1.

Calitatea vieții – generalități

Termenul de ”calitatea vieții” îl putem defini ca fiind un concept amorf. ”Calitatea”

implică un anumit grad de excelență a unei caracteristici, iar oamenii percep diferit aspectele
vieții, astfel încât calitatea vieții înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. Zizzi et al.
(1998) consideră că percepția asupra calității vieții este mediată de mai multe variabile,
incluzând constructele asupra sinelui, cum ar fi: stima de sine, auto-eficacitatea, controlul
perceput asupra vieții. Iar aceste percepții sunt influențate la rândul lor de următoarele
mecanisme cognitive: expectanțele asupra vieții, valorile sociale, credințele, aspirațiile și
standardele comparării sociale.
WHO Quality of Life Group’s definește calitatea vieții ca fiind: ”percepția individuală a
poziției în viață în contextul culturii și al sistemului de valori și în relația cu scopurile,
expectanțele, standardele și anxietățile personale.” (Carr, Higginson, Robinson, 2003, p. 3)
Calitatea vieții cuprinde atât dimensiuni obiective, cât și subiective. Este un concept dinamic,
valorile și autoevaluările se pot schimba de-a lungul timpului drept răspuns la evenimentele și
experiențele trăite. Calitatea vieții este un concept multidimensional ale cărei părți se
influențează reciproc, astfel încât devin greu de măsurat. Dacă majoritatea cercetătorilor sunt de
acord în această privinţă, ceea ce nu s-a stabilit încă este numărul dimensiunilor calităţii vieţii şi
nici varietatea lor.

 Calitatea vieţii definită la nivelul populaţiei

Cummins consideră că este esenţial să separăm cele două părţi ale calităţii vieţii şi
anume indicatorii obiectivi şi indicatorii subiectivi, deoarece, de multe ori, ele au o relaţie foarte
slabă. De exemplu, sănătatea fizică şi sănătatea fizică percepută sunt slab corelate. (Rapley,
2003, p.30)
În urma unor studii efectuate, Biroul de Statistică din Australia a descoperit că forţa ce îi
motivează pe oameni în activitatea lor este dorinţa pentru o sănătate optimă, pentru condiţii mai
bune de locuit şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii. BSA defineşte calitatea vieţii în termeni de
„bunăstare”, care depinde de toţi factorii ce interacţionează într-o cultură şi care pot fi văzuţi ca o
stare de sănătate sau de suficienţă în toate aspectele vieţii. A măsura bunăstarea înseamnă a

1
îndosaria întreaga viaţă şi a lua în considerare fiecare aspect sau context social care ar putea
afecta calitatea vieţilor individuale sau coeziunea socială. La nivel individual, acest lucru poate
include aspecte fizice, emoţionale, psihologice şi spirituale ale vieţii; la nivel mai larg, mediul
înconjurător natural, social şi material al fiecărui individ, prin interdependenţă, devine parte a
bunăstării. (Rapley, 2003, p. 32) A cerceta fiecare aspect al vieţii, aşa cum sugerează BSA este o
imposibilitate, acesta recunoscând că măsurarea bunăstării implică judecăţi de valoare despre
aspectele importante ale vieţii.
Factorii care afectează bunăstarea se împart în factori individuali şi factori de natură
socială. Factorii individuali sunt: venitul, nivelul de educaţie, dizabilităţile, schimbările din viaţă,
iar factorii sociali sunt: capitalul social, tranzacţiile, schimbarea socială, condiţiile economice.
La nivel global, calitatea vieţii este definită de Banca Mondială în termeni de dezvoltare
durabilă. Aceasta consideră că modul în care folosim terenurile şi extinderea defrişărilor va
afecta calitatea vieţii la nivel de populaţie. Alţi factori măsurabili sunt: existenţa ariilor protejate
şi protecţia biodiversităţii, proporţia populaţiei cu acces la apă potabilă, nivelul urbanizării,
poluarea aerului şi adoptarea de politici prietenoase faţă de mediul înconjurător.
În opinia lui Salvaris, indicatorii bunăstării la nivel naţional sunt în număr de zece:
 Sănătatea individuală şi bunăstarea
 Bune oportunităţi de muncă
 Societate dreaptă
 Societate sigură, lipsită de criminalitate
 Economie productivă şi responsabilă
 Guvernare şi legi bune
 Un mediu înconjurător sănătos şi durabil
 Comunităţi puternice şi cetăţeni activi
 Viaţă culturală viguroasă
 Bune relaţii internaţionale (Rapley, 2003, p. 47)

2
  Calitatea vieţii la nivel individual
Se acceptă în mod unanim de către cercetători următoarea definiţie: calitatea vieţii este
percepţia psihologică individuală a realităţii materiale ale aspectelor lumii. Goode consideră
calitatea vieţii unui individ ca având legătură cu a celorlalţi din mediul său înconjurător, calitatea
vieţii reflectând moştenirea culturală a unei persoane. Woodill însă oferă următoarea definiţie:
„…gradul în care o persoană se bucură de posibilităţile importante din viaţa sa” sau „Cât de bună
este viaţa ta pentru tine?” (Rapley, 2003, p. 51)
Schalock şi Parmenter asociază termenul „calitate” cu valori pozitive şi caracteristici
umane cum ar fi: fericirea, succesul, bogăţia, sănătatea, satisfacţia, în timp ce termenul „vieţii”
indică faptul că aspectul are de-a face cu esenţa existenţei umane.
Felce şi Perry au dezvoltat un model al calităţii vieţii ce cuprinde trei dimensiuni, fiecare
cu câte cinci indicatori, cu menţiunea că fiecare dimensiune primeşte influenţe externe şi toate
dimensiunile sunt în strânsă legătură, decurgând una din cealaltă. Prima dimensiune este formată
din condiţiile de viaţă obiective care cuprinde următorii itemi: bunăstarea fizică, bunăstarea
materială, bunăstarea socială, dezvoltare şi activitate, bunăstarea emoţională. A doua dimensiune
este bunăstarea subiectivă, fiind formată din satisfacţia cu privire la fiecare din cei cinci
indicatori, iar a treia dimensiune o reprezintă valorile personale şi aspiraţiile, adică importanţa
pe care o au cei cinci indicatori pentru individ.

3
 2. Bunăstarea copiilor din mediul rural
Proiect realizat în România

World Vision reprezintă o organizație neguvernamentală internațională care a venit în

România dupa anul 1989, pentru a oferi un ajutor insituțiilor care se ocupau cu protecția
copilului. În urma cercetărilor pe care le-au realizat în aceste instituții, specialiștii de la World
Vision România au constatat că mediul în care trăiesc copiii este câteodată nefavorabil pentru
sănătatea și viața lor. Soluția găsită pentru această problemă era angajarea unui număr mai mare
de persoane care să îngrijească copiii, însă condiția necesară era ca acestea să fie și calificate
pentru acest domeniu. Pe lângă munca depusă în instituțiile pentru protecția copilului,
organizația neguvernamentală s-a mai implicat în proiecte precum: sprijinirea reformei
guvernului privind sistemul de protecție a copilului în familie, dezvoltarea serviciilor de
prevenire a despărțirii copilului de familia biologică, crearea centrelor maternale, centre de zi,
after school, centre comunitare.
În anul 2012, World Vision România a realizat un raport prin care a măsurat principalii
indicatori ai bunăstării copilului din zonele rurale ale României comparativ cu zonele urbane și
situația internațională. Pentru a evalua calitatea vieții în mediul rural s-au folosit două
perspective: cea a copiilor și cea a adulților, în fiecare gospodărie fiind intervievați câte un adult
și copiii. Eșantionul a avut un volum total de 1460 de gospodării, acestea fiind alese în mod
aleator din 261 de sate din 128 comune aflate în 8 județe ale țării: Iași, Vaslui, Constanța,
Vâlcea, Dolj, Olt și Cluj.
În această cercetare s-a urmărit măsurarea unor indicatori reprezentativi pentru ilustrarea
situației copilului din mediul rural privind sănătatea și nutriția lui, educația, participarea acestuia
la luarea deciziilor, bunăstarea copilului în familie, impactul pe care îl are migrația părinților
asupra celor mici, protecția copiilor în timpul dezastrelor naturale, influența stereotipurilor
tradiționale asupra copilului.

4
 Pentru colectarea datelor necesare acestei cercetări s-au aplicat:
 Chestionare adulților din gospodăriile selectate;
 Teste de aptitudini copiilor care au absolvit clasele I-VII. Întrebările acestor teste erau
grupate în 5 dimensiuni: percepția copiilor asupra condițiilor de locuire, a celor de la
școală, a comunității, familiei și starea de confort psihologic și fericirea.
 Teste de citire copiilor care au terminat clasele I-VII.
 Teste de matematică aplicate copiilor care au terminat clasele I-VII.
La această cercetare realizată de World Vision au participat un număr de 6.450 persoane,
repartiția pe categorii de vârstă fiind următoarea:

Tabelul 1. Distribuția pe categorii de vârstă a populației cuprinsă în cercetare.

Categorii de vârstă Total populație investigată

0-5 luni 21
6-11 luni 21
12-23 luni 42
24-35 luni 90
36-59 luni 194
5-18 ani 2425
19-49 ani 3067
50 ani şi peste 590
Total 6450

Analizând distribuția persoanelor din gospodăriile s-a constatat că:

 Gospodăriile cercetate au în medie 2,1 copii, mediana fiind de 2 copii pe familie.
 Adulții sunt distribuți astfel: 6,1 din gospodării au un singur adult, două treimi au doi
adulți, iar puțin peste un sfert au trei sau mai mulți adulți.

5
 Cercetătorii World Vision au mai fost interesați și de aspectele privind statutul
ocupațional al adulților, principalele sursele de venit și locuințele în care trăiesc copiii. Conform
spuselor respondenților, 96% dintre aceștia trăiesc la casă în propriile gospodării și numai 3%
locuiesc în apartamente de bloc. Analizând distribuția pe gospodării în funcție de principalele
surse de venit s-a ajuns la următoarele rezultate: 2% dintre respondenți nu au declarat nici o sursă
de venit, 17% au un singur tip de venit, iar 54 % au declarat că au două tipuri de venit. Pentru a
vedea mai bine care este statutul ocupațional al celor care au participat la studiul privind
”Bunăstarea copiilor în mediul rural” am optat pentru atașarea unei diagrame care i-a împărțit pe
respondenți în următoarele categorii: salariat, casnică, lucrător la negru, lucrător pe cont propriu
în agricultură, pensionar, șomer, ajutor familial, lucrător pe cont propriu în activități neagricole,
patron, membru al unei societăți agricole.

Figura 2. Statutul ocupaţional în ultimele 12 luni în rândul adulţilor din rural.

Putem observa din această diagramă că cei mai mulți respondenți s-au încadrat în
categoriile: salariat (36,5%), casnică (26,7%) și șomer (13%), restul ocupațiilor deținând
procente mai mici.
Cercetarea a avut ca scop analizarea anumitor aspecte care țin de viața copiilor din
mediul rural, acestea fiind: atributele fizice și sănătatea copiilor, nivelul de informare și
implicarea părinților legată de nutriția celor mici, starea de sănătate și dezvoltare a minorilor,
accesul de serviciile sanitare, facilitățile sanitare existente în gospodărie. Un criteriu important

6
care ține de starea de sănătate a celor mici este hrana. Tocmai de aceea s-au făcut investigații
privind calitatea produselor alimentare pe care părinții le folosesc în gospodăria lor, constatându-
se că: 61% din respondenți consideră că își hrănesc copiii cu mâncare de bună calitate, iar restul
preferă să cumpere alimente mai puțin bune, dar care sunt mai ieftine. La această întrebare s-a
ținut cont și de răspunsurile copiilor, un sfert dintre aceștia declarând că mâncarea primită nu a
fost suficientă ori de bună calitate și că de multe ori s-a întâmplat ca să se culce flămânzi.
Așa cum era de așteptat, calitatea produselor cumpărate ține de veniturile pe care o
familie le deține. Acest lucru a fost confirmat chiar de trei sferturi dintre respondenți care au
afirmat că din cauza crizei au fost nevoiți să cumpere alimente mai ieftine. Oamenii dau vina pe
criză și în ceea ce privește accesul la serviciile medicale, declarând că atunci când copiii lor au
fost bolnavi au preferat să fie îngrijiți de familie decât să mai meargă la medic. Potrivit figurii
numărul 3, respondenții au afirmat că în ultimele 6 luni copiii au fost duși la medicul din
comună în proporție de 41%, restul fiind tratați de către părinți. Se poate remarca faptul că cei
care fac parte din familii mai prospere și care au un nivel mai mare de educație preferă să meargă
la medic mai des decât restul familiilor din comună.

Figura 3. Proporţia copiilor care au fost duşi la medicul de familie în ultimele 6 luni.

Cerecetătorii de la World Vision au fost interesați să afle câți copiii din mediul rural au
posibilitatea de a merge la școala. Accesul minorilor la sistemul educațional a fost măsurat prin

7
 diferiți indicatori care includ estimări ale proporției copiilor care participă la ore, modalități de
acces la școală, la grădiniță sau creșă și mijloacele motivaționale care îi fac să ia parte la diferite
forme de educație formală.
În urma cercetării gospodăriilor din mediul rural s-a descoperit că:
 84% dintre copiii cu vârstă între 3 și 7 ani merg la grădiniță;
 98% dintre cei care au vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani urmează cursurile unei școli;
 Copiii cu vârsta între 12 și 15 ani merg la școală în proporție de 96%.
Atunci când subiecții au fost întrebați dacă există în familie vreun copil care nu a mers
niciodată la grădiniță, 5% au afirmat că s-au confruntat cu această situație, din cauza distanței
dintre instituția de învățământ și casa acestora. S-a mai descoperit cu această ocazie, că un număr
mare de adolescenți renunță la învățământul școlar atunci când acesta nu mai este obligatoriu.
O altă evaluare realizată de cercetători a fost cea cu privire la egalitatea șanselor la
educație. Întrebați cu despre acest fapt, aproximativ o cincime dintre copiii au declarat că uneori
s-au simțit discriminați față de ceilalți colegi ai lor. Doar două treimi dintre aceștia au răspuns că
atât profesorii, cât și colegii s-au purtat normal cu ei, fără să se facă vreo diferență.
În tabelul de mai jos au fost trecute aprecierile copiilor cu privire la mediul școalar și șansele pe
care le au aceștia față de restul colegilor din aceași clasă.

Tabelul 4. Aprecieri privind mediul școlar.

Cât de Niciodată Uneori Întotdeauna Total

frecvent...
Sunt tratat mai 79 15 6 100
rău decât
ceilalţi copii
din
clasa mea.
Îmi place la 4 32 64 100
şcoală.
Colegii se 2 20 78 100
poartă cu mine

8
la fel ca şi cu
ceilalţi copii.
Profesorii se 1 14 85 100
poartă cu mine
la fel ca şi cu
ceilalţi copii.

Studiul ”Bunăstarea copiilor în mediul rural” a vrut să analize aspirațiile părinților legate
de educația și cariera profesională a copiilor în viitor. Respondenții au fost întrebați dacă ar
recomanda celor mici ca după gimnaziu: să meargă la liceu, să meargă la o școală profesională
unde să învețe o meserie sau să înceapă direct să muncească, fară să mai ia parte la cursurile
educaționale. Astfel că, în urma răspunsurilor s-a constatat că 85% dintre subiecți i-ar sfătui pe
copii să urmeze un liceu, 12% ar prefera mai mult o școală profesională și numai 2% dintre
aceștia le-ar recomanda copiilor să se angajeze pentru a-și câștiga proprii bani.
Continuarea studiilor liceale și nu a celor tehnice sau căutarea unui loc de muncă
reprezintă o cale demnă de urmat după absolvirea celor 8 clase a ciclului gimnazial. Părinții care
trăiesc în mediul rural speră ca fiii și fiicele lor să-și continue studiile pentru a avea o viață mai
bună și un viitor prosper. Totodată ei sunt de părere că motivul pentru care mulți copii nu
urmează un liceu este unul de natură financiară. Lipsurile materiale îi împedică să-și cumpere
rechizite, haine, să-și plătească naveta și chiar dacă sunt admiși la liceu, mulți ajung să renunțe la
aceste cursuri și încep să lucreze ca necalificați.

Figura 5. Tipul de ocupație al elevilor care nu continuă școala după 8 clase.

9
 Putem observa din această diagramă, că majoritatea copiilor care renunță la sistemul de
învățămât ajung să lucreze pentru propria gospodărie, procentajul acestora fiind de 65 %. Restul
își caută de lucru în comună, în alte locuri din România sau pleacă în altă țară.
Pe parcursul studiului s-a constatat că 3% dintre copii selectați pentru eșantion au diferite
dizabilități. În două treimi din cazuri, acești copii cu dizabilități sunt înscriși la grădinițe sau școli
obișnuite și doar 10% participă la cursurile unor școli speciale. Se pare că, din totalul acestora
doar jumătate dintre copii cu dizabilități au apelat la servicii medicale de specialitate în ultimele
12 luni.
Un alt aspect important care a meritat analizat de către echipa World Vision a fost efectul
pe care l-a avut migrația părinților asupra calității vieții copiilor. În urma datelor colectate s-a
descoperit că durata medie a plecării unui părinte din mediul rural este de un an și jumătate,
rareori depășindu-se perioada de 2 ani. Doar în 15% din cazuri pleacă ambii părinți, iar în
familiile în care se alege ca unul dintre părinți să rămână acasă cel mai adesea este ales tatăl.
Adulții pleacă în alte țări pentru strângerea unui capital financiar mai mare, așadar se poate spune
că minorii rămași acasă pot fi susținuți pentru a merge la școală, dispunând de banii necesari.
Cercetarea realizată de World Vision cu privire la ”Bunăstarea copiilor din mediul rural”
a avut ca scop analizarea datelor cu privire la viitorul mediului rural românesc. Se dorește ca la
sate să se dezvolte locuințele, locurile de muncă, ca aceste medii să devină entități atractive și
active pentru tineri. Dintre toate datele analizate, cele mai îngrijorătoare sunt cele cu privire la
tratarea copiilor acasă atunci când sunt bolnavi, fără a fi consultat vreun medic. Știm cu toții, că
mulți preferă să amâne momentul programării la cabinetele medicale, sperând că leacurile
tradiționale sau sfaturile farmaciștilor le vor fi de mare folos. Totuși în cazul copiilor mici este
bine să nu se riște, ei fiind foarte sensibili atunci când vine vorba de boli. Este îmbucurător faptul

10
că adulții își doresc ca cei mici să aibă parte de educație atât informală, cât și formală, fiind
conștienți că doar prin cultură se pot dezvolta pe plan intelectual și profesional.
Discriminarea dintre copii ar trebui să fie absentă în școli, căci aceasta ar putea duce la
scăderea stimei de sine și a motivației pentru învățare. Se pare că copii care sunt tratați diferit
față de ceilalți colegi au șanse mai mari de abandon școlar, decât restul. Atunci când a fost
analizat confortul psihologic și stare de fericire a copiilor din mediul rural, 44% au răspuns că se
simt sănătoși, au prieteni pe care se pot baza atunci când au nevoie de ei, sunt capabili să facă
aceleași lucruri pe care le fac și alții și se simt la fel de fericiți ca și ceilalți copii. Și în aceste
cazuri un rol important îl joacă resursele financiare, căci acoperirea nevoilor de bază care poate
oferi bunăstarea unui copil ține de multe ori de situația economică.
În concluzie, părinții care trăiesc în mediul rural încearcă să le ofere ceea ce este mai bun
fiilor sau fiicelor lor, însă nu întotdeauna reușesc din cauza resurselor. Dar, așa cum știm cu toții
viața la țară poate fi considerată de multe ori mai sănătoasă decât cea de la oraș datorită poluării
mai scăzute, a legumelor și fructelor cultivate în propria grădină, a lipsei tehnologiei din jocurile
copiilor.

11
 3. Proiectul KIDSCREEN în Irlanda

Proiectul KIDSCREEN reprezintă un efort de elaborare a unui instrument valid de

măsurare a calităţii vieţii în rândul copiilor şi adolescenţilor. Prin intermediul acestui proiect s-a
încercat evaluarea opiniilor şi atitudinii copiilor cu privire la sănătatea lor. Scopurile urmărite au
fost:
 Să crească înţelegerea sănătăţii subiective a copiilor;
 Să monitorizeze starea de sănătate în timp;
 Să stabilească intervenţii publice de sănătate;
 Să identifice copiii şi tinerii cu risc de îmbolnăvire.
Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 3 ani, din 2001 până în 2004, la care a participat
13 ţări: Austria, Republica Cehă, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Polonia, Spania,
Suedia, Elveţia, Olanda şi Marea Britanie. Dimensiunile şi indicatorii chestionarului folosit în
cercetare au fost determinaţi pe baza literaturii de specialitate şi a focus-grupurilor cu copii care
s-au ţinut în toate cele 13 ţări participante.
Calitatea vieţii este un construct multidimensional care acoperă componente ale
bunăstării de natură fizică, emoţională, mintală, socială, culturală şi comportamentală.
Reprezentarea subiectivă a sănătăţii este un element cheie în monitorizarea stării de sănătate a
populaţiei. Prin această cercetare s-a dorit identificarea determinanţilor sociali şi
comportamentali ai sănătăţii, cum ar fi factorii socio-economici, comportamente sănătoase şi
condiţii de sănătate acute şi cronice. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea ca fiind
„bunăstarea fizică, mintală şi socială completă şi nu numai absenţa bolii sau infirmităţii” (p.6)
Sănătatea nu este privită doar din punctul de vedere al unor indicatori, ci se referă şi la ceea ce
simte persoana, cum relaţionează cu alte persoane şi cum se descurcă în viaţa de zi cu zi.
Studiile cu privire la calitatea vieţii copiilor din punct de vedere al sănătăţii nu sunt aşa de
numeroase precum cele pe adulţi deoarece s-a presupus o lipsă a înţelegerii din partea copiilor a
stării lor de sănătate şi o imposibilitate de exprimare corectă a acestora. Însă, cercetări mai
recente au arătat faptul că cei mici sunt capabili să înţeleagă şi să exprime aceste lucruri dacă
limbajul adoptat în cazul lor este adaptat capacităţilor vârstei.

12
 Proiectul KIDSCREEN a fost desfăşurat în şcoli. Avantajele sunt că sistemul educaţional
oferă o eşantionare gata făcută, în funcţie de vârstă, nivel de educaţie sau arie geografică.
Accesul în şcoli este obţinut cu uşurinţă, datele sunt colectate rapid, iar costurile sunt mici. Se
generează totodată informaţii despre gospodăriile elevilor şi despre comunităţile în care ei
trăiesc; asigură o comparare directă între grupuri şi copiii dintr-o clasă şi cel mai important, este
cea mai uşoară cale de a ajunge la copii şi adolescenţi. Dezavantajatele unei cercetări desfăşurate
în şcoli sunt: absenţa unor copii datorită bolilor sau pierderea unor copii care s-au mutat din
localitate sau din şcoală în cursul cercetării. Alte dezavantaje ale chestionarelor completate în
clasă pot fi: temerile copiilor de a răspunde sincer şi înclinaţia lor spre a da răspunsul „corect”.
Autorii proiectului KIDSCREEN au tras o serie de concluzii pe baza literaturii de
specialitate:
 Ca societate, trebuie să ne dezvoltăm înţelegerea vieţii copiilor.
 În planificarea politicilor şi serviciilor cu privire la sănătatea copiilor trebuie să
ţinem cont de cercetările realizate în acest sens.
 Măsurările subiective ale copiilor şi tinerilor a calităţii vieţii cu privire la sănătate
trebuie să fie valorificate în politici publice de sănătate.
 Trebuie să fim atenţi la metodele de cercetare folosite în cazul copiilor şi al
adolescenţilor, să alegem metodele care să maximizeze calitatea răspunsurilor şi
să nu-i plaseze pe aceştia sub presiune sau responsabilitate.
În ceea ce priveşte metodologia folosită, instrumentul de măsurare cuprinde 10
dimensiuni referitoare la următoarele arii:
1. Bunăstarea fizică (5 indicatori): Se întreabă despre activitatea fizică,
energia şi fitness-ul elevilor.
2. Bunăstarea psihologică (6 indicatori): Se examinează emoţiile pozitive şi
satisfacţia faţă de viaţă.
3. Dispoziţiile şi emoţiile (7 indicatori): Cât de des a experimentat copilul
emoţii, stări depresive şi situaţii stresante.
4. Auto-percepţia (5 indicatori): În ce mod îşi percep respondenţii aparenţa
şi corpul, se măsoară satisfacţia faţă de imagine, faţă de vestimentaţia
proprie şi alte accesorii personale.

13
 5. Autonomia (5 indicatori): Se referă la oportunităţile copiilor de a-şi crea
timp liber şi plăcut.
6. Relaţiile cu părinţii şi viaţa acasă (6 indicatori): Se doreşte surprinderea
atmosferei de acasă şi a relaţiilor familiale.
7. Suport social şi colegialitate (6 indicatori): Se examinează natura
relaţiilor respondentului cu ceilalţi copii.
8. Mediul şcolar (6 indicatori): Se referă la concepţia copilului despre
capacităţile sale cognitive, de învăţare şi de concentrare şi sentimentele
sale la şcoală.
9. Acceptare socială sau respingere (3 indicatori): Acesta acoperă aspectul
de a fi respins de către colegi la şcoală.
10. Resurse financiare (3 indicatori): Se evaluează percepţia respondenţilor
asupra resurselor financiare ale acestora.
În Irlanda au fost aplicate 1800 de chestionare pe copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse
între 8 şi 17 ani. Rata răspunsurilor a fost de 70%, în final rezultând 1265 cazuri. Instrumentul de
lucru a fost creat în două variante: unul pentru copiii între 8-11 ani şi unul pentru adolescenţii
între 12-17 ani. Chestionarul auto-administrat a fost completat în 39 de şcoli primare şi post-
primare alese la întâmplare.

 Dimensiunea 1: Bunăstarea fizică

Rezultate: 95% din toţi respondenţii au afirmat că sănătatea lor este „bună”, „foarte bună”
sau „excelentă”. Copiii se percep ca având o bunăstare fizică mai bună decât cea a
adolescenţilor, obţinând un scor mai ridicat la toţi itemii. După gen, femeile îşi percep bunăstarea
fizică mai puţin bună decât a bărbaţilor; doar 58% dintre fete, în comparaţie cu 75% dintre băieţi
se percep ca fiind „foarte” sau „extrem” de active fizic. 65% dintre fete şi 70% dintre băieţi au
simţit că sănătatea lor este „foarte bună” sau „excelentă”. 50% dintre fete şi 61% dintre băieţi au
spus că se simt „foarte des” sau „întotdeauna” plini de energie.

14
  Dimensiunea 2: Bunăstarea psihologică
Rezultatele indică faptul că bunăstarea psihologică este percepută mai pozitiv de copii
decât de adolescenţi. 75% din toţi respondenţii au afirmat că viaţa lor a fost „foarte” sau
„extrem” de plăcută. 86% din respondenţi s-au perceput ca fiind „foarte” sau „extrem” de
încântaţi că sunt în viaţă, 78% au raportat că se distrează „foarte des” sau „întotdeauna”. La
cealaltă extremă, 8% au declarat că „niciodată” sau „rar” s-au simţit veseli. Percepţiile în rândul
fetelor şi al băieţilor nu diferă semnificativ.

 Dimensiunea 3: Dispoziţiile şi emoţiile

Respondenţilor li s-au pus 7 întrebări referitoare la dispoziţiile experimentate în
săptămâna anterioară completării chestionarului. În general, copiii au avut stări şi emoţii mai
pozitive decât adolescenţii. Adolescenţii sunt predispuşi să se simtă sub presiune mai mult decât
copiii. Copiii au avut mai des tendinţa de a răspunde că simt că fac totul prost (11%), în
comparaţie cu adolescenţii (6%). 78% din totalul respondenţilor au raportat că „niciodată” sau
„rar” simt că fac totul prost. 76% au afirmat că s-au simţit trişti „niciodată” sau „rar” şi 84% că
„niciodată” sau „rar” s-au simţit atât de rău încât nu au avut chef de nimic.
După gen, 76% dintre fete, în comparaţie cu 82% dintre băieţi, au răspuns că au simţit că
fac totul prost „niciodată” sau „rar”. 72% dintre fete, în comparaţie cu 84% dintre băieţi, au spus
că „niciodată” sau „rar” s-au simţit triste. Drept răspuns la întrebarea: „Te-ai simţit vreodată
singur?”, 92% din toţi respondenţii au afirmat că „niciodată”, „rar” sau „câteodată” s-au simţit
singuri. 3% din total se simt singuri „întotdeauna”.

 Dimensiunea 4: Auto-percepţia
Rezultatele au arătat că, în general, copiii între 8-11 ani tind să se auto-perceapă mai bine
decât adolescenţii. 65% din toţi respondenţii se simt „des” sau „întotdeauna” fericiţi cu felul în
care sunt; acest lucru a fost perceput mai pozitiv de copii, cu un procent de 80%, decât de
adolescenţi – 60%. Doar 13% dintre copii, comparat cu 33% dintre adolescenţi vor „des” sau
„întotdeauna” să schimbe ceva la corpul lor. Diferenţele de gen influenţează răspunsurile în
această dimensiune: 53% dintre fete, în comparaţie cu 74% dintre băieţi, doresc „rar” sau
„niciodată” să schimbe ceva la corpul lor. 57% dintre totalul respondenţilor nu au fost

15
„niciodată” îngrijoraţi despre felul în care arată, în timp ce 24% au dezvăluit că sunt „foarte des”
sau „întotdeauna” îngrijoraţi.
La întrebarea: „Ţi-ar plăcea să schimbi ceva la corpul tău?”, 73% dintre respondenţi ar
dori acest lucru „niciodată”, „rar” sau „câteodată”. Aceste proporţii se schimbă în funcţie de
vârstă, 87% - copii, 67% - adolescenţi şi 84% pentru băieţi şi 64% pentru fete. În general, 17%
din respondenţi ar schimba „întotdeauna” ceva la corpul lor, împărţirea după gen fiind de 23%
pentru fete şi 10% pentru băieţi.

 Dimensiunea 5: Autonomia
În general, 59% din respondenţi au „des” sau „întotdeauna” timp suficient pentru ei,
copiii însă obţinând un scor mai ridicat la autonomie decât adolescenţii. Diferenţele de gen sunt
de asemenea notabile: 54% dintre fete şi 67% dintre băieţi au „des” sau „întotdeauna” timp
suficient pentru ei. 68% dintre respondenţi au afirmat că au „foarte des” sau „întotdeauna”
suficiente oportunităţi pentru a fi afară. 65% percep că au „foarte des” sau „întotdeauna” timp
să-şi întâlnească prietenii, în timp ce 18% consideră că „niciodată” sau „rar” au asemenea timp.
După gen, 54% dintre fete şi 67% dintre băieţi au raportat că au destul timp pentru ei
„foarte des” sau „întotdeauna”. 65% dintre fete şi 76% dintre băieţi au afirmat că au „foarte des”
sau „întotdeauna” suficiente oportunităţi pentru a ieşi. 11% consideră că „niciodată” sau „rar”
pot face lucrurile pe care le doresc în timpul lor liber. La întrebarea „Reuşeşti să faci lucrurile pe
care le doreşti în timpul tău liber?”, 82% dintre respondenţi au ales variantele de răspuns „destul
de des”, „foarte des” sau „întotdeauna”. Procentul se împarte între 89% pentru copii şi 79%
pentru adolescenţi, şi 88% la băieţi şi 77% la fete.

 Dimensiunea 6: Relaţiile cu părinţii şi viaţa acasă

85% din respondenţi s-au simţit „des” sau „întotdeauna” iubiţi de către părinţii lor. Copiii
au avut o părere mai bună despre această dimensiune, în comparaţie cu adolescenţii. 92% dintre
copii şi 82% dintre adolescenţi s-au simţit iubiţi de către părinţi „des” sau „întotdeauna”. În
privinţa genurilor răspunsurile au fost similare cu o singură excepţie: 17% dintre fete şi 9%
dintre băieţi au răspuns că părinţii îi înţeleg „niciodată” sau „rar”. 64% din respondenţi au
declarat că părinţii îi înţeleg „foarte” sau „extrem” de bine, iar 75% că se simt „foarte des” sau
„întotdeauna” fericiţi acasă. 16% dintre fete şi 8% dintre băieţi au spus că „niciodată” sau „rar”

16
pot vorbi cu părinţii când au nevoie, în timp ce 17% din fete şi 9% din băieţi percep că părinţii
„abia” îi înţeleg sau „deloc”.

 Dimensiunea 7: Suport social şi colegialitate

79% din totalul respondenţilor au petrecut timp cu prietenii lor „des” sau „întotdeauna”.
Rezultatele sunt similare atât pentru copii, cât şi pentru adolescenţi, iar în ceea ce priveşte genul,
există puţine diferenţe. De exemplu, 67% dintre fete şi 51% dintre băieţi au fost „foarte des” sau
„întotdeauna” capabili să vorbească despre orice cu prietenii lor. 65% au afirmat că fac lucruri
împreună cu altcineva de vârsta lor „foarte des” sau „întotdeauna”, iar 86% că s-au distrat cu
prietenul sau prietena lor „foarte des” sau „întotdeauna”. 69% din respondenţi au raportat că ei şi
prietenii lor se ajută reciproc „foarte des” sau „întotdeauna”, iar 60% percep că pot vorbi despre
orice cu prietenii „foarte des” sau „întotdeauna”. 72% au afirmat că se pot baza pe prietenii lor
„foarte des” sau „întotdeauna”.

 Dimensiunea 8: Mediul şcolar

În general, respondenţii au avut o atitudine mai negativă faţă de această dimensiune, în
comparaţie cu celelalte dimensiuni. Doar 52% din participanţi s-au simţit fericiţi la şcoală „des”
sau „întotdeauna”. La celălalt capăt al scalei, 30% „niciodată” sau „rar” le-a făcut plăcere să
meargă la şcoală, 24% „niciodată” sau „rar” au fost mulţumiţi de profesorii lor. Doar 46% au
mărturisit că sunt „foarte” sau „extrem” de mulţumiţi de profesorii lor. 54% au afirmat că au
putut fi atenţi „foarte des” sau „întotdeauna”.
În ceea ce priveşte genul, opiniile sunt similare. Pe categorii de vârstă există însă
diferenţe; 62% dintre copii au afirmat că s-au simţit „foarte” sau „extrem” de fericiţi la şcoală, în
schimb răspunsurile la adolescenţi pentru aceste categorii au fost doar de 48%. Dacă 75% dintre
copii au spus că s-au simţit „foarte” sau „extrem” de bine la şcoală, doar 59% dintre adolescenţi
au fost de aceeaşi părere.

17
  Dimensiunea 9: Acceptare socială sau respingere
90% din toţi respondenţii au afirmat că „niciodată” sau „rar” s-au temut de vreun alt
coleg. 83% au declarat că „niciodată” sau „rar” cineva a râs de ei. Cele două genuri au percepţii
similare ale acceptării sociale. 95% dintre toţi respondenţii s-au simţit respinşi „niciodată”, „rar”
sau „câteodată”; procentul se împarte în 92% copii şi 96% adolescenţi şi 95% băieţi şi 96% fete.

 Dimensiunea 10: Resurse financiare

În general, percepţiile copiilor şi ale adolescenţilor au fost similare; 70% dintre copii şi
69% dintre adolescenţi au avut „foarte des” sau „întotdeauna” suficienţi bani să facă aceleaşi
lucruri ca şi prietenii lor. Nici în privinţa genului, diferenţele nu sunt semnificative (69% dintre
fete şi 72% dintre băieţi). 68% din respondenţi au avut „foarte des” sau „întotdeauna” suficienţi
bani pentru cheltuielile lor, iar 71% au avut „foarte des” sau „întotdeauna” suficienţi bani să facă
lucruri împreună cu prietenii lor.
În concluzie, copiii îşi percep calitatea vieţii într-un grad mai ridicat decât o fac
adolescenţii, însă, per ansamblu, toţi respondenţii se bucură de o bună calitate a vieţii în ceea ce
priveşte sănătatea. Datele au arătat că relaţiile copiilor cu părinţii sunt în general favorabile, cu
preponderenţă la grupa 8-11 ani. Copiii simt că părinţii lor îi înţeleg, că îi tratează corect şi că pot
vorbi cu ei oricând. Dimensiunea acceptare socială a primit un scor mai mare în rândul
adolescenţilor, iar calitatea resurselor financiare a înregistrat un procent bun la majoritatea
respondenţilor.
Descoperirile legate de dimensiunea bunăstării psihologice şi a emoţiilor sunt folositoare
pentru a înţelege sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor, fiindu-le folositoare persoanelor
care lucrează în domeniul serviciilor medicale dedicate acestor categorii de vârstă. Cercetarea
scoate la iveală populaţia cu risc de îmbolnăvire, arată care sunt problemele acestui sector de
vârstă şi, astfel, se pot lua măsuri din timp pentru prevenirea unor boli mintale, depresii, tulburări
alimentare şi chiar obezitate în rândul copiilor afectaţi. Cea mai negativă dimensiune pentru
ambele grupuri a fost mediul şcolar. Descoperirile din această ramură le sunt folositoare
oamenilor din sectorul educaţional şi cei care lucrează direct cu tinerii şi copii. Aspectele legate
de autonomie sunt importante pentru a vedea oportunităţile tinerilor de a participa la activităţi
sociale, dar şi pentru implementarea unor politici naţionale în ceea ce priveşte activităţile de
recreere şi joacă.

18
 Aproape o treime dintre adolescenţi au simţit că nu dispun de un profesionist în îngrijirea
sănătăţii care să le ofere în mod confidenţial sfaturi; acest lucru reprezintă o problemă care dacă
s-ar rezolva ar putea contribui la prevenirea problemelor de sănătate ale tinerilor. 17% din
respondenţi au afirmat că suferă de probleme cronice de sănătate.

19
 Concluzii

În urma realizării acestui proiect, este important să reținem ce reprezintă calitatea vieții și
necesitatea studierii acesteia pentru a putea lua măsurile optime îmbunătățirii traiului nostru.
Bunăstarea vieții este strâns legată de lucrurile materiale care ne înconjoară, cum ar fi: condițiile
de locuit, veniturile, serviciile medicale, accesul la educație, dar pe de altă parte sunt importante
și: relația cu familia și prietenii, șansele egale de pe piața muncii, starea de sănătate.
Pentru a evalua calitatea vieții copiilor din România am ales să analizăm studiul realizat
de către World Vision. Aceștia au cercetat următoarele dimensiuni: șansele la educație ale
copiilor din mediul rural, accesul la serviciile medicale, bunăstarea materială, impactul migrației
părinților asupra copiilor, confortul psihologic al acestora. În urma acestei evaluări s-a constatat
că resursele financiare scăzute îi limitează pe copii în a merge la școală, la medic și în a avea o
alimentație sănătoasă.
Un alt studiu pe care l-am analizat a fost cel realizat de KIDSCREEN în Irlanda. Aceștia
au vrut să afle care este percepția copiilor în ceea ce privește calitatea vieții legată de sănătate. S-
au analizat zece dimensiuni legate de bunăstarea fizică, psihologică, relațiile cu părinții, cu
prietenii, însă dintre toate acestea cele mai nefavorabile rezultate s-au înregistrat în cadrul
dimensiunii mediul școlar. Astfel, s-a constatat că unii copii consideră că nu se simt în largul lor
la școală și nu au relații foarte bune cu profesorii.
Făcând o comparație dintre cele două studii, putem observa cu ușurință situația net
superioară a calității vieții copiilor din Irlanda. Dacă în România situația financiară precară a
părinților reprezintă un motiv de îngrijorare vis-a-vis de bunăstarea copiilor, în Irlanda cei mici
consideră că au suficienți bani pentru a face ceea ce doresc. Conștientizăm faptul că în satele în
care s-a desfășurat studiul nivelul de trai este mai scăzut și că ar fi greșit să-l comparăm cu
situația Irlandei, însă ne-am dori ca pe baza rezultatelor să fie adoptate măsuri și politici sociale
prin care satul să prospere și implicit calitatea vieții locuitorilor săi.
Părerea noastră este că nu putem generaliza rezultatele studiului realizat de World Vision
pentru toate satele din România, deoarece privind din perspectiva locuitorilor urbani satul
românesc pare să aibă numeroase carențe. Însă, familia tradiționala oferă educație informală

20
copiilor, dar de asemenea îi îndreaptă și către o educație formală dobândită doar în sistemele de
învățământ.

21
 BIBLIOGRAFIE

1. A study on the Quality of Life. Tool KIDSCREEN for childrens and adolescents in Irland,
Minister for Health and Children, 2008.
2. Bădescu Gabriel, Petre Niculina, Bunăstarea copilului din mediul rural, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2012.
3. Carr A., Higginson I., Robinson P., Quality of Life, BMJ Books, London, 2003.
4. Phillips David, Quality of Life: Concept, policy and practice, Routledge, London and New
York, ed. electronică
5. Rapley Mark, Quality of Life Research: A Critical Introduction, Sage Publications, London,
2003.

22