DREPT PRIVAT ROMAN

INTRODUCERE
I. OBIECTUL DREPTULUI
Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sancionate de statul roman i este un sistem extrem de vast i de complex, format din numeroase ramuri i instituii juridice. Acest sistem de drept a trit o via milenar, cci s-a nscut n epoca formrii statului roman i s-a aplicat pn la moartea lui Iustinian, adic din secolul 6 .H pn n secolul 6 d.H. Pentru a nelege corect specificul dreptului roman trebuie s reinem c la origini i romanii ca i celelalte popoare au confundat dreptul cu religia i morala, dar spre deosebire de celelalte popoare ale antichitii, romanii au depit aceast confuzie i au realizat o distincie clar ntre normele dreptului, normele religioase i cele de moral. nc din epoca veche, romanii desemnau normele dreptului prin cuvntul IUS i cele religioase prin Fas. La romani ideologia juridic i-a pus o puternic amprent asupra ntregii viei spirituale, de aceea n antichitate se spunea c aa cum grecii sunt un popor de filozofi, romanii sunt un popor de juriti. Dac tnrul cetean roman dorea s se afirme n viaa public, trebuia s fac dovada c a fost elevul unui jurisconsult celebru. Cu toate acestea, n unele texte juridice clasice, persist strvechea confuzie ntre drept , religie i moral. Printr-un text din opera legislativ a lui Iustinian s-a transmis definiia tiinei dreptului(jurisprudena). Potrivit acestui text, Jurisprudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia, justi atque injusti scientia (jurisprudena este cunoaterea lucrurilor divine i umane, tiina a ceea ce este drept i nedrept). n aceast definiie dreptul se confund i cu religia i cu morala. Printr-un text atribuit lui Ulpian ni s-au transmis principiile fundamentale ale dreptului. Ulpian -Juris praecepta sunt haec : honeste vivere , alterum non laedere suum cuique trtibuere ( principiile dreptului sunt acestea : a tri n mod onorabil , a nu vtma pe altul , a da fiecruia ce este al su ). De data aceasta dreptul se confund cu morala deoarece primul principiu ine de domeniul moralei, iar urmtoarele principii sunt de domeniul dreptului. Celsus ne-a transmis definiia dreptului: just est ars boni et aequi (dreptul este arta binelui i a echitii). i de data aceasta dreptul se confund cu morala cci noiunea de bine ine de moral, iar echitatea are un sens juridic i unul moral. Faptul c n unele texte clasice persist confuzia dintre drept, religie i moral, n ciuda faptului c aceast confuzie fusese depit n practic, se explic prin faptul c romanii au fost un popor conservator, profund tradiionalist, un popor care nu a renunat la valorile sale tradiionale chiar dac acele valori erau depite de noile realiti. Romanii au fost nzestrai cu un ascuit spirit practic, iar aceast trstur a psihologiei lor a marcat i cercetarea dreptului cci jurisconsulii romani nu-i ncepea leciile cu introduceri teoretice ci le ncepeau cu expunerea unor spee, pe care le analizau mpreun cu studenii lor i constatau c ntre acele cazuri exist puncte comune, pe baza crora ncercau s formuleze reguli generale sau principii de drept. Acele principii erau consacrate de dou jurisconsulii numai dac erau n msur s ofere soluii optime tuturor cazurilor dintr-un anumit domeniu. Romanii au formulat puine definiii(definiiile nu se confund cu principiile deoarece definiiile au caracter teoretic, iar principiile caracter practic). Atunci cnd au formulat anumite definiii le-au preluat gata elaborate de la greci care erau teoreticieni, iar vechii greci nu au fcut distincie ntre drept i moral. Ei considerau c dreptul este o component a moralei. Practica juridic roman a creat concepte, categorii, principii i instituii care s-au dovedit instrumente ideale ale gndirii juridice. De aceea ele au fost preluate i aplicate cu succes att n societatea medieval ct i n cea modern. Aceast evoluie a fost posibil datorit faptului c romaniti s-au 1

preocupat de reconstituirea tezaurului gndirii juridice romane nc din Evul Mediu (se numesc romaniti cercettorii dreptului roman de dup cderea imperiului roman). nc din secolul VII, n Ravena s-a fondat prima coala de Drept Roman. n secolul X s-a fondat o coal similar n Padia. Lucrrile elaborate de reprezentanii acestor coli nu s-au pstrat, nct le cunoatem numai din surse indirecte. Cert este c acele lucrri nu au putut avea un nivel tiinific notabil deoarece acei profesori nu au cunoscut digestele mpratului Iustinian (digestele lui Iustinian sunt o culegere de fragmente din lucrrile jurisconsulilor clasici, lucrri ce s-au pierdut pe cnd digestele s-au pstrat, astfel nct pe baza digestelor au putu fi constituite lucrrile clasice). n secolul XI la Bologna, profesorul Bahtalus a fondat coala Glosatorilor care s-a condus n cercetrile sale dup metoda exegetic. Glosatorii au comentat de aa manier textele juridice romane nct s fie nelese i de profani. Acele comentarii erau denumite Glose. Ele nu s-au aplicat n practica instituiilor judectoreti. coala Glosatorilor nu a avut succes. Cel mai renumit membru al acesteia a fost Alpinus, autorul Marei Glose care cuprinde peste 96.000 de comentarii. n secolul XIV s-a fondat coala Postglosatorilor dup metoda docmatic. Ei nu au cercetat direct textele juridice romane ci au cercetat glosele cu scopul de a extrage principiile juridice care s fie aplicate n practica instanelor judectoreti. coala a avut o finalitate practic. Principiile formulate s-au aplicat n ntreaga Europ de Apus, mai ales n Germania, deoarece n secolul XV germanii au renunat la dreptul naional i au preluat principiile postglosatorilor, le-au adaptat i le-au aplicat la relaiile din Germania. Aa se face c n secolul XVI n Germania s-a nscut un nou sistem de drept denumit Usus modernus pandectarum - dreptul modern al pandectelor (grecii denumeau digestele lui Iustinian prin pandecte). n secolul XVI n Frana, profesorul Alcia a fondat coala Istoric a Dreptului Roman. Acest lucru a marcat o nflorire a cercetrilor de drept roman deoarece au valorificat pe lng texte juridice romane i alte domenii precum istoria sau filologia. Cel mai valoros reprezentant a fost Cujas, cel care a ncercat s reconstituie lucrrile jurisconsulilor clasici pe baza digestelor. n 1802 n Germania, profesorul Savigny a fondat Noua coal Istoric a Dreptului Roman, coal care a marcat o nou nflorire ntruct Savigny considera c normele dreptului nu sunt legitime dac nu exprim n forma legii fiindc statul nu poate crea drept, dreptul i are originea n contiina naiunii. Normele dreptului pot fi exprimate numai n forma nescris a obiceiului, a tradiiei. Tradiia german a luat natere pe baza principiilor preluate de la postglosatori, astfel nct nelegerea tradiiei era condiionat de cunoaterea Dreptului Roman. De aceea germanii sunt cei mai buni romaniti. n a doua jumtate a secolului al XIX-lea s-a afirmat Theodor Mommsen care s-a condus dup metoda dialectic n sensul c el a studiat instituiile juridice romane n evoluia lor istoric i n strns legtur cu realitile politice. La nceputul secolului XX s-a remarcat profesorul Girard, autorul unui tratat care a rmas modern i care a publicat o colecie a tuturor documentelor dreptului roman. n perioada interbelic, n Italia s-a afirmat Pierre Borfant care a editat cea mai bun ediie a Operei Legislative a lui Iustinian. La romni cercetarea tiinific a fost nceput de Titu Maiorescu. El a publicat un amplu studiu numit n contra colii Bnuiu n care a artat c instituiile Dreptului Roman pot fi nelese corect numai n relaie cu formele pe care le-a cunoscut statul cu forma sa. La nceputul secolului XX, n Bucureti, profesorul tefan Longinescu a publicat un tratat n dou volume. n perioada interbelic s-au afirmat la Cluj profesorul Ion Ctuneanul, iar la Bucureti Nicolae Golodean, Constatntin Stoicescu, Grigore Dimitrescu i Gheorghe Dimitriu. Dup al doilea rzboi mondial, catedrele au fost ilustrate la Bucureti de Constantin Tomulescu, la Cluj de profesorul Vladimir Hanga, iar la Iai de Mihai Jakota. La cursul nostru nu vom studia ntregul Drept Roman ci numai Dreptul Privat Roman ntruct Dreptul Privat este domeniul n care romanii au creat principii i instituii, ele aplicndu-se i astzi. Jurisconsulii romani au avut reprezentarea distinciei dintre dreptul public si cel privat, dar nu au comentat-o . 2

La sfritul secolului 2 d.H. Ulpian ne nfieaz criteriul pe baza cruia putem distinge ntre dreptul public i cel privat. Potrivit lui Ulpian Publicum ius est, quod ad statum rei Romanae spectat, privatum, quod ad statum rei Romanae spectat ( dreptul public este acela care se refer la organizarea statului, iar dreptul privat este acela care se refer la interesele fiecruia. Aceast definiie este criticat deoarece n concepia lui Ulpian ar exista anumite norme care exprim interese generale ale societii alturi de alte norme de drept care exprim interese ale indivizilor. n realitate, toate aceste norme juridice dau expresie unor interese generale ale societii. De aceea criteriul pe baza cruia putem distinge ntre dreptul public i cel privat este criteriul sferei de reglementare juridic deoarece normele dreptului public reglementeaz alte relaii sociale. Normele dreptului public reglementeaz relaiile sociale care i-au natere n legtur cu organizarea statului ca i relaiile dintre stat i ceteni. Normele dreptului privat reglementeaz statutul juridic al persoanelor, relaiile dintre persoane cu un coninut patrimonial, precum i relaiile care se formeaz ntre persoane cu ocazia judecrii proceselor private. Manualul de Drept Privat Roman oglindete n norme normale fizionomia categoriilor de norme juridice care fac obiectul Dreptului Privat Roman, deoarece orice tiin juridic are rolul de a teoretiza anumite categorii de norme juridice. Cursul de Drept Privat Roman cuprinde: 1. Izvoarele Dreptului Privat Roman 2. Procedura Civil Roman 3. Dreptul Civil Roman n unele manuale, procedura civil este plasat la sfrit dup Dreptul Civil pentru c aa procedau romanii. Noi ns vom studia procedura civil naintea dreptului civil deoarece Dreptul Civil Roman a evoluat pe cale procedural astfel nct nelegerea Dreptului Civil este condiionat de cunoaterea procedurii civile.

II. IMPORTANA DREPTULUI PRIVAT ROMAN

nc din epoca renaterii. Romanitii s-au preocupat s venereze importana istoric a dreptului roman, deoarece dreptul privat roman a supravieuit societii care l-a creat i s-a aplicat att n Evul Mediu ct i n societatea modern., spre deosebire de celelalte sisteme de drept ale antichitii care au rmas simple documente arheologice i nu au o importan istoric ci numai o importan cultural ( au importan istoric acele valori care au fost preluate din Antichitate n societatea modern). Acest fenomen cu totul neobinuit a fost explicat de cercettorii fie prin factori de natur obiectiv, fie prin factori de natur subiectiv, inclusiv de natur psihologic. Fenomenul acesta a fost posibil ntruct dreptul privat roman este expresia juridic general i abstract a relaiilor dintr-o societate care se ntemeiaz pe proprietatea privat i pe economia de schimb, astfel nct orice societate care cunoate proprietatea privat i economia de schimb, gsete gata elaborate n dreptul privat roman toate procedeele juridice necesare n vederea reglementrii relaiilor din aceea societate. Dreptul privat roman este un vast teren de verificare a doctrinelor cu privire la apariia i evoluia dreptului deoarece societatea este un ansamblu organizat, un sistem format din mai multe componente ntre care i componena juridic. Toate aceste componente se afl ntr-o strns relaie de intercondiionare, iar apariia i evoluia dreptului privat roman ne ofer prilejul s urmrim dialectica relaiei dintre componenta juridic i celelalte componente ale sistemului social cum ar fi cea religioas, politic, etc. Romanii sunt aceia care au creat un sistem de concepte, distinct de limbajul comun, destinat exprimrii ideilor juridice. Aceste concepte sunt denumite alfabetul dreptului, limbajul dreptului sau terminologia dreptului. Pe aceast cale romanii au creat un criteriu de natur formal, lingvistic, pe baza cruia putem distinge ntre cea ce ine de domeniul dreptului i cea ce este n afara dreptului. Toate celelalte popoare nu 3

au fost n msur s creeze un asemenea limbaj i nu au exprimat toate categoriile de norme sociale prin aceeai terminologie. De aceea celelalte popoare ale antichitii nu au reuit s realizeze distincia dintre drept, religie i moral. Pentru noi romnii, dreptul privat roman prezint o importan special, deoarece dreptul romnesc s-a format i a evoluat sub influena dreptului privat roman. n Cadrul acestei evoluii distingem trei momente definitorii: 1. Momentul formrii legii rii pe fondul juridic daco-roman. 2. Momentul elaborrii dreptului feudal romnesc scris. 3. Momentul elaborrii operei legislative a lui Alexandru Ioan Cuza. n legtur cu primul moment, n Dacia Traiana s-a realizat o mpletire pn la contopire ntre dreptul privat roman i dreptul geto-dac. Din aceea mpletire s-a nscut un nou sistem de drept, un sistem de drept original , n fizionomia cruia instituiile juridice romane au dobndit noi funcii i noi finaliti. Acest sistem de drept a fost denumit dreptul daco-roman. La nceputul feudalismului, pe acest fond juridic s-a format dreptul feudal romnesc nescris denumit Legea rii, Obiceiul rii sau Obiceiul Pmntului. Cercettorii moderni au constatat c ntre instituiile dreptului privat roman i cele ale Legii rii exist elemente comune, iar unitatea de coninut a celor dou rnduieli sau sisteme juridice s-a explicat prin faptul c valorile juridice romane au ajuns n Legea rii prin dreptul daco-roman care se afl la temelia sa. n al II-lea moment s-au elaborat legiuirile feudale scrise. Toate aceste legiuiri s-au inspirat din dreptul bizantin, iar dreptul bizantin nu este altceva dect opera legislativ a mpratului Iustinian, adaptat la realitile societii feudale bizantine. De aceea se afirm c dreptul feudal romnesc scris a receptat, a preluat influena dreptului privat roman prin filier bizantin adic prin intermediul dreptului bizantin. n al III-lea moment Alexandru Ioan Cuza a elaborat o uria opera legislativ care a marcat formarea sistemului de drept romnesc modern. n cadrul acestei opere, locul central devine Codului Civil, iar Codul Civil cuprins n acest cod a preluat conceptele i instituiile romane n form pur, adic fr adaptri.

III. DIVIZIUNILE DREPTULUI PRIVAT ROMAN

Aa cum dreptul roman n ansamblul su se divide n drept public i drept privat, la rndul lui dreptul privat roman este format din trei ramuri distincte: A. Dreptul Civil sau Ius Civile. B. Dreptul ginilor sau Ius Gentium. C. Dreptul natural sau Ius Naturae. Privatum ius tripertitum est: collectum etinem est ex naturalibus raeceptis aut gentium aut civilibus(dreptul privat cuprinde trei pri, cci el este alctuit din principii ale dreptului natural, sau de principii ale dreptului ginilor, sau din principii ale dreptului civil). A. n textele juridice romane, conceptul de drept civil este utilizat cu trei sensuri: a. dreptul civil roman cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz relaiile dintre cetenii romani ce erau numii quiriti. De aceea dreptul civil mai este numit i drept quiritar. Dreptul civil n aceast accepiune se caracterizeaz printr-un formalism extrem de riguros, n sensul c ncheierea actelor juridice de drept civil era condiionat de respectarea unor condiii de form foarte complicate. Acest formalism excesive explic n primul rnd prin epoca foarte veche c cetenii romani nu aveau experiena vieii juridice. De aceea condiionnd ncheierea actelor juridice de respectarea unor forme solemne, romanii subliniau gravitatea consecinelor, efectelor acelor acte juridice. Romanii au condiionat ncheierea actelor juridice de respectarea unor forme solemne pentru ca acele acte juridice s nu fie ncheiate de strini. De altfel, n epoca foarte veche nici nu se punea problema unor situaii juridice ntre ceteni i strini ntruct a aceea epoc se aplica principiul conform cruia orice strin venit la Roma cdea n sclavie. 4

Cu timpul, odat cu dezvoltarea economiei, romanii au nceput s-i tolereze pe strini. Mai nti n calitate de oaspei i clieni, iar oaspeii i clienii erau cei ce veneau la Roma i se puneau la protecia romanilor. ncepnd cu secolul III .H., locuitorii cetilor care aveau tratate de alian cu romanii puteau veni la Roma fr a cdea n sclavie i se numeau pelegrini, dar relaiile juridice dintre ceteni i pelegrini nu erau reglementate prin normele dreptului civil ci prin normele dreptului ginilor. b. n al doilea sens, dreptul civil se confund cu jurisprudena, adic se confund cu tiina dreptului. c. n al treilea sens, dreptul civil se confund cu dreptul privat, mai puin dreptul pretorian care a fost creat de magistraii denumii pretori pe cale procedural. B. Conceptul de drept al ginilor are trei sensuri: a. Dreptul ginilor cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz relaiile dintre ceteni i strini.. Fa de faptul c dreptul ginilor s-a format n legtur cu relaiile comerciale, actele juridice consacrate prin normele de drept ale ginilor nu presupunea respectarea unor condiii de form i de regul se nchinau prin simpla manifestare de voin. Fa de aceste avantaje, instituiile de drept a le ginilor au preluat funciile instituiilor de drept civil. n vremea lui Iustinian, dreptul ginilor a devenit un drept general, confundndu-se cu dreptul privat. b. Dreptul ginilor cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz relaiile dintre state, ceea ce corespunde dreptului internaional public. c. Dreptul ginilor se confund cu dreptul natural cci, n concepia unor jurisconsuli, ar exista anumite norme de drept privat care se aplic tuturor popoarelor. Mai mult chiar, unii clasici afirm c principiile dreptului natural se aplic tuturor vieuitoarelor. C. Dreptul natural sau Ius naturae. Romanii vedeau n dreptul natural un sistem de principii juridice valabil pentru toate popoarele i pentru toate timpurile.

IV. ISTORIA SOCIAL I POLITIC A ROMEI. SCURT ISTORIC

Istoria milenar a Romei se caracterizeaz n dou mari epocii: A. Epoca prestatal B. Epoca statal A. Epoca prestatal a durat de la jumtatea secolului VIII .H. pn la jumtatea secolului VI .H. n legtur cu istoria foarte veche a Romei, trebuie s reinem c istoriografia roman a nceput abia n secolul III .H. Toate informaiile pe care le deinem n legtur cu evenimentele anterioare secolului III ne-au parvenit fie prin izvoare indirecte, fie prin tradiie i legend, acele informaii fiind incerte. Potrivit acelor informaii nesigure, Roma s-ar fi fondat n anul 753 .H de ctre trei triburi denumite triburile fondatoare formate din latini, etrusci i sabini. Membrii celor trei triburi precum i urmaii lor erau denumii patricieni. Alturi de patricieni, n Roma prestatal triau i plebeii care proveneau din rndurile autohtonilor. Conducerea societii romane era exercitat numai de ctre patricieni prin trei organisme de conducere social fr caracter statal: Comitia Curiata, regele i Senatul. Comitia Curiata era structurat n trei triburi, 30 de curii i 300 de gini. ntruct fiecare dintre curii avea un vot, aceast adunare s-a numit Adunarea Curiilor. Toate hotrrile cu privire la viaa cetii erau aplicate de aceast adunare. Regele era ales de comisia curiata i exercita atribuiuni de ordin religios i militar, iar Senatul era un sfat al btrnilor i cuprindea 300 de membrii. Fa de faptul c plebeii participau la viaa economic a cetii i nu aveau acces la conducerea ei, n mod firesc ntre patricieni i plebei s-a declanat un conflict care s-a adncit tot mai mult, s-a agravat i s-a finalizat cu fondarea statului roman ntruct pe la jumtatea secolului VI, n dorina de a soluiona acel conflict, regele Servius Tullius a iniiat dou reforme prin care a pus bazele statului roman. Este vorba despre o reform social i una administrativ. n virtutea reformei sociale, regele a mprit ntreaga populaie a Romei n cinci categorii sociale pe criteriul averii. La rndul lor , categoriile sociale au fost mprite n centurii, iar centuriile erau n 5

acelai timp formaiuni militare i uniti de vot, fiecare centurii dispunnd de un vot. Dar centuriile nu aveau un numr egal de membrii. Centuriile din prima categorie social cuprindeau cteva zeci de membrii, pe cnd centuriile din urmtoarele categorii sociale cuprindeau sute de membrii. Aa a fost posibil ca prima categorie social, cu toate c era minoritar, s dispun de majoritatea centuriilor, adic 98 de centurii din totalul de 193. Aceast adunare a fost denumit Comitia Centuriata. Prin reforma administrativ, Servius Tullius a mprit teritoriul Romei n circumscripii administrativ teritoriale denumite triburi(cuvntul trib desemna la vechii romani, fie o form de comunitate roman, fie un cartier). n total el a creat 4 cartiere urbane i 17 triburi rurale. Din acel moment, n cazul Romei s-au ntrunit cele dou criterii pe baza crora putem realiza distincia dintre societatea gentilic i societatea organizat n stat. Este vorba despre criteriul stratificrii sociale introdus prin reforma social i despre criteriul teritorial introdus prin reforma administrativ(societatea se caracterizeaz prin stratificarea social i prin organizarea pe circumscripii administrativ teritoriale. n virtutea criteriului teritorial, apartenena individului la comunitatea social se face n funcie de teritoriul locuit, nct fac parte din aceeai comunitate toi cei care locuiesc pe acelai teritoriu, indiferent dac sunt sau nu rude de snge. n istoria sa, statul roman a cunoscut 3 forme: regalitatea republica imperiul Epoca regalitii a durat de la jumtatea secolului al VI-lea .H. pn n anul 509 cnd ultimul rege a fost alungat i s-a format Republica. Republica a durat de la 509 .H. pn la 27 .H. cnd s-a fondat imperiul. Imperiul Roman a durat de la 27 pn la 565 d.H. cnd a murit Iustiniam i a evoluat n dou faze denumite Principat i Dominat. Principatul a durat de la 27 d.H. pn la 284 d.H., iar Dominatul de la 284 pn la 565. n Epoca Regalitii, mbrcat n form statal, pe plan social a continuat s se manifeste conflictul dintre patricieni i plebei datorit discriminrilor la care erau supui plebeii pe plan politic, pe plan juridic i pe plan economic. Inegalitatea pe plan politic decurgea din faptul c dei plebeii au dobndit accesul la lucrrile Comitiei Centuriata , ei nu aveau acces i la lucrrile Comitiei Curiata care a continuat s se ntruneasc i dup fondarea statului. Pe plan juridic, discriminarea consta n faptul c la aceea epoc, normele dreptului erau exprimate numai n forma nescris a obiceiurilor, iar obiceiurile nu erau cunoscute de popor ci erau inute n secret de ctre Pontif, preoii cultului roman, iar Pontifii erau alei numai dintre patricieni. Pe plan economic, inegalitatea consta n faptul c pmnturile cucerite de la dumani treceau n proprietatea statului, iar statul atribuia acele pmnturi spre folosin numai patricienilor. A aprut i sclavia, dar n form domestic, n sensul c sclavii erau puini i erau tratai ca membrii inferiori. Pe plan statal, n epoca regalitii, societatea roman era condus de trei factori: 1. Adunrile poporului 2. Regele 3. Senatul 1. Adunrile poporului erau n numr de dou: a. Comitia Curiata exercita atribuiile limitate mai ales pe sistemul religios b. Comitia Centuriata exercita cele mai importante atribuii de ordin penal i administrativ 2. Regele a devenit un ef de stat i ca atare exercita atribuiuni administrativ judiciare i militare. 3. Senatul s-a transformat din sfatul btrnilor ntr-un organism de stat, dar hotrrile senatului nu erau obligatorii ci aveau un caracter administrativ. n anul 509 prin alungarea ultimului rege s-a instaurat Republica Romana. Pe plan social, conflictul dintre patricieni i plebei a continuat ns ca urmare a unor reforme a unor concesii fcute de patricieni prin secolul III, cele dou categorii sociale s-au nivelat astfel nct nu mai existau criterii sigure pentru a se face deosebire. 6

Odat cu evoluia economic au aprut noi categorii sociale: Nobilii Cavalerii Nobilii erau nalii magistrai precum i urmaii lor. ntruct deineau principalele prghii ale puterii politice, nobilii aprau aceast Republic ntruct prin intermediul ei i realizau principalele interese economice. Cavalerii erau denumii oameni noi, ei erau oameni de afaceri care s-au mbogit de pe urma comerului i militau pentru instaurarea unui stat centralizat pe msur s asigure ordinea public fr de care afacerile nu se puteau desfura n regul. n aceea perioada au aprut i proletarii. Cuvntul proletar vine de la proles(copii), ntruct la origine erau considerai a fi proletari oamenii sraci, care nu aveau alt avere dect copiii. Proletarii erau oameni sraci ce nu aveau mijloace de subzisten i veneau la Roma ntr-un adevrat exod pentru a tri pe seama statului. Statul roman n virtutea instituiilor alimentare, fcea distribuiri periodice. Proletarii erau ceteni romani ce aveau drept de vot, iar voturile lor puteau fi cumprate. De aceea Caius Iulius Caezar spunea c datorit masei parazite a proletarilor, Republica a devenit o form ce trebuia nlturat. Tot pe plan social, sclavia a atins nivelul clasic al dezvoltrii sale, n sensul c viaa economic se efectua pe munca sclavilor. Pe plan statal, Republica roman a fost condus de trei organisme politice: Adunrile Poporului Senatul Magistraii Adunrile Poporului au fost n numr de patru: a. Comitia curiata b. Comitia centuriata c. Concilium plebis d. Comitia tributa a. Comitia curiata a funcionat pn la jumtatea secolului III. b. Comitia centuriata a fost reorganizat i exercita cele mai importante atribuiuni de ordin administrativ. Aceast comitie avea i atribuiuni judiciare. c. Concilium plebis este adunarea plebei care, la origine, adopta hotrri obligatorii numai pentru plebei. Cum ns prin legea Hortensia hotrrile acestei adunri devin obligatorii pentru toi cetenii, patricienii ncep s participe la lucrrile sale pentru a-i spune cuvntul i pentru a-i apra interesele. Din momentul n care patricienii au nceput s participe la lucrrile adunrii plebeilor aceasta s-a transformat n Comitia Tributa. La aceast comitie participau toi cetenii romani organizai n triburi sau cartiere, fiecare trib avnd un vot. Numrul cartierelor a sporit pn la 35, n aceast adunare exprimndu-se 35 de voturi, cte unul pentru fiecare cartier. Senatul a devenit factor de echilibru instituional ntruct Senatul administra tezaurul statului, administra provinciile, coordona politica extern i supraveghea respectarea tradiiilor i moravurilor poporului roman. n sens formal, Senatul nu avea atribuiunii de ordin legislativ. Cu toate acesta, Senatul influena procesul de legiferare prin faptul c legile votate de popor intrau n vigoare numai dac erau ratificate de Senat. Magistraii erau nali demnitari ai statului care exercitau atribuiuni administrative, judiciare i militare. Magistraii erau alei de popor, de regul pe durata unui an i nu erau pltii pentru activitatea lor. De regul, magistraturile erau colegiale, n sensul c aceleai atribuii erau exercitate de cel puin doi magistrai. Prin urmare, magistraturile republicane erau eligibile, anuale, onorifice i colegiale. Ele nu erau organizate ierarhic cci nu se subordonau unele fa de altele, dimpotriv, prin competenele lor, magistraii romani se controlau reciproc. Cu toate acestea, unii dintre magistrai erau investii cu termenul imperium i alii prin potestas. Imperium nseamn drept de comand, adic posibilitatea magistrailor de a convoca imperiul roman n adunri i de a comanda legiunile. Se bucurau de imperium consulii, pretorii, dictatorii, iar de potestas cenzorii, edilii, questorii i tribunii plebei. 7

Aceste magistraturii nu au aprut concomitent ci ntr-o anumit succesiune, astfel nct dup alungarea regelui, poporul a ales doi consuli care au preluat toate atribuiunile laice ale fotilor regi, nct s-a creat aparena c cei doi consuli exercitau ntreaga putere. n realitate puterile consulilor nu erau nelimitate, pentru c dup un an ei deveneau simplii particulari i puteau fi judecai de popor pentru eventualele abuzuri comise. n anul 494 s-a creat tribunatul, cci la cererea plebeilor, patricienii le-au recunoscut dreptul de a-i alege 5 tribuni. Acei tribuni aveau ius auxilii et intercessionis adic dreptul de veto prin care puteau anula orice act juridic de natur s bazeze interesele plebeilor ( tribunii nu puteau anula legile romane cci ele erau votate de popor, ei puteau ns anula acte juridice cu caracter individual). Probabil c n anul 443 .H. a fost creat cenzura ca magistratur rezervat n exclusivitate patricienilor. Cenzorii erau alei din 5 n 5 ani ntruct iniial ei exercitau atribuiunile privind recensmntul persoanelor i bunurilor n vederea stabilirii impozitelor. Ulterior ei au dobndit i dreptul de a supraveghea mpreun cu senatul respectarea tradiiilor i moravurilor i de asemenea au dobndit dreptul de ai numi i revoca pe senatori. n anul 367 s-a creat pretura. Pretorii exercitau cele mai importante atribuiuni de ordin judiciar ntruct ei organizau judecarea proceselor private, ocazie cu care dac se convingeau c preteniile reclamantului sunt eligibile, i ddeau posibilitatea s-i valorifice acele pretenii pe cale judiciar, adic prin proces chiar dac preteniile respectiv nu erau protejate prin textele din legi. Pe aceast cale pretorii au sancionat noi drepturi subiective i au extins sfera de reglementare juridic prin utilizarea mijloacelor procedurale. Iniial, pretorii organizau numai judecarea proceselor dintre cetenii romani fiind numii pretori urbani, iar din 242 .H. au aprut i pretori peregrini care au organizat judecarea proceselor dintre ceteni i peregrini. Questorii exercitau atribuiuni n legtur cu vnzarea ctre particulari a przii de rzboi, administrarea tezaurului public, precum i a arhivelor statului. Edilii curuli asigurau ordinea public, asigurau aprovizionarea Romei cu alimente i judecau unele litigii ivite cu ocazia diferitelor tranzacii fcute n trguri sau piee. Dictatura a fost o magistratur cu caracter excepional deoarece n momente de mare primejdie, romanii suspendau toate magistraturile i alegeau un dictator pe termen de 6 luni care exercita ntreaga putere, iar dac pericolul nu era nlturat, dictatorul putea fi reales. Ctre sfritul republicii, n condiiile rzboaielor civile dintre nobili i cavaleri, Cezar a ncercat s introduc fi dispoziia de tip oriental, dup modelul Egiptului, dar a euat fiind asasinat. Nepotul i fiul su adoptiv Octavian a concentrat ntreaga putere politic n minile sale. n acest scop, el a determinat Senatul s-l aleag Consul i Tribun pe via. n acelai timp, el a fost proclamat Princes ( primul dintre egali) i totodat Imperator Caesar Augustus. Imperator nseamn comandant glorios al legiunilor romane, Caesar nseamn urma demn al lui Caesar, iar Augustus nseamn sfnt. Forma de stat instaurat de Octavian Augustus a fost denumit Principat i a durat din anul 27 .H. pn n 284. n epoca Principatului, pe plan social prpastia dintre cei sraci i cei bogai s-a adncit i mai mult. Cei bogai erau numii honestiores, iar cei sraci erau numii humiliores. Totodat au nceput s se manifeste primele semne ale sclavagismului ntruct munca sclavilor a devenit nerentabil i a dus la apariia unei noi categorii sociale numit colonii. Pe vremea lui Octavian, colonii erau mici arendai care primeau anumite terenuri pe baze contractuale i ntruct obligaiile lor decurgeau din contract ei au fost numii colonii voluntari. ncepnd din secolul II, au aprut i colonii silii ntruct unii prizonieri de rzboi nu mai erau transformai n sclavi ci n colonii. Pe la jumtatea secolului II s-a dat o lege motenit din btrni prin care s-au format colonii servii care erau legai de pmnt i puteau fi vndui odat cu moia. Pe plan statal principatul era condus de trei factori politici: principele, senatul i magistraii. Principele era n sens formal un magistrat alturi de ceilali magistrai, dar n realitate el conducea statul. Senatul si-a sporit atribuiile ntruct legile date au devenit obligatorii. n realitate senatul era o masc a politicii imperiale. 8

Vechile magistraturi au continuat s funcioneze, dar cu timpul atribuiile lor s-au restrns tot mai mult, n paralel fiind create mai multe magistraturi subordonate principelui , precum prefectus urbi (eful poliiei), praefectus praetorio(comandantul grzii imperiale), praefectus annonae(se ocupa cu aprovizionarea Romei). Dup anul 284 s-a instaurat Dominatul. n aceast epoc asistm la un proces de decdere general, pe toate planurile, a societii. n noile condiii, marii proprietari funciari exercitau pe domeniul lor o parte din funciile statului de vreme ce acei latifundiari aveau administraie proprie, armate proprii i judecau procesele pe domeniile lor. Totodat, societatea a fost structurat n categorii sociale nchise i ereditare, pe criterii profesionale, religioase sau etnice. Sclavia i-a pierdut importana de odinioar cci funciile sclavilor au fost preluate de colonii servii. Pe plan statal, mpratul a fost proclamat Stpn i zeu, iar dup edictul de la Milano din 313 a fost numit Dominus et deus(Stpn i Dumnezeu), dar n fapt, statul era condus de un consiliu denumit consistorium principis care avea n subordine un uria aparat administrativ militarizat i birocratizat. Senatul Romei a deczut i el la nivelul senatelor municipale, iar vechile magistraturi au devenit funcii decorative. Pe planul structurii de stat, dup anul 395, statul roman a fost mprit definitiv n imperiul roman de apus i cel de rsrit. Imperiul roman de apus a supravieuit pn la 476, dat la care ultimul mprat al Romei, Romulus Augustulus a fost detronat de ctre Odoacru, regele herulilor. Imperiul roman de rsrit a dinuit pn la 565 cnd, odat cu moartea lui Iustinian a mbrcat forma Imperiului Bizantin, ceea ce nseamn c pe plan economic, relaiile de tip sclavagist au fost nlocuite cu relaii de tip feudal, iar pe plan cultural, limba latin a fost nlocuit cu greaca. n strns legtur cu istoria statului roman s-a desfurat i istoria dreptului roman care a evoluat n trei epoci: a. epoca veche b. epoca clasic c. epoca postclasic a. Epoca veche a durat de la jumtatea secolului VI .H. adic de la fondarea statului roman pn n anul 27, iar aceste epoci pe plan statal, i corespunde regalitatea i republica. b. Epoca clasic a durat din anul 27 pn n anul 284. Acesteia i corespunde principatul. c. Epoca postclasic a durat din 284 pn n 565 i i corespunde Dominatul. ns aceast periotizare este artificial, are caracter didactic, caracter de coal, ntruct instituiile romane nu pot fi integrate n una din cele trei epoci. n realitate cele mai multe instituii juridice romane au aprut n epoca veche, au ajuns la apogeu n epoca clasic i au deczut n epoca postclasic. Iat raiunea pentru care n expunerea materiei o s punem accentul pe fizionomia instituiilor juridice romane din epoca clasic.

PARTEA I IZVOARELE DREPTULUI PRIVAT ROMAN

CAPITOLUL I EVOLUIA FORMELOR DE EXPRIMARE ALE DREPTULUI PRIVAT ROMAN 1. IZVOARELE DREPTULUI N SENS FORMAL
n literatura juridic modern, noiunea de izvor al dreptului are trei accepiuni: a. Izvoarele dreptului desemneaz totalitatea condiiilor materiale de existen care determin un anumit tip de reglementare juridic. Toate aceste codiii sunt denumite izvoare de drept n sens material. b. Izvoarele dreptului desemneaz sursele de cunoatere sau documentele pe baza crora putem reconstitui fizionomia unor instituii politice. c. Izvoarele dreptului desemneaz totalitatea procedeelor prin intermediul crora normele sociale devin norme de drept i dobndesc un caracter obligatoriu. Aceste procedee sunt denumite izvoare de drept n sens formal sau forme de exprimare a dreptului. n epoca veche, normele dreptului au fost exprimate prin obiceiuri, prin legi, prin edictele magistrailor i prin jurispruden. n epoca clasic, la aceste patru izvoare s-au alturat Senatus-consultele i constituiunile imperiale. n epoca postclasic , odat cu instaurarea monarhiei absolute, normele de drept mbrac, n exclusivitate, forma constituiunilor imperiale i a obiceiurilor. Cele mai vechi izvoare au fost obiceiurile, adic mos maiorum-obiceiul motenit din btrni sau ius non scriptum- dreptul nescris.

2. OBICEIUL
Pn n secolul V, obiceiul juridic a fost unicul izvor al dreptului internaional, dar, aa cum se tie, n acea epoc obiceiul nu era cunoscut de popor, ci era inut n secret de pontifi. Prin urmare, la cererea insistent a plebeilor, aceste obiceiuri au fost sistematizate i aezate n forum pentru ca toi cetenii s cunoasc dispoziiile normelor de drept. Actele juridice se caracterizau prin formalism i exclusivism pentru c urmreau respectarea unor condiii de form i erau doar pentru ceteni. Spre sfritul republicii, odat cu dezvoltarea economiilor de schimb, funciile obiceiului au fost preluate de alte izvoare ale dreptului mult mai evoluate, precum: - legea - edictele magistrailor - jurisprudena. Cu toate acestea, obiceiul a fost un izvor al dreptului internaional chiar i n epoca clasic. Astfel, jurisconsultul Salvius Iulianus spune c obiceiul exprim voina comun a poporului i ndeplinete att o funcie creatoare, ct i o funcie abrogatoare. n epoca postclasic, pe fondul decderii generale a societii romane, obiceiul i-a redobndit importana de odinioar, mbogindu-se cu elemente ale obiceiurilor din provincie, ntruct romanii tolerau obiceiurile populare din provincie dac nu veneau n conflict cu principiile fundamentale ale dreptului roman.

3. LEGEA
La romani, cuvntul lex era utilizat cu sensul de contract, atunci cnd convenia se ncheia ntre dou persoane fizice. Atunci cnd convenia se ncheia ntre magistrai i popor, cuvntul lex era utilizat 10

cu sensul de lege, ca izvor formal al dreptului, ntruct adoptarea legii romane presupunea o convenie ntre magistrat i popor. Convenia dintre magistrat i popor se ncheia dup anumite reguli care defineau procedura de adoptare a legilor. Unul dintre magistrai propunea proiectul de lege printr-un edict. Dup ce poporul lua cunotin de textul proiectului de lege, acesta era dezbtut timp de 24 de zile n cadrul adunrilor ad-hoc. Dup expirarea acestui termen, poporul era convocat din nou pentru a se pronuna. Dac poporul era de acord, rspundeau prin uti rogas, iar dac nu era de acord, prin antiquo. Dac legea era adoptat de popor, urma s fie naintat Senatului n vederea ratificrii, dup care intra n vigoare. Textul original al legii era depus n tezaurul statului i mai multe copii erau afiate, pentru ca poporul s o cunoasc. Structura legii romane cuprinde trei pri: - praescriptio (cuvintele scrise mai nainte) - rogatio - sanctio n praescriptio se menionau: - numele magistratului care a prezentat propunerea - adunarea care a votat legea - locul i data votrii - ordinea n care unitile de vot i-au exprimat voina. n rogatio erau menionate precizrile prevzute de lege (textul legii) i, dac erau mai multe, acestea erau sistematizate n capitole i paragrafe. n sanctio se arta ce consecine se produc n ipoteza nerespectrii dispoziiilor cuprinse n rogatio. n funcie de sanciunea lor, legile romane se clasificau n trei categorii: - leges perfectae - leges minus quam perfectae - leges imperfectae. n sanciunea legilor perfecte se prevedea c orice act fcut prin nclcarea dispoziiilor din rogatio va fi anulat. n sanciunea legilor mai puin perfecte se preciza c actul juridic ncheiat prin nclcarea dispoziiilor din rogatio e valabil, i produce efectele, dar autorul este sancionat cu plata unei amenzi. n sanciunea legilor imperfecte se precizeaz c este interzis nclcarea dispoziiilor cuprinse n rogatio, fr a se meniona consecinele. Legea celor XII Table Lex Doudeci Tabularum este cea mai veche i mai important lege roman. Aceasta s-a adoptat pe fondul conflictelor dintre patricieni i plebei, deoarece plebeii au cerut n mod repetat ca obiceiurile s fie codificate i publicate. Dup aceast cerere repetat, n 451 .Hr. s-a format o comisie din 10 brbai numit decemvirii legibus scribundis (cei 10 brbai care scriu dreptul). Membrii acesteia au sistematizat obiceiurile i le-au afiat pe 10 table de lege, dar plebeii au afirmat c acea sistematizare nu e complet. Astfel c, n 449 i.Hr. s-a format o nou comisie din care fceau parte acum i 5 plebei, comisie care a elaborat o codificare complet a obiceiurilor juridice i le-a publicat n forum pe 12 table de bronz. Aceast lege se mai numete Codul Decemvirilor, ntruct ea cuprinde ntregul drept public i ntregul drept privat roman, iar n domeniul privat, cele mai multe dispoziii se refer la: - organizarea familiei - proprietatea privat - succesiuni. Mult vreme s-a afirmat n mod greit c Legea celor XII Table nu ar fi original, ci copiat dup dreptul grec. Aceast afirmaie se ntemeiaz pe un text din Titus Livius, conform cruia, nainte de adoptarea legii, o comisie format din 5 brbai s-ar fi deplasat n Grecia Mare pentru a studia dreptul grec. n realitate, Legea celor XII Table e profund original ntruct textele ei oglindesc n mod fidel modul de via al romanilor din sec. V, precum i mentalitatea lor. 11

Pe de alt parte, s-au fcut studii comparative ntre Legea celor XII Table i Legile lui Solomon i s-a constatat c exist numai 3 elemente comune, ceea ce e complet nesemnificativ. Cele 12 table nu s-au pstrat, nu au ajuns la noi direct, cci au fost distruse de gali la incendierea Romei n 367 i.Hr., ceea ce nseamn c textul legii a fost afiat n forum numai 6 decenii, ntruct, dup alungarea galilor, romanii nu au reprodus textul legii, deoarece acel text s-a fixat pentru totdeauna n contiina i n memoria poporului roman. n acest sens, Cicero menioneaz c, pe vremea copilriei sale, copiii erau obligai s nvee pe de rost Legea celor XII Table, iar nvarea pe de rost a acestora spune Cicero era carmen necessarium (lecie obligatorie), fr de care nu se trecea clasa. De aceea, n epoca modern, s-a pus problema reconstituirii acelui text, reconstituire ce s-a fcut pe baza textelor istorice i literare, dar mai ales, pe baza jurisconsulilor clasici care au comentat Legea celor XII Table. n epoca veche, cei mai valoroi comentatori au fost: Sextus Aelius Paetus Catus i Acilius Sapiens. n vremea lui Cicero, cei mai avizai comentatori ai Legii celor XII Table au fost Quintus Mucius Scaevola i Servius Sulpicius Rufus. n epoca principatului, comentarii deosebit de valoroase au scris Labeo i Gaius. Se pare c cea mai bun reproducere a fost fcut de Paul Frederic Girard, publicat n colecia Girard. n sens formal, Legea celor XII Table a fost n vigoare 11 secole, pentru c romanii nu admiteau ideea de abrogare a legilor, ntruct acestea erau de origine divin.

4. EDICTELE MAGISTRAILOR
Spre sfritul republicii, odat cu economia de schimb, textele de lege au devenit anacronice, inaplicabile. De aceea, Cicero spunea c pe vremea sa, n sec.I, n practica instanelor judectoreti, locul Legii celor XII Table fusese luat de Edictul praetorului, deoarece, n epoca veche, normele dreptului privat roman au fost exprimate i prin edictele magistrailor. ntruct magistraii romani erau nvestii cu ius edicendi (dreptul de a publica un edict), prin care artau cum i vor exercita atribuiile i ce procedee juridice vor aplica, cele mai importante edicte ale magistrailor era valabile 1 an i erau denumite edicta perpetua. Pe lng edictele de un an, ct dura magistratura, existau i edicte ocazionale, valabile 3-4 zile, numite edicta repentina. Cele mai importante edicte ale magistrailor sunt edictele pretorilor, deoarece, aa cum am vzut, pretorii exercitau cele mai importante atribuii de ordin judiciar, cu ocazia organizrii i judecrii proceselor. Prin edictele lor, pretorii puneau la dispoziia prilor cele mai adecvate mijloace procedurale pentru ca ele s-i poat valorifica preteniile legitime ori de cte ori textele din legi nu cuprindeau dispoziiile corespunztoare. Pe aceast cale, pretorii au influenat linia de evoluie a instituiilor dreptului civil i le-au adaptat la noile realiti economice i sociale. Totodat, pretorii au creat noi instituii juridice care, spre sfritul republicii, s-au constituit ntr-o ramur distinct de drept, numit dreptul pretorian. Dreptul pretorian nu a fost creat prin procedee juridice directe, ci indirecte, deoarece, nc din epoca veche, funciona principul conform cruia pretorul nu poate crea drept. Pe de alt parte, dispoziiile dreptului civil deveniser inaplicabile i nici nu puteau fi abrogate. Fa de aceast situaie paradoxal, pretorul a recurs la mijloace procedurale care au acionat ca un filtru, n sensul c s-a pstrat aparena c dreptul civil a rmas n vigoare, dar n realitate, el a dobndit o nou finalitate i totodat au aprut instituii de sine stttoare ale dreptului pretorian, ca o replic dat dreptului civil. Formal, edictul pretorilor era valabil pe termen de 1 an, dar n realitate, anumite dispoziii din edict, acelea care se dovedeau utile, erau preluate i de pretorii urmtori, astfel nct, prin preluri succesive, acele dispoziii s-au fixat definitiv n corpul edictului. De aceea, Cicero spunea c, pe vremea lui, edictul pretorului cuprinde 2 categorii de dispoziii: - unele cuprinse n edictum vetus sau translaticium - alte cuprinse n edictum nova sau pars nova. n edictum vetus dispoziiile care treceau de la un pretor la altul n pars nova dispoziiile cuprinse n edict de fiecare pretor n parte. Sistematizarea edictului pretorului 12

Activitatea creatoare a dreptului a ajuns la apogeu pe vremea lui Cicero, ns, n epoca clasic, mpratul Hadrian i-a ordonat lui Salvius Iulianus s-i dea o form definitiv, form de la care viitori pretori nu se mai puteau abate. Din acel moment, activitatea creatoare a pretorului a ncetat, iar edictul codificat de Salvius este numit edictum perpetuum. Edictul codificat de Salvius nu s-a pstrat; de aceea, n epoca modern, s-a pus problema reconstituirii sale, reconstituire care s-a fcut pe baza lucrrilor clasice care au comentat edictum perpetuum. Cea mai bun reconstituire a fcut-o romanistul Otto Lenel prin lucrarea sa, intitulat la fel. Potrivit acelei reconstituiri, edictum perpetuum cuprinde 4 pri: 1. Despre organizarea proceselor 2. Mijloacele procedurale de drept civil 3. Mijloacele procedurale de drept pretorian 4. Despre executarea sentinei. Raportul dintre dreptul civil i dreptul pretorian Aa cum am vzut, dreptul pretorian a aprut ca o replic dat dreptului civil, n ciuda faptului c, potrivit vechilor romani, pretorul nu are posibilitatea de a crea drept; dar tot romanii spuneau c dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil. Aadar, ideea c pretorul nu poate crea drept trebuie neleas n sensul c pretorul nu poate crea drept civil, cci dreptul civil este expresia n forma legii, iar legea e voina poporului. Pretorul poate influena evoluia dreptului civil, aa cum rezult din definiia dreptului pretorian, conform creia: Ius praetorium est quod praetores introduxerunt adiuvandi vel supplendi vel corrigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicam (Dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni n ajutorul dreptului civil, pentru a-l completa i mbunti conform binelui public). n vederea influenrii liniei de evoluie a dreptului civil, pretorul a acionat pe 3 ci: 1. adiuvandi iuris civilis gratia = pretorul vine n sprijinul dreptului civil 2. supplendi iuris civilis gratia = completarea dispoziiilor de drept civil 3. corrigendi iuris civilis gratia = pretorul modifica reglementrile dreptului civil. 1. n primul caz, pretorul interpreta de aa manier textele de drept civil nct acele texte s poat fi aplicate i noilor cazuri ivite n practica instanelor interpretare extensiv. 2. n al doilea caz, pretorul cerceta dispoziiile din legi, constata c ele prezint anumite lacune i le completa, adugnd noi dispoziii la textele din legi. 3. n al treilea caz, atunci cnd constata c anumite dispoziii sunt n mod vdit depite, le desfiina, le anula, dar aceasta nu nsemna c pretorul putea desfiina legi n ansamblul lor, ci putea desfiina doar anumite dispoziii. Distincia dintre drept civil i drept pretorian a durat pn n vremea lui Justinian, cnd cele dou rnduieli juridice s-au rnduit i nu mai dispunem de criterii pentru a distinge instituiile dreptului civil i instituiile dreptului pretorian.

5. JURISPRUDENA
n epoca veche, normele dreptului privat roman i-au gsit expresia i n jurispruden (iuris prudentia) = tiina dreptului roman, creat de jurisconsuli (iuris consulti) prin interpretarea dispoziiilor din vechile legi. Ca i pretorii, jurisconsulii au exercitat o mare influen asupra dreptului civil din aceleai considerente, cu deosebirea c pretorii au recurs la mijloace procedurale, iar jurisconsulii la activitatea de cercetare tiinific. Jurisconsulii romani nu erau juriti n sensul tehnic al cuvntului, cci nu erau funcionari publici i nu erau remunerai pentru activitatea lor, ci ei desfurau activitatea de cercetare tiinific din proprie iniiativ i pe cont propriu. Activitatea lor de cercetare era att de apreciat la romani, nct Cicero spunea 13

c locuina jurisconsultului este oracolul ntregii ceti (domus iuris consulti totius oraculum civitatis). n epoca foarte veche, jurisprudena a avut un caracter religios sacral, ntruct, la acea epoc, fiecrui tip de proces i corespundeau anumite formule solemne. Pronunarea greit a acestor formule atrgea dup sine pierderea procesului. Ele erau numite formule solemne ale legii sanciunilor (legis actio), i erau cunoscute numai de pontifi, deoarece numai ei puteau cunoate zilele faste (n care se puteau organiza procese). Din acest motiv, numai potifii se puteau dedica cercetrii dreptului i totodat numai ei puteau oferi consultaii n problemele de drept. Ct vreme jurisprudena a fost monopolul preoilor pontifi, ea nu a putut face progrese remarcabile, deoarece pontifii, ca preoi, erau primii care doreau s menin confuzia ius-fas (dreptreligie). Jurisprudena laic n epoca veche. n anul 301 .Hr., Gnaeus Flavius, libertul (dezrobitul) lui Appius Claudius Caecus, a divulgat n forum formulele solemne i zilele faste. Dup ce formulele solemne au fost afiate n public, orice persoan se putea dedica cercetrii tiinifice n domeniul dreptului, iar jurisprudena a devenit laic. Totui, n urmtoarele 2 decenii i chiar n urmtorul secol, jurisprudena a avut un caracter empiric, de spe, n sensul c laicii aveau o anumit reticen fa de cercetarea juridic, i, pe de alt parte, lipseau preocuprile pentru formularea unor principii sistematizate ale materiei. Jurisconsulii se mrgineau s ofere consultaii cu privire la rezolvarea unor anumite spee. Cu toate c jurisconsulii din epoca veche nu erau juriti n sensul tehnic i nu erau practicieni, totui, activitatea lor de cercetare, pe msur ce s-a laicizat, avea unele implicaii practice exprimate prin cuvintele: respondere, cavere i agere. Respondere desemneaz consultaiile oferite de jurisconsuli cetenilor, n cele mai diverse probleme de drept. Cavere desemneaz explicaiile date cetenilor n legtur cu forma actelor juridice, iar agere se refer la ndrumrile date judectorilor cu privire la felul n care trebuie condus un proces. Jurisprudena n epoca clasic. n epoca clasic, jurisprudena a ajuns la apogeu, deoarece, n aceast epoc, s-au afirmat cei mai mari jurisconsuli ai Romei i s-au elaborat cele mai valoroase lucrri. Totodat, n aceast epoc, au fost create conceptele principale i instituiile juridice cu aplicaiune universal. Calitile jurisconsulilor clasici i-au gsit expresia capacitii de analiz i sintez, de generalizare i sistematizare n: - logica sever cu care soluionau diversele controverse, - limbajul juridic limpede i elegant - precizia cu care fixau sensul conceptelor juridice. De altfel, nc din vremea lui Octavian Augustus, s-au format 2 coli de drept cu nelesul de curente ale gndirii juridice: - coala sabinian (fondat de marele jurisconsul Caius Ateius Capito) - coala proculian (fondat de Marcus Antistius Labeo), Denumirile celor dou coli vin de la numele celor mai valoroi discipoli ai fondatorilor Sabinus i Proculus. coala sabinian avea o orientare conservatoare ntruct ea promova soluiile Legii celor XII Table, pe cnd coala proculian avea o orientare progresist, ntruct ea urma linia de gndire a edictului pretorului. La jumtatea sec. I d.Hr. s-a remarcat n mod deosebit jurisconsultul Caius Cassius Longinus, care a fost att de apreciat nct, la un moment dat, coala sabinian a fost denumit coala casian. n vremea mpratului Hadrian, s-a afirmat jurisconsultul Salvius Iulianus, care a codificat edictul pretorului i a scris lucrarea enciclopedic Digestia. n vremea lui Antonius Piul, s-a remarcat jurisconsultul Pomponius, care a scris o istorie a jurisprudenei romane, denumit liber singularis enchiridii (care ntr-un singur volum). Un fragment din aceast lucrare a ajuns pn la noi prin digestele mpratului Justinian. 14

Se pare c n vremea lui Antonius Piul i Marc Aureliu a trit jurisconsultul Gaius, care este o engim a dreptului roman, pentru c niciunul dintre presupuii si contemporani nu-l menioneaz, ns, peste mai multe secole, lucrrile sale se bucurau de o mare faim. Cu privire la Gaius s-au scris n epoca modern cele mai multe lucrri, i nu pentru c Gaius ar fi fost foarte original, ci pentru c una dintre lucrrile sale a ajuns pn la noi, pe cale direct, sub forma unui manuscris palimpsest. Palimpsestul este un papirus de pe care s-a ters textul iniial, iar n locul lui s-a ters un alt text. n cazul nostru, prin. sec.VI, un clugr a ters textul institutelor lui Gaius i n locul acelui text a scris un imn religios. Dup sute de ani, n 1816, cercetnd biblioteca episcopal de la Verona, profesorul german Niebuhr a descoperit acest papirus. El i-a dat seama imediat c este vorba de un palimpsest, nct a aplicat reactivi chimici pentru a descifra textul iniial i, spre marea lui satisfacie, a constatat c a descoperit Institutele lui Gaius. La acea epoc, reactivii chimici erau primitivi, nct papirusul a fost carbonizat, iar, n partea final, unele cuvinte nu au putut fi descifrate. De aceea se spune c manuscrisul de la Verona este lacunar. ntmplarea a fcut ca n 1933, n Egipt, s se descopere un alt papirus pe care este scris partea final a Institutelor lui Gaius. Astfel, lacunele manuscrisului de la Verona au putut fi completate. Papirusul descoperit n Egipt este denumit Noul Gaius (Gaius din Egipt). Institutele lui Gaius sunt un manual colar, adresat studenilor n drept, n care materia este sistematizat, iar ideile se succed n mod logic. Aa se face c, pe baza acestei lucrri, au putut fi reconstituite instituiile juridice romane din epoca veche i de la nceputul epocii clasice. Cei mai mari jurisconsuli ai Romei au trit la sf. sec.II i la nceputul sec.III. Este vorba despre Aemilius Papinianus, Iulius Paulus i Ulpius Domitius (Ulpian). Papinianus a fost considerat de contemporanii si princeps jurisconsultorum sau primus omnium deoarece, prin lucrrile sale cu caracter practic, a oferit soluii optime tuturor cazurilor reale sau imaginare. Paul i Ulpian au fost elevii si. Paul a fost un jurisconsult foarte original i foarte productiv, ns avea un stil ermetic, greu de neles. Rivalul su, Ulpian, nu a fost att de original, dar avea un stil accesibil, astfel nct o treime din Digestele lui Justinian este format din fragmente care au fost extrase din lucrrile lui Ulpian. Ultimul jurisconsult care a desfurat o activitate creatoare n epoca clasic a fost Modestinus. Jurisprudena n epoca postclasic Legea citaiunilor - n epoca postclasic, pe fondul decderii generale a societii romane, a deczut i jurisprudena, n sensul c jurisconsulii postclasici nu au mai desfurat o activitate creatore, ci s-au mrginit s rezume sau s comenteze lucrrile jurisconsulilor clasici. De aceea, judectorii soluionau procesele tot pe baza lucrrilor clasice, lucrri care fuseser scrise cu secole mai nainte i care erau att de numeroase nct nu putea fi cunoscute integral. Profitnd de aceast situaie, prile aflate n proces au nceput s falsifice lucrrile jurisconsulilor clasici, punnd pe seama lor afirmaii pe care nu le fcuser, cu scopul de a ctiga procesele. Pentru a se pune capt acestei practici, n 426, s-a dat o constituiune imperial, denumit legea citaiunilor, prin care s-a stabilit c n faa judectorilor pot fi citai numai 5 autori clasici, ale cror lucrri erau celebre, cunoscute de toi judectorii, i nu puteau fi falsificate fr ca judectorii s depisteze falsul: Papinian, Paul, Ulpian, Gaius i Modestin. De regul, cei 5 clasici soluionau n mod unitar diversele probleme de drept, ns uneori soluiile erau controversate. n asemenea cazuri, judectorul era obligat s urmeze prerea majoritii. n caz de paritate, n sensul c doi jurisconsuli aveau o prere, doi ofereau o soluie diferit, iar cel de-al cincilea nu se pronuna, judectorul era obligat s urmeze prerea lui Papinian. Atunci cnd cel care se pronuna era chiar Papinian, judectorul avea dreptul s opteze pentru una din cele dou opinii. La sf. legii citaiunilor, n 321, s-a reprodus/republicat o constituiune imperial dat de mpratul Constantin cel Mare, prin care desfiina toate notele critice pe care Paul i Ulpian le fcuser la adresa operei lui Papinian, deoarece, n concepia lui Ctin cel Mare, Papinian era n afara criticii. Ius publice respondendi - Aa cum am vzut, nc din epoca veche, jurisconsulii aveau dreptul s ofere consultaii judectorilor. Iniial, acele consultaii nu erau obligatorii pentru judectori. Mai trziu, la sf. epocii vechi, Octavian Augustus a creat un drept special, denumit ius publice responendi (dreptul de a oferi consultaii cu caracter oficial). Acest drept special a fost acordat numai unor jurisconsuli, acelora care se aflau n graiile mpratului. 15

Consultaiile juridice oferite judectorilor de ctre jurisconsulii nvestii cu ius publice respondendi aveau caracter obligatoriu, dar numai pentru cazul respectiv, nu i pentru cazurile similare. mpratul Hadrian a fcut un pas mai departe i a decis ca toate consultaiunile oferite judectorilor de ctre jurisconsulii nvestii cu ius publice respondendi s fie obligatorii nu numai n cazurile respective, ci n toate cazurile similare. Din acel moment, jurisprudena a dobndit putere de lege i a devenit izvor formal al dreptului privat roman.

6. SENATUSCONSULTELE
n epoca clasic, ncepnd din vremea lui Hadrian, hotrrile senatului (senatuconsulte) au devenit obligatorii dobndind putere de lege i, prin urmare, izvoare formale de drept. Proiectul de senatuconcult era citat de mprat n faa senatului, dup care mpratul prsea incinta senatului, nemaiateptnd rezultatul votului, ntruct senatul devenise o simpl anex a politicii imperiale. De aceea, n documentele vremii, senatuconsultete mai erau numit i orationes (simple discursuri imperiale).

7. CONSTITUIUNILE IMPERIALE
n vremea lui Octavian, hotrrile imperiale, denumite constituiuni imperiale au dobndit putere de lege. Acestea erau de 4 feluri: - edicte - mandate - decrete - rescripte. Edictele cuprindeau dispoziiuni de maxim generalitate, att n domeniul privat, ct i n cel public. Ex.: constituiunea imperial prin care mpratul Caracala a generalizat cetenia roman. Mandatele cuprindeau instruciuni cu caracter administrativ, adresate nalilor funcionari imperiali, mai cu seam, guvernatorilor de provincii. Unele cuprindeau dispoziii de drept penal. Decretele erau hotrri judectoreti pronunate de mprai, ntruct i mpraii puteau fi alei judectori. Uneori, cu ocazia pronunrii sentinei, mpratul formula o nou regul de drept, preciznd c pe viitor, toate cazurile similare trebuie soluionate n conformitate cu acea regul. Pe aceast cale s-a nscut un drept, ceea ce astzi denumim precedentul judiciar. Rescriptele erau consultaiuni juridice oferite de mprai. Rspunsurile date magistrailor mbrcau forma unor scrisori (epistula) i aveau caracter obligatoriu. Cele adresate particularilor erau scrise sub textul cererii. Anumite rescripte cuprindeau i reguli cu caracter general. Aceste rescripte, ntruct aveau o valoare aparte, erau sistematizate i publicate.

CAPITOLUL II OPERA LEGISLATIV A MPRATULUI JUSTINIAN

1. Importana operei legislative a lui Justinian mpratul Justinian era contient de faptul c sistemul sclavagist roman s afla n ultimul stadiu al descompunerii. n acele condiii, el a ordonat unor comisii formate din profesori i avocai, s sistematizeze i s repun n vigoare cele mai importante texte juridice ale dreptului clasic, n sperana c sistemul sclavagist va fi salvat de la pieire. Opera legislativ elaborat din ordinul mpratului Justinian prezint o uria importan istoric, importan pe care nimeni n-ar fi putut-o bnui la acel moment, ntruct importana acestei opere legislative se datoreaz unui factor conjunctural, i anume faptului c aproape toate textele juridice clasice au fost distruse de barbari, nemaiajungnd pn la noi. ns opera legislativ a lui Justinain s-a pstrat, 16

ajungnd pn la noi pe cale indirect, iar, pe baza ei, romanitii moderni au putut reconstitui tezaurul gndirii juridice romane. Dac Justinian nu ar fi avut inspiraia s ordoneze elaborarea acestei opere legislative, noi nu am fi putut reconstitui integral instituiile juridice ale romanilor, iar omenirea ar fi evoluat n cu totul o alt direcie. Aceast oper legislativ cuprinde 4 lucrri: - codul (codex) - digestele (digesta) - institutele (institutiones) - novelele (novelae) Codul lui Justinian a fost elaborat de o comisie format din 10 profesori i avocai, n frunte cu Tribonian (cel mai mare jurisconsult al acelei vremi). Codul a fost publicat n dou ediii. Prima ediie aprut la 529, dar s-a pierdut. A doua ediie a codului, denumit Codex repetitae praelectionis s-a publicat n 534 i s-a pstrat. n cea de-a doua ediie sunt cuprinse constituiunile imperiale care au fost date din vremea lui Hadrian pn n 534. Materia a fost sistematizat n 12 cri. Crile sunt mprite n titluri, titlurile n constituiuni, iar unele dintre constituiuni sunt mprite i n paragrafe. Codul cuprinde dispoziii din dreptul public i dreptul privat, iar n 2 cri gsim i dispoziii de drept canonic. Fa de faptul c acele dispoziii urmau a fi aplicate n practica instanelor judectoreti, membrii comisiei le-au adaptat la noile realiti, le-au modificat astfel nct s fie aplicate n practic. Digestele lui Justinian, publicate n 553, sunt o culegere de fragmente extrase din lucrrile jurisconsulilor clasici. Aceast culegere a fost ntocmit de o comisie format din 15 profesori i avocai, n frunte cu Tribonian. Metoda de lucru a comisie a fost stabilit chiar de mprat prin 3 constituiuni imperiale care, ulterior, au devenit prefee ale digestelor. Prin acele constituiuni, mpratul a precizat c fragmentele extrase din lucrrile jurisconsulilor clasici urmeaz s fie aplicate practic. Procednd la cercetarea lucrrilor clasice, membrii comisiei au constatat c unele soluii erau controversate, n sensul c aceleai probleme de drept erau soluionate n mod diferit de autorii de autorii clasici, dup cum au mai constatat c unele instituii juridice erau inaplicabile. Lund act de aceast situaie, mpratul a mai dat nc 50 de constituiuni imperiale, prin care a pus capt tuturor controverselor i a desfiinat toate instituiile depite. Jurisconsulii lui Justinian au extras cele mai valoroase texte din 2000 de lucrri clasice, care erau mai cunoscute i le-au sistematizat n 50 de cri. Crile au fost mprite n titluri, titlurile n fragmente, iar fragmentele n paragrafe. n fruntea fiecrui fragment se afl o inscripie prin care se precizeaz din ce lucrare a fost extras fragmentul respectiv i cine este autorul acelei lucrri. (Ex.: Dac fragmentul este extras din lucrrile lui Pauli denumit Sentenie, iar inscripia se numete Sentenie Pauli). Pornind de la inscripie, romanii moderni au reuit s reconstituie lucrrile jurisconsulilor clasici. Mult vreme s-a afirmat n mod greit c fragmentele extrase din lucrrile clasice au fost aezate la ntmplare. Aceast impresie greit decruge din faptul c n toate crile din digeste sunt cuprinse fragmentele care se refer la cele mai diverse materii, dar nu s-a observat c titlurile se caracterizeaz prin unitate de coninut. Aceasta nseamn c n toate titlurile sunt cuprinse fragmente care se refer la aceeai problem de drept. Mai mult dect att, n cadrul titlurilor, fragmentele sunt aezate ntr-o anumit ordine, care decurge din metoda de lucru a comisiei. n vederea elaborrii digestelor, comisia a fost mprit n 3 subcomisii. Potrivit metodelor de lucru stabilite: - Prima subcomisie a fost mputernicit s cerceteze fragmente din libri ad Sabinum i din Digestele lui Salvius Iulianus; ele sunt denumite prin masa sabinian. - A doua subcomisie a fost mputernicit s cerceteze lucrrile jurisconsulilor care au comentat edictul pretorului i s extrag cele mai valoroase fragmente din acele lucrri masa edictal. - A treia subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din opera lui Papinian masa papinian. Pentru c a treia subcomisie avea mai puin de lucru, ea a extras i fragmente din alte lucrri apendix. 17

Dup ce fiecare comisie i-a elaborat masa de fragmente, s-a trecut la redactarea titlurilor. Mai nti, s-au pus unele sub altele fragmentele din masa sabinian care corespundeau unui titlu anume. De ex, cnd s-a elaborat titlul despre dot, prima subcomisie a extras din masa sabinian toate fragmentele referitoare la dot, aezndu-le unele sub altele; a doua subcomisie a extras din masa edictal toate fragmentele referitoare la acelai titlu (dot) aezndu-le n continuare unele sub altele. La sfrit, a treia subcomisie a fcut aceeai operaiune cu fragmentele din masa papinian i din apendix. De aceea, cnd facem lectura unui titlu din digeste, oricare ar fi el, constatm c la nceput figureaz fragmente din comentariile la adresa operei lui Sabinus, din digestele lui Salvius Iulianus, dup care ncep s apar fragmentele din lucrrile care au comentat edictul pretorului, iar spre final apar fragmentel din Papinian. n epoca modern, digestele lui Justinian au fost publicate n numeroae ediii, dintre care cele mai valoroase sunt: ediia Mommsen(aprut n 1870) i ediia Bonfante(n anul 1931). Institutiones - Tot n anul 533, odat cu digestele, au fost publicate i Institutele lui Justinian. Ca i institutele lui Darius, acestea sunt un manual de coal adresat studenilor, dar, spre deosebire de institutele lui Darius, cele ale lui Justinian au avut putere de lege, erau obligatorii pentru judectori. Lucrarea a fost elaborat pe baza institutelor clasice, mai cu seam, pe baza institutelor lui Darius, Marcian i Florentin. Textele extrase din institutele clasice au fost sistematizate n patru cri; crile sunt mprite n titluri, iar titlurile n paragrafe. n cazul institutelor nu exist o mprire a textelor i pe fragmente, ca n cazul digestelor. Dac lipsesc fragmente, nseamn c lipsete inscriptio; dac lipsete inscriptio, nseamn c la prima vedere nu tim din ce autori clasici au fost extrase textele. Novelae - Novelele lui Justinian cuprind constituiunile imperiale care au fost date de mprat n 554-565. De fapt, culegerea acestor constituiuni imperiale s-a fcut dup moartea mpratului de ctre persoane particulare, iar lucrarea e denumit Novelae, nu pentru c ar cuprinde instituii juridice noi sub aspectul coninutului, ci pentru c dispoziiile sale sunt noi din punct de vedere cronologic fa de cele cuprinse n Cod. De asemenea, n Novele sunt cuprinse i constituiunile abrogate, ceea ce a dus la unele repetri i la unele contradicii. Opera legislativ a lui Justinian Opera legislativ a lui Justinian a avut o finalitate practic; ea s-a aplicat n activitatea instanelor judectoreti, de aceea membrii comisie ... au adus o serie de modificri textelor clasice pentru a le pune n acord cu noile realiti, iar modificrile aduse textelor clasice cu intenie se numesc interpolri sau interpolaiuni. n epoca modern, romanitii s-au preocupat foarte serios de depistarea acestor interpolri, pentru c numai prin depistarea interpolrilor se poate realiza o reconstituire fidel a lucrrilor jurisconsulilor clasici. n acest scop au fost utilizate numeroase metode de depistare a interpolrilor. Metoda comparrii textelor s-a putut aplica numai n textele care ne-au parvenit fragmentar prin digestele lui Justinian, dar ne-au parvenit i integral, printr-o lucrare care a ajuns pn la noi pe cale direct, cum este cazul Institutelor lui Gaius. De aceea, pentru a realiza o comparare a textelor, lum un fragment din digeste i l comparm cu partea corespunztoare din lucrarea care ne-a parvenit pe calde direct. Dac cele 2 fragmente nu sunt identice, nseamn c fragmentul din digeste a fost interpolat (modificat). De asemenea, uneori, acelai fragment apare la mai multe titluri pentru c e relevant la mai multe materii. Dac fragmentul prezentat de mai multe ori nu are peste tot aceeai redactare, nseamn c s-a fcut o interpolare. Metoda substituirii de termeni este cea mai sigur metod n depistarea interpolrilor. Uneori, o instituie clasic este desemnat prin denumirea care ne indic o instituie juridic postclasic ce i-a preluat funciile. De exemplu, n epoca clasic, proprietatea se transmitea prin mancipaiune, iar n epoca postclasic se transmite prin tradiiune, ceea ce nseamn c tradiiunea a preluat, n epoca postclasic, funcia mancipaiunii. Dac ntr-un text clasic, n loc de mancipaiune, apare cuvntul tradiiune, s-a creat o interpolare. 18

Glose - Textele clasice au fost modificate nu numai cu intenie, ci i din greeal, cu ocazia multiplicrii lucrrilor. Lucrrile se multiplicau prin dictare i scriere. Sclavul care dicta, nefiind jurist de profesie, dicta i adnotrile. Modificrile fcute din greeal a lucrrilor clasice ca urmare a multiplicrii lor erau denumite glose.

PARTEA A II-A PROCEDURA CIVIL ROMAN

Procedura civil roman cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz desfurarea proceselor private n cadrul celor 3 sisteme procedurale pe care le-au creat romanii: 1) Procedura legisaciunilor s-a aplicat n Epoca Veche 2) Procedura formular s-a aplicat n Epoca Clasic 3) Procedura extraordinar s-a aplicat n Epoca Postclasic.

TITLUL I PROCEDURA LEGISACIUNILOR

CAPITOLUL I NOIUNI INTRODUCTIVE
Procedura legisanciunilor este cel mai vechi sistem procedural cunoscut n istoria dreptului. Cuvntul legisaciune vine de la legis actio, desemnnd aciunea legilor. Legisaciunile sunt tipuri de procese. Unele tipuri de procese erau utilizate n vederea recunoaterii unor drepturi subiective pe cale judiciar i se numeau legisaciuni de judecat, iar celelalte tipuri de procese erau utilizate n scopul valorificrii sau executrii acelor drepturi subiective care au fost recunoscute pe cale judiciar i se numeau legisaciuni de executare. Legisaciunile de judecat - sacramentum - iudicis postulatio - condictio Legisaciunile de executare - manus iniectio - pignoris capio CARACTERELE LEGISACIUNILOR Toate aceste tipuri de procese sau legisaciuni prezint anumite caractere: a. Caracterul formalist const n faptul c fiecrei legisaciuni i corespunde anumite formule solemne, iar greeala unui singur cuvnt atrgea pierderea procesului. b. Caracterul legal const n faptul c legisaciunile au fost create prin legi, iar formulele solemne corespunztoare fiecrei legisaciuni au fost create de pontifi pe baza unor texte din legi. c. Caracterul judiciar decurge din faptul c procesele se desfurau n 2 faze: faza in iure i faza in iudicio.

19

Faza in iure avea loc n faa magistratului care organiza judecarea procesului. Faza in iudicio avea loc n faa magistratului care judeca procesul. Procesele puteau fi organizate numai de acei magistrai care erau nvestii cu atribuiuni de ordin judiciar i care erau denumii magistrai judiciari. Iniial, atribuiile judiciare au revenit consulilor. Din 367, procesele dintre cetenii romani erau organizate de pretorii urbani., iar procesele dintre cetenii romani i strini erau organizate de pretorii peregrini. Procesele declanate n legtur cu actele juridice ncheiate n trguri erau organizate de edili. n Italia, procesele erau organizate de reprezentanii pretorilor urbani i de magistraii municipali, iar n provincii procesele erau organizate de guvernatori i de magistraii municipali.

CAPITOLUL II DESFURAREA PROCESULUI N SISTEMUL PROCEDURII LEGISACIUNILOR 1. FAZA IN IURE

n prima faz, procesul mai prezenta un caracter consensual, ceea ce nseamn c era necesar prezena ambelor pri n faa magistratului, dei, la acea epoc, statul roman nu avea atribuiuni de citare; dect prtul trebuia s fie citat sau chemat la proces chiar de ctre reclamant. Procedee de citare n acest sens, reclamantul avea la dispoziie 3 procedee de citare: In ius vocatio este cel mai vechi procedeu de citare. Acesta const n somarea prtului, care este chemat s vin n faa magistratului prin pronunarea unor cuvinte solemne: in ius te voco (te chem n faa magistratului), cuvinte care nu puteau fi rostite la domiciuliul prtului ntruct domiciliul ceteanului roman era considerat un templu, era inviolabil. Dac prtul refuza s se prezinte n faa magistratului, reclamantul putea s l aduc prin utilizarea forei, imediat ce refuzul prtului era constatat cu martori. Jurisconsulii clasici spuneau c acest procedeu de citare era primitiv. Vadimonium extrajudiciar este cel de-al doilea procedeu de citare, aprut mai trziu, deci mai evoluat. Acesta era o convenie prin care prile stabileau data la care urmau s se prezinte n faa magistratului. Condictio era somaia prin care reclamantul chema in iure pe prtul peregrin. Activitatea prilor n faa magistratului Dac ambele pri se prezentau n faa magistratului, ncepeau dezbaterile contradictorii prin utilizarea formulelor solemne corespunztoare procesului care se organiza. Fa de preteniile reclamantului, prtul putea adopta una din urmtoarele atitudini: - s recunoasc acele pretenii n faa magistratului (confessio in iure), iar cel ce recunotea era asimilat cu cel condamnat, potrivit adagiului autentic roman confessus pro iudicato est = cel ce recunotea e considerat ca i condamnat. (n domeniul dreptului circul 500 de adagii, dintre care numai 17 sunt autentic romane. Toate celelalte sunt create de comentatori, n primul rnd, de ctre glosatori pe baza unor texte romane). ntr-un asemenea caz, procesul nu mai trecea la faza a doua. - s nege preteniile reclamantului, dar s nu nu-i dea concursul la desfurarea procesului. i n acest caz prtul era asimilat cu cel condamnat, iar procesul nu trecea n faza a doua. - s nege preteniile reclamantului, dndu-i, n acelai timp, concursul la desfurarea procesului. n acest caz, procesul trecea n faza a doua i se finaliza cu pronunarea unei sentine de condamnare sau absolvire. Iurisdictio 20

n procedura legisaciunilor, dreptul magistratului de a organiza un proces se numea iurisdictio. Acesta este de 2 feluri: - contentiosa - voluntaria. n cazul iurisdictio contentiosa interesele prilor erau opuse, iar procesul se finaliza cu pronunarea unei sentine de condamnare sau absolvire. Aceasta aparinea pretorului urban i peregrin, precum i edililor curuli. n cazul iurisdictio voluntaria sau graioas, interesele prilor erau comune, iar acestea cooperau cu magistratul pe baza unei nelegeri prealabile n cadrul unui proces simulat sau fictiv, cu scopul de a obine anumite efecte juridice. De exemplu, prile, n nelegerea cu magistratul, simulau c se judec, dar n realitate transmiteau dreptul de proprietate asupra unui bun. n acest caz, cel ce urma s dobndeasc proprietatea se prezenta la proces n calitate de aa-zis reclamant, iar cel ce transmitea proprietatea asupra lucrului, se prezenta n calitatea de aa-zis prt. Reclamantul afirma n cuvinte solemne c lucrul aa-zis litigios este al su, iar prtul tceau, nu-l contrazicea, astfel nct, fa de afirmaia reclamantului i fa de tcerea prtului, magistratul i recunotea reclamantului dreptul de proprietate asupra lucrului. Imperium - este puterea de comand a magistratului. n sens larg, imperium cuprinde i iurisdictio. Uneori, textele desemneaz dreptul de a organiza instana prin imperium mixtum, iar dreptul de a comanda o armat prin imperium merum. Pretorul exercita numai imperium mixtum. Activitatea pretorului n procedura legisaciunilor, magistraii judiciari, n frunte cu pretorul, desfurau o activitate mecanic, activitate ce se rezum la a observa dac prile pronunau corect formulele solemne corespunztoare procesului care se organiza, dup care pronuna, n funcie de datele cazului, unul din urmtoarele cuvinte solemne: do, dico, addico. Prin cuvntul do pretorul numea judectorul ales de prile n litigiu i nsemna c procesul urma s treac n faza a doua. Prin cuvntul dico pretorul atribuia, cu titlu provizoriu, obiectul litigios uneia din pri. Prin cuvntul addico pretorul ratifica declaraia unei dintre pri, recunoscnd dreptul acesteia. Aadar, la iurisdictio voluntaria, atunci cnd reclamantul dobndea proprietatea unui lucru printr-un proces fictiv, pretorul i recunotea dreptul de proprietate prin cuvntul addico. Procedee de soluionare a unor litigii pe cale administrativ Pretorul, care era cel mai important, se bucura nu numai de iurisdictio, ci i de imperum. n virtutea lui imperum, pretorul putea soluiona anumite litigii pe cale administrativ, fr a mai organiza proesul n 2 faze. Procedeele prin care pretorul putea soluiona anumite litigii sunt: - stipulationes praetorie (stipulaiunile pretoriene) - missio in possessionem - interdicta (interdictele). - restitutio in integrum (repunerea n situaia anterioar) a. Stipulationes praetorie sunt contracte verbale, ncheiate prin ntrebare i rspuns, din ordinul pretorului. Stipulaiunile sunt de 2 feluri: - stipulaiuni obinuite - stipulaiuni pretoriene. Stipulaiunile obinuite erau ncheiate din iniiativa prilor cu scopul de a crea anumite obligaii ntre pri, n timp ce stipulaiunile pretoriene se ncheiau din ordinul pretorului n vederea soluionrii unor litigii cci, prin asumarea stipulaiunii, prtul promitea c pe viitor, dac i va aduce o pagub reclamantului prin fapta sa, i va plti o anumit sum care era att de mare nct prtul lua toate msurile necesare pentru a nu-i provoca reclamantului pagube. b. Missio in possessionem nseamn trimiterea reclamantului n posesiunea sau deteniunea bunurilor prtului, cu scopul de a-l determina pe prt s adopte o anumit conduit. O asemenea msur era luat mpotriva prtului care refuza s se prezint n faa magistratului. 21

c. Interdicta sunt dispoziii prin care pretorul ordona prilor, fie s ncheie, fie s nu ncheie un anumit act juridic. Dac pretorul ordona prilor s ncheie un act juridic, atunci interdictul = pozitiv. Dac pretorul ordona prilor sa nu ncheie un act juridic, atunci interdictul = negativ. Interdictele erau simple se adresau unei singure pri, duble se adresau ambelor pri. d. Restituio in integrum este ordinul pretorului ce const n desfiinarea actului pgubitor pentru reclamant, astfel nct prile s fie repuse n situaia pe care o aveau nainte de ncheierea acelui act pgubitor. Aadar, reclamantul redobndea dreptul subiectiv pe care l pierduse prin efectul actului pgubitor, urmnd s intenteze o aciune pentru valorificarea dreptului renscut. Din fizionomia acestui procedeu juridic rezult c pretorul nu l repunea pe reclamant n situaia anterioar n fapt, ci numai n drept, prin aceea c i punea la dispoziie o aciune. Numai dup judecarea procesului i dup executarea sentinei, reclamantul era repus n situaia anterioar i n fapt. n acest sens, Gaius ne d un exemplu referitor la restitutio in integrum ab absentiam. El are n vedere cazul unui cetean care a lipsit mult vreme din Roma n interesul statului. n absena lui, o ter persoan i-a uzucapat pmntul, adic i-a dobndit pmntul n proprietate prin ndelunga folosin. ntors n cetate, ceteanul constat c a pierdut i dreptul de proprietate asupra pmntului su. Acesta se prezint n faa pretorului mpreun cu uzucapantul, nfindu-i situaia de fapt. Verificnd-o, pretorul constata c nu este echitabil ca acela care a lipsit din cetate n interesul statului s piard dreptul de proprietate asupra pmntului, acordnd o restitutio in integrum, prin care desfiina actul reclamantului (uzucapiunea). Dup desfiinare, reclamantul redobndete dreptul de proprietate i este repus n situaia anterioar n drept. Pentru a fi repus n situaia anterioar i n fapt, ceea ce echivaleaz cu punerea n posesie, reclamantul trebuia s intenteze aciunea n revendicare n calitate de proprietar, s ctige procesul, s obin o sentin i s o pun n executare, ceea ce echivaleaz cu punerea n posesie sau cu repunerea n situaia anterioar de fapt. Restituio in integrum se utiliza n vederea desfiinrii unor acte normative, i nu n scopul desfiinrii unor legi. Restitutio in integrum nu are corespondent n dreptul modern. Aceast instituie juridic s-a aplicat numai la romani. Nu s-a aplicat n Evul Mediu, nici n societatea moden, iar invocarea acestui procedeu juridic n activitatea jurisdicional modern creeaz doar confuzie, deoarece restitutio in inegrum nu are corespondent n dreptul modern.

2. FAZA IN IUDICIO
Judectorii Dac pretorul organiza procesul n 2 faze, cea de-a doua faz se desfura n faa judectorului. Judectorul roman n procedura legisaciunilor era un particular ales de pri i confirmat de magistrat. Judectorul era un simplu particular, nu n sensul c oricine putea fi ales judector, ci n sensul c nu exista profesia de judector. Practici, la origine, puteau fi alei judectori numai senatorii, iar spre sfritul republicii, puteau fi alei i cavalerii. n faza a doua, procesul nu mai avea caracter consensual, n sensul c era permis judecarea n lips. Potrivit Legii celor XII Table, judectorul atepta pn la amiaz i, dac una din pri nu se prezenta, ddea ctig de cauz prii prezente. Activitatea prilor Dac ambele pri se prezentau, ncepeau dezbaterile conflictuale prin utilizarea limbajului comun. Primul vorbea reclamantul, care i formula preteniile i care administra probele de care dispunea: fie nscrieri, fie martori. La rndul lui, prtul i formula aprarea administrnd probele de care dispunea, ns la acea epoc nu exista o ierarhie a probelor, astfel nct nscrierile puteau fi combtute prin proba cu martori. Eventual, n sprijinul prilor puteau interveni i avocaii. Dar avocaii romani nu erau reprezentani n justiie, cci nu participau la proces n locul prilor, ci veneau n sprijinul uneia dintre pri, prin pledoariile lor, prin cunotinele juridice pe care le aveau. Dup ce judectorii ascultau afirmaiile prilor, dup ce aprecia probele i, eventual, dup ce asculta pledoariile avocailor, judectorul se pronuna potrivit propriei sale convingeri, dnd o sentin fie 22

de condamnare, fie de absolvire. Totui, judectorii romani puteau refuza s pronune sentina, afirmnd c nu i-a putut forma o prere. n asemenea situaii, prile reveneau n faa magistratului n vederea alegerii altui judector. Pe lng judectorii numii n procedura legisaciunilor au existat i tribunalele: unele erau permanente, iar altele nepermanente. Tribunalele nepermanente se compuneau dintr-un numr impar de judectori (recuperatores) i judecau procesele dintre ceteni i peregrini. Tribunalele permanente erau n numr de dou: - decemviri litibus iudicandis (cei zece brbai care s judece procesele) judecau procesele cu privire la libertate - centumviri (cei o sut de brbai) judecau procesele cu privire la proprietate i la motenire.

CAPITOLUL III LEGISACIUNILE DE JUDECAT 1. SACRAMENTUM

Sacramentum este aciunea legii prin care se judecau procesele cu privire la proprietate i la creanele avnd ca obiect anumite sume de bani sau anumite lucruri. Atunci cnd avea ca obiect dreptul de proprietate, legisaciunea mbrca forma sacramentum in rem, iar cnd era folosit n scopul valorificrii unei creane, mbrca forma lui sacramentum in personam. Sacramentum in rem presupunea utilizarea unor forme solemne, transmise prin Institutele lui Gaius. Gaius are n vedere un litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra unui sclav. n acest caz prile se prezentau mpreun cu obiectul litigios (sclavul) n faa magistratului. Partea care avea iniiativa procesului pronuna formula solemn corespunztoare cazului afirm c acest sclav este al meu n baza dreptului quiritilor, conform cu condiia sa juridic : dup cum am spus, iat, am pus nuiaua pe tine. Declaraia solemn era nsoit de anumite gesturi rituale. Adversarul fcea aceeai declaraie, nsoit de aceleai gesturi. Urma un simulacru de ncierare a prilor, care simboliza situaia din epoca prestatal cnd preteniile erau valorificate prin mijloace proprii. Fa de aceast atitudine a prilor, magistratul intervenea prin cuvintele : lsai amndoi sclavul. Intervenia magistratului simboliza noua situaie n care statul a luat asupra sa distribuirea justiiei. n continuare, partea care a avut iniiativa procesului se adresa adversarului cu formula i cer s spui n ce scop ai revendicat. Fa de aceast ntrebare adversarul rspundea mi-am exercitat dreptul meu cnd am pus nuiaua. Dup ndeplinirea acestor forme, avea loc provocarea la un sacramentum (pariu). Cel care revendicase primul l provoca pe adversar la un sacramentum de 50 sau 500 de ai, dup cum valoarea obiectului litigios era mai mic sau mai mare de 1000 de ai. Partea advers pronuna o formul similar. La origine, suma de bani era efectiv depus, pentru ca mai trziu s fie promis. n finalul primei faze a procesului, magistratul proceda la atribuirea provizorie a lucrului revendicat. Obiectul litigios era atribuit acelei pri care promitea cu garani numii praedes litis et vindiciarum c, n cazul pierderii procesului, va atribui lucrul prii adverse. n faza a doua a procesului, judectorul pronuna sentina, dar nu n mod direct, n sensul c se mrginea s arate care dintre cele dou sume de bani a fost depus sau promis n mod just. Drept urmare, cel ce ctiga procesul intra n stpnirea lucrului i redobndea suma de bani, pe cnd adversarul pierdea suma de bani depus cu titlu de sacramentum. Este de remarcat faptul c n cazul lui sacramentum in rem nu utilizm termenii de reclamant i prt, deoarece ambele pri revendicau lucrul. 23

 Sacramentum in personam este legisaciunea utilizat n scopul valorificrii drepturilor de crean asupra unor sume de bani sau asupra unor lucruri. Dei formele acestui tip de proces nu snt cunoscute n amnunt, presupunea c n faa magistratului avea loc o dezbatere contradictorie, dup care procesul trecea n faza a doua. Sentina era pronunat n mod indirect.

2. INDICIS ARBITRIVE POSTULATIO

Iudicis arbitrive postulatio mbrca forma unei dezbateri contradictorii n faa magistratului, urmat de cererea de a se numi un judector sau arbitru. Aceast procedur de judecat era folosit n scopul valorificrii creanelor izvorte din sponsio (contract solemn), n scopul ieirii din indiviziune, precum i n scopul valorificrii drepturilor, al cror obiect trebuia s fie evaluat de ctre judector printr-o litis aestimatio. Iudicis arbitrive postulatio este o legisaciune mai evoluat, deoarece nu se pornete de la pretextul unui pariu, iar partea care pierde procesul nu este sancionat cu pierderea unei sume de bani. Pe de alt parte, iudicis arbitrive postulatio avea o sfer mai larg de aplicare dect sacramentum in rem.

3. CONDICTION
Condictio este o simplificare a lui sacramentum in personam i se aplic n dou cazuri: n materie de certa pecunia (o sum de bani determinat) i n materie de alia certa res ( un alt lucru determinat).

CAPITOLUL IV LEGISACIUNILE DE EXECUTARE 1. MANU INIECTIO

Manu iniectio era utilizat n scopul executrii acelei sentine de condamnare, care avea ca obiect o sum de bani. n dreptul roman vechi i clasic, sentina de condamnare era pronunat de un simplu particular, aa nct era necesar un nou proces pentru ca magistratul s dispun executarea sentinei. Dac dup 30 de zile de la pronunarea sentinei debitorul nu pltea, creditorul l ducea n faa magistratului, artnd c sentina de condamnare nu a fost executat. Dup ndeplinirea formelor cerute, magistratul aproba cererea creditorului de a-l duce pe debitor n nchisoarea sa personal, prin cuvntul addico. Manus inectio mbrac trei forme : - manus inectio iudicati care presupunea o sentin prealabil - manus iniectio pura care ddea debitorului posibilitatea s conteste singur temeinica drepturilor creditorului, devenind vindex pentru el nsui - manus iniectio pro iudicato care putea avea loc chiar i n lipsa unei sentine de condamnare

2. PIGNORIS CAPIO
Pignoris capio ( luarea de gaj era considerat o legisaciune de executare, cu toate c i lipsea caracterul judiciar. Pignoris capio nu era subsecvent unui proces, nu presupunea prezena magistratului i nici mcar prezena debitorului. n cteva cazuri, dup ce pronuna anumite cuvinte solemne n prezena martorilor, creditorul putea lua un bun din patrimoniul debitorului. Creditorul nu putea s-i nsueasc acel bun sau s-l nstrineze, dar dac debitorul nu pltea, putea s-l distrug.

TITLUL II
24

PROCEDURA FORMULAR
CAPITOLUL I NOIUNI INTRODUCTIVE 1. APARIIA PROCEDURII FORMULARE. LEGEA AEBUTIA
Potrivit lui Gaius, spre sfritul republicii, legisaciunile au devenit odioase romanilor datorit formalismului lor excesiv. De aceea, ntre anii 149-126 .Hr. s-a dat o lege special, numit Legea Aebutia, prin care s-a introdus o nou procedur de judecat mult mai evoluat, denumit procedura formular. Prin introducerea procedurii formulare, Legea Aebutia nu a desfiinat legisaciunile, ci a lsat prilor posibilitatea s aleag ntre procedura legisaciunilor i procedura formular. ntruct n practic, prile optau n mod invariabil pentru procedura formular, mpratul Octavian Augustus a dat legile Iuliae Judiciarae, prin care legisanciunile au fost abrogate n mod expres.

CAPITOLUL II FORMULA 1. ROLUL FORMULEI

i n procedura formular procesul se desfura n dou faze: in iure i in iudicio, ns au aprut o serie de elemente noi. n prima faz a procesului, prile nu se mai exprimau n formule solemne, ci in limbajul obinuit. De asemenea, s-a introdus un nou mijloc procedural, denumit formul, aceasta fiind un mic program de judecat, prin care magistratul i arta judectorului cum s soluioneze cazurile. n legtur cu rolul formulei n proces, trebuie reinut faptul c dreptul clasic se aplica principiului conform cruia nu exist drept subiectiv fr o aciune n justiie corespunztoare. Abordarea aciunii n justiie echivala cu cu remiterea formulei de ctre magistrat reclamantuluim, astfel nct, pe baza acelei formule, reclamantul putea s-i valorifice preteniile pe cale judiciar. n practic, ori de cte ori magistratul constata c preteniile reclamantului sunt legitime, verifica n edictul su dac exista un tip corespunzaor de formul; daca exista, completa acea formula cu elementele concrete ale procesului. Daca magistratul constata c preteniile reclamantului sunt legitime, dar n edictul su nu exista un tip corespunztor de formula atunci el crea o formula nou, dndu-i posibilitatea reclamantului s se judece i s-i valorifice preteniile prin proces. Pretenia valorificat pe cale judiciar dobndete valoarea de drept subiectiv. Astfel, prin intermediul formulei, magistratul a sancionat noi drepturi subiective i a extins sfera de reglementare juridic pe cale procedural.

2. STRUCTURA FORMULEI
Orice formula ncepea cu numirea judectorului: Caius Iulius iudex esto. Prile principale ale ei sunt: - intentio - demonstratio - adiudicatio - condemnatio n intentio se preciza care sunt preteniile reclamantului. n demonstratio era menionat actul sau faptul juridic din care izvorau preteniile reclamantului. 25

Adiudicatio figura numai n formulele aciunilor de ieire din diviziune sau de partaj, ntrucat prin adiudicatio magistratul l imputernicea pe judector s pronune ieirea din indiviziue. Condemnatio era partea formulei prin care magistratul il imputernicea pe judector cu dreptul de a pronuna o sentin de condamnare sau de absolvire. Prile accesorii ale formulei sunt: - prescriptiones (prescripiunile) - exceptiones. Prescripiunile erau anumite precizri fcute n fruntea formulei, fie n favoarea reclamantului, fie n favoarea prtului. Precizrile facute n favoarea reclamantului se numeau prescriptiones pro actore. Precizrile n favoarea prtului erau denumite prescriptiones pro reo, ntruct prtul era denumit reus. Excepiunile erau mijloace de aprare prin care prtul nu nega preteniile formulate de reclamant i invoca anumite fapte de natur sa paralizeze acele pretenii. Spre exemplu, prtul nu nega c a primit o sum de bani de la reclamant, dar afirma c ulterior a pltit sau c a fost iertat de datorie. Pentru ca excepiunea s poata fi opus n faa judecatorului, ea trebuia s figureze n formul i era introdus n formula de catre magistrat la cererea expres a prtului. Daca prtul nu avea grija s-i ceara magistratului s introduc excepiunea n formul, judectorul nu o putea lua n considerare, ntruct, potrivit lui Gaius, judectorul este sclavul formulei i trebuie s judece procesul n stricta conformitate cu indicaiile pe care le-a primit prin intermediul formulei. Datorit acestui fapt, n procedura formular, excepiunile au avut un caracter absolutoriu, ceea ce nseamn c, ori de cte ori excepiunea se dovedea ntemeiat sau just, judectorul nu putea pronuna sentina de condamnare la mai puin, ci trebuia s pronune sentina de absolvire. Spre exemplu, dac reclamantul afirma pe cale de aciune c are o crean de 100, iar prtul dovedea pe cale de excepiune c datoreaz numai 50, adic mai puin, judectorul nu-l putea condamna la 50, ci trebuia s pronune sentina de absolvire, ntruct magistratul l ntemeinicise s se pronune numai n legtur cu suma de 100. n acest caz magistratul scria: Judectorule verifica dac prtul datoreaz o sut. Dac te vei convinge, pune-l sa plteasc. Pe de alta parte, odat cu introducerea excepiunilor, au fost depite toate inconvenientele care decurgeau n vechea procedur din principiul unitii de chestiune, cci, n procedura legisanciunilor, n acelai proces, numai reclamantul putea sa-i afirme preteniile, iar dac prtul avea i el de formulat anumite pretenii fa de reclamant, trebuia s declaneze un alt proces. Astfel, n procedura formular, odata cu introducerea excepiunilor, ambele pri i puteau formula preteniile n acelai proces, cci reclamantul i formula preteniile pe cale de aciune, iar prtul i le formula pe cale de excepiune n acelai proces.

CAPITOLUL III DESFURAREA PROCESULUI 1. FAZA IN IURE

n sistemul procedurii formulare, procesul continua s se desfoare n dou faze, dar au fost introduse unele inovaii cu privire la citare, precum i cu privire la activitatea prilor i a pretorului. Citarea n materia citrii s-au meninut vechile procedee, pe lng care au fost introduse altele noi. Astfel, pretorul a dat o aciune special mpotriva prtului care, la somaia reclamantului, refuz s vin la proces. De asemenea, s-a dat mpotriva celui care se ascundea pentru a nu putea fi citat o missio in possessionem, n baza creia reclamantul putea vinde bunurile prtului. Activitatea prilor 26

n virtutea caracterului consensual al procesului, era necesar ca ambele pri s fie prezente n faa magistratului. Dezbaterile se desfurau n cuvinte obinuite, fr utilizarea unor formule solemne i a unor gesturi rituale, ca n cazul procedurii legisaciunilor. Fa de preteniile reclamantului, ca i n vechea procedur, prtul putea adopta 3 atitudini: - s recunoasc - s nege - s se apere cum trebuie. n plus, s-a admis ca n procesele avnd ca obiect o sum de bani determinat, litigiul s fie soluionat prin pronunarea unui jurmnt: - fie reclamantul jura c are un drept de crean - fie prtul jura c nu datoreaz nimic. Dup ce dezbaterile se ncheiau, n funcie de natura cazului litigios i de afirmaiile prilor, pretorul acorda aciunea reclamantului sau i-o refuza. Dac preteniile reclamantului erau gsite ntemeiate, pretorul i elibera o aciune civil, cnd exista o aciune corespunztoare. Atunci cnd edictul nu cuprindea o aciune potrivit, pretorul crea o nou aciune, redactat cu elementele litigiului. Dup ce formula era redactat, avea loc ultimul act n faa magistratului, numit litis contestatio (o alt inovaie n p.f.). Litis contestatio n procedura legisaciunilor, litis contestatio nsemna luare de martori care s constate voina prilor, a reclamantului i a prtului, de a se prezenta n iudicio, pe cnd n procedura formular, litis contestatio nseamn dictarea formulei de ctre reclamant prtului sau remiterea unei copii a formulei de ctre reclamant prtului, astfel nct, n faza a doua a procesului, prtul s tie cum s se apere. Litis contestatio prezint o importan deosebit deoarece, prin valorificarea efectelor lui litis contestatio, pretorul i jurisconsulii au creat noi instituii juridice, mai cu seama n materia obligaiilor, cci litis contestatio produce trei efecte: - efectul extinctiv, - efectul creator - efectul reglator sau fixator. n virtutea efectului extinctiv, n momentul lui litis contestatio, dreptul iniial al reclamantului, adic dreptul pe care reclamantul l-a dedus n justiie, se stingea. Spre exemplu, dac reclamantul afirma c este proprietarul unui teren, n momentul lui litis contestatio dreptul lui de proprietate se stingea. n anumite procese, dreptul primitiv al reclamantului se stingea de drept, pe cnd n altele se stingea prin introducerea unei excepiuni n formul. n virtutea efectului creator, n locul efectului care s-a stins, se ntea un nou drept, pe care il denumim dreptul nou creat, un drept care purta n mod invariabil asupra unei sume de bani, astfel nct ori de cte ori ctiga procesul, reclamantul urma s primeasca o sum de bani, indiferent de obiectul preteniilor sale. De aceea jurisconsulii clasici spuneau c n procedura formular, sentina de condamnare prezint un caracter pecuniar, bnesc. n funcie de natura i de obiectul dreptului iniial, ntre dreptul iniial i dreptul nou creat puteau s apar anumite deosebiri. Spre exemplu, dac dreptul iniial a fost un drept real, atunci dreptul iniial se deosebea fa de dreptul nou creat n privina: - naturii juridice, - obiectului, - cauzei sau temeiului juridic. ntruct dreptul iniial a fost prin natura lui un drept real, iar dreptul nou creat are alt natur juridic, fiindc este un drept de crean, nu mai este un drept real, ele se deosebeau i n privina obiectului, ntruct dreptul iniial a purtat asupra unui lucru (drepturile reale poart ntodeauna asupra unor lucruri). Ele se deosebeau i asupra cauzei juridice deoarece dreptul iniial a putut izvor dintr-un mod de dobndire a proprietii, dreptul nou creat are alt temei juridic, din vreme ce izvorte din litis contestatio. Dac dreptul iniial a fost un drept de crean care purta asupra unui lucru, cele dou drepturi se deosebau n privina obiectului i cauzei juridice (n sens de fapta din care izvorte). Dac dreptul iniial 27

a fost un drept de crean care purta asupra unei sume de bani, cele doua drepturi se deosebeau numai n privina cauzei jurdice. n concluzie, indiferent de natura i obiectul dreptului iniial, dreptul nou creat se va deosebi ntodeauna fa de dreptul iniial n privina cauzei juridice Prin efectul reglator sau fixator, n momentul lui litis contestatio se stabileau definitiv att elementele reale, ct i elementele personale ale procesului.

2. FAZA IN IUDICIO
Prin elemente reale ale procesului nelegem preteniile formulate de reclamant n faa magistratului, pretenii care sunt menionate n intentio. Pe cale de consecin, n faza a doua, n iudicio, reclamantul va trebui sa formuleze aceleai pretentii, caci dac formuleaza alte pretenii, judectorul nu le poate lua n considerare. Prin elementele personale ale procesului nelegem identitatea judectorului i a prilor. Aceasta nseamn c, n faza a doua, procesul trebuie s se desfoare n faa judectorului, care este menionat n fruntea formulei i trebuie s se desfoare ntre prile menionate n formul. Dac judectorul disprea, prile reveneau n faa magistratului n vederea alegerii altui judector, iar formula era modificat n mod corespunztor. Dac disprea una dintre pri, motenitorul nu se putea prezenta la proces, ci mpreun cu adversarul se prezenta n faa magistratului n vederea modificrii formulei, n locul numelui defunctului trecndu-se numele motenitorului.

CAPITOLUL IV ACIUNI 1. GENERALITI

Alt inovaie introdus prin procedura formular a fost n legtur cu sensul i sfera de aplicare a conceptului de aciune n justiie. n vechea procedur, aciunile n justiie, denumite legisaciuni, au fost create ntr-un numr limitat i se aplicau numai la cazuri determinate, pe cnd n procedura formular, aciunea n justiie a devenit mijlocul procedural prin care se putea valorifica pe cale judiciar orice pretenie legitim. De aceea se spunea c n procedura formular, sfera de aplicare a aciunii n justiie s-a generalizat de vreme ce abordarea aciunii n justiie echivala cu remiterea formulei de ctre magistrat reclamantului, iar magistratul i remitea reclamantului o formula ori de cte ori se convingea c preteniile sale sunt legitime.

2. CATEGORII DE ACIUNI
Aciuni in rem (reale) i aciuni in personam (personale) Diviziunea aciunilor n reale i personale este cea mai veche, dar i cea mai important. Aciunile reale sancioneaz drepturi reale, drepturi care, prin excelen, poart asupra unor lucruri. Aciunile personale sancioneaz drepturi personale (de crean), cum sunt, de ex, cele izvorte din contracte sau delicte. ntruct drepturile reale se deosebesc, prin natura lor, de drepturile personale, formulele celor dou tipuri de aciuni au o redactare diferit. Dreptul real izvorte din raportul juridic stabilit ntre o persoan i toi ceilali membri ai societii i este opozabil tuturor (erga omnes), pe cnd, dreptul personal izvorte din raportul juridic stabilit ntre dou persoane determinate i este opozabil numai debitorului. De aceea, n intentio a formulei va figura numai numele reclamantului. Numele prtului nu va fi trecut, deoarece calitatea de prt o poate avea orice persoan care aduce atingere dreptului real n cauz. Dac magistratul ar grei i ar mentiona n intentio a formulei i numele prtului, ar fi posibil ca ntre momentul redactrii formulei i momentul 28

judecrii procesului, lucrul revendicat de reclamant s ajung n mainile altei persoane. n acest caz, judectorul, ca sclav al formulei, va constata c cel mentionat n formula c prt nu este posesor al lucrului revendicat, prin urmare, nu-l poate condamna, iar reclamantul pierde procesul. De aceea, n faa judectorului va fi chemat acela care posed lucrul n momentul judecrii procesului. Dimpotriv, n intentio a formulei aciunii va figura att numele reclamantului, ct i numele prtului, cci aciunea personal poate fi intentat numai mpotriva debitorului, care este o persoan determinat. Aciuni civile i aciuni honorarii O alt clasificare a aciunilor, ntemeiat pe originea acestora, este aceea n aciuni civile i aciuni onorarii. Toate aciunile, i cele civile i cele onorarii, sunt creaii ale pretorului, numai c: - aciunile civile nu sunt originale, ele avnd o formul redactat n ius, adic ele au un model n vechile legisanciuni. Spre exemplu, aciunea n revendicare are un model n sacramentum in rem. - aciunile honorarii sunt creaii ale magistratului determinate de necesitatea crerii unor tipare procedurale pentru situaiile noi ivite n practica social i pentru care nu exist un model n vechea procedur. Aciunile onorarii sunt de trei categorii: in factum, ficticii, formula cu transpoziiune. a. Aciunile in factum au o formul redactat corespunztoare cu forma aciunii in factumt expus de reclamant pe care magistratul o insera n cuprinsul formulei i pe care judectorul trebuia s o aib n vedere la soluionarea procesului. b. Aciunile ficticii au o formul redactat in ius, elementul original fiind faptul c n cuprinsul formulei lor magistratul introduce o ficiune juridic, adic el considera ca existent un fapt inexistent sau invers. Spre exemplu, aciunea publician care sancioneaz proprietatea pretorian i n formula creia magistratul introduce ficiunea c termenul necesar uzucapiunii s-a mplinit, dei nu se mplinise. c. Aciunile cu formula n transpoziiune au fost create de magistrat pentru obinerea unor efecte juridice pentru acte care nu puteau fi ntocmite n mod fis, aceste aciuni cu formula cu transpoziiuni au avut multiple aplicaiuni, dintre care, una dintre cele mai importante este reprezentarea n justiie (sistemul potrivit cruia o persoan, numit reprezentant, st n proces n numele altei persoane, numit reprezentat). Mult timp, romanii nu au admis ideea reprezentrii n justiie, potrivit principiului nemo alieno nomine lege agere potest (nimeni nu poate introduce o aciune a legii n numele altei persoane). Ulterior, fa de necesitile impuse de dezvoltarea produciei i a schimbului de mrfuri, romanii au fost nevoii s admit reprezentarea n justiie prin utilizarea formulei cu transpoziiune n sensul c n intentio apare numele reprezentatului, deoarece el este titularul dreptului subiectiv dedus judecii, iar n condemnatio apare numele reprezentantului, deoarece el st n proces i asupra lui urmeaz a se rsfrnge efectele sentinei pronunat de judector. Prin urmare romanii au cunoscut reprezentarea imperfect n justiie, cci reprezentantul dobndete n virtutea sentinei un drept sau o obligaie pe care o transmite ulterior reprezentatului. Au existat doi reprezentani n justiie, Cognito, cel care se constituie n prezena adversarului prin utilizarea unor formule solemne i procurato ad litem, cel care se constituie fr forme solemne, chiar i n absena adversarului. n cazul lui cognito, romanii au fcut un pas n sensul c aciunea prin care se obine executarea silit era acordat direct persoanei reprezentatului. Nu trebuie s confundm reprezentarea n justiie cu asistena judiciar pe care avocatul o acord uneia dintre prile litigante plednd pentru aceasta n faa judectorului (postulare pro alio) pentru c la romani avocatul nu este reprezentantul prii, ci el asist partea care st n proces n nume propriu. Alte aplicaiuni sunt aciunile cu caracter alturat, adiectice qualitatis precum i aciunea rudilian intentat de bonorum n cadrul de executare silit prin denditio bonorum. Aciuni directe i aciuni utile Aciunile directe sunt cele create pentru cazuri determinate. Aciunile utile sunt cele extinse la cazurile similare. n anumite condiii, orice aciune direct poate deveni util (ex. prin introducerea unei ficiuni n formula acesteia). 29

 Aciuni populare i aciuni private Aciunile populare sunt acelea care pot fi intentate de oricine deoarece ocrotesc interese generale (ex. aciunea cu privire la bunurile vrsate i aruncate). Aciunile private pot fi intentate numai de anumite persoane i anume titularii drepturilor subiective sancionate prin aciunile respective (ex. aciunea n revendicare poate fi introdus doar de titularul dreptului de proprietate). Aciuni penale i aciuni persecutorii Aciunile penale (actiones poenales) sunt acelea care au ca efect condamnarea prtului gsit vinovat la plata unei amenzi poena. Aciunile persecutorii (actiones rei persecutoriae) sunt acelea care vizeaz condamnarea prtului gsit vinovat la restituirea lucrului sau repararea prejudiciului cauzat. Aciuni de drept strict i aciuni de bun-credin n cadrul aciunilor de drept strict, judectorul interpreteaz actul juridic care reprezint temeiul juridic, izvorul juridic sau cauza juridic a preteniilor reclamantului ad literam, adic potrivit literei sale i nu potrivit voinei reale a prilor. Per a contrario, n aciunile de bun-credin judectorul interpreteaz actul juridic ce reprezint temeiul preteniilor reclamantului potrivit bunei-credine, adic potrivit voinei reale a prilor i nu potrivit literei actului. Pentru a face o asemenea interpretare este necesar ca magistratul s introduc n formula aciunii expresia ex fide bona, numai atunci judectorul poate interpreta actul juridic dedus judecii potrivit voinei reale a prilor. Aciunile arbitrarii Aciunile arbitrarii au fost create pentru a atenua efectele negative ale caracterului invariabil pecuniar al sentinei de condamnare n procedura formular. Potrivit mecanismului aciunilor arbitrarii, judectorul acioneaz ntr-o dubl ipostaz -aceea de arbitru i aceea de judector propriu-zis. n calitate de arbitru, dup ce se convinge de temeinicia preteniilor reclamantului, i ordona prtului s satisfac acele pretenii aa cum au fost ele formulate. Prtul are dou posibiliti: 1. s dea curs ordinului dat de judector n calitate de arbitru i s satisfac preteniile reclamantului aa cum au fost ele formulate, situaie n care se ajunge pe cale indirect la o condamnare ad ipsam rem. 2. s refuze executarea ordinului dat de judector n calitate de arbitru situaie n care judectorul, de data aceasta n calitate de judector propriu-zis, va pronuna o sentin de condamnare a prtului la plata unei sume de bani care reprezint contravaloarea preteniilor reclamantului stabilit de nsui reclamant sub prestare de jurmnt. Dar chiar i aa, reclamantul are tendina fireasc de a supraevalua obiectul preteniilor sale. De aceea, de cele mai multe ori, prtul prefera s dea curs ordinului dat de judector n calitate de arbitru i s satisfac preteniile reclamantului, aa cum au fost ele formulate, dect s plteasc o sum de bani mult mai mare dect valoarea efectiv a acelor pretenii. Exemplii gratia n materia aciunilor arbitrarii este aciunea n revendicare.

CAPITOLUL V EFECTELE SENTINEI 1. FORA JURIDIC A SENTINEI

Fora juridic a sentinei este imposibilitatea redeschiderii unui nou proces ntre aceleai pri n sens procesual i avnd acelai obiect. Este ceea ce astzi denumim autoritatea de lucru judecat a sentinei. Romanii nu au cunoscut autoritatea de lucru judecat aa cum o cunoatem noi astzi nc de la nceputul procedurii civile romane. Astfel, n procedura legisaciunilor, autoritatea de lucru judecat funciona doar fa de reclamant n baza principiului bis de eadem re ne sit actio (nu pot fi introduse dou 30

aciuni ale legii pentru valorificarea aceluiai drept subiectiv). Nimic nu-l mpiedic pe prt s redeschid procesul mpotriva reclamantului pentru valorificarea aceluiasi drept subiectiv. n procedura formular, la nceput, fora juridic a sentinei era asigurat tot doar fa de reclamant n virtutea efectului extinctiv a lui litis contestatio. Nimic nu-l mpiedica ns pe prt s redeschid procesul mpotriva reclamantului, avnd ca obiect acelai drept subiectiv. De aceea jurisconsulii romani au creat principiul res iudicata pro veritate accipitur (lucrul judecat se considera adevrat). Din acest principiu a fost extras o excepiune - exceptio rei iudicatae, ce putea fi opus de oricare dintre prile litigante celeilalte pri, dac aceasta din urm ar fi ncercat redeschiderea procesului, evident pentru valorificarea aceluiai drept subiectiv. n acest fel, fora juridic a sentinei, sau autoritatea de lucru judecat era asigurat n raport cu ambele pri litigante.

TITLUL III PROCEDURA EXTRAORDINAR

CAPITOLUL I CARACTERELE PROCEDURII EXTRAORDINARE
Procedura extraordinar, aa cum mai arat i numele, extra ordinem se n desfoar n afara lui ordo. Prin urmare, n cadrul acestui sistem procedural, procesul se desfoar ntr-o singur faz de la nceput i pn la sfrit, n faa aceleiai persoane care cumuleaz att calitatea de magistrat, ct i calitatea de judector. Aceast modificare a fost determinat de dou considerente: - politica centralizatoare a mprailor romani care nu admiteau c activitatea jurisdicional s scape controlului lor, astfel nct ea a fost ncredinat unor magistrai judectori integrai n birocraia imperial i, ca atare, supui autoritii mpratului - epoca postclasic se caracterizeaz printr-un proces accentuat de disoluie, creare a marilor latifundii stpnite de potentiores, care dispuneau de veritabile armate proprii, ignornd autoritatea imperial, context n care instituia judectorului privat era anacronic.

CAPITOLUL II DESFURAREA PROCESULUI N PROCEDURA EXTRA ORDINEM

Citarea dobndise un caracter oficial sau semioficial existnd dou procedee de citare: - prin denuntiatio, citare efectuat de un funcionar inferior din ordinul magistratului - prin libel, efectuat de reclamant cu autorizarea magistratului. n al doilea rnd, ncepe s se contureze o ierarhie a probelor, n sensul c nscrisurile, i cu precdere acelea care proveneau de la autoriti, dobndesc o for probant superioar celorlalte mijloace de prob. Este consacrat principiul testis unus, testis nulus (un singur martor nu are fora probant, trebuie s fie cel puin doi). Dispare formula, iar excepiunile devin minutorii, n sensul c permit condamnarea prtului la mai puin. De asemenea executarea sentinei se realiza manu militarii (cu ajutorul forei coercitive a statului).

31

PARTEA a III-a TITLUL I PERSOANE

CAPITOLUL I CAPACITATEA JURIDIC

1. NOIUNEA DE PERSOAN
n dreptul actual persoanele sunt subiectele raporturilor juridice. Oamenii apar ca subiecte ale raporturilor juridice fie individual, n calitatea de persoane fizice, fie organizai n anumite colective, n calitatea de persoane juridice. Ca i dreptul actual, dreptul roman a cunoscut conceptele de persoan fizic i de persoan juridic dei utiliza o alt terminologie. Potrivit dreptului roman, pentru ca fiina uman s poat participa la viaa juridic, trebuia s aib capacitatea sau personalitate (capul). Dar capacitatea nu era considerat ca o calitate inerent fiinei umane. Astfel, sclavii nu aveau capul i, drept urmare, nu puteau ncheia acte juridice n nume proprii. Numai oamenii liberi aveau capacitate juridic, dar capacitatea lor nu era unitar, ci extrem de difereniat n funcie de apartenena la o anumit categorie social, de origine etnic sau de atitudinea adoptat fa de expansionismul statului roman. Cu toate c n dreptul clasic i posclasic s-a manifestat o tendin de lrgire a sferei persoanelor, nici n ultimul moment al evoluiei sale, dreptul roman nu a admis generalizarea capacitii juridice. Coninutul personalitii Numai cei ce aveau personalitate puteau s dobndeasc drepturi i s-i asume obligaii. Personalitatea ns era complet sau limitat. Se bucurau de personalitate complet numai cei care ntruneau urmtoarele elemente: libertatea, cetenia i calitatea e efi ai unor familii civile. Prin urmare, se bucurau de personalitate complet numai cetenii romani efi de familie. Celelalte categorii de oameni liberi aveau capacitatea mai extins sau mai restrns, n funcie de o serie de factori, aa cum vom vedea n rndurile ce urmeaz. nceputul i sfritul personalitii Personalitatea ncepe chiar nainte de natere, potrivit principiului formulat pe baza unui text din Paul copilul conceput se consider nscut atunci cnd e vorba de interesele sale. Graie acestui principiu, copilul nscut dup moartea tatlui su nenea totui la succesiune. Personalitatea nceteaz n momentul morii, cu excepia cazului motenirii neacceptate cnd personalitatea defunctului se prelungea. ntruct n dreptul roman nu se admitea existena unui patrimoniu fr titular, s-a considerat c n intervalul de timp cuprins ntre moartea unei persoane i acceptarea motenirii sale, titularul patrimoniului este chiar defunctul a crui personalitate se prelungete. Acest principiu se ntemeiaz pe un text al lui Ulpian. Potrivit textelor din opera legislativ a lui Justinian, oamenii se mpart n dou categorii: liberi i sclavi. n vreme ce condiia sclavilor era, n linii generale, uitar, oamenii liberi aveau un regim juridic neomogen fiind mprii n numeroase categorii, n funcie de factori extrem de diveri.

32

CAPITOLUL II SCLAVII 1. GENERALITI

La romani, sclavii nu erau persoane, nu aveau capacitate juridica, nu erau subiecte de drept, ci dimpotriva erau bunuri si formau obiect al dreptului. La origine, sclavia avea un caracter patriarhal, scalvii fiind considerati membri inferiori ai familiei romane; ei erau participanti la cultul domestic al carui sef era pater familas dominus si ca atare pe plan religios aveau personalitate. Mormantul sclavului era o res religiosa iar juramantul sau producea efecte pe plan religios. La sfarsitul epocii vechi sclavia devine clasica, in sensul ca baza productiei statului roman era asigurata de munca sclavilor, aceasta si pe fondul expansiunii statului roman in urma razboaielor de cucerire a Italiei ai apoi a intregului bazin al Marii Mediteraneene, context in care numarul sclavilor a crescut exponential, astfel incat puteau asigura prin munca lor baza economica a statului.

2. IZVOARELE SCLAVIEI
Izvoarele sclaviei sunt nasterea, razboiul si anumite fapte pedepsite cu pierderea libertatii. In ceea ce priveste nasterea, se aplica regula potrivit careia copilul nascut in afara casatoriei dobandeste conditia juridica a mamaei sale din momentul nasterii. Prin urmare, fiul scalvei este intodeauna sclav intrucat scalvii nu pot incheia o casatorie valabila si ca atare scalva nastea intodeauna in afara casatoriei. De la aceasta regula exista o singura exceptie si anume cazul in care in intervalul legal al conceptiunii femeia respectiva a fost un singur moment om liber. Al doilea izvor important al sclaviei este razboiul; prizionerii de razboi ai statului roman erau vanduti ca sclavi pe pietele Romei de catre questori. Cel de-al treilea izvor al sclaviei il reprezinta o serie de fapte sanctionate cu pierderea libertatii, intre care mentionam dezertarea, nesupunerea la incorporare, prinderea hotului in flagrant delict, condamnarea la munca silnica in mina, executarea silita asupra persoanei prin manus inectio, ce pot duce la vanzarea debitorului insolvabil ca sclav, tran Tiberim(in afar Romei), intrucat un cetatean roman nu putea deveni clav in propria cetate. Alte fapte pedepsite cu pierderea libertatii erau escrocheria, adica cel care de coniventa cu alte persoane se dadea drept scalv, lasandu-se "vandut: de catre acea persoana, iar apoi facea dovada ca este om liber, impartind castigul cu vanzatorul. Printr-un senstusconsult Claudian s-a stabilit ca o asemnea persoana nu mai poate face niciodata vindicatiolibertatis, adica nu mai poate dovedi ca este om liber si ramane sclav, ca o sanctiune pentru reaua sa credinta. Un alt caz de cadere in sclavie este situatia femeii libere care intretine relatii intime cu sclavul unei alte persoane si nu leintrerupe dupa trei somatii ale stapanului scalavului. O asemenea femeie cade in sclavie intrucat , spun romanii, dintr-o asemenea relatie ar fi putut rezulta un copil care prin aplicarea regulii pe care am invocat-o ar fi fost om liber, intrucat dobandeste conditia juridica a mamei sale din momentul nasterii;ori, acest copil ar fi fost omliber insemnand ca stapanul sclavului ar fi fost privat de un fruct al bunului sau.

3. CONDIIA JURIDIC A SCLAVULUI

Intrucat sclavul era "res", el nu avea capacitate juridica, nu avea personalitate, asupra lui stapanul avea "ius vitae necisque"(drept de viata si de moarte), nu putea incheia acte juridice nici inter vivios nici pentru cauza de moarte si nici nu avea patrimoniu. In cazul in care opersoana aducea atingere sclavului nu sclavul ci stapanul avea impotriva aceleipersoane o actiune in pretentii, ca urmare a prejudiciului incercat. In timp insa, statutul juridic al sclavilor a cunoscut anumite modificari determinate nu de generozitatea romanilor ci de pragmatismul lor, romanii urmarind sa realizeze o exploatare mai eficenta a muncii sclavilor prin mijloace juridice subtile. Astfel, sclavul a dobandit posibilitatea de a incheia acte juridice insa nu in nume propriu ci imprumutand personalitatea lui dominus. Totodata, sclavul a dobandit posibiltatea de a stapani anumite 33

nunuri cu titlu de peculiu(peculiul sclavilor), stapanii incurajandu-si sclavii sa isi mareasca peculiul in schimbul bunurilor din peculiu. De iure insa peculiul sclavilor ca si titlul acestuia fac parte integranta din patrimoniul lui dominus.

CAPITOLUL III OAMENII LIBERI 1. GENERALITI

Dreptul roman este un drept profun statutar, asa incat, statutul juridic al oamenilor liberi era extrem de diferntiat in functie de categoria sociala caruia ii apartinea respectiva persoana. La origine, libertatea se confunda cu cetatenia in sensul ca strainii nu erau admisi in cetate sub sanctiunea caderii in clavie. Cu timpul, din considerente de ordin economic, a fost admisa intrarea starinilor in cetate fie in calitate de oaspeti pentru o perioada de timp limitata fie in calitate de clienti daca se puneau sub protectia unor cetatenti romani sau daca apartineau unui stat cu care Roma avea tratat de alianta. Oamenii liberi se imparteau in cetateni si necetateni. Necetatenii la randul lor se imparteau in latini si peregrini. Oamenii liberi fie ca sunt cetateni fie ca sunt necetateni erau de doua categorii: -ingenui -dezrobiti Ingenuii la origine erau cei nascuti din parinti liberi, care au fost intotdeauna liberi, ulterior in categoria ingenuilor au fost inclusi si aceia care au fost nascuti din parinti odinioara sclavi dar care la momentul nasterii erau oameni liberi. Dezrobitii sunt scalvii suspusi actului manumisiunii.

2. CETENII
Cetatenii romani se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice. Astfel, ei aveau ius commercii sau commercium, insemnand dreptul de a incheia acte juridice valabile potrivit dreptului civil, ius connubi sau connubium, adica dreptul de a incheia o casatorie valabila potrivit dreptului civil, legis actio, dreptul de a utiliza mijloacele procedurale ale dreptului civil pentru valorificarea drepturilor lor subiective si a pretentiilor lor legitime. Aceste sunt drepturi civile. Dintre drepturile politice mentionam ius suffragii, dreptul de a alege, ius honorum, dreptul de a candida la o magistratura in stat, ius militiae, dreptul de a face parte din legiunile romane. Numele cetatenilor romani era extrem de complex intrucat el tinea loc si de adresa. El se compunea din cinci elemente. Primele trei formeaza tria nomina. Este vorba despre praenomen, adica indicativul prin acre cetateanul era individualizat in societate, cognomen sau porecla, prin care cetateanul era individualizat in cadrul familei sale si nomen gentilicium, adica numele gintii din care facea parte cetateanul roman. Urmau apoi alte doua elemente: indicatiunea filiatiunii, adica prenumele tatalui si indicatiunea tribala, adica numele tribului sau cartierului in care locuia cetateanul respectiv si in care isi exercita dreptul de vot. Ex: Marcus(prenumele) Tullius(numele gintii) Marci filius (indicatiunea filiatiunii) Cornelia tribu (cartierul in care locuia) Cicero (porecla, de la bob de naut) Modurile de dobandire a cetateniei romane Cetatenia romana se dobandeste prin efectul nasterii potrivit regulii ca un copil nascut in cadrul casatorie dobandeste conditia juridica a tatalui sau in momentul conceptiunii, iar un copil nascut in afara casatoriei dobandeste conditia juridica a mamei sale din momentul nasterii, la romani existand doua reguli ce sustin acest principiu: "mater semper certa est" (mama este intotdeauna sigura) si "pater is est quem nuptiam demonstram"(tatal este acela pe care il indica casatoria), de unde rezulta ca un copil nascut in afara casatoriei nu are tata. 34

Un al doilea mod de dobandire a cetateniei este beneficiul legii, ce reprezinta faptul ca persoana ce indeplineste conditiile cerute de lege pentru a fi cetatean roman devine cetatean roman. Un al treilea mod de a dobandi cetatenia este naturalizarea, ce este un act individual de acoradre a cetateniei romane. De asmenea, un alt mod de dobandire a cetateniei este dezrobirea intrucat exista regula ca dezrobitul dobandeste conditia juridica a fostului sau stapan devenit patron. Prin urmare, dezrobitul unui cetatean devine cetatean roman. Modurile de pierdere a cetateniei romane Cetatenia roman se pierde prin pierderea libertatii in primul rand. In al doilea rand cetatenia romana se pierde prin dobandirea cetateniei unui alt stat prin efectul inadmisibilitatii dublei cetatenii. De asemenea, cetatenia se poate pierde si in situatia in acre cetateanul in cauza a comis un delict fata de un stat strain, a fost remis acelui stat in vederea exercitarii dreptului de razbunare dar a fost respins de catre statul in cauza. De-a lungul timpului au fost luate o serie de masuri de extindere a cetateniei romane. Prima extindere s-a realizat in secolul I i. Hr. prin legile Iulia si Plautia Papiria, prin acre a fost acordata cetatenia romana tuturor locuitorilor liberi ai Italiei. Al doilea mod de extindere a cetateniei romane este dictul lui Antoninus Caracalla din 212 d. Hr, dat la initiativa lui Papinian, care era praefectus praetorie, edict prin care s-a extins cetatenia romana la toti locuitorii liberi ai Imperiului Roman, cu doua exceptii,latinii iuniani si peregrinii dediticii. Aceasta masura a fost luata din considerente pur fiscale pentru ca prin efectul extinderii cetateniei romane toti cei deveniti cetateni trebuiau sa plateasca impozitul de 5% pentru mosteniri denumit vice sine hereditatis.

3. LATINII
Necetatenii erau de doua categorii: latini si pergerini. Termenul de latin are doua semnificatii: 1. sens etnic , desemnand populatia Latiumului cucerita de cele trei triburi fondatoare, populatie care se afla in relatiii de rudenie de sange cu romanii. 2. Un al doilea sens se referea la conditia juridica a unei persoane. Cea mai veche categorie de latinii erau latinii veteres, desemnand populatia Latiumului cucerita de cele trei triburi fondatoare, populatie care se afla in relatiii de rudenie de sange cu romanii. Latinii, in acest sens, sunt rude de sange cu romanii. Ei aveau ius commercii, ius suffragi, uneori ius connubi, nu aveau ius honorum si ius militiae. O a 2-a categorie de latini o reprezinta latinii coloniari (latinii din coloniile fondate in Italia dupa 268 i. Hr).. Ei au ius commercii si au o conditie juridica similara cu a latinilor veteres. O a treia categorie de latini erau latinii fictivi, latinii din provincii care aveau conditia juridica a latinilor colniari, aveau ius commercii dar nu erau rude de sange cu romanii, de aceea termenul de latin nu mai are o conotatie etnica ci are o conotatie sociala, adica el desemneaza o anumita categorie sociala. O a 4-a categorie de latini erau latinii iuniani. Acestia se numesc latini iuniani pentru ca statutul lor juridic este reglementat printr-o lex Iunia -Norbana. Este vorba despre sclavii dezrobiti fara respectarea formelor solemne precum si despre sclavii dezrobiti inainte de implinirea varstei de 30 de ani, cu incalcarea interdictiei impusa de lex Aelia Sentia. Acestia traiau ca oameni liberi dar mureau ca sclavi in sensul ca nu isi puteau face testament, bunurile lor fiinf dobandite de catre patron, fostul dominus sau stapan. Latinii utilizau in raporturile dintre ei precum si in raporturile cu peregrinii si cu cetatenii romani dispozitiile dreptului gintilor.

4. PEREGRINII
Peregrinii erau strainii care la origine nu puteau veni la Roma sub sanctiunea caderii in scalvie pentru ca ulterior sa li se permita patrunderea in cetate in anumite conditii. Peregrinii erau de doua categorii: peregrinii obisnuiti si peregrinii dediticii.

35

Peregrinii obisnuiti utilizau in raporturile dintrei ei si in raporturile cu cetatenii romani normele dreptului gintilor, iar in raporturile dintrei ei mai puteau utiliza cutumele locale, in masura in care acestea nu contraveneau regulilor de drept si principiilor juridice romane. Peregrinii dediticii reprezentau o categorie inferioara de pergerini. Acesti erau locuitorii cetatilor care se opusesera cu forta armelor cuceririi romane si ca atare romanii le distrusesera cetatile, ei nemaiavand in acest context un drept national. Ei nu puteau utiliza in raporturile dintre ei cutumele locale, ci numai normele lui uis gentium. Acesti peregrini nu mai aveau un drept national, utilizand in raporturile dintre ei si raporturile cu cetatentii si latini normele lui ius gentium. Peregrinii dediticii nu puteau veni la Roma sub sanctiunea caderii in sclavie. Potrivit aceleiasi legi Aelia Sentia, in categoria peregrinilor dediticii intrand si sclavii care pe timpul sclaviei savarsisera fapte sanctionate cu o pedeapsa infamanta. Acestia, dupa actul manumisiunii (actul dezrobirii), nu dobandeau conditia juridica a fostului stapan denumit patron, potrivitregulii generale ei deveneau peregrini dediticii.

CAPITOLUL IV DEZROBIII 1. GENERALITI

Dezrobitii sunt scalvii supusi actului manumisiunii. Romanii au cunoscut forme solemne, dar si forme nesolemne de dezrobire.

2. FORMELE DEZROBIRII
Formele solemne de dezrobire sunt vindicta, censu si testamento. Dezrobirea vindicta se facea intr-un cadru solemn in prezenta magistratului, stapanul pronuntand formula solemna: "hunc hominem liberum esse volo" (vreau ca acest sclav sa fie liber), insotita de executarea unor gesturi ritualecu nuielusa de alun numita vindicta sau festuca, de unde si denumirea acestei forme solemne de dezrobire, dupa care magistratul pronunta cuvantul "addico." A doua forma solemna de dezrobire presupunea trecerea sclavului din coloana bunurilor in coloana persoanelor, cu ocazia efectuarii recensamantului. A treia categorie de dezrobire se realiza prin testament, la randul sau imbracand doua forme: - directa - atunci cand testatorul dezrobea in mod direct un scalv, el devenind in mod automat om liber in momentul acceptari succesiunii de catre regele instituit - indirecta - se realiza atunci cand testatorul roaga pe mostenitorul instituit sa dezrobeasca un sclav, printrun cat ulterior si diferit de testament. Prima forma de dezrobire prin testament este mai avantajoasa pentru dezrobit pentru ca in acest caz el nu are un patron.

3. CONDIIA JURIDIC A DEZROBIILOR

Conditia juridica a dezrobitilor nu difera foarte mult la origine de conditia juridica a sclavilor. De altfel, romanii au cunoscut dezrobirea si au admis-o nu din considerente umanitare ci tot din pragmatism, adica din interesul de a gasi forme juridice mai subtile de exploatare a muncii sclavilor. Astfel, la origine, dezrobitul nu putea aduce atingere patronului sau nici macara in situatia in care acesta i-ar fi lezat interesele, dezrobitii avand fata de patron anumite obligatii, exprimate prin trei termeni: bona, obsequium si operae. Bona desemna dreptul patronului de a dispune in mod liber de bunurile dezrobitului, la la inceput in timpul vietii acestuia, ulterior numai dupa moartea dezrobitului si numai daca dezrobitul nu avea mostenitori directi. 36

Obsequium este obligatia dezrobitului de a da ascultare patronului sau, de a-l respecta, incalcarea acesteiobligatii de catre dezrobit fiind sanctionata cu caderea in sclavie. Operae reprezenta obligatia dezrobitului de a presta anumite servicii fata de patronul sau, servicii care erau de doua categorii: 1. operae officiales - servicii obisnuite pe care le poate presta orice persoana 2. operae fabriles - servicii care necesita o anumita calificare

4. LEGILE DE LIMITARE A DEZROBIRILOR

La romani, la sfarsitul republicii, catre inceputul principatului, fenomenul de dezrobire luase o amploare, amenintand baza economica a statului. Ca atare, in vremea lui August au fost adoptate doua legi de limitare a dezrobirii. Este vorba despre lex Aelia Sentia si lex Fufia Caninia. Legea Aelia Sentia prevedea ca pentru a opera dezrobirea stapanul trebuia sa aiba cel putin 20 de ani, sclavul trebuia sa aiba cel putin 30 de ani, dezrobirile realizate "ob fraudem creditorem" ( pentru fraudarea intereselor creditorului) erau anulate si se prevedea ca dezrobitul care pe timul sclaviei savarsise o fapta sanctionata cu o pedeapsa infamanta deveanea peregrin dediticii. Legea Fufia Caninia prevede ca dezrobirile testamentare nu puteau privi decat un numar de sclavi proportional cu numarul total al sclavilor testatorului, dar nu mai mult de 100, aceasta intrucat la romani, metoda dezrobirilor testamentare atinsese apogeul intrucat se considera ca ai fost un cetatean de vaza al Romei cu cat cortegiul funerar al celui in cauza era mai lung si atunci erau dezrobiti un numar foarte mare de sclavi sub conditia ca acestia sa participe la cortegiul funerar al fostului stapan. Pentru a se pune capat acestei practici a fost adoptata lex Fufia Caninia.

CAPITOLUL V OAMENII LIBERI CU O CONDIIE JURIDIC SPECIAL

Anumite categorii de persoane i pstrau n sens formal libertatea dar, n fapt, se aflau ntr-o stare de servitute. Acest regim juridic special a fost creat n legtur cu interesul vrfurilor clasei dominante de a exploata munca acelora care din punct de vedere formal nu puteau fi adui n stare de sclavie. Persoane in mancipio erau persoane in mancipio fiii de familie vndui de ctre prinii lor n scopul realizrii unui ctig, precum i fiii de familie delincveni, abandonai n minile victimei delictului, pentru ca aceasta s-i exercite dreptul de rzbunare. Addicti erau debitorii insolvabili, atribuii creditorilor lor. Auctorati erau oamenii liberi care se angajau ca gladiatori. Deoarece, n mod obinuit, gladiatorii erau recrutai dintre sclavi, oamenii liberi care mbriau aceast ndeletnicire erau asimilai cu sclavii. Redempti ad hostibus se numeau cei rscumprai de la dumani. Ei rmneau sub puterea persoanelor care i rscumpraser pn cnd le remiteau suma de bani pltit cu ocazia rscumprrii.

CAPITOLUL VI COLONII
Colonatul a aprut n snul societii sclavagiste romane ca un sistem ce prefigureaz relaiile economice de tip feudal. Apariia colonatului este una din consecinele extinderii latifundiilor pe seama loturilor micilor proprietari. mpovrai de datorii. Micii agricultori renunau la pmnturile lor n folosul marilor proprietari. n lips de mijloace de subzisten, ranii ruinai erau nevoii s arendeze anumite terenuri n schimbul unei sume de bani sau a unei pri din recolt. Categorii de coloni La origine, oamenii liberi care, de bunvoie, arendau o suprafa de pmnt se numeau colonii voluntari. Acei coloni voluntari, care plteau n schimbul pmntului primit n folosin o parte din recolt, erau numii coloni pariari. La sfritul secolului al II-lea, alturi de colonii voluntari 37

au aprut i colonii silii. Ctre sfritul principatului a fost introdus colonatul servaj, n sensul ca toi colonii au fost alipii solului. Colonul serv era legat de pmntul pe care l lucra, neputnd s-l prseasc niciodat. Colonii nu puteau i nstrinai separat de moie dar n cazul transmiterii moiei, erau nstrinai i colonii.

CAPITOLUL VII FAMILIA ROMAN 1. TERMINOLOGIE

Cuvntul familia vine de la famulus = sclavi. Aceast etimologie a cuvntului familia se explic prin faptul c vechii romani nu fceau distincie ntre familia - ca form de proprietate, i familia ca form de comunitate uman. Dovad c, n textele romane, cuv. familia este utilizat cu trei sensuri: - familia desemneaz totalitatea sclavilor care se aflau n proprietatea cuiva - familia desemneaz totalitatea persoanelor i bunurilor care se aflau sub puterea aceluiai ef de familie, denumit pater familias - familia desemneaz totalitatea persoanelor care se aflau sub puterea aceluiai pater familias. Puterea pe care pater familias o exercita asupra persoanelor i bunurilor a avut, la origine, un caracter unitar i a fost desemnat prin cuvntul manus. Mai trziu, cnd dreptul evolua, aceasta putere unitar s-a descompus n mai multe puteri distincte: - cuvntul manus desemna numai puterea pe care brbatul o exercita asupra femeii mritate. - puterea asupra descendenilor era denumit patria potestas - puterea asupra sclavilor era denumit dominica potestas - puterea asupra altor bunuri era denumit dominium - puterea asupra era denumit mancipium.

2. PERSOANELE SUI IURIS I ALIENI IURIS

n snul familiei romane, persoanele se mpreau n 2 categorii: - sui iuris = acele persoane care nu se aflau sub puterea cuiva. Practic, numai pater familias era cu adevrat persoan sui iuris, dar pater familias nu nseamn tat de familie, ci ef de familie, ntruct putea fi pater familias i un brbat necstorit, care avea o familie constnd n bunurile sale. - alieni iuris = celelalte persoane: femeia mritat, fiii, fiicele i nepoii din fii se aflau sub puterea pater familias. aceste persoane aveau o capacitate juridic limitat. Numai pater familias avea o capacitate juridic divin.

3. RUDENIA
Pe de alt parte, n familia roman se stabilea o relaie de rudenie, care era de dou feluri: A. civil (agnaiunea) = se ntemeia pe ideea de putere i existau 3 categorii de agnas sau 3 cercuri ale agnaiunii: 1. prima categorie: toi aceia care, la un moment dat, se aflau sub puterea aceluiai pater familias (fraii ct vreme tria tatl lor). 2. a doua catagorie: toi aceia care s-au aflat, n trecut, sub puterea aceluiai pater familias, dar ulterior au devenit persoane sui iuris (fraii dup moartea tatlui lor). 3. a treia categorie: toi aceia care s-ar fi aflat sub puterea aceluiai pater familias, dac pater familias ar mai fi trit n momentul naterii lor. (verii primari care se nasc dup moartea bunicului lor). 38

Fixarea celor 3 categorii de agnai prezint o importan deosebit, mai ales n materie succesoral, deoarece vreme de 5 secole agnaiunea a fost unicul fundament al succesiunii, iar succesiunea era deferit (atribuit) n ordinea celor 3 categorii de agnai. ns, cele 3 cercuri ale agnaiunii nu erau fixe, ci erau mobile, n sensul c dou persoane ideale, n funcie de anumite mprejurri, pot face parte din orice categorie de agnai. Spre exemplu, doi frai, ct vreme le triete tatl, fac parte din prima categorie de agnai; doi frai, dup moartea tatlui, fac parte din a doua categorie de agnai, iar dac unul dintre frai se nate dup moartea lui pater familias, fraii fac parte din a treia categorie de agnai. B. de snge (cognaiunea) izvorte din natura uman, cci este legtura dintre persoanele care au un autor comun sau legtura dintre persoanele care descind din acelai autor. Ea este de dou feluri: - rudenie de snge n linie direct = legtura dintre pesoanele care descind una din alta. - rudenie de snge n linie colateral = legtura dintre persoanele care nu descind una din alta, dar au un autor comun, iar gradul de rudenie se stabilete numrnd generaiile de la prima persoan care ne intereseaz pn la autorul comun, i cobornd apoi pn la cealalt persoan care ne intereseaz. Astfel, fratele i sora sunt colaterali de gradul 2, verii primari de gradul 4, unchiul cu nepaota de frate de gradul C. Pe lng cognaiunea real care izvorte din natura uman, romanii au cunoscut i cognaiunea fictiv, care izvorte dintr-un text al Legii celor XII Table, conform cruia toi agnaii sunt cognai. Dac admitem acest lucru, trebuie s admitem i faptul c nu toi cognaii sunt rude de snge. Spre exemplu, fiul de familie adoptat trece sub puterea adoptantului. Astfel, acesta devine agnat cu adoptantul. Fiind agnat, automat devine i cognat, ns nu este rud de snge cu adoptantul. Prin urmare, se numesc cognai fictivi = aganii care nu sunt rude de snge.

CAPITOLUL VIII PUTEREA PRINTEASC

Puterea pe care pater familias o exercita asupra descendenilor se numete patria potestas (puterea printeasc). Patria potestas prezint dou caractere: - este perpetu, n sensul c dureaz pn la moartea lui pater familias, independent de vrsta sau de condiia social a fiului de familie, nct fiul de familie, dac tria pater familias se afla sub putere printeasc i nu avea capacitate juridic n domeniul privat. Astfel, dac era consul, nu avea patrimoniu, nici bunuri proprii i nu putea ncheia acte juridice de drept privat n nume propriu. Acest lucru nseamn c, la romani, raportul de fore dintre stat i familie era favorabil familiei, de unde se explic fora societii romane. - este nelimitat (absolut) care se manifesta att asupra persoanelor, ct i asupra bunurilor. Caracterul nelimitat al puterii printeti asupra persoanelor i-a gsit expresia n dreptul de via i de moarte, dreptul de abandon i dreptul de a vinde. n letur cu dreptul de a vinde, Legea celor XII Table spune: dac fiul de familie este vndut de 3 ori, el va iei de sub puterea printeasc, fiecare vnzare fiind valabil pe termen de 5 ani. Caracterul nelimitat al puterii printeti se manifesta i asupra bunurilor, cci fiul de familie nu avea bunuri, nu avea patrimoniu propriu i nu putea ncheia acte juridice n nume propriu, ci numai mprumutnd capacitatea lui pater familias i cu condiia ca, prin efectul acelor acte juridice, situaia lui pater familias s devin mai bun dpdv patrimonial, adic s devin proprietar sau creditor, i nu debitor. Puterea printeasc putea fi creat pe cale natural prin cstori, i e cale artificial - prin adopiunea i legitimare.

CAPITOLUL IX CSTORIA
39

La origine, cstoria a fost actul prin care femeia trecea sub puterea brbatului, i ntruct puterea brbatului asupra femeii mritate denumit manus aceast form de cstorie a fost denumit cstorie cu manus. Cu timpul ns, sub influena moravurilor din Orient, femeile romane au nceput s triasc n uniuni de fapt. n noua situaie, pentru a salva familia, romanii au admis o nou form de cstorie, n cazul creia femeia mritat nu mai trecea sub puterea brbatului, ci rmnea sub puterea lui pater familias din familia de origine. Aceast form a cstoriei a fost denumit cstorie fr manus. Cstoria cu manus presupunea respectarea unor condiii de form (unele se pstreaz i astzi), pe cnd cstoria fr manus nu presupunea respectarea unor condiii de form, ci numai instalarea femeii n casa brbatului, ocazie cu care se organiza o petrecere (nunta din zilele noastre). Pe de alt parte, cstoria presupunea respectarea unor condiii de fond, care sunt comune ambelor forme ale cstoriei. Ele sunt n numr de trei: A. conubium - Cuv. conubium are dou sensuri: - general = aptitudinea persoanei de a se cstori. Prin urmare, toi cetenii romani aveau ius conubium - relativ = aptitudinea a fou persoane determinate de a se cstori ntre ele, ntruct nu toi aceia care au conubium n sens general, l au i n sens relativ. Spre exemplu, fratele i sora sunt ceteni romani i au conubium n sens general, deci se pot cstori, dar nu ntre ei. Piedicile la cstorie sunt n numr de trei: - rudenia de snge n linie direct era piedic la cstorie la infinit. Rudenia de snge n linie colateral era piedic la cstorie pn la gradul 4. -aliana este legtura dintre un so i rudele celuilalt so. Aliana n linie colateral nu era piedic la cstorie, nct brbatul se putea recstori cu sora fostei sale soii. Aliana n linie direct era piedic la cstorie, cci brbatul nu se putea recstori cu fiica fostei sale soii, avnd n vedere a fostei soii rezultat dintrr-o cstorie anterioar a foste soii. -condiia social deoarece pn n vremea lui Octavian Augustus nu au fost permise cstorii ntre ingenui i dezrobii. B. consimmntul - n epoca veche, dac viitori soi erau persoane sui iuris, se cerea consimmntul lor, ns, pentru femeia sui iuris era necesar i consimmntul tutorului, deoarece femia sui iuris era pus sub puterea perpetu a agnailor ei. Dac viitori soi erau persoane alieni iuris nu se cerea consimmntul lor, ci era suficient consimmntul celor doi pates familias. n dreptul clasic, chiar dac viitori soi erau persoane alieni iuris se cerea i consimmntul lor. C. vrsta - A treia condiie de fond a fost controversat ntre juriscnsuli, astfel c mpratul Justinian a hotrt ca fetele s se cstoreasc la 12 ani, cnd deveneau nubile, iar bpieii la 14 ani, cnd deveneau puberi.

EFECTELE CSTORIEI
Cstoria producea efecte juridice diferite dup cum avem n vedere cstoria cu manus sau cstoria fr manus. La cstoria cu manus, femeia mritat trecea sub puterea brbatului i devenea agnat cu el. Devenind agnat, automat ea devenea i cognat fictiv. Din punct de vedere civil, ea era considerat o fiic a brbatului ei i venea la succesiunea brbatului n calitate de fiic. Fa de copii ei, femeia era considerat o sor a copiilor ei i venea la succesiunea copiilor n calitate de sor, ns pierdea drepturile succesorale n familia de origine, ntruct nu mai era agnat cu familia de origine. La cstoria fr manus, femeia mritat era o strin din punct de vedere civil, i fa de brbat i fa de copii. Prin urmare, ea nu venea nici la succesiunea brbatului, nici la succesiunea copiilor, ns pstra drepturile succesorale n familia de origine. 40

CAPITOLUL X ADOPIUNEA I LEGITIMAREA 1. ADOPIUNEA

Pe cale artificial, puterea printeasc putea fi creat, mai nti, prin adopiune = actul prin care fiul de familie trece de sub puterea unui pater familias sub puterea altui pater familias denumit adoptant. Aadar, pentru realizarea adopiunii era necesar s se sting puterea printeasc asupra fiului de familie n familia de origine. Puterea printeasc se putea stinge numia n condiiile prevzute de textele Legii celor XII Table cu privire la vnzarea fiului de familie, nct, potrivit acelor texte, pentru ca fiul de familie s poat fi scos de sub puterea printeasc din familia de origine trebuia s treac un interval de 10 ani. Jurisconsulii au creat actul adopiunii prin interpretarea creatoare a dispoziiilor din Legea celo XII Table cu privire la vnzarea fiului de familie. Potrivit acelei interpretri, adopiunea se realiza n 2 faze distincte: 1. Prima faz presupunea 5 operaiuni juridice constnd n 3 vnzri i 2 dezrobiri succesive care aveau loc n aceeai zi, iar dup a 3-a vnzare (tot n aceeai zi), fiul de familie ieea de sub puterea printeasc de vreme ce era vndut a treia oar i rmnea sub puterea cumprtorului denumit mancipium. 2. A doua faz mbrca forma unui proces fictiv, simulat, care avea loc ntre adoptant i cumprtor. Adoptantul aprea abia n faza a doua i avea calitatea procesual de aa zis reclamant, iar cumprtorul participa la proces n calitate de aa-zis prt. n acest cadru, adoptantul afirma n cuvinte solemne c fiul de familie este al su, iar cumprtorul, ca prt, tceau, nu-l contrazicea, nct, fa de afirmaiile reclamantului, i fa de tcerea prtului, magistratul pronuna cuvntul adico prin care recunotea puterea adoptatului asupra fiului de familie. Adopiunea producea anumite efecte juridice, cci adoptatul trecea sub puterea adoptantului, devenea agnat cu el, i totodat cognat fictiv. El venea la succesiunea cognatului n calitate de agnat, dar pierdea drepturile succesorale n familia de origine.

2. LEGITIMAREA
Tot pe cale artificial, puterea printeasc putea fi creat i prin legitimare = actul prin care copilul natural era asimilat celui legitim, nscut n snul cstoriei. Legitimarea se putea realiza prin oblaiune la curie sau prin ofert fcut Senatului Municipal, ceea ce presupunea ridicarea fiului natural la rangul de decurion membru al Senatului Municipal. De asemenea, legitimarea se putea realiza i prin cstorie subsecvent = cstoria prinilor naturali. Dac nu era posibil cstoria subsecvent, atunci legitimarea se putea face prin rescript imperial.

CAPITOLUL XI EMANCIPAREA
ns, aa cum putrea printeasc putea fi creat pe cale natural, sau pe cale artificial, n mod simetric ea se putea i stinge, fie pe cale natural, fie pe cale artificial. Pe cale natural, puterea printeasc se stingea prin moartea lui pater familias, iar pe calea artifiaial prin emancipare = actul prin care o persoan alein iuris devine o persoan sui iuris. Emanciparea, ca i adopiunea, se fcea n 2 faze: 1.Prima faz a emanciprii este identic cu prima faz a adopiunii, deci presupune 5 operaiuni juridice. 41

2.A doua faz const ntr-o dezrobire vindicta (nuia) cci la emancipare avea loc i cea de-a 3 dezrobir, care era conceput ca o faz distinct deoarece producea alte efecte juridice n raport cu primele 2 dezrobiri, cci dup primele 2 dezrobiri, fiul de familie revenea sub puterea printeasc, pe cnd, dup a 3a dezrobire, devea persoan sui iuris. Prin urmare, emancipatul avea capacitatea juridic deplin, avea patrimoniu propriu i putea ncheia acte juridice n nume propriu. Totui, jurisconsulii spuneau c emanciparea echivaleaz cu dezmotenirea, de vreme ce emancipatul pierdea drepturile succesorale n familia de originea, ntruct nu mai era rud civil cu acea familie. De aceea pretorul a intervenit i a iniiat o reform, prin care emancipatul a fost chemat la succesiune n familia de origine n calitate de rud de snge, cu condiia s fac raportul bunurilor, adic s adauge la masa succesoral toate bunurile pe care le-a dobndit n calitate de persoan sui iuris. Altfel, el i-ar fi pgubit pe fraii si rmai sub puterea printeasc, deoarece fraii rmai sub putere au muncit pentru pater familias, pe cnd emancipatul a muncit pentru el nsui.

CAPITOLUL XII CAPITIS DEMINUTIO

Unele texte romane se refera si la capitis deminutio , ceea ce inseamna desfiintarea personalitatii. Este de 3 feluri: - capit deminutio maxima(pierderea libertatii) - capitus deminutio media(-pierderea cetateniei romane) - capitis deminutio minima(-pierderea unor drepturi de familie). Este de retinut ca spre deosebire de capitus deminutio maxima si media, capitis deminutio minima nu atrage intotdeauna micsorarea capacitatii sau a personalitatii.Sper exemplu adoptatul sufera o capitis deminutio de vreme ce pierde drepturile succesorale in fam de origine.Dar capacitatea sa nu se schimba , ramane tot persoanaiuris.Iar in cazul emanciparii , si emancipatul sufera o capitus deminutio caci si el pierde drepturile succesorale in familia de origini, insa capacitatea lui sporeste caci devine [persona sui iuris.De aceea capitus deminutio nu se traduce prin micsorarea personalitatii ci se traduce prin desfiintarea personalitatii.

CAPITOLUL XIII PERSOANA JURIDIC

Pe langa conceptul de persoan fizica , romanii au cunoscut si conceptul de persona juridica. In textele romane, persoanele juridice erau denumite corpora sau universitas. Pornind de la acesti termeni comentatorii medievali au creat expresia universitates corporarum. In conceptia romanilor, persona juridica este o colectivitate care are patrimoniu propiu i dobandeste drepturi si isi asuma datorii independent de membrii care o compun. Primele persoane juridice au avut in domeniul public.Cea mai veche persoana juriidca este chiar statul roman, intrucat ava un patrimoniu , tezaur public, avea debitori, putea fi institituiti mostenitori, iar dupa modelul st roman s-au format mai tarziu coloniile si municipiile din Italia si din provincie.Iar personele jur din dom privat erau simle asociatii denumite colegia, care se formau,luau nastere prin simpla conventie, simpla manifestare de vointa a aprtilor.Spre ex : colegia factorum(as de lucratori), sau asociatiile oamenilor saraci. Cu timpul insa, spre sfrasitul rebublicii , pers jur de dr privat sau implicat in viata politic astfel nct Cezar a desfiintat persoanele juridice de dreptul privat cu exceptia acelora care erau traditionali, dainuiau din perioada foarte veche. Octavian Augustus a conditionat dobandirea persoanei juridice de abrobarea expresa a senatului. Mai tarziu , in epoca postclasica, dupa ce crestinismul a devenit religie de stat si biserica a dobandit personalitate juridica, dupa cum au devenit persoane juridice si fundatiile care urmareau scopuri pioase. 42

CAPITOLUL XIV TUTELA I CURATELA 1. TUTELA

In fine, textele romane fac distinctie intre capacitatea de fapt si capacitatea de drept. Prin capacitate de fapt romanii intelegeau aptitudinea persoanei de a avea reprezentarea consecintelor faptelor sale. Acela care nu avea acestra reprezentare, a urmarilor faptelor sale, era numit incapabil de fapt. Iar cauzele care faceau imposibilareprezentarea consecintelor unor fapte erau denumite incapacitati sau incapacitati de fapt si toti aceia care erau loviti de asemenea incapacitati erau pusi sub protectie juridica. Cei loviti de capacitati firesti sau naturale erau protejati juridiceste prin intermediul tutelei, iar cei loviti de capacitati accidentael sau nefiresti ereau pusi sub curatela. Spre exemplu romanii considerau ca e normal, natural ca un copil sa nu si dea seama de consecintele faptelor sale, insa nu e normal, natural caun nom sa fie nebun . La origine tutela ca procedeu juridic prin care erau pusi sub potectie cei loviti de incapacitati firesti a fost in realitate un procedeu juridic prin care se protejau interesele agnatilor in calitatea lor de mostenitori prezumtivi, caci agnatii erau cei pagubiti in calitatea lor de mostenitori prin actele iresponsabile ale incapabilului. De aceea, potrivit Legii celor 12 table, tutela era deferita agnatilor in ordinea in care veneau la succesiune. Mai tarziu insa , in sec 2 i Hr s-a dat Legea Atilia prin care tutela a devenit cu adevarat un instrument de protectie a incapabilului de fapt. De altfel, aceasta evolutie a functiilor tutelei este oglindita si in definitia pe care ne-a transmis-o Servius Sulpicius Rufus. Potrivit acestuia : tutela est vis ac potestas im capite libero ad tuendum eum qui propter aetatem sua sponte se defendere nequit. Asadar, tutela este o forta si o putere pt a-l proteja pe acel om liber care datorita varstei fragede nu se poate apara singur. Aceasta definitie este compusa din doua parti care sunt contradictorii deoarece prin prima parte a definitiei se afirma ca tutela este o forta si o putere in intereseul agantilor, pe cand prin partea a doua a definitiei se afirma ca tutela a fost creata in scopul protejarii incapabilului, ale varstnicului. Aceasta fizionomie contradictorie oglindeste evolutia conceptiei romane cu privire la functiile tutelei caci prima parte a definitie corespunde vechii conceptii conform careia tutela trebuie sa protejeze interesele agnatilor, iar partea a doua a definitie corespunde conceptiei evoluate conform careia tutela este chemata sa protejeze interesele incapabilului de fapt.

2. CATEGORII DE TUTEL
In functie de personaele care erau puse sub protectie juridic , tutela era de 2 feluri : - tutela impuberului sui iuris - tutela femeii sui iuris Prin urmare, copilul trebuia sa fie pus sub tutela. De asemenea trebuia pusa sub tutela si femeia sui iuris indiferent de varsta ei. Cu timpul insa prin reforme succesive, in epoca postclasica tutele femeii sui iuris a fost desfiintatta. n functie de modul in care era atribuita(deferita) tutela era de 3 feluri : - tutela legitim - tutela testamentar - tutela dativ. Tutela legitima era deferita potrivit Legii celor 12 Table celor mai apropiati agnati . Tutela testamentara era deferita prin testament. Tutela dativa era deferita de pretor acelor incapabili care nu aveau agnati si nici un tutore desemnat prin testament . 43

3. PROCEDEE DE ADMINISTRARE A TUTELEI

Tutela era administrata prin 2 procedee, denumite procedee de administrare a tutelei. Ele se numesc: A. Negotiorum gestio B. Auctoritatis interpositio A. Negotiorum gestio sau gestiunea de a face se utiliza in vederea administrarii unurilor lui infants si se numea infants copilul care nu se putea exprima corect (mai mic de 6 7 ani). n acest caz toate actele de administrare erau incheiate de tutore in nume propiu , inclusiv actele prin care se transmitea dreptul de propietate asupra bunurilor lui infants incalcandu-se astfel un principiu fundamental al dreptului roman, conform caruia nemo plus iuris ad arium tranfere potest cva ipse abere .Nimeni nu poate transmite altuia mai mult decat are el insusi. Ori in cazul de fata costatam ca tutorele poate transmite cu titlu de propietate bunuri care nu-i aprtin. B. Auctoritatis interpositio se utiliza pntru administrarea bunurilor copilului care se putea exprima corect, precum si in vederea adminis bunurilor femeii.In acest caz actele de admin erau incheiate chiar de incapabil in nume propiu, dar in prezenta tutorelui, prezenta care nu avea semnificatia ratificarii acelor acte ci semnificatia completarii capacitatii incapabilului de fapt.

4. CURATELA
Iar curatela a fost creata pt a-i proteja juridiceste pe cei loviti de incapacitati nefiresti, accidentale. Intr-un cuvant, la origine, in epoca foarte veche, au fost pusi sub curatela numai nebunii si prodigii(risipitorii) , iar mai tarziu au fost create si alte criterii. Curatela era administrata numai prin negotiorum gestio si nu prin testament curator testamento non datur. Romanii spuneau ca nu exista curatela testamentara ci numai legitima si dativa.

TITLUL II BUNURI
CAPITOLUL I CLASIFICARE LUCRURILOR 1. TERMINOLOGIE
In zilele noastre , conceptul de bunuri desemneaza acele lucruri care sunt susceptibile de apropiere sub forma dreptului de propietate sau acele lucruri care pot fi stapanite cu titlu de propietate. Prin urmare, in zilele noastre folosim termeni distinci , diferiti pt a desemna lucrurile si bunurile, pe cand romanii desemnau si lucrurile si bunurile prin acelasi cuvant res de aceea la romani clasificarea bunurilor este inclusa in clasifiacarea lucrurilor dovada ca in dr roman lucrurile se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale, sau res in patrimonio si res extrapatrimonium. 44

2. PATRIMONIUL
Res in patrimonio sunt acele lucruri care puteau fi stapanite cu titlu de propietate sip e care noi modernii le denumim bunuri. Res extra patrimonium, lucrurile nepatrimoniale, nu puteau fi stapanite cu titlu de prop fie prin antura lor fie prin destinatia lor(ex : templele). La randul lor cele patrimoniale erau clasificate dupa numeroase criterii. Cea mai veche este clasificare in : - res mancipii - res nec mancipii. Erau denumite mancipii acele lucruri care puteau fi transmise prin mancipatiune. Iar Gaius spunea in institutele sale ca res mancipii sunt pretioziorea, adica mai valoroase d p d v economic, pe cand res nec mancipii erau cele mai putin valoroase , firesti. In cnceptia vechilor romani care erau agricultori si apstori, erau considerate mai valoroase pamantul, vitele de munca si sclavii. Precum lucruri ca banii sau obiectle de arta erau considerate de vechii romani lucruri mai putin valoroase. De asemeena lucrurile se clasifica in: -corporale -incorporale. Erau denumite corporale acele lucruri carea puteau fi atinse cu mana pe cand res incorporales erau denumite drepturile patrimoniale (reale si de creanta). Totusi roamniii considerau ca dr de propietate este un lucru corporal, confuzie care era oglindita si pe plan terminologic intrucat romanii spuneau acest lucru este al meu intrucat confundau dreptul de proprietate cu obiectul sau. Foarte importatna este clasiifcarea in : - genera - lucruri de gen - species - lucruri individual determinate Lucrurile de gen se identifica prin trasaturi care sunt propii categoriei din care fac parte. De exemplu un scav, o casa ,un teren. Pe cand lucrurile individual determinate se identifica prin trasaturi care le sunt propii numai lor. Ex sclavul Filip. Aceasta clasificare este foarte importanta in materia riscurilor, denumite riscuri in contract deoarece daca debitorul datoreaza un lucru de gen care piere fara vina lui , debitorul nu va fi exonerat de raspunderi in sensul ca va trebuii sa plateasca despaguniri pt neexecutarea obligatiei, deoarece spuneau romanii genera non pereum lucrurile de gen nu pier, pot fi inlocuite cu altele . Daca insa debitorul datoreaza un lucru individual determinat care piere fara vina lui va fi exonerat de raspundere, nu va plati despagubiri pt neexecutarea obligatiei . Insa, distinctia dintre lucrurile de gen si cele individual determintate nu decurge din natura lucrurilor, ci prin conventia partilor, adica partile sunt acela care sttabilesc daca obiectul contractului e un lucru de gens au un lucru individual determinat.

CAPITOLUL II POSESIUNEA
Lucrurile pot fi stapanite de persone cu 3 titluri juridice. Ele se numesc : - posesione - detentiune - propietate. A. Posesiunea este o stare de fapt ocrotita de drept si presupune intrunirea a 2 elemente: animus si corpus. Animus este intentia expresa de-a stapani lucrul pt sine ceea ce inseman ca posesorul se comporta fara de lucru ca un propietar de vreme ce intentioaneaza sa pastreze lucrul pt sine. 45

Corpus desemneaza totalitatea faptelor materiale prin care se exercita stapanirea fizica asupra unui bum : locuirea unei case, cultivarea unui teren. Pt a stabili relatia dintre posesori si proprietari trebuie sa avem in vedere ca toti propietarii sunt in acelasi timp si posesori, insa nu toti posesorii sunt si proprietari. De aceea posesiunea este studiata distinct de proprietate. Cu toate ca posesiunea produce aceleasi efecte juridice si atunci cand posesorul este propietar si a tunci cand nu este propietar. Efectele sunt acelasi. Romanii au cunoscut 4 titpuri de posesiune. : - posessio ad interdicta, este posesiunea care dadea dreptul la protectie juridica prin interdictele posesorului - posessio ad uzucapionem este posesiunea care poate duce la dobandirea propietatii daca pe langa posesiune sunt intrunite si celelalte conditii necesare uzucapinuii - posessio iniusta este posesiunea viciuoasa, care nu se bucura de protectie posesore, adica nu se bucura de protectie juridica, iar viciile posesiunii sunt : violenta, precaritatea si clandestinitatea.Prin urmare nu se vor bucura de posessio cel ce dobandeste lucrul prin violenta, cel ce stapaneste un lucru cu titlu precar ( adica trebuie sa-l restituie la cerere), precum si acela care stapaneste un lucru in mod clandestin sau pe ascuns , adica fara stirea propietarului, - posessio iuris - quasi posessio, este posesiunea de drept intrucat pornind de la anumite analogii romanii a admis ca si drepturile patrimoniale sunt susceptibile de posesiune.. Posesiunea genereaza si anumite efecte juridice. In primul rand posesorul are perspectiva de a deveni propietar. 2. Posesorul se bucura de protectie juridica. 3. La procesul in revendicare posesorul are intotdeauna calitatea de parat care-l avantajeaza deoarece actiunea in revendicare este intentata de propietarul neposesor, care a pierdut pe moment posesiuna inpotriva posesorului nepropietar. Iar posesorul in calitatea sa de parat se apara spunand consideo cvia posideo posed pt ca posed si nu trebuie sa ma justifica fata de nimeni, iar daca tu reclamant vrei sa ma deposedezi fa mi dovada in fata judecatorului ca esti propietar , prin urmare, posesorul poate fi deposedat de lucru numai de catrea acela care dovedeste in fata judeaatorului ca este propietar al acelui lucru. De aceea , profesorul savigny spunea ca protectia juridica a posesiunii este cheia de bolta a ordinii sociale. Ordinea sociala nu este posibila fara protectia juridica a posesiunii , iar daca posesiuena nu ar fi protejata s-ar declansa razboiul tuturor impotriva tutuor iar societatea ar aluneaca in haos. Iata asadar ca principala cauza care a sigurat coeziunea , forta si capacitastea organizatorica aromanilor a fost protectia posesorie, intr-un cuvant cicilivatia nu se poate concepe fara protectia posesiunii, cu ata mai mult cu cat prin protectia posesiunii se protejeaza chiar propietatea, de vreme ce toti propietarii sunt in acelasi timp si posesori Interdictele posesiunii Intradevar posesiunea era protejata prin doua tipuri de interdicte posesore. Unele erau denumite interdicte recuperandae posessiones causa, iar altele interdicte retirendae posessiones causa. A. Interdicte recuperandae posessiones causa erau date de pretor in vederea redobandirii unei posesiuni pierdute si sunt de 3 feluri.Interdicce unde vi , de precario , de clandestina possesione. a. Interdictele unde vi sunt la randul lor de 2 feluri : - unde vi armata - unde vi cotidiana. Interdictul unde vi armata era dat de pretor impotriva aceluia care a intrat in posesia lucrulu prin violenta armata Interdictul unde vi cottidiana era dat impotriva aceluia care intra in posesia lucrului prin violenta cotidiana, obisnuita. b. Interdictul de precario era dat impotriva aceluia care stapanea lucrul cu titlu preacar c. Interdictul de clandestina possesione se dadea impotriva aceluia care stapnea lucrul pe ascuns, in mod clandestin fara stirea proprietarului. 46

B. Interdicte retirendae posessiones causa erau date in vederea pastrarii unei posesiuni existente. Erau de 2 feluri : utrubi si uti possidetis. a. Interdictul utrubi era dat in materie mobiliara aceluai care facea dovada ca a stapanit lucrul un interval de timp mai mare in anul anterior eliberarii interdictului.Prin urmare daca Primus a stapanit lucrul 10 luni iar Secundus l-a stapanit urmatoarele 7 luni interdictul va fi socotit lui Secundus. b. Interdictul uti possidetis (dupa cum posedeaza) era dat in legatura cu imobilele aceluia care locuia in casa in momentul eliberarii interdictului. Insa solutiile date prin interdictele posesorii nu erau definitive , erau temporare pt a se solutiona pe moment conflictul, pana cand pretorul avea timpul necesar sa organizeze procesul in revendicare , ocazie cu care se stabilea cine este propietarul lucrului si totodata se stabilea definitiv si cine este posesorul, de vreme ce toti proietarii sunt posesori,

CAPITOLUL III NOIUNEA PROPRIETII DE INVATAT DIN CARTE PAGINILE 113 120 SALT LA CAITOLUL VII

CAPITOLUL VII DOBNDIREA PROPRIETII 1. CONCEPTUL DE DOBNDIRE A PROPRIETII

Conceptul de dobandire a proprietatii s-a impus cu greu in dr roman, deoarece , vechiul dr roman a fost un dr al fortei, al puterii , iar institutiile juridice in frunte cu institutia propietatii erau concepute ca expresii ale ideii de putere . De aceea modurile originare de dobandire a propietatii erau concepute de vechii romani ca procedee juridice prin care se crea proprietatea puterii. Abia mai tarziu, in epoca clasica a aparut in opera lui Ulpian , conceptul de dobandire a proprietatii . Textele clasice ne infatiseaza mai multe criterii de clasificare a modurilor de dobandire a proprietatii. Astfel sunt mentionate moduri de dobandire originare si moduri de dobandire derivate ; moduri de dobandire cu titlu particular si moduri de dobandire cu titlu universal, dupa cum sunt mentionate moduri de dobandire de dr civil( de ius civile ) si de dr al gintilor. Cele mai importante moduri de dobandire a proprietii sunt : A. ocupatiuneaa B. mancipatiunea 47

C. uzucapiunea D. in iure cessio E. traditiunea F. specificatiunea G. accesiunea A. Ocupatio(ocupatiunea) era considerata de jurisconsulti cel mai legitim mod de dobandire a prop. Ea consta in luarea in stapanire a lucrurilor care nu aveau stapan si care erau denumite res nullius (lucrurile nimanui) . Din aceasta categorie faceau parte in primul rand res hostiles (lucrurilele dobandite de la dusmani), deoaerce in conceptia romanilor , dusmanii lor nu aveau nici un drept, prin urmare nici dr de proprietate , iar lucrurile lor erau considerate fara stapan si treceau in proprietatea statului roman , care apoi le transmitea persoanelor fizice prin cvestori . Tot prin ocupatiune erau dobandite si lucrurile parasite de proprietarii lor. Ele erau denumite res derelictae si intrau in propietatea primului venit printr-o prescriptie achizitiva instantanee. B. Mancipatiunea este modul originar de creare a proprietatii putere . Prin mancipatiune se transmitea proprietatea asupra lucrurilor mancipi .In realitate, mancipatiunea a fost prima forma tehnica , sau prima forma juridica , prin care s-a realizat operatiunea juridica a puterii (in domeniul dreptului este foarte important sa distingem intre operatiunea juridica si forma tehnica prin care ea se realizeaza , deoarece, aceeasi operatiune juridica se poate realiza prin diverse forme tehnice. Spre exemplu , operatiunea juridica a vanzarii consta in transmiterea unui lucru in schimbul unui pret, dar aceasta operatie juridica s-a realizat la romani prin 3 forme tehnice diferite . La origine ea s-a realizat prin mancipatiune , mai tarziu prin doua stipulatiuni si abia la sfarsitul republicii prin contractul consensual de vanzare). Cel ce transmitea prop prin mancipatiune era denumit mancipant , iar dobanditorul era denumit accipiens. Mancipatiunea presupunea respectarea unor conditii de forma . In primul rand era necesar ca partile sa se prezinte in fata a cel putin 5 martori , cetateni romani. Deasemenea era neceasr ca lucrul sa fie adus in fata martorilor, de unde rezulta ca la origine mancipatiunea se aplica numai la lucrurile mobile, intrucat numai ele se aflau in prop privata. Mai tarziu cand a aparut proprietatea privata si asupra imobilelor in fata martorilor se aduceau parte simbolica din lucruri ( un bulgare pt teren , o tigla pt o casa) . Mai era necesara si prezenta lui libripens , un cartaragiu care cantarea metalul pret cu o balanta de arama , deoarece , moneda in sens modern a aparut abia in sec 3 i. de Hr. .Pana atunci moneda consta in bare de arama care se cantareau pt ca asul(veche moneda romana) cantarea 327 de grame de arama. Ulterior, dupa sec 3 , cand a aparut moneda in sens modern, pretul nu se mai cantarea, ci se numara ,dar romanii n-au renuntat la balanta de arama , fiind conservatori, cu deoasebirea ca limites nu mai cantarea metalul pret ci lovea balanta cu o bara de arama . In acest cadru accipiens pronunta formula solemna a mancipatiunii: Afirm ca acest lucru este al meu , in conformitate cu dr quiritilor si sa-mi fie cumparat cu pretul de ... , prin aceasta arama si prin aceasta balanta de arama . Formula solemna a mancipatiunii este formata din 2 parti care sunt contradictorii deoarece prin prima parte a formulei , accipiens afirma ca este proprietar , iar prin partea a 2 a afirma ca este cumparator .Aceasta fizionomie contradictorie a formulei solemne oglindeste evolutia concetiei romane cu privire la dobandirea propietatii, caci prima parte a formulei a fost creata in ep f veche, pe cand romanii nu admiteau ideea de transmitere a proprietatii ci considerau ca prop se creaza. Partea a doua a formulei a fost adaugata mai tarziu in dr evoluat , cand romanii au admis ideea de transmitere a prop , dar intrucat erau conservatori nu au renuntat la partea a 2 a a formulei . O data cu aparitia ei in sens modern, mancipatiunea a dobandit o functie generala , in sensul ca prin mancipatiune se puteau realiza mai multe operatiuni juridice , dar ori de cate ori mancipatiunea era utilizata in alt scop decat cel al realizarii operatiei juridice a vanzarii nu se platea un pret real ci se platea un pret fictiv , constand intr-un singur ban.Deaceea asemenea utilizari ale mancipatiunii au fost denumite mancipatio numo uno (mancipatiunea cu un singur ban) . Prin mancipatio numo uno se putea realiza operatia juridica a donatiei , caci se respectau toate conditiile de forma ale mancipatiunii , dar nu se platea un pret real, ci unul fictiv .Tot asa prin mancipatio numo uno se putea incheia o casatorie sau se putea intocmi un testament. Mancipatio numo uno mai era denumita si mancipatiune fiduciara , deoarece actul mancipatiunii era insotit de o simpla conventie de buna credinta denumita pact fiduciar , prin care partile aratau ce scop a urmarit atunci cand au recurs la mancipatio numo uno . 48

C. Uzucapiunea (uzus capio) este un mod de dobandire a prop prin indelunga folosinta a lucrului si presupunea intrunirea anumitor conditii: posesiunea ,justul titlu , buna- credinta si un lucru susceptibil de a fi uzucapat . La origine, simpla posesiune nu era suficienta, ci era necesara chiar exploatarea efectiva a lucrului in conformitate cu destinatia economica pe care o avea . Termenul era de un an pt lucrurile mobile si de doi ani pt imobile. Justul titlu era actul sau faptul juridic prin care se justifica luarea in stapanire a lucrului. Spre exemplu, la romani, contractul consensual de vanzare a fost un just titlu pt uzucapiune, deoarece , de regula vanzarea consensuala nu transmitea proprietatea asupra lucrului ci numai posesiunea linistita astfel incat cumparatorul nu devenea proprietar , ci simplu posesor , urmand sa devina proprietar numai dupa ce erau indeplinite toate conditiile necesare uzucapiunii. Buna-credinta este convingerea posesorului ca a dobandit lucrul de la proprietar sau cel putin de la o persoana care avea capacitatea necesara pt a transmite acel lucru. Nu orice lucru putea fi uzucapat , astfel nu puteau fi uzucapate lucrurile nepatrimoniale sau lucrurile dobandite prin violenta. Uzucapiunea a indeplinit la romani doua functii : o functie economica si o functie juridica . In virtutea functiei economice, uzucapiunea asigura exploatarea lucrurilor in conformitate cu destinatia economica pe care o aveau .Functia juridica a uzucapiunii s-a exercitat in legatura cu proba dr de proprietate . Caci pana la aparita uzucapiunii , cel ce intenta actiunea in revendicare trebuia sa faca dovada dr de proprietate al tuturor autorilor sai , adica trebuia sa faca dovada ca toti aceia care au stapanit lucrul inaintea lui au fost proprietari. Insa dupa aparitia uzucapiunii era suficient ca reclamantul sa faca dovada ca intruneste toate conditiile necesare uzucapiunii , pt a castiga procesul in calitate de uzucapant. De aceea Cicero spunea : usus capio est finis solicitudinis ac periculi litium (uzucapiunea este sfarsitul nelinistii si fricii de procese ). D. In iure cessio inseamna renuntare in fata magistratului si un mod de dobandire a proprietatii prin proces fictiv, caci partile pe baza unei intelegeri prealabile simulau ca se judeca , dar in realitate transmiteau prop asupra unui lucru . Dobanditorul participa la proces in calitate de asa-zis reclamant , iar cel ce transmitea proprietatea avea calitatea de asa-zis parat . In acest cadru, reclamantul afirma in cuvinte solemne ca este proprietarul lucrului asa-zis litigios, iar paratul tacea , incat fata de afirmatiile reclamantului si fata de tacerea paratului, magistratul pronunta cuvantul addico , ratificand declaratia reclamantului si recunoscandu-i dr de proprietate. In acest caz magistratul distribuia jurisdictia gratioasa. E. Traditiunea(traditio) este un mod de dobandirea a proprietatii de drept al gintilor. In ep veche prin traditiune se puteau transmite numai lucrurile nec mancipi . In dr clasic , traditiunea s-a extins si la lucrurile nec mancipi , iar in vremea lui Iustinian , traditiunea a devenit modul general de transmitere a propr. Ea presupunea intrunirea a 2 conditii: remiterea materiala a lucrului si iusta causa traditionis(justul titlu). Remiterea materiala a lucrurilor era necesara si in cazul imobileleor , incat daca se transmitea un teren , remiterea materiala consta in parcurgerea hotarelor acelui teren , iar daca se transmitea o casa , remiterea consta in vizitare tuturor incaperilor. Dar in dr clasic s-au admis o serie de exceptii .Spre exemplu tradito longa manu(traditiunea de mana lunga) se aplica in cazul transmiterii unor terenuri,cand nu mai era necesara parcurgerea hotarelor, ci doar indicarea lor prin anumite repere . Traditio simbolica se aplica in cazul transmiterii unor case , cand nu se mai vizitau incaperile ci era suficienta transmiterea unor chei . Traditio brevi manum (traditiunea de mana scurta) este cazul chiriasului care cumpara casa si se transforma din detentor in posesor si proprietar .Constitutum possessorium este cazul proprietarului care isi vinde casa, dar continua sa locuiasca in ea in calitate de chirias , prin urmare se transforma din posesor in detentor. Iusta causa traditionis este actul juridic prin care se explica sensul remiterii materiale a lucrului, deoarece traditiunea se utiliza nu numai in vederea transmiterii proprietatii, ci si in vederea transmiterii posesiunii si a detentiunii. Iar din faptul material al remiterii lucrului nu rezulta cu ce titlu juridic s-a facut 49

acea remitere , deaceea era necesar un act juridic (un contract) din care rezulta ca lucrul a fost remis , fie cu titlu de proprietate, fie cu titlu de posesiune, fie cu titlu de detentiune. In vremea lui Iustinian , justa causa consta in intentia lui tradens de a transmite lucrul si intentia lui accipiens de al dobandi, chiar daca nu exista act juridic. Spre exemplu daca tradens intentiona sa vanda lucrul , iar accipiens credea ca i se doneaza, nu exista contract, dar exista justa cauza in sensul lui Iustinian de vreme ce tradens a intentionat sa transmita, iar accipiens a intentionat sa dobandeasca. F.Specificatiunea (specificatio) este un mod de dobandire a proprietatii asupra lucrului confectionat in materialul altuia .In acest caz se pune intrebarea :cine este proprietarul lucrului nou creat? ; proprietarul materialului sau cel care l-a confectionat si se numeste specificator ?. Fata de faptul ca solutia a fost controversata intre jurisconsulti, Iustinian a dat o solutie de compromis si a stabilit ca atunci cand lucrul nou creat poate fi readus la starea initiala sa apartina proprietarului materiei, iar daca nu mai putea fi adus la starea initiala sa apartina specificatorului. G. Accesiunea este un mod de dobandire a proprietatii prin absolvirea juridica a lucrului accesor de catre lucrul principal. Se numeste principal acel lucru care isi pastreaza identitatea dupa ce se uneste cu alt lucru. Textele romane ne prezinta cazul de accesiune prin unirea a doua lucruri mobile, prin unirea unui lucru mobil cu unul imobil si prin unirea a doua lucruri imobile.

CAPITOLUL VIII SANCIUNEA PROPRIETII

In legatura cu sanctiunea proprietatii trebuieb sa distingem intre proprietatea quiritare, pretoriana , provinciara si peregrina . A. Proprietatea quiritara era sanctionata la origine printr-o legisactiune de judecata denumita sacramentum in rem . In dr clasic, proprietatea quiritara a fost sanctionata printr-o actiune cu formula denumita rei revicantion ( actiune in revendicare) si care are un model in legisanctiuni. Prin urmare actiunea in revendicare presupunea intrunirea anumitor conditii: - reclamantul trebuia sa fie proprietar quiritar si sa nu posede lucruri revendicat - paratul trebuia sa fie posesor, caci actiunea in revendicare este intentata de proprietarul neposesor impotriva posesorului neproprietar. Totusi romanii au admis in mod exceptional ca actiunea in revendicare sa fie intentata si impotriva neposesorilor , denumiti posesori fictivi (ficti posesores). Este vorba despre qui liti se octuli, acela care se ofera procesului si qui dolo desiri posidere , cel ce inceteaza sa posede cu reacredinta , prin dol. In aceste doua cazuri s-a admis ca actiunea in revendicare sa poata fi intentata deoarece reaua-credinta tine loc de posesiune , ori in primul caz paratul simula ca este posesor pt ca intre timp adevaratul posesor sa devina proprietar prin uzucapiune . Intrucat in acest caz acela care simuleaza calitatea de posesor de rea-credinta va fi asimilat cu posesorul si va putea fi chemat in justitie prin actiunea in revendicare. Acela care distruge lucrul cu intentie pt a nu mai fi posesor este deasemenea de rea-credinta , incat si reaua lui credinta tine loc de posesiune si va fi chemat in justitie prin actiunea in revendicare. - actiunea in revendicare avea ca obiect numai lucruri romane si individual determinate , ceea ce inseamna ca rei revicatio este o actiune care se dadea cu titlu particular si nu cu titlu universal, in sensul ca prin rei revicatio nu se putea crea o masa de bunuri. B. Proprietatea pretoriana - Era sanctionata prin exceptio rei vedite et tradite (exceptiunea lucrului vandut si transmis) si prin actiunea publiciana( actio publicianum) creata in sec II i de Hr de catre pretorul Publicius . Actio publicianum face parte din categoria furiilor cu fictiune, este o actiune ficticie , deoarece in formula ei figureaza fictiunea, ca termenul necesar uzucapiunii s-a indeplinit . Fata de aceasta redactare a 50

formulei, in faza a doua a procesului, judecatorul verifica daca reclamantul este posesor, daca are just titlu, daca este de buna-credinta si daca lucrul este susceptibil de a fi uzucapat. Iar daca se convingea ca erau intrunite aceste 4 conditii, el considera, pe baza fictiunii din formula ca s-a indeplinit si termenul, a. i. reclamantul castiga procesul in calitate de uzucapant. Initial, actiunea publiciana a fost acordata numai proprietarului pretorian, dar ulterior i s-a acordat si posesorului de buna-credinta. De aceea in practica au aparut numeroase conflicte, sau tipuri de conflicte intre posesorii de buna-credinta, intre posesorul de buna-credinta si proprietarul pretorian, intre posesorul de bun-credinta si proprietarul quitar sau intre proprietarul quiritar si proprietarul pretorian. In acest caz, daca propr quiritar intenta actiunea in revendicare impotriva propr pretorian, acesta din urma se apara cu succes prin exceptio rei vedite et tradite. Iar daca propr pretorian pierdea posesiunea lucrului in favoarea propr quiritar, atunci el intenta impotriva propr quiritar actiunea publiciana. In acest caz, propr quiritar ii cerea pretorului sa introduca in formula exceptio iusti domini (exceptiunea adevaratului proprietar). Initial petorul refuza sa introduca in formula aceasta exceptiune, a i procesul era castigat de proprietarul pretorian. Mai tarziu, in dreptul evoluat , pretorul ii acorda propr quiritar exceptio iusti domini, dar totodata ii acorda si propr pretorian o replicatio rei vedite et tradite replica lucrului vandut si transmis (replica este o exceptie la exceptie). Aceasta replica paraleza exceptiunea opusa de propr quiritar astfel incat procesul era castigat tot de propr pretorian, care reintra in posesiunea lucrurilor . C. Proprietatea provinciala a fost sanctionata in dr clasic pt actiune in rem speciala elaborata dupa modelul actiunii in revendicare , iar propr peregrina a fost sanctionata tot in epoca clasica printr-o actiune cu fictiune(ficticie) , caci in formula actiunii in revendicare se introducea fictiunea peregrinul este cetatean roman, astfel incat putea intenta si el actiunea in revendicare.

CAPITOLUL IX DREPTURILE REALE ASUPRA LUCRULUI ALTUIA

Pe langa dr de proprietate care este cel mai important dr real, romanii au cunoscut si alte drepturi reale pe care le-au denumit iura in rem aliena ( reguli reale care poarta asupra lucrului altuia si care de fapt sunt dezmembraminte ale dr de proprietate ). Romanii au cunoscut 4 asemenea drepturi : A. servitutile B. emfiteoza C. conductio agri vectigalis D. superficia A. Servitutile sunt sarcini care apasa asupra unui lucru in folosul unei persoane determinate sau in folosul proprietarului unui bun imobil. De unde rezulta ca servitutiile sunt de 2 feluri. Astfel sarcinile care apasa asupra unui lucru in folosul unei persoane determinate se numesc servituti personale , iar sarcinile care apasa asupra unui lucru in folosul proprietarului unui imobil se numesc servituti prediale sau reale. - in cazul serviturilor personale, atributele dr de proprietate se impart intre 2 persoane, care exercita drepturi reale distincte asupra aceluiasi lucru. - servitutile prediale presupun existenta a doua imobile , de regula invecinate, dintre care unul este denumit fond dominant, iar celalalt este denumit fond aservit . Spre exemplu, in cazul servitutii de trecere avem 2 terenuri invecinate, dintre care, numai unul are acces la drumul public. In acest caz, terenul fara acces la drumul public se numeste fond dominant, pe cand terenul cu acces la drumul public este fond aservit, deoarece proprietarul terenului fara acces la drumul public are dreptul de a trece prin terenul vecini sau, care este aservit. Asadar, in functie de unghiul din care este privita, servitutea previala poate sa ne apara fie ca un drept, fie ca o sarcina, caci din punctul de vedere al proprietarului fondului dominant servitutea este drept. 51

Proprietarul fondului dominant exercita dr de tecere. Dpdv al propr bunului aservit , servitudinea este o sarcina. Pe de alta parte, textele romane fac distinctie intre servitutile prediale urbane si servitutile prediale rustice, in functie de natura fondului dominant. Daca fondul dominant este o cladire servitutea prediala se numeste urbana, iar daca fondul dominant este un teren servitutea prediala se numeste rustica ,indiferent unde este situat acel teren. Textele romane ne infatiseaza numeroase servituti prediale: - iter = dreptul de a trece prin terenul altuia pe jos sau calare - via =dreptul de a trece cu calul prin terenul altuia - actus = dreptul de a mana turmele prin terenul altuia - ius pascent i= dreptul de a paste turmele pe terenul altuia - acve brutus (servitutea de apeduct) = dreptul de a aduce apa prin conducte care trec prin terenul altuia - servitus oneris ferendi(servitutea de sprijin) = dreptul de a sprijini o constructie pe zidul vecinului Servitutile personale sunt in nr de 4: a. uzufructul b. usus c. habitatio d. operae servorum a. Potrivit lui Paul, usus fructus es ius alienis remus utendi fruendi salva rerum substantia (uzufructul este dreptul de a folosi lucrul altuia si de ai culege fructele pastrand substanta acelui lucru). Din aceasta definitie rezulta ca uzufructul poarta asupra unor lucruri neconsumptibile fie mobile, fie imobile. Mai rezulta ca atributele dreptului de proprietate se impart intre nudul proprietar si uzufructuar. Intrucat nudul proprietar exercita numai dr de dispozitie ( o propr nuda , goala de continut) . Uzus fructuarum exercita dr de a folosi lucrul si dr de a-i culege fructele. Pe de alta parte uzufructul este un dr real temporal, cel mult viager, incat el se stinge cel mai tarziu la moarte unei persoane. Dreptul de uzufruct nu trece la mostenitori. Pe de alta parte intre nudul propritar si uzufructuar nu exista obligatii reciproce, deoarece si unul si celalalt sunt titulari de drepturi reale, iar titularii de drepturi reale nu au obligatii fata de nimeni. Uzufructul a luat nastere pe terenul relatiilor dintre barbatul si femeia casatoriti fara manus. La casatoria fara manus, sotia nu este ruda civila cu barbatul si prin urmare nu-l mosteneste. De aceea in practica, barbatul lasa prin testament anumite bunuri sotiei sale, eventual supravietuitoare pt ca sotia sa foloseasca acele bunuri si sa le culeaga fructele pana la moartea ei, urmand ca dupa moartea ei , acele bunuri sa revina copiilor in calitatea lor de mostenitori civili. Pe aceasta cale, se realizau 2 scopuri: -asigurarea materiala a sotiei supravietuitoare -se asigura pastrarea bunurilor in sanul familiei civile Ulterior, aplicatiunea uzufrctului s-a generealizat in sensul ca acest dr real putea lua nastere din relatiile dintre orice persoana. b. Usus este dr de a folosi lucrul altuia fara a-i culege fructele c. Habitatio este dr real de a locui in casa altuia. Prin urmare acela care exercita dr de habitatio nu plateste chirie. d. Operae servorum este dr de a folosi serviciile sclavului altuia fara plata . B. Emfiteoza este dreptul real, care se naste din contractul ce acelasi nume, sanctionat in dr postclasic de catre imparatul Zeva. Acest contract se incheia intre imparat si o persoane fizica denumita emfiteot. In baza acelui contract emfiteotul dobandea dr de a cultiva terenul luat in arenda si de a-i culege fructele. Romanii spuneau ca emfiteoza este o arenda perpetua intrucat contr de emfiteoza se incheia fie pe 100 de ani, fie fara termen, iar cu timpul asemea contract se putea incheia intre orice persoane astfel incat aplicatiunea contractului de emfiteoza s-a generalizat. In realitate, asa-zisa arenda perpetua prezinta trasaturile unui veritabil dr real, care prezinta o serie de asemanari cu uzufructul, dar prezinta si unele deosebiri. 52

Spre exemplu : dr de uzufruct nu trece la mostenitori , pe cand celalalt putea fi transmis , uzufructuarul era un simplu posesor,pe cand emfiteotul era posesor de buna- credinta si se bucura de protectie juridica. Uzufructuarul dobandea dr de propr aupra fructelor prin perceptie , pe cand emfiteotul dobandea propr asupra fructelor prin desprindere, dupa cum emfiteotul avea la dispozitie cu titlu util toate actiunile, care erau acordate proprietarului. Totusi, emfiteotul recunostea dr proprietarului prin faptul ca platea acea suma de bani anuala denumita canon. Iar daca nu-si executa aceasta obligatie, atunci propr putea exercita ius privandi, prin care desfiinta dr de emfiteoza . C. Conductio agri vectigalis prezinta aceleasi caractere ca si emfiteoza , cu deosebirea ca acest dr se nastea din conventia incheiata intre o cetate si pers fizice . D. Superficia este dr real care se exercita asupra constructiei casei ridicate pe terenul altuia. Dr de superficie , s-a nascut in sec II i de Hr in legatura cu criza de locuinte, care s-a declansat pe atunci la Roma. In acele conditii statul roman a pus la dispozia cetatenilor terenurile virale pt ca cetatenii sa isi contruiasca case.Dar cetatenii n-au dat curs acelei concesiuni pe care o facuse statu, nu si-au construit locuinte pt ca la acea epoca se aplica principiul conform caruia superficies solo cedit (suprafata apartine terenului), iar constructia ridicata pe terenul altuia apartinea propr terenului . De aceea, statul roman a initiat o reforma, conform careia, pe baza unui contract incheiat cu statul, cetateanul dobandea un veritabil dr real asupra casei ridicate pe terenul statului. Cu timpul, dr de superficie s-a generalizat in sensul ca se putea naste din contractul incheiat intre orice persoane . Intr-adevar titularul dr de superficie denumit superficiar avea dr sa instraineze casa, s-o vanda, s-o doneze, s-o lase mostenire, s-o breveze cu servituti sau cu ipoteci si s-o reclame in justitie printr-o actiune in rem (reala). Totusi, superficiarul recunostea dr de propr asupra terenului prin faptul ca platea o suma de bani anuala denum solarium. In legatura cu dr reale care poarta asupra lucrului altuia, trebuie sa retinem ca , emfiteoza , conductio agri vectigalis si superficia prezinta un caracter anormal, intrucat sunt dr reale care izvorasc din contract prin incalcarea principiului consacrat de romani, conform caruia dr reale nu pot izvori din contracte ci numai din acte speciale :mancipatio

53