UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

STRATEGII DIDACTICE DE COMUNICARE ȘI ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ – ANUL I

SCOALA MULTICULTURALĂ
„Școala multiculturală peste 50 ani.Perspective, probleme, soluții„

Lect.univ.dr. Ramona Neacșa Masterand: Radu Mihaela-Georgiana

Târgoviște

2021
 „Școala multiculturală peste 50 ani.Perspective, probleme, soluții„

 Conceptul de multiculturalism a apărut prima oara în mod oficial, odată cu cerințele

culurale, etice, sociale și politice ale minoritătilor naționale și ale imigranților în timpul
programului administrației Trudeau, în Canada anului 1971. Conceptul de multiculturalism a
fost folosit apoi în Australia și SUA, iar in Suedia acest concept a adoptat oficial in 1975.

 Educația multiculturală este o mișcare ce datează de la sfarșitul anilor ‘60, începutul

anilor ’70. Este un concept intelectual, o mișcare reformistă și un proces. Ideea de bază a acestei
mișcări este aceea că toți elevii au drepturi egale în ceea ce privește oportunitățile în educație
fară a fi subiecții discriminării rasiale, entice, sociale sau de sex.
 Scopul educației multiculturale este de a facilita acomodara grupurilor
etnoculturale minoritare și, în aceeasi masură, acomodarea și deschiderea socității majoritare la
modelurile culturale specifice grupurilor minoritare. Sarcina școlii de astăzi este de a forma
elevilor o conșțiinta europeană. Încă din clasele primare se impune cultivarea respectului și
solidarității față de cultura altor popoare.
Andrew Heywood a analizat multiculturalismul prin prisma a două dimensiuni:
descriptivă şi normativă. În forma sa descriptivă, conceptul implică existenţa unor societăţi
multiculturale. Etaloane în acest sens sunt Elveţia, Statele Unite ale Americii, Canada şi
Australia, care s-au format prin melanjul unor grupuri eterogene, într-un spaţiu cu o identitate
culturală redusă sau inexistentă. Momentul apariţiei lor este semnificativ, aceste ţări apărând pe
harta politică în perioada construirii statelor-naţiune. Din perspectivă normativă,
multiculturalismul presupune promovarea politică şi ideologică a conceptului dinspre elite spre
mase şi crearea unor mecanisme instituţionale de păstrare şi cultivare a diversităţii.

I. Dimensiuni ale educatiei multiculturale sunt:

 Oferirea drepturilor sociale

 Crearea egalității în oportunitățile educaționale
 Cunoașterea diferitelor culturi și imparțialitatea față de acestea
 Reflectarea efectelor culturale în mediul educațional
 Organizarea programelor școlare în acord cu principiile multiculturare

La modul general, educația multiculturală este bazată pe principiul egalității educaționale

pentru toți studenții indiferent de cultura și lupta pentru a înlatura barierele oportunităților
educationale si a succesului pentru studentii din culture diferite.

Educația multiculturală se bazează pe valorizarea pluralismului cultural și respinge

încercarile prin care școala impune mixarea pană la pierderea identității, a diferențelor culturale.
Acest tip de educație încurajează programele care promovează implicarea copiilor si tinerilor în
conservarea și extinderea diversității cuturale, care este privită ca o resursă deosebita ce trebuie
menținută ca atare.
 Multiculturalismul european este o bogăție potențială cu condiția să nu diminueze sau
să anuleze identitate fiecarei culturi, și se poate converti într-un veritabil interculturalism.
Politicile educative și culturale se cer a fi deschise nu numai în ceea ce priveste valorile
naționale, ci și cele internaționale, căci cooperarea economică și politică a devenit imposibilă
dacă nu se aliază cu spiritul de comprehensiune și cooperare în domeniile culturii și
educației. O educație apta să se fondeze pe diferența și să se deschida în fața diverselor valori
este singura capabilă să raspundă nevoilor Europei de astăzi și de mâine.

 Evoluţia conceptului la nivel European:

Țãrile europene se raporteazã în mod diferit la multiculturalism, conform structurii statale

care recunoaște, în chei diferite, particularitãțile regionale și lingvistice, și, implicit,
drepturile minoritãților conlocuitoare.

a)Suedia

 Are o tradiţie în a primi imigranţi, mulţi finlandezi şi ex-iugoslavi fiind acceptaţi pentru a
munci şi, mai recent, ca parte a unei politici laxe a azilului şi de găzduire a refugiaţilor
politici.
 În 1975, Suedia a adoptat în mod oficial multiculturalismul ca politică de stat guvernată de
trei principii: egalitate în nivelul de trai al grupurilor minoritare în raport cu restul populaţiei;
libertatea de alegere între identitatea culturală proprie şi cea suedeză; „parteneriat” – în
relaţiile de muncă, multiculturalismul trebuie înţeles astfel încât să fie util productivităţii
muncii.
 Sub presiunea efectelor negative ale unei imigraţii masive din punct de vedere numeric, în
raport cu capacitatea populaţiei de asimilare, înregistrate într-o perioadă scurtă de timp,
opinia publică suedeză a reacţionat similar celei din Olanda sau Belgia, crescând şansele de
accedere la putere a partidelor populiste.

b) Olanda

 Modelul multicultural al politicilor faţă de minorităţi, dezvoltat la începutul anilor 1980, a

fost supus dezbaterii la sfârşitul anilor 1990 şi a determinat schimbarea legislaţiei, prin
introducerea obligaţiei noilor veniţi de a învăţa limba şi normele sociale olandeze.
 Exacerbarea sentimentelor extremiste şi materializarea manifestărilor latente în forme
violente, precum uciderea politicianului de extremă dreapta Pim Fortuyn, în mai 2002, sau a
regizorului Theo Van Gogh, în noiembrie 2004, au determinat deopotrivă opinia publică şi
politicienii olandezi să-şi reconsidere poziţia în privinţa comunităţilor alogene.

 Paul Cliteur, în volumul „Filozofia drepturilor omului” (1999), a respins ideea political
correctness, susţinând că multiculturalismul este o ideologie inacceptabilă a relativismului
cultural, care va conduce la acceptarea, de către Occident, a practicilor „barbare”:
infanticidul, tortura, robia, opresiunea femeii, homofobia, rasismul, antisemitismul, grupările
ilegale etc.

 Dezbaterile privind înfiinţarea de şcoli islamice din fonduri publice au fost iniţiate de
utilizarea, de către unele dintre instituţii, de materiale video şi educaţionale oferite de
organizaţia „Al-Aqsa”, afiliată Hamas, şi de fundaţia saudită
„Al Waqf al-Islami”  Investigaţiile s-au focalizat pe interferenţa grupărilor politice islamice
şi a puterilor străine în educaţia islamică din Olanda şi a demonstrat că autorităţile olandeze
aveau puţine oportunităţi de a oferi alternative la tendinţele „anti-integrative” din şcolile
primare islamice, la educaţia religioasă islamică şi predarea programelor de limbă maternă.

c) Germania

 Pe măsură ce economia germană a evoluat sub presiunea necesităţii ocupării locurilor de

muncă, acordarea de privilegii sporite imigranţilor a fost tacit aprobată de elitele politice,
însă nu a fost asumată ca politică de stat, în condiţiile în care valurile de emigranţi au
provenit cu precădere din spaţiile islamice: turci, kurzi sau arabi.

 Conceptul de „Leitkultur”, introdus din 1998, asociat cu o viziune monoculturală de

sociologul germano-arab Bassam Tibi şi considerat drept o formă de multiculturalism, a
generat dezbateri ample la nivel naţional în Germania, începând din 2000.

 Militanţii şi purtătorii de cuvânt ai partidelor de opoziţie au utilizat multiculturalismul pentru

a avertiza opinia publică de faptul că imigranţii au venit pentru a rămâne, iar Germania a
devenit de facto o ţară de imigraţie şi o societate multiculturală.

 Angela Merkel a avertizat încă din 2004 că multiculturalismul „eşuează”, criticând, în acelaşi
timp, tentativele autorităţilor germane de a promova acest concept. Potrivit cancelarului
german, multiculturalismul nu înseamnă integrare, întrucât comunităţile etnice vor trăi mai
degrabă unele lângă altele, nu împreună.
 d) Marea Britanie

 A avut o politică mai liberală faţă de minorităţile etno-religioase, cu precădere faţă de cea
musulmană. Folosirea vălului islamic de către femei în instituţiile publice nu a fost pusă în
discuţie şi au fost înfiinţate şcoli finanţate din fonduri publice.

 Comisia pentru Egalitate Rasială a promulgat, în 1976, Legea relaţiilor rasiale, al cărei
obiectiv principal a fost lupta împotriva rasismului, eliminarea discriminării, asigurarea
egalităţii oportunităţilor şi stabilirea de bune relaţii între diferitele „grupuri rasiale”.

 Potrivit lui Harry Goulbourne, evoluţia a înnobilat societatea britanică la nivelul de societate
multiculturală, concepţie ce a dus la redefinirea curriculei şcolare pentru a accentua valorile
comune şi a asista coeziunea socială.

 După atentatele teroriste de la Londra (2005), politicile multiculturaliste au fost abandonate

treptat, iar accelerarea procesului de disoluţie a acestui concept a fost determinată de
accederea la putere a exponenţilor dreptei.

e) Spania

 Similar Marii Britanii, societatea spaniolă s-a radicalizat ulterior atentatelor de la Madrid
(2004), „furia populară” canalizându-se împotriva comunităţii islamice.

 Exponentul acestor sentimente a fost fostul premier Jose Maria Aznar, potrivit căruia
multiculturalismul este un mare eşec, divide şi slăbeşte societăţile, nu produce nici toleranţă,
nici integrare şi este unul dintre motivele insuccesului înregistrat în unele societăţi europene,
iar cel mai bun mod de integrare în societate este respectarea legii în mod egal, pentru că
acceptarea diferenţierii în funcţie de origine etnică sau religie este o mare greşeală.

f) Franţa
 A refuzat explicit să adopte orice politică a „modelului multicultural” de încorporare a
imigranţilor ca „grup” sau „comunitate”, căutând să fundamenteze politicile de integrare pe
versiunea republicană a asimilării noilor veniţi în societatea franceză drept „cetăţeni
individuali”. În schimb, societatea franceză a fost descrisă ca fiind „multirasială”,
„multiculturală”, „pluralistă”, „pluri-culturală”

 Poziţia fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, într-un interviu acordat postului de
televiziune „TFI”, din februarie 2011, prin care a afirmat că multiculturalismul este în mod
clar un eşec, nu a constituit o abatere de la politica de stat referitoare la imigranţi. Şeful
statului francez a susţinut că, deşi diferenţele trebuie respectate, în Franţa nu se doreşte o
societate în care comunităţile să coexiste una lângă alta, fiind de preferat contopirea într-una
singură, cea naţională, iar cine nu acceptă acest fapt nu este binevenit.

g) Italia

 Ascensiunea la putere a Ligii Nordului şi campaniile anti-imigraţie ample desfăşurate pe

spaţiul italian pe tema importului masiv de imigranţi au dus la eroziunea conceptului de
multiculturalism.
În martie 2006, premierul italian Silvio Berlusconi a declarat că nu doreşte ca Italia să
devină un stat multietnic şi multicultural, iar italienii sunt mândri de tradiţiile lor.

h) Elveția

 În anii 2000, multiculturalismul a fost supus unor presiuni extrinseci procesului care a
stat la baza formării statului naţional. În fapt, elementul central al acţiunilor de respingere
a acestui concept a fost amplificarea opiniilor referitoare la implicaţiile socio-economice
negative ale fluxului de imigranţi, mesajele fiind promovate inclusiv de către formaţiuni
cu reprezentare pe scena politică internă.
  Exemple în acest sens sunt campaniile anti-imigraţie organizate de Uniunea Democratică
de Centru/ UDC, în 2007, pentru expulzarea infractorilor străini, sau în 2009, în contextul
referendumului din luna februarie referitor la reînnoirea acordului la liberă circulaţie cu
UE şi extinderea acestuia la România şi Bulgaria şi al plebiscitului care a determinat, în
noiembrie acelaşi an, aprobarea unui amendament constituţional care a dus la interzicerea
construirii de minarete pe teritoriul elveţian .

Educația multiculturală la clasa a fost un factor ascuns care afectează elevii din culturi
diverse. Deși educația multiculturală are abordări pozitive pentru a oferi ajutor elevilor, există
moduri în care oferă deloc beneficii pentru cei ce au nevoie. Elevii sunt văzuți ca fiind
responsabili de propria educație, ceea ce inseamna că sunt de asemenea responsabili pentru
propriile consecințe, chiar dacă rezultatul acestora iî afectează și mai mult. Un alt factor este ca
teoriile si programele educației multiculturale sunt bazate rar pe studii concrete ale culturilor și
limbilor minorităților. Ideea de educație multiculturală este categorizată tot mai mult pentru lipsa
de explorare a comunităților minoritare.

Realitățile sociale în care trăim se caracterizează prin coexistența în același spațiu a unei
diversități culturale: etnice, lingvistice, religioase, de varstă, de origine socială, etc. Diferențele
sunt văzute adesea într-o manieră negativă, devenind o sursă de conflict si justificare a
discriminării. Construirea unei societăți bazată pe valorile democrației trebuie să aibă ca punct de
plecare recunoașterea și punerea în valoare a acestor diferențe, ca sursă unică a supraviețuirii și
coexistenței în pace.

 Bibliografie:
 https://revistapolis.ro/succes-sau-esec-al-modelului-multiculturalismului-in-
uniunea-europeana/?lang=en
 https://informa2018.ro/storage/app/media/Educatia
%20multiculturala_106405.pdf
 https://www.revistasinteza.ro/multiculturalismul-in-europa-in-agonie
 https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/09/09101d6d-e504-4d61-8dd5-
210582ff2e3c.pdf