Filioque

Mareste imaginea. Filioque Filioque (= si de la Fiul), cuvinte adaugate la afirmatia "care purcede din Tatal" in articolul Crezului de la Constantinopol (381), articol care se refera la purcederea Duhului Sfant. "Filioque", adaugat la versiunea occidentala a Crezului a provocat una dintre cele mai inversunate dispute teologice dintre Orient si Occident. Ea ramane si astazi una din particularitatile doctrinare majore care separa traditia ortodoxa de cea romano-catolica. Pentru catolici, Filioque ar fi o explicare si o clarificare a doctrinei despre Duhul Sfant, formulata de Sinodul ecumenic din 381. Pentru ortodocsi, Filioque este : (a) o "dogma noua", deoarece incalca decizia Sinodului din Efes (431) de a nu altera sau substitui crezul de la Niceea, nefiind apoi aprobata de un sinod ecumenic ; (b) "o alta credinta", care implica teza celor doua principii in unitatea lui Dumnezeu, eroare inadmisibila din punctul de vedere al dogmaticii ortodoxe. Filioque a fost introdus de latini in Crezul niceoconstantinopolitan si folosit in liturghia latina, incepand cu al treilea sinod local din Toledo, in 589, ca un protest impotriva arianismului ; apoi, confirmat de sinodul englez din Hatfield in 680, cu ocazia convertirii la catolicism a regelui arian al vizigotilor (Recarede), sub pretextul ca ar pune in evidenta deplina dumnezeire a lui Hristos si egalitatea Sa cu Tatal. Desi regele Carol cel Mare insista ca Bisericile din Spania, Italia, Franta si Germania, sa rosteasca Crezul cu adaosul, totusi papa Leon al III-lea refuza introducerea Simbolului modificat, in Biserica Romei. Cu toata aceasta opozitie, la propunerea lui Henric al II-lea, papa Benedict al VIII-lea accepta in 1014 Crezul interpolat, in Biserica din Roma, fara consimtamantul Bisericilor Rasaritene. Dupa Reforma (sec. XVI) a fost generalizat in Bisericile Protestante. Cel dintii care arata implicatiile dogmatice neortodoxe ale adaosului Filioque este patriarhul Fotie (820-895), iar cel care a formulat, la conciliul de la Florenta (1439), argumentele respingerii acestui adaos, este Marcu de Efes.

Ortodocsii insista asupra argumentului istoric, Filioque fiind o alterare a Simbolului din 381, iar catolicii invoca motivele locale, deoarece, in secolul al VI-lea, Bisericile din Spania si alte tari europene erau amenintate de arianism. Filioque ar respinge ideea ariana despre inferioritatea Fiului fata de Tatal. In general, teologia catolica pretinde ca Filioque ar explica relatia vesnica dintre Tatal si Fiul si ar clarifica egalitatea Fiului cu Tatal in esenta dumnezeiasca, nu numai consubstantialitatea, ci modul de provenienta a Persoanelor. Filioque ar fi deci o completare a doctrinei despre originea divina a Duhului Sfant, care n-a fost precizata in amanunt, asa cum s-a intamplat cu invatatura despre Fiul lui Dumnezeu, despre care Sinodul de la Niceea (325) afirma : "nascut, iar nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal". Astazi, unii teologi catolici nu-l mai considera un obstacol dogmatic intre cele doua parti ale Bisericii ecumenice. Din partea teologiei ortodoxe s-au formulat mai multe argumente impotriva doctrinei "Filioque", dintre care principalele sunt: 1) Filioque este o interpolare necanonica a Simbolului ecumenic de la 381; 2) Filioque implica doctrina lui Augustin despre cele doua principii in unitatea dumnezeirii si deci despre "dubla purcedere"; 3) Filioque are repercusiuni asupra altor dogme de credinta, de pilda ecleziologia, teologia Tainelor si a energiilor divine. Dar si continutul teologic al formulei "Filioque" este pus in discutie. Acesta nu are o baza biblica si nici patristica. Apoi, potrivit doctrinei trinitare comune Bisericii ecumenice, Duhul purcede din ipostasul Tatalui, incat relatia de purcedere este o relatie de origine ipostatica. Purcederea, ca si paternitatea nu este ceva comun fiintei divine, dumnezeirii, ci este proprie ipostasului Tatalui. Filioque deplaseaza acest principiu de la ipostasa Tatalui catre natura comuna. Chiar daca unii Sfinti Parinti au acceptat si alte formule prin care sa se explice relatia vesnica dintre Fiul si Duhul Sfant (de pilda, Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca Duhul este "propriu Fiului", iar Sfantul Ioan Damaschin, ca si Sfantul Maxim Marturisitorul, afirma ca Duhul purcede "din Tatal prin Fiul" etc), totusi ei au facut o clara distinctie intre "monarhia' Tatalui si relatiile de origine care diferentiaza ipostasele, paternitatea, filiatia, purcederea, distinctie care mentine echilibrul si egalitatea in Sfanta Treime. Dimpotriva, formula "Filioque" introduce in teologia trinitara nu numai o confuzie intre natura si ipostasa, ci si o confuzie intre Tatal si Fiul, atat pe planul vietii vesnice intratreimice, cat si pe cel al manifestarii temporale. Teologia catolica, urmand Fericitului Augustin, care afirma ca orice insusire atribuita uneia dintre Persoanele divine poate fi atribuita si Celorlalte, a exagerat simplitatea si unitatea de esenta a lui Dumnezeu, in defavoarea diversitatii Persoanelor. Scrierile pnevmatologice patristice sau liturgice vorbesc despre "Duhul care purcede din Tatal si prin Fiul Se arata" sau de "Duhul care intru Fiul pururea Se odihneste". Teologii bizantini au facut o distinctie intre purcederea vesnica si misiunea temporala. Pentru ei, Filioque presupune doctrina lui Augustin, despre doua principii in Treime si deci despre "dubla purcedere". A socoti pe Tatal si pe Fiul drept o singura sursa, inseamna a avea o intelegere

unilaterala, chiar falsa, a Trinitatii, inclinand spre un subordinationism cu privire fie la Duhul, fie la Fiul. Expresia Sfantului Ioan Damaschin "Care purcede de la Tatal prin Fiul" nu poate fi luata in nici un sens echivalenta cu "dubla procesiune" ; cu toate acestea nimeni n-a sugerat adaugarea la Crez a formulei "prin Fiul". Patriarhul Fotie al Constantinopolului: Despre Filioque O critica severa a formulei despre purcederea Duhului Sfant "din Tatal si din Fiul" o face Patriarhul Fotie al Constantinopolului (810-895) in Enciclica pe care o trimite patriarhilor orientali in 867 (Enciclica lui Fotie catre Patriarhii orientali (867). Anuntand in partea introductiva a Enciclicii despre unele inovatii cultice si canonice apusene (nerespectarea zilelor de post in timpul Postului Mare, respingerea validitatii Tainei Mirungerii savarsite de preot - acesta ar fi un drept exclusiv al arhiereilor, celibatul obligatoriu pentru preoti), patriarhul Fotie subliniaza apoi ca "erorile latinilor" au atins culmea in aceea ca au ajuns "sa falsifice si sfantul Simbol (al credintei), a carui autoritate e inatacabila, dupa toate hotararile sinodale si ecumenice". Intentia patriarhului Fotie a fost sa atraga atentia conducatorilor Bisericilor Ortodoxe din Rasarit asupra netemeiniciei doctrinei despre Filioque, prezentand si un rezumat al problemei, pe care urma sa o discute pe larg un sinod ecumenic. Enciclica constituie de altfel si convocarea sinodului ortodox, care, de fapt, sa tinut in acelasi an, la Constantinopol, in urma caruia papa a fost condamnat. Fotie inscrie in Enciclica sa din 867 doua argumente principale contra doctrinei "Filioque", pe care, desi nu le dezvolta, totusi le considera decisive : primul numai amintit, este ca formula "Duhul purcede de la Fiul" nu are temeiul unei dogme : ea este contra invataturii Evangheliilor, se opune hotararilor Sinoadelor Ecumenice, falsifica doctrina Sfintilor Parinti. Astfel "Filioque" contine o doctrina necunoscuta in Revelatia biblica si in Traditia dogmatica a Bisericii Ortodoxe. Al doilea argument demonstreaza ca o eroare in doctrina despre Duhul Sfant constituie o eroare antitrinitara, o deviatie in insasi dogma despre Dumnezeu-Sfanta Treime. Fotie sustine ca prin Filioque se introduc "doua cauze" in Sfanta Treime. Astfel prin Filioque se neaga unitatea de principiu in Sfanta Treime si se strica raportul intre ceea ce e comun in Dumnezeu si intre ceea ce e propriu ipostaselor treimice. Fotie subliniaza in mod repetat ca, prin Filioque, se amesteca insusirile persoanelor. Dupa invatatura ortodoxa, unele insusiri sunt comune Treimii, altele numai unei ipostase. Purcederea Duhului nu e ceva comun celor trei persoane, ci e proprie uneia din ele, Tatalui.

Tot ce se desfoar n lumea exterioar, ce este n fond altceva dect un curent care, rbufnind karmic parc n aceast via exterioar, a cuprins sufletele popoarelor din estul i sud-estul european cu multe sute de ani nainte. S-ar putea spune: lucruri karmice au loc acum fr a fi perceptibile pe plan exterior, lucruri care sunt n legtur cu ceea ce se manifest doar simptomatic; de fapt, ele se exprim n plan fizic n patru silabe. Ceea ce ajunge acum s se exprime karmic s-a pregtit prin celebra disput purtat asupra termenului filioque - disput care a dezbinat i a creat o prpastie ntre sufletele popoarelor europene din Est i din Vest.

Ce legtur are sufletul nostru actual i felul su de a nelege cu acea disput, care a dezbinat odinioar estul i vestul Europei, referitoare la faptul dac ceea ce numim Spiritul Sfnt provine doar de la Tatl, cum afirm Estul, sau i de la Fiul, cum spune Vestul? Faptul c n acea vreme Vestul a adugat la emanania Spiritului Sfnt de la Tatl acel filioque i are bunele sale temeiuri, cci toate forele care s-au dezvoltat n Europa Occidental, care au dat impulsurile n cultura european, sunt legate de acest fapt. Aici nu ne privesc toate aceste certuri teologice interminabile care se refer la Crezul diferitelor confesiuni. Ceea ce ne intereseaz este de a ti c viaa sufleteasc s-a exprimat prin sciziunea Crezului unitar, o dat unul care spune c Spiritul ar emana de la Tatl i de la Fiul, n timp ce cellalt crede c Spiritul provine doar de la Tatl. Aceast controvers este la obria zguduirilor i micrilor subiacente care s-au repercutat pn n zilele noastre, i care pot fi nelese doar dac ne aplecm puin asupra aciunii tainice a substraturilor oculte care stpnesc n sufletele popoarelor. Cnd spada carolingian, venind din Vest mpotriva Estului, a impus acestuia credina c Spiritul ar emana de la Tatl i de la Fiul nu Biserica papal a fcut-o, ci sabia carolingian n cultura european s-au creat premisele pentru ceea ce vedem azi n zguduirile puternice i terifiante care apar acum. O adncire n Pzitoarea sufletelor ar fi putut aduce o raz de lumin n evenimentele prezentului.

Lucrurile conin ntotdeauna n interiorul lor interconexiuni mult mai adnci dect poate fi sesizat cnd sunt examinate numai la suprafa. Cci faptul c Marx i Engels sunt n realitate prinii unei biserici este un adevr pe care prea puini oameni de azi vor voi s-l admit; ns acest adevr nc nu este deosebit de profund. Vom fi ns cluzii spre un adevr mai profund dac vom avea n vedere c la tribunalul la care a fost condamnat Christos Iisus activau cu precdere saduchei, cei numii pe atunci saduchei. Cine erau acetia n epoca n care a avut loc Misteriul de pe Golgota? Cine erau cei care pe timpul acela, pe drept cuvnt, erau desemnaii cu numele de saduchei? Erau persoanele care voiau s ndeprteze, s elimine, s desfiineze tot ceea ce provenea din Misterii. Aceti saduchei simeau o groaz, o spaim, o nfricoare fa de orice cult de Misterii. ns ei erau cei ce aveau n minile lor tribunalul. i tot ei erau cei care aveau pe atunci n minile lor i administraia n Palestina. Dar ei se aflau cu totul sub influena statului roman. n fond, saducheii erau slugile statului roman, ceea ce se exprima n exterior prin aceea c i cumprau posturile administrative cu sume uriae, pe care apoi le storceau de la populaia ebraic a Paleatinei. Ei erau cei a cror privire s-ar putea spune ascuit, n acest sens, prin materialismul lor ahrimanic se ndrepta mai ales apre sesizarea imensei primejdii care amenina romanitatea dac ceea ce urma s se ntmple cu Christos, n sensul esenei Misteriului, va dobndi ntr-un fel nsemntate. Saducheii intuiau instinctiv faptul c din cretinism va iradia ceva care va distruge treptat ntreaga romanitate. De aceasta se leag, n fond, faptul c n decursul primului secol de dup Christos, i chiar mai trziu, romanitatea a purtat acele nspimnttoare rzboaie de exterminare mpotriva iudeilor palestinieni. Iar aceste nfricotoare rzboaie de exterminare au fost purtate mai cu seam cu scopul nimicirii, o dat cu iudeii mcelrii, a tuturor celor care tiau ceva despre tradiie i realitatea Misteriilor. Trebuia s fie smuls din rdcini tot ceea ce avea vreo legtur cu esena Misteriilor existente n Palestina. i de aceast nimicire este legat n mai multe privine faptul c i concepia despre omul pneumatic, calea de acces la omul pneumatic a fost as zice distrus, izolat ca printr-un zid. Pentru aceia care mai trziu voiau s nlture spiritul din Roma, din cretinismul romanizat, ar fi reprezentat o primejdie dac ar mai fi existat muli dintre cei care, provenii

din strvechile coli palestiniene, ar mai fi tiut ceva despre cile cluzitoare ctre spirit, care ar mai fi putut depune mrturie c omul este alctuit din trup, suflet si spirit. Cu ceea ce emana din romanitate trebuia s fie ntemeiat, referitor la ordinea uman exterioar, ceva n care spiritul nu avea ce s caute. Trebuia introdus un curent de evoluie cu excluderea oricror impulsuri spirituale. Ceea ce nu s-ar fi putut face dac prea muli oameni ar fi tiut ceva despre modul cum se interpreta de ctre iniiaii Misteriul de pe Golgota. Pentru c se intuia instinctiv c ceea ce urma s se dezvolte din statul roman nu avea voie s cuprind n sine nici urm de spirit. Biserica i statul roman au ncheiat n acest scop o alian, organiznd ntreaga jurispruden dinuntrul acestei aliane. i era foarte important ca n toate acestea spiritul s nu aib vreun cuvnt de spus. ns tot att de important este s se neleag i faptul c trim n prezent ntr-o epoc n care trebuie s se fac din nou apel la spirit, acesta trebuie din nou solicitat, pentru a avea un cuvnt de spus n rezolvarea problemelor oamenilor. V putei ns nchipui ct de greu se va realiza aceast mobilizare a spiritului, dup ce nlturarea lui s-a nrdcinat att de puternic. Cred c va fi necesar s se parcurg un drum apreciabil, pn cnd se va recunoate n cercuri tot mai largi c cercetarea istoric materialist este de fapt o adevrat urmare a celui de-al VIII-lea conciliu ecumenic. Cred, de asemenea, c va mai trece mult vreme pn cnd se va nelege de fapt ce este cuprins n cele cteva litere filioque prin care se deosebeste cretinismul european rsritean de cel apusean. Oamenii de astzi se mulumesc s vorbeasc despre aceste lucruri superficial, s le judece numai la suprafa. ns cte ceva va trebui s porneasc i din sentiment, iar sentimentul poate fi condus n mod just dac lum n considerare un lucru. Sentimentul la care m refer i cu care nchei conferina de astzi este urmtorul: Cine studiaz adevrata istorie a Europei de la naterea cretinismului ncoace, fr a se mulumi cu acea fable convenue care este predat ntr-un mod att de oribil drept istorie i care este n tain vinovat de att de multe dezastre, cine are sim pentru adevratul studiu al istoriei, cine are destul curaj pentru a respinge ngrozitoarea fable convenue care este denumit astzi istorie acela poate ajunge cu privire la dezvoltarea cretinismului la un sentiment care poate fi un motiv dttor de direcie n cercetarea prezentului. i anume, el va descoperi c nimic nu a cunoscut att de multe piedici, camuflri i denaturri ca dezvoltarea cretinismului. Nimic nu a fost mai dificil dect propagarea cretinismului. Iar din acest sentiment se nate un alt sentiment, i anume c, dac vrem s vorbim despre minuni, ei bine, nu exist nici o alt minune mai mare dect faptul c cretinismul s-a putut menine, c el exist. ns cretinismul nu exist, pur si simplu, ci noi trim azi ntr-un timp n care va trebui s-i impun voina nu numai mpotriva nlturrii spiritului, ci i mpotriva nlturrii sufletului un timp n care el se va impune ntr-adevr! Cci crestinismul i va dezvolta maxima sa for tocmai n timpul celei mai mari rezistene cu care este confruntat! lar n rezistena care trebuie dezvoltat mpotriva suprimrii sufletului va fi aflat i puterea de a cunoate din nou spiritul. Cnd din spiritul v rog s trecei cu vederea folosirea necorespunztoare a cuvntului care domin prezentul se vor ivi acele legi pe baza crora vor fi declarai nesntoi la cap acei oameni care vor considera sufletul drept ceva real desigur, legile nu vor suna chiar n sensul declarrii drept alienai mintal a celor ce recunosc existena real a sufletului, ns ele vor fi redactate n asa fel nct sub aciunea concepiei brutale a tiinei naturale asupra lumii aa ceva s poat avea loc , cnd va exista aceast hotrare a unui conciliu ecumenic modern, metamorfozat, atunci va fi sosit timpul de a-i face i spiritului dreptate.
Rudolf Steiner