi diferite. Acesta este faptul relaional care intereseaz aici, chiar dac aduce dup el un plan secund de reprezentri, de valori, de coduri, de stiluri de via i de moduri de a gndi specifice fiecrei culturi. Dac ne referim la latura cultural a lumii rromilor i la influenele pe care aceasta le-a avut n amplificarea sau favorizarea fenomenului rasist putem spune c rromii au fost i sunt chiar i n prezent singura minoritate numeroas, de alt ras, de

pe continentul european. Din punct de vedere cultural, ei sunt motenitorii unui patrimoniu restrns, total neeuropean, fr afiniti cu specificul cultural din acest spaiu. Pentru rromi limba a fost mereu un bastion al rezistenei n faa pericolului asimilrii de ctre alte populaii, ntotdeauna sedentare i cu o cultur scris, cu tradiie ndelungat. Poate dac nu ar fi avut acest argument al rezistenei rromii ar fi fost de mult timp asimilai. Este un lucru tiut faptul c, n contactul a dou culturi ntotdeauna nvinge cultura superioar impunndu-i structurile i sistemul de valori. Rromii au rezistat, n mod paradoxal, ca purttori ai unei culturi orale, neevoluate n sens tradiional, fa de culturile populaiilor cu care au venit n contact. Acest lucru pare s contrazic principiul confruntrii culturilor care spune c n asemenea contacte nvinge cultura mai evoluat. n aparen, este valabil acest lucru dar, privit mai atent, aceast confruntare are dou aspecte specifice: nu ntotdeauna contactul rromilor cu alte populaii poate fi numit confruntare cultural. De cele mai multe ori a fost vorba de schimburi de informaii superficiale, relaii cu ncrctur peiorativ unilateral, persecuii, dispre etc. Confruntare adevrat cu populaia majoritar ntlnim doar la rromii vtrai, lutari i rudari. Ori, am vzut deja c aceste trei ramuri ale rromilor au sfrit prin a-i pierde identitatea cultural pstrndui-o doar pe cea antropologic. Nu ntmpltor aceste populaii sunt i singurele ramuri sedentare ale rromilor, deci populaii obligate de statutul lor s accepte confruntarea cu celelalte populaii conlocuitoare. Un alt aspect care a fcut ca limba rromani s reziste totui prin celelalte ramuri rrome i s reprezinte un argument al rezistenei acestei etnii sunt calitatea i specificul acestei limbi. Dup cum deja demonstreaz studiile existente rromii vin din India i au motenit o limb care este o variant a limbii sanskrite. Singurul lucru nestudiat nc suficient este acela al consistenei relaiei limbii rromanii cu limba mam - sanskrita. n acest moment pot s spun c, n urma unor comparaii fcute ntre cele dou limbi, am ajuns la concluzia c relaia acestora este extrem de strns att la nivel lexical ct i la nivelul structurilor gramaticale. Ori tocmai aceast nrudire de esen a limbii rromani cu cea sanskrit, n care s-a creat o mare cultur scris, poate s explice rezistena de excepie a acestei limbi n faa altor limbi i culturi. Standardul unanim acceptat pentru o limb primitiv, n care nu s-a creat cultur scris, este un lexic de 2-3.000 de cuvinte i structuri gramaticale precare. Dar limba rromani are, n limbajul uzual, 8-9.000 de cuvinte i structuri gramaticale identice cu cele sanskrite. Iat un alt argument serios privind consistena i originea nobil ale limbii rromani. n acelai timp, putem spune c aceast limb, dei nu s-a manifestat printr-o cultur scris, prezint deschideri excepionale spre aa ceva i nu cred c ar fi de mirare dac n viitor limba rromani ar deveni o punte de legtur a limbilor europene cu aa numitul fond lingvistic indo-european. Printre posibilitile de integrare a rromilor n societate este i aceea a asimilrii culturale a acestei etnii, idee, se pare, cultivat ndelung i de comuniti. Se pune ntrebarea dac ea are astzi o justificare sau viabilitate n lumea actual? n variant exclusivist, ea n mod evident nu are viabilitate. Exist un fenomen natural de asimilare cultural, parial sau total, a unui numr restrns de indivizi din etnia rrom. Cele mai expuse acestui fenomen sunt categoriile de rromi mai integrate social, cele aflate ntr-o comunicare permanent cu majoritarii. M gndesc, n special, la lutari, fierari, florrese, diverse categorii de meteugari etc. Acetia, dei nu i neag apartenena la etnia rrom, n mare msur nu cunosc limba propriului neam i nici nu manifest vreo tendin pentru a o nva. Ei i educ copiii n spiritul culturii romne i

al valorilor europene dei nu-i dezic nici o clip apartenena la etnia rrom. Aceast categorie de indivizi prezint un grad avansat de romnizare dei mai redus dect al rudarilor dar un grad deplin de integrare social. Dac aceast categorie de persoane prezint o adeziune benevol la cultura majoritarilor, ar fi cu totul regretabil s constatm, la nivel politic, tendina de asimilare cultural a minoritarilor. Acest fenomen a fost foarte uor evideniabil n comunism i, practic, inexistent n prezent. Dac o asimilare cultural a etniei rromani nu este de dorit, aceasta fiind un proces profund nedemocratic, se pune ntrebarea dac nu cumva interculturalitatea ar fi o soluie demn de ncurajat? Interculturalitatea reprezint o variant de dorit pentru populaiile care convieuiesc aa cum multiculturalitatea reprezint o soluie n cazul conlocuirii unor populaii. De fapt cred c ambele variante ale culturalitii corespund unor stadii de integrare a populaiei rromani n viaa populaiei majoritare. Astfel multiculturalitatea corespunde conlocuirii n sensul de locuire mpreun adic derularea vieii n acelai loc fr a se presupune pentru aceasta dect o tolerare reciproc n cadrul unor reguli bine stabilite i, n mod necesar, respectate de ctre toi cei implicai n context. Convieuirea presupune n schimb vieuirea n comun, dup aceleai reguli, mpreun, atitudinea de tolerare fiind n acest caz fr sens. n cadrul acestei abordri, convieuirea apare ca o consecin a conlocuirii, ca o prelungire, n variant superioar, a acesteia. Dup cum vedei, eu ncerc o redefinire a cuvntului toleran, purttor al unor conotaii peiorative, pn n prezent cu sensul de: suportat, acceptat n mod concesiv, cu statut de inferiorioritate, supus unei inevitabile precariti etc. n concepia mea toleran nseamn: reciprocitate bine definit prin nelegere i, n situaii speciale, solidaritate uman dincolo de identitatea etnic. n acelai timp, convieuirea, pe lng vieuirea mpreun presupune interculturalitatea aa cum conlocuirea, pe lng sensul de locuire mpreun presupune multiculturalitatea. Am vorbit deja despre profundele deosebiri dintre cultura rromani, de origine asiatic, aproape primitiv, nescris, incompatibil din multe puncte de vedere cu cea european, evoluat i rafinat. Este firesc sa ne ntrebm, n ce msur exist, totui, similitudini i compatibiliti ntre cele dou forme de cultur? O compatibilitate demn de evideniat, la nivel cultural, este dat de sistemul de valori etico-religioase bine-ru existent att n cultura rrom tradiional ct i n cea european prin filiera religioas. Astfel rromii, prin tradiie, cred n dou principii: Del (principiul binelui) i Beng (principiul rului) dar care se manifest cu potenialiti echivalente n lumea nconjurtoare spre deosebire de cretinism unde, dei exist aceleai valori, binele este predestinat s nving. Aceast asemnare n construcia sistemului de valori morale att la rromi ct i la cretini a fcut posibil adoptarea cu uurin de ctre rromi a religiei cretine cu ntreaga ei structur de valori i simboluri. Iat o posibil poart spre compatibilizarea celor dou lumi. Sigur c doar prin educaie rromii pot fi, ntr-o prim faz, fcui s accepte, ca opional, n paralel, sistemul de valori europene. ntr-o a doua faz, valorile acestui sistem se vor ntreptrunde cu cele tradiionale rromani ducnd la o sintez compatibil ntr-un grad nalt cu sistemul valorilor europene. O alt preocupare n cadrul tematicii rrome, despre care s-a vorbit mult n ultimii ani, este problematica marginalizrii i automarginalizrii ca realiti ale lumii rromilor i, de aici, necesitatea eliminrii acestor tare ale vieii sociale n care sunt implicai att de

mult aceti minoritari. Abordarea acestei teme corespunde unei realiti i unei necesiti i necesit o abordare profesionist, tehnic i eficient. Discutarea semnificaiei exacte a acestor termeni este imperios necesar. Din pcate, n modul n care a fost pn n prezent abordat, tema a fost i compromis rapid prin subiectivitate i necunoatere. Ceea ce a fost tratat pn n prezent este doar vrful aisbergului; n spatele a ceea ce se vede exist secole de istorie, tradiie, oprimare, condiii specifice de evoluie, specific rasial i cultural i, n consecin, este riscant s te pronuni asupra unor fenomene cu aa o vechime i continuitate cunoscnd doar aparenele de manifestare a lor. Marginalizarea se impune ca unul dintre cele mai actuale i sensibile subiecte referitoare la lumea rrom. Putem spune acest lucru deoarece, n mod frecvent, acest subiect fiind abordat n total necunotin de cauz, n consecin concluziile sunt distorsionate, n neconcordan cu realitatea i, prin aceasta, periculoase pentru echilibrul social din orice comunitate n care exist i rromi. n concepia mea att marginalizarea ct i automarginalizarea, ca reacie derivat, trebuie tratate ca fenomene complexe, cu ampl derulare n timp, n plan social, fr a fi neglijate rdcinile lor culturale, rasiale, psihologice, juridice i politice. Astfel, marginalizarea apare ca o permanen a condiiei sociale a tuturor rromilor din lumea european, indiferent de condiia lor de robi fr drepturi i speran sau nomazi rtcitori prin lume. Este singurul fenomen care caracterizeaz toate comunitile rrome, fr excepie. Astfel, rromii sedentari au fost marginalizai social i cultural printr-un statut special, altul dect al majoritarilor, iar rromii nomazi au fost marginalizai prin prigoan, restricii i neincludere n viaa social. Automarginalizarea este doar un reflex nefast datorat permanentizrii marginalizrii i necomunicrii, realiti care au marcat viaa comunitilor rromani din Romnia i nu numai. Din cauza marginalizrii permanente muli dintre etnicii rromi au pierdut capacitatea de a se racorda firesc la context ajungnd s aib o atitudine de reinere fa de acesta i, prin neimplicare s ajung la automarginalizare. Se prefigureaz, astfel, soluia tratrii cauzelor acestor fenomene i nu a efectelor lor, aa cum se ncearc astzi n cele mai multe demersuri. Multiculturalismul este discursul modernitatii tirzii, care prezinta, interpreteaza si reevalueaza experienta sociala a diversitatii si a diferentelor. In constructia identitatii sociale, multiculturalismul se opune strategiilor omogenizante ale modernitatii, considerindu-le pe acestea ca suficiente si opresive, punand accentul pe diferente si diversitate.Ideologia multiculturalismului isi propune ajutarea comunitatilor in sustinerea culturilor lor diferite. Acest lucru insa nu inseamna ca multiculturalismul se opune schimbarii. Multiculturalismul liberal recunoaste ca schimbarea in lumea contemporana este inevitabila, deci scopul acestei politici nu este conservarea culturilor in starea lor primara. Multiculturalismul liberal izvoraste din dorinta de reusita a membrilor societatii. Iar aceasta reusita depinde de respectul si inflorirea grupurilor culturale ale indivizilor.Multiculturalismul pretinde respect si apreciere din partea grupurilor pentru alte culturi din societate, pretinde toleranta unei comunitati fata de cealalta comunitate, si in acelasi timp pretinde dreptul individului de a parasi propriul grup cultural sau refuzul acestuia.In functie de interpretarile de baza a multiculturalismului, se poate vorbi despre multiculturalism descriptiv, normativ si critic. (M. Feischmidt).Multiculturalism descriptiv: priveste multiculturalismul ca fapt, atitudine - acest tip de multiculturalism este considerat de Radtke drept cinic-culinar sau consumator (Schoning - Kalender). In

acest sens multicultura se refera la diversitatea culturala a bunurilor din societatea de consum, in primul rand in industria culturii (arta, muzica, film), in domeniul comunicatiei si al serviciilor. Aceasta forma spectaculoasa, dar superficiala a diversitatii culturale este un rezultat al globalizarii, al productiei si consumului transnational. In acest caz toleranta culturala este doar o iluzie. Cel mai des, multiculturalismul este abordat intr-un sens normativ: critica regulile anterioare privind diferentele sociale si culturale si pretinde noi norme in aceasta privinta. Conceptul de baza a multiculturalismului normativ este diferenta, care foarte des - spun criticii multiculturalismului - presupune grupuri inchise, sever delimitate. Radtke si Habermas accentueaza asupra faptului ca multiculturalismul ridicat la nivel politic intareste chiar acel lucru pe care vrea sa-l depaseasca, si anume categorii de identitate rigide, segregatia minoritatilor. Oponentii multiculturalismului sustin ca acesta duce la ghetoizarea minoritatilor si impiedica integrarea acestora in societatea majoritara.Conform lui J. Raz, politica multiculturalismului accepta drepturile privind non-diferentierea, dar in actiunea politica considera ca importante doua judecati de valoare: a) libertatea personala si reusita depinde de apartenenta completa si neingradita la un grup cultural respectat; b) crede in pluralitatea valorilor, in special in valabilitatea acelor valori diferite care se materializeaza in practica diferitelor societati. Multiculturalismul pretinde recunoasterea egalitatii de catre comunitatea politica a tuturor comunitatilor culturale valabile. Statul - daca este multicultural - este format din diferite comunitati, si nu este proprietatea niciuneia.Multiculturalismul critic, pornind de la faptul diversitatii culturale, reevalueaza conceptele si discursurile folosite de culturile majoritare si minoritare, cu scopul crearii unei culturi comune mai democratice si mai deschise (T. Turner). Multiculturalismul critic contesta regulile existente si accentueaza, in primul rand, importanta reprezentarilor si a institutiilor producatoare de intelesuri.