P. 1
liviu-rebreanu

liviu-rebreanu

|Views: 1,196|Likes:
Published by Sampalean Septimiu

More info:

Published by: Sampalean Septimiu on Jun 26, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/02/2013

pdf

text

original

LIVIU REBREANU 1885-1944

(125 de ani de la naşterea scriitorului) Liviu Rebreanu se înscrie ca unul din cei mai reprezentativi scriitori pe care Transilvania i-a dat literaturii române în prima jumătate a secolului al XX – lea. Nuvelist, dramaturg, romancier, publicist, Liviu Rebreanu se află în fruntea romancierilor români din perioada interbelică şi alături de reprezentanţi de seamă ai romanului din literatura universală. Romanele sale au provocat un viu interes încă de la apariţie şi au fost tălmăcite în majoritatea limbilor europene. Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în Târlişiua – fostul comitat SOLNOC – DOBÂCA – azi judeţul BistriţaNăsăud. Liviu era întâiul fiu din cei paisprezece copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu (1863-1914) originar din CHIUZA şi ai LUDOVICĂI (1865-1945) (n. DIUGANU) din Beclean, ambii provenind din familii de ţărani liberi grăniceri de pe Valea Someşului. Vasile Rebreanu a fost coleg de şcoală cu George Coşbuc. A publicat în Tribuna lui Ioan Slavici câteva încercări literare. Liviu a făcut primele clase cu tatăl său în localitatea MAIERU – (18911895) localitate de care îşi amintea cu nostalgie când trece la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud: „De la Maieru la Năsăud, cale de cinci ore cu trăsura, am plâns amarnic, parcă instinctul mi-ar fi spus că nu voi mai avea niciodată bucuria pe care am simţit-o în comuna mare, bogată de la poalele Ineului, cel cu zăpada eternă.” (Liviu Rebreanu – Mărturisiri, în Revista Fundaţiilor VII – 1940 – nr. 11 p. 243-261) Între anii 1897-1900 continuă studiile la liceul german din Bistriţa. În septembrie 1900 – în urma unui concurs întră în Şcoala superioara de honvezi din SOPRON – localitate din nord-vestul Ungariei iar după doi ani trece ca bursier la Academia militară LUDOVICEUM din Budapesta.
1

albit încă de pe atunci. Eliberat în august 1910 revine la Bucureşti.La 1 septembrie 1905 era declarat sublocotenent de infanterie şi trimis la regimentul 2 de honvezi din garnizoana Gyula. Al. este silit să demisioneze din armată şi revine la Prislop unde se mutase familia. cu grumazul puternic. Secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova (1911-1912) având ca director pe Emil Gârleanu. în frunte cu Nicolae Iorga. Arestat la cererea guvernului maghiar (15 februarie 1910 . Schiţele şi nuvelele publicate în periodice – Convorbiri critice. Agârbiceanu cât şi cu oaspeţi din Bucureşti Emil Gârleanu. apoi întemniţat la Gyula. Viaţa românească – vor fi publicate în volumele Golanii (1916) Mărturisire (1916) Răfuiala (1919) – pe când era redactor la revista Sburătorul lui Eugen Lovinescu. dar mai puţin favorabile din partea teoreticienilor curentului literar sămănătorist. În noiembrie 1920 într-o nouă varianta apărea romanul Ion – întâia capodoperă a scriitorului şi cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române în opinia lui Eugen Lovinescu. La 12 februarie 1908 în urma unor încurcături băneşti. Între 1908-1909 lucrează ca ajutor de notar în comuna Măgura Ilvei şi Nimigea şi funcţionar la primăria din VĂRAREA. Brătescu Voineşti. Între 12-14 octombrie participă la Sibiu la adunarea generală a Asociaţiei pentru cultură a românilor din Transilvania şi Banat. Astfel că în anul 1907 avea terminat un volum de nuvele satirice în limba maghiară intitulat SZAMÁRLÉTRA (Scara măgărească). Garabet Ibrăileanu şi alţii. Universul literar. Încă din perioada studiilor militare avea preocupări literare.motivele arestării erau militare). În 1912 – debut editorial cu volumul de nuvele Frământări – tipărit la Orăştie. 1888) cu care se căsătoreşte (ian. cu mâini mari. Încarcerat la Văcăreşti şi extrădat (mai 1910). Recenzii entuziaste i-au consacrat în Viaţa Românească Tudor Vianu. intrând în Cenaclul Convorbirilor critice sprijinit de Mihail Dragomirescu. Debutul în publicistica bucureşteană l-a făcut cu nuvela Volbura dragostei în revista Convorbiri critice din 25 octombrie 1909 – republicată ulterior cu titlul Cântecul iubirii. O. 1912) adoptând pe fiica acesteia Puia Florica. Cincinat Pavelescu. Octav Botez. Victor Eftimiu şi alţii. Trece munţii şi se stabileşte în Bucureşti – 15 oct 1909. Aici se va întreţine cu Octavian Goga. În urma unui raport a lui I. Academia Română i-a oferit scriitorului pentru romanul „Ion” marele premiu Năsturel-Herescu. cu statura lui înaltă. azvârlind cu smucituri ale capului şuviţa rebelă alunecată pe frunte. Tăslănuanu. I. Aici o cunoaşte pe actriţa Fanny Rădulescu (n. Astfel ne apare în acei ani de muncă febrilă Rebreanu – în amintirea lui Tudor Vianu : „Îl vedeam în cafeneaua literară a vremii în salonul lui Lovinescu. Privea stăruitor cu 2 .

A redactat 13 capitole. 1975. lipsite de seva vie şi înviorătoare pe care numai experienţa vieţii o zămisleşte în sufletul creatorului. şi pe faţa depigmentată şi palidă se citea mai totdeauna osteneala. Anghel. lângă robinetul sub care îşi punea din când în când fruntea înfierbântată. livrescă. Opere. 29) Piesele de teatru Cadrilul. sau ar fi avut o înfăţişare anemică. Oficiul lui esenţial se desfăşura la masa de lucru. A desfăşurat de asemenea o susţinută activitate de animator cultural şi a iniţiat revistele Mişcarea literară (1924-1925) România literară (19321934). 1961 p. p. Jurnal. groparul. Plicul. În Apostol Bologa am vrut să sintetizez prototipul propriei mele generaţii. dar apariţia în 1921 a cărţii Nataliei Negru HELIANTA Două vieţi stinse. Şovăirile lui Apostol Bologa sunt şovăiriile noastre ale tuturora. alături de bucătărie unde clocotea a douăzecea ceaşcă cu cafea a nopţii. Ilona etc. 1940-1944 – Rebreanu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Când se arată în lume Rebreanu părea ca un om beat de muncă ieşit parcă atunci din galeriile unei mine sau din dogoarea marilor furnale. ca şi zbuciumările lui. 670) 3 . Tragedia lui mi-a prilejuit doar cadrul în care se petrece romanul şi puţine personaje localnice: preotul.ochii lui albaştri cam vitroşi. precum au toate cărţile ticluite din cap. Apostolii – au fost reprezentate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. iar din 1924 până în 1934 a fost preşedintele Societăţii Scriitorilor Români. Numai un astfel de om putea să fie personajul central al unui roman în care lupta dintre datorie şi sentiment ameninţa mereu să degenereze în frazeologie goală. Liviu Rebreanu scrie romanul Pădurea spânzuraţilor (1922) o mişcătoare pledoarie pentru reabilitarea postumă a fratelui său sublocotenentul artilerist Emil Rebreanu executat prin spânzurătoare la Ghimeş în mai 1917. Între anii 1928-1930. Apostol Bologa însă nu are nimic din fratele meu cel mult câteva trăsături exterioare şi poate unele momente de exaltare. O.” (Tudor Vianu. pentru încercarea de a trece pe front de partea românilor. Iosif – D. la birou. Rebreanu mărturiseşte faptul că: „Fără tragedia fratelui meu. patriotardă. Încă din 1917 Rebreanu începuse să scrie romanul ŞARPELE având ca punct de plecare drama Şt. Pădurea Spânzuraţilor sau n-ar fi ieşit deloc.” (Liviu Rebreanu V. a determinat pe scriitor să renunţe la continuarea romanului.

dar şi cea mai istovitoare. nr. scrie el.Din dorinţa de a avea linişte desăvârşită în timpul creaţiei. Ultima noapte. Iniţial scriitorul se gândise să trateze subiectul într-o piesă cu titlul Ţăranii. Astfel romanul Ciuleandra a fost scris în prima versiune în localitatea ORLAT (între Sibiu şi Sălişte) şi terminat în vara anului 1927 într-o sală de clasă a Şcolii comunale din Maieru. „Din aprilie până în noiembrie 1932. dar şi pentru creaţie favorit scriitorului. În discursul său de recepţie din 29 mai 1940. pentru a se putea concentra Rebreanu căuta să se izoleze fie la un prieten sau la o rudă. dar şi năzuinţa şi încrederea într-un trai mai bun. „De aceea azi şi încă multă vreme. Toată vara n-am fost la Bucureşti. El avea să caute esenţa fenomenului istoric in universul sufletesc colectiv. Jar 1934. contradictoriu şi agitat. Aceste proiecte au fost abandonate în favoarea romanului. când am putut scrie sfârşit pe ultima filă. A fost cea mai pasionantă muncă. în Viaţa românească. Romanul a fost publicat în anul 1927 – iar în anul 1930 – a fost ecranizat primul film sonor românesc. în toate nopţile câte 9-10 ore. Aici reuşeşte să definitiveze între anii 1931-1932 romanul Răscoala. la Valea mare (jud. 1964 – p. Gorila 1938. îşi afirmă solidaritatea cu cei mulţi subliniind printre altele resemnarea şi încrederea în dreptatea divină a ţăranului român. mă aşezam la birou şi continuam până se însera. dialogul cu oamenii.3 p. Liviu Rebreanu. 21-22) Munca la romanul Răscoala a fost tot atât de încordată şi intensă ca la romanul „Ion”. sau un volum de nuvele cu acelaşi titlu. gata sleit parcă de toate energiile.” (Nicolae Liu – Geneza unui roman clasic despre 1907. când trebuia să mă odihnesc. decât de 5-6 ori câte o zi. Bucureşti. a studiat topografia regiunii. Argeş) înconjurată de o vie de patru pogoane. În anul 1930 Rebreanu – reuşeşte să-şi cumpere o vilă. istoria răscoalei din publicaţiile vremii. Lauda ţăranului român. o altă variantă era o dramă cu titlul Răscoala. (Alexandru Piru. Crăişorul început la Lugoj la cumnata sa Mărioara Sorbul a fost definitivat la ORLAT şi publicat în anul 1929 – an în care i-a fost decernat scriitorului Premiul Naţional pentru proză. spre ţăranul român trebuie să ne întoarcem necontenit. 27-36) Liviu Rebreanu a mai publicat romanele: Adam şi Eva 1925. două. Liviu Rebreanu este ales membru activ al Academiei Române. încât după amiezile. X-1957. am lucrat fără întrerupere. cu livadă şi multe flori ce va deveni un loc de izolare. Scriitorul s-a documentat la faţa locului asupra vieţii ţăranilor din vechiul regat. Amândoi 1940 La propunerea lui Mihail Sadoveanu. am adormit peste manuscris. Eram atât de pornit pe muncă. Editura Tineretului. Fiindcă precum Anteu câştigă noi puteri şi devenea 4 .

Liviu Rebreanu îşi pare mai degrabă că dezrădăcinează mulţime de stejari pentru a alcătui dintr-înşii bârnele uriaşe. generalizarea. cit. scriitorul se apropie de misterul eternităţii. Astfel arta. interviuri. la rândul ei.invincibil când atingea pământul. Romanul n-a reuşit să-l finiseze. eseuri ale autorului. sinistru. răsărind până la urmă luminos dintr-însa. iar după trei luni a fost reînhumat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Dar. groaznic. dar îl animează de suflul unei puteri epice neobişnuite făcându-l năvalnic ca valul în spumă. în vârstă de numai cinzeci şi nouă de ani. 5 . pentru care ţăranul român a jertfit şi a sângerat cel mai mult. A fost înmormântat provizoriu în 3 septembrie 1944 la Valea Mare. Asemenea realism sau naturalism e mai puţin valoros ca o fotografie proastă. Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de viaţă adevărată. devine cea mai minunată taină. Eroismul. „A crea oameni nu înseamnă a copia după natură indivizi existenţi. Creând oameni vii. cu viaţă proprie. ai realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele din lume. El nu cizelează excesiv stilul. iar boala evoluează rapid astfel că la 1 septembrie 1944 se stinge din viaţă la Valea mare . tot astfel creatorii români păstrând contactul spiritual cu ţăranul român vor produce opere universal preţioase şi vor servi. În interviul acordat la 1 ianuarie 1924 revistei Ideea Europeană şi intitulat mai apoi CRED Rebreanu mărturisea: „Pentru mine arta şi mă gândesc la literatură înseamnă creaţie de oameni şi viaţă. o născocire omenească interesează în artă. 316) În răspunsul D-lui I. care de altfel nu lipseşte – e îmbinat cu brutalitatea vieţii. Chiar războiul cu vitejiile lui eroice. în chip romantic şi idealizat ci sumbru.” În continuare autorul face o profesiune de credinţă realistă referitoare la individualizarea artistică. ale unor construcţii de ciclop. ci pulsaţia vieţii. Se îmbolnăveşte în primăvară anului 1944. ţara nouă. întocmai ca şi creaţia divină. trebuie să-i înlesnească şi lui soarta mai bună ce i se cuvine …(Liviu Rebreanu. Jurnal II – Editura Minerva Bucureşti 1984 – p. 321-323) După anul 1940 Liviu Rebreanu intenţiona să scrie încă un roman cu titlul „Păcală şi Tândală” o operă reprezentativă o adevărată epopee a vieţii româneşti. modul de reprezentare a caracterelor tipice. Concepţia estetică a lui Liviu Rebreanu despre artă şi literatură poate fi desprinsă din conferinţele. Nu frumosul.” ( Idem op. de acest mare epic al nostru. nu ne este descris. Petrovici se spune printre altele: „În Liviu Rebreanu este mai înainte de toate un puternic scriitor realist duşman instinctiv al artificiilor care deformează realitatea şi-i dau fireşte un aer fals sau convenţional. în acelaşi timp destinul neamului. p.

dar cu un nivel mai înalt decât al epocii precedente. dar trăieşte numai prin ceea ce are unic şi deosebit de toţi oamenii din toate vremurile. preţiosul modernism. înseamnă râvna de a produce valori estetice îmbrăcate în spiritul timpului.” Rebreanu a fost teoreticianul scrisului anticalofil. Caietele din perioada aniilor 1907-1921 ne dezvăluie modul în care s-a desfăşurat procesul de formare a scriitorului sârguinţa pentru stăpânirea limbii române literare. Definiţia dată romanului de STENDHAL în Le Rouge et la noir i-a fost călăuzitoare: Stendhal afirma că „Romanul e o oglindă care se plimbă pe un drum. Perspectiva asupra existenţei umane este crudă. aflate în stăpânirea Imperiului Habsburgic. acest plus este modernismul adevărat care va fi valoros indiferent dacă se va înfăţişa în hlamidă romantică. se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi a mişcării de viaţă. Nu etichetele sunt hotărâtoare în artă. schiţe. Nuvelele lui Liviu Rebreanu – insuficient apreciate la data apariţiei lor în reviste ca şi în volume aduceau în literatura vremii o lume nouă ţărănimea şi mica burghezie a satelor şi târgurilor din Nordul Transilvaniei.” Rebreanu ia atitudine şi respinge orientările avangardiste impresionismul şi expresionismul în teatru. nuvele se poate recunoaşte efortul scriitorului cu textul menit să devină o lume. reflectând când azurul aerului imaculat când gunoiul şanţurilor murdare. pentru proiectele de mai târziu al unei opere despre oameni.” La data apariţiei lui „Ion” (1920) romanul românesc număra câteva realizări notabile printre care Ciocoii vechi şi noi (1863) de Nicolae Filimon. Acest adaos. cel puţin în opere de creaţie. Neamul Şoimăreştilor (1915) de Mihail Sadoveanu. ci valoarea estetică. Adevăratul artist trebuie să-şi însuşească organic tot ce s-a produs valoros în domeniul său până la dânsul şi să adaoge în plus ceea ce are el. străbătută de un fior tragic. a unei concepţii filosofice şi estetice. destine. Arhanghelii (1913) de Ion Agârbiceanu. în haină realistă . decât să fiu şlefuit şi neprecis. „Prefer să fie expresia bolovănoasă şi să spun într-adevăr ce vreau. Ciclul Comăneştenilor (1894-1910) de Duiliu Zamfirescu.Creaţia literară nu poate fi decât sinteză. În concepţia lui Rebreanu: „ Adevăratul.” (Mişcarea literară. cum au şi în viaţă toţi oamenii. an II – 28 III – 1925) De la primele povestiri. Strălucirile stilistice. Scriitorul a realizat că vocaţia sa în literatură trebuie să fie obiectivitatea. dadaismul şi ermetismul în poezie. viaţă. sau în dantelă simbolică. Omul pe care-l zugrăvesc eu o fi având şi trebuie să aibă asemănări cu mii de oameni. Mara (1906) de Ioan Slavici. 6 .

în serviciul căruia pune o inteligenţă suplă. o figură simbolică mai mare decât natura. indiferent de eventualele soluţii ce i s-ar da în anume conjuncturi. Mă gândeam acum la un roman care să cuprindă întreaga problemă a pământului. Nimic nu-i rezistă. pe când încordarea. Toate trei urmau să fie legate între ele prin fire destul de solide şi în acelaşi timp destul de elastice. o regăsim în exerciţiul literar din nuvelele Răfuiala şi Catastrofa. 1940 nr. Zola. a existenţei poporului român.Geneza romanelor Ion şi Pădurea Spânzuraţilor. Eugen Lovinescu afirma faptul că romanul Ion a lui Liviu Rebreanu e cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române epopeea ţărănimii noastre prinsă în celula vieţii unui sat ardelean. Problema Pământului l-a frământat îndelung pe scriitor. Ion e un erou stendhalian în care numai obiectul dorinţei e schimbat. De aici apoi a ieşit un plan de roman cu totul de alte proporţii şi dimensiuni decât cel schiţat în caietul meu. 7 . pe atunci sub stăpâniri deosebite.” (Mărturisiri în revista Fundaţiilor Regale VII. dragostea devine şi ea o armă călită în vâlvătaia focului ce-l încinge. tenacitatea şi lipsa oricărui scrupul moral rămân aceleaşi. ca fiecare să poată exista independent de celelalte. cu romanul fantastic al destinului uman al lui Kafka. Prinsă la mijloc în epica luptă pentru pământ dintre Ion şi socru-său Vasile Baciu. o problemă menită să fie veşnic de actualitate. o cazuistică inepuizabilă o viclenie procedurală şi cu deosebire o voinţă imensă. 248) Romanul Ion al lui Liviu Rebreanu s-a impus într-o epocă în care romanul european îşi încheiase ciclul încheindu-se cu romanul psihologic al lui PROUST. Pentru tehnica de creaţie Liviu Rebreanu a apelat mai cu seamă la romanele lui Tolstoi. cel puţin însă o trilogie. în multe volume. în faţa ogorului aurit de spice e cuprins de beţia unei înalte emoţii. Fiindcă problema se înfăţişa deosebit în cele trei mari ţinuturi româneşti. Omul nobil şi milos dispare pentru a nu lăsa decât fiara. Balzac. Tema romanului Ion o constituie competiţia pentru pământ în condiţiile social-istorice în care pământul constituia sursă principală de existenţă. critica literară a formulat opinii diferite. cu romanul de mari complexităţi stilistice al lui JOYCE. 11 p. întrezăream un roman colosal. „Ion este expresia instinctului de posesie a pământului. De altfel mărturisea: „Problema Pământului mi-a apărut atunci ca însăşi problema vieţii românilor. biata Ana e o tragică victimă. Asupra eroului principal din roman Ion al Glanetaşului. vrea să-l aibă cu orice preţ. Stendhal.

Julien râvneşte cu toate resursele energiei sale plebee. feciorul Glanetaşului la delniţele lui Vasile Baciu cu foamea de pământ a unei vechi sărăcii. Istoria critică a literaturii române. Editura Minerva. pieptul i se umflă. violent şi pătimaş. Catastrofa. omniscient lipsit de voce proprie. 602) „Simţea o plăcere atât de mare văzându-şi pământul.” (George Călinescu. spinarea i se îndrepta. 733) Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române. p. Editura Minerva. El stă faţă în faţă cu un pământ stihie primară la fel de viu ca şi omul. a batjocorit o fată i-a luat averea şi a împins-o la spânzurătoare. În planul creaţiei Ion este o brută. Buc. Rebreanu a scris nuvele realiste cu tematică socială promiţătoare apreciind în mod deosebit doar nuvelele Proştii. „În centru afirmă Nicolae Manolescu se află patima lui Ion ca formă a instinctului de posesiune. Înainte de Marin Preda nimeni n-a înfăţişat în romanul românesc cu o mai rece obiectivitate pe ţărani decât autorul Răscoalei. pe care nostalgia Floricăi şi revenirea la ea nu-l pot nici într-un fel umaniza. 8 .” (Nicolae Manolescu. un obiect cu valoarea unei simple vehiculări a energiilor spre posesiunea bunurilor pământeşti. Romancierul vrea să creeze impresia că e un observator al lumii. Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare copleşindu-l.” (Eugen Lovinescu . Bucureşti 1979 p. arată că înaintea celor trei romane care i-au adus gloria. având parcă în măruntaiele lui o uriaşă anima. A spune că în romanul Ion în centru se află problema pământului este insuficient.Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Pentru amândoi femeia e numai treapta necesară a unui scop suprem. Piteşti – 2008 – p. la o bruscă ascensiune socială. Împărtăşeşte opinia lui Eugen Lovinescu afirmând că autorul lui Ion poate fi considerat creatorul romanului nostru realist şi obiectiv în deplinătatea lui. iar ochii i se aprinseseră într-o lucire de izbândă. Ion este victima inocentă şi măreaţă a fatalităţii biologice. Editura Paralela 45. Iţic Ştrul Dezertor. Sub sărutarea zorilor tot pământul crestat în mii de frânturi părea că respiră şi trăieşte. Suspină prelung umilit şi înfricoşat în faţa uriaşului – Cât pământ. Doamne! Sprijinit în coasă. încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze. 171) Pentru George Călinescu: „Ion e o fire dominată de instincte călăuzit de impulsuri elementare. Obiectivitatea lui Rebreanu – afirmă criticul literar e mai degrabă etică decât estetică. 1988. Critice II.

17) „… Şi nu ştii că tu eşti ticălos şi mişel şi sărac şi orb şi gol” – sugerează ideea că numai conştiinţa ne rămâne ca singur judecător pentru faptele noastre. al iubirii până la crimă. completă şi tăind din realitate tablouri puternice greu de uitat. senzaţia vieţii plenare. Puiu Faranga este unicul vlăstar al boierului degenerat Policarp Faranga deputat şi fost ministru al justiţiei. e cazul. Toate acestea ne duc la concluzia că Pădurea spânzuraţilor nu e încă un roman psihologic de tip ionic. anotimpurilor cu tot ritualul şi ceremonialul chemat să oficieze în momente decisive ale existenţei umane – naşterea. şi instinctele ancestrale. cheful la cârciumă. Celelalte romane ale lui Rebreanu sunt mediocre. a muncii a vârstelor. biologic motivate şi trăind într-un regim de fatalităţi din puterea cărora nici unul nare scăpare. Rebreanu a redat în romanul Ion reprezentarea artistică a spectacolului vieţii. des repetat. psihologice. Ion rămâne paradigmatic pentru naturalismul nostru rural. Nu lipsesc şi alte elemente etnografice cum ar fi petrecerile duminicale la horă. nunta. p. Pădurea spânzuraţilor este primul nostru mare roman moral. dorinţa instinctuală de a poseda dragostea. înmormântarea. p. în care analiza şi introspecţiile îi sunt preferate revelaţiilor de conştiinţă şi evenimentelor sufleteşti cotidiene.” Cele două glasuri constituie echilibrul acestei construcţii. Romanul moral al lui Rebreanu e un avatar al naturalismului. cit. 4-5) Motoul este luat din Apocalipsă (III. cu personaje capabile de mari pasiuni.” (Nicolae Manolescu op. Glasul pământului pune în evidenţă capacitatea ţăranului de a-şi mobiliza pentru pământ toate forţele spirituale. topind amănuntele cele mai realiste într-o pastă epică densă. Răscoala e singurul roman frescă izbutit pe toată întinderea. Autorul urmăreşte în acest roman un caz patologic pus pe seama eredităţii cu similitudini din romanul „La bete humaine” (Bestia umană) de Zola.” (Liviu Rebreanu – Jurnal I. ci mai degrabă unul moral. „Ciuleandra e pentru mine o operă în care se exprimă şi se clarifică o taină sufletească mare. marile crize spirituale. balul de sfârşit de an la liceul din Armadia (Năsăud) şi altele.Se simţea atât de puternic încât să domnească peste tot cuprinsul. Răscoala este o orgă imensă suflând prin mii de guri. Pe de altă parte se naşte al doilea glas de iubire. Apostol Bologa se află permanent în stare de urgenţă sufletească. Adam şi Eva. Nicolae Manolescu exprimă faptul că: „Dintre toate romanele lui Liviu Rebreanu trei sunt capodopere. 9 . 607-608) Ciuleandra (1927) face parte dintr-un ciclu de opere care mai cuprinde Pădurea Spânzuraţilor.

Mădălina Crainicu era fata unei femei văduve cu mai mulţi copii. visele coşmar toate având ca efect degradarea psihică a eroului. În al doilea plan autorul urmăreşte înstrăinarea eroului de realitate. dar Policarp Faranga are tăria să-i spună: „Ei bine eşti un asasin. Acţiunea romanului urmăreşte două planuri. păzit de un gardian eroul îşi analizează stările sufleteşti. Prinzându-se şi Puiu în joc avea în dreapta sa – o fetişcană de vreo paisprezece ani. După o noapte zbuciumată îi mărturii şi doctorului că aflase pentru ce o omorâse pe Mădălina. un Faranga ucigaş. la care sunt invitaţi să privească jocul Ciuleandra. iar el avea 27 de ani. cum n-a fost nimeni să-mi deschidă ochii! Adevărul adevărat e că sunt nebun. Puiu Faranga este instalat la sanatoriul profesorului Demarat şi internat în stare de arest preventiv pentru a fi salvat de ancheta penală. În prim plan Puiu Faranga îşi rememorează copilăria. Devenită Madelaine s-a căsătorit cu Puiu când ea împlinise 18 ani. Ţinut în izolare. o brună nespus de delicată coborâtă parcă dintr-un tablou de Grigorescu. 10 . fata va primi o educaţie aleasă şi va fi trimisă la studii în străinătate. stările sale confuze. de crime oprite la timp numai prin voinţa şi educaţia ta. găsind în amintirea Mădălinei o oarecare alinare. trece printr-un proces de autoanaliză de reconstituire a faptelor. ca orice derbedeu. Într-o duminică în drumul lor cu maşina spre Măneşti la un unchi de-al lor poposesc în satul Vărzari judeţul Argeş unde au asistat la horă. căsnicia şi încearcă să caute argumente pentru fapta comisă. Mădălina cu acceptul mamei fusese luată la Bucureşti. Anunţându-şi tatăl despre crima comisă Puiu aşteaptă de la el consolare. agitaţia. Povesteşte cum o cunoscuse pe fată. nervozitatea. că ai trăit atâţia ani cu povara asta imensă în suflet! Azi mă mir cum am putut trăi aşa.” Cu sprijinul prefectului. înfrigurarea şi teama. „Nu e puţin lucru să simţi categoric într-o bună zi că eşti un criminal născut şi că toată viaţa ta a fost un lanţ de porniri criminale. ordinar. pentru a se împrospăta sângele unui neam condamnat să se stingă ca efect năprasnic al eredităţii unui neam cu sângele prea vechi şi neprimenit. cu nişte ochi albaştri umezi şi fierbinţi de care se îndrăgosti. Nu o clipă de nebunie ci o nebunie definitivă şi iremediabilă! Din nenorocire asta e realitatea doctore!” El se destăinuie doctorului Ursu că tatăl lui îi ceruse să se căsătorească cu o fată de la ţară. maturitatea.Romanul începe brusc cu o scenă tragică Puiu Faranga şi-a omorât soţia pe Mădălina într-un moment de rătăcire. Investigat de doctorul Ursu asupra cauzelor crimei Puiu Faranga încearcă să-i spună adevărul. Adoptată de mătuşa Matilda. de furie iraţională pe care nu şi-l poate explica.

Lui Puiu Faranga îi revine mereu în minte dansul producător de frenezie Ciuleandra. un poet amar. Din roman se desprinde ideea că perfecţiunea în iubire nu poate fi atinsă într-o singură existenţă. pentru că într-nsa viaţa omului e deasupra începutului şi sfârşitului pământesc în sfârşit pentru că este „cartea iluziilor eterne” (Liviu Rebreanu Jurnal I – op. a sumbrului erotism. în 1918 când pe strada Lăpuşneanu întâlnise o femeie care i se părea cunoscută. neosteniţi într-un ritm săltăreţ stimulaţi de o melodie gâfâită. pentru a atinge iubirea perfectă. din adâncul şi din afara conştiinţei. al jocului neprevăzut. p. diferite una de cealaltă.” (Lucian Raicu. care mă priveau cu o mirare ce simţeam că trebuie să fie şi în ochii mei … Am trecut 11 . de aceea sunt necesare şapte vieţi. 320) Roman fantastic Adam şi Eva dezvoltă mitul androginului amintit de Platon în Banchetul (Symposion) arătând că nimfa lacului. al chemărilor abisale. Când medicul sanatoriului Ursu îi spune că era din acelaşi sat cu Mădălina. P. Poate pentru că întrînsa e mai multă speranţă dacă nu chiar o mângâiere. Liviu Rebreanu. Mitul androginului reprezintă de fapt o alegorie a iubirii perfecte. interior ameninţând cu declanşarea nebuniei pe cel ce se lasă în voia lui. Zeus a tăiat această făptură bisexuală. în romanul lui Mircea Eliade „Nuntă în cer” (1938) După cum declară scriitorul pretextul romanului îl reprezintă o întâmplare trăită de el la Iaşi. „Din depărtare m-au uimit ochii ei verzi. încât l-a înlănţuit cu braţele şi nevoind să se mai despartă de corpul lui. sever şi posomorât al pasiunilor. E. – Bucureşti 1967. „De alături se auzeau paşii lui Puiu. răcnind: Taci! Taci! Taci!” Fu chemat bătrânul Faranga pentru a i se comunica că Puiu e grav bolnav şi va trebui internat într-o altă casă de sănătate. al destinului şi al morţii. care reprezenta perfecţiunea şi a creat bărbatul şi femeia care se caută reciproc de-a lungul vieţii. L. c-o iubise şi că voia să-o ia de nevastă şi atunci Puiu Faranga: „Deodată se repezi ca o fiară la gâtul doctorului cu mâinile încleştate. ideale când cele două jumătăţi potrivite se regăsesc aşa cum se întâmplă cu Toma şi Ileana din romanul lui Rebreanu. Această temă o regăsim şi în nuvela postumă a lui Eminescu „Avatarii faraonului Tla”. p. ca respiraţia unui bolnav de moarte” „Romanul dezvăluie un analist tenace al proceselor obscure. 177) Adam şi Eva (1925) În 1932 Liviu Rebreanu afirma în „Mărturisiri” că: „ textul reprezintă cartea sa cea mai dragă dintre cele scrise până atunci. fiul lui Hermes şi al Afroditei. i-a rugat pe zei să-i încremenească în această poziţie. mari. cit. deşi ştia că n-o mai văzuse niciodată. şi nu numai un analist. parcă speriaţi. dar într-un fel … un poet. s-a îndrăgostit atât de tare de Androgin. SALMAKIS. pe care l-a jucat în satul Mădălinei Vărzari.

apoi nomarh în Egipt. călugăr în Germania medievală.privindu-ne cu bucurie şi curiozitate. Jurnal I – op. Iubirea această e rostul divin al sufletului omenesc Dumnezeu sub chipul iubirii trăieşte în om”. Toma va reuşi în cele din urmă să o cunoască pe această femeie. Ileana ce avea 24 de ani şi era măritată cu Stefan Alexandrovici Poplinski. Într-o dimineaţă de început a lunii mai aflat pe Calea Victoriei zărise o femeie necunoscută. murise şi toată afecţiunea lui Petre Novac se revarsă asupra copilului. medic în timpul revoluţiei franceze din 1789. mama lui Florica. După ce obţinuse o catedră universitară. dar Toma simţea cum inima ei rămânea în urmă lângă inima lui. Ileana ni se dau detalii despre Toma Novac. Aceste experienţe ale sufletului a iubirii totale. 12 . deşi ne-am fi dorit amândoi. cavaler roman. mi-a părut rău şi am întors capul. obiceiuri. Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. p. scrib în Babilon. Cele şapte episoade ale romanului sunt proiectate într-o lume istorică dispărută recreată de autor cu moravuri. Prin iubire numai se poate uni sufletul bărbatului cu femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituală. concepţii de viaţă etc. ce era fiul din cea dea treia căsătorie a lui Petru Novac. Studiază filosofia.” Prezentarea vieţilor succesive ale lui Toma Novac şi Ilenei este făcută din perspectiva istorică. ale civilizaţiilor cu Memento Mori a lui Eminescu şi Tragedia omului a lui Madách Imre. Se pot face apropieri în ceea ce priveşte evocarea epocilor istorice. Fusese mai întâi păstor în vechea Indie. cit. În ultimul capitol al romanului. Făcuse şi ea aceeaşi mişcare. la braţul unui bărbat necunoscut. de unde s-a întors rănit şi cu multe decoraţii. După ce-am făcut câţiva paşi. ca şi când ne-am fi revăzut după o vreme îndelungată. profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti. „Nu trebuie să credem tot ce spun oamenii dar iarăşi. nu trebuie să credem că ei spun totul fără nici un temei. Nu ne-am oprit însă. Toma pleacă în război. Pe urmă a dispărut pentru totdeauna.” (Liviu Rebreanu. perfecte a drumului spre eternitate i-au fost împărtăşite lui Toma Novac de un amic profesorul Alemani. mare bogătaş. Cuprinsul romanului are şapte ipostaze cuprinse între începutul şi sfârşitul agoniei lui Toma Novac timp în care eroul îşi revede existenţele anterioare. iar după moartea prematură a tatălui a preluat conducerea Întreprinderilor Novac. 318) La început romancierul împrumută un citat din filosoful Kant. „Rostul vieţii omului spune Alemani e căutarea reciprocă inconştientă şi irezistibilă.

Cele şapte episoade ale romanului ne poartă prin ţări exotice şi epoci diferite pentru a concretiza ideea metafizică a supravieţuirii şi a unei reâncarnării succesive ale sufletului până la stabilirea pe un plan ontologic de linişte şi armonie. sunt incolore ca apa de mare ţinută în palmă. „Ciuleandra”. Bănuind relaţia lor Poîlinski îi întinde Ilenei o cursă spunând că va pleca la moşie. Liviu Rebreanu a creat tipuri diferite de roman. analiza atitudinilor gesturilor. Toate cele patru gloanţe îl loviseră în plin şi avea puţine şanse de scăpare. Stilul se caracterizează prin sobrietate. limpezime şi precizie. Scriitorul s-a dovedit a fi un anticalofil: „prefer să fie expresia bolovănoasă decât să fiu şlefuit şi neprecis. cu care să poţi fi într-o adevărată şi desăvârşită comuniune sufletească. tonului personajelor. Bucureşti. Autorul a pus accent în romanele sale pe echilibru şi simetrie. de izolare fapt mărturisit încă din prima pagină a Jurnalului început în 1927. dar se întoarce şi surprinzându-i împreună îl împuşcă pe Toma. planurile paralele aşezate uneori în contrast. de la romanul social cu aspecte monografice „Ion” la romanul de tip epopee „Răscoala” la romanele de analiză psihologică „Pădurea spânzuraţilor”. Autorul a manifestat interes pentru sondajul psihologic. 734) Scrisul a fost pentru Liviu Rebreanu singura realitate. privirii. op. Răscoala. să ofere imaginea unei lumi unde începutul se confundă cu sfârşitul. să se rotunjească. Acţiunile principale la sfârşit trebuiau să se unească. dar în acelaşi timp era marcat de singurătate. monolog interior. trăiseră o vreme în Berlin şi apoi în Bucureşti. cit. Într-o zi Ileana îi mărturisi lui Toma că vor avea un copil şi că îl va părăsi pe Poplinski. refugiu care l-a absorbit i-a acaparat întreaga fiinţă până la totala indiferenţă. Compoziţia sferică în Ion. gradaţia ascendentă a episoadelor conferă romanelor unitate structurală. câteva sute de pagini au tonalitatea neagră-verde şi urletul mării. Pădurea spânzuraţilor. la Bălţi.” (George Călinescu. 1988 – p. În realitate nu există nici rude nici prieteni.. La sfatul Ilenei Toma se împrieteni cu Poplinski. Editura Minerva. Scriitorul avea conştiinţa valorii sale. Acţiunea dinamică se concretizează prin acumularea treptată a faptelor semnificative. Întâlnim în roman poveşti exotice şi colorate aşezate pe un fir metafizic ce ne oferă o vastă erudiţie mitologică şi istorică în care limbajul artistic dobândeşte vrajă şi farmec.Ei se refugiaseră din Rusia după revoluţia bolşevică. 13 .” Rămân memorabile cuvintele lui George Călinescu referitoare la limbajul artistic al scriitorului: „Frazele considerate singure. „La o anumită vârstă începi să-ţi dai seama cât eşti de singur în lume ca om sau individ.

Trebuie să înţelegi că menirea omului este să ducă singur o viaţă în fond solitară. (Jurnal I – Spovedanii – p. Am suferit. adesea cu violenţe şi acuze infamante. Legăturile cu lumile exterioare sunt doar aparente. „Am fost scriitorul cel mai crunt atacat. Eroare grea despre a cărei realitate dureroasă ajungi să-ţi dai seama tocmai în clipele când singurătatea majestuoasă şi divină te copleşeşte mai crâncen. Slăbiciunea şi nevoile vieţii te fac să-ţi închipui că înţelegi pe alţii. N-am avut daruri speciale care să-mi netezească puţin calea.” (Liviu Rebreanu. Viaţa mea n-a fost uşoară niciodată..) În Jurnal Liviu Rebreanu relatează pe larg despre campaniile de presă purtate împotriva sa. Din copilărie şi până azi am trecut prin toate încercările posibile. conştiinţă exemplară a scrisului românesc despre care Tudor Vianu mărturisea „că a dat vieţii o operă şi operei o viaţă. superficiale. mam chinuit şi am fost umilit de viaţă în toate felurile. Am învăţat să iubesc pe om şi să fiu optimist. că iubeşti şi eşti iubit şi înţeles. Nu mi-a fost cruţat nimic viaţa mea cea mai intimă cât şi activitatea mea politică. 321-322) Datorită efortului depus de profesorul Nicolae Ghera şi al editurii Minerva sa încheiat şi definitivat ediţia critică din opera unuia dintre prozatorii de frunte ai literaturii române. cit. Jurnal I op.” Profesor Cornel Sâmpălean 14 . Pentru mine orice om e bun şi rămâne bun chiar dacă îmi pricinuieşte deziluzii.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->